
3 minute read
Generatoare
DUPĂ CE CRITERII SĂ ALEGEM CORECT UN GENERATOR ELECTRIC
Generatorul de curent este un echipament indispensabil pentru securitatea sistemului electric şi evitarea întreruperilor de curent neaşteptate. Un astfel de dispozitiv poate produce energie electrică pentru alimentarea gospodăriilor din zonele rurale, cabanelor situate în zone foarte izolate sau echipamentelor de pe şantiere.
Advertisement
Este important să cunoaşteţi de o astfel de abordare; principalele reguli care stau agenţii de acolo sunt la baza unei alegeri corecte, foarte bine pregătiţi, am sfaturile unui specialist fiind fost astfel întrebat la foarte importante. De ce trebuie ce urmează să folosesc să ţineţi cont atunci când achiziţionaţi un acest generator, dacă generator de curent? cunosc sau nu puterea tuturor consumatorilor ce Am ales să realizăm prezentul interviu cu urmează a fi utilizaţi prin dl. Rădulescu Gabriel, administrator NEW intermediul produsului NCR RECICLARE SRL să ne povestească ales de mine, de de experienţa pe care o are cu modelul asemenea, aceştia oferă achiziţionat de la TEHMAG SHOP SRL, dar sprijin şi suport inclusiv şi pentru a ne oferi astfel câteva criterii privind partea de montaj, importante după care ar trebui ales un produse adiacente de grup electrogen potrivit nevoilor fiecăruia. care am nevoie înainte Totodată de menţionat este că echipa să achiziţionez un produs TEHMAG SHOP SRL oferă consiliere pentru sau altul, şamd. Mai a se face achiziţia potrivită. mult decât atât, vreau să specific şi faptul că brandMaşini şi Utilaje: Cum aţi identificat ul ABAT este un brand propriu al firmei , îmi vânzătorul şi care au fost paşii ca să place să sprijin şi să încurajez brand-urile achiziţionaţi generatorul ABAT 220 kVA româneşti şi treaba bine făcută”. Un alt aspect pe care vreau să îl cu motorizare Perkins de la TEHMAG menţionez este faptul că, produsele pot SHOP SRL? Maşini şi Utilaje: Care consideraţi fi personalizate în funcţie de nevoile dumneavoastră că sunt beneficiile pentru personale. Eu am ales varianta clasică Rădulescu Gabriel: Am văzut reclama care aţi ales că achiziţionaţi acest model dar aveam posibilitatea să îl pot cofigura companiei într-un spot publicitar apărut de generator de la TEHMAG SHOP SRL? cu un rezervor de o capacitate mărită, în mediul online, am căutat pe google cu un preîncălzitor suplimentar dacă modelul promovat şi am accesat site-ul Rădulescu Gabriel: În primul rând am doream ca acesta să pornească la o www.depozituldegeneratoare.ro, ulterior considerat un prim avantaj şi beneficiu, temperatură extrem de scăzută sau am contactat vânzătorul telefonic pentru faptul că este un produs ce se asamblează puteam, de asemenea, să îl comand consiliere şi suport. pe comandă în România. Astfel, compania superinsonorizat dacă normele de oferă suport şi piese ce se pot găsi cu poluare fonică îmi impuneau acest Maşini şi Utilaje: Ce v-a făcut să uşurinţă, echipa suport se deplasează lucru (un anumit interval de decibeli) şi achiziţionaţi produsul de la ei şi nu de la fără costuri suplimentare în perioada de exemplele pot continua. oricare alt competitor de-al lor? garanţie iar pentru diferite constatări/ servicii/montaj/mentenanţa se percep Mai adaug şi faptul că la ei am găsit o Rădulescu Gabriel: Evident că în prima costuri acceptabile. gamă variată de motorizări şi o paletă fază tendinţa a fost să caut preţul cel mai largă de puteri ale generatoarelor. Fie că bun din piaţă, poate chiar să aleg un produs În al doilea rând, am fost plăcut impresionat îmi doream o motorizare Iveco, Baudouin, inferior doar din prisma preţului. Aşadar, de faptul că produsul beneficiază de Perkins, Dewerk sau Volvo, la TEHMAG am apelat numărul afişat pe site, iar astfel garanţie atât pentru persoanele fizice cât SHOP SRL, am avut de unde să aleg, am fost plăcut impresionat să văd că aceştia şi pentru cele juridice (36 de luni în limita repet, în funcţie de nevoile pe care le-am caută în prima fază să consilieze clientul a 2000 de ore de funcţionare). Astfel nu am expus. Mai mult decât atât, transportul şi astfel încât acesta să aleagă ceea ce se fost limitat la cele 12 luni de garanţie care asistenţa tehnică la punerea în funcţiune potriveşte cel mai bine nevoilor lui şi nu îmi sunt oferite în mod standard pentru că sunt servicii pe care TEHMAG SHOP SRL să facă vânzarea propriu-zisă, un aspect aleg să achiziţionez produsul pe entitatea le oferă gratuit, condiţia fiind ca livrarea de menţionat pentru că nu mă lovesc des de persoană juridică. să fie făcută pe teritoriul României. 38 masinisiutilaje.ro Octombrie 2020

