Şoaptele verii - Ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

RReeeeddiittaarree eelleeccttrroonniiccăă ccuu aacccceeppttuull ddiirreecctt aall ll BBiibblliiootteecciii CCrroonnooppeeddiiaa,, rreeaalliizzaattăă ddee IIooaann M Muunntteeaann

RReepprroodduucceerreeaa -- iinntteeggrraallăă ssaauu ppaarrţţiiaallăă -- aa lluuccrrăărriii şşii ddiiffuuzzaarreeaa eeii ppee ccaallee eelleeccttrroonniiccăă ssuunntt aauuttoorriizzaattee ppeennttrruu ffoolloossuull pprriivvaatt aall cciittiittoorruulluuii şşii ppeennttrruu ssccooppuurrii nneeccoom meerrcciiaallee..

Biblioteca Cronopedia

Şoaptele verii ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Volumul II (vara)

~ Iaşi 2017 ~

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

coordonator Lenuș Lungu lector: Puiu Răducan corector: Gabriela Mimi Boroianu tehnoredactor: Ioan Muntean coperți: Ioan Muntean ilustrare: Rodica Bogdan, Matei Ioaniţiu Ediţie apărută şi îngrijită sub coordonarea administraţiei reţelei Cronopedia (lenusa.ning.com) Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Metamorfozele naturii: simfonii albastre/antolog.: Lenuş Lungu. – Iaşi: StudIS, 2016 4 vol.

ISBN 978-606-775-344-8 Vol. 2.: Şoaptele verii: (Vara). - 2016.

- ISBN 978-606-775-346-2.

I. Lungu, Lenuş (antolog.)

82-1=135.1

Tipărit la Editura StudIs – Iaşi

Tel. 0232.217.754 Mobil: 0745.263.620 2

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Biblioteca Cronopedia

Şoaptele verii ciclul antologic

„Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Volumul II (vara)

~ Iaşi 2017 ~

3

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

4

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Note de lector

De la Metamorfoze... la azi

Un binecunoscut cântec spune: „Ce bine-mi pare că țiam luat locul...”. Nu-mi pare rău, fratele meu că ti-am luat locul! Îmi pare rău că ne-ai părăsit, exact când aveai atâtea lucruri bune de făcut, cum ar fi..., prefața acestei cărți.

(Profesorul Constantin Stana ne-a părăsit înainte de a apuca, aşa cum şi-a dorit, să prefaţeze această antologie...)

Multe s-au scris, multe antologii s-au mai făcut, chiar subsemnatul a realizat antologii pentru toate cele patru anotimpuri dar întotdeauna e loc pentru mai mult!

Titlul acestei cărți ce cântă vara, îl consider un titlu capcană, pentru a-l induce-n „eroare” pe cititor, doar până ce începe să citească scrierea că apoi nu-i mai dă cărții drumul pe scaun, pe masă, ori în raft. „Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult.”, descrie Dex-ul c-ar fi... metamorfoza. N-am dreptate că titlul

5

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

antologiei este o capcană? Da! Este o capcană dulce care între coperți adună frumuseți rare, exprimări dulci, metaforice, de o rară sensibilitate literar-artistică.

Poeții ce compun această antologie văratică se iau parcă la întrecere să scoată în evidență frumusețea anotimpului în care eu m-am născut.

Conform înțelegerii „artistice”, fiecare component începe „balul” cu un motto.

Domnul Eugen Baciu într-o „Ploaie de vară” când „... cerul a plâns pe pământ” într-o „Letargie” când „Zmeul de hârtie”... s-a supărat (...) „când sfoara i s-a rupt... ” Într-o „Antiteză retorică” și „Artă haiculinară”, pune-n cântec „Fluier de alun, lemn vechi,/Zeamă de curechi./Lângă leuştean,/Pun şi marţipan iute,/Cu doine multe./În farfurie,/O melodie fină,/Ulei, făină.../Iar în slovă pic/Şi câte un stih ales,/Special cules./Iar pe aragaz/Vorbe la obraz, acre/Fierte în lapte./Frunze de toamnă,/În platou se toarnă cald,/Culoare smarald./Iar pe pânză pic/Suflet, în ibric, călit,/Doar pentru iubit!...”

O adevărată rețetă de vară când „Licurici” în „Dansuri de stele” cu „Fluturi” de diferite „Vârste”, într-o „Vară” cu „Lumină de foc... În orice loc pătrunde”.

Domnul Florin T. Roman ne spune și... trebuie să-l credem că în „Furtuna unei nopți de vară”, „Sătenii cu coasa în spate aleargă”, „Pe drum de lut” parc-ar vrea ca să spargă „Liniştea nopţii...” În „Stropi de ploaie”, cred că tot de vară, îi mai „cade câte o tristeţe”, „pe zborul păsărilor cu umerii dezgoliţi.”

6

Şoaptele verii – volumul II (vara)

În „Iunie”, „Pe deasupra rândunelelor cerul zâmbeşte a toamne”. În „Iulie” – luna mea de naștere, „E cald, e foarte cald şi-l aştept pe Ilie.”, ne mai spune poetul... Într-o „Serenadă” îl „cheamă liniştea orelor târzii” întrun „Decor rural II” când „Pe uliţă bălţi şi noroi,/în nări miros de fân cosit,/pe ziduri şterguri de război,/pe frunte riduri de gândit.”

Sincer, poetul mărturisește că „Dintotdeauna iubirea” este nevoită „să-şi caute-n tăcere răni şi leacuri” într-o „Compătimire”... „cu voi, dragi păsări rănite de zbor”. Privește „Jertfa seminței - În miezul auriu al lanului”.

Ajuns și-n luna „August”, poetul iară este sincer: „E august şi începe să miroase a toamnă... În Elegia unui suspin de vară/Ne-am întâlnit la marginea unui suspin/de vară. Îţi mai aduci aminte?”, întreabă poetul, iubita. Își încheie participarea-n frumoasa antologie cu un „Peisaj - Când stelele tresar a înnoptare/şi veacul strigă Vai! în gura mare”.

Domnul Mihail Toma se înscrie în această lucrare cu un „Iepuroi” de poveste caniculară de pe vremea când era în armată. Captivantă, spumoasă, plină cu dialoguri, povestea îți creează imagini vii, ducându-ne printre amintirile domniei sale de catană în timpul funcțiunii.

Doamna Nicoleta Mija, ne spune: „Îmi plac mult ploile calde de vară care mă scapă de a căldurii povară. Plec în vacanţă la mare sau pe un vârf de munte. Culeg florile şi-mi aşez o coroniţă pe frunte. Îmi place să stau în hamac, să privesc frunzele cum dansează. De multe ori razele în grădină frumos desenează.”

Singură pe malul mării, vede „Pescarii şi marea”, iar „Spre seară privesc spre largul mării/Soarele se bucură la

7

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

venirea verii”. În „Iulie... August.../Cu prietenie Soarele căldură dăruieşte”. Ne propune „o poveste de vară parfumată,/Cu miros de trandafiri, frumos colorată.”

Ce să mai zicem de acel „Sonet XXXIX” când poeta spune deschis: „Stau pe nisipul cald la malul mării,/Dusă departe de gânduri privesc,/În noapte valurile îmi şoptesc,/Te aştept iubite la venirea serii.” Cât romantism! Ce iubire sinceră!

Ne mai dăruiește încă două sonete, tot de dragoste, apoi privește „Soarele” despre care ne spune: „De când răsare soarele prieten din mare,/ Privesc albastrul cerului, mă bucur tare./Şi el îmi zâmbeşte cu multă căldură,/Ştie că sufletul meu iarna multe îndură...” În „Raze de soare” îi place să îmbrace „Rochia de flori”, chiar și în „Ploaia de vară”, iar într-o Magie” crudă rostește: „Aştept zilele călduroase şi luminoase cu aer tropical”. Este copleșită de ”Dor(ul) de mare”, iar în poezia „La țară” ne spune că îi „place praful fin al drumului de ţară...” Iubește vara, „Nostalgii(le) de vară o frământă și din nou „Marea” unde...„ Mă oglindesc iubite numai în ochii tăi”.

Prietenul Nicu Doftoreanu, continuă cu seria tangourilor care l-au făcut efectiv celebru. La el totul este argentinian, totul este tangou. Și când râde și când suferă și când scrie. Îi cunosc bine, bine scrisurile și ne-am întâlnit de nenumărate ori la lansări de carte inclusiv recent la București la... ultimul tangou unde l-am si spiquit. Scrie cu ușurință, cursiv, creează imagini și nu iartă...

8

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Doamna Claudia Bota începe cu... „Valsul fluturilor” unde... „Atâția fluturi dansează, prin viață,/Dezlănțuind în lumina cuvântului”. Of, fluturașii aceștia ce derivă din „Emanația iubirii”. Cu „Glasul ridicat din tină” poeta mai spune iubitului: „Mă voi rupe din a ta tăcere/Adunând un petic de lumină,”, dar și „Trezește-mă și du-mă cu tine!”, după care îi șoptește: îți ofer o „Lacrimă pentru inima ta!” Îi este teamă că „Vin ploile și inima mea se lasă ștearsă din amintirea ta/Vin ploile și trupul meu se lasă înveșmântat de purpură,/Vin ploile și inima mea este inima ta,/Vin ploile și trupul meu este trupul tău...”

Ne mai vorbește în frumoase versuri despre „Dulcele mereu amărui... ”, despre „Somnul artistului” - știam și noi că somnul artistului este creeativ căci tu, artistule, „Dormi la poarta înfrigurării/Dormi privind la liniştea înserării”.

Mai aflăm că „Trandafirul alb nu s- a veștejit”.

Domnul Liviu Dan apelează la nostalgie. Ce este mai frumos decât viața de copil? „când eram copil/credeam că sufletul/e ca puful prins în palmă/și îndesat la piept” și că în „Arțar - te-am strâns la piept/ca pe o pasăre ce-şi găsise/adăpost într-un cântec neîntâmplat (...) cu picioarele goale”, dar apelează și la un „manual de igienizare”. Ne mai spune ș trebuie să-l credem că tare frumos o face, că, „într-un burg”, „Dăscălița mea de fericire”, „era cu zei și mă plimbam printre statui” pe „ulița mea”, că la „etajul nostru”, „Ulise a reușit să scape/de Circe și insula ei/la gurile Dunării”, deci... „Vina lui Ulise”. „[A]m început să privesc viața/doar prin ochiul meu de ciclop/ca un ceas fără baterie” ne mai povestește maestrul cu

9

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

ochi „verzi” prin ploaia cu „rădăcini la cer”. Dac-o face atât de frumos, trebuie și citit și crezut și aplaudat.

De la domnul Ion Vanghele aflăm din această antologie că „și vara curge”, că „s-au scuturat florile-n mai”, dar și că, în frumosul anotimp, „cu smirnă și cu lalele/bați la poarta vieții mele”, dar și că încă de „prin vară”, „nopțile încinse vin încet, pe rând” și că... trec și „prin vara ta”. „[D]in ce-am fost odată am rămas acuma/umbra călătoare ce-a pierit obscur/a rămas doar vara undeva şi luna/să ne plângă urma, noaptea când te fur”, mărturisește timid, poetul. În discuția cu iubita, nu se sfiește de noi și-i zice să-l auzim, ba, ne roagă „să stăm alături”: „eu te visez sau poate mă prefac,/să mint oglinda să-mi înşel şi somnul/şi îţi trimit parfum de liliac/şi lăcrămioare de-o să vreie Domnul”.

Doamna Lenuș Lungu, la fel de sinceră, ne explică nostalgic, fără rețineri: „Mi-au căzut visele-n stilou/și gândurile-n călimară” în „Visul unei nopți de vară”, „printre ramuri” și „lacrimi nevăzute se adună sus”. „Îmbrățișează-mă cu crengi înflorite/mângâie-mă cu șoaptele frunzelor tale”, îi spune iubitului printre „Picături” de dragoste crudă.

De la severineanca Gabriela Mimi Boroianu, într-o „Gelozie”, tot de vară, aflăm cum „Încremeni câmpia sub ochi geloși de soare/Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă/Căci doar zâmbind șăgalnic, ucisă orice boare/Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.” Citindu-i scrierile nu poți să nu exclami: „Și cât eşti de frumoasă când alergi/Cu pletele de aur copt în vânt,/C-un stol de fluturi cerului îi ștergi/Norii ce plâng cu ochii unui sfânt.” Într-un „Ecou” ce s-a „oprit într-o frunză de dud”, ne imaginăm cum „soarele curge fierbinte din cer” într-o zi de „August” și-ntr-un „Vis topit”..., „sângele

10

Şoaptele verii – volumul II (vara)

coboară în păcat” să facă o „Baie de soare” fie și-n luna lui „Cuptor”. „Doar un mit”, sau un „Blestem”... „Cresc în tine versuri ce se scaldă-n/Apa sfânt-a setei de lumină!” ne mai spune poeta din Severin.

Tot din orașul de la malul Dunării, Drobeta Turnu Severin, poposește-n această frumoasă antologie de vară, Cornelia Diță. Înșiruie-n versuri calde o „Iubire profundă” de parcă noi nu am ști cum este cea de... suprafață unde se plătește „Tribut...” pentru un „Boboc de lumină”... „Prin livezile de meri”. „Ai putea oare/să mă provoci să iubesc,/dumnezeiesc, cum n-am facut-o vreodată?” Iată o întrebare curajoasă cu care-și surprinde iubitul la umbra unui „Zid” ce urcă pe iedera bătrână.

Este sinceră, se consideră „Vinovată” că „doi cărbuni stinși de o vreme de ploi”, pe lanul cu otavă din câmpia dragostei și-i mărturisește celui pe care-l iubește: „încă ard pentru tine, doar tu dogorești pentru alta”. „În zori” de vară fierbinte gândul o duce tot la persoana iubită și „În dimineaţa asta, fără soare,/lâng'-o cafea, m-ai fi ţinut de mână,/şi poate... un sarut, o floare,/şoapte de dor cate în soare şi în lună!” pare a-i spune. Grijile trecutului încă o macină pe poetă și ne spune că ar vrea să meargă „Acolo unde nu plouă” unde ar fi „Aceeași femeie” iubitoare cu „primăvara-n priviri”.

Domnul Ioan Muntean dăruiește Cameliei săruturile verii, povestește nostalgic despre... „Sărutul nostru”, despre un „Sărut trecut”, despre un „sărut absent”, dar și despre un „Sărut încătușat” din vremea când... „Prometeu mi-a fost părinte”.

La scrierile-i minunate pe care le așează-n această antologie văratică, scriitorul brașovean se exprimă-n...

11

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

săruturi care mai de care mai fierbinți și dăruiește cititorilor în finalul acestei cărți de excepție „sărut(ul) înstelat” când „la hotare/cerul nostru/se coboară boltit/Rotuind/şi nemişcat/lăsând a stelelor/fugare umbre/sânii să-i mângâie/cu şoapte dulci/de sărutare”.

Antologia „văratică”, Şoaptele verii din ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre", Volumul 2 (vara), având coordonator pe doamna Lenuș Lungu, corector - Gabriela Mimi Boroianu, tehnoredactor - Ioan Muntean, unde la coperți își dau concursul domnii Ioan Muntean, Matei Ioaniţiu, cu o ilustrare de Rodica Bogdan, are toate „ingredientele” unei lucrări deosebite unde talentații participanți dau lucrării valoare de document.

Vara este descrisă sub toate aspectele ei frumoase.

Dragostea, iubirea, frumosul parte integrantă a celor exprimate de autori dau farmec anotimpului căldurii, sub toate aspectele ei, iar mie nu-mi rămâne decât să dau fuga să semnez.

Puiu Răducan 07.12.2016

12

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Şoaptele verii ciclul antologic

„Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Volumul II (vara)

13

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

14

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Gabriel Todică Motto: „Oricine trebuie, mai devreme sau mai târziu, să ajungă inevitabil la mine!”

(Salvador Dali)

15

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Ploaie de vară Azi, cerul a plâns pe pământ, Şi lacrimile lui s-au transformat în flori, Tristeţea lui a fost precum un gând, Ce a venit, a văzut şi a plecat vioi.

Inimi...

Destinul crunt al inimii mele Este să stea zăvorâtă la mine în piept.

Se zbate, săraca, dorind să mi-l sfarme Când pulsu-ţi dansează cu ea-n duet.

16

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Letargie Gândurile mele nu mai au idei.

Mi s-au spart toate într-un colţ de stâncă.

Nici în mâna dreaptă nu-mi găsesc condei Mi s-a destrămat toată într-o mână stângă.

Zmeul de hârtie Astăzi, zmeul meu a insistat şi mi-a cerut Să-l înalţ spre cer, tot mai sus şi mai sus...

Eu am ezitat, iar el s-a supărat nespus, Dar m-a-nţeles abia când sfoara-i s-a rupt...

17

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Antiteză retorică Tu, omule, care din pământ, ca zeu, spre cer ţi-ai luat avânt, De ce te-ai iubit şi nu încetezi să ne umileşti?

Tu, Dumnezeule, care din cer, ca om, ai coborât pe pământ, De ce te-ai umilit şi nu încetezi să ne iubeşti?

Artă... haikulinară Eu în cântec pun Fluier de alun, lemn vechi, Zeamă de curechi.

Lângă leuştean, Pun şi marţipan iute, Cu doine multe. În farfurie, O melodie fină, Ulei, făină...

Iar în slovă pic Şi câte un stih ales, 18

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Special cules.

Iar pe aragaz Vorbe la obraz, acre Fierte în lapte.

Frunze de toamnă, În platou se toarnă cald, Culoare smarald.

Iar pe pânză pic Suflet, în ibric, călit, Doar pentru iubit!...

Licurici Dansuri de stele, Lumini paralele, mii Traiectorii vii.

Foton organic Emis nocturn, hormonic În ritm taciturn.

Parfum de sclipici Cu dans nupţial aici Pentru licurici.

19

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Fluturi Fluturi fluturând, Din aripi bătând ritmat, Din lan au zburat.

Fluturi albaştri, Ca nişte aştri celeşti, Roiuri regeşti.

Fluturaşi galbeni Ce îi asameni privind, Stele dănţuind.

Fluturaşi roşii Aiurindu-şi moşii vii Stol pe păpădii Fluturi pe frunte Poate-s virtute doară, Mintea doboară.

Fluturi în stomac, Emoţiei fac ştire: Semn de iubire!

20

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Vârste E primăvară, În aer şi în suflet!

Viaţa o încep.

Soare de vară Luminează feeric, Precum un tânăr.

Fructele toamnei Sunt roadele dragostei, Ca şi pruncii mei.

Frisonul iernii, Nepoţii mi-l încălzesc, Ca primăvara.

21

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Vară Lumină de foc, În orice loc pătrunde, În microunde.

Sunet aurit, Orizont rotit concret În ecou inert.

Miresme de jar, Din pământ răsar gazos, Dintr-un colb vârtos.

Mici piruiete, De gâze concrete, gri, Singurele vii!

Amurg răsărit În roşu, umbrit dur, De azurul pur.

Lună nocturnă – Nostalgie diurnă În elegie.

Vis cu amăgiri, Trăiri vegetative Printre andive.

Zâmbet de soare Scăldat în ploaie caldă, Vară-n cascadă.

22

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Florin T. Roman Motto: „Sara pe deal buciumul sună cu jale.”

(Eminescu)

23

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Furtuna unei nopţi de vară (ANCESTRALĂ) E seară şi vântul începe să bată Nori negri adunând peste sat; În zare fulgere cerul străbat Şi ecouri de tunet câteodată Văzduhul răzbat.

Sătenii cu coasa în spate aleargă, Spre case se-îndreaptă cu toţii.

Iar carele în scrâşnetul roţii Pe drum de lut parc-ar vrea ca să spargă Liniştea nopţii.

Dar iată că ploaia începe să cadă Izbind cu putere pământul.

Codrul se zbate, şuieră vântul, Lovind cu furie, lan şi livadă, Ferească sfântul!

24

Şoaptele verii – volumul II (vara)

De frică întreaga natură vibrează, Plâng sălcii aplecate spre râu, Se-înghesuie frunze, spice de grâu Pe ramuri, în holde, toate dansează În ritmuri de brâu.

Se joacă cu luna pe cer greu, de cleştar Doi nori întunecaţi, de sezon, Stelele fug, iute, spre Orion Şi Carul Mare scârţâie iar, solitar, Stingher, monoton.

Dar iată că ploaia acum se opreşte Şi vântul împrăştie norii.

La drum din nou pornesc călătorii Şi soarele la drum iarăşi porneşte: Plutind, vin zorii.

25

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Stropi de ploaie Cu fiecare strop de ploaie cade câte o tristeţe pe umerii dezgoliţi ai verii.

Cu fiecare strop de ploaie cerul e tot mai aproape de noi, în ingenue prelingeri de iarbă, de frunze, de petale, de pene de păsări în zbor.

Cu fiecare strop de ploaie se zdrobeşte câte o stea de umerii dezgoliţi ai munţilor.

Se năpustesc în jos stropii de ploaie îngemănându-se incestuos şi solemn în spirala veşnic perpendiculară pe zborul păsărilor cu umerii dezgoliţi. Şi plouă şi plouă şi albastru şi plouă şi cad clipele şi cad zilele şi cad lunile şi cad vieţile cu fiecare strop de ploaie 26

Şoaptele verii – volumul II (vara)

câte două, câte trei, câte şapte, câte noapte pe umerii dezgoliţi de iarbă, de frunze, de petale, de vară şi de munţi şi de păsări şi de mine şi de tine şi de noi toţi, ai veşniciei.

Iunie Pe deasupra rândunelelor cerul zâmbeşte a toamne şi trăirile mele interioare iau forma unor cireşe coapte, iarba e tot mai verde şi eu tot mai aproape de Tine, Doamne.

Pe marginea drumului salcâmii se scutură sălbatici de păcatele anilor ce stau la rând şi totul miroase în jur a nemurire.

27

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Numai Mărul lui Adam şi câteva piersici putrede mai pulsează seminţe primordiale printre degete ce ţes anotimpuri toride.

Crinii dansează transpiraţi cu razele fierbinţi şi tandre, sânzienele se retrag cuminţi în icoane cu naşterea Botezătorului.

Vântul aleargă nebunatic prin grâu şi Eminescu moare iar, Mureşul a retrogradat în pârâu dar trece în acelaşi ritm de caval, Moldova îşi plânge poetul în Bellu cu lacrimi din flori de tei.

La un capăt copiii se joacă de-a anii iar la celălalt capăt, rostogolindu-se printre pietre şi veacuri, unul spre altul, se întâlnesc şi se sărută capul lui Pavel cu capul lui Ioan, în timp ce, zâmbind a hortensii şi-a maci însângeraţi, cu capul în jos şi cu inima sus, Petru scrutează adâncul cerului căutând cu privirea de pe crucea lui dragă preascumpii ochi ai lui Iisus ce plâng o lume-întreagă.

28

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Iulie E cald, e foarte cald şi-l aştept pe Ilie.

Mai mult ce-aş putea să spun?

Poate doar că-n fiecare bob de grâu se oglindeşte pâinea noastră cea de toate zilele şi chipul lui Iisus.

Oare nu-i de ajuns?

Serenadă Mă cheamă liniştea orelor târzii să-ţi culeg lacrimi de flori şi sfinţi din ochii adânci, din lanuri de grâu copt, legănându-se în miez de vis de prinţi.

O, cât de mult aş vrea să mă pierd pe urme de rătăcitori sihaştri, prin codrii, printre silabe de rugăciune ca ochii tăi, ca ochii lor - albaştri.

29

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

O, cât de stele miroase acest trup că-mi vine să sărut asfinţitul pe frunte şi-mi mai vine să zbor neauzit, neştiut şi să-i las numai lui zboru-mi s-asculte.

Când tainele se întâlnesc, seara, la fântână aş vrea să devin fără să ştiu curcubeu şi când mamele ne trimit la culcare să plâng iar, în genunchi, Îngeraşul meu.

Decor rural II Pe uliţă bălţi şi noroi, în nări miros de fân cosit, pe ziduri şterguri de război, pe frunte riduri de gândit.

Pe stânga gardul ruinat, pe dreapta grâul ce se coace, în piept răni multe şi oftat, în minte linişte şi pace.

30

Şoaptele verii – volumul II (vara)

În spate urme de picior, în faţă cale neumblată, în suflet dragoste şi dor, în lan recoltă-îmbelşugată.

Sub tălpi pământul năclăit, pe limbă cântecul duios, pe umăr cruce de granit, în inimă, adânc, Hristos.

Dintotdeauna iubirea Întotdeauna basmele s-au spus numai în şoaptă, seara, la fântână, întotdeauna spicele s-au dus cu gesturi fragede, discret, din mână-n mână.

De când e lumea ziua s-a-nserat pe nesimţite, lin, din clipă-n clipă, de când e dorul doinele-au zburat din glas în glas, pe-a vântului aripă.

De când s-a tras hotar de sânge între veacuri Cuvântul s-a retras din munte-n munte să-şi caute-n tăcere răni şi leacuri şi să le bea cu rugi din frunte-n frunte.

31

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Sub cer istoria suspină din morminte, de la-nceput, când tristă, când senină, iar sus de tot, în sferele preasfinte, Iubirea se vrea foc din inimă-n inimă.

Compătimire Am fost şi eu acolo cu voi, dragi păsări rănite de zbor când geometrii nesăbuite se aşezau pe freamătul vostru ostenit.

Da, dinţii încă netociţi acestui râu bătrân mai muşcă şi acum voluptuos din telurica nepăsare a ierbii pe care o pasc substantivele oi.

Verdele din când în când şi albastrul din loc în loc, sus păsările cu aripile ascuţite spre apus, jos râul cu oile fără de stâni şi pretutindeni necuprinsul.

Eram preocupat cu plânsul.

(Criticii vor spune că ultimul vers e de prisos, dar n-aş putea să tai decât cel mult câteva lacrimi din dânsul).

32

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Jertfa seminţei Privesc cum din jertfa seminţei spicele grâului cresc şi rodesc.

Tac şi privesc. În miezul auriu al lanului, ca nişte răni deschise, mii de flori de mac înfloresc şi roşesc.

Sângerând am învăţat să iubesc.

August E august şi începe să miroase a toamnă...

Ascunde-mi soarele sub pleoapa stângă, presară-mi petale de trandafir peste suflet sau mai bine, mai bine sărută-mă pe frunte, cu buze de asfinţit însângerat.

33

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Nădăjduiesc că nu vei merge prea departe, c-ai să te refugiezi pe-aici, pe undeva, prin vreo carte, c-ai să-mi zâmbeşti cu un zâmbet durut şi-ai să-mi reciţi dintr-un poet nenăscut.

Iar eu îmi voi lua aripile credinţei, mă voi îmbrăca cu suspine şi voi veghea la marginile fiinţei să nu evadeze copilul din mine.

Elegia unui ssu ussp piin n d de e vva ar ră ă Ne-am întâlnit la marginea unui suspin de vară. Îţi mai aduci aminte?

Ce rebel eram! Şi tu ce cuminte!

A fost de-ajuns un schimb de priviri, profund, şi ne-a învăluit acel sentiment nedesluşit, fecund... Ţinându-ne de mână alergam prin parcuri, pe sub salcâmii înfloriţi şi ni se părea că toţi oamenii pe care-i întâlneam erau la fel ca noi, fericiţi.

34

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Dragostea ni se revărsa peste marginea sufletelor ca o lavă fierbinte, topind tot răul în dreapta, în stânga, înapoi şi-nainte.

Ce rebel eram! Şi tu ce cuminte! Înmugureau în noi speranţe noi şi cerul ne învăluia pe amândoi. Ţie îţi strălucea în ochi tot albastrul senin şi pe buze îţi flutura zâmbetul acela divin. (...) Ştiţi ce spun inimile de îndrăgostiţi?

Vă mai amintiţi?

Că toţi oamenii merită să fie iubiţi!

Peisaj Când stelele tresar a înnoptare şi veacul strigă Vai! în gura mare, văzduhul văduvit de cer şi zori îşi plânge nostalgia printre nori. În lanuri grâul tremură şi plânge a seceri ancestrale şi a sânge iar undeva, departe, într-un crâng sonorităţi de toacă se răsfrâng.

35

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Emoţii nocturne Pe acest arc de cerc al timpului aştept să răsară luna, am o vorbă cu ea.

Uneori, când mi-e frig sau mi-e moarte, mă învelesc cu cerul ca şi cu o pătură moale, catifelată; e-adevărat, mă mai înţeapă stelele pe sentimente, pe stările de spirit şi îmi mai zgârie suspinele cozi de comete, dar mă ung cu întunericul şi-mi trece. Şi-aşa învelit umblu noaptea hai-hui pe Calea Lactee, cu paşi de felină, printre făclii de vise aprinse, incandescente; arhangheli cuminţi îmi surâd tandru la cumpăna dintre veac şi eternitate; ecouri desuete mă străbat însingurate. Şi-aşa învelit mă plimb şi prin mine pe faleze de doruri apuse…

Niciun nor, nicio pasăre, niciun cuvânt, doar eu şi bezna dansăm împreună în armonii ancestrale de vânt.

Ce bine seamănă Calea Lactee cu a cimitirului mediană alee!

Pe acest arc de cerc al timpului aştept să răsară luna, ştii, am o vorbă cu ea.

24 august 2014

36

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Mihail Toma Moto: Atunci credeam că s-a dus Şi-am împachetat totul Şi vise Şi vorbe Şi impresii Şi le-am dat foc la toate Şi toatele au ars până la capăt (Aşa credeam eu, că au ars până la capăt dar de fapt nu.

Toatele nu arseseră de tot) Era mult prea simplu să ardă Aprinzi un chibrit Şi nu mai este nimic

Este prea simplu să nu mai fie nimic Toatele au mocnit Şi ani buni după Toatele s-au despachetat Una câte una Şi s-au revoltat în cor Şi şi-au cerut dreptul la cuvânt Şi eu le-am lăsat Ce era să fac Şi m-au năpădit Până n-am mai rămas nimic Abisuri

37

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Ce faci?

De după primăvara de la Praga și momentul astral când o națiune și-a adus aminte, pentru câteva minute, cine este, schimbările au fost aproape palpabile.

Relațiile cu occidentul s-au îmbunătățit vizibil iar, pe iși pi colo, prin punctili isănțiale, au luat o turnură burlescă culminând, la capitolul care mă privea specific, cu schimburile de copii între orașele înfrățite. Și iacătă-mă-s aruncat, în vacanța de vară, direct în Franța într-un orășel provansez.

Pe vremea aia nu știam mai multă franceză decât acu’ dar, cu lejeritatea vârstei, am ciugulit câte un pic chiar și din dialectul în care se vorbea îndeobște în casă. Și aveau franțuzii o fată…

După trei zile în care în care am fost dus pe la toate muzeele, am vizitat centrala hidroelectrică în construcție, mândria localității, franțuzii m-au expediat la țară unde aveau o livadă de meri și un capăt de vie.

Libertini franțujii era și prin perioada aia sex, drugs& rock and roll… În ce mă privește îmi convenea, ne lăsau să hălăduind singuri sau cu prietene de-ale fetei, după amiaza dormind în aceiași cameră de la etajul vilei. Și avea o guriță așa de mică și roșie, ca o cireașă în pârg că nu m-am mai răbdat și i-am șoptit cum furasem de a bătârnă pre’ când îi pieptăna lungul păr de aur: 38

Şoaptele verii – volumul II (vara)

– Deessa Venus, massa bella, si vostè permet que et besi a aquesta noia, sense el seu sentir res, demà vaig a portar un ram de flors. (zeiță Venus prea frumoasă dacă-mi îngădui să sărut această copilă făr’ ca ea să simtă nimic, mâine am să-i aduc un buchet de flori) și, minune, primesc îngăduință nu doar de-un pupic furat ci de un lung sărut franțuzesc.

A doua zi am cules din belșug un buchet de flori și după amiază i l-am pus la căpătâi. O văd că se foiește șimi iau inima în dinți: – Dacă o voi putea mângâia după pofta inimii și ea nu se va trezi din somnul gingaș, o să-i iau baticul care i-a plăcut pe când am fost amândoi la piață… … și m-am bucurat de rotunjimile fragede.

A treia zi i-am luat baticul și a pus ochii pe un ponei cu ochi mari care parcă abia aștepta să fie încălecat: – Dacă o să o pot avea fără ca să-și întrerupă somnul liniștit, am să-i iau un ponei frumos, și a fost o noapte de pomină.

A patra zi am realizat că, la ce firfirici mai aveam prin buzunări, nici nu poate fi vorba de ponei așa că miam tot cătat de treabă pe-afară până ce a bătrână m-a trimis cu forța la culcare.

Stau panicat în timp ce ea, botoasă, se face că doarme. Când vede că nu am nici un gând, se întoarce spre mine: – Eeee, ce faci? Lasă-l colo de ponei! Mai promitemi ceva că de nu…

Te spun lu’ tata!

39

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Big nipple…

Pre’ când veniseră japonezii să retehnologizeze instalația de Piroliză de la Midia, pe o căldură infernală de mijloc de august, meșteru’ mă ia deoparte: – Bă student… ia vezi ce faci cu japarănoșii ăștia…

– Ce să le fac meștere…?

– Nu’ș ce!? Nu vezi că n-au casă, n-au masă. Ia-i de pe noi c-or turbat băieții. Tu le mai rupi cu ingleza, ia-i, du-i pe litoral, plimbă-i, obosește-i, fă-le ceva.

Ia de colea 500 de lei, semnează că-i de la Toma de la sindicat și hai… să pun și eu capu’ pe pernă acasă, ce draku’!

Buuun. A doua zi mă înființez în secție. Cei trei ingineri de la Samsung, niște japonezi mititei dar plini de-o interminabilă energie, desfășuraseră deja niște hărți de automatizare kilometrice și încercau a se face înțeleși băieților noștri de la AMA care aveau priviri disperate: – Gentlemen! Eu… I'm something to tell you. Look at me, please! Le-am captat atenția. Voi venit cu mine, litoral. Văd uimiri. You come with me. To bitches.

Uimiri și mai mari. Mamaia beach. Holidays, girls, beer... Zâmbete pronunțate.

Came with me. Wek, come on…

Ne înghesuim în Trabantul meșterului (tot din partea firmei!) și o tăiem în Mamaia.

40

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Răposăm în Satul de Vacanță unde-i dirijez către Casa Harghita, unde cunoșteam pe gestionar. Îi plantez la o masă și intru la bucătărie: – Vasileee! Îi groasă. Am trei japonezi, ingineri veniți la noi. Tre’ să-i omenesc. Nu se pune problema de marțafoi.

– Se rezolvă, Mihăiță. Acu’ vin cu niște palincă de 50 + să le ardem mațele, apoi o ciorbă de burtă groasă, pansament. După aia niște cârnăciori de mistreț cu garnitură, cu o busuioacă de Bohotin, ulei. Îi bine?

– Perfect, nea Vasile. Manevrezi să-i lucrăm și la buzunări?

– Las pe mine!!! De n-or lăsa aici toată arvuna de la Midia îți dau de mâncare gratis o lună.

Bunnn.

Vine pălinca: – Very strong sake, apricot, good... Miammm! dau pe gît lichidul și simt că-mi iau foc mațele.

– Good, good, delicate. „Oops? ronțăi mental, ceva nu-i în clar” Fac semn de înc-o tură.

Vine Vasile cu ciorba de burtă, eu deja eram cam turtit, japonezii nici pe dreacu’: – Belly, beef belly cut noodles and cooked up in a storm. Explic dezinvolt și mă înfig în lingură.

Mă ardeau mațele ceva de speriat... Ăștia se uită pe sus, se uită la mine cum fac și mă imită la perfecție.

Oarecum restabilit declar: 41

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

– Mațe small wild boar pig up with wild boar. Iar văd neliniște și priviri sfioase dar când au apărut sticlele cu Busuioacă de Bohotin, zâmbetele s-au lărgit pe fețe.

– Just a second, mă scuz, și o șterg la Vasile.

– Ce facem bre cu ăștia?

– Ei… lasă pe mine. Tu vezi mai încet c-ai început să te tuflești.

Buuun.

Torn în pahare licoarea, îi învăț să ciocnească în două aripi, sus la buză și jos la piciorul paharului, se bucură ca niște copii și mai exersează cu un rând…

– It will be a small delay… Few seconds, when eat and the chefs. Syndicate…

– Ye, enjoy! Curge vinul, mai rad și eu un pahar, cam cu teamă…

Insinuant, dar din ce în ce mai pregnant, din spatele restaurantului vine un miros de mititei, de-ăia oltenești cu carne de oaie, cimbru și usturoi la greu… de simt că mi se pungește gura.

Japonezii încep a se foi: – What is this?

– Nothing important. Cook lunch…

– Can see this?

– I don't know, do not bother ther. Seconds. Îi duc în spate. Aici micii tocmai se rumeneau.

Japonezii amușinau la greu.

– That cost?

– Sory… Is not in menu… This is the chef lunch…

42

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Se uită ăștia unu la altul …

– Want us. What's it called?

Vasile mă cată cu privirea: – Small Teat.

Japonezii se uită unul la altul și mai că se prăpădesc de râs.

– This is small teats? Noooo…. This is the Biggggg Teatstssss!!!

I-am mutat în spate, unde s-au umflat cu mititei.

După asta i-au luat fetele să le arate beciul. Am tras și eu un pui de somn. Pe la trei apar tot un zâmbet.

Vasile îmi face cu ochiul și-mi dă o chitanță fiscală: – Cum zisei coane Mihăiță. Du-i la Alvorado, am dat telefon, îi umflă de la intrare. Treci mâine p’aci…

Am adăstat și eu pe patul portarului, unde să mă mai duc …

Dimineață i-am sculat cu room-service: Coniac Triumf, un rachiu de dimineața… ca să treacă greața.

Vasile e omenos. De data asta i-am dus la Casa Argeșeană: – Twenty big teats…

Lumea era informată.

A treia zi la Casa Vrânceană.

Pe la prânz mă trezesc cu meșteru’ la masă.

– Ce faci?

– Respect ordinele.

– Da’ eu nu ți-am zis să-i omori cu zile, că mai avem nevoie de ei. M-a sunat Vasiliu de la Secu: „Bă! Ce

43

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

face, dihania aia a ta, cu japonezii? Că i-o rablagit de tot.

Vezi ce faci că altfel raportez mai sus”.

– Păi... Îi bag la dezalcoolizare?

– Bagă-i. Mâine să fie frech pă preș!

Se uită critic la mine: Și tu la fel!

Doar… uită-mă Începea a se întuneca.

O văd. Zvâcnea și arunca o lumină palid-liliachie.

Mă aplec: „N-ai murit, dihanie mică” Îmi bag mâna sub ea o salt și o privesc în soarele ce se petrecea la orizont. Dă să mă urzice dar pe palma mea bătucită scoate doar doi clăbuci: „Ești rea! E bine. Atunci meriți!”

Intru în apă și-mi înclin mâna. Nedumerită la început sau poate doar agonică, meduza a stat un pic în două ape apoi, fără să mă salute, și-a desfășurat aripele și, pulsând ușor, s-a îndepărtat spre larg.

Mă întorc și o văd acolo: De sub o umbreluță de soare mă urmărea...

Oare de când?

A văzut, m-a auzit?

Mă privește direct și mormăi:

44

Şoaptele verii – volumul II (vara)

– Și ea are dreptul la viață. Ce dracu' cauți singură pe plajă la ora asta? Sunt tot felul de oameni...

– Așa ca tine...

– Așa ca mine.

Mâine plec.

Departe...

O să tânjesc... o să tânjesc după fiecare fir de nisip, după briza dinspre mare, după soarele care se smulge din valuri... după oameni... ești un copil, vei afla...

– Poate am și aflat. Și eu voi pleca… departe. Te vezi doar pe tine.

Sparge-ți oglinda ca să vezi ce e în jurul tău. Și ne-am plimbat. Ea răsucind încetișor umbreluța, eu aruncând meduze înapoi în valuri și... apoi, când soarele ne-a spus la revedere, ne-am iubit pe nisip.

Pătimaș. Și-apoi...

Stă lipită de spatele meu. Îi simt împungându-mă...

Se apleacă peste umărul meu silabisind: M-ai cules din puzderia de stele Triste Ca să imi duci dorul departe, Spre universul tau colorat, Unde meduze străvezii asteaptă Asteaptă...

Ești nascută din tăcere.

45

sânii

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Picatu ră pierdută-n plăcere, Orgasmatic dorita, unduind ca o sirena În vremea Ce mi-a fost pecetluită.

– Știi că nu mi-a mai scris nimeni o poezie?

– Greșeala mea... microscoape cu neutroni am ațintit, mental, disecând mahalale insalubre, muieri aruncând lături în străzi desfundate...

– Ce bâigui?

Sunt într-o dispoziție specială iar poezia ta merită un bonus.

Inversăm.

Tu vei fi golanul meu, și-am să te plătesc eu.

– Umil, sclavul tău!

Ce poruncește o curvă?

Ar trebuie să fie ceva nemaivăzut…

– Vreau să fiu delfina ta.

Ba nu, medusa ta.

Pentru că sunt lunecoasă și urzicătoare ca ea.

Vreau să mă scoți în lume, să te afișezi cu mine, să mă adulezi, să... fii la picioarele mele.

– Asta nu-i prea greu, dar chiar papagalul tău?

– O seară! Orgoliul tău de mascul nu se va răcori știind că va face toanele de o nopte ale unei curve cu acte?

– Fabulos.

Cocalari și polițai, Curve și papagali.

46

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Aș vrea să am o dronă.

– Iar bâigui... te pierd așa...

– Să am posibilitatea să filmez toate astea...

– Nu fi voyeur...

Fantastic câte boarfe pot să aibă femeile, fantastic câte pot să...

– Ce-ai făcut? L-ai alungat în curul gol din casă?

– Taci și pune țoalele pe tine. Așa.

Eeee, acum ești un domn.

Hai! Ruleta se învârte. Îi pun mâna pe mână: – Destul.

– Vreau să beau.

– Bine. Îi iau o limonadă: – Bea-o!

Vreau să beau!

– Perfect! Iar eu vreau să dansăm. Nu pot dansa cu o curvă beată. Eeee?!

Dă pe gât limonada: – Vrei dans… Dans să fie. Își scoate pantofii: – Hai, și face semn la formație. Încerc să țin pasul de Boogie Woogie, e dezlănțuită, se aruncă-n mine și trebuie să o arunc peste

47

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

cap, de n-am făcut niciodată, pică în șpagat și-o trag de mână: – Ești nebună!

– Ți-am zis, azi e ziua mea.

– De ce? Nu pricep? De ce eu?

– Pentru că tu ești ultimul. Hai să dansăm, mâine mă duc să mă internez în spital.

– Nu înțeleg.

– Am leucemie. Pricepi? Au făcut cât au putut. Mă duc să mor.

Mi se moaie genunchii.

– Nu mă trăda. Te-am ales pe tine pentru că am văzut că ai o inimă mare. Și-ai să pomenești de mine.

Sunt sigură… ochii ăștia… Hai să dansăm… Până dimineață.

– Am să vin la spital…

– E-așa de simplu, Mihail, ultimul meu iubit.

– Nu. Paul își pune mâinile în șolduri: Tată! Lasă-le dracu’ de meduze că se-ntunecă și n-ai să conduci tu!

O iau pe ultima. Îmi pare, în lumina soarelui la asfințit, că mă privește: „Du-te frumoaso! Mergi la suratele tale.”

Mă ridic cam gârbovit. Parcă ieri, parcă ieri își rotea umbreluța, acolo unde stă acum fiul meu, chiar ieri... aud reverberând, ascuțit, în creier: „Du-te, du-te și uită-mă...”

48

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Soarele agonizează, mașina virează scurt și sunt prins în anoste blocuri de beton. Privesc structura dreaptă a fiului meu, concentrarea ce i se citește în priviri, mâna fermă care cu dezinvoltură dirijează mașina prin intersecții alambricate și o șoaptă îmi scapă de pe buze: – Și pe toate v-am iubit... dar doar una...

– Ai zis ceva, tată?

– Nu! Fii atent să nu ratezi intrarea pe autostradă...

A dracu’ primărie…

Mă reped să iau de mâncare la dihănii. Nu de alta dar ca să nu-mi roadă urechile.

Singurul magazin care comercializează capuri, gheare, oase de piept, și alte dezosate mecanic, se află undeva pe o perpendiculară pe oblică.

Fac o escală, strategică. O terasă decentă nu chiar în drum da’, de: noblesse oblige!

Tizul meu barmanul, în cunoștiință de cauză, apare cu o Neumarkt, aburindă, și un pahar. Savurez berea, răscrăcănat, cu o țigară în colțul gurii și mintea’n pioneze.

La masa vecină, trei amici care nu s-au mai văzut de mult. Schimbă amintiri, cumplit de asemănătoare cu ale mele. Ciulesc, cu parșivă indiscreție, o ureche dar nu 49

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

apuc să aflu prea multe pentru că la unul dintre ei începe să-i sune telefonul : – Asta-i nevastă-mea, trimite priviri complice către amici. Ba nu, se corectează privind dispaly-ul, maică-mea... Da, mama. Pe drum... cum unde, pe lângă Primărie, da... spre Piață, să-ți iau un kil de smântână pentru frișcă? ... Da mamă. Un momente de liniște în care tipul ascultă, concentrat.

– Decartezi când ajung acasă, n-am atâta la mine, tre' să scot de pe card și mă mănâncă Lica, că știi...

Brusc un alt telefon sună: – Da, mamă... pe lângă Primărie, spre Piață, să trec pe la farmacie? Aha, aha... aha. Da’, n-am atâția bani la mine. Să iau de pe card? Pui tu la loc la pensie?

Bine fată.

Cei doi vorbesc cu fălcile încleștate a răs în timp ce al treilea îi scălămbăie provocator.

Simt o mâncărime în buzunar. Scot telefonul: – Da, mamă, pe lângă Primărie, mă ia gura pe dinainte. Ce caut la Primărie?

La masa vecină toți sunt pe jos.

– Am greșit eu, mamă, în Podu’ Verde... mă gândeam așaaaa, că tre' să plătim impozitele alea... ce să iau? Da’... n-am... la un bancomat, păi nu prea sunt pe aici… Sunt pe lângă Primărie? Aha, daaaa, bine. Pup la tine!

Ridic privirea, amicii de la masa vecină imi arată un scaun: – Până la Primărie hai să mai bei o bere cu noi.

– Ești de-al nostru, maestre!

50

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Nicoleta Mija Motto: Îmi plac mult ploile calde de vară care mă scapă de a căldurii povară. Plec în vacanţă la mare sau pe un vârf de munte. Culeg florile şimi aşez o coroniţă pe frunte. Îmi place să stau în hamac, să privesc frunzele cum dansează. De multe ori razele în grădină frumos desenează. Îmi place să simt greutatea stropilor de ploaie să alerg aşa cum îmi place mie. Să simt picăturile cum mă mângâie pe pleoape, să o simt pe pielea mea aproape. Să gust din multe fructe după acesta ploaie curată, care cu multa graţie ne bucură şi ne desfată. Îmi plac frunzele cum aleagă smulse de vântul ploii, dansează peste tot, mă acoperă, fac multe nebunii. Închid ochii... mirosul de praf umed îmi aminteşte, de zilele când eram un copil şi alergam pe pajişte. În minte vin multe amintiri poate câteva nostalgii, alunecă pe cerul albastru, ploaia de vară face multe magii.

51

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Iulie... August...

Cu prietenie Soarele căldură dăruieşte, În grădina casei trandafirul iar înfloreşte.

Cântăm, dansăm, râdem ca în copilărie, Iubirea ta multe îmi dăruieşte numai mie, Adunăm amintiri frumoase într-o poezie.

Iulie îşi ia rămas bun de la tine, de la noi, Stăm acum pe bancă la umbră amândoi.

Eu iubesc mult toate lunile calde de vară, Bucuroasă stau în curte multe ore afară, Schimb atentă o coardă mai veche la chitară.

Simt pe chip adieri calde aduse de vânt, Totul pare adormit, nu se aude un cuvânt.

Gust din nectarul verii plin de multă iubire, Printre cuvintele scrise găsesc o amintire, Golesc cupa iubirii repede într-o sorbire. Într-un văzduh neclintit iulie acum pleacă, Sunt tristă şi vara asta repede o să treacă. Îţi văd zâmbetul în ochi, zâmbesc şi eu, Pentru toate îi mulţumesc lui Dumnezeu, Mă despart de zilele călduroase cu greu.

52

Şoaptele verii – volumul II (vara)

O ploaie de vară ne goneşte din grădină, Privesc calendarul, mâine august o să vină.

Sub şiroaiele calde grădina ţipă de fericire, Luna august îmi aduce mai multă iubire, Când înfloresc daliile toamna îmi dă de ştire.

Vară parfumată Vă propun o poveste de vară parfumată, Cu miros de trandafiri, frumos colorată.

S-au scris multe pagini despre frumuseţe, În lumea asta şi eu scriu despre a ei nobleţe.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Grădina mea în multă lumină înnoată, Stau liniştită la umbra unui nuc bătrân, Ramurile groase multe poveşti îmi spun.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Îmi place culoarea sănătoasă de ciocolată, Strugurii parfumaţi atârnă sus pe boltă, Albinele harnice cu miere peste tot saltă.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Numai casa este încuiată de soare apărată, În grădină merii strălucesc atinşi de raze, Pe cer trec în stol voioase multe berze.

53

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Vă propun o poveste de vară parfumată, De Vivaldi în Anotimpuri frumos cântată, Merii cu roadele lor roşii, verzi şi galbene Albinele harnice aleagă, încep să se legene.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Lângă un pepene roşu cu coaja spartă.

Flori sub hamacul în care ascult muzică, Lângă mine Reno, Nero şi Zoro fără frică.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Spun timpului trecut, bun drum încă o dată, Câteva gânduri mă îndeamnă să adaug ceva, E vară afară şi în suflet, vreau să plec undeva.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Trăiesc clipe minunate dintr-o realitate visată, Totul în jur este verde, frunzele sunt zvelte, Fluturi frumos pictaţi vin peste flori în cete.

Vă propun o poveste de vară parfumată, Flori multe, garofiţele, floarea de colţ agăţată, Îmi place iarna cu fulgi, sănii multe şi patine, Dar mai mult vara cu adieri parfumate şi pline.

29 iunie 2015

54

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Sonet XXXIX Stau pe nisipul cald la malul mării, Dusă departe de gânduri privesc, În noapte valurile îmi şoptesc, Te aştept iubite la venirea serii. În adâncurile nopţii îmi amintesc, Visele, îmbrăţişările pline de armonii, Ne bucurăm mult ca doi buni copii, Şi acum iubirea mea ţi-o dăruiesc.

Stăm pe ţărm în mijlocul verii, Iubirea pe chipul meu este trează, Aud valurile înspumate ale mării.

Scoicile colorate frumos dansează, Pe cerul albastru tu inimii îi scrii, O stea de mare pentru mine păstrează.

8 iunie 2015

55

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Sonet XVII Eu ştiu cum a fost şi cum o să fie, Ascult glasul mării cum frumos cântă.

Pescăruşii nu mai zboară şi ascultă, La malul ei trăiesc o melancolie.

Suntem cu prieteni mulţi aici laolaltă, Valul îmi aruncă la picioare o cochilie. Ştie ce mult îmi place la mare mie...

Trece peste salteaua mea deodată.

Peste câteva zile voi avea altă culoare Mă voi îmbracă seara cu o minunată ie, Trec la umbră, mă trezesc din visare.

Soarele îmi trimite prin vânt o solie Ai grijă mare cât mai stai la soare!

Este atât de frumos acum în iulie.

8 iulie 2015

56

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Soarele De când răsare soarele prieten din mare, Privesc albastrul cerului, mă bucur tare. Şi el îmi zâmbeşte cu multă căldură, Ştie că sufletul meu iarna multe îndură.

Mă ascund câteodată sub o umbrelă, Razele desenează o frumoasă dantelă. Îmi colorează pielea atât de frumos, Când plec de la mare sunt de abanos.

De când răsare soarele aud un cântec, Acum fericit arde tare ca un jeratic.

Privesc în depărtare un matelor singur, Îmi place cântecul lui de dor desigur.

Treptat începe să coboare la asfinţit, Vrea să rămână cu cerul albastru înfrăţit Colorează infinitul cu roşu aprins şi violet, Magia lui îmi pătrunde mereu în suflet. Înainte să dispară în altă parte a lumii, Îl prind între degete şi-l dăruiesc inimii. Îl ţin strâns sub privirile lui atât de uimite, Mâine ţi-l dăruiesc doar ţie... iubite.

20 iulie 2015 57

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Raze de soare E după - amiază şi deja este foarte cald, Într-un lighean cu apă vrăbiuţe se scald, Stau liniştită la umbra unui falnic stejar, Razele de soare fac un cerc roşu de jar.

Printre frunze jucăuşe toate mă privesc Ochii se închid dar repede mă trezesc, Se aud din parc râsetele unor copii, Aleargă prin flori şi iarba verde zglobii.

Razele de soare sunt ale mele prietene, Privesc printre frunze frumoase desene, Desprinse din focul după - amiezii jucăuşe, Imagini din poveşti frumoase desprinse.

Adie un vânt cald cu o misiune importantă, Să mai răcorească puţin pământul o dată.

Cheamă ploaia să trezească iarba înverzită Deschid o umbrelă mare sunt pregătită Razele încălzesc pământul acum răcorit, Toată natura spune vară bine ai venit, Copacii emană un parfum fin şi rafinat, Ne încântă mireasma cu care totul a gravat.

58

Şoaptele verii – volumul II (vara)

O rază se aşează pe obrazul meu, pictează, Şi-a găsit un culcuş potrivit şi colorează, Nuanţa bronzului pentru obrazul colorat, De frigul iernii trecute este cam decolorat.

Iscoditoare o rază pătrunde printre gene, Iarăşi pe chipul meu apar diferite desene, Ştie de ce pupilele mi s-au cam micşorat, De lumina care păzeşte un gând visat.

21 iulie 2011

Ploia de vara O ploaie de vară este un spectacol frumos.

Picăturile lovesc geamul tacticos.

Cerul e senin, nu vezi nici o urmă de nor, Pare că toate se topesc sub soarele arzător.

Dintr-o dată pe cer apar ca din senin nori voinici, Ai ploii prieteni pufoşi şi harnici.

Ameninţători, însoţiţi de artilerie cerească.

Arunca picături pe flori să nu se ofilească.

Florile, bucuroase de ploaia divină, Işi deschid petalele o rog să mai revină.

Doream măcar o mică adiere a vântului, Avem vijelii ce scormonesc rădăcile pământului.

59

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Zboară frunzele şi praful în toate direcţiile...

Se pierd printre nori toate ciorile.

Până să ne dumirim despre ce este vorba, Cerul aruncă spre Pământ toată tolba.

Norii au cuprins tot cerul întunecat Frunze, flori, crengi s-au amestecat.

Arunca spre pământ, în ropote puternice, Stropi grei de ploaie ca o lance. Şuvoaie de apă acoperă grăbite pământul...

Parcă s-a mai oprit puţin vântul!

Picuri de ploaie în palmă... stropi răcoritori...

Artileria cerească scutură mai mulţi nori.

5 iulie 2016

Iubesc vara!

Strig tare şi spun „Hai afară”! Este cald, este bine, este vară. Fug repede la Costineşti, mă las îmbrăţişată de valuri. Îmi place culoarea apei care furioasă se loveşte de maluri. Iubesc briza mării dimineaţa şi la căderea serii. Vreau să simt gustul de apă sărată, să-mi miroasă părul a soare şi să fiu frumos colorată.

60

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Privesc cerul, Soarele îmi zâmbeşte şi-mi spune că mă iubeşte. Am multe motive să iubesc vara... Îmi place culoarea din trandafirii roşii, prietenii iubirii. Gust din roadele bogate, pe care la cei trişti le voi împarte.

Lenevesc adesea pe iarba verde, privesc curcubeul care printre frunze se ascunde. Suflu într-o păpădie cu gândul la copilărie.

Bună dimineaţa Soare! Mă bucur când pe cerul senin el apare. Simt pe chip adieri cu iz de trandafiri strânse în gândurile multor seri. Inima o încarc cu verdele din frunze, cu flori împletite de Soare în multe culori.

Privesc bolta cu stele şi le strâng în paginile cărţii mele. Stau mult afară atunci când simt în sufletul meu că este vară.

Arşiţa verii parcă s-a mai potolit, o boare mai răcoroasă anunţă venirea serii. Luna apare pe cer, stele îmi pregătesc un dans în dar, sufletul nu se linişteşte, este hoinar. Printre frunzele vişinului din curte văd pete de cer unde stele strălucesc şi parcă cu mine vorbesc.

Gânduri şi litere mici îmi joacă în faţa ochilor obosiţi.

Doar greierii îşi unesc cântecele în liniştea nopţii.

Iubesc vara, pentru că vara este ziua mea! Privesc şi văd în jurul meu zâmbete, veselie într-o noapte de catifea. Oriunde aş fi, valurile mării şi plimbarea pe cărarea de munte îmi spun aceeaşi poveste. Este vară iubirii petrecută în doi dăruită de vara asta pentru amândoi.

Vara îmi v-a lăsa în memorie mirosul nisipului mângâiat de spuma valului. Timpul trece nepăsător...

Privesc calendarul, număr zilele care au mai rămas din 61

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

vacanţă, trece şi august. Dar înainte de a pleca ne aduce o mare sărbătoare „Adormirii Maicii Domnului”. 15 august este „hotarul” care desparte lunile călduroase de cele friguroase şi marchează trecerea de la vară la toamnă. Ştiu de la bunica că dacă de Sfânta Mărie Mare înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă.

Aşa sunt eu... Ascund amintirile din această vară într-o casetă a sufletului meu din calea timpului nepăsător, dar ştiu că mereu de vară mi se face dor.

Vara trece, zvon de greieri prin iarba, mănânc pepene, dar mi-e poftă de gutuie.

Se duce vara, ultimele miresme de trandafiri, de cârciumărese, de regina nopţii.

Un soare molcom se odihneşte pe flori, pe fluturi, mă bucur de ultimele bucurii ale verii.

Petale de flori, un curcubeu pe pământ, toamna se apropie.

62

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Nicu Doftoreanu Tangoul paranormal de vară

Motto: Un El şi o Ea: Tangoul şi Viaţa Mereu împreună.

Tâlcul îl va dezvălui Poezia paşilor.

Paşi trecuţi prin timp: Început, Facere,

Naştere, Copilărie, Maturitate, Viaţă fără sfârşit.

Ioana STUPARU, Februarie 2016, Bucureşti 63

MISTERUL VERII N-A MURIT! Ne-a urmărit necontenit Din clipa-n care am pierdut Tot ce-am avut ... doar pentr-un fruct!

Eram tot noi,... dar fără scut!

Geneza spune ce-am pierdut Şi spune cum ne-am despărţit, De-atunci de rai... necontenit!

Sfidând pe toţi cei pesimişti Ce-n vara asta sunt cam trişti, Nu cred că poate cineva Să ne declare altceva!

Chiar de nu crede în mister Tot este incitat de el!

Pesemne n-ai gândit nimic Când te-a atins în vis un pic!

Dar dacă totu-i amintire Bazată doar pe presimţire de intrigă sau... de iubire?!

Atunci de ce visăm la fel: Că suntem iuţi, c-avem alt ţel, că iar putem zbura altfel ... şi uite că am şi ajuns Din nou în locul cel de sus, Că suntem iar la fel ca la-nceput Ca cel născut şi nu făcut, Păşind pe calea veche fără nume Ce leagă „Atlantida” noastră de altă lume

Şoaptele verii – volumul II (vara)

În care spiritual iubirii este suveran Legând dimensiunile ... acuma despărţite-n van!

MISTERUL LUMI N-A MURIT! Ascuns aşteaptă liniştit să poată să se-arate în sfârşit, să fie redescoperit.

Fiindcă un lucru este clar: Memoria ţine de-ancestral!

MISTERUL VIEŢII N-A MURIT! A devenit de neclintit Atunci când am descoperit Cât de prezent e-toate!

Când crezi orice se poate!

Aşa cum ne-a-nvăţat cel care a venit Şi ne-a salvat de risipire-n infinit!

Tangou... Şi-atât, vara Motto: Dă şansa fiecărei zi să fie Cea mai frumoasă din viaţa ta Mark Twain (1835-1910)

65

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Doar... după ce-am dat povara Zilelor de vară pline Vreau să-ţi aminteşti de mine!

Nu vreau să îţi aminteşti Seara, Când a dispărut seninul, Amestecat în veninul...

Preparat de mintea ta, Care crede doar ce vede, Şi-i pe cale-a te schimba!

Fiindcă cine se repede Şi nu o ia... pe-ndelete, Pierde mult... oricât n-ar crede!

Numai din frânturi... de rânduri, Scrise pe pagini de fum Nu se nasc dovezi reale, Căci din gânduri şi imagini...

Se fac pale de turbine, care ne împing la vale... Şi pe mine şi pe tine Făcându-te să-ţi doreşti, Precum vezi,... cam anormal, Să furi din timp ca dovezi... numai fapte din banal!

Tot ce vine triumfal Să-ţi arate din trecut Că mai bine-atunci s-a vrut, Existau de la început!

Amintiri de nou născut Risipite-s pe-acest drum

66

Şoaptele verii – volumul II (vara)

pe care noi stăm acum!

Azi nimic din ce doresc...

Nu serveşte la-mpăcare! Ştiu doar că dacă plătesc Cum prevede ea... reţeta...

Compensez doar... trotineta.

– Sunt copil dar... eu mai cresc!

Hai să aruncăm din vise Hai să dăm la spate toate: Vreau să-ţi aminteşti de mine Numai când am dat povara Zilelor de vară pline!

Doar de bine... şi atât..., Crede-mă nu vreau mai mult!

Tangoul râvnitelor iubiri de-o vară

Motto În aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul, pe când doi minus unu este egal cu zero Mignon McLaughlin (1913 - 1983)

Ce repede dispar din amintiri speranţele trecutelor iubiri de-o vară, Născute-atunci, demult,... în tinereţe

67

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Şi care azi sunt gata să ne-nveţe Că uneori, se pare, vine-o vreme În care toate-ncep din nou să cheme!

Rememorându-le uimit te-nveseleşti subit,... sau te-ntristezi, Depinde unde crezi că eşti pe scara vieţii, Uitând că-s doar poveşti din alt trecut, Tu le trăieşti numai atunci când iar înfrigurată îţi şopteşti: Ce multe mi-am dorit eu altădată ... şi nu am căpătat nimica niciodată când am vrut!

Dar asta n-a durut şi nu te-a-mpedicat ... ca să iubeşti cu-adevărat, Iar dac-ar fi acum să ai tot ce-ai fi vrut atunci Vei constata imediat... că „EL” momentul magic a plecat demult Şi nu ţi-ar folosi deloc să-l mai ajungi ... Deoarece-i deja e-mpachetat în pungi!

De fapt eu cred că la un moment dat...

Nu poţi să mai doreşti nimic, Din ce doreai neîncetat, atunci când erai mic.... Şi-atuncea... ai dreptate să disperi: La ce îţi pot servi dorinţele de ieri, Sau poate... hai, să spun cele de-acum, de azi, Când îţi dispare-n fum într-o clipită ... plăcerea de-a fi fost dorită!

68

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Se stea oare cu-adevărat valoarea clipei... numai în păcat?!

Dar asta-nseamnă... că ne-au fost sortite Numai puţine clipe fericite...

Aşa că... nu mai ezita şi vino Descoperă iar lumea şi... domino!

Cât ai clipi din ochi, având lumina-n faţă, Vei regăsi iar taina ce dă viaţă Redând iar importanţa de-nceput, A locului de unde rândul ţi-a trecut Acolo unde nu pătrunde ani de-a rândul Decât ... sfidând necunoscutul, GÂNDUL! Aşa că nu uita: Descoperă trecutul unei minţi profunde Ce-i plină de-ntrebări rotunde Care Le... Simţi?

Revin ca nou născutul: Fără teamă, Şi-n fanteziile gândirii iar te cheamă Revino fără frică La o adică de trezeşti SPERANŢA! Din ea dispare importanţa greşelilor făcute mai demult, Ce într-o clipit uite: Au trecut! ... Aşa cum repede dispar din amintiri...

Aromele râvnitelor iubiri de-o vară

69

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Tangoul clipelor de viaţă vara Tu n-ai iubit cu-adevărat De poţi vorbi cu-atâta uşurinţă De veşnic noul infinit...

La care...

Dac-ai fi privit, Înfrigurat, Cu tainica dorinţă De-a urmări neîncetat CEASORNICUL CERESC, Cel care ne măsoară ce-avem de primit, Ai fi descoperit că eu urăsc: SINGURĂTATEA VREMII SINGURĂTATEA INIMII...

SINGURĂTATEA VERII Şi nu te-ai fi lăsat sorbit În pâlnia-n care curge EA...

INDIFERENŢA!

70

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Tangoul meditaţiei de vară Săpându-şi semnul, SPIRALA TIMPULUI Colbuieşte pecetea Ce-ascunde-n interiorul ei marginea luminii. ÎNTUNERIC! Întuneric deplin mă-nconjoară!

Atât de deasă este imaginea... încât...

Când încep să urc în mine... O sfâşii!

Dar nu mă opresc!

Sparg în continuare VIS după VIS Şi-ncerc să le smulg amintirea celor mai adevărate interpretări de odinioară Pentru a reveni spre vară.

Dar adevărurile repetate... MINT!!

Atunci caut!

CAUT! CAUT în continuare UMBRA INFINITULUI, Pe care o ştiam lustruind ZBUCIUMUL AMINTIRII Ce-a lăsat în noi urme de nelinişte.

CAUT!!

Oare ăsta să fiu eu?

Sigur ăsta trebuie să fiu: Pot recunoaşte uşor mica speranţă Ce mi-a-nsemnat umărul sufletului la naştere Oare asta să fie...?!

Sigur asta e Pot recunoaşte uşor cicatricea lăsată de dor... Şi tot aşa, 71

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

rând pe rând, precum anotimpurile, Mă descopăr rupînd şi ultimile legături pentru a mă lăsa sorbit de VIAŢĂ!

Tangoul norilor de vară Am şi uitat de vara-n care am privit Spre cerul netivit ... de stele, Pentru-a vedea ce repede iau ne-ncetat Noi forme diferite NORII ... fără ele.

Am şi uitat de vremea-n care uneori, Ne-au încercat adevăraţi fiori Deoarece am constatat, ... privindu-i fără ţintă, Că forma lor e gata să ne mintă, Chiar dacă ne-a îndemnat constant Să facem glume: Adică să îi comparăm anume Cu Alfa şi Omega Pentru a ne ciopli cu visurile-n ei O LUME! Am şi uitat de vremea când am implorat: O, Doamne!

72

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Nu mă pedepsi prea rău Şi nu mă părăsi la greu Fiindcă m-am pus în locul tău Şi am creeat o lume-a mea Care de-i bună, sau de-i rea, ... NU ŞTIU Atâta ştiu... doar că-i a mea! În ea de moarte nu prea-mi este frică, Chiar dacă încă presimţirea ei în noi ridică frică, Dând deseori dimensiuni noi norilor uitaţi în lumea cea reală Acum rămaşi în mintea de-astă vară!

Am şi uitat perioada fericirii În care NORII-mprumutau forma iubirii Din vremea când... făceam furori, Deoarece eram nepăsători Şi nu băgam în seamă poile de vară Chiar dacă uneori ne mai prindeau pe-afară Am şi uitat De când n-am mai privit necenzurat Spre cerul înstelat... de vară Cum o făceam odinioară!

73

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Tangoul legendelor verii Pe crestele valurilor zboară LEGENDELE VERII...

Pe creasta valului e şi LEGENDA MEA! Pătrund ... păşind încet, În catedrala TIMPULUI, Unde uşor, uşor micul scâncet Se topeşte în imensitatea anotimpurilor.

Povestea valului, Mereu mişcat, Merau schimbat, MEREU ÎNTORS... de unde a plecat, Răsună-ncet pe clapele iubirii. ŞI ASTA-I TOT! Pentru că...

Pe crestele valurilor Legendele plutesc încet...

Povestind Povestea LEGENDELOR NETERMINTATE Ce se vor fi reluate... Primăvara!

74

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Claudia Bota Motto: Lanul de grâu când s-a copt, omul în dreptatea inimii, în pragul verii a cules roadele pământului din sudoarea muncii sale pentru a face pâinea cu care se va hrăni în prag de sărbătoare.

Claudia Bota

75

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Valsul fluturilor Atâția fluturi dansează, prin viață, Dezlănțuind în lumina cuvântului Prin cercuri multicolore purtate de vânt, Un vals ritmic al imensității destinului Destine unice într-un spațiu fără egal, Aripile pulsează gîndurile sufletului tău, Adormit de timp, Un timp al renașterii ce te poartă la viață, Îmi cresc aripi ce mă-nalță spre cer, Nu e vis? Este viață.

Fluturii dansează un vals, Un dans al cunoașterii.

Emanaţia iubirii Parcurg ziua luminii cu sufletul la Tine, Eman iubirea care învăluie totul, inima îți distinge gândul, multe scântei rupe din mine.

76

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Efervescența încrustată în ochii minții mă face să înfloresc mereu.

Chiar dacă primăvara a trecut, înfloresc, fără să-mi fie greu.

Te iubesc, dragoste purtată pe ape, Te iubesc, dragoste purtată pe pământ, Te iubesc, dragoste purtată spre cer, Te iubesc, chiar și când vântul bate, bate, pustiit de dor.

Nimic nu mă va face să cobor.

Totul mă-nalță!

Mă ridică la tine, prin aburul scânteii divine, ființa mi-e plină de lumină.

Glasul ridicat din tină Mă voi rupe din a ta tăcere Adunând un petic de lumină, Pentru o zi, cu mult mai senină, Din furtună voi înlătura căderea, Norilor cu lună plină, Ore și minute așteptând, Fără nici o vină... tremurând.

77

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Și mă-ntreb ce are să mai fie, Tu, chiar nu pricepi?

Azi, nici timpul nu mai e cu mine, Că s-a răzvrătit, prin clipe reci.

Glasul ce s-a ridicat din tină, Mă întreabă: „cum ai să petreci?”

Cel din urmă răsărit de soare, Unde lacrima dispare, Din ape reci.

Nu mai plâng și nu ascult, chemarea ta, Chiar de-ar fi divină, Dacă inima-ți suspină, Spre a-mi fi străină.

Trezește-mă și du-mă cu tine...

Trezește-mă și du-mă cu tine, Acolo unde îmi va fi cel mai bine, În călătoria inimii să mă duci, Pe țărmul mării, cu scoici, Unde întunericul nu pătrunde, Iar timpul nu va răni inima mea.

Nu vezi că trupul mi-e plin de fiori?

Du-mă departe, hai, du-mă nu mai sta, 78

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Printre gradini de portocali, Acolo, noaptea va deveni ziua luminii, Lumină clară din lumină.

Trezește-mă la viață și du-mă Suflet neadormit prin viața mea, Nu lăsa căldura să veștejească, Viața mea.

Lacrimă pentru inima ta Dintr-o perlă sculptez, În sufletul tău înscripționez, Azi, mâine, între lacrimi ce au subscris, Începutul fără sfârșit, fără abis, Doar las un timp și cercetez, Neliniștea ta mi-o notez, Între paginile trupului tău vânez, Căutări după căutări, Dorințe după dorințe, Mă zidesc în fiecare lucru, În fiecare cuvânt șoptit, Cercetez fiecare colț, Pentru tine ajung să mă înalț, Parcurg treaptă cu treaptă, Uneori mă furișez, Printre piscuri uitate, 79

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

De lumini presărate. Între lacrimi revăd, Flori albe de colț, A durerilor tale lăsate.

Iubesc puterea ta, Lumina ta, viața ta, Iubesc felul tău de-a fi Chiar și când lacrima mea, Atinge inima ta.

Vin ploile Vin ploile și inima mea se lasă ștearsă din amintirea ta Vin ploile și trupul meu se lasă înveșmântat de purpură, Vin ploile și inima mea este inima ta, Vin ploile și trupul meu este trupul tău, Și mă înalț și cad, Și iar mă înalț și cad, Până când vin ploile acestea?

Tu iar te-ai risipit la asfințituri.

80

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Am să străbat din nou răsăriturile...

Am să străbat din nou răsăriturile, De fiecare dată am să mă-ntorc Ținând amintirile toate în loc, Locul unde nimeni nu pătrunde deloc, Deși cetatea s-a risipit, acolo nu-i loc, Nu-i cale, nu-i durere și nici frânturi Cerul se adapă din frumusețea Ta, Rugăciunile au miros până în zare, Zarea cea mare, prea mare, Zarea timpului, unde călătorim Să aprindem luminile noastre, Călător umblat prin desișuri și spini Acum îți trăiești izvorul, În cerească rouă de dimineață, Mă răcorește acum la pasul de taină Chemerile Tale, asfințiturile Tale Le trăiesc unic și veșnic, Căldură din răsărit neșfârșit.

81

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Dulcele meu amărui...

Dulcele meu amărui, Să le las în mijlocul lanului, Copleșit de dogoarea soarelui, Dansând între macii înroșiți, Un ultim dans, de bun rămas, Alungiri și ritmuri agale Presărate de zâmbetele tale, Când ai să te-ntorci Să nu uiţi inima care bate, Ca o poartă deschisă Ce nu se lasă cuprinsă, O lumină mă-nsoțește Într-un glob de cristal, Iar acum de ce taci, Nu pricepi că-n dragoste Depărtările nu sunt ziduri, Iar cuvintele noastre stau Mărturii pentru cei vii, Veghid ca și candela, Sufletul celor mii.

82

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Somnul artistului Dormi la poarta înfrigurării Dormi privind la liniştea înserării, Odihnindu-se a ta fire ostenită, Neobosit artist, cu simţirea pribegită.

Dormi la poarta sărutului, Fermecat de bucuria cuvântului, Suferind între gânduri neîmplinite, Ale frământărilor zilelor neîmpărtăşite.

Dormi la rădăcina pomului vieţii Dezvăluindu-ţi în zorii dimineţii Tainele formelor neatinse, De dorinţele lumii constrânse.

83

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Trandafirul alb Trandafirul alb nu s-a veștejit Atârnă cu inima mea de zenit, Purtat prin negura deasă a nopții Adus din beznă cu viață, Atâta lumină pătrunde-n mine, Căci tu ești un dor nesecat, Regina mea, cu nume de stea, Acum, aici și mereu la tine, Inima mea încă te vrea, Brațele mele ne leagă pe vecie Trup adormit din iarna cea grea, Mereu rămâi în umbra cea deasă, Luminată de sumbra mea viață.

Atâta dor îmi va fi de lumina ta, Trandafir alb dăruit mult prea târziu, În iarna ce dănuie în mine și-n tine, Te chem, te caut iubire în neștire, Un soare ce-ncălzește iarăși și iarăși, Două suflete călătoare, Într-o lume mult prea mare.

84

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Dor Când îți va fi dor de mine Timpul va fi ca un sunet, Fără de glas te vei simții Azi, mâine, cerul fiind ca în balans Trup adormit, firidă topită În lanul de grâu ce coace, Durerea, lumina să-ți macine tăcerea.

Inima frântă de dor pentru un om călător, Un suflet chinuit de-ntrebări Neputința de-a fi între cei vii Ducând sinfonia celor mii De ce nu vii?

85

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Ai apărut la capăt de drum...

Ai apărut la capăt de drum atât de însingurat și-ngândurat, fără de mine și de tine, azi ziua ta pierdută pare-n zare, priveşte-mă cu ochii minții, Cezar al lumii mele, de- atâta rele, și cerul meu a plâns cu tine, cireșul scutura-va florile, în pragul casei mele.

Rămâi de poți, rămâi, de-atâtea rele, s-au dus și amintirile cu ele, si lacrimile s-au topit căci totul a adormit. te vei trezi în alte lumi, dorind lumina Ta, s-o pun în viața mea.

86

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Liviu Dan Radu suflet când eram copil credeam că sufletul e ca puful prins în palmă și îndesat la piept

87

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Arţar te-am strâns la piept ca pe o pasăre ce-şi găsise adăpost într-un cântec neîntâmplat să nu mă spânzuri ca pe un copac reînflorit în această toamnă

cu picioarele g go oa alle e m-ai surprins într-o noapte capturându-mi visul m-am așezat pe banca noastră te-am întrebat unde ești îmi arătai orizontul pescărușilor și catargele corăbiilor le priveam de la fereastra ta

88

Şoaptele verii – volumul II (vara)

marea avea scrașnetul macaralelor și al sirenelor de bun rămas unde te voi regăsi orizontul mi se îneca în albastru spicele grâului ocupau tot geamul meu de la clasa a doua o amintire se juca prin talazuri cu picioarele goale în amurg

en manual de igie niizza ar re e nici nu mai ştiam cum să te iubesc îmi prescriai un manual în fiecare săptămână de igienizarea relaţiei prin tăcere treceau şi trei nopţi fără un azi până când mă podideai cu o îmbrăţişare virtuală sau cu promisiunea că ne-am putea iubi mistuitor într-o noapte fără lună de aceea când ne zăream doar ca nişte ip-uri într-o pauză planetară 89

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

îmi aminteam de tăcerea ta şi de cea a femeilor dinaintea ta când se întorceau de la duş scuturându-se de dragostea mea

într-un burg mai e timp să visezi între file mundane clipa ce a rămas din parfumul ei pe care îl freci dintr-un catalog de podul palmei şi-l duci la buze, la ochi, la tâmple, dăruit cândva într-un burg ca semn de carte

Novecento sunt pe cel mai făgăduitor tărâm nu aş debarca niciodată de pe corabia sufletului meu nu vreau să aflu ce e în afară niciodată n-am coborât de pe punte

90

Şoaptele verii – volumul II (vara)

aşa cum nici Novecento nu s-ar da jos de pe vasul lui unde de o viaţă cântă la pian aş putea spune ca şi el că m-am născut pe corabia sufletului meu şi de care m-am legat cu parâma definitiv aflându-mi singurul drum iniţiatic

Dăscăliţa mea de fericire e ora când sună programat telefonul iubitei nu are un ceas deşteptător şi trebuie să-şi trezească fata să meargă la şcoală iubita mea pregăteşte sandwich-uri fiindcă şi ea va merge să predea ore de limba română la aceeaşi şcoală dacă îi mai rămâne timp, salută şi o lume virtuală deschide laptopul şi postează o poezie sau o poză cu copaci înfloriţi aşa cum azi iubita mea a postat un test din care a aflat floarea ei spirituală şi melodia Fragile poate şi pentru noi cântată de Sting împreuna cu Stevie Wonder ne-am împrietenit printr-un like pe facebook iar acum suntem certaţi 91

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

îmi zâmbeşte dintr-un wallpaper de pe desktop aş întinde prin ecran mâinile după ea sunt la o distanţă de fapt doar de un sms să-i scriu că mi-e dor de fiinţa ei? dar trebuie să plec pe şantier până seara îmi va răspunde sau nu pe drum în maşină ca un Homer ce a crezut în Odiseea am să cânt şi eu aşa cum Stevie Wonder cântă la muzicuţă I love the song

era cu zei și mă plimbam printre statui nu m-am născut fiu de zei cerul mi se scălda în Egee când am cunoscut Olimpul fără ei în jurul meu se jucau piese ca pe scena lui Dionyssos un concediu pământean de șase zile și zeii și-l luaseră asezați pe rânduri uitând de bătălii un déjà vu la templul olimpian al lui Zeus pe străduța Athinas îmi sorbeam cafeaua privind la senzuala Atena

92

Şoaptele verii – volumul II (vara)

ce vântura o ramură de măslin ca o frumoasă atică desprinsă din Erechtheion

uliţa mea sunt ulița cu singura casă și cu singurul nuc altoit pe la mine trec toți câinii fără adăpost

etajul nostru când nu ne contraziceam ne iubeam ca într-o mansardă eliberând dragostea și remușcarea pașilor fugiți din noi refugiați în simțuri puneam și sufletele izbite de senzualitatea lecturii înalte era ultima sincronizare a etajului nostru încărcat cu două cărți deja citite pe urmă au venit ploile

93

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Vina lui Ulise Ulise a reușit să scape de Circe și insula ei la gurile Dunării unde își făcuse o colibă de pescar a avut totuși o vină lăsase un petec scris pe solzi de pește într-un copac sperând să vâneze o caprioară

verzi mă plimbam pe străduțele din Sărărie vizitând casele memoriale ale românilor adevărați ochi verzi mă priveau de la etajul șapte unde doar porumbei ajungeau ce drum lung plin de cactuși trecând prin pasajul istoriei până la ei

94

Şoaptele verii – volumul II (vara)

ciclop am început să privesc viața doar prin ochiul meu de ciclop ca un ceas fără baterie îndreptat spre copilărie de aceea mă trezesc înaintea cântatului cocoșilor citesc poezie ca o rugă spre cer de ziua nu m-ascultă mă-ntorc în zori și îi recitesc din ființa mea

rădăcini la cer această cadență a ploii identitate a trosnetului lemnelor în foc toamnei îi crește în pământ rădăcini, simți, simți în ciuda zidurilor înalte totemul lor până la cer?

95

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

paixao ne plimbam printre baruri italiene, englezeşti, asiatice care mai de care mai atrăgătoare, în centrul vechi am intrat şi în doua anticariate unde s-a plictisit repede şi ne oprim în dreptul vechiului palat bnr glumind că întotdeauna ne-au reuşit pozele cu umbre încerc o fotografie cu chipurile noastre pe sticlă şi ruine printr-o intrare mică de blocuri se auzea un cor bisericesc am mers printre pereţii albi înguşti pictaţi cu graffiti până la intrarea în acea bisericuţă albă cu o cupolă mică în care slujea un popă gârbovit nici ea nu banuia că acolo ar putea fi am intrat şi ne-am rugat câteva minute apoi am coborât şi urcat câteva străduţe şi mai înguste m-am oprit în faţa unui bar cu un poster cu ronaldo cu imagini din lisabona cu un tramvai galben ce cobora o străduţa printre felinare aprinse şi o cupolă dreaptă albă de biserică pe un televizor cânta o divă în alb mă-ntorc zâmbind spre ea şi îi şoptesc că piesa cântată de mariza e paixão ce înseamnă pasiune îmi zâmbeşte şi îmi şopteşte că măcar titlurile din portugheză le-am învăţat îi privesc ochii caprui şi înşir râzând, titluri de melodii alma-suflet, paixao-pasiune, chuva- ploaie, melhor de mim – ce am mai bun, loucura – nebunie îmi dau seama că multe lucruri mai am de încercat 96

Şoaptele verii – volumul II (vara)

cum ar fi de exemplu să mă aşez la una din acele mese şi să comand blochahau a bros şi cu o halbă de salgras ascultând muzică fado dar îmi spune că atunci când o să revenim o să luam un prânz aici părea a şti unele străduţe mai venise în capitală în urmă cu trei ani să-i ia un interviu lui buzura mi se făcuse foame şi niciodată nu luasem masa la capşa s-a lipit de mine, mi-a strâns şi mai tare mâna şi mi-a arătat cu ochii ei convingători direcţia opusă spre cărtureşti

Troleul 86 Algarve două chipuri într-o oglindă bilete de tren alăturate la vama timpului n-am văzut niciodată oceanul și nici la lisabona n-am fost pe străzile sordide bucureștene trăiesc ceva din fado din camera mea de hotel, la parter, prin perdea, zăresc mon amour caffe îmi învelesc gândurile în melodia „Singing for my happy, when i walking in this streets” mă-nchin în câte-o bisericuță ascunsă între blocuri 97

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

păstrate și pentru aste timpuri o mariza înaltă într-o rochie roșie tronează pe pereții unor clădiri îl îmbrățișez pe george enescu din bronz, în piața romană, în pauza lui de odihna, câteva frunze galbene, desprinse dintr-un cer gri de noiembrie, acompaniază niște sunete stridente de tramvai și troleu o adiere saudade îmi scormonește amintiri timide între coloanele romane și fast food-ul american parcă aud și zăresc oceanul și stâncile de la cabo de sao vicente aș fi rămas pentru totdeauna aici la capătul lumii cu ea, în algarve din troleul 86

* Sper că într-o zi, să văd oceanul, de la capătul lumii, la Algarve.

98

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Ion Vanghele Şi vara curge... Şi vara curge ca un râu bălai, când soarele începe ca să sape, să pună florile pe mândrul plai şi zilele tăcut să le îngroape.

Pe malul apei verdele cuprinde, copacii 'nalţi topiţi în malachit, doar dragostea în braţe mă aprinde, şi trec prin zile ca un asfinţit.

99

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Cu tine-alăturea Cenuşăreasă, plimbând prin clipe micile botine, când vara în culori prinde să ţeasă, imaginile moarte din vitrine.

Maşinile se duc fumând din pipă, mai trece una mirosind a kent, în cer cocorii se-nvârtesc şi ţipă şi noi plecăm spre-un viitor prezent.

Ne pierdem umbrele trecând prin crâng pe noi coboară ploaia,- desfătare, chiar dacă arborii tacit se plâng, o fac uitând acum de disperare, în braţe eu iubita mea te strâng şi gura o sărut, e-atât de dulce, ţinându-te la piept cu braţul stâng las buzele pe buze să se culce.

E vara iar, caldura ne-mpresoară iar zilele se scurg prin noi cuminţi, privighetorile în fapt de seară prin cântecele lor ne scot din minţi.

Se-ntind toţi trandafirii peste glod pe banca noastră cântecele tac, trec clipele prin noi ca un norod şi eu centura strânsă ţi-o desfac...

100

Şoaptele verii – volumul II (vara)

s-au scuturat...

S-au scuturat florile-n mai petalele-au nins mediatic şi ne-am trezit gonind pe plai desculţi, muşcându-ne sălbatic.

Catrinţa saltă ca un mac pe coapsele de soare pline e vară... nu mă mai desfac din visul ce-l împart cu tine trec fluturii toţi prin stomac în zborul lor pe flori hai-hui miresme nopţile desfac să fure inima oricui.

Pe tine-n braţe eu te ţin catrinţa arde ca un foc potirul e cu stele plin şi cu parfum de busuioc.

Să gust din gura ta doar vin, iubirea-i un izvor ferit, şi-apoi la stele să te-nchin în vara către asfinţit.

Luceafărul trece târziu ca un haiduc pocnind din puşti, aş vrea iubito să mai scriu dar tu continui să mă muşti.

101

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Cu smirnă...

Cu smirnă şi cu lalele baţi la poarta vieţii mele, şi cu paşi de lacrămioare mă săruţi din întâmplare.

Dorul gura îmi usucă, vara asta e uitucă, nu ştie cât ne iubim nopţile cât le-mpărţim.

Un luceafăr arde sus, e acum pe gânduri dus, şi ar vrea să te sărute dragostea să n-o mai uite.

Bate vântul, valurile gonesc rele gândurile, rămân numai cele bune cu noi doi să se adune.

Când în noaptea străvezie tu devii dragă poezie, şi în vara mea te pierd toată plină cu desmierd.

102

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Prin vară...

Prin vară suntem iarăşi călători purtaţi încet doar pe cărări domoale, n-apucă soarele urcând în zori în amiază noastră să coboare.

Te-aud cum dormi şi te sărut pe gură noaptea ţi-ai petrecut în insomnii, şi cât aş ţine-n braţe-a ta făptură cu trandafirii serii sângerii.

Eu te sărut pe gura ta gentil pe buzele de var-atât de coapte, să rătăcesc prin visul tău copil în fiecare zi, pierdut în noapte...

E-o tăcere astăzi

E-o tăcere astăzi, florile se sting, arde tot pământul năduşit de sete, nopţile încinse vin încet, pe rând de căldura lunii umblă încă bete.

103

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Noi ieşim din mare, parcă suntem draci dinţii printre buze, mai aduc aminte, că rămânem vieţii bieţi copii săraci şi că lângă soare ne-am prăjit cuminte.

Apa din fântână a secat şi ea vom bea apa plată, stingheriţi de sete eu mă joc cu tine şi te-oi săruta, pe gura fierbinte, pe ochi şi pe plete.

Braţele-s întinse umbra să cuprind în căldura nopţii eşti atât de coaptă…

Se uită vecinul scăpărând de jind, transpirată toată crede că eşti apă!

Dar tu pentru mine eşti izvorul meu din a ta fântână fur răcoarea toată, te dezbrac de umbre să rămâi mereu în tăcerea casei, zâna luminată. Începând cu talpa tot piciorul plin îl sărut cu sete ca pe un urcior, şi apoi în noaptea florilor de crin răstignim speranţa-ntinsă pe covor.

104

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Prin vara ta...

Prin vara ta eu trec fără cuvinte doar paşii bat la porţile de Rai, ce-am să mă fac dacă nu sunt cuminte şi umbra ta n-ar alerga pe plai? În râul tău de dor mă înfăşoară, mă poartă lângă salcii care plâng, chiar dacă tâmplele or să mă doară şi o să ardă iar obrazul stâng, acolo unde-ai sărutat aseară drumeţul nopţii ostenit la porţi cântând sub lună vorbe din vioară, şi plopii legănaţi cu ochii morţi.

Aceiaşi plopi ce mor din doi în doi în câmpul legănându-se-n secară, şi-au preferat în vara fără ploi să emigreze într-o altă seară.

Doar noi rămânem părăsiţi pe drum, cu luna-n ceruri spânzurând de plete, când tu mă-nvălui toată în parfum iar eu mi te sărut cuprins de sete. Şi tu te laşi la mine-n braţe grea ca un copac eu te cuprind în ramuri, şi tu reverşi văpăile de stea în visul singuratic plâns în geamuri.

105

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Din ce-am fost Din ce-am fost odată am rămas acuma umbra călătoare ce-a pierit obscur, a rămas doar vara undeva şi luna să ne plângă urma, noaptea când te fur.

Valurile mării le îngână malul, digul îşi ridică mâinile pe sus, între noi e marea şi întins oceanul stelelor de ceaţă, care nu s-au dus.

Undeva pe plajă tu aştepţi culcată briza să te bată doar cu mângâieri, În iubirea asta ce a fost odată clipele se-nnoadă-n zilele de ieri.

Epiderma frige, arde blestemată, zvârle după mine, pumni întregi de dor, în iubirea asta fără vreo erată ne-ntâlnim diseară, două stele-n zbor.

Ca Icar în mare ne-aruncăm cu rândul tu de mâna stângă strâns o să mă ţii să rămână-n stele părăsit doar gândul iar noi printre valuri vom goni, copii...

106

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Eu te visez...

Eu te visez sau poate mă prefac, să mint oglinda să-mi înşel şi somnul, şi îţi trimit parfum de liliac şi lăcrămioare de-o să vreie Domnul!

Un univers de îngeri părăsiţi în paginile mele dintr-o carte, un Rai de vară unde sunt gonite atâtea flori strivite poate moarte.

Tu treci acum pe un acord de Bach, parfum pe care nu-l ştiu recunoaşte, când muguri către ceruri se desfac şi repetata vară se va naşte, îţi simt fiinţa ta arzând torid, o Ana care lunecă prin ploaie, lăsându-şi umbrele-n tăceri de zid, şi-n visul iluzoriu din odaie.

Tu ştii şi eu cunosc că sunt proscris, când scriu pe cer, dorinţe citadine, fiindcă-ntre noi e Raiul interzis şi numai veşnicia stă cu tine.

107

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Şi totuşi, am să rup o rămurea, s-o umplu doar cu gândurile mele, când sus din cer steluţa va cădea, pe jarul tău din pulbere de stele.

Să stăm alături...

Să stăm alături către seară, pe banca noastră sub copaci, să te sărut ca prima oară, când părul tău din coc desfaci, cununa aia că e vară, o va-mpleti Rabjndranath, când stelele pe bolta iară, vor plânge că ne-am sărutat. Şi noi ne-om pierde înainte, pe o cărare, prin păduri, când tu nu ai să fii cuminte, şi sărutari ai să îmi furi.

Vom împărţi iubirea-n două la nişte umbre ce se pierd, acum e noapte, de sus plouă cu lacrimi calde şi dezmierd...

108

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Se-ntinde...

Se-ntinde fâneaţa-n câmpie pe margine pază stau plopi şi undeva printre gropi stă vara care întârzie.

Pasc vacile lipsite de chef măsoară cu mugete mersul Lenuţa mai ţese-n gherghef în fire frumos universul.

Dă-mi dragă o cană cu apă, mi-e cald, nu mai pot de pustiu.

Mai lasă pârdalnica sapă citeşte poezia ce-ţi scriu.

Mi-e dor de fiinţa ta toată şi gura să muşc aş dori când seara începe să bată, cu vânturi mai reci şi flori

109

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

110

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Lenuş Lungu Iluzii Mi-au căzut visele-n stilou și gândurile-n călimară speranțe pierdute printre petale voi dansa cu norii îmbată-mă cu licoarea scrisului sărută-mă pe ochiul deschis când voi răsări din stele 111

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

strâng din parfum cuvinte cu pleoapa astrală simt tăcerea ta cu miros fierbinte pe urme parcă-mi calc mi-a curs izvorul vieții la amurg sub clar de lună.

Visul unei nopţi de vară Privesc prin fereastra inimii cum noaptea încet se lasă peste sufletul meu.Visul unei nopţi albastre de vară cu iz de trandafiri, cu adieri calde de vânt, cu murmur de şoapte purtate de norii pufoşi. Să-mi îmbrac inima în cununi de frunze şi flori ce se împletesc în noaptea albastră... Să zbor, să culeg praf de stele de pe cer, să fac o mantie de curcubee şi să arunc în univers. Vise pierdute... vise uitate de timp prefăcute în cenuşă...

Merg cu gândul rătăcit pe aleile sufletului meu într-un labirint ce literele suspin. Curg gânduri de ape cristaline, pe ploapele mele unde se împletesc liane de ciorchini amestecate cu un parfum divin de sentimente... Îţi caut chipul tău de ceară, prin cenuşa timpului ţesută-n pânză de paianjen într-un colţ întunecos... Am obosit să scotocesc prin amintirile

112

Şoaptele verii – volumul II (vara)

prăfuite de timp şi mă aşez pe barca inimii mele plutind şi la cârmă gândul chinuit mă poartă pe aripi de dor prin galaxie... Şi la Starbucks am ajuns unde soarele şi luna m-a servit cu o caleea lactee alături pus un trandafir... Privesc un trandafir ce mi l-ai dăruit uscat cu petale scuturate de timp ce emana un parfum de iubire, dar totul s-a prefăcut în cenuşă... Mângâi cu degetele subţiri petalele uscate, simt încă parfumul tău şi o lacrimă îmi picură pe obraz... Aş vrea să vii în visul meu în nopţile cu lună unde stelele argintii sclipesc în şoapte de iubire, să-mi mângâi privirea cu surâsul tău, inundă-mi clipa cu atingeri tandre să simt alinare. Eşti în inima mea, în visele mele, dar nu pot să te ating... Te aştept în vis să pornim în călătoria universului printre miile de stele... Să fim doi fluturi albi îmbrăţişaţi în noaptea albastră să dansăm în melodia nopţii, în acorduri de pian cântate în surdină şi îngerii să ne ocrotească.

Printre ramuri Mă afund ca o nălucă printre ramurile unei sălcii unde plânge verdele crud spre pământ s-a înteţit vântul a pornit deodată

113

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

aducând o vară bruscă un senin prea albastru doare orice clipă lacrimi nevăzute se adună sus în bolţile sufletului mă arde în priviri îmi iau zborul căutând cu dor o arcă să mă scoată la mal să fiu sau să nu fiu pe drumuri fără întoarcere în trenul de noapte spre nicăieri m-am privit în oglindă totul e neschimbat. doar inima a îmbătrânit puţin o treaptă mai sus, o moarte mai mult.

Îmbrăţișează-mă Îmbrățișează-mă cu crengi înflorite mângâie-mă cu șoaptele frunzelor tale cutreieră-mi visele stoluri de doruri lecuite pe umeri altoiește-mi gândurile cu amintiri dulci 114

Şoaptele verii – volumul II (vara)

firave-mi sunt cuvintele învie-mi sufletul spre seară cu mireasmă de verde și miere Cheamă-mă la început de zi să înmuguresc la umbra ta.

Picături Picături de soare semințe de raze sufletul se plimbă într-un labirint la poarta nopții luna plânge ca o roată ce macină clipe țâșnesc gânduri din cișmeaua de lumină încărcate în frunze de dor fantasme născute din întuneric

115

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

m-au îngenuncheat cu cețurile grele să-mi prindă lanțuri la încheieturi în clipe de taină apar cioburi de stele ce va înrăma poarta vântul o va lustrui se adună cuvinte din vise desprinse timpul se scurge transformate în oglinzi.

116

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Gabriela Mimi Boroianu Gelozie Încremeni câmpia sub ochi geloși de soare Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă Căci doar zâmbind șăgalnic, ucisă orice boare Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă. Și-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia Că-i săruta piciorul de mal, cu unda-i rece, Și-ar fi uscat și codrul cuprins de gelozia Ce-l chinuia de-o vară și nu părea a-i trece!

117

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins, O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase, Și florile din plete în vânt se scuturau, Muriseră și macii ce-o lume-o fermecase Pe-obrajii de câmpie sfioși când înfloreau. Țipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie Și guri căsca-nsetate de-o binecuvântare Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie Și stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

Și cât ești de frumoasă... Și cât esti de frumoasă când alergi Cu pletele de aur copt în vânt, C-un stol de fluturi cerului îi ștergi Norii ce plâng cu ochii unui sfânt. Și cât ești de suavă când mângâi Iarba ce râde sub boabele de rouă, De parcă-ar vrea să zică „mai rămâi” În lumea asta-n care nu mai plouă.

118

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Dansezi cu păsările ce ne spun C-a venit vremea să ne părăsești Și cât de trist răsună „rămas bun” În fâlfâiri de aripi îngerești. Și toate ar vrea să-ți spună să mai stai Dar tu alergi zâmbind înspre apus, În urmă cade bruma peste plai Și plâng copacii frunze, că te-ai dus...

Ecou E timpul oprit într-o frunză de dud Iar soarele curge fierbinte din cer Când aripi se zbat cu ochii spre sud Şi-n susurul apei visările pier.

E noaptea un foc ce arde mocnit Și-n șoapte de vânt ursita își strigă, Gem urme sub pașii ce n-au mai venit Când iarba uscată începe să frigă.

E vară. Ah! vară... Ce dor amintiri...

Stelele-ncurcă destine din nou.

Un vis adormit suspină-n zefiri În noaptea fierbinte cu iz de ecou...

119

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

August Foc lichid soarele s-a scurs pe coline.

Frunzele au încremenit cu țipătul pe buze până și fântânile și-au înghițit apa de sete...

Umbrele s-au ascuns în podurile caselor fierbând aerul cu respirațiile lor.

Doar floarea soarelui se fuduleşte cu rochița ei galbenă ca niște sori mai mici.

Timpul a rămas în așteptare prins în nemișcarea colbului de pe drum, doar regina nopții mai îmbătrânește cu o seară când își desfășoară farmecele în răsăritul lunii de august...

120

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Vis topit Ard visele-n cearceafurile verii Și sângele coboară în păcat, S-au rușinat de-atâta foc și merii Obrazu-n roșu li s-a-mpurpurat! În frunze-adoarme gândul obosit, Pulsează-n struguri vinul de zăduf Iar cerul cu dorințe e spuzit Când stelele răsuflă cu năduf.

Nesăturat, nestâmpărat e dorul Și-n toate câte sunt s-a cuibărit, Răceala și-a pierdut-o și izvorul Când vara-n flăcări visul l-a topit!

Baie de soare

Își leagănă lanul dorințele-n vânt și macii șăgalnic zâmbesc dormitând, Doineşte sub dor ciocârlia și-i sfânt Bobul ce-n spice rotunjește visând!

121

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Cu-ochi de cicoare spre fluturi zâmbește, Sub baia de soare-și schimbă culoarea; Se-aude un greier cum trist chităreşte Când ceruri aprinse-și cheamă-nserarea.

De lene și timpul se mișcă mai greu Când vara oftează și noaptea ia foc!

Nici stele nu dorm și dansează mereu, Peste lume scăpând scântei de noroc!

Cuptor Lumina se strânge în sine Când raiu-i cu porțile-nchise E iadul lumina ce vine Și arde speranțe și vise... Și flăcări din ceruri aruncă Cu gurile acestui cuptor!

Sisif e mereu pus la muncă În brazda-ncrustată-n ogor.

122

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Doar un mit Deși toți vorbesc despre iubire, Despre vara ce-a trecut prin oase, Doruri au căzut în adormire Și-au strivit lumina sub angoase; Despre buze dulci și-mbrățișări Toamnă cu miros de-mpreunare...

Foşnitoare frunze pe cărări Vorbele sunt duse spre uitare.

Despre ce-au cerut, ce li s-a dat, C-au pierdut la zaruri fericirea; Despre neuitare și uitat Un blestem ce-l poartă omenirea; Despre ce-ar fi vrut și ce-au primit, Despre cât ar fi putut să dea...

Le-a rămas iubirea doar un mit Căzător prin versuri ca o stea.

123

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Blestem

Răsfățat pământ sub ploaia caldă A vocalelor ce cheamă-un Zeu să vină, Cresc în tine versuri ce se scaldă-n Apa sfânt-a setei de lumină!

Cad consoane - grindină de vară Și se-nfig în tine încolțind cuvânt.

E iubirea azi doar un fel de gheară Ce sfâșie versul de ce-are mai sfânt!

Tu rămâi doar pana ce simte sub ea Zvârcolirea colii sub cerneala vieții Când răsar poeme cade-n cer o stea Un blestem ce-l poartă-n suflete poeții...

124

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Cornelia Diţă MOTTO: „Cea dintâi condiţie a fericirii, este liniştea sufletului...”

Nicolae Iorga

125

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Iubire profundă Unde, oare unde-i aşezat sufletul meu?

L-aş mângâia cand îi e greu, Poate în mine-i un râu, şi înnoată, Fără să se oprească vreodată!

Nu în ploile toamnei înnoată sufletul meu, Nopţile lungi, înnoata în răsuflarea ta, Şi mă inundă gândul tău, iar aşteptarea e grea!

Cine sunt eu...? unde-i sufletul meu?

Astăzi nu ştiu, şi nu mă întreb prima oară, Ştiu că miroase mereu şi mereu, A prăjitură cu mere şi scortişoară!

Miroase a nuci decojite, a zile de toamnă tihnite, A frunze de aur răzleţite, A iubire profundă, târzie...

Dar ce frumos miroase a smirnă şi poezie!

126

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Tribut...

Hai să ne amintim de-o dimineaţă, când mângâierea mea, nu-ţi era povară, iar clipa împreună n-ar fi putut să doară, şi-ţi mestecasem în cafea cu razele privirii...!

Mă-ntorc în timp, nu înţeleg de ce plătesc tribut iubirii...?

Vezi tu, pe braţul ăsta al inimii cu ritmul obosit, tu adormeai, şi acolo te-ai trezit.

Cafeaua avea aromă vagă de înstrăinare... să ne amintim: cine citeşte azi, poveşti nemuritoare?

127

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Boboc de lumină Boboc de lumină, de soare, de dor, M-aplec şi-ţi sorb parfumul uşor, În suflet îl strâng, ca-ntr-un ulcior, Boboc de lumină, culoare şi dor.

Sărut petala ta de mirifică floare, Suav, delicat, apăsat, Amprenta buzelor de foc ţi-aş fi lăsat, Dar teamă mi-ar fi fost că... doare.

Curând, va cade bruma peste tine, Parfumul ţi-l păstrez în inima la mine, Dintre petale, te rog, nu lăcrima, În inima la mine, e frumuseţea ta!

128

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Prin livezile de meri Miroase a poame coapte prin livezile de meri.

Luaţi de mâini, ne legănam în trecute primăveri, Azi păşim ca două umbre rătăcite prin tăceri, Cine, Doamne, o fi furat, toate florile de ieri?

Ninge-mi, Doamne, cu flori albe în livezile de meri, Las-apoi norii să plângă, peste-un vis neîmplinit, Şi mă rog iarăşi să ningă, doar când merii-au înflorit Îmbrăcaţi doar în amurguri şi înmiresmate seri...!

Mi-nfloresc merii în suflet şi se scutură pe rând, Eu, făuritor de vise; eu, făuritor de gând, Înhămat la firul vieţii în galopul ei nebun, Cum să fac şi să separ, tot ce-i rau, de ce e bun...?

129

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Poţi Ai putea oare să mă provoci să iubesc, dumnezeiesc, cum n-am făcut-o vreodată?

Să uit că exist, acum când inima îmbătrânită a reînceput să bată?

Auzi...? bate tare, mai tare, ca un clopot în zi de sărbătoare, doar ascult-o, înţelegi că bate a chemare?

Poţi, da poţi cu un zâmbet, să-mi înfloreşti trandafirii, poţi cu-n sărut, să faci loc nemuririi, poţi să-mi fii stropul de viaţă dorit şi firesc, doar dacă-ai spune într-o zi... „Te iubesc...”!

130

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Zid Nu număram ca ieri din doi în doi...

Cine-a zidit fereastra între noi, Lăsând umile suflete în ploi?

Noi... mult prea săraci, pe dinăuntru goi...!

Dac'-a zidit fereastra, nicicând nu a ştiut, Că a rănit un suflet năpăstuit de soartă, Şi din zidirea lui, se mai aude o şoaptă Cum plânge, ce nu-nţelege, ce nu a cunoscut...!

Prin orice zid, vor trece părerile de rău, Şi primăveri şi toamne îmbătrânite, Ce s-au ascuns de-o vreme-n părul meu, Oftând de dor... că nu au fost trăite...!

Vinovată În inima mea, de azi deschid poarta, păşeste timid... noi ştim ce simţim amândoi, noi... doi cărbuni stinşi de o vreme de ploi, eu, încă ard pentru tine, doar tu dogoreşti pentru alta!

131

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Pe cin' să mă supăr?... aşa ne-a fost soarta, tac şi-mi adun anotimpuri în sufletu-mi floare, simt trecerea lor că încă mă doare, eu, trăiesc pentru tine, tu, pentru alta! Şi... mă gândesc de m-ai iubi vreodată, inima mea, cât s-ar simţi de vinovată, c-ai fost cu sufletul al meu, şi eu a ta, dar între noi, se simte rece, umbra altcuiva...!

În zori În dimineaţa asta, fără soare, lâng'-o cafea, m-ai fi ţinut de mână, şi poate... un sărut, o floare, şoapte de dor câte în soare şi în lună!

Spre dimineaţă, m-ai iubit în vis... simţeam că-mi respirai la tâmplă, dar m-am trezit şi nu dezleg ce se întâmplă, de ce ne-a fost destinul ăsta scris...?

Si dacă-i vis, în vise mă complac, cu visele durerea-mi ostoiesc, dar lasă-mă în vis, în poala ta să zac, până în zori, când mă trezesc...

132

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Acolo, unde nu plouă!

E ultima lună de vară... ce versuri aş scrie... în fiecare rând, aş aduce trecutul, Nu, nu mai vreau, a locuit prea mult în poezie, să plece! să-l acopere lutul!

De azi, mi-a plecat în vacanţă tristeţea, şi-a luat în bagaje, nopţile mele pustii, mi-a lăsat pe prag, nostalgii cu tinereţea, şi... o muza strecurată-n poezii!

Ducă-se acolo unde nu plouă trecutul, în buzunar e palpabil timpul prezent...

Toate s-au dus, a fost frumos începutul, când sufletul meu era inocent!

Aceeaşi femeie De o vreme, am primăvara-n privire, pe umeri simt apăsarea toamnelor gri, aş vrea să-ţi explic şi să ştii, că astăzi îmi cânta în suflet copacii a desfrunzire...!

133

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Mă vezi? Sunt aceeaşi femeie de ieri, pentru tine, am aceeaşi menire, împart cu tine bucata mea de fericire, jumătate tu, jumătate eu... cum am împărţit-o mereu. Şi... parfumul acela de zambile, parfumul meu...!

Sunt aceeaşi femeie, în colţul gurii, cu zâmbetul mereu obsedant, cu sclipiri de apusuri în blânda-mi privire, atunci când doar cu tine pot gusta din iubire, ca dintr-un strugure roşu cu gust tămâios ca vinul spumant!

134

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Ioan Muntean ciclul Sărut, pe Timp

135

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Sărut de iunie Cameliei să-l dau să-l primească nu are cine să-l primesc a mi-l da nu are cine când oi primi oare răspunsul fulger al post-scriptumului meu?

Sărut de iulie mâna mea pe sânul tău sărută a pletelor în valuri răsuflare iarba înaltă s-o culcăm de-a-mbrăţişării noastre revărsare 136

Şoaptele verii – volumul II (vara)

Sărut de august în ceea ce sunt în ceea ce văd în ceea ce cred îmi port al viselor incandescent moment de revărsare în sărut de buze ce sub lună plină s-au întâlnit în prag de vis şi de-mplinire

Sărutul nostru alaltăieri eram doi copii ieri am întâlnit iubirea azi dansăm sărut pe buze mâine 137

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

mâine copii vom fi din nou şi vom întâlni iubire şi pentru întâia oară sărutul ni-l vom da şi va fi mereu veşnic alaltăieri şi ieri şi azi şi mâine şi noi şi noi şi noi şi noi carei vom naşte pe noi cel de a doua zi astfel încât noi ecou viu fi-va din noi

138

Şoaptele verii – volumul II (vara)

sărutul meu farmecul unui sărut sub Poartă şuvoi pe buze l-aş turna de-a lungul zilelor şi-n dansul nopţilor aş vrea lacrimi de soare să sorb privirii tale să zbor purtat de şoapte pe căi de vise înstelate s-aud în parcul de sub lună valul înspumat şi cald al îmbrăţişării ce adăposti-mă-va în inima ta dar Poarta începutului o privesc însingurat şi stropi în turme nevegheate în a lor ploaie mă topesc de dor zadarnic 139

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

sărutul meu pe buze l-am ascuns şi-un singur da din tainiţă-l va înflori din nou fi-va el oare pe veci gurii inimii tale de neprimit

Sărut trecut stâlpi de ceruri pe umeri am ţinut am făcut din rouă soare şi-a nopţii beznă am sfârşit din cale-ţi zadarnic însă vorbesc acum 140

Şoaptele verii – volumul II (vara)

cu pietre ori cu ape surâsul înspre raze l-am uitat şi visul de pe buze sărut ce-a fost cândva azi plânge-nsângerat

am fost şi eu iubit îmi cântă el în şoapte suspinate şi spre timpuri de-nceput ochi-mi cată chipul ce sărutului l-am pictat pe poala imimi-mi înflăcărate plecat-au anii-aceia şi tu cu ei sau...

141

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

sărut absent umbra mă conduce pe-ncurcatele chemări cu munţi încoronaţi de nea şi văi voluptos cutremurate unde îndrăgostiţi sub poartă se sărută din mirosul albastru al cerului un Jiu năvalnic ori domol învârte de milenii cercuita masă în tăcută horă a celor douăsprezece suspine de piatră neclintite cântând pe aleea plopilor absenţi popasul anilor ne-absenţi

142

Şoaptele verii – volumul II (vara)

stele unice câte una picură lumini pe buze şi-n flacăra din noapte ce orizontul o revarsă un chip de lună gândului furat plămădesc culcat în linişte visul singuratic paşi goi uşori boncănuiţi pe ape să vii te-aştept aici iubito dar

143

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Sărut încătuşat Prometeu mi-a fost părinte eram prunc pe când el răzvrătitul fura olimpienilor din focul veşniciei răstignit a fost de Zeu apoi pe un Caucaz părăsit şi-ncătuşat cu lanţul greu al anilor dar eu pruncul căpătasem zestrea ce-aveam s-o port peste milenii printre oameni mi-au trecut şi mie timpuri nisipoase printre degete 144

Şoaptele verii – volumul II (vara)

şi asemeni tatălui un foc mă cheamă înspre Olimpul blestemat mi-e sufletul ars mistuit de flacăra ce-un sărut pe inimă mi-a aprins când zeu amor c-un vânt năvalnic m-a cuprins în dansul falnic de miresme al stelelor pe umeri şi pe sâni cântând a nopţii voluptate revărsată pe Caucazul meu acum încătuşat de olimpieni

145

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

vulturul jupiterian să-mi stingă focul ce din flacăra iubirii am luat zadarnic zi de zi încearcă căci bătut de ape şi nisip eu sărutul întâi pe buze ce-am primit să-l dau iubitei a-l stăvili nu pot să vreau de-aş încerca chiar şi când la rându-mi descătuşat voi fi un foc nou peste milenii printre oameni voi purta nestins

146

Şoaptele verii – volumul II (vara)

focul focul de când sărutul l-a aprins pe buze a fost mereu nestins iubirii

sărut înstelat la hotare cerul nostru se coboară boltit rotund şi nemişcat lăsând a stelelor fugare umbre sânii să-i mângâie cu şoapte dulci de sărutare

147

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

Cuprins

NOTE DE LECTOR 5 GABRIEL TODICĂ 15 PLOAIE DE VARĂ 16 INIMI... 16 LETARGIE 17 ZMEUL DE HÂRTIE 17 ANTITEZĂ RETORICĂ 18 ARTĂ... HAIKULINARĂ 18 LICURICI 19 FLUTURI 20 VÂRSTE 21 VARĂ 22

148

Şoaptele verii – volumul II (vara) FLORIN T. ROMAN 23 FURTUNA UNEI NOPŢI DE VARĂ 24 STROPI DE PLOAIE 26 IUNIE 27 IULIE 29 SERENADĂ 29 DECOR RURAL II 30 DINTOTDEAUNA IUBIREA 31 COMPĂTIMIRE 32 JERTFA SEMINŢEI 33 AUGUST 33 ELEGIA UNUI SUSPIN DE VARĂ 34 PEISAJ 35 MIHAIL TOMA 37 CE FACI? 38 BIG NIPPLE… 40 DOAR… UITĂ-MĂ 44 A DRACU’ PRIMĂRIE… 49 NICOLETA MIJA 51 IULIE... AUGUST... 52 VARĂ PARFUMATĂ 53 SONET XXXIX 55 SONET XVII 56 SOARELE 57 RAZE DE SOARE 58 PLOIA DE VARA 59 IUBESC VARA! 60 NICU DOFTOREANU 63 TANGOUL PARANORMAL DE VARĂ 63 TANGOU... ŞI-ATÂT, VARA 65 TANGOUL RÂVNITELOR IUBIRI DE-O VARĂ 67 TANGOUL CLIPELOR DE VIAŢĂ VARA 70 TANGOUL MEDITAŢIEI DE VARĂ 71 TANGOUL NORILOR DE VARĂ 72 TANGOUL LEGENDELOR VERII 74

149

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” CLAUDIA BOTA 75 VALSUL FLUTURILOR 76 EMANAŢIA IUBIRII 76 GLASUL RIDICAT DIN TINĂ 77 TREZEȘTE-MĂ ȘI DU-MĂ CU TINE... 78 LACRIMĂ PENTRU INIMA TA 79 VIN PLOILE 80 AM SĂ STRĂBAT DIN NOU RĂSĂRITURILE... 81 DULCELE MEU AMĂRUI... 82 SOMNUL ARTISTULUI 83 TRANDAFIRUL ALB 84 DOR 85 AI APĂRUT LA CAPĂT DE DRUM... 86 LIVIU DAN RADU 87 SUFLET 87

ARŢAR 88 CU PICIOARELE GOALE 88 MANUAL DE IGIENIZARE 89 ÎNTR-UN BURG 90

NOVECENTO 90 DĂSCĂLIŢA MEA DE FERICIRE 91 ERA CU ZEI ȘI MĂ PLIMBAM PRINTRE STATUI 92 ULIŢA MEA 93 ETAJUL NOSTRU 93

VINA LUI ULISE 94 VERZI 94 CICLOP 95 RĂDĂCINI LA CER 95

150

Şoaptele verii – volumul II (vara) ION VANGHELE 99 ŞI VARA CURGE... 99 S-AU SCUTURAT... 101 CU SMIRNĂ... 102 PRIN VARĂ... 103 E-O TĂCERE ASTĂZI 103 PRIN VARA TA... 105 DIN CE-AM FOST 106 EU TE VISEZ... 107 SĂ STĂM ALĂTURI... 108 SE-NTINDE... 109 LENUŞ LUNGU 111 ILUZII 111 VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ 112 PRINTRE RAMURI 113 ÎMBRĂŢIȘEAZĂ-MĂ 114 PICĂTURI 115 GABRIELA MIMI BOROIANU 117 GELOZIE 117 ȘI CÂT EȘTI DE FRUMOASĂ... 118 ECOU 119 AUGUST 120 VIS TOPIT 121 BAIE DE SOARE 121 CUPTOR 122 DOAR UN MIT 123 BLESTEM 124

151

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” CORNELIA DIŢĂ 125 IUBIRE PROFUNDĂ 126 TRIBUT... 127 BOBOC DE LUMINĂ 128 PRIN LIVEZILE DE MERI 129 POŢI 130 ZID 131 VINOVATĂ 131 ÎN ZORI 132 ACOLO, UNDE NU PLOUĂ! 133 ACEEAŞI FEMEIE 133 IOAN MUNTEAN 135 SĂRUT DE IUNIE 136 SĂRUT DE IULIE 136 SĂRUT DE AUGUST 137 SĂRUTUL NOSTRU 137 SĂRUTUL MEU 139 SĂRUT TRECUT 140 SĂRUT ABSENT 142 SĂRUT ÎNCĂTUŞAT 144 SĂRUT ÎNSTELAT 147 CUPRINS 148

152

Şoaptele verii – volumul II (vara)

153

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”

cciicclluull aannttoollooggiicc „ „

M Me etta am mo or rffo ozze elle en na attu ur riiii – – s siim mffo on niiii a allb ba as sttr re e::

vvoolluum muull 11:: PPooeezziiee şşii ssuufflleett ((pprriim măăvvaarraa))

volumul 2: Şoaptele verii (vara) vvoolluum muull 33:: C Cuuvviinnttee îînn zzbboorr ((ttooaam mnnaa)) vvoolluum muull 44:: V Voorrbbee ddee vviiss ((iiaarrnnaa))

154