Expedieri curente

23 iam. 2014

Oxigenul permanenţei homesciene Prof. Traian Gh. Cristea

Nu ştiu cum se face că din ce în ce mai pregnant se connfirmă adevărul conform căruia unii oameni de certă valoare fie de aici, din urbea râmniceană, fie din altă parte a ţării, sunt treptat, treptat lăsaţi pradă uitării. Ne-am bucura din tot sufletul să nu fie aşa şi cultul oamenilor întraţi în istoria spiritualităţii unor locuri să dăinuie. Şi în anul acesta, ianuarie ne tresaltă inima când vine data de 23, zi mare pentru noi, deoarece cinstim cu vibrant respect aniversarea concitadinului

nostru,doctorul Mircea V. Homescu(născut pe 23.01.1931-Craiova) pe care noi l-am numit metaforic VEZUVIUL DIN MASIVUL IDEILOR. Personalitate proeminentă atât în practicarea medicinei, cât şi în pledoaria pentru ideile eclatante, de o tulburătoare originalitate, Excelenţa Sa a hotărât să se stabilească la Râmnicu Sărat(1968), dăruind acestei aşezări iubire, competenţă, înalt profesionalism, energie nestăvilită...

Ce l-a făcut remarcat în zona buzoiană şi în ţară a fost deontologia de înaltă ţinută care i-a luminat cei peste 50 de ani de practicare a medicinei, dar şi conţinutul scânteietor al eseurilor şi cărţilor pe care le-a publicat.

Un OM care împrăştie lumină, care dăruieşte continuu celor din jur ce are mai bun, care zâmbind te opreşte să cazi în prăpastie, rămâne viu în memoria colectivă şi demn de cinstire. Şi acest OM a fost şi este dr. Mircea V. Homescu de la care noi şi mulţi ca noi am urmat cursuri de igiena sufletului, minţii, spiritului. Să-i ascultăm doar câteva din minunatele aserţiuni care ne-au desfătat şi au devenit veritabile pilde călăuzitoare. La capătul carierei sale, Domnia Sa declara cu o sinceritate covârşitoare: „Eu... amărâtul care semnez mai jos, declar cu mâna pe cord, sub formă de panseu, că toată viaţa profesională m-am luptat cu trei duşmani fioroşi: şocul, infecţia şi hemoragia, precum şi cu un al patrulea şi mai scârbos decât ceilalţi trei la un loc: invidia urâcioasă a unor confraţi de breaslă.”

Să înţelegem că această luptă e un rău ne -

cesar din care numai oamenii puternici ies biruitări.

Repetăm ce am mai spus în anii trecuţi, anume că ne-am numărat printre norocoşii care au ucenicit la şcoala unor idei homesciene, şcoală care au echivalat cu o a treia facultate. În eseul cu următoarea dedicaţie „Dragului meu prieten, Traian Cristea, pentru a avea cu cine să mai dialogheze(…)” ( „Vrute şi nevrute, de-a valma trăite” 2. oct. 2008) m-a fascinat îndemnul la rugăciunea adresată Atotputernicului pentru iertarea neghiobiilor noastre, săvârşite de-a lungul traseului existenţial parcurs . N-ar fi rău ca, din când în când, „măcar să-L rugăm să ne ierte, fiindcă L-am dezamăgit în intenţia Lui de a face din noi încununarea întregii creaţii a Lui, de la Facerea Lumii.”

Nu de puţine ori mă gândesc entuziasmat la ideea alcătuirii unui mic tratat de morală, bazat pe eseurilor homesciene. Ar fi de mare folos darul acesta pentru tineri şi chiar pentru maturii însuficient maturizaţi!!!

Iată cât de actual este adevărul existenţei indivizilor care se erijează în gânditori atotcuprinzători, neputând făptui ceva demn de a le motiva valabilitatea rodniciei gândirii lor: „Să gândeşti mult despre multe, dar să nu faci nimic…este ori puerilitate întârziată, ori adevărată prostie.

Ambele variante mi-au repugnat.”

Păstrarea echilibrului între autoexigenţă şi mulţumirea că ai făcut ceva util este mai mult decât necesară: „Insatisfacţie faţă de ceea ce faci este ceva util. Nu în exces, fiindcă devine… depresie, ceea ce nu mai e bine.” Aviz „perfecţioniştilor”!

Ce bine ar fi ca politicienii ajunşi în fruntea bucatelor să ia aminte la ceea ce spune ilustrul eseist despre falsa credinţă a unor aleşi care „se cred mai puternici decât forţa adevărată de care dispun.”

Explicaţia homesciană este ca un duş revigorant care trezeşte la realitate pe unii aleşi infatuaţi: „Fiindcă puterea pe care se bazează nu e a lor, ci a celor care i-au cocoţat acolo unde se află pentru a le sluji interesele … şi – din când în când - câte ceva din nevoile lor. Îşi dau seama de asta doar după ce au căzut, exact acolo de unde plecaseră pe drumul înşelător al măririi.”

Reconfortante şi pline de profunzime sunt reflecţiile referitoare la calitatea fiinţei umane. Ele

afirmă adevăruri consfinţite de experienţa umanităţii: „Omul adevărat nu este ceea ce p a r e , nici ceea ce v r e a , ci numai ceea ce reuşeşte să f a c ă.”

Cum să nu-i fie recunoscătoare posteritatea unui cugetător profund, invitându-te permanent la cunoaşterea de sine şi la a face ordine în „ograda sufletului”: „Conştiinţa de sine implică recunoaşterea şi a calităţilor, şi a defectelor; pe primele cultivă-le, pe ultimele - alungă-le! Uşor de zis! Ştie cineva cât de greu este să faci curăţenie în ograda sufletului, operând printre toate cele cu care vieţuieşti de-o viaţă întreagă?”

Cele ce am afirmat în rândurile de mai sus ne îndreptăţesc să considerăm că a-l omagia pe dr.

MIRCEA V. HOMESCU acum şi pe viitor constituie o datorie de onoare pentru noi şi pentru urmaşi.

MAESTRE, vă suntem recunoscători pentru cât ne-aţi dăruit şi, cu fruntea plecată, vă mulţumim din adâncul sufletului. Vă asigurăm că aveţi locul luminos rezervat în inimile noastre, împreună cu gândurile cele mai frumoase.

Domnul vă dăruiască liniştite zile de vieţuire, pace şi lumină lăuntrică!!!

Râmnicu Sărat 19.01.2014