Nelly Sambriş – Doamna rondelului românesc

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului NELLY SAMBRIŞ şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

NELLY SAMBRIŞ

DOAMNA RONDELULUI ROMÂNESC

Nelly Sambriş

Redactor: Lenuş Lungu Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com) Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SAMBRIŞ, NELLY Doamna rondelului românesc/Nelly Sambriş.

- Iaşi : StudIS, 2018

ISBN 978-606-775-905-1 821.135.1 Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului Gabriela Mimi Boroianu şi reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura StudIS Adi Center® Iaşi

2

Doamna rondelului românesc

NELLY SAMBRIŞ

DOAMNA RONDELULUI ROMÂNESC

Editura StudIs ~ Iaşi, 2018 ~ 3

Nelly Sambriş

În semn de preţuire pentru autor oferim ca premiu de excelenţă prezentul volum, apreciind astfel contribuţia sa la dezvoltarea şi promovarea amintirilor temporale din faptul serii prin intermediul reţelei sociale „Cronopedia” (http://lenusa.ning.com/).

Biblioteca Cronopedia

Doamna rondelului românesc „Nu simte oare orice om adevărat că se înalţă pe sine cînd respectă ceea ce stă într-adevăr deasupra lui.”

Thomas Carlyle (1795 -1881)

4

Doamna rondelului românesc

INTRODUCERE Orice drum de creaţie începe altfel decît cele precedente, pentru că naşte o noua sensibilitate, o altă forţă magică apare pe cerul infinit al Universului. O nouă entitate energetică îşi pregăteşte deschiderea spre lumea literaturii şi experienţele ei, reînnoirea tradiţiei şi reechilibrarea axiologică cu literatura anterioară. Originalitatea unui om de creaţie porneşte de la lipsa fricii de absolut şi a golului abisal care îl clădeşte cunoaşterea, căci „limita unei dureri este o durere și mai mare”,(1) cum spunea filosoful român, Emil Cioran.

Drumul literar care a ales-o pe poeta Galina Furdui, născută pe data de 21 iunie, 1946, la Vărăncău, Soroca, este diametral diferit de altele, din cadrul arealului nostru cultural autohon, fapt semnalat de critica literară, încă la debut.

Opiniile criticilor literari, a oamenilor de artă, a scriitorilor, confirmă seriozitatea conceptului creator (ce s-ar preta, teoretic, celui al generaţiei „ochiul al treilea”), cît și motivele tratate în reluare, de fiecare dată în alte perspective ideatice.”

Nu știm dacă Galina Furdui este o iniţiată în materie de știinţe deosebite, înalt vibraţionale, dar materia lirică pe care o denotă inspiratele sale rondeluri ca suflu vădit atemporal și aproape nepămîntesc vorbește-n cauza ei ca la nimeni dintre 5

Nelly Sambriş

poeţii noștri contemporani”(2), afirmă criticul literar, Ion Vornicu. O altă părere pune profetic accent pe ineditul din creaţia poetei: „Versurile Galinei Furdui posedă, din interior, o forţă modernă, modernistă chiar, venind a comasa în mod artistic diverse discipline, printre care matematica, astronomia, filosofia, psihologia, etica, etc. E formula care cere nu doar încîntare, ci și logică, rezolvare, disecare atentă. Prin aceasta, cred, se și deosebește scrisul autoarei de cel al tuturor poeţilor de la noi, ba chiar și din Țară”,(3), spune scriitorul, Mina Lozanu.

Aceste motive și-au cerut dreptul la existenţă în primele cicluri de versuri publicate în presa periodică a anilor 1970 – 1980, cicluri de versuri despre care cunoscutul scriitor postbelic Andrei Lupan spunea: „Glasul Galinei Furdui rămîne distinct, cu intonaţii proprii, chiar și unele ticuri de manieră stilistică trădează nu atît ucenicia, cît accidentala alunecare de specifică personală”.(4) Am amintit despre motivele cheie ale creaţiei poetei, unul ar fi cel al corelaţiei terestru – sideral, care alcătuiește axa întregii opere de pînă acum, semnată de autoare. În titlul primei sale cărţi „Omul către om” (Chișinău, 1987), poeta se întreabă și ne întreabă ce este un om pentru celălalt om, din aproapele și departele său. Trăirile interioare pînă la paroxism ne redau spectacolul unei lumi suspendate în vid, o lume care (își) demonstrează o luptă activă între oameni, purtată la diferite nivele și pe diveste planuri. Anume această dramă profund existenţialistă se revarsă ca un fluviu adiacent în oceanul care își păstrează tainele la mari adîncimi în acestă carte de debut a autoarei. „Omul către om” definește stilul și 6

Doamna rondelului românesc

esenţa mesajului artistic care va traversa mai apoi întreaga creaţie a poetei. Galina Furdui este un scriitor care izbucnește matur, dintr-o dată, încă de la prima carte, cu multe resurse interioare, cu un mesaj artistic clar, bine închegat și profund filosofic.

Modul de exprimare anunţă un stil viguros, dramatic, concis, aforistic, lucru atestat și de critica literară. Regretatul critic literar, doctor habilitat în filologie, Mihail Dolgan, autorul volumului „Literatura română postbelică”, a avut intuiţia să pretuiască chiar de la început harul artistic al poetei, talentul căreia urma să cucerească lumea nu întotdeauna perfectă a scrisului. Lucru care s-a și întîmplat în continuare. În recenzia sa, cel mai prolific și laborios critic literar basarabean, Mihail Dolgan, nota pe atunci: „E salutabil faptul că Galina Furdui, în tentativa ei persistentă de a evita clișeul din gîndire și expresie, caută să-și înnoiască viziunile și formula lirică, punîndu-le în concordanţă cu sensibilitatea omului contemporan. În vederea acestui scop, ea intuiește raporturi nebănuite între microcosmos și macrocosm, plăsmuiește metafore și simboluri pe baza unor asociaţii surprinzătoare.

Impresionează atitudinea autoarei de a trata pe nou temele și motivele cele mai frecvente din poezia contemporană – de a trata prin optici proprii, prin imagini sugestive, prin paradoxuri și poante revelatoare”.(5) Astfel, poeta Galina Furdui își propune să atingă sferele înalte ale incogniscibilului prin creaţie: „rămînînd mereu înfiorată de o neliniște maternă în preajma a tot ce contravine firii”.(6) Deci, a tot ce nu corespunde standardelor adevărurilor adevărate venite dintr-o cunoaștere interioară a 7

Nelly Sambriş

lumii, din știinţa resorturilor pe care se sprijină aceasta. Și acest enorm și permanent pilon al omenirii este la poeta Galina Furdui, credinţa.

Cartea pe care v-o propun este un microstudiu, îndemn spre lectură pentru iubitorii de poezie, de rondel, în special.

Este bazată și inspirată din creaţia unuia dintre cei mai mari autori de rondeluri din spaţiul românesc, Galina Furdui.

Volumul scoate în evidenţă virtuţile poeziei cu formă fixă și anexează odată cu aceasta, opiniile unor cercetători în domeniu.

Primul capitol (trei de toate) așa și se intitulează: „Virtuţile estetice ale poeziei cu formă fixă”, și conţine o scurtă istorie despre evoluţia acestui gen de poezie în literatura universală. Rondelul pereclitează cu forma lui fixă la dezvoltarea în profunzime a unui conţinut etic, moral, filosofic și disciplinează gîndurile prin structură și expresie constantă.

Cel de-al II-lea capitol, „Motivul sacrului în poezia românească.

Sentimentul religiozităţii în rondelurile Galinei Furdui”cuprinde sinteze și modeste investigaţii literare (care au atras spre sine, mai multe surse moderene în domeniu), cu privire la creaţia Galinei Furdui. Al III-lea compartiment al acestei cărţi intitulat „Transubstanţierea artistică a motivelor biblice în rondelurile Galinei Furdui”, își propune să extragă „reminiscenţe”din ortodoxie cu elemente și simboluri biblice ce au contribuit la formarea unui mod particular și original de participare la actul creator.

Autoare a mai multor romanţe de succes, scriitoarea se identifică în tabloul literar basarabean, cu forma de poezie fixă 8

Doamna rondelului românesc

– rondelul. A practicat acest gen de poezie mai mulţi ani la rînd, reușind să-i surprindă din interior, cele mai neînsemnate detalii tehnice, să-l reînvioreze în literatura română, dîndu-i valoare etică și filosofică.

Filosoful german, Nietzsche afirma cu seninătate că trebuie să scriem pentru cei mai deștepţi oameni ai timpului care vine. Fiecare creator își are replica sa în Univers. Îndemnurile sunt infinite, competiţiile – spectaculoase, finalul – cărţile bune care au șansa de a trece testul timpului. Or, eu cred cu toată tăria că opera Galinei Furdui este creată pentru generaţiile viitoare, pentru „oameni deștepţi ai timpului care vine”.

Dedic această carte memoriei regretatului profesor universitar, doctor habilitat în filologie, Mihail Dolgan, unul dintre cei mai valoroși critici literari din Basarabia postbelică, cel care a citit cu mulţi ani în urmă manuscrisul pregătit pentru această apariţie editorială.

9

Nelly SambriĹ&#x;

10

Doamna rondelului românesc

Capitolul I Virtuțile estetice ale poeziei cu formă fixă

11

Nelly SambriĹ&#x;

12

Doamna rondelului românesc

Vitalitatea poeziei cu formă fixă decurge din uimitoarea ei mobilitate spirituală materializată în capacitatea de a reformula cele mai diverse teme în cadrul unor structuri asemănătoare și bine geometrizate. Astfel, sonetul a fost practicat de mai mulţi scriitori români: Gh. Asachi, I. Heliade Rădulescu, M. Eminescu, V. Voiculescu, M. Codreanu ș.a.

Poezie cu formă fixă alcătuită din două catrene și două terţete, numele sonetului indică la început un „piccolo suono” (7) sau cîntec. Cele două rime din catrene alternau (abab/abab), dar puteau fi și îmbrăţișate (abba/abba), așa cum se întîlneau la Petrarca, iar mai tîrziu, la Ronsard. Cu vremea, poeţii au găsit și alte combinaţii fericite, printre care și tipul abba/baab, specifice sonetului românesc, dar utilizat și de scriitorul francez Charles Baudelaire.

Versul sonetului este endecosilabul, dar metrul variază și el în funcţie de literaturile care l-au adoptat. În literatura română este menţinut, după modelul italian, endecosilabul, dar versul sonetului este alexandrinul în literatura franceză și decasilabul în cea engleză. În mod obișnuit, sonetul clasic are, sub aspect compoziţional, trei părţi distincte: ideea din catrene nu se repetă în terţete, iar versul final este cel mai adesea și concluzia întregii poezii, putînd exprima o idee morală sau o sentinţă general-umană. Originea sonetului, deși îndepărtată, este în mod cert de provenienţă italiană. La început, denumirea de sonetto indica și acompaniamentul muzical al poeziei – ca în lamento dell – amante del crociato (în 13

Nelly Sambriş

traducere din italiană: jeluirea iubirii cruciatului), compus de Rinaldo d’ Aquino, sonet al cărui final conţine versurile: „De aceea, te rog, Dulcele meu, Care-mi cunoști chinul, Să-mi faci un sonet Și să-l trimiți în Soria”. (8) Rinaldo d’ Aquino este unul din principalii exponenţi ai Școlii Siciliene din prima jumătate a secolului al XII-lea, ca și notarul Jacopo da Lentini, considerat părintele sonetului. Deși Dante în „De vulgari elocnentia”, scrisă în primii ani ai exilului (1303 – 1304), plasează sonetul după canţonă și baladă, el are cuvinte de admiraţie pentru Iacopo da Lentini, care va fi considerat mai tîrziu autorul unei „maniere false și afectate.”

(9) Iniţial la baza sonetului au stat două „strambotti” siciliene, avînd rimele încrucișate. Dar dacă forma de „strambotto” a fost păstrată pentru catrene (schema abab a devenit abba), terţinele au apărut ca urmare a trunchierii unui „strombatto”, rimele fiind cdc/dcd. S-a susţinut, de asemenea, că „schema sonetului corespunde cu cea a canţonei, prin contrapunerea a două părţi cu rime diferite, respectiv catrenele și terţetele”. (10) Destinat iniţial „să cuprindă într-o formă scurtă un gînd amabil de iubire”,(11) sonetul nu s-a limitat doar la tematica erotică. Sonetul moral – cum este scris de regele Enzo (și el reprezentant al Școlii Siciliene), apare tot în secolul al XII-lea.

14

Doamna rondelului românesc

Caracteristic pentru această perioadă de timp „a fost schimbul de sonete”. (12) Procedeul schimbului exista deja, în poezia provansală fiind în vogă disputele, adesea sub forma a doua „canzone”, dintre doi parteneri (iubit – iubită) sau reprezentanţii unor clase sociale opuse (stăpîn – slugă).

Disputele pe teme erotice (Jacopo de Mastacci, Pier della Vigna, Jacopo da Lentini) au fost urmate de altele, pe teme politice și literare.

Experineţele pe care le-a cultivat însuși Dante, au dus la apariţia sonetului dublu sau întreit, care se caracteriza prin inserţia „unui septenar după fiecare vers impar al catrenelor și după fiecare vers par al terţetelor”.(13) S-a lăsat observată de timpuriu marea capacitate a sonetului de a schimba cu ușurinţă registrele, trecînd de la descriere la tabloul dramatic. Dar abia cu poeziile din „Cantonierul” lui Francesco Petrarca (1304 – 1374), sonetul italian avea să capete strălucirea deplină. Ulterior, în sonete au apărut elemente baroce, ca urmare a frecvenţei și insistenţei cu care erau tratate sentimentele și trăirile galante.

Dacă primii romantici l-au ignorat, sonetul reintră în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin Giovani Prati, Giacomo Zanella și Gabriele D’ Annunzio.

Sonetul pătrunde în lirica franceză în 1563, prin Clement Marot, care utilizează pentru una din poeziiile sale schema abba/abba/ccd/eed. Această „formă primitivă a sonetului”(14) este specifică lui Du Bellay și Ronsard. În ceea ce privește metrul, endecasilabul italian este înlocuit cu alexandrinul de 12 silabe, devenind specific sonetului francez. În veacul al XVIII-lea, schema rimelor din terţete devine ede în loc de eed, dar în secolul următor sonetul cunoaște o eclipsă aproape 15

Nelly Sambriş

totală. Romanticii au faţă de el o atitudine diferită. Dacă Alfred de Vigny îl ignoră, iar opera lui Hugo numără doar trei sonete, Alfred de Musset îl cultivă sporadic. În schimb, parnasienii prin Thephile Gautier, Leconte de Lisle și Jose Maria de Heredia îi acordă un interes deosebit. Ca și Baudelaire, de altfel, autorul „falsului sonet”, care folosește 32 de scheme, vizînd „un efort serios de reînnoire formală”.(15) Verlaine utilizează schema: abab/cdcd/eff/egg, dar tot el este și creatorul sonetului „a rebours”, avînd schema: abb/acc/deed/deed. În Anglia, Shakespeare i-a dat strălucire, dar primii care lau cultivat în această ţară au fost Thomas Wyat și Earl Surrey.

Ei menţin, după modelul sonetului italian, numărul versurilor (14 la număr), dar nu și structura strofelor. În cele trei catrene și un distih, rimele sunt dispuse astfel: abab/cdcd/efef/gg.

Trecerea de la o metrică nouă împusă de folosirea decasilabelor și endecasibilabilor nu s-a făcut ușor: „Shakspeare acceptă această formulă, inovaţiile sale vizînd fondul sunetului, acesta fiind utilizat și de Milton, nu numai în poeziile sale erotice, ci și pentru a vorbi despre el însuși”.(16) Dacă alăturăm numele italienilor Dante și Petrarca de alte nume ilustre ale poeziei universale: Shakespeare, Geothe, Baudelaire, Eminescu, ne dăm mai bine seama de forţa de pătrundere a sonetului și de iradiere, explicabilă mai ales prin atracţia pe care o exercită și astăzi, aspiraţia acestuia continuă spre perfecţiune și muzicalitate.

Drept exemplu aducem sonetul „Trecut-au anii” de Mihai Eminescu, „castul sonet”(17) care evocă „o vreme fabuloasă, pierdută dincolo de pragul timpului nostru mișcător, în care copilăria își păstrează modul ei alb, prin o 16

Doamna rondelului românesc

nealterare la nici o iluzie de maturitate”. (18) În schimb, criticul literar George Călinescu remarcă la Eminescu „halucinaţii ale simţului de timp”. (19) Așadar, o meditaţie despre timp, în care totul, de la copilărie, pînă la imaginea lirei și a femeii iubite, se transformă într-o dureroasă amintire: „Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iar, Căci nu mă-ncîntă azi cum nu mă mișcă Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară Abia-nțelese, pline de-nțelesuri Cu-a tale umbre azi în van mă-npresuri, O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Cu mîna mea în van pe liră lunec, Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec.”(20) Rondelul este un alt gen de poezie cu formă fixă, care apare în literatura franceză un pic mai tîrziu decît sonetul, în secolul al XIV-lea și este ilustrat mai apoi de Charles d’ Orleans, poet delicat al iubirii: „Le printemps ou le renouveau” (în traducere din franceză „Primăvara sau reînnoirea”), dar și de iluștrii Villon, Clement Marot.

17

Nelly Sambriş

Ca și structură, rondelul este alcătuit din treisprezece versuri grupare în trei catrene și un vers indepenedent.

Primele două versuri sunt identice sau aproape identice cu versurile șapte și opt, iar versul independent este identic cu primul vers, versificaţia limitîndu-se la două rime. Există și rondeluri din douăsprezece versuri: un catren, o terţină și un cvintet. Primele două versuri sintetizează motivul liric. Încă o restricţie destul de dură în cadrul acestei forme fixe de poezie este rima: se lucrează doar cu două rime pe parcursul întregii poezii, moment care crează suficiente dificultăţi în procesul de exprimare a mesajului, pentru că de dragul rimelor, uneori, suferă în complexitatea lui, mesajul.

Schema clasică a rimelor este: ABba/abAB/abba/A. Sigur că pe parcursul anilor atitudinea rimelor a fost încălcată.

Venind de la fracezul „rondel”și de la italianul „rondello”, rondelul încheie două cercuri care unesc sau generalizează într-un cerc comun mesajul comunicat. De cele mai dese ori rondelul este confundat cu rondoul, care are în principiu cincisprezece versuri împărţite în trei strofe, la sfîrșitul cărora se repetă parţial primul vers, mai scurt decît celelalte. Rondoul poate avea și treisprezece sau chiar douăzeci de versuri (rondoul dublu). Ilustrat de Charles d’ Orleans, de Clement Marot, rondoul a fost reînnoit de Vincint Voiture în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Să revenim, însă, la rondel. Cultivat cu predilecţie în secolul al XIX-lea de către unii parnasieni de la Theodore de Banville pînă la D’ Annunzio, această formă de poezie este ilustrată în literatura română la sfîrșitul secolului XIX și începutul celui de-al XX-lea de către poetul Alexandru 18

Doamna rondelului românesc

Macedonski, iar la sfîrșitul celui de-al XX-lea și începutul celui de-al XI-lea de scriitoarea basarabeană, Galina Furdui. În timp ce rondelurile lui Alexandru Macedonski sunt împresărate cu simboluri romantice, iar motivul naturii și contopirea emoţiei umane cu aceasta sunt primordiale, pentru formarea unui tot întreg, al omului cu materia care îl înconjoară, creaţia Galinei Furdui se axează pe simboluri mitice, biblice, oferindu-le acestora o mantie siderală și un mesaj cognitiv-spiritual inedit.

Inspiraţia poetei apare dintr-o paletă infinita de simblori cosmice dictate parcă de însăși providenţa, închegate si materializate într-un mesaj cifrat, aparent aritmetic care se poate preta prin stralucirea Cunoașterii la exprimarea precisă pe care o cere poezia cu formă fixă. Și dacă la simbolistul Alexandru Macedonski, spre exemplu, omul nu poate fi rupt din contextul său intim, unde culorile peisajului și frumuseţile sinistre fascinează prin contradicţie, la scriitoarea Galina Furdui, fiinţa umană urcă treptele spirituale și descoperă un potenţial energetic echivalent cu cel al fiinţei divine, care se armonizează deplin, contopindu-se, unul fiind altul, și invers, celălalt fiind primul, împreună formînd corelaţia și puntea transcedentală om - univers. Pentru exemplificare, reproducem două rondeluri scrise de poeţii luaţi în vizor: „Rondelul rozelor din Cișmegi” „De flăcări, de aur, pembe, argintate, Nebună orgie de roze oriunde, De bolți agățate, pe ziduri urcate, Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.

19

Nelly Sambriş

Pe ritmuri persane în strofe-așezate Melodic, coloarea, coloarei răspunde…

De flăcări, de aur, pembe, argintate, Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamț a fost magul grădinei uitate.

Răpit fu de visul cu tainice unde, Și dîndu-le viață ce-n suflet pătrunde, Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate, De flăcări, de aur, pembe, argintate.”(21) Alexandru Macedonski „Am conștiința unei lumi strălucitoare” „Am conștiința unei lumi strălucitoare.

Se răsucește viu în ochiul-al treilea. Doare.

Singură-n Templu, îngenunchez o floare Lîngă tristețea Preasfintei Fecioare.

Sunt eu cea care chem din înălțimi culoare.

Lumina chem. Să plouă calm cu soare.

Am conștiința unei lumi strălucitoare. În ochiul cel de taină se zbate-adînc și doare.

Acest pămînt rotind, în răni de foc tresare – Carbuncul în tuneluri ce-ascund forțe contrare În vrerea lor. Aud zboruri precare….

Singură-n Templu, încondeiez o floare.

Am conștiința unei lumi strălucitoare.”

Galina Furdui 20

Doamna rondelului românesc

CAPITOLUL II Motivul sacrului în poezia românească.

Sentimentul religiozității în rondelurile Galinei Furdui

21

Nelly Sambriş

12 „Pentru a scăpa de ispitele orgoliului, nu există decît o atitudine, cea pe care o recomandă Ignaţiu de Loyla: să considerăm că toate darurile, toate izbînzele le datorăm nu meritelor proprii ci bunăvoinţei lui Dumnezeu, chiar și operele nostre le datorăm ocrotirii, harului, milosteniei sale. Dacă suntem excepţionali, această desăvîrșire e voită în ceruri, ne e dăruită, nu avem nici un drept să ne împăunăm. Iată, poate, singura cale ce duce la smerenie. Numai că, pentru a putea merge pe ea, trebuie să crezi.”

Emil Cioran 13

22

Doamna rondelului românesc

Atunci cînd istoria a pus capacul pe era demonică comunistă care promova o gîndire liniară falsă și plină de prejudecăţi existenţialiste, actul creator devine liber iar poezia scapă de încorsetările ideologice și încearcă să-și revigoreze ţinuta sa estetică. Pînă în 1989, literaţii duceau o viaţă deloc ușoară, prinsă în tipare ideologice marxist-leniniste, în care oamenii iluștri de creaţie si-au sacrificat deseori operele și au plătit tribut pentru cele nenăscute încă, fiind trecuţi prin sita Patului lui Procoust. Inchiziţiei comuniste au fost supuși exponenţii din toate domeniile artei. Ba o carte e ţinută la editură, ba alta apare dar este imediat retrasă din vînzare, ba niște poezii dispar în nu știu care sertare, ba niște picturi nu pot fi expuse pentru că nu conţin și nu expun și nu transmit maselor, elementele unei epoci „edificatoare”, sortită unor utopii nemuritoare și goale. În acest context, poezia basarabeană își revendică, pe de o parte tradiţiile folclorice și ale literaturii clasice, iar pe de alta, aspiră la modernizarea viziunii și a expresiei poetice. Întoarcerea în mod firesc spre religie și izvorul primordial al creaţiei care nu dispare niciodată, indiferent de tentativele de intervenţie a concepţiilor elaborate periculos de specia umană de-a lungul secolelor, a cauzat disecţii pe conștiinţa umană, pe care a ajustat-o în albia iniţială a credinţei.

Mai receptivi la aceste modificări în verticalitatea spirituală a unui neam – poeţii, mereu sensibili, neafectaţi de virusul înstrăinării de sine, de Dumnezeu (și prin asta, de tot), au rămas constanţi prin menirea lor de a explora adîncul 23

Nelly Sambriş

insondabil al fiinţei umane. Scriitorul Tudor Arghezi afirma în acest sens: „Ce-i poezia? O stare religioasă a sufletului nostru, sentimentul care, indiferent de credinţă și indiferecnt dacă crezi sau nu crezi (…) afirmă blînd și primește dulce prezenţa lui Dumnezeu în frumuseţile suave ale existenţei.”(23) Un șir de opere de artă, atît din sfera muzicii, cît și din pictură, sculptură, alimentează în permanenţă credinţa în Dumnezeu: „O melodie veșnică, adevărată, nu este altceva decît o sinteză supremă, un aforism sonor, un punct ardent al multiplelor sunete din preajmă. După cum în rază se concentrează întregul spectru al luminilor din jur, la fel în melodie se concentrează pînă la tensiune supremă și inversează legea gravităţii terestre. Punctul ei de gravitaţie este cerul, și nu pămîntul. În acest sens, muzica nu este un fenomen pămîntesc. Nicio melodie nu se simte bine, cînd coboară în jos. Or, visul oricărei melodii este de a se mișca în sus, spre ceruri. Muzica este întruchiparea absolută a spirirului care, la fel, gravitează spre ceruri”,(24) constată inspirat profesorul universitar de la Bălţi, Ion Gagim.

Alături de celelalte arte, scrisul artistic are la bază mai multe motive ce ţin de credinţa în Dumnezeu – un act creator și de cunoaștere, totodată, care împlinește rostul existenţei omului. Arta înseamnă, în primul rind, preferinţă pentru frumos, iar frumosul, în chintesenţa sa, se află în compania Absolutului.

Conceptul de „sacru”, așa cum a fost interpretat de către teologul și filosoful german Rudolf Otto, la începutul secolului, în lucrarea sa „Sacrul”: „este dependent de sentimentul de spaimă și de acel misterium trementum, manifestîndu-se sub 24

Doamna rondelului românesc

forma „terorii sacre”.” (25) Scriitorul român Mircea Eliade privește fenomenul mai amplu, adăugînd la descrierile lui Otto o serie de categorii bazate pe conceptul de „hierofanie”, prin care înţelege „arătarea”, „dezvăluirea” sacrului. Mircea Eliade constată că sacrul a cunoscut o contaminare cu profanul, ajungînd să fie depistat chiar din profan: „Prin dialectica hierofaniei profanul se poate transforma în sacru. Pe de altă parte, numeroase procese ale desacralizării retransformă sacrul în profan.”(26) Problema sacrului rămîne, deci, în continuare deschisă.

O dovadă este și complexitatea ariei din care diverși autori au desprins definiţia noţiunii în cauză. După cum afirmă Mircea Eliade, experienţa sacrului poate fi numită mai exact cu ajutorul religiei, deoarece sacrul s-a aflat pe parcursul istoriei în legătură directă cu sentimentul religiozităţii. Să luăm în calcul și faptul că în Vechiul Testament noţiunile de sfînt și sfinţenie se aplică în primul rînd la Dumnezeu.

Poetul Tudor Arghezi consideră că poezia este o stare religioasă a sufletului, sentimentul care afirmă și primește în același timp, iar teologul și filosoful român, Nichifor Crainic definește poezia drept o formă a misticii, datorită apropierii ei de Absolut. Există, deci, o anumită coincidenţă a valorilor superioare ale culturii, un entuziasm comun (pe care și ilustrul gînditor Goethe îl pune la baza credinţei), ce le unește și permite artei să regăsească sau, cel puţin, să pregătească atitudinea religioasă. Contemplaţia artei crează o stare de suflet favorabilă religiei, căci binele, frumosul, adevărul, sunt, printr-o dragoste sfîntă, valorile de bază ale religiei. Arta și religia sunt două momente continue ale aceluiași proces dialectic al spiritului. Esteticul e foarte apropiat de religie – îl 25

Nelly Sambriş

pune pe om în relaţia cu o manifestare a Absolutului – frumosul, în toată varietatea sa de nuanţe posibile și dincolo de spectrul variabil și mișcător al acestora. În aceeași categorie spirituală poate fi inclus și poetul Nichifor Crainic, considerat un adevărat misionar al credinţei bisericești în mijlocul intelectualilor români. Propunem spre lectură, în acest sens, un fragment din poezia „Întuneric”: „Nedestula mea credință, Cîrtiță fără vedere, Ce tot dibuie-n tăcere Ca-ntr-o smoală nepătrunsă Uriaș în intuneric Fără chip și arătare, Mă atragi din depărtare, Dar de-aproape mă cutremuri.”(27) Și în opera geniului poeziei românești, Mihai Eminescu este atestat, frecvent, motivul dragostei ca îndumnezeire, concentrat metaforic și în acest catren: „Cînd ființele se-mbină, Cînd confund pe tu cu eu, E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu.”(28) Poetul este în permanentă căutare a perfecţiunii, a stării de dumnezeire, pentru că altfel creaţia sa ar fi lipsită de conţinutul sacrului care îi oferă valoare intrinsecă. Nu în zadar exegetul ieșean Petru Ursachi vorbea în contextul diferenţierii dimensiunii și gravităţii sentimentului religios de la un creator 26

Doamna rondelului românesc

la altul, de senin și înseninare. În timp ce seninul pare static și monoton, ca un sfîrșit ce nu mai indică un nou început, înseninarea este dinamică, spectaculoasă și exprimă intenţia spiritului de a se apropia de divinitate. Antologistul și eseistul român, Ion Pillat, spre exemplu, aparţine sub raportul credinţei ortodoxe, prin excelenţă tipului senin și echilibrat. Și prozatorul român Liviu Rebreanu spunea că darul creaţiei e un dar divin și clipele de adevărată inspiraţie ale scriitorului sunt o împărtășire din duhul marelui creator, o adevărată pogorîre a Duhului Sfînt. În arealul basarabean, cel mai concludent în acest sens ar fi, poate, scriitorul Ion Druţă cu „Frumos și sfînt”, „Biserica Albă”, „Clopotniţa”, „Apostolul Pavel” ș.a., scriitorul de vază al generaţiei șaizeciste, Victor Teleucă cu „Piramida singurătăţii”, poeţii Magda Isanos, Nicolai Costenco, Ion Buzdugan, Grigore Vieru, care au practicat mai mult sau mai puţin poezia de facutură religioasă. Generaţiile de mai încoace, dar mai ales, cele de după 1989, apelează mai frecvent la tematica biblică: găsim în acest sens, poeme întregi semnate de Grigore Vieru, Nicolae Dabija și alţii.

Creaţia poetei basarabene Galina Furdui, deși reprezintă curentul optzecist, depășește prin mesajul filosofic și religios cîteva decenii de literatură și se axează preponderent pe motivul sacrului. Cele peste 35 de titluri de cărţi ilustrează cu elocvenţă predilecţia și chemarea autoarei spre texte cu conţinut metafizic: „Omul către om”(1987), „O umbră cîntînd”(1991), „Crucifix”(1993), „Ne caută o veste”(1995), „Întoarcere în Marele Volum”(1998), „Vorbește Semnul”(2000), „În cercuri de Apel”(2000), „Aud 27

Nelly Sambriş

Preludiul”(2001), „Contactul cu Lumina”(2001), „Monolog pentru Maica Maria”(2002). În toate volumele enumerate mai sus, iese în evidenţă, o traiectorie în ascendenţă a sentimentului religios, pornind de la cartea de debut „Omul către om”(1987), în care este căutat răspunsul la întrebarea antagonistă, ce este un om pentru alt om, motiv preluat și tratat mai pe larg în volumul publicat în limba rusă „O umbra cîntînd”(1991), umbra care prin cîntec se autoanulează, cîntecul simbolizînd lumina.

Apariţia cărţii „Crucifix”(1993), este un moment definitoriu în evoluţia literară e poetei. Concepută în cheie modernă, placheta are, totuși, drept sursă de inspiraţie, motivele biblice. Galina Furdui simte necesitatea de a-și mărturisi convingerea despre existenţa Forţei Supreme, de a-i spune pe nume în poezie și de a împărtăși acest adevăr cu cititorul. Să urmărim îndemnul/invocaţie din poezia „Autosugestie”: „Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Chiar dacă șuieră șerpii, tu durează, înalță.

Frumusețea ia naștere din bunătate și suferință.

Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Iubire tu, singura mea rugăciune din apus pînă la răsărit, Am vîrsta celui mai tînăr îndrăgostit Dar și cea a bătrînului de sute de ani încărunțit.

Iubire tu, unica mea rugăciune din răsărit pînă în asfințit.

28

Doamna rondelului românesc

E viața ca și amintirea – o rană, apoi cicatrice Și totul devine mai trist, sus acolo, și-aice.

Sentința nu ți-o anulează nici dușmanii și nici amicii.

E viața ca și amintirea – o rană, apoi cicatrice.

Nu lăsa pomul din tine să-nvețe a muri.

A cunoaște înseamnă din totdeauna a cuceri.

Precum lumina deprinde apusul prin a răsări.

Nu lăsa pomul din tine să învețe a muri.”(29) Crucifixul este în accepţiunea biblică, crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea și Crucifixul sunt două motive ce ţin de sacru, des întîlnite în poezie. Prin crucificarea lui Iisus Hristos a fost sfinţit și purificat întreg pămîntul, iar Crucea, simbol al mîntuirii, are menirea de a-l reface pe om după chipul lui Dumnezeu. „Fiecare om trebuie să-și ducă crucea pînă la capăt”, spune un proverb românesc. A-ţi asuma destinul, a înfrunta greutăţile înseamnă a te apropia de Dumnezeu, a-i urma cele zece porunci. Suferinţa întărește și, totodată, purifică. Mesajul pornește de la „piatra - întrebare”, piatra semnificînd existenţa terestră, iar întrebarea fiind săgeata care insistă să spargă din interior peretele existenţei și să răzbată în afară, spre alte tărîmuri ale cunoașterii, frămînt interiorizat în poezia „Această închidere în sine”: Și acea de piatră întrebare/De ce mă doare? „(30) Durerea odată explicată, e ca și încetăţenită.” Citim în aceeași poezie: „Înălţarea dacă e putere/e și cădere.”(31) Cele trei capitole ale „Crucifix”-ului, intitulate: „Presimţire”, „Monolog pentru Maica Maria” și „Răscruce”, 29

Nelly Sambriş

sunt alcătuite dintr-un monolog interior căruia i se mai spune soliloc. Maica Maria este personajul care rămîne în permanenţă alături de firea iteriorizată și profundă a scriitoarei. Pe ultima filă a cărţii, autoarea subliniază că „o altă viaţă dă-n zidiri eterne”și că „o lumînare în templu o fi să însemne viaţa.” „Monolog pentru Maica Maria” este performanţa și chintesenţa spirituală a întregului volum de versuri nominalizat, de unde reproducem prima secvenţă: I „Pustiu. S-au dus toți. Crucifixul se-nclină.

Ajută-mi, Părinte, să-i susțin Rădăcina.

Picură stropi grei din cruce. De sînge Lumina. Îngerul meu, ia Lumina De mînă.

Plînge-o. Și-o cîntă. Adu-o aproape.

Să-i spălăm rănile Rănile-pleoape.

Sunt maica acestui băiat răstignit.

Prin voi, oameni, prin voi și Crucea Lui Sînt, Strigăt ce leagă Cer de Pămînt, Rugă nescrisă. Și Sfîntul Cuvînt.

30

Doamna rondelului românesc

Dar nu mă auziți, voi care mă știți.

O cum mă-nțeleg cei Demult osîndiți.

Pustiu. S-au dus toți. Crucifixul se-nclină. Îngerul meu, ia Lumina De mînă. (31) Vom sublinia aici că în cartea „Crucifix” sunt inserate doar secvenţe din poemul extins ulterior pînă la 21 de părţi componente. Lucrarea, în integritatea ei a fost (și mai e) comentată plenar de către criticii literari de la noi și din România, Macedonia și Rusia. Poemul e tradus în limba franceză de Sergiu Guţu și apare în cartea „Răbdarea Văzduhului”(Labirint, 2015). Compozitorul Teodor Zgureanu creează în baza acestui poem o pânză coral – simfonică de proporţii interpretată de Corul „Moldova” și Orchestra Simfonică a IPNA „Teleradio – Moldova”. În variantă muzicală poemul este editat la editura „Pontos” în 2016 cu o substanţială prefaţă a compozitorului. „Ne caută o veste” este titlul celei de-a patra cărţi de poezie semnată de Galina Furdui în anul 1995, volum apărut la Editura Uniunii Scriitorilor din Moldova. Alcătuit în întregime din rondeluri, volumul încetăţenește în arealul nostru forma fixă – rondelul: „Poeta are simţul întregului, este un bun constructor, fapt care o și face să abordeze specia Rondelului.

Să amintim că este o specie dificilă! Că au practicat-o puţini autori? Galina Furdui a avut ideea (ambiţia?) să încerce specia și n-a greșit.”(32). Cartea „Ne caută o veste” are priză la cititor chiar începînd cu primul rondel: 31

Nelly Sambriş

„Azi e să mă-ntîlnesc cu mine, Cea care urmează să mă nege.

Trist, va păși pe ghimpi printre lumine, Trudită, sîngerînd să mă dezlege, De umbră și de patimi, deci de sine, Să mă cuprindă într-o sacră lege.

Azi e să mă-ntîlnesc cu mine – Acea care urmează să mă nege.

Mă strigă-o presimțire. Blîndă, vine culoare din suflarea-mi să închege Și simt în preajmă-aripi de taină pline.

Mă-nalț. Și cad. Au cine mă culege?

Azi e să mă-ntîlnesc cu mine.”

Galina Furdui nu solicită, ca alţi poeţi, să fim teribili sau melancolici, autoarea face apel la raţiune. E imposibil să pătrunzi în esenţa versului de la prima lectură, pentru că: „poate niciodată forma fixă a rondelului nu a purtat o atît de intensă încărcătură culturală. Exegeţii (și invidioșii) pot consacra multe pagini acestor rondeluri, fără a izbuti, însă, să le explice misterul, care ţine, desigur, de talentul autoarei, și nicidecum de ingeniozitatea vreunui rebus verbal.”(33) Rondelurile poetei pronunţă gîndul modern că scriitura, avînd o atît de veche tradiţie scripturală, mai ales cea sacră, este astăzi un arhetip al salvării umane. Rondelul rotungește gîndul, îl strunește, îl intensifică, îl vibrează la limită și-l face preaplin de emoţie. Anume prin acest gen de poezie Galina 32

Doamna rondelului românesc

Furdui reușeșete să-și sintetizeze ideea, exprimînd-o în aforisme memorabile. Sacrificiul este pentru autoare unul dintre modurile de valorificare a sacrului pierdut, pe care trebuie sa-l redobîndim prin credinţă. Omenirea a ratat, prin semnătura lui Pilat, condiţia dată de către Creatorul Divin, de a intra în spaţiul sacral, producînd în mod fatal o vină și intrînd în contingentul profan. Cităm: „Pe-acest sfîrșit de secol răsturnat Stă inscrustată semnătura lui Pilat.

Sunt Patimile. File ce ne bat După-un scenariu mai desfășurat.

Pe scenă suntem toți. Deși demult prescris, Ne-alegem rolul. Lucrăm oral, lucrăm în scris.

Pe acest sfîrșit de secol răsturnat Stă răsucită semnătura lui Pilat.

Se zbate-n vînt copacul - nimeni nu s-a decis Să-și joace eu-l adevărat, deschis.

Cu funia în palme și capul aplecat Pășește înspre creangă adînc îndurerat Acest sfîrșit de secol răsturnat.”(34) Pregătirea estetică, capacitatea intelectuală și sensibilitatea naturii cititorului e pusă la grea cumpănă, or, „apelul la personaje biblice nu face decît să concentreze un adînc și veșnic adevăr într-o singură strofă, faptul confirmînd tendinţa scriitoarei de a spune mult și concret în puţine cuvinte și prin mijlocirea unor simboluri doldora de sens”, 33

Nelly Sambriş

constată într-un articol din „Literatura și arta” din noiembrie, 1992, criticul literar Ion Ciocanu (35).

Chiar și în poeziile care nu conţin simboluri și metafore atît de încăpătoare, Galina Furdui demonstrează o altă înţelegere a vieţii și, respectiv, a poeziei, decît la începuturile sale, dominate de excesul de claritate, convigere și elan, pentru că: „penetrată de o realitate interceptată și cernută prin sensibilitatea deosebită a trăirii personale, lumea poeziei Galinei Furdui se constituie într-un limbaj ce pune în lumină în special intenţia nobilă de a-i reîntoarce capacitatea de a-și vedea zariștea interiorului, ceea ce ar întregi astăzi scructura spirituală a omului, i-ar da stabilitate psihologică”(36), punctează cu fină observaţie, profesorul universitar, Tamara Cristei. Să nu uităm, însă, că lucrurile temeinice se fac încet, astfel, așa cu observă și criticul literar Ion Vornicu: „Galina Furdui, preocupată mai mult de laborator, de stările reale ale energiilor lirice dospite îndelung, lasă la voia sa pegasul inspiraţiei, ca, pînă la urmă, acesta să o răsplătească cu produse finite de valoare.”(37) Un alt atu al poetei este acela că a descoperit un teren situat la intersecţia ideii și a sentimentului, o zonă care alunecă fascinant spre lumea infinită a fanteziei. Creaţia Galinei Furdui, aduce cu sine: „o formă gnomică de sinteze aforistice, în timp ce rămîne mereu înfiorată de o neliniște maternă în preajma a tot ce contravine firii”(38) constată criticul literar Mihai Cimpoi. Poeta se concentrează asupra temei, privind identitatea fiinţei umane și a nenumăratelor ei valori, în special eu-l simbolizant în drum spre Marele Volum, 34

Doamna rondelului românesc

prin imagini reflexive, dar contemplativ-meditative, care capătă conţinut metaforic și simbolic. Valoarea versurilor denotă două planuri: selen și terestru, însă acestea nu sunt ca două linii poetice paralele, ci se întrepătrund, eu-l poetic vibrează prin cuvîntul luminos, deci printr-o contopirea eu-lui poetic cu lumina, adică cu Geneza. Să citim: „Se-aude în geneză trosnet de-Apocalipsă Și-i să-atestăm în jur o lipsă-a a ceva, lipsă.

Săpăm pămînt crispat. Ne răsucim în șapte Cauză căutînd și-n prunci cu glas de lapte.

Vino aproape. Vorbește-mi simplu, -n șoapte Că stelele ard viu, că va să plouă-n noapte.

Se-aude în Geneză trosnet de-Apocalipsă Și rece, ‘n jur e-o lipsă-a ceva, lipsă.

Mai spune-mi că ți-e dor de-un crîng cu frunze coapte, Că-s oamenii frumoși la gînduri și la fapte, Că nu în orice naștere se-ascunde și-o eclipsă, Chiar dacă frige rece o lipsă-a ceva, lipsă…

Se-aude în Geneză trosnet de-Apocalipsă.”(39) Imagistica și procedeele stilistice utilizate de poeta Galina Furdui, ar părea, la prima lectură, indefinite. Disecate atent, însă, și sincronizate emotiv, ele capătă contur convingător, valoare expresivă certă, semnificaţii estetice durabile, care se cristalizează în aforisme, precum: „Nevinovaţi că ne-am născut/Și vinovaţi pentru tot restul”(40) sau „Și-i

35

Nelly Sambriş

adevărul îngropat printre morminte./În palmele luminii se bat ţinte.”(41) Din noţiuni preponderent abstracte, autoarea reușește să „extragă” învăţături înţelepte asupra vieţii. O cale dificilă de exprimare a eului poetic este aceea de a înfrunta incomodităţile, explorînd avantajele și efectele acestei forme fixe a expresiei lirice – rondelul. Astfel încît senzaţia indecisă a ceva sofisticat, inefabil, care necesită un efort pentru a fi pătruns mai mult raţional decît intuitiv, dispare: „modalităţile stilistice, păstrîndu-și sensul și efectul figurativ, devin clare prin duritatea lor, prin laconismul, precizia asociaţiilor surprinse neostentativ, prin patosul demascator dominant.”(42) Prin alte două cărţi de rondeluri: „Contactul cu Lumina”, apărută la Editura „Ruxanda” din Chișinău în 2001 și „Aud Preludiul”, editată la „Augusta” la Timișoara, Galina Furdui intenţionează să îndemne omul „să vadă” tot ce simte în propria-i lume, să-și realizeze din interior scopul și menirea. „Semnul „vorbitor” semnifică acumularea descărcîndă a energiei luminilor ce relevă în plan simbolic experienţa subiectivă a poetei: frămîntări, avînturi, erupţii sufletești.

Nume biblice și istorice identificabile, folosite ca nume generice, sunt integrate printr-o tehnică poetică definitorie în scopul organizării viziunii poetice cu funcţii simbolice (semnătura lui Pilat, Golgota, Einstein, Heraclit și altele)”(43) afirmă profesorul universitar Nelu Vicol. Poeta simte prezentul și e capabilă să prefigureze viitorul: „de aceea atrage atenţia Demiurgului în stil blagian: „Vezi cum se tulbură istoria, 36

Doamna rondelului românesc

Părinte,/Păcatul greu bîntuie-n jur fierbinte.” Aflată permanent în dialog cu sinele, autoarea caută un răspuns la problemele vitale care o frămîntă în aspirarea spre Înalt.”(44) Poeta încearcă să evadeze din timp, din lumea aparenţelor, pentru a atinge absolutul și unitatea fiinţei în dialectica contradicţiilor dictate de viaţă. Poezia posedă cheia enigmei lăuntrice a firii umane și este singurul răspuns posibil la spaima primordială a făpturii închisă în existenţa temporală.

Or, creator poate fi doar omul, „deoarece numai el poate să adauge naturii ceea ce natura, fără om, n-ar ajunge să producă niciodată: semnificaţii.”(45) Și scriitorul român Mircea Eliade, istoric al religiilor, reafirmă prin conceptul de homo religiosus ca modalitate specifică de a fi în univers, dimensiunea metafizică a fiinţei umane. Comportamentul existential al omului implică anumite principii antologice. Omul este structurat ca ceva ce transcede lumea. El a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și este, la origini, o fiinţă sacră, fiind astfel superior tuturor formelor de viaţă de pe pămînt. Sacrul este o parte constitutivă a omului, de aceea homo religious nu ajunge la înţelegerea sacrului pornind de la lume, de la ratio.

Cartea „Întoarcerea în Marele Volum”, apărută la editura unui preot din București, este în întregime o carte religioasă, conţinînd idei care vizează direct atît creștinismul, cît și alte religii, budhistă sau musulmană. Cu toate acestea, întreaga creaţie a poetei Galina Furdui se adresează unui Dumnezeu Unic, divinităţii în general, izvor viu, energizant, din care „iau” hrană spirituală toate naţiile de orice coloratură religioasă.

37

Nelly Sambriş

Lirica Galinei Furdui nu este doar o delectare pentru suflet ci și o iniţiere în materie de ezoterie. Aici sunt prezentate laconic și concis, „căile de contact” cu Forţele Supreme, simbolică fiind în acest sens și denumirea unei cărţi – „Contactul cu Lumina”, apărută la Chișinău în 2001. Astfel este asigurată „colaborarea pe verticală” ale acestora cu omul terestru, minuscule în raport cu Forţele Superioare, pentru care „colaborarea pe orizontală” este una tradiţională – prin imposibilitatea depășirii sinelui. Este extrem de dificil, însă, a încerca să dezlegi misterul sacrului. Pe de o parte, e ca și cum a-i încerca „să strici” o minune, iar pe de alta, raţiunea umană nu poate pătrunde iraţionalul. În acest sens poetul Lucian Blaga a făcut o întreagă apologie a dogmei ca metodă de cunoaștere a transcendentului fără a-i răpi, însă, caracterul de mister.

Pentru a înţelege o operă de artă, spre exemplu, nu trebuie neapărat să „desfaci” conţinutul ei. Trebuie doar să pătrunzi în altă lume, cea a esteticului. E vorba de o percepţie în totalitate. Tot astfel e și în cazul scrisului – trebuie „să treci pragul” (un prag antologic) în sfera Infinitului. Pătrunderea în sacru comportă o ruptură de realitate care duce într-o lume specifică a Transcendentului. Sacrul, ca și frumosul, reprezintă inefabilul, întrunind sensuri ce nu pot fi „desprinse” niciodată pînă la capăt.

Dar să revenim la nobila intenţie „de înnoire interioară”, într-un mileniu pe care criticul literar Ion Vornicu îl declară „un purgatoriu enorm”, ceea ce ar veni în contrasens cu învăţătura creștină, purgatoriul fiind o etapă de trecere de la iad spre rai, la catolici. În literatura ortodoxă împărăţia Luminii este 38

Doamna rondelului românesc

descrisă în funcţie de apropierea de Cer, în timp ce în literatura contemporană oamenii au văzut Lumina înainte de a trece graniţa tainică ce separă lumea de Dincolo de lumea noastră. Mai există, însă, și o „lumină a diavolului” care aduce cu sine sentimentul unei liniști confuze. Ea inspiră omului sentimentul superiorităţii, promite înţelepciune, dar ea nu e dragoste, aceasta e o lumină rece.”(46) La poeta Galina Furdui nu se întîlnește pesimismul individual al suferinţei și al morţii din expresia religiilor orientale, pentru că autoarea crează, pentru și în numele Luminii, cea care vine de la Dumnezeu ca mijloc de comunicare a iubirii, de îmbogăţire a existenţei interpersonale. „Nutrită din impulsuri lirice diferite, poezia Galinei Furdui transmite și un mesaj diferit: elanul eului îndrăgostit de viaţă și sentimentul scindării fiinţei umane, bucuria împlinirii și veghea, teama, îndoiala, un impuls adînc spre armonie și o sete adîncă de stabilitate,”(47) scrie despre creaţia autoarei, într-un articol din „Moldova Literară”, criticul literar Eliza Botezatu.

Poezia Galinei Furdui nu conţine numai „convingeri” creștine ortodoxe, precum cea a scriitorului Nichifor Crainic, spre exemplu. Și nici, doar, interferenţe din religiile orientale.

Religia prevede „re-legarea” omului cu Dumnezeu, iar daoismul nu denumește divinitatea, pe care nici nu o presupune deloc accidental. Dar aceste teorii ţin de alte știinţe.

Creaţia poetei Galina Furdui se concentrează pe Divinitate în general și e determinată de „un univers în care sîntem invitaţi să ne regăsim poate de vreme ce numai o viaţă 39

Nelly Sambriş

marcată și de patimi, și de derute ar constitui o condiţie a dezvoltării, depășirii și autodepășirii”(48), scrie criticul literar Ion Ciocanu.

Pentru un astfel de „orizont de așteptare” s-ar preta mai mult poezia Galinei Furdui, și de înaintarea ei perseverentă în miezul fiinţei sale, iar prin aceasta în ontologicul existenţei noastre. Autoarea posedă măiestria de a găsi un început fericit, de regulă, aforistic, și de a-l juca. Uneori acest început e modificat dialectic în ultimul rînd, aceasta, însă, nu scade din intensitatea mesajului incifrat în forma fixă – rondelul – cea mai indicată modalitate de relevare a sacrului. Or, așa cum remarcă într-un articol din „Literatura și Arta” și profesorul universitar Tamara Cristei: „Conștiinţa trăirii vîrfului catastrofic, formula poetei, îi esenţializează scrisul, îi scaralizează versul. O cîntare a sacrului în contingent este ceea ce se vor în tendinţa lor poemele Galinei Furdui.”(49). Drept argument pentru aceste afirmaţii e și rondelul „Scriu în văzduh cu lumini”: „Și scriu în văzduh cu lumini Albi îngeri mă-ndeamnă la drum, Dar mă rătăcesc printre spini În rugul cu brațe de fum.

Mi-s ochii de lacrimi plini Și-aripa-mi miroase a scrum, Dar scriu în văzduh cu lumini, Albi îngeri mă cheamă la drum.

40

Doamna rondelului românesc

Sucite cuvinte adun, Le trag către cer. Rădăcini Cu muguri în strigăt postum… Și, alerg printre lacrimi de crini, Și scriu în văzduh cu lumini.”(50)

41

Nelly SambriĹ&#x;

42

Doamna rondelului românesc

Capitolul III Transubstanțierea artistică a motivelor biblice în rondelurile Galinei Furdui

43

Nelly SambriĹ&#x;

44

Doamna rondelului românesc

Majoritatea apariţiilor editoriale semnate de Galina Furdui au ca motto pe primele pagini cîte un verset biblic: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”– Marcu 9,24 („Întoarcere în Marele Volum”, București, 1998), …; „și adevărul vă va face liberi”– Ioan 8.32 („Vorbește Semnul”, Chișinău, 2000), „Îmbrăcaţi-vă cu iubire… Ea este legătura perfectă a unităţii”– Coloseni 3,14, („Aud Preludiul”, Timișoara, 2001), „și iată perdeaua templului s-a rupt în două, de sus pînă jos pămîntul s-a cutremurat, stîncile s-au despicat…”– Matei, 27:51 („Monolog pentru Maica Maria”, Chișinău, 2002). Celelalte cărţi ale autoarei au pe prima pagină citate din Tr. Schiller, C. G. Iung, Michelangelo Buonarroti și alţii.

Pe lîngă idei creștine de apartenenţă ortodoxă, în creaţia Galinei Furdui, se întîlnesc și elemente specifice filosofiei orientale. Deși din punct de vedere teoretic conceptele și dogmele religiilor menţionate mai sus se află la poli opuși: „în ortodoxie omul fiind chipul lui Dumnezeu, capabil de asemănare cu el, în timp ce filosofia îl plasează (pe om) într-un stadiu mai evoluat al făpturii”, precizează preotul Savatie Baștovoi într-un articol din revista „Ekklesia”, apărută în 1999, în lirica raţională a poetei coexistă într-un mod pașnic, atît simbolurile biblice, cît și cele de provenienţă păgînă. Poezia Galinei Furdui nu se bazează doar pe concepte ortodoxe de înţelegere și interpretare a existenţei în Spaţiu și Timp, nici pe trasături definitorii ale religiilor orientale, ci pe divinitatea cosmică impersonală, în totalitatea ei.

45

Nelly Sambriş

În filele ce urmează intenţionăm să scoatem în evidenţă cîteva „remeniscenţe” din ortodoxism, elemente și simboluri biblice care au „intervenit” la formarea unui mod particular și inedit al actului creator în cazul poetei Galina Furdui. „Omul către om”(1987), prima apariţie editorială a poetei, este inspirată dintr-o înţelegere creștină a existenţei umane, aducînd cititorului, cum afirma și criticul literar Mihail Dolgan: „o imagine poetică generoasă, deschisă spre oameni, spre tot ce e adevăr și frumos, spre tot ce e demn și nobil, spre lumină, dragoste și pace.”(51). Axată pe ideea evoluţiei interioare în raport cu metafizicul prin cheia autocunoașterii, dar și a lui Dumnezeu prin aceasta, poezia Galinei Furdui simte o necesitate totală de dăruire: „Omul către om să-l știm alergînd”, scrie poeta în volumul de debut. Scriitoarea trece printr-un examen al conștiinţei de sine, unul în faţa sensului propriei existenţe, dar și în faţa vieţii, în general: „Te oprești să-ți asculți inima și cuvîntul, Să te întrebi de flacăra lor Pe care trebuie s-o duci Tot mai dincolo de sine, Tot mai dincolo de propriile ruine.”

Cartea începe cu o „Invitaţie” la lectură: „Ia loc lîngă Raza de Stea”, ceea ce semnifică atingerea de Stea, de Divinitate, este, de fapt, echivalentă cu atingerea de Cuvîntul artistic. Tot în acest sens vine și „solul Credinţei să renască” odată ce a pornit gîndul spre om, spre fapta și trecerea lui pe acest Pămînt. Doar astfel se poate produce Înălţarea în cadrul 46

Doamna rondelului românesc

existenţei umane. Din acest sol al provenienţei perpetue, semnalate convingător în Cartea Cărţilor: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. O altă parte a căzut în pămînt bun și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci.

Cine are urechi de auzit, să audă.”(Matei, 12,13).

Poeta conștientizează rostul trecerii prin viaţă și povara destinului anulată treptat, odată cu trecerea anilor: „văzduhul mai cald îl voi face”, pentru că „e pustiu cînd inima nu trece să ardă în alţii”(poezia „Popas”). Galina Furdui evidenţiază motivul sacrificării în numele celui apropiat, tendinţa de a menţine vie lumina primită ca pe un dar ceresc, căci: „Lumina aceasta este adevărata Lumină, care, venind în lume luminează pe orice om.”(Ioan 1:9). Cel care pledează pentru și în numele Binelui, îl primește pe acesta drept adevăr atotcuprinzător iar „omul e marginea” în cadrul evoluţiei universale.

Existenţa terestră rămîne mereu proprie, mereu la ordinea de zi, în creaţia Galinei Furdui, confirmînd teza că nimic nu moare – totul se transformă: „problema veșnicei căutări, a cunoașterii ca temelie a oricărei evoluţii”, e tratată de autoare în cheia autocunoașterii.

Autoarea reușește să descopere raporturi nebănuite între microcosmos și macrocosmos: „Ești/cît e nevoie de Sufletul tău”(poezia „A fi”). Sintagma sugerează că măsura noastră e cea pe care ne-o alcătuim dăruindu-ne altora. Poezia este pentru poetă, starea lăuntrică de lumină, Dumnezeul, flacăra spiritului ascunsă în inimă, care se cristalizează în cuvînt. Viziunile cosmice rămîn călăuză continuă în creaţia poetei: 47

Nelly Sambriş

„Cît verde, cît verde Prevede Sufletul pentru cărările dintre Planete?” (poezia „Conferință”). Întrebarea cu tentă existenţialistă este precedată de o alta, la fel de interogativă și logică, în textul aceleeași poezii: „Cît cîntec se cere cîntat împreună ca raza de lună să țină în veci Iubirii cunună?” În poezia „Omul” scriitoarea îl vede pe acesta susţinînd Universul, aidoma Acelui care l-a născut după asemănarea Sa. Pagina 51 din cartea „Omul către om”, oferă un adevărat rebus matematic, prin care se încearcă demostrarea eternităţii lumii, iar cea de-a 52-a pagină prezintă un fragment de bandă radiofonică derulată prin care sunetele inversate crează starea de inversare a mersului firesc, un fel de Apocalipsă, după care urmează: „Tăcere./Întuneric în Univers”, pentru că zilele acelea vor fi un necaz așa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii, pe care a făcut-o Dumnezeu, pînă azi, și cum nici nu va mai fi niciodată.”(Marcu 12, 13:19). Chiar și în poezia cu titlul simbolic „Maternitate”, scriitoarea abordează tematica nemuririi.

Corelaţia terestru – sideral, conștientizată pagină cu pagină inundă creaţia Galinei Furdui cu simboluri și stări emotive profunde, trăite pînă la paroxism: 48

Doamna rondelului românesc

„Pămîntul mi-ascultă, grăbită, Trecerea, Iar la margini de zare arde o stea, Fir magic de rază coboară din ea.”

Galina Furdui este poeta care reușește prin excelenţă să suprapună tonalitatea dură a raţiunii cu cea a blîndeţii generată de Iubire. Viziunile cosmice rămîn o călăuză permanentă în creaţia scriitoarei. Deși folosește multe noţiuni abstracte, poeta reușește să surprindă veșnicia prin cîteva frînturi de secundă, pe calea imaginii simbolice, cea a adevărurilor universale: „Mărul discordiei se zvîrcolește, trasînd hotare Între fraţi. Și-s fraţii porniţi să se omoare.

Aleargă pe cîmp chipul lui Cain, pliabil, Și-atît de moldovenește, chipul lui Abel.”

Cartea de debut a poetei, este dedicată anume acestei lupte permanente între efemer și etern, iar cea mai eficientă armă de luptă aleasa de aceasta împotriva timpului, este iubirea: „Fiul meu, clipa ce trece Iubire-i Și veșnicia că-i azi, că rămîne 49

Nelly Sambriş

prin mine-i.

Prin tine.

Fiul meu.”

Interesantă ca modalitate de redare a mesajului biblic care zice că omul plătește pentru orice faptă și gînd, este poezia „Totul ce te atinge”, în care autoarea susţine cu fermitate că: „Nu există uitare.

Nu există întîmplare (rînd omis în procesul de editare, potrivit mărturisirilor poetei) Totul ce te atinge și pare că-n pulberi se stinge te-ajunge odată, te-a ajunge.”

Viaţa terestră în plan cosmic, este dezvăluită de autoare în cea de-a 73 pagină, drept: „o pulbere a luminii/rază din steaua pe care, chemînd-o,/o înalţi”(poezia „Pulbere”). Și versurile concepute în stil folcloric, din poezia „Pasăre cu aripa arsă” susţin, de asemenea, motivul Marea Trecere: „Albă-i noaptea, pînă-n zori Calea Laptelui pe Cer Doar că-a mea mai albă-mi pare Căci mi-e ziua trecătoare.”

Atestăm aici, ca și în alte poezii, predilecţia autoarei pentru culoarea albă, care le conţine cromatic, pe toate celelalte culori, și care va alcătui un fir semantic deosebitor în opera analizată. E ansamblul cromatic generalizator, purtător de lumină. E starea activă policromă sugerată și în versul: 50

Doamna rondelului românesc

„Steaua frigea Peste ochiul meu aplecată.”

Prin natura și esenţa sa, „albul” neutralizează celelalte culori iar lumea materială echivalează cu neantul, cu pustiul, cu tăcerea de gheaţă din Univers și, în ultimă instanţă, cu moartea. În versurile de mai sus „albul” reprezintă cealaltă parte a monedei: puritatea, bunăvoinţa, asociindu-se cu lumina zilei, adică cu viaţa. Culoarea „albă” întreţine Lumina, Legea și Ordinea în Univers. În tradiţia creștinească, aceasta semnifică vestea Luminii cerești, măreţia îngerilor și sfinţilor înveșmîntaţi în alb.

Poezia „La ora cuvîntului” este o odă a rugăciunii, a revărsării sinelui peste tiparele firești de contur ale viselor. E timpul creaţiei pentru poetă, cînd se prind a lega între ele cuvintele, întocmai ca și Geneza, cînd Dumnezeu a creat făptura umană: Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Chiar dacă șuieră șerpii, tu – durează, înalță.

Frumusețea ia naștere din bunătate și suferință.

Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față. („Autosugestie”) „Șerpii” sugerează ispita care nu trebuie lăsată să ne anuleze pornirile spre cele sfinte. Or, „Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la faţă” e „mai mult decît un program – un crez – osie, care se menţine echivalent în toată creaţia Galinei Furdui.” (52)

51

Nelly Sambriş

Cartea „Întoarcere în Marele Volum”, apărută la București, în 1998, conţine versuri de o tensiune covîrșitoare: „Pe-acest sfîrșit de secol răsturnat Stă încrustată semnătura lui Pilat.

Sunt Patimile. File ce ne bat După- un scenariu mai desfășurat.”

Pilat sau „semnătura lui Pilat” reprezintă în creaţia Galinei Furdui un simbol al sentinţei prin moarte, al răstignirii lui Iisus. Scenariul care a adunat de la începuturi un conglomerat de „patimi” trebuiesc ispășite, deoarece: „… nimeni nu s-a decis Să-și joace eu-l adevărat, deschis.”

Un alt simbol al Mîntuitorului este „Vulturul” („O, Doamne, Vulturul plînge în pumni”), ca pasăre a înălţimilor, deși este simbol de provenienţă păgînă. Ca și simbolurile de provenienţă biblică, cele de origine păgînă, care-l înfăţișează pe Iisus Hristos, au devenit cu timpul, elemente decorative în pictura și arta bisericească. „Chipul obștei învieri” este întruchipat prin Pasărea Phoenix, la fel și prin Cocoș, care prin strigătul său, trezește din somnul metaforic. Ca simbol al nemuririi este folosit „Păunul”, al cărui carne, potrivit unei vechi credinţe, nu este supusă putreziciunii. Tot simbol al Mîntuitorului este și „Rîndunica”, vestitoare a primăverii și a reînnoirii.

Invocarea personajelor mitologice își are și ea pornirea în cartea de debut a scriitoarei. La fila 80 este invocat chipul 52

Doamna rondelului românesc

copilului cu arc și săgeţi, Eros, zeul Dragostei, care îi recunoaște, în concepţia poetei, doar pe cei care iubesc, adunînd prin iubire, întreaga esenţă a vieţii omenești. Chipul lui Manole va simboliza la pagina 81(„Cetate”) sacrificiul creaţiei, autoarea transpunînd-și eul, asemenea Anei, în „Zidirea veșnic vie”, care crește din „tainele firii”. Arsenalul de figuri mitologice din creaţia poetei nu se termină nici pe departe aici. Îi vom întîlni în celelalte cărţi pe Danae, Hades, Icar, Prometeu, Narcis, Pontos, Sisif, Orion, Poseidon, Zeus, Krishna și alţii.

Nuanţele atestate într-un registru variat se esenţializează prin ramificaţii definitorii în creaţia Galinei Furdui. Motivul căutării sinelui în sine, este dominant în creaţia autoarei, indiferent de simbolurile biblice sau mitice la care apelează pentru a-și materializa gîndul. „Omul pentru om” este un doar un preludiu pentru volumele care urmează, atît în plan tematic, cît și artistic.

Galina Furdui este unul dintre puţinii poeţi basarabeni contemporani, care a tratat într-un spectru atît de larg și profund motivul sacrului, în toate apariţiile editoriale care au apărut pînă în prezent. Motivaţia pornește de la faptul că unicul refugiu, unde poţi scăpa de boala lucidităţii este Dumnezeu. Trebuie ca urmare să facem un avans „iluziei” și să încheiem zilnic „contracte” cu aceasta: „Nimic mai greu, nimic mai complicat Decît a renunța la visul romanțat, Deci zilnic încheiem contracte cu iluzia – Noi înșine-n castelul devansat.”

53

Nelly Sambriş

Parafrazîndu-l pe ziaristul francez Andre Malraux, se poate afirma că secolul XXI ori va fi religios, ori nu va fi deloc.

Sacrul permite omului să facă ordine în univers, căci o lume fără temei este o lume suspendată în abis, susţine și filosoful german Martin Heidegger.

54

Doamna rondelului românesc

Epilog

55

Nelly SambriĹ&#x;

56

Doamna rondelului românesc

Sacrul este ideal prin sine însuși, de aceea fără sublimarea sa prin estetic, printr-o încărcătură semantică sub formă lirică, riscă să rămînă la nivelul sacrului elementar, care, uneori, poate aluneca în profan.

Sacrifitatea poeticii Galinei Furdui „trădează” o apetenţă pentru temele majore, eterne, pentru înţelepciunea sacrului și pentru sacrul înţelepciunii. Poeta folosește simboluri și mituri biblice, valorificate în cheie personală, fiecărui simbol fiindu-i adăugată o nuanţă proprie, inedită. Simbolurile biblice sunt atrase în contexte lirice nebănuite, unde cuprind sugestii noi încărcate de metafizic. Anumiţi eroi biblici, aduc cu sine, în contextul unei opere literare, propria lor valoare estetică. În creaţia poetei Galina Furdui, prezenţa simbolurilor biblice este intesificată semnatic și atinge conotaţii ideatice la cel mai înalt grad metafizic.

Deși, uneori, se vede osificatura, partea tehnică a poeziei (or, aceasta este ascunsă, de obicei, pentru a ceda locul creaturii), rondelurile Galinei Furdui sunt foarte etice, înzestrate cu o purificare a gîndurilor și o sublimare a trărilor lirice.

Galina Furdui face un apel la conștiinţa supremă a omului, care încă nu s-a pătruns de sacrul autentic. Un element instructiv pe calea imaginii poetice este cel de „a sonda” profund în conștiinţa umană, pentru a o familiariza cu adevăratele valori spirituale, fructificate în Cartea Cărţilor. În interiorul unei societăţi deschise, în care indormaţia circulă aproape instantaneu la scară planetară a vorbi despre 57

Nelly Sambriş

sacru, e ca și cum ai vorbi despre Coca-Cola. Toată lumea este în relaţii impersonale cu toată lumea, și fiecare se simte singur solitar și frustrat de prezenţa vie și comprehensivă a celuilalt. În alt fel, mai sigur se simte fiinţa umană, fără îndoială, dacă se atinge cu sufletul de cele sfinte, de Dumnezeu.

Spiritul religios la Galina Furdui e mai mult decît sacru.

Poeta cultivă dragostea, iar unde este multă dragoste, există și mult spirit religios. „Puterea omului izvorăște din dragoste”– spune un vechi proverb person. Sursa acestei puteri are încă destule zone enigmatice ce ar putea permite oricărui muritor „o angajare” în elucidarea acestui fenomen atît de complex prin care secole de-a rîndul am cautat și mai continuăm să căutăm ieșire din noi înșine spre Absolut.

58

Doamna rondelului românesc

59

Nelly Sambriş

BIBLIOGRAFIE: 1.

1. Cioran, Emil. Amurgul gîndurilor. – București: Editura Humanitas, 1994.

2.

2. Vornicu, Ion. Progres pe verticală//„Literatura și arta”, 2000, 5 octombrie.

3.

3. Lozanu, Mina. Introducere în Marele Volum//„Literatura și arta”, 1999, 11 noiembrie.

4.

4. Lupan, Andrei. Introducere. În cartea: Galina Furdui. Omul către om. – Chișinău: Literatură artistică, 1987.

5.

5. Dolgan, Mihail. O revărsare lirică a sufletului//„Nistru”, 1987, nr.12.

6.

6. Cimpoi, Mihai. Galina Furdui, poeta luminii și a umbrii//„Literatura și arta”, 2001, 21 iunie.

7.

7. Panzini, A., Vicinelli, A. La parola e la vita. – Milano: Edizione scolastiche Mondadori, 1959, p. 357.

8.

Sanctis, Francesco. Istoria literaturii italiene. – București: E.P.L.U., 1965, p. 40.

9.

9. Sanctis, Francesco. Istoria literaturii italiene. – București: E.P.L.U., 1965, p. 45.

1.

10. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 146.

2.

11. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 151.

3.

12. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 152.

4.

13. Panzini, A., Vicinelli, A. La parola e la vita. – Milano: Edizione scolastiche Mondadori, 1959, p. 357.

60

Doamna rondelului românesc

5.

14. Morier, Henri. Dictionnaire de poetique et de rhetorique. – Paris: P.U.F., 1961.

6.

15. Morier, Henri. Dictionnaire de poetique et de rhetorique. – Paris: P.U.F., 1961.

7.

16. Evan, Ifor. Histoire de la litterature anglaise. – Paris: Payot, 1965.

8.

17. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I, II. – București: Editura Minerva, 1976, p.114.

9.

18. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I, II. – București: Editura Minerva, 1976, p.114.

10.

19. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I, II. – București: Editura Minerva, 1976, p.115.

11.

20. Eminescu, Mihai. Opere, III. – București: F.R.M., 1944.

12.

21. Macedonski, Alexandru. Poezii. – Galaţi: Editura Porto-Franco, 1992.

13.

22. Furdui, Galina. Nihil Sine Deo. – Chișinău: Editura Cartea Moldovei, 2005.

14.

23. Arghezi, Tudor. Ars Poetica. – București: Humanitas, 1997.

15.

24. Gagim, Ion. Omul în faţa muzicii. – Bălţi: Presa universitară bălţeană, 2000.

16.

25. Rudolf, Otto. Sacrul. – Cluj – Napoca: Editura Dacia, 1992.

17.

26. Eliade, Mircea. Nostalgia originilor. – București: Editura Humanitas, 1994. 32 18.

27. Crainic, Nichifor. Puncte cardinale în haos. – Iași: Editura Timpul, 1996.

19.

28. Eminescu, Mihai. Poezii. – București: Editura fundaţiei culturale române, 1995.

20.

29. Furdui, Galina. Crucifix. – Chișinău: Editura Hyperion, 1993, p. 29.

61

Nelly Sambriş

21.

30. Furdui, Galina. Crucifix.

Hyperion, 1993.

22.

31. Furdui, Galina. Crucifix.

Hyperion, 1993, p.76.

23.

32. Furdui, Galina. Ne caută Editura Uniunii Scriitorilor, 1995.

24. Țurcanu, Ianoș. O bijuterie arta”, 1996, 27 iunie.

– Chișinău: Editura – Chișinău: Editura o Veste. – Chișinău: lirică//„Literatura și

1.

34. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. – București: Editura Gnosis, 1998.

2.

35. Ciocanu, Ion. Însemnele evoluţiei//„Literatura și arta”, 10 noiembrie, 1994.

3.

36. Cristei, Tamara. Marea întîlnire cu sine//„Literatura și arta”, 27 iunie, 1996.

4.

37. Vornicu, Ion. Din spuma valului sărat//„Știinţa”, nr. 2, aprilie, 1992.

5.

38. Cimpoi, Mihai. O formulă artistică bine înghegată//„Literatura și arta”, 27 iunie, 1996.

6.

39. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. – București: Editura Gnosis, 1998.

7.

40. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. – București: Editura Gnosis, 1998.

8.

41. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. – București: Editura Gnosis, 1998.

9.

42. Suveică, Raisa. Impresii pe marginea „Întoarcerii în Marele Volum”//„Glasul Naţiunii”, 1998, 16 decembrie.

10.

43. Vicol, Nelu. Semnul vorbește – ne caută o Veste//„Literatura și arta”, 1998, 26 ianuarie.

11.

44. Boaghe, Gheorghe. Galina Furdui – o visătoare lucidă//„Mileniu”, anul V, 2002, nr. 25-26.

62

Doamna rondelului românesc

12.

45. Wald, Henri. Expresivitatea ideilor. – București: Editura Universitară, 1986.

13.

46. Preotul Savatie Baștovoi. Aspecte ale religiilor orientale//„Ekklesia”, 1998, nr.3-4.

14.

47. Botezatu, Eliza. Ne caută o Veste//„Moldova Literară”, 1997, 5 februarie.

15.

48. Ciocanu, Ion. „Galina Furdui, o treaptă nouă și noi”//„Viaţa satului”, 1996, 23 noiembrie.

16.

49. Cristei, Tamara. Marea întîlnire cu sine//„Literatura și arta”, 1996, 27 iunie.

17.

50. Furdui, Galina. Nihil Sine Deo. – Chișinău: Editura Cartea Moldovei, 2005.

18.

51. Dolgan, Mihail. O revărsare lirică a sufletului//„Nistru”, 1987, nr. 12.

19.

52. Vornicu, Ion. Din spuma valului sărat//„Știinţa”, 1992, nr.2.

63

Nelly Sambriş

CUPRINS INTRODUCERE 5 CAPITOLUL I 11 VIRTUȚILE ESTETICE ALE POEZIEI CU FORMĂ FIXĂ 11 CAPITOLUL II 21 MOTIVUL SACRULUI ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ. SENTIMENTUL RELIGIOZITĂȚII ÎN RONDELURILE GALINEI FURDUI 21 CAPITOLUL III 43 TRANSUBSTANȚIEREA ARTISTICĂ A MOTIVELOR BIBLICE ÎN RONDELURILE GALINEI FURDUI 43 EPILOG 55 BIBLIOGRAFIE: 60 CUPRINS 64

64

http://lenusa.ning.com/forum/categories/biblioteca-cronopedia/

 Gabriela Mimi Boroianu – Efemeride (poezii)  Vorbe de vis - „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”  Dandu Briel – Cum descoperi o crimă călătoare  Florin T. Roman – Omnia vincit amor!  Cristian Ţîrlea, Nicu Doftoreanu - Mordicus tango  Revista Taifas literar nr. 3 (19) – martie 2018  Revista Cronos nr. 3 (37) – martie 2018 În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:  Florin T. Roman - ROMÂNIA, ETERNA POVESTE - volumul II  Cepeha Mihai – În Derivă 1997 Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic

Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Cronos – peniţa de aur” Revista „Taifas literar”

Ne puteţi vizita şi aici: https://issuu.com/johnnyem

Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com,

boroianugabriela@gmail.com tel: 0771647750, 0770406865