Issuu

RIVELAZIONI SILVIA INSELVINI

19th September - 26th October 2019 Curated by Ilaria Bignotti

Revelaţii. Munca de cercetare desfăşurată de Silvia Inselvini pe care o regăsim în cadrul celui de-al doilea vernisaj personal pe care Galeria IAGA i-l dedică printr-o selecție riguroasă a lucrărilor, realizată împreună cu artistul, reprezintă un exemplu unic pe scena artistică a generaţiei sale şi un exerciţiu pasional de procesualitate şi intermediere. Tânăra artistă, născută în 1987, a arătat încă de la început că doreşte să abordeze o dublă direcție, opusă şi, prin urmare, menită să stârnească întotdeauna un conflict puternic, atât în creație, cât și în valorificarea operei: un conflict obligatoriu magic pentru acea alchimie a materialelor, gesturilor, alegerilor operaționale şi procesuale pe care doar artiștii o pot face să se materializeze, să fuzioneze, generând întotdeauna lucrări caracterizate de o frumusețe completă, soliditate lingvistică şi neliniște incandescentă. Silvia Inselvini elaborează, pe de o parte, o metodologie riguroasă, alegând cu atenție materialele și organizând cu precizie creația operei, într-un proces care răspunde unui proiect definit a priori. Pe de altă parte, în realizarea operei, supune totuşi procesul definit cu precizie unei crize continue, pricinuită atât de o repetiție continuă şi inepuizabilă a gestului, cât şi de scurgerea timpului necesar pentru a face gestul, lăsându-se absorbită de o muncă reiterată, continuă, epuizantă, care pune la grea încercare rezistenţa sa fiziologică şi psihică. Şi aici apare rezultatul extraordinar: prin acest decalaj continuu între acțiune și repetiție, concentrare şi adâncire în munca proprie, Inselvini realizează lucrări cu o putere evocatoare intensă și o perfecțiune formală foarte ridicată. Lucrări extrem de rafinate, de o poeticitate remarcabilă, obiecte de contemplat, comori mici și mari care, aflându-se acolo, se opresc pe un perete, se rostogolesc, trasează mediul, ne spun despre venirea lor lentă pe lume, semn după semn, țesut după țesut, pliere după pliere, într-un act care este se creează şi, deopotrivă, se dizolvă. Lucrările lui Inselvini ar putea să persiste în timp într-o reiterare neobosită sau să se oprească după un timp: concentrația ridicată a cercetării lui Inselvini este exprimată cu putere, atât în format mic, cât și în format mare, atât în creația mediului, cât şi în elementul prins de perete. Ne dă socoteală despre această procesualitate atunci când afirmă că pentru creaţia operei, ea vede că „se întrupează o metodă, metoda propriei mâini despre care nu știam nimic. Nici nu am

bănuit existența ei. Atunci, îmi dau seama că gestul întâmplător, pur, nu există; îmi dau seama că în mână există o înțelepciune și, în același timp, greutatea înțelepciunii”. Face acest lucru, citând gândul unui artist rafinat, a cărui creaţie defineşte o cercetare prolifică și germinativă: Tullio Pericoli. Un artist care fără să strige, fără să provoace senzație, a lăsat o amprentă importantă asupra istoriei artei italiene, alcătuită din gesturi mici, prezenţe poetice, lucrări delicate şi foarte puternice. Ceva similar se întâmplă şi în munca de cercetare realizată de Silvia Inselvini, care are loc printr-o stratificare continuă de materiale, o macerare, îmbinare, răspândire şi suprapunere de elemente, ca şi cum ar dori să descopere în gestul de făurire a creației – pe care artista şi-l adresează mai întâi propriilor sale inconştienţe – originile şi destinul unei vieţi neliniştite: o căutare continuă, din cele mai secrete și profunde falduri ale sinelui la cele mai înalte mistere ale istoriei umanităţii. O tensiune romantică scufundată în viziuni sublime încolţeşte în icoane izbitoare. Nu este o coincidenţă că un alt numen tutelar menţionat de Inselvini este Mark Rothko: un artist imens, a cărui operă, plătită cu viaţa, cu obscuritatea depresiei şi disperării, a reuşit să îmbine maximumul concentrării cu abandonul cel mai totalizant al sufletului până la propriile abisuri. Pentru a face acest lucru, Rothko a voalat culori cu gesturi neobosite, dezvăluindu-le cortina diafană spre un alt orizont, dincolo de care societatea anilor şaizeci tânjea din ce în ce mai mult și de care fugea în același timp: strâns între fiorul Lunii şi urletul Consumismului. Dintr-o anumită perspectivă, Inselvini întruchipează întocmai această dicotomie care suferă şi este, aşa cum îi cerea părintele spiritual unei lucrări să fie, antidot și mântuire. Pentru a face acest lucru, trăiește izolat, schimbă noaptea cu ziua, decide să vorbească puţin, să se expună şi mai puțin. Preferă ca lucrările să vorbească pentru ea: opere care astăzi, în spaţiul galeriei, ne povestesc despre ultimele etape ale cercetării sale. Şi este exact așa cum am remarcat din momentul din care am asistat la afirmarea ei între anii 2008 și 2009: se învârtea deja de atunci în jurul temei timpului, care prin repetarea gestului, devine vădit şi vizibil în emanarea şi propagarea sa în spațiu. Cattedrale şi Ad Astra sunt două lucrări realizate de Inselvini în care boabele de grâu sunt colorate cu pigmenți de indigo și albastru prusac, puri sau diluaţi cu lianți acrilici. De aici iau naştere tablele iconice în care imaginea este alcătuită dintr-o imensitate de fragmente: elemente minuscule, fiecare fiind rezultatul unei acoperiri lente a materiei cu culoare. O lucrare meticuloasă, trainică, străveche. Cu mozaicurile grâului de noapte, acest ciclu de lucrări reevocă și reflectă mesajul acelei generații de artiste feminine pe care Silvia Inselvini le-a iubit încă din anii de școală, de la Sabrina Mezzaqui la Letizia Cariello: artiste care prin seminţe şi obiecte mici, preluate de multe ori din lumea organică şi din imaginaţia feminină străveche, împletesc povești de o poeticitate meticuloasă, mici centre ale unui mod de lucru simplu şi lent, reevocând stăruinţa şi

migala mâinii femeilor din istoria secolelor. Kalachakra reflectă aceste lucrări: formele sferice de diferite dimensiuni sunt straturi lente, foarte lente și obositoare de fire colorate, lână și alte țesături care la rândul lor țes alte fire, mai groase și mai rezistente şi care în cele din urmă sunt depănate și cusute de către artist sau uneori reasamblate ca niște gheme enorme, pentru a crea lucrări, ziduri sau instalații mai mult sau mai puțin extinse. Aici, se regăseşte înțelepciunea țeserii, de la Sheila Hicks la Sissi, de la Elisabetta Di Maggio la Maria Lai, artiste studiate cu atenție de Inselvini, care în procesul de conștientizare a istoriei artei contemporane demonstrează atât o dorință imensă de a-și actualiza limbajele apropiate ei empatic şi formal, cât şi autonomia de gândire şi de cercetare: lucrările sale converg, de fapt, către o direcție total autonomă, recunoscută, cu o identitate puternică. În această serie, cu trimitere la ideea temporalității deja din titlu, există un omagiu implicit adus unui alt părinte spiritual foarte important pentru Inselvini: regizorul german Werner Herzog. În 2003, a filmat un documentar despre ritualul de inițiere budist numit Kalachakra, care are sensul literal de „roata timpului” şi constă dintr-un set de rugăciuni, învățături și ritualuri menite să activeze sămânţa de iluminare, care zace în toate fiinţele vii într-o stare latentă de hibernare. Ritualul principal constă în crearea unei mandale de nisip colorat, o compoziție geometrică circulară, reprezentând roata timpului în care Buddha apare în peste 700 de manifestări ale naturii sale. Credincioșii se învârt în jurul ei, încercând să se inspire din ea pentru a-şi atinge echilibrul interior. La sfârșitul ritualului, mandala este distrusă pentru a demonstra caracterul temporar al tuturor lucrurilor pământești. Herzog, exponentul unei cercetări cinematografice ample între ficțiune și documentare, este mai mult decât un indicator al sentimentului poetic al cercetării lui Inselvini: miezul operei lui Herzog stă sub semnul unei nelinişti obscure, alimentată de atmosfere și personaje extreme care îi populează filmele, devorate de vise şi dorinţe, anxietăți şi fantasme care, privite atent, sunt ale întregii umanități. În cadrele cu o natură adesea extremă, personajele sale, super-indivizi cu o demnitate înaltă și o nebunie eroică, pot trăi nebunește sau aleg să moară. Aceeași nebunie densă și lucidă se ascunde în intrigile dense ale Nocturnelor strălucitoare, un alt ciclu de lucrări expuse la vernisaj. Aici, Inselvini persistă cu obsesia stiloului cu bilă care o chinuie de zece ani – și ne chinuie prin lucrările ei. La fel ca în Kalachakra, unde poezia copleșitoare este vie pentru țesăturile impregnate cu istorie, personală sau colectivă, împletindu-se și depănându-se, creând mandale enigmatice, şi în Notturni (Nocturne) stiloul cu bilă scrie rând după rând, gest după gest foaia: o umple, o măsoară ca rezistență, o scrie, o rescrie și o rescrie din nou, până când brațul epuizat cedează odihnei, mintea abandonează confuzia, nevroza se afundă în somn: este zori, este romantic.

De la Alighiero Boetti la Irma Blank, s-ar putea scrie o întreagă istorie a artei: o poveste a artiștilor care au scris, folosind stiloul cu bilă pentru a afirma negația, a verifica absența, a experimenta limitele suprafeței în devenirea ei un ecran misterios de povești și șoapte, secrete și apariții. Boetti ascundea frazele unui alfabet şamanic. Blank broda papirusuri de poezii apoase şi nocturne. Inselvini nu ne povesteşte nimic, nu ne învață nimic. Încăpăţânată, ea vrea să alegem ce să vedem în acea încâlceală foarte puternică și foarte fragilă, plină de esență, de gesturi şi semne depănate pe foi, apoi ordonate pe tablele metalice de pe pereții galeriei. Boetti ar spune cum să oferim lumii o lume, iar Silvia Inselvini răspunde: cum să scufundăm întreaga lume a conștiinței și cunoașterii pentru a primi înapoi misterul - și plăcerea - de a nu ști. Da, dorinţa de a încerca să fim acolo. Este înverșunată aşa cum doar o tânără artistă poate fi. O artistă tânără, maturizată, asumându-şi greutatea și metafizica algebrică a lumii pentru ca noi să o descoperim în lucrările ei: „când îmi dau seama că devin și pentru mine o revelație, când le privesc, înseamnă că sunt gata să fie expuse”, a declarat recent. Această expoziție o demonstrează pe deplin. Considerabilă şi revelatoare.

Ilaria Bignotti

Kalachakra/ Galaxy 1-2-3 Installation view 2019 Thread on rope

RO Proiectul prezentat la expoziția Revelații cuprinde mai multe lucrări realizate de tânăra artistă italiană, Silvia Inselvini, căreia Iaga îi dedică această a doua expoziție de dezvoltare și continuare a expoziției anterioare din anul 2017, intitulată „Eadem Mutata Resurgo”. Cu acea ocazie, artista a prezentat un proiect unitar imens, format totuşi din elemente variate, în care instalațiile textile, elementele de perete, elementele de podea și lucrările pe hârtie și lemn au coexistat între ele, creând un dialog evocator. Un ansamblu caracterizat de gestică și dimensiunea timpului suspendat în mod constant. Lucrările propuse în cadrul expoziției „Revelații” au fost realizate de artistă în mod special pentru acea ocazie, iar ulterior, au fost selectate pentru a evidenția cele mai recente rezultate ale cercetării artistei. Printre lucrările expoziției se numără „Animali prodigiosi” (Animale prodigioase), două elemente născute şi inspirate probabil de creaturile mitologice și realizate prin înfășurarea unor fire și țesături colorate în jurul ramurilor, luând forma unor coarne colorate ce amintesc de cele ale unui cerb. Tema mitologică este un pretext pentru creaţie, fără ca artista să se îndepărteze de propriile ei trăiri și de limbajul său foarte personal. Instalate pe perete, aceste elemente se prezintă ca niște sculpturi cu iz fantastic, provenind de pe tărâmuri necunoscute și din timpuri îndepărtate, și sunt similare lucrărilor din seria „Kalachakra” și „Le Spade” (Săbii), expuse anterior în cadrul expoziției din anul 2017. Lucrările „Kalachakra” propuse în cadrul „Revelațiilor” sunt realizate din fire și țesături înfășurate în jurul unei frânghii rulate pentru a forma lucrări textile circulare de mare precizie, amenajate și ele pe perete. Asemănător tapiseriei și lucrărilor de măiestrie textilă, artista abordează lucrări ale unor artiști precum Maria Lai, Sheila Heicks și Maria Sonino, doar pentru a menţiona câteva nume. Lucrările sunt inspirate din cultul budismului și al inițierii în budism, definind „roata timpului” şi abordând ideea timpului și tema ciclurilor cosmice. Pentru această ocazie, există două versiuni diferite de kalachakra, concepute pentru a crea două instalații separate. „Kalachakra Galaxy” este inspirată din ciclurile cosmice și este compusă din trei elemente circulare în care firele colorate sunt aranjate meticulos în jurul unei frânghii, creând nuanțe colorate, în timp ce „Kalachakra” este compusă din cinci elemente circulare cu diametre diferite, realizate din diverse materiale textile. Efectul final, viu colorat, este foarte apropiat de cel al Animalelor prodigioase; cu toate acestea, circularitatea părților individuale accentuează mai mult tehnica de creaţie prin care artistul ajunge la lucrarea finală și, în același timp, își amintește de trecerea timpului. În „Kalachakra”, tehnica delicată de realizare este întotdeauna evidentă; este un proces meticulos,

neobosit prin care artistul înfășoară firele și țesăturile în jurul frânghiei. Procesul creator devine evident, centrat pe fiecare element în parte din lucrarea finală; și tocmai acest gest este acela asupra căruia artista insistă, îndreptându-şi atenţia asupra procesului în sine. Gesturile pe care artista le folosește pentru a-și crea operele prețioase, reprezintă epicentrul întregii sale opere și a poeticii sale, alături de tema timpului care îi este foarte dragă. Gesturile sunt folosite de artistă ca instrument de control al timpului, chiar şi temporar. În cele din urmă, „Notturni” (Nocturnele) reprezintă epicentrul poeticii Silviei Inselvini. Realizate pe hârtie albă A4 obișnuită, artista suprapune nenumărate straturi de cerneală - de remarcat, întotdeauna din aceleași stilouri, pentru a obține anumite caracteristici şi efecte -, folosind tehnica tradițională de punctare, pentru a crea un strat translucid care reflectă în mare parte lumina și o absoarbe parțial, datorită culorii cernelii în sine. Nocturnele sunt apoi instalate în grupuri de câte 12 pe un singur panou, iar această dispunere se repetă pentru 10 panouri din metal, folosind un total de 120 de coli de hârtie pe care artista și-a infuzat energiile. Această serie de lucrări, într-o aparentă monotonie pentru ochii spectatorului, întruchipează și rezumă poetica artistei, dezvăluind răbdarea incredibilă care stă la baza creării fiecărei coli. Atenția dedicată fiecărui element în parte, detaliilor, în timpul creării lucrărilor, este aceeași atenție dedicată compoziției lucrărilor între ele și instalării lor în spațiu. Acest aspect lovește privitorul fără nicio scăpare și îl împinge, oprindu-l să observe lucrările, pentru a reflecta apoi asupra lor și asupra naturii trecătoare a propriei sale existențe. Elementul gesturilor, repetat neîncetat în fiecare lucrare și dus la un punct culminant în „Notturni”, unde regăsim semnele subtile de compoziţie ale creionului, este prezent treptat în acest proiect și devine un instrument util pentru a uita, pentru timp scurt, de propria condiție, de natura efemeră a timpului, a vieții și pentru a controla temporar fluxul timpului, idee de care artista este ataşată şi obsedată. Acest concept este demonstrat de dezinteresul total al artistei în simbolismul culorilor folosite și în alegerea acestora. Materialele, chiar dacă sunt alese cu mare grijă, sunt considerate de artistă ca vector pentru a-şi continua activitatea și pentru a-şi dezvolta poetica axată pe gesturi. Elementul gesturilor este adus la limită în „Notturni”, unde tehnica artistică a punctării devine aproape o scriere automată, repetată de nenumărate ori pe hârtie, material subțire, sensibil la punctare și la forța punctării, devenind, tocmai din acest motiv, un material perfect ca suport pentru „Notturni”. Suprafața hârtiei este saturată de cerneală, acoperită complet de semne suprapuse una peste cealaltă și sporește albastrul intens al cernelii, translucid și profund. Suprafața acestor lucrări reflectă doar parțial lumina, absorbind-o în rest, lăsând urmele trasate de artistă să fie observate în contralumină. Observându-le cu atenție, este posibil să înțelegem punctul în care un semn se întâlnește cu altul, să înțelegem o altă trasare executată cu o forţă mai mare sau mai mică. Sunt lucrări create cu o abilitate nemărginită, în care atenția la detalii este la fel de importantă ca atenția la întreg și la compoziția operei.

Multitudinea de limbaje prin care artista se exprimă, citându-l pe Alessandro Del Puppo, limbajul său personal, caracterizat prin coerența intențiilor și rezultatele cercetărilor sale, în ciuda diferitelor moduri prin care le realizează, o situează, fără îndoială, printre cei mai interesanţi artişti de ultimă generație. Opera artistei şi poetica ei, conștientizate în diferite puncte de referință, atât în domeniul literar, cât și în domeniul artelor vizuale, pot fi întotdeauna recunoscute și posedă o coerență de limbaj, de stil, specifică unui artist adevărat. Dacă artistul trebuie să reflecte, păstrându-și totuşi propriul limbaj, fără nicio urmă de îndoială, Silvia Inselvini va şti să ofere numeroase sugestii lumii artei, în căutarea ei continuă, suspendată între gesturi și iluzia de a putea controla timpul, chiar şi pentru câteva clipe, în timpul construcției aproape automatizate a lucrărilor. În realitate, această realizare este precedată de studiul riguros al dimensiunilor, de tipul de amenajare prevăzut și de materialele alese, iar din acest motiv, gestul artistei dobândeşte o naturaleţe şi înțelepciune proprie. Opera Silviei Inselvini urmărește constant timpul și cruzimea lui trecătoare, fără a se lăsa niciodată limitată de repetitivitatea gesturilor executate sau de serialitatea elementelor care compun operele ei. Poetica Silviei Inselvini reflectă asupra rolului timpului și a acțiunii sale asupra ființelor umane. Privitorul, observându-i lucrările, este îndrumat treptat să reflecte asupra condiţiei sale de ființă vie supusă acțiunii timpului. Această expoziție, rezumând ultimele cercetări realizate de artistă, ne proiectează în universul artistei, alcătuit din timpuri suspendate, hârtie și țesături și pune bazele viitoarelor lucrări ale artistului. După suprafețele translucide îmbibate cu cerneală în „Notturni” și atmosferele cosmice ale ultimelor „Kalachakra” și „Animalelor prodigioase” propuse, nu putem decât să urmărim artistul în tăcere, în următoarele lucrări pe care le va oferi.

Rosalba Di Pierro

Kalachakra/ Galaxy 3 Installation view 2019 Thread on rope

Rivelazioni L’indagine di Silvia Inselvini, nella seconda mostra personale che le dedica IAGA attraverso una rigorosa selezione di opere progettata con l’artista, molte delle quali appositamente create per questo percorso, costituisce un unicum nel panorama artistico della sua generazione e rappresenta un appassionante esempio di processualità e intermedialità. La giovane artista, nata nel 1987, sin dagli esordi ha dimostrato di voler operare in una duplice direzione, opposta e quindi destinata a suscitare, sempre, un forte conflitto tanto nella creazione, quanto nella fruizione dell’opera: un conflitto che necessariamente, magicamente, per quell’alchimia di materiali, gesti, scelte operative e processuali che solo gli artisti sanno fondere, genera sempre lavori di compiuta bellezza, solidità linguistica e incandescente inquietudine. Silvia Inselvini infatti da un lato elabora una metodologia rigorosa, scegliendo con cura i materiali e organizzando puntualmente il farsi dell’opera, in un procedimento che risponde a un progetto definito aprioristicamente. Tuttavia poi, nel farsi del lavoro, sottopone l’iter esattamente stabilito a una continua messa in crisi, determinata sia dalla ripetizione, continua e inesausta, del gesto, sia dalla consumazione del tempo che serve a compiere il gesto, sottoponendo se stessa a un lavoro incessante, reiterante, estenuante, che mette a dura prova la sua resistenza fisiologica e psichica. Ma qui avviene lo straordinario risultato: attraverso questo continuo scarto tra azione e ripetizione, concentrazione e affondo nel proprio operare, Inselvini ottiene opere di intensa potenza evocativa e di altissima perfezione formale. Lavori raffinatissimi, di notevole poesia, oggetti da contemplare, piccoli e grandi tesori che nel loro esserci, sostando su una parete, srotolandosi a terra, punteggiando l’ambiente, ci dicono della loro lenta venuta al mondo, segno dopo segno, intreccio dopo intreccio, piega dopo piega, in un atto che è creativo e al contempo dissolvente. Le sue opere potrebbero, infatti, proseguire nel tempo in una reiterazione instancabile, oppure interrompersi dopo poco: l’altissima concentrazione della ricerca di Inselvini si esprime con potenza nel piccolo quanto nel grande formato, nella installazione ambientale come nell’elemento a parete. Di questa processualità dà conto lei stessa, quando afferma che è nel farsi dell’opera che vede “affiorare un metodo, il metodo della mia mano, di cui non sapevo niente. Non ne sospettavo

nemmeno l’esistenza. Allora mi accorgo che il gesto casuale, puro, non esiste. Che nella mano c’è una sapienza, e insieme, a volte, il peso della sapienza”. Lo fa citando il pensiero di un artista raffinato, dalla ricerca prolifica e germinante: Tullio Pericoli. Un artista che senza gridare, senza dare scalpore, ha lasciato nella storia dell’arte italiana un segno importante, fatto di piccoli gesti, di poetiche presenze, di delicate e fortissime opere. Qualcosa di simile accade nell’indagine di Silvia Inselvini, che si svolge attraverso una continua stratificazione di materiali, un macerare, accorpare, stendere e sovrapporre elementi, come per rintracciare, in uno scavo che innanzitutto l’artista stessa rivolge al proprio inconscio, origini e destino di un vivere inquieto: un continuo ricercare, dalle pieghe più segrete e profonde del sè, ai misteri più elevati della storia dell’uomo. Una tensione romantica, che affonda in sublime visioni, emerge in eclatanti icone. Non è un caso che un altro nume tutelare citato dalla stessa Inselvini sia Mark Rothko: un artista immenso, la cui opera, pagata con la vita, con il nero della depressione e della disperazione, ha saputo fondere il massimo della concentrazione con l’abbandono più totalizzante dell’animo ai propri abissi. Rothko, per farlo, velava colori con instancabile gestualità, rivelando il loro essere diafana cortina verso un altrove e un oltre cui la società degli anni Sessanta sempre più anelava, e da cui al contempo rifuggiva: tesa tra il brivido della Luna e il grido del Consumismo. In un certo senso, Inselvini è proprio di questa dicotomia che soffre e come il suo padre spirituale chiede alla propria opera di essere antidoto e salvezza. Per farlo, vive isolata, scambia la notte con il giorno, decide di parlare poco, ancor meno si espone. Preferisce che a farlo siano i suoi lavori: opere che oggi, in galleria, ci dicono delle ultime tappe della sua indagine. Che, lo sia detto subito, da quando io stessa assistetti al suo nascere, tra il 2008 e il 2009, ruotava già allora intorno al tema del tempo, che nella ripetizione del gesto si fa manifesto e visibile, nel suo svolgersi e dipanarsi nello spazio. Cattedrale e Ad Astra sono due lavori realizzati da Inselvini colorando chicchi di grano con pigmenti indaco e blu di Prussia in purezza o diluiti con leganti acrilici. Ne risultano tavole iconiche, dove l’immagine si compone di una miriade di frammenti: piccolissimi elementi, ciascuno dei quali frutto di un lento ricoprire la materia di colore. Un lavoro minuzioso, paziente, antico. Mosaici di grano notturno, questo ciclo di lavori rievoca e riflette sul messaggio di quella generazione di artiste donne, che Silvia Inselvini ha amato e fatto propria sin dagli anni scolastici, da Sabrina Mezzaqui a Letizia Cariello: artiste che con semi e piccoli oggetti, spesso tratti dal mondo organico e dall’immaginario femminile antico, tessono racconti di minuziosa poesia, piccoli centrini di un operare semplice e lento, memore delle mani di donne nella storia dei secoli. Rispondono a questi lavori i Kalachakra: tondi di diverse dimensioni, sono lente, lentissime e fati-

cose stratificazioni di fili colorati, di lana e di altri tessuti, che a loro volta tessono altri fili, più spessi e resistenti, i quali vengono infine arrotolati e cuciti dall’artista, o ogni volta ricomposti come enormi matasse, a creare più o meno estesi lavori, parietali o installativi. Vi si trova la sapienza della tessitura, da Sheila Hicks a Sissi, da Elisabetta Di Maggio a Maria Lai, tutte artiste attentamene osservate da Inselvini, che in questa consapevolezza della storia dell’arte contemporanea dimostra sia la notevole volontà di aggiornamento sui linguaggi a lei vicini empaticamente e formalmente, sia la sua autonomia di pensiero e di indagine: i suoi lavori procedono infatti in una direzione totalmente autonoma, riconoscibile, di forte identità. In questa serie, che sin dal titolo rimanda all’idea della temporalità, vi è più implicito un omaggio a un altro, importantissimo padre spirituale di Inselvini: il regista tedesco Werner Herzog. Nel 2003, infatti, egli girò un documentario sul rito di iniziazione buddhista chiamato Kalachakra, che significa letteralmente “la ruota del tempo”, e consiste in un insieme di preghiere, insegnamenti e riti finalizzati ad attivare il seme dell’illuminazione che è presente allo stato dormiente in tutti gli esseri viventi. Il rito principale consiste nella creazione di un mandala di sabbia colorata, una composizione geometrica circolare rappresentante la ruota del tempo, nella quale il Buddha compare in oltre 700 manifestazioni della sua natura. I fedeli ruotano attorno ad esso, cercando di trarne ispirazione per raggiungere il loro equilibrio interiore. Alla fine del rito il mandala viene distrutto per dimostrare la provvisorietà di tutte le cose terrestri. Herzog, esponente di una ricerca cinematografica tesa tra fiction e documentazione, è quanto mai indicativo del sentimento poetico anche della ricerca di Inselvini: il cuore dell’opera di Herzog è dominato da una inquietudine oscura, che si alimenta a sua volta delle atmosfere e dei personaggi estremi che popolano i suoi film, divorati da sogni e desideri, angosce e spettri che, a ben vedere, sono quelli di tutta l’umanità. Nelle ambientazioni di natura spesso estrema, i suoi personaggi, super-individui di altissimi dignità ed eroica follia, possono vivere follemente o scegliere di morire. La stessa, densa e lucida follia si annida nelle fitte trame dei rilucenti Notturni, altro bellissimo ciclo di lavori espositi in mostra. Qui, Inselvini porta avanti quella ossessione della penna biro che da dieci anni la tormenta – e ci tormenta, attraverso le sue opere. Così come nei Kalachakra, sia ricordato, è viva la poesia struggente per i tessuti impregnati di storia, personale o collettiva, annodati e arrotolati su se stessi a creare mandala enigmatici, nei Notturni la penna biro segna, riga dopo riga, gesto dopo gesto, il foglio: lo riempie, lo misura nella sua resistenza, lo scrive e sovrascrive e sovrascrive ancora, fino a quando, sfinito, il braccio cede al riposo, la mente abbandona il groviglio, la nevrosi si scioglie nel sonno: è l’alba, romanticamente. Da Alighiero Boetti a Irma Blank, una intera storia dell’arte potrebbe essere scritta: una storia di artisti che hanno scritto, utilizzando la penna biro per affermare la negazione, verificare l’assenza, sperimentare i limiti della superficie nel suo farsi schermo misterioso di racconti e bisbigli,

segreti e apparizioni. Boetti nascondeva frasi di uno sciamanico alfabeto. Blank ricamava papiri di poesie acquoree e notturne. Inselvini non ci racconta nulla, non ci insegna niente. Vuole, ostinata, far sì che noi stessi scegliamo cosa vedere, in quel corposo, fortissimo e fragilissimo intrico di gesti-segni sulle carte, poi ordinate in metalliche tavole, sulle pareti della galleria. Come rimettere al mondo un mondo, direbbe Boetti: come affondare del tutto il mondo della coscienza e della conoscenza, risponde Silvia Inselvini, per restituirci il mistero – e il piacere – del non sapere. Del volere, questo sì, provare a esserci. Ostinata come una giovane artista può esserlo. Una giovane artista già adulta, e carica del peso del mondo e delle sue algebriche metafisiche. A noi rintracciarle, nelle sue opere: “quando mi accorgo che, anche per me che le guardo, diventano una rivelazione, sono pronte per essere esposte”, ha recentemente dichiarato. Questa mostra ne è la dimostrazione. Rivelatoria e rivelante.

Ilaria Bignotti

Kalachakra / Galaxy 2 2019 Thread on rope 75 cm Ø

Il progetto presentato per la mostra Rivelazioni, include diversi lavori realizzati dalla giovane artista italiana Silvia Inselvini, a cui Iaga dedica questa seconda esposizione, sviluppo e prosieguo della precedente mostra tenutasi nel 2017 e intitolata Eadem Mutata Resurgo. In quell’occasione l’artista presentò un grande progetto unitario, seppur con elementi variegati, in cui installazioni tessili, elementi a parete, a pavimento e lavori su carta e legno convivevano l’uno con l’altro creando un suggestivo dialogo. Il tutto, caratterizzato dall’elemento della gestualità e dalla dimensione di tempo costantemente sospeso. I lavori proposti durante la mostra Rivelazioni sono stati realizzati appositamente dall’artista per l’occasione, e successivamente selezionati per evidenziare gli ultimi risultati della ricerca dell’artista. Tra i lavori dell’esposizione, vi sono gli Animali prodigiosi, due elementi nati ispirandosi probabilmente a creature mitologiche e realizzati avvolgendo fili e tessuti colorati diversi attorno a dei rami, creando delle corna variopinte, memori di quelle di un cervide. Il tema mitologico é un pretesto per la realizzazione dell’opera, senza tuttavia che l’artista si allontani dal proprio sentire e dal suo personalissimo linguaggio. Installati a parete, si pongono come delle sculture dal sapore fantastico, provenienti da terre sconosciute e da tempi lontani, e simili ai lavori della serie Kalachakra e Le spade, precedentemente esposti durante la mostra del 2017. I Kalachakra proposti durante Rivelazioni sono realizzati con fili e tessuti avvolti attorno ad una corda, a sua volta arrotolata su se stessa a formare delle opere tessili circolari di grande cura, anch’esse allestite a parete. Simili ad arazzi e opere di artigianato tessile, si avvicinano a opere di artiste quali Maria Lai, Sheila Heicks e Maria Sonino, solo per citarne alcune. Tali opere si ispirano al culto del buddismo e all’omonima iniziazione buddista, che sta a significare “ruota del tempo “ e che affronta l’idea del tempo e il tema dei cicli cosmici. Per quest’occasione sono presenti due versioni differenti dei kalachakra, predisposte per creare due installazioni separate. Kalachakra Galaxy s’ispira infatti ai cicli cosmici ed è composta da tre elementi circolari in cui i fili colorati sono meticolosamente disposti attorno ad una corda creando sfumature colorate, mentre l’installazione Kalachakra è composta da cinque elementi circolari di diametro differente, e realizzati con svariati materiali tessili. L’effetto finale, variopinto e colorato, è molto vicino a quello degli Animali prodigiosi, tuttavia, la circolarità delle singole parti sottolinea maggiormente la tecnica di realizzazione tramite cui l’artista giunge all’opera finita, e al contempo richiama l’idea

delIo scorrere del tempo. Nei Kalachakra é sempre evidente la delicata tecnica di realizzazione, il meticoloso processo tramite cui l’artista avvolge i fili e i tessuti attorno alla corda, con fare instancabile. Il processo realizzativo diviene evidente osservando i singoli elementi dell’opera conclusa, ed è proprio su questa gestualità che l’artista desidera porre l’attenzione, sul processo in sé. La gestualità di cui l’artista si serve per creare i suoi preziosi lavori, è il fulcro di tutto il suo operato e della sua poetica, affianco al tema del tempo, a lei molto caro. La gestualità è infatti utilizzata dall’artista come uno strumento per controllare, seppur momentaneamente, il tempo. I Notturni infine, costituiscono il fulcro della poetica di Silvia Inselvini. Realizzati utilizzando della comune carta bianca formato A4, su cui l’artista ha sovrapposto innumerevoli strati di inchiostro – da notare, sempre delle stesse penne, per poter ottenere determinate caratteristiche – usando la tecnica tradizionale del tratteggio, fino a creare uno strato traslucido, che riflette in gran parte la luce e in parte la assorbe, a causa del colore dell’inchiostro stesso. I notturni, sono poi installati in gruppi da 12 su un unico pannello, e tale organizzazione si ripete per 10 pannelli di metallo, per un totale di 120 fogli di carta su cui l’artista ha infuso le sue energie. Questa serie di lavori, nella sua apparente monotonia agli occhi dello spettatore, incarna e sintetizza la poetica dall’artista , svelando l’incredibile pazienza che sottende la creazione di ogni singolo foglio. L’attenzione dedicata alle singole parti, ai dettagli, durante la creazione dei lavori, è la medesima attenzione dedicata alla composizione dei lavori tra loro e alla loro installazione nello spazio. Questo aspetto colpisce lo spettatore senza alcuno scampo, e lo spinge, soffermandosi ad osservare i lavori, a meditare poi su se stesso e sulla natura fugace della propria esistenza. L’elemento della gestualità, ripetuto incessantemente in ogni lavoro, e portato al culmine nei Notturni, dove sono i sottili segni della penna a comporre, gradualmente, è sempre presente in questo progetto, e costituisce tuttavia, uno strumento utile a dimenticare per breve tempo la propria condizione, la natura effimera del tempo, della vita, e controllare momentaneamente lo scorrere del tempo, idea da cui l’artista è ossessionata. Questo concetto è dimostrato dal totale disinteresse da parte dall’artista, nella simbologia dei colori utilizzati e nella scelta degli stessi. I materiali infatti, seppur scelti con grande cura, sono considerati dall’artista un tramite per poter proseguire l’opera e sviluppare la sua poetica incentrata sulla gestualità. L’elemento della gestualità viene portato al limite proprio nei Notturni, in cui la pratica artistica del tratteggio diventa quasi una scrittura automatica, ripetuta innumerevoli volte sulla carta, materiale sottile, sensibile al tratto e alla sua forza e proprio per questo perfetto come supporto per i Notturni. La superficie della carta è satura d’inchiostro, coperta completamente dai segni sovrapposti l’uno all’altro ed esalta il blu intenso dell’inchiostro, traslucido e profondo. La superficie di questi lavori riflette solo in parte la luce, in parte la assorbe, lasciando che i segni di tratteggio tracciati dall’artista possano essere osservati in controluce. Osservandoli con attenzione, é possibile cogliere il punto in cui un segno incontra un altro, coglierne un altro tracciato con maggiore o meno forza. Sono

lavori realizzati con immensa perizia, in cui l’attenzione al dettaglio é importante tanto quanto l’attenzione all’insieme e alla composizione dell’opera. La pluralità di linguaggi attraverso cui si muove l’artista, citando Alessandro Del Puppo, il suo personalissimo linguaggio, caratterizzati dalla coerenza di intenzioni e risultati delle sua ricerche, nonostante le diverse modalità con cui le svolge, la pone senza dubbio tra gli artisti più interessanti dell’ultima generazione. Il suo lavoro, la sua poetica, seppur consapevoli di diversi punti di riferimento, sia in campo letterario, sia nel campo delle arti visive, sono sempre riconoscibili e posseggono quella coerenza di linguaggio, di stile, propria di un vero artista. Se l’artista deve far riflettere, ma mantenendo un proprio linguaggio, senza ombra di dubbio Silvia Inselvini saprà offrire numerose suggestioni al mondo dell’arte, nella sua incessante ricerca sospesa tra la gestualità e l’illusione di poter controllare il tempo, seppure per pochi istanti, durante la realizzazione quasi automatizzata delle opere. In realtà questa realizzazione, è preceduta da attenti studi sulle dimensioni, la tipologia di allestimento previsto, e i materiali da scegliere, e proprio per questo motivo il gesto dall’artista assume una naturalezza propria, una sua sapienza. Il lavoro di Silvia Inselvini rincorre costantemente il tempo e la sua crudele fugacitá, senza mai lasciarsi limitare dalla ripetitività dei gesti eseguiti, o dalla serialità degli elementi che costituiscono le sue opere. La poetica di Silvia Inselvini porta e riflettere sul ruolo del tempo e sulla sua azione sugli esseri umani. Lo spettatore, osservando le sue opere, é portato lentamente a riflettere sulla propria condizione di creatura vivente sottoposta all’azione del tempo. Questa mostra, sunto delle ultime ricerche portate avanti dall’artista, ci proietta nell’universo dell’artista, fatto di tempi sospesi, carta e tessuti, e pone le basi per le future opere dell’artista. Dopo le superfici traslucide intrise d’inchiostro dei Notturni e le atmosfere cosmiche degli ultimi Kalachakra e degli Animali prodigiosi proposti, possiamo solo seguire l’artista silenziosamente, nelle prossime opere che saprà proporci.

Rosalba Di Pierro

Kalachakra / Galaxy 1 2019 Thread on rope 75 cm Ø

Kalachakra / Galaxy 2 2019 Thread on rope 75 cm Ø

Revelations The research work deployed by Silvia Inselvini, whom we find again within a second personal vernissage dedicated to her by IAGA Gallery, via a rigorous selection of the works, achieved together with the artist, represents a unique example on the artistic stage of her generation and a passionate exercise of procesuality and intermediation. The young artist, born in 1987, has shown ever since the beginning that she wishes to approach a double direction, an opposite one and, as a consequence, meant to always start a strong conflict, both in creation and in the valorisation of the work: a mandatory magical conflict for that alchemy of materials, gestures, operational and processual choices that only the artists can make materialize, merge, thus always generating, simultaneously, works characterised by a complete beauty, a linguistic solidarity and an incandescent anxiety. Silvia Inselvini elaborates, on one hand, a rigorous methodology, by carefully choosing the materials and precisely organising the work creation, in a process that responds to an a priori defined project. On the other hand, in creating the work, submits, nevertheless, the precisely defined process to a continuous crisis, caused both by a continuous and infinite repetition of the gesture, and by the flowing of the time necessary to do the gesture, thus accepting to be absorbed by a reiterated, continuous, exhausting work, that puts to great trial her physiological and psychic resistance. And this is where the extraordinary result appears: throughout this continuous distance between action and repetition, focus and deepening into her personal work, Inselvini creates works with an intense evoking power and a very high formal perfection. Works that are extremely elegant, of a remarkable poeticism, objects to contemplate, small and big treasures that, by being here, are stopping on a wall, are rolling, are drawing the environment, are telling us about their slow birth into this world, sign after sign, tissue after tissue, folding after folding, in an act that creates and, simultaneously, dissolves. Inselvini’s works might persist in time in an indefatigable reiteration or to stop after a while: the high concentration of Inselvini’s research is expressed with power, both in small and in big format, both in the creation of the environment and in the element that is caught on the wall. She accounts before us for this processuality when she argues that, for the creation of the work, she sees that „a method embodies, the method of the own hand that we knew nothing about. We

didn’t event suspect that it existed. Then I realise that the accidental, pure gesture doesn’t exist; I realize that in hand there is wisdom, and, at the same time, the weight of the wisdom”. She does all this by reading the mind of an elegant artist, who’s creation defines a prolific and germinative research: Tullio Pericoli. An artist who, without screaming, without causing sensation, left an important imprint over the history of the Italian art, composed of small gestures, poetic presences, delicate and very powerful works. Something similar happens in the research work deployed by Silvia Inselvini, which takes place via a continuous stratification of materials, a maceration, a combination, a spread and overlapping of elements, as if she were wishing to discover in the creation gesture – that the artist firstly addresses to her own inconsciences – the origins and the destiny of a restless life: a continuous search, of the most secret and profound folding of the Self in front of the highest mysteries of the human kind. A romantic tensions, immersed in sublime visions, germinates in striking icons. There’s no coincidence that another tutelary numen mentioned by Inselvini is Mark Rothko: a huge artist, whose work of art, paid with his life, with the obscurity of depression and despair, has succeeded in combining the maximum of focusing with the most totalising abandon of the soul up to the personal abyss. In order to do so, Rothko has veiled colours with untired gestures, thus unveiling their diaphanous curtain towards a different horizon, for which the ‘60s society languished more and more and from which it flinched, too: tight between the Moon whiplash and the Consumism yowl. From a certain perspective, Inselvini truly personifies this dichotomy that suffers and is, as asked by the spiritual father of a work, to be, antidote and salvation. In order to do so, she lives isolated, she changes night with day, decides to talk little, to expose herself even less. Prefers that the works speak for her: works that today, in the gallery space, tell us about the last stages of her research. And it is exactly as I noticed ever since I assisted to her affirmance between the years 2008 and 2009: she had already started spinning around the time theme, which, by repeating the gesture, becomes clear and visible in it emanation and propagation into space. Cattedrale and Ad Astra are two of Inselvini’s works in which the wheat berries are coloured with indigo and Prussian blue pigments, pure or diluted with acrylic binders. Here are born the iconic tables in which the image is composed from an immensity of fragments: tiny elements, each being the result of a slow covering of the coloured matter. A meticulous, solid, ancient work, With the night wheat mosaics, this cycle of works re-evokes and reflects the message of that generation of female artists that Silvia Inselvini loved ever since her school years, starting with Sabrina Mezzaqui and ending with Letizia Cariello: artists who, by grains and small objects, processed

often from the organic world and the ancient female imagination, twist stories of a meticulous poeticism, small centres of a simple and slow thing, re-evoking the zeal and carefulness of the hands of women from centuries history. Kalachakra reflects these works: the spherical forms of various dimensions are slow layers, very slow and tiring, of coloured threads, wool and other tissues that at their turn darn other threads, thicker and more resistant and that, finally, are woven and sewed by the artist or sometimes re-assembled as enormous balls, in order to create works, walls or installations more or less extended. Here, is to be found again the wisdom of weave, from Sheila Hicks to Sissi, from Elisabetta Di Maggio to Maria Lai, artists attentively studied by Inselvini, whom, during the contemporary art awareness process demonstrates both an immense desire to update the languages she holds dear, empathically and formally, and the thinking and research anatomy: her works are, in fact, converging towards a totally autonomous direction, acknowledged, with a powerful identity. In this series, referring to the temporality idea already existing in the title, there is an implicit homage given to another spiritual father, very important for Inselvini: the German director Werner Herzog. In 2003, he filmed a documentary about the Buddhist initiation ritual called Kalachakra, which has the literal meaning of „time wheel” and consists in a set of prayers, learnings and rituals meant to activate the illumination seed that lies in every living creature in a latent hibernating state. The main ritual consists in creating a coloured sand mandala, a circular geometrical composition, representing the time wheel in which Buddha appears in more than 700 manifestations of nature. The faithful are circling around her, trying to get inspired by her in order to reach their inner balance. At the end of the ritual, the mandala is destroyed to demonstrate the timely feature of all earthly things. Herzog, the exponent of a large cinematographic research between fiction and documentation, is more than an indicator of the poetic feeling of Inselvini’s research: the core of Herzog’s world lies under the sign of an obscure torment, alimented by extreme atmospheres and characters that inhabits his films, devoured by dreams and desires, anxieties and phantasms, which, carefully looked upon, belong to the entire humanity. In the frames with an often extreme nature, his characters, super-individuals with a high dignity and a heroic insanity, are able to live wildly or chose to die. The same dense and lucid madness hides in the dense intrigues of the glowing Nocturnes, another cycle of works exposed at the vernissage. Here, Inselvini persists with the ball pen obsession, which torments her for a decade – and torments us via her works. Same as in Kalachakra, where the overwhelming poetry is alive for the personal or collective history impregnated tissues, thus spinning and unfolding, creating enigmatic mandalas, and in Notturni (Nocturnes) the ball pen

writes line after line, gesture after gesture, and fills-up the page: it fills it up, it measures it as resistance, it writes it, re-writes it and again re-writes it, until the exhausted arm gives up to the rest, the mind abandons the confusion, the neurosis falls deeply asleep: it’s dawn, it’s romantic. From Alighiero Boetti to Irma Blank, one may write an entire history of art: a story of the artists who have written, using the ball pen to assert the negation, to verify the absence, to experiment the limits of the surface in its becoming to a mysterious screen of stories and whispers, secrets and apparitions. Boetti was hiding the phrases of a shamanic alphabet. Blank embroided papyruses of watery and nocturnal poems. Inselvini doesn’t tells us anything, she doesn’t teach us anything. Stuborn, she wants us to choose what to see in that very strong and very fragile intricacy, full of essence, of gestures and of signs that are whirled and then ordered into metallic tables on the gallery’s walls. Boetti would tell how to offer the world a world, and Silvia Inselvini would respond: how to immerse the entire world of the conscience in order to get back the mystery – and the pleasure – of not knowing. Yes, the desire to try to be there. Is obstinate as only a young artist can be. A young but mature artist, assuming the weight and the algebraic metaphysics of the world, for us to discover in their works: „when I realize that they become, for me, too a revelation, when I watch them, it means that they are ready to be exposed”, she recently declared. This exposition fully validates her. Considerable and revealing.

Ilaria Bignotti

EN The project presented at the ”Revelations” exposition comprises several works created by the young Italian artist Silvia Inselvini, to whom Iaga dedicates this second exposition, to develop and continue the previous one, from the year 2017, entitled „Eadem Mutata Resurgo”. On that occasion, the artist presented a huge unitary project, yet formed of various elements, in which the textile installations, the wall elements, the floor elements and the paper and wood works co-existed between them, thus creating a suggestive dialogue. An ensemble characterised by gestures and the dimension of a constantly suspended time. The works proposed within the „Revelations” exposition were created by the artist especially for that occasion, and, subsequently, were selected in order to highlight the most recent results of artist’s research. Amongts the exposition’s works, we find „Animali prodigiosi” (Prodigious Animals), two elements probably born and inspired by the Mythological creatures and achieved by wrapping some coloured leads and tissues around the branches, taking the shape of some coloured horns that remind us of antlers. The mythological theme is a pretext for creation, without the artist distancing from her personal experiences and her very personal language. Installed on the wall, these elements seem some sculptures touched by fantasy, originating in unknown territories and arriving from olden times, and are similar to the works from the „Kalachakra” and „Le Spade” (Swords) series, prior exhibited within the 2017 exposition. The „Kalachakra” works proposed within the „Revelations” are created from leads and tissues wrapped around a rolled rope in order to form high precision circular textiles, also embedded on the wall. Similarly to the tapestry and textile art works, the artist approaches works of some artists as Maria Lai, Sheila Heicks and Maria Sonino, only to mention a few names. The works are inspired from the Buddhism and Buddhism initiation cult, thus defining the „wheel of time” and approaching the idea of time and the theme of the cosmic cycles. For this occasion, there are two different versions of kalachakra, conceived in order to create two separate installations. „Kalachakra Galaxy” is inspired from the cosmic cycles and is composed of three circular elements in which the coloured leads are meticulously arranged around a rope, thus creating coloured nuances, whilst „Kalachakra” is composed of five circular elements of different diameters, created from various textile materials. The final effect, vividly coloured, is very close to the one of the Prodigious Animals; nevertheless, the individual parts circularity strongly accentuates the creation technique throughout which the artist arrives at the final work and, at the same time, reminds us of the time passing. In „Kalachakra”, the delicate performance technique is always obvious; it is a meticulous, incessant process, by which the artist wraps the leads and the tissues around

the rope. The creative process becomes obvious, centred on each separate element of the final work; and this very gesture is the one on which the artist insists, directing her attention on the process in itself. The gestures that the artist uses in order to create her precious works represent the epicentre of her entire work and of her poetry, together with the time theme that she hold so dear. The gestures are used by the artist as time-controlling instrument, even if temporary. Finally, the „Notturni” (Nocturnes) represent the epicentre of Silvia Inselvini poetry. Achieved on regular A4 white paper, the artist overlays features and effects -, using the dotting traditional technique in order to create a translucent layer that mostly reflects light and partially absorbs it, due to the colour of the ink itself. The nocturnes are then installed in groups of 12 on a single panel, and this disposure is repeated for 10 metal panels, using a total of 120 sheets of paper that the artist infused with her energies. This series of works, in an apparent monotony for spectator’s eyes, combines and resumes the poetics of the artist, thus revealing the incredible patience that lays at the foundation of each piece of paper. The attention dedicated to each individual element, to the details, during the creation of the works, is the same attention dedicated to the composition of the works amongst them and their instalment in space. This aspect hits the spectator without any escape and pushes the spectator to stop and observe the works and then to reflect on them and on the illusory nature of spectator’s personal existence. The element of the gestures, repeated time and again in each work lead to a culminant point in „Notturni”, where we find the crayon composition subtle signs and is gradually present in this project and becomes a useful instrument to forget, for a short while, the individual condition, the ephemeris nature of time, of life and to temporarily control the time flow, idea on which the artist is very attached and obsesses on it. This concept is demonstrated by the total lack of interest of the artist in respect to the symbolism of the colours used and their choosing. The materials, even if they are very carefully chosen, are considered by the artist the vector to continue her activity and to develop the gestures-centred poetics. The gestures element is brought to a limit in „Notturni”, where the artistic technique of dotting becomes almost an automatic writing, repeated countless times on paper, on a thin material, sensitive to dotting and the force of the dot, and thus becoming, for this very reason, a perfect material as a support for „Notturni”. The paper surface is saturated by ink, completely covered by overlapped signs and increases the intense, translucent and profound blue of the ink. The surface of these works reflects only partially the light, and it mostly absorbs it, leaving the marks contoured by the artist to be observed in counter-light. If we observe it carefully, it is possible for us to understand the point where a sign meets another sign, to comprehend a different contouring, executed with a greater or a weaker force. These are Works created with infinite skills, and where attention to details is as important as the attention to the whole and the composition of the work.

The multitude of languages throughout which the artist expresses herself, quoting Alessandro Del Puppo, her personal language, characterised by the coherence of her intentions and researches, despite the various ways in which she achieves it, situates her, no doubt, amongst the most interesting artists of the newest generation. The work of the artist and her poetics, of which we become aware from different reference points, both in the literary and in the visual arts field, may always be recognised and possess a language and a style coherence specific to a true artist. If the artist must reflect, by still keeping the artist’s own language, there is not a single doubt that Silvia Inselvini will know how to offer numerous suggestions to the world of art, in her permanent search, suspended between gestures and the illusion of being able to control time, even for few seconds, during the almost automatic construction of her works. In reality, this achievement is preceded by a rigorous study of dimensions, by the type of amenity considered and by the materials chosen, and, for this reason, the artist’s gesture acquires its own grace and wisdom. The work of Silvia Inselvini constantly pursuits time and its cruelty of passing, but it never settles for a repletion of the executed gestures, nor by the seriality of the elements that compose her works. The poetics of Silvia Inselvini reflects on the role of time and its action on human beings. The watcher, by observing her works, is gradually guided to reflect on his/hers condition as a living being submitted to the action of time. This exposition, by summarising the latest researched of the artist, projects us in the universe of the artist, formed of suspended times, of pieces of paper and tissues and lays the foundation of future works of the artist. After the ink-immersed translucent surfaces in „Notturni” and the cosmic atmospheres of the latest „Kalachakra” and „Prodigious Animals” as proposed, we cannot but follow the artist quietly, in the following works she will offer.

Rosalba Di Pierro

Notturni (installation view with the artist)

Notturni (installation view) 2019 Pen on paper Iron panel with 12 sheets of paper 85x89 cm

Notturni I 2019 Pen on paper Iron panel with 12 sheets of paper 85x89 cm

Kalachakra 1 2019 Fabric & threads on rope 35 cm Ø

Kalachakra 2 2019 Fabric & threads on rope 35 cm Ø

Kalachakra 3 2019 Fabric & threads on rope 45 cm Ø

Kalachakra 4 2019 Fabric & threads on rope 45 cm Ø

Kalachakra 5 2019 Fabric & threads on rope 55 cm Ø

Kalachakra 1-2-3-4-5 (installation view) 2019 Fabric & threads on rope

Notturni (installation view) 2019 Pen on paper 10 Iron panels with 12 sheets of paper each 85x89 cm each panel

Animali prodigiosi 1 2019 Threads on branches Variable dimensions

Animali prodigiosi 2 2019 Threads on branches Variable dimensions

Kalachakra/ Galaxy 1-2-3 Installation view 2019 Thread on rope

Kalachakra 1-2-3-4-5 (Installation view) 2019 Fabric & threads on rope

Notturni IV (installation view) 2019 Pen on paper Iron panel with 12 sheets of paper 85x89 cm

Notturni II (installation view) 2019 Pen on paper Iron panel with 12 sheets of paper 85x89 cm

Notturni III (installation view) 2019 Pen on paper Iron panel with 12 sheets of paper 85x89 cm

BIOGRAPHY Silvia Inselvini

Silvia Inselvini was born in Brescia, in 1987. She took her Bachelor’s and Master’s degrees in Visual Arts, at the Academy of Fine Arts of Santagiulia, in Brescia, where she lives and works. SOLO EXHIBITIONS 2019 - Le forme del tempo-rassegna Scintille d’arte, curated by Mariacristina Maccarinelli and Kevin McManus, Fondazione Leonesia, Puegnago del Garda, Brescia, Italy; 2017 - Eadem Mutata Resurgo, IAGA Contemporary Art, curated by Walter Bonomi & Olimpia Bera, Cluj-Napoca, Romania; GROUP EXHIBITIONS 2019 - Geminantis, with Laura Renna, Spazio Contemporanea, curated by Melania Raimondi and coordinated by Ilaria Bignotti, within the collective curatorial project ACME Art Lab, Brescia, Italy; 2018 - Generations, Marignana Arte, curated by Ilaria Bignotti, with Serena Fineschi, Nancy Genn, Silvia Infranco, Sophie Ko, Verónica Vázquez, Venezia, Italy; 2016 - Times and Genesis, Art Museum Cluj Napoca, organized by IAGA Contemporary Art, curated by Walter Bonomi & Olimpia Bera, Cluj-Napoca, Romania; 2015 - Biennale Giovani Monza, curated by Anna Bernardini, Ilaria Bignotti, Fabio Cavallucci, Claudio Cerritelli, Elio Grazioli, Monza, Italy; 88

- Ricerche nel quotidiano, A.Francolino, Afran e Silvia Inselvini a confronto, Galleria San Fedele, curated by Andrea Dall’Asta SJ, Ilaria Bignotti, Matteo Galbiati, Michele Tavola, Milano, Italy; 2014 - La creazione, Premio Arti Visive San Fedele 2013/2014, Galleria San Fedele, curated by Andrea Dall’Asta SJ, D.Astrologo, I.Bignotti, Chiara Canali, M.Galbiati, C.Gatti, M. Marchetti, Kevin McManus, Michele Tavola, Galleria San Fedele Milano, curators- tutors special mention, Milano, Italy; 2013 Learned by Heart, with Airin Toscani, Galleria Adiacenze, curated by Elisabetta Scigliano, Bologna, Italy; 2012 - E quindi uscimmo a riveder le stelle: il viaggio, Premio Arti Visive San Fedele 2012, Galleria San Fedele, curated by Andrea Dall’Asta S.I., Daniele Astrologo, Ilaria Bignotti, Chiara Canali, Matteo Galbiati, Chiara Gatti, Massimo Marchetti, Kevin McManus, Michele Tavola, Milano, Italy(catalogue); - L’uomo- le tradizioni, Biennale Roncaglia Prize under25 2012, Teatro Comunale, curated by Ilaria Bignotti, Amerigo Mariotti, Elisabetta Modena, Valentina Rossi, Marco Scotti, Daniela Tozzi, San Felice sul Panaro, Italy; - Gli artisti bresciani e il disegno, Associazione Artisti Bresciani, curated by Ilaria Bignotti, Brescia, Italy (catalogue); 2011 - Sweet Sheets IV (only works on paper), curated by Zelle Arte Contemporanea, Palermo, Italy; - I can no longer associate myself, Spazio Morris, curated by Stefano Mandracchia, Milano, Italy; 2009 - BIG SUR, with Sara Gallotto, Spazio Labus, Brescia, Italy; 89

- Giovani presenze a Brescia, Associazione Artisti Bresciani, curated by Mauro Panzera, Brescia, Italy. AWARDS 2019 - Arteam Cup 2019, Villa Nobel, curated by Livia Savorelli and Matteo Galbiati. Winner of the Espoarte special prize, Sanremo, Italy (catalogue); - Premio Combat X edition, SAC Spazio Arte Contemporanea, exhibition and catalogue curated by Paolo Batoni. Finalist of the Graphics section, Livorno, Italy (catalogue); 2014 - Premio Arti Visive San Fedele, La creazione, Galleria San Fedele , curated by Andrea Dall’Asta SJ and Daniele Astrologo Abadal, Ilaria Bignotti, Chiara Canali, Matteo Galbiati, Chiara Gatti, Kevin Mc Manus, Massimo Marchetti, Michele Tavola. Curators-tutors special mention (catalogue), Milano, Italy. 2012 - E quindi uscimmo a riveder le stelle – Il viaggio, Galleria San Fedele, curated by Andrea Dall’Asta S.I., Daniele Astrologo, Ilaria Bignotti, Chiara Canali, Matteo Galbiati, Chiara Gatti, Massimo Marchetti, Kevin McManus, Michele Tavola. Finalist work (catalogue), Milano, Italy; - Biennale Roncaglia Prize under25, L’uomo- le tradizioni, curated by Ilaria Bignotti, Amerigo Mariotti, Elisabetta Modena, Valentina Rossi, Marco Scotti, Daniela Tozzi. Winner, San Felice sul Panaro (Modena), Italy.

IAGA Contemporary Art This catalogue was published on the occasion of the exhibition Rivelazioni.

First edition, 2019 – 100 copies 30 copies are signed by the artist.

©IAGA Contemporary Art Str. Cloşca, Nr. 9/11 Cluj–Napoca, Romania Tel: + 40–364 735 428 www.iagacontemporaryart.com info@iagacontemporaryart.com 91

From an idea by Alberto Perobelli Project manager Rosalba Di Pierro Alberto Perobelli Texts by Ilaria Bignotti Rosalba Di Pierro

Under the patronage of:

Translations Lidia Matei Photo credits Stefan Badulescu Member of: Graphic design Anna Azzollini Cover illustration Kalachakra / Galaxy 2 2019, thread on rope, 75 cm Ø

Special Thanks to Alberto Perobelli and Ilaria Bignotti

Silvia Inselvini