42 minute read
The Presence of Maestro George Enescu in Oradea
CONSTANTIN-TUFAN STAN
Advertisement
UNIVERSITY OF ORADEA
ABSTRACT: The 3rd Sonata „in Romanian Folk Characterˮ was performed in first audition in Oradea, on January 16th, 1927. The audience from Bucharest would hear the masterpiece of maestro Enescu on January 29th, the next interpretation being dedicated to music lovers of Timișoara, on February 13th. The prologue of my memoir contextualizes the imposing event of the interpretation of the work at Oradea and Timișoara, revealing, afterwards, aspects regarding the level of reception and the reactions of the specialized critics within reviews of Romanian and Hungarian expression. The review of the recitals offered by maestro George Enescu in Oradea between 1921 and 1938, enthusiastically mirrored by the local press, offers a genuine and complex image of the Moldavian Orpheus during his itinerancy in west of the „Mioritic spaceˮ.
KEYWORDS: ORADEA, ENESCU, 3RD SONATA, FIRST AUDITION, PRESS
ORADEA, a permanent sentry at the western border of the „mioritic spaceˮ, the residence of the ancient Partium, has always been endowed with the vocation of multiculturalism, interethnic and interdenominational harmony. A conclusive example, in this sense, represents the cultural and theological work of the Greek-Catholic Bishop Samuil Vulcan, „the protector of the entire Romanian cultureˮ (as portrayed by Nicolae Iorga): founder of cultural and pedagogical institutions, promoter of publications in Romanian, protector and financier of the Romanian Preparandia from Arad, a providential institution for cultivating and promoting our identitary heritage. His successors, among whom we mention the bishops Demetriu Radu (scholar and parliamentarian in the interwar period, who tragically disappeared in 1920, in the attempt that occurred in the Plenary Hall of the Senate) and Valeriu Traian Frențiu (bishop-martyr, beatified in 2019 by Pope Francis) gave expression to the same Promethean energies, which increased the spiritual dimension of the old burg. The cultural and political vocation of the city situated on the banks of the Crișul Repede river has been entirely expressed, over the centuries, by Francisc Hubic, honorary canon at the Theological Academy of Oradea, choir master and composer at national level, by the organists and composers Johann Michael Haydn (brother of Joseph Haydn) and Carl Ditters von Dittersdorf, bandmasters within the Dome of Oradea, as well as Emanuil Gojdu, „the Hungarian citizen endowed with a Romanian heartˮ, a supreme patriot, episodical, in Lugoj (1861), on which occasion, at his inauguration, he uttered a memorable phrase, true exhortation and teaching for Romanians forever and everywhere: „My dear compatriots! You have all heard the hymn Deșteaptă-te, române! (Awaken thee, Romanian!). May this be your prayer in the morning, when you get up, as well as in the evening, when you go to sleep!” (Stan, 2021)1 In the context of the reverberative cultural emulation, with its epicenter in the citadel of Oradea, we must mention the academician Iosif Vulcan, the founder of certain publications with a decisive role in the growth of the Romanian language and culture: „Aurora românăˮ, one of the first periodicals of belletristic profile in the history of the Romanian expression press written in Latin script, as well as the prestigious „Familiaˮ, a true catalyst for the aspirations of Romanians within the Transylvanian area. In this context, maestro George Enescu's attraction for a cultural topos with baroque values, found under the spectrum of multiculturalism seems intelligible yet, at the same time, impregnable citadel representing the Romanian
1 Double Jubilee at the University of Oradea: 55 years of historic academic education and 20 years of doctoral studies, within the online page of the daily newspaper „Crișana”, Oradea, from June 22nd, 2021.
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium identitary spirit, capable of resonating with the harmonies impregnated by the transfigured folk melody. Thus, an exceptional musical event was represented, on January 16th, 1927, by the first audition of the 3rd Sonata for Piano and Violin „in Romanian Folk Character”, a masterpiece of universal chamber music.
The concert itinerary of maestro George Enescu consisted of eight performance stages throughout the city of Oradea, between 1921 and 1938, holding 11 recitals. In our historiographical excursion we will retrieve, quasi-exclusively, information (chronicles, impressions, essays, notes) from the Romanian expression press of Oradea, the excerpts from the Hungarian press representing the subject of a consistent chapter from the volume published in 1980, by Pintér Lajos (Pintér, 1980, pg. 45-71). The first concert performance in Oradea (June 4th, 1921, within the Recital Hall of the Catholic Circle) took place after an extensive tour that included the cities of Timișoara (May 23rd -24th), Constanța (May 29th -30th) and Cluj (June 2nd and 3rd). In the prelude to the concert, col. George Bacaloglu2 presented maestro Enescu to the melomaniacs of Oradea in a portraiture contour, covering the main stages of his biographical chronology, which, according to the author, had culminated (until that year) with the 3rd Symphony in C major. Bacaloglu emphasized the amplitude of maestro Enescu's personality, admiring his virtues as “distinguished violinist, eminent pianist, delicate choir master and composer” (Bacaloglu, 1921, pg. 349-350). At the same time, certain concise information regarding the pianist Nicolae Caravia was offered, as well. The repertoire included works by Pietro Nardini (Sonata for violin and piano in D major –performed in Timișoara, as well, on May 23rd -24th, the first recitals from Banat after the Great Reunification), Ludwig van Beethoven (Romance in F major), Couperin/Kreisler (Chanson Louis XIII and Pavane), Ottokar Nováček (Motto perpetuo) and Pablo de Sarasate (Spanish Dances, op. 21). In the periodical „Beiușul” (Romanian Art in Oradea, 1921, pg. 6-7), the chronicler (signed under the pseudonym of Cor.), indignated, deplored the absence of the public (Romanian and Hungarian) from this musical feast. The disillusion was profound, in a burg with a majority Hungarian population:
„Orădenii n-au suflet românesc și le lipsește orice simț pentru cultura românească. Din București, vin artiști celebri ai geniului românesc, ca să se convingă de ignoranța și păcatele orădenilor, pe care, pesemne, îi satisfac spectacolele frivole și arta ungurească. Maestrul Enescu, cunoscut pe scenele mari din Anglia și Franța, unde, cu vioara lui măiastră, a cucerit admirația lumii pentru arta românească, împreună cu artistul Caravia, a dat un singur concert în sala Cercului Catolic, în 4 crt, în prezența abia a câtorva români și unguri. Ne-a fost rușine de acest atestat al goliciunii noastre sufletești”3 . The concert performed on November 21st, 1923, after a few unpleasant experiences (Oradea –1921 and Arad – 1922, the first recital within the citadel situated on the Mureș River – the political capital of the Great Reunification, with a modest participation of melomaniacs), became a veritable triumph, unfolded in a refined cultural atmosphere, emphasized by the presence of certain illustrious actors within the National Theatre of Bucharest4. Worthy of mention is the involvement in the enthusiastic celebration of maestro Enescu of the representatives of the alleged “minorities” (which aspect confirmed the commencement of a recreation phase within a cosmopolitan socio-cultural landscape with subliminal sensitivities, inserted distortedly into the collective mentality over the decades), the carry-on arms, by students, of maestro and the symbolic harness to the carriage:
2 George Bacaloglu (1874-?), career officer, amateur violinist, prefect of Bihor County, director of the cultural meeting „Cele trei Crișuriˮ, founder of the magazine of the same name. 3 The article also mentioned the performances of the troupe of the National Theater in Bucharest (three performances between June 10-12), emphasizing, in the same spirit of deep disappointment, the absence of spectators, who had shown a surprising indifference. The impassivity of the Romanian leaders, absent from the event, but also of the local authorities was underlined: in the empty theater. I did not see there the alleged „leadersˮ of the Romanian society, who know how to arrogantly consider themselves at a banquet, e.g. I did not notice those hidden in high situations, but I did not see the representatives of the authorities either. We are no longer surprised by the indifference of those who, in Isidore Lechat [the main character in Mirbeau's comedy], could see the most faithful icon of their soul gripped by the fever of the love of money at any cost. They would have benefited more, and the theater, as a trend, had the desired effect. They did not come because their consciousness had not yet perished, which, on waking, would have made them remorseful. The artists left desolate. How else can we draw artists to us, when the apostles who come among us are chased away with the stones of indifference? And their accusation is all the more serious, as they could hear how, at cultural manifestations of an inferior nuance, people push for a place in the gallery”. In contrast, the suite of performances performed by baritone Jean Athanasiu, the soloist of the Bucharest Opera, in the company of artists from the Hungarian Theater in Oradea, in the presence of Hungarian music lovers, who had filled the hall to the brim, was evoked. 4 In the repertoire: Giuseppe Tartini (Sonata „Devil's Trillˮ), Henri Vieuxtemps (Polish), Johannes Brahms (Violin Concerto), Pablo de Sarasate (Zigeunerweisen) and M. Ravel (Tzigane).
Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 „În toamna anului acesta, orașul nostru a fost vizitat de cei mai valoroși artiști. Astfel, a jucat pe scena Teatrului «Regina Maria» trupa de propagandă a Ministerului Artelor, în frunte cu Aristide Demetriade și Ion Marin Sadoveanu, cu piesele: Hamlet, Vlaicu Vodă, Arvinte și Pepelea, Moartea lui Fulger și Pe malul gârlei. George Enescu a dat un concert și a fost ovaționat de români și minorități. Studenții l-au purtat pe brațe prin oraș și s-au înhămat la trăsură, plimbându-l ca pe un cuceritor antic. Toți artiștii sunt cunoscuți bine de publicul românesc, așa că laudele noastre n-ar avea nimic de adăugat la faima lor. Atât putem menționa că presa minoritară i-a răsplătit pe toți cu elogii neobișnuite până acum din partea ei, ceea ce dovedește că talentele și manifestările românești de cultură încep să fie apreciate în adevărata lumină de concetățenii noștri de origine străină. În modul acesta, nădăjduim că o apropiere între ei și noi nu va fi imposibilă” (Manifestări culturale la Oradea Mare, 1921, p. 185).
As an echo of the triumphant recital, the poet Alexandru Iacobescu
5 will dedicate to maestro
George Enescu, in 1924, a poem (Lui George Enescu, p. 6):
Lui George Enescu
I.
Tu smulgi din cutioara ta de lemn Furtuni de glasuri aspre ce se-ngână, Un strigăt risipit de-un cald îndemn, Un șopot surd și-un murmur de fântână, Și-n vraja ce se tânguie pe strune Închizi un zvon de fluier de la stână. Când peste dealuri soarele apune Și-n tainic vuiet frunzele pe crăngi Pornesc cu glasul apei să răsune În plâns adânc și jalnic de tălăngi.
II.
Și când pe-un fir subțire de lumină Coboară parcă undele din zbor, Arcușul tău pe raze vii se-nclină Smulgând un cântec trist din vraja lor. Iar când sub alba stelelor ninsoare, Prin parcuri vechi țin umbrele sobor, Pe strune faci un gând să se-nfioare Și strângi din rouă salbă de mărgele, În tremur viu, când floare după floare Adoarme blând, cu ochii către stele...
The year 1927 was prodigal regarding Enescian recitals performed on concert stages from the western part of the country: Oradea (January 13th, 14th and 16th – the first audition of the 3rd Sonata „in Romanian Folk Characterˮ), Arad (January 17th and 18th), Caransebeș (February 8th), Lugoj (February 9th and 12th), Timișoara (February 10th, 11th and 13th – with the reiteration, for the third time, of the 3rd Sonata)6 .
5 Alexandru Iacobescu (1875-1945), fiction writer and poet, contributor to the monthly „Cele trei Crișuriˮ. 6 The first audition of the 3rd Sonata performed in Bucharest had occurred on January 29th, 1927 under the dome of the Romanian Athenaeum, with the contribution of Nicolae Caravia.
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium In Oradea, the repertoire of the three recitals included the following structure: January 13th: J. S. Bach (Sonata), E. Ysaÿe (Chanson d'Hiver), W.A. Mozart (Rondo), L. van Beethoven (Romance in F major), J.S. Bach (Aria), Couperin/Kreisler Kreisler (Chanson „Louis XIII” and Pavana), M. Ravel (Tzigane), Fr. Kreisler (Liebeslied); January 14th: G. Fr. Händel (Sonata în A major), W. A. Mozart (Concert no. 6 in E major), Leclair/Kreisler (Tambour), I. Scărlătescu (Bagatelle in Romanian folk character), J. S. Bach (Bourré in D major), Pablo de Sarasate (Habanera); January 16th: Émile-Jaques Dalcroze (Concert for violin), Ravel (Kaddisch), Debussy (Minstrels), Wieniawski (Souvenir de Moscou), Bach (Ciaccona) and maestro Enescu (the 3rd Sonata). In a supplement to the monthly „Cele trei Crișuri” (Enescu-Ventura-Stoenescu, 1927, pg. 3132), Th. Simionescu-Râmniceanu7, preparing the public for the series of Enescian recitals, evoked the names of certain artists who had ennobled, through their presence, the artistic life of Oradea, „three illustrious representatives of Romanianism” (the Romanian expression press was still under the empire of enthusiasm generated by the Great Reunification, in a city with emphasized and expressed cosmopolitan accents, the chronicles expressing a certain degree of genuineness, as well as the expansion of a long-repressed identitary sense): „the musician maestro George Enescu, the distinguished artist Marioara Ventura, the brilliant art painter Stoenescu [...], who, through their artistry, perpetuated the eminence of the Romanian genius overseas, in that occidental City-Light and universal metropolis [the allusion to Paris, the City of Lights is evident], because they proffered and still offer us the most trasured of national propagandas, the one that, initially, ravishes the hearts, offering all foreigners, friends and antagonists, the chance of meditating on our varied capacities of artistic expression”. Within the portrait dedicated to maestro Enescu, „martyr of music”, the author acknowledged his complexity as a musician (composer, violinist, pianist and choir master), admired his personality and essential qualities of („as less egotistic, as he was noble”, „high-minded and great-hearted devotee”), observing and anticipating, as a specialist of musical criticism, the future projection of his creation, a music „for centuries to come”. At the same time, the chronicler enumerated the genres approached by maestro Enescu: chamber music, choral, symphonic, dramatic. Presenting an insight into the Enescian works, Th. SimionescuRâmniceanu reminded his readers of a few works created by maestro Enescu until that year, 1927: the three symphonies, String Quartet no. 1, Op. 22, in E flat major, the first two sonatas for violin and piano, as well as fragments from the opera Oedipus that he had the opportunity to hear. Impressed by the originality of language and expression („this new melody, that arises exclusively from maestro Enescu is entirely different from the existing contemporary musical genres”), the chronicler of the periodical of Oradea emphasized the modernism of the Enescian work, „the new Romanian musical expression”, envisaging premises for a futuristic music. Finally, in a medallion elaborated by G. Bacaloglu (illustrated by an effigy created by the sculptor Ion Dimitriu Bârlad), the high-mindedness of Enescu was emphasized, who had comforted, through his art, the hearts of the wounded heroes on the front of the First World War, as well as his international vocation as true ambassador of Romania. A brief article, presenting the first two recitals of maestro Enescu (January 13th and 14th), the citizens of Oradea being exhorted to seize the opportunity of being present at the final concert, as well (with the premiere of the 3rd Sonata), in view of being introduced to „a phenomenon of musical art”, was published in the columns of the weekly „Tribuna”, as well (Concertul Enescu, 1927, p. 2):
„Marele violonist mondial George Enescu a dat, joi și vineri seara, două concerte de vioară atât de perfecte încât a exaltat publicul auditor. Enescu a cântat la vioară așa cum numai el știe să producă acea vrajă a cântului, care a cucerit lumea întreagă. Enescu va cânta și azi, duminică seara, la Cercul Catolic. Acei care nu l-au ascultat pe Enescu și vor să cunoască un fenomen al artei muzicale, să nu piardă ocazia de a-l asculta pe acest geniu, care a dus faima numelui de român în întreaga lume civilizată. Programul de astăseară e: Dalcroze (Concert de violină, partea a II-a), Ravel (Kaddisch), Debussy (Minstrels), Wieniawski (Amintiri din Moscova), Enescu (Sonata, vioară și piano. Premieră)”. Expressing the emotions shared on the occasion of the memorable recitals of maestro Enescu, on the pages of the same weekly (Concertul Enescu, 1927, p. 3), the author emphasized the apotheotic atmosphere of the last evening, when maestro Enescu, „with his elegant figure, yet in the absence of any vanity, had conquered the hearts of the public. The anonymous author of impressions emphasized the composer virtues of Enescu, who had proved, through the 3rd Sonata, that „not only was he a great artist, but an excellent composer, as well”:
7 Th. Simionescu-Râmniceanu (Sym) (1882-1946), music and theater critic, with specialized studies at the Faculty of Arts in Paris, subdirectory and general director (1920-1922) of the Romanian Theaters and administrative director of the Bucharest Philharmonic (see Cosma 2005, 256-257).
„Marele violonist român George Enescu a dat trei concerte și în orașul nostru. Concertele – mai ales cel de duminică seara – au atins acel nivel înalt de artă muzicală pe care numai de la Enescu îl putem aștepta și numai Enescu îl poate ajunge. În ultima seară de concert, Enescu a fost fermecător. Când figura sa elegantă, dar lipsită de orice trufie, apărea pe scenă, printro singură mișcare cucerea inimile publicului spectator, care izbucnea în aplauze frenetice. Dar când punea arcușul pe vioară, ca prin farmec se făcea liniște mormântală, încât se auzeau și cele mai încete acorduri până în cele mai depărtate colțuri ale sălii, ticsită de mulțime. Publicul cădea în extaz când arcușul, ce părea fermecat, aluneca pe coardele violinei, dând acele sunete armonioase care înalță simțurile până la sferele dumnezeiești. Talentul și tehnica cu care Enescu a executat bucățile de operă clasică, vechi și moderne l-au ridicat pe maestru deasupra tuturor marilor violoniști care s-au perindat în orașul nostru în ultimul deceniu. Niciunul din ei nu a fost sărbătorit cum a fost sărbătorit Enescu duminică seara. Fără a detalia bucățile, executate cu un talent neîntrecut, e destul să amintim că, atunci când își termina o arie sau bucată din operă, publicul, extaziat, izbucnea în aplauze atât de puternice, încât amenința să prăbușească sala și era chemat de câte 5-6 ori la rampă și silit să repete. La fine, publicul, stăpânit de vraja artei maestrului, nu voia să se despartă de el și, timp de 15 minute, a tot aplaudat și vuit, chemându-l de nenumărate ori la rampă. Pentru a determina publicul să plece, s-a stins electrica, dar publicul nici așa nu voia să plece, până ce, în cele din urmă, maestrul a fost silit să apară cu vioara pe scenă și să mai cânte o arie de Kreisler. Enescu a cântat și bucăți de compoziție proprie, care au dovedit că maestrul nu este numai un mare artist, ci și un excelent compozitor. La plecare, publicul l-a așteptat în stradă și l-a sărbătorit cu ovațiuni și urale, apoi tineretul i-a desprins caii de la trăsură și l-au tras, înconjurând Teatrul până la Hotel «Park», în continue ovațiuni și cântece studențești. Concertul Enescu va rămâne mult timp o plăcută amintire în sufletul publicului orădeanˮ.
As an echo of the memorable sequence of three recitals, within the columns of the periodical „Cele trei Crișuri” (***, column „Memento”, 1927), as a reverberation of the distinguished first audition, a concise consignment of the event was inserted:
„Marele nostru George Enescu, întovărășit de pianistul Caravia, a dat o serie de concerte în Oradea, în serile de 13, 14 și 16 ianuarie, fermecând publicul orădean cu arcușul său supraomenesc. Seara de 16 a culminat prin execuția minunatei sale opere Sonata a 3-a (cu motive românești), a cărei primă audiție a avut-o orașul nostru. După concert, maestrul a onorat cu vizita sa localul Reuniunii și al revistei «Cele trei Crișuri», fiind primit aici de reprezentanții noștri. Cu neîntrecuta-i amabilitate, d-sa a făgăduit că va da revistei noastre, spre publicare, un fragment din opera pe care, într-o măsură, a legat-o definitiv de numele Oradiei. Ne bucură și ne măgulește semnul de nobilă atențiune pe care ni-l dă unul din cei mai aleși fii ai neamului, cu atât mai mult cu cât această bucurie se leagă de-a dreptul de meritele muncii noastre”.
The chronicle within the Hungarian periodical „Nagyvárad”, published after the third recital (Sărbătorirea lui Enescu, 1927), highlighted the exceptional event of the audition, in premiere, of the „imposing” 3rd Sonata. The chronicler rightfully distinguished the unity of the musical structure, based on the observance of traditional forms, yet transfigured by the „advanced means of modern music”, the „elaboration” of the work by virtue of folkloric motifs, being, thus, dazzled, by the „extraordinary effect”:
„Nivelul concertului a fost demn de măreția lui Enescu, iar în conținut s-a deosebit de concertele anterioare. Sala Cercului Catolic a fost plină până la refuz, ceea ce, după succesul primelor două concerte, e la fel de explicabil ca și interesul iscat de programul concertului de duminică seara. A participat, într-un număr neobișnuit de mare, acea categorie a publicului evreiesc care, îndeobște, frecventează prea puțin concertele. Pe lângă
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium interesul trezit de personalitatea marelui artist, faptul se explică și prin programarea de către el a unui vechi cântec funebru ebraic în prelucrarea lui Ravel. Au participat însă în număr mare și reprezentanții intelectualității române, încercând în felul acesta să repare, pe de o parte, lipsa de interes manifestată anterior, pe de altă parte dorind să fie prezenți la un eveniment muzical excepțional, care va rămâne memorabil în istoria muzicii, odată ce George Enescu și-a cântat la Oradea, pentru întâia oară, grandioasa Sonată pentru pian și vioară. Concertul s-a desfășurat sub semnul înaltului nivel pe care Enescu îl asigură tuturor manifestărilor sale. Programul a început cu un Concert pentru vioară de Émile Jaques Dalcroze, de o mare frumusețe, din care ascultătorii au reținut îndeosebi mișcarea a doua. A urmat Kaddisch de Ravel, după care Enescu a tălmăcit, cu o deosebită intuiție artistică, ideea unei scurte piese de Debussy, lăsând o impresie de o rară subtilitate, cu neputință de uitat, tot așa cum a fost și Souvenir de Moscou de Wieniawski. Alți violoniști concep Ciaccona de Bach ca pe un punct culminant al concertului lor. Or, acest minunat maestru al arcușului a cântat-o ca supliment între alte două piese. Și a cântat-o așa cum pe Bach nu-l cântă decât singur Enescu. A urmat după asta prima audiție a unei noi compoziții a maestrului, Sonata pentru pian și vioară, urzită pe motive populare românești. A construit-o cu o muzicalitate absolută, respectând formele tradiționale, dar folosind și mijloacele evoluate ale muzicii moderne. A turnat, astfel, sonata sa într-o formă muzicală unitară, de un efect nemaipomenit, datorită geniului său creator și interpretativ… Asistența a întâmpinat cu entuziasm admirabila realizare, la care și-a dat contribuția și pianistul Caravia. După concert, Enescu și acompaniatorul său au fost din nou oaspeții Clubului ziariștilor, unde au avut parte de o sărbătorire spontană. Maestrul și-a exprimat mulțumirile și în scris, pe portretul făcut de Kara Mihály, în cuvinte pline de recunoștință față de ospitalitatea ziariștilor orădeni” (Pintér, 1980, pg. 53-54) . The review „Familia” (Concertele George Enescu, în rubrica „Cronica teatralăˮ, p. 23) (article signed by Misa – the pseudonym under which Mihail G. Samarineanu appeared) emphasized the celebration spirit that had animated Oradea and the elevated atmosphere of interethnic ecumenism in a city with cosmopolitan traditions:
„Și ca un corolar, ne-a fost dat să savurăm fiorii sublimi ai muzicii. Maestrul George Enescu, însoțit de pianistul Caravia, a dat în orașul nostru trei concerte. Întreg orașul a fost în sărbătoare. În înălțimea artei acestui neîntrecut virtuoz al muzicii, în mâinile căruia vioara prinde aripi și sunete de heruvimi care te răpesc și te duc, ne-am întâlnit, desfigurați, dezbrăcați de tot ce este omenesc, înfrățiți, toți cei câți venisem să-l ascultăm. Nu existam majoritate sau minorități, unguri, sași, evrei sau români, nici aristocrați, burghezi sau proletari în sală, ci numai simțuri care vibrau la unison, atinse de arcușul fermecat al marelui maestru. Iată propaganda... Ceea ce a făcut maestrul G. Enescu în trei seri nu e în stare nimeni să facă, cu toate milioanele risipite pentru propagandă. La plecare, maestrul a ținut să ofere «Cercului ziariștilor», al cărui oaspe a fost, desenul executat de sculptorul M. Kara, pe care-l dăm pe copertăˮ.
Mihály Kara (Kronn) (1892-1961), graphic artist, painter and sculptor with studies at the Academy of Arts in Budapest and the Academy in Florence, member of the Masonic Lodge in Oradea, sculptor of the Royal House, author, in the interwar period, of the sculptures of the royal couple Ferdinand (equestrian statue) and Maria in the center of Oradea. Enescu's portrait illustrated the Ist cover of the periodical “Familiaˮ, no. 1-2 / 1927. Cf. Katona Béla, Enescu in Oradea (The presence of maestro Enescu in the city of Oradea), chronicle interspersed with short fragments of interview, after the first recital, in Manolache 2005, 175-178. Mihail G. Samarineanu (1893-1969), poet, prose writer and journalist, member of the Romanian Writers’ Union, one of the main promoters of the reappearance of the magazine „Familiaˮ in 1926. In 1919 he settled in Oradea, at the invitation of Colonel G. Bacaloglu (the director of the periodical „Cele trei Crișuri”), who assigns him the position of editorial secretary; see the Romanian Academy, Dicționarul General al Literaturii Române (General Dictionary of Romanian Literature), S-T, Univers Enciclopedic Publishing House, Bucharest, 2007, p. 35-36.
Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 After the remarkable event that occurred in Oradea, in mid-January, maestro Enescu will present again his chamber masterpiece to the melomaniac public, in the city of Timișoara, on February 13th, 1927. The Moldavian Orpheus held three concerts in Timișoara that year: February 10th, 11th and 13th. There weren’t any announcements, articles, chronicles about the concerts of maestro Enescu mentioned in the Romanian expression press of Timişoara. Dedicated music chroniclers, who were experts in the interpretation of works of art, had already existed in the city of Timișoara, utilizing the instruments of modern musicology, the rich and complex musical manifestations of Banat: Gabriel Sárkány, Dezső Braun and Dezső Járosy, the founder of a remarkable musical review of Timişoara, „Egyházi Zenemüveszet”. The mirroring of maestro George Enescu's recitals within the „minority” press or the acknowledgment of his creative genius, in a cosmopolitan burg where, after 1918, Romanians were the ones who were being esteemed with this appellative, represented a sensitive subject of debate within the Romanian expression press, in the early years following the Great Union. The tribulations regarding the founding of a symphonic orchestra in Timişoara, starting with the creation of an alleged Communal Orchestra, in 1920, under the aegis of Gida Neubauer – event followed by other such initiatives, started by Guido Pogatschnigg, Béla Tolnay and Leo Freund, until the emergence and development of a semiprofessional ensemble, the orchestra of the Society „Amicii Muzicii”, which was to express, in the interwar period, the spirit of cult music, practiced at the highest level, were able to artificially engage this marginal subject. An excerpt from the concert chronicle of the Orchestra of the Society „Amicii Muzicii”, at the end of the 1923-1924 season, in which the author, Dezső Járosy, was referring, with great accuracy and musicological application, to the structure of one of Enescian Rhapsodies (we presume that it was the Ist Rhapsody in A major), defines the manner in which the Enescian art was perceived, in Timişoara, by a neutral auditor, who could not be accused of tributary excesses to an exalted patriotism:
„Concepţia noastră muzicală s-a îmbogăţit cu noi reprezentări, fiind martorii unui proces de clasicizare a muzicii populare româneşti, cu perspective din cele mai frumoase. Este drept, Enescu se luptă cu forma, Rapsodia se derulează caleidoscopic, în culori sclipitoare şi, pe alocuri, străluceşte prin complexitatea ţesăturii polifonice, în ansamblu însă în lucrare există prea mult potpuriu. Dacă ar fi cineva, atunci Enescu este cel menit să schimbe această situaţie, şi locul potpuriului să fie preluat de unitatea formei” (Stan C.-T. , 2018, pg. 107-108) (Bodó Mária, 2010, pg. 132, 134). A chronicle of the recital performed on February 13th, in which the 3rd Sonata „in Romanian Folk Character” was played for the melomaniac public of Timișoara, was published on February 15th in „Temesvári Hírlap”, under the signature of Dezső Járosy (Pintér, 1980, pg. 98-99). If the Hungarian organist and musicologist had consciously expressed himself regarding the Enescian Rhapsody, the structure and expression of the 3rd Sonata seemed to him „ultramodern and singular”: .
„George Enescu a avut grijă ca, printr-o înțeleaptă economie a programului, să asigure celor trei concerte ale sale un crescendo vădit. Cea de-a treia seară a însemnat culmea a tot ceea ce îl face unic pe artist și pe plan internațional. În prima piesă a programului și-a exprimat admirația față de geniul muzicii clasice, atunci când, ținând seama de centenarul morții lui Beethoven din acest an, a transformat Concertul pentru vioară, de o nepieritoare frumusețe, în astrul dominant al întregului program. Puțini violoniști sunt capabili să tălmăcească atât de congenial arta lui Beethoven ca maestrul român. Interpretarea sa a stat tot timpul sub semnul unei expresii nobile, subtile și profunde. În ciuda faptului că nu disprețuiește nicio măsură din partida sa concertistică, spre a descompune până și motivele de scurtă respirație în amănuntele lor, surprinde faptul că travaliul acesta în profunzime nu dăunează defel concepției și valorificării unitare a muzicii. Sub arcușul lui Enescu, temele beethoveniene dobândesc un contur aproape profetic prin afirmarea cu o nemaipomenită subtilitate artistică a abstracțiunilor muzicale, ca și cum clasicismul lui Beethoven ar face pact cu
Járosy Dezső (Desiderius), musicologist, choir master, organist, music critic, teacher, editor, Roman Catholic priest (see Tomi 2014, 243-244). Reports in the Timișoara press about George Enescu's concerts on February 10th, 11th and 13th as well as a preview (February 1st), in „Temesvári Hírlapˮ on February 1st, 1927 (see Pintér 1980, 97-98, preview at the concerts performed in Timișoara).
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium surplusul de romantism muzical. În partea a doua a programului, Kaddisch de Ravel propune prea puține probleme în stare să-l stimuleze pe Enescu la o tălmăcire mai individualizată. Poemul compozitorului francez modern este un recitativ-imitație, care s-a desfășurat cu o obositoare monotonie, fără a prilejui o emoție ieșită din comun. Cu atât mai copleșitor ni s-a părut poemul Minstrels de Debussy, care obligă tehnica viorii să imite efectele sunetelor chitarei. Programul a luat sfârșit cu Sonata în stil [sic!] românesc a lui Enescu, înrudită mai degrabă cu o fantezie, datorită lipsei de unitate în construcție. După părerea noastră, bogatul tezaur al sufletului popular românesc a fost exprimat, în factura ultramodernă a lui Enescu, într-o manieră mai curând bizară decât captivantă. Sala arhiplină a răsplătit cu entuziasm perfecțiunea aerianei interpretări beethoveniene, ovaționându-l îndelung pe unul dintre cei mai mari violoniști ai zilelor noastre” .
A laconic announcement, in which maestro Enescu's presence in Oradea was signaled, on November 1929, was published in „Tribuna” (***, George Enescu dă trei concerte la Oradea, 1929) :
„Renumitul violonist George Enescu, care a dus faima artei românești în lumea întreagă, face cinste orașului nostru, venind aci să dea trei concerte, luni, 25, marți, 26, și miercuri, 27 noiembrie [sic!] în sala Cercului Catolic, cu concursul dlui N. Caravia. Programul e bogat și variat, e de prisos să-l înregistrăm. La concertul Enescu vor merge toți amatorii de muzică oricare ar fi operele ce le cântă. Concertul Enescu va fi un interesant eveniment artistic în orașul nostruˮ. In the Hungarian expression press, the event of the two Enescian recitals was, as usual, widely reflected, representations from the Parisian („Le Figaro”) and London („Daily Mail”) press being reproduced, as well. As a discordant note, which contributed to overshadowing, to a certain extent, the enthusiastic atmosphere, the reduced number of spectators, as had happened in 1921, as well, along with the debut of maestro Enescu, on the concert podium, in Oradea. The chronicler from „Nagyvárad” was pensively observing, with outbursts of indignation, as well (his words appeared reproachful!), the inexplicable absence of the Romanian intellectuals from the musical feast. Maestro Enescu performed works by César Franck (Sonata in A major), Beethoven (Sonata „Kreutzer”), Sarasate (Zigeunerweisen) and J. S. Bach (Aria) . The event of conferring the title of Honorary Citizen, on November 28th, 1931, was vaguely recorded in the Romanian press, more concerned with the image of the poet of „our passion”, Octavian Goga (born, like Enescu, in 1881), who he had also played the role of the politician (minister) in a sensitive historical stage, having the chance to escape unharmed from the 1920 bombing (which directly targeted him), set up in the Senate hall, where Demetriu Radu, Greek-Catholic bishop of Oradea, had perished .
The 3rd Sonata will be resumed by Enescu in Timișoara in 1931 and 1942. The third recital will not take place anymore. George Enescu canceled his third recital, being forced to leave for Bucharest, where he was to conduct, on December 1st, on the stage of the Romanian Athenaeum, the first of a series of four symphonic concerts. „We should rather be surprised that, after the crowded halls two weeks ago in Paris and London, in the hall of the Catholic Circle, several rows of seats were empty, although this blessed artist made his concert a real one celebration of music. In fact, we should be thrilled, since Enescu is not only a famous name, but he is also Romanian. Or, apart from some art-loving professors and students from the Academy of Legal Sciences, as well as a few intellectuals, where was the bulk of the Romanian intellectuals in Oradea?” (Pintér 1980, 56-57) The chronicle from „Nagyváradˮ also refers to a so-called Poemă românească (Romanian Poem), which could be the Enescian 3rd Sonata or the work of Scarlatescu, Bagatelă în caracter popular românesc. With a majority Hungarian population, the Romanian press has traveled, in Oradea, a difficult road of assertion. I did not identify any German language periodical in the interwar period at Oradea. „Mr. Octavian Goga escaped, so, that two students stopped him in the corridor with their gifts. Maybe, if these students didn't hold him back, our fate would end up too. Or, if I had the patience to wait for him at the entrance to the presidential office, where he would come, I would escape with him, because that was where we would talk.ˮ († Roman Ciorogariu, December 8th, 1920. The attack on the Senate, reproduction from Zile trăite (Days Lived), in „Legea româneascăˮ („Romanian Law”), Oradea, XVI, 23, December 1st, 1936, p. 213-214)
Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 „George Enescu și Octavian Goga au fost sărbătoriți în chip strălucit în toată țara pentru împlinirea a cincizeci de ani de viață. În frunte, M.Sa Regele, care a binevoit să acorde înalte distincții acestor distinși fii al țării, s-au desfășurat entuziaste manifestații de simpatie atât în Capitală, cât și în provincie. Instituții și autorități, societăți culturale și reuniuni de intelectuali au glorificat cu dragoste desăvârșită geniul nepieritor al acestor mari români. Consiliile municipale din București, Iași, Chișinău și Oradea l-au proclamat pe George Enescu Cetățean de Onoare, Academia Română și Sfatul Țării și-au rostit cuvântul de urare, drept prinos de recunoștință față de însușirile marelui luptător pentru întregirea neamului, poetul Octavian Goga.”
Details about the marking of the masterʼs jubilee were published in the Hungarian press: „Nagyváradˮ of November 26 („At yesterday's meeting of the Interim Commission, he was elected Honorary Citizen of the city, and his diploma will be awarded on the evening of the concert. Then, the celebration of the master at the National House, to which many representatives of minorities were also invitedˮ.) „Nagyváradi Napló” (which reproduces the interview with Enescu in the Timișoara periodical „Temesvári Hírlap” („His technique is amazing, under his bow the voice of the violin becomes sometimes whispering, sometimes thunderˮ). The diploma of Honorary Citizen was awarded to him by Eugeniu Speranția, city councilor, Nicolae Zigre gave him, from the National House, a silver laurel wreath, and Miss Greceanu offered him a bouquet of flowers („Nagyváradi Naplóˮ of December 1, 1931). Enescu's recital included works by Händel, Schumann, Leclair, Vitali and Dvořák. In an article signed by M. G. Samarineanu in „Familiaˮ (a material with essayistic valences), in the spring of 1936 – more than half a year before the Enescian recital (December 16), the first presence of George Enescu in the burg on the banks of the Crișul Repede, revealing some constants: the modest participation of the spectators and the reluctance of the minorities (just a few years after the Great Union). A little later, Enescu had managed, through the spell of his bow, to dispel the atmosphere of suspicion and mistrust: „Were there nationalities in the city then? Were they differences of faith, political overtones, antagonisms and racial hatred? Were they then majorities and minorities? No!ˮ The author of the article also recorded the exceptional event of the first absolute audition of the opera Oedipus on the great Parisian lyrical stage. „This work is considered by the great music critics as an epochal work... For 25 years no such thing has been written and it will be a long time until the genius of mankind will produce something identical ...ˮ Marked by the passage to the eternal of the writer Gib I. Mihăescu, Samarineanu drew a parallel between the prose writer, the author of a study dedicated to the so-called „Oedipus effectˮ (Oedipus's complex in literature and art – 1933) (Crețu, 2010), and Enescu, in the context of the premiere of Enescu's lyrical masterpiece: „It is a pity that death has shattered our justified hope. An Oedipus of writing, like the one that master Enescu gave us in music, we could have one day from Gib I. Mihăescuˮ. True leitmotifial constants in the portrait sketch dedicated to the great musician, were reiterated his proverbial modesty, but also the sublime generosity and discretion, manifested in the case of Stan Golestan, who, overwhelmed by material problems, had benefited from Enescu's charity.
„Acei care l-au cunoscut pe George Enescu și-au dat seama de deșertăciunea încrederii în sine, a mândriei și a cultului propriei lor valori. George Enescu, marele nostru muzicant, se strecoară în lume modest, alunecând parcă incomodat de celebritatea care deschide ochii admirativi în juru-i. Și cât e de natural! Câtă creștinească înțelegere a acelora care vin să-i solicite o îndrumare în întortocheatul drum al portativelor!...
George Enescu and Octavian Goga, in „Cele trei Crișuriˮ, XII, 11-12, November-December 1931, column „Noteˮ („Notesˮ), p. 162. István Gárdony, Convorbire cu Enescu (Conversation with Enescu), who turned fifty, but kept him young at the time, in „Temesvári Hírlap”, 29, 272, November 29th 1931, p. 5, in Manolache 2005, 268-270. During the interview, Enescu also made some surprising appreciations regarding jazz music: „Jazz? It shouldn't upset us. There is, so it would be a waste of time to dwell on it. We'll forget him. Instead, we will not forget Bach, Mozart in the same wayˮ. Eugeniu Speranția (1888-1972), poet, prose writer, esthetician and memorialist, professor of philosophy of law (since 1921) at the Academy of Law in Oradea, professor at the pedagogy department of the Normal School for Boys „Iosif Vulcanˮ and master of philosophy at Theological Academy. Founding member and vice-president of the Cultural Meeting „Cele trei Crișuriˮ. Nicolae Zigre (1882-1962), lawyer from Oradea, delegate to the Great National Assembly from Alba Iulia (Ugra Electoral Circle), prefect of Bihor County (1919-1920), dean of the bar of Oradea, president of PNL Bihor, undersecretary of state in the Ministry of Internal Affairs, senator in the Romanian Parliament. Imprisoned in Sighet between 1950 and 1955. Gib I. Mihăescu (1894-1935), prose writer and playwright.
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium Apoi, pe scenă, la concert, ce înfrățire cu vioara, încât om și instrument, contopiți, nu formează decât un rug în care se aduce prinos celui mai autentic zeu al sublimului: arta!... La Oradea, acum câțiva ani, când George Enescu a venit pentru prima oară, cu toate că era cunoscut și ultimului cetățean, auditoriul a fost redus ca număr. O reticență de altă natură – eram în primii ani ai întregirii, și minoritarii nutreau alte speranțe și aveau altă atitudine – oprise mulțimea de la concert. George Enescu a cântat fără să țină cont de sală. Și arcușul său a transmis în afară unde de înaltă tensiune, care au înfrânt opreliștea publicului. Erau naționalități atunci în oraș? Erau diferențieri de credință, nuanțe politice, antagonisme și ură de rasă? Erau atunci majoritari și minoritari? Nu. Arcușul fermecat al maestrului George Enescu lansase atunci primul mesaj al înfrățirii pe tărâmul superior al artei. Și la al doilea concert, sala a fost luată cu asalt. Cât de modest, dar cu cât drag l-au sărbătorit apoi grupul de scriitori și ziariști din localitate și cu câtă familiaritate s-a apropiat maestrul George Enescu de ei. Era el, geniul muzical al românismului, între noi? Un prieten al tuturora, care savura o glumă bună, modest, cel mai modest, poate, din tot grupul... În această privință, în ceea ce privește modestia, George Enescu a avut, până în toamna trecută, un îndeaproape înrudit, vrednic în ale camaraderiei și valoros în ale scrisului, pe Gib I. Mihăescu. Cu toate că nici nu s-au cunoscut, poate, personal, eu, care i-am cunoscut pe ambii, pe scriitorul Gib I. Mihăescu, mai îndeaproape, și pe maestrul George Enescu, din relația inerentă de publicist și gazetar față de concertant, găsesc o mare afinitate sufletească: modestia, ca bază și tendință spre himalaicele culmi ale artei, ca țintă... George Enescu, realizat în întregime, de aceea mare mondial; Gib I. Mihăescu, în plină dezvoltare, de aceea apreciat numai între hotarele țării și de puțini. E păcat că moartea ne-a frânt justificata nădejde pusă în el. Un Oedip al scrisului, ca acela pe care ni l-a dăruit maestrul Enescu în muzică, îl puteam avea într-o zi de la Gib I. Mihăescu. George Enescu e și un mare suflet: un mare compozitor, un mare virtuoz al viorii și un mare suflet. E gradația uniformizată la care poți vorbi despre acest mare artist, după cum vedeți... Mare, mare, mare... Un caz povestit de însuși beneficiarul, de Stan Golestan. Enescu vine la Paris. Află că compozitorul Golestan e la strâmtoare. Fusese bolnav timp îndelungat. Și, ca să-i vie într-ajutor, fără tobe și surle, organizează un concert. Concert dat de George Enescu: un regal pentru o capitală, chiar ca aceea a luminii, cum e capitala Franței. Ei bine, venitul întreg al acestui concert, fără ca să știe nimeni, George Enescu l-a vărsat aceluia care era la strâmtoare, lui Stan Golestan... Pe George Enescu îl știam un compozitor foarte apreciat. Partiturile sale completează de zeci de ani încoace programe la cele mai de gală praznice muzicale. Auditorii i-au savurat Rapsodiile, Simfoniile... minunate. Anul acesta, maestrul ne-a rezervat o surpriză, ne-a dat o operă: Oedip, care s-a cântat pentru prima oară la Paris, la Opera Mare. Lucrarea aceasta este considerată de marii critici muzicali ca o operă epocală... De 25 de ani nu sa scris așa ceva și va trece mult până când geniul omenirii o să producă ceva identic... Numele lui George Enescu e un steag de vitejie purtat de glorie în lumea largă. În faldurile lui e marea geniului românesc, care cucerește teren în sufletele cele mai alese ale aleșilor omenirii. Suntem mândri de maestrul George Enescu...ˮ (column „Note. Idei-Oameni-Fapte, 1936, pg. 99-100) I did not identify, in the Romanian press from Oradea, chronicles at the concert of October 12th , 1937, after the recitals held in Lugoj (October 7th), Timișoara (October 9th and 10th) and Arad (October 11th). Just a review of the intense artistic activity: the entirety of Beethoven's symphonies with the Radio Orchestra („officers of the musical gospelsˮ, „true purifications of the soulˮ), recitals and violin concerts at the Romanian Athenaeum, the two concerts dedicated to Wagnerian creation, being evoked and the premiere of Oedipus, in 1936, the masterpiece of „the only genius of Romanian musicˮ.
„Actuala stagiune muzicală a stat sub semnul proslăvirii geniului muzicii românești, care este George Enescu, prin manifestări de înaltă artă muzicală
Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 datorate maestrului. Timp de peste două luni, concertele, recitalurile date de Enescu au pus în umbră celelalte manifestări din domeniul muzicii, afirmând astfel că și noi avem elementele necesare spre a contribui la valorificarea și propagarea culturii muzicale și fără elementul străin. Maestrul Enescu a început cu ciclul complet al simfoniilor lui Beethoven – mentorul său spiritual, și, ca apoteozare, Simfonia a 9-a, cu soliștii Corului „Carmenˮ și Orchestra Radio. Execuțiile acestor simfonii au fost oficieri de evanghelii muzicale, care, prin bagheta lui Enescu, erau adevărate purificări sufletești. A doua etapă a activității maestrului a prilejuit o incursiune în domeniul Sonatei, datorată clasicilor și modernilor, în care vioara lui Enescu era crainica frumuseților melodice din aceste sonate, având colaborări adecvate, la pian, din partea dnei Cella Delavrancea, Gitta Mendel-Schapira, Dinu Lipatti, Nadia Chebap, I. Filionescu, I. Gherea. Între ele, recitaluri de vioară, s-a trecut în revistă literatura acestui instrument. Apoteozarea acestei activități au fost însă cele două festivaluri închinate muzicii lui R. Wagner, prin execuția unui act (III) din opera Siegfried, cu participarea vocilor adecvate acestei muzici, dnele: El. Basarab, Aca de Barbu (Brunhilda), M. Moreanu (Erda) și dnii Nicu Apostolescu (Siegfried) și P. Ștefănescu-Goangă (Wotan), precum și neobosita falangă orchestrală a Filarmonicii, care a fost plină de elan sub bagheta lui Enescu. Muzica lui Wagner, care timid s-a introdus prin regretatul Ed. Wachmann, a putut să se ridice pe primul plan al programelor simfonice, precum și în repertoriul Operei, datorită maestrului Enescu, care, în 1915, a prezentat un act întreg din opera Parsifal, cu soliști, cor și orchestră, pe scena Teatrului Național. Nu se poate accentua îndeajuns apostolatul lui Enescu pentru propovăduirea muzicii clasice și-a lui R. Wagner, care a avut ca urmare o purificare a atmosferei viciate a muzicii noi. Bach, Beethoven, Brahms, R. Strauss, clasici francezi și R. Wagner au fost pilonii sufletești ai lui Enescu în manifestările sale muzicale. Întreaga lume muzicală de la noi și de pretutindeni l-au preaslăvit pe singurul geniu al muzicii românești, care este Enescu, atât cu ocazia premierii lui Oedip, ultima sa lucrare lirică, cât și cu ocazia concertelor menționate mai sus. Însuși M.Sa Regele Carol II, însoțit de Marele Voievod Mihai, a ținut să participe la sărbătorirea lui Enescu, cu prilejul festivalului Wagner, răsplătind munca și eforturile sale prin decorarea cu cordonul «Steaua României». A fost gestul marelui nostru rege al culturii, care știe să prețuiască munca acelora care contribuie la ridicarea și valorificarea culturii românești. Un omagiu bine-meritat, care ne așază în rândul marilor centre muzicale și culturale (George Enescu. Sărbătorirea geniului muzicii românești, 1937, p. 238). In the unfortunate context of the resurgence of fascism and military aggression in Central Europe (the annexation by Germany of Austria – the so-called Anschluss – and the region of the South), interethnic tensions and the degradation of social and cultural life (Stan C.-T. , 2017, pg. 97-101), a last concert was given by Enescu to the music lovers of Oradea (accompanied by Ionel Gherea), as an oasis of hope, on November 15th, 1938. A chronicle of the concert, elaborated with professionalism, we owe to the music critic Boda Oszkár:
„Vioara aceasta ne-a împărtășit toate gingășiile de care e în stare sufletul unui artist. Felul cum își articulează frazele muzicale îl situează pe Enescu în rândul celor mai mari esteți. Am simțit cum pune aici o virgulă, colea un semn de întrebare, dincolo un semn de exclamare. Dar arta cu care își mânuiește arcușul! Tonurile ținute, schimbarea de arcuș denotă o nemaipomenită măiestrie. În timpul cantilenei sale, arcușul sporește parcă, sporea fără să se mai sfârșească, ca să se isprăvească în cele din urmă la capătul frazelor din mișcările lente ale pieselor de Bach și Schumann. ” (Pintér, 1980, pg. 70-71) In conclusion, the recitals given by George Enescu in Oradea, between 1921 and 1938, west of „Mioritic spaceˮ, had the gift to convey to the Oradea public (with a composite structure, representing various ethnic and denominational entities) the message of interpretive excellence, inducing a state of a positive spirit in a sensitive historical period. Gathered under the spell of great music, Romanians, Hungarians, Germans and Jews from Oradea established bridges of spiritual communion, sharing the
Proceedings of the „George Enescu“ International Musicology Symposium Proceedings of the „George Enescu” International Musicology Symposium sound message of the performer Enescu and contributing to the consecration of a blessed multicultural topos. The first absolute audition in Oradea of the 3rd Sonata „in Romanian Folk Characterˮ consecrated the universality of a burg, which resonated with Euterpe's message at the western frontiers of a haunted space.
BIBLIOGRAPHY:
***. (1921). Manifestări culturale la Oradea Mare. Cele trei Crișuri, 185. ***. (1927, January). column „Memento”. Cele trei Crișuri VIII, 23. ***. (1927, January 16). Concertul Enescu. Tribuna 3. ***. (1927, January 18). Sărbătorirea lui Enescu. Nagyvárad. ***. (1929, November 24). George Enescu dă trei concerte la Oradea. Tribuna IX, 46, 4. ***. (1931, noiembrie-decembrie). George Enescu și Octavian Goga. Cele trei Crișuri(XII), 162. Bacaloglu, G. (1921, June 1). George Enescu. Cele trei Crișuri, II, 349-350. Bodó Mária, J. (2010). Opera Omnia I. Muzica simfonică la Timișoara în anii 1920. (româno-maghiară, Ed.) Arad: Editura Gutenberg Univers. Cor. (1921). Romanian Art in Oradea. Beiușul I, 3, 6-7. Cosma, V. (2005). Muzicieni din România: Lexicon biobibliografic (Vol. I (A-C)). București: Editura Muzicală. Crețu, I. (2010, March 18). Gib Mihăescu şi efectul lui Oedip. Cultura, 14-15. Goering, H. (1937). George Enescu. Sărbătorirea geniului muzicii românești. Cele trei Crișuri, XVIII, 11-12, 238. Iacobescu, A. (1924, January). Lui George Enescu. Cele trei Crișuri V, 1, 6. Manolache, L. (2005). George Enescu. Interviuri din presa românească (1898-1946) (ed. a II-a). (L. Manolache, Ed.) București: Editura Muzicală. Misa. (fără an). Concertele George Enescu, în rubrica „Cronica teatralăˮ. Familia, 23. Pintér, L. (1980). Mărturii despre George Enescu. București: Editura Muzicală. Samarineanu, M. G. (1936, March). column „Note. Idei-Oameni-Fapte. Familia, series III, year III, no. 3, 99-100. Simionescu-Râmniceanu, T. (1927). Enescu-Ventura-Stoenescu. Cele trei Crișurino. 2, 31-32. Stan, C.-T. (2017). George Enescu and the Multi-Ethnic Cultural Space of Timișoara. Proceedings of the George Enescu International Musicology Symposium. Stan, C.-T. (2018). George Enescu. Consonanțe bănățene. Timișoara: Editura Eurostampa. Stan, C.-T. (2021, iunie 22). Dublu jubileu la Universitatea din Oradea: 55 de ani de învățământ academic în istorie și 20 de ani de studii doctorale. Crișana. Tomi, I. (2014). ToLexicon. Muzicieni din Banat. Ediția a II-a, Banatul Timișean. Timișoara: Editura Eurostampa.
