
5 minute read
POVESTEA MEA DE SUCCES- Alexandru Dragosin
POVESTEA MEA DE SUCCESAlexandru Dragosin

Advertisement
Numele meu este Dragosin Alexandru și am urmat cursurile liceale la Colegiul Tehnic "Alexandru Domșa" timp de patru ani, între 2003 și 2007. La sfârșitul clasei a douăprezecea eram absolvent și am reușit să trec cu bine examenele de bacalaureat. Acum lucrez ca inginer
la departamentul de Asigurare a
Calității la compania Betfair Romania
Development din Cluj Napoca.
După primii doi ani de studiu la liceul menționat mai sus, am decis să aleg telecomunicațiile dintre cele cinci specializări care erau disponibile pentru ciclul superior al liceului în acel moment. Telecomunicațiile mi-au stârnit întotdeauna curiozitatea și am considerat acestă calificare foarte interesantă atunci când m-am gândit la perspectivele pe care le oferea acest domeniu, adică opțiunile pe care le-aș avea după absolvire în ceea ce privește studiul sau viitoarea carieră.
Mi-am continuat studiile în același domeniu la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca unde, desigur, am urmat aceeași specializare, în domeniul telecomunicațiilor. Patru ani mai târziu am obținut o diplomă de inginer și am continuat cu un curs de Master la aceeași universitate.
După finalizarea studiilor universitare, am decis să mă stabilesc în Cluj-Napoca și mi-am

trimis CV-ul la toate firmele din
zonă care făceau angajări în acel moment. Nu am participat la
niciun curs de formare înainte de
a fi angajat, deoarece compania la care am început mi-a oferit o
mulțime de oportunități de formare pentru a mă ajuta să mă descurc mai bine sau să avansez în carieră. În timpul acestor sesiuni de formare am câștigat importante competențe și abilități tehnice, cum ar fi utilizarea de noi tehnologii folosite la locul de muncă în acel moment sau însușirea unui anumit stil de lucru cu aplicații practice în munca mea de zi cu zi. Pe de altă parte, mi-am dezvoltat și îmbunătățit abilitățile mele soft precum comunicarea, munca în echipă sau rezolvarea de probleme, care sunt foarte importante atunci când lucrez într-o echipă.

Bazându-mă pe abilitățile pe care am reușit să le acumulez la școală și pe cerințele ridicate pe piața muncii în domeniul software, am decis că rolul cel mai potrivit în această companie pentru mine a fost cel de inginer în departamentul de Asigurarea calității. Din punct de vedere profesional, îmi prețuiesc locul de muncă pentru că este o provocare, tehnologiile folosite sunt mereu în curs de dezvoltare și am întotdeauna sentimentul că învăț lucruri noi care pot fi aplicate în orice companie de
software la care aș alege să lucrez, oriunde în lume, nu
doar în orașul sau țara în care trăiesc în prezent.
Din punct de
vedere social îmi place
acest domeniu de
lucru pentru că ai șansa să întâlnești o mulțime de oameni care împărtășesc cu tine aceleași valori, aceleași interese; este foarte interesant când poți să cunoști și să lucrezi cu oameni din întreaga lume, cu care să schimbi idei sau să te angajezi în activități comune. Din punctul de vedere personal, consider că munca mea este importantă pentru companie și acest lucru îmi dă un sentiment de împlinire. Este foarte frumos când ești apreciat și răsplătit pentru munca depusă . Un alt factor important este faptul că mediul de lucru este prietenos și profesionist în același timp și simt că mă pot exprima liber fără a fi obligat să urmez un anumit tipar sau făra să mi se spună ce am de făcut. Întotdeauna decid eu însumi cum să-mi fac treaba și cum să îmi gestionez timpul și lucrul.

Demn de menționat este faptul că firma la care lucrez oferă un program flexibil de lucru, ceea ce înseamnă că pot alege orele de lucru cele mai potrivite pentru mine; există și alte beneficii, cum ar fi asigurarea medicală privată, participare la conferințe internaționale, bonusurile anuale, multe alte avantaje interesante care sunt foarte apreciate.

Ce sfat le-aș da elevilor? În primul rând, ar trebui să identifice ceea ce ar dori să facă din punct de vedere profesional, să învățe puțin despre ceea ce trebuie să facă în acel loc de muncă și să se asigure că le va plăcea să facă tot ceea ce se cere la acel loc de muncă. După ce decid asupra unei profesii, trebuie să stabilească toate obiectivele necesare pentru a obține locul de muncă visat și să le îndeplinească chiar înainte de a începe să lucreze. Să fie pregătiți să întâlnească urcușuri și coborâșuri Pagină 16
de-a lungul drumului, dar să nu renunțe și să aibă întotdeauna răbdare, deoarece beneficiile nu vor întârzia să apară. S-ar putea, desigur, să fie tentați să renunțe la planul lor atunci când vor descoperi o oportunitate mai facilă și mai rapidă de a face bani, dar ar trebui să nu se abată de la drumul pe care au început și să nu facă nimic altceva înainte de a ajunge la destinatie.
Nu sunt la curent cu ceea ce
se învață astăzi în școli, dar cred că cea mai bună lecție pe care un elev o poate învăța nu este despre volumul de informații pe care îl pot memora în anii de studii, ci despre abilitatea de a găsi toate informațiile disponibile despre o anumită problemă și să afle cum să le utilizeze pentru a o putea rezolva.
Cu alte cuvinte, ar trebui să învețe cum să învețe, cum să se gândească singuri și cum să acționeze atunci când le este prezentată o situație neobișnuită, și nu doar să memoreze informațiile necesare pentru un anumit test doar pentru a obține o notă mai bună.
Un rol foarte important în dobândirea acestor abilități este înțelegerea și acceptarea faptului că profesorii nu au numai rolul de a evalua cunoștințele elevilor la un moment dat, ci de a fi mentori și de a arăta elevilor cum să dobândească și să utilizeze aceste abilități de învățare fără de care un elev nu își poate stabili cursul pe drumul succesului.

