Angela Furtuna - Povestea Copacului

Angela Furtună POVESTEA COPACULUI

copacul (un poem dedicat celor 10 copaci care mă aşteaptă pe Muntele Carmel) singurătatea arborelui cu două rădăcini în pământul de litere sub pleoapa Muntelui Carmel din Ţara Sfântă în pământul de lacrimi din Bucovina cei ce vor veni la mine vor găsi copacul veşnic tânăr lumina-umbră, apa-deşert, neshama-piatra, sufletul-ecranul, aerul-zidul, aripile ce nu se pot închide pentru că zborul lor e nesfârşit, sephirot între lumi ce doar se aud deşi se caută neîncetat, culoarea albastră ţesută fir cu fir pe mătasea albă, kaddish tânăr-mortul renăscut

poate că mi-am adus aminte dintr-o dată de felul cum copacul străpunge pământul subţire al literei arzând

cenuşa lui-părul meu de aur

să uit numai uitarea şi stau întinsă pe creştetul insulei ascultând cum norii deapănă povestea celorlalţi copaci eu aici doar singurătatea plină de miez a unui copac două rădăcini duc mai departe o lume

POVESTEA COPACULUI

Volumul meu Primul Kaddish apărea la Editura Dacia, în 2002, în Colecția Poeții Orașelor, cu o copertă de Marc Chagall.

Ulterior, cu o proiecție îmbunătățită, volumul Primul meu Kaddish – Texte salvate din exod, apărea la Editura Integral, în 2016, cu o copertă de Devis Grebu. ...Poemul Copacul este o meditație sacadată, cu trepidație celaniană, despre cei zece copaci plantați în onoarea mea pe Muntele Carmel.

Stau adesea de vorbă cu acești copaci. Ei nu contenesc să mă invoce în freamătul lor...

“Acum două zile, într-un plic sosit din Ţara Sfântă, am primit DIPLOMA DE MERIT care mi-a fost decernată de The World Organization of Bukovinian Jews odata cu PREMIUL DE EXCELENŢĂ pentru creativitate, pentru Spiritul Dreptăţii manifestat în ultimii ani în evoluţia mea profesională, socială, politică şi civică, pentru denunţarea ascensiunii antisemitismului şi pentru mai buna înţelegere a Iudaismului în lume, inclusiv pentru originalitatea mijloacelor literare şi estetice adoptate în acest scop.

The World Organization of Bukovinian Jews a plantat în onoarea mea 10 copaci în Ţara Sfântă în Pădurile de pe Muntele Carmel, în semn de preţuire şi de respect.

Mărturisesc că toate aceste gesturi de iubire mă emoţionează şi îmi spun că Binele este întotdeauna dus mai departe de acele tipuri de conştiinţă forjate de etic, de bunăcredinţă şi de căutarea Adevărului şi a Frumosului.

De acum înainte, o mare schimbare se prefigurează în viaţa mea.

Oricâte piedici îmi vor mai apărea în cale, oricâte neînţelegeri ori distorsiuni, voi şti că undeva, în această lume, aici, acum, şi mereu, cresc, atât în pământul României mele, cât şi în pământul Ţării mele Sfinte, rădăcinile noastre comune, din care ne tragem aceeaşi sevă, aceeaşi umanitate şi aceleaşi valori. Poate că unul din cei zece copaci de la Muntele Carmel sunt chiar eu, Omul Frumos care nu va înceta să lupte, să creeze şi să spere.

Mulţumesc, The World Organization of Bukovinian Jews! Primiţi asigurarea nobilelor mele sentimente de preţuire şi de iubire! Ad mea veesrim!”, scriam pe 18 martie 2011. ...Astăzi, după ani și ani, copacii de pe Muntele Carmel continuă să-mi vorbească. Din depărtare, ei zăresc un copac bătrân, singur pe o stâncă din Bucovina. La rândul meu, când vorbim, eu văd acolo, la marginea Mării Mediterane, zece copaci-poem ce deapănă fără încetare povești despre dorul de libertate.