Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018

Te stingi încet din mine, iară sub piept loveşte-n caldarim o minge şi ziua pe trotuare se prelinge, lăsând în urma-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate

coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri

Nichita Stănescu Cântec de primăvară Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.

De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,

ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii sărută-n creştet noaptea pe hotare Cocoarele revin din depărtare

prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe

şi mor în primavară ofticoşii…

de aerul rotund ce m-a-ncăput.

Ploaie în luna lui Marte

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în faţă, trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul pala de raze atârnând de crengi şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,

Pereţii odaii erau

când pasul tău răsună pe sub crengi.

neliniştiţi, sub desene în cretă.

Sufletele noastre dansau

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene

nevăzute-ntr-o lume concretă.

imaginile tale, clinchetând.

Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme, de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.

2

O să te plouă pe aripi, spuneai,

mie-mi plouă zborul, cu pene.

Pe rugul lor mi-e sufletul întins până miresmele îmi dau un pumn în faţă, şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi lăsasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,

Primavara

cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Primejdii dulci alcătuind sub gene,

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,

mi te iveşti istovitor de dulce

şi noi ne iubeam prin mansarde.

cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce

N-aş mai fi vrut să se sfârşească

pe ei sărutul lutului, alene.

niciodată-acea lună-a lui Marte.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

editorial 3-5

Puiu Răducan Primăvara-n Ţepeşti Primăvara cu dinți de miel și ochi verzi, ascunsă de groaza iernii unde se crăcănează Valea Omorâcii, (în lacul care s-a format din sărutul unui avion cu pământul, în timpul războiului), cu Valea Șasei.

Se freacă la sprâncene, privește spre pâlcurile de iezi care se zbenguie obraznic pe cocoașa dealului chel, ori în țancuri.

La apariția ei, toți îngerii fug din icoane să-și spele fețele cu aghiasmă din poala-i binefăcătoare, după care fac rugăciunea.

Baba iarnă trăiește ultimile zvâcniri ale zăpezii în drumul ei anatomic spre Domnul. Acum, cu ochelari bufanți și abureitele lentilele de gheață caută culcuș.

Mormăind ceva... imperceptibil, printre strănuturi își șterge genele de iarnă ce pleacă.

Primăverii, soarele-i soarbe din ochi și-i injectează cu sângele Sfintele Paști. Cască, Primăvara, își întinde brațele aripi, se-ntinde și oftează cu genunchii aduși spre inima-i verde de anchiloza iernii.

Deja, pe dealul chel, pâlcurile de miei zburdă angelic pe chelia-i liturgică trezind-o din somnu-i îngeresc.

Cu ultima răsuflere a iernii se șterge la ochi, se curăță pe față. Iese din amorțeala hibernală își pipăie trupul și exclamă prin rugăciune: Sunt întreagă! Sunt toată!

Genunchii aduși în forma hibernării intră-n extensie ciclică. Se-ntind s-alunge amorțeala iernii, face doamna Primăvară din nou crucea Domnului și privindu-l, se ridică în genunchi, apoi timid, în picioare. Înaintarea-i șovăielnică începe prin pădurea unde soarele cățărat în copaci, îi încălzește și-i ușurează drumul.

milenară și trezită de-a binelea, scrutează zarea.

Privește sânii lunii și zarea flămândă de la Dealul Viilor de la Țepești până-n cealaltă parte, sus la Popești peste Ghelmeu și Seci.

Sânii-i astronauți cu gene preacucernice, la fel de sfioși cu iz de gutuie dată-n pârg și-n forme de guși de curcan, ori porumbei sălbatici, mere domnești ori pere pergamute, vor să se închine zării. Timizi, cu rușinea-n pântec, (profitând de ochii lumii care se hrăneşte cu povești în casele pline cu Ilene Cosânzene și Feți frumoși), mai zăbovesc o țâră să se lăfăie-n zarea largă, după care se pitesc în palmele primăverii mamă și se ascund în harnașamente. Întremenită, primăvara, în picioarele-i înzdrăvenite acum, intră-n gânduri, își face rugăciunea Domnului și cu fața spre soare duce mâna dreaptă spre frunte și peste munții Builei, apoi spre sud, dincolo de Bălceștii Oltețului. Duce încet, în continuare, mâna spre umărul drept, peste dealul Săscioarei, după care spre umărul stâng, peste dealul Dozeștilor, Tace, nu zice amin. Închide ochii, ridică fruntea pentru a purta o discuție cu Domnul nostru. În pieptu-i multimilenar absoarbe porția Dumnezeiască a nașterii. Deschide ochii spre a tot Înălțătorul și a tot Făuritorul.

3

Pașii de catifea ating sfios mușchiul pădurii, curat, spălat de zăpada ce tocmai își ia La Revedere.

Din hamurile iernii sloboadă caii vânturilor și le poruncește să zburde pe căciula dealului. În mersu-i de felină domestică ne carnivoră, sfânta aureolă începe să ia forma verzulie. Până și covorul de mușchi care-i poartă pașii prin pădurea de fagi spre piscul Romaneștilor, la izvoarele Șasei, este verde.

Ferită de ochii lumii care încă mai înoadă și desnoadă povești la gura sobei, ajunge la locul dumnezeiesc unde Șasa se naște.

Ajunsă-n locul de izvor și dor, își clătește fața cu apa Domnului, își trece și condurii-i prin apa anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

sinusoidal de liturgice spre trena primăverii pentru a căpăta binecuvântare.

Gâzele și fluturii, pe muzica primăverii s-au încins în hora vieții și a bucuriei.

Din înalturi, în studiul milenar, berzele cu rândunici pe aripi admiră verdele crud, milostiv de crud.

Aruncă boare roditoare peste-ntreg cuprinsul. Întinde brațețe-i lungi spre Domnul care deschide o grindă a cerului, o prinde de mâinile amândouă și o ridică la cer.

Trezită din somnul iernatic, Șasa, apa care mi-a oficiat cel de-al doilea botez, pornește la vale în mersu-i șerpesc.

Trena verde a primăverii se-ntinde pe toată lărgimea Văii Șasei și peste tot.

Plopii s-au dat cu var și-ntr-un picior așteaptă să-i atingă mantia binefăcătoare și să aplaude până-n toamnă lungă din frunzele-i emoționant tremurânde.

Ciucurii arinilor din Șasa și ai alunilor de pe dealuri atârnă măiastru și fac plecăciuni pământului primăvăratec.

Ghimpii ariciului de grâu mângâie pe burtă puii vântului aducător al izului de azimă.

Trena primăverii începe să se miște. Ajunge-n Roșiile ciocârliei Maria Ciobanu urmărind Valea Șasei, dar cu trena-i sfântă miruiește Valea Corbului, Jghiburoasa, Piscul Curăturii, Bălțile, Poienile, Seciul, Ghelmeul Dealurile Viilor, dar și dincolo de Valea Omorâcii ori Poieni, peste dealul Săscioarei.

4

Zăbovește prin amintirile-mi de catifea sfântă care face plajă la candela Domnului.

Urcă trena primăverii și-n poiana de la salcâmul aplecat, dă o raită pe Dealul Viilor, se scurge prin Chiciură până la Crucea Popi unde face iară rugăciune, urcă spre Pârlitură, dar continuă și pe cealaltă parte a Șasei până dincolo de Ghelmeu.

Mugurii nevinovați și curioși, mai, mai să pleznească de ciudă că nu ating trena pe pântec.

Neascultătoare, florile de cais, meri și altele, au țâștit înaintea frunzelor și se desfășoară stupefint de angelic primăverii în toată splendoarea aromelor și culorilor.

Pe furiș, tămâioarele și viorelele de pe coaste își dezbracă ilicele, se ridică prin mărăcini să beneficieze de sărutul și mântuirea primăverii. La fel și cocorăii, florile sfintei copilării din Țepești, așezați enigmatic pe coasta sudică ce stă oblic rezemată de poiana sfântă de la salcâmul aplecat din Sudos, care fac eforturi să iasă din frunze și zăpadă repetentă să-mi țâște apoi în buchețele aromate în mâinile-mi emoționante și tremurânde.

Mocnesc obraznic mugurii florilor de salcâmi și tei care întind mâinile spre binefăcătoarea, dumnezeiesc de regină, primăvara. Deși mierea nu a început să urce-n flori, întind brațele fragile,

Trena primăverii își intensifică culoarea, o acoperă și dezamorțește viața.

Provenind din timpuri stră-străvechi, primăvara se instalează-n suflete și inimi, peste tot, în dulcea armonie a cântului de cuc.

Roata dințată din ansamblul Domnului se mișcă angelic și liturgic într-un perpetuum mobile de inimă fără de moarte.

Primăvara spală cu trena-i sfântă gunoaiele din fața ușilor altarelor cu inimi triste.

Iarba ieșită din amorțeli iernatice își pregătește ținuta de gală și se primenește să iasă întru întâmpinarea dulce-i lame de coasă, în luciul spân al căreia să-și facă frizura.

Mugurii, mai toți au început scandalul. Freamătăn învelișurile protectoare de iarnă ambiguă și senghesuie să prindă binecuvântarea atingere aghiasmatică a trenei primăverii.

Pădurea se trezește din sforăit și începe să cânte.

Trena primăverii își întețește culoarea, de la zi la zi își modifică verdele cu care pune stăpânire pe zare.

Câmpia Șasei, deja-n rochie verde a uitat de zgribuleală și se brăzdează-n felii de binefaceri.

Boarea primăverii gâdilă inimi și suflete iernatice, le înverzește, le trezește la viață nouă.

Foarte preocupată cu treburi gospodărești și orândueli lumești, în desfășurarea-i migdalată, de multe ori trece de Învierea Mântuitorului.

Revărsând mereu din găleata-i fermecată bobițe de rouă sfântă peste toată Valea Șasei, inundă în verde cu trena-i dumnezeiască zarea.

Firicelele de apă care însoțesc cărările ce coboară de pe crestetele dealurilor, pornesc hai hui la vale și se depun angelic în Șasa mamă.

Trezită de tot la viață, primăvara este sărbătorităn glasuri de cuci, mierle, zbor de rândunici și tropotele haitelor de fluturi.

Vecină cu baba geroasă, între ele au fost conflicte eterne.

Ursoaica iarnă, răgușită, plină de guturai alb, cu cojoacele-i de mult rupte-n pâlcuri de zăpadă, zgribulită, învinsă, se retrage în bârlogul său. În duelurile-i multi milenare, prințesa primăvară triumfă, iese mereu zâmbitoare din eternul și marele conflict. Niciodată bătrână, iarna nu a învins prințesa fecioară, primăvara.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Chiar dacă stârnesc controverse evidente, ușoare invidii, ori acrișoare gelozii, spun că primăvara se naște mereu la Țepești, dar nu contest faptul că primăvara se mai naște-n sufletul și inima fiecăruia.

Dumneavoastră sunteți primăvara mea și dați-mi voie să vă îmbrățișez primăvăratic din primăvara-n dezmorțire a Țepeștiului meu!

Ascuns De teama celor din jur, am decis să mă ascund. Și unde era mai bine să mă ascund decât în mine?

Așa că, mi-am luat traista mare-n traista mică și mam ascuns. În mine, evident!... De-acolo, cu mâna pusă streașină la ochi, să nu fiu recunoscut, prins… priveam afară. Bă, ce urât este! Bă, ce răutate crudă!

Văd numai dosuri care ascund șișuri somnambule.

Văd prietenii cum mă perie, cum îmi iau scamele imaginare de pe umeri și mă-mping pe buza râpei.

Mă, ce oameni ai drecului, mă!

Umbra n-a putut să se-ascundă cu mine și mai umblă și ea prin viața asta menelistă și paranghelică… Poate-o înțeapă, ori o violează careva!… N-ar fi de mirare!

Pitit acum… bine de tot în mine, am devenit… radar. De aici supraveghez totul. Încă nu mi-au dibuit „prietenii” lipsa…

deslușesc bine… Și unul și cealaltă erau contra ascunderii mele… dar… încă două, trei atingeri pe umăr, exact când mă făcuse,… așa de mic…

Ce-o mai fi având ăștia?... Cum, care ăștia?

Sufletul și mintea!... Ridic timid ochii și cine credeți că era? Cățeaua de viață erea, mă!

– Ce faci, băăăă, aici? Ieși, bă, afară, lașule! Ce stai, mă, ascuns în tine? Ieși afară, nu te mai ascunde că te ucid!

Din piticania ce mă făcusem, cu genunchii la gură, priveam de acolo de jos la cele trei „personaje”… care-mi aparțineau… Și una și cealaltă și cealaltă… la un moment dat… același gest: Și-au făcut cu ochiul drept și au ridicat în același timp bărbia, adică…. să mă scoată din mine-afară.

Eu… nimic. Mă prefăceam că nu înțeleg… La un moment dat, sufletul m-a apucat de-o mână, mintea de cealaltă. M-au ridicat, dar… în picioare, nu mai aveam loc în mine. Până și eu îmi ziceam acum să ies! Chiar măruntaiele din mine, ficați, pipote, rinichi, stomac, esofag, intestine și alte stalactite și stalagmite nu mai mă suportau aici, înăuntru, în mine. Așa că… și cu „ajutorul” meu, am reușit să mă părăsesc.

Aoleu!… Ce frig este afară!...

Stau bine-n mine și ascult, cum anii duși se tot foșnesc, tânjesc la ochii dulci ai mamei, cu ochii dânsei vă privesc!

Vă privesc eu, vă privesc, dar ăștia, Doamne, îți pot ucide și laptele de mamă, nu numai pe tine.

Ghemuit rău de tot în mine, ascultând și privind, cineva mă bate pe umăr. Vai, tresar, mă scutur, mai, mai să fac un infarct la… stomac! Era sufletul!

– Ce faci, mă, aici? Fugi și de mine?

– Ei, cum să fug, mă! Stau o țâră pitulat aici în mine. Văd că este mai cald, mai bine o lecuță…

– Ieși, mă, afară, fii bărbat(ă), că ăștia când ți-or simți lipsa, dau de tine și aici.

Iară mă furnică pe bulevadrul spinării când simt o bătaie pe celălalt umăr…

Bă, suflete, bă! Câtă dreptate ai, bă! Uite că m-au găsit! Ridic ochii peste umăr și cine crezi, omule, că era? Mintea, bă, era!

5

Și asta care, deși-mi aparține cu acte-n regulă, nici asta nu prea mă mai ajută. Tot așa… și ea…

– Ce facă, mă aici?

– Uite…. pitit un pic în mine să nu mai fiu „mâncat”… îi rostesc cu… litere de mână… Sufletul asista și el la judecata asta cumplită… Era de partea minții, sau mintea era de partea lui că nu reușeam să anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Şi chiar dacă ajungi cumva Să mai repovesteşti cuiva.

Vei constata ce mult greşeşti: Prin asta doar o ofileşti, REFREN:

poezie 6-19

Nicu Doftoreanu

Deoarece lipseşti... total

TANGOU de POVESTE muzical

Din timpu-acesta ce-i real...

Ce,... oricât pare de banal, Ne face viața un calvar

Motto : Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit şi REFREN: acum în patru labe, Filozofie glumeaţa de… cafenea

Cu multe bune sau cu rele,

De când te paşte primul dor Nimic nu pare-ntâmplător...

Iar uneori, chiar de mai creşti, Trăieşti doar viaţa...prin poveşti REFREN: Dar a trăi... nu e POVESTE Şi-ai să constaţi curând ce este, Când vei simţi dezamăgirea…

Că nu te-a mulţumit iubirea!

Copiii ce trec cuminţi prin ere, Recalcitranţii din fundal, Ce trăiesc totul ideal REFREN: Deci iartă totu-ntr-un târziu... Și dorul tău să-ți fie viu În visul ăsta cu pământul Pe care îl hrănim cu rândul.

6

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

vor alerga pân' la Mărțișor, ca smintiți, când îi vor struni hamurile primăverii.

Maria-Ileana Tănase Te-aş întreba...

Te-aș întreba... sau poate ai uitat, despre anotimpul din ramă peste care s-a așternut altă iarnă, despre iarba suspinelor ce-a năpădit sub pasul rătăcit și chiar de oglinda, fără de voal, ce s-a spart în poemul nescris.

Poate nu ai uitat, dar te-aș întreba, despre sămânța temerilor aruncată, (cu brațul cuprins de grafospasm) peste pământul fertil al neîncrederii, unde au încolțit embrionii tăcerii.

Poate chiar ai uitat... și totuși, te-aș mai întreba despre o poveste, dintr-o toamnă fără de prihană, rătăcită într-un calendar cu sfinți, care și-au ieșit din minți. Și câte nu te-aș mai întreba?...

Au sleit cuvintele așteptând prin anticamera neputinței, șoaptele s-au răzbunat și pe furiș, de multe ori, au făcut feedback.

De nu te-aș întreba... oare, aș putea?

Despre anotimpul din ramă peste care s-a așternut altă iarnă și despre dragostea mea verde, ce-ți va colora ultima iarnă din vene...

Iarba neuitării Caii gândurilor pasc același tabun, iarbă crescută-n lacrimile neuitării și-atunci când fierbe cerul se răzbun, bat cu copita-n pământul depărtării.

Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită, borangicul-verde s-a macerat tăceri, câmpia dorințelor a rămas nepețită, iar peste umeri s-au înțelenit dureri.

Tăcerile suspină prin porii neputinței, împânziți peste pământul înstrăinării, dar am rămas credincioasă năzuinței, fără de care nu va-ncolți iarba iubirii. În privirea mea se-ascunde o dorință, ce n-a părăsit câmpia de sub pleoape, iarba neuitării a crescut ca o sentință, chiar de caii gândurilor pasc aproape.

Făurar O altă lună-i primadonă, în calendar, Meșteru-Făurar s-a pus iar pe treabă și chiar de-i iarnă obiceiul e legendar, ca plugurile să fie pregătite degrabă.

7

Noaptea, pământul îngheață bocnă, dar Soarele cu dinți, ziua, îl înmoaie, februarie-i capricios... uneori și tună, iar sub ploaie, nămeții devin șuvoaie. În Făurar, natura geme sub zăpadă, durerile (re)nașterii tot cresc în timp, copleșitor travaliul în a iernii ogradă, când la final va încolți un alt anotimp.

Noua lună a coborat, printre nămeți, Făurar și-a-nhămat iar bidivii la sănii, anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ea, mama, numită peste vreme nemurire, a împărțit iubirea în mii și mii de fire, a împletit cu drag, un drum la fiecare, doar Mama i-a dat nume de IUBIRE MARE...!

Cornelia Diţă

Mâna mamei

Descriere

Ce gri este ceru-ntr-o parte, Să scriu în seara asta despre mama, cuvintele-s sărace și mi-e atât de greu... e ca și când aș încerca să îl descriu pe Dumnezeu, n-aș ști cu ce să încep, ca voi să vă dați seama...!

Aș începe cu busuiocul legat lângă o ramă, în care chipul tânăr cu duioșie i-a zâmbit...

Cât de frumoasă mi-erai mamă, și câtă dragoste în noi ai investit!

Parcă ar cădea peste casa pustie, În care sunt multe vise-ngropate, Rămase ascunse, poate vântul le știe...!

Cu streașina veche, lăsată pe-o parte, Casa bătrână cu ziduri crăpate, Undeva la ulucă, o găleată agățată, Fluieră vântul, trântește o poartă...!

Parcă ar arde focul în sobă și-i fum,

Aș scrie poate, doar despre zâmbetu-i blajin, ce îl vedeam atât de rar, și-n lacrimă îi strălucea puțin, doar eu înțelegeam cât era... de amar!

Nu se mai vede nimeni pe drum, Miroase a cer gri și tămâie, Doar mâna mamei, în gând mă mângâie!

Scrisesem Sau despre păru-i nins aș scrie, și despre fruntea caldă de vreme încrețită, orice aș scrie acum, e doar o poezie ce acolo sus, ar face-o fericită...!

Privirea unei mame

Îți scrisesem despre primăvară, în cuvinte alese, demne de o carte dar mugurii plâng și au seva amară, și ninge iubite în luna lui Martie! Îți jur, nu pot să mai scriu când mugurii plâng,

Întotdeauna am ținut minte, 8

că dacă-i iarnă si-n casă este bine,

deși poezia clocotește în mine, e Martie, ninge mereu... în rest este bine,

doar sufletul de mamă cel fierbinte,

doar crengi încărcate de omăt,

căldura cea divină, doar mama o va ține!

în suflet se frâng!

Când mama câteodată îmi zâmbea, simțeam mereu că mi-e alături, și gânduri negre pe loc îmi risipea,

În sac peticit numit suflet, am pus poezii presărate cu pulberi de stele, și lacrimi uneori au curs peste ele, în zile și nopți, în răsărit și apus.

c-un ceai fierbinte, învelită-n pături...!

Vreodată, ați simțit cum strălucește, privirea unei mame ce pruncii își iubește ? Știți voi că inima ei mare, a împărțit-o mereu, la fiecare?

Ce putere să am, să pot să topesc covor alb , întins să pășească primăvara, așteptat dar ceresc, muguri de suflet să înflorească...!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Gheorghe Pârlea Vă am mereu acasă Nu-s singură, feciorul meu, Nu-ţi fă tu griji că îmi lipseşti, În casă eu te am mereu – Dar nu uita: trimite-mi veşti!

Nici tu, odorul meu, Ioana, N-ai grijă, zău, tu eşti cu mine, Am chipul tău, precum icoana – Ci numai spune-mi de ţi-e bine!

Nici tatăl vostru nu-mi lipseşte, Chiar dacă n-are să mai vină, Căci duhul lui trebăluieşte Prin cele colţuri de grădină.

Nu-s singură, copiii mei, Vă am mereu acasă Cu tot cu scumpii nepoţei – Doar daţi-mi veşti, că-mi pasă…

Iar când o să aveţi răgaz, Nu ocolesc, ci vă spun drept, Cu lacrimile pe obraz: Eu stau în prag şi vă aştept…

Şi ostatic o să-mi fii, Clipă, în fotografii, Ca să pot muşca şi eu, Timp hain, din trupul tău.

Îngerul întârziat Nu îngerul e chip de nevăzut, Ci ochiul mi-i în pânză de albeaţă... Şi-orbecăi mânuit, ca o paiaţă, De-un păpuşar cu braţ de lut. Şi nu în Cer e îngerul menit Să-mi umple golul de fântână, Săpat adânc în inima-mi nebună, Ori să-mi trezească ochiul adormit.

Tot darul Cerului, de-l vrei, e jos Şi are chip de prunc neprihănit, Ori de fecioară-n trup desăvârşit; Doar inimă să ai, şi ochiul de folos.

O, ce târziu se risipeşte ceaţa În orizontul care mă închingă!

Abia acum lumina vine să m-atingă – Şi-n seara mea, mijeşte... dimineaţa.

Chipul clipei Nu fugi, clipă ştrengară! Ştiu că trenul ţi-i în gară Şi-orologiul trupu-ţi frânge, De sub pleoape mi te smulge.

Mai rămâi, clipă zăludă, Deşi ştiu cât eşti de crudă!

Lasă-te ademenită De şăgalnica-mi ispită!

9

Ştiu, îţi e peste putinţă Căci ai chip fără fiinţă, Focul n-are-n tine vatră, Inima ţi-i ţep de piatră.

Eşti şireată, rece clipă, Pană smulsă din aripă, Dar şi eu, cu vicleşug, Fulg din pană o să-ţi smulg... anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ce ne-a dat viaţă şi nume, Pentru acea care mă-clin, Pentru harul ei divin, Pentru că dă vieţii sens, Clipei, adânc înţeles, Pentru cea mai mândră floare Dintre flori, nemuritoare,

Veronica Șerban De 8 Martie, flori pentru flori Primăvara aduce-n zori Flori gingaşe pentru flori. Şi-ntr-o zi de 8 din Marte Zeci de bucheţele-mparte: Pentru alese domnişoare Gingaşe mărgăritare.

Soacrelor, femei şi ele, Smoc de galbene lalele.

Dulci, suave panseluţe Pentru blânde bunicuţe, Iar nepoatelor ghiduşe Bucheţele de brânduşe.

Soaţelor ce-s răsfăţate Doar zambile parfumate, Iară doamnelor discrete Un mănunchi de violete.

Dalb buchet de ghiocei Pentru îngeri de femei Ce de veghe stau mereu Lângă bunul Dumnezeu.

Că sunteţi fiice, iubite, 10 Sau bunice-n păr albite, Soacră, noră, ori nepoate Flori sunteţi dragelor, toate! Învăţate-n griji, nevoi, De-ele Evei fiice, noi, Măcar azi să ne-amintim Cât de mult le mai iubim.

Să vă fie chipul flori, Zâmbitor, plin de culori, Iar în ochi lacrimi vă fie Doar de pură bucurie!

Azi, în zi de sărbătoare, Pe sub licăriri de soare, Flori de colţ scânteitoare Dărui mamei iubitoare.

Declaraţie pe propria răspundere Recunosc încă nu a plecat din mine stătea agăţată de colţul gurii iubirea inspirată de o fărâmă de trebuinţă a găsit aşezământ pe când îmi căutam vorbele uimirii în toate cele cinci simţuri nu mai ştiu în care vară. Îmi amintesc de mine alţii mărturisesc ca să nu pier să nu-mi uit visele seară de seară mă reinventez cu tot ce-mi aparţinea numai mie aşez timpul pe un umăr el numără înainte eu privesc înapoi peste celălalt las să doarmă o bucată din noi.

Ce dulce păcat ai visat inimă tresalţi dezvelindu-mi privirea mi-ai trezit cele peste o mie şi ceva de riduri şi zâmbetul ironic şi nebunatecul râs recunosc.

Şi cum una-i floare anume TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

trupul tău opera ta

Ovidiu Dinica amiaza mamei mama cu respirația taie imaginea dantelată a zilei în cuvinte caută lumina în camera ce are căldura îmbrățișărilor soarele duce

cu trupul tău uns de metehne voi face proză la nesfârșit îți voi scrie numele ca într-un vechi calendar să-ți aflu altitudinea sufletului vibrând între paginile cărți întocmite la bătrâna mașină de scris pe care soarele încă o mai caută să-i strălucească firesc precum tu cu sărutul ascuns între coperțile cărți pe care o scriem te împaci să citești firește sentințele lunatice în care ne îmbrățișăm singurătatea comună

visele lăsând în univers săgețile să acopere spațiul cuprins de gândurile

rămâne de aflat iubirea din poemele cursive precum operele optzecistilor de la un capăt la altul al tăcerii

ce tulbură liniștea casei din tăcerea revărsată în prag de moartea tatei inima mamei învață să măsoare așteptarea în calendarul cu sfinți

inima închid ușa câte minute se vor scurge între plecări și dramele ce adună pe talazuri inimi sfârtecate

11

în războiul tăcerilor noastre este minciuna ieșirea la mare pe plajă zac scoici părăsite de vietăți ce nu se regăsesc norii nu pot fi socotiți toarnă lumina jalba cuvintelor vii

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

De-atunci încerc să reclădesc o lume Cu tonuri de poem medieval.

Dar sunt un visător lipsit de nume, Sedus de-un fruct divin, universal.

Paul Rotaru Seducţie Ca umbrele, alunec în hipnoză Spre-o lume gotică, sub cer romantic.

Mă las captiv în propria psihoză Când regăsesc un bust al Evei, antic.

Cu sete de vampir adulmec viața Din întunericul universal, Cu beznă-mi răcoresc întruna fața, Timid ca un poet medieval.

Buchet de vin – buchet de aurore! – Străluminează un profil divin: Femeia de sub văluri incolore, O Evă care doarme-n baldachin.

Iar umbrele îmi spun povești eterne, De care-mi amintesc ca într-un vis – Sărutul Ei pe buze mi se-așterne Ca primele ninsori din paradis!

Din întuneric, luna mă privește Șireată, ca virgina din Grânar, Ce, pentru-ntâia oară, azi poftește La fructul dat de Dumnezeu în dar.

12 Pe-un pat de cer ne-ntindem în hipnoză:

O Evă și-un poet timid, bizar, Îmbrățișați diavolește-n roză, La umbra unui Măr originar.

Ca doi pirați spre-o insulă fecioară, Ne azvârlim în sânul lui Satan.

Atingem absolutul prima oară Cu vârful unei aripi de titan.

Apoi cădem pe-altarul poeziei!

Mai mult de-atât, doar eu mă prăbușesc. Șireată, dar stăpână veșniciei, Femeia m-a lăsat să o iubesc.

O clipă smulsă din eternitate A fost de-ajuns ca să mă otrăvesc Și, de atunci, îmi recunosc păcate!

Dar, mai ales, păcatul că iubesc!

Iar, pentru râvna de a scrie versuri Cu care sufletul îmi sting mereu, Străbat și infinite universuri Ca să mă biciuiască Dumnezeu!

Păcatul de a-mi săruta iubita Îmi va spori, poate, în iad corvoada.

Iubiți, păgâni, pe Eva strălucita, În paradis să-nceapă debandada!

Seducției noi îi vom spune viață!

Păcatului îi vom clădi altar!

Să ținem ridicată-a noastră față Spre fructul dat de Dumnezeu în dar!

Nu-i niciun sacrilegiu în iubire, Cu-atât mai mult în inima de Evă!

Lăsați-vă seduși de nemurire, Gustați din plin dumnezeiasca sevă!

Din umbre gotice, medievale Ce strălucesc sub curcubeu romantic, Vor crește primăveri universale, Podoabe unui bust al Evei, antic.

Cu prețul unei clipe seductive, Corvoadei vă veți face toți vasali, Stigmatizați cu-nțelepciuni lascive, Ori înfierați de criminali morali!

Veți fi captivi în lumea cea legală, Vorbind, poate, o limbă condamnată.

Nu veți desființa a lor morală, Nu veți avea dreptate niciodată!

Dar, pentru-o clipă de dumnezeire, Cea care piere-atunci când o atingi, Rămâi sedus de veșnica iubire, Învingător, deși nimic nu-nvingi!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Anişoara Iordache Traiectorii

13

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Petale de cuvânt Petalele roşii, bătucite, ale cuvintelor, îmi cad în urma paşilor ce strivesc fantoma unui vis avut cândva…

Florentina Maris În colţul meu Îmi caut nemurirea în cuvinte...

Destin fatidic, Rost sau întâmplare.

Eu sunt ce-am fost şi nemurirea doare...

Tristete mută, Vis şi întâmplare.

Nu caut vise de mărire, Şi vreau singuratate-n colţul meu de rai….

Nu caut stele blonde şi idile Şi nu visez la traiul pe vătrai.

Ne ducem menirea aripilor frânte cu noi, din zori până-n apus.

Am renunţat să te mai caut şi toate visele cu arome de castane coapte şi pământ reavăn au pierit.

Iar eu… eu am renunţat să te mai caut!

Eu sunt în colţul meu însigurată Şi întâmplarea face că-mi doresc Să luminez cu inima curată Destinul trist şi neamul omenesc.

un rai de humă

Îmi este vorba azi pecete: Nu căutaţi mai mult decât pot da!

Nu caut stele şi mărire, Şi doar cuminte-n colţul meu aş sta.

cea din urmă stea

mi-e gustul astringent căzut din pleoape într-un décor de catifea când orologiul sună înspre noapte eu mă gândesc la dumneata mi-e glasul astringent şi disperat îmi sună vorbele răcnite-n vid când orologiul sună ‘nspre ‘noptat caut pasiunea în cuvânt avid

şi vine-o-vreme pentru fiecare 14 cand lasă-o dâră de lumină-n urma sa tăcerea doare neputinţa doare eu am pierdut şi cea din urma stea tăcerea mea e mult mângâietoare e neputinţa de-a-nsemna ceva când ziua trece-ncet şi noaptea trece dulce eu am pierdut şi cea din urmă stea eu sunt prea mult şi sunt nimic dar las o urmă de lumină-n urma mea îmi duc doar traiul pe pământ şi am pierdut şi cea din urmă stea

Am renunţat să te mai caut, dar am avut o tresărire de inimă, decurând, privind doi ochi albaştri şi reci ca marea iarna, la răsărit.

şi palmele astringente caută alinare în aşternutul rece şi scrobit m-am afundat în dulcea mea visare de suflet blând şi trup prea pătimit iar astringetu-mi trup devreme ‘mbătrânit se încovoaie sub povara anilor din urmă am căutat dar n-am găsit fericirea în acest rai de humă

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ion Ionescu-Bucovu hanibal a murit murim uciși în fiecare noapte, se-aud serenade în șoapte… prin visele noastre frumoase adunăm nopțile și zilele ce pier și facem din ele mister. îmi plânge în piept un înger, mă zbat, mă frământ și chiar sânger, pământul se mută în alt univers, îmi lipsesc trei vocale din vers, muzeele și-au deschis porțile, tramvaiele și-au pierdut roțile, e undeva un paradis bolnav e grav, oameni buni, este grav. frunzele mor, visele mor, s-a coclit apa-ntr-un ulcior, fâtânile și-au ascuns izvoarele, doarme pe burtă și soarele, hai să cotim drumul după clipele grele cu poe în mână citind o baladă în pustiul din colțul de stradă. răzbunarea noastră e piatră de stâncă mai trăim, mai trăim încă…

anii trec anii trec ca turme pe cer, ca norii de pufuri ce zboară pe vânt, tăcut, vin cu veacu-n spinare, urcându-l mereu în cuvânt. strâng la piept clopote de fum, citesc cu ochii stelele-n vreme, sunt singur, acum las sufletul să-mi picure-n gene. în mine oasele strămoşilor plâng, lumina lor mă orbeşte, doamne, ce suflet nătâng, în mine doar gândul vorbeşte. de ce pe pământ doar eu am rămas ca un flutur ce se-ntoarce la rană, lasă-mă aşa, fără de glas, în matca mea subterană. părinţii coboară în pietre, doinele încă mai sângeră blând, ciobanii se strâng pe la vetre, turme de umbre asudă umblând. anii trec pe aripi de vânt, iarna ne râde-n colinde la porţi, eu mă ascund în cuvânt ca un strigoi printre cei morţi.

nu știu în ce eră suntem, trăim în tandem, unde-i omul de care se zvonise atât? în continentul ăsta o să mor de urât, veniți în piață în cort, hanibal a murit, hanibal este mort...

sonetul dragostei cu pielea ca a unei roze înfierbântată de delir, te număr prin întregul șir al lungilor metamorfoze.

15

te saltă-n vis apoteoze din Wagner sau bătrânul Will, îți dăruiesc un trandafir ca să te scape de nevroze, de zbori așa în dans și cânt, aș vrea să-ți sorb din cupă totul, du-mă în cer de pe pământ. a trecut… și nu mai plânge, vei depune pe altar, lângă suflet, flori și sânge. anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Femeia cu carnea amară jucăușe și nepăsătoare ca o rază de soare primăvara călcase pe umbra norocului și se împiedicase

Gabriela Mimi Boroianu

de săptămâna oarbă

Femeia gândului dintâi trecuse lumina peste lume și formele căpătau contur chiar și nume apoi cuvântul se rostogoli și lutul prinsă trup și viață își privi mâinile cu albastrul cerului ce-i coborâse în găvanele ochilor și palmele lui erau goale și gol era tot și pe dinăuntru și pe dinafară apoi răsări luna și umbrele se lungiră de la tălpile picioarelor până la răsăritul soarelui cântatul cocoșului 16 se împlini în cotcodăcitul găinii

până și fluturi zburau în perechi... numai inima lui avea o coastă-nfiptă de-a curmezișul până la rădăcina gândului dintâi și s-a făcut întuneric... în dimineața următoare Eva culegea mere

nefericirea o prinsese binevoitoare de mână îi dăduse chiar un brânci s-o ridice iubirea râdea de după colț ademenitoare ca o Fata Morgana și ea se ridica hotarâtă cu brațele-ntinse s-o prindă umbra norocului i se lipise de talpă ca nefericirea de mână la fiecare doi pași când zicea gata am prins-o iubirea făcea doi pași în spate râzând și necazul o pocnea în cap până gura i se strâmbase gândul i se rătăcise sufletul foșnea precum o hârtie arsă de soare până și carnea-i mustea de amar și amarul trecea până dincolo de piele... încet încet renunțarea i se cuibări liniștită în ochii ce i se scurgeau pe obraz ofrandă adusă unei vieți ratate

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

băieții se pot distra în roz

Matei Ioaniţiu listă inutilă apeluri consumate luptele irosite cuvinte palide speranțe discreditate averi rătăcite timpul pierdut

fetele pot fi lăţoase băieții nu trebuie să fie musculoși fetele nu trebuie să fie curtezane băieții nu trebuie să fie gigolo fetele nu au purtări frumoase

toate

am mai ciudate șosete

maci toate frunzele se îndreaptă spre soare toate plantele mor dacă sunt ținute în întuneric prea mult timp, de ce ar trebui să fim diferiți sunt insistent ca macul sălbatic născut de pe pământ îngenuncheat din haos, din cauza plăsmuirii

mâinile obrajii ochii buzele gâtul urechile coapsele inima sufletul ahh toate le ador şi le savurez cu tine

înfloresc roșu, roz, sau mov, staminele sunt mândre, culorile sunt tari nu te ascunde în întuneric toată viaţa ta întinde-te spre soare și învaţă-te să prosperi

băieţii plâng 17

fetele îi zăpăcesc băieții au sentimente fetele se înfurie băieții pot folosi machiajul fetele pot adora pupăceala băieții pot să coase fetele pot deveni violente băieții pot purta rochii fetele pot fi inteligente băieților le plac băieții fetele le plac şi lor fete anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Prezicerile din zaţ

Maria Giurgiu Fermece de Iubire Mândruță cu stele-n priviri te legănai în ritmul ramurilor de dor pe valurile nopții de patimile voinicului Dragobete lunatic în ochii tăi lăcrima printre zăbrele inima porumbiță captivă în lațul vânătorului cu ochi de sfinx el te privea cu ochiul rău trufaș ascuns în turnul său de mărgean și-ți țintea iubirea cu un arc de onix tresăreau dureros rănite de săgețile zburătorului două mere de aur sub spuma de borangic a iei însângerate de focul macilor cu ochi de granate descântai mistuită de focul pârjiolitor descântai cu șoapte pătimașe desenai cercuri magice cu pași de pisică desculță-n noapte chemări ademenitoare iubitului lunatic zadarnic vrăji tainice furate de la bunica pe poarta sorții ai răstignit blestemul iubirii cu ramuri de busuioc 18 stropeai și-i meneai pe cămașă voinicului cu apă neîncepută de la trei izvoare trimeteai demonul Lilit să ți-l aducă cu dorul pe cornul de lună pe cărări de stele păzite de iele în noaptea de Dragobete el iar cobora te săruta te iubea cu uitarea și în lumea-i de eresuri și-ncremenire se întorcea demon amăgitor de-o seamă cu vremea.

Stăm pe terasă de ore ne ghicește Tincuța în zaț și prin duhoarea de scrum și norii de fum privim dezgustați plânsul toamnei la geam; pe buza ceștii mi se prelinge destinul: la drum de seară- întîlnire cu vorbe de iubire și gând la așternut cu june de ghindă; o vulpe șireată conspiră c-o mâță de verde cu vorbe rele- pentru Mitică la craiul de pică pentru onoruri: Tincuța replică: ne bem în extaz cafea neagră arabă din boluri Limoges și ni se conturează sinuozități pe karmă – ploaia uimită a încetat să mai plângă eu lăcrimând pe jumătate orbită îmi deschid drum prin perdeaua de fum și mă avânt în grădină adulmecând cu nesaț parfumuri dulci amărui de veșted și de gutui; a început să tremure frunza picurii reci îmi cad pe obraz îmi limpezesc gândul: în fapt de seară pe cărări așternute cu tomnatice vrăji – Îmi răsai crai de ghindă! mă lipești de inimă să înfruntăm în doi furtuni și pășim sub aceeași umbrelă îmi juri iubire și îmi așterni în serile lungi sonete în alcovul călduț.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

extaz

Ioan Muntean pune-ţi o dorință dacă te face să te simți mai bine aruncă-ţi hainele aruncă-te goală pe păpădii înflorite trage-mă de-o parte între sânii tăi și şopteşte-mi toate cuvintele de-amor

interconectate de pasiune și gânduri corpurile noastre șoptesc arome orientale de pietre zeci de note muzicale vechi vibraţii severe de culori mici și într o îmbrățișare, extaz.

dar când ai terminat ridică-te deschide-ţi ochii și ieși să facem lucrurile ce trebuie făcute pentru ca pofta să devină realitate în loc de doar o aşteptare a ce va să se întâmple

gâtul ei neted cald divin gâtul ei se duce departe fără foşnet în timp cu leacuri de febră cupola nocturnă mi-a pus pe el un porţelan despicat de copaci

lumina dimineţii salută sărutul zorilor deschide-ți ochii pentru o nouă zi ridică-ţi capul pentru a simți binecuvântarea soarelui lumina dimineții îţi va arăta calea lumina dimineții îţi va arăta calea fiecare rază blândă îi binecuvântează pe cei vii cu toții ne apropiem de energia sa căldura lui blândă te va mângâia lumina dimineții îţi va arăta calea 19

măşti confruntă o ipocrizie, cu o banalitate, la măști în domino... la cuvinte scrise cu caligrafie elegantă... frumoasă, goală, rece. îmi place să simt pământul celor care trăiesc în genunchi, dintre cei care pot asculta tăcerile... care nu spun „sunt aici” dar stau lângă tine și cu mâinile în noroi te ajută să te ridici. anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

eu, că și eu mai făceam așa când stăteam jos undeva și nu vroiam să observe niște „ele” că sunt șchiop. Așteptam să plece ele primele și apoi plecam și eu...

I-am povestit lui Andrei de Ana, iar sora lui mai mică mi-a spus: – A, e Ana Fekete, chioara, aia care stă toată ziua în grădină și pictează!

proză 20-33

– Vai ce urât i-ai zis, tu, Eniko! Probabil că și de mine zici „A, Ionel ăla șchiop!”

Viorel Croitoru Defectul Mergeam zilnic, chiar și de două ori, pe la Andrei, prietenul meu cu care meșteream plini de pasiune, tot felul de chestii electronice. Ieșeam din cartier la șoseaua principală, urcam pe lângă biserică și în dreptul restaurantului Stadion deviam spre poarta doi a uzinei, de unde mai erau câțiva metri până la numărul trei, unde locuia el. Pe drum, treceam pe lângă o casă micuță, în grădinița căreia era mereu o fată. De fiecare dată când treceam mă urmărea cu privirea sau chiar venea lângă gard și se uita lung, lung după mine.

– Nu zic așa... Îmi pare rău, nu m-am gândit că sar supăra... Că te superi! Toată lumea îi spune așa, eu ce vină am?

Data următoare m-am oprit la gardul ei și i-am spus: – Servus Ana, nu-mi arăți și mie ce pictezi? Că am auzit de la Eniko că pictezi frumos!

Nu mi-a răspuns nimeni așa că am dat să plec.

– Stai, nu pleca, acuma îți arăt!

A venit cu o pânză înrămată, o pictură în lucru, cu niște flori foarte frumos colorate, dar de un fel de care nu mai văzusem! Și a ales așa un drum ca să fie tot cu partea dreaptă către mine.

– Oau! Ce frumos! Ce culori! N-am mai văzut așa – Sigur se uită așa pentru că mă vede șchiop flori, ce sunt? gândeam eu.

– Ei, flori și gata! Ai văzut destul! Și plecă repede, Într-o zi i-am făcut cu mâna și a fugit speriată! tot așa, ca să nu văd eu cealaltă parte a capului.

Altă dată i-am zâmbit și am dat din cap a salut! N-a

20

mai fugit dar se uita mirată după mine. Încet, încet a Într-o zi am văzut pe cineva ieșind pe poarta lor, început să-mi răspundă la salut, ba chiar să-mi facă o femeie mărunțică, cu privirile blajine, prietenoase. înapoi cu mâna!

– Săru' mâna, Fekete neny.

Odată m-am oprit și am întrebat-o: S-a oprit, m-a privit cu căldură și m-a întrebat: – Cum te cheamă?

– Tu ești cel care vorbește mereu cu Ana? – Iar a fugit, e de groază fata asta! Ce-o fi cu ea, – Da, tot trec pe aici, ea este mereu în grădină și de obicei unguroaicele sunt îndrăznețe, vorbărețe - ne-am salutat, apoi am vorbit, iar acum, de curând mi-am spus eu în gând. chiar mi-a arătat o pictură!

A doua zi am trecut mai departe și am auzit-o – De ce mă pârăști, mă? - se auzi de după gard strigând, după ce am trecut: vocea Anei.

– Eu sunt Ana! Și a zbughit-o colorată la față, de – Hai, măi, Ana, că n-am pârât nimica, nu e parcă ar fi spus ceva de care să-i fie rușine! rușine să pictezi, nu?

– Eu sunt Ionel!

– N-o lua în seamă, uneori e mai... răutăcioasă!

– Știu demult, mi-a răspuns de undeva de după Da-i trece! - a spus mama ei plecând. ceva tufe de rujinci.

A doua zi am trecut, am strigat-o dar n-a mai răspuns.

– Atunci de ce fugi așa?

N-a mai răspuns, așa că am plecat mai departe.

– Ei, na, treaba ei, eu am vrut să fiu drăguț cu ea!

– Servus Ana, am spus următoarea dată când am - mi-am spus și am plecat în drumul meu. mai trecut pe acolo, deși ea nu era!

După câteva zile a ieșit iar în grădină și m-a salutat ca și când nu s-a întâmplat nimic.

– Servus Ionel - am auzit răspunsul de undeva din grădină!

A mai trecut un timp, am început să schimbăm câte ceva vorbe, așa în trecere, dar am observat ceva ciudat la ea: de fiecare dată stătea numai din profil, de vedeam numai partea dreaptă a capului!

Am bănuit că are ceva probleme și nu vrea să văd

Dar a mai avut loc o schimbare: a venit lângă gard și mi-a arătat toată fața! Biata de ea avea un ochi lipsă, parcă era închis și se înroșise toată la față! Tremura, de parcă vroia să fugă ca de obicei, dar îndârjirea de pe chipul ei arăta că se abține cu greu. M-am uitat și i-am spus:

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Mda, e o problemă, dar nu-i așa gravă ca Ionele! piciorul meu! Eu nu pot să alerg cu copii, tu poți Am plecat emoționat și eu... alerga, bine mersi, din cauza ochiului!

De atunci, am văzut-o mai rar, dar ne întâlneam A rămas cu gura căscată! Se aștepta la cine știe prin parc, era mereu cu fetele! ce de la mine, dar nu asta! Eu am încercat să Au trecut mulți ani de la aceste întâmplări, fiecare minimizez problema, să nu se simtă prost că mi-a a mers pe drumul lui, nici nu cred că mai știu cum arătat necazul ei! arată!

– Dar, uite, ce urâtă sunt din cauza asta! Nici nu Într-o seară de luni, când mergeam la concerte pot ieși din curte de rușine, că îmi spun toți... Ana simfonice, în foaierul teatrului dramatic din Brașov chioara - spuse ea printre lacrimi și suspine! era o expoziție de pictură.

– Tu ce crezi, mie nu-mi strigă la fel? Adică, nu Cum am ajuns ceva mai devreme, m-am plimbat chiar la fel, doar Ionel șchiopul! Dar dacă strigă după și am admirat tablourile. deodată unul din tablouri mialtul grasule, sau piticule, crezi că e motiv ca a făcut inima să tresară: erau florile acelea ciudate respectivii copii să nu mai iasă niciodată din curte? ale Anei. Mirat, am stat să mă uit mai de aproape.

Uite, eu sunt mereu pe stradă, deja ei s-au obișnuit Cineva m-a cuprins cu brațele din spate și mi-a cu mine iar eu cu porecla! acoperit ochii, delicat, iar o voce inconfundabilă m-a Stătea tăcută, plină de gânduri și se uita undeva întrebat: aiurea, prin mine. Am plecat, să n-o supăr mai tare, – Ghici cine-i? iar ea nici n-a observat că plec!

– Ești Ana, cum să nu te recunosc? Tu ești unică!

A doua zi mă aștepta lângă gard, cu toată fața Ne-am bucurat de revedere, am felicitat-o, era spre mine, iar eu m-am oprit, am privit-o atent și i-am deja o pictoriță consacrată, absolvise nu știu ce școli spus: din domeniu.

– Tu poți să te piepteni cu breton mai lung pe Și era aranjată cu mult bun gust, pieptănată stânga să acopere problema, ca să nu te simți prost! modern, asimetric, cu un fel de breton care acoperea Și cred că nu costă mult să pui un ochi de sticlă, să parțial, discret, elegant, defectul ei... fie locul la fel cu cel sănătos!

– Oare se poate? Să vorbesc cu mama! De ce nu s-or fi gândit și ei mai repede la asta? - spuse ea și fugi în casă să vorbească cu ai ei, uitând de mine.

A lipsit un timp, era plecată la rude la Târgu Mureș.

Când s-a întors m-a strigat de departe și mi-a arătat mândră noua ei înfățișare: Avea un ochi foarte asemănător cu cel bun iar fața ei devenise foarte frumoasă!

– Formidabil, ce frumoasă te-ai făcut! Cred că nui nici o fată așa frumoasă pe strada ta!

S-a înroșit a dat să fugă și s-a oprit. A zâmbit încurcată și a spus: – Stai să vezi când mi-o crește bretonul, ce bine o să arăt!

Radia, fericirea o făcea mai frumoasă, deja scosese o oglinjoară și lua diferite posturi, să vadă cum îi stă! Era simpatică, foc. Atunci a ieșit și mama ei în grădină și a spus:

21

– I-ai mulțumit lui Ionel pentru ideea lui cu ochiul de sticlă?

S-a oprit din maimuțăreala din oglindă, s-a bâlbâit, s-a colorat în obraji și cu greu, privind în jos, mi-a spus: – Mulțumesc... Stai să-ți spun ceva la ureche!

A ieșit din curte a venit și m-a strâns în brațe și m-a pupat pe obraji. Era roșie în obraji dar fericită și mi-a spus: – No, așa spun eu din suflet mulțumesc, tu, anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Deci sunt un băiat inteligent, aşa-i? am încercat eu să glumesc.

– Observ că zâmbeşti, că glumeşti, dar totuşi, ai dreptate, eşti un adult inteligent şi nu Mă uiţi. E bine, pentru că nici Eu nu uit pe nimeni, deşi pe Mine mă uită mulţi oameni, şi-n vocea Sa se simţi tristeţe.

Mihaela Moşneanu Adultul, Dumnezeu şi... Timpul Nu ştiu ce mi-a venit azi-dimineaţă să mă gândesc la viaţa mea mai mult ca de obicei. La evenimente importante sau nu, care m-au marcat într-un fel sau altul şi m-au transformat în omul care sunt în prezent, şi probabil voi fi în viitor, cine ştie? Şi ciudat, mi-aş fi dorit din tot sufletul să am cui să mă destăinuiesc, dar am fost toată ziua singur. Na bine, în situaţia aceasta, de fapt, eşti cu tine însuţi, cu Dumnezeu şi cu... Timpul, nu? Sunt convins că nu sunt singura persoană care gândeşte aşa, dar cum azi am simţit nevoia de-a ignora singurătatea, nu mă voi preocupa de ceea ce cred alţii despre ea.

Nu, nu este vorba despre egoism, despre faptul că m-aş gândi numai la mine, în general, Doamne fereşte! Dar prin ceea ce voi scrie, vă spun că atunci când nu ai pe nimeni în preajmă, totuşi, poţi vorbi cu cineva. Nu-mi doream ca gândul din sufletul meu să vorbească aiurea, ca nebunul, dar cum nu aveam cu cine vorbi, am apelat la... dar să n-o mai lungesc atâta, ci voi începe acum să vă spun.

22

Văzându-mă azi doar în preajma eului, a Tatălui şi a Timpului, am început un dialog cu mine însămi şi cu El. Nu mi-a trecut prin minte nimic în momentul când am început să dialoghez, pur şi simplu a fost totul aşa de firesc, ca şi cum noţiunea de singurătate nu ar fi existat, niciodată.

– Iartă-mă, Doamne! Nu vreau să Te-ntristezi.

– Fii liniştit, adultul meu! Când văd cum e lumea din ziua de azi şi câte răutăţi, şi câte invidii zac în ea, tristeţea Mea este inevitabilă! Chiar şi Eu sunt neputincios, crede-mă că nu mă pot abţine!

– Şi-atunci, cum de ne mai rabzi, Doamne?

– Cum să nu vă rabd? Sunteţi creaţia Mea, nu?

– Eu nu aş putea să am această putere. Dacă eu aş fi în locul Tău, n-aş rezista. Iartă-mă că recunosc acest lucru, dar nici nu pot să mint, pentru că sigur Ai şti că nu sunt sincer, aşa că n-ar avea rost.

– Ei, vezi? Voi oamenii, şi cei care credeţi în Mine, şi care nu, aveţi o îndoială în suflet. Nu sunteţi capabili de sacrificiu şi dăruire, de acea iubire necondiţionată, indiferent de ce ar fi sau vi sar întâmpla. Puterea sufletului vostru se întinde până la un punct, care se numeşte RĂBDARE. Când aceasta se destramă ca o bluză croşetată, atunci şi omul aruncă tot ce e bun din el şi culege din resturile bluzei, în loc să se apuce să-şi croşeteze o alta mai frumoasă.

– Mă tem că nu înţeleg ce vrei să spui, Doamne.

Am trăit clipe în viaţa mea în care am iubit mult, de nu mai ştiam de mine. Am dăruit şi m-am sacrificat de multe ori, dar în schimb am avut parte de trădare, de minciuni, de indiferenţă, chiar şi de dispreţ, acolo unde, chiar nu aş fi meritat. Şi-atunci, la un moment dat, răbdarea s-a destrămat, ca o bluză croşetată, cum spui Tu.

– Ei, adultule, să nu judeci pe nimeni, pentru că nu vei cunoaşte niciodată motivele care le-au determinat pe acele persoane să se comporte aşa cu tine. Şi-apoi n-are rost să-ţi rozi inteligenţa cu fel şi fel de gânduri, de întrebări în privinţa lor, pentru că Timpul, în plimbarea lui continuuă, le va da şi le – Dragă persoană adultă, să ştii că pentru Mine, va face tuturor, după fapte şi după suflet. Dar să nu şi tu, şi toţi oamenii sunteţi speciali, şi animalele, şi uiţi, că răbdare ai şi tu, ca şi ei, şi când te saturi, de plantele. Viaţa însăşi, e specială! Doar sunteţi multe ori procedezi la fel. Şi tu eşti om, până la urmă. creaţia Mea, nu?

– Doamne, nu-mi vine să cred! Am cincizeci de ani, sunt o persoană adultă, cu bune, cu rele, ca toată lumea, deşi mă simt un pic special, faţă de alţi adulţi de vârsta mea, prin prisma multor probleme pe care le am sau le-am avut.

– Doamne, am uitat ceva. Am uitat să te servesc – Atunci sunt eu egoist, gândindu-mă că sunt cu o cafea sau cu ceva, nu ştiu. Dar aşteaptă-mă, special?

– Nu eşti egoist, eşti realist, deoarece puţini imediat o fac, cu mare drag.

– Nu, mulţumesc! Eu nu beau cafea, nici oameni conştientizează faptul că sunt speciali şi că băutură, nici nu mănânc. Eu sunt Dumnezeu, şi am toţi sunt egali în faţa Mea! TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

alte preocupări, mult mai mari decât ale oamenilor. ştiu cât de bine privim şi auzim, continuai eu.

Dar dacă vrei să bei o cafea cu cineva, bea cu – Vezi că începi să înţelegi puţin mai mult? Şi cu Timpul, că poate vrea să vadă şi el cum e gustul trecerea timpului, vei mai înţelege, dacă vei dori, acestei licori minunate, cum o consideraţi voi. căci voi oamenii înţelegeţi tot ce vă doriţi, nici mai mult, nici mai puţin.

– O vrea Timpul să bea cu mine o cafea? Ştiu că – Sau mai înţelegem ce vrem, pentru că aşa ne el nu se opreşte niciodată, că e mut şi surd, că el, convine, uneori, spusei eu zâmbind. doar merge înainte, văzându-şi de treaba lui.

– Mmm, ai dreptate în privinţa asta, pentru că nu – Dacă îl inviţi, ca pe Mine, cine ştie? Oricum, fă semănaţi între voi şi fiecare aveţi ideile şi voinţele două cafele şi vei vedea dacă îi face plăcere să bea voastre. Sunteţi buni, răi, frumoşi, urâţi, sănătoşi, o cafea sau nu. Şi câteodată se mai opreşte şi el, bolnavi, şi câte şi mai câte calităţi şi defecte aveţi. dar voi nu conştientizaţi acest lucru.

– De ce, Doamne, aduci oameni bolnavi pe M-am ridicat din pat, şi fără să fiu prea atent la ultima frază, şi după ce-am fost la toaletă, am mers în bucătărie. Am făcut cafeaua. Am pus-o în două ceşti mai mari şi le-am aşezat pe masă. Nu prea ştiam ce să fac, să-i spun sau nu Timpului că una din cafele e pentru el şi cealaltă e pentru mine, dar Dumnezeu, ştiind ce gândesc, vorbi:

Pământ?

– Pentru că Viaţa trebuie să fie şi frumoasă, şi grea, dar nu în ultimul rând, puternică. Dau viaţă şi bolii, ca oamenii să devină mai înţelepţi, să simtă că trăiesc. Inima omului este organul vital al trupului omenesc, dar sufletul, de la Mine îl are. Şi Il dau pentru că vreau ca acest suflet să se călească, să – Ia vezi Timpule, e bună cafeaua adultului? devină un spirit puternic şi înţelept, atâta timp cât Imaginaţia mea îşi deschise brusc uşa şi văzui o trăieşte pe Pământ. Când Îl iau înapoi, vreau să-l formă si-un chip, pe care nu aş şti să le descriu, că văd şi să-l simt că nu l-am dat degeaba, unui om se aşează cu mine la masă, în dreptul celeilalte sau vreunei vietăţi.

– Şi? Sufletul meu, cum este, Doamne? cafele. În timp ce vorbeam cu Domnul, nu mi s-a părut că aş vedea pe cineva, dar totuşi am continuat să vorbesc. Privind atentă, foarte curioasă, l-am invitat pe Timp: – Hai, dragă Timpule, te invit la o cafea şi la un pahar de vorbă, ca să ne împrietenim. Te rog, şerveşte, că se răceşte.

Dar Timpul nu-mi răspunse. Îl priveam şi aveam senzaţia că stau singură la masă, deşi îl vedeam foarte bine sau nu vedeam nimic, nu-mi dau seama.

Dar Tata îmi spuse: – Chiar tu ai spus că e mut şi surd. Cum vrei săţi răspundă?

– Da, chiar eu am spus asta, dar... mi-ar fi plăcut să vorbească puţin cu mine.

23

– Deşi aparţine Universului întreg, Timpul nu e prieten cu nimeni şi cu nimic, doar ştii asta! Îşi are misiunea lui, ştiută şi neştiută.

– Cum vine asta, ştiută şi neştiută?

– Păi să-ţi explic. Tu ai spus că e surd şi mut, şi că merge înainte, văzându-şi de treaba lui. Dar altceva, în afară de asta, ce mai ştii despre el?

– O parte din trecutul lui, câte ceva din prezentul meu şi-al altora, şi-n rest... nimic. Viitorul ne dezvăluie o dată cu acele ceasornicului, câte puţin sau mult, depinde. E ca un râu pe care îl privim, dar fără să-i auzim susurul lin şi continuu sau ca o furtună care izbucneşte, de nu ştii unde. Deşi nu anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

atâtea defecte? Că uneori ni le-mpachetăm în suflet şi de ştim sau nu de ele, parcă le ţinem învelite în foi de ziar, precum ouălele, să nu se spargă.

– Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Iar M-ai făcut să râd, ha, ha, ha!

– De ce, Doamne? Ce-i amuzant în întrebarea mea? întrebai eu, nesimţindu-mi bătaia inimii de – Găseşte-ţi singur acest răspuns, nu pot să-ţi data asta. răspund la această întrebare.

– Râd, pentru că atunci când V-am creat pe voi – Mmm, nu cred că e rău, dar nici cel mai bun oamenii, Am crezut că vă creez după chipul şi suflet din lume, spusei eu mai mult în şoaptă. asemănarea Mea, şi când m-am gândit la – Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! asemănare, m-am gândit şi la perfecţiune. Dar din – Doamne, Tu ştii să râzi? întrebai eu surprins, păcate, am pierdut perfecţiunea undeva prin spaţiu, şi-atunci, voi sunteţi şi buni, şi răi. cu inima cât un puric, chiar râzi?

– De ce să nu ştiu a râde sau a plânge? Ştiu, adultule, cum să nu ştiu? Şi deşi nu prea am Eu motive să râd, acum am râs cu adevărat. Demult nam mai râs aşa, continuă El să-mi spună, dar mi-a fost simpatică sinceritatea ta. Dar răspunsul la întrebarea ta îl vei găsi întodeauna în gândurile şi faptele tale. Din ele vei şti cum e sufletul tău.

Tăcui după aceste vorbe, Domnul tăcu şi El. Gândul meu îşi întinse aripile spre fapte pe care lenfăptuisem şi gânduri pe care le avusesem înainte de această conversaţie intimă. În unele privinţe, mă simt împăcat cu mine însămi, în altele, simt că o mamă de bătaie ar fi mai blândă decât remuşcările care mă dojenesc întruna. Cred că Domnul are dreptate că răspunsul mi-l voi găsi întodeauna, în mine însumi.

24

De ce să-mi răspundă El la această întrebare?

Sau de ce să le răspundă altora? Are destule pe cap, decât să ne mai răspundă cum ne e sufletul. Şi-apoi, de ce-ar face asta, când El ne-a dat viaţă?

Nu noi ar trebui să avem fiecare grijă de viaţa şi de sufletul nostru, tot aşa cum El are grijă de Creaţia Sa? Toţi suntem indivizi, şi grija faţă de noi înşine să fie individuală. Gândurile şi faptele noastre să fie, atât pentru noi înşine, cât şi pentru semenii noştri, atât cât ne stă în putinţă.

– Ha, ha, ha! Doamne, vorbeşti serios, acum?

– Ha, ha, ha! Da, foarte serios vorbesc acum, deşi... ha, ha, ha!, fac şi eu haz de necaz, cum faceţi voi, nu? Că de când tot Vă port de grijă, Am mai învăţat şi eu câte ceva de la voi. Face bine spiritului şi vieţii, nu?

Nu-mi venea să cred! Stăteam la poveşti cu Domnul, ca şi cum aş fi stat cu cel mai bun prieten!

De fapt, cred că dacă aş fi avut vreun musafir pe care l-aş fi considerat aşa, cred c-am fi băut o bere împreună, am fi povestit despre fotbal, pariuri, de gagici, sau cine ştie ce alte subiecte de conversaţie aş fi avut cu el, ce ştiu eu?! Dar în niciun caz nu aş fi avut o discuţie de acest gen. Ba mai mult, nici măcar nu mi-ar fi trecut prin minte să am o asemenea discuţie cu vreun prieten sau amic!

La un moment dat mă fulgeră un gând. Cum vorbisem numai despre viaţă, gândul meu se duse spre moarte, şi-L întrebai: – Doamne, aş vrea să te mai întreb ceva. De ce ne iei oamenii iubiţi în Ceruri? De ce mor copii, tineri, şi părinţii, fraţii sau soţii, trebuie să-i îngroape? Doar ştii câtă durere laşi în urmă, şi totuşi, îi iei la Tine?

– Nu Eu vi-i iau, ci Timpul. El Mi-i dă.

– Cum aşa? sării eu ca ars, cum aşa?

Fără să-mi dau seama, îmi băui cafeaua şi-o luai – Da, când el se opreşte câteodată, face asta pe cealaltă, care i-o oferisem Timpului. Nu se atinsese de ea şi-mi părea rău s-o arunc. Sorbind pentru a lua pe careva dintre voi. Atunci când consideră că s-a terminat, atunci mor oamenii. prima picătură din ea, îi spusei Domnului: – Ceee? Chiar e adevărat ce-mi spui, Doamne?

– Deci faptele şi gândurile noastre sunt ceea ce suntem noi, aşa-i?

– Da, e adevărat. Acesta e un rol pe care şi-l – Mmm, depinde, nu întodeauna e aşa, pentru asumă în faţa Mea. Uite, de exemplu, a gustat că oamenii se văd nevoiţi să comită fapte, care nu acum din cafeaua ta sau ai băut-o tu, adultule? le plac. Dar prin ele ar trebui să fie responsabili în – Am băut-o eu, pentru că lui, nu cred că i-a faţa societăţii, chiar dacă mulţi nu-şi asumă această plăcut şi îmi părea rău s-o arunc. responsabilitate.

– Ei, vezi? Voi oamenii, cât trăiţi, faceţi ce vreţi – De ce suntem aşa de dificili? De ce avem cu Timpul, şi el nu vede, nu aude şi merge în TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

drumul lui, aşa cum ai zis tu. Dar când se va opri, atunci să fii sigur că te va lua cu el. Zii mersi că nu s-a oprit să bea cafeaua ta, dacă iubeşti viaţa care ţi-Am dat-o.

Dandu Briel Domnişoara Mareea

De data asta am rămas pur şi simplu, împietrit!

La orice răspuns m-aş fi aşteptat în legătură cu – fragment din romanul „Mareea, cu PRIVIREA moartea, dar că Timpul să fie vinovat de ea, asta, aţintită spre STELE!” în curs de apariţie la nu! Nu mai ştiam ce să-i spun Domnului, de fapt, Editura Pim, cu sprijinul Bibliotecii Cronopedia – nici mie însămi nu-mi mai găseam vreun gând, vreo întrebare sau răspuns. Am rămas mult timp în Fata a crescut și s-a făcut o domnișoară în toată această stare. Nici nu ştiam cum trecuse... Timpul, regula. Înăltuță, blondă cu ochii de un albastru bată-l norocul! intens, cu un zâmbet fermecător, foarte jovial și fără Dintr-odată am auzit soneria şi-am tresărit. Mă să se amestece cu prea mulți colegi, ea făcea o gândii repede, că cine-o fi, oare? Am dat să merg impresie puternică încă de la prima vedere. Mulți spre uşă să răspund, dar gândul la conversaţia mea tinerei o plăceau, dar în momentul în care ar fi dorit cu Domnul mă făcu să ezit, în timp ce soneria îmi să-i facă o declarație sau un început de aluzie, spărgea liniştea care mă înconjurase din momentul auzeau vocea ei foarte clară cum le spunea: în care Domnul îmi dăduse răspunsul despre Timp.

– Nici să nu te gândești la așa ceva!

Dar, tot El îmi spuse: – Doar mă gândeam, i-a răspuns odată unul din – Hai, du-te să răspunzi! Deschide-i uşa lui Sile, cei mai drăguți băieți. că altfel ţi-o sparge, mai adăugă chicotind încet.

– Dar Ai să mai vorbeşti cu mine, Doamne?

– Asta spuneam și eu să nu te mai gândești.

– Oricând vei dori tu, adultule, oricând!

– Da’ de unde știi tu la ce mă gândeam eu?

– La asta! - i-a răspuns Mareea și a scris pe o Din doi paşi am fost la uşă şi într-adevăr, Sile, hârtie câteva cuvinte. vecinul şi prietenul meu era în faţa uşii cu o sticlă de doi litri de bere. Intră zgomotos, aproape să dea După așa o demonstrație niciun pretendent nu șipeste mine şi se repezii în bucătărie, salutându-mă cu un „Salut!” în grabă. Dar văzând cele două ceşti de cafea, băute, mă-ntrebă: – Ai avut pe cineva pe la tine, mă?

– Nu, dar am avut chef să beau două cafele, şiam băut, îi răspunsei eu cu gândul aiurea.

– Aş, da de unde! Mă, tu ai avut vreo gagică pe la tine şi nu vrei să-mi spui. Ce naiba, că doar nu ţio fi ruşine de mine, mă! Şi-n timpul acesta merse în dreptul dulapului, şi scoase două pahare, apoi desfăcu dopul sticlei pentru a servi. Mi se părea că aud de undeva de departe, veselia şi sporovăiala lui, în timp ce eu eram aerian, cu gândurile mele.

Am servit împreună berea, în timp ce îi răspundeam evaziv sau deloc la întrebări, şi la tot ce vorbea el.

Observându-mi starea, mă întrebă:

25

– Da’ ce naiba ai, de eşti aşa de tăcut şi de absent?

– Nu mă simt prea bine, mă doare capul, minţii eu.

Dar lui Sile nu-i păsă prea mult de răspunsul meu şi continuă cu gălăgia şi cu poveştile lui, pe care, chiar dacă le auzeam, nu prea înţelegeam sensul lor, timp de vreo oră şi ceva, până când plecă şi eu am rămas din nou cu... eul, cu Dumnezeu şi cu... Timpul.

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

serviciul meu că mai mult stăteam cu băieții la bere”. − Și ce considerați că vă este necesar ca să puteți duce o viață, cât de cât, normală? − Cât mai multă atenție din partea familiei. „să le învăț minte pe fufele astea două cum să se țină toată ziua de fundul meu, că destul le-am slugărit”. − Dar eu cred că doamnele, aici de față, vor face a mai permis să emită gânduri ciudate în preajma ei, tot posibilul să vă îngrijească cât mai bine. O să vă într-o zi chiar i-a spus unuia: prescriu totuși și niște pastile, un fel de vitamine, să – Tu n-o să mă vezi dezbrăcată niciodată, nici din le luați de două ori pe zi. greşeală, așa că nu-ți mai încinge mintea! Iar băiatul − Cum ziceți dumneavoastră doamnă doctor, să a fost convins că s-a bulbucat prea tare la picioarele sperăm că voi fi bine îngrijit. „Să vadă și femeile ei de top model că altfel nu avea de unde să știe. astea cum e să stai pe pensia bărbatului, casnică, zeci de ani și să nu faci nimic, acum o să le iasă pe Liceul s-a terminat cu premiul întâi cu laude nas. Sper că vitaminele alea să meargă cu berea că nenumărate și Mareea s-a înscris la Facultatea de nu pot să mor de sete când mai vin băieții pe la psihologie fiind convinsă că aptitudinile ei o vor ajuta mine”. în această meserie.

Mareea era complet uluită și se uita la bărbatul Cursurile aveau loc mai mult dimineața iar după- din fața ei care părea complet terminat dar în același timp se minuna și de ceea ce gândea omul și nici nu amiaza erau un fel de ore de laborator.

La început, au atras-o orele de psihoterapie în știa dacă să zică ceva sau nu. Ea era o fată foarte care fiecare cursant era învățat cum să stea de credulă, lipsită de experiența vieții și îi era imposibil vorbă cu pacienții și ce sfaturi să-i dea pentru să-și imagineze că cineva poate să mintă în așa hal, vindecare. Aveau și ore practice în diferite cabinete fără nicio jenă.

La finalul discuției doamna doctor le-a spus celor două femei să mai rămână puțin și a rugat-o pe Cel mai mult a distrat-o un domn, mai în vârstă Mareea să-l conducă pe pacient la mașină și să mai care a venit cu soția și cu fata lui la cabinet și care parcă era topit din cauza problemelor de sănătate. vorbească cu el până vin și însoțitoarele. − Mergeți cu domnișoara, i-a spus ea și vor veni Doamna psiholog, îndrumătoarea Mareei, a început să-i facă o demonstrație de cum se face o anamneză și doamnele imediat. Le mai rețin puțin să le explic în detaliu modul de tratament. Nu vreau să vă încarc model prin intervievarea pacientului. − Vă rog să-mi spuneți cum vă simțiți în acest memoria și cu această grijă. Condu-l pe domnul! cu doctori consacrați.

− Vă mulțumesc foarte mult doamnă doctor, sunteți o persoană miloasă și cu multă înțelegere, să − Foarte slăbit, fără vlagă. le explicați cu atenție tot ce trebuie că eu nu prea − De ce credeți că aveți această stare? mai am nici ținere de minte. „Mă mai prefac câțiva − Datorită anilor de muncă din trecut. pași că diseară le-am promis băieților că ieșim la o Surmenajului foarte mare. băută. Totul sacrificiul e până mă sui în mașina lor.

La începutul discuției, Mareea, nu a fost foarte Muierilor o să le spun că mă scot băieții la aer în atentă că mai avea de completat fișa pacientului dar parc pe o bancă. Banca din fața cârciumei.” după câteva momente și-a ridicat privirea și s-a uitat Omul s-a ridicat cu greutate și s-a lăsat pe brațul spre pacient. Ceea ce a constatat a surprins-o peste pe care, amabilă Mareea i l-a oferit. Abia se mișca măsură. Pacientul avea două dialoguri, unul cu târșâindu-și picioarele. Așa au ajuns la scările de la vorbe și se adresa doamnei psiholog și altul în ieșirea din cabinet. mintea lui și nu se adresa nimănui. − Acum nu mai este nevoie să te prefaci, i-a spus În acel moment următoarea întrebare a doamnei scurt Mareea care nu a mai suportat tot teatrul ieftin doctor a fost: și și-a eliberat mâna din mâna pacientului, lăsându-l − Deci considerați că munca pe care ați făcut-o singur în picioare. Aici nu ne vede nimeni. până la ieșirea la pensie a fost extrem de obositoare La început a crezut că o să facă atac de cord și surmenantă? chiar în fața ei dar i-a fost imposibil să reziste și să moment?

26

− Da, a răspuns pacientul, m-a epuizat fizic și facă pe inocenta la atâta impostură. Acesta i-a dat psihic. drumul la mână și a coborât scările aproape în fugă Dar în mintea lui Mareea a „citit”: „mare brânză și și a sărit direct în mașină pe unul din locurile din spate. De acolo a privit spre Mareea ca un om hăituit TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

și s-a făcut mic în mașină. Mareea nu prea era genul − Cu mine poți să fii perfect sinceră, e greu să mă de fată care poate fi prostită și s-a apropiat calmă de mai surprinzi după atâția ani de meserie. geamul mașinii, i-a făcut semn să-l deschidă și cu − Sunteți sigură că asta doriți? cea mai suavă voce din lume i-a spus: − Bineînțeles, eu am deschis discuția, ce poți tu − Berea de pe banca de la cârciumă nu se să-mi spui din ce nu știu? potrivește cu vitaminele prescrise și știi foarte bine − Atunci o să vă răspund la câteva întrebări pe că nici nu ai nevoie de ele. care vi le-ați pus dar la care nu aveți încă răspuns. − Tu ești doctoriță? − Adică vrei ca eu să te întreb ceva acum, mie − Nu, nu sunt nimic! mi-ar plăcea să vorbești tu liber. − Atunci ești diavoliță, asta ești! − Asta am spus și eu, nu trebuie să mă întrebați − Ați și ajuns la mașină, a spus în spatele ei soția nimic iar eu am să vă răspund la cele mai recente pacientului, credeam că abia se mișcă. întrebări pe care vi le-ați pus singură în gând. − I-a făcut bine consultația, a răspuns Mareea.

− Nu înțeleg ce vrei să spui, tu mă uimești dar cred că acum ai depășit o anumită limită, chiar a Cele două femei s-au urcat în mașină și din decenței, dar să te aud, dă-i drumul! spate, disperat, bărbatul cu degetul pe buze îi făcea semnul tăcerii. − În primul rând eu nu mă voi mărita niciodată cu fiul dumneavoastră, i-a spus Mareea și a văzut cum − Stai liniștit că va fi cum ți-ai dorit, vei fi foarte privirea doamnei doctor se mărește și cade pe spate bine tratat. Doamnele cred că au înțeles exact ce au de făcut, i-a mai spus Mareea și a văzut cum în fotoliu. Apoi, pacientul acela grizonat, care vine bărbatul se relaxează și se tolănește ca un boier pe mereu ultimul la consult și uneori vă conduce și cu mașina acasă, este mult mai dăunător decât soțul canapea cu fața numai zâmbet. dumneavoastră, chiar dacă vă este amant. Faptul că Aceasta a fost una din experiențele de început, ați început să-i dați bani este semnul clar că nu pe că apoi a mai trăit multe alte evenimente. Își aduce dumnevoastră vă place ci mai mult portofelul aminte de cazul soțului care s-a prefăcut bolnav ca dumneavoastră. soția lui să ajungă la cabinet cu el și să se dovedească în discuția cu doctorița că ea era de fapt pacienta. Atunci a văzut și Mareea ce însemnă abilitatea unui doctor de a întoarce, practic, situația familială. Doctorița, care și-a dat seama imediat despre problemă, i-a spus să dea un test pentru a se dovedi că are calitățile cerute pentru îngrijirea soțului și bineînțeles că s-a demonstrat, nu numai că nu-l poate îngrijii dar are chiar ea nevoie de îngrijiri serioase. Atunci soția a cerut ca și soțul să treacă testul, ceea ce pentru el a fost o bagatelă și numai așa s-a convins de situația reală. Rar vezi pe cineva cu viața așa bulversată și întoarsă cu 360 de grade.

Mareea era deja în anul trei de facultate și frecventa cu mare plăcere orele de practică de la cabinet. Doamna doctor a fost la început complet uimită de capacitățile pe care i le demonstra, cu voie sau fără și până la urmă a întrebat-o direct:

27

− Draga mea, ne cunoaștem de mai multă vreme și am văzut că ai un adevărat dar pentru această meserie, dar te rog să-mi spui și mie ce ești tu de fapt, știi că îmi ești foarte dragă și vreau să te îndrum cât mai corect, cât mă pricep. Am constatat că mă depășești în multe privințe și chiar dacă nu vorbești prea mult eu citesc pe chipul tău modul de rezolvare al pacienților, deci ce ești tu, nu cine ești? − Nu știu dacă pot să mă exprim chiar liber că obiceiul acesta nu mi-a fost întotdeauna util și m-a îndepărtat de oameni. anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

a cabinetului să o vadă pe Mareea.

Ea a intrat în cabinet și la întrebarea din privirea doamnei doctor a răspuns că încă nu este momentul să stea de vorbă una cu alta și puteau începe consultațiile.

Așa a trecut o oră și încă o oră, amândouă își vedeau de treabă când, la un moment dat, Mareea i Doctorița era încremenită în fotoliu și nici măcar s-a adresat pacientului de pe canapea și spre nu mai putea schița o vorbă. A întins doar o mână și uimirea doamnei doctor i-a spus: a luat ceașca de cafea de pe birou de parcă încerca − Chiar în acest moment doamna doctor trebuie să se ascundă după ea. să plece urgent până acasă și vom continua noi Mareea s-a făcut că nu observă gestul, aproape discuția, dacă doriți? de panică făcut și a continuat calmă ca la examen.

Doctorița a înțeles imediat mesajul, s-a ridicat de − Dacă vă mai neglijați căminul prietena pe fotoliu, s-a îmbrăcat rapid peste halat și a ieșit. Sdumneavoastră cea mai bună în schimb se ocupă a auzit zgomotul mașinii cum demara pe alee. intens de el. Iar dacă nu luați măsuri imediate Mareea a rămas cu pacientul și a început să-i divorțul bate la ușă. vorbească: − Nu crezi că fabulezi prea mult domnișoară? − Depresia dumneavoastră este o creaţie proprie Fața doamnei doctor era deja străvezie dar încerca pe care o puteți realiza datorită faptului că aveți o să pareze cu forțele care îi mai rămăseseră. Nicio inteligență peste medie. Numai persoanele șansă! inteligente își pot imagina depresia și numai ele și-o − Eu v-am prevenit. Dumneavoastră m-ați pot crea și amplifica. Tâmpiții nu fac depresie pentru solicitat. Ați vrut să vă uimesc și sper că am reușit. că nu pot.

Deja aveți datorii la bancă de care nu știe soțul − Adică, vreți să spuneți, că eu sunt o persoană dumneavoastră, amantul v-a părăsit la hotel în plin inteligentă? act sexual, fiul dumneavoastră se droghează, fata cu − Exact asta am spus, chiar foarte inteligentă. care este îi papă toți banii, soțul vrea să ipotecheze − Și atunci cum pot să scap de faptul că sunt atât casa, care este a lui să o poată întreține pe prietena de depresiv? familiei și pot să mai continui, dacă doriți? − Nu sunteți de loc, ci doar vă faceți depresiv, − Momentan nu, că nu vreau să fac infarct. este ca și cum ați fi actor și ați juca un rol. Un actor Sinceră să fiu m-ai uluit și nu-mi dau seama de unde foarte bun în rol de depresiv. ai aceste informații, mai ales cea despre hotel.

28

− Dumneavoastră domnișoară mă uluiți, adică − Sunt o fetiţă care s-a născut paranormală, am spuneți că nu sunt bolnav? Doamna doctor nu mi-a acces la toate informațiile din univers. spus niciodată asta! − E clar că asta și ești, dar în această situație, te − N-am spus așa ci am spus că dacă vreți să fiți rog frumos, acum chiar te rog, tu vezi vreo bolnav, sunteți chiar foarte bolnav. rezolvare? − Dar dacă vreau să fiu sănătos, a întrebat − Sigur că există, am să v-o spun mâine pacientul și parcă vocea lui era mai puternică. dimineață. − De ce, e ceva la care trebuie să te gândești?

− Dacă vreți să fiți sănătos de gura mea, nu faceți nicio scofală.

− Nu, în niciun caz, iar mă subestimați, este ceva − Păi nu dumneavoastră mi-ați spus să fiu care trebuie să se potrivească și să se întâmple, sănătos? puteți avea încredere în mine. − Nu m-ați înțeles, eu v-am spus că puteți fi exact − Bine, mă las pe mâna ta, dar să știi că doresc o cum doriți ori sănătos ori bolnav, dumneavoastră rezolvare în care eu să ies câștigătoare. decideți. Trebuie să rețineți un singur lucru că dacă o − Așa va fi! Oricum vă sunt datoare că m-ați faceți din cauza mea sau la sfatul unor prieteni sau primit la cabinet. din ce mai auziți prin presă sau la televizor, atunci nu − Nicio clipă nu m-am gândit că o să-mi dai așa o e valabil. lecție! Chiar îți mulțumesc! − Dar când este valabil?

Toată noaptea doamna doctor s-a perpelit în − Hotărârea de a fi sănătos este valabilă numai patul conjugal, lângă soțul ei și de dimineață a venit dacă este intimă, pornită din inima proprie. la cabinet cu o jumătate de oră mai devreme, și-a − Ce inima mea gândește? făcut liniștită cafeaua și cu ochii era pe ușa de intrare TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

− Mult mai mult decât vă imaginați și este chiar ochii lui că a înțeles imediat și e la picioarele mele de extrem de inteligentă. acum înainte. Aș vrea totuși să te întreb ceva. − Vă rog? − Cred că asta e ca atunci când am vrut să trec strada în fugă dar ceva m-a oprit brusc și n-am mai − Crezi că soțul meu știe de... știi tu cine și de putut mișca picioarele și în acel moment am văzut hotel? camionul care m-ar fi făcut praf. − Până acum nu știe nimic dar această relație − Exact asta vreau să spun, inima gândește și ea, trebuie oprită azi și nicio zi mai târziu, pentru că el o trebuie doar ascultată. să caute orice motiv să vă contracareze, iar în cel − Domnișoară, știți ceva, deja parcă mă simt mai mai scurt timp trebuie să puneți banii la loc să nu le bine! observe lipsa. − Asta însemnă că ați început să vă ascultați − Asta nu-i o problemă, nici una și nici alta, una o inima! rezolv azi și următoarea în această săptămână. − Mă bucur mult că ne-am cunoscut și probabil că − Sunt convins că și soțul dumneavoastră va am avut noroc că a plecat doamna doctor și am proceda la fel și va fi foarte econom din acest putut să vorbim separat, cred că nu mai am de ce să moment, să nu vă surprindă dacă vă va propune, în mai vin pe aici. zilele următoare, să nu mai faceți excursia aia în − Puteţi să veniți la câte un control periodic să nu străinătate. Dacă vreți să fiți și mai câştigată și să vă recăpătați relația cu soțul dumneavoastră atunci să zică doamna că i-am gonit pacienții. dați vina pe prietenă și să-i spuneți de cum intrați în − Aveți dreptate, o să mai trec pe aici, dar nu ca casă: pacient, poate să vă aduc un buchet de flori. − Niciodată nu am crezut că poți să fii atât de Omul s-a ridicat, mult mai vioi ca la venire, a lăsat fraier să te încurci cu una care nu are nicio meserie plata consultației pe birou și a ieșit fluierând. și care nu e de nivelul tău, chiar dacă e damă bine. „Prima mea consultație și primul succes” S-a Mă faci să râd! gândit Mareea și după câteva momente a revenit și − Să știi că așa o să-i și spun! doamna doctor. Era puțin roșie la față, respira accelerat dar părea foarte satisfăcută și privirea ei devenise mai vioaie. − Stai să-mi revin și-ți povestesc tot, a spus ea, sa dezbrăcat și s-a așezat pe fotoliu trăgând mai aproape cafeaua de dimineață. În sala de aşteptare nu mai era nimeni așa că a început să povestească. − În primul rând am vrut să înțeleg ce te-a făcut să mă trimiți așa urgent acasă dar pe drum mi-am dat seama și atunci am oprit mașina în capul străzii și m-am apropiat de casă pe jos. Dacă opream la garaj probabil că stricam tot farmecul. Nici nu am folosit cheile și am intrat prin ușa care duce din grădină la subsol și care era deschisă. Am urcat în casă, după ce m-am descălțat și m-am dus direct la dormitor de unde se auzeau zgomote specifice. Nici nu credeam că prietena mea este așa vocală. Am deschis ușa la dormitor de perete și m-am așezat în tocul ei. La început nu au realizat nimic și s-au mai zbănțuit o vreme, dar în momentul în care m-au văzut și au observat că îi filmez cu telefonul atunci să vezi distracție. Abia am mai apucat să-i spun prietenei mele, transpirată și dezbrăcată, care a fugit din cameră de era să mă doboare, că nu doresc să o mai văd vreodată iar iubitului meu soț nu a fost nevoie să-i spun nimic că a înțeles tot. Conform legii dacă ești surprins în plin adulter nu poți să ceri divorț fără un partaj total defavorabil al averii. Am citi în

29

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

dacă puteți măcar de două ori pe săptămână să ne ajutați cu niște consultații. La noi nu sunt probleme mari iar cei care au nevoie de așa ceva sunt doar câțiva. Bineînțeles că vă plătim corespunzător pentru efortul pe care l-ați face, nici nu se pune problema, inclusiv bonusul de lucru în afara programului. − O să mă gândesc, dar oricum doresc să vin și cu viitoarea doamnă doctor, care peste două luni își − Mulțumesc, sper să mai stai pe lângă mine la ia diploma de absolvire, să mai împărțim sarcinile și să nu pierdem timpul. cabinet. Cum te-ai descurcat cu depresivul veșnic? − Cum doriți dumneavoastră, aștept cu nerăbdare − Foarte bine și cred că l-am făcut să se simtă un răspuns. mai bine. − Succes doamnă doctor!

− Uite că ai deja un contract, dacă vrei, desigur. I− Ar fi minunat că mă chinuie de ani de zile cu a spus doamna doctor Mareei, imediat ce a ieșit stările lui, mai mult imaginare. ofițerul din cabinet. Eu am mai lucrat la penitenciar și − Cam asta i-am spus și eu. probabil că de aceea a și venit domnul la noi și vreau să-ți spun că nu sunt probleme deosebite doar că Vremea a trecut și Mareea a ajuns în ultimul an pacienții sunt îmbrăcați cam la fel. de facultate. Tot timpul a fost foarte atentă să nu se − N-am nimic împotrivă să mergem și acolo dacă dea de gol cu privire la capacitățile ei și să pară o dumneavoastră ziceți că e tot din meseria noastră și studentă normală. Oricum era cea mai premiată din e o bună experiență. an și nici nu avea nevoie de mai multă recunoaștere. − Atunci o să-l anunț că suntem de acord și o să Spre sfârșitul anului universitar Mareea era la stabilim zilele împreună. Am înțeles că tu nu ai așa cabinetul doamnei doctor și acum stabilea și multă treabă la facultate cu examenul de absolvire. diagnostice iar doamna îi dădea voie să emită și − Așa cum nu am avut probleme cu niciun păreri cu privire la tratament, ceea ce ei îi plăcea la examen n-o să am nici cu acesta. Sunt toate cam la nebunie. Pacienții mai vechi o agreau și chiar erau fel. încântați dacă doamna mai avea și alte treburi iar − E minunat atunci și la început o să mergem Mareea le spunea ceea ce credea despre boala lor.

Unii chiar au întrebat-o dacă nu tratează și ea împreună dar mai târziu vor fi și cazuri în care să te separat dar le-a răspuns că fiind, un fel de ucenică, duci singură. Să știi că e cineva mereu prezent în cameră din personalul de pază. la cabinet nu ar fi deontologic să facă așa ceva.

30

− Când voi fi eu singură o să solicit să nu fie nimeni prezent în cameră și supravegherea să se Într-una din zile intră în cabinet un tip, înalt, voinic facă din exterior. Vreau să existe o intimitate a și care nu părea de loc a fi genul de bolnav care le dialogului. călca pragul și care mai mult sprijină pereții. − Și nu ți-e frică că ar putea vreunul să devină − Cam ce vă supără. L-a întrebat doamna doctor violent? după ce l-a invitat să ia loc. − Asta în niciun caz, cu mine e imposibil. − Pe mine nimic, stimată doamnă, am alte Și Mareea i-a povestit cazul cu golanul acela care probleme. a vrut să o atingă. − Știți că aici este un cabinet specializat în − Da, dar de atunci a trecut ceva vreme și nu poți probleme psihologice deci nu ne ocupăm de alt gen fi sigură dacă mai ai puterea aceea. de probleme de sănătate. − Eu simt că o mai am și am impresia că mai − Exact din acest motiv am venit și eu. există încă multe calități și posibilități nedescoperite − Puteți să fiți mai explicit. încă. − O să încerc. Vedeți dumneavoastră eu lucrez la − Așa să fie atunci, o să vorbesc la penitenciar penitenciarul din oraș și medicul nostru psiholog a pentru prima oră de consultație. fost nevoit să iasă la pensie iar legea ne obligă să − Aştept să mă anunțați. asigurăm asistență de specialitate deținuților, mai Peste trei zile ambele erau la intrarea ales că problemele de aceste gen, la ei sunt destule penitenciarului și își prezentau documentele de și foarte diverse. identitate. La prima lor ședință de consiliere nu s-a − Și nu ați găsit niciun specialist să vă ajute? prezentat decât o singură persoană. În fișa lui scria − Din păcate nu și de aceea am venit să vă rog TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

că este hoț din buzunare și că invocă o stare de și dialogul cu el. depresie. − Credeam că îl citești și pe iubitul lui? În timp ce doamna doctor îi punea câteva − Nu, în general cel din fața mea este suficient întrebări simple, de acomodare, Mareea îl citea ca pentru toate datele. Mai ales că a reluat în minte și pe o carte deschisă. Omul dorea puțină variație și bibliografia pe care a citit-o să simuleze depresia. citise la biblioteca închisorii cum se manifestă o stare − Tu ești chiar fenomenală! de depresie și acum răspundea ca la carte. − Știu, dar până acum m-am abținut. − Da, doamnă doctor, am și gânduri de suicid. − Vezi că data viitoare nu pot să vin și o să fii − Și cum se manifestă, brusc sau încep de singură, nu prescri medicamente că încă nu ai dimineață și devin mai puternice spre seară, ai luat ștampilă dar poți să vorbești cu ei cât dorești. Crezi vreun medicament până în prezent? că te descurci? − N-am luat, dar dacă este cazul o să iau. − Sunt sigură de asta, mulțumesc pentru − Nu știm încă dacă este nevoie dar o să stabilim încredere. după ce te consultăm.

Cum s-a făcut ziua de consultație Mareea, −Eu zic că am terminat consultația, a intervenit elegantă și frumoasă, s-a prezentat la penitenciar.

Mareea, domnul deținut se distrează cu noi, dar nu Surpriza a fost mare că acum în sala de așteptare se are nimic din punct de vedere psihologic. găseau aproape zece candidați la consultație care − Chiar așa, în câteva minute ți-ai dat seama? de care mai dornic să vadă o femeie frumoasă și să − Nu în câteva minute ci de cum a intrat aici. Pot stea și de taclale cu ea. să-i pun niște întrebări? − Te rog chiar. − De ce ai spus că ai gânduri de suicid? − Cum de ce, datorită condițiilor vitrege din închisoare și a stării crescute de depresie. − Dar iubitul tău ce zice? Este de acord cu tine?

De cum i-a văzut Mareea s-a oprit în fața lor și i-a privit calmă de parcă se uita la un insectar. După două minute l-a chemat pe paznicul lor și i-a spus indicându-i fiecare persoană: − Ăsta, ăsta, ăștia doi, cel din colț, grupul de trei, vă rog să-i duceți înapoi că nu au nevoie de nimic,

− Care iubit, aici nu vă ocupați numai de mine că eu m-am prezentat la consultație. − Pe noi ne interesează tot ansamblul de relații pentru a stabili un diagnostic precis, deci să-mi spui ce zice iubitul tău? − Păi ce să zică? Ce poate el să zică? Adică, ...nu vă privește! − Îți spun eu ce poate să zică și să nu te miri: Bă tâmpitule tu crezi că muierile alea nu se vor prinde că n-ai nimic. − Da’ de unde știți că mi-a zis așa? − Asta e meseria noastră, să știm, ce nu-i așa, nu a râs de tine.

31

− Nu aveți de unde să știți ce mi-a spus el. − Ba avem și știm exact. De fapt ce vrei sau ce mai vrei? − Nu mai vreau nimic, vreau să fiu dus la loc în celulă. − Luați-l că s-a făcut bine! Să nu te mai văd pe aici. − Am înțeles!

A mai zis tipul și a ieșit imediat pe ușă însoțit de paznic. − De unde ai știut tu de prietenul lui? − În capul lui erau numai scene erotice și a reluat anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

întoarce la mine dacă mă fac băiat cuminte? − Bineînțeles că se întoarce, dar tu poți să te faci băiat cuminte? − Nu prea. − De ce? aici nu facem show! În sală au rămas numai doi deținuți.

− Eu nu am școală și nu am din ce să trăiesc dacă nu fur. − Știi foarte bine meseria asta?

− Sunt cel mai bun.

Mareea a intrat în cabinet și-a pus halatul și a − Atunci du-te la poliție și roagă-i să te angajeze rugat paznicul să introducă primul deținut. Acesta să prinzi hoții din buzunare, din transportul în comun. era un tânăr de circa douăzeci și cinci de ani cu privirea în jos și era evident că avea calitatea de − Asta-i simplu, că-i știu pe toți. pacient. Mareea nu era genul care să pună prea − Și nu ți se pare o meserie cinstită, practic multe întrebări și i-a spus direct: lucrezi în poliție și pentru că nu ești prost de loc poți − Sper că mama ta se simte bine și i-a mai trecut să-ți urmezi și studiile la seral. supărarea pe care i-ai provocat-o, acum trebuie să îți − Crezi că pot eu să fac asta? ispășești pedeapsa și să ai grijă pe viitor să nu mai − La ce te referi la studii sau la prins hoții? greșești. Nu te înhăita cu băieții din celulă că îți vor − La amândouă. aduce numai necazuri și prietena ta nu va suporta o viață alături de un infractor. În rest nu ai nimic, doar − Poți cu siguranță să le faci pe amândouă foarte asta am vrut să-ți spun. bine și să mă cauți peste zece ani să-mi spui cum ai Complet uluit de vorbele ei deținutul nu a putut reușit. Poți să vii și cu viitoarea ta soție și cu copiii. scoate nicio vorbă și doar s-a ridicat și a ieșit mulțumind. Paznicul, care făcea supravegherea prin oglinda cabinetului a rămas și el bulversat dar și-a revenit repede și l-a băgat înăuntru pe cel de a-l doilea deținut. Acesta era un tip masiv, plin de tatuaje, care s-a trântit pe scaun cu un aer plin de superioritate și a privit-o aşteptând întrebările, dar la fel ca în cazul precedent acestea nu au venit căci Mareea i-a spus direct:

32

− N-am mai întâlnit în viața mea așa o persoană, sigur am să te caut. − Vezi că treaba cu studiile poți s-o începi chiar în timpul detenției și asta va face impresie foarte bună, o să ieși şcolit din pușcărie. − Acum nu te supăra dacă te întreb, pe tine cum te cheamă? − Mareea.

− Ce nume-i ăsta? − Ideea cu evadarea nu mi se pare deloc o − Numele meu, dar de ce mă întrebi? soluție bună. Văzând că acestuia i-a căzut complet fața a mai adăugat. Faptul că vrei să-i bagi și pe − Vreau ca primului copil, dacă va fi fată, să-i dau ceilalți doi în treaba asta nu e deloc corect, mai ales numele tău dar parcă mi-e nu ştiu cum dacă nu-i mai că unul din ei, știi foarte bine, mai are câteva zile de adaug și unul de-al nostru. ispășit și nu are niciun rost să evadeze. − Și cum ar fi ăla?

Omul era aproape leșinat de surpriză. − Meduza sau Podoaba, ceva simplu. − Nu te gândi că am stat de vorbă cu ei că nici − Bine, te mai gândești și mai vorbim. nu-i cunosc, părerea mea este să te potolești că e − Mulțumesc mult, am plecat și mă duc direct la posibil să iei și un glonț în ceafă. Dacă ai vreo șefu să văd în ce clasă mă înscriu. întrebare te rog să mi-o pui acum pentru că e posibil − Așa să faci! să nu ne mai vedem.

Omul a ieșit și Mareea a rămas să se gândească − Am, a strigat tipul, de unde dracu știi tu toate ce a fost în capul ei de a vorbit așa. Părea că nimic astea? − În primul rând îți atrag atenția că nu acesta este nu trebuie să o mai surprindă, pe zi ce trece își tonul pe care să-l folosești cu mine și ca să-ți descoperea din ce în ce mai multe calități legate de demonstrez că știu mai multe decât crezi îți voi noua ei meserie. Ea știa că are niște calități spune că iubita ta, vecina din cartier, ți-a atras excepționale dar acum începea să înțeleagă și la ce atenția să te potolești cu furturile și nu ai ascultat-o și i-ar putea folosi. de aceea te-a și părăsit. − Hai că m-ai făcut praf! Dar dacă ești așa deșteaptă poți să-mi spui dacă prietena mea se TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

eseu 34-41

casă. Plouă mai încet, merg pe bulevardul

Nicoleta Mija

încă acoperit de zăpadă. Nu mai este frig, doar

ploaia...

Ajunsă

acasă

încep

nerăbdătoare să citesc cartea recomandată.

Plouă în luna lui Marte

Vremea este mohorâtă, la căldură privesc picurii care se preling pe zăpadă. Totul este

Timpul trece și petrece fără să-mi dau seama. Mă bucur de o rază de soare, de valul mării, de primul fulg de zăpadă, de ploaia care spală de multe ori gândurile.

Deschid ochii într-o dimineață acoperită încă de multă zăpadă. Au început să se topească și țurțurii. Privesc pe geam ploaia care mă cam sâcâie, este așa de rece. Printre crengile nucului se preling picurii încet. Alții mai curajoși lovesc zăpada moale.

scufundat într-o liniște profundă. Aerul est e curat și atât de proaspăt.

Mă

uit

în

calendar,

poate

săptămâna

viitoare vine și primăvara. Plouă mărunt, plouă chiar și pe înserat, cerul se scutură mai tare.

Pe sub umbrele oamenii aleagă la ore târzii acasă. Când plouă mă duce gândul la o poezie „Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,/și noi ne iubeam prin mansarde./N-aș mai fi vrut să se sf ârșească/niciodată-acea lună-a lui Marte.”

Aș vrea să strig „Mi-e dor de primăvară, de roua dimineții, de razele soarelui jucășe! ”

Plouă și ninge, ninge și plouă, pe trot uare.

Am mâncat bine și mă pregătesc să plec din casă, dar am uitat ceva... Umbrela!

Privesc atentă o crenguță verde înmugurită și câțiva bulbi de ghiocei. Un vânt jucăuș lovește umbrela și o întorce. Zâmbesc, așa cum fac la o glumă reușită. Se joacă și el cu mine, cu umbrela, cu ploaia... poate și cu tine.

Cred undeva.

că

primăvara

Merg

prin

s-a

ploaie

ascuns într-o

bine,

zi

cam

mohorâtă, calc cu atenție, nu vreau să alunec.

Plouă încet, o ploaie cuminte mă urmărește pe tot drumul. Oameni zgribuliți, ascunși sub umbrele sau căciuli trec grăbiți printre stropii reci.

Plouă

mărunt,

drumul

este

plin

33

de

zăpadă. Câțiva oameni trec pe lângă mine, atenți și ei la ploaia transformată în gheață.

Cu telefonul fac o fotografie, a înmugurit frumos un trandafir. Plouă încet, mă ascund bine sub umbrelă, mă feresc de o mașină care trece prea repede pe lângă mine. Nu -mi place acestă primăvară, sau poate iarnă capricioasă. Închid umbrela, o scutur bine, deschid ușa unei librării. Vin aici de mulți ani. Am cu cine vorbi despre o carte sau despre o lansare de carte. După o oră mă hotărăsc și plec spre anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Şah

George Ispas refuzase să-și denunțe colegul de muncă, prieten de familie, de altfel, care fusese numit de curând într-o funcție politică

Aurel Conțu

importantă la nivel de județ.

De la Zamolxe la Tezcatlipoca

– Nu pot să declar că i-am dat bani ca să-mi înlesnească nu știu ce contract, îi mărtirisise el soției, fiindcă nu este adevărat!

„L'etat c'est moi !”

Femia, cu zece ani mai tânără decât el, avu o

Puterea regilor daci nu era despotică, aşa cum a ajuns în zilele noastre, fiind controlată de tarabostes (nobilimea iniţiată) şi de comaţi (oamenii de rând), care aveau întotdeauna un

sclipire de răutate în ochi.

– Bine că alții pot!

– Îți dai seama ce spui?

– Mai mult decât tine, în orice caz! Procurorul

cuvânt greu de spus în problemele importante m-a avertizat că iei pe puțin cinci ani dacă nu-l ale ţării. După cucerirea romană şi fuga dacilor dai în gât pe Roșca! în munţi, unde au apărut obştile, conducătorii

– I-am făcut deja plângere!

acestora erau bătrânii, purtătorii legilor străvechi

– Și crezi că se va sesiza cineva? Ești naiv, şi a rânduielilor, numiţi înţelepţi sau moşi. Ei s- George! Macarie n-a avut nicio jenă să te au bucurat întotdeauna de preţuirea şi de denunțe! respectul obştii, lucru care s-a păstrat de-a lungul vremii până aproape de noi. Astăzi, urmaşii regilor de odinioară şi a taraboştilor, descălecaţi

parcă

din

cotloanele

cele

mai

întunecate ale istoriei, au pierdut orice respect pentru

bătrânii

patriei,

abandonându-i

sau

cerându-le sacrificiu suprem: moartea. Doar

– Este un denunț mincinos!

– Poate, dar n-ai cum să dovedești! Pănă se limpezesc

lucrurile,

dacă

se

vor

limpezi

vreodată, înfunzi pușcăria, pierzi afacerea și mă lași pe drumuri! Denunță-l dracului pe nenorocit!

– Nu pot face asta, Emilia! Omul a fost

popoarele sălbatice şi nomade, precum triburile întotdeauna foarte corect și bine intenționat cu din Aracan, Battakii din Sumatra, Cachibas şi noi!

Tupi din Brazilia sau cele Wendi din Europa, îşi 34

ucideau

sau

lapidau

bătrânii.

– Fă cum vrei, i-o tăie ea, întorcându-se cu

Imaginea spatele, dar să nu zici că nu ți -am spus!

bătrânilor aruncându-se din copaci pentru a fi

A doua zi George Ispas fusese reținut pentru este treizeci de zile, iar Emilia primise telefonul acela zguduitoare. De la sacrificiile făcute în numele misterios, cu care o amenințase procurorul lui Zamolxis (aruncarea victimilor în vârful Banană. omorâţi

şi

mâncaţi

de

proprii

lor fii

suliţelor) la cele făcute în numele zeului aztec Tezcaatlipoca (smulgerea inimilor din piepturile victimilor şi mâncării acestora) până la lipsirea victimelor de mijloacele existenţei nu există nicio deosebirea: s-au schimbat doar metodele şi... călăii. La azteci călăii se numeau chacahlmecas.

– Acum că ești singură ne putem ocupa și de cauza ta! Sper că ești mai deșteaptă decât Ispas?

– Să vin la Parchet?

– Nu, draga mea, vine Parchetul la tine!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Lenuş Lungu Frânturi de suflet

mocirla unei societăţi cu care nu se identifică.

Sufletul său e învăluit în fantasmele unui trecut pe care nu îl recunoaşte. Ciobul de om care se chinuie să rămâna atârnat de obrazul fiinţei sale se prăbuşeşte sub povara neapartenenţei…

MOTTO: „Condiţia dragostei este să caute, nu să De ce aleg să-mi creionez povestea în culorile descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, palide şi străine ale ei, ale persoanei a treia? Ştiu că dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nu-i „normal” că m-am deprins cu arta de a rămâne nostalgie.” Ionel Teodoreanu un stingher spectator la derularea proprie-mi vieţi.

Dar aşa e mai bine. Să nu mă opun voinţei marelui – Când n-a mai avut nimic de arătat, lumea a început să arate cu degetul… Realităţile ei au devenit adevăruri ghemuite în oglindă: se căznesc să încapă, se chircesc să ia forme nefireşti şi stupide, iar zâmbetul acela sclipicios nu-i al lor. Nu mai spun, nu mai dau, numai iau, iar când vin, ele pleacă, de fapt, prefăcându-se din noapte în zi, doar să prindă… Se gândea că, în sinea Lui, până şi Dumnezeu s-a schimbat. Deh, până la urmă, bătrânul de deasupra rămăsese singurul, etern cugetător…

Regizor. Cineva să alunge tăcerea asta… tăcere ce sparge timpane.

Ecoul surd al gândurilor mele ce aleargă nestingherite înaintea pupilelor mele dilatate de dor de viaţă mă înnebuneşte. Nu mai ştiu cine sunt şi ce vreau. Încotro mă îndrept?!? Cine sunt, de fapt? Nu mai suport incertitudinea patologică în care ploaia mă aruncă, învelindu-mă meschin în însăşi durerea de a conştientiza că nu sunt decât o lacrimă proiectată într-o existenţă mult prea banală.

Simt cum în mine are loc o continuă transmutare Într-o zi ce nu anunţa nimic neobişnuit, îşi – deşi ai mei o cred o pendulare adolescentină între sfărâmă glezna, ca de un ciot, de propriul ei adevăr, înfipt în colbul din drum. Îl privi la început cu furie drept în ochi, gata să-l strivească, la pas, însă, după o clipă, rămase uluită: – La început m-ai uitat! Apoi m-ai pierdut. Eşti exact ca şi ceilalţi… Vii când vrei, pleci când mi-e greu!

Era adusă de spate, cu obraji găuriţi de un gol inexpresiv în priviri. Tremura în timp ce-i vorbea pe tonul acesta plin de reproş, ghemuit, dar strângea la piept un ciob dintr-o oglindă în care privea. Se privea, pe furiş… Îşi aduse aminte de vorba tatălui său: când adevărul tău e terfelit de al lor, de vină eşti tu… Îl strânse la piept, împingând cu călcâiul ciobul de oglindă în pământ: orice zi poate fi prima zi, numai adevărul, în sinea lui, nu se poate schimba.

35

Nu ştiu dacă sunt ani mulţi de când Dumnezeu i-a trimis, ca-ntr-un vis, o scrisoare. Era dimineaţă şi s-a trezit cu ea aşa, ca şi cum noaptea îşi uitase o compresă pe fruntea ei. Uneori, când bătăile inimii încep să-i miroasă a lut, îi pare că eternitatea şi-a făcut cuib în propria-i aşteptare. Zâmbeşte. Îşi spune că e bine. Va avea destul timp să-şi citească povestea şi atât.

Se minte în continuare. Existenţa ei e înglodată în anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

pot face nimic. Simt cum toţi mă privesc miraţi. Cu cine să mă lupt? Pe cine să înlătur din această lume mizeră, care îmi îngroapă zi de zi trăirile şi ultimele răsuflări slăbite, umane?

Trecuse o vreme de când noaptea îşi scutura alene faldurile peste vârfuri de copaci şi case, ca o vis şi realitate – simt cum mă răsucesc în carcera cafea mireasma dintr-o ceaşcă răsturnată peste sufletului meu fără a mă opune o singură clipă. Şi, lume. Dar câtă vreme… nu ştiu! dacă m-ar întreba cineva, deodată „Ce vrei ?” – n-aş Un curcubeu scăpătat din fuioare de nori îmi şti ce să-i răspund… Trebuie să rămân singură, ca rătăcea prin genunchii înveliţi în abur de bună să ştiu ce vreau; chiar dacă aş voi să-mi petrec dimineaţă. Precum cireşul de flori, cerul se scutura restul zilelor numai şi numai printre oameni, tot de lumină în copci clipocinde de viaţă. Sunt atâtea trebuie să rămân o clipă singură şi să hotărăsc EU poduri, peste-atâtea ape moarte… Şi răscruci ce asta. poartă-n degete destinele de toarte…

Adevărul este că oamenii fug de fericire, nu o Îi zâmbi aproape sfios: el nu va cunoaşte caută. De câte ori întâlnesc fericirea, fug de ea sau o vreodată ceea ce oamenii mari numesc renunţare… ratează, fac orice din ea numai să se transforme în altceva. O caută peste mări şi ţări, şi ea este Inimă suspendată ACASĂ. Ce frumos este cuvântul acesta! Am citit ceva despre un interstiţiu sanscrit numit akasha, un Greu și obosit îi era sufletul printre acești copaci. fel de lume-memorie. Nu-i aşa că e uimitor cât de Mai trimitea în sus, în tăcere, câte un gând uneori, bine seamănă? La urma urmelor, poate mă dar tot se simțea, în pădure, fără adăpost și interesează şi fericirea. nesigură. Era multă vreme de când tălpile i se Mă sufoc acum, asta ştiu – dar nu ştiu de ce. Nu- înecaseră în noroiul lumii. Și-a suspendat atunci mi lipseşte nimic. Dacă aş găsi un motiv să fiu inima într-o peșteră și acolo făcea foc mereu. Era tristă… Este un trecut pe care nu-l pot suporta; am singurul loc ce-i mai dădea o senzație de dulce. fost prea fericită atunci, prea inconştientă. Dacă m- Lumina lui binecuvântată îi punea sângele în aş culca, insomnia îmi va limpezi şi mai mult mișcare și așa își simțea corpul vibrând. În rest, totul gândurile. Orice aş fi putut îndura acum, dar nu o i se părea de neînțeles. Zorii o prindeau lipsită de creştere a lucidităţii, o împlinire a prezenţei proprii. bucurie și pe măsură ce zilele treceau, focul Mă simţeam singură, faţă în faţă cu mine însămi, şi strălucea pe jumătate stins și întunericul căpăta această prezenţă mă scoate din minţi. Mă forme și prindea putere, încercând să-i spânzure înnebuneşte, îmi dă senzaţia că sunt prinsă între bătăile inimii. Toate mângâierile îi erau dureri și ziduri, într-o capcană de plumb. îndoieli acum.

36

Singură, faţă în faţă cu EU şi totuşi atât de divizată, atât de străină. Senzaţii peste fire de stranii, de inexprimabile, parcă aş fi asistat la propria moarte, o moarte ciudată, care ar însemna mai mult sombrare, neputinţă, rătăcire. De aş putea simţi cel puţin întunericul.. Nu, nu, e cu totul altceva; penibila neputinţă de a înţelege cel puţin de ce mi-a fost ursită întâmplarea asta. Dar, poate, orice om cunoaşte această tristă, unică împărţire.

Degeaba învățase de la luna plină că drumu-i drept și străjuit de stele. Îl acoperea în fiecare noapte cu râuri adânci de lacrimi. Degeaba se privea în oglinda apelor, nu mai vedea strălucirea aștrilor în părul său bălai și nici albul de sidef al pielii sale. Nu mai știa de-i om sau nu...

Era ceva neobișnuit în ochii ei, sufletul nu mai

putea fi descifrat. Exprimau lucruri care nu putea fi spuse cu cuvinte simple, căci atinsese cu privirea Poate că… dar Dumnezeu ştie de ce îmi pun ceea ce nu trebuia să se întâmple. Suferise prea atâtea întrebări? Aş fi vrut să plâng, numai o clipă, mult. pentru o singură eternitate din câte ştiu că am traversat. Un gest, un urlet, un scâncet. Şi totuşi nu TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Roman T. Florin

ISTORIA ROMÂNIEI MELE PERSONALE

Domnul nostru Iisus Hristos a avut o viaţă pământească grea: s-a născut în sărăcie, într-o peşteră, printre animale, mama Lui nefiind primită de – partea 1/5 – oameni să nască într-o casă, ca o femeie obişnuită.

SPAŢIUL GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI Nici nu s-a născut bine, că deja a început să fie prigonit de duşmanii Adevărului, Irod cel Mare MELE PERSONALE încercând să-L prindă şi să-L omoare, ucigând pentru asta 14.000 de copii nevinovaţi, de 2 ani şi Dacă survolăm mintal Globul pământesc, vom mai în jos. A trebuit să fugă şi să se ascundă în observa că Ţara Sfântă, Israelul, se află în Răsăritul Egipt, până când a murit cel ce căuta să-L ucidă. lumii. Vechea şi celebra capitală a Ţării Sfinte, Poporul român s-a născut şi el în sărăcie, printre Ierusalimul, este situată în răsăritul ţării. La fel de animale (Eminescu: „Blândeţea poporului român îşi celebrul Templu al lui Solomon se afla în partea de răsărit a Ierusalimului. Dincolo de templu, tot la are obârşia în bunăstarea lui pastorală, mereu răsărit, se află vestita Grădină Ghethsimani şi superioară celei a neamurilor agricole”). Nici nu neMuntele Măslinilor (locuri unde obişnuia Iisus să se am născut bine, că deja, imediat după retragerea aureliană, am început să fim prigoniţi de populaţiile retragă împreună cu apostolii, pentru rugăciune). migratoare (goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii) care, Oare aceste amplasamente sunt întâmplătoare? încercând să ne distrugă ca popor nou născut, ne-au Să facem o paralelă: Soarele răsare la Răsărit, ucis mii de copii, ne-au necinstit femeile şi ne-au nu? De aia îl şi numim Răsărit. Dar şi Steaua provocat distrugeri materiale însemnate. Am fost pruncului Iisus venea de la Răsărit. Magii, urmând nevoiţi să ne retragem în munţi, în văi lăturalnice, în steaua, veneau şi ei de la Răsărit. („Trei crai de la inima codrilor, până când migratorii s-au risipit, odată Răsărit / Cu steaua-au călătorit/ Şi-au mers, după cu pericolul pe care-l reprezentau. cum citim/ Până la Ierusalim”). Împăratul şi proorocul David ne îndeamnă: „Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit” (Psalmul 67, 34).

România mea personală

Aşadar şi soarele fizic, dar şi Soarele Dreptăţii – Iisus Hristos, îşi au „domiciliul” la Răsărit.

Dar oare popoarele ortodoxe în care parte a lumii vieţuiesc? România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi celelalte ţări ortodoxe nu sunt ele situate în partea de răsărit a lumii? Dar nu în Răsăritul extrem, nu în Extremul Orient, ci în Orientul Mijlociu.

Căci calea lui Hristos este întotdeauna calea de mijloc. Într-adevăr, în extremitatea vestică a spaţiului ortodox se află ţările catolice, protestante şi neoprotestante (care au un alt fel de Iisus Hristos decât Cel Ortodox), iar în extremitatea estică, în Extemul Orient deci, se găsesc popoarele care nu îl recunosc pe Hristos, adică popoarele islamice, budiste, confucianiste şi hinduiste. De asemenea, la nordul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări protestante şi în rest gheaţă, iar în sudul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări islamice şi în rest deşert.

România mea personală se află aşadar în centrul lumii, alături de celelalte ţări ortodoxe: nici în Occident, nici în Extremul Orient, nici în Nord, nici în Sud. Şi totuşi la Răsărit.

37

Pictură - Tattarescu, Gheorghe. Renaşterea României

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

De la vârsta de 12 ani până la 30 de ani nu se ştie aproape nimic de viaţa lui Iisus, poate doar faptul că a fost tâmplar şi a trăit sub ascultarea părinţilor săi, în Nazareth.

De la finele perioadei migraţiei şi până pe la începutul secolului al XIV – lea nici despre poporul român nu se ştie mare lucru, decât poate faptul că şi-a continuat îndeletnicirile economice bazate pe cultivarea pământului şi pe păstorit şi că a trăit sub ascultarea unor voievozi cum ar fi Menumorut, Glad, Gelu, Litovoi, Seneslau.

După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, Iisus a fost botezat de Sfântul Ioan, a petrecut 40 de zile în pustie fără mâncare şi băutură, apoi şi-a ales apostolii şi a început propovăduirea Evangheliei, anunţându-i pe toţi că „S-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, făcând minuni, vindecându-i pe leproşi, pe paralizaţi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe şchiopi, pe ciungi, pe gârbovi şi pe toţi cei bolnavi, scoţând afară duhurile cele rele din oameni şi înviind pe cei morţi. În această perioadă a fost şi mai prigonit, duşmanii Lui căutând tot timpul să-L ucidă. Nu au reuşit acest lucru decât atunci când El împlinea 33 de ani de viaţă şi 3 ani şi 6 luni de propovăduire, când, fiind trădat de unul din apostolii Săi şi apoi prins, şi-a acceptat cu smerenie judecata, condamnarea, ocările, scuipările, bătăile, coroana de spini, piroanele, oţetul, suliţa, crucea şi moartea. Dar nu înainte de a lăsa Testament fiilor Săi.

38

un apostol comun cu Iisus, la modul cel mai propriu: pe Sfântul şi Marele Apostol Andrei, Cel întâi chemat, care ne-a creştinat, propovăduindu-L pe Mântuitorul în Sciţia Minor (Dobrogea de azi). Să fiţi convinşi că nu întâmplător îl sărbătorim pe acest apostol în 30 noiembrie (când el a fost omorât), iar sărbătoarea noastră naţională este în chiar ziua următoare, adică pe 1 Decembrie (când ne-am născut ca neam, în aceeaşi lună cu Mântuitorul nostru). În acelaşi timp însă am avut şi noi, precum Hristos, trădătorii noştri, cei mai cunoscuţi fiind: Bastus, care l-a trădat pe Decebal; Laiotă Basarab, care l-a trădat pe Vlad Ţepeş; Gheorghe Basta, care l-a trădat pe Mihai Viteazul; Anton Melzer, care i-a trădat pe Horea şi pe Cloşca; Prodan, Macedonski şi eteriştii, cale l-au trădat pe Tudor Vladimirescu. Dar, asemenea lui Iisus, noi, românii (întruchipaţi în ciobanul din Mioriţa), ne-am acceptat cu smerenie destinul: ocări şi prigoane, asumându-ne suferinţa şi moartea. Şi, tot asemenea lui Iisus, am lăsat iar şi iar testament urmaşilor noştri, prin Sfânta Biserică Ortodoxă Română (întruchipată de Mioriţa, oaia cea cuminte), să respecte poruncile lui Dumnezeu-Tatăl şi să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”.

Dar numai prin asumarea suferinţei şi a morţii putea să vină şi Învierea întru viaţa veşnică, pentru El şi pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. Toate acestea le ştia dinainte. Doar pentru asta venise în lume. Şi singur, pe cruce, în mijlocul chinurilor, între doi tâlhari, părăsit până şi de ucenicii Lui – pe care de curând îi numise „prieteni” – se ruga Tatălui Ceresc pentru cei ce-L răstigniseră, dar şi pentru ucenicii care-L părăsiseră, zicând: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Noi, poporul român, ne aflăm în acest moment Este binecunoscut faptul că şi noi, poporul istoric singuri, PE CRUCE, între tâlharii care ne român, am făcut minuni în ultima perioadă a conduc acum ţara, batjocoriţi de străini şi părăsiţi existenţei noastre: Trăind cu Hristos în inimă şi chiar şi de fraţii noştri care, până de curând, veneau respirând împreună cu El, deşi suntem un popor mic, împreună cu noi la aceeaşi biserică şi se rugau în Numele Lui am rezistat, neclintiţi, sute de ani în împreună cu noi la acelaşi Dumnezeu. Să ne rugăm faţa ameninţărilor unor mari imperii, şi tot în Numele şi noi, ca Iisus: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Lui i-am lecuit pe leproşi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, Şi, amintindu-ne că totuşi, în cele mai grele pe gârbovi etc. (adică pe turci, pe tătari, pe poloni, momente, pe Iisus cineva nu-L părăsise: Sfânta Lui pe austro-ungari, pe fascişti, pe sovietici, pe Mamă, aşa cum nici pe noi în cele mai grele comunişti) de dorinţa lor de a ne cuceri şi supune. În momente nu ne-a părăsit şi nu ne părăseşte mama această perioadă românii au fost mereu prigoniţi, noastră – Sfânta Biserică Ortodoxă, să aşteptăm cu judecaţi, condamnaţi, ocărâţi, scuipaţi, bătuţi. Am bucurie moartea şi ÎNVIEREA ! avut şi noi apostolii noştrii: Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, NOTĂ: Subtilul pleonasm din titlu este Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, premeditat, pentru a întări ideea.

Alexandu Lăpuşneanu, Vasile Lupu, Matei Basarab, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu şi mulţi alţii. Înainte însă de toţi aceşti apostoli, am avut TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Giurgiu Silvia Comori de Ziua Mamei Deschid cu degetele tremurând cufărașul de lemn maron cu încrustații cândva aurii, după ce am descoperit cheița ruginită pe alocuri, printre podoabele ponosite ale unei tinereți îndepărtate și umile. Cercei, inele, coliere lipsite de orice valoare, nici chiar sentimentală, căci timpul le-a șters din memoria mea proveniența, zornăiesc trezite din somnul vremii, surprinse și deranjate, când degetele mele înfiorate de emoție le-au răsfirat, căutându-le sclipirile stinse. Le-am regăsit într-un dulap vechi din podul casei, pe care l-am explorat la îndemnul mamei ce își voia înapoi câteva obiecte rătăcite prin colbul uitării.

Am șters praful de pe capacul decolorat și am răsturnat conținutul cutiei de metal care găzduise cândva bomboane de ciocolată pentru bradul de Crăciun iar cheița misterioasă mi s-a agățat insistent de inelul de pe deget, încurcându-și firul cu care era legată, de lucrătura acestuia. Am desprins-o cu grijă și am ținut-o ridicată în fața ochilor, invocând parcă amintirile să-mi dezvăluie misterul ei. Am căutat cu privirea acel obiect dotat cu încuietoare și am zărit noptiera prăfuită care sprijinea o oglindă aburită de timp, cu ramă de lemn sculptat, din care curgea praful fin obținut prin munca asiduă a cariilor. Mi-am privit intrigată profilul incert în undele cenușii ale acesteia și am tras cu oarecare sfială de mânerul ușii, care s-a deschis cu un scrâșnet înfundat. Înăuntru era curat, căci praful și păianjenii nu putuseră pătrunde. Am ridicat de un colț caietele de școală, frumos rânduite și am citit numele elevului care le umpluse cu șovăielile și nedumeririle lui. Am zâmbit cu ochii umeziți de surpriză și dor. Numele fiului meu a înflorit sub ochii mei visători și mi-a trezit amintiri scumpe. În teancul alăturat, am regăsit pe cel al fetiței mele și am recunoscut scrisul ei ordonat și cochet.

Deodată, în podul întunecat și populat cu umbre, insecte și rozătoare a răsărit soarele tinereții mele, care lumina pajiștea copilăriei pe care zburdau doi prichindei zgomotoși și frumoși. I-am privit cu ochii minții surâzând și lăcrimând de duioșie și i-am chemat în prezentul meu. Chicotind mi-au arătat cufărașul maron care se ascundea printre caiete și fetița cu păr castaniu și aspru, care îi tot cădea peste ochi îmi întinse cheița argintie. Am stat astfel ascultând fericirea, urmărind indiciile jocului, clipe nedefinite. M-am aplecat și am pipăit interiorul noptierei, orbită de lumina evidenței. Inima a tresăltat înfiorată când palma mea a modelat cu precizie forma cufărașului tainic. L-am tras afară și strângând la piept teancurile de caiete, m-am apropiat de luminatorul triunghiular prin care lumina de afară străbătea timidă, m-am așezat pe o ladă de zestre

care aparținuse cândva bunicii, ea însăși izvor de revelație și amintiri și am mângâiat duios cufărașul maron. Prelungeam intenționat așteptarea. Vocile cristaline îmi dezvăluiseră deja misterul lui.

Cu un suspin cheița mi-a redat comorile ascunse acolo de mine însămi, sub impulsul conservator al sufletului. Razele sfioase au scos din uitare zeci de scrisorele ilustrate cu inimioare și floricele, desenate de fetița cu păr castaniu și băiețelul cu ciuf țepos.

Cele două chipuri de îngeri îmi umpleau fiecare celulă a minții și bilețele cu declarații de dragoste pură și înflăcărată înfloreau în sufletul meu emoțiile intense ale bucuriei de a fi mamă, atunci și acum. Îmi lăsau scrisorele de dragoste peste tot. Le descopeream prin buzunare, prin geantă, între paginile cărților pe care le citeam, în sertarele mobilei de bucătărie, sub pernă și chiar lipite de frigider. Le adunasem pe toate cu pioșenie și dragoste mare și le încuiasem în cufărașul din lemn de cireș, când anii au oprit fluxul acelui șuvoi de inocență și iubire necondiționată, lăsând locul altei iubiri mai mature, exprimată prin gesturi și fapte. În fiecare an de 8 Martie, dovezile de iubire s-au concretizat mereu altfel cu anii, dar inocența, puritatea și dragostea în forma ei cea mai autentică au rămas păstrate în sipetul fermecat, care acum se află la loc de cinste în prezentul meu, de unde an de an zboară peste lumea mea, fluturașii minunați ai unei iubiri nestinse.

39

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Am plâns... până când toate lacrimile mele au înghețat în suflet, și... m-am trezit asemeni unei stânci, de neclintit, devenind un „om de piatră”....

Doar că acel ocean de lacrimi înghețate... nu mi-a luat doar lacrimile, ci și sentimentele. Le-a prins acolo în icebergul din suflet și le-a ținut ca amanet.

Nu mai voia să mi le înapoieze... m-a transformat într-un „om de gheață”... Îmi păsa de cei din jurul meu, dar atât... îmi păsa.

Acea năucitoare temperatură îmi paralizase iubirea.

Iubirea față de mine însămi întâi, apoi iubirea în general... În timp, aveam să realizez că eu nu mai puteam iubi... pe nimeni! Îmi erau dragi, dar nu-i iubeam. Nu eram capabilă! Nu aveam cu ce și... credeam că nu mai aveam nici pe cine. Eram secătuită!

Continuam totuși să mă amăgesc că iubesc oamenii, așa cum sunt ei. Simțeam că nu mai exista cale de ieșire. Pentru mine iubirea murise. Era iceberg!

Doar că într-o zi, peste lacrima mea a căzut o bucată de cer. Și a colorat-o în albastru. Mi-a risipit toată neputința lacrimilor de până atunci și toată neîncrederea în ceea ce sufletul meu ar fi putut dărui...

Așa am făcut cunoștință cu acea culoare, albastru... Mi s-a prezentat sfioasă, o chema „LINIȘTE”. Am devenit apropiate, în scurt timp, iar astăzi suntem amândouă părți de lacrimă... Lacrimă albastră.

Uneori mai plâng... dar e un plâns al liniștii.

Liniștea din suflet...

taifasuri... 42-46

Many

40

Adrian Goia Să plangi!

Prefaţă

Să plângi dacă sufletul ți-e greu! Nu-ți fie teamă să faci asta, plânsul te eliberează!!!...

Așa am crezut toată existența mea.

Doar că eu am fost sora cea mai bună a lui, multă vreme...

Am plâns prea mult și mult prea devreme...

Am plâns pentru fiecare gest care mi-a rănit sufletul.

Am plâns pentru fiecare vorbă primită, cu intenția clară de a-mi trimite durere.

Am plâns pentru fiecare lacrimă a celui aproape de sufletul meu. Am plâns pentru neîmplinirile celorlalți.

Am plâns pentru că viața a jucat cu mine cele mai „ticăloase” jocuri ale sale. Am plâns pentru că am fost suficient de naivă să am încredere în oameni.

De mult prea multe ori!

Am plâns atunci când am devenit femeie, pentru că nu așa visam să fie. Am plâns după adolescență, pentru că atunci am făcut cunoștința pentru prima dată cu sentimentul de iubire.

Am plâns pentru fiecare nor ce venea să mi amenințe umbra de fericire ce-mi mai rămăsese.

Nu spasmele sau erorile vieţii fac din artă un deznodământ. Mai degrabă fluctuaţiile ei, destinul insular al inimii sau caldarâmul pierderii de minţi. Se întâmplă şi în cazul Nicoletei...

După ce şi-a secătuit rezervele lacrimale, un alt supliciu îi ispiteşte cauza. E şi proză şi poezie. Cu atât mai bine. Frecventată de tentaţia mărturisirilor nocturne, nostalgia Nicoletei (Many) este ca o erupţie a Eternului în timp.

Nu descalifică slăbiciunea ei pentru trecut, dar nici nu-l ridică la rang de obsesie. Cuprinsă de tinereţea primului ei dezacord, ea nu mai lasă nicio altă suflare să-i vegheze pustiul. Numai din ochii unui poet mai poţi dezerta din leagănele firii, inventând în tine spaţiul unor străzi neîntinate de semeni.

Când odaia miroase a singurătăţi finale, doar mireasa unui zâmbet te mai poate izbi de secolul luminilor.., atârni apoi de clanul unor ierni matrimoniale, fără să porţi în tine secretul fulgilor. Nicoleta însă se topeşte la întâmplare, la marginea unei emoţii în conivenţă cu toţi fulgii din ea, gata să plutească mai etern decât ei...

Dacă până acum şi-a purtat singură linţoliul, mă întreb prin ce minune ar mai putea iubi?

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

AureliaAlbAtros Un gânditor al nimănui...

De cele mai multe ori îmi plimb sufletul pe-o melodie cu-n nimb vaporos și multicolor ce mă protejează de tot ce înseamnă profanare de suflete nevinovate. Știu că îngerii furioși, indiferent ce ai face să te îndepărtezi, te vor aduce înapoi!

Ar trebui să alerg printre visele calde ale unei zile de iarnă, să stau într-o lumină ocrotitoare și Omul cu-n orgoliu mai întunecat va arunca să scriu o scrisoare. O scrisoare în care timpul din vârful peniței, învechite și deformate, doar nu mă doare, dar... cuvintele nu-mi pot reda frigul din sufletul lui, iar dacă are o amintire mai simțirea. luminoasă sau caldă se va ține strâns de ea Am un plic alb pus pe o etajeră a sufletului, la până caruselul vieții îi va domoli vârtejul din care mă uit incapabilă să-l folosesc. Îmi învârt vârful peniței. gândurile prin ceruri polare și nu le pot atinge, nu le pot pune acolo unde mi-aș dori, sunt atât Unii îşi ascund inteligenţa din orgoliu şi, de alunecoase... din cauza asta, proştii sunt foarte Privindu-mă prin fereastra sufletului nu mă orgolioşi.(Victor Martin) recunosc... eu, cea care mă pierdeam printre visele frumoase, glumind zâmbitoare... nu pot Se uită: visa, nu pot simți bucuria unei zile din martie, Orgoliul îngroapă fericirea. (Vauvenargues) plină cu ghiocei și soare.

Nu mai simt melodia caldă a unui pian caremi încântă sufletul pintr-o simfonie în care mă simțeam plină de optimism și candoare... sper să fie totul trecător și să-mi revin.

Dar, am devenit întâmplător, un gânditor al nimănui ce plutește involuntar peste mări și câmpii întinse fără a putea să se bucure de frumusețea lor... simt cum mă strânge, ca într-un corset, tristețea, fără să-mi ceară voie.

Uneori am impresia că... totul este inutil!

Vârtejul din vârful peniţei Fiecare vârf de peniță se potrivește cu modul de a gândi diferit. În mod normal, dacă penița poate fi reparată sau recondiționată, se încearcă repararea și recondiționarea.

41

Eu sunt de părere că încercarea de a salva penița domolește vârtejul din vârful ei, chiar dacă are vârful cam îndoit din cauza prea multor conjugări alb-argintiu, alb-negru, foarte dure.

Furia vârtejului poate afecta cuvântul, chiar melodia plină de căldură a foii pe care penița își exprimă gândurile, de cele mai multe ori contraatacuri puierile pe care penița le suportă cu stoicism și îndârjire.

Eu nu-mi fac griji, pentru mine furia unei penițe, ce este cam tocită deformând cuvinte, emoții și stări, este inofensivă. anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

energii subtile, biruitoare, specifice vetrei natale, pentru toate răspântiile și probele de foc ale vârstelor sale de la cumpăna mileniilor.

Intuind - încă din copilăria-i fabuloasă – că suntem lumină unii pentru alții, fiecare primind și amplificând, în pocalul inimii sale, lumina celuilalt (pentru a-l parafraza pe marele cărturar și duhovnic Dumitru Stăniloae), viitoarea unică actriță a intrat într-o rezonanță placentară cu lumea satelor brănene, cu Pravila nescrisă a Moeciului, Grădiștei și a Branului.

Dan Lupescu Medalion LENI PINȚEA-HOMEAG

De sete ars, ajuns la iezer, cerbul…

Din stei și din cremene ivită, precum Venus din spuma mării, din neamul, de opt ori milenar, al pelasgo-dacilor, care trăiau agățați de munți, ocrotiți de spiritualitatea lor de-o vârstă cu Lumina, sacerdoți ai iubirii și iertării, profilați pe un cer magic, prin care hălăduiau toate istoriile lumii, vegheate de Marele Lup Alb, invizibile pentru cei ce nu parcurseseră toate treptele Academiei Focul Sacru, și din neamul haiducului nepereche al septentrionului românesc născută: Pintea Viteazul, țâșnită ca o scânteietoare așchie de brad, veșnic tânăr, atins de lama de brici a securii îmbietor-înșelătoare -, actrița Leni PințeaHomeag a concentrat, în destinul său unic, cele mai bogate filoane de aur și argint (tezaure salvatoare, pentru un mileniu, ale Imperiului Roman), filoane de chihlimbar (mult prețuita piatră a Soarelui și a sănătății) pentru bijuteriile tămăduitoare dăruite Marilor Curți, izbucuri de purpură imperială și marmoreene vibrații, de pe sfântul pământ al genezei sale românești.

42

Din demnitatea și dârzenia străjerilor voievodali ai acestor drumuri despicate printre stânci vulturești, din hărnicia, ambiția și tenacitatea, altitudinea morală impecabilă, bunul simț și vocația măsurii, a dreptei judecăți, a cuminecării și credinței nestrămutate în Dumnezeu a oamenilor din stei și din cremene, de aici -, Leni Pințea-Homeag a învățat cea dintâi și cea mai valoroasă Lecție de viață, pe care a respectat-o cu sfințenie și a lăstărit-o în zecile de roluri interpretate.

Tot de pe acest țărm de vis și de sub genele acestui ochi de cer de o puritate divină, izvodind, parcă, din coamele matusalemice ale Carpaților: zimbri încremeniți în veșnicie -, Doamna Leni a deprins ținuta dinastică, de esență pură, a Reginei Maria, Regina Soldat, de o naturalețe, căldură și omenie dezarmante, fără ale cărei fervoare diplomatică, frumusețe lăuntrică și exterioară copleșitoare, fler politic de veritabil Bărbat de Stat, clarviziune strategică și tranzacțională, demne de Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân ori Matei Basarab, de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, fără aceste virtuți desăvârșite de istorie - făurirea României Mari nu ar fi fost posibilă și nu ar fi avut fantastica susținere a marilor puteri din Europa și a Statelor Unite ale A răsărit, pe această lume, în miez de primăvară, Americii. sub geana surâzătoare a vestitului Castel Bran, prin Pornind de la modelul celestin al Reginei Maria, care Prințesa Ileana (cu al cărei prenume va fi de la matricea tainicelor umbre ale Castelului Bran și botezată) își juca anii cu aură de inocență și ale filtrului Vămii medievale a locului -, Leni Pințearegalitate duioasă.

Homeag a găsit calea și forța de a da viață scenică Și sub un măr imens - rotat ca nucul lui Odobac, unei suite serenisime de soții de voievozi și domnitori ori, mai degrabă, ca Stejarul din Borzești sau ca români, de regine ale lumii, cu statură impunătoare, Gorunul de la Țebea – a văzut lumina zilei, încălzită greu de uitat. rapid de suflarea caldă a blândei văcuțe Stela Inconfundabila actriță a altoit aceste obârșii (Steaua Polară?) ce născuse cvasi-concomitent cu nobiliare și modele nemuritoare pe tulpina mereu Maria, Mama pruncuței ce avea să devină, peste redimensionată a inspirației și înțelepciunii de a-și decenii, marea actriță Leni Pințea-Homeag. consolida în permanență, fără hiatusuri și răgazuri Curcubeu între Nordul silvan-umbros și Sudul levantine, cultura generală și de specialitate, solar-incandescent al Regatului României, în care orizontul filosofic și ontologic. văzu lumina zilei, poartă între aceleași puncte Studiul domniei sale a fost unul temeinic, cardinale, dar și printre piscurile semețe ale munților noștri nepereche: Piatra Craiului și Bucegi -, locul sistematic, și necontenit. Studiu aplicat și în nașterii sale, în Țara Branului, i-a fost permanent, în profunzime. Cu tenacitate și răbdare de Sisif. Cu viață, de-a lungul unei cariere de 50 de ani, nu doar prospețime receptivă și propensiune pentru viitor. Cu matcă primordială și pavăză oțelită de dor, dar și sete de autoperfecționare și cerbicie în a repeta izvor legendar de apă vie, pentru ostoirea durerilor și zilnic, ore în șir, ca într-un ritual străvechi, exercițiile angoaselor de peste timp, pentru încărcarea cu de respirație și de concentrare inițiatică, de dicție și TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

impostație, de intonație și rostire expresivă.

Numai așa a putut da viață unei pleiade de 90 de personaje, pe care le-a trimis, aidoma unor sfere divine de lumină și iubire, să înflorească în sufletele spectatorilor.

Napoleon, pe câmpurile strălucitoarelor sale biruințe strategice și tactice, că: Imposibil este un cuvânt întâlnit numai în dicționarele proștilor. Pregătindu-se ca un șef al Marelui Stat Major al Armatei, ca un ofițer de elită, dar și ca un soldat extrem de bine antrenat, fizic și psihic, destoinic și dârz, ori ca un gladiator, singur în arena leilor, însă de neînfrânt -, Leni Pințea-Homeag a cules laurii succesului, răsplătită fiind cu premii naționale și internaționale, consacrându-se ca prima și unica actriță străină nominalizată vreodată drept cea mai bună din Europa, la Festivalul Internațional de la Manchester.

Dacă ar fi să avem șansa de a-i parcurge fișele de conspecte și studii, jurnalele de meditație, paginile de creații aflate încă „în șantier” ori în „chinurile facerii” (incluzând capitole din genul proteic al romanului de introspecție psihologică și disecție morală) -, am descoperi, aproape sigur, că urcușul nestăvilit al Doamnei Leni spre piscurile artei A avut înțelepciunea de a medita îndelung și de a actorului profesionist de certă amplitudine, măreție și culege roade spirituale înalte din observația cu maturitate irefragabilă a fost jalonat, luminat și adânci reverberații filosofice și etice a lui Konrad străjuit de stâlpii de pridvor ai unor aserțiuni cu virtuți Adenauer, conform căreia: Trăim cu toții sub același apodictice. cer, dar avem orizonturi diferite.

Lăsându-ne în voia unui exercițiu de imaginație, Pornind de la sentința lui Bill Meyer: Orice gând spicuim câteva dintre aceste vorbe de duh, cu este o sămânță -, Leni Pințea-Homeag a știut să se funcție de far călăuzitor, de orchestrator al ferească de avertismentul: Dacă plantezi mere acre, gândurilor, îndoielilor, căutărilor și neliniștilor. Dar și nu te aștepta să culegi ionatane. cu valențe vii, fierbinți, dintr-o alchimie numai de

Dumnezeu cunoscută, pulsând spre zarea decantării Filonului dramatic străluminat de accente lirice, unei viziuni clare despre sine, despre iubirea interpreta magistrală a Phaedrei i-a rânduit pavăză aproapelui și a lui Dumnezeu, despre punctul atins și de crini imperiali, împletind, parcă, o horbotă de țintele directe spre Absolut. fulgurații din tezaurele vorbelor de duh din zarea Căutând să descopere, asemenea savantului Extremului Orient. Plecând de la impulsul: Crește un Constantin Dulcan, Mintea de dincolo -, unica actriță copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre Leni Pințea-Homeag a fost frământată neîncetat de cântătoare (cules din chintesența spiritului chinez), a una dintre dodiile celebre ale sculptorului Constantin Brâncuși: Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă. Exact asta a făcut Actrița: a mers pe Calea intuită a fi Justă, fără a se abate cu nici un pas din drum, fără a ceda nici unei ispite colaterale. Și a avut șansa de a se modela sub jeturile de lumină ale unor regizori dăruiți cu har, culminând cu aura Duhului Sfânt cu care a fost blagoslovit Silviu Purcărete, hermeneut năzdrăvan, Făt Frumos din lacrimă și Greuceanu înroșit în focul străfundurilor umane, magistral director de scenă, cu neîncetate apeluri și racursiuri la sincretismul tuturor artelor, cel ce a revoluționat arta spectacolului de teatru din răspântia de purpură a secolelor XX-XXI, lăsându-i siderați de frumusețea audio-plastică pe cronicari dramatici, confrați și spectatori din marile capitale ale teatrului mondial.

43

… De la Mahatma Gandhi -, Leni Pințea-Homeag a reținut și a pus în practică, neostoit, afirmațiaîndemn: Omul este produsul gândurilor lui; el devine ceea ce gândește.

Perfecționistă din naștere, luptând, cu forță inimaginabilă, să-și însușească toate tainele Artei și Științei Actoriei, printr-o asiduă autoeducație, țintind totdeauna performanțele de excepție, pragurile absolutului - deși nu este născută în zodia iconoclastului Împărat al Franței -, Doamna Leni a fost convinsă totdeauna, împreună cu și alături de anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Branului și Moeciului, ocrotită de crestele materne ale munților noștri de lumină, iubire și închinare: Piatra Craiului-Bucegi -, Leni Pințea-Homeag își dă, noapte de noapte, întâlnire cu Vârful Omul, cu Sfinxul, cu Babele și Dochia Sa, din acest munte sfânt al dacilor. ținut, de-a lungul vieții, cont de câteva inscripții în porțelan străveziu, transparent, și în arabescuri de filigran nipon: Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă; Fericirea vine în casa în care se râde; Râurile adânci curg liniștit.

Peste zi, Actrița se lasă învăluită în lumina mântuitoare a liturghiilor și vecerniilor înălțate sub cupola Bisericii de Lemn cu hramul Sfinții Constantin și Elena, pe care a ctitorit-o în curtea sa… Liturghii și vecernii difuzate prin intermediul boxelor nevăzute, dăinuind ca un curcubeu fraged-aură a Duhului Sfânt peste podul Șimon și valea Fâșului, peste satele brănene de aici și din zare.

Ca slujitoare devotată a artei de la luminile rampei, a găsit resursele lăuntrice, capacitatea de a Zilele vin și trec, în sunetul dulce-răvășitor al trăi și de a transmite - prin unde emoționale clopotelor de bronz și al scândurii de lemn cald: vulcanice, către spectatori - mesajul: Când desenezi toaca din lamură de brad secular, mai presus decât (n.n. când interpretezi) o ramură, trebuie să simți lira lui Orfeu, cu care poetul trac îmblânzea fiarele adierea vântului. pădurilor.

Trecând peste obstacole de tot felul, care păreau, Zilele vin și se petrec, toarse și împletite în uneori, insurmontabile, Leni Pințea-Homeag a știut fuiorul privirilor blânde cu care maica stareță Rafaela să se cunoască atât de bine pe sine, încât și-a impus și măicuța Elefteria luminează zilele dinlăuntrul și să biruie de fiecare dată, în virtutea altor vorbe dinafara Schitului, dau viață mușcatelor, gazonului, înțelepte, precum: Cei care doresc să cânte, găsesc plantelor de leac, tuturor vegetalelor din solar și, nu întotdeauna un cântec. în ultimul rând, fac să-i înflorească Doamnei Leni, în Dorindu-și mereu să interpreteze roluri magnifice, suflet, credința în mântuire și în puterea Actrița a fost răsplătită cu distribuții pe măsură. 330 tămăduitoare a rugăciunii… de spectacole, în zeci de țări de pe cinci Olimpiana tragediană Leni Pințea-Homeag – continente ale planetei Pământ, dintre care 101 comparată, admirativ și cumulativ, cu Maria Callas și numai cu PHAEDRA, ca și includerea în grupul Katina Paxinou – rămâne cea mai puternică și cea de elită al celor 500 de personalități alese pentru mai frumoasă Phaedra din zorii veacului XXI: Capsula Timpului, constituie doar două dintre PHAEDRISSIMA. Și dintotdeauna! mărturiile supreme.

Cum a fost posibilă această izbândă artistică, Și, totuși, în ultimul an de activitate scenică – recunoscută peste tot, pe globul terestru, de maeștri retezată brusc, deși se afla la apogeul creației sale ai artei cu impactul cel mai rapid asupra publicului? artistice –, un director cinic al Teatrului Național din Un prim răspuns este următorul: Doamna Leni nu sCraiova i-a refuzat rolul protagonistei din cunoscuta a cantonat în țarcul, strâmt, al interpretării cenușii, capodoperă Mutter Courage, chit că era solicitată, „de serviciu” a unuia dintre personajele concomitent, de doi regizori străini, exact pentru cutremurătoare, a cărui soartă zguduie de milenii acest rol… omenirea.

Spirala destinului său unic (brâncușiana spirală Leni Pințea-Homeag a reconstituit destinul de care aminteam mai sus), destin presărat cu Phaedrei, blestemată de zei să se îndrăgostească 44 biruințe scenice, bucurii înalte, aplauze furtunoase, mortal de fiul său vitreg. sute de cronici în mass-media de pe glob, faimă Cu ochi și antrenament de psiholog fin, cu minte internațională, dar și cu momente de cumpănă, chiar deschidă – de iubitor, mare iubitor al oamenilor - și de șocuri cu iz letal și dureri înăbușite, ne aduce, rigoare feerică de antropolog, nu în cele din urmă cu acum, în fața stampei bulversante a marelui poetnaturalețe și simplitate – totdeauna profundă -, cu filosof Lucian Blaga, în care se regăsește tensiunea devoțiune și capacitate extraordinară de transmitere sângerândă întru eternitate a trăirilor Doamnei Leni a emoției dincolo de marginile scenei -, Leni PințeaPințea-Homeag, din ultimul său an de creație Homeag a studiat, din aproape în aproape, adânc, scenică: tot mai adânc, meandrele Ființei Phaedra – atât de De sete ars, cum tremură în totul, răvășitoare și abisale încât, de două-trei mii de ani, ajuns la iezer – cerbul! Dar abia tulbură somnul locuitorilor planetei. atinge apa mulcomă cu botul.

Actrița și-a asumat, cu luciditate dureros de dulce Din luciul albăstrui, precum e fierul, și vibrație cromatic-neguroasă orbitoare, hăurile sorbind, cu grijă-alege, parc-ar vrea, tragice peste care Phaedra trebuie să treacă. să bea ușor, din apă, numai cerul.

A trăit cu intensitate maximă flăcările mistuitoare, Retrasă pe meleagurile natale: gura de rai a TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

de iad, care o ard lăuntric așa de tare încât o fac să se năruiască în sine precum turnurile zgârie-norilor Gemeni din New York.

Punctul culminant al interpretării sale eclatante îl atinge Leni Pințea-Homeag în clipele de tensiune terifiantă și de tăcere devastatoare, tăcere mai grăitoare decât o Niagară de cuvinte dezlănțuite, când – incredibil, dar adevărat – îi face pe spectatori să audă… neauzitul: scrâșnetul fatidic al sabiei cu care își spintecă vintrele.

Mii de tunete și fulgere se declanșează, concomitent, în inimile, în mințile și în sufletele celor prezenți în sala de teatru, atunci când Actrița își străpunge - cu lama de oțel rece, implacabil – pântecul: zona sacră numită metaforic oceanul vieții, de samuraii care aleg să-și facă harachiri chiar în acest punct energetic vital, decât să se lase înfrânți de soartă.

Leni Pințea-Homeag atinge culmile tragismului debordant (ale omului strivit, pe nedrept, de zei), în clipa premergătoare sinuciderii, când - printr-un gest neașteptat, decupat instantaneu din spectrul morții - linge lama necruțătoarei săbii, cu o voluptate și lascivitate incredibile, apoi și-o înfige în zona osului sacru.

și a Casei-Muzeu-Schit din Moeciu de Jos, întâlnindu-se cu spiritul părinților Actriței: Maria și Nicolae, cu tinerețea veșnică a celor cinci frați și surori, cu lumina fulgurantă a străbunilor paznici de hotare și de trup de Țară, păstori ai Spiritului Românesc răsădit sub Ursa Mare, în fiecare basm și eres răsădit, în fiecare inscripție (din limba zimbrogeților) de pe ie și maramă, zăvelcă și ciupag, de pe poale și brâu de lână, de pe cojoc, ceramică, răboj și poartă sacră, dăltuită în lemn, încinsă/ întărită cu funia vieții, Roata Soarelui – Hora Dacică, dintele de lup și câte alte simboluri năzărite peste milenii… Și astfel, ca o fiică a lui Zamolxe, Deceneu și Zalmoxe, Doamna Leni rămâne întrupată din Lumină și Iubire, din stei și din cremene, din Armonie și din Iertare – Umbră Albă, Sidefie, stropită cu picuri de rouă și lacrimi de Lună Nouă, Lupoaică Albă și Neînfricată, ocrotitoare a tuturor existențelor din această gură de rai și din sfânt picior voievodal de munte, de unde toate au izvodit și curg în albiile înveșnicite ale lumii, ale universului… *Finalul volumului în curs de apariție PHAEDRA. PHAEDRISSIMA – LENI PINȚEA-HOMEAG. 180 de spectacole triumfale pe cinci continente de pe Terra.

ECOURILE CAPODOPEREI.

Sunt clipele de apoteoză tragică, de seism necruțător, care ne fac să înțelegem – peste timp – de ce și-a cultivat, cu atâta osârdie nebănuită, idealul de actriță puternică, misterioasă, dar cu atât mai demnă de prețuire.

Leni Pințea-Homeag punctează decisiv prin rolul Phaedra. Probează că este, pe deplin meritat, Stea a scenei, percutantă și carismatică, precum oricare dintre Starurile de prim rang de pe Broadway ori de la Hollywood.

Dar având flerul de a sta departe de jalnicele deșertăciuni ale lumii, protejându-și cu obstinație viața personală. Cultivându-și imaginea de om printre oameni, nicidecum de… semizeu, pierdut prin zări nemuritoare. Respectându-și, adică, matricea străveche, nobiliară, spiritul locului/Spiritus Loci – simțul măsurii, modestia funciară, virtuțile morale ale Cumințeniei Pământului, care frică de Dumnezeu înseamnă, înainte de toate.

45

Prin întreaga sa carieră, Doamna Leni ar putea mărturisi oricând, parafrazându-l pe George Enescu, cel mai valoros muzician român din toate timpurile: Nu, n-am părăsit munții, colinele și pădurile de acasă. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul păsărilor. Le-am luat cu mine și le aud cântând în inima mea.

De pe cinci continente ale Terrei, ecourile spectacolului capodoperă PHAEDRA – scris și visat de Silviu Purcărete, în viziune răscolitoare, clădit scenic de Echipa de aur a Teatrului Național din Craiova, în frunte cu Leni Pințea-Homeag - se întorc, zi de zi, în curtea sfântă a Bisericii de Lemn anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

„Degustător” Pâlnie zici c-are-n gură, Vinul nu mai are gust Şi el bea fără măsură, Crezând că va da de... must.

Constantin Mîndruţă

Viaţă

Capra vecinului Pe el nu-l priveşte Dintre dobitoace Capra, ci doreşte La iarnă s-o joace.

Timpul vine şi se duce, Dar nimic nu e în van, Fiecare-şi poartă-o cruce...

Crucea de pe Caraiman.

Se poate răci

Când e vorba de „rodaj” Ai grijă, pe îndelete N-are să-i placă „rodajul” Şi-ţi va zice: Măi, băiete, Sări-ţi-ar… „kilometrajul”!

La D.N.A.

Când se-ajung Să n-ai de-a face cu tipii Ajunşi în nişte fotolii, Ei nu pot avea principii, În schimb au multe... orgolii!

Nici-o masă fără peşte, Ni se tot spunea mai ieri, D.N.A.-ul ne uimeşte: Mesele-au… audieri!

Hoţii de păduri

De unde începe jaful Să se jefuiască-o ţară 46 Nu-i nevoie de-armament

Defrişarea e un semn: De sub noi pământul fuge, Voi, cu capete de lemn, N-aveţi lemn... nici de coşciuge!

Băncile de peste lume

– Se dă lege, bunăoară, Şi-ncepe… din Parlament!

Declaraţie de dragoste Ce s-o-ntindem ca pe gumă?

Sunt specialist în slove!

Cu iubirea nu-i de glumă Şi-ţi declar din prima... love!

Discuţii aprinse, Azi în Parlament, Gurile deschise Provoacă... curent.

Dacă-n credit ai căzut, N-ai să poţi uita vreodată, Ochi de drac de n-ai văzut, Orice Bancă îţi arată...

Baba se piaptănă!

Se aud petarde, Presa nu mai tace!

Europa arde, Baba, freza-şi face...

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

coperta3 p47 caseta redacţională, publicitate

47

anul III, nr. 3/19, 2018, martie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Apostol Cristina Femeia în gânduri scrise...

48

„Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii.” Anne Rice „În cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie.” Virginia Woolf „Din pasiunea unei femei izvorăște viața eternă.” James Clavell „În iubire, femeile sunt profesioniste, iar bărbații amatori.” Francois Truffaut „Nici-o femeie nu e frumoasă sau urâtă până nu ajungi s-o cunoști.” Marin Preda „Toate popoarele civilizate au respectat femeia.” Jean Jacques Rousseau „Femeia frumoasă place ochiului, femeia blândă place inimii. Prima este o adevărată bijuterie, dar a doua este o comoară.” Napoleon Bonaparte „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.” William Shakespeare „Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” Grigore Vieru „Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație.” Brigham Young „Frumusețea ei îți captează atenția, dar personalitatea ei îți captează inima.” Anonim „Dumnezeu a creat bărbatul întâi. Întotdeauna există o schiță înaintea operei de artă.”

Anonim „Dumnezeu le-a dat femeilor intuiție și feminitate. Folosită corespunzător, această combinație poate suci mințile oricărui bărbat care le iese în cale.” Farrah Leni Fawcett „Femeile sunt acele surprize pe broderiile vieţii.” Marin Moraru „Femeia este un cadou care te alege.” Georges Brassens „Femeia este termometrul civilizaţiei.” George Călinescu „Femeia! Prima ficţiune pe care cerul a dat-o pământului.” Charles Nodier „Deosebirea dintre o femeie frumoasă şi un trandafir este că femeia e conştientă de frumuseţea ei.” George Budoi „Femeile au nevoie doar de trei lucruri în viață: apă, mâncare și complimente.” Chris Rock „Nu cred în clișeul cu sexul slab și tare. Sunt convins că femeile au împins lumea înainte.” Bedros Horasangian „Sunteţi mândri când cuceriţi atâtea femei tocmai fiindcă nu ştiţi ce este femeia… Cine aleargă şi nu se opreşte la una singură pierde din femeie ce e mai bun.” Camil Petrescu „Marea întrebare, la care nu știu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: „Ce vrea de fapt o femeie?” Sigmund Freud Notă: Femeia este o creatură fascinantă, motiv pentru care ea a inspirat mari artiști în operele lor de artă, în muzică, în pictură, sculptură și în cuvinte. Femeia e mai presus de orice!!! după: vorbepentrusufletblog

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198