Oaia pierdută, moneda pierdută și fiul risipitor Luca 15:1-32 1 Atunci s-au apropiat de El toți vameșii și păcătoșii ca să-L asculte. 2 Fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.” 3 Și le-a spus această pildă, zicând: 4 Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până o găsește? 5 Și când a găsit-o, și-o pune pe umeri, bucurându-se. 6 Și când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi, zicându-le: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” 7 Vă spun că, tot așa, va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți, care n-au nevoie de pocăință. 8 Sau care femeie, dacă are zece arginți și pierde unul, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu sârguință până când îl găsește? 9 Și când l-a găsit, cheamă prietenele și vecinele ei, zicând: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit drahmatul pe care îl pierdusem.” 10 Tot așa vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește. 11 Și a zis: „ Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere care mi se cuvine.” Și le-a împărțit existența. 13 Și nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a adunat totul și a plecat într-o țară îndepărtată și acolo șia risipit averea ducând o viață desfrânată. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și a început să ducă lipsă. 15 Și s-a dus și s-a alipit de unul dintre locuitorii țării acelea, iar acesta l-a trimis în ogoarele lui să pască porcii. 16 Și voia cu nerăbdare să-și sature pântecele cu zgârieturile pe care le mâncau porcii, dar nimeni nui dădea. 17 Și venindu-și în fire, a zis: „Câți argați ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor de foame!”
1
18 Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta, 19 Și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; tratează-mă ca pe unul din argații tăi. 20 Și s-a sculat și a venit la tatăl său. Dar pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat și s-a aruncat pe gâtul lui și l-a sărutat. 21 Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” 22 Dar tatăl a zis slugilor sale: „Aduceți cea mai bună haină și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în mână și încălțăminte în picioare; 23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l; să mâncăm și să ne veselim. 24 Căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit. Și au început să se veselească. 25 Fiul lui cel mare era la câmp; și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri. 26 Și a chemat pe unul dintre slujitori și l-a întrebat ce înseamnă acestea. 27 Iar el i-a zis: „Fratele tău a venit, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit în siguranță. 28 El s-a mâniat și nu voia să intre. Atunci tatăl său a ieșit și l-a rugat. 29 Și răspunzând, el a zis tatălui său: „Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta, și totuși nu mi-ai dat niciodată un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. 30 Dar imediat ce a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat. 31 Iar el i-a zis: „Fiule, tu ești pururea cu mine și tot ce am este al tău.” 32 Se cuvenea să ne veselim și să ne veselim, căci acest frate al tău era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.
2