
3 minute read
Gaetan Pacton preia funcția de director general al Profi de la Pawel Musial
După trei ani în calitate de Director general Profi, Pawel Musial se retrage și predă conducerea actualului Vice-Președinte și Chief Operating Officer, Gaetan Pacton.
Pawel a revenit la conducerea companiei în 2020, după o pauză de cinci ani. “Obiectivul meu a fost să construim un nou format de supermarket care să ofere cumpărături de proximitate, cu prețuri convenabile și calitate bună, atractiv pentru toate categoriile sociale. Rezultatele de până acum arată că obiectivul inițial a fost atins, iar echipa condusă de Gaetan Pacton în calitate de director general în exercițiu vor duce mai departe munca pe care am început-o, oferind clienților noștri din întreaga țară experiențe de cumpărare de cea mai bună calitate în categoria lor”, a declarat Pawel Musial.
Advertisement
Gaetan Pacton are peste 20 de ani de experiență în retailul alimentar din România, lucrând anterior la Carrefour, Univers'all și La Fourmi. La Profi a deținut funcțiile de director operațional și director de expansiune.
Freshful a livrat în ultimul an 10 milioane de produse
Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online cu sourcing direct (fără intermediari) din România, a reușit să livreze în ultimele 12 luni 10 milioane de produse. Alături de cei 550 de furnizori locali și internaționali listați în platformă, Freshful a oferit consumatorilor o sortimentație bogată, cu produse de foarte bună calitate, din care categoriile: fructe, legume, lactate, brânzeturi, ouă, carne și pește au însumat peste 50% din totalul vânzărilor. Alegerile clienților Freshful arată că preferințele acestora pentru gamele fresh și ultra-fresh au rămas neschimbate, iar interesul pentru o alimentație echilibrată, bazată pe prospețime și gust excepțional, continuă să fie unul puternic. La finalul primului an de activitate, echipa
Freshful numără 600 de angajați.




Persoanele de succes sunt cele care se lasă inspirate, în gastronomie și... mai ales în viață. Bucătăria este locul în care savoarea adevărată se exprimă prin experiențe gustative, care poartă consumatorul într-o călătorie delicioasă, printre mirodenii proaspete, condimente desprinse din toate colțurile lumii, plating-uri care captează privirea și preparate tradiționale, asezonate cu bucurie și nostalgie. Produsele Apollo provoacă convenționalul prin soluții perfecte pentru a obține preparatele culinare dorite, într-un mod rapid și simplu, având mereu un gust constant. Gama Apollo este creată din pasiune pentru gust, înțelegând unicitatea și creativitatea culinară a fiecărui chef. Sosurile premium cu preparare la rece sau la cald, condimentele mereu proaspete și bazele gustoase pentru mâncăruri, sunt secretul constanței și versatilității meniurilor, care poartă amprenta gastronomiei locale tradiționale, sau experimentează savoarea bucătăriei internaționale. Conform Global Data, eficientizarea bucătăriei este esențială pentru oferirea unei experiențe culinare constante cu scopul creării sentimentului de loialitate. Pandemia ne-a arătat faptul că restaurantele cu servire rapidă (QSR) au avut un succes mai mare decât restaurantele clasice, datorită digitalizării și rapidității de pregătire a comenzilor. Timpul este esențial într-o lume în care oamenii sunt mereu ocupați. De altfel, la nivel global, 64% din opțiunile consumatorilor sunt întotdeauna/deseori influențate de cât de bine se aliniază cu constrângerile lor de timp și bani. Lansarea gamei de sosuri reci Apollo este soluția ideală pentru o execuție rapidă și perfectă a meniurilor. Sortimentele variate precum Sweet Chilli, Honey Mustard, Piri Piri, Bourbon Whisky, Gravy Sauce, Remoulade și multe altele, permit preparate versatile. Produsele Apollo susțin creativitatea chefilor, fiind cel mai bun aliat pentru pregătirea meniurilor de succes, care rămân în mintea consumatorilor. Apollo reinventează industria ospitalității prin produse premium, de tip ready-to-use, care încurajează autenticitatea bucătarilor și ajută la fuziunea influențelor culinare globale, în plan local. De aceea, produsele Apollo sunt produse în România, îmbinând înțelegerea specificului tradițional cu trend-urile de consum actuale. Apollo, provocând convenționalul prin gusturi, texturi și arome care reinventează savoarea industriei ospitalității din România!
