Cuvinte sculptate - antologie de versuri

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorilor şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

antologie de poezie

cuvinte sculptate

antologie de poezie Redactor: Lenuş Lungu Coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto-web după Brian Dettmer) Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Tehnoredactare: Ioan Muntean Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (colecţie foto web, foto Brian Demetter) Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com) Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorilor şi reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

*** Cuvinte sculpate/*** - Buzău: Editgraph, 2014

ISBN

821.135.1-1

Tipărit la Editura Editgraph - Buzău Editor S.C. Editgraph S.R.L. fdt. Filantropiei nr. 37 Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29

2

cuvinte sculptate

antologie de poezie

Cuvinte sculptate

Editura Editgraph ~ Buzﾄブ, 2014 ~

3

antologie de poezie

4

cuvinte sculptate

Gabriela Mimi BOROIANU

5

antologie de poezie

Pierdut în uitare Își cerne noaptea întunericul pe pleoape Iar frigul toamnei sufletu-l-mbracă-n brumă.

Ai vrea să râzi dar nu știi cum se face, Uitarea ţi-e pe gânduri, de-acum deplin stăpână.

Amintirile se estompează, una câte una, În ceaţa densă ridicată de uitare Și nu-nţelegi ce rost au toate astea, Ce se ridică, să-ngreuneze a ta cărare.

Pierdut în tine, ca într-o noapte întunecată, În care nici o stea nu vrea să-ţi fie călăuză, Te-agăţi de orice șoaptă neînsemnată, Știind că n-are rost să inventezi vreo scuză.

Tu te-ai pierdut pe tine când ţi-ai pierdut credinţa Și rătăcești fără să-ţi găsești calea.

O frunză ești în toamna vieţi, ce-n vânt și-a dat voinţa.

Deplină ţi-e stapână pe gânduri azi uitarea.

6

cuvinte sculptate

Împotriva sorţii Bat dorurile tale la poarta sufletului meu, La fel ca niște clopote ce au uitat să tacă, Trezind nemărginirile cu al lor ecou. Dar eu, Ar trebui să știi, c-am lăsat poarta descuiată.

Iubire-n suflet mi-ai pătruns prin desfăcuta poartă Muzica ta divină încet cuprinde universul, O lume-ntreagă e-ntre noi cătând să ne despartă, Un suflet împărţim la doi și ne vorbim cu versul.

Destinul ne privește tăcut fierbând de enervare Ridică munţi de stele blocând a noastră cale.

Tu glas de tunet împrumuţi și vuiet de la mare Dar eu, nu știu cum să-ţi ajut și plâng ascunsă-n jale.

Te-aud de supărare în pumni cum stelele distrugi, Certându-te cu demiurgul pe soarta ce ţi-a dat.

Mă doare gândul știind că niciodată n-ai s-ajungi, Să strângi în braţe visul, pe care noi doi l-am visat.

7

antologie de poezie

Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.

Iubirea este singura mea greşeală.

Povestea mea e veche şi e tristă Ca multe.. dar nu-i cer vieţii socoteală.

Poate-am greșit că am iubit atât de mult Și sufletul mi-am dat pe-o gură dulce, Dar sincer eu vă spun că n-am știut, Că dragostea atâta suferinţă poate aduce.

Captiv mă simt într-o iubire fară de sfârșit, Ce trece veacurile rând pe rând.

Eu am uitat, sincer îţi spun, cum a-nceput, Dar știu că nu se va sfârși nicicând!

Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.

Povestea mea poate să fie și a ta!

Frumoasă este dar și atât de tristă.

Că am iubit, te rog, tu nu mă judeca.

Ascultă cum iubirea în versuri eu o cânt.

Din fericire mi-am făcut o năzuinţă.

Nu pune întrebări la care n-am răspuns.

E sunt un prinţ ce doar iubirii i-a jurat credinţă!

8

cuvinte sculptate

Marea albastră Eu vin la tine mare albastră și inima ţi-o las pe mal S-o speli cu lacrima-ţi ascunsă în coama de talaz.

Eu vin la tine marea mea, să-mi curăţ sufletul de dor, Cu valul tău alintă-mă, în cântul tău liniștitor.

Ajută-mă să uit durerea ascunsă adânc în inimă, Ce nu mă lasă să trăiesc și sufletul mi-l macină.

Oh! mare albastră, marea mea, tu sora sufletului meu, Doar tu ai înţeles inima mea și ieri și astăzi și mereu.

Un strigăt de dor Îmi rătăcește sufletul în lume, Tot căutând o cale să te întâlnească, Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine, Iar lui îi e, din ce în ce mai greu să te găsească.

Poate-ai uitat cât mi-e de drag să te privesc, Cu câtă dragoste mă pierd în ochii tăi O! Doamne cât aș vrea să-ţi amintesc Și să întorc spre mine a tale căi.

Mi-e sufletul o mare de durere Ce-ntre-ale lumii maluri se frământă, Chemându-te-n furtuni, să te întorci iubire, La fel că altă dată, să fim iarăși împreună.

9

antologie de poezie

Să împărţim din nou aceleași vise Și-aceeași inimă s-o împărţim la doi.

M-am săturat s-alerg pe drumuri ce-s închise, Îmi vreau bucata mea de suflet înapoi!

Te vreau pe tine jumătatea mea pierdută, Nu înţeleg, cu ce-am greșit de fugi de mine?

Te-am căutat în lumea asta toată, Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine. Îmi rătăcește sufletul sperând mereu Că poate într-o zi am să te reîntâlnesc.

Tu ești jumatea sufletului meu, Eu fără tine nu știu cum să trăiesc.

Scrisori de dor N-aș fi crezut nicicând că fericirea Poate să cânte mai suav ca marea Ori că zâmbind c-o lacrimă iubirea Poate doini mult mai amar ca jalea.

Mi-am scris durerea pe frunze-nmugurite, Scrisori de dor din nopţi făr-de odihnă, Când sufletu-mi plutea spre zări necunoscute, Sperând lângă jumatea lui s-ajungă.

Râzând vântul toamnei le-a împrăștiat, Și arătându-mi stelele șoptind a zis: Doar scriind pe ele cu sufletul curat, Iubirea poate fi cât cerul necuprins.

10

cuvinte sculptate

Cornel BALABAN

11

antologie de poezie

Madrigal Iubirea ta ca o scânteie A ars o clipă şi s-a stins, Nu a sclipit în curcubeie, În suflet nu ţi s-a aprins.

Dar a rămas pe o cărare Pe unde a trecut încet, Un fluture din floare-n floare Şi a ajuns anahoret.

A fost un vis, poate o floare, Adolescentă scuturând Pe-a dragostei dintâi cărare, Petale semănate-n vânt.

Pânza de păianjen N-o poți duce cine știe cât Chiar de e ușoară, chiar de-i grea, Piatra dacă ți-ai legat de gât, E acolo numai dragostea.

Pânză de păianjen a țesut, Te va prinde-n plasa ei ușor.

Dragostea așa-i la început, O mireasmă-n luna florilor.

Te așteaptă să străbați un drum, Care te adună și desparte, Tânăr ai pornit, ajungi bătrân, Ca un meteor - te pierzi în noapte.

12

cuvinte sculptate

Sonet Aprind castanii lumânări de floare Şi liliacul înfloreşte iar A câta primăvară oare Eu scormonesc al visurilor jar?

Să uit de-al bătrâneţii avatar M-am săturat de-a anilor ninsoare Mă rog de Sfinţi să-mi facă o favoare O primăvară să mai am măcar Să preţuiesc secundă de secundă Cu inima ce-o bate şi-o scufundă Într-un ocean al timpului cărunt Că nu se mai întoarce niciodată O floare a tinereţii - scuturată De anotimpul care i-a trecut

13

antologie de poezie

Romanţă Îţi aminteşti de primăvară?

Al timpului mister e într-un ghem Tot bate inima şi-l desfăşoară, Romanţele sunt pentru requiem.

Oraşul vechi e ca o mânăstire Sub patrafirul Tâmpei alb de nea, M-aşteaptă parcă singura iubire Şi fiecare stradă e a mea Salcâmii noştrii nu mai sunt în floare, Iar dragostea se stinge ca un zvon, Şi într-un fel sunt un soldat ce moare Şi încă n-a ajuns la Maraton

Te visam într-o carte de vise Te visam într-o carte de vise, Erai într-un fir de trifoi Cu trei foi, că a patra murise În speranţa cu mugurii goi.

Floarea florii apoi se desprinse, Lăsa vântul uşor un suspin, O iubire ce-abia înflorise A fost ninsă pe cerul senin.

Te visam într-o carte de vise O copilă cu pletele ninse.

14

cuvinte sculptate

Anotimpuri E târzie - această toamnă Șoapta frunzelor s-a stins Mă gândesc la tine doamnă Nici o toamnă nu te-a nins Te privesc și-acum în poze Ale timpului rostiri Au parfum de tuberoze Risipit în amintiri Eu rămân sub anotimpuri Și sub vremi, neînțeles Doar cu muza - tot mai singuri Și tristețea unui vers

Far West În bahice plăceri nerodul Când a rămas făr-o leţcaie, Îndrugă laie şi bălaie Emfatic cât e de fudul. Şi sare-ndată la bătaie Când încă n-a băut destul, E ca un câine nesătul, Şi latră, muşcă - ce potaie!

De-ar fi trăit c-un veac în urmă Lângă cowboy pistolari, Îl priponeau între măgari, Ca cel mai prost măgar din turmă.

15

antologie de poezie

Monica BERCEANU

16

cuvinte sculptate

M-am împăcat cu tine dinspre tine se aud fluturi clipind sub ghetele tale murdare îți colindă o iarnă făcută țigară se fumează femeia ta veche, pe sine - îi e teamă să nu o fumezi tu la micul dejun De ce taci când strigă de jale limbile pantofilor curați și-ți dau acatiste firele de grâu făcute femei ninge peste altarul din potcoava calului virgin și dinspre mine se aude mâine desenându-l pe ieri. m-am împăcat cu tine în anul acesta vechi ni s-au logodit vârfurile degetelor și din toate unghiile zilelor noastre am făcut o colindă.

A îmbătrânit vinul Ne-am născut din struguri copți pe rugul inimii În urletele viilor moarte de frică și astăzi, Doamne, numărăm ridurile căci a îmbătrânit vinul

Poezia mea nu s-ar fi născut Dacă n-ar fi avut o mamă și-un tată Dacă n-ai fi fost tatăl bețiv și n-aș fi fost mama denaturată a cuvântului NOI.

17

antologie de poezie

Singurătatea mea Am pus morfină în singurătatea mea canceroasă Numai doare ceasul din stânga lacrimii Număr tic-tac-urile și durerile se îmbată Cu tocurile rămasului.

Golul din suflet gonește dependența de tine Mușcă bărbații din sânii femeilor lor Sug lacom morfină pentru singurătatea lor și se spală pe picioare în laptele muls din frica de tine.

Te plâng Te plâng cu ochii toamnei mele dragi Fără de lacrimi ochii-mi tânguiesc Ai fost un anotimp fără de timp Şi-n frunze moarte azi te regăsesc.

Mă dor de dor 3 toamne fără toace Din vremea când eram copil din flori Mă-mpiedicam de toate ale casei Azi tac şi plâng şi tu repetat mori.

Te plâng, iubite, fără plâns domnesc Boier din neam sărman şi fără haine Azi plouă pe la noi şi e de rău Te-ngroapă şi pe tine, Doamne Doamne, cum e să nu ai toamna ta nicicând Ce rău e să-mprumuţi de la vecini O, Doamne, care eşti şi dacă eşti, Dă de pomană Tu la 3 lumini!

18

cuvinte sculptate

Aș fi putut avea o inimă mare Aș fi putut cântări sufletul cu viața mea Convinsă fiind că gramele nu se vând din mine Ci din tine.

Aș fi putut să-i pun inimii zăvor La prima poartă ucisă nu de mine Ci de tine.

Aș fi putut avea o inimă mare Dacă aș fi avut cu ce s-o hrănesc nu din mine Ci din tine.

Copacii nu întreabă Copacii vorbesc numai în limba copăcească Se salută copăceşte şi aleargă cu paşi de copac. În lumea lor Tomna nu are nume Are doar un toc ascuţit pe care îl înfige în pământ Să facă minuni.

Copacii nu sug la sânul mamei când sunt mici Nu plâng şi nu îşi schimbă pamperşii Nu miros a tutun ieftin şi nu se fumează decât unul pe altul.

Răşina cântă pe drumul tăcerii Copacii dansează pe muzica lui David Doamne, mai bate la uşa lui Iov, Avem nevoie de frunze!

19

antologie de poezie

Aşteaptă-ţi rândul Aşteaptă-ţi rândul, Iarnă!

Ruginiul încă nu ţi-a ucis aşteptarea Toamna mea râde în ochiul lui Dumnezeu Dansează cu îngerii şi pe tine Te salută de pe ultima treaptă!

Stai acolo, în albul tău, aici e culoare de suflet Strângem toţi frunzele să le facem nor Să zburăm cu el până la Rai. Aşteaptă-ţi rândul, Primăvară!

Copacilor le este încă frig Le e frică să-şi schimbe hainele Te privesc cum tremuri de ciudă Însă te iubesc fără ghiocei.

Aşteaptă-ţi rândul, Vară!

Tomna probează sufletele Promoţia e încă în floare şi tu O priveşti din oglindă, la etajul 3 Şi-i spui cât e de frumoasă!

Aşteaptă-ţi rândul, anotimpuri, inima mea e un an secetos Ah, s-a transformat în deşert şi Cămilele i-au furat proviziile!

20

cuvinte sculptate

Iubire murală Dacă nu ajung la tine e pentru că Picioarele nu mi-ajung să scriu cu ele urletele orgasmelor netrăite. Îmi desfac degetele și printre ele găsesc castități tăvălite în noroi și când le strâng la loc mă dor neputințele tale.

Iubitul meu, iubirea ta îmi atârnă grobian de gleznă îmi penetrează fără falus tăcerea își plânge pașii excitați din 2 în 2 urcă pe tavanele Afroditei din mine tu stai în genunchi într-un tablou votiv.

Iubitul meu, hai să facem dragoste Dintr-o iubire murală Fără voluptate la naștere și cu abstinență la moarte!

21

antologie de poezie

Victor Lucian BOTA

22

cuvinte sculptate

Zboruri adânci demult timpul își roade oasele pierdut pe alte meleaguri caut tihna în zboruri adânci la colțul unghiului geometric al lumii dorul meu nu are ideal paradoxal se pierde undeva prin mine și lumina are fereastra îngustă dincolo de pătrundere nu se aude marea dar se aude zborul

Într-un moment al învierii Sunt omul care zideşte gânduri efemere şi pe umerii căruia noaptea naşte vise întruchipate sunt omul care şi-a zidit iubirea pe cea mai înaltă culme a mântuirii Sunt doar un om ce-şi duce crucea vieţii pe drumul Golgotei într-un moment al învierii

23

antologie de poezie

Rugină sufletul de lemn nu respiră de carii dar nici viață nu are dacă scoți cuiul din rugină

Anotimp în tăcere un pescăruș mângâie cerul în adâncul zborului anotimpul zace-n rugina trupului

Ţipăt în goliciunea aripii în goliciunea aripii îngerul tace zidindu-și trupul în trepte și-n ochii mei zborul rămâne țipătul neputinței

Ia-mă Doamne Ia-mă Doamne și du-mă departe de lumea asta oarbă și surdă și pune-mă Doamne,unde-i pământul mai roditor ca să-mi fie sufletul pom înfloritor 24

cuvinte sculptate

Umbre în tăcere lumânarea s-a stins în vuietul nopții umbre de nisip în ochii unui înger

Cădere oglinda cerului în ochii umbrei amortizând căderea sufletului în tăcere

În privirea ta ascult ciripitul păsărilor la apusul soarelui și foșnetul primăverii, iubito când mă scald adânc în privirea ta

25

antologie de poezie

Am să revin Am să-mi beau cuvintele Împreună cu ale tale Şi-am să sting lumina Ochilor, acoperindu-mă Cu o pleoapă cenuşie A inimii tale Am să visez ochii tăi Scăldaţi în roua dimineţii Ca o petală de trandafir Am să plutesc spre tine La începutul timpului Am să mă înec în mare Şi-atunci când mă vei striga Am să revin

26

cuvinte sculptate

Maria CÄ‚LINESCU

27

antologie de poezie

Zborul spre infinit Zborul, mereu spre infinit, despică aerul în doua lumini, compune nemărginirea ce arde în trupul minţii (viaţa, iubirea, moartea), presară pulbere de stele pe aripi de dor.

Cerul, potir de argint, destramă menirea peste amurgul sângeriu, aprinde făclii nemuritoare în întuneric, îmbrăţişează căutările (uneori în van), ia arvună zilelor, luminii, prin dureri prinse în răsăritul cu aripi mute.

Zborul parcurge viaţa (secunde, ore, zile, ani), dantele de aur şi crunte înfrângeri, măreşte sau micşorează senzaţia de infinit, asociază naşterea cu moartea, zâmbetul cu lacrima, bucuria cu deznădejdea, liniştea cu furtuna.

Zborul 28

cuvinte sculptate

te integrează în timp pentru a-ţi descoperi propria fiinţă, hrănindu-te cu propria-ţi cunoaştere, cu posibilităţile sufletului, cu visele, picături de nemurire, hrana supremă a fericirii.

Vis necunoscut În murmurul de cer ca mustul la dospit, A răsărit un zâmbet pe chipul meu umbrit.

E zâmbetul speranței, cel fără de cuvinte, Ce înfloreşte-aevea pe căi de luare-aminte. În visul mult prea tânăr, ce azi pare vrăjit, S-aprinde Carul Mare pe cerul ce-i cernit.

Aștept în zori s-apară Luceafărul grăbit, S-aducă luminarea spre-apusul zămislit.

Din univers de stele să-mi facă giuvaiere, Să-nvăluie simțirea cu caldul de la ele, Din vis necunoscut să țeasă noul început, Drumul spre apus, aşa, cum eu l-am vrut. Împotrivirea sorţii rămâne-o amintire, Cerul să dea lumină pe-a viselor gradină, Să-mi coloreze drumul, ce uneori e greu, În dulcele poeme să scriu frumos mereu.

Să înfloresc cuvinte cu străluciri astrale, Cum înflorește macul sub razele de soare, Să cânte împlinirea, cum tril de ciocârlie, Cernite nopți în ziuă, nicicând, să nu mai fie.

29

antologie de poezie

Povestea tristă a unei păsări Ascult o tânguire pe-o ramură de prun, Singurătatea doare când norii se adun', E-o pasăre ce plânge privind acum spre cer, Furia care-anunţă zi lungă, viscol, ger.

Atât de întristată vrea ramul s-o astupe, De frigul care vine şi visu-n două-i rupe.

Vrea mângâierea frunzei, un alint de ape, Cerul s-o 'ncălzească cu ale nopții șoapte.

Privește ultim zbor în zarea ce-o desparte, O lacrimă-o sugrumă, suratele-s departe Şi vor străbate țărmuri cu valul înecat În cântec de sirene, pe care, l-a uitat.

E trista ei, poveste ce soart-a hărăzit, Să nu-și mai vadă țărmul pe care l-a iubit, Din răutatea lumii cu-atât ea s-a ales, C-o aripă zdrobită, sub ramul gol din șes.

Vin nopțile geroase, unde, şi visul moare.

Cât încă are timp, își pune o-ntrebare: – Norocul e făcut după a sorţii toană?

Lacrima-i răspunde, prelinsă pe o rană.

30

cuvinte sculptate

Când întristarea nu mai are glas Când întristarea nu mai are glas, Când, numai ramul gol în urm-a mai rămas, Când, nu mai cânta nimeni, doar salcia mai plânge, Eu caut în sortirea cu file-nsângerânde, Răspunsuri la-ntrebarea Rostită-n necuvinte: – De ce îmi pare mare distanta dintre noi?

Cum, să pot aduce totul înapoi?

Să zidim lumină în vise ce-am țesut, Să alungăm din ploi, ce rană au făcut.

Să risipesc din lacrimi, ca roua pe vâlcea Unde uscat e totul, chiar şi sortirea mea. Închisă ca într-un glob, uitată la răscruci, Unde nu-ntreabă nimeni Şi nimănui nu-i pasă pe care drum apuci, Pe cel uscat de vreme, cu zile reci de-a rândul, Sau pe un drum cu flori Unde-nfloreşte gândul?

Vântul spre apus, face lung popas...

El se strecoară-n mine, în visul ce-a rămas.

Suflă caldul-rece pe cerul plin de nori, Presară-n nopţi uitare Pe rana care doare, Îi mai rămâne urma În semn de... Bun rămas!

Când întristarea nu mai are glas. ......................................................

Simt iarăși vântul rece, cum face lung popas.

31

antologie de poezie

Maria BRATU

32

cuvinte sculptate

Acum ştii? trăiri încurcate în teanc de cuvinte leagă dezleagă emoţii alt teanc nu ştiu ce mi se întâmplă linii bizare semne şi litere fără niciun sens le-ai lăsat aşa suspendate între puncte puncte prea multe silabe disparate îşi caută înţelesul alături de altele nu se potrivesc început fără final de ce a rămas? nedesluşit îmi desenezi ceva eu privesc tu taci scrii retuşezi iar ştergi cum nu înţeleg mai nimic te opreşti şi îmi spui scurt: sărută-mă!

33

antologie de poezie

Inexistent fâşii de lumină frumoase mai sunt cum le privesc printre scânduri de gard admir şi lumea nu ştiu de ce când spun ceva întoarce spatele probabil inexistenţei mele lângă o groapă de gunoi cum sunt lipită de gard încerc să înţeleg dacă exist umbră nu fac deşi lumina nu are cum trece prin mine iar din cap până-n picioare pic de reflexii nu-s tot cu fumurile mele am noroc la prounerea lor îmi leg nişte tinichele să ştie lumea cum şi unde sunt să nu murdăresc nici măcar tălpile oamenilor atunci când merg cu gândurile lor de mână sau când sunt fericiţi

34

cuvinte sculptate

De atâta dimineaţă ochii larg deschişi ceaţa şi fluviu miros de alb odată cu trecerea ta prin mine vânt rece furtuni se opresc respiraţia luminii în clipă e atâta dimineaţă mănunchi de raze nerăsărite încă îmi prinzi pe sub val încet să nu se tulbure atunci când ne suntem sau când de atăta dimineaţă ne-am fi pierdut demult

35

antologie de poezie

Să ştii şi tu prefer albul şi nu numai cum îţi spuneam reciclez vise multe sunt ca nişte avertismente de cod portocaliu parcă ar mai conta e viscol prin mine demult ca-n iarna asta şi totuşi îmi doresc să-ţi arat cum ţin în căuşul palmei clipa între fulgul de nea şi picătură liniştea iubirea o imensitate în micile sfere de stări un univers despre care nu ţi-am vorbit niciodată ce simt privind şi zăpada topindu-se de ce îmi place să fi ştiut şi tu

36

cuvinte sculptate

Cu toate ferestrele larg deschise în timpul meu înghesuită de fumul clipelor stinse pe lumânări aprinse când paşii mei nu îndrăzneau să pătrundă într-o noapte virgină de teamă că feminitatea urmelor mele nedumerite strică echilibrul unui poem codificat de mesaje continuu prin sânge cu tine decodificându-l curgeam fluviu albastru nu mai ştiu de când timpul scuipă din el tot fum peste scrum şi nu mă mai miră de ce gândurile mele rămân condens de nesomn răsărit irespirabil de secunde saturate zile în şir gata sa plouă şi dacă mă mai scutur de mine mă înec sufocată dis de dimineaţă cu toate ferestrele larg deschise în timpul meu

37

antologie de poezie

LenuĹ&#x; LUNGU

38

cuvinte sculptate

Gânduri de suflet te aşezi curcubeu în palme speranţă plină de dor aripa o înmoi în creste de nori în tine în roua din munţi fiori în zbor să trec printre ale mele nunţi tu mă vroiai dezgolită de gânduri de oase de trecut de iubiţi îţi înfloream nerăbdătoare sub tâmplă şi-mi sărutai pe buze sufletul ud ţine-mă aproape sub pleoapă soarbe-mă picătură fierbinte mai lasă-mă să mă şi pierd în tine un pic

Suflet pierdut Atingeri de şoapte în miez de noapte suflet sfărâmat de braţele vântului bucăţi de vise rupte din tăcere transformate-n pasteluri frânturi de gânduri îmi străpung trupul ţipetele iernii din mine dincolo de neguri

39

antologie de poezie

O cafea cu iluzii Izvor de gânduri iluzii într-o ceaşcă de cafea unde aburii sunt mov ţesute în buchet şoapte culese din vise nedormite un ticăit îmi străbate carnea degetele-mi joacă suav pete de culoare se pierd pe sub vânt florile-şi lasă amintiri pe obraz de pământ pământiu

Lumina gânduri în veşmânt de umbre unde timpul toarce stele umbra mi se scurge printre degete lumina moare împrăştiată în culori sub pleoape curg clipe firimituri şi cioburi trupuri uscate 40

cuvinte sculptate

Nuanţe Paşii pierduţi cărări fâşii de suflet ţâşnesc cuvintele în noapte ca nălucile înşurubându-se în lumină degete de vin d e fo c se înfig în ochiul ceacâr miop sticlă vopsită în curcubeu r.o.g.v.a.i.v. chip stropit chip cioplit aripă albastră vis de îngeri blonzi la gât mărgele de gheaţă multicoloră nuanţe amestecate gânduri hai-hui

41

antologie de poezie

Strop de ecou Inima s-a oprit o rază picură frântă pe un cadran ochii strălucesc cleştar picături de foc pe fundul mării din caierul - timp torc ierburi cu fruntea în cer oglindă prismă strop de ecou.

Durerea Mi-aş vinde durerea să fac bani de ţigări mă aşez pe-o bancă într-o gară tuşesc împrăştii în aer toţi viruşii din mine îi presar în natura moartă se aud chitare-n vânt îmi pun pălăria şi strig dă-mi sufletul înapoi să mai pot privi răsăritul pe alei de castani există viaţă dincolo de moarte să atingi o speranţă la flacăra lumânării 42

cuvinte sculptate

Petre Ioan CREลขU

43

antologie de poezie

Sisif şi muncile câmpului toată durerea mi se scurgea în pământul mamă prin picioare ca prin nişte ţevi prin care se scurgea noroiul din cer în canalizare se scurgea genul acela de durere care mă făcea mai puternic până când în mine rămânea o durere inutilă surdă apoi eram tras pe dreapta şi agăţat în aşteptare de moarte ca de un cui durerea crează dependenţă iar orice bucurie sau zâmbet provoacă migrene sevraj sau nevroze în jurul meu un zgomot alb ca şi cum bobul de grâu se umfla a pâine în cuptoare de piatră am văzut odată cum morile îşi ridicau fustele şi plecau în câmpie şi se transformau în sperietori pentru păsări şi cumva nu mă miram dimpotrivă mă aşezam lângă ele şi fluieram după ciori când îmi amorţeau buzele de atâta fluierat mă spălam cu ţărână pe faţă până prindeam rădăcini poate aş fi înmugurit şi mi-ar fi crescut frunze subraţ iar ochii mi-ar fi strălucit ca două boabe de rouă

44

cuvinte sculptate

Mi-e dor de noi îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul foaie cu foaie îţi dădeam la o parte toate iubirile trădate frustrările până te-am găsit într-un colţ speriată nu ştiu de ce m-ai luat de mână să mergem mi-ai zis iar eu nu ştiam unde şi deodată cumva am murit moartea aceea ce nu ni se întâmplă niciodată şi unde cuvintele nu se rostesc se înfig adânc în oase mi-e dor de acel tu și de vechiul eu prea multă tăcere desparte tu eşti tot mai singură eu tot mai bătrân mai bolnav prins între pereţi ca între scânduri mi-e dor de tine şi asta mă doare

45

antologie de poezie

M-ai luat de mână şi m-ai trecut viaţa Până unde vrei să mă cunoşti, te-am întrebat?

Copilăria, să ştii, este Tabu, îmi place să o retrăiesc de unul singur, Cu ochii închişi şi cu perna în braţe, ţinută strâns - Am acolo, lângă o pereche de aripi topite pe geam, o amintire Unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac când voi creşte mare.

Nimic, răspundeam, sau dacă tot nu pot să mă fac soare, Mă voi face umbră. Între copilărie şi moarte doar pe ultimii ani îi mai ştiu, Aici te chem şi te caut, bătrâneţea e singurătate grea, O pipăi şi mă doare, mai mult mă preling Iar oasele se frâng, aşa, rarefiate de zare şi mă fac totuna cu pietrele, cu uitarea.

Habar nu aveam că ţi-ai propus să mă iei de mână şi să mă treci viaţa.

Ţine-mă de mână ţine-mă de mână până la sfârşitul iernii nu - mi da drumul mă pierd trece-mă strada când lumina îmi străpunge tâmpla şi sărută-mi lacrimile prelinse pe obrazul stâng sunt doar bărbatul ce îţi sărută paşii ce îţi iubeşte urma trecerii sufletului prin ochi toată viaţa mea a fost o agoniseală de şovăieli sunt doar un fluture născut din curcubeu pierdut în cer - e strâmt şi rece la mine în suflet ţine-mă de mână şi trece-mă strada sprijiniţi

46

cuvinte sculptate

Pentru prima oară muritor Dumnezeu m-a chemat să-i dau lumina înapoi.

Care lumină, Doamne, i-am zis, în mine e doar întuneric.

Nea Nicu - din ciclul Spital 2 dintre perne şi plapumă din Nea Nicu se vedea doar fesul negru şi lunguieţ ca un coif de luptă ziceai că e un vodă călare pe pat paznic la marginile nopţilor stavilă în calea nălucilor ce bântuiau de-o vreme spitalul de-a lungul coridoarelor reci străbătute de paşi şi umbre diforme deşi vorbele lui Nea Nicu erau mai tot timpul neinteligibile ceva între na-na na-na şi na-na-naaa ţipate gutural de-a lungul zilei când ne adunam în jurul lui şi ne povestea despre arătările nopţii înţelegeam tot cumva vedeam în juru-i eroii lumii morţi cu oasele lor albite de vreme armata de cărucioare plecată în bejenie cu steaguri poeme cântate de cuci şi el din vârful patului tronând peste toţi eroul minune din salonul cinci Nea Nicu cu fesul coif şi ochii plini de lumină

de mai bine de cinci ani îşi doarme Nea Nicu nopţile în fund iar noi adormeam liniştiţi ştiindu-l de veghe pe culoarul salonului cinci chiar lângă mine

47

antologie de poezie

Cu oasele suflecate până la coate în noaptea când luna era ascunsă sub zăpadă dragostea îţi ţâşnea din ochii căprui pe sub pleoape din unghii ca o armată de îngeri cu oasele suflecate până la coate tu femeie plăsmuită din suflet bălai şi din spumă mă curăţeai de tristeţe încet încet cu un pieptăn de os şi des şi ea tristeţea îmi cădea la picioare o adunai cumva în zilele pare şi o purtai pe umărul drept umăr din fier strunjit plin de candoare în tainicul apus mă insinuam pe sub pielea ta albastră până la oase

Un alt poem de miercuri La moartea mea de azi nu a venit nimeni să mă vadă, obişnuiesc să mai mor câteodată sub privirea femeii răstignită în zilele de miercuri, în staţia tramvaiului şapte, pe pielea ei solzoasă, iubirile cicatrizate se întind ca nişte pecingini.

Niciodată nu mi-am dorit ca acum, ca ziua să se facă repede noapte, deşi toate dimineţile sunt încremenite în mine şi râd şi deodată am poftă de viaţă, iar fluturii, fluturii nu au uitat să zboare în spiralele, timid desenate pe pereţii de sticlă, ai saloanelor de-aici, de puştiul cu ciuf bălai şi ochii vii albaştri, cumva întins pe-o aripă de înger, în salonul trei.

- Cât de frumoasă şi vie e marea dimineaţa la ora şapte, stau în căruţ, privesc şi învăţ gândul să zboare departe.

48

cuvinte sculptate

Nicu DOFTOREANU

49

antologie de poezie

Tangou despre... învelișul pământesc Motto:

Contemplând viaţa lui Iisus aproape, fără voie, îţi vine în minte caracterizarea lui J.J Rousseau: „Dacă viaţa şi moartea lui Socrate sunt acelea ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Iisus sunt acelea ale unui Dumnezeu” Sterie Diamandi din volumul Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului reeditat la Editura Albatros în 2008

Când învelişul pământesc dispare Şi gândurile-ţi redevin precare, Se pare că şi dragostea-i pe ducă, Iar dorurile redevin... nălucă! Şi strică regula de bază Ce ţine lumea asta încă trează!

Cât învelişul pământesc te lasă Să te mai rogi cu mintea încă trează, Re ispitit de DUHUL TINEREŢII, Ce-abia mai poate ţine piept tristeţii, Vrând să eviţi asaltul bătrâneţii, Treci intersecţia ridurilor vieţii, Purtând doar masca trecătoare-a Frumuseţii.

Doar că...

Nereuşind recuperarea Eşecul naşte îndoiala Că... poate nu e asta calea: De a ieşi la drumul mare Să furi din amintiri culoare!

Aşa că nu-i mai tot da zor...

Că timpul încă ţi-e dator!

Când învelişul pământesc se duce Şi sufletul se află la răscruce, Nimic din ce ţi-a fost promis...nu vine!

50

cuvinte sculptate

Rămâi în întuneric: TU CU TINE! Simţind regretul că în mod frecvent Te-ai tot ferit de... sentiment!

Tangou despre iubirea de ţară Motto:

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii Filosofie glumeaţă de cafenea Considerând că-i de la sine înţeles, Nu mai insist să-i dau istoriei eu alt sens, Să vă vorbească cel ales de soartă, altădată, Când se strigau perechile la poartă dintrodată!

Sunt amintiri străvechi pe cale să dispară, Când ne desparte ca Popor de Ţară, Sunt amintiri străvechi „de stat”, Diminuate-n mod constant de.... nepăsări mai vechi, Descurajate-acum tot mai intens De falsul interes Al celor care ne doresc, cu disperare, doar pe-ales!

Noi nu putem să existăm fără trecut, Deoarece din el cu toţii ne-am născut, Dar nici să-ncremenim în el la nesfârşit Nu e posibil să ne fi dorit!

Aşa că, Hai!, făr-a uita nimic, Să facem iar un pas spre viitor Şi să rămânem Ţară şi Popor!

Chiar dacă schimbul ritmului rapid, Din sentimentul românesc se vede, Românu-i încă verde!

Să arătăm acelora ce ne momesc perfid spre vid Că nu degeaba în trecut pe zid 51

antologie de poezie

De-atâta ori noi cu dârzenie ne-am bătut!

Că nu-i posibil totul să dispară Chiar dacă unii zic că ţara-i şi afară.

Tangoul înserării Motto:

Sunt unii-n viaţa noastră mare Ce au nevoie rând pe rând De o anume programare În gând, în faptă şi-n cuvânt

Programare -Maria-Irina Roşca Din Vol. Raze pentru Suflet Ed. Destine 2012

Când am văzut un mărţişor, Legat cu şnurul plin de dor Ce la cuprins avea înscris Numele tău preluat din vis: Am prevăzut ceva anume: Noi, doi copii CREÂND O LUME! Şi ochii lumii, Ochi fără nume-n ochii noştrii, Surprind şi văd, VĂD, Lumina, veşnica aliată a întunericului, Poleind nemărginirea Şi-ncet descoperindu-i stelele, Ca palide copii de soare, VĂD, Speranţe lor în faşă, VĂD, În haina ei semi albastră, Înserarea însăşi Îngenuncheată-n faţa noastră..

Privindu-ne!

PRIVINDU-NE, Înserarea ne ia în mână.. În aceiaşi mână, Şi nu ne doare, 52

cuvinte sculptate

Pentru că înserarea e-n ochii tăi, E-n tine, E-n mine E-n IUBIREA NOASTRÃ!

Tangoul primului bal Motto:

Nu ştiu dacă sufletul unui filozof doreşte mai mult decât să fie un dansator bun.

Friedrich Nietzsche 1844 - 1900

La Primul Bal, Când obosim, Oprim pe loc să lenevim Şi suflul să ni-l potrivim!

Devine atuncea evident Că dansul nu-i prea...eficient Chiar dac-atunci ne regăsim Într-un sărut care-i...sublim, Dar nu putem la nesfârşit Să aşteptăm alt ritm şcolit, Chiar dacă ştim, sau presimţim, Că va vine un alt regim Mult mai grăbit, nepotolit ... de neoprit, Ce ne va lua la rost cam tare,...

De-om tropăi toţi din picioare!

Nu regretăm o aşteptare, Din care-am învățat uimit: Cu dansul nu e de glumit!!

De fapt el ţine totu-n loc, ... luând sentimentul la noroc Aşa că-ntreb: De ce iubim Când ştim că o să suferim!

Dar hai să tac... E primul Bal Şi totu-i încă ireal!

53

antologie de poezie

Constantin Nicolae GAVRILESCU

54

cuvinte sculptate

Acum când toamna făurit-a Paradis Din norii grei, când cenuşiu e cerul, vor curge lacrimi mici pe pomii desfrunziţi de vreme, iar pe alei e-ntins în strat covorul de frunze colorate-n fel și chip.

Tabloul răvășit de vântul toamnei, cu adieri caline, surde, reci, deschide-n lume o minune, ce doar cu sufletul să o petreci.

Mirosul reavăn îți îmbată simțul, iar mici bobițe de mărgăritar, sclipesc în dimineaţă făurind misterul, zâmbind stângaci la cerul cel închis. În zori, pe frunza arămie, rămasă-nici și colo-n pom răsleț, îngheață și dezgheață toamna, lacrimi de cer în dansu-i desuet.

Mă poartă pașii înainte, acum, când toamna făurit-a Paradis, cu sufletul încins de bucurie, cuprins de doruri și de vis.

Din norii grei doar apa cea mai pură se varsă-n lacrimă din cer, și scaldă cu nesaț tot în natură, să curețe tristețea semenilor mei

55

antologie de poezie

Periplu Unde noaptea se ascunde când firav zorii sosesc, numai ziua poate vede cu ochiu-i neomenesc.

Ziua vine după noapte și se duce lin curgând tot în noapte-n zări departe, lângă îngeri străjuind. Şi uite aşa noaptea divină zilei îi încheie apusul, pe boltă când Luna plină se arată la crepuscul.

Soarele pictează cerul cu penelu-i sângeriu, decriptând Lumii misterul nopților, în ceas târziu.

Unde ziua se ascunde când sorocul i-a sosit, numai noapte poate vede când totul e adormit.

56

cuvinte sculptate

Toamnă târzie Te-am văzut întâi pe culme, timid, sub adieri de vânt, și am întins a mele palme rostindu-ți vorbe jurământ.

Iar sus, spre cer rugi am făcut să vii mereu pe înserat, să mă întâmpini c-un sărut, să-l sorb contiuu însetat.

Să vii tiptil frumoasă Toamnă în mantia-ți ta ruginie, să mă surprinzi distinsă doamnă, natura toată-ți să mă îmbie.

Toamnă gingașe te-am văzut atunci când berzele-au plecat, sub streașina de cer căzut și te-am iubit făr' de păcat.

Venit-ai iar din lumi de îngeri, lin, pe cărarea cunoscută, trecând prin tufele de sângeri lăsându-mi firea abătută.

Te rog să stai mai mult cu mine, să-mi bucur sufletul pe-alei, țesând covor de frunze fine, când trec agale pașii mei.

57

antologie de poezie

Dacă lacrima ar curge Dacă lacrima ar curge pe obrazul înăsprit, ar spăla poate durerea sufletului chinuit.

El ar plânge cu suspine țara ce-i în agonie, vlăguită în robie de urât, în a sa nimicnicie.

Lasă lacrima să curgă pe pământul neîntinat, ca să spele pe vecie pași murdari ce ne-au călcat. Și-n șuvoaie să se-adune lacrimile colective ca să spele, de rușine, fețe dure, necăjite.

Lasă lacrima să curgă peste pieptul de bărbaţi, inima s-adune ura, și dorința arzătoare de-a lupta spre a fi salvaţi.

58

cuvinte sculptate

Speranţa nu apune Merg înainte pentru că totul e-n mișcare iar energia-i în derivă dar se transformă, merg iute spre scopul care se conservă înconjurat de karmă, merg pentru că gândul nu mă lasă iar inima îmi spune: – Să nu te lași chiar dacă eșecurile te apasă speranța nu apune și vei reuși.

Merg înainte pentru că totul e-n mișcare mă așteaptă cuminte o dragoste mare.

59

antologie de poezie

Mihaela IONESCU

60

cuvinte sculptate

Prăpădita bibilică Într-o luni de dimineaţă Un amic al mamei mele, I-a tăiat găina albă Ce avea doar patru pene A adus-o apoi la mine Fără scalp şi fără pene, Ca să văd cât e de mică Prăpădita bibilică Cu cuţitul şi toporul A ameninţat-o apoi, Că de nu va sta în oală O aruncă la gunoi Dar perfida bibilică, Fără să ne pună-n gardă A-nceput să ne atace Cu vulcani de apă fiartă Am ţinut apoi şedinţă Cum sa îi venim de hac, Şi-am căzut la învoială S-o bombardăm cu-n capac Pentru tactica avansată Găina ne-a decorat, Aplicându-ne pe umeri Câte-o stea de găinaţ

61

antologie de poezie

Doliu Ce-i inimă? Mi-i dor.

De cin-ţi-e dor? De ochii lui.

De ochii cui?

De ochii lui, ai mortului, De ochii îngropatului.

De-ar fi să te gândeşti la cineva Când ţi-o fi dor, Să te gândeşti la mine, Nebunul meu papa

Septembrie Mă învălui în adierea lui septembrie Fără să vreau fără sa neg, Mă confund cu frunza ruginie Pe care mă aplec s-o culeg Vibrez la foşnetul pădurii, spre seară Când vântul începe să adie, Şi îl ador când pe câmpie iară, Cuceritor mai scutură o păpădie Mă fac copac, ca vântul sa mă bată, Să-mi rupă frunzele ofilite Să-mi smulgă dragostea uitată, Să lase loc o alteia pornite

62

cuvinte sculptate

În şi iar În nopţi trăim iubirea, În zile amăgirea. În nopţi visăm la stele, În zori pornim spre ele. În nopţi suntem romantici Iar ziua suntem antici. În nopţi miroase-a busuioc, Şi ziua salutam „Noroc!” În nopţi iubirile rodesc Şi zi de zi copiii cresc. În nopţi se lasă rece, Şi ziua calda trece. În noapte-ţi auzi glasul, În zori te scoală ceasul.

Speranţa Am crezut că mă iubeşti şi tu, Am sperat într-o deşertăciune, Te-am iubit, te mai iubesc şi-acum, Sunt conştientă de rebeliune.

Un suflet slobod şi curat Nu se supune conştiinţei, El luptă când e înfruntat, În scopul biruinţei Dar biruinţa e hazard În dragoste şi în viaţă, Caci viaţa se numeşte fard, Dar fardul nu te-nalţă 63

antologie de poezie

Şi ce-mi rămâne-atunci să sper Când de la cap la coadă, E tot o sticlă cu eter Ce stă mereu să cadă

Cine sunt eu Singurătate sau tristeţe Sau poate chiar visare, Melancolie, nepăsare Sau poate nostalgie, Şi viata-şi face mersul ei Şi azi, şi mâine, tot mereu, Şi mă întreb dintotdeauna Cine sunt eu, cine sunt eu?

O boare dac-aş fi de vânt, M-aş strecura pe străzi hoinar, Un porumbel, să zbor spre cer Şi să înving înaltul, O mare, zbuciumat-aş fi De-a lungul şi de-a latul, Şi chiar şi-un strigat dac-aş fi, Şi tot m-aş recunoaşte, Şi tot m-aş auzii.

Cine sunt eu, mă-ntreb din nou, Şi-mi pare că plutesc, Sau că vorbind cu mine Pe mine mă găsesc.

Cu ochii căprioarei ce se adapă-n lacrimi, Văd viaţa scufundată Departe, în neanturi, Suprem mâna se-ntinde La ea să o cuprindă, 64

cuvinte sculptate

Căci inimii e teamă, E frica s-o atingă. Ş-atunci mă-ntorc din nou În inima-mi plăpândă, Şi o hrănesc cu visuri Deşarte şi supreme, Zicându-mi cu tristeţe, Ce poate ea să spere?

65

antologie de poezie

Boris Marian MEHR

66

cuvinte sculptate

Gardianca și umbra O văd și acum, în uniformă, râdea și plângea, Cameleonic, din ce bolgii venea?

Lângă ea, Platon din Texas, Grecește vorbea, tot grecește, Unul bolund, gras, rotund, din Vangheliada Istorică, tot turuia versuri spumând, Ca o cascadă folclorică.

Eu mă suiam pe un nour să văd Jungla din neguri pe albe, Cum leoparzii vânați de bursuci Se-mperecheau cu vânatul.

Ostro-mamuții mai mititei Sluj îi făceau gardiencei, Ea fluiera, ei jucau, bieți căței, Cât e de stranie-i historia.

Mulți înțelepți ascultă de-un prost Cu picioare de masă, totuși leoaica E mai de preț, pare un gușter gardianca.

Iată cocorii, tremură-n bălți Mulți brotăcei fără carte, Unii ucid în vis, alții treji, Visul și scrisul se caută.

Unii își riscă viața scriind, Alții o riscă la rișcă, Unul te pișcă, altul gândind, Poate urca Chomolungma.

Fluture mare de diamant, Pare-o petală tăiată, Se reașează pe un genunchi Al gardiencei culcate.

67

antologie de poezie

Inima rece Inimă rece, Michel Olandezul, cinematograful TIMPURI NOI, unde intram printr-o fereastră spartă, pe întuneric și vedeam filme pe gratis numai de dragul lui Michel Olandezul, care-i scotea unui flăcău inima din piept și îi punea o piatră. Bietul flăcău, nenorocitul de Michel, bastard, „Das kalte Herz” „Într-un regat frumos și îndepărtat, despre care și legenda spune, în care soarele nicicând nu apunea deasupra veșnicelor, verzi grădine, domnea de la-nceputurile lumii și până azi regina Fantezie” „Vreau să zbori, i-a spus stăpânul casei, iar casa și-a luat zborul... Cineva a spus - arde zăpada!

Iar luminile s-au stins”.

Fortăreața Machu Pichu domină lumea, dar nu pe cea de aici, pe cea de dincolo de munții munților.

Capul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.

Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc, îmi trec stele galbene în sânge, eu dansez, cu cartea-mbătrânesc, Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge, iar pustiul ce l-am străbătut a înflorit, a dat fructe de aur, secolul din trupul meu a rupt, dar sunt veșnic cum este și valul.

Nume port, morminte - cenușar, n-am pus însă doliu pe retină, inima îmi bate mult mai rar, 68

cuvinte sculptate

când m-apropii tot mai mult de Tine. ... Ca iarba-n primăvară este iubirea mea, o paște timpul, iarna o face fulg de nea și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi, dar în adâncul firii trăiește-o lumânare ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare, sub raza tremurată citesc în mine, scriu, „De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.

Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis, zadarnic aș vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind, îți caută cu viclenie dorințele, șarpele - jind..

E totul rău, nimic nu-i bine, nici binele, nici răul nu-s buline, profundă silă, sete de adânc, aș vrea să urlu, nici să pot să plâng, ah, ciripitul păsării-n copac, ah, norul, pentru mine un colac, mă duc încet spre un înalt neant, prietenii-mi aduc energizant.

Polen, lăptic de matcă, roș nectar, chiar Dumnezeu mi-oferă un pahar, e totul bine și nimic nu-i rău, cum să polemizez cu Dumnezeu?

69

antologie de poezie

Piciorul meu Piciorul meu nemișcat ca un obiect, gândește, Nu vă mirați, la atâta gol - atâta minte, Nu există generație care să nu aibă patru oameni drepți, Unii nu sunt nici drepți, nici strâmbi, drâmbe adică, Îngăduiți unui corp străin să ia locul Pământului, Personal fac parte din Salonul Aurit al Aiuriților, Cu cât violezi mai multe legi, cu atât ești mai liber, Nicio crimă nu se face dinadins, ci din ins în ins, Omorât fu cel ce vorbi de rău pe Puchinete, Mai bine mort, decât cort pentru golanii lumii?

I-a rămas în gât Ziua de Apoi. Să fie sănătos.

Oricui i se poate întâmpla să fie frizer.

Decât mizer, fii dulgher, nu Dulgheru, Nici ministerul. Fii Finisterul.

După ce a mestecat zahărul în ceai, a fost împușcat.

Cum, de ce? În alt poem.

Adieu, mes amis charmants.

Monolog cu/fără Cel de Sus Cel de Sus nu răspunde oricând, poate niciodată, Întreb, pune moartea capăt vieții?

Este o realitatea ea? Este o realitatea rea?

Poți lupta cu ea? Dar ea luptă cu tine?

Capătul vieții nu există! Corect. Dar ce este?

Nu este somn, eu am insomnie.

Dar ce a făcut Domnul când au fost uciși oameni?

Era absent sau lucra?

Când reînvii un leu mort, el te ucide.

La intrare scrie - înainte de ai intra aici, te aflai printre noi, Vei rămâne aici pe veci, mai vrei să intri? Știu, ai suferit o mare pierdere, Înainte de a-l pierde pe Domnul, ai pierdut dragostea.

Dar asta e o altă discuție. Deschidem ciclul.

70

cuvinte sculptate

Mihaela OANCEA

71

antologie de poezie

Rugă în al cincilea anotimp În al cincilea anotimp, Stelele, descălţate de sentimente, Coboară-n rapel Prin sinapsele târziului.

Rezervoarele de speranţă Sunt gâtuite.

Luna, placidă, şi-a rulat Ciorapul sidefiu De balerină, Iar sateliţii freamătă În clocotitoarea tăcere, Purtând în plisc Păsări de foc. În templul nopţii, Se roagă în strană O fărâmă de simţire Rătăcită Între petale de cireş Şi-n grâne coapte...

72

cuvinte sculptate

Sertarul cu vorbe negândite Te doare vorba negândită, Ce o resimţi reverberând Ascuţit, până-n creieri, Ca un cuţit împlântat adânc, Până-n plăsele, în rărunchi.

Ai învăţat să mimezi fericirea, S-o lustruieşti zilnic, umil, Cu speranţa că poate, într-o zi, Celălalt va renunţa la ochelarii de cal Şi va-nţelege că el, cuvântul, Te clădeşte, dar te şi distruge.

Vorbele scrijelesc uneori în carne, Dor până-n unghii, până-n pupile, Excavează-n timpane, asurzitoare, Până asudă şi, secătuite, Se cuibăresc într-un sertar al amintirii, De unde te-aşteaptă răbdătoare, Să le-nţelegi menirea, În scurtă viaţa ta.

Regele metamorfozelor eşuate Eşti uluit de cum se-nclină Braţul balanţei?

Oricum ar fi, rămâi tributar Grafemelor conştiinţei Ce şi azi dislocă vertebrele ideilor Pe care le cercetezi atent, Pe probe de laborator, Cu migală de ceasornicar.

Clipelor multifaţetate Le netezeşti muchiile aspre 73

antologie de poezie

Şi-ncerci să animi Mănunchiuri de stări anemice Străpunse de aşchiile tăcerii.

Reconstitui precum Cuvier Specia dispărută Încercând să-i pipăi desăvârşirea, Textura pulsatorie a infinitului.

Themis a rămas tot legată la ochi, Însă ai descifrat în ce sens?

Nu observi cum devii Într-o lume discontinuă Un Gregor Samsa surghiunit, Un rege al metamorfozelor eşuate?

Realitatea e o metaforă plastică A unui metabolism incoerent.

Unde cauţi dreptatea? S-a decis!

Zeiţa ridică implacabil sabia...

74

cuvinte sculptate

Agafia DRÄ‚GAN

75

antologie de poezie

E atât de târziu tată, sap să te adun din mine cu amânările mele.

Niciodată nu te-am văzut color, doar umbrele tale aşteptau la poarta deschisă prea târziu.

Mi te cuveneai până nu ai mai fost, eram doar eu pentru amândoi.

Te privesc un corp înţepenit într-un răsărit inutil, pleoapa ta, aripă frântă pulsează în clipa suspendată de care îmi agăţ frica.

Nu ştiu ce mă doare mai mult, plecarea ta sau străinul rămas blocat în neputinţa de a-l afla. În zbaterea acuzării mele pluteşte dragostea ta pentru mine.

Nu vreau lacrima mea să cadă în ochii tăi întoarcere, ţipăt doar de mine tradus.

Să nu mă uiţi!

Cum să te uit tată?

Cum să nu te uit străine?

Deschide ochii şi priveşte-mă, care din noi a murit mai mult.

Scrâşnetul lopeţii sapă în timpul definitiv în care trăieşti de acum.

76

cuvinte sculptate

Dacă aş mai fi Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce Să împart cu tine nopţile pârguite De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce Tras din coama dimineţilor albite Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor Cioplind vise în tinereţea trupurilor.

Dacă aşa mai fi eu cea de ieri te-aş respira Mireasmă câmpenească de mac şi cicoare Iarbă coaptă sub coasă călcată de soare, Discretă cum e luna-n pătrar aş contura Trupul tău adormit în fânul proaspăt cosit Ispită, revendicându-mi dreptul la iubit.

Dacă aş mai fi eu cea de ieri te-aş aştepta Sub ramul inimii aplecat către seara Amintirilor noastre pure, aş căuta Lâncezeala şi foşnetul verde din vara Crescută în trupuri crude, spice necoapte Înrourate de nopţi cu semne şi şoapte.

În norul meu Oglinda asta minte nu pot să o ascult Străin îmi este chipul cu cât privesc mai mult Îşi cerne iarna noaptea, încet devin trecut Prin viaţă-am curs stingheră, nu m-am recunoscut. În furnicarul lumii într-un cocon am stat, Pândind din visul searbăd, să fiu eu am uitat, N-am ascultat cum timpul îmi bate limitat, În lumea mea opacă, risipei m-am dedat.

77

antologie de poezie

Oglinzile le sparg, nu-nvăţ să îmbătrânesc, Pe margini de abis, speranţele-mi clădesc, Cu mine-n mine lupt, spre el să nu păşesc, Dau ceasul înapoi, iubirea să-mi găsesc.

Nimic încet mă strigă, nimic n-am înţeles, În norul meu închisă, nimic eu am cules.

Dedublare La margine de cer se leagănă norii vibrând între lumină şi întuneric cu cenuşiul bat la porţile infinitului picurându-şi neputinţă în cleştii pământului în moartea amurgului tăcut sângerând nimeni cu nimeni în lumini se adună să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri tăcerile cu tăcerea se înţeleg cu pas furiş intru în curtea stelată şi-mi reazăm fruntea de căpătâiul nopţii o nelumină fulgeră nuditatea eternă cocoşii dimineţii că nişte amanţi părăsiţi lovesc cu ciocul deşteptările mele carnala-mi formă mă trage înapoi răvăşindu-mi tristeţile întoarcerii stelaru-mi suflet coboară inundând strâmta odaie a iubirii pământeşti

78

cuvinte sculptate

La cap de pod o aşteptare le văd la poartă-n aşteptare două cruci încrustate în laviţă câteva amintiri încă stau agăţate de drum estompându-se încet în cimitirul coborât de mult în rădăcini cu podurile peste apa Gurguiului adulmec lupoaică flămândă mirosurile de lapte abia muls cânepă uscată la soare visând frumuseţea ţesutelor anotimpuri de iarbă cosită de fân proaspăt urcat în şură aşteptând odihna amiezilor arse de praf cu pere coapte prune strivite în livadă ascult tocând ţapinele cum toacă spărgând păduri scârţăit albastru sculptat în poartă... dudul în faţa casei negre dulci erau ispitele lui mărul bătrân gemea împovărat sub chiotele pruncilor agăţaţi de ramuri nu am văzut atunci dar acum le simt au rămas au crescut odată cu mine îţi sunt străină azi nu-s poduri să mai trec eraţi voi... acum sunt eu la cap de pod o aşteptare

79

antologie de poezie

Acum Urlă oglinzi zdrobite sub chipuri, femeie, ce-ţi cauţi prin riduri trecutele frumuseţi!

Sub orice floare, viermi rădăcină rod atârnă cărnuri fleşcăite pe cântarul oaselor, răscoleşte-ţi timpul, zdrobeşte-l în munţi de nesimţire.

Corbi bat clopote se leagănă ceasuri sub moarte clipe. nebune gânduri se zdrobesc în roase amintiri prohod cântând stinselor lumini. prin tine strigă resemnarea. cu mâini uscate aduni zbateri de vis, de ele te agăţi firave paie acum, acum, acum urlă vântul. trecutul e mort viitorul prefix nu are atât a mai rămas, acum.

80

cuvinte sculptate

Nicolae VASILE

81

antologie de poezie

Te caut Sala, în care te-am văzut întâia oară, are ceva ce încă mă-nfioară, te zăresc aevea, undeva,... mai întreba de tine şi altcineva....

Căndva erai acolo,... te priveam şi nu mă săturam!

Casa ta de la ţară,... ca o prinţesă printre flori,... atunci, acum, răzbate un pustiu adânc, îl simt de-afară, chiar şi printre uluci!...

Erai pe terasă cu mine,... eu nu sorbeam cafeaua, ci pe tine!... În parcul de lângă crâng, ciudată ideie a unui politician nătâng, legat cu o alee luminată de satul întunecos, ne distram teribil, căutându-i vreun folos!...

Eram în maşină, şi ne veseleam,... acum, fără tine, doar treceam!...

Am trecut pe la tine, pe-acasă, ca să-ţi dau un cadou de suflet, aparte, abia apărută, o carte, cu poeziile-ţi dedicate.

Te aşteptam la scară să cobori,... dar n-ai venit, nici chiar de sărbători!...

Altădată mă invitai, şi-mi vorbeai,... acum, nu erai!...

Te caut, te caut, te caut,... oare, ne vom mai regăsi vreodată?...

Mă sperie cuvântul „niciodată”!...

82

cuvinte sculptate

Visul Am avut noroc să te cunosc, putea să nu se-ntâmple, îmi trăiam viaţa fără rost,... chiar fără niciun rost!...

Am avut soarta, neşansa mea, să te-ntâlneasc când viaţa greu te apăsa, am încercat să te ajut, cât am putut,... cât am putut!...

Am avut speranţa că te conving să-ţi reiei viaţa, imposibil, nu te-am convins,... am fost învins,... am fost învins!...

Am avut curajul să îndrăznesc, să-ncerc să nu te mai iubesc, m-am chinuit destul de mult,... dar n-am putut,... dar n-am putut!...

Am avut un dor, am încercat să-l sting, nu am putut, şi îmi venea să mor, el a rămas aprins, şi nu s-a stins,... şi nu s-a stins!...

Am avut un vis, după atâta dor nestins, ne întâlneam în stradă, undeva, păreai mai înaltă de cât eşti, eu păream şi mai scund, 83

antologie de poezie

m-ai sărutat uşor pe creştet şi mi-ai spus, strângemă-n braţe, cât poţi de strâns!... Îî,... dacă ne vede cineva?

Nu mai contează,... sunt a ta,... chiar sunt a ta!...

Bucurie pesimistă Copiii sunt bine, în străinătate, la casele lor, nepoţii, la fel, amintirile-mi mai sunt de ajutor, foştii elevi, subalterni, sau studenţi, nu mai încap pe ecrane, de cunoscuţi şi deştepţi, colegii, de şcoli şi servici, la fel ca mine şi ei, parcă devenim tot mai mici!

Pentru binele tuturor sunt bucuros, mai puţin pentru mine, din păcate, sunt şi sănătos!

84

cuvinte sculptate

Singurătate Femeie, femeie, femeie, cea mai frumoasă dintre toate, mulţi te curtează, şi toţi speră, tu stai în singurătate!

Ce vrei tu cu a ta viaţă, tot începe şi tot piere, şi rămâi mereu aceeaşi, singură, cu a ta durere!

Pentru doar această clipă, ce este-o viaţă în eter, lasă a iubirii undă, de trăire, de mister!

Tristeţe optimistă Oasele trosnesc, urechile-mi ţiuie, şi adesea pocnesc, picioarele au cărări diferite şi nu mai vor să m' asculte, gândurile, mereu în trecut, care deşi plin, este amestecat şi confuz, prezent fără rost, viitor făr' orizont, trup bolnav, şi suflet mort, dar,... din feicire, încă mai pot.

85

antologie de poezie

Flori de mormânt Azi noapte, mi-ai venit în minte, iar, şi am visat mormântul meu imaginar erau acolo mulţi, cu flori în număr par!...

Iubirea noastră n-a fost în zadar!

Singur Vorbesc singur, singur cu pereţii, ceea ce am vorbit o viaţă, cu fraţii, cu părinţii, cu colegii, cu studenţii.

Simt că nici ei n-au priceput, mâine o s-o iau de la-nceput!

86

cuvinte sculptate

Albiana HINCIANU

87

antologie de poezie

Cel ce moare Te văd abstras, cu-o inimă de boală.

Tu creşti cumva diform într-o rutină?

Nu-mi spune mie de iubiri de gală Eu nu mai sunt a ta felină, Căci crudă lupt în dragoste cu ură, Pe veci răzbunătoare de erori. În gheare prind şi mişc apoi cultură Să-ţi spun că nu tu mă omori!

Eu suflet n-am avut decât o dată, Ne-mprumutând la margine de lună O-ncredere perfidă şi pătată, Ca viaţa ta prea goală şi nebună.

Vânezi mereu, şi n-ai o remuşcare Cât de curate inimi, vinovate, Iubesc pe chipul tău neclare Minciuni nedrept ne-ndoliate.

La uşa ta doar nimeni va mai bate, Doar mici strigoi cu feţele bizare, Prin meritata-ţi grea singurătate, Îţi vor şopti: „eşti cel ce moare”...

88

cuvinte sculptate

Nu te urăsc, dar...

De azi iubire nu-ţi mai port.

Nu mai încapi la mine-n gând Şi n-o să-mi fii votiv nicicând, Căci te privesc ca pe un mort.

Preget bărbatul care nu mai eşti.

Mă minţi frumos să mă găseşti La fel de tandră ca pe vremuri, Dar n-o să fiu aici de tremuri După falsul dolce farniente Eu nu am timp de sentimente. Şi nu exist în van să te creez, Precum credeam că pot să te iubesc.

Nu te urăsc, nu e firesc, De azi, iubire, nu te mai clamez!

Abandonul venial Câtă povară, câtă boală e să te iert pe veci, iubite, Dar nu mai pun la îndoială trădări din râsete dorite.

De-acum, surâsul meu nu te mai ia cu dânsul.

Nu, nu încerca să vindeci ce-a fost plânsul, Iar dac-ar fi tu pe aicea să mai vii, Desculţă-n iarba caldă a orelor târzii, Eu voi fugi spre alte braţe-n dangătul mai lin, Te voi lăsa aici, căci simplu eşti cu sufletul puţin.

89

antologie de poezie

Ioan Mihai TUDORAN

90

cuvinte sculptate

Ultimul război Mă îmbăt cu gustul otrăvit al zilei De pâine învelită în ziar.

Reptile trec călare prin altar Și umplu cu venin cutia milei.

Cultura noastră grasă și prosperă Se mângâie pe ţâţe în oglindă.

La știri cu gura largă, aburindă Vorbesc de crizele de frontieră.

Soldații stau desculți pe malul apei, Trec ielele îmbrăcate în satin, Plângând de dor războiul submarin Și-al Romei sfinte cruci pe tronul Papei.

Recruții iar așteaptă pe peroane, Aceleași trenuri ce i-au dus de-acasă. Și cântă Beatels iar la megafoane, Miroase a bombă pâinea de pe masă Și locul de la geam din avioane.

Trec vânturi nisipoase peste mare Și telegraful bate disperat, Cu vinuri dulci și imnuri proletare.

Armata de insecte s-a înecat. Și baletăm cu gesturi culturale, Prin catedrale râd turiști bronzați, Sorbind cu decoltate osanale, Pierduta libertate din sufletele goale Și pâinea neagră dată la soldați.

91

antologie de poezie

Cei de la bloc Noi suntem cei de la bloc, Semnul minimalist al supraviețuirii planificate și avangardă ofilită, post realismului socialist.

Noi suntem cei de la bloc.

Cultură suspendată fără de țară, cu rădăcinile ofilite pe internet Noi suntem cei de la bloc.

Cu galoșii îngrămădiți la uşă, în casa scării, Cu cărți de poezie decorativă pe milieuri de vinilin și mobilă de bucătărie cu picioare de coloană infinită.

Noi suntem cei de la bloc.

Viitorul revoluției lente, în uniformă de pijama. Înscăunați în apartamente unicelulare, jilave, multiplicate amoebic, ca o groapă comună săpată în sus. cu vecinii impregnați în pereți, Zdruncinate aleatoriu de cutremurele insolente, de Vrancea, Manelizate urban în modele prefabricate, de unde ne extragem zilnic, În cămăși digitale, apretate mimetic, Cu gesturi imperiale de Bill Gates de cartier, Călare pe motorete de hârtie creponată, gata să cucerim Autostrada culturii universale Și piața de muncă catalană.

Noi suntem cei de la bloc.

92

cuvinte sculptate

Amintiri târzii Ieri am urcat la mal, pe lângă vie, Ningea cu fulgi pufoși, rotund și harnic, Dormeau butucii grași de razachie Și-un tren urca la deal către Comarnic.

Din munți simțeam cum iarna o să vie, Cu păr bogat de nea învolburată.

Ca o amantă rece și bogată, Țipind la cei plecați în pribegie.

Mă aștepta să mă întorc călare, Cu lupi goniți de foame și de vânt.

Chircit de dor ca vita urcătoare Cu sete de popas și de pământ.

Dar n-am fost eu.

Doar amintiri târzii, Cu-ai mei cântând atâta de departe; O Brad Frumos, prin blocuri cenușii, Cu vinul fiert și dor de poezii, Uitați de timpul care ne desparte.

93

antologie de poezie

Zăpezile de pe la noi Zăpezile de pe la noi M-au însoțit până departe, Și s-au topit plângând în ploi, Când răsăritul înapoi, L-am fost uitat cum arde. Și zâne goale prin ferestre, Din gări s-au furișat în mine, Cu aripi reci și solzi de pește, Cu mări de frig curgând în vine.

Ca doi sori vechi, ce nu apun, Văd ochii mamei pâlpâind Deșertul lumii îl adun, Pe răni din sarea lui să pun, Să simt că nu mai pot să simt.

Cu dinți de stronțiu străveziu Adie-n gări sfârșit de veac.

Icoană iernii mele scriu, O semnătură de pribeag.

Pe mâna caldă fulgii reci Aduc în sânge amintire, De primăveri cu lilieci, De iarnă ninsă de iubire. Și cînd zăpezi vor învelii Pământul dus, care mă doare În sânul lui va încolții, Sămânță blândă de uitare A amintirilor târzii.

94

cuvinte sculptate

Oana PICEREA

95

antologie de poezie

Bolnav de oameni Prin geam murdar de vânt şi ploaie, Dintr-o clădire de beton, Văd oamenii ce curg şiroaie, În haine triste de molton.

Oraşu-i îmbibat de boală Bolnav e parcul de copii, Iar mantia ce înconjoară Oraşul tot este tot gri.

Un turn maro se-nalţă-n zare, Tuşeşte fum, calde reziduuri, Şi pomii care-i stau în cale Mor gălbejiţi şi plini de riduri.

Suflul e greu, praful îneacă Tot ce respiră în oraş, Am cana plină, gura seacă, Privesc un „sat” sinucigaş.

Timpul Pleoapa grea a timpului clipeşte apăsat, Și veacuri de istorie în urmă a lăsat, Cu fiecare geană pictează o secundă Și fiecare clipă în veșnic se afundă Și fiecare lacrimă marchează această lume, Căci omu-i trecător în ființă și în nume, Căci totu-i efemer, e parcă închipuire, Dar ochiul timpului stă întru nemurire.

96

cuvinte sculptate

Pe drum Ce fel de vis te-nalță către cer?

Ce fel de umbră te umple de mister?

Ce fel de sfat socoți că e mai bun?

Oricare-ar fi, tu vei urma un drum Un drum ce-i scris în stele cu fire de argint, Un drum pavat cu vise și vorbe care mint, Un drum al tău pe care apuci inconștient Și care nu-ți dă aripi, de cazi pentru moment, Și orice fel de veste și orice fel de scop, Te-aduc pe drumul vieții schimbat după noroc, Și chiar de ai iluzii și vise de urmat Tot timpul îți va spune: „Drumul s-a terminat!”

O sticlă goală Viața pare o sticlă goală Rece, udă și pustie Nici măcar lumina caldă Să o umple nu mai știe Prăfuită și uzată, chiar ciobită într-o parte, Își privește conținutul, dureros vărsat pe-o carte Pagini umezi și uscate, se lipesc de celelalte Și sub al timpului glas, rămân reci și nemișcate Multe se petrec în jur, lume trece, lume vine, Însă peste sticlă trec ani și luni și nopți și zile

97

antologie de poezie

Amintiri- simţiri blocate Cinci cuvinte dintr-o sută, şase simţuri pe secundă, trei zâmbete pe minut, O privire şi un gând.

Ochelari de soare sparţi, Blugi tociţi, dar prea mulaţi, Cărţi deschise, aruncate, Amintiri- simţiri blocate.

Soare, vânt, ninsoare, ploaie, O ţigară, o văpaie, praf, stilou, note uitate, Amintiri- simţiri blocate. Ţipete, urări de bine, Dor nebun, mătăsuri fine, Anii ce-au plecat departe, Amintiri- simţiri blocate.

Bucureşti Bucureşti, dulce tezaur, Împietrit cu foi de aur, Mare-ntindere urbană, Cu istorie de seamă.

Bucureşti, tu, veche vatră, Cine vine, nu mai pleacă, Cin' te gustă, te doreşte, Şi aici se stabileşte.

Bucureşti, aduni în spate, Oameni din plaiurile toate Şi din ţară, şi de-afară, Bucureşti - mândră fanfară.

98

cuvinte sculptate

Cristian ﾅ｢ﾃ山LEA

99

antologie de poezie

Iarna E noapte de veghe și ger Și-o zână cu aripi de sticlă Se urcă prin ramuri și strigă, Amanții cu plete de fier. Și vânturi cu voci ascuțite, Azmut înghețate organe, Zăpezile cresc dolofane, Și gârlele dorm împietrite.

Atât de departe e cerul Cu sufletul lui de granit.

Soprane cu glas oțelit Pictează cu stele eterul.

Te caut mereu dispărută.

Lumina prin cărți se închină.

Cu pletele ninse-n grădină Zăpada mireasă tăcută, Mă chiamă cu ochi de felină. Și caut în cărțile grele, Un sens nesfârșitelor spații Și mă scufund în glaciații, De infinituri paralele. Și înghețate constelații.

100

cuvinte sculptate

Copil mare Credeam plaja, doar, a mea, ieșisem să usuc ceva plâns...

– Tati, mi-a fost dor de tine!

Mi se cățără în brațe, greu de lacrimi.

O copilă „ninsă” se-apropie, ochi sărutând tristeți: – Tatăl lui se așeza în „Lotus”, ca Dumneavoastră.

Să nu-i spuneți, e prea fericit!

A doua zi, pe plajă, la vânturat amar: – Ştiu că nu ești tati, dar să nu-i spui, e prea supărată!

– Ia-o de mână!

Recită-i „Floare albastră”, fără ultimul vers!

Am revăzut-o, după ani, cu un om la braț.

Acesta s-a întors: – Tati?

– Nu, fiule, totul e speranță-n lume

101

antologie de poezie

Situație confuză M-am aplecat, destul de brusc, spre-un fir de nufăr și-am ajuns, caraghios de vremelnic, neînțeles să sufăr. Ți-ai dat imacularea pe-un strop de alb murdar, inoculându-mi disperarea și-n visuri, doar, calvar.

Speranța mea, credința mea, dintr-u-nceput, spulberatu-s-au încet, nevăzut.

Noi ne-am cunoscut?

Orgoliul și mândria, ce-n suflet le așterni, nărui-vor tinerețea iubiților eterni?

Declaraţie Ne scăldăm în noroi de incertitudini, cu „poate”, cu „cred” și cu „oare”.

Amănuntele-absolute creează stupoare.

Firesc cred că este ca nimeni, nici tu, dragostea s-o pună sub semn de-ntrebare.

Dovezi se cer, dovezi încontinuu, când totul e-atât de clar și de cert: jurăminte pentr-un sentiment inert. Îmi spui de Soare, de Lună, de stele, că toate-s prea pline, prin mine, de ele, 102

cuvinte sculptate

că vântul și ploaia, deschizându-ți odaia, îți bat în plete și ești ciuciulete, dar toate acestea tu ferm le suporți și-n gândurile tale pe mine mă porți.

La ce bun, drăguță, dacă nu ai tact și-mi spui „te iubesc!” ca pe-un simplu pact?

Cine poate schimba, după voia sa, intensitatea, utilitatea, imensitatea vieții?

Frica Mie Motto:

„La mort de la vie?

Pourquoi pas la naissance d'une mort?”

Moartea vieţii?

De ce nu naşterea unei morţi?

Mi-e frică de zi: dorm visări.

Mi-e frică de noapte: veghez pentru ca ziua, de care mi-e frică, vină.

Mi-e frică de femeie: mă culc, cu ea, pentru a sa plăcere.

Mi-e frică de bărbat: îl salut, ca prieten, într-o bună zi îmi va fi frate.

103

antologie de poezie

Mi-e frică de mine: mă deghizez, pentru totdeauna, doritor și inutil, obositor și indispensabil, seducător și frivol, glumeț și ridicol și, toate acestea, prea mult sau nu destul.

Totul depinde de oglindă, de care îmi este, evident, frică.

Oglinda sunteți voi: mă ascund și este mult timp de când nu mă regăsesc, și-mi este atât de frică.

104

cuvinte sculptate

Olga VÄ‚DUVA

105

antologie de poezie

Te-am aşteptat prea mult ne-am regăsit după un timp latent, ai vrut să vii, ai vrut să fii prezent, prin câte labirinturi te-ai pierdut, oricum, tu nu mai ești ca la-nceput. ai colindat mulți ani, ai fost plecat, habar nu ai în suflet ce-am păstrat, vorbe în vânt... să tac?... sau să le spun, acum tu mă implori și-mi spui c-ai fost nebun. mă ții de mână, vrei ca să te iert, eu te privesc în ochi și nu te cert, te juri că mi-ai trimis multe scrisori și mai visat din noapte până-n zori? te-am așteptat prea mult, acum mi-e greu să te mai strâng la piept iubitul meu, nu te mai cred, s-a stins tot ce a fost, plângi în zadar, nimic nu are rost.

106

cuvinte sculptate

Când mai lipsesc Când mai lipsesc, mă pierd în anotimpuri, în vară secetoasă și fierbinte, o fugă dau prin roua de pe câmpuri, zăpadă cern pe versuri şi cuvinte.

Când mai lipsesc, mă rătăcesc de mine, colind pământul... caut fericire, mă regăsesc în lumea care vine, adun frânturi de clipe-n nemurire.

Când mai lipsesc alin marea când plânge însingurată-n iarna nemiloasă, durerea ei în mine se răsfrânge, cu glas șoptit îi spun: Rămâi frumoasă!

Privirea ta Privirea ta în valuri s-a ascuns, în ceasuri răstignite pe minute, e obosită de-așteptări fără răspuns, de freamătul iluziilor pierdute.

Privirea ta colindă printre vise, străbate-adâncul cristalin al mării prin amintiri cu porțile deschise, și spre apusul nesfârșit al zării.

Privirea ta s-a rătăcit în ceață, potir de gânduri, răsărit din aștri, neliniștită lacrimă de gheață și-a revărsat în ochii tăi albastri.

107

antologie de poezie

Privirea ta e rugă-n jurăminte, banalitate-n clipa de trăire, un argument în marea de cuvinte, neregăsită-n ceas de amăgire.

Privirea ta mi-a dăruit iubirea pe care am pierdut-o în trecut, un fulg de nea îmi pare fericirea, iertare-ți dau, și-o iau de la-nceput.

Pe scara iertării Pe scara iertării urc treaptă cu treaptă.

Credinţa e sprijin. Puterea Ta dreaptă dă-mi Doamne! Trăire cu clipe divine, o stea de lumină şi vise senine.

Dă-mi Doamne poruncă şi lacrimi amare, să ies din păcate, să scap din vâltoare.

Sădeşte în mine dorinţă de rugă, mândria şi fala departe să fugă.

Aprinde făclia iubirii frăţească, iar mila Ta, Doamne... în ei să renască.

Arată-le drumul pavat cu speranţă, mânia să piară, s-avem toleranţă. În har să-mă-mbraci, şi-n dulce visare să mă-ntăreşti, să-mi fii alinare!

Trimite-mi izbânda din slava cerească, puterea Ta, Doamne, să mă întărească.

108

cuvinte sculptate

Domul din Milano Dantelă-n piatră rece, fără viaţă, Priviri mirate vor să te cuprindă, Te regăsesc învăluită-n ceaţă, Ninsorii i-a fost greu să te atingă.

Podoabă gotică-n absida roză, Ai strâns în tine frumuseţi divine, Altar nestins cu iz de tuberoză, Un recviem se-nalţă către tine.

Aripi de îngeri printre vechi arcade, Trec raze de lumină spre vitralii, Statui eterne prinse în rocade Sunt martorii iubirilor de dalii.

Un cânt sublim aduce bucuria Ascetă rugă-n slava înălţării Răsună pân'la cer...AVE MARIA Vibrant ecou, în ceasul închinării.

109

antologie de poezie

Amintiri trecute Pregătesc brăduţul pentru sărbători Cetini argintate, din cristale...flori Clopoţei din sticlă, globuri cu sclipici Poate că va trece, Moşul pe aici.

Lumânări de ceară, panglici colorate Cele ce sunt vechi, le pun deoparte, Fulgii de zăpadă...ornament din vată Amintiri trecute, vremuri de-altă dată.

Se aud colinde...e Sfântul Ajun, Magii fac cărări pentru Moş Crăciun, Stele strălucesc pe cerul senin Lerui Ler răsună în decor divin.

110

cuvinte sculptate

Cuprins Gabriela Mimi BOROIANU 5 Pierdut în uitare 6 Împotriva sorţii 7 Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă 8 Marea albastră 9 Un strigăt de dor 9 Scrisori de dor 10 Cornel BALABAN 11 Madrigal 12 Pânza de păianjen 12 Sonet 13 Romanţă 14 Te visam într-o carte de vise 14 Anotimpuri 15 Far West 15 Monica BERCEANU 16 M-am împăcat cu tine 17 A îmbătrânit vinul 17 Poezia mea nu s-ar fi născut 17 Singurătatea mea 18 Te plâng 18 Aș fi putut avea o inimă mare 19 Copacii nu întreabă 19 Aşteaptă-ţi rândul 20 Iubire murală 21

111

antologie de poezie

Victor Lucian BOTA 22 Zboruri adânci 23 Într-un moment al învierii 23 Rugină 24 Anotimp în tăcere 24 Ţipăt în goliciunea aripii 24 Ia-mă Doamne 24 Umbre în tăcere 25 Cădere 25 În privirea ta 25 Am să revin 26 Maria CĂLINESCU 27 Zborul spre infinit 28 Vis necunoscut 29 Povestea tristă a unei păsări 30 Când întristarea nu mai are glas 31 Maria BRATU 32 Acum ştii? 33 Inexistent 34 De atâta dimineaţă 35 S ă ş t i i ş i t u 36 Cu toate ferestrele larg deschise în timpul meu 37 Lenuş LUNGU 38 Gânduri de suflet 39 Suflet pierdut 39 O cafea cu iluzii 40 Lumina 40 Nuanţe 41 Strop de ecou 42 Durerea 42 Petre Ioan CREŢU 43 Sisif şi muncile câmpului 44 Mi-e dor de noi 45 M-ai luat de mână şi m-ai trecut viaţa 46 Ţine-mă de mână 46 Pentru prima oară muritor 47 Nea Nicu 47 Cu oasele suflecate până la coate 48 Un alt poem de miercuri 48

112

cuvinte sculptate

Nicolae DOFTOREANU 49 Tangou despre... învelișul pământesc 50 Tangou despre iubirea de ţară 51 Tangoul înserării 52 Tangoul primului bal 53 Constantin Nicolae GAVRILESCU 54 Acum când toamna făurit-a Paradis 55 Periplu 56 Toamnă târzie 57 Dacă lacrima ar curge 58 Speranţa nu apune 59 Mihaela IONESCU 60 Prăpădita bibilică 61 Doliu 62 Septembrie 62 În şi iar 63 Speranţa 63 Cine sunt eu 64 Boris Marian MEHR 66 Gardianca și umbra 67 Inima rece 68 Piciorul meu 70 Monolog cu/fără Cel de Sus 70 Mihaela OANCEA 71 Rugă în al cincilea anotimp 72 Sertarul cu vorbe negândite 73 Regele metamorfozelor eşuate 73 Agafia DRĂGAN 75 E atât de târziu tată, 76 Dacă aş mai fi 77 În norul meu 77 Dedublare 78 La cap de pod o aşteptare 79 Acum 80

113

antologie de poezie

Nicolae VASILE 81 Te caut 82 Visul 83 Bucurie pesimistă 84 Singurătate 85 Tristeţe optimistă 85 Flori de mormânt 86 Singur 86 Albiana HINCIANU 87 Cel ce moare 88 Nu te urăsc, dar... 89 Abandonul venial 89 Ioan Mihai TUDORAN 90 Ultimul război 91 Cei de la bloc 92 Amintiri târzii 93 Zăpezile de pe la noi 94 Oana PICEREA 95 Bolnav de oameni 96 Timpul 96 Pe drum 97 O sticlă goală 97 Amintiri- simţiri blocate 98 Bucureşti 98 Cristian ŢÎRLEA 99 I a r n a 100 Copil mare 101 Situație confuză 102 Declaraţie 102 Frica 103 Olga VĂDUVA 105 Te-am aşteptat prea mult 106 Când mai lipsesc 107 Privirea ta 107 Pe scara iertării 108 Domul din Milano 109 Amintiri trecute 110 Cuprins 111

114

cuvinte sculptate

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

În Biblioteca Cronopedia au apărut: Chronos – Peniţa de Aur, anul II, nr. 13-14-15, mar-apr-mai, 2014 Nicu Doftoreanu – Tangouri altfel Antologie de versuri – Zborul frunzelor în ceruri Aurel Chiorean – Să ne jucăm de-a anotimpul Agafia Drăgan – Nevoia de fericire Lenuş Lungu – Să ne iubim în toamnă *** – Viaţa Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obște

În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia: Almanahul Cafeneaua Taifas literar 2015 Antologia bilingvă româno-franceză „Cuvinte pe aripi de gând” Marin Voican Ghioroiu – Maria Tănase spune

Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Chronos – peniţa de aur – izvor de cultură” Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com tel: 0771647750, 0763450054

115