Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi (14 octombrie)

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi 14 octombrie

Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

2

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi (14 octombrie)

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata.

Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini.

Aceştia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întâlnit un sărac; 3

ascunzându-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntâmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sânge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustând toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulânduse de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvântată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbând şi cetăţi şi sate călcând şi neaflând-o, sau întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş 4

dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pământ şi la udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfânt locaş, tot felul de bunătăţi săvârşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plângere, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pământului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătându-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi rugă pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulânduse de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi „blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat” şi săturându-se şi zburând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputând a le da în scris pe toate, cât s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol până în sfârşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o 5

rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdând în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vârstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărâmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburând, a odihnit cortul ceresc, încredinţând sfânt sufletul său mâinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pământ şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pământ.

Multă vreme după această a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi 6

arătându-i-se în vis i-a zis: „Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită său vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfânta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sârguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergând ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfânt al Cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice lau adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplând aerul de miresme şi tămâieri şi cântând dumnezeieşti psalmi. Însă câte minuni a săvârşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi până acum săvârşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covârşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Târnovei, capitală 7

oarecând a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, „Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrânul, luând bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atârnând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpânitorul Moldovei”. Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: „Sfânta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpână a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpânitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a câştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se 8

înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergând la petrecerea sfintelor moaşte”.

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sunt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: „Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfântului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfânta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Târnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al PaleonPatronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre 9

veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an sa născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin”.

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvârşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci câţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergând cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând şi purtând, dobândesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcând litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni până astăzi.

Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p.

77-84: 10

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nicio vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează până astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comună RădăşeniSuceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă.

Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfânta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: „Nu mai plânge, că de acum 11

te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei. În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfânta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lângă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfânta Parascheva, cerându-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă iau spus medicii: „Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!” În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: „Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. „Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la 12

moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: „Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se rugă ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”.

Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos. În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica.

Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie.

Ajungând soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?” a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda 13

iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă”. „Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească”. De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de niciun obuz.

Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrânii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajute Preacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios! În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

14

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.

Mărturisesc părinţii bătrâni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de la raclă: „Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rând şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. „Dumnezeu să vă binecuvânteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!”. În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfânt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfânta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până 15

seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rând pentru închinare.

16

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, având în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul

Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Amin!

17

Cum era cinstită Sfânta Parascheva, în vremea domnitorilor moldoveni Încă din data de 14 octombrie 1641, când a fost prăznuita pentru prima dată în ţara noastră, Sfânta Parascheva s-a bucurat de o mare popularitate în rândul credincioşilor, precum şi în rândul domnitorilor moldoveni, care i-au acordat o atenţie deosebită.

Astfel, în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Parascheva era precedată de o ceremonie specială, deschisă de însuşi domnitorul Moldovei. „Condica de ceremonii”, scrisă în dată de 5 noiembrie 1762, de către logofătul Ghiorgachi, la cererea domnitorului moldovean Grigore Calimachi, descrie cu multă atenţie această ceremonie ce preceda sărbătoarea Cuvioasei Parascheva.

Cu o zi mai înainte de praznicul Cuvioasei Parascheva, domnnitorul Moldovei era invitat la hram de către egumenul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, unde se aflau pe atunci cinstitele ei Moaşte.

Egumenul venea la domnitor, cu daruri, pentru a-l ruga să participe la măreţul praznic ce urmă.

Tot în ajunul praznicului, pe la prânz, în sunetul clopotelor, cinstitele Moaşte erau luate de la 18

locul lor şi aşezate în mijlocul bisericii, spre închinare. Imediat după aceasta, începea slujba vecerniei mari, la care participa şi soţia domnitorului.

Doamna era întâmpinată de egumen, cu Evanghelia.

După ce se termină slujba vecerniei, strana cânta Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva, până ce toată lumea ieşea din biserică.

Cu ocazia acestui mare praznic, slujitorii domnitorului aveau şi ei sarcini bine precizate, după cum urmează: „marele vistier” trebuia să trimită Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, din partea domnitorului, două lumânări mari, din ceară curată, pictate pe diafara; „marele şătrar” trebuia să amenajeze un loc special, în curtea bisericii, pentru familia domnească; „vătaful de aprozi” trebuia să aranjeze scaunele, atât pentru domnitor, cât şi pentru mitropolit. În ziua praznicului, domnitorul venea la Biserică Sfinţii Trei Ierarhi, în sunet de clopote, însoţit de un mare alai domnesc. Ajungând în curtea bisericii, el era întâmpinat de către mitropolit, în timp ce strana canta Axionul şi Doxologia mare.

Patru preoţi ridicau cinstită racla, o puneau pe umeri şi înconjurau cu ea biserica. Ajungând în dreptul său, domnitorul săruta cu evalvie Moaştele Sfintei Parascheva, după care se miruia şi punea un dar de bani în cutia milei. Imediat după aceasta, se intra în biserică şi se începea Sfânta Liturghie.

Cinstitele Moaşte rămâneau în curtea bisericii, spre închinare, până la cantarea numită Heruvic. În 19

acest moment, ele erau aduse în biserică, iar după ce familia domnească trecea pe sub ele, în semn de binecuvântare, erau duse în Sfântul Altar şi aşezate pe Sfânta Masă. Aici stăteau până după rugăciunea Tatăl nostru, când erau aşezate la locul lor, în absida bisericii.

Prezenţa domnitorului Moldovei la hramul Cuvioasei Parascheva nu era doar un semn de respect faţă de domnitorul Vasile Lupu, care adusese Sfintele ei Moaşte în cetatea Iaşi, ci şi o datorie creştină curată.

Veşmântul Sfintei Parascheva Veşmântul în care sunt îmbrăcate Moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi este schimbat de cinci ori pe an, nu pentru că sfânta ar avea nevoie de acest lucru, ci pentru că dragostea noastră faţă de ea este atât de mare, încât nu putem să nu-i dăruim acest smerit dar, ca un prinos de mulţumire şi recunoştinţa adus pentru darurile revărsate de Dumnezeu asupra noastră, pentru rugăciunile ei.

Când se schimbă veşmântul Sfintei Parascheva Veşmântul sfintei nu este tot timpul la fel, ci el diferă de la o perioadă liturgică la alta, în funcţie de marile sărbători. El este schimbat de cinci ori într-un an liturgic.

Prima schimbare se face cu o seară mai înainte de pelerinajul tradiţional „Calea Sfinţilor”, 20

înainte de prăznuirea sfintei, iar apoi după închinarea tuturor pelerinilor, spre a se păstra curat mai multă vreme. A doua schimbare se face mai înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, în semn de bucurie pentru marele Dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu.

A treia schimbare se face la începutul Postului Mare, când cinstitele Moaşte sunt îmbrăcate într-un veşmânt de culoare închisă. A patra schimbare se face în ajunul Învierii Domnului, când sfânta este îmbrăcată într-un veşmânt alb şi strălucitor. Acesta din urmă se va pasta până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, când va avea loc a cincea schimbare. Acest ultim veşmânt se va păstra până în octombrie, când este prăznuita Sfânta Paracheva.

Cum se schimbă veşmântul Sfintei Parascheva Veşmântul Sfintei Paracheva se schimbă, de fiecare dată, în cadrul unei slujbe tradiţionale, la care participă doar slujitori ai Sfântului Altar. Numărul preoţilor care participă la acest moment deosebit nu este unul limitat. Tuturor, însă, li se cere o pregătire specială. Pentru acest moment, preoţii obişnuiesc să se pregătească aşa cum se pregătesc pentru Sfânta Liturghie. În ultima vreme a fost întocmită o condică specială, în care se precizează când s-a schimbat veşmântul Sfintei Parascheva, cine a participat la această slujbă deosebită şi dacă s-au semnalat nereguli cu privire la cele petrecute.

Pe toată durata acestei rânduieli deosebite, care se petrece cu două ceasuri mai înainte de 21

miezul nopţii, Catedrala Mitropolitană rămâne închisă. Credincioşii de rând nu participa, ci aşteaptă cu multă evlavie că Sfânta Parascheva să fie scoasă spre închinare.

Cel mai mare dintre slujitorii catedralei dă binecuvântarea pentru începutul slujbei, iar preoţii slujitori încep să cânte Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. La vreme, ceilalţi preoţi canta răspunsul: „Bucură-te, Sfânta Parascheva, mult folositoare!”

Când se cântă troparul Sfintei Parascheva, toţi preoţii se închina şi sărută cu evlavie Sfintele Moaşte. În acest timp, alături de cinstită racla, se aşează două mese curate, special pregătite pentru această ocazie, pe care sunt aşezate Sfintele Moaşte.

Acum, preoţii desfac agrafele cu care este prins veşmântul.

Cinstitul Trup al Sfintei Parascheva rămâne înveşmântat doar în veşmântul original, aşezat în anul 1641, şi într-un veşmânt mai nou, aşezat ca protecţie peste cel vechi.

Sfintele Moaşte sunt îmbrăcate într-un veşmânt nou. Apoi, se curăţa cinstită racla, în care se pot găsi flori uscate, urme de praf şi pomelnice.

După ce s-a terminat de cântat Acatistul Sfintei Parascheva, preoţii cântă troparul sfintei şi aşează în racla cinstitele ei Moaşte.

22

În ce sunt îmbrăcate cinstitele Moaşte Veşmântul cel mai vechi al cinstitelor Moaşte este sigilat cu pecete, de către domnitorul Vasile Lupu, şi cu blestem, de către Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Acest veşmânt vechi, aşezat în anul 1641, este lucrat din pânză de în şi are înscris pe el următorul blestem: „Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.”

Noile veşminte care îmbracă Moaştele Sfintei Parascheva sunt lucrate după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei Iaşilor sau în unele mănăstiri vechi. Doar câteva mănăstiri din ţară noastă au privilegiul şi bucuria de a confecţiona aceste noi veşminte.

Acestea sunt: Mănăstirea Galata şi Mănăstirea Sfântul Atanasie - Copou, din Iaşi; Mănăstirea Văratec, din judeţul Neamţ; Mănăstirea Pasărea şi Mănăstirea Ţigăneşti, din judeţul Ilfov.

Mâinile celor care întocmesc sfinţitele veşminte trebuie să fie împodobite, pe lângă pricepere, şi cu curăţia sufletului. Pentru aceasta, când se croieşte acest veşmânt special, cei care lucrează postesc şi fac rugăciuni către Sfânta Cuvioasa Parascheva.

Astăzi, cinstitele Moaşte sunt îmbrăcate în trei rânduri de veşminte, fiecare veşmânt purtând pe el o pecete-sigiliu. Cel mai vechi veşmânt este aşezat şi sigilat în secolul al XVII-lea, când Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse în Moldova. Cel mai vechi 23

sigiliu ar fi fost pus în ceara roşie, precum spun unele documente vechi.

Următorul veşmânt a fost aşezat peste cel original în secolul al XIX-lea. Despre sigiliul care pecetluieşte acest veşmânt nu se cunosc însă suficiente date. Acesta a fost aşezat imediat după momentul arderii raclei Sfintei Parascheva, pe când se afla în Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Din pricina acestui al doilea sigiliu, din ceară, cel vechi nu se mai poate vedea.

Al treilea rând de veşminte a fost aşezat în zilele noastre, în vremea păstoririi Înalt Preasfinţitului Teofan. Acest veşmânt este sigilat cu un sigiliu din bronz, care se afla în zona picioarelor Sfintei Parascheva.

Abia peste acest al treilea veşmânt se aşează cel nou, care este schimbat de cinci ori în fiecare an liturgic.

Veşmântul care este atins şi sărutat de credincioşi, care, mai apoi, se scoate şi se dăruieşte unei biserici, este croit dintr-un material special sau din catifea brodată. El are forma unei cruci: braţul lung al crucii are lungimea de 2,50 metri, iar braţul scurt al crucii are lungimea de 1,5 metri; amândouă braţele au lăţimea de un metru. Apoi, în mijlocul crucii, în dreptul cinstitelor mâini ale Sfintei Parascheva, veşmântul are cusută o Sfântă Cruce sau monograma Hristos (XP).

24

Coroana şi pernuţele Sfintei Cuvioase Parascheva Pe capul Sfintei Parascheva, peste ultimul rând de veşminte, se afla aşezată o coroană de mare preţ. Aceasta coroană încununează cinstitul trup al Sfintei Parascheva ca semn al recunoştinţei şi dragostei noastre.

Prima coroană cunoscută, lucrată din argint masiv, era împodobită pietre preţioase. Nu se cunoaşte cu exactitate momentul şi persoana care a realizat aceasta coroană. Se crede că ea s-a întocmit în vremea mitropolitului Iosif Naniescu (1875-1902), odată cu cinstita raclă. Această coroană este păstrată în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Următoarea coroană a fost donată de o creştină din oraşul Piatra Neamţ, mai înainte de anul 2007.

Aceasta coroană este din aur masiv, dar foarte subţire şi fragilă. Fiind schimbate de mai multe ori veşmintele, coroana s-a fisurat în mai multe locuri. Astăzi, aceasta coroană este aşezată în patrimoniul Mitropoliei, alături de alte obiecte de preţ.

Actuala coroană a fost donată de o credincioasă din Bucureşti, numită Mariana, în semn de nespusă recunoştinţa faţă de Sfânta Parascheva, care a mijlocit către Dumnezeu pentru împlinirea rugăciunilor ei. Coroana a fost lucrată în dată de 10 iulie 2007, la Monetăria Statului. Cu această ocazie, a fost dusă în Bucureşti vechea coroană, din argint, spre a se copia acelaşi model.

25

Coroana Sfintei Parascheva este realizată din aur masiv de 18 karate şi are greutatea de 1,7 kilograme. Aceasta coroană a fost turnată de două ori, prima variantă fiind prea puţin flexibilă, deci supusă într-o mare măsură fisurării. Coroana este acoperită cu pietre preţioase. În cele două capete ale raclei, sub cinstitul Cap şi sub cinstitele Picioare ale Sfintei Parascheva, sunt aşezate perne brodate, frumos şi atent lucrate, ca şi veşmântul. Aceste două pernuţe se schimbă, ca şi veşmântul, şi sunt dăruite ca daruri duhovniceşti unor biserici.

26

Biserica Sf. Parascheva din Ştefăneşti

Biserica Ciorăşti Hram Sf. Cuvioasă Paraschiva

27

Biserica „Cuvioasa Parascheva” (cartierul Triaj, Braşov)

Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva - Cerbu, Argeş ctitorită 1898 28

Biserica Sf. Parascheva - Vaslui

29

Biserica Sfânta Cuvioasă Paraschiva din Bălţi

30

Biserica Sfânta Parescheva, Schei, Braşov

Biserica Sf. Paraschiva, Gura Râului 31

Biserica Sfânta Parascheva - Geroskipou – Cipru

Biserica Sfânta Parascheva (Sfânta Vineri) Bucureşti

32

Biserica Sf. Paraschiva din Poienile Izei

Biserica Sf. Parascheva din Dumbrava (Drumul Luncii) Suceava 33

Biserica Sf. Parascheva din Cotnari

Răşinari – Biserica Sfânta Paraschiva - singura din Transilvania pictată în exterior 34

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

Biserica Sfânta Parascheva - Iaşi

35

36