I D E I Î N S TI C L Ă
„QUOD EST CHRISTUS ERIMUS” Ceea ce este Cristos vom fi.
S A C C E L U M R E S U R R E C TI O N I S CA P E LA Î NV I E RI I
din Voievodeasa (Fürstenthal)
Conform unei legende, o prinţesă, al cărei nume nu es te cunoscut, sar fi rătăcit în această vale şi până a fost găsită de tatăl ei a fost adăpostită de nişte păstori. De atunci acestei văi i sa spus „Valea Voievodesei”. sau „Valea Prinţesei”. Datinile spun că, în anul 1803, primii colonişti germani din Bohemia, sosiţi în această vale nelocuită şi împădu rită, lungă de aproximativ zece kilometri şi străjuită în tro parte de o creastă înaltă de 1.000 de metri, au fost foarte încântaţi de frumuseţea zonei. Un loc încântător, idilic, bogat înzestrat întro frumuseţe naturală şi un aer parfumat de munte. Germanii, stabilinduse aici, iau spus Fürstenthal. Întrucât coloniştii erau catolici, în anul 1820 au cons truit mai întâi o capelă din lemn, iar în anul 1830 a în ceput construirea actualei biserici. În anul 1867 lucrări le au fost încheiate. Biserica a fost sfinţită în anul 1887 de către arhiepiscopul Kozielko Puzyna. După plecarea germanilor în anul 1940, biserica este o cupată de credincioşii ortodocşi, catolicii rămaşi, puţini la număr, se rugau întro capelă amenajată în fosta casă parohială. De abia după căderea regimului comunist, biserica este recuperată în anul 1995. Prin efortul mate rial al credincioşilor, în special al familiei Ionel şi Ele na Zaremba, biserica este restaurată în totalitate, fiind sfinţită de către Episcopul diecezei, Petru Gherghel, la 3 iulie 2005. Tot după căderea regimului comunist este restaurat şi cimitirul din localitate, iar în anul 2012 începe constru irea Capelei Învierii Saccellum Resurrectionis. Această capelă cu turn în stil romanic, modestă în di mensiuni dar bogată în podoabe şi semnificaţii, este ro dul rugăciunii şi a reflecţiei teologice a pr. dr. Eduard Ferenţ şi a arhitectului Gheorghe Hereş. Tablourile în mozaic, cât şi vitraliile au fost realizate la Iaşi, la „Art Georgies – Centrul Mozaicart” condus de domnul Virgil MORARU.
Capela Învierii din Fürstenthal – Voievodeasa a fost construită în anul 2013, fiind dedicată Domnului, lui Cristos înviat, cu speranţa că „ceea ce este El vom fi şi noi” (Sf. Ciprian). La intrarea în Capelă, pe partea stângă, este amplasată o placă de marmură cu următorul mesaj: „IN REI MEMORIAM!
Astăzi, 11 octombrie 2012, când aniversăm al 50lea an de la deschiderea Conciliului al doilea din Vatican iar la Roma, Sfântul Părinte Benedict al XVI lea deschide «Anul credinţei» (11.X.2012 – 24.XI. 2013), în timp ce la Iaşi Episcopul Petru Gherghel păstorea Porţiunea Poporului lui Dumnezeu, ce ia fost încredinţată de către Duhul Sfânt, paroh al Paro hiei RomanoCatolice din Rădăuţi fiind Pr. Iosif Ră chiteanu, Comunitatea Catolică din Fürstenthal – Vo ievodeasa, recunoscătoare faţă de bunul Dumnezeu, a ridicat această Capelă – Saccellum Resurrectionis – dedicată învierii Domnului, prin generozitatea plină de credinţă a familiei catolice Ioan şi Elena Zaremba, arhitectul lăcaşului de cult fiind Domnul Gheorghe Hereş din Iaşi iar coordonator al semnificaţiei sale teologice, Pr. Dr. Eduard Ferenţ. In Christo salus! Pr. Dr. Eduard Ferenţ
COVORUL ISTORIEI MÂNTUIRII Covorul istoriei mântuirii de la intrarea în Capelă este reprezentat de cele şapte stele înca drate în dinamica liniilor de marmură, care le con duc spre altar. Inscripţia latină „OICONOMIA SALUTIS” economia mântuirii – simbolizează istoria revelării progresive a Duhului Sfânt primit de la Odrasla lui Iesse (Is 11,13), Mesia, pentru noi.
CHRISTUS PANTOCRATOR Cristos Pantocrator, este iconic ilustrat de vitra liul de deasupra uşii de la intrare. Icoana îl repre zintă pe Cristos, ca pe „Cel ce este”, ca „Alfa şi Omega” (Ap 1,8), începutul şi împlinirea istoriei mântuirii.
ISUS TRANSPIRĂ SÂNGE Isus transpiră sânge (Lc 22, 3946), mister prin care Isus acceptă potirul pătimirilor pentru îm plinirea voinţei Tatălui de mântuire a omenirii şi imploră pentru noi darul Duhului Sfânt, rodul misterului său pascal.
BIRUINŢA CRUCII Biruinţa Crucii (In 19,30). Ultimile cuvinte rostite de Isus pe cruce: „Sa împlinit”, proclamă împlinirea desăvârşită a planului Tatălui de mân tuire a lumii. Biruinţa Celui răstignit răscumpără toate făpturile, universul întreg, prin preţul sân gelui său.
DOMNUL APARE MARIEI MAGDALENA Domnul apare Mariei Magdalena (In 20, 11 18). Noile însuşiri ale Domnului, ale Celui Înviat, o fac pe Maria Magdalena săl ia Isus drept grădi nar. Numai revelarea personală a Domnului îi des chide mintea, ca săl poată recunoaşte pe Cel răs tignit în Cel înviat.
DOMNUL SUFLĂ DUHUL Domnul suflă Duhul (In 19, 2223). Cel Înviat suflă darul Duhului Sfânt, rodul eminent al morţii şi învierii sale glorioase, comunicândul Aposto lilor şi prin ei nouă. Duhul sfinţeniei care la în viat pe el din morţi (Rom 1,4), ne va învia şi pe noi (Rom 8, 2224).
DOMNUL VESTIT DE EVANGHELIŞTI
Domnul vestit de evanghelişti (Ez 2, 110; 3, 1 9; Ap 1, 48). Cele patru simboluri, îngerul, leul, boul şi vulturul, prezentândune fiecare evanghe lia, simbolizează pe cei patru evanghelişti, care proclamă misterul Celui Înviat din centrul icoanei învierii. Florile care însoţesc oile ce ne reprezintă, toate orientate spre Domnul, simbolizează speran ţa creştinilor în învierea viitoare (Rom 8, 2225).
MAICA DOMNULUI PREÎNVIATĂ Prima înviată şi înălţată de către Domnul, este Mama lui Isus. Apostolii care înconjoară mor mântul ei, preamăresc învierea glorioasă a Dom nului în trupul şi sufletul ei înălţate în gloria Fi ului său. Maica Domnului este icoana reală şi vie a învierii noastre fericite.
DUHUL ÎNVIERII ESTE ÎMPLINIREA OMULUI Duhul învierii este împlinirea omului (Rom 8, 1417; Gal 4,6). Duhul Sfânt, pe care Mesia, mlădiţa ieşită din trunchiul lui Iesse, la primit în toată plinătatea pentru noi (Is 11, 13), este împli nirea creştinului, deoarece el ne va învia şi pe noi asemenea lui Cristos (Rom 8,11).
CIMITIRUL CATOLIC Cimitirul catolic din FÜRSTENTHAL – VOIE VODEASA este memorialul sacru al celor care neau precedat în întâlnirea noastră cu Domnul. Poarta însăşi ne vesteşte învierea viitoare prin simbolurile Λ şi Ω – alfa şi omega şi cei doi îngeri care ne invită să intrăm prin Poarta Vieţii, Cristos Domnul, pentru ca crezând în El să avem viaţa veşnică (In 3,15).
CRUCEA BIRUITOARE Monument înălţat de credincioşii din VOIEVODEASA în cimitirul lor ca pioasă amintire a răposaţilor lor.
CRUX SALUTIS Crucea mântuirii a fost înălţată în anul 2013 pe culmea colinei de lângă Complexul Turistic VOIEVOD din Voievodeasa, ca semn al speranţei şi al binecuvântării satului de către Răstignitul Înviat. Este dotată cu instalaţie de iluminare nocturnă.
Voievodeasa este parte componentă a comunei Suceviţa, judeţul Suceava.
Localitatea se află aşezată la poalele Obcinei Mari, la 16 km de Rădăuţi.
De la drumul naţional 17A, sunt 800 de metri până la Capela Învierii, iar de la Complexul Turistic „Voievod” sunt 2,3 km. De la Capelă şi până la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” sunt aproximativ 1,9 km.
De la Complexul Turistic „Voievod” până la biserică sunt aproximativ 3,6 km.
Text explicativ: Pr. Dr. Eduard Ferenţ Foto şi design: ing. Ioan Şmid Tehnoredactare: ing. Ioan Şmid ©2013