Nautilus 12

Nautilus No. 12

Neostilus No.12 – Iulie 2018 O productiune SAGA CUPRINS Adrian Grauenfels ................................................................................................................................... 3 Picasso degenerate art............................................................................................................................ 6 Simona Ioana Cucuian............................................................................................................................. 9 Liviu Cristescu ....................................................................................................................................... 10 Paul Vinicius .......................................................................................................................................... 14 Sammy Briss .......................................................................................................................................... 20 Liviu Antonesei ...................................................................................................................................... 21 Alex Valeriu ........................................................................................................................................... 24 Emil Brumaru ........................................................................................................................................ 26 Sofia Gelman ......................................................................................................................................... 30 Simona Cucuian..................................................................................................................................... 44 Beatrice Bernath ................................................................................................................................... 48 Ovidiu Bufnilă ........................................................................................................................................ 53 Marga Grauenfels ................................................................................................................................. 56 Eleonora Stamate.................................................................................................................................. 57 Leonard Oprea ...................................................................................................................................... 64 CAROL FELDMAN .................................................................................................................................. 67 Pierre Louÿs........................................................................................................................................... 70 Roberto Bolaño ..................................................................................................................................... 73 Jorges Luis Borges ................................................................................................................................. 80 Liviu Antonesei ...................................................................................................................................... 81 Iulia Militaru .......................................................................................................................................... 94 Beatrice Bernath ................................................................................................................................... 98 Virgil Teodorescu ................................................................................................................................ 101 Maxim Gorki........................................................................................................................................ 102 Doris Mironescu .................................................................................................................................. 106

2

Adrian Grauenfels

Arta degenerată

Încă din anii 30 Partidul Socialist Naţionalist German anunţă şi împrăştie noţiunea de "artă degenerată" căutând să discrediteze arta contemporană considerată a fiind ruptă de ideologia şi politica rasistă vizată de conducători. Spre deosebire de arta oficială tradiţionalistă, care glorifică rasa ariană, nazismul vedea modernismul ca "o anarhie culturală". Într-un pamflet scris în anii aceia de Gottfried Benn, dar nepublicat de cenzură, găsim aceste rânduri: " În mijlocul unei Europe intelectuale care clădeşte o cultură demnă se dezvoltă un grup sprijinit de o societate de asasini care pun muzele la cazne..dar mai presus de tot, ei spun că trebuie exterminat tot ce e oriental, sudic sau occidental, latin, gotic, impresionist, expresionist.

Pe acest talmeş-balmeş şi-au clădit <camere de cultură>, SingSinguri estetice".

Beckmann

3

Sub numele de artă degenerată Hitler a atacat întreaga artă modernă europeană într-un discurs rostit la Nurenberg în 1934. În 1937 Goebbels organizează la München o mare expoziţie numită "Entartete Kunst" în care ridiculiza arta modernă şi artiştii care o propagau. Lucrările au fost confiscate din muzee şi prezentate alături de picturi ale unor bolnavi psihici. Marii artişti ai secolului XX erau batjocoriţi: Grosz, Beckmann, Emil Nolde, Ernest Kirchner, Marc Chagall, Picasso, Kandinsky, Lyonel Feininger, Kokoscha, Mondrian. Georg Grosz fusese mobilizat în primul război mondial şi armata sădise în el o profundă ură faţă de casta militară prusacă pe care o atacă violent în desenele sale. Un schelet este consultat de un medic militar şi declarat apt pt front (1918). Între 1917 şi 1920 Gross a participat masiv la mişcarea Dada din Berlin iar în anii 20 scoate mape cu desene ce parodiau clasa conducătoare, decadenţa societăţii în care lăcomia şi depravarea senzuală stau alături de sărăcie şi boală. Pentru portretele sale incisive era mereu trimis în judecată, acuzat de blasfemie şi obscen. Exasperat de situaţie pleacă în 1933 pentru un post de profesor la o şcoală de artă în NY. Reich-ul îl declară "bolşevicul cultural no 1". Un destin asemănător are şi Max Beckmann considerat un mare expresionist european. Ca şi Gross serveşte în primul război mondial ca infirmier la un spital militar, acolo cunoaşte un univers al spaimelor şi al violenţei, imaginile lui deformează goticul tradiţional, el îl combină cu un realism brutal şi cu o violenţă critică socială. La Beckmann protestul este elaborat în alegorii şi simboluri bine alese, pictorul privea arta ca pe o "necesitate morală". În 1933 naziştii îl îndepărtează de la catedra de arte din Frankfurt pe care o deţinea. În anul 1937 este inclus de ministerul german al propagandei la expoziţia de artă degenerată de la München. Profund afectat Beckmann părăseşte Germania spre Amsterdam unde rămâne până după al doilea război mondial. Un alt mare expresionist este Emil Nolde care provenea dintr-o familie de ţărani din regiunea Holstein. După şcoală de artă la München şi apoi studii la Paris se stabileşte la Berlin dar călătorea mult prin Germania, Rusia, Extremul Orient. Între călătorii trăia ca un pustnic pictând peisaje singuratice.

Călătoriile sale l-au ajutat să înţeleagă arta primitivă care deja agita mediile avangardelor europene. Deşi picta mai mult peisaje, sau flori de un cromatism deosebit, este declarat artist degenerat şi din 1941 i se interzice să mai picteze. A continuat în secret să facă mici acuarele iar 4

Emil Nolde

după război trece la mari picturi în ulei care îl consacră definitiv. Pentru expoziţia de la München naziştii au confiscat 15000 de picturi din colecţii şi muzee germane. Pe pereţi au atârnat inscripţii care explicau că arta degenerată dezvăluie "sufletul evreiesc, insultă femeia germană şi sunt semne de nebunie". După închiderea expoziţiei (care a avut un mare succes) multe tablouri au fost vândute în străinătate pentru valută, iar altele arse. Dincolo de cortina de fier comuniştii secerau şi ei arta modernă (similar campaniei naziste) artă pe care o numeau decadentă.

Georg Grosz

5

Picasso degenerate art

Picasso II This insane piece of insanity by Pablo Picasso was put on public display at a 1937 exhibition of degenerate art in 11 German and Austrian cities, before it was taken out of circulation by the National Socialists as part of a cultural and spiritual purge.

6

7

Paul Klee – portretul unui degenerat

”Di ieri seara, dila nouă, plouă c-coani, plouă, plouă, plouă… Și eu, sîngur, sîngurel. To-ot mă lupt c-un păărel.

Dușmană și-i soarta me, că nu am cu șini be; Că mai vreme di băut, di băut și petrecut, de cîndu-s n-am mai văzut !”

Al matale, Caragiale (Wilmersdorf bei Berlin, 10 iunie 1906) Semnalat de Cezara Mucenic, cu multumire !

8

Simona Ioana Cucuian

jarrett

Oraşul - un Ninja în cămaşă de forţă Iar cotoiul lasă ume pe acoperiş în dimineaţa asta lucrurile stau aşa cum ar trebui să te aşezi şi tu mai aproape de noi încolonat lângă degetele tale ninse fulgi în formă de ţurţuri sub care am pipăit împreună ichebane sofisticate şi simulacre de gânduri lungi pauze între limbile care îţi împart corpul în două şi zăpada mă încremeneşte te văd cum tragi o perdea şi eşti perfect simetric cu umbra din uşă 9

Liviu Cristescu

10

Liviu Cristescu - Din Volumul CU OCHII IN 4

11

Ed. Fractalia

12

13

Paul Vinicius

nimic nu se poate compara cu sexul pe malul unui mare fluviu nicăieri înseamnă nicăieri. nici la dreapta nici la stânga. nici înainte și nici îndărăt. chit că vine din urmă și te depășește cu alura unui tânăr decedat cu un secol în urmă strângând între picioare o motocicletă care și-a rupt glasul între două dealuri – ca și genunchii tăi acum. nicăieri înseamnă doar nimic între două busole care-ți arată ceva în depărtare însă nu te interesează încă deloc atent la cum tunde grădinarul iarba ca o omidă nenăscută încă. ora aceea la care n-ai avea niciun chef să ieși din casă și mai mult decât atât – ți l-ai îndeplini. numai că uite te trezești în stradă în fața unei tutungerii. de jur-împrejur 14

ciugulind bucățele asfaltate de nori după ploaie medici de familie și porumbei uneori o luam iar atunci când o luam pe vodcă străzile păreau toate la fel adică tot un fel de câmp populat cu hârciogi și băteam la fiecare ușă în ideea că ne-am putea găsi adăpost până să treacă umezeala nopții însă pescarii ieșiseră în larg deja fetele cuminți se baricadaseră în case numai noi dezorientați ciocăneam din ușă-n ușă în ceruri în scorburi în animale și nimeni nu ne deschidea

15

o fabrică l-am visat de atât de multe ori acel vapor galben tăind ca un cuțit de tort albastrul mării acostând la chei și luându-mă ostatic. în cele mai negre clipe. așadar salvator. acum peste ani știu cu mult mai bine. el mă va duce atât de departe că până și țipătul meu va fi un pescăruș mut sau o fabrică de confecționat haine pentru nudiști

16

facebook jazz story să plângi pe clapele unui pian dezacordat în care doarme o frumoasă fată moartă. iar un bețiv să se tot pișe peste tine ca și cum i s-ar fi rupt corzile de la vioară. iar tu mirându-te: vai – vai cât de mult ai mai putut plânge. cât de mult ai mai putut plânge dumnezeule mare. uite: până și peștii au ieșit din parchet trasând lungi și leneșe dâre prin cameră cu spinările lor lucioase cu solzii lor reci – zeci sute de ochi vii în noapte. ca opera unui arhitect spânzurat de tavan. ostenit coborând apoi de acolo. și intrând pe facebook. ca să te usuci. fiindcă acolo nu plouă niciodată. nu nu: acolo nu plouă niciodată.

Picasso

17

remiză și-apoi vor interveni zilele-acelea leșinate când îmi voi uita mereu cheia de la intrare în toate cârciumile taxiurile lifturile și eventualele cuvinte ale personajului principal – de fapt naratorul sub acoperire pornit pe povestit iar eu mă voi purta civilizat nu nu voi fute picioare-n ușă mă voi încuia într-un parc și nu voi mai deschide ușa nimănui voi juca doar table gândindu-mă abstras cu predilecție la ziua de marți la ciorapii mei galbeni cândva canari de umplutură și la cât de frumoasă a fost toată viața asta din care am reușit să confecționez două personaje identice care să nu se certe după primele două sute de vodcă chiar dacă acel chelner ne-a întocmit mereu o notă de plată în care fiică-sa ne-ar fi stârnit toate cele șapte alternative malu cu flori nu-i mai țin minte numele. dar oriîncotro am fi apucat-o-n anii aceia tineri primăvară de primăvară la vremea ivirii florii de măr mereu ajungeam acolo. o mică localitate descinsă din munți 18

ca un magnet plină cu livezi de pomi înfloriți. atâta pace frumusețe și liniște n-am mai simțit niciodată. până și albinele păreau niște motociclete cu nemți în ataș. până și cel de-al doilea război mondial părea iminent. încât și dracul se dădea jos din cărnurile noastre citadine se sprijinea de-o bornă kilometrică și vomita. cofeină analcid cidru & oleacă de votcă iar apoi te vei gândi zile în șir la strungul tău lucitor apoi la strungăreața ei la fel de nelămurit ca atunci când s-a pronunțat partidul în surdină și numai ciorapii ei roșii l-au savat de la o explicație de lemn. când în sfârșit și-a permis să umble goală printre steagurile victoriei fâlfâind decupând doar două mici steluțe de pe cel american de ziua lui tat-su care-i așteptase pe streșini. ***

19

Sammy Briss

Pictor

20

Liviu Antonesei

Poezii din volumul “Şi întunericul nu a cuprins-o...”

Partea ascunsă Nu e greu să scrii o poezie tristă, e destul să-ți lepezi pieile de zi cu zi și s-o lași să iasă din carne, din viscere, din sînge, la suprafață…

E ușor să scrii o poezie veselă – trebuie doar să îmbraci o piele tatuată în culorile curcubeului și s-o fluturi pe pagină.

E altfel cu poeziile prinse-n capcanele blînde, aprige, ale melancoliei – nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici călare, nici pe jos, doar în voalul străveziu din care se ridică încet, încet, fără grabă, fără explozie, fără milă, o blîndă sfîșiere de sine, de tine…

De mine?

Unde sînt ploile de altădată?

O ploaie de vară de altădată era o ardere de tot, una lichidă, fulgerată nebunește, tunătoare, norii negri se aprindeau și luminau noaptea ca farurile din vechile porturi pe care nu le văzusem – pielea se încrețea, nu de frig, ci de frică, o frică mai veche decît aventura mea prin lume, iar puful de pe brațe era o baterie electrică și iriza luminos cînd era lovit ca de trăsnet de picăturile grele ale unei adevărate ploi de vară – 21

și spaima era chiar spaimă și închideam ochii imediat după fulger, să mă surprindă vocea lui Jupiter, cum citisem într-o carte despre zeii cei vechi, mai vechi decît Biblia bunicii, pe care mă învăța să silabisesc, apoi și să scriu cu litere de tipar, capitale cum aveam să învăț, cînd am intrat prima oară într-o tipografie, dar asta tîrziu, cînd ploile de vară nu mai erau, nici frica aceea de dinainte de naștere, și nici bunica nu mai era, plecase în cartea ei… Și cînd mi-am scris prima oară numele și cînd ea| mi-a spus da, acela sînt eu. Și tot eu eram cel care îl scrisese și apoi a citit ce a scris, cu litere capitale.

E aici o taină, e aici un mister din care nu aveam să mă mai trezesc niciodată. Și cînd fulgeră, tună, trăsnește, cînd norii negri se împurpurează, imaginea aceea revine în memorie – era o furtună grozavă cînd mi-am scris și citit numele scris de mine.

Ne ascunsesem în casă, după perdelele grele. Și acolo, pe hîrtie, eram eu. Și aici tot eu sînt

***

22

23

Alex Valeriu

Punci cu formol În spațiul aparte dintre somn și teama de gol în zbor, ornat cu fulgere subconștiente și dor, sunt o oarecare, tihnită, obosită doll.

Mâinile-mi iau pauză, capul aplecat vede aceeași crăpătură din tavanul ca un mol.

Câtă chimie si nerozie între oameni!

Se agită interzise substanțe, pumnale și gă(u)ri abia înnegrite, gazeificate, în care se spală nesfârșite păcate. În locuri duhnind a cuvinte de-alint, îmi știu porunca de-a fi, nu mă simt dată pe spate-o păpușă-chiar doll, trăgând din gene într-un punci cu formol.

24

Alex Valeriu Ana-Cronică

AZ-BOOOKA-FEAT-VEȘNICA POMENIRE

Dacă pomană nu e, nimic nu e. Doar poamele seci-în-șase-saci-de ambe zexe, ba chiar si unul incert-care se vântură insignifiant dar insinuant pe la manifestări bunuțe ca un Zeu în pijamale cadrilate își țuguie guritzele stuckfestonate și-și burică irișii gîngurind măscărele alambicate. Pe principiul –ai cu cine, n-ai cu cine, îți închirizei sală-reclama e breeeton! –de data asta cărțuliile au defilat întrun spațiu bine aerisit, ozonat, pe alămuri parfumat, astfel încât duducile orientate către nunți regale au avut ce amușina. Ici o ocheadă învoaltă, colea o bretea căzută hartistic, muezinistico-mistic, cot-la -cot cu mirarea-mpestrițării frivole, damful de gene arse și rimeluri flămuinde. Flatulență vs. Constipare, drăcușori pribegi inventând nimicul între coperte groase, luciferice.

Deși tremură ca o piftie-n soare, literaturii de tarabă i se face o tot mai aleasă promovare. Coolturile orgiastice de porumb și rapiță au de-a face cu japițele de ocazie, specii rezistente. Ceea ce se promovează la târgurile de larg consum, calculat kill-pe like-caloric și corintic-coriambic-la metru sau litru de tzuică-de damigeană ne-alambicat este doar un ,,zvâc,, incongruent. Încă sunt la modă defilările de metrese metronomice ale trupului ei lung, nefiresc, incalculabil.

Durdulii dulii bulbucate și netzucate care au fior între buci și veșnic neliniștita Veta care și-a dărâmat de bunăvoie chiuveta, pentru a pescui în iaz izul transpirației fără emulație. Mulate pe flituirea excesivă a bunului-simț, divele întâmplătoare, împlătoșate cu metafore desuete, împănate mayeutic, deapănă amintiri de coral-roz bonbon, decorând zadarul unei efuziuni geniale, populează, asemenea bancurilor de pești, spațiul de expo și lansare. În Mega-hall, ca într-o recepție de vis, întâlnim și ne ferim de tirul oftaturilor celeste ale nelipsiților actori din târgurile de soi- papițoiul, pipița, zarzavagiii societății, momițele academice, ilustrele fantoșe ale curburii de os gros, tîrtițele târîtoare, dresophiliate și lătrătoare, intens devoratoare de creneluri typo. O altă reclamă-pentru club Boa!!!!-decretează-Viața ta de noapte nu va mai fi la fel.

Ei, cam așa și cu literatura de fațadă, fardată, fadă, copilul vitreg al celui divin care nu mai voia să se nască.

Voyeurismul celor de-o lehuzie gata geluită și proțăpită pe smerenia altor scriitori, năpârstoci de ghișeft paginativ, ghiftuiți cu alune și mititei împopistrați, panfakeurile izbutite, gândăcioaicele succesului, zorroastrele care scriu din străfundurile lor sulițate intens și zbârnâie prelungi vocale întoarse-stoarse de buzițele lor siliconate, un nou alfabe iaște ăsta, al tuturor culmilor de din valea 25

strângerii de mână. Zâmbete și sâmbete. O circumscriere galantoană fără galoane. Rarefiată și naufragiind pe orice istm disponibil.

O înmormântare a realei emoții, condusă cu fast și abnegație de gușați apocaliptici, lipitori eliptici adăstând galeș în pomelnicul plutitor ale cioacelor de soi intens lubrifiat. De fapt, 4 nunți și una bucată megalitică înmormântare, pentru că, uneori, bombeurile bollywoodiene ale Bufonilor de ocazie nu contenesc să tropăie în clanuri fără clenci pe tot cuprinsul moșiilor literare, în timp ce simțul bun al artei se depărtează, speriat, ca un pui de căprioară încolțit....

Emil Brumaru

Poate că mor... de-aceea-ţi scriu întruna...

Bezmeticindu-ţi sufletul şi trupul.

Fii bună, rea, te rog, n-aibi nici un scrupul.

Lumină, umbră, pe rând, soare, lună, Îmi străjuiesc cuvintele spre tine. Îmbobocesc fiece gest de-al tău în floare, Munţi de miresme, fluturi sun din zare, Şi-ţi rotunjesc, după tipar de şold, izvoare, Neabătut de lene sau ruşine.

Mă strădui să plătesc cu carnea mea, Spuzită-n răni, ce ai tu mai agale, Mai nefiresc de dulce, mai lalea Larg desfăcută în odaia-n care Numai o zi am stat sub roua grea

26

Ne ţineam de mână mergeam... ... Ne ţineam de mână mergeam...

Prin locuri atât de ciudate Tu spuneai că e-n rai eu spuneam Că raiul e mult mai departe Acum e doar câmpul şi-n zori Verzui şi subţiri ierburi nalte Râzând le certai uneori Şi blând pân’ la sâni să nu-ţi salte Ci numai lin palma-mi primeai Să-i mângâie fără sfială Mergeam şi mergeam tu erai Alături de mine şi goală Căci orice veşmânt e-un păcat Greoi când iubeşti şi-o ruşine Şi îngeri cu nimbul lor lat Tăcuţi te-nveleau în lumine Să fim mai aproape de cer Treceam prin păduri cu izvoare Prin vechi văgăuni cu mister Din tufe rupeai câte-o floare.

Nu-mi căuta în suflet vreo minune...

Nu-mi căuta în suflet vreo minune Pe care n-ai gândit-o încă tu.

E-atâta umilinţă-n orice-aş spune 27

În dup-amiaza lungă ce-ncepu, Încât m-ai alunga ca-n silă.

Lasă Să-ţi troienesc şi uşa, şi, alb, trupul Mic, tolonit în trândăveli de-omidă Pe frunza ei cărămizie de mătasă; Şi raze-or izbucni-n cer să-ţi deschidă Raiul mirean, cu plite, şi rădaşte Lin zbârnâind, şi-o rouă ce-o să-şi caşte Gura ca zgripţorii răi din poveste, Când ne-ascundeam după dulap în casă Şi aşteptam de la motani o veste..

28

29

Sofia Gelman Leonard Bernstein 2018 reprezintă anul centenarului Bernstein, dirijorul, pedagogul, pianistul și compozitorul (Lenny pentru prieteni) s-a născut la data de 25 august 1918. Personalitate complexă, cosmopolit prin fire și educație, Leonard Bernstein a influențat viața culturală a Americii dar și a Europei. În anul 1989, de Crăciun, a dirijat Simfonia a Noua de Beethoven în cadrul concertului care avea să sărbătorească apropiata reunire a celor două Germanii, în urma desființării zidului de la Berlin. Participanții – coruri, orchestre și soliști – din numeroase țări, Rusia, America și evident, Germania, au formulat speranța începutului unei noi ere în drumul către o Europă Unită…

Oda Bucuriei de Schiller, ultima parte a Simfoniei a Noua de Beethoven a devenit ulterior imnul Europei Unite. Concertul de la Berlin s-a transmis în lumea întreagă, evenimentul a fost primit de către toți cei ce asistaseră la derularea sa cu emoții și optimism în ceea ce privește viitorul. Încă din anii copilăriei Leonard Bernstein fusese fascinat de lumea sunetelor, orele de pian pe care urma să le primească, vor constitui prima treaptă în drumul către atingerea scopului suprem, acela de a deveni un muzician de profesie, la cel mai înalt nivel posibil. Absolvent al Universității Harvard, Bernstein își însușește vederile multidisciplinare ale profesorului său de estetică, David Prall a cărui influență se va resimți în viitor pe parcursul prodigioasei sale cariere. Întâlnirea cu Dimitri Mitropoulos îl va determina să se îndrepte către dirijat iar Aaron Copland are să devină (deși în mod formal nu aparținea clasei sale) profesorul său de compoziție. După terminarea studiilor la Universitatea Harvard, în 1939 (B.A. cum laude) se înscrie la Institutul de Muzică Curtis – Philadelphia, unde va învăța cu Fritz Reiner dirijat, Isabelle Vengerova pian. Specializarea la Tangelwood îi va prilejui întâlnirea cu Serge Koussevitky al cărui asistent va deveni, iar prețuirea sa se va materializa în dedicația Simfoniei sale nr.2 Vremea anxietății maestrului admirat. Precum în numeroase 30

cazuri, primul succes răsunător al tânărului Leonard Bernstein s-a datorat îmbolnăvirii renumitului dirijor Bruno Walter în locul căruia a evoluat pe podiumul sălii Carnegie din New York. A doua zi The New York Times îl aprecia ca fiind „o poveste americană de succes” căruia îi întrevedea o fulminantă carieră - ceea ce s-a dovedit a fi adevărat… În decursul anilor Leonard Bernstein a apărut la pupitrul celor mai prestigioase ansambluri, mulți ani a fost directorul muzical al orchestrei New York City fondat de către Leopold Stokowsky, a dirijat în anul 1947 pentru prima dată la Tel Aviv de unde a izvorât o lungă prietenie, a inaugurat Mann Auditorium și a înregistrat o serie de lucrări cu Filarmonica Israeliană pentru Deutsche Grammophon. Începând cu anul 1954 inițiază și susține programul de televiziune Omnibus - un ciclu de conferințe pentru copii - în cadrul căruia explică într-un magic limbaj componentele artei sunetelor și felul în care ele pot deveni comprehensibile pentru cei interesați. Numeroase prelegeri păstrate în arhiva televiziunii americane stau mărturie creativității ilimitate ale lui Bernstein, asociațiilor inventive și a vastei sale culturi. Este imposibil de prezentat arta sa exhaustivă în limitele unui material – fie el și relativ voluminos – dar dacă spicuim din diversele ramuri ale preocupărilor sale, vom încerca să conturăm un tablou demn de personalitatea sa multiplă.

Interesul lui Bernstein pentru vocea umană este relevat prin prezența sa în lumea operei. A înregistrat la pupitrul orchestrei Metropolitan opera Falstaff de Verdi, pentru filmul regizat de Franco Zeffirelli. La Viena a dirijat aceeași operă în versiunea lui Luchino Visconti cu Dietrich Fischer Dieskau alături de opera Fidelio de Beethoven. A scris muzică : frumoasă, interesantă, plină de înțelesuri extra-muzicale. Ne vom referi la Simfonia Nr. 3 care poartă numele Kaddish. Textul scris de însuși Bernstein este împărțit între mezzo-sopran și narator, iar subiectul îl constituie dialogul său cu Dumnezeu. Concepută pentru cor de băieți, cor mixt și orchestră mare, alături de soliștii amintiți, simfonia reprezintă o reală mărturie a vederilor compozitorului. Bernstein clădește un 31

dialog virtual - de fapt un monolog - în care pune grele întrebări, fără să primească răspuns… Simfonia o dedică memoriei președintelui J.F. Kennedy asasinat la 22 noiembrie 1963.

Leonard Bernstein a devenit în scurt timp idolul multor tineri – în special muzicieni - modelul demn de urmat. Generoasa sa personalitate a cuprins și latura filantropică, drept exemplu amintim faptul că, premiul primit (100.000 $) de la Societatea Artelor din Japonia, l-a donat în întregime înființării unei școli internaționale la Nashville, școală destinată profesorilor cu scopul de a-i instrui în a introduce ca parte integrantă a educației, muzica, dansul și teatrul. Din nefericire, școala visată de către Bernstein și-a deschis porțile abia după moartea sa survenită la data de 14 octombrie 1990.

32

Jazz: Johnny Răducanu si Nichita Stănescu, singurătatea din cuvinte

Vi-l amintiți pe Johnny Răducanu (1931- 2011) ? A fost un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român, de etnie romă.

Pe numele său real Răducan Crețu, s-a născut la Brăila într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător al tinerei generații, Johnny Răducanu a fost considerat un veteran al muzicii românești de jazz. A avut colaborări în afară României, cu trompetistul Art Farmer, Slide Hampton (trombon) și Friedrich Gulda (pian). Era poreclit "Mr. Jazz of România". A 33

fondat școala românească de jazz pe care a condus-o timp de 5 decenii.

Puține informații despre om și viața lui Răducanu au rămas. În anii comunismului era foarte rar difuzat la radio, jazzul fiind în total dezacord cu muzica populară, iubită de conducători. Era un om singuratic și dedicat muncii sale. Cuiva a făcut o scurtă confidență: "ca țigan am trebuit să aleg între crimă și muzică, eu am ales jazzul". Și totuși, cercetând prin arhive găsim unele referințe la marele muzician. În cartea "Singurătatea.. meseria mea" un entuziast al jazzului scrie astfel: Johnny a fost şi este un „infanterist" al jazz-ului. Obstinat, îndurând umilinţe şi neînţelegeri, el a continuat să cânte cu o dedicaţie şi o dăruire exemplară impunându-se ca o personalitate a genului, ca animator şi educator al mai multor generaţii de iubitori de jazz. Spirit liber, îngăduitor, generos şi intransigent în acelaşi timp, el îşi petrece viaţa în mod admirabil făcând ceea ce îi place cel mai mult - "face jazz". Pentru mine personal, prezenţa lui monumentală în Lăptaria lui Enache îmi face bine şi mă protejează. Drept care, cu plecăciune, îi declar veșnica mea afecţiune. Mihai Oroveanu Lăptăria lui Enache datează încă din anii 1920 și era locul de întâlnire al scriitorilor avangardiști din București, situată pe strada Bărăției 37. În memoriile sale, Sașa Pană o descrie așa: "Intrând în maghernița plină de hamali, coșari care înfulecau la mesuțe de marmură slinoasă, în fumul de mahoarca și aburii de plită la care Stephan Roll bătea scrobul, nu știam că, din ziua aceea, mulți ani de zile voi fi pe acolo aproape cotidian.

Pentru că acolo bătea inima mișcării moderniste, de avangardă din România." În jurul lui Roll, s-a închegat mișcarea avangardistă, care a transformat laptaria în "cel mai original cenaclu din câte a cunoscut România". Aici se adunau: Sașa Pană, Victor Brauner, Geo Bogza, Ion Vinea, Ilarie Voronca etc. Prin grația unei tinere entuziaste, care l-a cunoscut pe Răducanu personal, descoperim o excepțională prietenie între jazz-man și marele poet Nichita Stănescu. Prietenia a generat afecțiune și poezie. O serie de scrisori inedite au fost fotocopiate postum și oferite editurii SAGA, de către doamna Simona Ioana Cucuian, întru publicare. Și iată ce scrie poetul despre idolul său: Johnny Răducanu şi-a înnodat inima pe acoperişul timpanelor noastre ca un leopard în rut. De fapt, Johnny nu cântă. La el melosul este un deşert al tăcerii. Răsare o sahară în noi, prefigurându-se cămilă. Şi totuşi 34

el ne călătoreşte. De ce îl iubim noi pe el şi pe geniul lui atât de mult?

Amândoi sunt doi singuratici. Johnny îşi ţine geniul de mână ca pe un copil. Nici nu-l lasă să se joace, dar nici mâna nu i-o strânge prea tare, ca să nu i-o vatăme. Uneori îi văd pe amândoi, pe el şi pe geniul lui, trecând prin inima mea ca pe o alee roşie. Alteori, amândoi mă uită, de încep să văd tablouri dintr-o expoziţie. Mi-aduc aminte de Musorgski când Johnny mă lasă singur de el şi de eul său. Sunt un om gelos. Şi atunci, de supărare, căutând să-l uit, încep să-l aud.

NICHITA STĂNESCU

Scrisoare către Johnny Răducanu: Ţiganii sunt cei mai liberi oameni, patria lor nu este în afara lor patria lor este înlăuntrul lor, în inima lor.

Nu smulgeţi niciodată o inimă de ţigan, nu muşcaţi cu gura niciodată din această inimă, iar dacă o faceţi, ce vă aşteaptă: vă vor curge toate cuvintele prin urechi, iar creierul vă va sparge osul frunţii 35

din nestăvilitul cântec din nestăvilitul cântec din nestăvilitul cântec.

Veţi muri cu capetele sparte-n şanţuri şi tot ei vor veni să vă măture cu viorile, dar cel mai bine vă sfătuiesc să nu smulgeţi inima din ţigani.

Ei au inimi de rezervă. Vă spun, dar în afară de cântecul mamelor voastre de leagăn altul n-aveţi, vă zic !

Scrisoare către Răducanu: Dacă gheaţa s-ar topi nici un urs nu ar mai fi.

Dacă munţii ar fi moi păsăretu-ar fi noroi.

Dacă marea-ar fi de piatră peşti-ar fi de altădată.

Dacă eu aş fi ca tine n-aş mai fi cu mine, mine.

Cântecul eliberat ar fi liber, necântat!

Johnny, Animale să plângă n-au fost văzut, nici iarbă să se foarte verde, nici cuvânt zdrobit făr' de-nţeles, să plângă.

Către Johnny Răducanu: Inima se îngheţase de teroarea pielii suferind de febră.

Vino mamă şi taie-mi capul!

Izbeşte-mă mamă în tâmple până când el se arată a fi un ou! lzbeşte-l de piatră, 36

scoate-i coaja şi întinde pe tigaia pielii lui ochiul meu galben ochiul meu galben galben de cântec şi galben!

Către Johnny Cât de sărac trebuie să fii tu, Johnny la suflet Cât de sărman dacă transformi toate sunetele naturii mai întâi în cântec mai apoi în lacrimă nerăbdătorule, grăbitule.

HIEROGLIFA Lui, fratelui, Gioni Răducanu: Ce singuratate să nu înţelegi înţelesul atunci când există înţeles Şi ce singurătate să fii orb pe lumina zilei, şi surd, ce singurătate în toiul cântecului Dar să nu-nţelegi când nu există înţeles şi să fii orb la miezul nopții şi surd când liniştea-i desăvârşită, o, singurătate a singurătăţii!

37

A două scrisoare către Johnny Răducanu: Să te ferească Dumnezeu dacă te poate şi feri nu de cuvânt să te ferească dânsul, ci de cântec.

El pare tuturora a zâmbi în timp ce-ţi bagă un cuţit în pântec.

Dispreţul nu e spus printr-un cuvânt şi nici prin cel care cuvântă.

Te-apucă moartea-atunci când vezi o piatră care cântă.

Scrisoare închisă către Johnny Răducanu: Când natura naturii se uită la natură m-am trezit brusc din somn.

ŢIGANII INIMII MELE Se dedică marelui artist Johnny Răducanu: Voi neam sublim şi muzical mai arbori decât sunt copacii cu rădăcinile în stele 38

şi-n luna ce-o mănâncă vârcolacii.

Voi dragii mei spăşiţi şi mândri ai bucuriei şi-ai tristeţii mele de n-aţi fi voi, ce negru cerul ar fi fără de stele. *** Johnny Răducanu spunea că atunci când mergea la mormântul prietenului sau, poetul Nichita Stănescu, îi toarnă votcă pe mormânt. "Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici", spunea, în timp ce îi turna votcă pe mormânt.

Adrian Grauenfels - EDITURA SAGA

39

CINEMA NAUTILUS caută producator de pentru JOHNNY…BE JAZZ! (PROPUNERE PROIECT CINEMATOGRAFIC)

Scenariul şi regia: Simona-Ioana Cucuian Motto: “...dar cel mai bine vă sfătuiesc Să nu smulgeţi inima din ţigani.

Ei au inimi de rezervă.”

Nichita Stănescu, fragment de poem dedicat lui Johnny Răducanu „Aş fi putut să ajung gangster... dar am ales muzica” Johnny Răducanu  Protagonistul filmului va fi copilul iar, mai apoi, adolescentul Răducanu Creţu şi în final omul matur – muzicianul de etnie rromă cunoscut sub numele de Johnny Răducanu, născut şi crescut în Brăila. Porecla de Johnny i se trage de la o reclamă la crema neagră de ghete din acea perioadă interbelică, numită Gladys. Reclama există şi acum la un colecţionar din Bucureşti şi poate fi folosită în film.  Picioarele goale şi nespălate, apoi pantofii şi crema de ghete Gladys vor fi o simbolistică-cheie care vor urmări în crescendo povestea copilului de ţigan devenit celebru prin talentul si creativitatea sa in muzica de jazz. Filmul va puncta ritmeme care îşi propun să transmită ideea de model cultural si sa dezvolte în final o caravană cinematografică ce va colinda cătunele de ţigani din Europa.  Firul principal va fi povestea autobiografică a romanului „Singurătatea...meseria mea”, scris de muzicianul Johnny Răducanu de etnie rromă. Mai bine de o jumătate din roman, autorul povesteşte de Brăila copilăriei sale. Este o lume fabuloasă în care protagonistul, desculţ şi nespălat, gustă, la început, din micile afaceri portuare cu grâu, patinează pe Dunărea îngheţată, apără violent vrăbiile sau practică meserii acum inexistente precum copil de bileţele etc.  Victor, unul dintre cei 4 fraţi ai săi este cel care constată talentul lui Johnny. Acesta are rolul de a conştientiza primul din familie, că 40

 



   



Răducanu, “maidanezul” nespălat are talent cât toată familia lor istorică, lăutărească, la un loc. Victor va fi „iniţiatul” muzicant care „va îngenunchea” în faţa talentului di vin descoperit la Johnny. Victor este şi cel care, nu numai că îl va iniţia în lumea claviaturii, dar îl va duce si prima oara la bordel (în acea vreme, bordelul fiind o instituţie legalizată).

De abia mai târziu „încalţă” lumea Societăţii Filarmonice Lyra – o instituţie aflată la ora actuală pentru prima oară în renovare, după ani grei de denaturare comunistă. Directorul actual al instituţiei (Teodorescu), fost coleg la Cluj cu Johnny Raducanu, nega în urmă cu doi ani originile celebrului jazzman. Imediat după moartea Maestrului, una dintre sălile de pian ale instituţiei îi poartă numele.

Instituţia deţine încă pianele vechi la care maestrul s-a format şi fotografii cu profesorii maestrului.

La începutul celui de-al doilea război mondial „personajul” nostru, desculţ reprezentat în film de un copil negricios, extrem de frumos, are în faţa unei cofetării (unde „savarinele erau mari cât o varză”) prima atitudine precoce împotriva antisemitismului. Totul pleacă de la vederea unui anunţ scris, mare, în vitrina cofetăriei preferate: „LA JIDANI NU VINDEM!”.

La o vârstă timpurie, JR asistă într-o frizerie la o crimă.

La înmormântarea surorii sale, tatăl său şi fratele mai mare continuă să cânte în haine elegante la variete-uri sau în marile localuri din Brăila.

O altă soră mai mică în vârstă de 5 ani îi moare călcată de un camion.

Filmul artistic cu puternice inflexiuni de portret autobiografic îşi propune şi să investigheze într-un plan subliminal ceea ce cândva sa numit Mica Europă, mai exact, oraşul Brăila. Braila este in acelaşi timp un pretext/fundal pentru story-ul filmului. Unghiul regizoral va fi unul contrastant dar extrem de obiectiv şi va pune în opoziţie o perioadă interbelică, cosmopolită... atât cu perioada industrializării comuniste cât şi cu cea contemporană, dar care se arată cu mult mai amnezică, decadentă şi paradoxal mai discriminatoare Chiar dacă Johnny Răducanu cu numele său real Creţu Răducan a fost recunoscut în analele oraşului din 2007 drept cetăţean de 41

onoare al Brăilei, el este consemnat drept Ioan Răducanu (traducerea ad litteram a poreclei Johnny). La rândul lui, Muzeul Brăilei sau vreo altă instituţie locală de cultură nu consemnează în niciun fel existenţa unei personalităţi autohtone din lumea jazz-ului universal, tributare unui nume precum Duke Ellington. Pe de alta parte, imediat după moartea sa, oraşul a anunţat organizarea unui Festival care îi va purta numele.  În timpul celui de-al doilea război mondial, Johnny Răducanu este adolescentul care cântă şi cu nemţii şi cu ruşii iar intervenţia Mareşalului Antonescu în destinul familiei sale este un act documentar.  Născut la Brăila dintr-o veche şi valoroasă familie de lăutari, „din sângele lui Petre Şolcanul Creţu, zice-se”, artistul de jazz, dispărut dintre noi la vârsta de 79 de ani, în 19 septembrie 2011, reprezintă vocea a trei perioade din istoria României: interbelică, comunistă şi postdecembristă.  Legat de Petrea Creţu Şolcanul există o carte G. Suliţeanu, „Folclor muzical din judeţul Brăila. Balada sau Cântecul bătrânesc”, Brăila, 1980 in care Ghizela Suliţeanu de la Institutul de Etnografie si folclor publică unele cântece şi o fotografie a lui. Mai există un volum G. Dem. Teodorescu, „Petrea Creţul Şolcan. Lăutarul Brăilei.

Conferinţă ţinută la Atheneu, Duminică, 11 martie, 1884”, la Biblioteca Academiei sau la Biblioteca Institutului de Etnografie si Folclor „C. Brăiloiu”. Reproduc un citat de acolo „Petrea Mihail Creţul a fost vestit între ai săi, om vechi, nobil de neam şi de mare cinste: vechi, căci era ţigan, nobil, fiindcă nu era de laie, ci de vatră; de cinste mare, căci vătaf ajunsese. Şi vătăşia Mihail Creţul peste multe sălaşuri...Patru feciori avut-a Mihai Creţul: unul Şerban, altul Petrea, al treilea Micul şi Ghioca cel din urmă ca prîsle...Mult trăiau ei bine la adăpostul Carpaţilor...Din munte, trecură la baltă: tocmai lângă Brăila, pe moşia lui Ipsilante, în satul numit Odaia Vizirului...Aici moş Mihail îşi păstră rangul şi meseria, până când la 1848, împreună cu dezrobirea ţiganilor, bătu la porţile mănăstirilor ca şi pe la porţile boierilor: Se desfiinţase robia, dar, (ziceau foştii stăpâni) ce erau să se facă robii? Ce era să facă Mihail Creţul, îngreuiat ca nimeni altul? Nu mai erau sălaşe, nu mai era vătăşie: toţi Români noi, toţi birnici stăpânirii. Singure cobza şi vioara le 42

 





puteau da ajutorare: la dînsele alergară!...Se făcură deci lăutari, şi trăiesc pînă astăzi...”

O altă imagine din carte care se suprapune cu textul autobiografic din romanul lui Johnny Răducanu este aceea a copilului care abia putea ţine acordeonul şi care cânta ca să îşi înteţină familia.

S-au făcut în ultimii ani o serie de filme documentare despre Brăila.

Personalităţi precum Hariclea Darclée, Panait Istrati, Mihail Sebastian etc. sunt menţionate dar Johnny Răducanu este ca şi inexistent, “expulzat” cumva de bombardament, de securitatea comunistă şi de ignoranţa depresivă a lunilor noastre recente.

Paradoxul este că Johnny Răducanu a fost acreditat de S.U.A. să concerteze la Bucureşti alături de Duke Ellington Orchestra.

Artistul e profet în altă ţară iar “genocidul” cultural românesc a continuă.

Scopul acestei productii este unul eminamente cultural si isi propune impunerea unui model civilizator pentru etnia rroma din România şi nu numai. Daca se va naste, acest film va configura o caravana cinematografica ce va circula in toate catunele de tigani din Romania si poate din intreaga Europă mizând pe ideea de educaţie prin artă.

O altă etapă importantă din cariera artistului protagonist este cea de la Cluj, oraşul unde Johnny Răducanu atestă că s-a desăvârşit din punct de vedere muzical la Liceul Mediu de Muzică, actualmente numit “Sigismund Toduţă”. Instituţia, o fostă mănăstire franciscană, transformată de comunişti în liceu, este şi la ora actuală necschimbată. Între 1949 şi 1953, muzicianul a fost internat în această clădire unde a beneficiat de o instrucţie pedagogică maghiară extrem de severă dar formatoare. (foto) Primul director al Liceului, Mihai Guttman (foto), acum in vârstă de 88 de ani, o reală “arhivă” documentară, povesteşte cum Johnny Răducanu sărea gardul cu contrabasul pentru a câştiga bani din muzică. A cântat la circ, nunţi, botezuri şi înmormântări.

O recentă monografie a Liceului, intitulată “ Anotimpurile unei mari iubiri. MEMORIA INIMII” conţine un interviu al maestrului extrem de sincer şi nonconformist.

43

 Filmul de ficţiune “ Johnny, be JAZZ!” îşi propune să refacă anii de copilărie, adolescenţă şi maturitate ai celebrului muzician de jazz Johnny Răducanu.

Simona Cucuian Adaug un fragment din cartea "Țara lui Johnny" * ce mi-a fost dăruită de maestru în vara lui 2011, anul în care ne-a părăsit. Dăruită întru ajutor la scrierea scenariului pentru filmul "Johnny, be ... jazz!", realizat în principal în baza cărții "Singurătatea ... meseria mea" (Ed. Trustul de presă PRINTING&PUBLISHING, 2001).

"Cum am fost chiar şi... spion! În noianul de aberaţii patronate malefic, în epoca de aur, de securitatea română, am fost implicat într-o aventură ce s-a transformat într-un soi de parodie. De mic copil, umblam să fac contacte cu tot felul de americani, de preferat fiind cele cu muzicienii de jazz. Prea multe oportunităţi nu erau în acea vreme, iar contactul cu un „cetăţean străin” putea să te arunce în gura leului. Dar încet, încet, prin talentul meu în muzica de jazz şi în special cea americană, am ajuns să-mi fac cunoştinţe chiar la ambasada SUA de la Bucureşti. Dar acest fapt reprezenta un risc enorm şi puteam oricând să fiu trimis într-o închisoare. Am avut noroc că nu m-au priponit. Dar, cum „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, au început şi dificultăţile care s-au soldat cu lipsa mea de paşaport, absolut necesar pentru contractele avute în Occident. Fiind fără paşaport, nu am deloc dorinţa să explic aici, ce dezastru economic mi-a fost dat să suport. Atunci am început să mă zbat, ca orice muritor de rând şi aşa am intrat în faimosul cerc de oameni, manevrat de bravii noştri securişti. Ce-i aia cerc se ştie, te trimiteau de la Ana şi Caiafa, pentru că interesul era să te plimbe, până te plictiseşti şi până la urmă să renunţi la cererea de paşaport. Dar cum mă ştiu, în situaţii de acest gen, dure şi la limită, m-am gândit imediat cum să-i pun în dificultate pe cei de la Paşapoarte. Pentru că, oricât de grozavi erau ei, securiştii, culmea, erau tot atât de vulnerabili! De exemplu, dacă te răsteai la un securist, ăla o lăsa mai moale. De ce? Pentru că imediat îşi spunea în mintea lui: ăsta dacă are curaj să ridice tonul la mine, înseamnă că are relaţii, undeva, pe sus, aşa că mai bine îmi văd de treabă. În ceea ce mă priveşte în legătură cu 44

paşaportul, am indicat un nume, la cine vreau să ajung în audienţă. Când am spus că vreau la tovarăşul Pacepa, toţi cei prezenţi în încăpere au sărit în sus. Numele Pacepa era strict secret, el era şeful spionajului şi al securităţii externe din România, deci era un nume tabu. Totuşi, până la urmă, am reuşit să discut cu unul dintre consilierii personali ai domnului Pacepa, un om extraordinar. Dacă toţi ar fi fost ca el, bine ar fi fost pentru ţara asta! Acest personaj, V.M., m-a primit în audienţă. Destul de politicos, s-a ridicat în picioare, m-a primit civilizat şi s-a uitat pe biroul lui, plin de documente în legătură cu mine. Primul lucru pe care mi l-a spus V.M. a fost „Dumneavoastră aveţi aici o mulţime de rapoarte din care reiese că aţi face spionaj, iar enigma noastră este că nu ştim pentru cine.

De 20 de ani dumneavoastră sunteţi un obişnuit al ambasadei SUA, al bibliotecii americane, prezent la tot felul de petreceri şi recepţii ţinute acolo. Această activitate a dumitale îi pune în dificultate pe toţi informatorii noştri, aflaţi în preajma funcţionarilor ambasadei americane la Bucureşti”. Am ascultat ce mi-a zis şi am răspuns următoarele: „Domnule (pentru că eu vorbeam cu domnule, cu tovarăşe, niciodată) dacă muzica de jazz se năştea pe teritoriul Albaniei, toţi aceşti ani îi petreceam la ambasada Albaniei. Aşa că...”, la care V.M.: „Aşa că... s-a terminat, este atât de logic ce mi-ai spus că-ţi sparge şi capul!”. După care, imediat m-a tratat cu un whisky şi, din acel moment, el însuşi a luat în primire toate problemele referitoare la persoana mea. Dumnezeu să-i dea sănătate, că pe mulţi oameni i-a mai ajutat! De fapt, acest V.M. era un idealist şi un tip luminat, croit la fel ca şi boss-ul lui, Pacepa." ________ * Notă : “Țara lui Johnny”, autor Johnny Răducanu, Editura Vivaldi, Ediție îngrijită de cotidianul INDEPENDENT, Copyright@2005 HORIA ALEXANDRESCU, p.57, 58. Cartea muzicianului a fost înmânată personal autoarei prezentului volum în scop documentar, urmată CONTRACTULUI DE CESIUNE DE DREPTURI DE AUTOR ȘI CONEXE între Răducan Crețu (Johnny Răducanu) și Simona-Ioana Cucuian (ex-Dragne) la data de 10 noiembrie 2010. Secvența textuală reprodusă aici, In Memoriam, a fost concretizată în filmul promo, cu scop necomercial, cu titlul: “Johnny, be... jazz!”(mai 2012), https://www.youtube.com/watch?v=8G46acAM3AI&feature=share). În rolurile principale: Nicu Mihoc, directorul Teatrului ’74 din Târgul Mureș (Consilier Pacepa) și Emy Drăgoi (Johnny Răducanu, adult). Până la 45

apariția volumului meu, la Editura Cartea Românească, unde Johnny Răducanu va avea un moment In Memoriam, poetul Adrian Grauenfels va găzdui cu gentilețe textul reprodus mai sus și difuza filmul promo dedicat marelui om de jazz. Totul în acest număr al Revistei Nautilus. foto: Nicu Mihoc - Consilier Pacepa și Emy Drăgoi - Johnny Răducanu, film-promo “Johnny, be... jazz!”(mai 2012) Jebeleanu & Raducanu

Raducanu & Tudor Jebeleanu

46

Harry Tavitian & J R

Harry Tavitian (n. 1952, Constanța, România) este un pianist de jazz român contemporan. El "…este cel mai important jazzman român contemporan" (International Herald Tribune / 19 Oct 1990)

Johnny in concert

47

Beatrice Bernath

A doua generație din alte vremi

.... La început mi-a fost tare frică de Tanti Mancy croitoreasa lui bunica pentru că trebuia să stau pe masă nemișcată, dacă mă scărpinam mârâia la mine cu gura plină de ace de gămălie și încremeneam la gândul că va înghiți acele din cauza mea.

Odată chiar am făcut pipi pe mine și a curs pe masa lui Tanti Mancy și era pe masă un taior gata croit cuiva important, cu hârtiile de ziar tăiate și prinse pe material cu ață albă și materialul crem a devenit un gri ud imprimat cu noutățile din România Liberă de săptămâna trecută.

Bunica s-a supărat așa tare pe Tanti Mancy din cauza mea că nu a mai cusut la ea aproape un an , a învinuit -o că e antisemită și geloasă pe ea și dinadins mă chinuie ore în șir la probe pe masa ei ca să se simtă stăpână pe noi, superioară și a mai spus câte ceva ce nu prea am înțeles decât că e sărăcită din cauză că familia ei a ucis oameni ca familia noastră . Eram prea mică să mi se povestească de război sau de ce poartă oamenii în suflet și am întrebat-o pe bunica de ce mergem la ea dacă a vrut să ne facă rău și de ce Tanti Mancy niciodată nu vorbește cu noi și ține gura așa strânsă pungă și de ce mă tot înțeapă cu acele de gămălie și de ce nu mergem la Modarom unde sunt mulți croitori drăguți și au vitrină și tot felul de alte întrebări la care a răspuns așa simplu: mergem la ea să o ajutăm pentru că nu are ce mânca dar mila noastră e pentru ea ca o pedeapsă. . .

Aveam poate 4 ani sau 5 și bunica s-a împăcat mai târziu cu croitoreasa ei sau croitireasa s-a scuzat pentru că într -adevăr avea mare nevoie de clientela noastră, nu știu, dar am cusut și eu la ea până am terminat liceul deși preferam să -mi cos rochii simple necroite, singură.. dar rămăsesem cu un fel de simț al obligației față de această femeie despre care nu știam nimic decât că bunica a țipat la ea din cauza mea fiindcă mam scăpat cu pipi pe masa ei de croitorie și că nu va avea ce mânca dacă noi nu vom coase rochiile la ea pentru că lumea o învinovățește de gândurile care nu le spune..

48

Nu prea suna logic m-am simțit vinovată de foamea ei , era o femeie mică elegantă, atât de singură cu părul ei grizonat strâns totdeauna în coc cu agrafe și niciodată nu am schimbat vre-o vorbă cu ea. Îmbătrânea tăcută și îngrijită în camera ei de croitoreasă de la marginea orașului. Veneam la ea deja singură cu desenul rochiei și cu materialul, îmi măsura din nou de fiecare dată mijlocul șoldurile bustul umerii și lungimea dintre baza gâtului și genunchi și rochia era gata după exact două săptămâni.

Nu mi-a mai făcut niciodată probă după întâmplarea din copilărie, rochiile erau croite fără cusur și costau 50 de lei bucata cu materialul meu.

de ziua independenței Israelului

cândva într-un timp deosebit de urât oamenii începuseră să cadă frunze din copacii triști de nicăieri sau arși de vii. florile au crescut cu capul în pământ de frica tălpilor de bocanci ce le călcau în ritm sacadat ochii . și umbra mâinii drepte întinse cu urletul heil hitler era negura. în care s-au ascuns soarele cu dumnezeul lașilor ce au găsit scuze a întoarce capul când o floare 49

se sinucide de atâta moarte de verde și de cer . și oamenii cad frunze arse din pomii înfometați, nu posedă umbră nu rădăcini când nu au țară . în glia sărată crăpată de timp, stratificată în veacuri de cărți și curaj o furtună tristă, nimicitoare a pierdut câteva sămânțe de om . și din nimic a izbucnit grădină în floare și nimeni să nu o doboare și pomii cresc cu fruntea mândră spre cer drepți falnici cu fructe zemoase și florile nu plâng . timpul lor a ales lupta și iarba, a crescut rădăcini. @BeatriceBernath

50

Bocet pasere cu aripi rupte ai căzut în plasă mută frânt e vântul ce te-a purtat înspre ducă rupt s-a cerul în bucăți glasu-i vuiet plânge marea în sarea ei spartă piatră de prea multă inimă tu zaci moartă @B.B.

51

Sammy Briss

52

SF - Discutii cu Ovidiu Bufnilă (partea 2-a)

Adrian Grauenfels - În ultimul deceniu media ne dezvăluie programe concrete de căutare a unor planete locuibile, pe care o mâna de oameni aleși cu grijă vor construi colonii care să continue specia umană. Mai toate cărțile, filmele și serialele SF de TV pe care le consumăm prezic apocalipse, distrugerea finală a Terrei, prin cataclisme cosmice, viruși intergalactici sau extratereștrii cu tehnologii devastante. O altă concluzie care trebuie luată în considerație este că tot ce autorii de SF au imaginat, se întâmplă în real, după trecerea unui anume timp. Pe mine mă neliniștesc aceste profeții, toate bazate pe cataclisme petrecute în istorie, care demonstrează probabilitatea unei repetiții în viitor.

Mie unuia eforturile în a căuta exoplanete locuibile și mijloace de transfer a unei populații selectate, care să continue speța umană pe o altă planetă cu un alt soare, sunt lipsite de logică. Cu aceste fonduri imense am putea repara starea dezastruoasă a ecologiei. Am putea reduce efectul de seră. Să curățăm oceanele care conțin mai multe deșeuri de plastic decât pești.

Ovidiu Bufnilă – Nu știm cu exactitate unde s-au născut primii oameni...

Dar ceea ce este cert este că din primele clipe, oamenii au fost mereu în mișcare... Fie în căutarea hranei care și ea se afla în mișcare, fie din curiozitate, fie din cauza condițiilor de mediu, fie porniți de dorința de a se îmbogăți peste noapte, fie încercând să fugă din calea intemperiilor, a vulcanilor, a avalanșelor, a cutremurelor... Ceea ce este interesant este că ființele umane au fost încă de la început în mișcare... E ca și cum această predispoziție către navigare este încastrată în codul nostru genetic... Nu e nimic de neînțeles în dorința oamenilor de a ajunge pe alte planete... Nu toți vor să ajungă acolo însă... Sunt milioane de oameni care trăiesc în continuare din furtișaguri, din exploatarea altora, din tot felul de învârteli, din minciuni politice, din aranjamente și mașinațiuni ticăloase... Nu e nimic nou sub soare... Desigur, teoria conspirației, care a devenit acum panaceu universal pentru tot felul de excrocherii, fantasme și utopii sociale, genetice, războinice sau filozofice poate explicita multe dintre acțiunile umane... Experimente pe oameni, oamenii au făcut din toate timpurile... Unii au exploatat naivitatea, nevoia, defectele și visele altora... Știm cu toții multe astfel de istorii... Numai că acum e altfel...

53

Dorința de a face experimente s-a rafinat și poate nu în sens umanist...

Dimpotrivă... E povestea ucenicului vrăjitor... Și asta pare să fie încastrată în codul nostru genetic... Ne gâdilă, ne împinge drăcușorul din noi să vedem ce e acolo... Acolo peste mare, peste ocean, dincolo de frontierele galaxiei... Toate construcțiile noastre, materiale, fizice, metafizice, artistice, poartă, într-un fel sau altul chipul nostru... E cel mai cunoscut chip, cel mai apropiat, chipul pe care îl înțelegem cu ușurință... Animăm realul cu chipul nostru... E un lucru extrem de clar... De ce o facem? De ce n-am face-o?! E clar că avem destin cosmic. Acest destin ne urmărește din prima clipă. Încet sau mai rapid, am ajuns aproape de stele. Putea să nu fie așa. Dar asta vrem, asta trebuie să facem, e o misiune a noastră secretă. O vom înțelege într-o bună zi. Suntem singura specie care merge către stele. E straniu acest adevăr. Nu trebuie să ne împăunăm cu asta sau să devenim aroganți. Pentru că a merge spre stele e o mare încercare, nebună, frumoasă, stranie, periculoasă, foarte periculoasă. Dar nouă ne place, așa, în general, să riscăm. De asta ne ducem la Las Vegas să ne fituim bruma de avere, de asta ne dăm cu parapanta, de asta forțăm destinul în fel și chip, mâncăm sticlă, ne balansăm pe o parâmă subțire, oțelită, întinsă între doi zgârie nori, ne luăm la trântă cu crocodili sau coborâm în craterele vulcanilor bolborositori, ne cățărăm pe Everest, ne aruncăm în jos, din spațiul cosmic, înghițim săbii sau foc, ne străpungem nasul sau urechile cu tot felul de inele, conducem mașini periculoase depășind viteza legală... De ce vrem să o ștergem mulți dintre noi de pe Pământ? Pentru că nu vrem să stăm locului, pentru că avem senzația că nu mai putem găsi ceva nou aici, pentru că ne cheamă aventura... Să facem din Terra o planetă curată e pentru unii o nerozie, pentru unii un calvar, pentru alții o ironie, pentru alții o pierdere de vreme...

Dacă am fi mai responsabili, am putea face o planetă curată... Am putea începe cu picnicul de la iarbă verde, adică ne-am strânge gunoaiele și le-am duce la tomberon. Am putea începe fundamentând planuri urbanistice draconice pentru ca orașele noastre să nu mai arate ca niște sperietori... Principiile lui Vitruviu au dispărut... Idealul renascentist urban a murit... Claie peste grămadă, după reguli ciudate, orașele noastre se ridică spre văzduh în multe feluri...

Gaudi a dat semn despre fizica cuantică... Brâncuși a ridicat curba la rang artistic, Picasso ne-a obișnuit cu forme umane vălurite... Să ai grijă de planeta ta înseamnă să fii riguros, să fii ordonat și disciplinat... Ne învață cine asta?

Consilierii municipali și parlamentarii nu mai au timp să stea de vorbă cu cei 54

care i-au ales, acolo, la fața locului, pe străduțe, în cartiere... Ce-i drept, în întreaga lume sunt oaze de ordine și de frumos dar, vai, atât de puține...

Urâtul, gunoiul și nepăsarea stau cu ochiul pe ele și într-o bună zi le vor spulbera... Și asta se cheamă entropie... N-am inventat noi entropia... Dezastrul e doar aparent... Gunoiul nostru este infim în raport cu puterea planetei de a se regenera... Orașele din junglă, înghițite de junglă sunt un bun exemplu... În largul Mării Japoniei, sub valuri, se află o citadelă stranie care are ziduri de nouă metri grosime. Universul acoperă urmele noastre, ne strânge gunoiul rapid, reface realul... În ce fel e real acest real? Cenușa vulcanică, și ea, dispare, la un moment dat. Ar trebui să ne înțelepțim. Dar nu o facem. Ne zbânțuim mai departe între proiecte curajoase și indolență, între elan civilizator și nepăsare.

Suntem o specie a contrastelor... Sunt oameni excepționali pretutindeni însă care, prin eforturile lor, salvează specia noastră de la un sfârșit deplorabil... Ei trebuie cinstiți așa cum se cuvine... De ce unii vor să facă selecția pentru alte planete? Pentru că trăim încă cu mitul celor aleși... E curios acest mit la oameni... Unii sunt convinși că ei sunt mai cu moț decât alții... E periculoasă aceasta gândire... A dus la trufie, măceluri, aroganță, războaie și multă durere... Nu sunt de acord, nu-mi place acest mit... Suntem toți aceeași mare ființă, oceanică, în univers...nimic altceva...

We need a fake reallity because truth actually bothers people !

55

Marga Grauenfels

Pamântul nu e plat – Ceramică

56

Eleonora Stamate

din vol. AURA UMBREI

Și melcii visează uneori

Ei, adevărații devoratori de timp visează... brațe căptușite, temnițe de întuneric cu ochi de liniște cu miros de fân fecund. Au tristețea lor, visele lor erotice se împletesc în brațele întunericului...

Doar după ploaie se retrag în leagănul ruinelor fosforescente, în templul de cuvinte secerate...

Cât e de-adevărat!

De câte ori clatini întunericul, poemele încep să tremure, forma cuvintelor se modifică, și vântul le schimbă traiectoria, îmi lipește marginile.

Simt singurătatea orfană în juru-mi; îi ordon să nu se mai întindă pe brațul meu drept ca o mare de sânge.

Sulițe otrăvite s-au înfipt în somnul poemelor precum stafiile în case părăsite.

Cuvintele, trupuri date uitării, 57

zac scufundate în visele din miezul vieții.

Sinele sufletului se logodește cu veșnicia.

Viața mea se lipește de viața cuvintelor, pentru totdeauna.

Inflație de libertate

Trupul meu e liber să se ascundă unde vrea el, poate într-o închisoare fără zăbrele, fără gardieni, fără evadări programate... Închisă, inima, fără stimulator, ascultă rânjetul pietrelor, uneori se ascunde-n mlaștina lumii, în desfrâul ei...

Printre craterele arzânde cheamă goliciunea trupului să-i dea socoteală de așteptare; carnea greu se domolește, liniștea îi dă ocol și răsuflă-ntr-o zi: cui folosește atâta inflație de libertate dacă te-agiți și nu ai răspuns chiar la toate?!!

58

Prea multă teroare

Atomi zglobii din văzduh ascultă sunetele de piatră sau din verdele de-acasă.

Stele albastre lunecă în orga celestă. ca o doină, ca un bocet, memoria cu voce de bronz, adulmecă infinitul!

Din adâncuri, sunetele precum lupii tineri, nu-mi dau pace! În jurul meu, în lumină, statui însingurate refuză zgomotul ce înspăimântă universul.

De prea multă teroare, pe pământ s-au virusat până și statuile; găurile lor fosforescente le macină veșnicia!...

59

Vojislav Jakić, “Untitled” (2002), 50 x 70 cm, mixed media on cardboard

KAFKA - ZICERI:

„Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.” „Omul nu poate vorbi despre Dumnezeu. În cel mai bun caz, poate vorbi cu Dumnezeu.” „Tinereţea este fericită, pentru că are capacitatea de a vedea frumuseţea.

Oricine îşi păstrează abilitatea de a zări frumuseţea, nu îmbătrâneşte niciodată.” „Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: nerăbdarea şi lenea.” „Poezia este până la urmă o expediţie pe urmele adevărului.” „O carte trebuie să fie o toporişcă cu care să sfărâmăm marea îngheţată dinlăuntrul nostru.”

60

Nelinişte în Balcani

Jovanović Ljubiša Kene 2010

61

Bojan Đorđević (a.k.a. Omča), “Bestiary” (2014),

62

Igor Simonovic, “Self-Portrait” (2013), 80 x 60 cm, mixed media

63

Leonard Oprea ROSTIREA UNUI SUPRAVIEȚUITOR

(după Coșmarul Anti-Christ / 9 iunie 2018) … ceața adună cohortele morților coborâți în destrămate fuioare din vată de sticlă cleioase trupuri în continuă dezmembrare vise ce dor vise ce nu mai dor de buze mi se lipesc când le respir îi gust în mine din cerul vinețiu curg cei morți mă plimb prin Bucureștiul de 9 iune 2018 merg sau plutesc în ceața cu morți giulgiu greu peste case copaci trecători mașini și cu aripi de ceață mă înalț fuior din vată de sticlă sunt mort și nu mai mor Dumnezeule unde te-ai ascuns? „… mierla în ploaie printre flori de măr – cheamă mireasa în zbor…“ (Theophil Magus) 64

65

66

CAROL FELDMAN

Lansare de carte la TES – Bucuresti

Am

avut plăcerea să fiu prezent la lansarea cărții „Caleidoscopul meu” - Editura Hasefer. Evenimentul a avut loc la 7 Iunie la TES București. Am ascultat lecturi din carte, au vorbit autorul, Alexandru Marinescu, Doina Meiseles, iar actorii de la TES au citit fragmente alese din cartea lansată. AZOCLR și Editura SAGA au decernat ilustrului actor și scriitor o Diplomă de Onoare, pentru aportul sau la cultura Israelului care sărbătorește anul acesta 2018 - 70 de ani de independență.

O seară minunată. Felicitări dragă Carol Feldman! AG

67

68

In memoriam - Mihail Sebastian (1907 - 1945),

"Stelele nu se întorc niciodată din drumul lor."

"Cât despre fericire... Noi n-avem timp să fim fericiţi. Abia avem timp să trăim bine."

"Când vrei să dăruieşti altuia o emoţie proprie ţie şi te slujeşti pentru asta de mijlocul ingrat al argumentului, rişti nu numai să nu izbuteşti a convinge, dar să-ţi bagatelizezi entuziasmul, spunându-l într-un chip străin lui."

"O regăsea mai departe, aşteptându-l. Nu-şi vorbeau. Trecea pe lângă ea, cu un salut, cu o privire. Se înţelegeau foarte bine din ochi şi ştiau amândoi că pentru ce ar voi să-şi spună nu sunt cuvinte."

"Nu voi fi niciodată destul de bogat ca să trimit liliac, iarna, unei femei."

"Dacă nu aş avea surprize în timp ce scriu, dacă eroii mei nu şi-ar păstra libertatea de a face ce vor ei, chiar împotriva mea şi împotriva limitărilor mele n-aş mai scrie"

69

TRADUCERI Pierre Louÿs

FEMEIA

(1889-1891)

În transpunerea lui Şerban Foarţă

Ex libris, nequam scriptoris His libellus, o clitoris, Ad limen te mittat oris.

Într-ăst ex-libris, mă încumet

Să sper că, Doamnă, v-am făcut, Adesea, clitorisul – umed, Chiar dacă nu ne-am cunoscut.

Muntele Venerei În josul unui pântec obscen, pur ca o frunte De prunc, se-nalţă,-n lâna-i aşijderi unui nimb Roşiatic, şi străluce, dacă privirea-mi plimb Asupra lui, alboarea venericului munte. Îl mângâi cu timidul meu deget inelar, Dulceaţa cărnii sale aduce a pleoape Lăsate; gându-l spală ca nişte limpezi ape Şi,-n inimă, sfinţeşte ce ochiul vede clar.

Să nu te miri că, iată, preapudica mea mână Să-ţi ia în palmă fructul de piersică amână, – Căci mă sfiiesc, vrând numai să-l venerez şi-ador, Iar gura-mi, afundată-ntre coapse, să-ţi dezmierde Cu limba Venusbergul, ca pe un sfânt odor, Cum, muribund, sărută Tannhäuser ramul verde.

25 martie 1890.

70

Sărutul pe obraz Îngăduie-mi, obrazul, cum frăţiorul tău, Să ţi-l sărut, Savanto care mă pui pe goană Dacă m-apropii; pune-ţi o mână de-Amazoană, Pe sex şi ia aminte să nu palpiţi prea rău. Îmi plimb pe carnea-ţi gura, fără să mi-o dezlănţui, Până la saţ… E timpul ca tâmpla să mi-o pun Pe pernă, lângă tine, şi fie-mi somnul bun Când goliciunea,-n braţe suave, mi-o înlănţui.

Dă-i voie celui care nu ţi-e stăpân, nici domn, Să-şi pună, într-o doară, pe-obrazul tău, în somn, O gură fraternelă, făr’ de a face-alt gest.

Sărutu-atât de sincer va fi că, între noi, Va adia o vagă mireasmă de incest, Sfios, atunci, lipindu-ţi tu,-n vis, genunchii goi.

25 februarie 1891.

Femeia care dansează Ea dănţuie, ea-i goală, ea-i fragedă: un trup Ce frânge-se din şolduri lasciv; însă figura E-a uneia al cărei surâs, în floare – gura I-o schimbă, pe când ochii-i îmbie, nu corup, Cu genele în tremur şi galeşi. – Dulcea galbă A sânilor alene cu degetele-i lungi Şi-o mângâie şi-un freamăt de aripi roz prelungi Te-ndeamnă subsuoara să i-o săruţi. E albă Pe pântecu-i de blondă, ce urcă şi, din nou, Coboară,-n timp ce negru-i, arahneean furou Foşneşte-n jurul unui amant ce e şi, parcă,

71

N-ar fi, – pe care-n braţe ce unduie în cânt De ţiteră divină, ar vrea să-i strângă, parcă, Făptura lui de ceaţă topindu-se în vânt.

26 februarie şi 2 martie 1891.

72

Roberto Bolaño

trad. Anca Tanase

Reinventând dragostea (partea a 2-a) VII Oh, mierea băută acolo unde s-a născut Sora Juana Înés.

Un băiat înflorește că tuna.

O fată culege margarete și le pune în păr și zâmbetul ei este fructul tandru și mizerabil. Și ce făceai în Morelos sprijinit de o roată mâncând tortillas cu fasole? Și ce făcea Lazarillo de Tormes într-un sat Mexican, dacă nu să-nflorească? Și din ce fântână iese vocea, din ce chip furtuna, din ce nebuloasă dragostea?

Copacul Revoluției.

Sate cu numele Iubirii.

Zeus și Athena curvind sub polenul inimii.

Pieptul tău mic arătând spe Est. Din mâini îți curg pe șolduri șerpi. Și părul îți acoperea fața că unei zeițe Egiptene impúbere.

Timpul tău chipul masacrului.

Până când vântul. Și margarete în părul tău.

VIII De ce ne găsește noaptea întinși pe un covor Persan visând la muzica noastră visând la poemele noastre?

Cine a băut miere? Și cine a renunțat la splendoare pentru o dimineață de fum și sudoare?

Era realitate bătrână poetesă ațintindu-și ochii verzi în plaza imaginației mele sau dezordine a simțurilor mele?

73

Sfârșit al lumii sau cataracte.

Venus! Nemuritoare! copil al lui Jupiter.

Care ședea pe tronul pictat din înalt.

Adică: am fumat țigări de porumb ascultând luna privind greierii.

Dar viața trece ai spus și ne lovește cu șoldurile ei. Îi spuneau ,,Pata de Sânge” totuși iubita lui era din Atena.

Mâini și săruturi verticale.

Buze deschise în zadar dar înfrumusețau peisajul.

Trecut și prezent o chemare fără vlagă la poarta Dragostei și nimic altceva?

Totul se naște dintr-odată și-n lăstărișul umed se deschid ochi de aur.

Totul dintr-odată primește substanță și apare.

Dintr-odată punctele și atât de efemere, liniile iremediabile și luciditatea arzătoare dar viziunea ta asupra geometriei era o prințesă egipteană curvind între piei și fructe. Nostalgie a unei vârste indefinibile: cântecul pietrei în metale.

Dintr-odată totul și atât de efemer Era un mod de-a călări pe umerii istoriei?

Nu vom mai sta de vorbă niciodată și mâinile noastre se chircesc de frig în buzunare.

Era un mod de-a fi distruși de vânt și dacă da, cum?

IX Ei vin dansând pe deal, Papagalul vorbitor, Maimuța care gesticulează și Șopârla care privește și supraviețuiește.

Să te descopăr este ca și când sufletul mi-ar fi un burete uscat 74

și l-aș stoarce până la capătul marii sau începutul lumii: astfel, arde o hartă în visele unui copil; arde o casă într-un nor care arde.

Nu văd decât surâsul tău ca un curcubeu alb peste spitale de nebuni.

Sunt singur?

Dacă te-am iubit, nu pot fi singur; totul durează.

Dacă te-am iubit, de ce număr paturile în care am curvit? Și sfârșitul mării nu este-n naufragii și nici în farurile solitare ca niște solitari meteoriți, ci în sărmanii înotători ce jubilează - bikini pe pielea neagră, sfârcuri mușcate și prăjite - și într-o fată, întinsă pe nisip, odihnindu-se. Și Amor va bate la ușa ta și vei vedea navigatori vâslind în canalele inimii tale. Și spinul libertății va dansa pe unghiile tale? Și dacă nu te iubesc, de ce număr paturile în care am curvit? Și dragostea va veni cu Lupta de Clasă într-un moment hotărâtor!

Bang, bang!

Din infrarealitate am venit, încotro mergem?

Victor Brauner

75

Joškin Šiljan, “Who are you? (#2349)” (2010), 266 x 152 cm, oil on canvas

76

77

Victor Brauner show

Victor Brauner 78

Gherasim Luca in limba spaniola

79

Jorges Luis Borges

Haiku-uri

Mi-au pus ceva înserarea și muntele.

Am uitat ce

Noaptea adâncă nu este acum altceva decât o mireasmă.

Este sau nu este visul pe care l-am uitat înainte de revărsatul zorilor?

Amuțesc corzile Muzica știa Ce simt eu.

Azi nu mă bucur De migdalii din grădină. Îmi aduc aminte de tine

Un chip nelămurit, Cărți, planșe, chei Îmi împărtășesc soarta.

Din ziua aceea n-am mai mutat piesele pe tabla de șah.

În pustiu se crapă de ziuă.

Cineva știe asta.

Spada ruginită Visează bătălii.

Altul e visul meu.

Lună nouă.

O privește și ea din alt pridvor.

Sub raza lunii umbra ce se întinde e una singură.

Bărbatul a murit.

Barba nu știe.

Unghiile cresc.

Bărbatul a murit.

Barba nu știe.

Unghiile cresc.

Aceasta e mâna care altădată îți mângâia părul

Sub ștreașină oglinda nu copiază decât luna.

80

Bătrînul Poet îl bate pe cel tînăr! Despre Ungaretti, poezie și traducere…

Liviu Antonesei Aș vrea să fiu cît se poate de clar de la bun început, n-aș vrea să fiu înțeles greșit. Prin urmare, Ungaretti este un poet de o egalitate axiologică uluitoare, începînd de la poemele din tinerețe, din preajma și din timpul primului război mondial, și încheind cu ultimele sale poeme. Nu trebuie uitate nici poemele rătăcite, din diferite vîrste ale creației, regăsite de el însuși sau de alții după plecarea sa. Și, totuși, acest poet atît de egal valoric are o răsucire interesantă în poemele scrise cam din jurul vîrstei de 60 de ani pînă la sfîrșit. Nu pot spune că sînt poeme mai bune, ci numai că sînt altfel și, probabil, acest altfel mă atrage în primul rînd, deși cum am mai spus, îmi plac absolut toate poeziile sale, de la cele foarte scurte, unele într-un vers, pînă la cele ample, cum este cel pe care îl voi posta. Nu cred că pot explica acest altfel, mai degrabă îl simt, dar poate un hermeneut mai ager îmi va putea explica vreodată.

E iarăși adevărat că nu poți sesiza diferența decît dacă îi citești întreaga operă poetică dintr-odată, într-o zi dau două, cum am procedat eu acum, la apariția acestei excelente transpuneri în limba română, pentru care o felicit din nou pe Nicoleta Dabija, fără teamă că aș putea fi suspectat de subiectivitate. Sigur, sesizezi și mai bine diferența dacă îl citești pe Ungaretti în original. E o experiență pe care nu am avut-o decît parțial, ajutîndu-mă de dicționare, prin traducerile lui Ilie Constantin pe care le găsisem în momentul acela. Iar dacă nu ai norocul să stăpînești la perfecție limba italiană, este bine să ai norocul unei traduceri integrale bune. Sigur, e ceva adevăr în vorba cu tradusul și trădatul, mai ales în cazul poeziei. Dar nu e totul adevărat.

O traducere bună nu este nici una „filologică” nici una „artistică”, ci o transpunere, o echivalare, trebuie să-l faci pe poetul tradus în românește ca și cum și-ar fi scris el însuși opera în limba română. În traducere, mai ales în traducerea de poezie, marile probleme nu ți le

81

provoacă limba de plecare, ci cea de sosire. Am constatat pe propria piele asta, de pildă cînd am tradus Mallarme sau Rene Char.

Poezia lumii a avut noroc de traducători buni în românește. E uimitoare, de pildă, performanța lui A. E. Baconski, care a făcut cîteva zeci de poeți contemporani să sune ca și cum ar fi scris în românește, dar să nu sune la fel, și cu atît mai mult să nu sune ca propria sa poezie. Faust-ul lui Blaga sună ca și cum ar fi fost scris în română, poate oleacă prea mult, ca și cum l-ar fi scris Blaga însuși. În schimb, al lui Doinaș este filologic și poate e bine așa, altfel risca să-l dubleze pe Blaga. în schimb Holderlin tradus de Doinaș sună admirabil. Mulți poeți ai lumii, francezi, italieni, dar și de alte neamuri s-au bucurat de devoțiunea și sagacitatea lingvistică a lui Șerban Foarță. Și de talentul poetic al acestuia, de bună seamă!

Marele poet rus Serghei Esenin a avut norocul a două operațiuni reușite de transpunere, una a lui George Lesnea, poet mediocru, alta a lui Emil Iordache, care nu era poet, ci filolog slavist, dar cu har literar.

Opresc aici exemplele, înainte de a epuiza cyberspațiul! Sînt foarte multe alte reușite, dar nu fac un pomelnic, schițez numai un cadru pentru recenta și prima în limba română ediție integrală Ungaretti, O viață de om, Editura Paralela 45, 2018. O muncă de cinci ani, dar care a meritat din plin să fie făcută!

Postez mai jos partial *) amplul poem în 27 de părți Ultimele coruri din pămîntul făgăduinței (1952 – 1960) din Carnetul bătrînului (1952 – 1960). „Bătrîn” în cazul lui Ungaretti mi se pare o mică cochetărie. El însuși mărturisește în mai multe locuri că a păstrat mereu „o fărîmă de copilărie”. Ceea ce e adevărat, de altfel, pentru orice poet adevărat. Poate și din acest motiv a plecat într-o lume mai bună, în legătură cu care nu-și făcea iluzii, în noaptea de 1 spre 2 iunie 1970. Acum, poemul promis… Citiți-l și nu-mi spuneți mie, ci dumneavoastră, dacă n-a fost scris în limba română! *) 6 fragmente – NE

82

83

ULTIMELE CORURI PENTRU TĂRÂMUL FĂGĂDUINŢEI Roma, 1952-1960 1

Alipite zilei de azi Cele trecute Zile ce vor veni.

Prin ani şi secole În fiece clipă surpriza De a fi încă în viaţă, Viul care curge mereu la fel, Ofrandă şi pedeapsă fără veste În vertijul neîntrerupt De schimbări a pustiu.

Aşa şi soarta noastră Călătoria ce continuă Într-o străfulgerare Dezgropând, inventând De la cap la fund timpul, Exilat ca şi alţii Care au fost, care sunt, care vor fi.

2 Dacă în înţepenirea unei zile în zile Îmi revin încă, mă adun Şi aleg, acel moment Mi se va-ntoarce-n suflet pentru totdeauna.

Persoana, lucrul sau întâmplarea, Sau neştiutele ori ştiutele locuri 84

Ce pun în mişcare delirul, sau acea angoasă, Ori pierderea în van Ori o trainică simţire, Sunt de neclintit devenirile mele.

Dar în viaţa mea, altuia mai deloc dată Doar înfricoşarea creşte, Sporindu-i neantul, o mulţime de umbre Rămase să-i ofere dorinţe Extreme, palpitaţii, Se va întâmpla să vadă Pustiul întinzându-se Până la a-l lipsi Chiar de crudul regret al amintirii?

3 Când o zi te părăseşte, Te gândeşti la cea din zori.

Naşterea e mereu plină de promisiuni Dar e sfâşietoare Iar experienţa cotidiană ne învaţă Că legându-se, eliberându-se, durând Zilele nu sunt decât un nelimpezit fum.

4 Spre un ţel fugim: Cine însă-l va cunoaşte?

Nu la Itaca visăm Rătăcind pe mările lumii, Mirajul e Sinaiul de peste nisipuri Ce numără monotonia zilelor.

85

5 Străbatem deşertul cu rămăşiţe De icoane, în minte dinainte, Despre Tărâmul Făgăduinţei Cel viu nimic altceva nu ştie.

6 Infinit de-ar dăinui călătoria O clipă n-ar dura şi moartea Ar fi deja aici, cu puţin înainte.

Secundă întreruptă, O trăire pe pământ mai mult nu ţine: De se opreşte pe vârful unui Sinai, Legea se reînnoieşte pentru cel ce rămâne, Începe iar iluzia, şi mai crudă.

86

ODE COPILARIEI

traduceri de Daniela Mărculeț

Copiii se joacă

Bertolt Brecht

Copiii se joacă de-a războiul.

Mai rar de-a pacea imită adulții care dintotdeauna au desăvârșit războiul, tu spui „poc” și râzi; soldatul împușcă și un alt bărbat nu mai râde niciodată.

Este război.

Ar putea exista un alt joc ce urmează a fi inventat: un joc care să facă lumea să zâmbească nu să plângă.

Pace semnifică un joc ce nu place tuturor, înseamnă că jucăriile tale ar fi iubite, de asemenea și de alți copii care de multe ori nu le au pentru că ai prea multe tu; că desenele celorlalți copii nu sunt mâzgâleli; că mama ta nu este doar a ta; că toți copiii sunt prietenii tăi. Și pace este atunci când nu ți-e foame nu ți-e frig nu ți-e frică.

87

Copiii se întâlnesc Rabindranath Tagore

Copiii se întâlnesc pe plaja lumilor nesfârșite.

Deasupra lor cerul este imobil în imensitatea sa iar apa mării care nu cunoaște odihnă se agită tempestuoasă.

Copiii se întâlnesc cu chiote și dansuri pe plaja lumilor nesfârșite.

Construiesc castele de nisip și se bucură de scoicile goale.

Din frunze uscate țes bărci mici și zâmbind le fac să plutească pe vasta suprafață a mării.

Copiii se joacă pe plaja lumilor.

Nu știu să înoate nici să arunce plase de pescuit.

Pescarii de perle se aruncă în adânc pentru căutare comercianții navighează pe vapoarele lor copiii culeg pietricele și le aruncă înapoi în mare.

Nu caută comori ascunse nu știu să arunce plase de pescuit.

Râde marea încrețindu-se râde plaja scânteind palid.

Valuri aducătoare de moarte șoptesc copiiilor cântecele fără sens cum face mama când mișcă lin leagănul odorului său.

Marea se joacă cu copiii și plaja râde scânteind palid.

Copiii se întâlnesc pe plaja lumilor nesfârșite. În cerul fără cărări furtuna se rătăcește În marea fără cărări vapoarele naufragiază moartea este în preajmă dar copiii se joacă.

88

Pe plaja de lumi nesfârșite se desfășoară o mare convenție a copiilor.

Fiii voștri Khalil Gibran Fiii voștri nu sunt copiii voștri ... ei sunt fiii și fiicele puterii Vieții.

Ei se nasc prin voi, dar nu din voi.

Locuiesc cu voi, dar nu vă aparțin.

Le puteți dărui dragostea voastră, dar nu și ideile voastre.

Puteți dărui o casă corpului lor, dar nu și sufletului lor, pentru că sufletul lor trăiește în casa viitorului pe care n-o puteți vizita nici măcar în visele voastre.

Puteți încerca să țineți pasul cu ei, dar nu pretindeți să vă fie fidele copii, pentru că viața nu se întoarce, nu se poate opri la ieri.

Voi sunteți arcul din care, ca săgeți vii, fiii voștri sunt lansați înainte.

Arcașul fixează ținta spre calea infinitului și vă susține cu toată puterea, astfel încât săgețile sale să poată înainta repede și departe.

Destindeți-vă cu bucurie în mâinile Arcașului fiindcă el iubește în egală măsură săgețile care zboară dar și arcul care rămâne ferm.

Desen:Anath Hanit

89

Editura SAGA -

1 an de ACTIVITATE

Catalog carti si ebooks: https://en.calameo.com/read/001073787120e0d5b4db3

90

Iunie - 3 zile prin BucureČ&#x2122;ti, 6 imagini - foto: AG

91

92

93

Iulia Militaru

Această relaţie nu există. dar poate fi inventată. instituită. ceea ce iulia militaru face de la bun început. de la debut. şi, fireşte, perseverează. ceea ce se vede cu ochiul liber în cartea de faţă. aceasta nu este (o) poezie. ci deconstrucţia ei. urmată, fireşte, de reconstrucţie. de luarea regulilor & deformarea lor, atît cît să se vadă acest lucru şi, în acelaşi timp, să nu poată protesta nimeni din această cauză. ca şi cum, la o petrecere distinsă, cu ţinuta obligatorie, ai veni în costum cu cravată. în costum de baie. sau în costum natural, specificat explicit ca atare. ori marcat prin body-painting. iulia militaru este (extrem de) simpatică. de inteligenţă nici nu mai vorbim. deci:

94

„ Poezia: O folosim pentru a ne dezvălui geniul în faţa indivizilor de sex opus.

O folosim pentru a ne călăuzi spiritul spre visare.

O folosim pentru a ne cufunda în realitate.

Pentru a schimba lumea.

Pentru a conserva lumea.

Pentru a uita.

Pentru a ne aminti.

Pentru tot. ad Pentru nimic amcvbgtfd Poezia: Se găseşte scrisă pe o coală albă, tipărită între copertele unei cărţi, ori trecută într-un caiet, uneori o poţi vedea vopsită pe pereţii diverselor clădiri, de preferinţă ai toaletelor publice. De aici, este adesea utilizată prin recitare, memorare, citire, ignorare.

Poezia: Se foloseşte frecvent însoţită de adjective, precum: frumos, sublim, sensibil, inefabil, nemărginit, damnat, blestemat, genial, reflexiv.

Dar şi: banal, comun, cotidian, blazat, genital, tranzitiv.

Ori: conceptual, raţional, vid, gol, experimental etc.

Poezia: Apare în structuri alături de abis, visare, irealitate, fiinţă, nefiinţă.

Sau: oraş, stradă, mizerabilism, corp, sânge, oase.

Ori: vid, nimic, experiment.

Wittgenstein, Deleuze.

Epodă 1: Obligatorie este prezenţa în orice context a cuvântului «autentic».

Dacă distrugi obiectele din prima categorie, apar cele din categoria a doua.

Dacă distrugi obiectele din a doua categorie, apar cele din categoria a treia.

Dacă distrugi obiectele din categoria a treia, apar cele din primele două categorii.

95

Astfel, despre resturile care rămân în urma distrugerii obiectelor cunoscute sub numele de poezie se spune adesea că sunt poezie. aici apare diferenţa majoră faţă de obiectul pipă.

Asta demonstrează următoarele: poezia poate fi folosită oriunde, poezia poate fi folosită oricum. Poezia poate fi distrusă, poezia nu poate fi distrusă.

Poezia este unică, poezia este reutilizabilă ş. a. m. d.

Epodă 2: Prin urmare, «aceasta nu este o poezie» este o poezie care nu-i poezie. Dar, despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă. Cu toate astea, voi ştiţi ce este poezia!

Aşadar, vorbiţi! ” am ascultat autorul. să ascultăm şi cealaltă parte. de pildă, întoarcem autorul cu spatele sau, dacă nu se lasă, ne furişăm în spatele lui şi lipim urechea în zona toracică. sau, cum e datina, ascultăm cititorul. dar el nu vorbeşte. de obicei. de obicei, el ascultă. el e ascultător. şi asta face autoarea, prin carte: îl trage de mînecă, de urechi, de păr. să-l facă să zică ceva. de obicei, el e ipocrit. cu toţii sîntem, măcar din cînd în cînd, măcar puţin, atît cît să ne asigurăm supravieţuirea. mai departe. mai departe, fireşte, îl / o ascultăm. pentru că nu ne lasă să nu. pentru că spune lucruri interesante. sau care ar trebui să fie astfel. cum ar fi, despre moarte. şi despre relaţia dintre gen (gramatical) şi caracterul negativ. sau despre orice. despre rîs. activitatea umană, nu animalul omonim (lynx lynx). în general, despre anatomie, fiziologie şi altele înrudite, pentru că a învăţat la şcoală. noi nu. ştie să scrie de mînă. sau să descopere scrisori de adio scrise de mînă şi adresate lui „ Iubite Vasile ”. vede legătura dintre parlament şi comercializarea legii. dintre spirit şi comerţ:

„Cine nu are Lege să-şi cumpere /… /Cine nu are spirit să-şi cumpere ” iar cititorul are o scuză. scuza pentru că e ascultător: „ păstorul va fi cel care plăteşte, / Întotdeauna. Iată avantajul de a fi păstorit! ” după aceea urmează ceea ce ştim. doar teoretic. moartea autorului & moartea cititorului. implicit a poemului. şi spaţiul. infinit, pentru că virtual. cu legile sale, care transformă tot ce nu e în interiorul lor în fărădelege. putem glosa la infinit – asta şi era ideea. ne oprim aici, sfătos-conclusiv: o carte care duce undeva Cartea lui Mallarmé. nu unde ar fi vrut el s-o ducă, în Ordinea Lumii, ci în dezordine. într-un haos care să ne pună pe gînduri şi pe treabă. pe treaba de a gîndi, în primul rînd. după aceea… * Iulia Militaru & Co., Confiscarea bestiei. O postcercetare, Bucureşti, frACTalia, 2016.

96

Arta prin accident

97

Beatrice Bernath nu am chef să scriu iubiri să eliberez șobolanii ascunși în cotloanele buzunarului de piept sub care pretinsa inimă tictăcuiește emoții le văd mustățile curioase șușotindu -mi prostii la ureche nu mă interesează existența precară a nici unui dumnezeu nu am răbdare de polemicile existenței unei puteri presus de lungul nasului meu nu prea lung anyway și nici nu voi plânge nimic din ce am pierdut de atâtea ori - oamenii îmi zic că nu erau, fu doar o iluzie pretenția existenței în a urbane decențe prin intercalaje senzorice de măști cu zâmbete costumate în inimi sau prietenie condiționată e mult prea lată plată plata de beată biata ce plată ești curățată sau tută tu a fi- scriu despre nud e curat fiind singurul dezbrăcat dar nu gol pe dinăuntru curat spălat de obiceiuri schimbă poziții la cerere o nuditate nu necesar nihilistă sau sexistă ci semificarea eu-ului la elementul de bază lutul din care a fost faptuită bucata tangibilă ca o floare sau scoica șifonată cu miros de stridie te bleojdești la ea și desenezi eleganța degetelor de la piciorul stâng -esența sau eseul imaginației tale -așezată așa pe el cu fundul gol adică plin dar neacoperit nu scriu complimente nu descriu peisajul sau anotimpul schimbător și ploaia nu mă face tristă primăvara veselă sau invers nu cred în despărțiri nici pasiuni ne împărtășite sau viața zilnică expusă pe tava cu pește deși am o atracție mortală pentru privirea moartă a peștelui din farfuria mea care știe pentru că i s-a șoptit în bucătărie că eu doar fac fasoane însă discuția adevărată se poartă cu pești aproape gătiți cam ca noi în mijloc de viață împărtășirea unor străini evenimentele intime sau gândurile de frustrare e o adevărată despuiare obscenă -pe scenă puiule te vei bâlbâi încurcat cu obiectul rămas în mână după folosință unilaterală după ce te-ai sculat și ai uitat care-ți sunt obligațiile sau prioritățile mondene e necesară o lămurire fină în fine.. ideea era să nu te jenezi neavand nimic ce ar putea hotărâ în favoarea ta, alegerea se făcuse de mult 98

și noi doar am dorit să vedem cum îți stă cu mâinile nu de a lungul corpului nu mai am curajul să împărtășesc fericirea nespusă doar visată cândva nici reușita mea merituoasă a stoarce tot ce era necesar ca pe o lămâie suculentă până în dulcea răzbunare -nu a mai rămas nimic de făcut și am devenit pură de atâtea idiodincrazii scrierea mea a devenit îngustă tai cu cuțitul în carne vie dar am limita mea linia peste care nu voi trece nici dacă mă lași să-ți scot un ochi vreau unul să- l însăilez pe frunte pentru ca să mă săruți pe un ochi când mă săruți pe frunte în mijloc sunt ultimul om de pe pământ și vreau să cânt : I am weard I am happy is me now I sleep

@BeatriceBernath

99

Nud dansez pierdută în "bea- mă vezi tu în anumite spații îmi permit dedublarea în demonii timpului agitat te încearcă o furtuna ce scoate din tine amprenta mă transform regăsită în "ia- mă " fiindcă știu cine sânt și mă las dusă de val @B.Bernath.

100

Virgil Teodorescu

(19019-1987)

Noaptea meduzele își desfac voalurile

Aș vrea să deschidem dulapurile să curgă din ele rășina de brazi Și obrazul tău să curgă o dată pentru totdeauna Să pot vorbi despre oamenii din Marte Despre limbile de pământ intrate adânc în ocean Sau despre amuletele făcute din trestii Nimănui nu-i trece prin gând să deschidă dulapurile Pentru ca toate libertățile să ne fie permise Și obrazul tău să fie din nou o lacustă Din nou mănușile să se lipească de carne Absența ta să fie paharul neînceput Vinele subțiri ale laptelui un drum singur Pe care să poată merge alături trei cai sălbatici Și toate locurile secrete ale corpului tău Săgeți otrăvite mai bine

101

Maxim Gorki

ZICERI

„Numai cei care sfarmă lanţurile minciunilor sunt oameni cu

adevărat.” „Există întodeauna un moment în copilaria noastră când o uşă se deschide şi lasă viitorul să intre.” „În căruţele trecutului nu poţi merge nicăieri.” „Ştiinţa este înţelegerea lumii, arta cea a sufletului.” „Trebuie să scrii pentru copiii în aceeaşi manieră în care scrii şi pentru adulţi, doar că mai bine.” „Nu e important ce spune omul, ci de ce o spune.” „Tot ceea ce am mai bun în mine datorez cărţilor.” ***

Din Moldova poezia suflă cu putere Poeți israelieni de limbă română apar în revista Iașului “ POEZIA” vara 2018 Am avut plăcerea să primesc de la domnul Marius Chelaru din Iași revista nou lansată "Poezia" (revistă de cultură poetică, numărul 2 vara 2018) cu tema "poezie și păcat". Prestigioasa publicație apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Prin grija domnului Chelaru vom găsi o secțiune specială dedicată Israelului, intitulată "poezie israeliană contemporană". Într-un scurt preambul editorul ne oferă această scurtă explicație: Nu este prima dată când scriem despre cărți sau publicăm grupaje de poeme ale autorilor israelieni. Mulți dintre aceștia s-au născut în țara noastră, fapt vizibil, adesea și în poemele trimise nouă spre publicare.

Acest grupaj (alcătuit împreuna cu scriitorul,c riticul și editorul Adrian Grauenfels, colaborator mai vechi al revistei noastre, care a vizitat orașul Iași) este și un modest omagiu adus statului Israel la cea de a 70-a aniversare.

102

În continuare vom găsi grupaje de poezii datorate domnului Menachem Falek, originar din Bistrița - România. Este autor a peste 20 de cărți în limba ebraica, 5 în limba română. A tradus 10 cărți din limba română în ebraică. Poeziile lui Falek adresează motive evreiești tradiționale: pasca, locuința evreiască, acțiunile femeii în a organiza tot ce este necesar familiei și ritualului iudaic observat.

Urmează Adrian Grauenfels, inginer de profesie, poet și editor, născut la București, a debutat cu reviste electronice de artă și cultură, circulate pe net, ca de pildă: Izvoare, Secolul XXI, Alchemia și Nautilus. In anul 2017 a fondat editura Saga la care numărăm azi 22 de volume realizate. Are 8 cărți tipărite, numeroase colaje, ebooks și a tradus în limba română poezie ebraică sau a a unori autori evrei printre care amintim: Paul Celan, Yehuda Amichai, Gherasim Luca, Shay Agnon etc.

Pentru revista “Poezia " am ales trei poeme recente: "În curtea din spate" , o referire la memoria holocaustului, "Să trecem prin uși înalte" un poem critic la adresa societății moderne, îmbătată de materialism și consum excesiv.

In ultimul poem "În noi poezia moare cu o cuanta" am încercat să amplific sentimentul de înstrăinare, apatie, a celor inundați de informație cât și distrugerea ei imediată de către mediile care concurează pentru a câștiga atenția consumatorului de artă .

Madeleine Davidsohn s-a născut în Moldova - orașul Dorohoi, unde își petrece copilăria și adolescența până la terminarea liceului.

După absolvirea Facultății de Stomatologie din Iași emigrează în Israel și în anul 1999 începe să publice 12 volume de proză scurtă, romane și poezie văd lumina tiparului sub semnătura autoarei. Vom găsi 3 poezii cu note nostalgice: Barby, Dorul, Păsări Călătoare.

In continuare citim despre Beatrice Bernath. Născuta în Brașov ,studentă la secția de sculptură a institutului de arte Ion Andreescu din Cluj, a emigrat în Israel la sfârșitul anilor 70. Absolventă a Facultății de Arte Plastice la Universitatea din Haifa și în continuare profesoară în cadrul departamentului de gravură și fotografie, pe lângă postul de profesoară de sculptură și pictură la licee de artă din Israel, a colaborat cu texte desen și fotografie la volumul "Poezia de Război 2014" antologie produsă de Adrian Grauenfels și la revistele Izvoare 2015, 2016. Este autoarea a cinci cărți de poezie, traduceri din Tudor 103

Arghezi și a unei cărți de colaje poetice scrise în tandem cu Adrian Grauenfels: "Doamnă, e un poet sub masă" - Editura Saga 2017.

Poeziile dânsei se numesc "vin peștii fără nici o părere", ascultă furtuna mea", în curtea vecinului sunt patru fructe coapte", toate fiind poezii avangardiste cu puternice accente personale, autobiografice.

Ultimul participant este poetul Avigdor Gonen care s-a născut în anul 1948 în orașul Oradea-Transilvania. A fost coordonatorul secretariatului pedagogic al ministerului educației și inspector general pentru școli primare și liceu. Doctorat în istoria americană la Universitatea Ebraică din Ierusalim, locuiește azi în orașul Rehovot.

Publică trei cărți de poezie între 1993-2017. Avigdor Gonen apare aici cu poezii filosofice, scurte: "Cel mai mare sportiv din lume, Poezie de rutină, Sinceritate e câteodată tăcere, Ancora, Smulgerea plăpumii e o palmă, Ca o mobilă, Masca, închiderea e hotărâre, Arbore în fereastra mea".

Mulțumim Iașului, Fundației Culturale Poezia și redactorului șef al revistei, poetul și prietenul Marius Chelaru pentru acest număr incitant în care ni s-a oferit ocazia să prezentăm un dram din suflul poetic care bate aici la noi, în Țara Sfântă.

Adrian G

104

CARTI NOI

Editura SAGA

Carti tiparite in Romania, preturi accesibile, calitate impecabila.

Editura SAGA 2018 105

Editura Humanitas: Doris Mironescu â&#x20AC;&#x201C; Viata lui Max Blecher

106

107

Extras din

http://www.bjt2006.org/AE_Holocaust_1618.pdf

cu multumiri pentru Getta Neuman

108

Arta Accident

( o vedere aeriana)

109

Lacul chinezesc

Forte centrifugale

110

Editura SAGA Editor: Adrian Grauenfels Iulie 2018 gadrian40@gmail.com

111