St89 noiembrie 2013

noiembrie 2013

noiembrie 2013 revistă de analiză și opinie creștină

Viitorul nostru, în trei scenarii Particula lui Dumnezeu?

Cuvioasa Paraschiva – istorie și mitologie Mutații în marile orașe – Copiii – un accesoriu sufocant?

Bun sau rău?

o carte formidabilă

&20$1'Ĉ

Ultima dorin ă O DISCU IE DESCHISĂ DESPRE EUTANASIE

Editorial În momentul scrierii acestui editorial, valoarea globală a datoriilor naționale atinge intriganta sumă de 52 de trilioane de dolari. Și mai intrigant însă este faptul că aproximativ o treime din această datorie (circa 17 trilioane1) este acumulată de Statele Unite ale Americii. Altfel spus, datoria SUA însumează jumătate din totalul datoriilor celorlalte țări.

F

DE NOREL IACOB

Dans pe sârmă

Cum se joacă unchiul Sam cu nervii lumii

iresc, prima întrebare este: Se va prăbuși America? Și dacă da, în ce fel ne va afecta asta? Sau dacă nu se va prăbuși de tot, care vor fi costurile redresării colosului și cine le va plăti? Dacă lumea s-a afundat într-o prelungită criză financiară după ce două bănci americane au falimentat, ce s-ar întâmpla după ce SUA ar intra în incapacitate de plată?

Deocamdată, contraintuitiv, America va continua, probabil, să acumuleze datorii. O liniștesc precedentele istorice, precum cel din Japonia, care a avut o datorie externă chiar și de 200% din PIB, și cel din Marea Britanie, care, în secolul al XIX-lea, a putut evita de mai multe ori o criză financiară pentru simplul motiv că reușea să obțină bani „ieftini“ (cu dobânzi mici) din postura de centru financiar al lumii. Dacă dobânzile aferente împrumuturilor pe care le contractează SUA ar crește, atunci criza ar fi inevitabilă, dar, pentru că poate obține bani „ieftini“, datoria SUA va continua să crească. Problema este că mecanismul nu va funcționa la infinit în acest fel și cineva, la un moment dat, va trebui să plătească. Matematic nu se poate altfel. Ținând cont de magnitudinea și complexitatea impactului acelui moment asupra economiei globale, ce se va întâmpla nu este atât de predictibil precum ar putea sugera precedentele istorice. Tocmai de aceea, comunitatea internațională speră într-o reformă fiscală la Washington. Americanii, în schimb, nu vor să renunțe la serviciile și beneficiile de care se bucură în prezent. Deficitul anual al SUA, care crește datoria națională, are o importantă componentă structurală, adică statul folosește banii împrumutați în bună parte pentru cheltuielile din sistemul bugetar, la fel cum o familie se împrumută la bancă pentru a-și plăti cheltuielile de întreținere sau a-și finanța consumul. Altfel spus, un deficit structural înseamnă o gaură neagră, ceea ce face situația extrem de delicată.

Cine va plăti, până la urmă, și cum? Aceasta este și va rămâne o decizie politică. În momentul în care va deveni imperios necesar, America va alege cine va plăti datoria (bugetarii, pensionarii, antreprenorii, cumpărătorii de obligațiuni etc.) și cum (reducerea cheltuielilor sociale sau de sănătate, disponibilizări, reduceri sau înghețări de salarii și pensii, taxe mai mari, inflație, neonorarea obligațiunilor de stat etc.).

Interesul guvernului american și așteptarea partenerilor internaționali este să plătească cei care nu dețin vreo putere politică. La polul opus, cel mai grav scenariu este cel în care America nu ar mai putea răscumpăra obligațiunile deținute de mari puteri precum China și Japonia, ceea ce ar fi un eveniment catastrofic pentru economia globală. Puțini vor să se gândească la o astfel de posibilitate, care, în mod cert, ar presupune o reașezare fundamentală a raporturilor de putere la nivel internațional și ar avea profunde consecințe economice asupra întregii lumi. În cazul unei eventuale incapacități de plată a SUA, teoretic orice scenariu este posibil și, în același timp, speculativ. Totuși, în ciuda fanteziilor unora sau a coșmarurilor altora pe marginea subiectului, în loc să pierdem timpul imaginându-ne o lume post-America, mai degrabă ar merita să urmărim cu atenție „compromisurile“ strategice financiare, politice și sociale pe care Statele Unite vor fi dispuse să le facă pentru a-și păstra scaunul de lider. Din acestea vom învăța mai multe despre viitorul lumii decât din scenariile unui faliment american.

1. Este pentru a doua oară în istorie când datoria SUA a depășit valoarea produsului intern brut anual (PIB). Prima dată s-a întâmplat în condiții de război, în 1945, dar nivelul datoriei a scăzut apoi, între 1946 și 1974, de la 121% din PIB la 32%.

S E MN EL E T IMP U L U I N O I E M B R I E 2 0 1 3

1

sumar

03

RETROSPECTIVA LUNII OCTOMBRIE

04

VIITORUL NOSTRU, ÎN TREI SCENARII

10

PARTICULA LUI DUMNEZEU?

O ambarca iune care transporta mai mult de 500 de imigran i africani s-a scufundat în apropiere de insula italiană Lampedusa.

Ce înseamnă această realegere a cancelarului german Angela Merkel pentru viitorul Europei?

Ce este acest boson teoretizat de britanicul Peter W. Higgs i ce legătură are cu Dumnezeu?

ELIZA BERZESCU

ROBERT ANCUCEANU

18

24

CUVIOASA PARASCHIVA – ISTORIE ŞI MITOLOGIE

ULTIMA DORIN Ă

32

APROAPELE I DEPARTELE – DE LA ALTERITATE LA IUBIREA DE SEMENI

Pentru mulţimile adunate în jurul raclei cu osemintele Cuvioasei Paraschiva, totul e doar vis şi credinţă.

Atunci când se opun din principiu eutanasiei voluntare, cre tinii sunt rapid eticheta i ca dezinforma i sau cruzi.

Motto: „Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.“ (Romani 13:10)

ADRIAN NEAGU

ALINA KARTMAN

CORINA MATEI

38

44

50

MUTA II ÎN MARILE ORA E. COPIII – UN ACCESORIU SUFOCANT?

DE PARTEA LUI DUMNEZEU I A LOGICII

Adulţii care aleg să nu aibă copii sunt deseori descrişi ca persoane egoiste.

Este, oare, această opinie adevărată?

De când, cum i de ce au ajuns antieroii să aibă atât de multă popularitate?

Benjamin Carson este faimosul neurochirurg care a reu it să separe cu succes doi siamezi ale căror capete erau unite.

DENISA STAMATE

IRINA CRISTESCU

UN INTERVIU DE ADRIAN BOCĂNEANU

SEMNELE

timpului

gânde te mai departe

Director: Teodor Hu anu Redactor-şef: Norel Iacob Colegiul de redacţie: Robert Ancuceanu, Eliza Berzescu, Irina Cristescu, Alina Kartman, Andrei Eugen Lakatos, Florin Lăiu, Corina Matei, Adrian Neagu, Marius Necula, Denisa Stamate Corectură: Emanuela Jalbă- oimaru, Lavinia Goran Graphic Designer: Cătălin Ciolca Contact: Revista Semnele timpului Str. Cernica nr 101, Pantelimon Tel: 021 323 0020/Fax: 323 0040

2

BUN SAU RĂU?

redactie@semneletimpului.ro www.semneletimpului.ro Abonamente se pot face oricând în cursul anului pentru 6 luni (26 lei) sau 12 luni (51 lei).

Tel: 021 323 0020 (interior 207) abonamente@viatasisanatate.ro Serie nouă | ISSN 1224-7561 Nr. 11/2013 | Volumul 24, nr. 188.

Revista apare în limba engleză din 1840. În limba română a apărut între 1908 i 1942. Seria nouă a fost începută în 1990. © Semnele timpului, 2013.

Pre : 5,5 lei Textele biblice sunt redate din edi ia D. Cornilescu a Bibliei în limba română.

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

noiembrie 2013 revistă de analiză și opinie creștină

Viitorul nostru, în trei scenarii Particula lui Dumnezeu?

Cuvioasa Paraschiva – istorie și mitologie Mutații în marile orașe – Copiii – un accesoriu sufocant?

Bun sau rău?

Ultima dorin ă O DISCU IE DESCHISĂ DESPRE EUTANASIE

octombrie

O ambarcațiune care transporta mai mult de 500 de imigranți africani s-a scufundat în apropiere de insula italiană Lampedusa. În acest accident au murit 311 persoane.

25 septembrie Opt universită i din Grecia au decis să î i suspende activitatea din cauza reducerilor drastice de personal.

1 octombrie l Statul federal american a intrat în omaj tehnic, pentru prima dată în ultimii 17 ani, în lipsa unui acord privind bugetul în Congres. l Parlamentul Ungariei a promulgat legea prin care li se interzice oamenilor fără casă să populeze străzile Budapestei sau ale altor ora e, motivând că există suficiente locuri în adăposturile finan ate de stat.

2 octombrie Trei sute de personalită i ale marilor religii i ale societă ii civile au lansat la Roma un apel pentru „respingerea terorismului religios“.

3 octombrie l Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezolu ie prin care se cere eliberarea fostului premier ucrainean Iulia Timo enko, liderul opozi iei de la Kiev. l O ambarca iune care transporta mai mult de 500 de imigran i africani s-a scufundat în apropiere de insula italiană Lampedusa. În acest accident au murit 311 persoane.

4 octombrie Comisia Europeană i Consiliul Europei au lansat programul Romact în Ungaria, Bulgaria, România, Italia i Slovacia, cu scopul de a favoriza i facilita accesul minorită ii rome la locuin e, educa ie, sănătate i locuri de muncă.

5 octombrie Un grup de pelerini ii i, care participau la o procesiune religioasă la Bagdad, au fost inta unui

retrospectiva atac cu bombă soldat cu 51 de mor i i peste 100 de răni i.

6 octombrie l Organiza ia Na iunilor Unite au anun at, printr-un comunicat oficial, că a început verificarea i distrugerea armamentului chimic din Siria. l Lideri ai Bisericii Ortodoxe, alături de reprezentan i ai altor religii, au sărbătorit în Serbia, la Nis, aniversarea a 1.700 de ani de la edictul de la Milano.

8 octombrie Turcia a anulat dispozi ia prin care li se interzicea func ionarelor publice să poarte vălul islamic la locul de muncă, în numele democra iei.

9 octombrie România i Marea Britanie au semnat un parteneriat strategic prin care se vor elimina restric iile pe pia a muncii pentru cetă enii români, începând cu 1 ianuarie 2014.

10 octombrie Premierul libian, Ali Zeidan, a fost răpit dintr-un hotel din Tripoli i de inut pentru câteva ore de o brigadă de fo ti rebeli.

11 octombrie Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Organiza iei pentru Prohibi ia Armelor Chimice (O.P.C.W).

13 octombrie l Israelul a suspendat livrarea de materiale de construc ie către Fâ ia Gaza, pe motiv de securitate, în urma descoperirii unui tunel între cele două regiuni, destinat, potrivit armatei, unor activită i teroriste. l Cel pu in 109 persoane au decedat i peste o sută au fost rănite în india, în cadrul festivalului hindu Navatri. Decesele au fost cauzate de panică, provocată de un anun neadevărat.

15 octombrie Centrul Filipinelor, una dintre cele mai mari regiuni turistice din ară, a fost afectat de un seism puternic care a provocat moartea a 93 de persoane.

16 octombrie Biserica Luterană suedeză a ales, pentru prima dată în istoria ei, o femeie în pozi ia de conducere.

Noul arhiepiscop al bisericii este Antje Jackelén.

19 octombrie 20.000 de persoane au manifestat la Roma contra măsurilor de austeritate adoptate de guvernul italian.

R E T R O S P E C T I VA LU N I I O C TO M B R I E

3

politic DE ELIZA BERZESCU

C

e înseamnă această realegere pentru viitorul Europei?

Va urma Angela Merkel tradi ia proeuropeană a fo tilor cancelari, care au muncit la punerea bazei monedei unice, sau va justifica, oarecum, viziunea grecilor protestatari, care afi au bannere în care Merkel apare cu musta a lui Hitler?

Părerile sunt împăr ite i nimeni nu se hazardează să pretindă că tie sigur ce ne rezervă următorii patru ani sau viitorul mai îndepărtat. Cu toate acestea, din variile opinii exprimate de cei care pot avea într-adevăr ceva pertinent de spus se desprind trei posibile scenarii.

Scenariul 1: Nimic nou sub soare, doar mai multă austeritate Rezultatul alegerilor din Germania semnifică, în primul rând, un mare vot de încredere al germanilor în Angela Merkel i în felul în care a gestionat criza din zona euro. „Cred că am făcut să se în eleagă foarte clar că nu va exista nicio schimbare în politicile privind Europa. Am dus această campanie potrivit convingerilor noastre i vom continua la fel. Politica europeană face parte din valorile noastre de bază, întotdeauna va fi a a i vom continua în acela i fel. Acesta este, poate, cel mai important mesaj pentru

Viitorul nostru, în trei scenarii „Germania nu se bucură în timpul ciumei; ea cască de plictiseală“, crede filosoful Jürgen Habermas cu privire la politicile externe adoptate de Angela Merkel în ultimul mandat de cancelar, marcat de recesiunea din zona euro. Această criză a dat jos guvernele din țările afectate, din Grecia, Spania, Italia și până în Franța. Doar Angela Merkel a reușit să câștige un nou mandat, fiind al treilea cancelar din istoria Germaniei care a fost ales de trei ori consecutiv.

4

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

oameni“1, a declarat Angela Merkel în primele zile de la câ tigarea alegerilor. Prin urmare, Grecia, Portugalia, Cipru i alte ări care au scăpat de faliment prin planurile de salvgardare financiară stabilite de troică (UE, FMI, BCE) pot fi sigure că Germania va sus ine în continuare moneda unică, dar, totodată, pot fi sigure i de continuitatea măsurilor de austeritate, a căror adeptă devotată rămâne în continuare Angela Merkel.

Reprezintă însă austeritatea singura i cea mai bună solu ie cu care poate veni Merkel? Aceasta este întrebarea care frământă min ile luminate încă

de la începutul crizei. „Mămica“, a a cum este poreclită acasă, a fost criticată de opozi ie i de al i lideri din UE pentru stilul ei precaut, pragmatic, dar foarte lent cu care abordează problemele ărilor aflate în criza datoriilor. De aceea, unele voci spun că stilul ei de management politic este de a răspunde evenimentelor externe pe măsură ce se desfă oară i că nu are o viziune pe termen lung cu privire la problemele Europei.

Al ii spun că perspectiva ei este în primul rând na ională i în al doilea rând interna ională, dar nu neapărat europeană. Conform politologului

1. „Merkel claims no policy change on Europe“, www.cntv.com, 24 septembrie 2009.

5

politic Merkel a reușit, în cele șase luni de campanie electorală, să creeze impresia că recesiunea a cam luat sfârșit, iar instituțiile europene și guvernele altor state au tăcut mâlc.

2. Mony Guild, „German Elections Endorse Merkel’s Eurozone Recovery“, www. financialsense.com, 4 octombrie 2013.

3. Kai Arzheimer, „Germany’s election, the EU, and the future of the Euro“, www.aljazeera. com, 17 septembrie 2013.

4. James G. Neuger, „Greece, other bailed out countries get Merkel for another four years“, www.ekathimerini.com, 15 octombrie 2013.

5. Costas Douzinas, „If Europe’s future is German, Greece has only one hope for salvation“, www.guardian.com, 24 septembrie 2013.

6

i profesorului Kai Arzheimer, de la Universitatea din Mainz, aproape 40% dintre exporturile Germaniei merg în ări din afara Uniunii Europene.

Merkel a reu it, în cele ase luni de campanie electorală, să creeze impresia că recesiunea a cam luat sfâr it, iar institu iile europene i guvernele altor state au tăcut mâlc. Cei care o sus in, precum Monty Guild, director de investi ii al Guild Investment Management (SUA), vorbesc despre succesul metodei „dragostei dure“, adică a impunerii măsurilor de austeritate în sudul Europei, invocând „din ce în ce mai multe date pozitive“ ce vin din Spania, Irlanda sau chiar Grecia.2 În cealaltă tabără, cei care analizează datele concrete ale ratei omajului, ale valorii datoriilor raportate la PIB i previziunile de cre tere economică din aceste ări, precum Arzheimer, se a teaptă la o revenire a crizei i cred că e datoria Germaniei, în rolul de cea mai mare i mai stabilă economie a Uniunii, să vină cu o solu ie permanentă.3 În Germania însă nu există deocamdată alternativă la politicile implementate de Merkel în ultimii ani i, prin urmare, singurele voci autoritare care se pot opune nu pot să vină decât din Europa.

Scenariul 2: Pe urmele grecilor, spre pierzare Votul electoratului arată că Germania nu vrea să se gândească la posibilitatea ca proiectul european să e ueze, însă al i observatori conturează un scenariu realist, care poate fi mai rău pentru ările cu datorii decât alternativa ie irii din UE. Este vorba de contagiunea suferin ei Greciei, unde, după unii, Merkel se comportă ca eful unei colonii, impunând măsuri brutale de austeritate. Din motive similare, probabil, al i europeni nu o plac pe Angela Merkel. Aproximativ 82% dintre spanioli, 65% dintre portughezi i 58% dintre italieni au respins metodele aplicate de Merkel pentru

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

gestionarea crizei datoriilor, se arată într-un sondaj recent.4 Însă votul germanilor, singurul care contează, i-a mai dat lui Merkel încă patru ani de putere neegalată pe scena europeană.

Merkel folose te fraze subtile, precum „nu putem abandona prematur presiunea asupra sudului de a se reforma“, pentru a masca politici de austeritate deosebit de agresive pentru ările afectate de criza datoriilor. Ca un rezultat al acestor măsuri, omajul în rândul grecilor a atins un record de 27,6%, sau de 70% printre tineri, iar datoria a crescut la 175% din PIB, de la 120%, cât era acum cinci ani. Pentru compara ie, în Portugalia rata omajului a ajuns la 16,5%, iar în Spania la 26,3%, pe când în Germania este de doar 5,3%, mult mai mică decât media europeană de 12,1%.5 Grecia ar trebui să consume al doilea împrumut primit până anul viitor. În prezent, se discută despre posibilitatea unui al treilea împrumut, înso it de alte măsuri de austeritate. „Grecia e într-o cursă spre linia de jos, cu salarii, pensii i condi ii de muncă ce se apropie de cele din China“, explică Costas Douzinas, profesor de drept

la Universitatea Birkbeck din Londra.6 El vede Grecia ca un test: dacă planul nu întâlne te rezisten a popula iei i are succes în decimarea standardelor de via ă, atunci va fi exportat în restul Europei, ca solu ie permanentă a Germaniei la criza financiară.

Iar aceasta este doar prima parte a co marului ce poate a tepta sudul Europei.

A doua parte a acestui scenariu pleacă de la cre terea în popularitate a extremei drepte, fenomen vizibil încă de la alegerile preziden iale din Fran a, când Marine Le Pen a câştigat 17,9% din voturi, cel mai mare scor din istoria partidului. În Grecia, extremismul de dreapta a intrat în parlament sub forma Partidul Neonazist Zorii Aurii, care lansează zilnic atacuri împotriva imigran ilor, a celor de stânga, a romilor i a homosexualilor.

Recent, rapperul antifascist Pavlov Fyssas a fost omorât în Atena de sus inători ai Partidului Neonazist. În acest context, Jürgen Habermas nota că declinul social din sudul Europei aminte te de condi iile din Republica de la Weimar (perioada istoriei germane dintre anii 1919-1933), care

au adus la putere fascismul. Sudul Europei este, de ani întregi, într-o stare de urgen ă perpetuă, care a dus la popularizarea neofascismului. După Habermas, principiile de prosperitate, democra ie i drepturile omului, care au stat la baza formării Uniunii, au fost călcate în picioare în cursa pentru disciplină fiscală.

În loc de concluzii, scenariul 3: O criză mai mare ca Merkel Al treilea scenariu este, de departe, cel mai pesimist, dar nu mai pu in realist sau mai pu in probabil decât celelalte două. Cei care îl sus in pleacă de la premisa că această criză cu care se confruntă Europa din 2008 depă e te cu mult problemele unor exerci ii de „gimnastică fiscală“, fiind o adevărată criză a civiliza iei, în care două institu ii fundamentale, familia i religiozitatea, dispar din societate. Aceste păreri sunt sus inute de ratele incredibil de mici ale fertilită ii, care au creat o situa ie fără precedent. Dacă declinul continuă, până la jumătatea acestui secol 60% dintre italieni nu vor avea experien a împărtă irii vie ii cu o soră, un unchi sau un veri or, Germania va

„Văd Grecia ca un test: dacă planul nu întâlnește rezistența populației și are succes în decimarea standardelor de viață, atunci va fi exportat în restul Europei, ca soluție permanentă a Germaniei la criza financiară.

Iar aceasta este doar prima parte a coșmarului ce poate aștepta sudul Europei.“ Costas Douzinas, profesor de drept la Universitatea Birkbeck din Londra

6. Ibidem.

V I I TO R U L N O S T R U, Î N T R E I S C E N A R I I

7

politic „Nu este adevărat, așa cum se spune de multe ori, că omul nu poate organiza lumea fără Dumnezeu.

Dar este adevărat că, fără Dumnezeu, omul poate organiza lumea numai împotriva sa.“ Henri de Lubac, teolog

7. „Evoluția natalității și fertilității în România“, Institutul Național de Statistică, www.insse. ro, 2012.

8. George Weigel, „Is Europe Dying? Notes on a Crisis of Civilizational Morale“, http://hnn.us/ article/12295.

9. Ibidem.

10. Charles Taylor, „Sources of the Self: The Making of the Modern Identity“, Cambridge, Harvard University Press, 1989, apud George Weigel, art. cit.

8

pierde echivalentul popula iei din fosta Germanie de Est, iar popula ia Spaniei va scădea cu aproape un sfert. În România, rata totală de fertilitate, adică numărul mediu de copii la o femeie, a scăzut la jumătate de la Revolu ie încoace.7 „Datele demografice nu mint, Europa este pe moarte“, sus ine i teologul catolic George Weigel, autor al căr ii Martor al speranţei – Biografia Papei Ioan Paul al II–lea.8 După părerea sa, boala de care suferă Europa ine direct de spiritul uman. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, căsătoria, familia şi religia au recâştigat încrederea populaţiei, iar numărul na terilor a crescut într-un mod neaşteptat. Dar, odată cu maturizarea generaţiilor născute după război, s-au instaurat noi comportamente demografice atât în plan relaţional, cât şi în planul reproducerii. Căsătoria a devenit tot mai târzie i mai rară, iar concubinajul i divor urile sunt din ce în ce mai frecvente i mai acceptate de societate. Criza financiară care a adus degradarea nivelului de trai, cre terea ratei omajului, cre terea costurilor de între inere a copilului, incertitudinea i stresul nu au făcut decât să contribuie drastic la scăderea vertiginoasă a ratei fertilită ii i la depopularea Europei.

Iar în acest proces viitorul continentului le revine imigran ilor musulmani care visează cu ochii deschi i la ceea ce se cheamă „Eurabia“, adică la continentul european ca o extensie culturală i politică a lumii arabe islamice. Dacă s-ar întâmpla a a, ironia ar fi evidentă, spune Weigel: „Drama umanismului ateu, care a golit Europa de suflet, se sfâr e te cu triumful unui adevărat teism nonumanist“.9 Propunătorii europeni ai umanismului ateu sau secular, precum Auguste Comte, Ludwig Feuerbach, Karl Marx, i Friedrich Nietzsche, au argumentat că adevărata libertate umană nu poate coexista cu un Dumnezeu biblic. Iar aceste idei au avut consecin e fatale

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

prin tiraniile comunismului, fascismului i nazismului, care ne-au învă at o lec ie dură. „Nu este adevărat, a a cum se spune de multe ori, că omul nu poate organiza lumea fără Dumnezeu.

Dar este adevărat că, fără Dumnezeu, omul poate organiza lumea numai împotriva sa. Umanismul ateu este, în mod inevitabil, un umanism inuman“, îl citează Weigel pe Henri de Lubac, unul dintre cei mai influen i teologi ai secolului al XX-lea. În prezent, cultura europeană nu se află sub influen a umanismului ateu în cea mai pură formă a sa, ci sub o formă mai „cumsecade“, denumită de filosoful canadian Charles Taylor „umanism exclusivist“, adică un set de idei care, în numele democra iei, al toleran ei i al drepturilor omului, cere ca toate referin ele religioase să fie scoase în afara vie ii publice.10 Această „cristofobie“, un termen folosit de profesorul de drept interna ional J. H. H. Weiler, este la baza refuzului europenilor de a admite ceea pentru Weiler este evident, i anume că ideile i valorile cre tine au fost principalele surse care

au stat la baza civiliza iei europene i a angajamentului pentru democra ie i respectarea drepturilor omului.

Această amnezie istorică neagă viziunea a trei dintre cei mai proeminen i părin i fondatori ai Uniunii, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi i Robert Schuman, cre tini convin i că Europa liberă i integrată la care visau era, într-o mare parte, un proiect al civiliza iei cre tine.11 O Europă cu adevărat integrată este singura solu ie pe care o vede i Habermas pentru a ie i din acest pu fără fund. După părerea sa, niciun număr de cure de austeritate, oricât de drastice, nu va fi suficient pentru a corecta dezechilibrele economice, din moment ce de la început s-a pornit prost, cu o uniune politică niciodată dusă până la capăt. Aceste dezechilibre ar putea fi restabilite, pe termen mediu, doar cu ajutorul unei politici bugetare, economice şi sociale comune, sau măcar de comun acord, iar pe termen lung, „dacă nu vrem să ne prăbu im, ar fi bine să le cerem cetăţenilor să ne spună ce cred

despre un posibil Kerneuropa [nucleu european] democratic“.12 Adevăra ii eurosceptici, nu cei care ar avea de câ tigat de pe urma destrămării Uniunii i nici cei care au devenit a a după prea multe măsuri de austeritate, cred însă cu tărie în imposibilitatea realizării acestui deziderat. „Continentul nu poate fi unit doar prin moneda unică. De douăzeci de ani, singurul lucru pe care l-am ob inut este uniunea monetară. Prea multe ări s-au concentrat doar pe ce să facă până la următoarele alegeri“, spunea i premierul italian Enrico Leta.

Or, pentru ca proiectul să func ioneze, uniunea trebuie să fie politică i fiscală, cu o putere centralizată care să poate fi trasă la răspundere, deci votată de către cetă eni, i cu capacitatea de a proteja oamenii în cazul unui e ec. Dată fiind complexitatea i nebuloasa din jurul unui proiect de o asemenea enormitate, ansele de reu ită par minime.

Statelor Unite le-au trebuit optezci de ani i un război civil pentru a face o asemenea integrare, tranzi ionând de la o confedera ie de colonii, i mai apoi de state, la o singură na iune. Pe ce bază reală se pot a tepta europenii să le fie mai u or, mai ales când sunt implicate diferen e culturale profunde i secole de războaie i animozită i?

Până în 1956, mottoul Statelor Unite era: E pluribus unum, adică „Din mai mul i, unul“. Mottoul Uniunii Europene este: In varietate concordia, tradus oficial ca: „Uni i în diversitate“. Nu se poate explica mai clar de atât diferen a dintre modelul american i cel european. Statele Unite func ionează ca un furnal în care diferen ele se contopesc într-un material comun, pe când Europa rămâne un mozaic straniu de fier amestecat cu lut, în care bucă i de culturi i limbi diferite, ob inute în decursul unei lungi istorii, sunt înghesuite unele lângă altele. Din avion se vede că împreună formează o imagine, dar de la firul ierbii se vede că este doar o iluzie.

Niciun număr de cure de austeritate, oricât de drastice, nu va fi suficient pentru a corecta dezechilibrele economice, din moment ce de la început s-a pornit prost, cu o uniune politică niciodată dusă până la capăt.

11. Robert Wendelin Keyserlingk, „Fathers of Europe“, Montreal: Palm Publishers, 1972, apud George Weigel, art. cit.

12. Jürgen Habermas, „Merkel’s European Failure: Germany Dozes on a Volcano“, www. spiegel.de, 9 august 2013.

V I I TO R U L N O S T R U, Î N T R E I S C E N A R I I

9

știință

10

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

11

știință

Pe 8 octombrie 2013, profesorul Staffan Normark, secretar permanent al Academiei Regale de Științe din Suedia, anunța, conform tradiției, laureații Premiului Nobel pentru Fizică, belgianul François Englert și britanicul Peter W. Higgs: „Pentru descoperirea teoretică a unui mecanism care contribuie la înțelegerea originii masei particulelor subatomice și care a fost confirmat recent prin descoperirea particulei fundamentale prezise de către experimentele ATLAS și CMS de la Marele Accelerator de Hadroni al CERN.“ Dincolo de limbajul tehnic, oamenii au înțeles că cei doi savanți au fost recompensați pentru „bosonul Higgs“ sau „particula lui Dumnezeu“. Ce este acest boson și ce legătură are cu Dumnezeu?

DE ROBERT ANCUCEANU

În ultimii ani, „particula lui Dumnezeu“ a îndreptat atenția omului obișnuit spre fizica cuantică și a făcut ca știrile despre rezultatele laboratorului CERN să stârnească vibrații interioare.

12

P

u ini par să fie oamenii obi nui i care debordează de pasiune pentru fizica cuantică. Aceasta implică un grad ridicat de abstractizare i ecua ii matematice relativ complicate. Dar poate tocmai caracterul ei eluziv pentru omul mediu, această inaccesibilitate care impune respectul, determină un paradoxal interes al publicului pentru pontifii misterioasei tiin e, a a cum, cu mai bine de o sută de ani în urmă, Hegel a devenit peste noapte celebru pentru că publicase ni te lucrări pe care nu le în elegea nimeni. În imagina ia populară, Einstein a ajuns simbolul savantului modern, rivalizând la maturitate cu starurile de teatru i film, intervievat ca un oracol cu privire la o varietate de subiecte de către jurnali tii vremii, ascultat cu interes de cârmuitorii na iunilor, iar în posteritate a putut fi identificat chiar i ca personaj pozitiv în bancurile cu savan i; pisica lui Schrodinger i-a făcut loc în cultura populară i în titlurile de film; principiul de nedeterminare al lui Heisenberg a intrat larg în con tiin a colectivă chiar dacă sensul său este adesea distorsionat, ca i cel al teoriei relativită ii. În ultimii ani, „particula lui Dumnezeu“ a îndreptat din nou aten ia omului obi nuit spre această ramură sofisticată a fizicii i a făcut ca ti-rile

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

despre rezultatele laboratorului CERN să stârnească vibra ii interioare, chiar dacă pu ini pricepeau care este legătura dintre această particulă i Dumnezeu. Pentru a în elege despre ce este vorba, ar trebui să facem un drum înapoi în timp, mergând până la Democrit, sau poate chiar mai înainte.

Democrit inventează atomul De când a deschis ochii spre armonia cosmosului dinspre galaxii i de lângă el, omul i-a pus întrebări, mai întâi simple, apoi tot mai adânci, despre alcătuirea materiei i legile care cârmuiesc firea. Se tie că grecii au fost primii care s-au mirat filosofic, i doi dintre grecii de demult, un obscur Leucipus i mult mai celebrul său discipol, Democrit,

Laureații Premiului Nobel pentru Fizică: François Englert și Peter W. Higgs

au dezvoltat pentru prima dată în istoria omenirii o teorie filosofică despre compozi ia materiei, în care un rol central îl jucau atomii. Spre deosebire de al ii înaintea lor, care sus inuseră că nefiin a nu există, Leucipus afirma că fiin a i nefiin a coexistă deopotrivă, iar universul este format din atomi i din vid (gol, vaccum).1 Cuvântul atom înseamnă în greaca veche, într-o traducere aproximativă, „ceea ce nu poate fi tăiat“. Ideea era că putem tăia orice por iune de materie sau obiect în bucă i tot mai mici: jumătate, sfert, optime, aisprezecime i a a mai departe; la un moment dat, există por iuni atât de mici de materie, încât nu mai pot fi tăiate: acesta era atomul. Dar Democrit, care nu suferea de modestie (când a ajuns la Atena s-a mâhnit mult descoperind că nimeni nu auzise de el), avea idei mai complexe despre atomi, pe care-i concepea nu doar ca indivizibili, ci i ca ve nici i neschimbători, într-o continuă mi care, ciocnindu-se între ei i fiind capabili să formeze legături temporare. Mai mult, Democrit a intuit ceea ce avea să confirme mai târziu chimia: unele substan e sunt formate dintr-un singur fel de atomi (ceea ce numim astăzi elemente), iar altele din combinarea mai multor feluri de atomi (ceea ce numim în prezent substan e propriu-zise).2 După secole întregi în care teoriile lui Democrit i problema atomilor au avut cel mult o relevan ă marginală în

preocupările tiin ifice, dominate mai degrabă de teoriile aristoteliene, secolul al XVII-lea a fost martorul unei rena teri a teoriilor filosofice atomiste i al apari iei unei teorii foarte înrudite, teoria corpusculară a lui René Descartes.3 În timp ce filosofii î i vedeau însă de filosofie, un grup de min i înfierbântate căuta cu pasiune „piatra filosofală“: alchimi tii. Ei erau convin i că piatra respectivă există i că poate să convertească metalul de rând în aur, iar unii gândeau că mult râvnita piatră este însu i „elixirul vie ii“, care te poate men ine sănătos sau chiar nemuritor.4 N-au reu it niciodată s-o găsească, dar multe dintre e uatele lor experimente au pus bazele chimiei moderne. În secolul al XVIII-lea apar chimi tii adevăra i, precum tragicul Lavoisier sau ca Joseph Louis Proust, care nu mai caută himere, ci încearcă să în eleagă materia. În acest context, atomul se transformă dintr-un concept pur filosofic într-unul tiin ific; John Dalton, un quacker autodidact, este cel care, pentru prima dată, la începutul secolului al XIX-lea, formulează o teorie modernă, coerentă despre atomi.5

Doar că Democrit se înșelase un pic Evident, teoria lui Dalton era imperfectă, iar următoarele două secole au remodelat-o în permanen ă, într-un mod spectaculos. Poate cea mai mare surpriză i modificare în ideile împrumutate de la Democrit a fost aceea că atomul este divizibil. De i prin defini ie atomul nu mai putea fi tăiat în păr i mai mici, avea să se descopere treptat că acesta este format din electroni (prima particulă fundamentală descoperită în structura atomului), protoni (a doua particulă fundamentală) i neutroni, cărora, prin experimente i calcule ingenioase, li s-au determinat sarcina electrică6 i masa.

1. K. Macfarlane, The Father of the Atom: Democritus and the Nature of Matter, Enslow Publishers, Berkeley Heights (NJ), 2010, p. 38-42.

2. Ibidem., p. 42, 43.

3. A.G. van Melsen, From Atomos to Atom: The History of the Concept Atom, Dover Publications, Mineola (NY), 2004, p. 9-115.

4. S. Venable, Gold: A Cultural Encyclopedia, ABC-Clio, Santa Barbara (CA), 2011, p. 2.

5. Lucrarea în care și-a expus ideile se numea Un nou sistem de filosofie chimică, aceasta fiind atașată încă – prin nume – de cordonul ombilical al filosofiei.

6. Neutronul, după cum indică numele, este lipsit de sarcină.

PA RT I C U LA LU I D U M N E Z E U ?

13

știință Murray GellMann este cel care, împrumutând un cuvânt dintr-un roman de James Joyce (cuvânt onomatopeic, descriind croncănitul unui pescăruș), a propus denumirea de quarc pentru această particulă subatomică elementară.

7. Meyers, The Basics of Chemistry, Greenwood Press, Westport (CT), 2003, p. 35-44.

8. Dicţionarul de neologisme recomandă pluralul „quarcuri“ în limba română, dar internetul românesc pare să indice o preferinţă pentru „quarci“, inclusiv în mediile universitare.

9. Meyers, The Basics of Chemistry, p. 44, 45.

14

Teoriile mecanicii cuantice aveau să descrie modele tot mai complexe de organizare a acestor particule în interiorul atomului. Iar de la începutul secolului al XX-lea, când Joseph John Thomson, matematician sclipitor i experimentator competent, a demonstrat existen a electronilor ca păr i ale atomului, oamenii de tiin ă au identificat ulterior sute de particule subatomice. Era necesar să se facă ordine în rândul lor, iar doi cercetători au propus, în mod independent unul de altul, existen a unei particule elementare a materiei – oarecum un fel de atom al atomului, acea parte din atom care nu mai poate fi divizată, de i acest lucru nu este întru totul

între ele pentru a forma particule subatomice. S-au propus ase tipuri (sau „arome“) de quarcuri. Totu i electronii nu sunt forma i din quarcuri, ci dintr-o altă categorie de particule elementare numite leptoni (tot ase tipuri), care pot să fie neutri ori purtători de sarcini electrice.9 Împreună, quarcurile i leptonii sunt cunoscu i sub denumirea de fermioni.

exact, deoarece mai există i leptonii, după cum se va vedea mai jos.

Murray Gell-Mann este cel care, împrumutând un cuvânt dintr-un roman de James Joyce (cuvânt onomatopeic, descriind croncănitul unui pescăru ), a propus denumirea de quarc pentru această particulă subatomică elementară.7 Conform teoriei quarcurilor8, mai multe asemenea particule elementare, care au sarcini frac ionare (pozitive sau negative, de o treime sau două treimi), se combină

magnetică i for a (nucleară) tare.

Gravita ia, ale cărei efecte sunt poate cel mai u or de în eles (cine nu i-a căzut victimă măcar o dată în via ă?), este cea mai slabă dintre cele patru for e fundamentale, dar se exercită, practic, pe distan e infinite. For a nucleară slabă (aceasta este numită uneori, i în unele limbi, for a slabă, pur i simplu) operează pe distan e foarte scurte i este răspunzătoare pentru dezintegrarea radioactivă i pentru fuziunea nucleară a particulelor subatomice.

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Intră în scenă modelul standard și bosonii…

Asupra materiei formate din aceste particule fundamentale se exercită în univers un număr de patru for e (interac iuni) fundamentale: gravita ia, for a (nucleară) slabă, for a electro-

For a electromagnetică se exercită, ca i gravita ia, pe distan e impresionante i este mult mai frecvent întâlnită în via a de zi cu zi decât for a nucleară slabă. O imensă varietate de contexte de via ă, de la faptul că vedem în culori la dispozitivele electrice i electronice care ne simplifică sau ne îmbogă esc via a, se bazează pe for a magnetică. În sfâr it, for a nucleară tare (sau, pur i simplu, for a tare) este cea mai puternică dintre toate (ne putem face o idee despre ea gândindu-ne la energia unei bombe atomice, care implică eliberarea acestei for e).

Ultimele trei dintre aceste for e au fost integrate la începutul anilor 1970, împreună cu particulele elemen-

tare, într-o teorie unitară cunoscută sub numele de „modelul standard“; gravita ia nu este o parte a modelului standard. Această teorie împline te oarecum, chiar dacă numai în parte, un vis al lui Einstein, care, în ultima parte a vie ii, a fost obsedat de construirea unei teorii unificatoare care să integreze în mod coerent cele patru for e din univers.

Modelul standard postulează că cele trei for e fundamentale (electromagnetică, slabă i tare) sunt rezultatul unui

schimb de particule purtătoare de for ă, particule numite bosoni.10 Particulele de materie interac ionează între ele, transferând cantită i discrete de energie sub forma unui schimb de particule purtătoare de for ă, bosonii (de exemplu fotoni, în cazul for ei electromagnetice).11 Astfel, fiecărei for e fundamentale îi corespunde un boson. De exemplu, bosonul for ei electromagnetice se nume te foton, cel al for ei tari se nume te gluon, iar în cazul for ei slabe există doi bosoni, „bosonii W i Z“ (se speculează că pentru gravita ie ar trebui să existe un „graviton“).

… inclusiv bosonul Higgs Bosonul Higgs are rolul de a explica modul în care particulele dobândesc masa.12 Marele succes aplaudat astăzi a început cu un e ec. Peter Higgs era foarte tânăr când i-a scris articolul care prezicea existen a bosonului care astăzi îi poartă numele, dar Physics Letter, jurnalul tiin ific în care i-a propus să-l publice, l-a respins ca neavând nicio legătură cu fizica. Anul acesta, Academia Regală de tiin e din Suedia a considerat că articolul

Modelul standard postulează că cele trei forțe fundamentale (electromagnetică, slabă și tare) sunt rezultatul unui schimb de particule purtătoare de forță, particule numite bosoni.

10. Denumirile de „boson“ și „fermion“ au fost inventate de fizicianul britanic Paul Dirac în onoarea savantului indian Satyendra Nath Bose și, respectiv, a italianului Enrico Fermi.

11. ***, „The Standard Model“, http://home. web.cern.ch/about/ physics/standard-model [17.10.2013].

12. Deși aparent știm ce este masa, în realitate nu cunoaștem foarte multe: știm că este o proprietate a particulelor, oarecum similară sarcinii, dar nu știm de ce unele particule (fermionii, leptonii) au masă, fie ea și foarte mică, iar altele (unii bosoni, de exemplu fotonii) sunt lipsite de masă.

PA RT I C U LA LU I D U M N E Z E U ?

15

știință Peter Higgs era foarte tânăr când și-a scris articolul care prezicea existența bosonului care astăzi îi poartă numele, dar Physics Letter, jurnalul științific în care și-a propus să-l publice, l-a respins ca neavând nicio legătură cu fizica.

13. The Royal Sweedish Academy of Sciences, „The Nobel Prize in Physics 2013“, www.nobelprize.org/ nobel_prizes/physics/ laureates/2013/popularphysicsprize2013.pdf 14. ***, „Why Margaret Thatcher is like a Higgs Boson“, www.democraticunderground.com, 15 aprilie 2013.

15. F. Flam, „Finally – A Higgs Boson Story Anyone Can Understand“, www.philly. com, 13 iulie 2012.

16

respectiv, publicat într-o altă revistă, avea totu i legătură cu fizica.

Simplificările sunt periculoase deoarece pot conduce u or la în elegeri gre ite, dar pentru cei mai mul i dintre noi o ilustra ie inexactă este de preferat unui ir de douăzeci de ecua ii matematice foarte precise.

A a că, simplificând, modelul postulează existen a unui câmp universal, în care stă scufundat tot ce există, tot cosmosul, iar acest câmp este numit „câmpul Higgs“; nevăzut (ca i aerul), nedetectat chiar cu instrumente sofisticate, el este întotdeauna

colo până colo, la o petrecere. Când Margaret Thatcher intră în încăpere, o mul ime se îmbulze te deodată în jurul ei, făcând deplasarea sa prin sală mai greoaie decât a anonimilor pe care nu-i bagă nimeni în seamă.

Persoane de importan ă mai mică pot să formeze grupule e mai mici, care înaintează mai greoi decât cei singuri, dar mai u or decât însă i doamna prim-ministru.14 Mai recent, câmpul Higgs a fost comparat cu o zăpadă prin care, rostogolindu-se, unele obiecte se încarcă cu ea, devenind tot mai mari i mai grele, pe când altele trec

prezent. Particulele trec prin acest câmp i cele care interac ionează intens cu el capătă o masă mare, cele care interac ionează u or capătă o masă mică, iar altele, precum fotonii, îl traversează fără să interac ioneze cu el i rămân, practic, fără masă.13 Într-o ilustra ie pe care „să o în eleagă [chiar] i politicienii“, cu douăzeci de ani în urmă, profesorul britanic David J. Miller de la UCL (University College London) ilustra, astfel, câmpul i bosonul Higgs: câmpul Higgs e ca o sală plină de oameni, învârtindu-se de

fără să preia nimic. În mod analog, particulele trec prin câmpul Higgs i dobândesc masă.

Până în prezent, toate datele experimentale au confirmat corectitudinea modelului standard. Modelul prezisese existen a bosonilor W i Z, care au fost detecta i pentru prima dată în anii 1980, iar quarcul „top“ (unul din cele ase tipuri de quarcuri), la mijlocul anilor 1990.15 Modelul prezicea i existen a unui boson, cel numit „Higgs“ sau „particula lui Dumnezeu“, dar până anul

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

trecut nu existaseră dovezile experimentale. Impresionantul laborator al Organiza iei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) a acumulat între timp dovezi experimentale rezonabile care sus in existen a bosonului Higgs.

Expresia „particula lui Dumnezeu“ a pătruns în con tiin a publică după ce a figurat ca atare în titlul unei căr i despre bosonul Higgs, scrisă de un alt laureat Nobel pentru Fizică, Leon Lederman

Confirmarea existen ei bosonului Higgs în vara anului 2012 a stârnit spiritele atât în mediile ateiste, cât i în mediile cre tine.

Unele voci ateiste s-au grăbit să afirme că eviden ierea experimentală a bosonului mai „bate un cui în sicriul religiei“17, iar unii apologe i cre tini au ajuns să pună sub semnul îndoielii validitatea descoperirii i să conchidă că experimentele de la CERN nu dovedesc nimic.18, 19 Situa ia seamănă oarecum cu încercările de descoperire a ceea

(în colaborare cu un scriitor specializat în domeniul tiin ific, Dick Teresi). „Particula lui Dumnezeu“ era un bun titlu de marketing, după cum a explicat Lederman (care a mai spus – într-o traducere aproximativă – că nu puteau să-i spună „particula Diavolului“). În plus, rolul lui în modelul standard are legătură i cu teoria Big Bangului, o teorie cu conota ii biblice, explicând geneza universului. Ca ateu, Higgs este nemul umit de titlul acesta, „particula lui Dumnezeu“, un titlu pe care-l consideră o glumă, dar nu una reu ită.16

ce s-a numit un „Iisus al istoriei“, despre care George Tyrell, un teolog din secolul al XIX-lea, spunea că este ca oglindirea în apa unei fântâni: to i care s-au aplecat asupra ei i-au regăsit acolo propriul chip. Fiecare prive te bosonul Higgs ca pe o confirmare a propriilor credin e. De altfel, din perspectivă cre tină, a vorbi despre bosonul Higgs ca fiind „particula lui Dumnezeu“ este o mare exagerare; din perspectiva cre tină, toate particulele, de la un capăt al universului la celălalt, sunt ale lui Dumnezeu.

Ce legătură are bosonul lui Higgs cu Dumnezeu?

Ca ateu, Higgs este nemulțumit de titlul acesta, „particula lui Dumnezeu“, un titlu pe care-l consideră o glumă, dar nu una reușită.

16. ***, „Professor Higgs speaks out against the name «God particle»“, http://news.yahoo.com, 9 aprilie 2013.

17. ***, „The Higgs boson is another nail in the coffin of religion“, www.bbc.co.uk, 4 iulie 2012.

18. J. Miller, „Higgs Boson—The «God Particle»?“, www.apologeticspress. org 19. J. Hebert, „The Higgs Boson: A Blow to Christianity?“, www.icr.org

PA RT I C U LA LU I D U M N E Z E U ?

17

religie

Cuvioasa Paraschiva ISTORIE ŞI MITOLOGIE DE ADRIAN NEAGU

Pentru mulţimile adunate în jurul raclei cu osemintele Cuvioasei Paraschiva, totul e doar vis și credinţă. Uimitor de multă credinţă. Și mai este ceva, mai este speranţa unei minuni, o minune care să vindece bolile, să acopere datoriile și să fericească viaţa.

P

1. „Lives of the Saints - Martyr Parasceva and St. Petka-Paraskeva of Serbia“, www.roca.org/ OA/133/133g.htm

18

resa românească e destul de polarizată în privin a fenomenului, astfel că unii numără minunile, iar al ii, sumele încasate de organizatori. Un lucru nu am auzit în tot acest vacarm multicolor, cine a fost totu i această sfântă cre tină, cum l-a slujit ea pe Dumnezeu i de ce în imaginarul colectiv are un loc atât de important pentru români, fiind numită chiar „protectoarea Moldovei“.

Curiozitatea aceasta nu ar trebui să sperie pe nimeni. În u i Iisus Christos i-a chemat pe ucenici, i apoi pe apostolul Toma, să se apropie de El după înviere, să atingă sfântul Său trup i să se convingă de realitatea existen ei Sale. Tocmai de aceea trebuie să fim deschi i să cercetăm adevărurile, să le cunoa tem originea i să le în elegem rostul. Fără această deschidere spre cunoa tere, cre tinismul nu e cu nimic mai bun fa ă de religiile păgâne,

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

în care misterul era un mod de via ă, iar credin a oarbă, singura cale de mântuire.

Câteva date biografice oficiale Conform tradi iei ortodoxe, Paraschiva s-a născut în prima parte a secolului al XI-lea într-o familie înstărită din Tracia, pe ărmul Mării Marmara, aproape de ora ul Istanbul de astăzi. Numele ei înseamnă, literal, pregătire i, de aici, ziua pregătirii – vinerea, de unde numele de Sfânta Vineri pe care mul i îl folosesc alternativ cu cel de Sfânta Paraschiva. La vârsta de zece ani a fost atât de impresionată de cuvintele Evangheliei, încât i-a împăr it hainele săracilor, spre bucuria ei i disperarea părin ilor. După numai câ iva ani a fugit de acasă pentru a se dedica vie ii monahale i s-a oprit întâi la Constantinopol. (După al i povestitori însă, părin ii au fost oameni de o credin ă exemplară, de o dărnicie rar întâlnită, ceea ce a sădit în sufletul copiilor acela i mod de via ă cre tin. Ei îl vor încuraja pe fratele Paraschivei să devină călugăr, i abia după moartea lor, spun ace tia, tânăra ar fi plecat la mănăstire.1) Pentru că părin ii porniseră pe urmele ei din ora în ora , Paraschiva a plecat la mănăstirea din Heraclea, unde a rămas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre ara Sfântă i, după ce a vizitat Ierusalimul, a rămas la o mănăstire de călugări e din Pustiul Iudeei, unde a dus o via ă de asceză foarte severă, primenindu- i cu deamănuntul sufletul pentru „jude ul ce avea să vină“. Această a teptare a judecă ii cere ti i a întâlnirii cu

19

religie În 1641, domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, i-a cerut Patriarhului Partenie I moaștele sfintei pentru a le așeza în noua catedrală construită de el. Acesta a fost bucuros să le ofere domnului Moldovei, mai ales că, în schimbul lor, Vasile Lupu a plătit cu credincioșie toate datoriile către Patriarhia ecumenică de la Țarigrad.

20

Mântuitorul ei drag nă tea pe buzele sale imnuri de slavă i în ochi lacrimi de bucurie – o a teptare pe care nu ar trebui să o ignore cei ce îi cinstesc astăzi via a, aceea i a teptare care a însufle it umblarea tuturor copiilor credincio i ai lui Dumnezeu din toate veacurile.

La vârsta de 25 de ani, în urma unui vis, s-a întors la Constantinopol, iar de aici la Epivat, localitatea unde se născuse, i, la scurt timp, fără a mai fi recunoscută de cineva, a murit în anonimat. Mormântul ei urma să fie descoperit mult mai târziu, în urma unui vis al monahului local, iar trupul, neatins de putrezire, cum zice tradi ia, dezgropat i venerat. În 1641, domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, i-a cerut Patriarhului Partenie I moa tele sfintei, pentru a le a eza în noua catedrală construită de el. Acesta a fost bucuros să le ofere domnului Moldovei, mai ales că, în schimbul lor, Vasile Lupu a plătit cu credincio ie toate

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

datoriile către Patriarhia ecumenică de la arigrad i a oferit, pe lângă ele, i alte danii bogate. Pe 26 decembrie 1888, paracliserul Mănăstirii „Sfin ii Trei Ierarhi“ din Ia i a ars aproape în totalitate, totu i tradi ia ne încredin ează că osemintele Sfintei Paraschiva aflate acolo au rămas în mod miraculos neatinse. De i recunoa terea ei canonică definitivă, pentru tot cuprinsul Patriarhiei Române, s-a făcut abia în 1955, încă din secolul al XV-lea pot fi întâlnite în multe alte păr i ale ării biserici române ti cu hramul de Sfânta Vineri. Numele apare sub diferite forme în zona Balcanilor, cuvioasa fiind cunoscută i ca Petka, Parascheva de Târnovo, Parascheva cea Tânără sau Sfânta Vineri.

Controverse și necunoscute Cea dintâi mărturie despre via a Cuvioasei Paraschiva o avem de la diaconul Vasilisc, care a scris o carte

Numele de Sfânta Vineri are puternice conotații precreștine, iar distincția dintre Sfânta Vineri de Târnovo și Sfânta Vineri de Rusia sau alte astfel de „sfinte“ întâlnite în tradițiile bogate din zona Rusiei și a Balcanilor este încă un subiect de controversă între specialiști. la cererea Patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea, pe la jumătatea veacului al XII-lea, deci la un secol de la data când se presupune că ar fi trăit Paraschiva. Următoarea lucrare, i poate cea mai importantă, este cea a marelui Patriarh Eftimie al Târnovei, care, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, a adunat informa iile despre via a i minunile săvâr ite de moa tele tinerei călugări e ce trăise cu trei veacuri înainte. Inspirat din lucrarea lui Eftimie, mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania, tipărită la Ia i în 1643 – la doi ani după ce Vasile Lupu primise darul Patriarhiei de la Constantinopol –, redă i el o istoriei a Sfintei Vineri, ale cărei oseminte erau de acum în Biserica „Sfin ii Trei Ierarhi“ din Ia i. Cât din aceste mărturii reprezintă istorie i cât anume mit este greu de spus. Din pricina aceasta, istoricii preferă să vorbească despre „tradi ia“ sau „legenda“ Sfintei Paraschiva.

Numele de Sfânta Vineri are puternice conota ii precre tine, iar distinc ia dintre Sfânta Vineri de Târnovo i Sfânta Vineri de Rusia sau alte astfel de „sfinte“ întâlnite în tradi iile bogate din zona Rusiei i a Balcanilor este încă un subiect de controversă între speciali ti. Pentru cei mai mul i, filiera pare comună. Ca i în cazul altor sărbători cre tine cu rădăcini în lumea păgână, biserica a încercat să opună vechilor eroi personaje cre tine cu autoritate, care să preia treptat încărcătura simbolică a acestora i să le îndrepte oamenilor aten ia de la zeii cei vechi la noua formă de închinare.

Marea sărbătoare a Crăciunului este, poate, cel mai renumit exemplu în acest sens.

Ivan Evseev, fostul profesor de semiotică i simboluri de la Timi oara, spune în dic ionarul său de simboluri: „Patroana zilei de vineri, în calendarul poporului, este Sfânta Vineri, în C U V I OA S A PA R A S C H I VA – I S TO R I E Ș I M I TO LO G I E

21

religie Cultul sfintei cuprinde elemente agrare și ritualuri legate de sfințirea apei, atestând caracterul ei de adevărata alma mater.

Chiar și Părintele Mircea Păcurariu, incontestabilul istoric al ortodoxiei românești, recunoaște că Sfânta Paraschiva „este cunoscută în popor ca «Sfânta Vineri» sau «Vinerea Mare»“.

2. David Hugh Farmer, Oxford - Dicționar al sfinților, Editura Enciclopedică, București, 1999, p. 414, 415.

3. Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale, Ed. Amacord, Timișoara, 1999, p. 487.

4. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și romani, „Sfanta Cuvioasa Parascheva“ document disponibil online la www. crestinortodox.ro/sfinti/ sfanta-cuvioasa-parascheva-73033.html

22

persoana căreia s-au amalgamat trăsăturile unei vechi divinită i a naturii, elemente ale cultului Maicii Domnului i ale Sfintei Paraschiva... Această sfântă cuvioasă s-a născut în Tracia, la 14 octombrie (sezonul semănatului grâului de toamnă i al culesului poamelor), i a murit la 24 iulie – timpul seceri ului cerealelor. Cultul sfintei cuprinde elemente agrare i ritualuri legate de sfin irea apei, atestând caracterul ei de adevărată alma mater.“ Chiar i părintele Mircea Păcurariu, incontestabilul istoric al ortodoxiei române ti, recunoa te că Sfânta Paraschiva „este cunoscută în popor ca «Sfânta Vineri» sau «Vinerea Mare»“.2 Conciliul bisericesc de la Stoglav, din 1551, care a rânduit via a zilnică a credincio ilor ortodoc i din Imperiul arist, dar mai ales a preo ilor i călugărilor, a denun at sărbătoarea Sfintei Paraschiva ca având rădăcini în adorarea zeită ilor păgâne ale sor ii. „Doar după multe genera ii, influen a păgână a Paraschivei a început să scadă, iar influen a ritului ortodox să

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

devină dominantă.“3 În acela i context, autorul mai afirmă că „închinarea la Paraschiva a fost, probabil, cea mai puternică tradi ie păgână dintre toate i a fost extrem de greu pentru ortodoxie să izbutească eradicarea ei, mai ales printre ărani“.4 Un alt lucru surprinzător este că această sfântă, a cărei sărbătoare este specifică doar bisericilor ortodoxe, este cunoscută astăzi mai mult pentru minunile făcute după moartea ei decât după caracterul curat al vie ii ei, a a cum ar fi de a teptat dacă am judeca doar după precedentele Scripturii. În Biblie, to i marii oameni ai credin ei au fost lăsa i ca un exemplu, lăuda i de Dumnezeu i de folos poporului Său prin ceea ce au făcut în via ă, i nu pentru faptele făcute după ce au murit. Chiar i oasele prorocului Elisei, care au înviat într-o anumită situa ie un om aruncat în grabă peste ele, nu fost duse la Samaria sau Ierusalim, nu au fost nici dezgropate, nici socotite făcătoare de minuni i nu a fost organizată nicio sărbătoare în

cinstea lui sau a altui credincios din Vechiul Testament. Mai mult chiar, nici Domnul Iisus i nici apostolii nu au indicat nimic care ar putea sugera că putem transforma resturile trupurilor celor sfin i în obiect de cult sau în prilej de pelerinaj. Biblia este clară în privin a aceasta: minunile le face numai Dumnezeu, iar timpul de har este doar atât cât trăie ti.

Epilog Pe străzile înguste ale unui ora din Asia Mică era forfotă mare. Din gură în gură, se răspândise vestea că zeii au coborât printre oameni. Pe optite, se zvonea chiar că însu i Jupiter împreună cu Mercur, mesagerul zeilor, au poposit în cetatea lor pentru a le vorbi i pentru a le dărui din bunătă ile lor.

Preo ii au pus la cale un praznic a a cum tiau ei, au adus tauri i au pornit în calea oaspe ilor pe care îi tiau doar din pove tile spuse din bătrâni. Toată cetatea se adunase să vadă minunea, în timp ce „zeii“ povesteau unui grup de oameni curio i despre ara singurului

Zeu adevărat, care a venit pe pământ ca să moară pentru to i oamenii i care se va întoarce ca să îi ia împreună cu El pe to i cei care vor cu adevărat lucrul acesta. Cortegiul în fruntea căruia se a ezaseră preo ii rândui i ajunse cu tot alaiul în fa a celor doi bărba i, dar ace tia, în loc să primească închinarea oamenilor cuvio i, săriră în mijlocul lor i îi împiedicară să le jertfească taurii, tot repetând „ i noi suntem oameni ca voi“ (Faptele apostolilor 14:8-11). Astfel, Pavel i Barnaba au oprit mul imea să le aducă jertfe, aceea i mul ime care, peste doar câteva zile, îi va lovi cu pietre până vor rămâne aproape mor i.

Această istorie dă de gândit. Dacă ce ne spune tradi ia despre Paraschiva i devo iunea ei pentru Dumnezeu este adevărat, probabil că, dacă ar mai trăi astăzi cu acela i dor de a-L întâlni pe Iisus i ar vedea mul imile adunate cu grămada să-i sărute ve mintele, cuvioasa ar sări între ele i ar rosti acelea i cuvinte ca sfin ii apostoli: „Oamenilor, i (eu/noi) sunt/suntem oameni de aceea i fire cu voi.“

Dacă ce ne spune tradiția despre Paraschiva și devoțiunea ei pentru Dumnezeu este adevărat, probabil că, dacă ar mai trăi astăzi cu același dor de a-L întâlni pe Iisus și ar vedea mulțimile adunate cu grămada să-i sărute veșmintele, cuvioasa ar sări între ei și ar rosti aceleași cuvinte ca sfinții apostoli: „Oamenilor, și (eu/noi) sunt/ suntem oameni de aceeași fire cu voi.“

C U V I OA S A PA R A S C H I VA – I S TO R I E Ș I M I TO LO G I E

23

social

24

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Ultima dorin ă O DISCU IE DESCHISĂ DESPRE EUTANASIE Atunci când se opun din principiu eutanasiei voluntare1, creștinii sunt rapid etichetați ca dezinformați sau cruzi. Ce altceva le-ar putea justifica poziția, în fața unui om care, torturat de durere sau de perspectiva inevitabilității ei, nu cere decât să i se permită să pună cu demnitate capăt suferinței?

Î

n octombrie, când Nathan Verhelst a murit, tragedia a fost dublă. Belgianul în vârstă de 44 de ani suferise trei opera ii de schimbare de sex care e uaseră.

Sim indu-se incapabil să reziste suferin ei psihice pe care i-o provoca noul lui corp, Nathan a cerut să fie eutanasiat. i pentru că legisla ia belgiană permite suicidul asistat nu doar în condi ii de suferin ă fizică insuportabilă, ci i în cazul unei dureri psihice cople itoare, medicii i-au oferit ce i-a dorit. „A murit împăcat“, povestea unul dintre doctorii care l-au tratat, dar cine poate spune asta cu certitudine?

Cei care l-au văzut pe Nathan murind le-au relatat reporterilor belgieni2 cum, chiar i cu câteva ore înainte să moară, acesta vorbea despre faptul că, de când s-a născut, „a fost feti a pe care nu o voia nimeni“, iar mama lui se plângea că nu avea un băiat. Nathan s-a născut, de fapt, Nancy, ca singura feti ă într-o familie cu trei băie i.

Părin ii îl a teptau pe al patrulea i, din câte se pare, mama lui Nancy nu a acceptat niciodată ideea că i-au fost în elate a teptările, a a că a respins-o pe micu ă. Feti a a crescut visând să devină băiat. În 2009, Nancy a început să ia măsuri ca să î i împlinească visul. Întâi a urmat o terapie de administrare de hormoni masculini. Apoi a trecut

printr-o opera ie de excizare a sânilor.

După această primă măsură drastică a avut un oc. Pregătise dulciuri pentru a- i sărbători „noua na tere“, însă, văzându-se în oglindă, a fost dezgustată: „Am avut o aversiune pentru noul meu corp“, povestea ea. În urma celei de-a treia interven ii, Nancy le spunea apropia ilor că „nu vrea să fie un monstru“. Organismul respingea transplantul care ar fi trebuit să o transforme definitiv pe Nancy în Nathan, iar presiunea psihică devenise un amestec sufocant de regret i disperare, cu care nu a mai avut puterea să lupte.

La aflarea ve tii privind decesul lui Nathan, femeia care i-a dat na tere spunea sec: „Moartea ei nu mă afectează (...) Când am văzut-o prima dată pe «Nancy», visurile mele au fost spulberate. Era atât de urâtă.

Am trecut printr-o na tere-fantomă.

Pentru mine, acesta este un capitol încheiat. Nu simt durere, nici îndoială, nici remu cări. Nu am fost niciodată legate, prin urmare nu simt că am pierdut ceva.“ Povestea lui Nancy/Nathan este tulburătoare din multe puncte de vedere. Dar, probabil, primul gând al celui care o descoperă este că suferin a i sfâr itul tragic pe care aceasta le-a adus ar fi putut fi evitate.

Dacă părin ii nu ar fi reac ionat atât de

DE ALINA KARTMAN

1. Aceea solicitată de persoana care moare.

2. Semnele timpului, „Drama unei operații de schimbare de sex care a eșuat“, www. semneletimpului.ro, 8 octombrie 2013.

U LTIMA DOR INȚĂ – O D I S C U Ț I E D E S C H I S Ă D E S P R E E U TA N A S I E

25

social Există sondaje, atât în Statele Unite, cât și în Olanda, care arată că mai puțin de o treime din solicitările de eutanasie sunt motivate de durerea fizică severă.

Cele mai multe solicitări vin pe fondul depresiei și al lipsei de speranță.

3. Emanuel J. Ezekiel et. al., „Attitudes and Desires Related to Euthanasia and Physician-Assisted Suicide Among Terminally Ill Patients and Their Caregivers“, JAMA, 2000 4. BBC, „Ethics of euthanasia – introduction“, www.bbc.co.uk 5. Vezi comentariul doctorului Robert Twycross (Macmillan Clinical Reader, Oxford University. Iulie 1997) citat în Alison Davis, „Submission to the Voluntary Euthanasia Select Committee“, www.spuc.org.uk, august 2003.

6. Emanuel J. Ezekiel, „Attitudes and Desires Related to Euthanasia and Physician-Assisted Suicide Among Terminally Ill Patients and Their Caregivers“, JAMA, noiembrie 2000.

26

ridicol la na terea lui Nancy, dacă nu i-ar fi bulversat identitatea din cauza unui moft, dacă ar fi iubit-o i i-ar fi asigurat un mediu sănătos, poate că nu am fi mai vorbit azi despre ea ca despre un „el“ i nu am fi folosit timpul trecut.

Suferin a fizică, provocată de cele trei opera ii nereu ite, a fost secundară între motivele lui Nathan de a solicita eutanasia. Ceea ce l-a făcut să renun e la via ă a fost durerea sufletească. A a cum, de fapt, se întâmplă cu majoritatea celor care solicită eutanasia. De i cei mai mul i oameni cred că durerea fizică insuportabilă este principalul motiv pentru care oamenii cer să fie eutanasia i, există sondaje, atât în Statele Unite3, cât i în Olanda4, care arată că mai pu in de o treime din solicitările de eutanasie sunt motivate de durerea fizică severă. Cele mai multe solicitări vin pe fondul depresiei i al lipsei de speran ă. Mai mult, statisticile spun că, până i în cazurile de cancer metastazic în ultimă fază, 95% dintre tipurile de dureri pot fi eliminate complet i u or, cu ajutorul calmantelor, iar restul de 5% pot fi reduse la un nivel suportabil.5 Însă ceea ce este greu de suportat pentru un pacient terminal, iar studiile confirmă această afirma ie, este lipsa aprecierii din partea celorlal i i sentimentul de dependen ă inevitabilă de al ii.6

Când pare că nu mai există nicio alternativă Faptul că nu putea trăi decât dacă al ii se îngrijeau de nevoile lui l-a făcut pe Tony Nicklinson să î i considere via a „un co mar“. În urma unui accident vascular cerebral, petrecut în iunie 2005, Tony a rămas complet paralizat (sindromul locked-in). Avea 51 de ani i nicio ansă să se mai refacă vreodată. În anii care au urmat accidentului, i-a investit toată energia pentru a- i revendica dreptul la moarte asistată. Căsătorit şi tată a doi copii, Tony

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

spunea că a avut şapte ani la dispoziţie să îşi cântărească decizia şi că a hotărât că este cel mai bine să moară. În august 2012, cererea lui a fost refuzată de Înalta Curte de Justi ie din Marea Britanie, iar când a aflat decizia cur ii, a fost atât de afectat, încât a refuzat să mai mănânce. În scurt timp, starea lui fizică s-a deteriorat, a contractat o pneumonie i, în mai pu in de o săptămână, a murit. În aceea i vară în care Tony Nicklinson a murit, Simon Wakelin împlinea 20 de ani de când s-a născut i 12 ani de când stătea într-un cărucior cu rotile, din cauza unei boli degenerative (distrofie musculară Duchenne).

Povestea lui Simon este atât de impresionantă, încât e regretabil că ea a reprezentat prea pu in subiectul materialelor de presă. În ciuda faptului că boala pe care o avea îi făcea probleme chiar i cu respira ia (el fiind nevoit să folosească un ventilator pentru a se oxigena), tânărul avea un tonus psihic demn de toată admira ia.

Cu o ma ină de tuns iarba ata ată scaunului său rulant, Simon i-a înfiin at o mică afacere de grădinărit, devenind

În august 2012, cererea lui Tony Nicklinson a fost refuzată de Înalta Curte de Justiție din Marea Britanie, iar când a aflat decizia curții, a fost atât de afectat, încât a refuzat să mai mănânce.

un fel de grădinar-vedetă în satul lui. „Am condus toată viaţa. De copil tundeam iarba şi conduceam tractoare la ferma bunicului meu“, a povestit Simon pentru Daily Mail.7 „Îmi plăcea să menţin iarba tunsă şi să petrec timp în aer liber. Când mi-am pierdut capacitatea de a-mi folosi picioarele, m-am descoperit incapabil de a face multe dintre lucrurile pe care le făceam înainte. Dar, dacă ceva îmi stă în cale, pur şi simplu caut un alt mod de a mă descurca. E greu câteodată, dar găsesc eu o cale cumva“, a mărturisit tânărul. În vara lui 2012, pove tile lui Tony i Simon păreau să semene: niciunul nu î i mai controla corpul a a cum ar fi vrut, dar amândoi continuau, în ciuda bolii, să fie stăpâni pe propriul destin, prin intermediul acelora i instrumente: creativitatea i voin a. Însă, în timp ce unul dintre ei le-a folosit pentru a- i programa moartea, celălalt, despre care presa interna ională nu a mai relatat nimic din 2012, le-a folosit pentru a- i construi un sens în via ă. Ar fi nepotrivit să îl judecăm pe Tony pentru decizia lui de a renun a la tot în numele demnită ii personale.

Cu toate acestea, gestul lui vorbe te despre modul în care suferin a poate să influen eze propria percep ie a demnită ii. i este important să evaluăm această defini ie, cu atât mai mult cu cât este una pe care o invocă mul i dintre cei care pledează în favoarea eutanasiei.8

„Când mi-am pierdut capacitatea de a-mi folosi picioarele, m-am descoperit incapabil de a face multe dintre lucrurile pe care le făceam înainte. Dar, dacă ceva îmi stă în cale, pur și simplu caut un alt mod de a mă descurca.

E greu câteodată, dar găsesc eu o cale cumva.“ Simon Wakelin

Nefericita definiție Opinia publică interna ională a fost instigată la o reevaluare a modului în care este definită demnitatea după un caz recent i tulburător. La sfâr itul anului trecut, doi gemeni belgieni surzi9, amenin a i de un diagnostic de orbire progresivă, au optat pentru eutanasia prin injec ie letală. Medicii care i-au evaluat în vederea aprobării eutanasiei au declarat că cei doi nu sufereau de nicio problemă mintală i că au luat o decizie responsabilă, în temeiul suferin ei psihice pe care le-o provoca boala care urma să se agraveze. Din punctul lor de vedere, o via ă fără auz i fără vedere le-ar fi rezervat un sfâr it nedemn.

Unii s-au întrebat dacă în asta constă demnitatea unui om – în a fi

7. Daily Mail, „Man with terminal muscle-wasting disease attaches a lawnmower to his wheelchair to start up his own business“, http://www. dailymail.co.uk, 10 iulie 2012.

8. John Bingham, „Right to die will give me reason to live – assisted suicide challenge man“, The Telegraph, www. telegraph.co.uk, 14 mai 2013.

9. Semnele timpului, „Caz șocant de eutanasie arată pericolele legalizării acestei practici“, www. semneletimpului.ro, 16 ianuarie 2013.

U LTIMA DOR INȚĂ – O D I S C U Ț I E D E S C H I S Ă D E S P R E E U TA N A S I E

27

social Religioșii sunt mai predispuși să atribuie valoare suferinței, însă și persoanele nereligioase au argumente forte pentru care le recomandă celor care suferă să își pătrundă durerea, nu să fugă de ea.

complet sănătos. Este bine să consideri că demnitatea unui om e totuna cu integritatea lui corporală? Numero i oameni cu dizabilită i trăiesc demn i se bucură că sunt în via ă, la fel cum numero i oameni fără dizabilită i î i urăsc existen a. Pe de altă parte, este ura fa ă de propria via ă un motiv suficient pentru a renun a la ea?

O persoană care î i dispre uie te via a este un om ale cărui nevoi suflete ti nu sunt satisfăcute i care are nevoie de sprijin intens, nu de un brânci în groapă. Alison Davis, reprezentant al grupului activist pentru persoanele cu dizabilită i No Less Human, spunea că „persoanele vulnerabile merită mai mult decât să li se spună că moartea este în avantajul celor care suferă. Ceea ce ne trebuie este ajutorul de a trăi cu demnitate până când murim natural.“10 În mod surprinzător, o pledoarie similară celei a gemenilor, rămasă deocamdată la nivel ipotetic, a venit recent din partea unei figuri publice religioase. Disidentul catolic Hans

10. New Zealand Resource for Life Related Issues, „Alternatives to Euthanasia“, www.life.org.nz, 14 octombrie 2013.

11. Hans Küng, Erlebte Menschlichkeit: Erinnerungen (Küngs Memoiren), Piper ebooks, 2013.

12. Tom Heneghan, „Catholic rebel Küng, 85, considers assisted suicide“, Reuters, www. reuters.com, 3 octombrie 2013.

28

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Küng anun a, la începutul lunii octombrie, că ia în calcul suicidul asistat pentru sfâr itul vie ii lui. Küng are 85 de ani, suferă de boala Parkinson i riscă să î i piardă vederea din cauza degenerării maculare. „Nu vreau să trăiesc ca o umbră a ceea ce am fost“, explica fostul preot într-o carte recent publicată.11 „Nici nu vreau să fiu trimis la azil... Dacă trebuie să decid eu însumi, vă rog să îmi respecta i dorin a.“ O astfel de moarte, pleda el, nu este o crimă, ci „o predare a vie ii“ sau o „returnare a vie ii în mâinile Creatorului“. Imaginându- i un final de via ă în care să nu mai poată vedea, Küng se întreba: „Cât timp îmi voi mai putea trăi via a în demnitate? (...) Un cercetător care nu poate să citească i să scrie..., ce poate fi mai rău?“ Argumentul lui era că „nicio persoană nu este obligată să sufere insuportabilul ca pe un dat de la Dumnezeu.

Oamenii pot decide pentru ei în i i i niciun preot, niciun doctor sau niciun judecător nu îi pot opri.“12

Argumentul lui Küng care, la prima vedere, pare un hibrid religios-secular, este totu i unul esen ialmente secular, pentru că pierde din vedere fundamentul credin ei, pe care editorialistul Francis Phillips îl readuce în discu ie într-o replică pe care o dă pledoariei lui Küng, în Catholic Herald.

Ce mai este credin a, spunea el, dacă nu o încredere în Dumnezeu în cele mai întunecate momente al existen ei pământe ti? „Felul în care ne confruntăm cu deteriorarea sănătă ii este o chestiune de credin ă“, sus ine jurnalistul. În viziunea lui, suferin a poate fi benefică pentru credincios, fiind o cale de purificare spirituală.

Sigur, religio ii sunt mai predispu i să atribuie valoare suferin ei, însă i persoanele nereligioase au argumente forte pentru care le recomandă celor care suferă să î i pătrundă durerea, nu să fugă de ea. Psihiatrul american ateu Irvin Yalom spunea13 că durerea este inerentă vie ii: „E acolo; când îi închizi o u ă în nas, ciocăne te

„Dacă trebuie să decid eu însumi, vă rog să îmi respectați dorința.“ Hans Küng

să intre prin altă parte.“ Cu toate acestea, căr ile lui Yalom militează fervent pentru puterea unui scop în via ă de a înfrânge durerea i de a face via a demnă de a fi nu doar trăită, ci savurată. Din perspectiva lui Yalom, dacă mergem pe firul lor, multe dintre fricile noastre exprimate se trag dintr-o frică ireductibilă de moarte. Cu această frică existen ială de moarte trebuie să luptăm ca să învă ăm să trăim, spunea el. „Cred cu tărie – ca individ care va muri el însu i într-o zi din viitorul nu foarte îndepărtat i ca psihiatru care a avut ca preocupare anxietatea mor ii timp de zeci de ani – că înfruntarea mor ii (a fricii de moarte, n.r.) ne dă ocazia nu să deschidem o cutie a Pandorei, ci să revenim la via ă într-o manieră mai bogată i mai empatică.“14 Poate un om pe moarte să mai înve e ceva care să îi schimbe via a?

Psihiatrul M. Scott Peck insistă ca da. El scria15 că, atunci când durerea fizică este sub control, ultimele săptămâni de via ă pot deveni o coală în care pacientul înva ă „cum să negocieze o cale de mijloc între control i pasivitate totală, cum să primească grija responsabilă a străinilor, cum să devină din nou dependent (...), cum să aibă încredere i poate, ca urmare a durerii existen iale, să înve e măcar un pic cum să se roage sau să vorbească cu Dumnezeu.“ Fără niciun apel la Divinitate, dar cu o claritate matematică, filosoful Immanuel Kant, cel care a introdus conceptul de „scop în sine“, a lăsat lumii o puternică imagine mintală a demnită ii umane. Gânditorul spunea că valoarea omului nu depinde de nimic. Nici măcar de faptul că se bucură sau nu de via ă. Faptul că un om este un scop în sine înseamnă că el nu trebuie folosit ca mijloc pentru atingerea altor scopuri. Lucrul acesta e u or de acceptat când îl spunem sub forma: „Nimeni nu are dreptul să se folosească de altcineva pentru a- i atinge scopurile.“ Însă un aspect care

Fără niciun apel la Divinitate, dar cu o claritate matematică, filosoful Immanuel Kant, cel care a introdus conceptul de „scop în sine“, a lăsat lumii o puternică imagine mintală a demnității umane.

13. În cartea Privind soarele în față, Ed. Vellant, 2012.

14. Idem, p. 15.

15. În Drumul către tine însuți, Ed. Curtea Veche, 2001.

U LTIMA DOR INȚĂ – O D I S C U Ț I E D E S C H I S Ă D E S P R E E U TA N A S I E

29

social E simplu să acuzi de cruzime sau ignoranță un oponent al eutanasiei care își motivează opțiunea cu argumente religioase. Și poate că, în unele cazuri, acuzația s-ar putea dovedi chiar fondată.

Dar nu e relevantă, nici utilă.

16. BBC, „BBC Ethics Guide, Anti-euthanasia arguments“, www.bbc.co.uk 17. Bruno Waterfield, „Number of Dutch killed by euthanasia rises by 13 per cent“, The Telegraph, www. telegraph.co.uk, 24 septembrie 2013.

18. Daily Mail, „Mobile death squads to kill sick and elderly in their own homes leads to surge in suicide rates in the Netherlands“, www.dailymail.co.uk, 24 septembrie 2013.

19. Semnele timpului, „Primul centru privat pentru eutanasie în Olanda“, www.semneletimpului. ro, 25 martie 2013.

30

se poate aplica în chestiunea eutanasiei este că acela i principiu, „omul e scop în sine“, vizează i modul în care omul se tratează pe el însu i.

Respectul de sine autentic înseamnă să nu mă folosesc de mine pentru a atinge alte scopuri. Ceea ce include i faptul că nu îmi voi pune capăt zilelor doar pentru că aceasta pare cea mai eficientă cale de a-mi curma suferin a.

Demnitatea unuia, vulnerabilitatea altuia Când vrem să ne pozi ionăm onest pro sau contra eutanasiei, trebuie să în elegem că, pe lângă dimensiunea interioară, discutată mai sus, există i chestiuni exterioare de luat în calcul.

Legalizarea eutanasiei presupune, practic, o lege care se va aplica egal unei mase de oameni provenind din contexte foarte diverse. Cu alte cuvinte, dacă eutanasia voluntară va fi legalizată, oamenii cei mai vulnerabili vor fi, într-un anumit sens, împin i să- i încheie via a. În plus, nicio autoritate nu poate preveni total situa iile în care al ii i-ar putea constrânge pe bolnavi să ceară să fie eutanasia i când, de fapt, ei nu î i doresc asta. Într-o declara ie16 înaintată Comitetului privind Eutanasia i Suicidul Asistat din cadrul senatului canadian, autorii descriu în termeni foarte reali ti această presiune. „Am văzut (...) pacien i cu SIDA care au fost complet abandona i de părin i, fra i i surori i de iubi ii lor. Total izola i, rup i de orice sursă de via ă i afec iune, ei vor vedea moartea ca singura eliberare disponibilă. În aceste circumstan e, o presiune subtilă i-ar putea convinge pe oameni să solicite o moarte imediată, rapidă, fără durere, când, de fapt, ceea ce î i doresc este să aibă pe cineva aproape, care să îi sprijine i să îi iubească.“ Putem privi consecin ele unei atitudini permisive fa ă de eutanasie i sub un alt aspect: cel al contagierii. Dacă vrem să ne imaginăm cum ar arăta o lume în care eutanasia voluntară

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

ar fi legală, putem începe privind la Olanda, care a reglementat moartea asistată încă din anul 2002. În Olanda ultimilor zece ani, numărul persoanelor decedate ca urmare a eutanasiei voluntare s-a dublat, crescând cu 13 procente anul trecut, până la 4.188 de cazuri.17 Dă de gândit faptul că, potrivit estimărilor, unul din 30 de decese petrecute în Olanda este un rezultat al eutanasiei.18 Unii anali ti asociază această cre tere cu legalizarea centrelor mobile de eutanasie, cele care „prestează servicii de eutanasiere“ la domiciliul pacientului. La momentul apari iei primului astfel de centru privat în Olanda, acesta avea deja o listă de a teptare de 200 de persoane.19

Incompatibilități terminale În ultimă instan ă, e simplu să acuzi de cruzime sau ignoran ă un oponent al eutanasiei care î i motivează op iunea cu argumente religioase. i poate că, în unele cazuri, acuza ia s-ar putea dovedi chiar fondată. Dar nu e

Atunci când este evaluată onest, opțiunea legalizării eutanasiei voluntare se arată a fi de o complexitate incompatibilă cu discursurile în alb și negru.

relevantă, nici utilă. La fel cum nu este constructivă nici extrema cealaltă – de a arăta, a priori, o toleran ă sentimentalistă fa ă de un fenomen care poate afecta atât individul, cât i societatea, în moduri în care e foarte probabil să nu servească intereselor ultime ale niciuneia dintre păr i.

Atunci când este evaluată onest, op iunea legalizării eutanasiei voluntare se arată a fi de o complexitate incompatibilă cu discursurile în alb i negru. Însă probabil că niciunde altundeva nu se nuan ează mai bine perspectivele decât într-un centru de îngrijiri paliative acordate pacien ilor terminali.20 Cei care ajung să lucreze într-un astfel de loc, cum este Andreea, angajată a unui hospice din Bucure ti21, spun că sunt deseori martori la lec iile de demnitate pe care le oferă bolnavii care au învă at să ia moartea ca pe o parte a vie ii. „Cu toată medicina din lume, nu se ştie cum un om continuă să trăiască după ce organele îi cedează unul câte

unul. Omul respiră până vin copiii, seara, de la slujbă, până vin rudele din străinătate, până când nu mai e atât de singur. Şi dacă totuşi nu vine nimeni, se întâmplă altceva miraculos“, spune Andreea: „Am văzut oameni cu muşchii măcinaţi complet, i care totuşi, în ultimele clipe şi-au ridicat braţele către cer. Cum se ridică singure oasele astea către cer?“22 Atunci când medicina nu mai poate vindeca, dragostea aduce în mod miraculos alinare, sugera jurnalistul Cristian Delcea într-un reportaj despre Hospice „Sfânta Irina“.

Filosofia din spatele mi cării moderne hospice i elocven a experien ei ei au capacitatea de a dizolva argumentele proeutanasie. A a cum o formula fondatoarea mi cării, Dame Cicely Saunders, legea unui hospice ar putea fi cu succes un motto de via ă: „Tu contezi până în ultima clipă a vie ii tale, iar noi vom face tot ce ne stă în putin ă pentru a te ajuta să mori împăcat, dar i să trăie ti până când vei muri.“

20. În hospice pacienții nu intră pentru a se vindeca, ci pentru a muri. Mulți intră fără să se aștepte că vor mai ieși vreodată de acolo. Însă atât timp cât sunt înăuntru, se pot aștepta să primească alinare pentru durerile fizice și îngrijire pentru nevoile lor emoționale și spirituale.

21. Cristian Delcea, „21 de zile“, Adevărul, www.adevarul.ro, 22 februarie 2012.

22. Ibidem.

U LTIMA DOR INȚĂ – O D I S C U Ț I E D E S C H I S Ă D E S P R E E U TA N A S I E

31

social

Aproapele I

departele

Motto: „Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea deci este împlinirea Legii.“ (Romani 13:10)

DE CORINA MATEI

G

lobalizarea, ca proces de generalizare, în virtutea unui bine comun, a interac iunilor multiple din lumea de azi – economice, financiare, politice, sociale, culturale etc.

– pare să fi atins o etapă în care unii îi anun ă deja sfâr itul; i asta fără ca ea să mai fi apucat să- i extindă influen ele sau transformările până la marginile care i-ar justifica numele – marginile globului pământesc sau

ale lumii (monde, pentru echivalentul fran uzesc „mondializare“). Nu cumva în calea idealului binelui comun există piedici care in de natura umană, dincolo de dificultă ile economice, politice, geostrategice etc.? i dacă ceva specific firii omene ti s-ar opune atingerii acestui ideal, nu cumva e ecul ar surveni indiferent de surmontarea tuturor celorlalte dificultă i?

Indiferent de nivelul la care este purtată discu ia, de la cel transna ional

DE LA ALTERITATE LA I 32

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

celei mai potrivite atitudini umane fa ă de semeni.

Globalizarea fără față umană

până la nivelul unui grup restrâns, întrebările de mai sus solicită esen ial o analiză a felului în care ne raportăm la semeni. Cum îi vedem pe cei diferi i de noi, care s-au format în alte culturi? Cât de mult ne pasă de binele lor? Seamănă el cu binele nostru? Avem cu adevărat scopul sau idealul unui bine comun? E important să examinăm câteva ipostaze ale raportării la Celălalt, la Altul, de departe sau de aproape, în căutarea

Jurnalistul francez François Lenglet a publicat foarte recent o carte cu un titlu surprinzător: Șfârșitul mondializării1. În urma unor ample însumări de date i fapte, opinia sa este că s-a ajuns cel pu in la capătul etapei familiare a acestui proces, etapa care a fost prefigurată de mul i speciali ti, începând din anii 1970. Ce urmează nu tim prea bine. Ce tim este că, de i ini ial fenomenul părea controlabil la nivel macrosocial, a reapărut tensiunea dintre procesul istoric obiectiv (favorizat de tehnică) de interna ionalizare a rela iilor i a interac iunii între oameni, pe de o parte, i nevoia de securitate, de siguran ă a traiului, pe de altă parte. A a cum arată Lenglet, această tensiune se concretizează, de pildă, prin rela ia dificilă între extinderea incontrolabilă a unor pie e i nevoia de reguli, de planificare, de modificare a legisla iilor, de protec ie a economiilor na ionale; sau prin conflictul dintre concentrarea profitului în câteva mâini puternice i pauperizarea maselor; sau prin contrastul dintre uniformizările bancare i efectul de îndatorare a statelor, care sunt tratate ca orice alt datornic i cărora li se solicită cedarea unor proprietă i.2 Toate acestea s-au mai întâmplat, însă nu la propor iile actuale, care au determinat atât greve sau proteste ale categoriilor socioprofesionale din diverse ări, cât i „explozia na ionalismelor“. „Acest lucru nu este just. i, în definitiv, nu este nici măcar eficace“ – î i încheie Lenglet analizele.3 Antropologul i jurnalistul francez Claude Karnoouh are o altă perspectivă asupra fenomenului, însă tot una negativă, chiar „incomodă“, ca să folosim un termen al său: „Globalizarea

A IUBIREA DE SEMENI

E important să examinăm câteva ipostaze ale raportării la Celălalt, la Altul, de departe sau de aproape, în căutarea celei mai potrivite atitudini umane față de semeni.

1. F. Lenglet, La fin de la mondialisation, Paris, Ed. Fayard, 2013. Autorul este editorialist la postul de televiziune France 2, a condus publicațiile La Tribune și BFM Business și a mai publicat cărți referitoare la problema crizei economice (inclusiv a celei din anii 1930).

2. Ibidem, p. 153.

3. Ibidem, p. 249 (trad. n., C. M.).

33

social „... nu uitați Omul!“ Acest îndemn al lui Einstein capătă iarăși actualitate, în fața invaziei tuturor intereselor mercantile înarmate cu retorici justificative, cu strategii partinice, cu alianțe oneroase și disimulări democratice.

Marele avantaj al celor din urmă este că au un numitor comun evident, un țel care le unește: profitul.

4. Studiul alterității (din latinescul alterus, „altul“) a fost chiar demersul care a dat naștere antropologiei – el se referă la studiul altor culturi, diferite de cele de apartenență ale cercetătorilor.

5. Cl. Karnoouh, „Câteva note incomode pe marginea genealogiei Globalizării“ (trad. red.), www.argumenteșifapte. ro, aprilie 2013.

6. Ibidem.

34

pare deci a fi pe cale de a se împlini în totalitate, i chiar dacă mai rămân pe ici, pe colo col i oare de arhaism ce se pretind ireductibile, prin pia ă, economie, constrângeri tehnologice, i, nu în cele din urmă, prin bombe, ele se vor integra curând în Occident, în generalitatea sa. Unde se va mai găsi de acum încolo alteritatea4 radicală, singura care, prin prezen a ireductibilei sale identită i, sfida odinioară Occidentul întotdeauna sigur de universalitatea valorilor sale?“5 Autorul deplânge tendin a de uniformizare identitară. Din perspectiva antropologiei – tiin a despre om în diversitatea geografică, istorică i comportamentală a ipostazelor sale – s-ar pierde ceva esen ial; sub tăvălugul global, ar dispărea tocmai bogă ia culturilor variate din lumea noastră, o bogă ie ce părea ireductibilă. Diferitele identită i date de etnii, rase, popoare, limbi, experien e de via ă i medii geografice variate ar fi amenin ate de ceea ce autorul nume te „alternativele identitare măsluite“6 ale Occidentului, livrate publicului asemenea mărfurilor dintr-un supermarket vestic.

Privită din perspectiva aceasta, globalizarea apare ca un proces la fel de nenatural precum procesul de uniformizare a climei pe glob. Ne amintim sloganul mediatizat i la noi, prin anii 1990, care era tot de inspira ie antropologică: „Unitate în diversitate“. Un slogan care respecta relativismul cultural, identită ile inalienabile ale diverselor comunită i, în timp ce promova o unificare economică spre propă irea tuturor. Oare ce acoperire are i va mai avea în viitor acest slogan? În ce rezidă e ecul acestui proiect? În ce ar consta redresarea?

În mijlocul strategiilor și calculelor... „... nu uita i Omul!“ Acest îndemn al lui Einstein capătă iară i actualitate, în fa a invaziei tuturor intereselor mercantile înarmate cu retorici justificative, cu

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

strategii partinice, cu alian e oneroase i disimulări democratice. Marele avantaj al celor din urmă este că au un numitor comun evident, un el care le une te: profitul. Pe când diversitatea umană a planetei poate fi apărată numai dacă vom con tientiza, fiecare în parte, numitorul comun care face ca to i oamenii să fie Omul, mai presus de interese materiale. Numai atunci când vom respecta diferen ele pentru că pre uim în semenii no tri ceea ce ne une te vom putea gândi o lume mai bună, cu valori înalte i cu norme drepte. Această con tientizare începe treptat, cu fiecare dintre noi, cu trezirea con tiin ei la realitatea socială, apoi cu educa ia civică a grupurilor, a comunită ii, în privin a valorilor, principiilor i scopurilor comune, apoi cu manifestarea societă ii civile care să ină sub observa ie politicul.

Istoria umanită ii consemnează, din păcate, ipostaze ale alterită ii care

Utopiile unor gânditori, precum Campanella, Morus și Bacon, care constatau cu tristețe precaritatea omului european, închipuiau lumi mai bune plasate în mijlocul oceanului, pe insule necunoscute și necorupte.

arată că nu suntem dispu i, în mod natural, să respectăm diferen ele în Celălalt, în Altul, care nu este ca noi.

Fără un efort lucid, fără o luptă interioară cu egoismul său funciar, fiin a umană, oricât de „civilizată“, nu e dispusă să interac ioneze cu semenii cu bună-credin ă; nici să ia în calcul binele lor, nici să ne apropie de ei pentru a li se face cunoscută, pentru a colabora, în scopul unui bine comun.

După marile descoperiri geografice, în urma mărturiilor aduse de navigatori, negustori, aventurieri, solda i, misionari etc., în Europa secolului al XV-lea i cu ecou în secolele următoare, alteritatea s-a constituit prin dezmărginirea orizontului cunoscut al planetei populate. Imaginea culturii occidentale despre Celălalt, cel diferit de omul european, s-a schimbat radical sub impactul cu aborigenii americani. Mitul „bunului sălbatic“ era o modalitate destul de fantezistă de

a vedea în ace tia ni te strămo i contemporani, care erau aprecia i pentru o serie de calită i precum inocen a, curiozitatea, dorin a de explorare i interac iune, generozitatea, dar care nu au trezit în europeni umanitatea, spiritul cre tinesc, ci dorin a de îmbogă ire i obiectualizare a Celuilalt până la sclavie. Utopiile unor gânditori, precum Campanella, Morus i Bacon, care constatau cu triste e precaritatea omului european, închipuiau lumi mai bune plasate în mijlocul oceanului, pe insule necunoscute i necorupte.

Iată un fragment sugestiv din Noua Atlantidă a lui Francis Bacon, operă neterminată, scrisă la începutul secolului al XVII-lea; aici, ni te naufragiaţi europeni sunt primiţi de către locuitorii misterioşi ai unei insule din Marea Sudului astfel: „El ne răspunse că fiind preot aşteaptă de la noi răsplata preotului, adică dragostea noastră frăţească şi binele sufletelor şi trupurilor

A P R OA P EL E Ș I DEPA RTEL E – D E LA A LT E R I TAT E LA I U B I R E A D E S E M E N I

35

social Alteritatea a căpătat o nouă fațetă spre sfârșitul secolului al XIX-lea european – cea a etnocentrismului.

Antropologii de cabinet priveau cu superioritate și judecau după criteriile propriei culturi elementele culturilor despre care scriau și pe care le studiau cu detașare.

7. Francis Bacon, Noua Atlantidă, București, Editura Științifică, 1962, p. 42.

8. B. Malinowski, Magie, știință și religie, Iași, Editura Moldova, 1993, p. 146.

36

noastre. Plecă apoi, nu fără lacrimi de duioşie în ochi, şi ne lăsă pătrunşi de bucurie şi recunoştinţă. Ne-am spus că ajunseserăm desigur într-o ţară a îngerilor, care ni se arătau zilnic şi ne întâmpinau cu binefaceri la care nu ne gândiserăm şi la care cu atât mai puţin ne-am fi aşteptat.“7 Alteritatea a căpătat o nouă fa etă spre sfâr itul secolului al XIX-lea european – cea a etnocentrismului.

Antropologii de cabinet priveau cu superioritate i judecau după criteriile propriei culturi elementele culturilor despre care scriau i pe care le studiau cu deta are. Chiar i mai târziu, când căutau să surprindă „culoarea locală“ descoperită pe teren, transpărea arogan a celui ce crede că în elege totul i care se consideră exponentul culturii etalon. De pildă, eruditul Bronislaw Malinowski scria în 1925: „Privind de la distanţă şi de sus, din înălţimile confortabile ale civilizaţiei noastre dezvoltate, este uşor să vedem puerilitatea şi irelevanţa magiei. Dar fără puterea şi ghidajul ei, omul timpuriu nu ar fi putut să-şi stăpânească dificultăţile practice aşa cum a făcut-o, nici n-ar fi putut avansa la stadii mai înalte de cultură.“8 O altă ipostază a Celuilalt, cel foarte diferit de omul alb, este dată de o nouă valoare prezentă până astăzi nu doar în mentalul european, ci i în cel american: exoticul. i, cu ea, se manifestă o nouă modalitate de a-l desconsidera pe Celălalt, de a-l plasa printre exponatele de muzeu, ori printre experien ele ie ite din comun, ori printre ocaziile de aventură i evadare din cotidian i familiar; nicidecum de a-l considera seamănul tău în ordinea umanului.

Această etapă a fost surclasată de o alta în istoria raportării omului „civilizat“ la alteritate, odată cu profesionalizarea antropologilor de teren la coala americană a lui Franz Boas (la începutul secolului trecut). Integrarea empatică a cercetătorului în culturile

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

studiate a adus în aten ia tuturor multe elemente inedite, informa ii pre ioase despre diversitatea umană a planetei.

Empatia fa ă de semeni a rămas însă un ideal prea înalt, neatins. Să fie, oare, i intangibil? Să fie aproapele nostru, oare, chiar atât de departe?

Alteritatea prefigurată de creștinism Cre tinismul îi poate oferi oricărui om, dar i unor întregi ideologii, o lec ie antropologică aparte: pentru a reu i o descriere sau a ne face o imagine privind natura umană, nu e suficientă deta area i extragerea elementelor

definitorii, universal valabile, nici survolarea „din avion“ a ariei ei de cuprindere, ci mai întâi e nevoie de „împreună-sim ire“; atitudinea cre tină pare să fie singura care se preocupă să-l trateze pe „departele“ nostru – pentru a folosi un termen al filosofului Constantin Noica – drept aproapele despre care ne vorbe te Biblia. Pilda cristică a bunului samaritean (Luca 10: 25-42) ne arată în mod generic nu doar cine ne este aproapele, ci i al cui aproape suntem: al oricărui om care are nevoie de ajutor i pe care noi îl putem ajuta, în virtutea slujirii binelui. A- i iubi aproapele ca

pe tine însu i (Matei 19:19) presupune nu doar o sănătoasă i echilibrată iubire de sine, fără excese sau scăderi, fără autoadula ie sau autodispre , dar i conceperea unui bine comun.

Un bine pe care orice om i-l poate dori, dincolo de diferen ele culturale, de mediu, de statut, de epocă, de educa ie etc.

Binele acesta nu se regăse te deocamdată pe planuri sociale sau politice mai ample, dar imaginea lui poate fi întregită din învă ătura biblică i asumată individual. Binele acesta comun presupune că fiecare individ are dreptul să fie tratat ca un egal al semenilor lui, că are nevoie să-i fie recunoscută demnitatea de fiin ă umană, să fie în eles i ajutat în măsura posibilită ilor celor din jur, să nu fie judecat pentru ce este, ci pentru ce face, să fie privit ca rod al crea iei divine, împreună cu to i ceilal i, i ca având o ansă la salvarea sufletului său pentru o lume superioară, ca to i ceilal i. Concret, atitudinea cre tină fa ă de aproapele, oricine ar fi el, are o formulare pozitivă privind ac iunea, care sună astfel: „Ce voi i să vă facă vouă oamenii face i-le i voi la fel.“ (Luca 6:31) Desigur că, într-o lume decăzută, acest deziderat pare iluzoriu, el nu poate fi urmat de mul ime, dar el poate fi, cel pu in, un reper pe drumul individual i o prefigurare a lumii transcendente în care î i găse te împlinirea. Purtând în noi modelul perfec iunii, pregătindu-ne pentru el, reu im să traversăm imperfec iunea, precaritatea trecătoare. În vechime, se spunea că „toate drumurile duc la Roma“ – i aceasta se adeverea prin rostul lor, prin traseul bunurilor i tributurilor acumulate dintr-un întreg imperiu i orientate către centru.

Acum, din fericire, unele drumuri individuale au altă destina ie i, cu cât ele vor fi mai multe i mai drepte, cu atât vor înlesni i vor lumina pentru al i semeni... Calea.

Purtând în noi modelul perfecțiunii, pregătindu-ne pentru el, reușim să traversăm imperfecțiunea, precaritatea trecătoare.

A P R OA P EL E Ș I DEPA RTEL E – D E LA A LT E R I TAT E LA I U B I R E A D E S E M E N I

37

social

MUTA II în marile ora e

Copiii – un accesoriu sufocant?

38

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Adulţii care aleg să nu aibă copii sunt deseori descriși ca persoane egoiste, atât de preocupate de propria viață, încât perspectiva sacrificiilor pe care le-ar implica creșterea unui copil li se pare respingătoare. Este, oare, această opinie adevărată sau reprezintă doar o judecată nedreaptă?

DE DENISA STAMATE

C

arolina Miranda susţine că nu şi mărturiseşte că, după căsătorie, a fost deseori întrebată de ce nu are copii. „A spune pur şi simplu «nu vreau copii» mă transforma într-o provocare ce trebuia depă ită. Am participat la multe petreceri ţinându-le piept inchizitorilor care îşi asumaseră misiunea să mă convingă că trebuie să mă reproduc.“1 Carolina Miranda este scriitoare, iar soţul său este artist şi, prin urmare, este nevoit să călătorească mai des decât alţii pe distanţe mari. Celor doi le place viaţa pe care o duc şi nu o califică nicidecum drept egoistă. „Am ales să îmi dăruiesc viaţa în alt fel. Sigur, poate că într-o zi o să regret această decizie. Poate o să regret o grămadă de alte lucruri. Că n-am petrecut mai mult timp cu tatăl meu. Că m-am purtat mizerabil cu un prieten. Că am mâncat prea multă pizza. Dar poate că aş regreta şi mai mult că am făcut un copil, deşi, pur şi simplu, n-am vrut asta niciodată.“ Ceea ce povesteşte autoarea americană nu este nicidecum un episod izolat între graniţele Statelor Unite.

Povestea este aproape identică cu cea a Mariei (58 de ani) şi a lui Dragoş (59 de ani), care au decis de la bun început să nu aibă copii. În schimb, după cum au mărturisit pentru România liberă2, ei au ales să-şi facă unul altuia viaţa cât mai frumoasă, să aibă preocupări comune şi să se respecte. S-au bucurat mereu de timpul liber, de posibilitatea de a rămâne la

petreceri până târziu şi de a merge în numeroase vacanţe.

O geneză târzie...

Familia a fost baza marilor oraşe antice din China şi Orientul Mijlociu şi, mai târziu, din nordul Europei, după cum afirmau Joel Kotkin i Ali Modarres, autorii unui articol publicat de City Journal.3 Acela i articol arată că istoricul Philippe Ariès, în faimosul său studiu L'enfant et la vie familiale sous l'ancien régime, argumenta că noţiunea de „familie modernă“ îşi are originea în urbanizarea continentului, oglindită în viaţa burgheză din picturile lui Rembrandt. Alt istoric, britanicul Simon Schama, în The Embarrassment of Riches (1987), descria oraşul olandez tipic de secol XVII ca pe „o republică a copiilor“.

Ulterior, emigranţii europeni au dus aceste valori peste ocean, unde urbanistul Sam Bass Warner observă că, până la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut, se manifestă un puternic „angajament faţă de familism“.

Tendinţa reflectată în declaraţiile Carolinei Miranda este deci relativ nouă. În anii ’60, sociologi precum Herbert Gans identificau o prăpastie tot mai adâncă între persoanele orientate spre familie şi cele care se bucurau de ceea ce le oferea viaţa de oraş.4 În prezent, specialişti precum teoreticianul în studii urbane Richard Florida şi profesorul Eric Klinenberg, de la New York University, menţionează arareori noţiunea de familie în lucrările lor şi descriu oraşele occidentale

1. Carolina Miranda, „Childfree Adults Are Not «Selfish»“, http://ideas.time.com, 1 august 2013.

2. Ramona Samoilă, „Cum e viaţa fără copii“, www.romanialibera.ro, 30 august 2010.

3. Joel Kotkin și Ali Modarres, „Childless cities“, City Journal, vol. 23, nr. 3, vara lui 2013.

4. Ibidem.

39

social moderne ca „oferind toate condiţiile pentru ca traiul de unul singur să fie un experiment social interesant“.5 Probabil că cea mai concludentă descriere a oraşului postfamilie le aparţine sociologilor Richard Lloyd şi Terry Nichols Clark, cita i în articolul din City Journal, care văd oraşul ca pe o „maşinărie pentru distracţie“. Întrucât şcolile, bisericile şi asociaţiile locale nu mai alcătuiesc fundaţia noului oraş, activităţile principale au loc în domeniile recreaţional, artistic, cultural şi în restaurante – un sistem construit pentru individul modern, liberal i libertin.

… cu rădăcini ramificate

5. Eric Klinenberg, Going Solo: The Extraordinary Rise and Surprising Appeal of Living Alone, The Penguin Press, SUA, 2012.

6. Marcante în această direcţie sunt mișcările de la Stonewall Inn, în cartierul Greenwich Village din New York, din 1969.

Aici a început mișcarea modernă pentru drepturile homosexualilor și lesbienelor.

7. Anton Evseyev, „Sexual revolution was triggered by antibiotics“, http://english.pravda.ru, 21 februarie 2012.

8. Raport „The Great Crossover“, Universitatea Virginia, 2011, http:// twentysomethingmarriage.org 9. Sursa: http://www. indexmundi.com/g/g. aspx?c=xx&v=25.

40

Nu este o coincidenţă faptul că aceste tendinţe s-au resimţit concomitent cu revoluţia sexuală şi cu reaprinderea mişcării de emancipare a femeii. „Eliberarea sexuală“ fără ruşine şi fără teama de consecinţe a inclus promovarea şi întreţinerea relaţiilor sexuale în afara relaţiilor heterosexuale şi monogame (precum căsătoria) şi, drept consecinţă, a atras după sine promovarea intensă a nudităţii (prin reviste devenite ulterior celebre, precum Playboy – apărută în Statele Unite în decembrie 1953, sau Penthouse – apărută în Marea Britanie în 1965), folosirea pe scară largă a metodelor contraceptive (pilula contraceptivă a fost aprobată de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA în 1960), legalizarea avortului (prin decizia Curţii Supreme în procesul Griswold vs Connecticut din 1965 şi, ulterior, prin legalizarea sa doar în primul trimestru de sarcină, în procesul Roe vs Wade din 1973) şi normalizarea relaţiilor homosexuale sau a altor forme alternative de sex.6 Un alt factor care a favorizat relaţiile sexuale pre şi extramaritale este şi apariţia tratamentelor cu antibiotice în cazul bolilor cu transmitere sexuală, după cum explică Andrew Francis, profesor la Universitatea Emory.7 Penicilina

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

a devenit un panaceu pentru bolile cu transmitere sexuală, iar revoluţia sexuală a început după ce oamenii au câştigat bătălia cu sifilisul, explică Francis. În prezent, aceşti factori au determinat nu doar creşterea vârstei medii a primei căsătorii (27 de ani pentru fete şi 29 de ani pentru bărbaţi)8, dar şi scăderea numărului de familii tradiţionale, alcătuite din mamă, tată şi copil/copii. Dacă lucrurile evoluează precum în prezent, în 2016, cei mai mulţi copii se vor naşte în familii necăsătorite sau cu un singur părinte, avertizează i Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie. În plus, natalitatea înregistrează un regres la nivel global. Anul 2012 a cunoscut o rată a natalităţii de 19,14 de naşteri la o mie de persoane, în scădere de la 22 la mie în anul 2000.9 Iar scăderea nu se înregistrează doar în ţările dezvoltate, precum Franţa (12 la mie), Norvegia (10,8 la mie) sau Suedia (10,4 la mie), ci şi în ţările

în curs de dezvoltare: Brazilia (17,4 la mie), Chile (14,2 la mie) sau Thailanda (12,8 la mie).

Datele pot părea contrariante, în condiţiile în care în prezent femeile infertile au la dispoziţie o mulţime de tratamente care le pot ajuta să devină mame. Chiar şi aşa, femeile decid să nu devină mame şi să ducă o viaţă în care a avea totul nu include şi un copil.

Motivele familiei fără copii Motivele amânării conceperii unui copil sau ale deciziei de a nu naşte unul nu sunt neîntemeiate. În primul rând, până la 25 de ani, tinerii sunt încă ocupaţi cu studiile superioare şi adesea frustraţi de imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă stabil şi satisfăcător într-o economie care înaintează cu frâna trasă. În al doilea rând, tinerii se confruntă cu o incertitudine cu privire la viitor – nu ştiu dacă vor putea să-şi plătească ratele sau costurile de întreţinere, dacă vor

mai avea un loc de muncă în viitorul apropiat şi dacă vor putea să întreţină un copil, după cum arată un sondaj de opinie realizat de Allstate/National Journal Heartland Monitor.10 În al treilea rând, „există parteneri care doresc să rămână într-o relaţie de «simbioză totală» şi să se bucure de beneficiile vieţii de cuplu. Este adevărat că sunt puţine aceste cupluri, în care iubirea faţă de partener este atât de mare, încât nu există spaţiu pentru o altă persoană“, explică Gyorgy Gaspar, psiholog la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă într-un interviu pentru România liberă.11 Fenomenul este explicat în cadrul aceluiaşi articol şi de Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie: „Noţiunea de familie cu urmaşi are tendinţa de a se modifica, pentru că oamenii nu se mai hazardează să aibă copii dacă nu au ce să le ofere. Şi nu e vorba doar de securitatea financiară, ci şi de un mediu cultural şi social ridicat.“

10. Sondaj: „Părinţii rămân pesimiști cu privire la viitorul Americii“, 20 septembrie 2013, www.prnewswire.com 11. Ramona Samoilă, „Cum e viaţa fără copii“, www.romanialibera.ro, 30 august 2010.

MU TAȚII ÎN MA R IL E O R A Ș E – C O P I I I – U N A C C E S O R I U S U F O C A N T ?

41

social Într-un sens, preocuparea prea mare pentru prezent afectează viitorul.

Conform lui Ali Modarres, profesor de geografie urbană la Universitatea de Stat din California, scăderea ratei natalităţii (în Roma antică, în Veneţia de secol XVI sau în Tokyo de astăzi) este corelată cu eroziunea interesului faţă de familie, dar și cu scăderea vitalităţii economice

12. Esben Agerbo, Preben Bo Mortensen, Trine Munk-Olsen, „Childlessness, parental mortality and psychiatric illness: a natural experiment based on in vitro fertility treatment and adoption“, The Journal of Epidemiology & Community Health, http://jech.bmj.com, 5 december 2012.

13. Vicki Larson, „Se îndreaptă cuplurile fără copii spre divorţ?“, Huffington Post, 1 august 2011.

42

La fel ca în cazul Mariei şi al lui Dragoş, cei care aleg să nu aibă copii se bucură de mai mult timp liber pentru propria persoană şi pentru partener şi investesc mai multă energie emoţională în cuplu. Alţii nu vor să intre în rolul de părinte pentru că le e teamă că nu au abilităţile necesare pentru a creşte un copil sau pentru că relaţia cu partenerul se deteriorează. „O parte din cercetările de specialitate transmite ideea conform căreia apariţia copiilor este o perioadă de maxim stres în viaţa de cuplu, iar partenerii uşor anxioşi pot să fie puternic influenţaţi de aceste informaţii“, mai spune Gaspar.

Ce pierd familiile fără copii Din păcate însă, repercusiunile nu se lasă aşteptate, iar trecerea timpului are efecte uneori ireversibile. Unul dintre parteneri sau chiar ambii îşi pot pierde abilitatea biologică de a concepe un copil pe cale naturală, ceea ce deschide calea unor dileme etice referitoare la reproducerea asistată, sub numeroasele ei forme. În al doilea rând, tinerii care amână naşterea primului copil riscă să nu ajungă, la vârsta senectu ii, să-şi cunoască nepoţii sau să fie bunici măcar pentru câţiva ani. La fel, tinerii care devin părinţi sau bunici la o vârstă înaintată dispun de mai puţină energie pentru a se juca, a-i educa sau a-i instrui pe copii, ceea ce îi poate transforma în părinţi absenţi din viaţa copiilor. Nu intenţionat, ci de nevoie. În al treilea rând, cuplurile care decid să nu aibă copii nu se pot bucura de beneficiile dovedite ştiinţific ale familiilor care au copii. Oamenii care devin părinţi pe cale naturală sau în urma unei adopţii trăiesc mai mult decât cei care nu au copii, relevă un studiu de amploare, efectuat de cercetătorii danezi de la Universitatea Aarhus din Danemarca şi publicat în luna decembrie a anului trecut, în Journal of Epidemiology and Community

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Health.12 Studiul arată că femeile care nu au copii sunt expuse unui risc de patru ori mai mare de a muri prematur decât femeile care au copii. La bărba ii fără copii, riscul de moarte prematură este de două ori mai mare decât la bărba ii care au copii. Legătura nu este una cauzală, dar cercetătorii intuiesc că rata mortalităţii este mai scăzută în rândul părinţilor datorită unor schimbări psihologice şi de comportament survenite ca urmare a faptului că devin părinţi. În plus, studiul a arătat că incidenţa bolilor mintale în rândul părinţilor este de două ori mai scăzută decât în rândul persoanelor fără copii.

Ipoteza pe care o înaintează cercetătorii este că a avea un copil reduce nivelul de stres, influenţând altfel riscul de apariţie a unei boli mintale. În al patrulea rând, familiile cu copii au o rată mai scăzută a divorţurilor, după cum observa sociologul Paul H. Jacobson în anii 1950 şi după cum o confirmă şi studii mai recente.13 Concluzia este că rata divorţurilor în rândul celor fără copii este aproape dublă faţă de cei care se bucură doar de prezenţa partenerului de viaţă.

Aceasta se întâmplă, pe de o parte, din cauza discuţiilor legate de dorinţa de a nu avea un copil a unuia dintre parteneri, dar, pe de altă parte, şi din cauza lipsei acestui liant care să întărească legătura dintre cei doi.

Viitorul fără copii sau viitorul fără speranță Vorbim despre un fenomen real, tot mai răspândit, dar deocamdată necuprins în statistici. Cu siguranţă, acesta are şi va avea implicaţii majore asupra societăţii, prin impactul asupra familiilor, forţei de muncă, sănătă ii populaţiei – în ansamblu, asupra viitorului speciei umane. Într-un sens, preocuparea prea mare pentru prezent afectează viitorul. Conform lui Ali Modarres, profesor de geografie urbană la Universitatea de Stat din California, scăderea ratei natalităţii (în

Roma antică, în Veneţia de secol XVI sau în Tokyo de astăzi) este corelată cu eroziunea interesului faţă de familie, dar şi cu scăderea vitalităţii economice.14 Viitorul oraşelor depinde, prin urmare, de scopul pe care acestea doresc să îl aibă, explică Modarres.

Oraşul modern, postfamilie, prezintă interes pentru un segment de populaţie majoritar, care însă nu are suficiente resurse pentru a asigura viitorul urban.

Dacă oraşele mari doresc să supravieţuiască, acestea trebuie să găsească o strategie pentru a fi atrăgătoare pentru familiile cu copii, care au susţinut urbanismul timp de milenii.

Oricum ar fi, ne găsim în faţa unei schimbări mari; viitoarele familii, viitoarea societate occidentală evoluează pe o cale nouă şi încă necunoscută în toată complexitatea efectelor pe care le va produce. i dacă, dintr-o perspectivă seculară, ne preocupă mai degrabă impactul social i economic al imploziei demografice din marile ora e, dintr-o perspectivă cre tină ne preocupă tabloul pe care îl nuan ează inedit această deja confirmată tendin ă. O lume în care se nasc mai pu ini copii nu este doar o lume mai lipsită de altruism i de joc, ci este i o lume în care individualismul va crea noi probleme morale i, implicit, va complica labirintul redresării societă ilor occidentale metropolitane. Consumerismul grefat pe stilul de via ă din ce în ce mai individualist al omului urban generează atitudini discre ionare, tot mai vehement justificate, fa ă de valorile universale ale rela iilor interumane, în general, i ale familiei, în particular. Fără a da verdicte în cazuri particulare, tendin a e de natură îngrijorătoare i constituie, alături de alte indicii, un semn al crizei pe care o experimentează societatea umană, în special acolo unde legile fire ti ale vie ii au fost cel mai mult modificate i reglementate artificial, adică în marile ora e.

Viitorul orașelor depinde, prin urmare, de scopul pe care acestea doresc să îl aibă, explică Modarres.

Orașul modern, post-familie, prezintă interes pentru un segment de populaţie majoritar, care însă nu are suficiente resurse pentru a asigura viitorul urban.

14. Joel Kotkin și Ali Modarres, „Childless cities“, City Journal, vol.

23, nr. 3, vara lui 2013.

MU TAȚII ÎN MA R IL E O R A Ș E – C O P I I I – U N A C C E S O R I U S U F O C A N T ?

43

psihologie

Bun sau r ă 44

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

r ău?

Pe cât de surprinzător, pe atât de real: personaje precum Dexter Morgan, din serialul cu același nume, și Walter White, din serialul Breaking Bad, se află tot mai des în atenția publicului în ultima perioadă.

De când, cum și de ce au ajuns antieroii să aibă atât de multă popularitate?

C

um ar fi ca, într-o bună zi, să afli că suferi de o boală incurabilă? Probabil că, după o analiză lucidă, ai concluziona că tot ce ai făcut până acum este prea pu in important, iar ceea ce vei face de acum înainte va conta cel mai mult. Gândind astfel, i fără să mai ai ce pierde, frustrările acumulate o via ă te-ar putea împinge la solu ii extreme.

Oricum mori. Măcar să la i în urmă bani pentru a asigura viitorul familiei, dacă tot nu vei mai fi. Aceasta este povestea lui Walter White, protagonistul serialului Breaking Bad, profesor de chimie la un liceu. În momentul în care află că este diagnosticat cu cancer la plămâni, din dorin a de a- i ajuta fiul bolnav i so ia însărcinată, decide să înceapă o via ă de infractor, amenajându- i un laborator pentru a produce metamfetamina, un drog psihostimulant. Breaking Bad a fost etichetat de unii critici ca fiind unul dintre cele mai bune seriale realizate vreodată.

DE IRINA CRISTESCU

Împinși în labirintul moral Personajele prezentate în produc iile cinematografice sau de televiziune suferă astăzi la capitolul moralită ii, e de părere Maureen Ryan, critic de televiziune la Huffington Post. Fluiditatea grani elor dintre bine i rău, crearea unor pove ti convingătoare care să justifice, până la urmă, ac iunile neloiale ale personajelor nu sunt deloc întâmplătoare1, mai crede Ryan.

La fel cum nu este întâmplătoare

1. Maureen Ryan, „’Breaking Bad’ Reactions And Why Walt’s No Hero“, www. huffingtonpost.com, 17 septembrie 2013.

45

psihologie A răsturna viziunea clasică (și îndreptățită) privind personajele pozitive și a transforma personajul negativ într-unul pozitiv sunt demersuri ce presupun intenționalitate.

2. Al Moloney, „Why are there so many TV antiheroes?”, www.bbc.com, 20 septembrie 2013.

3. Green, Susan, et al., „A General Model of the Attribution Process”, Basic and Applied Social Psychology, 6.2, 1985, p. 159-179.

4. Jonathan Cohen, „Defining Identification: A Theoretical Look at the Identification of Audiences with Media Characters”, Mass Communication and Society, 4.3, 2001, p. 245-264.

5. Jonathan Cohen, „Defining Identification: A Theoretical Look at the Identification of Audiences with Media Characters, Mass Communication and Society, 4.3, 2001, p. 245-264.

6. John Fiske, Television Culture, London: Methuen, 1987.

7. Didier Truchot, Gwladys Maure, Sonia Patte, „Do Attributions Change over Time When the Actor’s Behavior Is Hedonically Relevant to the Perceiver?”, The Journal of Social Psychology, 143.2, 2003, p. 202-208.

46

nici existen a diferitelor canale de film care le oferă realizatorilor libertatea de a crea diverse con inuturi i de a împinge limitele morale ale produc iilor lor în a a măsură, încât să se ajungă chiar la distorsionarea reperelor. A răsturna viziunea clasică ( i îndreptă ită) privind personajele pozitive i a transforma personajul negativ într-unul pozitiv sunt demersuri ce presupun inten ionalitate.

Pe măsură ce pseudoeroii prezenta i în filme/seriale promovează ideea conform căreia, în ziua de astăzi, nu mai putem rămâne „cura i“, se inoculează o gândire de genul: „Depinde cât de «murdari» suntem dispu i să devenim pentru a ob ine ceea ce ne dorim.“2 i, oricât de surprinzător poate părea, realitatea este că suntem „ajuta i“ să ajungem la aceste concluzii. Altfel spus, ele ne sunt induse. Se face apel la mecanisme psihologice (atent studiate) care ne fac să îndrăgim personajele negative în ciuda elementelor semnalate la nivel nu doar logic, ci i moral.

1. Eroarea fundamentală de atribuire Cu cât avem mai multe date despre o persoană, cu atât mai scuzabile vor fi considerate acţiunile acesteia.

Este cunoscut faptul că, dacă serialul este urmărit o perioadă îndelungată, audien a ajunge să fie mai îngăduitoare i să scuze, astfel, comportamente care ini ial ar fi catalogate ca reprobabile. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că atribuirile (ceea ce punem pe seama celorlal i) sunt influen ate de volumul de informa ie pe care-l de inem în ceea ce prive te personajul.3 Cheia este identificarea cu personajul, empatizarea cu acesta.

Drama lui Walter White ar putea deveni drama oricui, iar telespectatorul este ajutat să con tientizeze asta.

Astfel, practic, persoana din spatele ecranului abandonează temporar (în perioada filmului/serialului) rolurile

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

sociale pe care le de ine i adoptă perspectiva personajului cu care se identifică, potrivit profesorului Jonathan Cohen4, de la Universitatea din Haifa.

2. Regia de scenă Preluarea modului de gândire al unui personaj are nebănuit de mult de-a face cu maniera în care sunt filmate scenele i personajele în film.5 Utilizarea anumitor unghiuri de filmare și folosirea în discurs a persoanei întâi îi ajută pe cei din spatele ecranului să intre în mintea personajului creat de autor.

Diferitele tehnici de filmare influen ează, de asemenea, adoptarea unui anumit punct de vedere de către audien ă. De exemplu, prim-planurile sunt folosite să ne distragă aten ia de la personajele cu care nu trebuie să ne identificăm.6 Astfel, regizorul ne poate direc iona către identificarea cu orice personaj, fie el i negativ.

Ceea ce urmează este firesc: cu cât ne identificăm mai mult cu un personaj, cu atât vom fi mai indulgen i cu ac iunile acestuia i, mai mult decât atât, vom atribui explica ia pentru cele întâmplate factorilor externi („a fost obligat să ac ioneze a a, nu a avut ce face“).

3. Trecerea timpului poate face acțiunile scuzabile A avea la dispoziţie timp pentru a pune cap la cap informaţiile care ne sunt furnizate ne oferă posibilitatea de a găsi explicaţii privind factorii care au condus la adoptarea unui anumit comportament.

Trecerea unei anumite perioade de timp de când a avut loc un eveniment contribuie la schimbarea opiniei oamenilor, potrivit cercetătorului Didier Truchot i colaboratorilor săi.7 Această rela ie ar putea explica i preferin a oamenilor fa ă de personajele negative. Chiar dacă ini ial nu suntem de acord cu comportamentul personajelor negative dintr-un film,

această percep ie poate să dispară în timp, întrucât avem posibilitatea de a reflecta la factorii situa ionali care ar fi putut conduce la un comportament inacceptabil.

Acest timp de reflec ie este o piesă importantă a puzzle-ului, date fiind cele trei etape care se parcurg înainte de a face o atribuire: identificarea comportamentului celuilalt, atribuirea personală i modificarea atribuirii ini iale.8

4. Expunerea îndelungată la un stimul Un alt aspect care contribuie la atrac ia pe care personajele negative o exercită asupra oamenilor este expunerea la un stimul pentru un timp îndelungat. Cu cât perioada este mai amplă, cu atât ajungem să ne placă mai mult stimulul respectiv.9 Astfel, cu cât un personaj negativ este văzut în repetate rânduri i este prezentat într-un

context favorabil, cu atât audien a îl va percepe într-o lumină favorabilă.

5. Ceea ce este frumos este și bun10 Folosirea repetată a persoanelor atractive fizic, a vedetelor apreciate și îndrăgite de public în roluri negative conduce la asocierea a ceea ce este frumos cu ceea ce este bun. Persoanele frumoase ob in scoruri mari pe scara de inteligen ă, dezirabilitate socială, succes, fericire, persuasiune, în compara ie cu persoanele mai pu in atractive.11 Mai mult decât atât, atractivitatea fizică (alături de for a fizică i de umor) este unul dintre cei mai buni predictori în ceea ce prive te personajele pe care le îndrăgim, potrivit cercetătorilor Cynthia Hoffner i Joanne Cantor.12 Atractivitatea fizică este cel mai puternic corelată cu competen a socială, competen a de adaptare i competen a intelectuală, i nu cu integritatea sau cu preocuparea pentru

8. Nurit Tal-Or, Yariv Papirman, „The Fundamental Attribution Error in Attributing Fictional Figures’ Characteristics to the Actors”, Media Psychology, 9, 2007, p. 331-345.

9. Robert Zajonc, „The Attitudinal Effects of Mere Exposure”, Journal of Personality and Social Psychology, 9, 1968, p. 1-27.

10. Richard Keen, Monica L. McCoy, Elizabeth Powell, „Rooting for the Bad Guy: Psychological Perspectives”, Studies in Popular Culture, 2012.

11. Karen Dion, Ellen Berscheid, Elaine Walster, „What Is Beautiful Is Good”, Journal of Personality and Social Psychology, 24, 1972, p. 285-290.

12. Cynthia Hoffner, Joanne Cantor, „Perceiving and Responding to Mass Media Characters”, Responding to the Screen: Perception and Reaction Processes, Eds. Bryant and Zillman, Hillside, NJ: Lawrence Erlbaum, 1991.

Dexter Morgan: un exemplu de personaj negativ îndrăgit de publicul larg Trucurile (psihologice)* folosite pentru a crea din Dexter Morgan un personaj negativ de succes exploatează următoarele aspecte: 1. Factorul de normalitate: Dexter Morgan nu este prezentat ca un monstru, ca un criminal care ascunde cadavre în propria casă după ce le-a omorât, ci ca un posibil vecin care are un secret. Mai mult decât atât, este un soț iubitor, un frate atent și un prieten devotat.

2. Găsim explicații pentru comportamentele de dependență: În confruntarea cu demonii personali, Dexter devine un personaj care trebuie să lupte cu dependențele sale, fapt ce îl umanizează, îl face să se identifice cu oricine îl privește. Este ridicat la rangul de victimă: „Săracul, nu a putut să se abțină.“ 3. Copilăria traumatizantă: Crimele săvârșite nu pot fi oficial justificate. Însă în momentul în care publicul află că Dexter a fost martorul uciderii mamei sale, și totuși nu a devenit antisocial, se activează următoarea explicație: „Este normal să aibă un comportament puțin nelalocul lui dată fiind copilăria sa traumatizantă.“ 4. Reformularea: Dexter omoară oameni răi, care nu au fost pedepsiți de sistem, este un fel de justițiar, iar oamenii scuză acest comportament, întrucât consideră că Dexter „face lumea mai bună“.

5. Toți ceilalți îl plac: Dexter dezvoltă o relație bună cu celelalte personaje din serial, care se bazează pe el. Cei care nu îl plac pe Dexter îi devin antipatici publicului care, culmea, va considera că acestea sunt, de fapt, personajele negative. *. Lucia Grosaru, „10 (Psychological) Reasons why we like Dexter Morgan”, http://psychologycorner.com, 26 ianuarie 2011.

FAȚA U MA NĂ A R Ă U L U I – C U M A J U N G E M S Ă Î N D R Ă G I M P E R S O N A JE LE N E G AT I V E

47

psihologie În urma experiențelor repetate cu diverși oameni și evenimente, începem să organizăm informațiile pe care le deținem în categorii de fapte care, în psihologie, poartă denumirea de scheme.

Odată formată o schemă, aceasta poate avea un impact semnificativ asupra așteptărilor și percepțiilor ulterioare.

al ii, a a cum poate s-ar fi a teptat unii dintre noi.13 Aspectul fizic plăcut îi face pe cei ce privesc să se raporteze la personajele negative ca fiind inteligente, calificate din punct de vedere social i totodată puternice, fără nicio implica ie din perspectiva a teptării unei conduite bune.

6. Formarea schemelor în raport cu informația deținută În urma experien elor repetate cu diver i oameni i evenimente, începem să organizăm informa iile pe care le de inem în categorii de fapte care, în psihologie, poartă denumirea de scheme. Odată formată o schemă, aceasta poate avea un impact semnificativ asupra a teptărilor i percep iilor ulterioare.

48

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

Această modalitate de formare a schemelor explică preferin a pe care o putem manifesta în ceea ce prive te personajele negative. În cea mai mare parte a filmelor, personajul principal este o persoană bună, iar finalul filmului prezintă triumful binelui asupra răului. Expunerea repetată la acest tip de poveste determină formarea unei scheme în acest sens: personajul principal va învinge în final. Formarea acestei scheme va influen a experien ele viitoare prin a teptările pe care acest tip de schemă le induce. i totu i, în unele filme, personajul principal nu este neapărat o persoană bună din perspectivă morală, însă are „priză“ la public. Explica ia? Din moment ce am identificat personajul principal i

8. Apelul emoțional Producătorul este con tient de faptul potrivit căruia cu cât pove tile din spatele comportamentelor imorale sunt mai mi cătoare i mai convingătoare, iar ac iunile personajelor mai u or justificabile, cu atât mai u or cel ce prive te poate trece cu vederea încălcarea evidentă a normelor morale. Apelul emo ional (deloc neinten ionat) al producătorului unui film/serial conduce la ob inerea unui răspuns emo ional care între ine starea de bulversare a publicului. Pe termen lung, această stare va declan a răsturnarea viziunilor clasice, răsturnarea reperelor cristalizate în trecut.

Suntem influențabili în măsura în care ne lăsăm influențați

am fost învă a i că acesta va câ tiga în final, vom fi atra i de el chiar dacă este un personaj negativ.

La fel se întâmplă i în cazul schemei „ceea ce este frumos este i bun“.

De aceea unii oameni au tendin a să prefere personajele negative care arată bine.

7. Analiza selectivă De cele mai multe ori, publicul este manipulat prin crearea unor contexte în care accentul cade pe eviden ierea unui singur aspect al problemei prezentate. Cu alte cuvinte, dacă se dore te ca publicul să compătimească personajele negative, atunci vor fi prezentate acele aspecte grele ale vie ii ce au împins personajele în situa ia în care se află în prezent.

În manipulare nu contează aproape niciodată ce spui, ci, mai degrabă, cum o spui, potrivit lui Noam Chomsky, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology. De aceea, trebuie să analizăm mult mai atent deciziile pe care le luăm. Cât de mult suntem influen a i de aspectul fizic atunci când analizăm i încercăm să stabilim ce fel de caracter au unii oameni? Cât de mult suntem dispu i să îi scuzăm pe al ii doar pentru că via a nu a fost bună cu ei? În încercarea de a câ tiga controlul asupra propriilor gânduri i pentru a evita să fim manipula i, o bună cunoa tere de sine – a punctelor slabe i tari, a reac iilor pe care le avem în situa iile în care suntem pu i – este esen ială. Apoi, sunt câteva principii de aur. Informa ia nu trebuie niciodată preluată fără echivoc, ci trebuie filtrată având în vedere repere corecte, clar cristalizate, verificate. A pune întrebări despre modul în care decurg anumite lucruri, a încerca să găse ti poten iale explica ii pentru ceea ce se întâmplă în jur reprezintă o atitudine ce previne realizarea scenariilor de influen are nedorită sau de manipulare.

În încercarea de a câștiga controlul asupra propriilor gânduri și pentru a evita să fim manipulați, o bună cunoaștere de sine – a punctelor slabe și tari, a reacțiilor pe care le avem în situațiile în care suntem puși – este esențială.

FAȚA U MA NĂ A R Ă U L U I – C U M A J U N G E M S Ă Î N D R Ă G I M P E R S O N A JE LE N E G AT I V E

49

interviu

Benjamin Solomon Carson este faimosul neurochirurg american care a reușit în premieră, în 1987, să separe cu succes doi siamezi ale căror capete erau unite.

UN INTERVIU1 DE ADRIAN BOCĂNEANU

A

bsolvent al Universită ii Yale, Carson i-a primit titlul de doctor la Universitatea Michigan Medical School. De-a lungul carierei, Carson a fost profesor de neurochirurgie, oncologie, chirurgie plastică i pediatrie, precum i directorul Departamentului de neurochirurgie pediatrică la Universitatea „Johns Hopkins“. A înfiin at, de asemenea, o funda ie, Carson Scholar Fund, pentru sus inerea elevilor cu rezultate colare deosebite i care se implică în ajutorarea celor afla i în nevoie. În anul 2008, dr. Carson a primit Medalia Preziden ială a Libertă ii din partea pre edintelui de atunci al SUA, George Bush. În februarie 2013, Carson a inut un discurs foarte mediatizat la Micul Dejun cu Rugăciune, organizat anual în SUA. Impactul discursului său a fost cu atât mai mare, cu cât la eveniment a fost prezent i pre edintele Barack Obama, ale cărui politici nu sunt, în anumite privin e, în acord cu opiniile doctorului Carson. Ben Carson este cunoscut i ca scriitor, iar patru dintre căr ile sale, devenite bestselleruri, sunt disponibile i publicului din România: Mâini înzestrate, Gândește cutezător, Asumă-ţi riscul i Imaginea de ansamblu.

A.B.: După un început de viață marcat de numeroase dificultăți, ați ajuns în punctul în care vi s-au deschis posibilități nevisate și ați ales neurochirurgia. De ce?

B.C.: Mi-am pus întrebarea la ce sunt bun, pentru că Dumnezeu î i dă talente pentru ceea ce vrea să faci. M-am analizat i am văzut că aveam o coordonare foarte bună ochi-mână, capacitatea de a gândi tridimensional, eram foarte atent, foarte sigur în mi cări. Am început să mă gândesc la toate acestea i la interesul meu pentru creier. A a că mi-am spus că trebuie să mă fac neurochirurg, că sunt perfect dotat să fac lucrul acesta. Mul i au crezut că e o idee ciudată pentru că, în acea vreme, erau doar opt neurochirurgi negri în lume.

Dar pentru mine era ceva foarte natural.

A.B.: Când i-ați pus primei dumneavoastră cărți titlul Mâini înzestrate...

50

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

B.C.: ... am recunoscut că Dumnezeu mi-a dat un dar special.

A.B.: În timp, ați ajuns să faceți operații incredibile. La unele ați avut echipe, cu zeci de oameni, care lucrau împreună zile întregi.

B.C.: Una dintre cheile succesului a fost să învă ăm să lucrăm împreună. Dacă nu contează cine adună laudele, ci se urmăre te rezultatul final, este uimitor cât de multă cooperare se ob ine. Ajungi să lucrezi în sinergie cu oameni inteligen i i talenta i, i rezultatele pot să fie spectaculoase.

A.B.: Sunteți un neurochirurg excepțional, ați instruit mii de studenți, ați scris cărți, ați primit Medalia Libertății în țara dumneavoastră, ați avut realizări incredibile. Dacă priviți retrospectiv la prima jumătate a vieții personale, ce vă aduce cea mai mare împlinire?

B.C.: Sunt foarte multe lucruri care mă bucură.

Mă întâlnesc mereu cu fo ti pacien i, pentru că am făcut atât de multe opera ii. Ei sunt sănăto i i lucrul acesta îmi aduce foarte multă satisfac ie. Mă întâlnesc cu studen i i medici care îmi spun că una dintre primele căr i pe care le-au citit a fost Mâini înzestrate i că aceasta le-a influen at via a. Sau, uneori, m-au auzit vorbind sau m-au văzut la televizor i via a lor a fost schimbată în mod pozitiv. Acest lucru îmi aduce multă bucurie. Dar o i mai mare bucurie îmi aduce faptul de a auzi despre oameni care s-au apropiat de Dumnezeu.

A.B.: Fiindcă ați pomenit de Dumnezeu, știu că Biblia a avut un rol crucial în copilăria dumneavoastră. Ați putut să continuați să studiați Biblia cu un program atât de încărcat?

B.C.: Absolut. Încep i sfâr esc ziua citind din Aceasta este o transcriere parțială a interviului acordat de Benjamin Carson pentru emisiunea Punctul de plecare (cu italic titlul emisiunii), difuzată de Speranța TV. Interviul integral la http://www.sperantatv.ro/web/ dr-ben-carson-07-10-2013

De partea lui Dumnezeu i a logicii 51

interviu Biblie. Citesc i în timpul zilei. Este ceva ce fac de la vârsta de 14 ani. i ceva ce voi face până în ziua când voi muri. A devenit o parte din mine, pentru că, a a cum spune cartea Psalmii: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele i o lumină pe cărarea mea.“ Dumnezeu ne oferă călăuzirea i în elepciunea. Eu Îi cer în fiecare zi în elepciune. Cred că, de fapt, Dumnezeu are un sim al umorului bun, pentru că Proverbele, din care citesc în fiecare zi, au fost scrise de Solomon. Datorită lui, părin ii mei mi-au pus al doilea nume Solomon. Cred că El a tiut că mă voi identifica cu cartea Proverbe.

Atunci când Solomon a devenit regele lui Israel,

i oportunită ile. Sunt mul i oameni care cântă superb, dar nu vor ajunge pe o scenă la Hollywood, pentru că nu sunt în locul în care trebuie, la momentul la care trebuie i nu cunosc pe cine trebuie. Sunt mul i oratori excelen i, dar nu au o platformă, nu sunt auzi i.

Lucrul acesta nu poate fi planificat. Este ceva ce i se oferă. Po i să folose ti ocazia sau nu.

Cred că Dumnezeu mi-a oferit acea platformă cu un scop. El mi-a oferit cariera cu un scop. În această carieră este nevoie de foarte multă gândire creativă i de mult curaj. Ca să vorbe ti despre chestiuni publice ai nevoie de acelea i calită i.

Ben si Candy Carson

Ben Carson, în ziua absolvirii Universitatii Yale, alaturi de mama, Sonya, si sotia, Candy.

vă aduce i aminte care a fost primul lucru pe care l-a făcut i prin care a ajuns faimos ? Două femei au venit la el i au pretins că fiecare din ele este mama aceluia i copil. Ce a făcut el?

A spus să se împartă copilul. A a am devenit i eu faimos, separând copii siamezi. Cred că Dumnezeu are sim ul umorului.

A.B.: Ce credeți că oferă o bună platformă ca să vorbim despre Dumnezeu? Este destul să ai curaj?

B.C.: Trebuie să ai ni te calită i. Contează

52

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

A.B : La un moment dat, ați avut o dezbatere cu unul dintre cei mai mari atei din lume, dr.

Stephen Hawking. Cum a fost?

B.C.: El nu are răbdare cu cei care cred în Dumnezeu i consideră că sunt pro ti. Eu i-am spus foarte clar: „Ceea ce crede i este tot o religie.“ De fapt, cred că este mai multă religie decât în cazul meu, pentru că e nevoie de mai multă credin ă. I-am spus: „În sistemul dumneavoastră de credin e, din nimic a fost creat ceva. Eu nu am văzut întâmplându-se a a ceva.

Nici măcar nu cunosc vreo dovadă tiin ifică

că a a ceva se poate întâmpla. Dar să spunem că ceva a fost făcut din nimic. Apoi spune i că a explodat i a format un sistem solar perfect organizat i universul ca atare. În acela i timp, crede i în legea a doua a termodinamicii, potrivit căreia lucrurile tind spre o stare de dezorganizare. Cum se pot împăca cele două?“ Desigur că nu a avut un răspuns bun la a a ceva.

L-am întrebat cum se polenizează florile. El mi-a spus că prin albine, fluturi, insecte, păsări colibri. I-am spus că aici suntem de acord. Dar ce a fost mai întâi? După teoria lui, via a vegetală a existat cu sute de mii, dacă nu cu milioane de ani mai înainte să existe aceste vietă i.

i re eaua de nervi? I-am spus că nu în eleg cum va func iona i l-am rugat să îmi explice.

Bineîn eles că nu a putut. i lucrurile au continuat la fel.

Apoi i-am spus: „Sunt multe lucruri pe care nu le pute i explica i le accepta i prin credin ă.

Prin urmare, ceea ce crede i este religia dumneavoastră. Alege i să vă pune i credin a în om i în căile lui mereu schimbătoare. Eu aleg să îmi pun credin a în Dumnezeu i în căile Lui neschimbătoare.“ A.B.: A fost dispus să vă asculte?

B.C.: Nu.

Dr. Benjamin Carson primeste Medalia Prezidentiala a Libertatii din partea presedintelui George Bush.

Cum erau polenizate atunci? Desigur că nu a avut un răspuns bun nici de data aceasta. Apoi i-am spus că avem sisteme organice complexe, ca rinichii, ochii, creierul, care au numeroase componente care func ionează interdependent. Acestea nu pot func iona de unele singure. Potrivit cu selec ia naturală, lucrurile care nu sunt func ionale vor dispărea în următoarele genera ii. Cum mai ajungem atunci la organisme complexe? O celulă-bastona din retină va a tepta milioane de ani să apară celulele-con i alte milioane de ani pentru neuroni

A.B.: Dr. Carson, ați crescut în timpuri dificile, într-un mediu ostil, în sărăcie. La vremea aceea, mulți oameni din medii dezavantajate au obținut succese foarte frumoase. Credeți că este posibil să mai vedem așa ceva și în ziua de astăzi?

B.C.: Cred că există multe oportunită i pentru aceia care sunt hotărâ i să nu devină victime. Un lucru care s-a întâmplat mai ales în Statele Unite este că am ajuns de la o societate cu accentul pe „eu pot“ la una cu accentul pe „ce trebuie să faci tu pentru mine“. Mul i oameni au devenit D E PA RT E A LU I D U M N E Z E U Ș I A LO G I C I I

53

interviu Eu cred că succesul înseamnă să poți să te dezvolți și să folosești talentele pe care ți le-a dat Dumnezeu pentru a te face util societății în care trăiești.

dependen i de autorită i. În multe cazuri, guvernul încearcă să îi facă dependen i pentru că astfel le poate controla votul, promi ându-le bunuri i servicii, chiar dacă nu poate să se ină de cuvânt. Eu am încredere că mul i oameni din pătura mai săracă a societă ii vor ajunge să în eleagă că oportunită ile chiar există. Atunci când î i dezvol i mintea, devii o persoană de valoare i oamenii vor croi cărări spre ceea ce faci. Dar nimeni nu poate să facă lucrul acesta pentru tine. Tu trebuie să faci această alegere de unul singur.

A.B.: Ce înseamnă să fii om de succes?

Cum măsurăm succesul?

B.C.: Eu cred că succesul înseamnă să po i să te dezvol i i să folose ti talentele pe care i le-a dat Dumnezeu pentru a te face util societă ii în care trăie ti. Cred că asta înseamnă succes, nu să ai un miliard de dolari în cont i să stai toată ziua pe yachtul sau în avionul personal i să nu faci nimic pentru nimeni. Pentru mine, aceasta ar însemna o via ă foarte nereu ită.

A.B.: De curând ați hotărât, și cred că a fost destul de dureros, să vă încheiați cariera de chirurg. Acum vă dedicați timpul prezentărilor publice. Ce urmăriți să realizați prin asta?

54

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

B.C.: Pentru a avea o influen ă maximă, trebuie să avem rela ii puternice. Cea mai puternică rela ie care există este rela ia cu Dumnezeu. El controlează toate lucrurile. Pentru mine este fascinant că in foarte multe conferin e. Aproape în fiecare zi sunt într-un alt stat. Mul imile de oameni sunt atât de mari i oamenii sunt atât de entuzia ti. Vorbesc despre credin ă, valori, bun-sim , despre problemele cu care se confruntă ara i despre solu iile logice pentru aceste probleme. Oamenii sunt interesa i de asemenea subiecte.

Ei nu sunt interesa i de toate teoriile complicate, făcute de economi ti cu doctorate, dar care nu func ionează, iar situa ia se înrăută e te.

Ei sunt interesa i de lucruri de bun-sim . Dacă ai depă it bugetul, atunci încetează să mai cheltuie ti atât de mult. Fă lucrurile cinstit i echitabil. Toată lumea să fie tratată la fel. Trebuie să ne folosim logica atunci când facem aceste lucruri.

A.B.: Acesta este cuvântul dumneavoastră favorit: „logic“, „o politică logică“. Vreau să spun logică, nu politică.

B.C.: Ar fi un oximoron. Nu există logică în sfera politică pentru că toată lumea vrea fotolii i ceea ce este bine pentru ei, în loc să aibă în vedere binele public.

A.B.: Spuneți că politicienii s-au îndepărtat de ideea originară despre ce înseamnă să fii reprezentantul poporului.

B.C.: Oamenii au pierdut complet din vedere care sunt obiectivele lor. Ei sunt interesa i să fie reale i, să aibă o sus inere mai mare.

învă ăm pe oameni să ruleze dolarii de douătrei ori în cartierul lor înainte să fie trimi i în afară. A a se creează bogă ia. Apoi trebuie să îi înve i pe oameni să se întoarcă spre ai lor atunci când au ajuns boga i, ca i ei să devină boga i i să-i înve e i pe al ii. Acesta este secretul succesului financiar al comunită ilor evreie ti, A.B.: Totuși sunt voci și partide politice care coreene, care au mari realizări financiare, penvorbesc mult despre ajutorul oferit celor tru că au învă at să ruleze banii. Acestea sunt săraci și dezavantajați. Este propagandă lec ii care trebuie învă ate. Acesta este lucrul pe sau ceva realizabil? care îl face un lider în elept. Un lider în elept nu B.C.: Se poate realiza în mod categoric, dar spune: „Motivul pentru care tu e ti sărac este există o cale pentru asta. că acea persoană este bogată“, Motivul pentru care bisericile i Îmi dau seama că sunt creând, în felul acesta, mari organiza iile nonprofit sunt scuoameni care nu sunt neîn elegeri între ei. tite de impozite este că ele îi ajută de acord cu mine. Nu pe oamenii din colectivitatea lor. e nicio problemă. Eu A.B.: Deci, pe de o parte, treEle ar trebui să facă lucrul acesta. să învățăm pe toată spun că atunci când buie Noi trebuie să le încurajăm. De lumea să fie responsabilă, și, doi oameni cad de fiecare dată când guvernul î i pe de altă parte, trebuie să îi acord cu privire la asumă această responsabilitate, învățăm pe toți să ofere, după dă faliment, după un timp nu mai toate lucrurile, nu mai posibilitățile fiecăruia. este nevoie de unul poate să facă asta. Trebuie să ne B.C.: Acesta este motivul pentru dintre ei. Trebuie să folosim iară i bunul-sim . care am vorbit la Micul Dejun promovăm un dialog cu Rugăciune despre un sistem A.B.: Sunt resurse suficiente civilizat. Este în regulă de impozite care are la bază ca să le purtăm de grijă tutumodelul zeciuielii. Cine este să nu fim de acord, ror celor săraci? dar trebuie să vorbim mai corect decât Dumnezeu? El B.C.: Desigur că sunt, dacă oamespune: „Dacă recoltele tale nu despre asta, în felul nii sunt dispu i să le ofere altora. tot Îmi datorezi zeciuială. acesta vom ajunge la cresc, Trebuie să subliniem faptul că e Dar mai mică. Dacă ai o recoltă un consens. Nu vom foarte bogată, tot îmi datorezi nevoie să învă ăm cum să avem ajunge la un consens zeciuială.“ El nu spune: „Îmi compasiune, cum să le împăr im aruncând cu noroi în datorezi o zeciuială de trei ori mai altora din ceea ce avem. persoana cu care nu mare.“ Spune doar că Îi datorăm suntem de acord. zeciuială pentru că sistemul se A.B.: Pare că Iisus are un reglează singur. Dacă tu câ tigi mesaj contradictoriu. Odată a refuzat să Se amestece într-o dispută de un miliard de dolari, dai zece milioane de dolari. familie și să facă dreptate. Dar altă dată a Dacă câ tigi un dolar, dai 10 cen i. Sistemul se spus că trebuie să-i eliberăm pe cei care reglează automat. De îndată ce faci modificări în sunt sclavi, să restabilim dreptatea. Nu func ie de cât crezi tu că ar trebui să dea cineva, putem să facem dreptate, să-i eliberăm te a ezi în locul lui Dumnezeu, spui că tii mai pe sclavi doar prin predicare, pentru că mult decât tie El, de i nu tii. sclavii sunt în lanțuri. Trebuie să schimbăm legile. Trebuie să luptăm cu cei care îi țin A.B.: De curând, ați început să țineți o rubrică în lanțuri pe cei oprimați. Nu poți face asta regulată în The Washington Times. Care doar rugându-i frumos. este scopul și ce fel de mesaje transmiteți?

B.C.: Po i să îi înve i pe oameni cum să î i rupă B.C.: Scopul este să existe un alt punct de vedere lan urile. De exemplu, dacă privim la popula ia acolo, un punct de vedere care îi are în centru afro-americană săracă din America, a cărei pe oameni, i nu guvernul. Îmi dau seama că situa ie se înrăută e te, cred, trebuie să îi sunt oameni care nu sunt de acord cu mine. Nu D E PA RT E A LU I D U M N E Z E U Ș I A LO G I C I I

55

interviu e nicio problemă. Eu spun că atunci când doi oameni cad de acord cu privire la toate lucrurile, nu mai este nevoie de unul dintre ei. Trebuie să promovăm un dialog civilizat. Este în regulă să nu fim de acord, dar trebuie să vorbim despre asta, în felul acesta vom ajunge la un consens.

Nu vom ajunge la un consens aruncând cu noroi în persoana cu care nu suntem de acord.

Oamenii se simt jigni i prea repede i caută motive să te atace, să te calomnieze. Ei nu acordă aten ie mesajului, imaginii de ansamblu.

Trebuie să facem asta mereu. Când aducem în discu ie acest mesaj în mod constant, cred că putem avea un mare impact.

A.B.: Aveți încredere că, folosindu-și influența, cu logică și în mod dezinteresat pentru ceea ce crede cu sinceritate, un creștin poate să schimbe ceva în societatea în care trăiește? Nu este o bătălie pierdută de la bun început?

B.C.: Nu este o bătălie pierdută. Este ceva pentru care trebuie să luptăm. M-a bucura ca Christos să Se întoarcă mâine. Între timp, cred că El ne oferă capacită i i ne deschide u i, ne oferă oportunită i să trăim Evanghelia i să Îi permitem să îi schimbe i pe al ii prin noi.

A.B.: Dr. Carson, o ultimă întrebare. În cea mai recentă carte pe care ați semnat-o, America the Beautiful (America cea frumoasă), ați spus că Dumnezeu a orchestrat viața dumneavoastră de la început și până acum. Ce ați vrut să spuneți mai exact?

B.C.: Când privesc la via a mea i văd diferitele u i care s-au deschis, diferitele oportunită i care mi s-au ivit, văd că Dumnezeu pregătise terenul întotdeauna înainte să deschidă acele u i.

El aranjase totul de la început. El mi-a oferit, unul după altul, cazuri care apar o dată într-o via ă, ceea ce mi-a construit rapid o reputa ie i mi-a asigurat o pozi ie. Apoi mai este vorba i de modul în care El a a ezat oamenii potrivi i la timpul potrivit în via a mea. Sincer, nici nu s-ar fi putut să fie mai bine!

De aceea vorbesc foarte deschis despre credin a mea i am făcut întotdeauna lucrul acesta. Citi i Proverbele 3:5,6, acolo se spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta i nu te bizui pe în elepciunea ta! Recunoa te-L în toate căile tale i El î i va netezi cărările.“ El a făcut

56

S EMNELE TIMP ULU I NOIEMB R IE 2013

exact lucrul acesta pentru mine. Eu Îl mărturisesc, indiferent de locul în care mă aflu i de ceea ce fac. Nu îmi este ru ine de lucrul acesta.

Recunosc că El este sursa succesului meu.

De exemplu, m-am întrebat de ce mi s-a cerut să vorbesc la Micul Dejun cu Rugăciune, la ultima edi ie. Mai vorbisem acolo acum 16 ani i nu cuno team pe nimeni care să fi vorbit de două ori. Apoi am aflat că Billy Graham vorbise de două ori. I-am spus Domnului: „E clar că ai ceva ce vrei ca eu să spun acolo.“ El a avut, i lucrul acesta a deschis următoarea etapă a vie ii mele. Întotdeauna contez pe El. Întotdeauna privesc la El. Iar El are întotdeauna grijă de mine în mod minunat.

TRADUCERE: RALUCA ȘTEFAN

noiembrie 2013

noiembrie 2013 revistă de analiză și opinie creștină

Viitorul nostru, în trei scenarii Particula lui Dumnezeu?

Cuvioasa Paraschiva – istorie și mitologie Mutații în marile orașe – Copiii – un accesoriu sufocant?

Bun sau rău?

o carte formidabilă

&20$1'Ĉ

Ultima dorin ă O DISCU IE DESCHISĂ DESPRE EUTANASIE