Soborul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului 7 ianuarie
Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), sau după articole specifice de pe web realizată de Ioan Muntean.
Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.
Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.
Soborul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului (7 ianuarie)
A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului. Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.
Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mâna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mână se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mâna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor. Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcânduse bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mină şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc
dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci.
Amin.
Cuvînt despre cinstita mână a Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie) După ce Irod, împăratul cel fără de lege, a tăiat capul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, cinstitul său trup a fost îngropat de ucenicii săi, aproape de mormântul Sfântului prooroc Elisei, în vestita cetate Sevastia din Samaria; pentru că în acest loc s-a săvârşit ospăţul cel fără de lege al lui Irod şi necuratul dans al fiicei Irodiadei. Sfântul Evanghelist Luca propovăduia pe Hristos şi înconjura multe cetăţi şi a ajuns şi în cetatea Sevastia, iar de aici urmă să se ducă în Antiohia, patria sa, şi a vrut să ia cu sine trupul Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul,
care era nestricat şi întreg, dar n-a putut, deoarece nu i s-a dat voie de locuitorii Sevastiei, care cinsteau foarte mult moaştele Botezătorului şi cu dinadinsul le păstrau. De aceea, Sfântul Evanghelist Luca, luând de la sfântul numai mâna cea dreaptă, care a botezat pe Domnul şi Stăpânul nostru Iisus Hristos, a dus-o în cetatea sa Antiohia şi cu dânsa, precum cu o vistierie de mare preţ, răsplătea cetăţii sale pentru creşterea ce a avut întrînsa. Din acea vreme sfânta mână a Botezătorului era la credincioşii antiohieni de mare cinste, căci printr-însa se săvârşeau multe minuni. Multe vremi şi mulţi împăraţi trecând, a venit Iulian, călcătorul de lege, care pe faţă lepădându-se de Hristos şi închinându-se idolilor, făcea mare rău Bisericii lui Dumnezeu, nu mai puţin decât chinuitorii care au fost mai înainte de el. Nu numai pe credincioşii cei vii ai lui Hristos îi prigonea şi-i ucidea, ci s-a ridicat şi asupra morţilor cu tiranie şi fără de omenie; pentru că, scoţând din mormânt oasele sfinţilor celor care pătimiseră înainte, le dădea focului, iar bisericile lui Dumnezeu
şi toate lucrurile sfinte arzându-le, le prefăcea în cenuşă. Iulian acesta s-a dus şi în Antiohia, pe de o parte ca să aducă jertfă înaintea cetăţii necuratului său zeu Apolon cel din Dafne, iar pe de alta ca şi acolo să facă rău creştinilor şi să ardă lucrurile sfinte. Creştinii care erau în Antiohia, auzind despre venirea lui, au ascuns în taină sfânta mână a Botezătorului, într-un stâlp oarecare al cetăţii, care se numea Gonia, ca astfel să nu fie necinstită şi arsă de chinuitori. Ducându-se el în Antiohia şi făcând mari fărădelegi şi chinuire, apoi căutând cu sârguinţă mâna Botezătorului, după ce n-a putut s-o afle, a trimis în Palestina, în cetatea Sevastia, ca tot trupul Botezătorului care era acolo, afară de cap şi de mână, precum şi mormântul şi biserica lui, să se dea focului şi risipirii. Acest lucru s-a şi făcut, precum scriu Nichifor şi Chedrin. Fericitul Simeon Metafrast a scris acestea, că nu trupul Botezătorului, ci alt trup s-a ars în locul aceluia; pentru că patriarhul Ierusalimului, înştiinţându-se mai înainte vreme de porunca chinuitorului, a luat în taină din mormânt moaştele
Botezătorului şi le-a trimis în Alexandria, cu pază; iar în locul acelora a pus oasele unui mort şi acelea au fost arse în locul moaştelor Botezătorului, împreună cu mormântul şi cu biserica lui. Pierind degrabă acel fără de lege împărat şi dreapta credinţă iarăşi strălucind, mâna Sfântului Înaintemergător a fost scoasă din stâlpul de unde a fost ascunsă, ca o lumină de sub obroc, şi se cinstea de credincioşi, căci se săvârşeau printr-însa minuni, ca şi mai înainte, dintre care să spunem una. Un balaur mare şi înfricoşat se încuibase în hotarele Antiohiei, iar necuratul popor elin care era acolo, avându-l în numărul zeilor, îl cinstea cu jertfe în toţi anii, iar jertfa se săvârşea în acest chip: o fecioară fără prihană, păzită înadins pentru aceasta, se dădea balaurului, văzând tot poporul din priveliştea ce era gătită nu departe de peştera acelui balaur. Ieşind de la locul său, balaurul, arătându-se foarte înfricoşat la vedere, se târa şuierând, căscând gura, apoi luă jertfa care i se aducea şi cu dinţii rupând-o, o mânca. Pentru aceasta se luau fiicele Antiohiei, după sorţi. Atunci s-a întâmplat, într-un an, de au căzut sorţii pe unul din cetăţenii de credinţă creştină ca să
dea pe fiica sa balaurului spre jertfă. Iar el cu multe lacrimi ruga pe Hristos Dumnezeu şi pe Ioan Botezătorul ca să se izbăvească fiica sa de moartea aceea cumplită. Deci, sosind vremea praznicului acelui balaur urât de Dumnezeu, tatăl fiicei striga către Dumnezeu cu tânguire şi pe Sfântul Ioan Botezătorul îl chema spre ajutor. Ajungând la biserică în care era mâna Botezătorului, a rugat pe chelar să-i deschidă şi să-l lase să se închine la acea cinstită şi sfântă mână. Aceasta o făcea cu un gând tăinuit în inima sa, pentru care avea galbeni mulţi în sânul său. Apoi, când făcea închinăciune în sfânta biserică, înaintea sicriului în care era sfânta mână, a vărsat acolo galbenii din sân. Chelarul fiind iubitor de aur, a început a-i aduna cu osârdie, în care vreme creştinul acela, sărutând sfânta mână a Botezătorului, a muşcat în taină cu dinţii încheietura degetului mic, ascunzând-o la sine; apoi s-a rugat mult şi a ieşit de acolo, câştigându-şi dorirea. Deci, sosind acea cumplită zi în care era să se dea fecioara spre moartea cea nevinovată şi adunându-se acolo poporul, în ceasul jertfei, a venit tatăl, ducându-şi fiica spre mâncare balaurului,
făcând sărmanul rugăciuni din inimă şi având nădejde spre Dumnezeu. Pe când ieşea acel înfricoşat balaur din peştera sa, şuierând şi căscând gura, şi se apropia de fecioara aceea pregătită lui spre jertfă ca s-o mănânce, tatăl nu se depărta, chemând în ajutor pe Atotvăzătorul şi Mântuitorul Hristos Dumnezeu şi pe Botezătorul Lui. Apropiindu-se balaurul şi căscând gura, tatăl fecioarei a aruncat încheietura sfinţitului deget al Botezătorului în mijlocul gâtlejului balaurului şi îndată acesta a căzut mort, mântuindu-se fecioara de cumplita moarte. Tatăl ei, cu glas mare şi cu lacrimi de bucurie, înălţa mulţumire lui Dumnezeu Mântuitorul, şi Sfântului Botezător spunând la tot poporul lucrurile lui Dumnezeu cele minunate şi preamărite. Poporul care era de faţă, văzând balaurul mort şi pe fecioară vie, împreună cu tatăl lăudând pe Dumnezeu, la început se mira şi se înspăimânta foarte de acea minune; apoi, schimbându-se spaima în bucurie, într-un glas preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care întru cei de sus locuieşte şi spre cei smeriţi priveşte. Deci, antiohienii
au făcut prăznuire şi mare veselie, pentru că mulţime nenumărată de necredincioşi s-au adăugat la cei credincioşi, crezând în Hristos Dumnezeu. Iar în acel loc unde s-a făcut acea preamărită minune, au zidit o biserică frumoasă şi mare, întru numele Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi se mai povesteşte şi aceasta, că în ziua praznicului Înălţării cinstitei Cruci a Domnului, se înălţa de arhiereu şi acea cinstită mână a Botezătorului. Dar uneori se ridica în sus singură, iar alteori se lăsa în jos, prin aceasta însemnând îndestularea roadelor pământului sau lipsa lor. În adevăr, când se ridica, se făcea îmbelşugarea ţarinilor, grădinilor, livezilor şi viilor; iar când se lăsa în jos, urma lipsirea rodurilor şi foamete. Când, cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, năvălind agarenii, au luat Antiohia şi toate hotarele ei şi au început a o stăpâni, atunci acea vistierie de mare preţ, adică preacinstita mână a Sfântului Ioan Botezătorul era ca într-o robie. Drept-credincioşii împăraţi creştini puneau multă sârguinţă, cum ar putea să ia acea cinstită mână din stăpânirea agarenilor şi s-o aibă într-a lor împărătească cetate, dar nu-şi câştigau dorirea;
pentru că nu puteau nici cu aur, nici în alt chip s-o răscumpere de acolo. Apoi, împărăţind porfirogeneţii, fraţii Constantin şi Roman (913-959) - acel dar, mai scump decât toate vistieriile pământeşti, li s-a dăruit în felul următor: Unui bărbat cinstit din Antiohia, cu dregătoria diaconească, anume Iov, i-a venit un gând din dumnezeiască insuflare, cum ar putea să scoată sfânta mână a Botezătorului din stăpânirea agarenilor şi s-o aducă în creştineasca stăpânire. Deci, se afla acea sfântă mână în cea mai frumoasă biserică ce era în Antiohia, adică a Sfântului Apostol Petru; atunci Iov şi-a făcut locuinţa sa lângă acea biserică şi s-a împrietenit cu păzitorul de vase al bisericii, ca astfel să poată săvârşi mai lesne ceea ce-şi pusese în mintea sa. A încercat de multe ori să înduplece pe păzitorul de vase la lucrul său cel cugetat, dar dacă acela n-a voit, atunci Iov a făcut astfel: a gătit cină bună şi chemând pe păzitorul de vase, l-a ospătat şi l-a îmbătat; apoi, acela adormind greu, Iov a mers în taină în biserică şi, deschizând racla, a luat mâna Botezătorului şi a ascuns-o. Dimineaţa, deşteptându-se din somn păzitorul de vase, n-a ştiut de lucrul ce se făcuse.
Iov, în acea vreme, a ieşit din Antiohia cu cinstita mână şi mergea degrabă spre hotarele împărăţiei creştineşti, temându-se ca să nu se înştiinţeze cetăţenii Antiohiei despre ducerea sfintei mâini şi să nu vină în urma lui; apoi, cu dumnezeiescul acoperământ păzindu-se şi cu rugăciunile Sfântului Botezător fiind apărat, fără de vătămare şi fără împiedicare, degrabă a ajuns în stăpânirea creştinească. Deci, mergând în Calcedon, a descoperit taina pe care o păstra, arătând acea comoară nepreţuită, adusă din Antiohia, şi îndată a dat de ştire credincioşilor împăraţi; iar ei, auzind de acea veste bună mai presus de nădejde, s-au umplut de negrăită bucurie şi fără zăbavă au trimis la Calcedon corabia cea împărătească, cu preasfinţitul patriarh şi cu câţiva cinstiţi senatori, să întâmpine mâna Botezătorului, care se aducea la dânşii şi s-o primească în cetatea împărătească cu cinste. Întorcându-se de la Calcedon corabia, cu sfânta mână pe care o ducea însuşi patriarhul în mâinile sale, au ieşit la ţărm împăraţii şi tot poporul, ca şi cum întâmpinau pe Sfântul Botezător nevăzut,
venind din cer şi cu vrednică închinăciune o cinsteau cu osârdie, în psalmi şi în cântări, cu lumânări şi tămâie; apoi, sărutând-o cu dragoste, au pus-o în împărăteasca biserică, care era în palat. S-a întâmplat acea aducere a sfintei mâini a Botezătorului chiar în seara dumnezeieştii Arătări, mai înainte de sfinţirea apelor. Iar după acest praznic se făcea soborul Botezătorului cu multă veselie, în cinstea celui mai cinstit decât proorocii, a Sfântului Ioan Botezătorul, şi întru slava Unui Dumnezeu în Treime, Cel de toţi slăvit şi închinat, în veci.
Amin.
Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul În fiecare an pe 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte atât Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, cât şi aducerea mâinii sale drepte, din Antiohia la Constantinopol.
Parte din mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul (antebraţul) de la Mănăstirea Dionisiu, Athos
Potrivit tradiţiei, trupul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat în cetatea Sevastia din Samaria. Sfântul Evanghelistul Luca, care a mers să-L propovăduiască pe Hristos în diferite localităţi, a ajuns şi în Sevastia, unde a primit mâna dreaptă a Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu care L-a
botezat Mântuitorul. Evanghelistul Luca a dus cinstita mână în Antiohia, orașul său natal. Sfântul Nicolae Velimirovici, în Proloagele sale, scrie: „Se spune că în fiecare an la această sărbătoare a Sfântului, episcopul aducea şi mâna Sfântului Ioan înaintea poporului. Uneori mâna apărea cu degetele desfăcute, iar alteori strânse. În primul caz se arăta că anul va fi plin de roade, iar în al doilea că va fi lipsă de roade şi foamete”.
Mutarea cinstitei mâini la Constantinopol Secole mai târziu, când musulmanii au cucerit Antiohia, un diacon cu numele Iov a dus cinstita mână a Înaintemergătorului de la Antiohia la Calcedon din ordinul împăratului. De acolo, în ajunul
Bobotezei anului 956, a fost mutată Constantinopol și aşezată în palatul împăratului.
la
Din viețile sfinților aflăm că în anul 1263, în timpul cuceririi Constantinopolului de către cruciați, împăratul Balduin I a dat un os de la încheietura mâinii Sfântului Ioan Botezătorul lui Ottonus de Cichon, care, la rândul său, l-a dat unei mănăstiri cisterciene din Franţa.
Mâna dreaptă a continuat să fie păstrată în Constantinopol, până la căderea sub turci în 1453, când toate sfintele odoare au fost adunate şi depozitate în trezoreria Imperiului Otoman. Rodos, Malta, Rusia, Muntenegru După o mărturie a lui Wilhelm Gaorsan Gallo, vice-cancelar al Rodosului, în anul 1484 o parte din mâna dreaptă (palma) a Înaintemergătorului a fost
dată Cavalerilor Ordinului Sfântul Ioan din Rodos de către fiul sultanului Baiazid. În anul 1522, în urma asediului sultanulului Suleiman Magnificul asupra insulei Rodos, cavalerii au capitulat retrăgându-se în Malta cu tot cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 1798, Napoleon a cucerit Malta și i-a alungat pe cavaleri permițându-le să ia cu ei icoana și alte odoare sfinte.
În anul următor, țarul rus Pavel I (1796-1801) a devenit Mare Maestru al Ordinului, și a primit spre păstrare Icoana Maicii Domnului din Philermos, mâna Sfântului Ioan Botezătorul și o părticică din lemnul Sfintei Cruci. După moartea țarului Pavel în 1801, aceste sfinte odoare au fost mutate în Palatul de Iarnă de la Sankt Petersburg. În 1917, odoarele a fost duse de mama ultimului ţar, ţarina Maria Fiodorovna în Estonia,
Germania şi în cele din urmă Danemarca. Înainte de a muri, ea a dăruit cinstitele odoare Arhiepiscopului Antonie, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, care, în anul 1932, le-a dăruit regelui Alexandru I al Iugoslaviei în semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat de sârbi refugiaţilor ruşi. În 1941, datorită amenințării invaziei naziste, odoarele au fost mutate la Mănăstirea Ostrog din
Muntenegru, unde au rămas tăinuite până în anul 1996, când au fost redescoperite şi mutate în biserica mănăstirii Cetinje din Muntenegru. Mănăstirea Dionisiu – Athos O altă parte din mâna dreaptă (antebraţul) a Sfântului Ioan Botezătorul se află la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos din primii ani ai secolului al XIX-lea.
În 1778, sultanul Abdul Hamit a dat poruncă să se topească toate vasele de aur şi de argint pentru a le vinde, deoarece ducea lipsă de bani. Slujind acestui lucru, zaraful Petoakis a vândut racla şi a păstrat pentru sine mâna Sfântului. În cele din urmă Sfintele Moaşte au ajuns la Ioan Francopoulos – consilierul Prusiei la Constantinopol – care, cu mijlocirile Înaintemergătorului, la 6 august 1800 aduce cinstita mână la mănăstirea Dionisiu. În timpul Patriarhului Calinic al Constantinopolului, pe 10 martie 1802, Sfintele Moaşte sunt dăruite oficial mănăstirii. De atunci, în Duminica a IV-a a Postului Mare – ziua de prăznuire a venirii Sfintelor Moaşte – părinţii dionisiaţi săvârşesc priveghere de toată noaptea.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei din Piatra Neamţ, Neamţ
Biserica de lemn Sfântul Ioan Botezătorul din Coza, judeţul Vrancea
Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul, Piteşti – Argeş
Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul, Sibiu
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Piatra Neamţ
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Pojorâta, Suceava
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Betania, Iordania
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bruxelles, Belgia
Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, Italia
Peştera Sfântului Ioan Botezătorul, Israel
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Hera, Craiova, Dolj
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (Coconi) (Beizadelelor) (Domnițelor) Suceava
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, Iaşi
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Stamate, Fântânele Suceava
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Bucureşti
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Caransebeş, CaraşSeverin
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ, Neamţ
Biserica Sfântul Ioan – Spitalul municipal Paşcani - Iaşi
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul – Moşilor, Bucureşti
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Botoşani
Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” Ploieşti
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Clopotiva, Râu de Mori, Hunedoara
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Craiter - Braşov
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Poiana Braşov, Braşov
Botezul Domnului (6 ianuarie) Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie) Sfântul Ierarh Andrei, mitropolitul Ardealului (30 noiembrie) Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie) Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie) Sfântul Prooroc Iona (21 septembrie) Sfântul Apostol Bartolomeu (11 iunie) Înălţarea Domnului (Joia săptămânii a şasea după Paşti) Sfânta și Marea zi de Luni Buna Vestire (25 martie) Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie) Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie) Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (24 februarie) Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (13 noiembrie) Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina (11 noiembrie) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (8 noiembrie) Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com tel: 0771647750, 0770406865