Issuu on Google+

Publicitate

• Anul I • ianuarie 2012 • Nr. 1 • IAŞI • Preţ 5 RON • 2000 de exemplare • www.socialpaper.ro

Editorial Există de ceva vreme încoace un fenomen foarte bolnăvicios și contagios în Internetul mondial, dar mai ales în cel românesc. Site-ul de amuzament 9gag. Să vă explic cum este cu această platformă. Știți cum copiază Adrian Minune melodii proaste (de la Rihanna sau autohtonul Maximilian) și le aduce de la nivelul ascultătorului de house sau hip hop la nivelul celui de manele? Așa sînt aici luate glume de teapa internautului care nu părăsește casa decît ca să-și plătească abonamentul la RDS și reduse la nivelul puștanului de liceu care nu știe să lege două cuvinte fără să facă o greșeală de gramatică, dar crede căi parte din elita țării doar pentru că intră pe site-uri cu fundal negru care se autoproclamă rebele. Pînă aici, nimic ieșit din comun. Pînă la urmă, asta fac și desenele animate: le dau speranțe exagerate unor copii care n-au răbdare să ducă o carte pînă la capăt. Diferența este că desenele animate se termină, dar Internetul nu are capăt. Și cum e rost de scandal în țară, cum apar postări pseudo-revoltate pe astfel de platforme. Și așa ajung copiii ăștia să se creadă protestatari și revoluționari, pentru că au urcat pe Internet colaje de poze cu oameni sîngerînd la proteste, furate de pe fel de fel de site-uri de ziare și agenții de știri. Îmi și închipui ce discuții există apoi între ei: „Băi, am participat la revoluția din ianuarie 2012, am primit peste 100 de like-uri la postarea cu moșneagul ăla bătut de jandarmi”. Și apoi continuă „revoluția” pe Facebook, cu îndemnuri precum „ieșiți în stradă!”, cînd ei își sprijină bărba-n cot și se scarpină-n nas. Îl înjură pe Băsescu și „strigă” „Jos Guvernul!” fără să știe care e diferența dintre Senat și Camera Deputaților, dintre revoluție și revoltă, dintre reduceri de salarii și mai puțini bani de la părinți. E trist că așa au ajuns să se împartă protestatarii la noi: în stradă, studenții restanțieri, care s-au plictisit de seriale și fumat iarbă pe cămin, șomerii care oricum nu se grăbesc să-și caute un job și ultrașii care se bucură că mai au un motiv să se bată cu jandarmii – pe Internet, puștii care psihologic n-au trecut de clasa a X-a (chiar dacă unii au o facultate terminată) și care chiar au impresia că schimbă ceva periindu-și părerile mediocre în statusuri și comentarii agramate. Se spune că dacă în decembrie ’89 era viscol, Revoluția nu mai avea loc. Acum, dacă pică ’netul, ce faceți? Dați restart la router și ieșiți în stradă zece secunde? Ioan Stoleru

Târgul de tehnologie din Las Vegas

paginile 4-5

INTERVIU

GHID PRACTIC

În publicitate faci arta de dragul vânzării In meseria pe care o practica, Alexandru Israil nu pune niciodata accent pe scenarii si texte cu iz comic atunci cand vine vorba de publicitate. Sobru prin prezenta si convingator in gandire, marketerul de guerilla stie ca si cu un buget financiar scazut poti realiza un serviciu de calitate, atat timp cat creativitatea este dublata de rabdare. Pentru ca lucrurile bune se realizeaza in timp. Iar asta a invatat-o pe cont propriu.

paginile 8-9

Ghid de promovare in social media Multi vor sa fie in social media, dar putini stiu exact la ce ii ajuta. De la un simplu experiment, reclamele pe retele sociale au devenit acum una dintre cele mai la moda forme de promovare de pe internet, cu o piata de peste patru miliarde de euro la nivel mondial si de doua milioane de euro in romania in 2011. De la un simplu experiment, reclamele pe retele sociale au devenit acum una dintre cele mai la moda forme de promovare de pe internet.

paginile 10-11


2

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

SOCIAL MEDIA

Optimizarea continutului pe Twitter: 5 pași simpli Prezenta pe retelele sociale - parte a Social Media Optimization - a devenit una dintre conditiile principale pentru crearea identitatii online a organizatiilor. Din acest motiv, tot mai multe institutii isi fac cont pe Facebook si pe Twitter - cele mai cunoscute si mai folosite retele sociale in Romania. Insa este putin stiut faptul ca prezenta si activitatea pe retelele sociale nu au influenta doar asupra optimizarii pentru social media, ci au importanta si din punct de vedere al optimizarii pentru motoarele de cautare. In acest sens, Twitter-ul este un bun exemplu. Conform lui Mike Dobbs, Group Director SEO, Google indexeaza toate tweet-urile, iar acest lucru poate reprezenta atat un avantaj, cat si un dezavantaj pentru SEO. Cum pot optimiza continutul de pe Twitter? Faptul ca tweet-urile ajung sa apara la un moment dat si in cautarile de pe Google, este un aspect care, valorificat intocmai, poate aduce un important capital de imagine si rezultate sporite in ceea ce priveste optimizarea pentru motoarele de cautare. Iata care sunt cei mai simpli pasi de optimizare a continutului de pe Twitter:

Alege username si account name "intelepte" Alegerea unor date de identificare

ale profilului de Twitter simple, concise si semnificative pentru profilul si brandul organizatiei este importanta si eficienta atat pentru motoarele de cautare, cat si pentru obiceiurile de consum ale utilizatorilor de Internet. Username-ul este cel care va aparea in adresa URL, iar account name-ul este "numele de Twitter" al organizatiei. Username-ul poate fi diferit de account name, atat timp cat fiecare dintre acestea doua reda cel mai bine identitatea organizatiei si reprezinta sintagme care inregistreaza un numar mare de cautari pe respectivul domeniu.

"Descrie-te" iscusit Cele 160 de caractere prin care organizatia se descrie, creandu-si de fapt o carte de vizita, au un rol determinant in optimizarea pentru Twitter. Aceasta descriere trebuie sa contina informatii despre misiunea si profilul organizatiei, cat mai clar si mai concis, deoarece Google va interpreta aceste informatii drept repere pentru continut.

Fa-te cunoscut! Imediat ce contul de Twitter a fost creat si optimizat corespunzator, este momentul sa il faci cunoscut publicului, sa dai de stire ca existi. Promoveaza link-ul catre pagina de

Oh... this is going to be addictive!

Dom Sagolla, Twitter co-creator Publicitate

Twitter a organizatiei atat pe site, cat si in posturile de pe bloguri si de pe alte retele sociale. Oricat de tentant ar fi, evita pe cat posibil spam-urile cu respectiva adresa, deoarece astfel nu vei aduce un punct in plus optimizarii, ci iti vei atrage "antipatia" lui Google si a publicului tau.

Optimizeaza fiecare tweet Sa optimizezi datele contului de Twitter si sa promovezi adresa URL a acestuia nu este suficient pentru optimizare. Alegerea si folosirea cuvintelor-cheie in toate tweet-urile postate este o metoda la fel de importanta, deoarece, chiar daca aceste topicuri au putine caractere, ele reprezinta in fapt continut, iar optimizarea continutului este esentiala in SEO.

Etsy îți recomandă cadouri pentru prieteni în funcție de like-urile de pe Facebook Etsy este un magazin online specilizat pe lucruri vintage si handmade, fiind un bun loc pentru a gasi un cadou unicat sau personalizat. Anul acesta, pentru a veni in ajutorul cumparatorilor moderni, site-ul poate gasi cadouri pentru prietenii tai de pe Facebook in functie de interesele acestora. Este foarte usor de folosit. Intri pe Etsy.com, accesezi Get Gift Recommendations, te loghezi cu contul de Facebook si accepti conditii aplicatiei, alegi unul din prieteni si cam atat. Site-ul iti va afisa cadouri in functie de paginile la care a dat like prietenul respectiv. De exemplu, pentru fanii Michael Jackson vor aparea de la tricouri, genti si postere de tot felul, pana la bratari handmade cu „I love MJ” si planuri

pentru a realiza un mini-Michael tricotat. Practic “like”-urile devin cuvintele dupa care se efectueaza cautarile produselor de pe site. Dupa cum noteaza si cei de la Daily Mail, „in mod evident, aplicatia nu va posta mesaje pe profilul utilizatorului, pentru ca prietenii sai sa nu-si dea seama ce cadouri cumpara acesta”. Si Amazon are un serviciu similar, insa acesta se axeaza pe preferintele utilizatorilor, nu a prietenilor acestora. Etsy este o solutie posibila si pentru cumparaturile de Craciun ale romanilor, site-ul livrand si in Romania cu posibilitatea de a efectua plata prin card sau prin PayPal. Lucia Rotaru

Alege cu grija introducerile Modul in care iti prezinti fiecare tweet joaca un rol considerabil in SEO, deoarece respectivele cuvinte vor aparea drept titlu al tweet-ului in rezultatele furnizate de Google. Mai exact, pe Google vor aparea account name-ul si alaturi de acesta primele cuvinte ale postarii. Elena Gherasim

Cei cinci super prieteni Problema securitatii pe internet nu este o noutate. Utilizatorii din toata lumea se confrunta zilnic cu probleme precum conturi sparte sau informatii private furate, insa, acest lucru nu se datoreaza lipsei de interes al marilor giganti din online. Facebook, de exemplu, are in jur de 300 de angajati cu norma intreaga ce lucreaza pentru a imbunatati securitatea si siguranta propriilor utilizatori. Astfel, compania Facebook

Sugestii pentru UAIC Iasi aduce mereu imbunatatiri in domeniul sigurantei, cea mai noua dintre acestea fiind introducerea „super prietenilor” (trusted friends) cu ajutorul carora se pot recupera conturile ce au fost sparte.

Cum funcționeaza? Trebuie alesi 5 prieteni (de la pagina de Security Settings) in care ai incredere si pe care ii poti contacta foarte usor. A nu se intelege ca acesti prieteni iti vor putea accesa contul de pe Facebook. Ei doar te vor ajuta sati recuperezi parola. Cand observi ca iti este blocat accesul pe site si nu te mai poti loga,

Nu te desparți de persoana iubită pe Facebook sau prin telefon In ziua de astazi relatiile dintre persoane sunt mai publice ca niciodata. Pentru a afla care este legatura dintre relatiile sentimentale si tehnologie, site-ul de cercetare online Lab24 a realizat un studiu sintetizat in acest infografic. La baza acestuia a existat un chestionar online ce a fost completat pe retelele de socializare de catre 550 de utilizatori cu varste de peste 18 ani. Potrivit acestui studiu una din trei despartiri nu are loc fata in fata, ci prin SMS, e-mail sau Facebook. Deasemenea, atunci cand intalnesc o persoana care i-ar interesat, 57% dintre participanti au declarat ca o

adauga pe Facebook, 29% o "cerceteaza" pe retelele sociale, 26% o cauta pe Google, 11% o urmăresc pe Twitter, iar 18% adopta alte tactici. Claire Suddath scrie intr-un articol pe Time.com: „For many people, the manner in which they present themselves on Facebook has come to mirror how they see themselves in real life. Photos broadcast the fun they're having, status updates say what's on their mind and a change in relationship status announces their availability, commitment or something in between. Of these mini-declarations, relationship status is the only one

iei legatura cu doar 3 dintre prietenii alesi pentru a primi un cod de la fiecare dintre acestia, coduri ce te vor ajuta sa-ti resetezi informatiile de logare. Cei de la Facebook au anuntat cu mandrie ca doar 0.06% din logarile dintr-o zi sunt facute de pe conturi ce au fost sparte. Chair si asa, avand in vedere numarul mare de utilizatori (in jur de 750 de milioane in intreaga lume), acest procent inseamna un numar de aproximativ 600.000 de logari de pe conturi furate. Lucian Rotaru that directly involves another person. That puts two people in the socialnetworking mirror, and that, to borrow a Facebook phrase, can make things complicated.” Momentan, pe Facebook, avem urmatoarele optiuni pentru statusul relatiei in care ne aflam: Single, In a relationship, Engaged, Married, It’s complicated, In an open relationship, Widowed, Separeted si Divorced. Noi statusuri pentru relatii sunt adaugate mereu, unele dintre ele la cererea utilizatorilor. De exemplu, optiunea Widowed este disponibila din septembrie 2009. De la inceputul anului 2011 s-au adauga si variantele “In a civil union” si “In a domestic partnership”, pentru cuplurile de acelasi sex, insa, doar in Statele Unite ale Americii, Canada, Franta, Marea Britanie si Australia. Lucian Rotaru


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

SOCIAL MEDIA

Social media în Romania Prin termentul de Social Media facem referire la folosirea tehnologiilor mobile si cele ale internetului pentru a transforma conversatia intrun dialog interactiv. Facebook, Google+, LinkedIn, MySpace, Twitter, Hi5,YouTube, Flicker, Deviantart si multe altele sunt site-uri de social media ce aduna milioane de utilizatori din toata lumea. Site-urile de Social Media inregistreaza succese enorme si in Romania, insa tendintele difera foarte mult in comparatie cu SUA sau alte tari. Astfel, inainte de revolutia Facebook, Myspace-ul domina retelele sociale din afara, pe cand in Romania toata lumea se aduna pe Hi5. Multa vreme Hi5-ul a fost fruntas la noi in tara, acesta fiind detronat de catre Facebook cu putin timp in urma. In Romania, declinul Hi5-ul a dus la o crestere enorma a Facebook-ului. Luna de luna sunt tot mai multi utilizatori de Facebook, iar specialistii preconizeaza ca, foarte curand, Facebook isi va atinge apogeul si apoi va inregistra o scadere considerabila. Suprematia Facebook de afara este

„La ce te gândești?”

amenintata de un nou pion pe piata, Google +. Site-ul de socializare a celor de la Google a fost lansat in mod oficial la sfarsitul lunii septembrie a.c., dupa o perioada de proba de aproxi-

mativ 3 luni. Google + a atins un numar de 40 milioane de utilizatori, fiind reteau de socializare cu ce mai rapida ascensiune din istorie. Lucian Rotaru

Despre virușii de pe Facebook Virusii pe Facebook sunt o noua tendinta a retelelor de socializare de care foarte putin se pot ascunde. Pe langa posibilitatea de a-ti afla anumite informatii ce ai ales sa fie vizibile doar de anumite persoane, acestia publica articole dubioase cu „ajutorul” unor prieteni din lista ta ce au dat acces anumitor aplicatii. Astfel, iti apar fotografii revoltatoare pe pagina de stiri (News Feed). Cu scopul de a-i ajuta pe utilizatorii Facebook, Compania BitDefender a realizat primul antivirus pentru retelele de socializare, BD SafEgo – „protectie virtuala pentru tine si prietenii tai”. Pe de alta parte, Facebook a implementat de curand un nou sistem de securitate ce verifica toate link-urile de pe profilul

63.206: noua limita de caractere de pe Facebook Platforma Twitter este cunoscuta pentru faptul ca mesajele publicate aici nu depasesc mai mult de 160 de caractere, echivalentul unui SMS. Celelalte retele de socializare nu au impus astfel de limite, desi, din punct de vedere logic, mereu a existat una. Saptamana aceasta Facebook a anuntat ca noua limita este de 63.206 de caractere, un salt urias de la 5.000 de caractere, vechea limita impusa in septembrie 2011.

Cele mai vizitate site-uri de socializare din Romania

nostru si ne atentioneaza atunci cand accesam unul riscant. Toate aplicatiile de pe Facebook iti cer accesul la anumite date disponibile aici. Nu trebuie sa devenim prea paranoici, putem avea incredere intr-o aplicatie cunoscuta. Problemele apar atunci cand, pentru a accesa anumite informatii, trebuie sa dam accept unei aplicatii dubioase (ex: Clipuri Interesante – nume generic si autor necunoscut). „Aproape 4 milioane de romani au cont pe Facebook. Iar ceea ce postam pe reteaua de socializare ajunge sa ne reprezinte ca o reflexie a personalitatii noastre. Si nu am vrea sa o faca poze cu continut de violenta sau chiar pornografie. Insa toate acestea se pot intampla intr-un

moment de neatentie” (din emisiunea iLike IT de la ProTV). E important de stiu ca putem intrerupe accesul acestor aplicatii foarte usor (Privacy Settings – Apps and Websites – Edit Settings – Edit Settings iar, pentru a accesa lista intreaga). De aici putem limita sau chiar bloca definitiv aplicatiile necunoscute. Eu am intrat la aceasta sectiune si am gasit o multime de aplicatii pe care le-am folosit cu mult timp in urma, iar altele pe care nici nu mi le aminteam. Am stat 5 minute si am facut ordine, lasand doar o mana de aplicatii ce le folosesc des si in care am incredere. A fost comic la momentul protrivit, dar, acum, chiar nu cred ca mai am nevoie de o aplicatie cu sfaturile doctorului House.

Lucian Rotaru

I think that people just have this core disere to express who they are. And I think that always existed.

Mark Zuckerberg Redactor-șef: Ivona Burduja

Chuck & Beans | facebook.com/shoeboxblog

Redactor-șes adjunct: Alex Savitescu

3

Ma gandesc cu frica la posibilitatea unora de a folosi toate caracterele disponibile pentru a raspunde la intrebarea ce ne asteapta pe profilul fiecaruia. Un roman are in jur de 500.000 de caractere, adica un scriitor darnic va putea sa-si publice intregul volum in doar 9 postari pe Facebook. Un inginer al companiei, Bob Baldwin, a marturisit ca alegerea limitei are o explicatie logica pentru pasionatii de informatica: “Facebook. Face Boo K. hex(FACE) – K = 64206 – 1000 = 63206 “ (daca nu ati inteles ecuatia

imaginata, calculati decimala pentru hexagonala de FACE). Aceasta modificare apare dupa ce Google a anuntat ca pe G+ nu exista limita de caractere, fiecare utilizator poate scrie cat doreste (desi, pe Google + limita este de 100.000 de caractere). Nu cred ca se va folosi nimeni de aceaste limite prea curand, insa retelele de socializare sunt pregatite pentru posibilele noastre postari kilometrice. Concurenta dintre cele doua siteuri de socializare este vizibila din primele zile de la lansarea Google +. Cei de la Facebook nu doresc ca un utilizator de rand sa observe vreo diferenta intre posibilitatile acestor retele, adica sa nu gaseasca un motiv sa renunte la Facebook pentru Google +. De aici se trag numeroasele modificari din ultima vreme: imbunatatirea setarilor de siguranta, aparitia listelor de prieteni, posibilitatea de video chat si altele, precum si aceasta inutila modificare. Unii speculeaza ca astfel se urmareste o eliminare a sectiunii de Notite. Lucian Rotaru

Revoluția retelelor de socializare Social Media este despre relatii, iubire, cei mai bogati din lumea, @s***mydadsays, tragedie, revolutie, lucruri interesante, celebritate de moment, amestec de culturi, clienti, memorii, revolutia dansului, prieteni virtuali, dezamagiri, poze jenante, filmulete cu pisici, si, cel mai important, este despre oameni. Mini-seriile "Social Media Revolution" realizate de Erik Qualman au la baza cartea acestuia despre retelele de socializare, Socialnomics. Dupa numarul de utilizatori inregistrati aici, Facebook ar putea fi a III-a tara din lumea, pana in momentul de fata, avand in vedere ca in urma cu doi ani se situa pe locul 4, dupa China, India si Statele Unite ale Americii. Un utilizator youtube

Secretar general de redacție: Lucian Rotaru Redactori: Elena Gherasim Lucian Rotaru

a subliniat printr-un coment ca, daca Facebook ar fi o tara, ar fi tara cu cel mai ridicat nivel de analafabetism si somaj din lume. Internetul a schimbat modul in care ne raportam la anumite lucruri. A introdus noi concepte. Sa luam exemplul Wikipedia. Este o enciclopedie gratuita, disponibila online, in diferite limbi, dirijata de o organizatie non-profit Wikimedia Foundation si pentru care poate scrie oricine. Cu 20 de ani in urma, un astfel de model de afacere era absurd. Astazi, daca informatiile de pe Wikipedia ar fi adunate intr-o cartea, aceasta ar avea 2.25 milioane de pagini si ti-ar trebui 125 de ani pentru a o citi. Lucian Rotaru

Șef departament: Elena Gherasim the social paper este tipărit la G&R Company.


4

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

CES 2012

Târgul de tehnologie din Las Vegas în imagini - cele mai spectaculoase gadgeturi Târgul de tehnologie CES 2012 din Las Vegas s-a încheiat în cursul nopţii trecute, dar amprenta sa va marca anul 2012 şi tehnologia din viitorii ani. În fiecare an, cele mai mari firme din domeniu se adună pentru a-şi prezenta ultimele inovaţii, filosofia pentru viitor şi puterea de care dispun. În timpul celor patru zile, mai mult de 3.100 de produse au fost ex-

puse la standurile din interiorul halei din Las Vegas şi au fost stabilite şi noi recorduri. Huawei a venit cu cel mai subţire telefon, Acer şi Samsung s-au întrecut în a oferi cele mai subţiri laptopuri, iar noile tehnologii au fost introduse în toate domeniile. Bucătăria va fi schimbată de gadgeturi, iar trendul a fost setat şi de către dispozitivele ecologice.

Cum poţi transforma orice smartphone în card bancar

Apple spionează concurenţa – o armată de oameni a fost trimisă la CES Deşi Apple nu participă la CES 2012, angajaţii companiei californiene sunt aparent peste tot la Târgul de electronice, studiind concurenţa şi produsele pe care le scot aceştia pe piaţă. Blogul de tehnologie Gizmodo vorbeşte despre faptul că în Las Vegas ar fi 250 de „spioni" Apple. Primele informaţii despre acest lucru au venit de la Tom Krazit, de la site-ul paidcontent.com, care a dat peste directorul de marketing de la Apple, Greg Joswiak. Acesta studia

produsele expuse de Sony. Jurnalistul de tehnologie Mike Elgan spune că este un lucru logic. „O preconcepţie despre Apple este că americanii nu acordă atenţie concurenţei şi rămâne deasupra competiţiei generale. Evident, fiecare companie este atentă la celelalte lansări şi-şi trimit oamenii pe la conferinţe, dar Apple a trimis o adevărată armată de 250 de oameni pentru a studia fiecare amănunt de la CES". Aşadar, chiar dacă Apple nu a venit şi probabil nu va veni în vi-

itorul apropiat la Târgurile de tehnologie şi va rămâne adepta lansărilor exclusiviste, angajaţii ei studiază tot. Vlad Andriescu www.adevarul.ro

Roboţii, vedete la CES 2012 Unii producători au ales să prezinte la Târgul din Las Vegas roboţi controlaţi wireless, iar Mercedes au lansat un nou concept de maşină, conectată în permanenţă la reţelele de socializare.

Umanoidul care desenează Moneto poate fi folosit atât pe iPhone, cât şi pe telefoanele cu Android Telefoanele inteligente care înlocuiesc cardurile au apărut deja pe piaţă, iar tehnologia NFC urmează să fie introdusă la nivel global anul acesta. Două companii independente vor să schimbe jocul giganţilor şi să ofere o alternativă mai ieftină. Device Fidelity şi Spring Card Systems au prezentat la CES 2012 dispozitivul Moneto. Acesta este practic un card microSD care poate fi montat în orice smartphone, iar după ce o aplicaţie este descărcată în gadget, telefonul se transformă întrun card cu care pot fi făcute plăţi la magazinele care vor fi dotate în viitor cu NFC, scrie bgr.com. Tehnologia lucrează pe iPhone, la doar 80 de dolari utilizatorul primind

o carcasă specială, cu 10 dolari fonduri. Pentru telefoanele cu Android, dispozitivul costă 30 de dolari şi constă într-un simplu card microSD. Utilizatorii vor putea folosi noua tehnologie foarte simplu. Se introduce cardul în telefon, se lipseşte un sticker care ajută semnalul NFC şi drumul spre tranzacţiile fizice cu telefonul mobil este deschis. Moneto lucrează împreună cu MasterCard şi poate fi folosit pentru plăţi şi transferuri prin serviciile Moneygram, Western Union, PayPal sau GreenDot. Vlad Andriescu www.adevarul.ro

Compania vietnameză Tosy a prezentat robotul SketRobo, programat pentru a desena imagini încărcate în memoria sa şi, printr-o aplicaţie de recunoaştere facială, va putea schiţa portrete „la prima vedere". Chiar şi Justin Bieber a fost ieri la standul Tosy pentru a susţine micul umanoid şi pentru a i se face primul portret „robotizat".

Aparat foto inteligent Polaroid a lansat camera SC1630, care are un ecran tipic de smartphone în partea din spate. Dispozitivul de 3,2 inci poate fi folosit pentru muzică, pentru accesarea aplicaţiilor Android, dar şi pentru publicarea pozelor online. În acelaşi timp, camera foto are un senzor performant de 16 megapixeli.

Plăţi cu orice telefon Cei de la DeviceFidelity şi Spring Card Sistems au dezvoltat un sistem independent de plăţi cu ajutorul telefonului. Numit Moneto, acesta este un card microSD care se intro-

duce în orice telefon, iar după activarea aplicaţiei descărcate online poate efectua orice plată cu sistemul NFC.

Robotul controlat prin Skype Inginerii de la Mindstorms NXT au lansat un robot din piese LEGO care poate fi sunat prin programul Skype, iar pe ecranul calculatorului apar patru săgeţi pentru controlarea acestuia. Printr-o conexiune Bluetooth, utilizatorul mişcă gadgetul şi primeşte imagini de pe traseul ales. Vlad Andriescu www.adevarul.ro

Facebook în maşină

Mercedes-Benz SUA a introdus în interiorul maşinilor sale un sistem care accesează pagina de Facebook a utilizatorului. Reţeaua socială din vehicul este o versiune cu mai puţine opţiuni, iar utilizatorii au de ales de multe ori între răspunsuri prestabilite, pentru evitarea unor eventuale accidente.

SketRobo este programat pentru a desena imagini încărcate în memoria sa


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

CES 2012

5

Cele mai tari gadgeturi din Las Vegas Pe lângă marile apariţii de al târgul CES 2012 din Las Vegas, unii producători vin cu gadgeturi de buzunar sau purtabile care mai de care mai inventive. Iată câteva dintre cele mai trăznite dispozitive prezentat în Las Vegas.

Solar Kindle Este practic o copertă pentru ereaderul Kindle Amazon, dar care se încarcă cu ajutorul razelor Soarelui.

Astfel, în interiorul ei se găsesc celule care stochează energie, iar siteurile de specialitate cred că un e-reader poate rezista trei luni fără să fie încărcat, dacă are această copertă. Pe lângă această funcţie, SolarKindle mai are şi o lampă în miniatură, alimentată şi ea cu baterii solare, utilă pentru cititorii nocturni.

A.R. Drone Este o mică aeronavă care poate fi controlată cu ajutorul unei telecomenzi şi poate îndeplini funcţii complexe. Aparatul va avea o cameră foto cu care vor putea fi trase cadre în locuri greu accesibile, de asemenea poate fi programată să urmeze un anumit circuit pe GPS. Practic, drona poate îndeplini funcţii de fotograf amator şi porumbel călător.

House of Marley

Kindle-ul cu coperta solară

Firma deţinută de Rohan Marley, fiul celebrului cântăreţ raggae a lansat două accesorii care se pot ataşa la smartphone-uri. Mai degrabă, smartphone-urile sunt ataşate la ele. Block Party şi One Foundation sunt practic nişte boxe performante, care pot fi transportate într-o geantă „cool" şi care au un spaţiu special

unde este introdus telefonul.

3M multitouch table 3M a venit cu o masă multifuncţională de 1,16 metri diagonală, care este practic o tabletă de dimensiuni gargantuelice, asemănător cu Microsoft Surface. Ecranul are o rezoluţie de 1080p şi poate accepta până la 20 de atingeri în acelaşi timp, deşi teoretic ar putea ajunge şi la 60. Masa este destul de inteligentă încât să recunoască atunci când utilizatorul pune coatele pe ea şi nu primeşte comenzi în acel moment.

Guitar Apprentice Este practic o chitară la care poate fi ataşat un iPad. Cu ajutorul unor aplicaţii special dezvoltate, oricine poate să îşi arate talentul la cântat, fără să-şi distrugă degetele în corzi. Momentan este doar un concept, dar viitorul este aici. Corzile deja nu mai sunt la modă. Cele virtuale vor începe să apară pe piaţă.

Behringer Splash Bluetooth Bila cu formă simpatică este de fapt o boxă care va costa 75 de euro şi care funcţionează fără niciun fir. Totul este sincronizat cu ajutorul

FOTO: AFP | House of Marley conexiunii bluetooth, iar gadgetul poate fi scăpat în apă şi va funcţiona şi după aceea.

Gametel Utilizatorii de smartphone-uri s-au plâns de multe ori că jocurile, în special cele cu maşini, sunt greu de controlat prin intermediul înclinării aparatului. Cu ajutorul joystick-ului dezvoltat de Gametel, şi care este de fapt un locaş unde se introduce smartphone, lucrurile devin mai uşoare. Practic, telefoanele sunt transformate în console de jocuri.

PowerTech Ultraslim Poate nu arată destul de spectaculos faţă de celelalte gadgeturi, dar acest dispozitiv este unul foarte folositor. Practic, este vorba despre un aparat care se introduce în priză şi acţionează apoi ca un suport USB. Este ideal pentru cei care doresc să plece în vacanţă şi nu vor să-şi ia cu ei laptopul, dar au nevoie de un telefon încărcat. Vlad Andriescu www.adevarul.ro

Cele mai proaste invenţii prezentate Revoluţia tehnologică La cel mai important târg de electronice din lume, CES 2012, au fost etalate produse care s-au remarcat exclusiv prin extravaganţă, prost gust, lipsă de utilitate sau preţuri uriaşe. Consumer Electronic Show (CES) 2012, organizat între 10 şi 13 ianuarie în Las Vegas, SUA, a dorit să îmbogăţească piaţa de IT&C cu produse cu rezonanţă în domeniul gadgeturilor. Însă, cum orice pădure are uscăciunile ei, evenimentul a fost marcat şi de prezentări eşuate sau de produse care au lăsat mult de dorit. Acestea din urmă nu erau decât nişte obiecte ostentative, aşa-numitele „cyber-bălegar", după cum le-au spus specialiştii de la „The Huffington Post". Deşi unii producători proclamau că vor avea recorduri în vânzări şi progrese revoluţionare, nau făcut altceva decât să dezamăgească publicul.

Scumpe şi inutile „Lista neagră" a produselor CES

2012 începe cu iNuke Boom iPod Dock. Producătorul audio german Behringer a prezentat un doc de iPod sau iPhone de 10.000 waţi, cu o lăţime de 2,43 metri. Acesta cântăreşte peste 300 de kilograme, are o înălţime de 1,22 metri, iar preţul este fabulos: 30.000 de dolari (23.500 de euro). Urmează un aparat de fitness, produs de firma japoneză Fujiiryoki, care presupune lucrarea părţilor unde se află depozitată grăsimea, însă modul de lucru este cu totul neaşteptat. Colăceii de grăsime se mişcă haotic. Robotul de purificat aerul este un alt produs nereuşit, prezentat la CES. Cei de la „Huffington Post" spun că „în sfârşit" a fost prezentat un aparat de purificat aerul care poate merge după o persoană şi care poate purifica duhoarea lăsată de „vânturi". Tableta rezistentă la apă a celor de la Fujitsu a fost şi ea ironizată de specialiştii prezenţi la târg. „Dacă maş supăra odată pe tableta mea şi aş

arunca-o în ocean, când valurile o vor aduce din nou la mal, aş mai putea juca pe ea Fruit Ninja?", s-au amuzat ziariştii americani. Teleobiectivul Sigma cu lentile de 200500 de milimetri a făcut şi el „furori" la Las Vegas. „Un astfel de dispozitiv este extrem de folositor celor care vor să facă fotografii vecinelor sexy. Dacă ele locuiesc la opt străzi distanţă", au comentat cei de la „The Huffington Post", care s-au arătat dea dreptul şocaţi de preţul camerei: 25.999 de dolari (20.330 de euro).

3D cu neon roz Gadgetul produs de CASIO, care transformă pozele 2D în 3D, a fost de asemenea primit cu neîncredere. „CASIO n-a făcut altceva decât să adauge unei fotografii o ramă din neon roz". 20.330 de euro este preţul unui teleobiectiv Sigma cu lentile de 200500 de milimetri. Ramona Dragomir www.adevarul.ro

ajunge în bucătărie Producătorii au prezentat la Târgul de Electronice de la Las Vegas (SUA) frigidere, maşini de spălat şi cuptoare inteligente controlate prin aplicaţii pentru smartphone-uri. Frigiderele te ceartă când te abaţi de la dietă, aspiratoarele spionează copiii când nu eşti acasă, iar maşinile de spălat nu mai electrocutează, ci îţi trimit o alertă pe telefonul mobil atunci când rufele sut spălate şi gata de pus la uscat. Nu este science-fiction, ci ultimele tehnologii prezentate la Târgul de electronice CES 2012, care se desfăşoară în această săptămână la Las Vegas.

Frigiderul nutriţionist Cei mai harnici au fost sudcoreenii de la LG, care au venit cu o linie nouă de aparatură electrocasnică. Ei au mizat pe ideea de locuinţă inteligentă şi de tehnologie care ne uşurează viaţa. Centrul atenţiei a fost Smart Fridge Thinq, un frigider inteligent care se transformă într-un specialist în diete. Utilizatorul îşi înregistrează detaliile în memoria aparatului, iar acesta îi spune cât trebuie să slăbească. Astfel, dacă cineva doreşte să dea jos cinci kilograme, frigiderul va ţine minte acest lucru şi-i va face recomandări gastronomice pentru perioada optimă în care persoana respectivă ar trebui să scape de acele kilograme în plus. În interiorul lui Thinq există şi un ecran inteligent, dotat cu o tehnologie care permite recunoaşterea discursului. Astfel, detaliile utilizatorilor nu se amestecă, fiecare membru al fami-

liei având propriile setări. De asemenea, în epoca oamenilor care nu mai au timp să facă liste de cumpărături, LG a venit cu o soluţie. Frigiderul îşi dă seama când rămâne fără produse şi, dacă îşi conectează smartphone-ul la Thinq, proprietarul primeşte lista de alimente necesare sub forma unei alarme. Deşi caracteristicile sunt deja de domeniul science-fiction, Thinq nu se opreşte aici. Un mic gadget care recunoaşte codurile de bare ale produselor oferă avertizări asupra termenului de valabilitate al alimentelor şi anunţă pe ecranul exterior că acestea urmează să expire. După târgul din Las Vegas, frigiderul va fi pus în vânzare mai întâi în Marea Britanie, la un preţ de 2.400 de euro.

Menajera-bonă 2.0 Pe lângă frigiderul Thinq, LG a mai expus la CES 2012 un aspirator performant. Numit Hom-Bot, acesta se aseamănă cu o sferă şi îndeplineşte funcţii care de care mai variate: face curăţenie pe unde trece, dar şi monitorizează activităţile din casă prin intermediul unei camere video. Conectat la o aplicaţie specială pentru iPhone sau pentru telefoane cu sistem de operare Android, Hom-Bot oferă o transmisiune în direct, fiind astfel folositor părinţilor care vor să-şi supravegheze copiii şi când sunt la serviciu. Vlad Andriescu www.adevarul.ro


6

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

INTERVIU

"Social media are un nas fenomenal, care te simte daca esti fals" - interviu cu blogger-ul Cristian China-Birta Social Media Summit, desfasurat in incinta Hotelului Unirea, pe 4 martie a.c., l-a adus la Iasi si pe bloggerul si antreprenorul online Cristian ChinaBirta, Chinezu' - asa cum ii place sa i se spuna. Pe un ton glumet si relaxat, acesta a vorbit in cadrul conferintei de deschidere despre cum se dezvolta blogosfera locala si cum sunt folosite resursele locale in context global. In curand, nici un brand nu va putea face abstractie de social media. Elena Gherasim: Ce influenta are social media in Romania? Cristian China-Birta: Acum nui mare smecherie, pentru ca multa lume nu stie de ea, dar daca suntem atenti la cum se uita afaceristii la trenduri, are cresteri de 100% in fiecare an. Suntem la momentul in care ca brand, ca business sa fii prezent in social media este un avantaj care merita investitiile, dar intrun in scurt timp o sa fie obligatoriu. Pentru ca nu inventam noi apa calda, noi ne uitam la ce fac cei de dincolo. Si ei au deja strategii de comunicare si promovare explicit pe social media. Nu mai baga bani in presa, TV sau evenimente. E.G.: Social media e buna doar pentru ca este mai putin costisitoare? C. C.-B.: Social media este ok din mai multe puncte de vedere, nu neaparat de bugetul in sine conteaza, ci mai mult raportul dintre cati bani investesti si ce beneficii obtii. Asta e un raport exceptional in social media. E adevarat ca nu prea il intelege lumea si trebuie sa invatam si noi, cei care facem parte din social media si cei care vor sa investeasca. Sa ne armonizam un pic, sa ne intelegem unii pe altii. Dincolo sunt bugete de zeci de milioane de dolari, investite in social media. E.G.: In Romania pe ce retea ar trebui sa ne bazam mai mult cand vrem sa promovam un produs. Pe Facebook sau pe Twitter?

C. C.-B: Pe amandoua si pe niciuna. Trebuie sa te bazezi pe social media, care inseamna cu totul altceva. Daca vrei sa lansezi un pachet de biscuiti, Facebook-ul e ok, daca vrei sa vinzi un produs, blogurile si Twitterul sunt recomandate, dar in final trebuie sa faci o combinatie intre toate astea. Cert este ca in curand, nici un brand nu va putea face abstractie de social media. Pentru a fi influenti, trebuie sa ne profesionalizam si sa ne responsabilizam. E.G.: Si care este secretul pentru a fi influent in mediul online? C. C.-B.: Trebuie sa muncesti foarte mult si sa nu astepti ca rezultatele sa apara peste noapte. Asta este o provocare pentru noi, cei din social media. Oamenii de afaceri sunt sceptici atunci cand vine vorba de social media, doarece totul li se pare neserios si nesigur. Asadar, nu trebuie sa renuntam la spiritul asta liber, dar nici sa continuam sa fim asa idioti . Sa intelgem ca si oamenii aceia au dreptate: nu poti injura mereu, nu poti critica. Trebuie sa facem urmatorul pas, sa ne profesionalizam si sa ne responsabilizam. In Romania, social media e acum in clasa intaia, peste cinci ani va fi deja la master, pentru ca, in fiecare an se dubleaza interesul si banii si tot ceea ce inseamna implicare in social media. E.G.: Ce pasi trebuie sa urmezi pentru optimizarea pe retelele sociale? C. C.-B: Cel mai important pas este sa aloci foarte mult timp. Daca e sa fi invatat ceva din social media, e ca are un nas fenomenal, care te simte daca esti fals sau nu esti de-al lor. Degeaba iti faci conturi pe retelele sociale sau bloguri daca nu vorbesti cu oamenii, nu interactionezi cu ei. E la fel de important sa nu fii ghertoi, ca daca tot injuri nu mai ai nicio credibilitate. E.G.: Ce aplicatii folosesti zilnic pentru a-ti usura meseria de antreprenor online? C. C.-B: Sunt foarte multe aplicatii. Blogul e pe Wordpress, pentru

Un chinez ca tot romanul Twitter si Facebook folosesc Tweetdeck. Ar mai fi Yahoo, Youtube, Stumbleupon, Digg. E.G.: Referitor la acestea, de ce in Romania Digg si del.icio.us nu au avut acelasi succes ca in afara? C. C.-B: Da, de ce nu merge Twitterul la noi asa de bine cum merge dincolo? Chiar nu inteleg. Imi declin competenta in a spune de ce nu merg asa de bine. Sigur ca as putea specula, dar nu vreau. Habar n-avem de ce nu functioneaza digg-ul, care, intr-adevar, ar trebui sa zbarnaie. Fiecare duce luptele lui. E.G.: S-a incercat macar promovarea acestor retele sociale de catre voi, cei care le cunoasteti si le folositi? C. C.-B: Fiecare duce luptele lui. Daca eu am trei ore sa fac treaba, le promovez pe ale mele. E foarte greu sa promovez Digg-ul in Romania. Un exemplu bun este Yahoo-ul, care trece acum pe .ro. Asa ar trebui sa faca si ei. E.G.: Sunt acestea rezultate ale popularitatii scazute a social media in Romania? C. C.-B: Nu stiu ce le lipseste romanilor, pentru ca Internetul este folosit la un nivel ridicat, la nivel de banda stam foarte bine, la nivel de specialisti la fel. Chiar nu pot intelege ce ne lipseste. E.G.: Si daca nu reusim sa ne dam seama ce ne lipseste, cum va fi posibil ca peste cinci ani social

media sa ajunga la masterat, cum spuneai mai devreme? C. C.-B: Functioneaza niste lucruri. Blogosfera este dezvoltata, Facebook-ul si Twitter-ul la fel, Youtube-ul merge bine in Romania, desi lumea nu intelege ca el este de fapt o retea sociala si sunt surprins ca Linkedin nu functioneaza la un nivel mai bun. E.G.: Cum sortezi fluxul de informatii pe care il primesti zilnic din mediul online? C. C.-B: Folosesc Zelist Monitor, e un serviciu de monitorizare al celor de la Zelist, pentru ca nu mai reusesc sa urmaresc dupa varianta clasica – din reader si bookmark si atunci imi setez eu niste parametri, pe care ii urmaresc, cuvinte cheie – altfel nu am nicio sansa. E.G.: Ca veni vorba de cuvinte cheie, te bazezi pe SEO (nr. optimizarea pentru motoarele de cautare) in scrierea textelor? C. C.-B: Nu. Am incercat o data si intr-adevar, are mare efect, dar eu prefer sa-mi construiesc comunitatea altfel, deoarece vreau sa stabilesc o relatie directa cu oamenii. Am incer-

cat sa imi cresc traficul astfel, dar mi s-a diluat comunitatea. Pentru ca motoarele de cautare imi aduceau utilizatori care nu aveau ce cauta pe blogul meu. E.G.: Cum se realizeaza o campanie online de succes? C. C.-B: Din punctul meu de vedere, succesul nu tine neaparat de buget sau de coverage, ci de cati bani investesti si cati scoti la final. Asta este secretul meu. Iau foarte putini bani de la clienti si aduc rezultate foarte bune. E.G.: Care sunt pacatele oricarui antreprenor online incepator? C. C.-B: Eu recomand tuturor sa citeasca, sa asculte si sfaturile altora dar sa se si arunce cu capul inainte. Multi se documenteaza si se bazeaza pe teorie, dar uita sa puna in practica. Toti trebuie sa inteleaga ca, odata ce s-au gandit sa faca ceva, inseamna ca sunt si pregatiti. Este bine sa incepi cat mai repede si sa inveti pe parcurs, chiar si din greseli. Cu capu-n zid e cel mai bine. In meseria asta, sfaturile sunt bune doar daca sunt cerut. Elena Gherasim

Absolvent de jurnalism,Cristian China-Birta a profesat la jumatatea anilor '90, pentru ca mai apoi sa fie angajat al Biroului de Presa al Camerei Deputatilor. In 2004 devine consultant politic in campania PSD si a lui Adrian Nastase, dupa care isi deschide propria firma de consultanta. Din 2007 are propriul blog pe www.chinezu.eu, iar la inceputul lui 2009 s-a apucat de antreprenoriatul online si a lansat www.sportlocal.ro. In 2011 se afla pe primul loc in topul bloggerilor cu cea mai mare vizibilitate din Bucuresti.


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

INTERVIU

7

"Prezenţa pe reţelele sociale ne-a ajutat foarte mult să înţelegem mai bine care sunt nevoile clienţilor noştri" - interviu cu George Teiosanu, project manager la Coriolan Una din discuțiile legate de utilizarea social media pentru promovarea unei afaceri online este că nu avem prea multe exemple de companii românești care fac asta. Ne place să venim cu exemple de succes de afară, dar când ne întrebăm cum se aplică social media în contextul online-ului românesc nu dăm nume și exemple clare, spunem doar că se poate. George Teiosanu este project manager la Coriolan, unul din cei mai cunoscuti producători de bijuterii din aur din România, care în ultima perioadă a investit puternic în promovarea online a brandului, pe lângă deschiderea de magazine noi. E o dovadă că social media poate fi folosit cu succes și în România pentru promovarea unei afaceri și creșterea vânzărilor. De ce ați decis să vă promovați brandul folosind rețelele sociale și blogurile? Începând cu Ianuarie 2010 unul dintre KPI’s pe care i-am urmărit în magazine a fost: ’de unde au aflat de noi clienţii care ne vizitează’. Iar în momentul în care am calculat costul mediu de achiziţie al unui client nou pentru fiecare din cele 3 surse principale de clienţi (participarea la târguri specializate, recomandarea din partea prietenilor, online), a fost evident că trebuie să investim mai mult în comunicarea online şi în crearea unor prezenţe pe reţelele sociale – deoarece costul de achiziţie al unui client prin intermediul website-ului era mult mai mic decat în cazul târgurilor. Astfel că din luna noiembrie a anului trecut am început să scriem pe blog, am creat pagina de Facebook şi am început să realizăm clipuri pe care le-am postat pe YouTube. Ce rețele sociale folosiți în promovarea brandului Coriolan pe internet? Pe lângă conţinutul creat de noi şi postat pe blog, pe pagina de Facebook şi clipurile de pe YouTube, am încercat în acest an să stârnim conversaţii despre brandul Coriolan şi

prin 2 mini-campanii pe bloguri: o campanie derulată prin Blogal Initiative şi una realizată în ultimele săptămâni prin intermediul mai multor bloguri din Iaşi, pentru a promova noul nostru magazin de bijuterii. Ce aplicații recomandați pentru promovarea și monitorizarea social media în cadrul unei companii? Noi folosim în principal aplicaţii de raportare şi monitorizare: de bază este Google Analytics (cu integrarea completă a tuturor site-urilor noastre, cu Goals, E-commerce Tracking, Advanced Segments & Social); altele pe care le folosim in mod curent: Facebook Insights, Hootsuite si Grader. Care este scopul principal al activității Coriolan în social media? În momentul în care am decis să ne implicăm la modul foarte serios în promovarea online, obiectivele principale au fost legate în primul rand de creşterea notorietăţii şi găsirea unui număr cât mai mare de clienţi potenţiali, pe care să-i aducem în magazinele noastre. În timp însă am descoperit că prezenţa pe reţelele sociale, pe lângă efectul pozitiv avut asupra notorietăţii şi a cifrelor de

Noul sediu deschis în acest an în Iași vânzări, ne-a ajutat foarte mult să înţelegem mai bine care sunt nevoile clienţilor noştri, care sunt aşteptările lor şi care sunt aspectele importante pentru ei în luarea deciziei de cumpărare. Fiecare articol scris pe blog, fiecare postare pe Facebook, fiecare clip publicat este pentru noi o invitaţie la dialog adresată clienţilor noştri, şi de cele mai multe ori ei ne răspund, îşi exprimă părerea, ne spun atunci când apreciază ceea ce facem, sau, din contră, îşi exprimă nedumeririle sau cer clarificări atunci când nu sunt pe deplin multumiţi de informaţiile pe care noi le transmitem. Aveți cifre concrete care să vă motiveze în continuarea activității în rețelele sociale? Cele mai importante cifre sunt, bineinteles, cele de vânzări. Şi până acum impactul activităţilor de promovare prin reţelele sociale a fost în mod evident unul măsurabil şi pozi-

tiv asupra volumului, cât şi a calităţii vânzărilor. În nici într-un caz nu punem sub semnul întrebării bugetul sau activităţile desfăşurate pentru promovarea prin social media – din contră, în perioada următoare vom creşte eforturile de promovare folosind aceste canale.

cial media manager, pentru că în tot ceea ce facem integrăm social media – fiecare din eforturile noastre de promovare include o componentă de social media, fie că se cheama articol pe blogul nostru, postarea unor fotografii pe pagina de Facebook sau organizarea unui concurs online.

Ce indicatori folosiți pentru a aprecia impactul social media asupra Coriolan?

Cât timp alocați zilnic sau săptămânal promovării prin social media în cadrul companiei?

Total Reach, Active users, Involvement (website & blog comments, status comments), Referral Traffic. Implicit de la referral tracking sunt calculate şi urmărite ratele de conversie pentru diferite canale şi activităţi (acolo unde este cazul şi are sens calcularea lor).

Depinde de zi si de ce ne propunem sa realizam. Media ar fi de 2 ore pe zi.

Aveți o persoană dedicată care se ocupă de promovarea online, un social media manager? Nu exista în echipă cineva care să ocupe o poziţie similară celei de so-

Cât la sută din bugetul de marketing este destinat promovării folosind rețelele sociale și blogurile? În 2011 un procent de aproximativ 30% din bugetul de promovare a fost alocat activităţilor care au implicat bloguri, Facebook şi YouTube.

Marius Sescu Publicitate


8

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

INTERVIU

In publicitate faci arta - interviu cu Alexandru Israil,

In meseria pe care o practica, Alexandru Israil nu pune niciodata accent pe scenarii si texte cu iz comic atunci cand vine vorba de publicitate. Sobru prin prezenta si convingator in gandire, marketerul de guerilla stie ca si cu un buget financiar scazut poti realiza un serviciu de calitate, atat timp cat creativitatea este dublata de rabdare. Pentru ca lucrurile bune se realizeaza in timp. Iar asta a invatato pe cont propriu. Elena Gherasim: Ce reprezinta exact creativitatea de guerilla despre care ne-ati vorbit la conferinta? Alexandru Israil: In varianta guerilla marketing, a fi creativ inseamna a face acel marketing care aduce profit companiei. Asta este masura lucrurilor in ceea ce priveste creativitatea. Creativitate nu inseamna sa fii bagat in seama, sa fii admirat de cei care privesc

o reclama sau iti citesc o lucrare de publicitate. Ea trebuie sa duca catre profit. Sa faci marketing e in regula daca lucrezi intr-o firma. De multe ori felul in care poti masura daca acea creativitate e eficace sau nu, este din cauza a cat de mult este legat de ego-ul persoanelor care se ocupa de respectivele lucrari. Adica, marele pacat este ca ei se duc catre a-si satisface propriul ego si atunci emit scenarii si texte, lucruri minunate de altfel, dar se indreapta catre partea de show business si uita de partea de sell - business. Esti angajat sau faci treaba aceea ca sa muti o marfa de pe raft, sa vinzi un produs sau un serviciu. In momentul in care ai uitat de chestia asta in marketing, atunci este show business. E.G.: Este ceea ce le lipseste tinerilor sau, de fapt, ce le lipseste?

A.I.: Eu nu as vorbi despre tineri. Cei care intra in domeniul asta acum ar trebui sa tina cont de treaba asta. Dar asta nu inseamna ca tinerii uita de eficacitate in favoarea creativitatii cu orice pret. Nu faci arta de dragul artei in publicitate. Faci arta de dragul vanzarii. Si in momentul in care te apuci de treaba, atunci asta este secretul. Nu poti sa uiti de ego-ul personal, e normal sa se manifeste la oamenii creativi, scenaristi, regizori, dar secretul este de a lega ceea ce generezi din punct de vedere creativ de vanzarea produsului in mod direct. Uitati-va la cate spot-uri TV se emit si in ele oamenii uita ca de fapt rolul lor acolo este sa vanda un produs. Ai 30 de secunde de spot TV si numele produsului si call to action, deci ce iti spune sa faci acest spot, se deruleaza pe ultimele trei secunde. Restul de 27 este un scenariu creativ mirobolant, extraordinar, dar care in final nu te duce sa vinzi. Simpla mentionare a brandului de-a lungul celor 30 de secunde, undeva jos, in dreapta, dar si numele a ceea ce vrei sa vinzi deja ajuta enorm.

Guerilla marketing spune ca o arma de marketing nu func i o n e a z a niciodata singura E.G.: In jurul acestei linii fine intre showbiz si sell business cum faci sa transmiti mesajul potrivit publicului potrivit in mod eficient? A.I.: Daca vorbim despre spoturi video, cu toate ca guerilla marketing face focus pe materialele ce nu cer foarte multe din punct de vedere al resurselor financiare, acestea se pot face cu 175.000 de euro, dar si cu 1000 de euro. Si daca esti cu knowledge-ul corespunzator, cu spotul de 1000 de euro poti sa generezi aceeasi reactie si aceleasi vanzari. Secretul consta in a construi un scenariu datorita caruia, in final, privitorul sa ramana in minte cu produsul tau. Si mai ales cu beneficiile pe care produsul tau i le poate aduce. Nu e usor, pentru ca necesita efort, tocmai de asta in guerilla marketing inlocuiesti resursele financiare cu timpul, imaginatia si informatia. Ce in-

seamna imaginatie si ce inseamna timp si energie? Sa te gandesti la un scenariu care poate sa fi si umorist, dar in final, omul cand rememoreaza scenariul tau, cand il discuta cu prietenii, el sa povesteasca despre berea X spre exemplu, si cu aia sa ramana in minte, nu cu o intrebare: la ce o fi fost spotul ala ca era foarte amuzant? E.G.: Care sunt pasii concreti intr-un asemenea demers, mai ales ca publicul din Romania cere un spot TV care sa creeze hohote de ras? A.I.: Ma uitam ieri la televizor si am vazut un outdoor pentru o bere, daca nu ma insel Neumarkt si headline-ul era asa: “Bere cu un gust puternic amarui, cu o cantitate mare de hamei”. Asta deja reda un avantaj competitiv, pentru ca este evident ca orice bere are hamei. Dar daca pui zece grame in plus la suta de litri, deja poti sa spui ca ai pus extra hamei si berea are un gust puternic amarui. Guerilla marketing spune ca o arma de marketing nu funcioneaza niciodata singura. Si atunci normal ca generezi o panoplie de arme de marketing. In momentul in care vii cu un outdoor de asta si poate ca sunt bani si de TV sau de canale on the line, vii si in magazin cu un hangler care sta la raft in dreptul berii pe care tu o reprezinti si care spune: “Aceasta este berea cu un gust puternic amarui”. Dupa asta poti sa faci promo-uri sau sa pui promoterite. Eu vin la un magazin si in parcare vad outdoor-ul asta cu berea, dupa care vin si fac cumparaturile zilnice si uit de treaba asta, dar undeva o fata ma opreste si imi zice: “Nu vreti sa faceti o degustare la berea Neumarkt?” - si din nou intru in expunerea mesajului. Aceste elemente duc catre momentul deciziei de achizitie prin soft steps.

Avantajul in online este acela al abilitatii de a masura ceea ce faci in marketing E.G.: In acest sens, este guerilla marketing mai de efect in online sau in offline? A.I.: Jay Levinson spune ca nu poti face marketing online daca nu cunosti marketing. Marea confuzie in online este ca intra oa-

menii care sunt tech saving, adica stiu foarte mult zona de tehnologie, de la programare, cum sa faci un website, cum sa il introduci in SEO, cum sa faci in Google Adwords si sa f a c i u p -

ca a ingropat bannerul online. Pentru in guerrilla marketing bannerele nu sunt un mijloc de promovare eficient. Banerele pe care le platesti la numarul de aparitii nu poti sa le masori din punct de vedere al eficacitatii. Exista, spre exemp l u , publicitate con-

Alexandru Israil este certificat Master Trainer in Guerrilla Marketing, competenta castigata prin pregatirea personala cu Jay Conrad Levinson, parintele conceptului Guerrilla Marketing. Incepand cu 2007, in calitate de trainer si consultant, Alexandru a lucrat cu clienti precum Nokia, Rewe Romania, Epson, Realitatea-Catavencu sau Forever Living Products si cu companii mai mici sau antreprenori care pun in practica principiile Guerrilla Marketing. MarketMinds, compania sub care el isi desfasoara activitatea, este unic reprezentant al Guerrilla Marketing International in Romania. Are peste 12 ani de experienta in marketing si vanzari, lucrand, in calitate de Account Manager si Director de agentie de publicitate, pentru marci precum Compaq, IBM, Bosch, Siemens sau Microsoft si pana la Xerox, Indesit sau Pagini Aurii. date-ul potrivit pe keywords care merita, dar le lipseste latura marketingului propriu-zis. Intr-un Google Adwords, spre exemplu, acel anunt care este facut din 35 plus 25 plus 25 de caractere plus linia de click, face foarte mult in decizia individului de a da click acolo. Deci cuvintele pe care le pui conteaza in decizia respectivului de a merge mai departe. Este acel headline de care vorbeam. Si ca sa faci un headline de calitate trebuie sa stii marketing, trebuie sa stii copywriting, trebuie sa stii comportamentul oamenilor, obiceiul de achizitie, care nu tin neaparat de online. In momentul in care generezi o strategie de promovare in guerilla marketing, trebuie sa le iei pe amandoua in calcul. Si Guerilla Marketing a oferit o grupa de metode de promovare in online care s-au adaugat si s-a ajuns astfel de la o suta de arme in Guerilla Marketing, la o lista de 200 de arme. Avantajul in online este ca el pica foarte bine pe unul din principiile guerilla marketing si anume abilitatea de a masura efectul a ceea ce faci in marketing. Online-ul iti ofera foarte bine posibilitatea asta. Partenerul meu, Ciprian Stavar, este omul despre care, in mediul online romanesc, se spune

textuala in care sunt cuvinte bolduite in cadrul articolelor. Asta este o arma de marketing foarte eficace. In online totul este masurat prin profit si prin vanzare. E.G.: Ce arme nu trebuie sa ii lipseasca unui luptator de gueriila in marketing? A.I.: Rabdarea este una dintre ele, chiar daca nu suna a arma de marketing. Dispozitia de a face follw–up, asta se afla in top 5. Oamenii au o apatie post - vanzare cauzata de faptul ca nu iti tii aproape clientul si dupa actul vanzarii. El a cumparat ceva de la tine, ti-a acordat increderea si tu nu stai aproape de el.

Decizia ii apartine publicului


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

INTERVIU

de dragul vanzarii

9

master trainer in guerilla marketing Pe oameni nu ii poti convinge tu, trebuie sa ajunga singuri la o concluzie E.G.: Marketingul de guerilla este bun doar pentru ca presupune costuri reduse sau are si alte beneficii, mai puternice decat cele ale marketingului clasic? A.I.: Marketingul de guerilla este, intr-adevar, abordat si adoptat de multe firme, datorita faptului ca implica efort financiar mai mic. Dar dupa aceea se dovedeste ca puterea lui consta de fapt intro abordare sistematica a marketingului pe baza acelor unelte: planul de marketing, calendarul

E.G.: Cum putem convinge firmele mici care nu imbratiseaza Guerilla Marketing din cauza fricii unui esec? A.I.: Eu am ajuns la concluzia ca in meseria asta nu prea poti sa ii convingi pe oameni, ei trebuie sa ajunga singuri la concluzia asta. Ce putem face noi este sa ii formam, sa cream un cadru in care cei pe care ii vizam sa vina catre noi. Mi-e foarte greu sa ma duc la un patron si sa ii spun: “Uite, asta fac eu, asta e guerilla marketing, iti pot garanta niste rezultate, dovada faptului ca marca asta din 1984 si pana acum a proliferat”. Jay Levinson primeste e-mailuri de la oameni care au abordat guerilla marketing in firmele lor mici si mijlocii

Marketing eficient in offline

de marketing si atacul de guerilla marketing. Chiar daca suna belicos, astea sunt armele. In momentul in care reusesti sa abordezi marketingul asa, devii foarte eficace, pentru ca elimini acele tactici care nu iti dau rezultate si nu mai pierzi timpul, energia, banii. Doar pe cele care dau rezultate le amplifici. Suna foarte simplu si poate simplist la un moment dat, pentru ca multi ma intreaba: “numai atat?”. Da, numai atat, dar foarte multi nu fac asta. Ei nu sunt dispusi sa depuna efortul necesar pentru a vedea ce functioneaza si ce nu in activitatea lor de marketing. Marketingul este privit ca un consum inerent. In momentul in care studiezi domeniul asta devii deja mult mai eficace.

si au ajuns sa faca treaba foarte buna. Asta e gradul maxim de satisfactie pe care poti sa il ai. Si noi am inceput in Romania sa avem astfel de feedback-uri. Dar sa merg si sa ii spun unui om ca asta e unealta pe care o pun la dispozitie si ii garantez ca lucrurile vor merge bine, e foarte dificil din mai multe puncte de vedere, pornind de la rezistenta oamenilor de a pune in practica. Eu fac consultanta, rezultatul e un dosar pe care oamenii pot sau nu sa il ia in calcul, poti sau nu sa il implementeze, vor sau nu sa il implementeze. Unii clienti ne implica si pe mai departe, in partea de implementare a ceea ce propunem, dar nu putem face ceva impotriva vointei unui client. El trebuie sa fie convins ca partea asta func-

tioneaza. Mai este partea cealalta, cu rabdarea, pentru ca lucrurile nu functioneaza peste noapte in guerilla marketing, ele functioneaza in timp, de la sase luni in sus. Pentru ca in Romania lucrurile trebuie sa dea rezultate fara bani si incepand de ieri, chiar daca noi ne-am intalnit astazi. Sunt si suficienti cei care iau in calcul lucrurile asa cum le propunem noi si avem raspunsuri pozitive. E.G.: Care sunt punctele slabe ale guerilla marketing? A.I.: Unul dintr ele este ca Jay Levinson nu a facut din brandul asta un sistem de lucru foarte bine structurat si vandut pe piata. Exista firme care si pe domeniul marketing si pe management si pe consultanta in diverse domenii si– au structurat mondial sucursale si fac consultanta, traininguri si implementari foarte eficace din punct de vedere al interesului lor, dar si al clientilor. Guerilla marketing nu a facut treaba asta. Exista oameni care au facut cursuri si care sunt raspanditi pe toata planeta, sunt oameni in Japonia, Australia, in SUA, in Europa sunt eu si cu inca cineva din tarile fostei Iugoslavii. In Europa conceptul de guerrilla marketing nu a fost abordat foarte puternic. O alta slabiciune ar fi faptul ca ea, fiind gandita initial in Statele Unite ale Americii, s-a dezvoltat pe mentalitatatea de acolo, pe felul de a gandi al consumatorilor americani, care este diferit de cel european. Din punctul asta de vedere, Guerilla Marketing trebuie adaptat pentru Romania, pentru Europa si pentru multe alte parti ale lumii, deoarece oamenii sunt altfel. Europenilor nu poti sa le spui lucrurile direct, lor trebuie sa le spui totul imbracat in anumite formule.

Exista oameni cu minti cu sens unic si cu minti cu sens dublu E.G.: Ce v-a invatat experienta de pana acum si nu v-a invatat Levinson? A.I.: In teoria Guerilla Marketing, exista o grupa de arme care se leaga de felul de a fi al oamenilor care sunt implicati in procesul de vanzare. Se numeste human media si trateaza omul ca pe un mijloc de comunicare a mesajului. In momentul in care

De la afaceri pentru afaceri

am pus in practica Guerilla Marketing in Romania si in Europa prin cateva proiecte, mi-am dat seama ca trebuie sa tin foarte mult cont de felul oamenilor de abordare si de obiceiurile lor de consum. Toate lucruile astea sunt implicate in procesul de marketing si atunci el nu depinde numai de felul in care tu il gandesti si cat de eficace si creativ l-ai gandit si l-ai lansat pe piata, ci conteaza foarte mult daca ai inteles sau nu oamenii carora le adresezi acest mesaj. Acesta este un lucru care se invata din practica. E.G.: Cum educi publicul consumator si cum il cunosti? A.I.: Spre deosebire de alte tari europene, Romania are totusi un background legat de Guerilla Marketing. Chiar faptul ca Levinson a venit aici si a tinut in 2006 o conferinta pe tema Guerilla Marketing si ca noua dintre cartile lui sunt traduse in romana sunt deja plusuri pentru noi, deoarece cei care sunt specialisti in marketing sau oamenii din industrie au ajuns sa cunoasca termenul de Guerilla Marketing. Noi mergem mai departe cu interviuri, conferinte, cu articole pe care le publicam, cu weekly intelligence pe care atunci cand avem timp il publicam si il trimitem, deci exista diverse unelte si vehicule pe care le folosim ca sa spunem oamenilor despre marketingul de guerrilla. E.G.: Cati dintre tinerii pe care i-ati antrenat au urmat aceasta filiera a marketingului? A.I.: Am participat la conferinte si de obicei, raspunsul a fost foarte OK. Pe baza formularelor de feedback, de fiecare data organizatorii mi-au scris ca lucrurile

au mers bine. Intr-o prima faza, oamenii sunt entuziasti, mai ales ca este si un brand care suna bine si care da satisfactie. Dar dupa aceea, din nou, intre cinci si zece la suta dintre tinerii care merg la un training sau la o conferinta pun in practica ce au aflat acolo. Pentru ca exista oameni cu minti cu sens unic si cu minti cu sens dublu. Cei cu sens unic absorb informatii, le pastreaza si stiu despre ele si cei cu sens dublu pun si in practica. Din partea clientilor, pentru care sustinem trainguri interne, lucrurile functioneaza mai bine, pentru ca e o formula de a implementa cu adevarat si de a avea eficacitate. Punerea in practica a teoriei este sa urmaresti lucrurile in timp, o data la o luna dupa un training, sau din trei in trei luni sa te intalnesti cu oameni care au participat la training si sa incepi sa discuti ce au pus in practica, ce bariere au intalnit, ce li se pare fezabil sau nu, de ce resurse ar mai avea nevoie, in care dintre lucruri cred si in care nu cred, cum putem sa ii ajutam ca lucrurile in care cred sa fie puse in practica. Elena Gherasim


10

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

GHID PRACTIC

Ghid de promovare in social media. Cum sa te vinzi pe internet Multi vor sa fie in social media, dar putini stiu exact la ce ii ajuta. De la un simplu experiment, reclamele pe retele sociale au devenit acum una dintre cele mai la moda forme de promovare de pe internet, cu o piata de peste patru miliarde de euro la nivel mondial si de doua milioane de euro in romania in 2011. Cum poate social media sa vanda o companie, cat costa si cat de eficienta este ca forma de publicitate sunt doar cateva dintre intrebarile care ii mai pun inca in dilema pe directorii de marketing. Dar nu pentru multa vreme. In primavara anului 1999 pozele celor trei studenti disparuti intr-o padure din Maryland erau deja peste tot pe internet. La fel si imagini cu masina lor abandonata pe un drum din apropierea padurii, descoperita ulterior de politie. Nimic nu era insa real. Heather Donahue, Josh Leonard si Mike Williams erau doar personaje, chiar daca sub numele lor real, din filmul Blair Witch Project, care urma sa fie lansat in luna iulie a aceluiasi an. Oamenii de marketing s-au folosit insa de internet pentru a promova cu un buget foarte mic ecranizarea, generand interes pentru o poveste despre care nimeni n-a stiut o vreme daca este sau nu adevarata, cu atat mai mult cu cat a fost sustinuta si de aparitii platite in diverse publicatii. Campania a fost una dintre cele mai reusite din social media si printre primele de acest gen la acea vreme, iar filmul s-a soldat cu incasari de 249 de milioane de dolari in toata lumea. Niste ani mai tarziu, producatorul apei minerale Evian publica pe internet un clip video cu bebelusi pe patine cu rotile, considerat de Cartea Recordurilor cea mai accesata reclama online din toate timpurile, cu 60 de milioane de vizionari si 54.000 de comentarii. Tot cam in aceeasi perioada, Ikea inaugura cu ocazia deschiderii unui nou magazin in Suedia un showroom de mobila virtual pe reteaua sociala Facebook si indemna consumatorii sa numeasca produsele pe care puteau de altfel sa le castige, campania fiind premiata anul trecut la Cannes. Modele cu totul diferite

fata de cel ales pentru Blair Witch Project, dar in esenta cu acelasi scop, anume sa creeze o comunitate online cu care compania sa interactioneze prin diverse metode si care sa transmita mesajul mai departe pe internet.

"E la moda si din acest motiv trage toata industria in sus" Companiile exploreaza de ani de zile internetul si in ultima perioada tot mai mult si zona de social media pentru promovare. Daca in urma cu cativa ani retelele sociale, blogurile si serviciile de microblogging erau luate in gluma de directorii de marketing, in mare parte din cauza publicului restrans si a lipsei de relevanta a acestuia pentru businessul lor, acum datele problemei arata cu totul altfel. S-au ingrosat practic atat randurile companiilor interesate sasi faca reclama in acest mediu, cat si bugetele cheltuite pentru asta. Iar sumele totale nu mai sunt de ordinul sutelor de milioane de euro la nivel mondial, cum se intampla inainte de 2008, ci mai degraba de 4,26 miliarde de euro anul acesta, potrivit estimarilor companiei de cercetare eMarketer, cu 70% peste nivelul din 2010. Facebook este raspunzatoare insa in cea mai mare masura pentru conturarea si evolutia impresionanta a pietei. "E la moda si din acest motiv trage toata industria in sus", crede Calin Rotarus, directorul general al regiei de publicitate ARBOinteractive. Cu 600 de milioane de utilizatori in toata lumea, reteaua sociala a deschis o cutie a Pandorei care nu mai are nicio sansa sa se inchida. Iar Romania nu face exceptie. "Campanii pe social media existau la noi si inainte de aceasta explozie, dar nivelul era foarte mic. Facebook a fost practic motorul", explica Bogdan Prajisteanu, directorul general al agentiei de media Mediaedgecia. Numarul consumatorilor prezenti pe Facebook este deja aproape de trei milioane, dublu fata de acum sase luni, si se estimeaza ca va atinge pragul de cinci milioane anul acesta. "Nu mai e doar un experiment, cum era la inceputul anului trecut, cand

avea doar jumatate de milion de utilizatori, ci e deja un domeniu care nu mai poate fi ignorat", spune Bogdana Butnar, head of new business la agentia Headvertising. Se adauga in ecuatie si Hi5.com, retea accesata in medie de 600.000 de romani pe zi, dar si Tpu.ro, care atrage intr-o luna aproape doua milioane de clienti unici, sau Neogen, cu peste 750.000 de unici in februarie, conform datelor Studiului de Audienta si Trafic pe Internet (SATI). Si, nu in ultimul rand, trebuie mentionate blogurile spre care se duc deja de mai multa vreme bani din publicitate si platforma de microblogging Twitter, care, desi nu are un model de business definit, este un loc bun pentru reclama sub forma mesajelor publicate. n strainatate, exista deja destule vedete platite de companii pentru a scrie mesaje despre ele, dar in Romania modelul inca n-a fost inradacinat, chiar daca platforma atrage deja jumatate de milion de utilizatori unici pe luna, conform Google AdPlanner. Printre primii care au inteles ca trebuie sa aiba o prezenta in social media au fost cei mai mari investitori in publicitate, care au adaugat aceasta componenta in strategia de promovare de timpuriu. Acum, mai toate companiile mari cu operatiuni pe piata locala sunt intr-un fel sau altul prezente in aceasta zona, chiar daca investitiile pe care le fac nu sunt in mod neaparat cele mai mari. BCR, Vodafone, Orange si Cosmote, Dacia sau Procter & Gamble sunt doar cateva dintre exemple. "Anul trecut, 30% din clientii din lume ai GolinHarris comunicau si prin social media, procent care a ajuns deja la 80%", spune Matt Neale, co-managing directorul agentiei GolinHarris Europe, care a venit recent si in Romania prin afilierea cu agentia locala de relatii publice Lowe PR. Pentru americani, miza cea mai importanta va fi familiarizarea clientilor romani cu aceasta componenta. Companiile mai mici au inceput si ele sa se uite spre social media, in cele mai multe situatii din ratiuni de costuri, pentru ca alternativele nu au fost pana acum foarte la indemana. Autovit.ro, spre exemplu, cheltuie pe Facebook 20% din bugetul lunar de promovare de cel mult 3.000 de euro, dupa spusele directorului de marketing Stefan Radu, bani care nu includ si campaniile ample, desfasurate pe o perioada mai lunga de timp. Suma pe care o directioneaza catre internet este insa chiar mai mare, pentru ca site-ul cu anunturi de masini investeste si in promovarea prin Google AdWords si in reclame sub forma de bannere publicate pe diverse site-uri. "|ncercam practic sa construim o comunitate pe Facebook", spune Radu, cu mentiunea ca in septembrie anul trecut, cand a inceput sa se ocupe de pagina Autovit.ro de pe reteaua sociala, numarul

fanilor era de numai 120. Acum depaseste 4.700, oameni pasionati de masini sau potentiali vanzatori si cumparatori. De asemenea, a fost demarata si o campanie pe Facebook, care se va derula pe tot parcursul anului si care ar trebui sa creasca numarul fanilor cu cel putin 15%. "Este practic o campanie de suport care formeaza o comunitate. Nu ne asteptam la vanzari mai mari sau la dublarea traficului pe site de pe urma ei", explica Stefan Radu.

"Scopul unei campanii in social media nu poate fi vanzarea. Rezultatele se masoara in alti termeni si nu vin de obicei peste noapte" Nu face decat sa confirme faptul ca, pentru cele mai multe dintre companiile mici, Facebook este deocamdata un domeniu la moda prin care promovarea poate ajunge sa nu coste nimic. "Chiar daca cei care intra din greseala si ies imediat sunt mai multi decat media, avantajul este ca aceia care devin clienti sunt in numar mai mare decat cei atrasi prin alte forme de promovare", spune Valentin Haicu, directorul general al VHCI Business Development, compania din spatele FunGadgets.ro. Deruleaza in acest moment o campanie pe Facebook si investeste lunar 20% din cifra de afaceri in promovare, din care mai mult de o treime merge catre reteaua sociala. Rezultatele sunt insa destul de bune - in luna decembrie, 40% dintre clientii magazinului online au venit de pe Facebook, ca urmare a accesarii reclamei. "Scopul unei campanii in social media nu poate fi vanzarea. Rezultatele se masoara in alti termeni si nu vin de obicei peste noapte", spune Bogdan Nitu, directorul general al agentiei interactive Webstyler. Poate dura practic luni de zile pana cand incep sa se vada primele rezultate, lucru care a pus pe ganduri multi directori de marketing care pana acum au ocolit social media, cu atat mai mult cu cat nu aveau foarte multe exemple. "Suntem o piata dominata de nevoia de a avea puncte de reper pentru a putea investi in ceva, motiv pentru care nu s-au facut prea multe lucruri in social media in anii trecuti. Anul 2011 va sta, fara doar si poate, sub zodia Facebook", mai spune managerul. Odata luata decizia de promovare pe internet, primul pas pentru o companie este sa decida cat este dispusa sa cheltuiasca si apoi cum procedeaza. "Bineinteles, nu fara o strategie coerenta si o viziune pe termen lung pentru social media, mai indicat intr-un mix al tuturor mediilor de promovare", spune Veronica Nicolae, managing partner la Snapshot, parte a McCann PR Interactive and Emerging Media Division. Cu

sume de la cateva mii la cateva zeci de mii de euro la dispozitie, cea mai eficienta solutie este angajarea unei agentii specializate care sa se ocupe de intreg procesul. Altfel, o firma mai mica nu are decat sa completeze strategia pentru online, definita in cea mai mare parte din cazuri prin existenta unui site, cu un blog care sa deschida comunicarea si cu prezenta pe cat mai multe dintre retelele de socializare importante, actiuni care nu costa nimic in afara de timp. Nu e insa promovare, ci un concept care se cheama social media relations si defineste practic stabilirea unei relatii de comunicare cu clientii actuali si potentiali. "Pub-

licitatea propriu-zisa e greu de facut fara o agentie, dar pana la urma oricine poate cumpara o reclama pe Facebook prin sistemul propriu al retelei, indiferent de bugetul pe care il are", spune Bogdana Butnar. Suma minima este de 10 euro, iar pentru cei care nu dispun de foarte multi bani pentru acest tip de promovare, cateva sute de euro pot face uneori minuni. "Am avut la un moment dat o reclama de 50 de euro pe Facebook care a fost accesata de 900 de oameni", confirma Butnar, mentionand insa ca eficienta depinde foarte mult de tipul produselor pentru ca, in fond, nu va fi la fel de usor sa convingi utilizatorii sa dea click pe reclama daca vinzi tancuri. De regula, o campanie in social media costa destul de putin prin comparatie cu una outdoor sau pe TV. Sumele pornesc de la 2.000 de euro si pot ajunge la cateva zeci de mii de euro, in functie de complexitate si durata, in timp ce o medie rezonabila pentru o campanie eficienta ar fi intre 7.000 si 15.000 de euro. "Nu cred sa fi fost pana acum vreun proiect pe social media in Romania care sa fi depasit pragul de 100.000 de euro. Poate doar daca s-a intins pe un an intreg, dar nici asa nu cred. Pana la urma, nici media clasice nu mai lucreaza cu bugetele de alta-


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

GHID PRACTIC

data", spune Bogdana Butnar de la Headvertising. Dincolo de asta, cel mai puternic argument pentru care sumele implicate nu sunt mari este stadiul de inceput in care se afla social media din Romania, fapt care justifica implicit reticenta companiilor de a pune la bataie o componenta mai mare din bugetele de care dispun pentru promovare. "E la fel ca atunci cand vrei sa inveti sa mergi cu motocicleta. Nu vei cumpara de la bun inceput cel mai scump model, ci vei vrea unul mai putin costisitor de care sa nu-ti para rau daca il strici", mai spune Butnar. Dar deschiderea catre acest segment incepe sa fie din ce in ce mai mare. Bogdan Prajisteanu de la Mediaedge:cia vede acest lucru in cheltuielile pe care le aloca in social media unele companii, "de cateva zeci de mii de euro anul acesta, fata de doar mai putin de 10.000 de euro in 2010". Totusi, in stadiul actual, social media este inca destul de gresit inteleasa, mai ales de companiile mici care deruleaza campanii pe cont propriu. "Nu stiu exact la ce ajuta, dar pentru ca e ieftin sau chiar gratis, merg pe principiul <de ce nu?>, iar daca cumva nu merge, proiectele sunt abandonate, iar experienta negativa duce din nou la reticenta", spune Bogdana Butnar. Tocmai aceasta reticenta a limitat pana acum aceasta nisa.

"Anul trecut cifrele pe reteaua sociala s-au dublat, iar pentru 2011 ne asteptam la un avans de cel putin 50% a incasarilor din campanii" Din intreaga piata de publicitate pe internet, social media continua sa fie o componenta destul de mica. Ponderea din total a mai crescut, dar este inca departe de 10%. "Polonia, care este o piata imensa, de-abia a depasit acest prag si este undeva la 12%. La noi cred ca nu e mai mult de cateva procente", estimeaza Butnar. Mai exact, e vorba probabil de cel mult cinci procente, dupa calculele lui Prajisteanu, dar sunt sanse ca in urmatorii cativa ani sa ajunga la 10% din total. "Evolutia din primele doua luni ale acestui an ma fac sa cred ca investitiile vor fi cel putin duble fata de 2010", apreciaza si Bogdan Nitu de la Webstyler. Luand in calcul cea mai optimista dintre estimari, ca social media va

insemna deja din acest an zece procente din totalul cheltuielilor cu publicitatea online, piata reclamelor in social media ar trebui sa se cifreze undeva la doua milioane de euro, spune Calin Rotarus, directorul general al regiei ARBOinteractive. Si exista sanse sa fie chiar mai mare. Reclamele pe internet sunt estimate la 20 de milioane de euro doar pentru anul trecut, date concrete existand momentan pentru primele sase luni din an, cand industria a atins jumatate din suma, conform unui studiu realizat de IAB Romania si PricewaterhouseCoopers. Dar intreaga piata ar trebui sa avanseze cu 20-30% in 2011, dupa estimarile lui Rotarus, care prin departamentul ARBOsocial este responsabil de vanzarea reclamelor pe reteaua Hi5.com. "Anul trecut cifrele pe reteaua sociala s-au dublat, iar pentru 2011 ne asteptam la un avans de cel putin 50% a incasarilor din campanii", spune managerul, fara a da insa date concrete. Cresterea se explica prin rezultatele bune pe care le au campaniile, dand drept exemplu un producator de cosmetice care a castigat astfel 75.000 de prieteni pe profilul de brand si un total de peste 1.000 de comentarii, majoritatea la poze, dar si un operator telecom care, prin intermediul unei aplicatii, a atras 114.000 de oameni si a generat aproape 3.500 de comentarii cu doar 15 fotografii. Metodele de promovare pe retele sociale sunt practic nelimitate. Poate fi vorba de aplicatii interactive menite sa promoveze un anumit produs, concursuri, pagini special create pentru a imbia consumatorii la discutie pe marginea unui brand sau actiuni ceva mai inedite, cum a fost experimentul de saptamana trecuta al Warner Bros, de a difuza pe Facebook un film in schimbul a cativa euro. Retelele sociale au insa cea mai mare rata de recuperare a investitiei din toata social media. "Se castiga o baza mai mare de fani sau potentiali clienti decat in alte cazuri, cu un buget similar", sustine Prajisteanu de la Mediaedge:cia. Cu alte cuvinte, sunt mai eficiente, lucru confirmat inclusiv de studii facute in alte colturi ale lumii, conform carora numele unui brand se va face cunoscut in randul a de doua ori mai multi oameni pe o retea sociala decat pe oricare alt site de internet, in timp ce intentia de cumparare a produselor si serviciilor promovate poate fi de patru ori mai mare. "Un argument in

plus este ca rezultatele sunt pe termen mai lung. Campania o platesti o singura data, la inceput, dar fanii raman si dupa terminarea ei", spune Calin Rotarus. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca o referire pozitiva a unui blogger sau utilizator de retele sociale cu multi prieteni ajunge adesea sa valoreze mai mult decat o reclama traditionala pe internet.

"Este o adevarata arta care in Romania n-a fost inteleasa" In toata aceasta discutie, in ultima perioada au inceput sa-si faca loc si site-urile de cupoane de reduceri precum Groupon, catre care companiile mici se orienteaza in speranta de a atrage clienti. Componenta nu intra propriu-zis in piata de publicitate in social media, nefiind practic gandita ca un mediu de promovare, desi acum este folosita tocmai in acest sens. Modelul de business in sine nu este acoperirea cu clienti a unui interval de cateva luni pentru o companie, ci completarea momentelor moarte ale afacerii, ore sau zile in care in mod normal clientela nu vine. Tocmai de asta, ofertele actuale sunt

destul de prost gandite, spun specialistii. "Este o adevarata arta care in Romania n-a fost inteleasa", comenteaza Butnar. Din acest motiv, multe dintre firmele mici care s-au inscris deja pe site-uri de cupoane sunt destul de nemultumite. "Nu-mi acopar nici macar cheltuielile cu materialele", spune Catalin Teodor, unul dintre medicii stomatologi de la Practic Dent, care a optat in urma cu o luna pentru promovarea pe un site de cupoane. Pe scurt, un detartraj si periaj profesionist a costat 29 de lei in loc de 240 de lei, oferta care a atras peste 330 de clienti. Din suma incasata, comisionul retinut a fost de jumatate, ceea ce inseamna ca medicul s-a mai ales cu 14,5 lei pentru o jumatate de ora de munca. "Nu banii au fost scopul principal", spune insa Teodor, ci promovarea si fidelizarea unei baze noi de pacienti, lucru despre care este inca prea devreme sa comenteze, pentru ca deabia dupa cel putin trei luni se va vedea daca pacientii revin sau nu. Medicul este insa destul de pesimist. "Am recurs la aceasta metoda doar pentru ca e la moda. Acum, nu gasesc nicio utilitate si nu cred ca voi mai repeta experienta", mai spune Teodor. Experienta este cam peste tot aceeasi. Impreuna cu sora ei, Monica Nilca are un salon de infrumusetare deschis recent in urma unei investitii de 40.000 de euro. Tot din ratiuni de promovare si atragere de clientela, a acceptat sa deruleze trei campanii pe mai multe site-uri de cupoane precum Zumzi.ro, Coolbuy.ro si GetADeal.ro. Primele au atras in jur de 15 clienti fiecare, fiind oferte cu cost ceva mai ridicat. Scopul nu a fost atins - clientii veniti la salon pe baza cupoanelor au ramas de ocazie. Oferta de 19 lei pentru tratamente corporale a atras 139 de clienti, dar nici acestia n-au mai revenit. "Cei care vin sunt doar niste vanatori de

11

oferte. Nu pot nici macar sa-mi acopar investitia. Spre exemplu, materialele si mana de lucru pentru tratamentul corporal costa 40 de lei, dublu fata de pretul platit de consumatori, din care a mai fost retinut si un comision", povesteste Nilca de la Cinnamon, convinsa de lipsa de beneficii a cupoanelor de reduceri - 98% dintre cumparatori n-au revenit ulterior - si hotarata sa nu mai faca astfel de campanii pe viitor. "Prefer sa platesc reclame pe retele sociale decat sa mai dau cupoane de reduceri", spune Nilca, investitiile de pana acum pentru promovare ridicandu-se la aproximativ 4.000 de euro. Romanii se inghesuie insa pe astfel de pagini online, sperand sa economiseasca bani in contextul economic actual. Desigur, ajung sa cumpere produse si servicii de care n-au nevoie sau pe care in alte conditii n-ar fi dat banii doar pentru ca sunt ieftine. |n primele doua luni ale acestui an au platit un milion de euro pentru 147.000 de cupoane, adica in medie aproape sapte euro pentru un cupon, dupa calculele facute de Matei Pavel, proprietarul cautareduceri.ro, pentru Ziarul Financiar. "|n cel mai bun caz, companiile care ofera reduceri pe astfel de site-uri ies pe zero cu banii, dar de cele mai multe ori nici macar asta nu se intampla", comenteaza Bogdana Butnar. Pentru multi, vanatoarea de cupoane a devenit deja dependenta. La fel s-a intamplat si cu retelele sociale. "Iar pe viitor vom vorbi tot mai mult de social media in jocuri", crede Veronica Nicolae de la McCann PR Interactive. Cei mai multi dintre consumatori intra pe Facebook, Hi5.com sau Twitter cel putin o data pe zi. Timp pretios care se poate transforma in bani cat ai zice "Facebook". Anca Arsene-Barbulescu www.businessmagazin.ro


12

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

SEO

SEO - ce este și cum funcționează Search Engine Optimization (trad. Optimizarea pentru Motoarele de Cautare) este o practica specifica web-ului, esentiala pentru orice site. Motivul pentru care optimizarea reprezinta o conditie obligatorie pentru website-uri este dat de faptul ca practicile SEO sunt principalele modalitati prin care respectiva pagina de web poate deveni vizibila pe Internet, in cautarile de pe marile motoare precum Google, Bing sau Yahoo.

De ce este important SEO? Importanta pe care o are pozitia unui site (ranking) in SERP's (search engine result pages) in urma unui simplu search dupa anumite cuvinte cheie este data in primul rand de obiceiul de consum al utilizatorilor de Internet. In general, acestia tind sa dea click in special pe primele rezultate furnizate de Google (de exemplu). In plus, studiile de specialitate au aratat faptul ca utilizatorii ignora sau acceseaza rareori linkurile cu reclame platite (este vorba de primele rezultate, cele pe fundal roz). Mai exact, pentru fiecare click pe un link platit, pentru rezultatele din lista "gratis" se inregistreaza alte 100 de clickuri. In concluzie, optimizarea pentru motoarele de cautare este importanta deoarece favorizeaza o pozitie cat mai "fruntasa" in rezultatele livrate de motoarele de cautare, asadar mareste semnificativ sansele unui site de a fi accesat de un numar mare de consumatori

de Internet. Cum functioneaza SEO? Optimizarea pentru motoarele de cautare cuprinde atat seturi de actiuni desfasurate concret pe site-ul a carui vizibilitate marita se urmareste - SEO on-site, cat si strategii care au ca scop obtinerea de link-uri catre site-ul in discutie - SEO off-site.

Tactici de optimizare onpage Content is king (Continutul este "regele)" - din acest motiv, structura si continutul textelor de pe site trebuie sa fie adaptate webului si pe cat posibil, unice. Cuvinte cheie (keywords) - densitatea acestora in interiorul unui text, modul in care sunt construite (este datoria specialistului SEO sa prezica forma sub care utilizatorii vor cauta anumite informatii, pentru a putea optimiza eficient continutul) Modificarea adreselor URL - linkurile trebuie sa fie "personalizate", deoarece utilizatorii vor retine mult mai usor, iar motoarele de cautare vor indexa mult mai eficient o adresa de tipul http://csid.ro/5-semne-ca-aigripa, decat o adresa plata si deloc "prietenoasa". Optimizarea textului - cuvinte cheie, densitatea acestora, intertitluri care sa contina cuvinte cheie, cuvinte boldite, structura clara, exprimare concisa Meta tittle si meta description atat pentru text, cat si pentru fotografii, indica motorului de cautare despre ce este pagina re-

spectiva Optimizarea tagurilor - cuvinte cheie cu rol de a descrie continutul website-ului pentru motoarele de cautare Link building on site - inserarea de linkuri catre articole (de exemplu) de pe site-ul in cauza, in texte de pe acelasi site. Astfel, cititorul va da click pe respectivul hyperlink si va ramane o perioada mai

indelungata pe site. In plus, daca pagina in care este inserat link-ul are o anumita autoritate/relevanta, va transfera aceste caracteristici si link-ului. Categorisirea cat mai logica a continutului informational

Tactici de optimizare offpage

linkuri pe alte site-uri, care sa trimita catre site-ul in cauza. Promovarea pe retelele sociale care sa asigure vizibilitatea siteului in mediul online.

Elena Gherasim

Link building - cumpararea de

Ghid practic: șase pași simpli pentru a construi un articol optimizat Iata care sunt pasii pe care oricine trebuie sa ii urmeze pentru a optimiza un articol din punct de vedere SEO: Keyword research - "cautarea cuvintelor-cheie" Un continut optimizat pentru motoarele de cautare este construit pe baza unor cuvinte-cheie, care trebuie

sa intruneasca atat calitatea de a exprima succint si clar ideea articolului, cat si cea de a se plia intocmai pe obiceiurile de consum / cautare ale utilizatorilor de Internet. Concluzia: inainte de redactarea oricarui articol, se va face un research folosind instrumente specifice (keyword tool) . In urma acestei cautari vor fi obtinute anumite expresii

reprezentative (keyphrases) pentru continutul pe care intentionezi sa il creezi. De retinut: desi sunt numite generic cuvinte-cheie, aceastea sunt de fapt expresii, de preferat alcatuite din doua sau trei cuvinte. De asemenea, este de preferat ca aceste cuvinte-cheie sa fie accentuate in cuprinsul textului. Intertitluri Au rolul de a oferi "indicii" motoarelor de cautare, de a "sparge" blocul de text, de a accentua cuvintele-cheie si astfel de a mentine treaza atentia cititorului. Este de preferat ca acestea sa sintetizeze cat mai concis ideea paragrafului pe care il reprezinta si sa fie construite, de asemnea, pe baza unor cuvintecheie. Intertitlurile vor fi mereu "boldite". Title Acesta este titlul articolului vazut de Google, nu neaparat cel care apare pe site. Este construit tot pe

principiul densitatii cuvintelor-cheie, fiind recomandat sa aiba cel mult 65 de caractere, cu tot cu spatii. Acesta nu trebuie sa se rezume doar la cuvintele-cheie, ci sa exprime si sa rezume cat mai precis continutul articolului, asa cum orice utilizator de Internet ar cauta pe Google. De retinut: Formularile din campul "Title" nu trebuie sa fie aceleasi cu titlul link-ului. Titlu link Asa cum am mentionat si in articolul anterior, link-urile trebuie sa fie personalizate prin cuvinte-cheie, astfel incat sa fie SEO friendly pentru utilizatori. Este recomandat ca in titlul link-ului sa fie folosite maximum trei keyphrases, de preferat, cele mai uzuale pe subiectul respectiv. Meta-description La fel de importanta ca si campul "Title", meta-descrierea trebuie sa exprime cat mai clar ideea continutului, prin folosirea a maximum 160

de caractere, atat cat afiseaza Google. Din nou, se mizeaza pe cuvinte-cheie, exprimari cat mai concise si clare si nu in ultimul rand, se pune mare accent pe formularile de tip "call-to-action" (ex. Afla care sunt ..., Invata cum sa faci tort de mere...) Tag-uri Sintagme reprezentative pentru textul creat, tag-urile sunt tocmai expresiile alese in urma operatiunii de keyword research. Este de preferat ca aceastea sa fie doar expresii si nu cuvinte de sine statatoare. Deoarece tag-urile sunt extrem de importante pentru ca motoarele de cautare sa poata "citi" continutul website-ului, este de preferat ca acestea sa fie cat mai particulare si sa redea exact si punctual ideile de baza ale textului in cauza.

Elena Gherasim


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

SEO

13

Optimizarea pentru social media partenerul ideal pentru SEO Mediul online este o excelenta "piata de desfacere" pentru orice site sau afacere promovata in online. Tocmai din acest motiv si competitia in mediul online este acerba si nu lasa loc de relativizari, in final ajungand sa supravietuiasca si sa fie vizibile doar acele pagini web care sunt optimizate eficient si inteligent. In acest sens, pe langa optimizarea pentru motoarele de cautare (SEO), o alta metoda eficienta de optimizare pentru mediul online este optimizarea pentru social media (Social Media Optimization). Ce este Social Media Optimization? SMO presupune elaborarea unei strategii de promovare in online, astfel incat continutul unui site sa fie vizibil si sa poata fi distribuit ("share-uit") cu usurinta pe retelele sociale (Facebook, Twitter, Youtube) , bloguri, forumuri. In acest fel, siteul nu va avea doar trafic crescut, ci si continutul acestuia va fi valorificat astfel incat sa aduca vizitatori unici si sa ii pastreze pe cei deja existenti, pagina web devenind astfel "populara". De aceea, este esential ca implementarea strategiei de Social Media Optimization sa cuprinda si

existenta unor aplicatii care sa permita utilizatorilor sa acceseze continutul site-ului prin diferite gadgeturi si aplicatii, asadar sa aiba acces la un continut usor de "transportat". De ce este importanta optimizarea pentru retelele sociale? Desi nenumarate controverse graviteaza in jurul retelelor sociale si al modului in care acestea schimba viata si obiceiurile de consum de Internet ale utilizatorilor, retelele sociale detin in prezent suprematia in mediul online. De exemplu, Facebook - cea mai populara retea sociala din lume, are patru milioane de utilizatori doar in Romania din totalul de 700 de milioane de pe intreg Globul. In acest context, prezenta sustinuta si promovarea paginilor web pe retelele de socializare reprezinta un atu semnificativ adus popularitatii site-urilor si, implicit, un profit mai mare. Care sunt modalitatile de promovare eficienta pe retelele de socializare? In mod practic, exista trei aspecte esentiale care trebuie avute in vedere

in strategia SMO: Elaborarea unui continut interesant, unic si de calitate, care sa atraga atentia si interesul utilizatorilor de retele sociale. Considerant interesant, un astfel de continut va fi distribuit in reteaua de prieteni, iar in acest fel site-ul va ajunge la un numar mai mare de utilizatori. Existenta unor aplicatii specifice, care sa inlesneasca transferul de informatie si distribuirea acestora. Cunoasterea specificului fiecarei retele sociale, astfel incat distribuirea continutului sa se faca in moduri diferite, asa incat utilizatorilor sa nu le fie creata impresia ca primesc acelasi continut de mai multe ori si sa il considere spam, asadar plictisitor si lipsit de importanta. Desi la prima vedere poate parea optionala aceasta promovare pe retelele sociale - din varii motive care tin fie de perceptia celor aflati la conducerea organizatiei, fie de imposibilitatea financiara de angajare a unui specialist in acest domeniu, Social Media Optimization reprezinta in realitate una dintre conditiile necesare pentru ca un site web sa aiba o identitate online completa. Elena Gherasim

Importanta tehnicilor SEO pentru jurnalismul online Evolutia Internetului si a noilor tehnologii a determinat nu doar schimbarea obiceiurilor de consum ale utilizatorilor de Internet, ci si a modului in care institutiile media isi gestioneaza prezenta online. In acest context, a fi un competitor redutabil si a avea o prezenta online bine pusa la punct si adaptata atat cerintelor pe care spatiul virtual le impune, cat si cerintelor publicului pe care il vizezi, devin conditii obligatorii pentru succes. In tot acest lant al slabiciunilor tacticile SEO si cele SMO joaca un rol esential.

Principalele schimbari pe care SEO le impune in jurnalismul online sunt legate de: Modul in care site-urile sunt structurate Astfel, pentru a avea succes acestea trebuie sa fie in primul rand user friendly - paginile sa fie usor "navigabile", iar continutul sa fie bine structurat, astfel incat utilizatorul sa poate accesa intr-un timp cat mai scurt informatia care il intereseaza. De asemenea, o buna categorisire a continutului informational in meniuri usor de inteles si folosit de catre utilizatori va garanta, de asemenea, atingerea unui public mai mare.

Structurarea articolului Pe langa faptul ca trebuie sa fie adaptat cerintelor mediului online (sa fie aliniat la stanga, sa contina cuvinte boldite, sa fie "aerisit" prin intertitluri, sa contina hyperlink-uri), acesta trebuie sa fie "incarcat" de cuvinte-cheie (de preferat boldite si acestea) care sa ii ofere cititorului posibilitatea de a face un rzumat al textului numai aruncand o privire pe diagonala, iar motoarelor de cautare sa le dea indicii exacte despre continutul informational postat. Modul in care informatia este "codata" In acest sens, tag-urile adaugate fiecarui articol au rolul de a categorisi informatia in functie de cuvinte-cheie, creand practic o baza de date pentru cititori pentru anumite subiecte care il pot interesa - si in acelasi timp au rolul de a descrie motoarelor de cautare succint, dar semnificativ, continutul informational adaugat. Felul in care informatiile ii sunt livrate cititorului De exemplu, in cazul unui site adaptat rigorilor pe care le presupune o optimizare corecta, la o simpla cautare a unui cititor a unor cuvintecheie precum "sectiune (ex. sport) ziar (gsp)", primul rezultat pe care acesta ar trebui sa il gaseasca ar fi sectiunea respectiva, descrisa sintetic prin intermediul unor cuvinte-cheie

care sa ii spuna cititorului clar ce urmeaza sa gaseasca exact in categoria respectiva. Acest lucru este posibil prin folosirea acelei meta-description, despre care am amintit si in articolele anterioare. "Layout-ul" paginilor Modul in care un articol este asezat in pagina conteaza la fel de mult in mediul online, pe cat conteaza si in presa scrisa. Folosite corespunzator, tacticile SEO au rolul de a influenta pozitiv si acest aspect, prin simplul fapt ca presupun o structura clara si usor accesibila cititorilor, un continut unic si intersant si o accentuare a informatiei esentiale, prin cuvintele-cheie. Schimbarile impuse de Social Media Optimization Acesta se refera in principal la modul cum institutiile media au inteles importanta pe care o comporta prezenta pe platformele sociale. Informatia ajunge la un public mult mai extins, intr-un timp mult mai scurt, iar cititorii au posibilitatea de a o accesa in functie de retelele sociale pe care obisnuieste sa le foloseasca. Prezenta activa a organizatiilor media in social media le asigura acestora promovarea continutului si o promovare cu costuri reduse a brandului in sine. Elena Gherasim

Platformele sociale - un mediu â&#x20AC;&#x153;sociabilâ&#x20AC;?

Cum alegem cuvintelecheie? Una dintre cele mai importante tehnici in procesul de optimizare pentru motoarele de cautare (SEO), care sta chiar la baza optimizarii onpage este cautarea cuvintelor-cheie (keywords reseasch) si folosirea acestora in continutul paginii web, dupa anumite reguli. Deoarece munca de research este destul de minutioasa, iar calitatea cuvintelor-cheie este mai importanta decat cantitatea acestora, o lista initiala de maximum 40 de cuvinte si sintagme este necesara pentru a selecta, intr-o etapa ulterioara, un numar de maximum cinci keywords pe care sa te bazezi in optimizare. Foloseste intrumentele Google Keyword Suggestion Tool Gratuite, usor de folosit si suficient de "destepte" cat sa iti ofere informatii de prima mana care sa iti fie de ajutor pentru a-ti forma o impresie generala asupra cum trebuie sa arate formularile si ce cautari sunt populare pentru utilizatorii de Internet pe nisa pe care vrei sa o optimizezi, instrumentele de acest tip sunt primele pe care ar trebui sa le valorifici. In acest sens, Google AdWords Tool este optiunea perfecta. Este suficient sa tastezi sintagma sau un cuvant pe care tu le crezi relevante, pentru ca Google sa iti ofere o lista intreaga cu sugestii si cu numarul de cautari lunare pentru fiecare item in parte. De asemenea, Google iti ofera posibilitatea sa filtrezi aceste sugestii dupa volumul de cautari, astfel incat sa afli care dintre ele au fost populare pentru o anumita perioada. Sfat: chiar daca sugestiile oferite de Google apar cu multe cautari, nu este recomandat sa alegi neaparat pe cele mai populare, ci pe cele care se si potrivesc continutului site-ului tau. Fii atent la sugestiile furnizate "live" de Google Tot ce trebuie sa faci este sa tastezi pe Google sintagma pe care care o consideri cu relevanta maxima pentru site-ul tau si pe care o vrei optimizata si sa fii atent la rezultatele furnizate. Acest lucru iti va oferi din start, doua informatii extrem de importante: trebuie sa optimizezi si sa pui mare accent pe sintagma respec-

tiva daca in cautari nu este prezenta, primesti sugestii in legatura cu alte cuvinte pe care le-ai putea optimiza pe site-ul tau. Fii atent la competitie Pentru a avea sanse de castig intro competitie, este esential sa iti cunosti adversarul. Tocmai de aceea, una dintre modalitatile importante prin care iti poti da seama ce cuvinte-cheie trebuie sa folosesti in continutul site-ului tau pentru al face relevant pentru utilizatori, este sa analizezi continutul paginilor web cu care esti in competitie. Astfel, iti poti face o idee asupra cum sunt satisfacute asteptarile utilizatorilor de catre respectivele webpages, cum isi structureaza si promoveaza acestea continutul astfel incat sa fie relevant pentru Google si ce cuvinte sunt semnificative pentru nisa respectiva, insa nu sunt folosite de competitie. Foloseste un instrument de cautare comercial Chiar daca de data aceasta va trebui sa scoti cativa bani din buzunar (fara sa fie o suma considerabila), este recomandat sa folosesti si un instrument disponibil doar celor care platesc pentru acest serviciu (http://www.wordtracker.com/), deoarece vei primi informatii mai specializate si mai amanuntite. Acest tip de instrument te va ajuta sa gasesti cuvinte, sa verifici cuvinte si sintagme pe care le crezi relevante si sa afli masura in care acestea sunt populare sau nu. Aceste patru metode de cautare a cuvintelor-cheie ar trebui sa fie suficiente pentru a intocmi o lista initiala de keywords relevante pentru continutul pe care intentionezi sa il optimizezi. Elena Gherasim


14

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

DIVERSE

Cât a investit Vodafone România în social media Câteva mii de euro în campanii de bannere şi o echipă formată din 10 oameni au fost singurele investiţii pe care Vodafone România le-a luat în considerare pentru strategia de comunicare prin social media, a declarat Marco Kind, directorul de marketing al companiei. Vodafone România a intrat în social media în 2008, odată cu venirea lui Marco Kind la conducerea departamentului de marketing. Kind spune că cea mai mare provocare, atunci când Vodafone România a luat decizia de a se implica în social media, a fost constituirea unei echipe interne dedicată social media şi care să realizeze o strategie de comunicare a companiei în acest mediu. „Am început cu un grup de oamei din diverse departamente, de la online, PR, comunicare internă, brand, call center”, spune Kind. Acest grup trebuia să dezbată – şi încă o face -, să discute şi să construiască strategia Vodafone Ro-

mânia în social media pentru următorii ani. Unii membri ai echipei îşi dedicau 50% din timpul lor susţinerii noii activităţi, alţii 25%. Câţiva, din departamentul de call center, prestează social media la normă întreagă. „Echipa încă se întâlneşte în fiecare săptămâna, vinerea. Sunt tot 10 oameni şi nu există un şef al grupului”, spune Kind. Şeful Vodafone spune că strategia de comunicare a companiei în social media a fost şi este făcută fără ajutorul vreunei companii de consultanţă. “Singurii consultanţi pe care îi folosim suntem noi înşine, pentru că fiecare dintre noi este prezent în social media. Ne creem singuri strategia. Din fericire, suntem parte a grupului Vodafone, avantaj care ne-a permis «să furăm» anumite idei”, declară Kind.

Despre feedback-ul negativ Vodafone România este al doilea operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală, cu aproape 10 milioane de clienţi. Feedbackul primit din social media este adesea negativ, dar acesta este un risc asumat încă de când operatorul a intrat în hora social media, spune Kind.

„Da, câteodată clienţii devin foarte vizibili şi vocali, dar acest feedback nu diferă faţă de feedback-ul oferit în cadrul unui magazin sau prin intermediul call centerului. Singurul lucru diferit este faptul că social media se află chiar în faţa ta, iar informaţia poate fi preluată de mulţi alţi oameni”, afirmă Kind.

Provocarea anului 2010 pentru Vodafone în social media “Cred că cea mai mare provocare, odată ce te-ai hotărât să ai un rol activ în social media, este să asculţi şi să inviţi la dialog clienţii şi să fii pregătit pentru acest lucru. Acest lucru îl facem pe Twitter, unde răspundem întrebărilor pe care le au clienţii despre produsele şi serviciile noastre”, spune Kind. Provocarea a fost construirea unei echipe dedicate, formată din departamentul de call centert, care să medieze, să dialogheze prin forumurile online de specialitate, să răspundă întrebărilor. „După ce inviţi clienţii să întrebe nu mai e loc de întoarcere”, spune Kind. Acesta este un lucru fundamental diferit faţă de anunţarea ultimelor campanii de publicitate pe Facebook sau faţă de publicarea unui comuni-

Pagina de Facebook Vodafone Romania cat de presă.

Investiţii

„Singura investiţie este perioada de timp de două ore, în fiecare vineri după-amiază”, spune Kind. „Din perspectiva media, investiţiile Vodafone România în social media au fost de câteva mii de euro”. „Singurul lucru legat de o investiţie semnificativă a fost făcut în 2009, când în mod conştient ne-am legat brandul de Facebook, care în acel moment nu număra mai mult de 80.000 de utilizatori în România”, spune Kind. Dar, mai spune şeful Vodafone,

am fi făcut acele reclame, indiferent dacă apărea Facebook sau nu în ele. Viitorul sună call center pentru Vodafone România în social media. Aici va investi compania, în formarea unei echipe extinse, care să răspundă întrebărilor puse de clienţi prin intermediul diverselor canale de social media: Twitter, Facebook, Hi5, forumuri online sau bloguri. Emilian Nedelcu

Despre autor: Functii ocupate in prezent: editor coordonator la Business24.ro, editor la Amcopil.ro, editor la Biciclistul.ro


the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

DIVERSE

15

Site-ul ce monitorizează paginile de Facebook din România De ce încă un top? Romanian Brands on Facebook reprezinta topul brand-urilor din Romania pe baza afinitatilor reale ale utilizatorilor si nu pe traficul brut pe care il deserveste un site. Noi credem ca aceasta abordare este mult mai precisa intrucat diferenta dintre un "fan" si un "vizitator" este esentiala. Topul acesta este de asemenea o unealta excelenta pentru a descoperi pagini interesante, intrucat pana acum nu exista o centralizare a acestora.

Cum funcţionează? Numarul de like-uri pentru fiecare pagina este preluat de la Facebook la un interval de 10 minute. Evolutia procentuala din lista de pagini reprezinta cresterea realizata de alaltaieri pana ieri. Pentru a inscrie o pagina de Facebook romaneasca, accesaţi această

pagină www.facebrands.ro/add.html. Topul cresterilor evidentiaza acele entitati care beneficiaza de o vizibilitate in crestere in momentul de fata.

Ce NU este acest top? Acesta nu este un top al site-urilor din Romania, intrucat nu toate intrarile din top sunt site-uri si nu toate site-urile au prezenta pe Facebook. El este mai degraba un comparator de preferinte ale unei categorii de utilizatori extrem de importanti din punct de vedere comercial, pe diferite segmente. Spre exemplu, categoria Radio evidentiaza ierarhia posturilor de radio in randul utilizatorilor de Facebook din Romania.

Cum si pe ce segment este relevant acest top? Conform Datelor Demografice culese din platforma Facebook, numarul utilizatorilor Facebook din Romania a depasit 4.000.000.

Date demografice privind utilizatorii Facebook din Romania (www.facebrands.ro/demografice.html)

Numârul de utilizatori români pe Facebook a depășit 4.1 milioane In acest moment sunt 4.16 milioane utilizatori de Facebook in Romania (4.161.340) din care peste 90% (90.55%) si-au declarat orasul de resedinta. Numarul de utilizatori ai acestei retele sociale a crescut cu 72% fata de inceputul anului 2011, cand erau doar 2.405.920 utilizatori din Romania. Din datele culese de serviciile Facebrands.ro si Facebrands PRO, 3.767.960 de utilizatori ai retelei sociale Facebook si-au declarat orasul de resedinta in profilul creat pe aceasta retea. Procentul utilizatorilor romani de Facebook care si-au declarat orasul de resedinta s-a dublat de la inceputul anului, de la 48% in ianuarie 2011, iar numarul lor absolut a crescut de 3 ori, de la 1.252.440 in ianuarie 2011. Conform ultimelor date, cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania sunt in Bucuresti (1.012.380, 26,87%), urmat de ClujNapoca, Timisoara si Iasi. Cifra de utilizatori pe orase si judete poate fi gasita aici. Catre acesti utilizatori au fost afisate in ultimele 3 luni peste 9000

de ad-uri și au fost create pe cele 15.000 de pagini peste 5000 de taburi, stranse de echipa Facebrands PRO intr-un modul dedicat de Intelligence, disponibil in cadrul oricarui abonament Facebrands PRO. “Cifrele pe care le oferim prin intermediul Facebrands.ro sunt doar o mica parte din tot inventarul de informații disponibile in Facebrands PRO clientilor si agentiilor care gestioneaza pagini pe Facebook” (Ionut Oprea, managerul agentiei STANDOUT, care gestioneaza impreuna cu BYTE FLUX serviciile Facebrands). Facebrands.ro monitorizeaza acum peste 15.000 de pagini create pe Facebook de persoane si institutii (companii, ONG-uri etc), aratand cresterea numarului de fani al acestora pe zile si saptamani, in comparatie cu alte pagini din aceeasi categorie. Facebrands PRO oferă o imagine completa asupra întregii activitati pe Facebook a clientilor și agentiilor romanesti, ceea ce permite atat urmarirea comparativa a performantei paginilor, cat si a activitatilor comerciale derulate pe Facebook in fiecare din cele peste 60 de categorii. Publicitate


16

the social paper - nr. 1- ianuarie 2012

RECOMANDĂRI

Cartea Fețelor - un manual care îți face poftă de Facebook Introducere

Ce mi-a plăcut

Cartea fețelor - Revoluția Facebook în spațiul social a apărut la editura Humanitas în primăvara lui 2011. Aparent, înainte să te apuci să o citești, titlul ți-ar da impresia că este vorba de o istorisire a întâmplărilor care au dus la crearea a ceea ce astăzi numim Facebook, în ordine cronologică, încă din noaptea în care Mark Zuckerberg s-a jucat puțin cu serverele de la Harvard și a creat FaceMash. Însă greu de asociat acest titlu cu conținutul, întrucât Cartea fețelor cuprinde, pe lângă acestea, și o relatare despre rețelele sociale în sens larg, dar și ceea ce specialiștii numesc social media. Autorul își face foarte bine treaba oferindu-ne și o clasificare a categoriilor de social media, pe limbajul nostru, al amatorilor și celor semiinstruiți. Ne oferă și teorie despre Web 1.0 (aplicațiile online destinate consumului de informații postate de alții), și ne face foarte clar diferența față de Web 2.0 (user generated content, adică aplicațiile unde consumatorul devine el însuși creator).

Recunosc, nu sunt un cititor înrăit de offline. Timpul nu îmi permite prea mult să citesc cărți fizice, așa că prefer să le citesc recenziile. Însă această carte a meritat din plin să îmi rup din timpul disponibil. Nu numai atât, dar m-a și captivat. De ce spun asta? Pentru că parcă era scrisă întro limbă care mi se adresa mie, în calitate de semiinstruit, în calitate de amator în ceea ce înseamnă teoria evoluției social media și conexiunile între creierul uman și nevoia sa de socializare prin internet. Am aflat lucruri precum teoria surplusului cunoașterii, care e spusă în termeni atât de ușor de înțeles, încât parcă toată lumea o cunoștea dinainte, dar nu toată lumea o conștientiza. Am aflat diverse teorii ale relațiilor sociale, numărul maxim al indivizilor unui grup social și rata de retenție a acestui grup raportată la numărul de persoane care îmi sunt apropiate. Am făcut și legături cu viața mea, cu prietenii mei de Facebook, și mi-am dat seama cât de inutil este să adaug în listă persoane pe care nu le cunosc.

Ce nu mi-a plăcut Așteptările mele față de această carte erau altele. Îmi doream să citesc mai degrabă un ghid de folosire social media, un mix de strategii de online pe care le pot aplica în creșterea notorietății unui business. Însă nu pot spune că am învățat deloc aceste lucruri. Pe de altă parte, multitudinea de exemple de evenimente istorice ale ultimilor 5 ani, videoclipuri virale și Publicitate

întâmplări mai mult sau mai puțin haioase despre cât de mult poate afecta social media imaginea unui om sau a unei organizații au făcut lectura mai ușoară pe de o parte, dar și inutilă pe de altă parte. Am aflat despre oameni deveniți celebri „peste noapte”, sau firme ale căror vânzări au scăzut considerabil datorită răspândirii de conținut viral în spațiul social online, însă aceste lucruri doar m-au făcut să conștientizez ceva ce știam deja, anume importanța social media din viața noastră.

Sugestii Într-adevăr, în urma lecturii acestei cărți ca și specialist nu poți spune decât că ai fost informat cu anumite aspecte care s-au petrecut în social media și pe care tu le-ai pierdut (că doar nu poți să le știi pe toate). Ca și amator, recomand această carte pentru că îți poate lumina viziunea asupra importanței și impactului social media din viața noastră. Însă cartea setează de la început, din prefață, așteptarea că aici nu vei găsi un ghid de utilizare social media, și nici metode prin care să îți crești vânzările utilizând Facebook sau alte mijloace de comunicare online. Totuși, exemplele nu sunt analizate în termeni de marketing, cărții îi lipsesc debrief-uri și concluzii pe exemplele sale. E păcat să pomenim de o mare companie aeriană ale cărei vânzări au scăzut în 4 luni cu 25% din cauza unui videoclip Youtube viral, însă fără să tragem niște concluzii. De asemenea, sunt făcute prea

O eră a cărților WEB 3.0 multe referințe la filmul lui David Fincher, despre care cu toții știm că are înflorituri de la Hollywood, pentru că nu poate scăpa de acestea, fiind un film american. Cartea cuprinde prea multe povești, și poate de aceea lectura mia fost mai ușoară. Protagoniștii acestor povești sunt adesea români, ceea ce e bine că privim în ograda noastră, însă care e finalitatea? E bine, e rău să folosim social media? Aflăm de ce toată lumea o folosește, chiar din punct de vedere neurobiologic, însă până la urmă ne simplifică sau ne complică viața? E un instrument al diavolului sau al bisericii? Ne depersonalizează, sau ne face comunicarea mai ușoară cu apropiații? Sunt întrebări rămase fără răspuns în urma lecturii aceste cărți.

Concluzie Totul este conversație. Asta e concluzia cărții, social media nu înseamnă publicitate, nu înseamnă marketing, nu înseamnă vânzări, este

pur și simplu un mediu în care fiecare își dă cu părerea. Însă nu toată lumea care își dă cu părerea are același grad de credibilitate, și ar trebui să fim prudenți de ale căror păreri ținem cont. Social media este vocea poporului, mediul în care fiecare, deși este om de rând, deși este vedetă, au la dispoziție aceleași mijloace de a comunica maselor. Dacă sunteți începători în a cunoaște ce înseamnă social media și ce impact poate avea, vă recomand din plin această carte. Se citește ușor, informațiile sunt bine structurate pe capitole, și vă ajută să vă formați o idee, poate chiar să luați o hotărâre despre cum puteți voi utiliza social media pentru a vă atinge scopurile. Dacă sunteți specialiști, atunci probabil multe din aspectele cărții le știți deja, însă nu strică să o aveți în bibliotecă.

1cartepesaptamana.ro

Stop cadru - Schimbul de fețe „Nu ajungi să ai 500 de milioane de prieteni fără să-ți faci și cîțiva inamici”, anunță posterul The Social Network, producție care, la sfîrșit de an revigorează piața cinematografică, 2010 fiind relativ slab în ceea ce privește încasările filmelor. Supărat că l-a părăsit prietena, Mark se întoarce în camera de cămin, deschide laptopul și calculatorul, scoate berea de la rece și se apucă de lucrat la Facemash, o platformă ce înglobează pozele aproape tuturor studentelor din universitate și le permite utilizatorilor să le compare, două cîte două. După succesul acestui site, este confruntat de Cameron și Tyler Winklevoss, carei propun să lucreze împreună la o pagină care să adune la un loc toți studenții din Harvard. Și de-aici a pornit tot.

The Social Network povestea unei idei

-

The Social Network este povestea ideii care a adus la apariția Facebook-ului, a dezvoltării platformei de socializare și a celor două mari procese care au urmat, unul intentat

de frații Winklevoss, pentru furt intelectual și celălalt de către Eduardo Saverin, fostul său partener și cofondator, care a fost lăsat fără acțiuni la companie. Filmul reușește fin să portretizeze punctele cheie ale evoluției platformei de socializare, precum ideea tînărului de-a implementa funcția ca utilizatorii să-și poată afișa statutul și interesul social. „Asta conduce viața în universitate, de-asta unii vin la anumite cursuri, despre asta va fi și Facebook, pentru că oamenii, pînă la urmă, vor vrea să agațe pe cineva”.

Este impresionantă și tăria cu care le răspunde tînărul procurorilor. „Aveți parte din atenția mea – valoarea minimă. Restul este concentrat asupra birourilor Facebook, unde colegii mei, împreună cu mine, facem lucruri de care nimeni din camera aceasta, inclusiv și în special clienții dumneavoastră, nu este capabil din punct de vedere intelectual sau creativ.” Ioan Stoleru

„Aveți parte din atenția mea – valoarea minimă” Însă este mai mult decît atît. Din perspectivă psihologică, aduce aminte de încercarea unui tînăr care a obținut punctaj maxim la SAT (Scholastic Aptitude Test, probă standardizată de admitere la universitățile din SUA) de a se integra în comunitatea de studenți, eventual de a intra într-una din frățiile din campus și, mai ales, motiv pentru care se și bănuiește că ar fi creat Facebook, de a o impresiona pe Erica.

Povestea unei idei


the social paper