7Days7Nights, ediția iunie *23

Page 1

FREE!
-
Deviza noastră este: Am fost, suntem CĂTĂLIN GHERZAN,OWNER LA LEXFORD CASTEL INTERNATIONAL SCHOOL: și vom rămâne serioși și dedicaţi!
IUNIE
IULIE 2023

TO READ 8

EXCLUSIVE 4

7 DAYS 7 NIGHTS

URBAN G8UIDE NR 380

Redacţia nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicitare și pentru modificările de programe survenite ulterior

APP 10
MOVIES 12

Cătălin Gherzan:

Pandemia a fost o perioadă grea, cu un grad redus de educație. Se pare că această grevă poate fi numită

Din 25 mai a.c. sindicatele din învătământ au declanșat greva generală. Vorbim astfel de 4 săptămâni de proteste. Cât și cum a afectat greva profesorilor, actul educațional?

Grevele sunt declanșate de insuccesul și nesusținerea obiectivelor asumate de către clasa politică. Greva profesorilor, din punctul meu de vedere, este o grevă motivată de promisiunile fără finalitate, de majorare

a salariilor. Orice altă revendicare este doar formală, deoarece toate problemele ce au apărut

în educație, sunt motivul legiferării permisive sau abuzive, în legătură cu statutul elevului sau al profesorului.

4
„A doua pandemie în educație”

Creșterea salarială primită, în afara faptului că nu este deloc motivantă, se va pune în aplicare de anul viitor, timp în care inflația este și ea, în creștere continuă.

Un alt lucru pe care nu îl înțelegem este faptul că orice majorare salarială sau la nivel de pensii, într-o societate ce se bazează în mare parte pe pe împrumuturi externe și sprijin financiar din partea UE, nu poate fi decât cu majorări de taxe și impozite.

Un lucru OBLIGATORIU de luat în seamă este regresul actului educațional. Elevii mari dar mai ales cei mici, profită la maxim de aceste pauze în educație, dândule valoare de vacanțe binemeritate.

Copiii apreciază ce este mai plăcut (vacanța), decât ceea ce este necesar (școala). Și să nu uităm faptul că anul școlar a fost secționat în cinci module de câte o lună și jumătate, din care putem scădea „Școala altfel” și „Școala verde”, cercurile profesorale, punțile între zilele libere, zilele libere legale,

perioadele în care sunt bolnavi...și altele.

Pandemia a fost o perioadă grea, cu un grad redus de educație. Se pare că această grevă poate fi numită „A doua pandemie în educație”.

Nici materia pierdută din pandemie nu a mai fost recuperată, nici cea din timpul grevei nu va fi.

Și apoi ne mai mirăm de insuccesul educației și criticăm faptul că nu avem copiii pregătiți pentru examene. Bine că mai există meditațiile...

Se puteau face altfel lucrurile , astfel încât elevii din clasele terminale să nu fie bulversați?

Întrebarea are un răspuns complicat, știind că

ținta profesorilor a fost majorarea salarială, cu orice preț... chiar și al înghețării anului școlar.

Problema este că

această clasă politică care legiferează așa cum consideră, ar fi putut interpune în Legea Învățământului un articol pentru protecția elevilor în aceste cazuri ce afecteză tot mai grav sistemul educațional. Și așa cum bine știm, ce se pierde înt-o lună, nu se mai recuperează nici în zece.

5 CONTINUARE ÎN PAG. 6
7 DAYS 7 NIGHTS

Cum s-au desfășurat activitățile la instituția privată pe care o coordonezi de aproape 20 de ani, Lexford Castel Pitești și Ștefănești?

În general, în sistemul privat se lucrează. Nu spun că totul este pe roze, ci spun că atunci când îți iei angajamentul față de părinți și elevi că prioritatea numărul

1, este educația, atunci trebuie să iei toate măsurile, din timp, pentru ca educația să continue și să evolueze.

Școlile și grădinițele

LEXFORD au lucrat continuu, și mai mult decât atât, în fiecare perioadă de vacanță școlară din sistemul de stat, LEXFORD funcționează prin programul „Grădinița de vară - Școala de vară”.

Avem nevoie de copii educați și integrați în sistem, copii care să aprecieze mai mult cartea și ceea ce scrie în ea, decât televizorul și ceea ce promovează el.

În perioada de vară aveți stabilit un calendar de activități?

În cadrul programului

Grădinița de vară – Școala de vară, avem foarte multe activități recreativeducaționale, program pentru efectuarea temelor de vacanță, excursii în județ și în afara lui, tabere școlare... orice activitate care îi poate ține pe copii implicați în a învăța, a cunoaște, a explora!

Deviza noastră este: AM FOST, SUNTEM ȘI VOM RĂMÂNE, CEI MAI BUNI!

DAYS 7 NIGHTS 6 EXCLUSIVE

locuințelor!

Materialul lemnos este disponibil în cantitate de maxim 10 mc/persoană

Institutul Național de CercetareDezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, prin Baza Experimentală Mihăești aduce la cunoștința celor interesați că începând cu data de 12 iunie 2023, pune la dispoziție conform H.G. nr. 715/2017 privind Regulamentul de Vânzare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, următoarele cantități de lemn pentru încălzirea locuinței:

 Lemn CR Salcâm - 11.4 m.c., preț 455,20 lei /mc cu TVA;

 Lemn de foc Salcâm – 67.8 m.c., preț 367,50 lei /mc cu TVA;

 Lemn CR Ștejar Roșu - 24.0 m.c., preț 455,20 lei /mc cu TVA;

 Lemn de foc Ștejar Roșu - 45.0 m.c., preț 367,50 lei /mc cu TVA;

Pentru cumpărarea materialului lemnos, solicitanții trebuie să se prezinte la sediul Bazei Experimentale Mihăești, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 09.00 -15.00 pentru achitarea contravalorii volumului solicitat, cu o cerere tip și actul de identitate. Materialului lemnos se poate ridica din punctul Racovița(Mioveni) sau Conțești (Davidești), de luni până vineri, în perioada 12 iunie - 30 august 2023.

Relații suplimentare la telefon 0740.063.149.

Important!

Materialul lemnos este disponibil în cantitate de maxim 10 mc/persoană!

8 DAYS 7 NIGHTS TO READ
Mioveni: În atenția celor interesați de lemne pentru încălzirea

Descarcă și tu Argeș Ghid App –

Oașele din Argeș, în frunte cu Piteștiul, așteptau de mult timp un ghid urban digital. O aplicație mobilă simplă și prietenoasă în care veți găsi diverse sugestii de timp liber, laolaltă cu evenimentele majore care vă vor stârni interesul de a petrece un timp plăcut cu prietenii sau familia. Iat-o: Argeș Ghid App – primul ghid digital de timp liber al județului Argeș.

După primele luni de activitate, utilizatorii, sunt încântați să folosească ghidul digital interactiv al județului Argeș. Cei mai mulți provin din Pitești, urmați de București, Voluntari, Șuțești și Baia de Fier.

Statistica arată că în ultimele 30 de zile cea mai îndrăgită pagină este cea cu noutăți și informații utile despre județul Argeș urmată de paginile care fac trimitere către camerele web din Pitești.

Argeș Ghid propune și trei rute turistice pentru descoperirea județului Argeș și oferă informații prețioase despre obiectivele turistice precum Barajul de la Vidraru și Omul de fier care-l veghează sau cum i-a oferit Cetatea Poienari adăpost lui Vlad Țepeș.

Aplicația este construită în așa fel încât să fie utilă și atractivă pentru localnici, ținându-i la curent prin notificări de tip „push” cu tot ce se petrece în județul Argeș, de la știri de interes local până la evenimente și activități dedicate timpului liber.

În apropierea ta Noutatea adusă de Argeș Ghid App este modulul „În apropierea ta” prin care utilizatorul poate vedea și accesa prin harta interactivă locurile de interes, fie că este vorba de parcare, restaurante, farmacii sau magazine locale a căror informație este actualizată permanent.

„Putem vorbi aici despre educarea publicului, pe de o parte, despre adaptarea la noul context de utilizare si acces la infomatie, pe de altă parte. În viitorul apropiat contăm pe o mai bună deschidere a celor care doresc să comunice către o prezență pe mobile.” sunt de părere inițiatorii Argeș Ghid.

Aplicația este disponibilă gratuit în App Store și Google Play și este deservită de website-ul www.argesghid.ro. Argeș Ghid App este prima platformă comunitară dezvoltată din inițiativă privată dedicată exclusiv locuitorilor acestui județ.

10 DAYS 7 NIGHTS APP
ghidul digital de timp liber cu hartă interactivă!

PREMIERE CINEMA IUNIE 2023

Doamnelor și domnilor, vine vara iar cinematografele aduc premierele cele mai importante din studiourile de filme respective. Iată care sunt doar 4 dintre cele mai importante filme ale lunii lui Ciresar pentru a incepe vara în forța:

Elementar

Elementar este cel mai nou lungmetraj original de la Disney și Pixar, a cărui acțiune este plasată în orașul Element, unde locuitorii din foc, apă, pământ și aer trăiesc împreună. Povestea o prezintă pe Ember (Flamă), o tânără dură, iute la minte și înflăcărată, a cărei prietenie cu un tip distractiv și docil, pe nume Wade (Șuvoi), îi pune la îndoială convingerile despre lumea în care trăiesc.

Regia: Peter Sohn Cu: Mamoudou Athie, Leah Lewis, Wendi McLendon-Covey, Catherine O’Hara Gen film: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF Distribuitor: Forum Film România

Omul-Păianjen: Prin lumea

păianjenului

Regia: Joaquim Dos Santos, Kemp Powers, Justin Thompson

Cu: Shameik Moore, Hailee Steinfeld, Issa

Rae, Oscar Isaac, Jake Johnson

Gen film: Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF

Distribuitor: InterComFilm Distribution

Miles se aliază cu Gwen Stacy, este catapultat prin multi-vers și descoperă o întreagă echipă de Oameni Păianjen, de la Peter Parker și Miguel O’Hara la SpiderWoman și Spider-Punk. Dar și provocările le depășesc așteptările: acum se înfruntă cu un răufăcător mai puternic decât orice au întâlnit vreodată. Dincolo însă de asemănările și deosebirile cu ceilalți Oameni

Păianjeni, Miles trebuie să-și redefinească rolul de erou urban și să-și găsească propria cale pentru a-și salva apropiații; deși este doar un adolescent, riscă să schimbe definitiv viața tuturor din multi-vers. O mască poate purta oricine, dar nu toți își pun viața în joc pentru binele celorlalți. Iar arhetipul eroului există în toate culturile.

The Flash

Barry Allen/Flash își folosește super-viteza pentru a schimba trecutul, dar încercarea lui de a-și salva familia creează o lume fără supereroi, forțându-l să pornească într-o misiune pentru a salva viitorul.

Regia: Andrés Muschietti

Cu: Michael Keaton, Ben Affleck, Ezra Miller, Ron Livingston, Kiersey Clemons, Sasha Calle Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF Distribuitor: Vertical Entertainment

Indiana Jones și cadranul destinului

Arheologul Indiana Jones pornește într-o cursă contracronometru pentru a recupera o relicvă legendară care ar putea schimba cursul istoriei.

Regia: James Mangold Cu: Harrison Ford, Mads Mikkelsen, Phoebe WallerBridge Gen film: Acţiune, Aventuri Distribuitor: Forum Film România

DAYS 7 NIGHTS MOVIES
Rubrica realizată de Mihail VLAICU

LOCATIONS 6

EXCLUSIVE 4

7 DAYS 7 NIGHTS

URBAN GUIDE NR 380

Director:

Denisa Vlaicu 0723 672 190

denisa_vlaicu@yahoo.com

Reprezentant vânzări:

Emil Vlaicu 0724 634 615

Fotografie:

Paul Antonescu 0722 175 767

Tipar: Ceconii

NEWS 10
HEALTH 18

Rotativa s-a produs însă statul român este dator vândut!

Deloc de neglijat sunt noile tensiuni sociale de această dată în rândul cadrelor medicale ce amenință cu greva generală în sistem.

Amânată la 25 mai din cauza protestelor declanșate de profesori, rotativa premierilor a avut în sfârșit loc: Ciolacu de la PSD vine ca prim-ministru în locul lui Ciucă. Iar Ciucă este de acum președintele Senatului, nici mai mult nici mai puțin „decât” al doilea om în stat!

Pesimiștii și opoziția ar spune, ca să parafrazez „Vin ai noștri, pleacă ai noștri/Noi râmânem tot ca proștii/Ăia hoți, aștia hoți/Mama lor la toți”...

Optimiștii și membrii celor două partide ar spune că e momentul României ...

Ce preia noul premier? Foarte multe probleme cum ar fi, de pildă, că statul a îndatorat fiecare român cu 7.500 de euro. Pentru prima dată în istorie, datoria publică a trecut de 700 de miliarde de lei, adică peste 143 de miliarde de euro. Mai mult, din 2018 și până azi, datoria României s-a dublat, ajungând acum să reprezinte peste 50% din PIB. Procentul dă fiori nu-i așa?

Astfel, sindicaliştii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” continuă programul de proteste, cu acţiuni de pichetare a unităţilor sanitare din ţară. Mai exact, chiar în ziua instalării noului Guvern, în intervalul orar 12:00 - 12:30, unităţile sanitare au fost pichetate de cadrele medicale fără întreruperea activităţii, „ca un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai au fost (re)instalaţi la putere”.

Reprezentanţii Federaţiei sindicale lansează protestul “Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază)”.

„Din momentul lansării acţiunii, toţi medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de a adera la această formă de exprimare a nemulţumirii faţă de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale. De pe platforma dedicată protestului

în numele medicilor care subscriu la această acţiune va fi transmisă către unităţile sanitare şi către guvernanţi înştiinţarea privind intenţia de a demisiona”, precizează organizaţia sindicală, într-un comunicat de presă.

Pe lista revendicărilor se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala Lege a salarizării, adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea acestuia prin acordarea a cel puţin 50% din diferenţa dintre salariile de bază actuale şi cele prevăzute în proiectul de lege, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate, creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

Cum va fi pentru românii plătitori de taxe și impozite cu un guvern nou dar oameni vechi vom vedea împreună! Și nu, nu vrem garanția că ”ne culcăm sănătoși și ne trezim morți” așa cum afirma proaspăt unsă ministru al culturii, Raluca Turcan.

4 DAYS 7 NIGHTS EXCLUSIVE

Casa Cărţii, în fosta librărie. Cea mai mare autoservire din Pitești

Strada Părăști nr. 29B

Mioveni 0720 534 096

interior complet renovat cu influențe art-deco și un meniu surprinzător îți vor transforma ieșirile în oraș în experiențe fascinante. Pitești, str. Victoriei cu rezervări la 0722 375 621

Matteo Doamna Bălașa 13 0724 323 985

Totul la superlativ!

Piata Vasile Milea, Complex Fortuna, la etaj

Strada Panselelor nr. 2

Pitesti 0733 956 283

Strada Unirii, bl. V2E – parter Mioveni 0758 333 334

Victoriei Nr. 17/0743 066 445

L-J: 08:00-24:00, V-D:08:00-02:00

Crinului 34 (fosta Fabrică de Butoaie) 0348 45 79 43

Vineri și sâmbătă: petreceri Meniul Zilei: 12 RON

Cele mai frumoase povești sunt scrise cu suflet și pasiune. Te invităm să faci parte dintr-o poveste urbană cu gust și gusturi alese. Bibliotheque-Co ee, win an food bistro, o terasă spectaculoasă, un

Centrul Rezidențial *Aici e ACASĂ* tel 0737 711 111

Strada Victoriei nr. 30, Pitești - Argeș, 0724 329 090

DAYS 7 NIGHTS LOCATIONS 6

Bonita Pizzerie

Pţa Vasile Milea

0248/217 691

11.00 - 24.00

Bd. I.C. Brătianu 34. 0248224410, 0733956284.

Bulevardul Republicii nr. 214 bis, Pitești 0248 20.61.25 Web:http://www. mcdonalds.ro/

str. Teiuleanu 48, 0372757575

Str Jstiţiei nr 4. 0733956280, 0733956281 Garden Pub. The one.

Cornul Vânătorului

Pădurea Trivale 0722626234

Locul ideal pentru nunţi, recepţii, conferinţe, petreceri.

Armand Călinescu 32 0248612612, 0720612612, 0751612612

Best cocktails in town! All night long... Livrare gratuită la domicilui.

Pitesti Strada, Piața Muntenia 3, Pitești 110017

Câmpulung Argeş 0248530390, 0248530392 bucătărie tradiţională din stânele muscelene

Maior Gheorghe şonţu 6 0248 / 22-0444 www. jerryspizza.ro, Jerry’s Pizza App (descarca din AppStore şi Google Play)”

Curtea de Argeş, str. Negru Vodă, Bl.B5 0248728020, 0731373815 www.hotelcamino.ro

Trattoria Pizzeria

L’angolleto Primăverii 9 0720812895, 0724122753

DAYS 7 NIGHTS 8
RESTAURANTS

„Raffet. Ilustrații de călătorie”

Viața din Țările Române între 1837-1840, reflectată într-o fascinantă expoziție de gravură la Palatul Suțu

Muzeul

Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Raffet. Ilustrații de călătorie”, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), miercuri, 14 iunie 2023, începând cu ora 17.00.

„Noua expoziție își propune să aducă în fața vizitatorilor o serie de gravuri semnate de artistul francez Denis

Auguste Marie Raffet. Piesele aflate în patrimoniul Muzeului Municipiului

București au fost create ca ilustrații de călătorie, în anul 1837, în timpul unei expediții științifice la care a luat parte Raffet. Litografiile expuse urmăresc această incursiune, iar printre ele se numără imagini care reprezintă Țările Române, adevărate mărturii istorice majestuos realizate.

În anul 1837, Denis

Auguste Marie Raffet (1804-1860) se alătură unei expediții științifice - care pleacă de la Paris pentru ajunge în Crimeea - condusă de Anatoli Demidov, un bogat industriaș rus cu interese științifice, descendent al familiei Stroganov, crescut și stabilit la Paris. Din echipaj mai făceau parte: Paul Kolounoff, biologul Alexandre Nordman, medicul Jean Henri Leveille, Amedee Hout, Louis Rosseau, Henri Malinvaud, Adolphe du Ponceau, sociologul Frederic Leplay, Leon Lalanne și pictorul Louis - Auguste de Sainson. Echipajul expediției a fost gândit în funcție de domeniile științifice la modă în momentul plecării: medici, sociologi, botaniști, geologi, biologi și doi artiști.

Astfel, ei adună informații despre relief, istorie, statistici financiare, administrație, criminalitate, minerale, soluri,

observații meteorologice, populație. Efortul lor a condus la apariția unei cărți în patru volume care acoperă întreg parcursul călătoriei, Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée, par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie, cartea fiind publicată în 1840 la Paris.

Publicația coordonată de Anatoli Demidov apare în 1840 însoțită de un album cu 100 de litogravuri semnate de Auguste Raffet, care suplimentează informația vizuală din primul volum cu gravuri care compun astăzi această expoziție. Dintre ele, cinsprezece reprezintă imagini din Țările Române (zece din Valahia, respectiv cinci din Moldova). Imaginile ce înfățisează țărani în diferite ipostaze se împletesc cu cele din orașe, cu peisaje naturale în care răzbesc caii de poștă care trag căruțe sau calești.

Târgul de Sfântul Petru organizat la Giurgiu oferă un prilej nebănuit de a înfățișa oamenii din diferite comunități, prinși în activități antrenante, unii cu alții, ca o celebrare a vieții simple, așa cum o trăia țăranul valah doar la sărbători.

Gravurile lui Raffet surprind meticulos detalii de costum, de mișcare, în peisaj sau linii în portret care îi înnobilează arta. Valoarea istorică este asigurată de subiectul și contextul producerii, la care se adaugă fidelitatea realității” - dr. Nicoleta Bădilă, muzeograf și curator, Biroul Istorie Modernă și Contemporană, Secția Istorie - Muzeul Municipiului București.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 iunie – 27 august 2023.

NEWS 10 DAYS 7 NIGHTS

Beautiful Estetic Salon de înfrumuseţare

Egalităţii 10; 0248/212 489

Coafor, cosmetică, tratamente pentru lifting, extensii gene, permanent gene, make-up artistic, manichiură, pedichiură, extensii unghii, modelaj corporal, parafango, solar.

str. 1 Decembrie 1918, Bl.M1, Sc C, Cartier Gavana, Pitești. Centru de produse ortopedice șși aparatură medicală. L-V: 10.00-18.00 / 0248 219 498 www.costimarortopedic.ro

Diana Estetique

Radiofrecvenţă, Vacuum, Ultrasunete, Tunel cu infraroșii Cosmetică facială

Noblesse Estetic Salon de înfrumuseţare

Florăriei 2. 0348/445 097 (în spatele Casei de Pensii) Epilare definitivă, tratament foto-întinerire, tratamente cosmetice, microdermoabrazie ultrasunete, tratare acnee.

Pedodonţie, Odontologie, Parodontologie, Estetică dentară.

Bd. Republicii, Bl. E3a, Sc. G, M1, scara exterioară

0248/219 019

Centru de înfrumuseţare şi remodelare corporală

Piteşti, Eroilor, nr. 37 0752.816.292

Centru de Înfrumuseţare

Victoria

L-V: 15.00 - 22.00, S: 10.00 - 15.00

Hotel Victoria, et. 3 str. Egalităţii 21 220 777

Saună, solarium, masaj de relaxare, fitness, salon cosmetic.

Calea Bucuresti, bl. 20, sc. A, ap. 3, parter 215 700 "Pentru femei puternice, pentru femei care știu ce își doresc. Vino la noi și garantăm că vei primi un zâmbet de la fiecare bărbat." L - V: 10.00 - 18.00,

S: 8.00 - 14.00

Noi livrăm flori la domiciliu! 0732 406 180, 0732 406 189 www.florariaerial.ro

Mircea Eliade 20, Bl. C2, Ap. 3 ; 0348 440844, 0788 685 658

www.novaskin.ro

Exces Image

Clinica Stomatologică

Dr. Marius Stuparu

Bd. Republicii 150

0248 221 240, 0788 500 654

www.dr.stuparu.ro

Str. Ștefan cel Mare 37 (paralel cu str. Vasile Lupu ) 0722 607 720 Centru de remodelare și întreţinere corporală.

Clinică stomatologică

La noi vă veţi regăsi zâmbetul!

Dr. Dan Săndulescu Dr. Andrei Guţă Implanturi, Protetică, Chirugie OMF, Ortodonţie, Endodonţie,

0757 050 559, 0746 182 874 Salon de înfrumuseţare, manichiură, pedichiură, coafor.

12 DAYS 7 NIGHTS BEAUTY

„Plecatul de acasă nu e o soluție”

Poliția

Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a dispariției voluntare în rândul minorilor „Plecatul de acasă nu e o soluție”.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție.

În același timp, se pune accent și pe creșterea nivelului de informare al părinţilor și reprezentanților

legali asupra necesităţii implicării în prevenirea și combaterea dispariției voluntare în rândul minorilor, oferindu-le acces la resursele de prevenire dezvoltate în cadrul proiectului, respectiv încurajarea raportării acestor cazuri și solicitării serviciilor de consiliere psihologică, în orice etapă a situațiilor de acest tip.

Proiectul care astăzi își are debutul reprezintă o consecinţă a evoluției cazurilor de plecări voluntare în rândul minorilor. În perioada 1 ianuarie – 19 mai a.c., au fost căutați 3.277 de minori și depistați 3.318, unele cazuri fiind sesizate anterior și soluționate în perioada de referință.

Numărul disparițiilor de copii nu reprezintă numărul acestora, deoarece fiecare sesizare, privind același copil, este înregistrată ca o nouă dispariție.

Astfel, la data de 19 mai 2023, se aflau în evidenţă 394 de minori dispăruţi, faţă de care Poliţia Română desfăşoară activităţi specifice pentru depistarea lor. Din totalul acestora, 238 de copii nu sunt la prima dispariţie, unii dintre aceştia având multiple plecări voluntare, iar 141 au plecat dintr-un centru de plasament.

Totodată, printre cauzele care au dus la înregistrarea acestor dispariţii sunt nesupravegherea de către părinţi, aparţinătorii legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinţii.

De asemenea, tot printre cauzele care au dus la înregistrarea de dispariții sunt și starea materială precară, care determină neglijarea funcţiei de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii, abandonul şcolar sau acumularea de absenţe, rezultate negative la şcoală, creşterea influenţei anturajului negativ, precum și spiritul de aventură, libertinajul, vagabondajul.

Concluzii similare se desprind și din analiza realizată de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și din creșterea numărului de situații în care copiii și-au exprimat intenția de a părăsi domiciliul, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite de către specialiștii organizației la linia europeană de asistență pentru copii 116111 – Telefonul Copilului.

Iniţiativa se va desfăşura până la data de 30 iunie 2024. Copiilor le este dedicată și o pagină web, care prezintă informații despre ceea ce înseamnă dispariția voluntară, situațiile de risc la care sunt expuși, sfaturi de prevenire, soluții și exemple de cazuri reale consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https:// www.116111.ro/plecatdeacasa.

13 DAYS 7 NIGHTS NEWS

P-ţa Muntenia 3

/fax: +40 248 223399

+40 248 224499

www.hotelarges.ro, o ice@ hotelarges.ro

Cara Hotel

I.C. Brătianu 2

248217671, 222299, 218 045

fax: 248 219 865 www.hotel-cara.ro contact@hotel-cara.ro

Carmen Hotel

Bd. Republicii 84 248 222 699

fax: 248 215 297 - 290 433 receptia@hotel-carmen.ro www.hotel-carmen.ro

Yaky *** Hotel

Bdul Republicii nr 57, Pitesti, Arges 0755 088 255, 0248 224 227, fax 0248 224 228 yakycenter@yahoo.com

Trei stele... pe deplin meritate!

Three stars, fully deserved!

www.magicgt.ro; hotelmagicgt@yahoo.com

Metropol Hotel

Panselelor 1 0248/222 407

Calea București nr 31, Piești, Argeș

tel:+40372 480 500

fax: +40372 480 501 e-mail: reservations@ ramadapitesti.ro

Iatsa Hotel

Stefănesti, Sos. BucurestiPitesti, Km.110 0248/213 814, 0722 566 706 www.hoteliatsa.ro; o ice@hoteliatsa.ro Hotel, sală de conferinţe.

Pensiunea Timpuri Vechi DN 7 Piteşti- Râmnicul

Vâlcea, Comuna Drăganu, Sat Olteni 0747 221 416

Star Hotel Comuna Bascov

0248/270 352

Hotel, restaurant

internaţional, sală de conferinţă, bază sportivă, piscină. A fost odata ca niciodata, că, dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti... si povestea e adevărată!

Magic Gt***

Cartier Trivale

(La capătul liniei 8) 0248/271 710 fax: 0248/271 707

Victoria Hotel

Egalităţii 21, tel: 0248 220 777 „O oază de rafinament.” Hotel modern, restaurant, bar de zi, night club, săli

de conferinţă, centru de relaxare si înfrumuseţare, parcare privată, închirieri de masini, schimb valutar. Pitești Retail Park

DN 65 B, Auchan Bradu Centru comercial.Loc de joacă. Diversitate în amenajarea casei www. itestiretailpark.ro

VIVO! Pitești

Calea București 36

Legea care îi obligă pe șoferii români să folosească luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, a fost promulgată.

Șoferii au obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, așa cum prevedea legea până în prezent.

Așadar, OUG nr. 195/2002 se modifică după cum urmează: ”La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.

Șoferii care nu respectă această lege riscă să fie sancționați cu o amendă și două puncte de penalizare.

Punctul de amendă a fost

înghețat în 2023 la nivelul de 145 de lei.

TOURISM DAYS 7 NIGHTS 14
Nu uitați să aprindeți farurile! Luminile de întâlnire devin obligatorii pe toate drumurile publice

BERBEC

(21 MAR-20 APRILIE)

Ești plin de energie și determinare, iar această perioadă te va ajuta să obții rezultate remarcabile.

TAUR

(21 APRILIE-21 MAI)

Luna iunie este despre dezvoltare personală și evoluție. Ai ocazia să explorezi noi interese și să-ți dezvolți abilități.

GEMENI

(22 MAI-21 IUNIE)

Este momentul perfect pentru a-ți exprima ideile și opiniile, pentru a te conecta cu ceilalți și a forma noi relații.

RAC (22 IUNIE-23 IULIE)

Acordă atenție nevoilor și dorințelor celor dragi și încearcă să creezi o atmosferă armonioasă acasă.

LEU (24 IULIE-23 AUGUST)

Ai ocazia să strălucești și să demonstrezi lumii abilitățile tale de lider și creativitatea ta.

FECIOARĂ (24 AUGUST-23 SEP)

Acordă atenție echilibrului dintre muncă și viața personală și găsește timp pentru a-ți îngriji corpul și mintea.

BALANŢĂ

(24 SEP-23 OCT)

Este timpul să îți acorzi atenție partenerului sau să cauți noi conexiuni romantice. Fii deschis și sincer în exprimarea sentimentelor.

SCORPION (24 OCT-23 NOV)

Fii atent la nevoile corpului tău și ia măsuri pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață.

SAGETĂTOR

(23 NOV-21 DEC)

Lasă-ți imaginația să zboare și explorează noi forme de expresie artistică sau hobby-uri.

CAPRICORN (22 DEC-20 IANUARIE)

Relația cu membrii familiei poate fi consolidată prin comunicare și susținere reciprocă.

VĂRSĂTOR (21 IAN-19 FEBRUARIE)

Este momentul să îți împărtășești gândurile și ideile cu ceilalți și să îți extinzi rețeaua de contacte.

PEŞTI (20 FEB-20 MARTIE)

Fii atent la modul în care gestionezi banii și resursele materiale. Investește în dezvoltarea ta personală.

16 DAYS 7 NIGHTS ZodiaCOOL

Video EEG la domiciliuserviciu medical!

Neurologia pediatrică este o ramură specializată a medicinei care se ocupă cu diagnosticul și gestionarea afecțiunilor neurologice la: nou născuți, sugari, copii și adolescenți.

Neurologul pediatru îndrumă pe termen scurt, mediu si lung, oferă îngrijiri și consultații periodice.

Cabinetul nostru de neurologie pediatrica- Laborator Video EEG este furnizor de servicii exclusiv de neurologie pediatrică.

Oferim servicii medicale destinate sugarilor de la 1 zi după naștere până la copiii de 18 ani.

Scopul nostru declarat este de a putea asigura un serviciu exclusiv, de calitate și atât de necesar pentru segmentul catre care ne îndreptămdiagnosticare neurologică prin Video EEG la domiciliu.

Suntem singurul furnizor de servicii de neurologie pediatrică din România, care oferă: deplasare, montare, monitorizare, interpretare investigatii EEG, în confortul casei micilor pacienti.

Nu mai este necesar să te deplasezi pentru programări la spital sau la clinică.Cu o recomandare de la medicul specialist, suntem la un apel distanță.

Prioritizăm atenția și confortul micilor pacienți.

 Consultații de neurologie pediatrică on line - Dr Neurolog Pediatru, Magdalena Sandu.

 EEG la domiciliu.

w ww.eeg-pediatric.ro

* EEG de lunga durată – 6-12 ore, montare la domiciliu.

ASOCIAȚIA COPILUL –DARUL NEPREȚUIT AL

VIEȚII

Cabinet neurologie pediatrică

Relații la telefon: 0771 709 494

Adresa: B-dul Bucurestii Noi nr 50A, tronson B, mezaninul Clinicii Asymed, cabinet nr 4, sect 1, București

Mail: cabinetneuropediatrie@gmail.com

HEALTH DAYS 7 NIGHTS
18

S-a redeschis DN 67C TRANSALPINA

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu data de 16.06.2023, ora 08:00, DN 67C (Transalpina) s-a redeschis circulației rutiere, tronson kilometric 34+800 metri (Rânca)59 +800 metri (Obârșia Lotrului), în următoarele condiții:

- doar în intervalul orar 08:00 - 18:00;

- se instituie restricție de viteză de 30 km/oră, pe întreg tronsonul redeschis;

- se permite accesul doar pentru autovehiculele până în 3,5 tone.

Atragem atenția conducătorilor auto să respecte restricțiile de viteză și de tonaj impuse, să nu efectueze manevre riscante și să adopte o conduită responsabilă pe tot parcursul traseului!

19
FREE!
IUNIE - IULIE 2023

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.