Little Texas - Wine Menu 2023

Page 1

wine menu

CHASE THE VIBES. CHASE THE AROMAS.

CLOSER TO THE SUN, LOVELY SUMMER AROMAS

Fiecare vin în parte este un tablou de simțuri, este o artă pictată în timp, de la primii butuci de viță de vie plantați, la primul rod, la primul vin și până la primul moment în care îl cunoști și îl deguști, este o poveste a regiunii din care provine și astfel fiecare vin este unic în felul său.

Și pentru că astăzi vinul este cultură și emoție, arta degustării unui vin presupune câteva etape esențiale și este extrem de important ce trebuie punctat aici pentru o mai bună apreciere a acestuia: vizualizarea (transparența, corpolența, textura, culoarea, limpiditatea), mirosul (aromele, buchetul), gustul (aromele, tanninile, corpul, aciditatea, eleganța, astringența), postgustul (catifelarea, remanența, prospețimea).

Toate acestea subliniază că vinul nu este o băutură ca oricare alta, ci un simbol universal al misterului și esenței vieții, un simbol al prieteniei și cinstirii, o licoare cu iz sacru, o formă de comunicare universală, ce dăinuie, dincolo de timp, limbă și cultură.

Fiecare vin în parte este arta într-un pahar. Este o întreagă istorie, o întreagă poveste a unei crame, a unei podgorii, a unei rețete, a unui vis, a unei viziuni transformată într-o artă lichidă, o licoare magică, ce schimbă oameni și suflete.

champagne

MOET ET CHANDON BRUT IMPERIAL 750ml

Un amestec armonios din cele trei soiuri de struguri (Pinot Noir, Chardonay și Pinot Meunier) și vinuri de rezervă, ce seduce prin fructuozitatea și gustul lung bine concentrat, dar vioi ce impresionează palatinul și eleganța ce captivează distins.

650 LEI

VEUVE CLICQUOT, BRUT 750ml

O șampanie rafinată care învăluie simțurile pe care le răsfață, cu orice ocazie. Realizată din sortimente recunoscute pentru caracteristicile deosebite - Chardonnay, Pinot Noir, Pinot Meunier. Notele parfumate proaspete ce pot fi detectate cu ușurință sunt cele de citrice, fructe, vanilie și condimente. Gustul este pe măsură, proaspăt, elegant, jucauș și întrece imaginația. Aromele fine de pere, lyche, mere verzi, citrice și vanilie delectează simțurile.

660 LEI

MOET & CHANDON ROSE IMPERIAL 750ml

Rosé Impérial este un sortiment expresiv, proaspăt şi elegant, fidel stilului Moët & Chandon. Se evidenţiază diversitatea a trei soiuri de struguri şi bogăţia podgoriilor franţuzeşti prin intermediul unui cupaj armonios, realizat din struguri Pinot Noir 45%, din care 10% vin roşu, Pinot Meunier 35%, din care 10% vin roşu şi Chardonnay 15%. Arome seducătoare de căpşune, cireşe, zmeură şi coacăze roşii, învăluite în note dulci de piersică zemoasă şi tonuri proaspete de mentă.

700 LEI

DOM PERIGNON VINTAGE, BRUT 750ml

Un elixir paradoxal, concentrat și totuși cremos, energic, intens și în același timp elegant, un cadru delicat de piersici albe, în arome captivante.

1980 LEI

Vinuri Spumante

JIDVEI MYSTERIUM VINTAGE, ALB BRUT 750ml

Vin spumant de culoare galben pai, cu o remarcabilă efervescență și un perlaj fin și persistent, obținut după metoda tradițională din soiurile Pinot Noir, Chardonnay și Fetească Regală. Mysterium Brut se deschide olfactiv cu note intense specifice de autoliză: pâine proaspăt scoasă din cuptor, croissant au beurre –completate de suave flori albe de salcâm.

230 LEI

LAMBRUSCO - TERRE VERDIANE ROSE

DEMIDULCE 750ml

Spumant profund, de culoare roz intens, plin de viață, emanând arome proaspete și fructate, de fructe roșii și mici, de pădure.

120 LEI

Domeniile panciu cuvee prestige

alb brut 750ml

Complexul de smochine, caise uscate, nuci prăjite şi uşoare note de citrice e prelungit de un postgust persistent şi plăcut, care ne readuce aminte de produsele de patiserie fină franţuzească.

180 LEI

CAVA - ROGER GOULART, SPANIA, ALB BRUT 750ml

Aspectul acestui cava Brut Nature este o nuanță de galben, chihlimbar. Bulele sunt abundente, subțiri, persistente, aromă curată, ușor fructate. Este plăcut elegant, echilibrat și neted.

130 LEI

Prosecco

MONTAGNER - MILLESIMATO, ROSE 750ml

Vin spumant cu un perlaj fin și persistent, de culoare roz pal, parfum aromat complex, cu note de zmeură și căpșuni. Gust delicat care amintește de măr, piersică albă, citrice și căpșuni sălbatice.

130 LEI

MONTAGNER - VALDOBBIADENE

SUPERIORE DOCG BRUT 750ml

O aromă delicată, plăcută și armonioasă ce amintește de notele florilor de salcâm. Este luminos și fructat, în tonuri calde de galben pai.

130 LEI

START THE DAY WITH A SMILE, END IT WITH PROSECCO

vinuri albe

aligote

CRAMA GRAMMA, SEC

750ml, Moldova

Un vin cu o tentă minerală, nas citric, elegant și discret, aciditate naturală și gust ușor crocant și final tonic, de migdale coapte.

110 LEI

WINE PAIRS NICELY WITH GOOD FRIENDS

SARICA NICULIțELCAII DE LA LETEA VOL. 2

750ml, Dobrogea

Un vin cu o culoare galben verzui stralucitoare și arome vegetale de iarbă proaspăt cosită și pământ reavăn.

Gustul de fructe albe coapte și mere verzi este echilibrat de o aciditate naturală ridicată. Pe final, notele de citrice, de pelin și cicoare, punctează un vin echilibrat, cu multă prospețime. Este și un excelent deschizător de masă, datorită acidității sale ridicate.

110 LEI

Chardonnay

CRAMA JIDVEI - ANA, SEC

750ml, Transilvania

Un vin cu o textură onctuoasă, generoasă, ce te poartă discret printre flori de iasomie și grădini de mere verzi, delicat, deosebit de elegant și armonios, cu o culoare galben pai verzui.

140 LEI

CRAMELE RECAș - SOLE, SEC

750ml, Banat

Un vin baricat cu arome intense, elegante, de lemn (vanilie), semințe prăjite, fum alb, bine integrate pe o structură de fruct bine copt și note de fagure de miere, revigorat pe note de piersică verde și tonuri vegetale, cu final viu, crocant și influențe citrice.

140 LEI

CRAMA PURCARI - NOCTURNE, SEC

750ml, Republica Moldova

Se distinge prin aroma sa intensă, dominată de flori și fructe exotice. Are gust plin și opulent, completat de note de migdal și vanilie, urmat de postgustul prelung și plăcut. Un vin galben pai, ce manifestă fructuozitate şi supleţe, cu arome plăcute de flori.

110 LEI

DOMENIUL BOGDAN - PRIMORDIAL, SEC

750ml, Dobrogea

Chardonnay-ul nobil, tipic franţuzesc, întâlneşte terroir-ul dobrogean şi dă astfel naştere unei expresii strălucitoare în nuanţă, buchet şi gust. 80% din vin este maturat în butoaie din lemn de stejar românesc timp de 3 luni, maturare urmată de învechirea în sticlă pe o perioadă de încă 3 luni. Complex şi bine structurat, etalează în voie arome de fructe exotice, accente minerale şi lemn, ca şi cum scopul său ar fi să îndemne simţurile la visare.

160 LEI

Crâmpoșie Selecționată

CRAMA AVINCIS, SEC

750ml, Oltenia

Un vin de culoare galben deschis, cu nuanțe discrete verzi, un buchet proaspăt și expresiv de pară și măr verde, un gust persistent și plin de viață, cu note de citrice.

120 LEI

A MEAL WITHOUT WINE IS LIKE A DAY WITHOUT SUNSHINE

Fetească Albă

CRAMA GRAMMA, SEC

750ml, Moldova

Un vin alb, sec, de culoare verde-gălbui, cu reflexii aurii, completat de aciditate, fructuozitate și prospețime, un gust echilibrat, generos, delicat, ce lasă o impresie plăcută de rotunjime și catifelare alături de o aromă ce aduce cu cea a fagurilor cu miere.

110 LEI

Grasă de Cotnari

CASA DE VINURI COTNARI - NAIV, SEC

750ml, Moldova

*Doar soiuri pure românești

Vin tânăr cu o aromă complexă, dominată de miere de pădure, agrișe bine coapte și de pepene galben, cu note condimentate discrete de mușcat, ghimbir și mosc. Gustul plin, rotund, se remarcă printr-o fructozitate catifelată, susținută de o bună aciditate.

120 LEI

Fetească Regală

CRAMA LILIAC, SEC

750ml, Transilvania

Un vin vioi, plin de prospețime, cu arome inițiale florale combinate cu fructe verzi și note ierboase, ușor citric. Pe măsură ce se încălzește, capătă volum și greutate, împreună cu arome de fructe albe dulci și un gust echilibrat cu nuanțe minerale și o aciditate caracteristică soiului.

110 LEI

CRAMELE RECAș - SOLE, SEC

750ml, Banat

Un vin îmbogățit prin maturare în butoaie de stejar, cu arome untoase, note de semințe prăjite și caise confiate, cu un corp bogat, mătăsos, plin de senzații de fructe albe (piersici necoapte, ananas crud) și ușoare note picante și lemn de salcâm.

140 LEI

Muscat Ottonel

DOMENIUL BOGDAN, SEC

750ml, Dobrogea

Un vin puternic aromat, cu tonuri de piersici coapte. În cavitatea bucală dezvoltă arome de fructe confiate și fagure de miere, iar pe final este foarte proaspăt.

100 LEI

Pinot Grigio

CRAMA PURCARI - NOCTURNE, SEC

750ml, Republica Moldova

Un vin fin, elegant, atent lucrat, nuanțe de ananas și aciditate considerabilă, ce se combină într-un echilibru final remarcabil, având o îmbinare perfectă între aromele de iasomie, mere verzi, pere și citrice ce îl fac un vin catifelat și deosebit de onctuos și cu un echilibru final subtil și persistent, de o eleganță simplă, lipsită de orice ostentanție.

110 LEI

Riesling de Rhin

CRAMA VILLA VINEA - TARNAVE, SEC

750ml, Transilvania Riesling‐ul de la Villa Vinea trăiește în caracterul împrejurimilor. Solul argilos și greu duce la o mineralitate subtilă, ușor sărată, precum și o aromă corpolentă de fructe. Nuanța de spumant galben‐pal se adaugă în mod natural în spectrul de culori datorate teraselor orientate spre sud din valea Târnavelor. La vârsta fragedă, mai ales, gustul este răcoritor de citrice și fructe sămânțoase.

100 LEI

Sauvignon Blanc

VIILE METAMORFOSIS - COLțUL PIETREI, SEC

750ml, Oltenia

Un vin tonic, proaspăt, cuceritor, cu arome proaspete și intense de citrice ce scot în evidență grapefruitul roz, un gust fin, ușor, rotund și plin, postgust lung și intens de citrice.

120 LEI

CRAMA GÂRBOIU - BACANTA FUME, SEC

750ml, Vrancea

Un vin frumos, colocvial, gastronomic, în culori galben verzui, cu un corp plin, susținut de aciditate și alcool, un gust centrat pe pepene galben, mango și ardei gras, postgust lung cu iz de fructe tropicale, nas de lăcrămioare, caise verzi și drojdie de pâine dospită.

120 LEI

CRAMA VILLA VINEA, SEC

750ml, Transilvania

Un vin proaspăt, foarte uşor de băut, culoarea este galben pai, iar nasul e delicat, cu mere verzi, ardei gras şi flori de soc. Corpul vinului, fluid şi efilat, are alcool perfect integrat şi o aciditate exact atât cât trebuie ca să te îmbie la încă un pahar. Gustul e centrat pe un nucleu de piersică albă, pară şi măr verde.

100 LEI

CRAMA LILIAC, SEC

750ml, Transilvania

Un melanj elegant de note fructate, florale, citrice şi ierboase, cu note gustative de piersică şi grapefruit roz, învăluite în note de flori de soc şi de salcâm, cu accente uşoare de fân.

140 LEI

Șarbă (Barrique)

CRAMA GÂRBOIU - BACANTA, SEC

750ml, Vrancea

Un vin elegant, unicat prin aromele specifice de petale de trandafir. Încântă prin arome intense florale, piersică roșie și fructe exotice ca mango și papaya. Datorită fermentării și maturării Sur-Lie în baricuri noi de stejar franțuzesc. Notele fine de condimente dulci, migdale și toast oferă complexitate atât olfactiv, cât și gustativ. Corpolent, intens cu o aciditate crocantă și un postgust persistent și onctuos.

140 LEI

Tămâioasă Românească

CASA DE VINURI COTNARIDOMENII EUFORIA, DEMISEC

750ml, Moldova

Un nas exploziv, proaspăt, elegant și puternic, cu un gust caracteristic soiului, ce amintește de nuanțe aromatice de fructe de mango, pere, busuioc proaspăt, iasomie, puțin ananas, miere de salcâm, pepene galben, care-ți lasă o senzație gustativă plăcută, atrăgătoare, completată de o notă de grapefruit pe final, cu un postgust mediu.

100 LEI

CRAMA OPRIșOR - LA CETATE, SEC

750ml, Oltenia

Vin extractiv, special, ce debutează cu un nas exploziv, tipic, cu note ușoare de busuioc și strugure supracopt, având un gust predominant caracteristic soiului, ce se intercalează cu fructe de mango, pere bine coapte și urme de pepene galben.

100 LEI

Traminer

DOMENIILE AVEREșTI - NATIVA, DEMIDULCE

750ml, Moldova

Aromat și proaspăt, este un vin cu un gust generos fructat

și tandru, cu note de fructe tropicale precum mango

și ananas, flori de salcâm și o aromă vegetală placută care se îmbină excelent cu aciditatea și postgustul dulceag.

100 LEI

Zghihară

DOMENIILE AVEREșTI - DIAMOND, SEC

750ml, Moldova

Un vin vioi, proaspăt și fructat, cu nuanțe ușoare de măcriș

și cu un postgust mineral, arome plăcute, dar discrete, de mere verzi, lime și agrișe.

120 LEI

THE BEST WINES ARE THE ONES WE DRINK TOGETHER

Cupaje Albe

CRAMELE RECAș - SOLO QUINTA, SEC

750ml, Banat (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Muscat Ottonel) Galben auriu, cu reflexe verzui și limpiditate bună, duce către aspecte intens florale (soc, salcâm), note verzi, fructe (piersici, gutui, pere bergamote, urmate de mango și ușoare note de banană), structurate pe o mineralitate bună și cu vanilie în fundal. Un vin complex, catifelat, onctuos, intens aromatic, corpolent, care își păstrează calitățile și pe final, cu un echilibru foarte bun între arome, alcool și aciditate.

220 LEI

CRAMA CATLEYA - FREAMăT ALB, SEC

750ml, Oltenia (Fetească Albă, Fetească Regală)

Un vin complex, cu arome de fructe galbene și flori albe de câmp, gust catifelat și arome de soc, miere de abine, alături de un iz fin de pere, ce cucerește prin eleganța dată de armonia dintre soiuri.

100 LEI

CRAMA BUDUREASCa - FUME, SEC

750ml, Muntenia (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris)

Într-o culoare galben pai, este un vin cu arome de fructe tropicale și note fine de stejar, cu gust cremos de fructul pasiunii și rodie, final lung și plăcut.

110 LEI

CRAMA GRAMMA - CUVEE VIșAN, SEC

750ml, Moldova (Aligote, Fetească Albă, Sauvignon Blanc)

Un vin de o complexitate remarcabilă în care regăsim împletindu-se armonios mineralitatea Aligoté-ului cu aromele discret florale din Feteasca Regală și cu onctuozitatea din Feteasca Albă. Are nas surprinzător susținut de senzațiile palatine mătăsoase și finalul îmbrăcat în arome de pere coapte, mentă și migdale caramelizate.

110 LEI

Cupaje Albe

CRAMA OPRIșOR - RUSALCă ALBă, SEC

750ml, Oltenia

(Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Rhein Riesling)

Complicat până la atipic, stratificat, cu un corp solid de la Chardonnay, arome discrete din Sauvignon Blanc, plin de viaţă de la Riesling şi cu un balans fin între aciditate, alcool şi corp, reglat de Pinot Gris, este un vin care poate fi înţeles de fiecare după culoarea şi căldura momentului în care se înfăţisează.

140 LEI

DOMENIUL BOGDAN - CUVEE EXPERIENCE, SEC

750ml, Dobrogea (Sauvignon Blanc, Chardonnay și Muscat Ottonel)

Un vin prietenos, care prezintă mai întâi aroma specifică de Muscat, urmată de fructuozitatea dată de Sauvignon și Chardonnay. Un vin complex și ușor migdalat pe final.

120 LEI

DOMENIUL COROANEI SEGARCEA - PRINCIPESA

MARGARETA, SEC

750ml (Chardonnay, Pinot Gris, Viognier baricat, Viognier nebaricat)

Unul dintre cele mai complexe vinuri albe româneşti, cu o dimensiune florală care dă contur și completează structura fructată şi glicerică a vinului. Arome de cireșe și prune albe, vanilie, flori proaspete de salcâm, limetă și flori uscate.

220 LEI

IN WINE THERE IS TRUTH

Cupaje Albe

CRAMA JIDVEI - MYSTERIUM, SEC

750ml, Transilvania (Pinot Noir, Chardonnay, Fetească Albă)

Vin alb sec ce prezintă o placută combinație de arome cu nuanțe de flori de iasomie, flori de salcâm, măr proaspăt cules.

Gustul plin, rotund, se remarcă printr-o fructuozitate catifelată, susținută de o bună aciditate.

100 LEI

DOMENIILE AVEREșTI - NATIVUS, DEMISEC

750ml (Sauvignon Blanc, Tamâioasă Românească, Muscat Ottonel)

Nativus Cuvee Alb este memorabil prin aromele complexe susținute de o prospețime greu de egalat.

Componenta olfactivă este puternic fructată, cu note subtile de flori și soc. Un vin ușor aromat, cu o culoare gălbuie strălucitoare, ce delectează papilele și le învăluie cu gust de fructe albe.

100 LEI

CRAMA LICORNAWINEHOUSE - BON VIVEUR, SEC

750ml, Muntenia (Sauvignon Blanc, Chardonnay)

Vinul de Chardonnay, din cupaj, se prezintă cu note aromate de unt vanilat și ușoare nuanțe de lemn, scorțișoară și cuișoare, completate de partenerul său, Sauvignon Blanc, care aduce prospețimea parfumului de soc și mentă. Gustul este complex, bogat în arome vegetale/florale, cu post gust de intensitate ridicată.

140 LEI

WINE… THE INTELLECTUAL PART OF THE MEAL

Vinuri Rosé

vinuri rosÉ

CASA DE VINURI COTNARI - DOMENII EUFORIA, DEMISEC

750ml (Busuioacă de Bohotin)

Vin discret, luminos și pătrunzător, surprinde cu un nas discret, fin, ce amintește de aromele căpșunilor și frăguțelor de pădure. Aromele olfactive se pierd frumos în gustul de fructe văratice, susținute de o aciditate medie, corespunzătoare, un postgust relativ scurt.

110 LEI

CRAMA PURCARI - NOCTURNE, SEC

750ml, Republica Moldova (Cabernent Sauvignon & Merlot & Rară Neagră)

Vin pe tonuri roz-somon, cu un nas complex și delicat în care se disting note de trandafir, piersică albă și un gust catifelat și persistent de fructe exotice, pomelo și caisă pârguită.

110 LEI

CRAMA LILIAC, SEC

750ml, Transilvania (Pinot Noir)

Un vin de culoarea somonului, cu arome de fructe de pădure mixate cu note de condimente exotice, are un gust echilibrat, acrișor-amărui de merișoare coapte și citrice, cu postgust mediu, fin, aromat.

120 LEI

CRAMA STRUNGA - REVERIA, SEC

750ml, Moldova (Fetească Neagră)

Vin de culoare roz-somon, cu nuanțe deschise, aromă proaspătă, fructată, cu nuanțe de căpșuni, zmeură și gust plăcut, fresh, susținut de o aciditate plăcută și persistență foarte bună.

120 LEI

vinuri rosÉ

CRAMA HERMEZIU - C’EST SOIR, SEC

750ml, Moldova (Busuioacă de Bohotin)

Un vin limpede, cu o aromă plăcută, specifică soiului, de pere și trandafiri și prospețime accentuată.

110 LEI

CASA DE VINURI BUCIUM - FRESCA, DEMISEC

750ml, Moldova (Busuioacă De Bohotin)

Vin cu o culoare plăcută de roz-somon strălucitor, aromele tipice soiului se transformă prin vinificarea în rose, în note de trandafiri, căpșună și pepene roșu. Gustul este șprințar, cu o bună aciditate, dar suficient de corpolent, cu un final plăcut susținut în postgust.

100 LEI

DOMENIUL COROANEI SEGARCEATAMÂIOASă ROZă, DEMIDULCE 750ml

Vin de culoare roze deschis, cu nuanțe somon, arome intense, florale de petale de trandafir, puse în evidență de conținutul de zahăr rezidual, cu gust plăcut și intens.

170 LEI

DOMENIILE AVEREșTI - DIAMOND, SEC

750ml, Moldova (Busuioacă de Averești)

Arome predominante de petale de trandafir. Gust savuros de pere zemoase cu accente de trandafir și muscat. Final elegant, cu note de busuioc.

130 LEI

EVERY DAY IS WINESDAY

vinuri rosÉ

DOMENIILE AVEREșTI - DIAMOND, DEMIDULCE

750ml, Moldova (Busuioacă de Averești)

Vin special și original, atât prin culoare, cât și prin notele aromatice. Culoarea este roz deschis, ușor porfirie. Aroma este intensă, un melanj de note de busuioc, trandafir și grapefruit. Gustul este impresionant, puternic aromat, dulce și cu final persistent.

140 LEI

DOMENIUL BOGDAN - CUVEE EXPERIENCE, SEC

750ml, Dobrogea (Merlot & Pinot Noir)

Un rose delicat, de culoare roz pal, proaspăt, cu aciditate bună, ce ne bucură papilele prin fructuozitatea sa care ne trimite cu gândul la fragi și zmeură. Arome proaspete de fructe roşii şi fructe de pădure, cu o aciditate frumos integrată.

120 LEI

CRAMELE RECAș - SOLO QUINTA, SEC

750ml, Banat (Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Alicante Bouschet)

Culoare roz briliant, cu nuanțe de violet și o bună limpiditate. Olfactiv, se distinge prin arome de fructe roșii (frăguțe, căpșuni), violete (aromă tipică pentru soiul Merlot), toate pe un fond mineral. Aciditatea foarte bună susține un vin complex și nobil, finalul este unul intens, bazat pe note de prospețime tropicale.

Un roze ce se distinge prin finețe și complexitate.

200 LEI

vinuri rosÉ

CASA DE VINURI COTNARINAIV, SEC

750ml, Moldova (Busuioacă de Bohotin)

*Doar soiuri pure românești

Limpede și transparent, cu un nas deosebit, foarte aromat, de miresme exotice, denotă arome de grepfruit roz, busuioc roșu, flori de soc, un gust plăcut, aromat și o aciditate discretă.

120 LEI

SARICA NICULIțEL - CAII DE LA LETEA VOL. 2, SEC

750ml, Dobrogea (Fetească Neagră & Pinot Noir & Shyrah)

Un vin roze care se exprimă printr-o combinație de arome, de la cele de zmeură, capșune și grapefruit, până la cele de piersică coaptă și flori albe de cireș. Gustul are profunzime și structură complexă de fructe coapte susținută de o mineralitate ridicată și post gust intens.

110 LEI

MOșIA DOMNEASCă PANCIU - APUS DE SOARE, SEC

750ml, Vrancea (Pinot Noir & Fetească Neagră)

Vin roze sec în care Pinot-ul și Feteasca Neagră se completează reciproc prin note parfumate de fragi, cireșe, fructe proaspăt culese și petale de trandafiri. Un vin fresh, cu un buchet proaspăt și o aciditate plăcută, poate fi savurat alături de preparate din carne de pui/curcan, brânzeturi franțuzești, deserturi cu fructe.

100 LEI

Vinuri Roșii

Rară Neagră

CRAMA PURCARI - NOCTURNE, SEC

750ml, Republica Moldova

Un vin de un roșu viu, atractiv și cu nuanțe cărămizii, proaspăt și generos cu arome intense de fructe dulci de pădure, mure coapte, cireșe și piper alb. Gustativ, regăsim persistența fructelor roșii și savoarea mirodeniilor calde, frumos echilibrate de taninurile suple și nuanțele delicate extrase din lemnul de stejar. Unic, expresiv și persistent.

110 LEI

GOOD FRIENDS GOOD WINE GOOD TIMES

Cabernet Sauvignon

CRAMELE RECAș - SELENE, SEC

750ml, Banat Culoare roșu vișiniu, reflexe violacee și limpiditate foarte bună. Arome de fructe roșii și negre (mure, coacaze, vișine), ușor ierboase după aerare (ferigă). Se simte interacțiunea bună cu lemnul de stejar, vinul se deschide frumos cu parfumuri complexe de vanilie, scorțișoară.

170 LEI

CRAMA LICORNA WINEWHOUSE, SEC

750ml, Muntenia

Vin cu miros de fructe roșii coapte, prune coapte și nuanțe vegetale. În timp, denotă parfumurile de maturare în baricuri de origine franceză

și românească, cum ar fi nucă de cocos, piper negru, scorțișoară. Gust plin, cu tanini moi, fructat, armonios.

100 LEI

DEALU NEGRU JELNA,

RESERVA, SEC

750ml, Transilvania

Vinul se deschide în note intense de violete, vişine pârguite, coacăze, rom, ciocolată amăruie şi vanilie franţuzească. Gustativ, atacă palatinul, hotărât şi cucereşte fără ezitare papilele prin corpul suculent, concentraţia mare în taninuri şi aromele descrise mai sus. Persistă pe post-gust în acelaşi ton puternic şi dominant.

130 LEI

CRAMA OPRIșOR - ETICHETA ROșIE, SEC

750ml, Oltenia Rubiniu închis, cu reflexe de indigo, intens în aromă, cu nuanțe de cireșe negre, afine și trufe de ciocolată neagră. Puternic fară a fi agresiv, însă lung și corpolent, cu lemn bine integrat într-o structură complexă, excelent completată de taninii bine copți și de aciditatea plăcută.

240 LEI

Fetească Neagră

CRAMA GRAMMA, SEC

750ml, Moldova

Un vin de culoare roșu intens, cu arome de fructe roșii, în special coacăze negre, completat de aroma specifică soiului de prune uscate dezvăluie notele condimentate de piper și cuișoare.

Are un gust catifelat, fructat și armonios și postgust de o intensitate ridicată.

140 LEI

CRAMA BUDUREASCA PREMIUM, SEC

750ml, Muntenia

Un vin cu o culoare roșu rubiniu profundă, olfactiv dezvăluie complexitate și o varietate mare de arome de mure, cireșe și vișine coapte însoțite de condimente subtile, dulcețuri și magiun de prune completate în postgust cu note fine de tabac. Are o structură puternică, dar fină, pe care sunt așezate armonios toate aromele menționate mai sus.

110 LEI

CASA DE VINURI COTNARICASTEL VLăDOIANU, SEC

750ml, Moldova

Vin rubiniu, cu nobile reflexe purpurii, o aromă unică și elegantă, deschizându-se treptat spre notele de prune uscate ușor afumate, completate de cele de cireșe negre, vișine mature, mure, afine și coacăze negre. Aromele evoluează spre frunza de tutun, ciocolată

și condimente (piper verde, scorțișoară și ienibahar), cu o notă ierboasă, aproape mentolată și extrem de placută. Gustativ este delicat, dar cu o puternică personalitate, subliniată de taninii catifelați și de caracterul fructat (mure și coacăze negre, urmate de note de cireșe negre).

150 LEI

Fetească Neagră

VIA VITICOLA SARICA NICULIțELÉPIPHANIE, SEC

750ml, Dobrogea Vin roșu obținut din Fetescă Neagră culeasă târziu, se distinge prin aromele de fructe negre de pădure, de prună uscată, cu note discrete de condimente și cafea. Gustul este plin, cu tanini fermi, dominat de gemuri care zăbovesc pe buze, cu o senzație de dulce neașteptată la un vin sec.

260 LEI

CRAMA STRUNGA, SEC

750ml, Moldova

Fetească Neagră Barrique este un vin unic, cu o perioadă de doar 6 luni de maturare în butoaie de stejar. La acest vintage se vede o croială cu multă subtilitate, eleganță, prospețime, un corp copleșitor, un echilibru mai mare, putere. Culoarea intensă indică un vin cu o textură fină și densitate armonioasă. Dublate de note aromatice de fructe roșii care sunt în același timp coapte și proaspete punctate de sugestii balsamice clasice și picante. Post-gustul lung creează un sentiment de fermitate cu sugestii fine.

210 LEI

CASA DE VINURI BUCIUM - FRESCA, DEMISEC 750ml

Un vin demisec de un roșu rubiniu, Feteasca Neagră este printre cele mai apreciate băuturi născute pe dealurile Moldovei. Gustul, completat de un parfum delicat, capătă odată cu maturarea arome complexe de prună uscată și vanilie.

100 LEI

Merlot

CRAMA GÂRBOIU - BACANTA, SEC

750ml, Vrancea

Acest Merlot este maturat în baricuri noi franțuzești și învechit câțiva ani buni în sticlă. Gustul este pregnant cu arome de cireșe negre și cacao urmate de condimente cu tușe dulci de vanilie.

Un vin corpolent, cu taninuri moi și aciditate modică.

150 LEI

CRAMA LICORNA WINEHOUSE, SEC

750ml, Muntenia

Vin catifelat, cu parfum de fructe roșii precum zmeură și vișine, completat de note de baric, fum de trabuc și cocos. Gustul este echilibrat, complex și exploziv, în care se simt clar componentele aromatice. Postgustul este lung, aromat.

100 LEI

DOMENIILE PRINCE MATEI, SEC

750ml, Oltenia

Vin roșu-rubiniu cu reflexe purpurii-roșcate în ale cărui arome se disting fructe de pădure (mure, coacăze, fragi), dar și piper negru, ciocolată, cafea și vanilie. Gustul este intens, sec, cu o textură bine echilibrată de tanini dulci, cu o astringență delicată și un postgust prelung.

280 LEI

WHEN IN DOUBT ADD MORE WINE

Negru de Drăgășani

CRAMA AVINCIS, SEC

750ml, Oltenia

Un vin care propune o textură sensibilă, tanini catifelați, care conduce la un final de intensitate medie, cu impresii ușor amărui. Culoarea sa roșu intens, completată de reflexele violacee și de aromele fructelor pădurețe resimțite la nivel olfactiv nu sunt decât inițierea în intonațiile acestui vin ecologic.

200 LEI

MEALS AND MEMORIES ARE MADE HERE

Negru de Purcari

CRAMA PURCARI, SEC 750ml

Un vin cu note puternice de fructe negre și roșii coapte, dens, ușor cremos, cu note de smochine și curmale asociate cu tente de condiment (piper negru, cafea, cardamom) și ierburi uscate. Gustul este plin, catifelat, dominat de aceeași concentrație de fructe coapte și nuanțe perfect integrate de baric.

190 LEI

Pinot Noir

CRAMA CORCOVA, SEC

750ml, Oltenia

Vin expresiv, cu arome de violete, coacăze negre

și zmeură, are un gust complex, suplu, iar notele discrete de lemn pun în valoare trăsăturile tipice ale soiului.

130 LEI

CRAMA OPRIșOR - LA CETATE, SEC

750ml, Oltenia

Vin roșu cu reflexii violacee în margini. Nasul este generos în note fructate (cireșe și mure), cu tonuri picante

și de baric. Are un corp suplu și un gust catifelat, bogat în arome fructate echilibrate de aciditatea bine integrată. Postgustul este suav și mediu.

110 LEI

CRAMA VILLA VINEA, SEC

750ml, Transilvania

Vin roșu rubiniu intens, ce are arome de fructe roșii

și smochine, în miros. Gustul este catifelat, cu final lung

și dulceag, predominat de fructe de pădure roșii, vișine, smochine coapte și condimente dulci.

100 LEI

A MEAL WITHOUT WINE IS CALLED BREAKFAST

Syrah / Shiraz

CRAMA CORCOVA, SEC

750ml, Oltenia

Un vin în nuanțe roșu închis cu reflexii violet, cu nas tipic soiului, condimentat, note dominante de cuișoare, ciocolată

și fructe de pădure negre, un vin bine structurat și plin.

160 LEI

CRAMA BUDUREASCA PREMIUM, SEC

750ml, Muntenia

Culoare purpuriu închis, arome condimentate, de piper

și cireșe negre. Vin corpolent, cu gust de cireșe coapte și note fine de condimente în postgust.

110 LEI

VIILE METAMORFOSIS - COLțUL PIETREI, SEC

750ml, Oltenia

Un vin cu o culoare profundă de roșu prună dezvoltă arome puternice și în același timp suave de fructe negre și violete, lăsând pe final un iz de piper și ciocolată. Caracteristice soiului, lasă pe palatin un gust dens, bogat și corpolent.

130 LEI

WINE IS THE ANSWER BUT I FORGOT THE QUESTION

Cupaje Roșii

CRAMELE RECAș - CUVEE UBERLAND, SEC

750ml, Banat (Merlot, Fetească Neagră, Syrah)

Vin roșu rubiniu închis, cu ușoare reflexe violacee, are o limpiditate bună, arome de fructe coapte (vișine, coacăze și mure), care se deschid dupa aerare pe un fundal de stafide și vanilie, cu final de piper. Aciditatea e ridicată, aromele de fruct sunt intens prezente gustativ, alcool bine integrat.

260 LEI

CRAMA RASOVA - SUR MER, SEC

750ml, Murfatlar (Cabernet Sauvignon & Syrah)

Un vin prietenos, rotund şi consistent, roșu închis cu tente suculente de fructe roşii, o aciditate revigorantă şi o mineralitate salină, mai ales în partea finală. Arome puțin ascuțite, de sâmburi de fructe, fum, migdale și ciocolată.

140 LEI

CRAMA BUDUREASCA, NOBLE 5, SEC

750ml, Muntenia

Un vin echilibrat, dintr-un cupaj de cinci soiuri, cu un nas expresiv și fructat (atât fructe roșii, cât și negre în prezentări de gemuri

și dulcețuri) și un baric bine integrat, care dezvăluie tușe de vanilie, scorțișoară, cacao și piper. Lejer pe palatin, catifelat, rotund, cu un fruct iarăși bine aspectat, aciditate corectă și o nuanță picant-condimentat-ierboasă, are un final ușor amărui-picant

și un postgust mediu în nuanțe prietenoase, fructate.

150 LEI

CRAMA SERVE - CUVEE CHARLOTTE, SEC

750ml, Muntenia (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot)

Un vin cu impact olfactiv puternic, dominat de violete, prune uscate, stafide, tutun, scorțișoară, trufe, ce răsfață bolta palatină cu arome de fructe roșii, afine, mure și taninuri fine și elegante.

Este un vin corpolent, echilibrat, cu postgust dulceag, lung și persistent.

320 LEI

Cupaje Roșii

DAVINO - FLAMBOYANT, SEC

750ml, Muntenia

(Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră)

Vin roșu-rubiniu intens, cu reflexe purpurii, limpede-cristalin, miros complex, persistent și intens, cu nuanțe de fructe negre, stafide, piper verde, mentă și tabac. Gustativ denotă complexitate și expresivitate. Este amplu, puternic dar rotund, are un postgust remanent ușor condimentat, ce pune în evidență taninurile fine și elaborate.

390 LEI

DOMENIUL COROANEI SEGARCEAPRINCIPESA MARGARETA, SEC

750ml, (Marselan)

Vin cu note de gem de căpșune, zmeură, afine, tabac, condimente, cacao, ciocolată cu lapte, rom, cocos și piele fină, are un gust complex, ce dezvăluie treptat fructe și nuanțe secundare de condimente. Finalizează cu un postgust prelung și elegant, de lemn-dulce și ciocolată cu lapte.

220 LEI

CRAMA OPRIșOR - DRăGAICă ROșIE, SEC

750ml, Oltenia

(Cabernet Sauvignon, Merlot, Shyraz și Pinot Noir)

Un vin creat din 4 soiuri roșii importante din via Oprișorului - Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, care-i imprimă pe rând: forță, catifelare, suplețe și o ușoară picanterie. Echilibrat, armonios, cu nuanțe intense și plăcute, cu arome de prune uscate, coacăze, lemn puțin ars și ciocolată cu lapte. Este un vin roșu rubiniu, suplu, ușor astringent.

150 LEI

Cupaje Roșii

DOMENIUL BOGDAN - CUVEE EXPERIENCE, SEC

750ml, Dobrogea (Fetească Neagră, Merlot, Syrah)

Un vin ce dezvăluie un echilibru între aromele pure ale strugurilor, arome complexe ale baricului de stejar și o cascadă de arome de la note crude de gem de vișine amare și prune uscate, la cele de vanilie, nucă de cocos și prăjitură de zahăr ars.

120 LEI

CASA DE VINURI BUCIUM - POEM, SEC

750ml, Moldova (Cabernet Sauvignon & Merlot & Fetească Neagră)

Un vin roșu-violaceu, elegant și complex, cu arome de coacăze, vișine, ciocolată și dulcețuri de fructe de pădure. În gust, se îmbină armonios notele puternice și picante ale Cabernetului cu structură și fructele provenite din Merlot, într-un asamblaj cu final lung și plăcut, dominat de fructe roșii.

110 LEI

CRAMA CATLEYA - FREAMăT ROșU, SEC

750ml, Oltenia (Cabernet Sauvignon, Merlot și Siraz)

Un vin bogat, puternic și elegant, în același timp. Cu o culoare intens rubinie spre brună, amintind de vișină putredă, vinul prezintă un buchet cu note de cireșe coapte. Textura rotundă, fină, catifelată, cu taninuri echilibrate, este însoțită de un gust bogat de cireșe amare, prune uscate și coacăze negre.

120 LEI

WINE MAKES ME HAPPY

Cupaje Roșii

CRAMA OPRIșOR - SMERENIE, SEC

750ml, Oltenia (Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder)

Un vin intens colorat în roșu-violaceu, echilibrat, corpolent și catifelat. Aromatic, dezvoltă ușoare tente de fum de tămâie împletite armonios cu note de vișine supracoapte. Cele trei soiuri care formează acest cupaj au fost maturate în baric de stejar.

280 LEI

CRAMA CATLEYA - EPOPEE 04, SEC

750ml, Oltenia (Cabernet Sauvignon & Merlot)

Vin obținut din Cabernet Sauvignon și Merlot. Are o culoare roșu granat intensă, foarte închisă. Nasul este unul elegant, cu un buchet de fructe coapte (prune, cireșe), note afumate și de condimente (lemn dulce, cuișoare).

Gustul este plin, lung și bine echilibrat, datorită prezenței unor taninuri bine structurate.

240 LEI

SARICA NICULIțEL - CAII DE LA LETEA VOL. 2 SEC

750ml, Dobrogea (Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră)

Acest cupaj conține două soiuri care se completează perfect, corpul puternic, taninos al Cabernet-ului Sauvignon

și este catifelant de Feteasca Neagră.

Cele 12 luni de maturare la baric de a doua folosință

întregesc acest cupaj și înnobilează vinul.

Cupaj roșu rubiniu cu aromă intensă de prune uscate, cireșe amare și fructe negre de pădure, cu note de ciocolată, tabac și condimente. Gust plin, rotund cu tanini catifelați și bine integrați, echilibrat și urmat de un post gust remarcabil de lung.

110 LEI

Cupaje Roșii

CRAMA GITANA - SAPERAVI, SEC 750ml

Saperavi de la Gitana este un vin produs, așa cum îi spune și numele, din soiul Saperavi. Dacă în miros simțim arome de fructe negre, prune uscate și ciocolată, în gust simțim arome intense de fructe negre supracoapte și condimente precum piper roșu și negru. Saperavi este un vin cu gust intens, dar echilibrat, ce se potrivește cu carnea de vită sau de vânat, cu legume proaspete și brânzeturi maturate sau semimaturate.

220 LEI

CRAMA GITANA - LUPI, SEC

750ml (Cabernet Sauvignon, Merlot, Saperavi)

Vin roșu rubiniu în tonuri purpurii, nas elegant și intens dominat la început de notele de fructe negre

și baric prăjit, dezvăluie arome secundare de tutun uscat, piele tăbăcită, cuișoare, cireșe confiate, ceai negru, piper roșu, puțin piper negru și ciocolată neagră. Corpolent și taninos, cu o aciditate mare care nu deranjează, ci din contra îi dă eleganță

și noblețe în gust, este un vin cu profi clar de lume nouă.

280 LEI

CHATEAU VARTELY - INDIVIDO, SEC

750ml, Republica Moldova (Rară Neagră & Malbec & Syrah)

Cele trei soiuri se completează reciproc excelent, evidenţiindu-şi unul altuia calităţile gustative, astfel că Malbecul şi Syrahul îşi etalează caracterele fructat-condimentate, în timp ce Rara Neagră conferă fineţe gustului. Vinul petrece 6 luni în barrique-uri, de unde iese pe deplin definit, gata să bucure degustările cu parfumul său intens.

100 LEI

Vinuri Internaționale

Argentina

AMANCAYA

- MALBEC & CABERNET

ROșU SEC 750ml

SAUVIGNON,

Amancaya prezintă un echilibru armonios între stilurile Argentinian și Bordeaux. Vinul este mai fructat datorită procentului mai mare de Malbec și a unei învechiri mai scurte. Culoarea vinului este un rubiniu închis, are arome de cacao, scorțișoară și fum.

190 LEI

BUT FIRST... WINE

Chile

LA JOYA GRAN RESERVA SYRAH, SEC 750ml

Un vin cu arome florale de lavandă și violete, ușoare note de mure și condimete, tanini accentuați și final plăcut.

130 LEI

Italia

TENUTA ULISSE 10 VENDEMMIE, SEC 750ml

Vin roșu, sec, produs dintr-un blend de 10 vinuri Montelpulciano vintage. Producătorul, Tenta Ulisse, a încercat să cuprindă toată pasiunea și dragostea pentru pământul și pentru recoltele renumitei podgorii din Italia într-un singur vin, în acest cupaj măreț ce sărbătorește cu mândrie cele 10 vii. Este un vin corpolent, elegant și complex, de o culoare rubinie și un gust sec, taninos, ce amintește de prune uscate, gem de cireșe și tutun. Finalul oferă note de cafea, vanilie și cacao.

390 LEI

BAROLO ANTARIO D.O.C.G, SEC 750ml

Un vin complex, roșu rubiniu, cu un buchet intens, floral ce evidențiază trandafirul, note de fructe roșii mici și condimente cum ar fi lemn dulce și plante aromatice. Elegant pe palatin, dar totodată puternic, echilibrat cu taninuri catifelați și un final lung și persistent.

280 LEI

TENUTA SAN GUIDO - SASSICAIA, SEC

750ml (Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc)

Deosebit de complex, intens și profund, dezvăluie arome de lichior de afine, muguri de afine, mure, paprika, ierburi aromate și ciocolată și se deschide treptat. Gustul este suplu, cu tanin prezent dar bine șlefuit, armonios, proaspăt și echilibrat.

1500 LEI

Italia

BENNATI GADUM - cABERNET SAUVIGNON, SEC

750ml

Vin nefiltrat, culoare roșie intensă, predominant în arome de fructe de pădure mici și piper verde, urmată de nota de lemn dulce. Corpolent, rotund, cu o structură bine echilibrată, taninuri moi, catifelat pe palatin, cu o persistență lungă .

130 LEI

BENNATI - AMARONE DELLA VALPOLICELLA, SEC

750ml

Aromă intensă de gem și fructe roșii bine coapte urmate de note picante, intense, ce vine în completarea structurii corpolente, dar elegantă a vinului, cu taninuri moi, catifelați, rotund, plin pe palatin cu un final lung.

410 LEI

CAPOFORTE PRIMITIVO, SEC 750ml

Un vin de culoare roşu rubiniu inchis, ce încântă simțurile cu parfumul său complex și intens de prune coapte, fructe roşii, cacao, cafea, tutun și o uşoară notă de vanilie. Plin pe palatin, rotund, tanini moi cu o aciditate bună și alcool bine integrat, echilibrat cu un final fructat persistent.

150 LEI

TRUST US, YOU CAN DANCE

Italia

TENUTA ULISSE 10 VENDEMMIE, ALB SEC 750ml

Un vin grozav care sărbătorește 10 recolte fantastice respectând un trecut străvechi, învechit în butoaie fine franțuzești timp de 12 luni. Culoare galben pai strălucitor, nas delicat, floral, cu o notă de citrice, fructe exotice și salvie. Gust luxuriant de fructe coapte, învăluit într-o aciditate plăcută. Final intens și mineral, cu tonuri de fructe tropicale, plin de prospețime.

330 LEI

PAPALE - PRIMITIVO DI MANDURIA, SEC

750ml

Se distinge prin eleganța rafinată, rotund, cald și deosebit de catifelat, cu o mare bogație și varietate de arome dominate de prune, gem de fructe de pădure, lichior de cireșe și stejar.

Textură excelentă, final lung și elegant, în care se păstrează întreaga prospețime a vinului. Elegant și complex, cu parfum vanilat, picant, pe note de prune, fructe de pădure, cireșe coapte, cicocolată neagră.

260 LEI

AMARANTA MONTEPULCIANO D’ABRUZZO, SEC 750ml

Vin roșu sec, obținut din soiul Montepulciano cultivat în special în regiunea Abruzzo și în câteva regiuni din sudul Italiei.

Vinul a beneficiat de maturare de 6 luni în butoaie de stejar francez. Culoarea este roșu rubiniu, adânc, nasul este intens, persistent, cu cireșe supracoapte, flori uscate, condimente și lemn dulce. Gustul este complex, cremos, catifelat cu tanini bine echilibrați de alcoolul integrat în structură și aromele abundente în fructe negre și roșii.

220 LEI

GAJA SITO MORESCO, SEC 750ml

Sito Moresco combină fructe dulci, note delicate erbacee, taninuri masticabile și un corp complet pentru a oferi o experiență de vin roșu accesibilă, precisă și delicioasă. Acest amestec de părți aproape egale Nebbiolo, Merlot și Cabernet Sauvignon provine din mai multe podgorii ale Gaja, precum și din situl „Sito Moresco” al proprietății, situat în Barbaresco.

300 LEI

S.U.A.

THE FEDERALIST - ZINFANDEL ROșU SEC 750ml

Descoperă gustul libertății cu vinul The Federalist Zinfandel Bourbon Barrel Aged! Acesta este obținut dintr-un blend de struguri Petite Sirah, Zinfandel și Merlot, are o aromă delicioasă cu note de fructe de pădure, caramel, vanilie și fum și este învechit timp de 6 luni în butoaie de stejar american și 6 luni în butoaie de Bourbon.

240 LEI

THE FEDERALIST - CHARDONNAY ALB SEC 750ml

The Federalist Chardonnay aduce un omagiu celui ce a redat libertatea ţării, The Federalist Founding Father, Benjamin Franklin. Pe măsură ce veţi cunoaşte acest vin, veţi descoperi un vin bogat în arome de fructe bine coapte, cu o aciditate vie, prezentă, specifică Chardonnay-urilor americane. Un vin cu o persistenţă bună, cu arome din plin, de fructe şi o bună aciditate.

230 LEI

A GOOD DAY STARTS WITH COFFEE AND ENDS WITH WINE

Franța

CHABLIS - LE FINAGE, SEC

750ml

Chablis este o regiune vitivinicolă producătoare de Chardonnay situată la margine în nord-vestul Burgundiei, Franța. Culoare galben auriu cu reflexii verzui, nas elegant cu un buchet aromatic de citrice, pere și flori albe urmând mai apoi să se deschidă pe palatin arome fructate echilibrate de mineralitate și de textura revigorantă.

200 LEI

CHATEAUNEUF - DU - PAPE ROșU SEC

750ml

Un vin franțuzesc delicios. Brotte La Fiole Du Pape este un vin roșu sec delicios ce vine într-o sticlă deosebită cu o formă interesantă. Acesta are un gust cald fructat cu note de căpșuni și fructe de pădure, dezvăluie note clasice de lavandă, piper, pământ, ciuperci prăjite și sucuri de carne.

330 LEI

CHATEAU SAINTE MARGUERITE

SYMPHONIE ROZE SEC 750ml

Un vin de culoare roz-gri, strălucitoare şi limpede acest „Symphonie Rosé” oferă arome fine de piersici albe, note de anason și puțină vanilie fără să fi atins vreodată un butoi de lemn. Gustativ este floral și delicat cu arome de flori albe și citrice, ușor acidulat.

250 LEI

PARTNERS IN WINE

Spania

LA ATALAYA DEL CAMINO, SEC 750ml

Corp mediu, textură ușoară și mătăsoasă. Foarte fructat, cu fructe roșii foarte proaspete. Este amplu, rotund, are un postgust ușor condimentat, ce pune în evidență taninurile fine și elaborate.

180 LEI

SMILE,
THERE’S WINE

Prețurile sunt valabile pentru această ediție a meniului. Produsele sunt disponibile în limita stocului.

Vă rugăm să solicitați bonul fiscal și să-l păstrați până la ieșirea din restaurant. Nu servim persoane în stare de ebrietate.

Nu servim băuturi alcoolice minorilor conform cu Legea 61/1991, modificată și republicată, M.O. 387/18.08.2000.

Nerespectarea acestei legi se sancționează cu amenda contravențională de la 1000 până la 5000 lei.

Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.