Page 1

pag 1


DIN ACTIVITATEA UZPR, FILIALA “MARIUS MIRCU” BACĂU

„Convorbiri jurnalistice” la „nivel înalt”, în Bacău Gazdă a fost Facultatea de Litere a Universităţii ,,Vasile Alecsandri”. Întâlnirea periodică a conducerii Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România cu filialele din ţară s-a materializat şi în Bacău, sub genericul „Convorbiri jurnalistice”, instituite cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la constituirea UZPR. Au participat Doru Dinu Glăvan, preşedinte al UZPR, Ovidiu Zanfir – secretar UZPR, Firiţă Carp, membru al Colegiul Director al UZPR, Cornel Cepariu, preşedinte al filialei băcăuane, invitat fiind şi Petru Frăsilă, scriitor, manager general al postului de televiziune TeleMoldova Iaşi. Au mai fost prezenţi conf.univ.dr. Cristina Cârtiţă Buzoianu – prorector al Universităţii, Brânduşa Mihaela Amalancei – decan al Facultăţii de Litere, ziarişti, membri ai Filialei Bacău a UZPR, studenţi ai Facultăţii de Litere, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării. Vizita a început la Studioul Academic TV, înfiinţat acum câţiva ani cu aparatură donată de SC DEŞTEPTAREA, studio propriu al studenţilor, cu rol didactic dar şi de producţie, unde studenţii, sub coordonarea lui Dan Duţă, membru al UZPR, îşi fac orele de practică. Investiția este, în acelaşi timp, locul unde viitorii comunicatori au posibilitatea să-şi pună în valoare cunoştinţele şi talentul ca viitori posibili jurnalişti. „Convorbirile jurnalistice” îşi propun permanetizarea întâlnirilor conducerii Uniunii cu membrii săi, cât şi cu publicul consumator de presă, pentru a dezbate problemele actuale şi de perspectivă ale presei din România şi din lume. La început a fost prezentată cartea „Presa, vremurile şi politica”, Editura Timpul, 2019, semnată de Petru Frăsilă. Autorul, prin modul profesionist „de a pune întrebări”, în cele 13 interviuri aduce în prim plan, după o experienţă de 30 de ani in jurnalistică, problemele televiziunilor locale sau regionale private, de la începutul anilor ’90 şi până astăzi, dar, mai ales, rolul politicului şi economicului în păstrarea (sau nu) a independenței posturilor şi jurnaliştilor de televiziune. Volumul de interviuri, după cum a afirmat prof. univ.dr.ing. Vasile Puiu, este o carte destinată nu numai ziariştilor ci şi publicului larg, care poate afla ce nu se vede din spatele camerelor, din spatele ecranelor televizoarelor, avatarurile meseriei şi, implicit, lupta cu inerţia, cu birocraţia, cu mediul politic, deranjat de intervenţia presei în „bucătăriile murdare” ale unor oameni politici, care se cred stăpâni ai tot ce mişcă în teritoriul pe care vremelnic îl păstoresc. „O carte utilă, o carte densă, scrisă de un jurnalist care, pentru a-şi recâştiga demnitatea şi libertatea de opinie a apelat şi la CEDO, care i-a dat dreptate, a afirmat profesorul Vasile Puiu. La întâlnirea din Bacău, preşedintele UZPR i-a înmânat

ziaristului Petru Frăsilă carnetul de membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. În partea a doua, Doru Dinu Glăvan a prezentat acţiunile culturale întreprinse în ultima perioadă de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, care numără în prezent 3.500 membri şi doar o treime din ei sunt pensionari.  „Fără a fi o organizaţie sindicală, UZPR şi-a propus, prin tot ceea ce face, să contribuie la profesionalizarea jurnalismului, la apărarea de impostură şi, de ce nu, în aceste condiţii economice şi politice, să susţină sprijinirea de către stat a presei. Nu ne dorim sponsorizări, nu pomeni, ci o colaborare bazată pe norme şi legi, pe susţinere din bani publici, aşa cum se întâmplă şi în Occident. Suntem singura organizaţie a jurnaliştilor, profesională şi de utilitate publică, avem 36 de filiale în ţară şi şase în străinătate, avem editură şi publicaţii proprii. Ne propunem să fim prieteni, să slujim interesul public prin proiectele noastre, cititorii, iar filiala din Bacău, condusă de un jurnalist profesionist, cu iniţiativă, este un dintre cele mai puternice, formată din oameni dedicaţi profesiei”, a spus Doru Dinu Glăvan. În acelaşi context, au fost dezbătute şi teme ale impactului tehnicii şi tehnologie, mai ales a Internetului, în jurnalismul modern, precum şi diferenţele dintre profesionalism şi impostură, dintre onestitate şi furt.  „S-a trecut foarte rapid de la jurnalistul cu pixul în mână, la cel cu telefonul, au apărut ziarele electronice, blogurile, în care, de multe ori, se practică pe scară largă furtul de informaţie, neverificată, care aduce prejudicii cititorului. Se simte o lipsă acută de jurnalişti profesionişti, tinerii preferă blogurile, reţelele de socializare. Ca urmare a noilor reglementări pe plan european şi mondial, prin introducerea obligatorie a protecţiei «dreptului de autor», toate acestea vor dispărea şi se va reveni la ziaristul de teren, la cel care scrie «istoria clipei». Vă invit,  s-a adresat Ovidiu Zanfir, secretar al UZPR, studenţilor prezenţi, să bateţi la uşa redacţiilor, găsiţi acolo profesionişti, de la care aveţi ce învăţa. Ziaristica este o meserie, care se face cu pasiune, cu muncă şi inteligenţă”, a punctat , la rândul său, Ovidiu Zanfir. Chiar şi acest cadru s-a discutat şi s-au făcut propuneri cu privire la o problemă mult discutată în ultimii ani, cea a limbii române, a eludării normelor gramaticale, inclusiv în presă. Conf.univ. dr. Ioan Dănilă a insistat ca redacţiile să reintroducă postul de corector, „absolut necesar într-o redacţie, în semn de respect şi preţuire a limbii române.” Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea UZPR, conducerea uniunii  a acordat jurnaliştilor Mihai Buznea, Eugen Verman, Ştefan Radu şi Leonard Popa distincţia „Credinţă şi loialitate”, în semn de preţuire pentru activitatea lor. Gheorghe BĂLŢĂTESCU (UZPR) Foto: Ioan BÎŞCĂ (UZPR)

pag 2


EDITORIAL

Cer prea mult?

C

itesc că Primăria Municipiului Iași a semnat contractul pentru proiectarea unui stadion modern. Capacitatea este de 15.000 locuri, valoarea de 3.300.000 lei fără TVA, iar locația cheamă în cauză două variante: ori unde este actuala arenă „Emil Alexandrexcu”, ori pe o proprietate publică din zona Moara de Vest. Știu că Piatra Neamț are o Sală Polivalentă cu două tribune totalizând 4.000 locuri. Finalizată în urmă cu zece ani, Polivalenta nemțeană este a doua din țară în ceea ce privește capacitatea. Am luat două exemple din vecini. Și le-am luat pentru că văd și cunosc că în Bacău lucrurile se mișcă în gol din punct de vedere al infrastructurii sportive. Avem o ruină de stadion. Și o Sală a Sporturilor în care plouă și – știu bine ce spun – cad bucăți de tencuială. O Sală a Sporturilorfrigorifer. Vorba unei voleibaliste: „Slavă Domnului că sunt titulară, că dacă aș sta rezervă aș fi mereu răcită”. De 10-15 ani încoace, în Bacău, tot ce ține de construirea unui alt stadion/ modernizarea celui actual și de o nouă Sală

a Sporturilor sunt doar vorbe aruncate în vânt și bani îngropați. Îngropați la propriu, dacă este să ne amintim doar de Polivalenta lui Stavarache, rămasă la nivel de fundație și de studiu de caz. Caz penal. Cât privește stadionul, dacă pentru fiecare variantă azvârlită în mediul public s-ar fi încasat, hai să spunem, o mie de euro, acum ar fi fost bani măcar pentru jumătate din suprafața de joc. Facem stadion nou, ba nu, îl modernizăm pe cel actual, adică facem totuși unul nou, unul de 3.000 de locuri, ce 3.000?, va fi de 30.000, îl facem pe locul Polivalentei, nici vorbă, în zona „Letea”, Foto coperta 1: bani de Mihaela HOGAŞ, lidera la UEFA, mondială a junioarelor adică nu, la patinaj-viteză, în plină va fi un acţiune parteneriat public privat sau… Sau nimic. Cel puțin până acum. De zece zile am intrat într-un nou an. An electoral, așa că pregătițivă de noi promisiuni, viziuni și minciuni. Nu-mi fac iluzii că până la finalul lui 2020 se va schimba ceva. Dar de zece zile am intrat și într-un nou deceniu. La finalul său eu voi avea 60 de ani. Sper să-i prind. Și să prind până atunci și un nou stadion în Bacău. Sau măcar o Polivalentă. Cer prea mult? Dan SION (UZPR)

CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef *Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director. Semnează: Adrian AMALANCI Ionuţ BRÂNZEI (fotoreporter) Romulus Dan BUSNEA Marius CERGHICI Cornel GALBEN Victor Eugen MIHAI (VEM) Răzvan PESA-MOZA Constantin PLETOSU (Spania) Leonard POPA Marcian POPA Dan SION Florin ŞTEFĂNESCU Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare. Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul. bacauan@yahoo.ro. Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente. Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor. Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie. Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane: 0743-665.630; 0758-686.511; 0334-808.022; https://www.facebook.com/ Sportul.Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.

pag 3


pag 4


INTERVIURILE “SPORTULUI BĂCĂUAN”

“Talentul meu nu este de a patina, ci de a munci!” *Interviu cu patinatoarea Mihaela HOGAŞ, liderul mondial al juniorilor la patinaj-viteză Cu ierni doar în calendare şi patinoare numai în promisiuni, România îndrăzneşte să propună patinajului-viteză, un nume care stârneşte, deopotrivă, curiozitate şi admiraţie. De ceva vreme, Mihaela Hogaş, sportiva născută la Braşov (15. 09. 1998) şi pregătită, încă de la vârsta poveştilor lui Andersen şi Creangă, de un antrenor cu har şi fler- Bogdan Stănescu- , ţine capul de afiş al competiţiilor la care participă. Totul a luat o turnură aparte, la începutul anului trecut, când Mihaela a doborât aşteptările precum popicele, una după alta, câştigând argintul la Cupa Mondială de la Helsinki, apoi, bronzul la Baselga di Pine, în Italia (ambele, în proba de 500 m) şi locul al 3-lea la Bjugn/ Norvegia (la 1000 m), rezultate care au plasat-o pe podiumul mondial al junioarelor. Şi sezonul actual a debutat cum nu se poate mai bine pentru eleva profesorului Bogdan Stănescu, ajunsă în fruntea ierarhiei mondiale, după aurul adjudecat la Minsk, în a 3-a etapă a Cupei, la începutul lunii februarie, a.c.... Într-un sport creat de danezi în secolul al 13-lea şi în care cea mai bună performanţă a României a fost locul a 6-lea obţinut de Mihaela Dascălu, la Jocurile Olimpice de la Albertville, în 1992 (la 1000 m), Mihaela Hogaş e sportiva cu care ademenim speranţa şi aprindem lumina de cleştar a gheţii. Leonard POPA (UZPR) - Mihaela, înainte de a ne referi la performanţa de la Cupa Mondială desfăşurată la Minsk, care, mărturisesc, ne-a surprins pe toţi, aş dori să te întreb altceva. Am citit, undeva, că ai început să practici patinajul încă de la 9 ani, ramură sportivă în care succesul se construieşte greu, mai ales în România. Ce anume ţi-a dat puterea să continui şi să nu renunţi? - În primul rând, acest sport este diferit pentru că nu îl practică foarte multă lume. M-au atras, întotdeauna, ideea de sport individual, faptul că pot să concurez cu cineva, iar, în acelaşi timp, să fiu permanent în competiţie cu minutele şi secundele. Mi-am dat seama că patinajul-viteză este un sport complex şi dificil, întrucât este vorba de tehnică, putere, ambiţie, forţă emoţională şi psihică, rezistenţa organismului la efort. Desigur, în România, este mult mai greu de practicat, deoarece nu există o pistă de patinaj viteză, unde să te poţi antrena. Aşa se face că a devenit puţin mai dificil să mă pregătesc şi să concurez cu sportivii din alte ţări, însă, personalitatea mea nu mă lasă să renunţ până nu-mi îndeplinesc obiectivele. Cel mai mult mă doare faptul că românii nu ştiu ce este patinajul viteză, nu îl pot vedea live, pentru că nu avem patinoare, dar nici la televizor nu se difuzează. Este un sport extraordinar de frumos şi neobişnuit, iar, dacă oamenii l-ar şi vedea, şi-ar da seama de ce nu renunţ la a-l practica. - Ai avut un sezon excelent. Şi înainte de etapa de la Minsk ai reuşit clasări pe podium. La cele desfăşurate în Olanda, Norvegia, Italia… Acum, a fost chiar prima treaptă! Cum a decurs cursa? - La Cupa Mondială de la Minsk, am avut probleme cu

patinele. Norocul meu a fost antrenorul, care a reuşit să le repare exact înainte de start. Am ştiut de la început că am şansa de a fi pe locul 1 şi am încercat să rămân concentrată şi calmă pentru a-mi face cursa. La sprint, cum e proba de 500 m, este nevoie de un parcurs perfect, nu ai voie să faci greşeli. Astfel, plecarea mea pe prima sută de metri a fost 10.7, fiind cea mai tare plecare din concurs, dar şi printre cele mai tari plecări ale fetelor din elita mondială. Totul s-a petrecut foarte repede şi, când am terminat cursa şi am venit pe locul 1, nu am putut decât să mă bucur şi să dau palma cu antrenorul. Mereu îmi doresc ceva mai mult de la mine, sunt o perfecţionistă incurabilă. Ştiu că aş fi putut patina şi mai bine, dar trebuie să mă mulţumesc, deocamdată, cu acest rezultat. - Concurezi şi la 3000 m, şi la 1000 m şi la 1500 m, dar cele mai bune performanţe văd că au fost consemnate la 500 m. Te vei specializa pe această distanţă? -Probele de sprint sunt de 500 şi 1000 m. Îmi plac amândouă şi cred că am cele mai mari şanse să merg la Jocurile Olimpice din 2022, alegând sprintul. Într-adevăr, în cursele de 500 m, sunt mai rapidă, dar vreau să concurez şi la 1000 m la fel de bine. Sprintul înseamnă perfecţiune, totul este mult mai dinamic şi palpitant. Îmi plac cel mai mult presiunea oferită de public, de concurs, şi atmosfera creată în patinoar în momentul creşterii vitezei. - Ai obţinut, deja, baremul pentru Jocurile Olimpice din 2022, în concursul din Kazakhstan, unde ai reuşit să alergi 39,431… La ce te aştepţi în perspectivă? - Ma bucur foarte mult că am reuşit să îndeplinesc baremul pentru calificarea la Jocurile Olimpice din Beijing. Am fugit de mai multe ori 39.4 sau 39.5, când nu eram în cea mai bună formă. Îmi doresc mai mult şi, mai ales, sămi îmbunătăţesc timpul sub 39 de secunde. Vreau să am recorduri naţionale şi la seniori, pentru că, momentan, am doar la juniori. Pregătim ceva special pentru sezonul viitor şi sperăm să obţinem rezultate mai bune şi timpi excepţionali. - E destul de ciudat să afli că Naţionalele noastre se desfăşoară în afara ţării… Te-ai obişnuit cu această situaţie? Cum rezolvă organizatorii problema participării? - Eu m-am obişnuit să ţinem Naţionalele în Inzell, Germania. Îmi place să văd toţi românii cum vin din ţară în Inzell să participe. Prin asta se observă determinarea, pasiunea şi dorinţa noastră, ca popor, de a face performanţă. Este un lucru incredibil de frumos! Străinii sunt extrem de impresionaţi, cum încercăm noi să performăm, fără patinoar şi ţinându-ne campionatele interne în altă ţară. Nemţii, de pildă, ne spun mereu că suntem un exemplu, pentru ei, că nu avem condiţii şi tot reuşim să îi depăşim. - Ce urmează în programul tău competiţional? - Sezonul meu s-a terminat acum. Vom începe sezonul de vară şi pregătirea fizică, cu antrenamente specifice patinajului, pe bicicletă, cu rolele, în sala de forţă, pe alergare. În vară, vom avea câteva competiţii naţionale pe role, iar, din septembrie, mergem în Inzell să ne antrenăm

pag 5


pe gheaţă, pentru etapele de Cupa Mondială U23, dar şi pentru cele de seniori. Obiectivul principal este Olimpiada de iarnă din Beijing 2022 şi noi începem să ne pregătim pentru asta încă de acum, axându-ne mult pe concursurile internaţionale şi mondiale. De asemenea, îmi propun să merg la Europene şi la Campionatul Mondial de Sprint. - Dacă ar fi să te descrii, ca sportivă, ce cuvinte ar face-o cel mai bine? - Ca persoană, eu sunt foarte disciplinată, sunt genul de om care, dacă îşi propune ceva, munceşte până la epuizare să-şi îndeplinească obiectivele. Am ştiut mereu să menţin un echilibru între pregătirea şcolară şi cariera sportivă. Astfel, am terminat Facultatea de Ştiinte Economice şi Administratea Afacerilor, iar acum fac un master în Politici şi strategii de Marketing. Cred, cu adevărat, că un om poate să-şi îndeplinească visul, orice s-ar întâmpla. Chiar dacă cei din alte ţări au crezut că, fără patinoar, fără doctori însoţitori, fără un staff mare în jurul nostru, nu putem face performanţă, noi am demonstrat că totul e posibil, dacă muncim pentru visul nostru. Sunt foarte determinată în tot ceea ce fac, de aceea şi pretind foarte mult de la mine. Cea mai mare calitate a mea este că sunt o fată muncitoare. Talentul meu nu este de a patina, ci de a munci! De asemenea, am mereu o atitudine pozitivă. Îmi place foarte mult atmosfera de concurs, iar psihicul mă ajută foarte mult. Mereu îmi spun că “psihicul este mai puternic decât fizicul”. Astfel, cum ne antrenăm fizicul, tot aşa trebuie

pag 6

să ne antrenăm şi psihicul, pentru că în asta poate sta însăşi cheia performanţei. De asemenea, cred că educaţia primită de la părinţi şi felul în care am fost crescută şi-au pus amprenta în cariera mea de sportiv profesionist. Sunt norocoasă că am cel mai bun antrenor din România, care a avut puterea de a mă conduce spre înalta performanţă. La fel şi clubul unde sunt legitimată, CSM Corona Braşov, m-a susţinut încă de la vârsta de 9 ani. Aceste lucruri au fost foarte importante pentru mine. Familia, antrenorul, echipa, clubul şi oamenii din jurul meu m-au ajutat să practic acest sport de performanţă. - Toată lumea e de acord că toţi copiii ar trebui atraşi către sport… Dar ce i-ai spune tu unei fetiţe de, hai să spunem 9 ani, ca să o atragi către patinaj, şi nu către cel… artistic? -Patinajul viteză are foarte multe de dăruit unui copil. Faptul că este vorba de viteză, de întrecere, de adrenalină şi de plăcerea de a patina, pentru un copil sau adolescent, poate fi cea mai frumoasă experienţă. E vorba de lucrul în echipă, de pregătirea fizică şi învăţarea unei tehnici, strategii de comunicare, dar, mai ales, acest sport oferă sportivului ocazia să vadă lumea, să cunoască sportivi din alte ţări şi să-şi dorească să fie mai buni decât ei. Toate acestea sunt argumente suficiente pentru a-i îndemna pe copii spre practicarea sportului, iar dacă acesta este patinajul viteză, cu atât mai bine!


Antrenorul Bogdan STĂNESCU:

“La nivelul acesta de performanţă nu este de ajuns doar să te antrenezi...” - Mărturisesc că performanţele realizate de elevii dvstră m-au uimit! Se pot obţine performanţe în patinajul viteză românesc, fără piste specifice, fără o tradiţie pe măsură, fără una, alta...?! - După cum se vede, am obţinut rezultate foarte bune, în ciuda tuturor neajunsurilor, fără a avea o  pistă de 400 m în România şi fără îndeajuns de multe  resurse materiale şi financiare. Sper, însă, ca aceste probleme să dispară şi să avem o pistă de gheaţă de 400 m, în România, pe care să ne putem antrena, atât cu cei mari, care participă în competiţiile de nivel mondial, cât şi cu cei mici, care îi urmează pe sportivii medaliaţi în competiţiile internaţionale!  - Cum comentaţi, în calitate de specialist, ultimele rezultate ale elevilor d-vstră? Cum le raportaţi la ceea ce vă propuneţi? - Mi-au depăşit aşteptările! Chiar sunt rezultate foarte bune, atât ca timp, cât şi în privinţa evoluţiei şi clasării sportivilor în etapele de Cupă Mondială.  - Ştiu că NU avem Naţionale desfăşurate în România, ci în străinătate, în Germania, Polonia, pe unde putem... Cum reuşiţi să faceţi selecţia potenţialilor sportivi de performanţă? Pe Mihaela Hogaş, care e un nume devenit cunoscut în ultima vreme, cum aţi descoperit-o? - Neavând o pistă de gheaţă în România, suntem nevoiţi să ne desfăşurăm concursurile naţionale în alte ţări. Mihaela a început patinajul pe role, pe pista de role din parcul Tractorul. Uşor,  uşor,   a reuşit să câştige Campionatele Naţionale de role, apoi cele de gheaţă, iar acum reuşeşte să câştige locul 1 în Cupele Mondiale. Selecţia sportivilor o facem pe pista de role, unde organizăm concursuri cu peste 120 participanţi, la toate categoriile. Sperăm ca rezultatele Mihaelei şi ale echipei mari pe care o antrenez, să-i atragă pe copii către acest sport şi să aibă încrederea că pot practica patinajul-viteză la nivel de înaltă performanţă.

- Cum vă motivaţi sportivii? Cum îi determinaţi să treacă de la role (devenite, parcă, un sport naţional) la patine? - Faptul că aceştia câştigă din ce în ce mai multe concursuri, atât naţionale, cât şi internaţionale ne motivează să continuăm  şi să ne  dorim să ajungem la performanţa supremă, participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă!  - Bănuiesc că sportul pe care îl slujiţi cu atâta pasiune se confruntă cu mari probleme... Ce ar trebui făcut imediat (şi repede), pentru a nu scăpa printre degete momentul favorabil al patinajului-viteză românesc? -Avem nevoie de o pistă de gheaţă de 400 m. Avem nevoie de o Federaţie de Patinaj, care să ne susţină financiar şi, nu  în ultimul rând, avem nevoie de mai multă susţinere  materială  pentru a ne bate de la egal la egal cu sportivii din alte ţări. La nivelul acesta   de performanţă,  nu este de ajuns  doar să te  antrenezi. Avem nevoie de un staff  tehnic, format din doctori şi kinetoterapeuţi, care să ne ajute să performăm. Sunt sigur că performanţele Mihaelei sunt doar începutul. Ea a debutat cu câştigarea medaliei  de bronz la JOT Lillehamer 2016, în proba de Team Sprint, a fost urmată de Nedelea Cosmin, locul 5 în proba de ştafetă şi   locul 6 la 500 m, la FOTE 2017, apoi, a urmat şi Ionel Ramona, cu medalie de bronz,  tot în proba de Team Sprint, din cadrul JOT Laussane 2020. La toate acestea, se adaugă medalia de argint în proba de 1500 m,  în Finala Cupei Mondiale de la Minsk 2020, câştigată de Stănică Bianca.... Echipa mică de juniori şi le calcă pe urme, prin câştigarea medaliilor în concursurile naţionale şi internaţionale  dedicate copiilor. Diana Stanciu-9 ani şi Ania Adafinei-8 ani au câştigat categoriile de juniori E şi F, în cadrul Cupei României, în Campionatul Naţional, dar şi Cupa Tatra, concurs internaţional de copii şi juniori. După cum vedeţi, avem prezent, dar avem şi viitor! (L.POPA- UZPR)

pag 7


Rezultate Cupa Mondială Minsk *15 februarie 2020/ Belarus 1000 m Junioare 1.Marrit FLEDDERUS (Olanda) 1.19,14 2.Alexa Scott (Canada) 1.19,64 3.Maud Lugters (Olanda) 1.19,99 3000 m Junioare 1.Robin GROOT (Olanda) 4.13,09 2.Merel Conijn (Olanda) 4.17,59 3.Anastasiya Grigoreva (Rusia) 4.19,68 1000 m Neo-Senioare 1.Linda ROSSI (Italia) 1.20,47 2.Mihaela HOGAŞ (România) 1.20,53 3.Ekaterina Sloeva (Belarus) 1.20,80 4.Lea-Sophie Scholz (Germania) 1.21,19 5.Bianca STĂNICĂ (România) 1.22,66 6.Yeugeniya Vorobyova (Belarus) 1.23,00 7.Ane Bz Farstad (Norvegia) 1.23,50 8.Carina Jagtoyen (Norvegia) 1.23,64 9.Viktoria Schinnerl (Austria) 1.23,79 10.Olga Kaczmarek (Polonia) 1.23,88 3000 m Neo-Senioare 1.Linda ROSSI (Italia) 4.16,62 2.Anna Kovaleva (Belarus) 4.18,53 3.Josie Hofmann (Germania) 4.28,31 4.Bianca STĂNICĂ (România) 4.32,82 5.Kristine Kalev (Estonia) 4.55,30 500m Junioare 1.Marrit FLEDDERUS (Olanda) 39,98 2.Moe Kumagai (Japonia) 39,15 3.Maud Lugters (Olanda) 39,90 1500 m Junioare 1.Mirel CONIJN (Olanda) 2.02,33

pag 8

2.Alexa Scott (Canada) 2.02,67 3.Rin Kosaka (Japonia) 2.03,79 10 tururi Junioare 1.Mirel CONIJN (Olanda) 6.01,39 2.Lee Sol (Korea) 6.01,60 3.Park Chae-Weon (Japonia) 6.01,73 500 m Neo-Senioare 1.Mihaela HOGAŞ (România) 39,79 2.Linda Rossi (Italia) 40,31 3.Ekaterina Sloeva (Belarus) 40,51 4.Lea-Sophie Scholz (Germania) 41,00 5.Yeugeniya Vorobyova (Belarus) 41,41 6.Ane By Farstad (Norvegia) 41,67 7.Carina Jagtoyen (Norvegia) 41,72 8.Viktoria Schinnerl (Austria) 41,73 9.Olga Kaczmarek (Polonia) 42,02 10.Vera Guntert (Elveţia) 42,52 11.Kristine Kalev (Estonia) 42,90 1500 m Neo-Senioare 1.Linda ROSSI (Italia) 2.05,17 2.Bianca STĂNICĂ (România) 2.06,68 3.Josie Hofmann (Germania) 2.07,20 4.Anna Kovaleva (Belarus) 2.07,78 5.Viktoria Schinnerl (Austria) 2.09,21 6.Carina Jagtoyen (Norvegia) 2.09,78 7.Erika Lindgren (Suedia) 2.11,96 8.Olga Kaczmarek (Polonia) 2.14,88 10 tururi Neo-Senioare 1.Linda ROSSI (Italia) 6.28,02 2.Yeugeniya Vorobyova (Belarus) 6.28,34 3.Erika Lindgren (Suedia) 6.28,95


pag 9


Volei feminin, Cupa Challenge

Final de drum european

*Învinsă cu 0-3 în Germania, Știința Bacău a pierdut și returul de acasă cu Dresda, din „optimile” Cupei Challenge: 1-3 (-21, -19, 25, -14) Știința spune „auf wiedersehn” Europei... Și o face după o înfrângere cu repetiție în fața „multinaționalei” numită Dresdner SC, în „optimile” Cupei Challenge: 0-3 în turul din Germania și 1-3 în manșa retur de miercuri, din Bacău. Studentele se pot consola cu ideea că au fost eliminate de o echipă care are șanse mari să câștige trofeul. A spus-o Florin Grapă, după meciul din tur, ne-a confirmat-o formația lui Alexander Waibl, în partida de aseară. Cu un atac necruțător asigurat de trio-ul Radosova (15 puncte), Rolfzen și Kubura (ambele câte 12) și cu o apărare-bunker, Dresda nu a dat prea multe șanse Științei. Ce-i drept, ambiția gazdelor și serviciile precise ale Denisei Rogojinaru au făcut ca în finalul primului set gazdele să se apropie de la 11-21 la 21-25, dar asta a fost mai degrabă un foc de paie. Setul al doilea a rezolvat problema calificării, oaspetele adjudecându-și-l ŞTIINŢA BACĂUDRESDNER SC 1-3 Set 1: 21-25 (23 minute) Set 2: 19-25 (22 minute) Set 3: 27-25 (28 minute) Set 4: 14-25 (19 minute) Total: 81-100 (92 minute)

pag 10

la o diferență de șase puncte. Apoi, Waibl și-a permis să schimbe liniile. Situația din teren nu s-a schimbat sau, mai bine zis, nu s-a schimbat prea mult. Și asta pentru că garnitura a doua a Dresdei s-ar putea bate oricând la titlu în România. Meritul Științei, care a avut în Koleva principala realizatoare, este că a dominat în mare parte setul al treilea, în care a avut și șapte puncte avans (20-13) și că a rezistat asaltului german ce a făcut ca parțialul să se decidă în prelungiri, după 28 de minute de joc: 27-25. Numai că acest set a fost unul de… onoare și nicidecum, unul care să întoarcă soarta partidei. Nemțoaicele s-au pus apoi din nou pe treabă, lichidând partida după un set-blitz: 25-14 în 19 minute. Dresda merge mai departe, rezervându-și biletele pentru o mini-vacanță de extrasezon la Santorini, în „sferturile” Cupei Challenge.

ŞTIINŢA BACĂU 2.Rogojinaru Denisa 3.Cotito Carla 4.Grudina Tina 6.Ciocian Lorena 7.Diţu Carmen 9.Stoian Ana 10.Pihlajamaki Laura 11.Koleva Slavina 12.Faleş Georgiana 13.Ciucu Alexandra 14.Kapelovies Alex. 15.Sain Rene

DRESDNER SC 1.Durr Lenka 2.Cyris Emma 6.Rolfzen Kadie 7.De Zwart Laura 8.Straubbe Monique 9.Mlinar Lucija 10.Stigrot Lena 11.Kubura Milica 12.Korhonen Piia 14.Radosova Nikola 15.Mrdak Ivana 16.King Brie

Grapă: „Sunt necăjit” Chiar dacă a întărit ideea că „Dresda e favorită la câștigarea Cupei Challenge”, antrenorul Științei, Florin Grapă și-a manifestat tristețea după joc: „Sunt necăjit. În primul rând că nu ne-am calificat și apoi pentru că m-aș fi așteptat la un joc mai disputat din partea noastră. Repet, ne-a învins o echipă de un nivel superior, dar mi-aș fi dorit să jucăm mai bine”. Dan SION (UZPR)

Rezultate Cupa Challenge Optimi (retur) THY ISTANBUL-CSM Lugoj 3-0 Ştiinţa Bacău-DRESDNER SC 1-3 SANTORINI-Schaffhausen 3-1 Aesch Pfefffingen- LADIES IN BLACK AACHEN 1-3 Polkky Kuusamo-BEZIERS 2-3 BEKESCSABA-Volley Kamnik 3-2 OLYMPIAKOS PIREU-Yenisei Krasnoyarsk 3-1 Sferturi (tur) Asko Linz-Thy Istanbul 0-3 Thiras Santorini-Dresdner SC 3-1 L. in Black Aaachen-Beziers 0-3 Bekescsaba-Olympiakos Pireu 1-3


pag 11


VOLEI, Divizia A1 (feminin)

MAI MULT SE POATE, DAR NU CU BLAJUL…

*CS Știința Bacău – CSM Volei Alba Blaj 0:3 (14-25, 18-25, 17-25) Știința Bacău a pierdut în trei seturi în întâlnirea din etapa a 20-a împotriva liderului CSM Volei Alba Blaj, pe teren propriu. Meciul a fost unul plăcut de urmărit pentru spectatori și a avut intensitate, Bacăul oferind o prestație demnă, luptându-se pentru fiecare minge, dar fiind depășită prin prisma valorii și a serviciului advers, de multe ori, năucitor. Blăjencele s-au instalat repede la conducere în primul set, conducând la început cu 7-1. A urmat, însă, o serie prolifică pentru băcăuance, care s-au apropiat la 6-8, grație Slavinei Koleva și Laurei Pihlajamaki. Adversarele și-au majorat ulterior avansul la 12-7, iar Știința a reușit o nouă apropiere rapidă, până la 11-13. Din acel moment, oaspetele au câștigat 8 puncte, timp în care gazdele au mai obținut doar un punct (1221). Blajul a pus capăt cu scorul de 25-14 unui set în care atmosfera creată de publicul băcăuan a fost la înălțime. În parțialul secund, echipa antrenată de Florin Grapă a ținut aproape de blăjence până la 4-4, clipă după care campioana României a început să se desprindă progresiv. Blajul s-a aflat la conducere, pe rând, cu 8-5, 14-8 și, respectiv 19-10. „Studentele” au izbutit să își treacă în cont cinci puncte din acel moment (15-20), câștigând până la finalul setului încă trei puncte, în timp ce liderul Diviziei A1 s-a impus cu 25-18. Ultimul set a fost început mai bine de băcăuance, care au mers cap la cap cu oponentele până la scorul de 7-7. Blajul s-a distanțat repede la 10-7, iar diferența de trei puncte în favoarea campioanei s-a păstrat până la 17-20, în urma unei alternanțe de lovituri câștigătoare. Știința nu a mai putut împiedica asaltul advers și Volei Alba Blaj a închis socotelile partidei cu scorul de 25-17 în setul al treilea. pag 12

* * * Florin Grapă: „Să zicem că mă așteptam la o înfrângere. Avem două indisponibilități pe care nu am vrut să le dau publicității. Georgiana Faleș joacă cu infiltrații, iar Slavina Koleva are piatră la rinichi și face injecție la fiecare antrenament. Una peste alta, nu e o scuză pentru celelalte jucătoare care au evoluat și de la care aștepam mai mult. Blajul este o echipă valoroasă. Un capitol care trebuie remarcat și apreciat la adversarele de astăzi este serviciul, ne-au fost net superioare. Trebuie să rămânem în careul de ași  și, mai departe, în play-off, îmi doresc locul trei.” CS Știința Bacău: Slavina Koleva (11 puncte), Lorena Ciocian (6), Carmen Dițu (6), Laura Pihlajamaki (6), Georgiana Faleș (2), Denisa Rogojinaru (C) (2), Carla Rueda (2), Alexandra Kapelovies (1), Alexandra Ciucu, Carmen Dițu, Ana Stoian, Rene Sain. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu. Text şi fotografii Victor Eugen MIHAI (UZPR)

Clasamentul Diviziei A1 1 Volei Alba Blaj

18 17 1 53- 5 52p.

2 Dinamo București

18 16 2 48-11 48p.

3 CSM Târgoviște

18 15 3 47-16 43p.

4 Știința Bacău

18 13 5 41-18 39p.

5 CSM Lugoj

18

9 9 33-32 28p.

6 Belor Galați

19

8 11 28-37 26p.

7 FC Argeș Pitești

18

7 11 27-39 20p.

8 CSM Medgidia

18

6 12 28-40 18p.

9 „U” NTT Data Cluj

18

6 12 22-45 15p.

10 Rapid București

19

3 16 15-52

8p.

11 CSO Voluntari

18

1 17

3p.

6-53


pag 13


Handbal masculin/ Liga Zimbrilor

Ne-a c8pt-o și Minaur! *CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare: 19-23 (8-11)

Învinsă acasă, de băimăreni, CSM Bacău a ajuns la a opta înfrângere consecutivă în campionat.

Una după alta. Așa vin înfrângerile pentru primdivizionara de handbal CSM Bacău. Acasă sau în deplasare, cu fruntașele sau cu ultimele clasate, eșecurile continuă să se țină lanț în campionat, din noiembrie încoace, pentru echipa antrenată de Adrian Petrea. Și nimic nu pare să le poată pună stavilă! Ultima înfrângere, a opta la rând, s-a produs pe teren propriu, în etapa a 18-a, contra Minaurului Baia Mare: 19-23 (8-11). Deși susținuți de la început și până la final de inimoasa galerie băcăuană (în sfârșit, nu s-a mai apelat la suporteri „de împrumut”), „CSMeii” și-au arătat din nou limitele. În special pe construcția jocului și în fazele de finalizare singuri cu portarul Minaurului, Ionuț Ciobanu, MVP-ul partidei. Deși au condus în două rânduri (singurele, de altfel, 1-0, min. 2 și 2-1, min. 8), gazdele au început rapid să gâfâie și să se sufoce, ajungând la un sever 2-9 în minutul 19. Și în ciuda unei curse de urmărire (facilitată și de cele 12 intervenții ale lui Saldatsenka) care a permis CSM-ului să-și ajungă adversara în min. 40, prin golul lui Gal (13-13), n-a fost loc de iluzii. Minaur a revenit la conducere și, chiar dacă băcăuanii s-au mai agățat de tabelă (14-15- min.45, 15-16- min. 51 și 17-18- min.54, ultimele reușite aparținând lui Serhel, din lovituri de la 7 metri), finalul a premiat gruparea băimăreană. Echipa lui Plantin s-a impus cu 23-19, răzbunându-se pentru eșecul suferit acasă, în Cupă, în luna decembrie, și rămânând la un singur punct de pozițiile 2-3 în clasament. CSM Bacău, în schimb, continuă să fie antepenultima (locul 12, 16 puncte) și pare decisă să bată recordul negativ de anul trecut: nouă înfrângeri consecutive. La cum merg lucrurile, există toate șansele. Play-off-ul, obiectivul stabilit de clubul condus de Adrian Gavriliu, e deja o glumă. Iar gluma se îngroașă dacă ne gândim că vom trece din nou prin chinurile luptei pentru evitarea retrogradării. Dan SION (UZPR) *CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare: 19-23 (8-11) Arbitri: Bogdan Ștark (București) – Romeo Ștefan (Ploiești). Obs. I. Enache (Brașov) Aruncări de la 7m: 4-5 (transformate: 3-5; a ratat

pag 14

Drăgan). Minute de eliminare: 6-6 CSM Bacău: Richard Freiwald, Viachaslau Saldațenka – Nikola Crnoglavac 6/10, Bahdan Serhel 3/4 (3 din 7m), Alexandru Tărîță 2/3, Adrian Tîrzioru 2/4, Robert Gal 2/4, Mihai Huta 1/2, Alexandru Bologa 1/2, Andrei Drăgan 1/3, Rareș Păunică 1/3, Mihai Cotinghiu, Viaceslav Sadovi, Bogdan Șoldănescu, Valentin Anton 0/1. Antrenor: Adrian Petrea CS Minaur: Ionut Ciobanu (un gol), Adrian Țenghea – Milan Kotrc 6/6 (2 din 7m), Janja Vojvodic 3/5, Alexandru Csepreghi 3/5 (3 din 7m), Andrei Buzle 3/6, Tomas Cip 2/3, Vojislav Brajovic 2/7, Albert Cristescu 1/1, Daniel Mureșan 1/1, Tudor Botea 1/3, Robert Nagy, Georgel Haiduc 0/1, Teo Coric, Mihai Bușecan, Daniel Bera. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop.

Clasament, după 18 etape 1.Dinamo București

43p (533-457)

2.Potaissa Turda

35p (463-422)

3.Steaua București

35p (527-506)

4.Minaur Baia Mare

34p (505-481)

5.Dobrogea Sud

33p (479-431)

6.CSM București

32p (464-440)

7.Poli Timișoara

27p (470-466)

8.Dunărea Călărași

25p (458-436)

9.CSM Focșani

22p (408-429)

10.CSM Vaslui

21p (477-499)

11.CSM Făgăraș

19p (468-516)

12.CSM Bacău

16p (466-490)

13.CS HC Buzău

10p (441-486)

14.CSM Reșița

7p (419-519)


pag 15


Silviu IORGULESCU

De ți-ar spune banca mea... (11) …Dar sărmanul Lajos nu rezistă decât până la jumătatea returului, când este schimbat cu Supka Attila. Acesta a fost un adevărat profesionist, ca dovadă că, şi acum, este un antrenor apreciat. L-am cunoscut când eu antrenam Hajdúszoboszló şi el antrena Sopron, am fost adversari. Era un tip deştept şi arătos şi a dat-o pe spate pe blonda noastră, trecută şi de a doua tinereţe! Normal că a venit cu secundul lui. Eu, în continuare, m-am ocupat de portari şi de echipa a II-a. Reuşita evitării retrogradării a fost sărbătorită cu un fast demn de câştigarea campionatului, iar “doamna noastră de fier”, cum se autointitula, s-a dat într-un spectacol absolut jenant! Încep pregătirile pentru sezonul următor şi eu sunt anunţat că este mare nevoie de mine la sectorul juvenil. Aşa a hotărât conducerea, dar mi se vor compensa pierderile, căci prime nu erau la juniori, au ei grijă de mine. Dar începuse să-şi arate colţii criza care va duce la insolvenţa clubului Előre KFT! Apăruse acel nou investitor, un mafiot adevărat, pe care blonda noastră de bună credinţă l-a adus în cercul celor ce finanţau sau trebuiau să finanţeze clubul. Dar vorba românului, nu te uita că-i vopsit gardul, că înăuntru-i leopardul! S-a dovedit că tipul vroia doar să spele nişte bani, ceea ce i-a şi reuşit, cu aprobarea tacită sau inconştientă a doamnei de fier (de călcat!). Pentru a primi licenţa, cluburile trebuiau să prezinte Federaţiei de Fotbal un dosar în care se specificau cheltuielile curente pe un an, salarii, deplasări, etc. S-a depus suma cerută la bancă şi dosarul a fost înregistrat la Federaţie, cu dovada bancară alăturată, obţinând astfel licenţa. Dar peste câteva zile, tipul însoţit de şefa noastră a ridicat banii din bancă. Fără semnătura ei nu-i putea scoate şi ne întrebăm, absolut retoric, desigur, ce a primit ea, oare, ca să-l lase să facă acest lucru? Nu este o acuzaţie, dar toată lumea se gândea la aşa ceva, normal, nu?! Am început să lucrez cu juniorii mari, alături de fostul meu jucător, Szenti Zoli. Încet, încet, plata salariilor a început să întârzie, apoi, în primăvară, a încetat. Marele investitor a dispărut, îl căuta poliţia din Germania şi Serbia, unde mai târziu a ajuns în puşcărie. Rămăseseră doi din cei primii trei care puseseră bazele ELőre KFT FC, unul decedase. Nu prea se înghesuiau să bage bani în casa clubului şi, poate, nici nu puteau. Doamna noastră a început să împrumute bani de peste tot, până a băgat clubul în insolvenţă. Eu aveam tupeu şi mă duceam pe rând la cei doi şi le ceream salariul, ameninţând că nu voi mai antrena! Am primit, de cele mai multe ori, ceilalţi colegi nu îndrăzneau să facă ceva, le era frică că-i vor da afară! Am încheiat cu ambele echipe de juniori campionatul catastrofal, în concordanţă cu condiţiile în care lucram! Hopa, acum mi-a venit în minte şi un episod legat de relaţia mea cu Pasztor. Cam în această perioadă, când antrenam juniorii, mă sună un bun prieten şi mă întreabă de ce nu m-am dus la Debrecen. Eu, picat ca din Lună, îl întreb despre ce este

pag 16

vorba, căci eu nu ştiu nimic. Îmi spune că acela care ţine în spate echipa din Debrecen i-a spus că oferise cuplului Pasztor-Iorgulescu propunerea de a antrena echipa de Liga I. Vorbise la telefon cu Pasztor, cu câteva zile înainte, şi nu primise încă nici un răspuns concret de la acesta. I-am spus amicului meu că eu nu ştiu nimic. După amiază, când mă duc la stadion, Pasztor mă aştepta acolo. Salut, salut, şi începe să-mi spună pe ocolite că ne solicitase Debrecen, dar el, fiind antrenor atunci la Oroshaza, în Liga a IIa, nu putea părăsi echipa, având datorii MORALE, zice el, faţă de preşedintele clubului de acolo! Vax albina, cum se zice, el şi morala! Mare prost a fost, DVSC a fost preluat de Supka Attila, care a câştigat două campionate acolo! Am spus eu că a fost lipsit de curaj întotdeauna. Îi plăcea un loc călduţ în zona în care era cunoscut, plus faptul că împreună am fost solicitaţi... Poate tocmai asta l-a deranjat, cine ştie? Dar a venit toamna anului 2004 şi am plecat la UTA, printr-o demisie cu cântec, dar mi-am recuperat toate restanţele. Am avut un avocat bun, care a pus-o pe doamna preşedinte cu botul pe labe. N-a avut ce-mi face decât să ameninţe că mă aranjează ea să nu mai fiu primit niciodată la Előre! Ce a urmat a fost tragic în sezonul următor. Clubul a intrat în insolvenţă. Au plecat toţi jucătorii aduşi de ceilalţi antrenori, a retrogradat şi a fost trimisă direct în campionatul judeţean! Doamna a fost trimisă în judecată pentru fraudă şi corupţie, a fost condamnată la câţiva ani de puşcărie, dar cu suspendare, pe motive de sănătate. Am văzut-o şi eu odată cum juca teatru pe stradă, vai cât de bolnavă era! E adevărat că justiţia este oarbă! În cest context tragic pentru fotbalul din Bekescsaba, primăria a luat frâiele în mână, a înfiinţat un nou club, Bekescsaba 1912 Előre SE, care a schimbat locul cu o altă echipă din oraş, echipa Jamina SE, care juca în liga a III-a, echipă susţinută tot de primărie, în mare măsură. Aşa a început sezonul 2005 - 2006, în liga a III-a de amatori, condusă de discipolul meu, Jakab Peti, şi cu jucători proveniţi din pepiniera proprie. Mulţi îmi fuseseră jucători în echipa de juniori. Revenind în Bekescsaba, după aventura arădeană, cu o lehamite faţă de fotbal de nedescris, mă roagă Jakab Peti să-l ajut. Am acceptat pentru că era “copilul meu de suflet”. Am condus în retur şi echipa de juniori, care juca întotdeauna în deschiderea meciului seniorilor. Sezonul s-a încheiat cu succes, promovarea în divizia secundă NB II! În vara anului 2006, prin înfiinţarea Clubului Bekescsaba UFC, ce se ocupa exclusiv de sectorul juvenil, sunt solicitat să preiau o grupă născută în 1992, foarte talentată, dar cu probleme de disciplină. Am pomenit de această generaţie, pe mulţi îi văzusem jucând când erau la şcoala generală, la turneele de sală. Am spus că eu n-am lucrat niciodată cu jucători de vârsta lor, dar m-au convins că felul meu de a lucra li se potriveşte de minune, aceşti copii încă trebuie crescuţi de o mână forte. A fost mai dificil decât credeam! Cel mai


greu a fost să schimb relaţia cu părinţii lor! I-am chemat şi le-am comunicat maniera mea de lucru, ce le cer copiilor şi părinţilor lor. Le-am spus că, din momentul când intră pe poarta stadionului, eu sunt mama, tata şi antrenorul copiilor. Tot ceea ce fac este spre binele lor şi al părinţilor lor. La început m-am îngrozit de câte nu ştiau- sau nu vroiau- să facă acei tineri de numai 15 ani. Nu ştiau cum să salute sau că trebuie trasă apa la WC! Le-am spus că, până la majorat, EU îi voi controla şi le voi dirija comportamentul şi felul cum se antrenează. Cui nu-i place poate pleca! Fuseseră crescuţi ca nişte mici vedete acasă şi la stadion, dar am reuşit să le schimb comportamentul lor şi al părinţilor. La antrenamente, părinţii care veneau trebuiau să stea în tribună, fără a perturba lucrul, iar la meci era treaba lor cum se comportau, dar să nu dea indicaţii cum şi ce să se joace! Mi-amintesc că, într-un joc de campionat U15, unul dintre părinţi îi striga din tribună fiului său, fă aşa sau nu aşa, încât bietul copil se blocase complet. L-am chemat şi i-am spus aşa: spune-i tatălui tău că, dacă continuă să-ţi dea indicaţii, te scot din joc şi stai lângă mine pe bancă. Aşa, problema s-a rezolvat pentru totdeauna. În vara când am preluat această echipă, am fost într-un turneu la Copenhaga, un am reuşit să-i cunosc mai bine. Trei ani am lucrat cu ei, in campionatul de elită, cu rezultate bune, U15 locul V, U16 campioni şi U17 locul VI. În contextul în care, în Ungaria, apăruseră Academiile de Fotbal, noi aveam un singur teren de antrenament şi joc de iarbă artificială. Ne antrenam câte trei echipe deodată, iar când era vreme proastă, ploaie sau zăpadă, venea echipa de seniori şi noi toţi făceam antrenamente fizice prin parc! Aşa că, până la urmă, am făcut-o şi pe asta, deşi nu credeam că voi reuşi. Cu vârsta devii mai înţelept... În anul 2008, am ieşit la pensie şi m-am hotărât să-mi acord o pauză. Dar un vechi amic mă roagă să preiau o echipă noupromovată în Liga a III-a, Szabadkigyos, o comună mai răsărită, la vreo 12 km de Bekescsaba. Mă duc, oamenii primitori, se părea că au toate condiţiile necesare, însă, lotul era subţire, format mai ales din localnici, amatori perfecţi, ceea ce mie nu-mi prea plăcea! Am mai adus doi juniori de la Bekescsaba, încă doi de la Gyula, şi

am început treaba în stilul meu caracteristic, dificil pentru ei, dar acceptat de toată lumea, cu excepţiile de rigoare. Am jucat amicale, chiar şi contra lui Elore, unde revenise Pasztor. Făcusem o echipă competitivă la acel nivel. În iulie, a început campionatul, rezultate bune vis-a-vis de ceea ce ne propusesem, dar până în septembrie, când au început şcolile şi facultăţile! Debandada era totală. Când aveam la antrenamente 6-8 jucători, era sărbătoare, eu trebuia să stau în poartă de multe ori. Am avut situaţii când erau prezenţi 3-4 jucători şi mă cuplam cu juniorii care şi ei erau maxim opt! Aşa că am aruncat prosopul şi m-am dedicat familiei, nepoţilor, până în anul 2010, când UFC m-a rugat să revin să ajut. Am făcut de toate la nivelul juniorilor mari până în vara lui 2013, când am hotărât că îmi este destul! Am aşternut pe hârtie, timp de aproape un an, gândurile mele care nu-mi dădeau pace şi sper că m-am eliberat puţin de stresul datorat trecutului meu fotbalistic. Dar foarte greu poţi spune că ai terminat-o cu trecutul, el te bântuie toată viaţa! Fotbalul a fost VIAŢA MEA, m-a format ca om şi mi-a dat un ţel în viaţă. Nu am dorit să acuz pe nimeni de nimic, prin ceea ce am scris aici, am relatat doar cum am digerat eu palpitanta viaţă de antrenor. Aşa cum am spus, am făcut parte din categoria de antrenori pe care am numit-o RESTUL. Am muncit cu onestitate şi pasiune, dorind mereu să devin mai bun. Nu am fost un antrenor mare, dar ce s-ar face antrenorii mari fără cei din categoria mea, căci nu ar mai exista termen de comparaţie! În Ungaria, m-am simţit împlinit, ca antrenor. La Bekescsaba, am început o nouă viaţă de antrenor şi sunt mândru că mi s-a recunoscut munca depusă aici. Nu regret nimic din cele petrecute în aceşti ani. Aşa este viaţa, grea, dar este viaţa mea, care m-a format aşa cum sunt eu. Cui i-a plăcut-bine, cui nu i-a plăcut, să-i fie de bine! *Iar faptul că mi-am făcut meseria cum trebuie la Békéscsaba o dovedeşte şi diploma primită de la Előre, după ieşirea la pensie, în care se spune că am contribuit din plin la performanţele echipei şi la ridicarea prestigiului clubului... Şi sunt tare mândru de asta! SFÂRŞIT

pag 17


HANDBAL FEMININ, Divizia A

PE ACELAŞI DRUM... Tot mai subţiată valoric, de la un sezon la altul, Ştiinţa nu coboară ştacheta obiectivelor, dar nici nu o ridică... Rămâne o formaţie de arhivă, un argument universitar pentru menţinerea specializării handbalistice a instituţiei patronatoare, dar adevăratele investiţii sunt de ordin sentimental şi vin din partea suporterilor prezenţi, nu o dată, în număr semnificativ în tribuna Sălii Sporturilor (chiar şi la ore imposibile, când sunt, de obicei, programate meciurile unui campionat, altminteri, destul de discret), a antrenorilor şi a pasiunii cu care fetele nu lasă să moară o disciplină sportivă emblematică pentru trecutul oraşului. Într-o întrecere redusă la dimensiuni regionale, cu discrepanţe uriaşe între competitoare, ca un mozaic creat la întâmplare, Bacăul suferă. Nu atât în compania unor adversare care ştiu ce vor (Galaţiul), ci chiar şi în faţa unor echipe cu statut similar, dar care caută întotdeauna să-şi depăşească propriile limite (Piatra-Neamţ)... În ultimul deceniu, Bacăul a pierdut o armată de jucătoare care, dacă ar fi fost menţinute (şi susţinute), ar fi asigurat o prezenţă liniştită în primul eşalon. Nu mă refer, numaidecât, la marile valori (Curea, Laura Chiper, Burchel), ci la celelalte handbaliste, absolut competitive, care, fie au părăsit corabia (Dospinescu, Cârligeanu, Chelaru, Cîlici), fie au abandonat performanţa sportivă (Rău, Bucă, Ciurariu, Căşeriu)... Mai nou, a îngroşat rândurile celor care au pus punct carierei şi extrema Ionela Ciobanu, o handbalistă care, la un moment dat, atrăgea toate privirile specialiştilor şi cu care Ştiinţa acoperea semicercul... Aşa se face că, în actualul sezon, studentele, de voie, de nevoie, defilează tot cu un lot întineritdar asta o face de câţiva ani.... Mai multe junioare, aduse să roiască în jurul celor câtorva jucătoare cu

experienţă, care au rămas disponibile (Manoilă, Faig, Croitoriu)- nu se ştie, însă, pentru cât timp- îşi caută confirmarea într-un peisaj cu alte repere. Partidele desfăşurate până acum, în Cupă sau campionat, sunt fără istoric. Cu „U“ Cluj, băcăuancele s-au agăţat de adversare câteva minute, în debutul întâlnirii, după care, logic, ardelencele s-au impus fără probleme. Altfel circulă mingea în prima divizie! Aşteptat cu interes, pentru satisfacerea unor orgolii locale, meciul cu HCF Piatra Neamţ nu a confirmat mai nimic din speranţele suporterilor. Dacă, în tur, băcăuancele se impuneau facil (26-20), acum, lucrurile s-au inversat, oaspetele venind la Bacău cu intenţia clară de a tranşa definitiv disputa pentru locul secund, care le asigură prezenţa la barajul de promovare. De ce i s-ar fi opus tocmai Ştiinţa?! Să dăm, totuşi, un vot de încredere vârstei celor care, peste două-trei sezoane, vor trebui să însemne altceva... Ca, de altfel, şi handbalul feminin băcăuan. Pentru propriul club şi, de ce nu, pentru municipalitate, preocupată mai mult de desfiinţarea stadionului central şi mai puţin de performanţa sportivă.

ȘTIINȚA BACĂU – HCF PIATRA NEAMȚ 26-29 (11-15) Arbitri: Marian Băbău / Alexandru Roibu Bacău: Robu, Uricaru – Faig 7, Manoilă 6, Grigoriu 6, Croitoriu 4, Tală 1, Pădurariu 1, Boriceanu 1, Teslariu, Maxim, Pristavu. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu. Piatra Neamț: Lujerdean, Bejenaru – Miron 14, Roșca 6, Mazilu 5, Creangă 2, Nica 1, Dâdă 1, Petrariu. Antrenor: Dan Valentin.

Alexandrina Soare. Bacău: Robu, Uricaru – Faig 7, Vișan 4, Teslariu 3, Maxim 3, Grigoriu 2, Pădurariu 2, Tală 1, Pristavu 1, Oprea, Boriceanu, Cocu, Croitoriu. Antrenor: Ion Arsene.

CSM GALAȚI – ȘTIINȚA BACĂU 48-23 (26-14) Arbitri: Nicu Chirițoiu / Liviu Neagu Galați: Caragea, Micu – Clisu 14, Andrița 7, Trofin 6, Gogu 6, Duda 4, Cioaric 4, Tănasă 2, Sheiko 2, Cîlici 1, Gheorghe 1, Vălean 1, Balaban. Antrenor:

pag 18

Leonard POPA (UZPR)

Clasament Seria A 1 CSM Galați 14 14 0 0 479-295 42p. 2 HCF Piatra Neamț 13 9 0 4 340-324 27p. 3 Dunărea Brăila II 13 6 1 6 342-307 19p. 4 Știința Bacău 13 6 1 6 347-404 19p. 5 Național Brașov 11 2 0 9 270-373 6p. 6 CSM Roman 14 1 0 13 309-384 3p.

CUPA ROMÂNIEI: ȘTIINȚA BACĂU – U CLUJ 26-45 (12-23) Arbitri: Georgiana Lungu / Mihaela Paraschiv Bacău: Robu, Uricaru – Manoilă 8, Faig 5, Maxim 4, Teslariu 2, Oprea 1, Vișan 1, Tală 1, Pădurariu 1, Boriceanu 1, Grigoriu 1, Croitoriu 1, Pristavu, Cocu. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu. Cluj: Prodan – Necula 7, Mincu 7, Chintoan 6, Dindiligan 5, Araujo 4, Moraru 4, Pica 4, Cordoș 3, Drăgunoiu 2, Boian 2. Antrenor: Alin Bondar.


pag 19


ATLETISM

5 medalii pentru juniorii băcăuani la Campionatele Naționale de Sală U20 Județul Bacău a fost reprezentat de cinci ori pe podium la premierile din cadrul celei de-a 50-a ediții a Campionatului Național de Sală destinat juniorilor 1, 2 și 3. CSM Onești a figurat în clasamente cu două medalii de aur (Sabina Știrbu, Robert Simion) și una de argint (Cosmina Balaban), în timp ce Federica Apostol (argint) și Alexia Dospin (bronz) au cucerit medaliile în numele CSM Bacău. Rezultate Locul 1 – Știrbu Ioana Sabina, lungime, 5.71m (CSȘ Unirea Iasi, CSM Onești) Locul 1 – Simion Robert Mihăiță, 60m garduri, 8.16 (LPS Brăila, CSM Onești)    Locul 2 – Balaban Cosmina Denisa, 60m garduri, 8.94 (LPS Brăila, CSM Onești)       Locul 2 – Apostol Federica Gabriella, înălțime, 1.70m (CSM Bacău/ foto) Locul 3 – Dospin Alexia Ioana, triplu salt, 12.54m (CSM Bacău)        Concursul a avut loc la Complexul Sportiv Național ,,Lia Manoliu” din București (21-22 februarie).

pag 20

Campionatul Naţional U20 – Et. FINALĂ *21-22.02.2020- Bucureşti F 60m 1 Mihalache, Maria 03 CS Olimpia Buc.,CS Rapid Buc. 7.57 2 Bisericescu, Maria Valeria 03 CS Rapid Buc. 7.65 3 Ciocan, Rebeca Daria 04 CSM Galati,Galati 7.69

Cluj Napoca,CSU Cluj Napoca 58.48 M 400M 1 Cuturean, Antonio 01 CS Orasenesc Voluntari,Voluntari 50.25 2 Niculita, Remus Andrei 03 CSS Ploiesti,CSM Bucuresti 50.49 3 Bondoc, Adrian Marian 02 CSM Drobeta Tr.Sv 50.69

M 60m 1 Stoica, Mirel Cristian 01 CSM Bucuresti 6.87 2 Birsa, Robert Sebastian 01 LPS Constanta,CS Farul Cta. 7.05 3 Munteanu, Silviu- Daniel 03 CS Ceahlul P.Nt.,LPS Piatr 7.07

F 800M 1 Bodnariuc, Antonia Gabriela 02 CSM Suceava,CSM Raraul 2:13.96 2 Florescu, Aurelia Stefania 04 CSU Craiova,CSS Drobeta Tr. Seve 2:14.33 3 Trocan, Ana Maria 01 LPS Tg. Jiu,CSU Craiova 2:15.83

F 400M 1 Circiogel, Adina Elena 01 LPS Brasov 57.21 2 Ilinoiu, Corina 03 CSM Focsani 2007,CSS Focsani 57.83 3 Gheata, Andrada Sorina 04 LPS

M 800M 1 Cuturean, Antonio 01 CS Orasenesc Voluntari,Voluntari 1:54.75 2 Voicu, Cristian Gabriel 01 CN M.B.Vilcea,CSM Bucuressti 1:54.85


3 Bondoc, Adrian Marian 02 CSM Drobeta Tr.Sv 1:56.39 F 1500M 1 Sfarghiu, Maria Talida 03 CSM Suceava,CSM Raraul Cl. Mold 4:34.73 2 Sirbu, Madalina Elena 03 CSM Suceava,CSM Raraul C-lung Mo 4:35.74 3 Vasile, Rut Cristina 05 CSM Sf.Gheorghe 4:37.25 M 1500M 1 Sterea, Andrei 01 CSM Danubiu TL 4:04.03 2 Dumitru, Mihai Robert 02 LPS Pitesti,CSU Pitesti 4:04.59 3 Poponea, Mihai-Sorin 02 LPS Pitesti,CSU Pitesti 4:04.65 F 3000M 1 Spiridon, Georgiana Cosmina 01 LPS Iasi,Cs Politehnica Iasi 9:50.55 2 Sirbu, Madalina Elena 03 CSM Suceava,CSM Raraul C-lung Mo 9:51.07 3 Vasile, Rut Cristina 05 CSM Sf.Gheorghe 10:16.18 M 3000M 1 Dumitru, Mihai Robert 02 LPS Pitesti,CSU Pitesti 8:54.94 2 Marica, Teodor Alexandru 02 ACS Athletic Clu,CS Gloria 8:55.60 3 Stefu, Lucian Mihaita 02 LPS I.B.S. Buzau,SCM Glori 8:58.90 F 60m Garduri 1 Grigoroiu, Iulia Dariana 03 CSU Resita,CSS Resita 8.78 2 Balaban, Cosmina Denisa 04 LPS Braila,CSM Onesti 8.94 3 Colibasanu, Ioana Emilia 03 CS Farul C-ta,LPS Constanta 8.98 M 60m Garduri 1 Simion, Robert Mihaita 02 LPS Braila,CSM Onesti 8.16 2 Fagaras, Darius Marian 01 LPS Tg. Mures 8.18 3 Bledea, Gheorghe Florinel 02 LPS Baia Mare 8.39 4 Techiu, Darius 04 LPS Braila,CSM Onesti 8.39 F Lungime 1 Stirbu, Ioana Sabina 03 CSS Unirea Iasi,CSM Onesti 5.71m 2 Timu, Georgiana Andreea 02 LPS Cetate Deva 5.56m 3 Virdol, Alexandra Maria 02 CSS Alexandria 5.54m 6 Munteanu, Cornelia Maria 03 CSS Bacau,SCM Bacau 5.27m M Lungime 1 Enache, Andrei Vlad 04 CSA Steaua Buc. 6.92m 2 Pruteanu, Constantin Raul 03 LPS Brasov 6.86m 3 Iordache, Ionut-George 03 LPS Cl.Muscel 6.72m F Prăjină 1 Necoara, Valentina Iulia 05 CSS 3

Steaua Buc,CSM Craiova 3.40m 2 Draghici, Iasminne Alexandra 02 CSS 6 Bucuresti 2.80m 3 Calin, Elena 04 CSS 5 Bucuresti,CSM Craiova 2.60m M Prăjină 1 Doroftei, Razvan 03 CSS 5 Bucuresti,CS Rapid Bucuresti 4.40m 2 Costea, Dacian 02 LPS Tg. Mures,CSM Craiova 4.30m 3 Hatagan, Alexandru 02 CSS Dinamo Bucuresti 3.70m F Triplusalt 1 Colibasanu, Ioana Emilia 03 CS Farul C-ta,LPS Constanta 12.62m 2 Timu, Georgiana Andreea 02 LPS Cetate Deva 12.60m 3 Dospin, Alexia Ioana 03 CSM Bacau 12.54m M Triplusalt 1 Sendrea, Alexandru 03 CSM Braila 14.25m 2 Lica-Mihai, Stefan Adrian 02 CSS Calarasi 14.16m 3 Sabau, Horatiu-Razvan 03 LPS Oradea,CSU Oradea 14.09m F Greutate 1 Lungu, Andreea Iuliana 02 CSS C.Istrati Campina 12.46m 2 Manole, Madalina 03 CSS Tulcea 12.34m 3 Stirceanu, Alexandra Valentina 04 LPS Cl.Muscel 12.26m M Greutate 1 Bira, Marius 01 LPS I.B.S. Buzau,SCM Glori 17.29m 2 Vasile, Ion Marius 02 CSS C.Istrati Campina 16.29m 3 Mehes, Cristian 02 CS Crisul Oradea 15.27m F Înălţime 1 Rengle, Alesia-Maria 03 CN M.Emin. Oradea,CSU Oradea 1.76m 2 Apostol, Federica Gabriella 03 CSM Bacau 1.70m 3 Didulescu, Elena Valentina 03 CS Rapid Buc. 1.63m M Înălţime 1 Androne, Valentin Alexandru 01 CSS 6 Bucuresti,CSM Bucuresti 2.09m 2 Kiraly, Balint 01 LPS Oradea 1.93m 3 Severin, Matei Octavian 03 CA Roman 1.93m F 4x400m 1 CSS Focsani 3:35.46 2 CS Rapid Buc. 3:35.78 3 LPS Cluj Napoca 3:37.47 M 4x400m 1 CSS Ploiesti 3:07.06 2 CSM Pitesti 3:11.29 3 CSS Ploiesti B 3:14.61 Au participat 363 de atleti, 166 la feminin si 197 la masculin, din 99 de cluburi.

Atleta Trocan Ana Maria, locul III în proba de 800 m

pag 21


,,Memorialul Dorin Melinte”

La Sala de Atletism din Bacău, sâmbătă și duminică, 15-16 februarie, a avut loc o nouă ediție a concursului ,,Memorialul Dorin Melinte”. Atleții băcăuanii au izbutit să urce pe podium de nu mai puțin de 27 de ori: de zece ori pe prima treaptă, în opt rânduri pe cea de a doua și de nouă ori pe treapta a treia. Competiția a fost destinată exclusiv juniorilor 1, 2 și 3 și s-a desfășurat pe două reuniuni, în două zile diferite. Rezultatele sportivilor legitimați la cluburi băcăuane Locul 1 – Zediu Ștefania, 400m, juniori 3 feminin, 60,02 (CSȘ Bacău, SCM Bacău)      Locul 1 – Maekawa Yuna, 60m, juniori 1+2 feminin, 7,99 (CSM Bacău) Locul 1 – Vrînceanu Ioana Adnana, 60m, juniori 3 feminin, 8,12 (CSȘ Bacău, SCM Bacău) Locul 1 – Nemțeanu Eusebiu, 400m, juniori 1+2 masculin, 52,49 (CSȘ Bacău, SCM Bacău) Locul 1 – Munteanu Cornelia Maria, triplu salt, juniori 1+2+3 feminin, 11,83m (SCM Bacău)               Locul 1 – Maekawa Yuna, 60m garduri, juniori 1+2 feminin,9,06 (CSM Bacău)    Locul 1 – Vrînceanu Ioana Adnana, juniori 3 feminin, 26,48 (CSȘ Bacău, SCM Bacău)      Locul 1 – Bondareț Luca, juniori 3 masculin, 27,12 (CSȘ Bacău) Locul 1 – Vrînceanu Ioana Adnana, juniori 1+2+3 feminin (CSȘ Bacău, SCM Bacău)    Locul 1 – Munteanu Cornelia Maria, juniori 1+2+3 feminin, 1,50m (SCM Bacău)      Locul 2 – Zediu Ștefania, 60m, juniori 3 feminin, 8,31, (CSȘ Bacău, SCM Bacău)      

pag 22

Locul 2 – Vrînceanu Ioana Adnana, triplu salt, juniori 1+2+3 feminin, 11,50m (CSȘ Bacău, SCM Bacău) Locul 2 – Husanu Alessandro, 60m garduri, juniori 3 masculin, 10,10 (CSM Bacău)            Locul 2 – Zamfir Alexandra, juniori 3 feminin, 12:01,55 (SCM Bacău)           Locul 2 – Zediu Ștefania, juniori 3 feminin, 27,07 (CSȘ Bacău, SCM Bacău)      Locul 2 – Nemțeanu Eusebiu, juniori 1+2 masculin, 24,04 (CSȘ Bacău, SCM Bacău)      Locul 2 – Munteanu Cornelia Maria, juniori 1+2+3 feminin, 5,27m (SCM Bacău)                Locul 2 – Lichi Ioana Denisa, juniori 1+2+3 feminin, 1,45m (CSȘ Bacău)                Locul 3 – Chiricea Andrada, 1500m, juniori 3 feminin, 5:12,24 (CSM Bacău) Locul 3 – Pușcașu Denis Florin, 400m, juniori 1+2 masculin, 55,68 (CSȘ Bacău) Locul 3 – Lichi Ioana Denisa, triplu salt, juniori 1+2+3 feminin, 10,63m (CSȘ Bacău)               Locul 3 – Păduraru Cosmin, 800m, juniori 3 masculin, 2:26,78 (CSM Bacău)             Locul 3 – Tătaru Maria Lorena, 60m garduri, juniori 1+2 feminin, 9,56 (CSȘ Bacău)                 Locul 3 – Lungu Liviu, 60m garduri, juniori 3 masculin, 12,62 (IMFS Comănești)        Locul 3 – Pușcașu Denis Florin, juniori 1+2 masculin, 24,70 (CSȘ Bacău)                Locul 3 – Buzariu Tudor, juniori 3 masculin, 29,93 (IMFS Comănești)           Locul 3 – Stan Denisa Andreea, juniori 1+2+3 feminin, 1,45m (CSȘ Bacău)


Concurs Interjudeţean „Memorialul Dorin Melinte” *15-16.02.2020- Bacău F 60m U16 1 Vrinceanu, Ioana Adnana 05 CSS Bacau,SCM Bacau 8.12 2 Zediu, Stefania 05 CSS Bacau,SCM Bacau 8.31 3 Chiper, Maria Roxana 06 CSM Pascani 8.43 F 60m U20, U18 1 Maekawa, Yuna 02 CSM Bacau. 7.99 2 Olaru, Catalina 01 CS Unirea Focsani 8.15 3 Lazar, Reka 03 CSS Odorheiu Sc. 8.67 F 200m U20, U18 1 Ilinoiu, Corina 03 CSS Focsani 26.01 2 Olaru, Catalina 01 CS Unirea Focsani 27.30 3 Tanase, Andreea 03 CSS Focsani 27.69 F 200m U16 1 Vrinceanu, Ioana Adnana 05 CSS Bacau,SCM Bacau 26.48 2 Zediu, Stefania 05 CSS Bacau,SCM Bacau 27.07 3 Chiper, Maria Roxana 06 CSM Pascani 28.78

10:38.85 3 Spiridon, Izabela 01 LPS Vaslui 10:59.65 F 60m Garduri U16 1 Kuti, Dora Zsofia 05 CSS Odorheiu Sc. 9.59 2 Berbece, Iustina 06 CSM Pascani 9.68 3 Balint, Barbara 05 CSS Odorheiu Sc. 10.07 F 60m Garduri U20, U18 1 Maekawa, Yuna 02 CSM Bacau. 9.06 2 Lazar, Reka 03 CSS Odorheiu Sc. 9.37 3 Tataru, Maria Lorena 03 CSS Bacau 9.56 F Inaltime 1 Munteanu, Cornelia Maria 03 SCM Bacau 1.50m 2 Lichi, Ioana Denisa 05 CSS Bacau 1.45m 3 Stan, Denisa Andreea 06 CSS Bacau 1.45m F Lungime 1 Vrinceanu, Ioana Adnana 05 CSS Bacau,SCM Bacau 5.28m 2 Munteanu, Cornelia Maria 03 SCM Bacau 5.27m 3 Berbece, Iustina 06 CSM Pascani 4.86m

F 400m U20, U18 1 Garoafa, Ioana 04 LPS Vaslui 63.39 2 Pascal, Diana 03 CSS Radauti 63.69 3 Ghiuta, Claudia 03 LPS Suceava 66.17

F Triplusalt 1 Munteanu, Cornelia Maria 03 SCM Bacau 11.83m 2 Vrinceanu, Ioana Adnana 05 CSS Bacau,SCM Bacau 11.50m 3 Lichi, Ioana Denisa 05 CSS Bacau 10.63m

F 400m U16 1 Zediu, Stefania 05 CSS Bacau,SCM Bacau 60.02 2 Hatmanu, Miruna 06 LPS Vaslui 65.54 3 Dragomir, Antonia Renata 07 LPS Vaslui 66.61

F Greutate 3Kg 1 Andone, Maria Alexandra 03 LPS Iasi 13.32m 2 Ciobanu, Bianca 05 LPS Roman 13.03m 3 Trifan, Ioana Georgiana 05 CA Roman 10.02m

F 800m U20, U18 1 Spiridon, Georgiana Cosmina 01 LPS Iasi 2:20.13 2 Boboc, Simona 04 LPS Pt. Neamt 2:25.73 3 Pascal, Diana 03 CSS Radauti 2:27.88

M 60m U20, U18 1 Munteanu, Silviu Daniel 03 LPS Pt. Neamt 7.00 2 Kelemen, Daniel 04 CSS Odorheiu Sc. 7.38 3 Ghiurcanas, Cosmin 03 Col Mil Campulung Mold. 7.54

F 800m U16 1 Costiuc, Claudia 05 CSM Dorna 2:20.78 2 Comnac, Diana Elena 05 CSS Medias 2:33.65 3 Csiki, Maria 07 CSS Zalau 2:35.29 F 1500m U20, U18 1 Balaur, Cristina Valentina 04 LPS Vaslui 4:45.48 2 Hudea, Alexandra Maria 06 CSS Medias 4:52.67 3 Olaru, Ana Maria 03 CS Unirea Focsani 5:13.60 F 1500m U16 1 Costiuc, Claudia 05 CSM Dorna 5:01.36 2 Blanaru, Maria Mirabela 05 LPS Vaslui 5:02.61 3 Chiricea, Andrada 06 CSM Bacau. 5:12.24 F 3000m U16 1 Blanaru, Maria Mirabela 05 LPS Vaslui 11:29.96 2 Zamfir, Alexandra 07 SCM Bacau 12:01.55 F 3000m U20, U18 1 Balaur, Cristina Valentina 04 LPS Vaslui 10:26.88 2 Hudea, Alexandra Maria 06 CSS Medias

M 60m U16 1 Tifrea, Andrei 05 CSS Unirea Iasi 7.71 2 Cobjuc, Mario Stefan 05 CSS Unirea Iasi 7.74 3 Gavril, Robert Marcel 05 LPS Pt. Neamt 7.82 M 200m U20, U18 1 Munteanu, Silviu Daniel 03 LPS Pt. Neamt 23.09 2 Nemteanu, Eusebiu 03 CSS Bacau,SCM Bacau 24.04 3 Puscasu, Denis Florin 04 CSS Bacau 24.70 M 200m U16 1 Bondaret, Luca 06 CSS Bacau 27.12 2 Apostol, Alexandru 06 CSS Tg.Neamt 29.08 3 Buzariu, Tudor 06 IMFS Comanesti 29.93 M 400m U16 1 Gavriloaia, Darius 06 LPS Pt. Neamt 56.60 2 Calancea, Daniel 07 CSS Radauti 59.86 3 Rusu, Andrei 05 CSS Radauti 60.30 M 400m U20, U18 1 Nemteanu, Eusebiu 03 CSS Bacau,SCM

Bacau 52.49 2 Covasneanu, George 04 Col Mil Campulung Mold. 55.64 3 Puscasu, Denis Florin 04 CSS Bacau 55.68 800m U16 1 Cardei, Alex 06 CSS Radauti 2:13.57 2 Calancea, Daniel 07 CSS Radauti 2:14.54 3 Paduraru, Cosmin 06 CSM Bacau. 2:26.78 M 800m U20, U18 1 Bejan, Ionut 01 LPS Iasi 2:02.35 2 Prasneac, Alexandru 06 CSM Dorna 2:05.43 3 Kore, Petru Robert 04 CSM Dorna 2:05.78 M 1500m U20, U18 1 Barlescu, Alexandru 02 LPS Vaslui 4:25.71 2 Kore, Petru Robert 04 CSM Dorna 4:26.50 3 Ihnatiuc, Andrei 03 CSS Radauti 4:27.74 M 1500m U16 1 Prasneac, Alexandru 06 CSM Dorna 4:21.31 2 Savlovschi, Mihai Alin 06 ACS Atletic Delta Chilia V. 4:59.79 3 Tiulica, Vladut Mihai 05 LPS Iasi 5:02.96 M 3000m 1 Ihnatiuc, Andrei 03 CSS Radauti 9:24.28 2 Craciun, Dumitru Cosmin 03 CSS Tg.Neamt 9:48.49 3 Turluianu, Stefan 00 CSS Tg.Neamt 10:08.27 M 60m Garduri U20, U18 1 Bartus, Balazs 04 CSS Odorheiu Sc. 9.25 2 Teleoaca, Ionel 03 CSS Tecuci 9.34 3 Danila, Alexandru 02 CSS Tecuci 10.68 M 60m Garduri U16 1 Cobjuc, Mario Stefan 05 CSS Unirea Iasi 9.10 2 Husanu, Alessandro 06 CSM Bacau. 10.10 3 Lungu, Liviu 06 IMFS Comanesti 12.62 M Inaltime 1 Tutu, Narcis Valentin 04 CA Roman 1.65m 2 Tifrea, Andrei 05 CSS Unirea Iasi 1.60m 3 Novac, Gabriel Iulian 05 CSM Pascani 1.60m M Lungime 1 Podiuc, Ionut 03 Col Mil Campulung Mold. 6.00m 2 Tofalvi, Sandor 03 CSS Odorheiu Sc. 5.79m 3 Kovacs, Hunor 02 CSS Odorheiu Sc. 5.72m M Greutate 5Kg 1 Adam, George 04 CSS Focsani 12.71m 2 Tudor, Madalin 05 CA Roman 11.71m 3 Roman, Andrei 04 LPS Vaslui 10.62m M Greutate 6Kg 1 Mocanasu, Alin Florin 02 CA Roman 14.09m 2 Gramada, Cosmin 02 Col Mil Campulung Mold. 8.61m Au participat 234 de atleti, 134 la feminin si 100 la masculin, din 31 de cluburi.

pag 23


Fotbal/ Liga a III-a

Amicale la foc automat

Lidera Seriei I a Ligii a III-a, Aerostar Bacău se află într-un stagiu de pregătire la Târlungeni. Până pe 21 februarie, data la care se va încheia cantonamentul, „aviatorii” vor disputa cinci partide de verificare. Trei dintre acestea vor avea loc săptămâna aceasta: mâine, de la ora 15.00, la Sfântu-Gheorghe, cu prim-divizionara Sepsi, vineri și sâmbătă la Târlungeni, cu echipa de liga a IV-a, Corona Brașov, respectiv cu divizionara C Cetate Râșnov. La revenirea de la Târlungeni, elevii lui Daniel Munteanu își vor trece în cont ultimele două teste premergătoare starului de retur, cel mai probabil cu Știința Miroslava și Bucovina Rădăuți. Până acum, Aerostar a disputat patru amicale: 7-1 cu CSM Bacău, 3-4 cu Sporting Juniorul Vaslui, 3-4 cu Hușana Huși și 4-1 cu Inter Dorohoi. „Vrem să pregătim cât mai bine returul, obiectivul nostru declarat

pag 24

fiind promovarea în liga secundă”, a declarat antrenorul Daniel Munteanu, care a deplasat în cantonamentul de la Târlungeni un lot format din 24 de jucători. Aerostar va relua campionatul pe 6 martie, cu un meci pe teren propriu contra celor de la FC Botoșani 2. *„Aviatorii” au fost învinși de Sepsi cu 3-1, golurile fiind marcate de Demeter, Fulop si C. Ardei (autogol) pentru gazde, respectiv același C. Ardei. În jocul de la Sfântu-Gheorghe, antrenorii Daniel Munteanu, Andrei Vatră și Florin Anton au utilizat următoarea garnitură de start: MironVișinar, C. Ardei, Moisi, Balint- Gavrilă, Chelaru, Chirilă, Manole- Corban, Vraciu. Au mai jucat: Cebotari, Mihălăchioae, Botezatu, Copoț-Barb, Gorovei și Zaharia. Dan SION (UZPR)


GIMNASTICĂ RITMICĂ

CUPA “IRINA DELEANU”- 2020 Denisa Mailat a câştigat trei medalii de aur şi una de argint în cadrul Cupei Irina Deleanu, competiţie de gimnastică ritmică ajunsă la cea de-a 19-a ediţie şi găzduită de Sala Polivalentă din Capitală. De asemenea, alte două gimnaste române au urcat pe podium, Andreea Verdeş şi Laura Aniţei cucerind câte o medalie de bronz în finalele pe obiecte. Cea mai în formă gimnastă a României, Denisa Mailat, a urcat pe prima treaptă a podiumului la individual compus, cu un total de 86,100 puncte, urmată de italianca Sofia Raffaeli, cu 85,350 şi bulgăroaica Valeria Vatova, cu 78,500. În finala probei de cerc, Mailat a încheiat concursul cu cel mai mare punctaj, 23,150, locul 2 fiind ocupat de Sofia Raffaeli, cu 21,100, iar locul 3 de Valeria Vatova, cu 19,650. A treia

medalie de aur a Denisei Mailat a venit în proba de măciuci, acolo unde a primit 23,500 puncte, în timp ce Sofia Raffaeli (21,400 puncte) a obţinut argintul, iar Andreea Verdeş (20,850 puncte) bronzul. În finala probei de panglică, Mailat a obţinut medalia de argint (20,750 puncte), fiind devansată de Sofia Raffaeli (21,750 puncte), în timp ce bronzul i-a revenit Valeriei Vatova (19,350 puncte). Sportiva Laura Aniţei a câştigat medalia de bronz în finala la minge, cu 19,200 puncte, aurul în această probă revenindu-i Sofiei Raffaeli, cu 21,100 puncte, iar bronzul Valeriei Vatova, cu 19,800. *În fotografie, gimnastele românce premiate (stânga: Denisa Mailat), alături de antrenoarea emerită Maria GÂRBĂ şi preşedinta FRGR, Irina DELEANU

pag 25


19th Irina Deleanu Cup *Bucureşti, 22.02.2020 - 23.02.2020 - FIG Seniors(2004+) All Around 1.MAILAT Denisa-ROMÂNIA, CSA Steaua Bucureşti 2002 23.150 (1) 18.700 (6) 23.500 (1) 20.750 (2) 86.100 14.900 8.250 - 12.400 6.900 0.60 14.900 8.600 - 12.500 8.250 2.Raffaeli Sofia-ITALIA, Italian Gymnastics Federation 2004 21.100 (2) 21.100 (1) 21.400 (2) 21.750 (1) 85.350 14.000 7.100 - 13.500 7.600 - 13.700 7.700 - 13.900 7.850 3.Vatova Valeria-BULGARIA, 2004 19.650 (3) 19.800 (2) 19.700 (7) 19.350 (3) 78.500 12.600 7.050 - 12.800 7.000 - 12.500 7.200 - 11.500 7.850 4.Aniţei Laura-ROMÂNIA, CSŞ Unirea Iaşi 2004 19.550 (5) 19.200 (3) 19.900 (5) 18.350 (4) 77.000 12.600 6.950 12.300 6.900 - 12.900 7.000 - 11.700 6.650 5.VERDEŞ Andreea Cristina-ROMÂNIA, CSŞ Unirea Iaşi 2000 19.550 (4) 18.800 (5) 20.850 (3) 16.950 (7) 76.150 12.300 7.250 - 12.100 6.700 - 13.100 7.750 - 10.700 6.250 6.PEKOVA Lachezara-BULGARIA, 2002 S 19.150 (6) 18.500 (8) 20.400 (4) 15.350 (12) 73.400 11.700 7.450 11.800 6.700 - 12.700 7.700 - 8.900 6.450 7.MAFFEIS Sofia-ITALIA, Italian Gymnastics Federation 2002 17.950 (11) 19.000 (4) 18.950 (8) 16.750 (8) 72.650 11.600 6.350 - 11.400 7.600 - 11.400 7.550 - 9.300 7.450 8.STOJANOV Rejchl-MACEDONIA, MKD 2003 S 18.000 (10) 15.800 (14) 19.900 (6) 16.950 (6) 70.650 10.900 7.100 10.400 5.500 0.10 12.900 7.000 - 10.000 6.950 9.BOZHANOVA Leonor Trifonova-BULGARIA, RG "Levski" 2003 S 17.900 (12) 18.500 (7) 17.950 (11) 16.250 (9) 70.600 11.500 6.400 - 11.500 7.000 - 11.200 6.750 - 9.600 6.650 10.TAGLIABUE Eleonora-ITALIA, Italian G. Federation 2004 18.850 (7) 15.650 (16) 18.150 (10) 17.100 (5) 69.750 11.400 7.450 - 9.400 6.550 0.30 10.500 7.650 - 9.700 7.400 11.ICHIM Sonia Denisa-ROMÂNIA, CSM Arad 2002 18.400 (9) 16.150 (10) 16.300 (16) 16.100 (10) 66.950 11.800 6.600 - 10.200 5.950 - 10.500 5.800 - 9.900 6.200 12. STOIAN Denisa-ROMÂNIA, CSM PLOIESTI 2003 18.600 (8) 15.600 (17) 18.650 (9) 12.550 (19) 65.400 11.200 7.400 - 10.200 5.700 0.30 11.100 7.550 - 6.600 5.950 13.KVAMME Kamilla Dreiem-NORVEGIA, NGTF 2003 S 16.700 (14) 15.800 (13) 16.550 (14) 14.350 (14) 63.400 10.100 6.600 - 9.600 6.200 - 10.400 6.150 - 8.300 6.050 14.GUZ Anastasia-REP.MOLDOVA, FGRS Moldova 2004 12.100 (21) 18.100 (9) 17.250 (13) 15.750 (11) 63.200 8.300 3.800 - 11.300 6.850 0.05 10.800 6.450 - 9.400 6.350 15.BRATSBERG Ingrid-NORVEGIA, NGTF 2003 S 15.950 (15) 15.950 (11) 17.550 (12) 12.550 (20) 62.000 9.900 6.050 - 9.600 6.350 - 10.300 7.250 - 7.000 5.550 16.CIOCÎRLAN Miruna-ROMÂNIA, CSM PLOIESTI 2004 S 14.150 (18) 15.900 (12) 16.500 (15) 14.750 (13) 61.300 9.200 5.250 0.30 9.800 6.100 - 10.000 6.500 - 8.900 5.850 17.AKBAROVA Fatima-AZERBAIDJAN, AZE 2003 17.200 (13) 13.550 (19) 16.100 (18) 13.650 (16) 60.500 10.900 6.300 - 8.600 5.250 0.30 9.800 6.300 - 8.100 5.550 18.MAKOVSKA Polina Kyiv-UCRAINA, Sport School №13 2003 14.800 (16) 12.800 (20) 16.200 (17) 13.700 (15) 57.500 9.200 5.600 - 7.600 5.200 - 9.600 6.600 - 7.700 6.000 19.STOYANOVA Anna Krasteva-NORVEGIA, NGTF 2002 S 13.500 (20) 15.650 (15) 13.750 (20) 13.500 (17) 56.400 8.800 5.000 0.30 9.100 6.550 - 7.900 5.850 - 8.000 5.800 0.30 20.GULICA VIOLETA-REP.MOLDOVA, FGRS Moldova 2003 13.650 (19) 13.900 (18) 15.800 (19) 12.600 (18) 55.950 9.100 4.850 0.30 9.100 5.100 0.30 9.900 5.900 7.300 5.300 21.CAZACU Irina Claudia-ROMÂNIA, CSS TRIUMF 2001 S 14.650 (17) 11.100 (21) 10.300 (21) 12.050 (21) 48.100 8.400 6.250 - 7.500 3.900 0.30 6.700 3.600 - 6.800 5.250 *Foto 1: Denisa MAILAT-câştigătoarea la individual compus *Foto 2: Delegaţia ieşeană (gimnastele Laura Aniţei şi Andreea Verdeş, antrenorii Cătălina şi Constantin Radualături de preşedinta FRGR, Irina DELEANU)

pag 26


pag 27


TRUP ȘI SUFLET

CAIETUL ALBASTRU (XXX) Cunoscutul scriitor și jurnalist Cornel GALBEN ne-a pus la dispoziție acest Jurnal politic și sentimental pe care îl publicăm integral în paginile revistei noastre

4 septembrie 1986, Bacău Fiind corector, nici azi n-am făcut mare lucru. Am mai dactilografiat doar două pagini din superba evocare a lui Vieru și am citit câteva articole din Almanahul „Ateneu“. Ieri am văzut și șpalturile viitorului număr, însă nu mi-am regăsit decât interviul cu Roncea și câteva știri. Nu l-am găsit pe Costin, dar e posibil să fi renunțat la interviul cu cineastul chinez. Vreau din nou să fac o mie de lucruri și uite că nu realizez mai nimic. Ceilalți băcăuani, în schimb, încep încet-încet să prindă culoare bune. Azi am aflat, de pildă, că Herescu a câștigat un concurs de debut și chiar dacă va apărea într-o plachetă colectivă, tot debut se cheamă. Până și Cojan cică a depus un volum la editură. Iar eu, eu continui să mă plâng și să înaintez ca melcul...

numai furios, ci și foarte obosit.

11 septembrie 1986, Bacău Mă bântuie gânduri negre. Trăiesc din nou o dramă și nu știu cum voi ieși din ea. Căpcăunul de IBB a luat iar ziarul la ochi și, nici-una, nici-două, vrea să rotească jumătate dintre membrii colectivului. Vina o poartă, pentru a câta oară, împuțitul de Mitulescu, care a dat bun de tipar unui articol oprit de redactorulșef. Sunt sigur însă că el va rămâne, pentru că are prea multe proptele. Azi mi s-a întâmplat un alt lucru ciudat: eram cu prietenul Petrică Cimpoeșu la „un pahar“, când Stăneasca, țiganca, a venit direct la mine și mi-a ghicit câteva lucruri uimitoare, prezicându-mi că voi fi... promovat! Unde? Rămâne să aflu mâine la... două! Tot azi am fost „solicitat“ să conduc ziaristul din R. D. G., așa cum prevăzusem încă de anul trecut. Într-un fel îmi convine, deoarece voi scăpa pentru o săptămână de tensiune.

4 noiembrie 1986, Bacău Iar am „încurcat-o“. Tocmai când mă lăuda lumea că am scris o anchetă foarte bună, cretinul de IBB a strâmbat din nou din nas și a dat ordin să fiu sancționat. Alarmat de cârciumari, m-a acuzat nici mai mult, nici mai puțin decât de... plagiat! Cum informațiile luate dintr-o informare a CJCES au fost „dovedite“, m-am trezit iar pus în discuția colectivului și, deși toți colegii au considerat înscenarea o aberație, m-am văzut sancționat. Mi s-a tăiat „acordul“ (170 lei), am fost avertizat și, bineînțeles, nu voi mai semna. Sper să se oprească mascarada aici și să nu fiu sancționat și pe linie de partid, așa cum intenționează cealaltă cretină. Nu-mi rămâne decât să mă apuc de treabă, mai ales că s-a hotărât să nu mă mai ocup de învățământ, care i-a fost „încredințat“ lui Fănică. Deși șocat, ieri și azi chiar am muncit, terminând lectura volumului „Pași în lumea chineză“ de Mira și Constantin Lupeanu și expediind, în sfârșit, scurta prezentare și poeziile lui Liviu Damian revistei „Luceafărul“. Între timp văzusem comediile „Dubla dispariție a Marthei N...“ de Ștefan Oprea (Teatrul „Bacovia“) și „Râs și plâns“ de Ivan Radoev (Teatrul „C. Nottara“, cu

4 octombrie 1986, Bacău S-a dus încă o lună și din nou nu am făcut nimic. Vizita neamțului m-a dat peste cap cu toate, iar în loc de mulțumiri am primit observații. Sunt nu

pag 28

6 octombrie 1986, Bacău Starea aceasta continuă să mă macine. Deși dorm de fiecare dată cel puțin jumătate de oră după ce vin de la redacție, nu sunt în stare să fac nimic. Uite că încep să mă repet în trei rânduri, așa că mă las păgubaș! 15 octombrie 1986, Bacău Azi era să fiu... îngeraș! Abilitatea domnului Popovici a fost însă cea care ne-a salvat, tâmpitul de bucureștean fiind în stare să intre în plin, după ce se înscrisese în depășire în plină curbă. Tot azi am primit răspunsul de la compozitorul Zeno Vancea.


Diana Lupescu, Mircea Diaconu și Petre Gheorghiu în rolurile principale), la care se adaugă spectacolele din „Gala Națională a Recitalurilor Dramatice“. Despre aceastea, poate mâine. Acum mi-e somn, de azidimineață de la 5,20 nereușind să pun capul pe pernă. A venit mămica. 9 noiembrie 1986, Bacău Ieri a nins. Vremea s-a răcit și mai tare, deși la Radio metereologii ne anunță că se va încălzi. N-am mai făcut nimic. Îmi planificasem multe pentru ieri și azi, însă în afară de lectura revistelor n-am mișcat un deget. Totul continuă să fie anapoda. Vineri am avut o zi infernală, ieri am alergat după naftalină (m-au năpădit moliile, care mi-au distrus o flanea și o căciulă pe care nu o luasem nici măcar o dată!), iar azi am semnat un act... istoric: reînființarea „Cenaclului Artelor“. Au fost prezenți Val Mănescu (ales secretar), Ion Tudor Iovian, Iancu Grama, George Chițimuș, Victor Munteanu, Ioan Enea Moldovan, Viorel Savin și Petru Cimpoeșu. S-a hotărât, între altele, editarea, la „Litera“, a două volume colective. Unul de proză (Cimpoeșu, Kalmuski, Savin, Munteanu, Mănescu, Ungureanu) și unul de poezie (Iovian, Chițimuș, Moldovan, Grama, N. Mihail, Izbășescu). Mie îmi revine misiunea de a face... publicitate. Va fi un război deschis cu Genoiu și cu revista, în care nu e exclus să se implice și alții. „Conspirația“ a fost sărbătorită la „Union“ cu câteva pare cu vin și cu mici. Ce nu mi-a plăcut e că disensiunile continuă și că există teama de contramăsuri. Mămica e iar bolnavă. Am alergat și pentru ea, dar nu i-am găsit toate medicamentele. Au ajuns și astea să fie date pe sub mână, prețurile la speculă fiind destul de mari. 13 noiembrie 1986, Bacău Azi am avut o zi cu nervi. În plus am resimțit și o anume oboseală, care nu mi-a dat pace să mă desfășor, deși programul a fost foarte lejer. După meciul cu Spania, somnul n-a mai fost somn. Am scris totuși, direct la mașină, al treilea episod al unui articol dedicat simbolului și legendelor legate de dragon. Pentru acesta, luni, marți și miercuri am mai tradus câte ceva. Marți seara ne-au vizitat finii. A fost o seară plăcută, în care s-a băut inclusiv șampanie. Luni am trimis nota despre cenaclu la „România literară“, iar în după-amiaza aceasta am mai dactilografiat o pagină din traducerea făcută de A. M. la pliantul despre Fritz Heckert. În rest, nimic.

arătat cu degetul. Cred că de data asta a reușit să mă vadă la față, că pe din dos mi-a făcut destule. Sâmbătă am fost la nuntă, toată „distracția“ costându-mă vreo 800 de lei. A doua zi, taică-meu a făcut iar una din scenele lui idioate, așa că nu m-a mai răbdat inima și i-am zis câteva de la obraz. Culmea e că tot el a rămas supărat! Ieri am trăit o mare bucurie, descoperind în „Luceafărul“ de sâmbătă prezentarea și poeziile lui Liviu Damian. Încă o poartă deschisă, pe care ar trebui să o fortific din plin. Azi a avut loc ședința Cenaclului Artelor. A citit Ion Tudor Iovian și Irina Lungu. Dacă poeziile primului au fost excelente, discuțiile m-au dezamăgit. Remarcabilă, doar intervenția lui Ovidiu Genaru, singurul „veteran“ prezent pe baricadă. La traducere am adăugat alte 4 pagini dactilografiate, dar m-am oprit aici. Asta și pentru că la redacție e o harababură de nedescris, în toiul iernii (de-acum) apucându-i zugrăvitul. 20 noiembrie 1986, Bacău Eveniment! Deși trohnit, ieri am reînceput lucrul la cartea de interviuri, scriind 1,5 pagini. Cu toate că sunt corector, azi am adăugat alte 3 și sper ca mâine dimineață să avansez și mai mult, în așa fel încât cel târziu sâmbătă să termin acest al 20-lea dialog. Nu de alta, dar Edgar Elian vine la Bacău și ar putea face observațiile pe loc. Să văd cum dorm... 23 noiembrie 1986, Bacău N-am prea dormit, mai ales noaptea trecută. Când ziceam și eu că e bine, a venit altă... bucurie: Corneluș a făcut hepatită și, de ieri, este internat la contagioase. Țica s-a umflat de plâns, n-a dormit nici cât mine. Bineînțeles, am refuzat să mai merg la Moinești, fiindu-mi suficient circul de la Bacău. Oricum, mâine trebuie totuși să merg, fie și numai pentru a umple câteva foi cu vorbe goale. Chiar dacă nu am avut o formă deosebită, am reușit să termin interviul, adăugându-i încă pe atâtea pagini. Am și citit câte ceva, pentru prima oară în ultima vreme renunțând total la presă. Am audiat toate cele 12 concerte ale „Galei tinerilor concertiști“, aseară mai ales având posibilitatea să ascult niște soliști de excepție. Poate voi reuși să scriu la vreo revistă câteva rânduri. Deocamdată pic de somn, așa că am să închid caietul. (va urma)

18 noiembrie 1986, Bacău Am reușit performanța să răcesc bocnă. Răceala cred că mocnea, însă azi a izbucnit cu toată puterea. Am stat, la plenara C.J.C.E.S., într-un curent cumplit și nu m-am putut mișca în altă parte deoarece bovina de IBB a întrebat de mine și Enășoae m-a

pag 29


ANUL SPORTIV BĂCĂUAN (II) NOIEMBRIE

de Jos Galaţi – CSM Bacău 2-0 |  Valentin Vîrlan (23), Alexandru Perju (89)   ATLETISM, Campionatul Mondial de alergare montană | Andreea Pîșcu, medalie de bronz alături de echipa României 16/11/2019 Andreea Pîșcu (CS Știința Bacău) a cucerit locul al treilea, alături de reprezentativa României, în cadrul probei de 42 de kilometri a Campionatului Mondial de alergare montană găzduit de orașul argentinian Villa de Angostura. Sportiva antrenată de Cristina Alexe, prezentă și ea în Argentina cu scopul coordonării echipei României, a contribuit sâmbătă, 16 noiembrie, la reușita României cu un timp de 4 ore, 18 minute și 17 secunde, ocupând locul al 26lea în clasamentul individual. Competiția a fost câștigată de o româncă, Cristina Simion, care a trecut de linia de sosire după 3 ore, 49 de minute și 57 de secunde.

ÎNOT, Cupa Mondială | Daniel Martin, aur în proba de 200 m spate 02/11/2019 La Kazan (Rusia) au avut loc întrecerile de etapă ale  Cupei Mondiale de înot pentru seniori. În prima zi a competiției, Daniel Martin (CSM Bacău, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, antrenor Iulian Matei), aflat în primul său an la seniori, a reușit să câștige proba de 200 m spate, cu timpul de 1:58.42, și să-și treacă astfel în palmares prima medalie importantă la un astfel de concurs.   HANDBAL, Cupa României (masculin) | Băcăuanii acced în optimi, după o victorie categorică: CSU Craiova – CSM Bacău 27-48 (12-22) 04/11/2019 CSM Bacău s-a calificat în optimile Cupei României ATLETISM | Alexandru Soare, rezultat de record național Fan Courier, după victoria la scor obținută pe terenul și locul șapte în topul alergătorilor lumii ai acestui sezon! CSU Craiova, formație ce evoluează în eșalonul secund. 17/11/2019 Elevii lui Adrian Petrea au marcat 48 de goluri în Sala ,,Ion Ediția cu numărul 30 a Concursului Internațional „15 Constantinescu” din Craiova, și au primit 27, diferența dintre Noiembrie” i-a adus lui Alexandru Nicolae Soare (Stiința cele două echipe fiind vizibilă atât pe teren, cât și pe tabelă.  Bacău/CSM Bacău) performanța anului 2019. Atletul pregătit de Cristina Alexe a urcat pe prima treaptă a podiumului, HANDBAL, Juniori (masculin) | Juniorii 1 încheie pe trecând linia de sosire în cadrul probei de 5 kilometri după primul loc turul fazei regionale a Campionatului Național 13 minute și 31 de secunde. Cu acest timp, sportivul a 06/11/2019 stabilit un nou record național și s-a poziționat pe locul al Juniorii 1 ai CSM Bacău au înregistrat o victorie în șaptelea în clasamentul performanțelor înregistrate la nivel ultimul meci din turul Campionatul Național de Handbal. mondial în acest sezon de IAAF (Asociația Internațională a Elevii lui Gabriel Armanu și Valeriu Rugină s-au impus pe Federațiilor de Atletism). terenul celor de la LPS Vaslui cu scorul de 33-24, după ce Concursului Internațional „15 Noiembrie” se desfășoară au condus la pauză cu 16-14. Cele 2 puncte obținute în anual în cel mai apropiat sfârșit de săptămână față de data urma succesului mențin Clubul Sportiv Municipal pe primul de 15 noiembrie și este închinat muncitorilor ce au ieşit pe loc al Seriei A geografice, la o lungime în fața viceliderului străzi pe data de 15 noiembrie 1987 în revolta anticomunistă LPS Piatra-Neamț. de la Braşov.   FOTBAL, Liga 3 | Aerostar își consolidează poziția de VOLEI, Divizia A1 (feminin) | Știința Bacău, vicelider, lider, CSM Bacău este în derivă după 8 etape disputate 08/11/2019 24/11/2019 Etapa a douăsprezecea a Ligii 3 de fotbal a debutat Duminică, 24 noiembrie, s-a încheiat încă o etapă la vineri, 8 noiembrie, cu victoria Aerostarului de pe teren finalul căreia Știința Bacău a urcat în clasament. Formația propriu în fața CS Știința Miroslava. Soarta partidei a condusă de Florin Grapă ocupă locul al doilea al Diviziei fost trasată încă din prima repriză. „Aviatorii” au deschis A1 de volei feminin, cu 18 puncte acumulate în 7 partide. scorul prin penalty-ul transformat de Vraciu, în minutul 4, „Studentele” ajunseră temporar pe poziția secundă, după doar șapte minute, însă, văzându-se egalați în urma deasupra celor de la Dinamo București, cu o zi înainte, în golului marcat de Ungianu. Ilie Hora a semnat reușita ce urma succesului în trei seturi în fața CSU Belor Galați. le-a adus 3 puncte gazdelor, în minutul 26. Pentru formația   pregătită de Daniel Munteanu, acet meci a reprezentat FOTBAL, Liga 3 | Etapa a 14-a: Aerostar pierde cel de-al unsprezecelea succes stagional înregistrat în 12 suprinzător în fața Focșaniului, iar CSM Bacău continuă etape. Galben-albaștrii ocupă primul loc al Seriei 1, cu 33 seria înfrângerilor de puncte strânse, la 5 lungimi în fața viceliderului CSM 25/11/2019 Ceahlăul Piatra Neamț. În ceea ce privește cealaltă grupare Etapa a paisprezecea a Ligii 3 a consemnat înfrângeri băcăuană înscrisă în cel de-al treilea eșalon intern național, pentru ambele echipe ale Bacăului înscrise în competiție. CSM Bacău a suferit cea de-a șaptea înfrângere în actuala CS Aerostar Bacău a pierdut neașteptat, pe teren propriu, ediție de campionat. Jucătorii antrenați de Giani Florian și în fața CSM 2007 Focșani. Vrâncenii s-au impus la limită, Gheorghe Penoff au fost învinși la Galați de Universitatea victoria fiind adusă de Sergiu Jurj cu puțin timp înainte Dunărea de Jos, prin golurile lui Vârlan (minutul 23) și Perju de pauză (min. 41). CSM Bacău mai pierde un meci, de (minutul 89). Băcăuanii ocupă abia locul al treisprezecelea, această dată în duelul cu ACS Hușana Huși. Pentru adunând doar 9 puncte în decursul a 12 etape și deținând vasluieni, Solomon a marcat în două rânduri (minutele 43 și cea mai slabă ofensivă (5 goluri marcate). Aerostar Bacău 55), ca mai apoi Sahru să risipească orice dubiu în privința – Ştiinţa Miroslava 2-1 | Cătălin Vraciu (4 – penalty), Horia câștigătoarei (minutul 60). Rareș Enea a semnat golul Ilie (26) / Giani Unghianu (11) Universitatea Dunărea

pag 30


de onoare al băcăuanilor, opt minute mai târziu, scorul de 3-1 rămânând neschimbat până la finalul partidei. Aerostar Bacău – CSM Focşani 0-1, Huşana Huşi – CSM Bacău 3-1    VOLEI, Divizia A1 (feminin) | Nicio șansă pe terenul campioanei: CSM Volei Alba Blaj – CS Știința Bacău 3:0 (25-19, 25-22, 25-13) 30/11/2019 Știința Bacău a plecat învinsă de pe terenul voleibalistelor de CSM Volei Alba Blaj. Transilvănencele au câștigat derby-ul etapei a noua a Diviziei A1 în minimum de seturi. Primul a fost tranșat de gazde cu scorul de 25-19. “Studente” au avut șansa revenirii în setul al doilea, când s-au distanțat, având 9-2 și 137, dar au clacat pe final. Gazdele au revenit și și-au adjudecat parțialul secund cu 25-22. Pe fondul căderii psihice a băcăuancelor, partea a treia a fost o formalitate de îndeplinit pentru campioana României, care a încheiat partida cu 25-13.  FOTBAL, Liga 3 | Înfruntare 100% băcăuană: CSM Bacău – CS Aerostar Bacău 0-3 01/12/2019 Principalele două echipe de fotbal ale orașului, Aerostar și Clubul Sportiv Municipal, s-au întâlnit vineri, 29 noiembrie, în ultima etapă a turului Ligii 3. Disputa desfășurată pe Stadionul Letea a fost câștigată fără dubii de „aviatori”, care s-au impus la scor de neprezentare. Cătălin Vraciu (minutul 9) și Vlad Danale (35) au stabilit scorul primei reprize, ca, în actul secund, Hora Ilie să marcheze ultimul gol cu douăzeci de minute înainte de final. CSM Bacău – Aerostar Bacău  0-3   |   Cătălin Vraciu (9), Vlad Danale (35), Horia Ilie (70) Aerostar a izbutit, astfel, cea de-a treisprezecea victorie în decursul a cincisprezece etape, având cel mai bun parcurs din Seria 1 a Ligii 3. Cu 39 de puncte, formația antrenată de Daniel Munteanu ocupă prima poziție, și se află la patru puncte în fața viceliderului Foresta Suceava. La polul opus, CSM Bacău se situează pe penultima treaptă a ierahiei. Cu 9 puncte strânse, depășește doar CSM Pașcani, care nu a obținut nici măcar un punct în sezonul curent. Elevii antrenați de Giani Florian și Gheorghe Penoff au marcat doar 6 goluri, ceea ce profilează cel mai slab atac al seriei. Selecţie realizată de Victor Eugen MIHAI (UZPR)

Săritoarea în apă Ruxandra MUNTEANU (SCM Bacău, antrenori: Mihaela Neagu şi Adrian Gavriliu)- una dintre revelaţiile anului 2019

pag 31


pag 32

Profile for Leonard Popa

SPORTUL BACAUAN Nr.102  

It is the single sport-magazine from Bacau/ ROMANIA

SPORTUL BACAUAN Nr.102  

It is the single sport-magazine from Bacau/ ROMANIA

Advertisement