Issuu on Google+

COIECTIA

„POVESTIRI

STIINTIFICO-FANTASTICE",

m ml


:,'\


307 ROKiULUS BĂRBULESCU-GEORGE ABAIIIA

OCHII

El

VIOREL BURLACU

alo, poliţia ? arestaţi raza albastră! ic

*k ic


>*°^ o ^ -o .. •• »

«I

" o"? o C 1^ o « e o>~ a o * tii o «I " a

vai 0,0

Coleciia „POVESTIRI ŞTIINŢIFICO FANTASTICE" edifaiă de revista

LHtJiinta • lehnica Anul X I I I 1 septembrie 1967 2


iOMIJLUS BÂRBULESCU GEORGE AMANIA

Şi drodată î n visul l u i monoton interveni o schimbare. Nefiresc de pâmintesn, odinioară, pe „ N o x " , el, cel d i n ţ i i coboritor, intîlnise mirosul aspru al f i n u l u i abia cosit... Asta s-a petrecut însă foarte de mult, pe cînd fusese tînăr, totuşi şi-aici ceva, ca u n miros şi o amintire, străbate încăperile, peste decenii. £ ca atunci cînd trebuia să moară şi-aproape-şi blestema copilăria, căci mirosul acela al planetei a fost o cumplită otravă. A r f i v r u t să-nţcleagă, însă doar frica î l dominase atunci. I n preajma morţii, şi-acum d i n npu frica î i dă tîrcoale — liotărit l u c r u , nimic din v i s u l l u i n u poate fi înţeles. O spaimă plouă peste tăcerea încremenită, odată cu părerea acestui miros d i n lumea de dincolo, a trecutului. U m b r e nelămurite cutreieră poteci de odinioară. A tresărit acul Indicator de biocîmp — trebuie să se intîmple ceva, trebuie I — şi, uite, străvezie, ea prinde contur î n cadrul uşii — doi ochi imenşi, albaştri, aţintiţi d i n întuneric asupra Iui. D o r u l i se ghemui atunci pe umăr, fremătător, ca u n porumbel. E a ! l i mîngîie cu p r i v i r e a umerii, zăpăcit, î i scrută faţa, aceeaşi, după douăzeci de ani, şi-şi aise că în sfirşit o să se trezească şi o s-o vadă aievea... Aşteptă, aşteptă. Ea n u făcu nici o mişcare — poate că v i s u l tot n u SC terminase. E l se ridică obosit şi trecu pragul spre cealaltă încăpere, p r i n t r u p u l şi ochii ei, care încă mai persistau ca u n abur. Şi împrejurul navei defilau stelele maiestuoase, î n t r - o rotire căreia el n u - i mai aparţinea, î n t i n z i n d demonice braţe de flăcări, total lipsite de importanţă. Spaima î l urmă ; auzea solzii îngheţaţi ai spaimei tîrindu-se p r i n cabine, îi simţi muşcătura şi iar vîscttlî ceea ce putea f i mirosul de fin al copilăriei şi-al morţii. Cit u n fel de deznădăjduită speranţă îşi întoarse faţa după ea, î n v r e m e ee d o r u l îi mîngiia tîmpla cu aripile, şi o v ă z u , palidă, lingă oglindii, privindu-1 p r i n apele azurii. O c h i i albaştri ardeau î n cleştar, tăcuţi. E l făcu u n pas şi oglinda tremură o clipă, dar ncum era iarăşi o biată sticlă, la fel de veche, cenuşie şi goală, sub jocul fascinant al spaimei care d i n nou îşi pregătea muşcă-


tura. Ii biciui frica asfa binefăcătoare şi începu să-şi îmbrace scafaiiJru!, convins că un sfirşit sau o eliberare îl aşteaptă î n aCara ndvci. Deschise trapa, se legii cu un cabiu şi ieşi. Z b u r a dt; o sută de ori mai iute ca lumina, de aceea U n i v e r s u l se preschimbase î n t r - u n noian de fulgere, uii joc de cnmete şi artificii, păienjeniş al culorilor. D r u m u l era pretutindeni pustiu, flruni care nu mai ducea nicăieri, P ă m î n l u l continua să trăiască acolo, în urmă, la peste două m i i de ani-lumiiiă depărtaie. . Aşa povestea visul ciudat din care T i u m nu izbutea să se trezească. Aparent, astronava rămăsese întreagă. Doar o pată verde, care i n întunericul cosmic nici nu se distingea, doar o pală verde apăruse pe blindaj. E r a scafandru! ei .. Sau nu, de aici începea visul cel rău, cu o sumedenie de insinuări perfide, pentru că ea, desigur, nu putuse, n-a\ea de ce să mosui'i. .Aripa dorului i so frecă de tiniplă, aripă moale şi albă de porumbel. O c h i i albaştri se deschiseseră înaintea lui, pe c i t r a n u l încremenit al bolţii. „ D ă - n i i m i n a ! — ar fi vrut el să spună. Să niă trezesc, noaptea s-a luncii peste niăsură ;" Dar, ca în orice coşmar, dinţii i se încleştaseră si nu reuşea să scoată o vorbă. îşi aminti cit luptase cu somnul, sau cu leşinul, căci mai degrabă leşin era ; atunci, imediat după accident, cînd eri controla învelişul navei, iar el ieşise din sala motoarelor, înăbuşit de căldură. Leşinase... A urmat acel coşmar în care se făcea că ea a murit, pulverizată pe metalul carcasei... Se făcea că ca murise cu adevărat şi că el s-a convins, văzînd că nu sc mai întoarce nici după trei zile, nici după trei săptămîni. Stătuse mult timp lîngă pata cea verde, î n razele proiectoarelor. Aţipea uneori, cotropit de somn, şi vedea ochii ei trişti, speriaţi şi întrebători, totdeauna întrebă toii... Porumbelul de pe umărul lui ginguri speriat şi zbură departe, î n întuneric. Aceia nu erau ochii albaştri, ci numai două puncte de lumină, ca nişte stele rătăcite prosteşte în spatele astronavei bezmetice. Şi dacă nu e vis ? Căută pe dibuite intrarea, tîrîndu-sc pe lingă cablu. Şi de cum se întoarse î n ă u n t r u spaima, care-! aştepta lîngă uşă, l-a muşcat i a i , ameţiiidu-1 cu mirosul finului — era ca o mare de fin cosit — . şi el se strădui să audă cintecul greierilor, şi greierii tăceau, încă­ păţînaţi. A t u n c i a ştiut că acolo mai e cineva, care poate-l pîndeşte, şi, de surpriză, a întors capul, strigînd fără voie : — E cine... va aici ? I a r limba i se împletici in gură şi il d u r u , aşa cum se intîmplă după ce n-ai mai vorbit cu glas tare de peste douăzeci de ani. /ilcle începură să treacă altfel de la această intimplare, şi în toate dimineţile el se trezea nerăbdător să afle urmarea. Frica î l părăsise treptat, lăsînd o tăcere plină de întrebări, î n vreme ce ea venea tot mai des, mai aproape, străvezie, ca u n v ă z d u h înflorit. Pesemne se apropia finalul. Simţurile celor d i n astronave se ascut într-atîta încît prevăd cu adevărat intimplări care vor v e n i , şi chiar T i u m verificase asta odinioară, pe „ N o x " , şi mai tîrziu.


inainte de despărţire. Sc gîndea vag Ia eşecul expediţiei şi aştepta, mai degrabă împăcat, el, caro încă nu ştia cit din viaţa lui a lost vis ; căci nu se mai putea schimba nimic, şi după ce avea să moară toate vor rămînc la fel, împietrite în zborul fără capăt, de o sulă de o r i mai rapid ca limiina. lîămăsese culcat, poate chiar douuisc cînd a v u iar certitudinea că mai e cineva, alături de el, în navă. l i plăcu să creadă că-i pa — lucrurile sc simplificau astfel, deşi prezenţa o simţise tot timpul ; dar n-ar fi vrut să admită că înnebunise, t'înd era singur şi reliniştit — o, cil de des fusese el neliniştit şi s i n g u r ! — , gîndurile i se mişcau prin cabină, scotocind pretutindeni. T i u m nu le vedea niciodată. Io recunoştea însă vocea şi mai auzea deseori ceva asemenea foşnetelor şi trosnetelor cînd se buluceau cu toatele în j u r u - i . Bineînţeles că nici acum ele nu puteau să lipsească, mai ales ,acum, cînd dorea numai vecinătatea ei, şi dorul bătea, timid, cu ciocul î n hublouri, să-i dea şi lui d r u m u l înăuntru. E r a u gînduri viclene, tirîndu-se abil, insinuante, ca apa, şi vedeau şi comentau totul. „Doarme ! — zise unul dintre ele, v o r b i n d de T i u m ca de u n străin. A dormit mereu şi visează." G î n d u r i l e celelalte se învălmăşiră — T i u m şi le închipuia ca pe o ceaţă de unde fiecare, pe rînd, căpăta contururi schimbătoare şi-apoi curgeau d i n nou împreună, de-a valma, se î n v o l b u r a r ă şi un altul se ridică, întrebînd : „ Ş i frica ?" „ î n somn ţi-e frică mereu — şopti p r i m u l . Pentru că visezi."' N o r u l de ceaţă se prelinse printre fotolii, rotindu-se, dcsfăcînd u - ş i o sută de braţe, ca să poată iscodi î m p r e j u r . „ B a eu cred — m u r m u r ă gîndul celălalt, cu u n glas nedumerit, de copil — , eu cred că totuşi mai e cineva, care-1 sperie. Acolo, i n oglindă..." „ U n d e ? — se auziră întrebări. U n d e ?" „ A zis că î n oglindă. î n oglindă..." Ceaţa gîndurîlor a b u r i oglinda. „ N u u ! — suspină atunci un al treilea, a cărui voce era înceată şi tristă. A i c i e ea. V o i n-o cunoaşteţi, cei tineri..." „Se zice c-a m u r i t ! " — spuse gîndul cu glas de copil. „Ştiu eu ? — şopti gîndul cel trist. S-ar părea că nici n u zburăm spre Pămînt." E a coborî d i n oglindă, p r i n ceaţă, cu porumbelul pe u m ă r ; î l p r i v i pe T i u m cu două ceruri sau două mări i n ochii nemăsurat de limpezi şi-apoi întinse mîinile spre fruntea l u i , străvezii ca pinzele de păianjen. „Poate — v o r b i iar gîndul cel d i n t î i , nehotărît — , poate mă-nşel, şi nu e vis, şi nici n u z b u r ă m spre Pămînt..." • .


„ M a i este cineva î n astronavă..." 1 — Oa... C i n e ? întrebă trudnic T i u m . ,; — E u , u n o m ! se auzi neaşteptat u n al patrulea gînd, i z g o - ] nindu-le pe toate celelalte ; adică u n m u r m u r care venea de d e - ş parte, ca u n ecou î n t r - o peşteră. Ea clipi şi-şi ridică alene părul negru, întoarse capul, .să asculte J ceva, dar în aceeaşi clipă se destrăma. n — Somnul... somnul... bolborosi T i u m , răsucindu-.se violent î n | patul larg, prea larg pentru un om singur. i G î n d u r i l e ieşiră de p r i n cotloane, iscodind temătoare. . l „ N u e vis, n u e ! — susură cel dintîi, speriat, din mijlocul | norului ceţos, .şi gîndurile mai tinere se grăbiră să-i dea dreptate. \ Mai e cineva aici, a vorbit !" i T i u m îşi asculta gindurile. Şi ele auziseră m u r m u r u l , deci mai \ era cineva, dar unde şi cine ? | „ C i n e eşti tu ?" — întrebă uimit gindul cu glas de copil, cu j gla.sul din copilărie al lui T i u m . | I a r T i u m se întoarse cu faţa la perete, ascunzindu-şi capul | îjitre pernă şi colţul patului, în ungherul cel mai întunecos. j „ N u vorbeşte ! — se necăji g i n d u l trist. î n c h i p u i r i , toate numai ; închipuiri !" . ,| „ L u i î i e frică — spuse liniştit p r i m u l gînd, care era şi cel j mai înţelept. înseamnă că mai e un om aici, a cărui apariţie ^ncr j aşteptată l-a speriat." 1 „ D e ce nu o femeie ? — întrebă glasul de copil. O femeie cara| să-i f i amintit de ea !" | D o r u l .se zbătu, l o v i n d u - ş i aripile ; T i u m luneca î n vis. î n \ credinţa că-i iarăşi vis, şi obosise. „i „Poate chiar o f e m e i e ! " — adie m u r n m r u l , iar gîndurile so| rotiră tăcute, î n semn că au auzit. „ U n d e ?" — voia să întrebe T i u m ş i - i scăpă doar u n gcaiiiăt, j limba î i era înţepenită ca o bucată de lemn. j — Stau aici, lîngă tine ! spuse glasul. Imaginea ei flutură o clipă, ca u n văl alb, î n vreme ce poruiii-1 belul ţipa scurt, de trei o r i . >. — A i c i n u ! .se scutură T i u m şi-şi singcră limba. A i c i , ea...' O c h i i ei albaştri... Singurătatea se rostogoli peste el, cu o avalanşă de nonsensuri, • şi pretutindeni se scutura mirosul blestemat de f î n proaspăt. ; — N u eşti nebun ! î i spuse cu biîndeţe glasul străin. N u mă i vezi, pentru că sînt altfel decit tine. | N e r v i i lui T i u m cedară : se crispa de aşternutul gol de alături | şi începu fără veste să plîngă. — Eşti u n m i r a j tu ! se î m p o t r i v i , cu primele lui vorbe d i » r tinete. M î n a mea trece... D o a m n e ! î — Sînt de-o săptămină cu tine. Ţ i - a r a citit toate cărţile, T i u m . | A fost gicu... Folosiţi cuvinte ciudate. |


E a Hc i v i , zinibind. t u porumbelul dorului alături, la marginea unor păduri i l u z o r i i . — M i n ţ i , m i n ţ i ! izbucni el. Ce prost mai s î n t ! C u m ai ajuns Ja mine fără o astronavă? Şi răsuflă adine, ştergîndu-şi lacrimile. „ D a ! — zise g i n d u l cel trist. U n d e î i e astronava ?" „ E - a i c i — se î m p o t r i v i g i n d u l cel înţelept. D a r este invizibilă» ca şi astronautul c i " . — \'ehii:ulul meu cosmic zboară alături de astronava ta I răs« pnnse m u r m u r u l . Doar că el n u poate fi detectat de tine. Ea se apropie şi atinse palma l u i T i u m cu degetele, î n t r - u n rfliiraculos sărut al niîinilor. D i n degetele ei se revărsa o linişte imensă care pînă la urmă i l î n v ă l u i de tot. T i u m auzi cum g î n d u ­ rile încep să se certe, dar n u mai înţelegea decit vocea aceluia trist, şi-apoi nici pc-aceea, pînă adormi. S-a trexit tîrziu şi visase frumos, că zboară, singur şi gol, printre stele, î n t r - o mare jerbă de raze, i n t r - o plutire nestăvilită Către ceva care putea să fie izbăvirea. E a î l veghease, cu tîmpla pe u m ă r u l Iui. — C e bine cînd visezi f r u m o s ! şopti el, m î n g î i n d u - i părul de aer. Ştia acum că e numai vis t o t u l : şi gindurile, şi iarba. — D e ce crezi ? î i răspunse tainicul m u r m u r . — M ă trezesc, spuse T i i t m , şi-ncepe v i s u l r ă u ! — T r e z e ş t e - t e ! î l îndemnă glasul. T c - a i odihnit, iar eu sînt cu tine. — Tu ? — U n om. Poate o femeie. Ţ i - a m citit toate cărţile, nu-ţî aminteşti ? — T u , mireasma ? E a .se-ntoarse spre el, cu vechea, speriata şi-iitrebătoarea p r i v i r e . Se-nfioră : D ă - m i mîna ! — N u pot, T i u m ! Sînt altfel dccît v o i , pămîntenii. — Altfel ? — Materia care mă alcătuieşte are o structură aparte, corpusculară şi ondulatorie, asemănătoare l u m i n i i . — N u mă m i n ţ i ? întrebă el, uimit peste măsură de un ase­ menea vis năstruşnic. V o i toţi. Ia tine acasă, sînteţi aşa ? — N u ! .spuse m u r m u r u l şi suna tare, tare ciudat. T i u m rîse, nici el n u ştia de ce, şi-şi clătină capul. E a se topise î n u m ă r u l l u i . — Şi cum, tu mă vezi ? urmă T i u m , curios pînă u n d e - l va duce v i s u l . M ă poţi atinge ? — T e ţ i n îmbrăţişat, fiindcă sînt pretutindeni, î n aer ş i - n c ă i ţ i T u mă respiri, te mişti şi clipeşti î n mine. — V a i , se temu el atunci. Şi n u te doare ?


—• N u niâ (iiiare ! râsiiuiiso glasul, râsunînd a f u n d , ca î n t r - o peşteră. — T o t u l c cu putinţă în somn ! ripostă T i u m şi-l bucura con­ ştiinţa asia că visează. D a r cum nu tc-mprăştii i i ; toaie părţile, prin Cosmos '.' — Corpusculii şi undele cari- mu aUaluii'sc, zise m u r m u r u l , au o atiumu aşezare, o coeziune care It- ţine slrinsc laolaltă. — Iviti un om inţclept... — O fcn»eie. — .Adevărat ? făcu el şi parcă simţi filfiitul de aripi al dorului. \ş vrea sâ ascult basmul tău, do IMKIO vii şi co cauţi. Dar cum le choaniă ? — V i n dt departe ! zise l'oineia. De foarte departe, am mers multe milenii pămînteşti cu viteza astronavei talc. — Da, e un basm frumos ! răspunse T i u m v isălor. IMai frumos decît al meu. — N u e un basm, îi r a s p i i n M / cu blîndcţo \occa. — Ba da ! Sau un \ is, o lol una. Şi zbori aşa, singură.., — Caut oamenii, T i u m ! — T o ţ i căutăm... ( u n i ziceai că le clteamă ? — N u ştiu, pănnnteanule ! Numele meu o ca o undă, şopti femeia nevăzută. U n cod matcniiUic, ile nctradus in cuvinte... — N u , zimbi el, oamenii trebuie să aibă numele lor. Şi pietrele au nume, dar oamenii... Glasul tăcu mult timp, tăcu toată ziua aceea, deşi gindurile l-au provocat pe rînd, l-au îmbiat cu întrebările lor N u m a i T i u m rămase liniştit, pentru că, m i - i aşa ?, totul o cu putinţă în somn. I se urise, singur din nou. Şi-a silit incliipuirea .să-i aducă imaginea el sau măcar glasul fiiiiţei nevăzute, şi lotuşi nici î n ­ chipuirea n u - l mai slujea ca »l(- obicei. lOra un fol de trezire, căreia i se î m p o t r i v i temător, căci şi dorul, şi gindurile dispăruseră odată cu visul. A t u n c i mincă, lacom şi mult, colindind, slăbănog şi bărbos, cabinelu, p r i n dezordinea lor, căntind nici el nu stia ce. Astronavă părea oprită dincoace de sarabanda stelelor î n mişcare. Se înnopta — lămpile luminau tot mai slab. Cabina era ne­ primitoare şi rece, ca o casă părăsită. T i u m închise ochii, ne­ putincios, şi in aceeaşi clipă il surprinse o amintire veche, n e aşteptiit de clară printre părerile şi umbrele trecutului, ca o lumină. .Aproape că simţi mirosul rece al ozonului marilor înălţimi ; Se revedea copilandru, z b u r i n d cu platforma antigravifică, singur, î n t r - o noapte ca asta, prin norii scuturaţi de furtună, acasă la el, pe r ă m î n t . Fulgere albe roteau întunericul ca pe un titirez uria.ş, l o v i n d i i - i marginile fără-ncetare, şi o dată cu el sc rotea şi T i u m — costumul său de protecţie, croit parcă d i n t r - o mie de o g l i n z i , !


fulgera el însuşi în toate părţile, încărcat cu electricitate, liăiuiul se încleştase de balustrada platformei. Ridea, sigur de sine, î n ploaia sălbatică, înfiorat de plăcere, încrezător şi teribil ca toţi adolescenţii, stăpin al furtunii. N o r i i halucinanţi i se aştcrneau la picioare, v a l u r i superbe i n t r - u n ocean nemaiintîlnit... T r e s ă r i . Lămpile se stin.seseră cu totul, începuse noaptea con­ venţională a astronavei. D a r el fremăta, aţîţat, muşchii amorţiţi î i zvîcneau sub piele, ca atunci, i n furtună... T i u m se ridică, se a z v î r l i î n picioare, adulmecînd ca un lup tină) aerul impre.iur, şi simţea apăsarea de cuşcă a astronavei. — !ntoarce-le ! îl ispiti un glas, răsunind parcă pretutindeni. Intoarce-te la tine pe Pămînt. T i u m ascultă şi, încremenit, iscodi doar cu ochii pustietatea. — U n d e eşti ? mormăi el. U n d e te-ascunzi, cu vrăjite tale ? — De ce nu vrei să te-ntorci pe P ă m î n t ? — Pentru că l-am uitat ! strigă el. N u există Pămtntul. — Ba din pricina ei... spuse glasul domol. A t u n c i v r a j a se rupse. T i u m îşi ridică privirile, muncit de nedumerire, şi totul se prăbuşea împrejurul lui ; norii turbaţi, şi fulgerele, şi ploaia se mistuiră în lucirea mată, indiferentă a pereţilor de metal. T i u m n u mai simţi degradările — se clătina iar, pe jumătate adormit, a i u r i n d , î n căutarea unor ochi, albaştri ca un m i r a j . — Ea a murit... murmură el în întuneric. Femeia nevăzută n u - i răspunse. T u nu ştii că-i moartă ? N u vezi că astronava mea stricată... — Şi dacă te-ai putea întoarce, T i u m ? întrebă glasul, cu u n tremur uşor. — (."um să pot ? — E u , care plutesc în toată nava, i-am cercetat motoarele. Comenzile lor sînt biocate, alît. F aşa de uşor .să pătrund î n reactoare... — Crezi că asta ajunge ? întrebă el încet. — Prea curind ţi-ai uitat Pămintnl, T i u m ! — M - a m chinuit să-1 uit. E mai bine dacă, oricum, nu mă-ntorc. L a - n c c p u t aş fi dat totul pentru întoarcere, dar nu era posibilă ; şi-atunci mi-am zis că, de fapt, nu vreau să mă-ntorc. M i - ă m zis ani î n şir că, de fapt, nu vreau, pînă am început să cred măcar p u ţ i n — altfel, i n f r i n t , cum mai trăiam atît amar de vreme ? C e i care zboară singuri înţeleg ; pesemne tu nu eşti singură la v o i pe na\ă. Dacă ai, într-adevăr, o navă... — Am '. ii răspunse glasul de femeie. Deşi termenul dat de tine e i m p r o p r i u . — .Şi cu ce zbori ? surise el trist şi parcă gindindu-se aiurea. — N a v a mea e numai un uriaş rezervor de energie, o energie concentrată, pe care noi o n u m i m fundamentală şi cu a j u t o r u l ;


răfuta mă deplasez şi mă hrănesc. Femeia nevăzută vorbea cn milita băgare de seamă. I>e ce te m i r i ? î n forma dispersată de a i u m , organismul meu poale p r e l u i direct energia fundamentală, care-mi întreţine f l u x u l vital. T i u m b i j b i i p r i n beznă şi aprinse lampa albastră, de seară. Oehii i l duieau ; i i inchise pe jumătate şi p r i v i impre.iur, p r i n razele slabe, aşteptindu-se să-şi vadă ciudatul oaspe. — Şi cind toată energia s-a consumat ? D e unde iei alta ? — De la oricare stea... — Ş i , cum adică, îţi poţi conduce nava încotro v r e i ? A i aparate de măsură şi comandă ? — De ce simplifici ? îi reproşa femeia nevăzută. De ce raportezi totul Ia experienţa ta de pămintean ? — N u cunosc alta ! se posomori el. V r e a u să aflu dacă lot mai visez. Spune, cum iţi conduci nava ? — F: complicat, T i u m ! î n esenţă, am organe de simţ şi simţuri noi, create special pentru zbor şi adaptate formei mele de acum. — Formei de-acum ? O spui a doua oară. M a i ai şi altă formă ? — Da. Acasă la noi, pe planetă. Acolo mă preschimb, r e v i n la corpul meu obişnuit, comparabil cu al v o s t r u , al pămintenilor. — Ce noapte lungă ! spuse T i u m , fără nici o legătură. C r e d , nneori, că am vi.sat de la-ncepul de fol ; o r i poate abia d e - a r u m înainte visez ? — Ce nu-nţclegi ? — Multe... Îşi muşcă buzele, ingindurat. E r a atita linişte, ca î n t r - o ade­ vărată noapte păminteană, încît se auzea distinct vuietul depărtat din camerele de reacţie ale motoarelor. — M i - e greu să te conving, T i u m ! — N u - m i închipui la ce vă foloseşte prefacerea corpului^ in pnde... L a ce b u n atîtea complicaţii ? — De fapt, totul se simplifică... Ştii, T i u m , ce libertate de mişcare avem astfel, adaptaţi dimensiunilor incomensurabile ale Cosmosului ? Z b u r ă m de m i i de ori mai iute decit lumina, trecem nevătămaţi chiar p r i n cromasfera marilor stele. I ţ i închipui ? — N u pot ! zise T i u m brusc. E u zbor î n t r - o navă greoaie şi înceată, la discreţia defecţiunilor de tot felul. — Dar tu experimentezi prima navă supraluminică a p ă m i n ­ tenilor ! — Ştiai ? se arătă el surprins. — Ţ i - a m citit j u r n a l u l expediţiei, T i u m ! V ă întorecaţi pe Pămînt, după efectuarea cu succes a probelor, cînd s-a produs avaria aceea. E a , soţia ta... ^ S p u n e - m i ! T u ştii tot. E a c moartă ? A m văzut, avaria a (ilocat comenzile, le-a distrus definitiv. Motoarele lucrează aceele*ate I a limită. Astea le-am văzut, d a r ce face ea ? U n d e - i ? 10


— Poate ca vise/i, pămiiUeauuk-!... , ] T i u m dăcloa ocol p r i n ceaţa lămpii albastre. Căuta porumbelul ş dorului, cu o durere nelămurită şi-o nostalgie după ceva, nic». l u i j prea limpede. j — basâ-mă să te chem i n t r - u n fel, să-ţi dau un nume, măcar | pentru noaptea asta fără margini ! i i spuse ciudatei lui prietene^ \ Am să-ţi zic A o , v r e i ? E un nume de păminteană... 1 — Vreau». — C î n d mă voi trezi, A o , am să povestesc despre tine, VÎMII i cel mai frumos al nopţii. Poate mă voi trezi î n c u r i n d , sînt destul ' de tinăr ca să-mi b i r u i somnul nefiresc. A o ! — Spune, T i u m !

-l >

— A o , citeodată mi se pare că nici n u dorm, ştii ? şopti el, i ca o taină. A t u n c i mă cuprind deznădejdea şi frica ; parcă n - a ; zbura spre Pămînt, parcă, î n t r - a d e v ă r , nava m i - a r fi avariată ţ i ; ca ar fi murit. Dar n u ţine mult şi simt din nou cum mă scufund ; i n vis. I m i aud gindurile, v o r b i n d de mine ca de un străin, o ' v ă d pe ea. — O

vezi ?

j !

— A ş a ca î n vis. Şi mi-e dor... ' j — Înseamnă, într-adevăr, că visezi... ] — Ciudat însă că somnul nu se mai termină. î m i închipui că ' au trecut pe.ste douăzeci de ani de cînd dorm. N u m a i pe tine n u ] te văd. N u poţi reveni la forma ta veche, pe care spui că o aveai acasă ? A ş vrea să te \ isez, dar dacă n u - ţ i cunosc înfăţişarea... — K greu ce-mi ceri. Chiar dacă aş avea aparatura necesară; reintegrării — şi nava ta are destul material pentru asta î n rezervela: ei — , tot nu e posibilă transformarea, fiindcă mediul tău de viaţă i pentru mine este toxic... D a r , T i u m , n u - ţ i mai doreşti Pămintul ? I — Pămintul era ea. împreună cu ca am coborit pe 17 planete. 1 N e era dor de casă, d i n t r - o dată simţeam gustul sărat al mării i .şi-atunci ne grăbeam spre Pămînt. Dar pînă la-ntoarcere ea aducea j î n cabine Pămintul, tot ce e mai frumos şi mai limpede î n lumea i asta. Ka a fost pădurea şi cerul...

j

— M u l t o mai iube.şti! — A u trecut douăzeci do ani de cînd Pămintul, ea nu măî; există. U n d e să m ă - n t o r c ? După accident s-au îngrămădit numai'; absurdităţi, dincolo de puterea mea de înţelegere. Moartea esto:^ firească doar dacă reuşeşti s-o înţelegi, altfel n-am cum s-o cred şi nici u n u l dintre noi n-o crede. i T i u m scotoci îndelung p r i n casetele bibliotecii şi scoase o cutie j cu pastile multicolore, î n ambalaje străvezii de pla.stic. L u ă una, < i i rupse ambalajul, o amestecă, i n t r - u n pahar, cu apă şi bău încet. \ — Ce faci ? se alarmă A o . î n g h i ţ i alcool ! ? — E un obicei vechi al pămintenilor. U n e o r i n u mă pot stăpîni... | C u m ai ghicit ce b e a u ? | — Doar mă aflu î n corpul tău. T e privesc şi te simt 11 d i n ă u n t r u , Ii


ştiu. L a m p a albastră îşi răspindea razele ea o ceaţă. T i u m înghiţi ultimele picături din pahar, apoi i sc făcu iarăşi foame. îşi închipuia stelele de pe cerul na*al, rotindu-se în noaptea terestră, luna peste oceanul cinipiei, peste pădurile dormind neclintite, ca un mare arhipelag. Kru neliniştii. — ;\s \rca să le simt, să Ie \ a<l ! /isc ci. H l f e l nu mai deosebesc închipuirile şi visele. Şi tu, .\(t, ai să dispari... în zori, după somn ; dar atunci am s-o găsesc oare pe ea sau din n(»u deznădejdea ? Să m ă - n t o r c ? Şi dacâ-i nînnai \ i s ? iVIă voi trezi şi iar am să rămîn rătăcitor, la-ntîmplare. — C î n d te trezeşti toate sînt altfel, T i u m ! răspunse Ao. — Greutatea e să aştepţi. M i - e dor de ea... — 'ţ'i-e dor. N-ai mai văzut-o de la accident. T u spui că-i mult de-atunci. — Mult... T i u m SC ridică brusc. II cuprinsese o agitaţie ine\|>licabilă, dureroasă, după imensa letargie din timpul somnului. T r e m u r a v i z i b i l şi încerca instinctiv să sc apuce de mobile, ca să se stăpinească. .Amintirea catastrofei devenise atît de vie, ca însăşi realitatea. — Do ce?... ingăimă el, d ă t i n î n d u - s e . îşi prinse capul in palme, parcă să şi-l smulgă. A p o i căzu, se zvîrcoli îndelung, spuse ceva nedesluşit şi iar sc zvîrcoli, ne­ putincios şi penibil, ca o reptilă. îşi puseseră costumele de zbor. Amîndoi. O trimisese pe ca în afara navei, să cerceteze stricăciunile. VA se pregati.se să intre la motoare. .Acolo era un infern. (!ele 6 000 de grade, temperatura de reacţie a cimpului propulsor înroşise conductorii. V e r i f i c ă sem­ nalizatoarele. N u indicau nici o defecţiune. îşi pierdu încrederea î n ele şi începu să verifice singur... un sfert, o treime din apara­ tură... T o t u l părea normal. Ieşi cu un ultim efort. Ştiu că o să leşine. A t u n c i o întrezări p r i n hublou. Zîmbea. „ D e ce ? se întrebă. Poate ca să-mi dea curaj..." Ochii i se întunecau periodic. Simţea că se pregăteşte ceva năprasnic, instinctul său, ascuţit la culme, ca al unei fiare, i i prevestea primejdia. Leşină. C i t a stat amorţit în leşin dacă el şi-a închipuit că trec două decenii ? G î n d u r i l e n u - i mai dădeau tîrcoale, nici dorul nu mai zbura, porumbel alb, iar ochii albaştri se a.scunsescră. — Tium, iar ai întrecut măsura! răsună deodată vocea ei. — M m m ! seinei el, trezindu-se cu un şoc, simţind cum linişteşte. Ce... ce-i afară ? 12

se


— Absolut nimic ! — T u . . . g i n d ă c e l u l e ! şopti el. lOşli foarte sigură ? — Foarte, f o a r t e ! intări ea. Haide, stai liniştit, să-ţi scot costumul. — O... ştii... murmură el somnolent. Credeam... — A fost o undă care ne-a interceptat, perturbînd indicatoarele. A t i t a , T i u m ! înghite acum asta şi d o r m i . Se trezi odihnit. Se trezise, intr-adevăr, fără putinţă de îndo­ ială. I i trebui mult pînă reuşi să-şi amintească. A l a r m a aceea falsă, pe U I mă începutul de leşin... Adică nu, leşinase cu adevărat ori avusese un coşmar. Se făcea — aşa-i ? — , se făcea că soţia lui... Cineva se mişcă lîngă el, i n dreapta. E a . Dormea cu faţa pe mina lui, cu părul negru, lucios, risipit pe pernă. Şi se mişca î n somn. întotdeauna se mişca ea in somn. — Ce bine că eşti aici ! Ce bine ! strigă atunci înfrigurat, stringînd-o la piept pină i se tăie răsuflarea. — H m ! sc î m p o t r i v i ea. A i visat iar vreo bazaconie ? Şi se lipi de el. ascunzindu-şi faţa intre g i t u l şi umărul l u i , cu intenţia să mai doarmă. — Ba nu vreau să dormi ! purunci el şi .se ridică i n cot, ti întoarse fala in sus şi o p r i v i , — T i u m ! şopti ea moale, cu ochii tot închişi, T i u m ! şi i l mîngîie. E l se lăsă să cadă inapoi şi pentru prima oară îşi aminti, nostalgic, Pămintul. Ea se întoarse ş i - l sărută, dcschizindu-şi, î n fine, ochii, lăsîndu-l să vadă două imense v a l u r i de mare înaintea răsăritului. I l mingiia mereu, netezindu-i p ă r u l cu palmele mici. ...Şi toată vremea, ameţit, înduioşat, el î i p r i v i ochii, p r i n care treceau umbre fugare, ca pescăruşii ; ii strinse p l i n de g r i j ă s u ­ flarea ciudat de liniştită, cu miros de floare... — Eşti tu, cea dintotdeauna ! ? şopti, ca să se convingă că n-a vLsat. O c h i i tăi albaştri... Dar n u , era aici, vie şi caldă, ca amintirea. — Şi-acum, ce va mai fi ? I se părea că aude foşnetul v i n t u l u i în brazi şi un ţipăt alarmat de lăstun. — A c u m luăm dejunul ! spuse ea simplu : se ridică, î n v ă l u i n du-1 cu p r i v i r i limpezi, ca apele, .surise, parcă din altă lume, şi deschise uşa spre baie. N u v i i ' . ' T i u m coborî şi el, neaşteptat de sprinten. P r i v i indicatoarele d i n cabină — astronava gonea spre Pămînt. Se uită fugarnic şi î n oglindă : u n tînăr zvelt, cu păr castaniu ; trăsăturile lui vechi, dintotdeauna. îşi scoaseră veşmintele cu gesturi încete, intrate î n obişnuinţă. Susurul duşului... I n întunericul de sub pleoape el asculta freamătul unei mulţimi de oameni strînşi la o sărbătoare. i3

s


— A j u n g e , a j u n g e ! fugi ca de sub cascada de stropi. M i - e foame ! O zi ca altele, obişnuită pină la banal. Fermecătoare. — Ce mincăm azi ? intrebă el, rezemat de porţelanul peretelui. — A z i e ziua noastră de vegetarieni, ai uitat ? A d e v ă r a t , uitase. P r i n uşa deschisă răzbătea foşnetul tunicii. Şi-o imagină cum se îmbracă, z b u r l i n d u - ş i , ca întotdeauna, părul. C î n d terminase şi el, dejunul aburea pe masă. Legumele, p r i n t r e bucăţi de gheaţă, se brumaseră, — Mănincă, T i u m ! L a ce te uiţi ? . — T r e b u i e să-mi aduc aminte. N u ştiu... Mesteca mult, cu poftă şi totuşi suferita, i n mod cert, de înstrăinare. C i n d terminară masa, cotrobăi din nou i n bibliotecă, scoase cutia cu pastile şi văzu un ambalaj de plastic, gol, aruncat înăuntru. I l răsuci între degete tăcut. — Iarăşi bei ! i l dojeni ea, i n t r i n d cu ceştile mari I n care aburca cafeaua. — N u m a i puţin ! K u n obicei vechi, ştii bine ! răspunse T i u m , d i n d u - ş i seama că mai spusese, c i n d v a , cuvinte asemănătoare. — Ce e, te-ai necăjit ! zise ca, atentă. A r ă ţ i schimbat ! — A m avut u n vis Inng... Ascultă muzică şi se plimbă p r i n toată nava. I n pasajul uneia dintre cabinelc-ccluză apăruse o trapă, care înainte n u exista. T r a p a era blocată, însă p r i n fereastra ei T i u m văzu un aparat sau mai multe, foarte complicate, şi ele inexistente pînă acum. Se g i n d i cit efort a cerut construcţia lor, cîte cunoştinţe şi pricepere. Ieşi d i n astronavă. Pata verde de pe b l i n d a j dispăruse. E I căută insistent să descopere contururile unei a doua nave, dar spaţiul d i m p r e j u r părea pustiu. Se î n t o a r s e ; ea i l aştepta liniştită. T i u m începu să lucreze, rcvăzînd notele d i n j u r n a l u l de b o r d , compictîndu-le cu noii parametri ai traiectoriei. U n e o r i se oprea cu ochii închişi, parcă adormit. T r e c u amiaza, v e n i ceasul tihnit, visător şi nostalgic dinaintea amurgului. Aparatele de proiecţie desfăşurau dincolo de h u b l o u r i imagini familiare — soarele cobora spre f u m u l zării şi raze singcrii, strecurate p r i n perdele de p u r p u r ă , cădeau pc roşul carmin al unor trandafiri, i n t r - o glastră. Departe, la marginea soarelui, u n singur munte semeţ plutea, aerian, peste ceaţa mereu mişcătoare d i n asfinţit, ca o simplă părere. T i u m p r i v i mult, rezemat de geam, pină licări î n creştetul cerului m i n u ­ natul Luceafăr. A t u n c i răsunară atingerile unor paşi şi ca i i î m ­ brăţişa u m ă r u l . — Lumea ta ! m u r m u r ă fascinată. FA se întoarse, i i luă faţa i n palme şi o strinse la u m ă r u l său. — H a i pc Pămînt, cu m i n e ! i i şopti. — T i u m ! se desprinse ea ţi-1 p r i v i lung. A i visat, d r a g u l meu ! 14


— V i n o cu mine ! s0u.se el şi ochii i se umeziră. A c u m doar e,şti păminteană. tntin.se mina şi iar o mingîie, cu sfială. — N u pentru mult timp. — Dar, A o , 'dacă poţi să te transformi... A o z i m b i , şi T i u m sc intrerupsc. — A m avut de furcă pînă v - a m descifrat codul biologic t zimbi ea şi mai tare. Şi aparatul de reintegrare ce bătaie de cap mi-a dat pină l-am c o n s t r u i t ! — A o , spuse T i u m alarmat, să nu pleci ! N u pleca, n u acuma t — Crezi că eu am să pot fi vreodată ca ? intrebă A o tri.stă. — N u asta ! se necăji el. D a r legătura noastră de la creier U creier se mai păstrează încă, şi uite... — N u .sc mai păstrează nimic, T i u m ! il întrerupse ea, rostind cuvintele cu oarecare greutate, totuşi cu un fel de încintare. E o copilărie ! — N u - i bine .să p l e c i ! .se incăpăţină el. — T e aşteaptă Pămintul, T i u m ! E u mai trebuie să rămîn, mi-o cere programul de zbor... Ao se retrase cu spatele pînă la trapa dinspre cabincle-ecluză. — N-ai .să mă uiţi ? zise T i u m , cu gustul amar şi dulce al înţelegerilor de pe urmă. -r- N u m a i dacă ai .să uiţi tu singur ! şopti ea, apoi se crispa lingă trapă. Sărută-mă, T i u m , păminteanule ! E l îşi lipi de ochii ei buzele fierbinţi şi uscate, parcă sărşi potolească in albastrul lor o .sete mistuitoare. A o se smulse cu uu efort. — Să n u mă urmezi ! A m .să mă prefac din nou î n rază, laolaltă cu aparatul, tmi pare rău, ţi-am consumat la construirea lui toată rezerva de metal din navă. Iurtă-mă ! U l t i m u l cuvînt î l spuse de dincolo de trapa închisă. încercă să păşească, dreaptă, pină la tabloul de comandă aflat tocmai în fundul încăperii, dar căzu curind şi .se tiri spre el, ne­ putincioasă. Apăsă pe singurul buton şi aproape imediat contai­ nerul c a i ' C - i adăpostea, pc ca şi reintegralurul, ieşi p r i n camcraecluză, împins de motorul său rachetă. A u a r . f i vi ut să-şi privească tovarăşii de d r u m , dar ei erau alcătuiţi din unde, invizibile acum ochilor ei albaştri, pămîntcni. Vedea numai astronava lui T i u m , depărtindu-se vertiginos. A r fî v r u t măcar să-şi amintească de cei lîngă care plecase odinioară şi care aveau să zboare mai departe fără ea, spre planetele locuite. D a r îşi amintea numai chipul lui T i u m , aşa cum i l lăsase, n e d u ­ merit şi trist, acolo, lingă trapă. Şi î n clipa aceea A o n m r i , înainte să-şi dea .seama că moare, pentru că toată uriaşa energie a corpului ci .sc consumase î n această singură z i , h r ă n i n d u - i organismul cel nou. M u r i — poate doar a p a r e n t ; poate că de fapt zbura, alături de T i u m , către o nouă integrare i n veşnicul circuit al materiei. . 15


VIOREL

BURLACU

alo, poliţia? arestaţi raza albastră REZUMATUL CAPITOLELOR PRECEDENTE Fizicianul Ricliard Stone, celebrul descoperitor al elementului numit stonit, e pe cale să sintetizeze uraniul cu ajutorul prestigioasei lui raze albastre omega. La experienţa decisivă urmează să ia parte şi sir Lloyd Stephenson, preşedintele concernului „Mondial Uranium". Acesta însă este capturat de nişte necunoscuţi; unul dintre ei, folosindu-se dc cartea de vizită a financiarului, pătrunde în laboratorul savantului pe care încearcă gă-I răpească ; o scurtă luptă ; dereglarea razei albastre provoacă o ex­ plozie : un trup zboară pe fereastră, altul rămîne neînsufleţit pe podea. Poliţia primeşte un mesaj ciudat din partea Camelyei Stone, fiica savantului : „Alo, poliţia ? Arestaţi raza albastră !'• La locul atentatului sosesc comisarul Wim, detectivul Green şi ser­ gentul Max. Autorul din umbră al tuturor maşinaţiilor urzite împotriva lui Stone este Elvis Rowen, patronul firmei „National Uranium" ; se pare însă că tînărul ziarist Gcorge Verban a dat dc un fir. Dar Rowen nu rămîne inactiv... Mergînd fiecare pe altă pistă, poliţiştii şi ziaristul fac cunoştinţă cu necontenitele surprize ale vilei Stone. Vedeta rapidă pe bordul căreia Rowen se îndreaptă spre o iiisuiă misterioasă pescuieşte trupul narcotizat al lui Stephenson. La comisariat se prezintă Camely Stone alarmată de răpirea tatălui ei ; ea neagă însă faptul că ar fi cerut telefonic ajutorul poliţiei. Intre limp la vilă, altă Camely Stone îşi recunoaşte în cadavrul din laborator tatăl, dar dispare în momentul în care Green îşi dă seama că mortul nu este doctorul Richard Stone. (URMARE DIN NUMĂRUL TRECUT) •in lui. liitrînd în biroul .său, isi ia un aer voit liniştit, deşi gîOie,..şi ordonă să-i fie adusă are.3tata. C n sufletul la gură şi plin de Imediat e.ste introdusa o femeie p l a n u r i măreţe, comisarul W i m blondă, cu părul tăiat scurt, dă buzna î n sediul comisariati.iîmbrăcată într-o rochie de sea14 . -. _|


ră, care-i scoale in rcliei" fr'Unmseţea fără cusur a t r u p u l u i . I n v o l u n t a r , W i m dă să se ridice politico.s, dar îşi aduce aminte la v i e m e că e comisar, mai ales. că o vede pe fată strîmbîiid disj)reţ,uitor din nas. O pofteşte totuşi să ia loc pe u n u l dintre fotoliile d i n faţa birou ini său şi, î n j u r î n d î n n'ind lavanda ajnbrată, deschide larg toate f e ­ restrele. — H m ! zice el, confecţionîni j u - ş i o p r i v i r e severă. — O să mă p l î n g superiojilor dumitale de felul cum atii fost tratată, izbucneşte revoltată arestata. E u am venit aici .să reclam ceva şi mă aflu în situa­ ţia u n u i răufăcător. „ E tare, gîndeşte comisarul, foarte tare. A r e şi cearcăne de ai zice că suferă al n a i b i i " . — Numele ! rosteşte el dur şi oficial. — Camely Slone..., dar nu v ăd rostul acestui interogatoriu. — Profesiunea ? continua i m ­ perturbabil W i m . — Fiziciană..., termin anul acesta Institutul de fizică nu­ cleară. — O h ! exclamă comisarul. sîntem în problemă, cum s-ar zice. Şi ce v ă aduce la noi ? maiîntreabă, apăsînd ritmic pe un buton de sub birou. E r a un m e ­ canism simplu de morse p r i n care putea oricînd să dea dis­ poziţii brigăzii de cercetări. A eum ordona să se ceară de u i genţă de la rectorul i n s t i t u ­ t u l u i toate informaţiile r e f e r i ­ toare la Camely Stone. — Nu-nţeleg despre ce p r o ­ blemă este v o r b a ? spune ener-^ vată aceea care şe dă drept f i ­

ica lui .Stone. M - a m adresat p o ­ liţiei nu pentru o problemă pro­ fesională, ci pentru tata. I s-a întîmplat ceva... A [jlecat cu un avion spre nord l'ăiă să mă anunţe. Bănuiesc că a lost răpit, — O h o - l i o ! liăpit ? N u c u m ­ va citeşti prea nnille i'omanc poliţiste ?... .Şi de unde ştii că-i v o r b a de-o răpire V întreabă W i m , api'opiindu-se iritat. — Klindcă-mi apare Ia fieca­ re sfert de oi'ă..., spune revoltată fala, ducîndu-şi discret batista ia nas. — A l i a , apaare ! rîde nervos W i m . .Şi u n d e - ţ i apare, mă rog... tăticu' la fiecare .sfert de oră ? — Pe ceas, domnule agent... — Pe ce ? sare ca ars c o m i ­ sarul. T e sfătuiesc, fetiţo, să n u - ţ i baţi joc de mine şi n u uita unde te afli. A u z i v o r b ă ! Pe ceas ! — D a , pe acest ceas. U i t a ţ i - v ă ! E vorba dc un televizor portativ. Fata se ridică, îşi scoate cieasul-brăţară ş i - l întinde comisa­ r u l u i . Acesta se uită curios la el, dar, în afară de faptul că merge cu zece minute în urmă, nu vede nimic deosebit. — Deci pe acest ceas apare domnul .Stone..., spune sarcas­ tic W i m ; amuzat şi necrezînd o iotă d i n spusele arestatei, W i m trage de remontoar ca să potrivească ceasul după al său. Fata strigă înspăimîntată : — N u , n u trageţi..., e pericol... O explozie cutreinură c'aşa. L u m i n a se stinge, u n întuneric de nepătruns se aşterne î n odaie. C u mîinile a r z î n d , comisa^ r u l aprinde lampa de b i r o u . . I n 17


faţa lui nu mai e nimeni. Uşa, d e ' la coridor e întredesclii.sâ. Se repede într-acolo, urlînd : — A l a r m ă ! Brigada volantă, adunarea ! L a punctul cinci ! D u p ă un minut, W i m , cu m î i ­ nile bandajate, se găseşte în curtea comisariatului. Cele p a ­ t r u automobile ale brigăzii i)ornesc în viteză pe şo.seaua cai-e duce î n afara oraşului spre v i l a Stone, de unde W i m abia v e ­ nise, înaintea lor se depărtează încet luminile roşii ale unui v e ­ hicul. — D u p ă ea ! răcneşte Wim. D u p ă ea ! — N u pot, strigă uluit şofe­ r u l , goneşte cu 300 kilometri pe oră... — N u mă interesează ! M a i repede, mai repede ! Cele patru maşini gonesc ne­ buneşte pe şosea, dar curînd f a ­ r u r i l e din faţă dispar în noapte. — Dobitoc am fost ! M - a dus ca pe u n copil.. M a i întîi au v r u t să mă-ndepărtcze de v i l ă , iar apoi sâ mă asasineze. Ş i - a u greşit însă socotelile. C h i a r cu mîinile astea bandajate am să le p u n cătuşele şi mai ales aces­ tei maimuţe blonde care a r e u ­ şit să mă înbrobodească. A h ! A i c i e vorba de o bandă bine organizată... P u n eu însă mîna pe ea, n-avea nici o grijă ! îşi asigură W i m interlocutorul n e ­ văzut. D u p ă cîteva minute, maşinile opresc la v i l a Stone tocmai cînd pe cerul înstelat silueta a două elicoptere zboară spre nord. — A l a r m ă ! urlă comisarul, ne scapă păsările. Mitralierele I n poziţie... Foc ! 18

C a o căţea furioa.să, o m i ­ tralieră prinde sâ tragă după • p r i m u l elicopter, fără nici un efect practic, şi imediat îşi î n - • toarce gura spre cel de-al d o i ­ lea, care începuse şi el să c a ­ pete înălţime. U n ,,ura !" izbucneşte din, pieptul comisarului. A p a r a t u l , fusese atins, şi acum cădea v e r ­ tiginos undeva, î n spatele vilei. — î n c o n j u r a ţ i locul aterizării, • ordonă W i m . N i c i u n u l să n u . ne scape.

21 Cuvintele detectivului sînt ca o lovitură de măciucă pentru bietul V e i b a n . — Dar... al... cui e t r u p u l a - , . tunci ? bîiguie el. ,. — H a b a r n-am, dar voi afla., Cert e că ai făcut o gre.şeală e~ normă lăsînd-o pe fată să plece. . — Doamne, spune ziaristul., rîzînd amar, de unde să f i ştiut? . Şi cînd te gîndeşti că ajunsesem , aproape s-o îndrăgesc • N u , te-nşeli, domnule Green ? — N u . A l t m i n t e r i de ce ne-ar fi minţit ? De ce-ar fi şter.s-o, lăsîndu-ne închişi aici ca î n t r - » cursă ? — P e n t r u mine d r u m u l e dcscliis, strigă ziaristul. Aşază-te în fotoliul acesta, lîngă mine, Itepede ! Cei doi se gliemuiesc în grabă î n acelaşi fotoliu. V e r ­ ban îşi lasă capul pe spate şi comandă i V r e a u să fac plajă ! Fotoliul începe să \irce încet, parcă prea încet pentru graba pe care o simt cei doi. — Ce se-ntîmplă ? întreabă Green.


A m repetat cuvintele pe' care le-a rostit ea cînd a plecat să se scliimbe, răspunde V e r ­ ban. P r o b a b i l că e un cod se­ cret. V i t e z a se măreşte. Fotoliul străbate plafonul, pătrunde în sufragerie, cote.şte la dreapta, trece p r i n t r - u n z i d , ,ipoi p r i n t r - o sală de mineralogie, de unde urcă din n o u . A j u n g e la o terasă enormă, plină în parte cu nisip foarte fin. C u u n zgo­ mot asurzitor un elicopter toc­ mai îşi ia zborul de pe plat­ formă şi porneşte cu viteză spre nord. D i n carlingă, fata le face cu mîna u n semn ironic. Green şi V e r b a n sar imediat din f o ­ toliu. — U i t e , acolo, mai v ă d u n u l , strigă detectivul şi o ia la fugă spre partea dinspre lac a tera­ sei. C u r î n d , amîndoi, i".5talaţi Sntr-un al doilea elicopter, p o r ­ nesc motorul şi .se iau după f a ­ tă. I n aceeaşi clipă însă, pe şo­ sea stopează patru maşini. F a r u r i l e sînt stinse î n ferabă .şi c ' duzină de oameni se ră.sfiră î n trăgători pe lîngă gardul v i ­

lei. O mitralieră începe să ţăcăne. Elicopterul celor doi luase înălţime, dar două din paletele elicei sînt retezate de ploaia de gloanţe şi de la cii-cn 300 de me­ t r i aparatul se prăbuşeşte spie pămînt

22 De o jumătate de oră Max zboară cu o viteză en;)rmă pe urma a v i o n u l u i suspect. La început cursa .se desfă.şoară fără nici u n istoric, dar de la o v r e ­ me reactorul caută să scape de sub supravegherea sergentului, executînd o serie de mişcări' aproape acrobatice. M a x însă reuşeşte de fiecare dată să nu-şi piardă d i n ochi „ v î n a t u l " E l nu-şi dă încă seama că m i ­ cul turbopropulsor în care se află este pilotat automat, m i s i u ­ nea lui f i i n d să urmeze ' întoc­ mai z b o r u l reactorului: M a n e ­ vrele sergentului coincid "m programul imprimat aparatcli de bord. L a început M a x se 119


şi miră de promptitudinea t u care reacţionează avionul său A c u m este deasupra celuilall aparat, lansînd cîteva semnale luminoase, care se v o r tot atîtea somaţii ; n u sînt luate î n sea­ mă. E n e r v a t , sergentul reduce înălţimea iji conectează reflec­ torul de sub planul drept. S n o ­ pul de lumină prinde î n t r - o pată galbenă a v i o n u l urmărit ; M a x rămîne stupefiat. Carlinga e goală. Sâ fie vorba de un aparat fără pilot ? M a x stinge brusc reflectorul. înaintea lor apăruseră luminile altui avion. C a la o comandă, reactorul îşi încetineşte iuţeala. M a x decelerează. Curiozitatea i se aţîţase la m a x i m u m . Acum îşi dă seama că avionul de sub el se ţine după un trimotor mare, greoi. Z b o r u l continuă, de data asta cei doi bolizi supersonici tre­ buind să folosească viteza mai redusă a trimotorului. De-abia acum aie timp sergentul să se uite atent p r i n carlingă. Se găseşte î n t r - o aeronavă moder­ nă, cu o singură manşă, care acţionează toate comenzile de zbor. I n stînga e un mic d i f u ­ zor, iar î n dreapta un eci-an. Sergentul răsuceşte butonul d i ­ f u z o r u l u i , şi o muzică plăcută inundă carlinga • apoi apasă claviatura televizorului : pe ecran, imaginea celor două avioane din faţă apare atît de clară de parcă totul s-ar petrece în plină z i . M a x aruncă o p r i ­ v i r e p r i n geamul carlingii i afară este încă beznă. Goana se desfăşoară monoton. Deodată pe 20 ecran se iveşte u n punct tni-

nuscul. „ O insulă !" — constată uimit sergentul. Cîteva semnale luminoase clipesc de departe. T r i m o t o r u l Ie răspunde ; în aceeaşi clipă, aparatul fără pilot .se repede spre namila de oţel, săgetînd-o cu un şir de trasoare. A v i o n u l atacat caută să scape, ripostînd cu o ploaie continuă de foc. Gloanţele însă licoşează scînteind de pe corpul reacto­ r u l u i care îşi ţinteşte adversa- i rul cu u n fascicul de raze. . ] T r i m o t o r u l se prăijuşeşte cu- > prins de o jerbă de flăcări. Imediat ciupercile a tiei para­ şute se desfac, căzînd încet spre pămînt. I n clipa următoare, reactorul se strecoară sub una dintre ele, rămîne parcă i m o b i ­ lizat, carlinga se desciiide si j a raşutatul e prins înăuntru. A p e i chepengul sare la Ioc, tăind sforile paraşutei. Celelalte două paraşute ating solul, iar oa­ menii, degajîndu-şi î n grabă chingile, o iau la goană spre o clădire ascunsă în parte de u n brîu de pomi. Sergentul, care fusese m a r t o ­ r u l halucinantei bătălii aeriene, porneşte în urmărirea reactoru­ lui. Acesta însă pare că se ÎZT beşte de un zid. Face un ocol brusc, v r î n d să fugă î n d i r e c ­ ţia opusă, dar după cîţiva zeci de metri se ciocneşte din nou de ceva. M a x se apropie şi el, trecînd pe deasupra in.stilei. O lovitură neaşteptată î l proiec­ tează inapoi, de parcă un r e : sort nevăzut i-ar f i respins paratul. T r ă g î n d instinctiv de man.şă, M a x îşi redresează tur^ bopropulsorul şi priveşte spre uscat, unde reactorul încearcă zadarnic să ia altitudine. C h i a r


şi sus, sus de lot, .se i/.beste dc ceva, fiind silit să coboare, M a x nu înţelege nici acum nimic. Ce obstacol li se pune mereu în cale ? Sergentul işi ridică ocliii de pe ecranul televizorului : bcy.na de afară i se pare mai puternică, dar cînd se oliişnuieşte cu întunericul M a x des­ coperă şi explicaţia enigmei : un peietc de raze alba,stre. ca o colivie transparentă, se bolteşte deasupra insulei. î n ă u n t r u l c u ­ polei, totul e luminos ; cîţiva oameni, urmăresc zborul reacto­ r u l u i , care se loveşte ( , i un bondar de pereţii palunnliii in care a. fost prins. A v i o n u l se mai roteşte de cîteva o r i , apoi, renunţînd la jocul acesta fără ie.şire, pierde din înâl'iiue şi aterizează. M a x pi'iveşte iar p r i n televi­ zor, împingînd teleobiectivul la maximum, .los, pe insulă, reac­ t o r u l se oprise. M a i multe s i ­ luete se reped spre el. U n om voluminos se urcă şi deschide carlinga. C u toţii rămîn stupe­ fiaţi. N i c i M a x nu e mai puţin mirat, deoarece în reactor nii mai e nimeni. C u m de a fost posibil sa dispară trupul pescuit din văzduh ? U l u i ţ i de misterul acesta de nepătruns, cei de pe insulă pornesc gesticuiînd spre grupul de pomi care maschează clădirea. I n luminiş l.)tul r ă nn'ne liniştit. M a x vreii y-ă ia înălţime, dar pentru prima (..••ră aparatul nu răspur.de la co­ menzi şi coboară aproape de n i v e l u l apei. Ca la un semnal misterios, planurile t u r b o p r o pulsorului său se trag uşor î n a ­ poi şi dedesubt apar tălpile u nui veritabil hidroavion, care

amerizează. De-abia acum ser­ gentul constată că pînă -itunci pilotase cu conştiinciozitate un aparat teleghidat şi, zîrr.bind, se lasă în voia so.ii'lci. P r i n t r u i i spal.iu detectat de piloiul ciberiieiic. luiva lui .\l;i\ cilnnecă pe v a l u r i şi acoste,i,-.a cuminle. C a r l i n g a se rabate şi sergentul descinde pe un loc ferit, la u m ­ bra deasă a pomilor. P r i n t r e tulpinile subţiri se vede luminişul. I n mijloc, micul i'caetor pare o pasare argintie. mi[)ăiată. M a x vrea să se c o n vn\gă cu ochii .săi de misterioa­ sa dispariţie, dar i;rup de oameni năvălesc 1,1 luminiş. ttăscolesc încă o datu aparatul şi, î n j u r î n d de mama focului în mai multe limbi şi dialecte, se înapoiază în clădire. L u m i n i l e de pe uscat .se sting şi peste tot se aşterne haina neagră a nopţii. T î r î n d u - s e , .ser­ gentul ajunge acum lîngă a p a i-atul pe care luna aşezase pojghiţă ca de gheaţă. I n clipa cînd M a x vrea să se ridice, o trapă ie deschide lateral. P o l i ­ ţistul se face una cu pămîntul. Cele două scaune se trag î n t r - o parte şi se iveşte t r u p a l u n u i bărbat. Cvi luare-nminte se dă jos, apoi se topeşti' în întuneric. C a o umbră, M a x se ia după el. După cîţiva paşi. iirmăritul se opreşte brusc şi auroaiie --e cioc­ neşte de sergent. — De ce mă uriii;irc>sti ? ros­ teşte domol necuno;,cutul, fî-ră a se întoarce, O rază de lună pătrunsă p r i n desişul foşnitor îi luminează p r o f i l u l , De-abia a cum observă M a x că omul este îmbrăcat cu un halat albastru. 21


— De ce taci ? T o ain între­ bat de ce mă urmăreşti ? D u m ­ neata doar n u eşti de aici. N u eşti c u ei. O m u l se întoarce .spre ser­ gent şi, p r i v i n d u - l , pufneşte î n rîs. M a x întreabă înciudat i — De ce rîdeţi ? Ce este h a z ­ l i u î n afacerea asta încurcată ? — Uîd din p r i c i n a apariţiei dumitale caraghioase... Ş i , ob* s e r v i n d figura perple.xă a ser­ gentului, omul adaugă ! M i - a i luat cea mai bună cămaşă de noapte pe care o aveam. M a x îşi dă, î n sfîrşit, seama de situaţie şi, privindu-.se, p u f ­ neşte la r î n d u l său î n rîs. I n ­ tr-adevăr, plecarea lui i^recipitată pe căile apei î l surprin.sese î n cămaşa pe care i-o dăduse valetul-robot. — Sau v r e i să faci pe stafia?! î l tachinează celălalt. — Să lăsăm întrebările, ros­ teşte glacial sergentul. Poate a r f i mai bine să-mi răspunzi dunmeata cine eşti. — K u ? A i dreptate, an-, şi u i ­ tat să mă recomand. Slone — fizicianul U i c h a r d Stone... D i n stînga se aude u n z v o a de glasuri. L u m i n a năpădeşte iarăşi poieniţa. C e i doi .se uită îndărăt. V a c a r m u l se îiitoţeşte, sergentul vede cum nucul r e a c ^ tor începe să ruleze uşor. M a x î l urmează pe pretinsul .Sl(;ne ; ei trec p r i n desiş, a[jropiindu-se spre a vedea mai bine l u m i n i ­ şul. C u un zîmbet abia percep­ t i b i l î n colţul g u r i i , cel care se recomandase ca f i i n d celebrul fizician îşi aţinteşte p r i v i r i l e asupra a v i o n u l u i . A p a r a t u l se ambalează şi deodată porneşte 22

spre g r u p u l oamenilor. Aceştia se risipesc î n panicii. A v i o n u l pluteşte pe loc. O a m e n i i se r e ­ grupează, dar aparatul se r e ­ pede iar asupra lor. M a x priveşte cînd jocul a v i o ­ n u l u i , cînd pe omul de lîngă el, care pare să aibă d a r u l de a hipnotiza u n obiect neînsufleţit .şi care se distrează Ciiorm de spaima celorlalţi. A v i o n u l îi f u ­ găreşte pe r î n d sau în giup', apoi se întoarce docil la locul de unde a plecat. Plictisit parcă de acest joc; necunoscutul î l prinde pe M a x de mînă, trăgîndu-1 printre pomi. A j u n g la u n alt luminţş, mai mic. Să n u te sperii, î i spune sergentului, oprindu-se la rădăcina unui pom şi aplecînc) o creangă. Imediat pămîntul încei>e să se lase. C e i doi coboa­ ră a|)roape o jumătate de minut î n acest ascensor neobişnuit! Deasupra n u se mai vede nimic. Misteriosul lift se opreşte în dreptul u n u i culoar luminat ziua. O m u l în halat albastru o ia înainte şi M a x î l urmează as­ cultător. D u p ă cîteva colţuri, d r u n u i l este blocat de o uşă de oţel. O răsucire a cîtorva butoa­ ne şi placa metalica se trage î n lături. lată-i î n t r - o cameră ciudată, ai cărei pereţi erau uriaşe tablouri de comandă. Necunoscutul manevrează o pîrghie şi pe un iscran apare imaginea celor de sus. M a i sînt încă I n j u r u l aparatului. — Nemernicii... a u crezut că m-au învins... E i bine, le voi da p r i l e j u l să-mi cunoască p u ­ terea (şi, zicînd acestea, p r e t i n -


Sul stone apasă po q manetă). Pe ecran apare o irr.agino ca do ccşmar. Uscatul se lasă brusc. j a r apa năvăleşte de [iretutindeni. C u p r i n ş i de panică, cei din luminiş îşi caută salvarea în clădirea din f u n d , dar aceasta n u se mai vede. P a i c ă intrase î n pămînt. M a x priveşte ca hipnotizat cum apa tălăzuie.şte cu furie de j u r - î m p r e j u r . Singur\il loc r ă ­ mas u.scat e luminişul. A c o l o oamenii se agită disperaşi, căţărîndu-se pe reactor. Zorii l ă p toşi conturează clar peticul de pămînt lins de v a l u r i l e f l ă m î n de. Deodată lumina din Sfila unde sînt cei doi se înroşeşte, ţ i bancheta pe care stau se răs­ toarnă. A m î n d o i cad î n gol, ca î n t r - o prăpastie fără fund. U n hohot de rîs strident şi glacial răsună î n urma lor ; — H a ! H a ! H a ! Crapă î n fundul mării... E u sînt stăpîn tivi şi eu v o i fi peste tot. A u z i tu ? Peste tot ! E u , doctorul K i yatsu. , D u p ă căderea celor doi, î n perete se cască o \3şă p r i n care intră un om îmbrăcat î n t r - o sa­ lopetă argintie. Rîsul se aude din nou, şi mai sălbatic.

23 Deşi cu două dintre paletele lui frînte de ploaia de gloanţe, elicopterul n u se prăbuşeşte, ci îşi desface patru aripi laterale, care î l ajută să planeze uşor pe

deasupra păduricii. Green î n ­ cearcă o manevră şi, asc\iltâtor, elicopterul aterizează î n ­ t r - u n luminiş ; V e r b a n recu­ noaşte imediat locul unde îşi lăsase la sosire avionul. — A m avut noroc ! spune ziaristul, sărind d i n carlingă. — K fqrmidabil cîte n ă z d r ă ­ v ă n i i a imaginat Stone ă s t a ! D a r , st !... Pădurea se însufle­ ţeşte. Pînă la ei răzbat glasuri care se apropie, însoţite de zgomo­ tul crengilor trosnind aspru svih tălpi. — C e facem ? V i n cei care ne-au doborît... — C r e d că sînt aproape o d u ­ zină. O să le cădem î n braţe, mai spune detectivul, scoţîndu-şi d i n buzunar revolverul. A i armă ? — A m , dar cred că n u v a f i nevoie. U n d e v a , p r i n apropiere, m i - a m lăsat a v i o n u l cu care am venit. Uite-1 ! Dacă ne g r ă ­ bim... L a umbra pomilor, Green desluşeşte c o n t u r u l zvelt al unei fuzee. — E - n regulă, rîde detectivul. Ne putem continua zborul... — B a n u , pleci numai d u m ­ neata şi urmăreşti elicopterul; E u o să mă duc î n v i l ă . E n e ­ voie să rămînă şi aici cineva. Glasurile urmăritorilor se aud tot mai aproape. — D a r bine, dacă rămîi te v o r prinde. C u m o să .«icajpi de ei 7 , 23


— N u rămîn. Mă agăţ de uu l)lan al a v i o n u l u i . Dumneata ciecolezi cu viteză redusă -şi toi aşa treci peste vilă. A t u n c i o să sar. Mai repede însă ! N u mai avem timp de pierdui. , Glasurile .se disting iot jnai clar. Cîteva siluete se gliices' printre pomi. A p a r a t u l deco­ lează v e i t i c a l , o ploaie de gloanţe il împro.şcă. dar el dis pare la timp, după coroana co­ pacilor-.

24 . l':iico|itei-ul doboiit a căzut undeva, în pădure, dai- pînă să ajungă poliţiştii acolo fugarii se făcuseră nevăzuţi. î n j u r î n d de marna focului, W i m nu ştie cum să acţioneze. Deodată aude un şuierat carac­ teristic. Comisarul îşi aduc - • ininte de luminişul în care v ă ­ zuse cele două avioane şi, în fruntea brigăzii l u i , fuge î n ­ tr-acolo. Prea tîrziu ! Fuzeea pornise uşor şi, deşi poliţiştii trag după ea, gloanţele n-o mai ajung. T o t u ş i , W i m întreză­ reşte o siluetă care cade

pe

acoperişul v i l e i . C o m i s a r u l se învîrleşte cîte­ va momente buimac, apoi întoarce întărîtat

spre

se

miste­

rioasa clădire. „ T o t aici trebuie să —

caut se

lămurirea

resemnează

bandiţii d i n

avion

misterului c l . Şi dacă au scăpat,

trebuie să-i salvez pe G r e e n şi 24

pe M a x , dc la care n-am mai priinit nici o veste". După ce ezită între mai multe variante, W i m trage concluzia că pentru a pătrunde în citade­ la profesorului Stone e neces.u' s-o ia cu asalt. De aceea ordonă încercuirea v i l e i şi recomandă ca totul să se fncâ în coa mni [jerfectâ linişte. Nu c i a exclus ca î n ă u n t r u să nuii existe cîţi­ va bandiţi. Poliţiştn se risipesc pe f u r i ş . î i i i p r e s u . - i n d vila. A iLiiu un şoarece n u mai poate trece neobservat. W u n le ordonă în şoaptă agenţilor săi şă escaladeze pereţii, ca să p ă ­ trundă cu forţa prin ferestre, î n parterul clădirii. Poliţiştii se caţără pe cornişe, forţează giurgiuvelele ferestre­ lor, dar, în clipa în care >or să sară î n ă u n t r u , o ceaţă a l ­ bastră se răspîndeşle la lei-estre, iar o forţă stranie îi răs­ toarnă peste straturile de flori. Repetînd de mal multe ori m a ­ nevra, poliţiştii sînt de fiecare dată daţi peste cap. Ca In i,in semnal, geamurile lorţale se î n ­ chid fantomatic. Comisarul se cutremură în faţa acestor cc.ntraatacuii mute şi este convins câ toată c-lădu-ea e plină de bandiţi. — î n acest caz, stris'?. î n d i r j i t W i m , trebuie să re,-ur,!,'eni la argumente f i r i . îşi recheamă poliţiştii şi te ordonă luarea la ochi a feres­ trelor. V o r da u n asalt armat. în liniştea nopţii, băieţii bravului comisar se aşază î n


trăgători de jur i i r i i i e j u r u l \ lei, ţintind cu anneie ouloniaU ferestrele întunecate în dreptul cărora stăruie o rămiişiţă de ceaţă albăstruie. — Foc ! răcneşte W i t n . O ploaie de cioburi cad la teme­ lia vilei. Foc ! A doua rafală pătrunde prin geamurde sparte. Foc ! Foc ! Foc I Noi salve i z ­ besc clădirea. V i l a dispare, î n ghiiită de fumul împuşcaturilor ame.stecat cu aceeaşi ceaţă ce pare a creşte ele undeva din pămînt, de peste tot. Foc ! urlă din nou comisarul, prins de v ă ­ paia acestei ciudate lupte. Do data asta în.să. o ploaie di gloanţe fluieră pc deasupra ca­ petelor. Alia ! strigă W i m . T r a g şi ei. I n sfîrşit, s-au dat de g j l : Foc ! O altă salvă le răspunde. Şi încă una! L a atac! urlă Wi'-.i in culmea furiei. L a atac î Ksealadali vila. C a un singur om, întreaga brigadă .se aruncă înainte. Din ceaţă le iese î n întîinpinare un g r u p de siluete înarmate şi sc încinge o luptă acerbă care ţine cîteva minute. F u m u l îi î n v ă ­ luie pe toţi ca un giulgiu s i ­ nistru. Şi deodată W i m se de/meticeşte. — -Staţi ! O p r i ţ i ! ţi[)â el dez­ nădăjduit. Ceaţa se risipeşte ca prin f a r ­ mec. I n lumina palidă a lunii se zăresc trupurile celor c&/.u\,i. U l u i ţ i , agenţii îl privesc pc c o ­ misar. Acesta arată spre v i l ă .

Clădirea dispăruse. Poliţiştii se luptaseră între ei. Pe jos zac unsprezece răniţi uşor şi unul grav. Pe locul unde cu cîteva minute înainte se înălţa v i l a .se întinde acvmi un imens pătrat pe pietriş, în mijlocul căruia susură liniştită şi parcă ironică o fînlină arteziană.

25 Inli'ebninliiul co(kirile şi sis­ temele de comenzi ştiute, G c o r ­ ge V e r b a n , coboară cu fotoliul în marea sală dc la parter. L a intrarea lui totul se luminează a giurno. Ziaristul sare din ne­ obişnuitul său vehicul, iar acesta îşi continuă singur d i u ­ rnul. Deodată, în spatele lui, o uşă se dă în lături, şi în ca­ d r u l ei se iveşte silueta suplă a unei tinere. I n mîna dreapta ţ i ­ ne un revolver ciudat. — Sus mîinile ! strigă e;, cu glas ferm. .Speriat, V e r b a n se lâsuccste pe călcîie : — Camely,., adică domnişoa­ ra Stone. rosteşte el stupefiat. C u m ai apărut ? Parcă erai... Fata se uită ţintă la el, nedu­ merită. — Cine eşti dumneata ? îl întreabă. Cine e>ti şi de unde mă cunoşti ? — C u m , n-ai plecat ? îi răs­ punde tot cu o întrebare V e r ­ ban. Şi cînd te gîndeşti că Green a fugit în urmărirea d u ­ mitale, adaugă el amu/at şi se 25


îildreaptă spre ca. O flamă m i ­ nusculă ţîşneşte d i n ţeava r e ­ v o l v e r u l u i şi ziaristul se simte complet paralizat. N u mai poate decît să vorbească : — D a r , domnişoară Camely, ce sînt glumele astea ? — V ă d că eşti informat în ceea ce mă priveşte, dar n-ai să mă amăgeşti. Cine eşti şi ce cauţi î n casa mea la o a.semenea oră ? C u m de ai reuşit să p ă ­ t r u n z i aici ? Răspunde-mi, că de nu... U n ropot de împuşcă­ t u r i o face însă să-şi întrerupă fraza şi o ploaie de cioburi n ă ­ văleşte î n cameră. Fata tresare şi, lăsîndu-şi pe masă arma cu raza îndreptată spre V e r b a n , se repede î n vestiar. Imediat la fereastră apare perdeaua de protecţie. De afară se aude o nouă salvă, dar de data asta î n ă u n t r u n u pătrunde decît zgomotul. — A m i c i i dumitale, desigur, rosteşte ea duşmănos. — Domnişoară Camely, dar îţi iur... De altfel, acum o j u ­ mătate de oră atît eu cît şi de­ tectivul Green ţi-air. povestit tot ce ştim... — M i - a i povestit ceva mie ? C r e d că visezi... sau poate doar încerci să cîştigi timp... A f l ă că acum 15 minute eram încă la poliţie, unde m-a arestat u n c o ­ misar şi prost-crescut, şi trăsriind a lavandă... O oră in-a ţinut imbecilul... — A t u n c i înseamnă că detec­ t i v u l are dreptate... 26

— C e detectiv ? — Detectivul Green, pret izează V e r b a n , î n timp ce de afară răsună noi salve. — Dacă mai trag mult aş.i, m u r m u r ă fata v ă d i t îngrijorată, se consumă complet rezerva de energie şi v i l a n-o să mai fie izolată. Asediatorii v o r intra nestingheriţi. T r e b u i e să rie f a ­ cem nevăzuţi. Dumneata vino cu mine, dar fii atent : orice gest pripit îţi aduce paralizarea. I a - o înainte şi mai „aminteş­ t e - m i " ceva din cele ce mi-ai mai spus acum un ceas. Cine ştie, poate am să-ncep să te cred, încheie ea ironic, p o f t i n du-1 cu un gest spre o uşă care se deschisese î n perete. I n mers, ziaristul începe să-şi' repovestească aventurile. In sfîrşit, ajung la un tablou de comandă de la demisol. Fată apasă pe o manetă roşie, şi u n u r u i t straniu se aude î n toată casa. Ră.suflînd uşurată, îl p r i ­ veşte atent pe ziarist : — M ă întreb, domnule, ce să cred din cele ce mi-ai spus... E u sînt aici... cealaltă — susţii dumneata — e plecată u n d e v a cu un a v i o n . — Poate a fost o intrusă... spune V e r b a n . O r i poate d u m ­ neata eşti o intrusă... nici eu n u mai ştiu ce să cred, adaugă z i a ­ ristul, simţind cum întreaga clădire se lasă uşor î n jos, ca uii lift uriaş. Cert e că semănaţi ca două picături de apă...


dc-mi dacă mă auzi ! De ce ţiu răspunzi? A p e l u l se repetă de cîteva oii Numai după ce ridică deasu­ pînă să priceapă Green câ el p r a n o r i l o r fuzeea, G r e e n r e u ­ e de fapt G.S. T r e c î n d pe enu • şeşte să vadă departe, înaintea sie, le raportează celor de jos sa elicopterul pe care î l u r m ă ­ unde se află. Kezumîndu-şi a-. rea. O b s e r v î n d că acesta se a m ­ venturile, le recomandă să facă balase î n t r - u n zbor foarte iute, o descindere urgentă la v i l a fi^ neaşteptat de iute pentru un zicianului Stone, care fuse.şe asemenea aparat, Green accele- • asediată de u n grup numero.'» rează la r î n d u l său. Recapitude necunoscuţi, de care «>i abiaţ l î n d rapid peripeţiile serii, de pulu.se scăpa. la intrarea î n v i l ă şi pînă în AClînd de isprava comisaru'momentul î n care şi-a dat .sea­ lui, Green izbucneşte în rîs : se ma de minciuna aşa-zisci C a ­ lua.scră reciproc drept duşmani. mely Slone, în mintea detectiA p o i detectivul intră î n legătu­ •vului se face oarecare lumină. ră cu W i m , care îi transmite L,efiînd între ele unele elemen-că-1 va urma imediat cu cel mai te constatate pe parcurs, G r e e n rapid avion al poliţiei. ajunge la anumite concluzii. — V ă d în faţă o insulă, spune E l e sînt însă atît de uimitoare, deodată Green. Elicopterul înce­ încît detectivul abia îndrăzneşte pe să coboare. I l urmăresc. Ş i să şi le formuleze. T o t u l d e p i n ­ după ce comunică coordonatele de, îşi spune el, de rezultatul locului, detectivul îşi întreruj>p acestei u r m ă r i r i şi de felul cum convorbirea. v a reacţiona femeia din elicop­ A p a r a t u l în care este fata c o ­ ter atunci cînd î i v o i pune î n ­ boară încet deasupra insulei, a trebarea capitală „Cine eşti poi pare să .se izbească de ceva dumneata, donmişoară Stone ?" şi ia d i n nou înălţime. U i m i t , d e ­ Desctiizînd aparatul de radio, tectivul priveşte î n jos spre os­ Green încearcă să stabilea.scă t r o v u l scăldat î n razele ^lunii. legătura cu .staţia de t r a n s m i Cîteva l u m i n i dan.sează dea.susie-recepţie d i n maşina poliţiei.

26

Se chinuieşte însă zadarnic. Postul chemat n u răspunde. Green la.să totuşi aparatul des­ chis pe recepţie. D u p ă cîteva minute, î n carlingă pătrunde clar un glas i — A i c i Meteor 5... A i c i Me­ teor 5... G.S., m-auzi ? R ă s p u n -

pra l u i . G r e e n are impresia că, î n t r - u n luminiş, întrezăreşte u n avion. D a r n-are vreme de ob­ servaţii, pentru că elicopterul se stabileşte r a p i d pe vechea rută spre nord. Incercînd să reia legătura cu Meteor 5, Green n u reuşeşte decît să blocheze c o i n 27


plet d i f u z o r u l . Pe lungimea de undă ştiută abia .se mai aude o melodie de dan*-

27 C'omisand îşi dă seama piea t î r z i u de renghiul pe care i-1 jucase v i l a . Sub pietiiş se afla un planşeu betonat, de netre­ cut. Se mai văd numai dărîmăturile aripii avariate de e x p l o ­ zie. C u o ultimă speranţă. W i m caută canalul in care căzuse şi, în cele din urmă, îl găseşte, fşi lasă agenţii sâ facă o pază strictă în î m p r e j u i i m i şi le o r ­ donă să raporteze orice l u c r u ieşit din comun. în ceea ce-l priveşte, W i m se aruncă din nou cu î n d î r j i r e in braţele aventurii. îndată ce pătrunde în con­ ductă, comisarul începe să a l u ­ nece ca pe un tobogan. Folo­ sind v i i t u r i l e ghetelor, i z b u ­ teşte să micşoreze viteza. C u ­ r î n d , se izbeşte de un perete metalic. D r u m u l îi e închis. C o ­ misarul îşi scoate lanterna. C h i a r lîngă fruntea l u i trece o ţeava cît piciorul unui om. Prin ea se aude un zumzet de ab­ sorbţie. L u m i n î n d şi cercelînd micul cămin unde se oprise, W i m descoperă cîteva î n c h i z ă ­ tori. Se străduieşte în zadar să le deschidă. U n capac se trago însă singur în lături, î n clipa în care apa încetează să curgă, şi comisarul pătrunde nestingherit 38

î n t r - u n bazin destul de mare, gol, cu pereţii din mozaic. C a ­ pacul se închide in .;ratele comisaiului, iar un glas melodios îl face pe W i m s.J se întoarcă brusc : — Ce doriţi ? Baie s a u ştrand ? N ă u c i i . W i m se răsuceşte me­ reu pe călcîie, căutînd să-1 vadă pe cel care vorbise. Z a ­ darnic ! Vocea venise de u n d e ­ v a , parcă din tavan, parcă din pereţi. Comisarul, care n u i u noştea nici una dintre tainele v i l e i , tace, încei'cînd să-şi î n ­ ghită nodul din gît. îşi dă sea­ ma că nimerise într-uii. loc de unde n-are cum să iasă. De j u r î m p r e j u r totul e din beton ; nici o uşă, în afară ds capacul de unde venise. Doar sus, sus de tot, la vreo zece metri, se v ă d cîteva manete. Practic însă, lui W i m îi este imposibil să ajungă pină acolo. Perseverent, comisarul în­ cepe să cerceteze fiecare cen­ timetru pătrat din peretele po care sînt manetele şi iată că norocul, acest factor care se aliază citeodată pîn.a şi cu p o l i ­ ţia, î l a j u t ă : sprijinindu-se î n genunchi pe una dintre plăcile de mozaic ale pardoselii, W i m e.ste aruncat î n l ; - o parle df o lespede care apăruse din pereţi. A m e ţ i t o clipă, eroul nostru işi revine repede şi cii u n s.tlt ne­ aşteptat pentru cele 93 de k i l o ­ grame ale l u i se fereşte din ca-


lea unui mic sul)mariu ( a i ' înainta spre el, ttlunecîiui pi roţi. Comisarul e aproape invi tat să urce. D a r o serie de b ă ­ tăi puternice îl tac să p u n i tirectiea pe pardoseală. Percepe slab voci ce-1 strigă. Sint bi-a v i i lui băieţi, care, observînd câ nu dă nici un semn de viaţă, îi veneau lu ajuloi \\i;n sinile ceva ca o căldură i u p r i i i / î i . d u - i inima .şi stabileşte prin morse legătura cu

cei

de

afară,

li

linişieştc. spunîndu-le că-i să­ nătos şi totodată le comunică faptul că va porni eu vm .sub­ marin în căutarea lui Green. A p o i W i m se urcă în submersi­ bil şi toiul se cufundă in c-ea mai deplină linişte. tişa cabinei se închide, apa năvăleşte în bazin şi, c u r î n d , mica ambarcaţie se găseşte afară, în v a l u r i l e f l u v i u l u i . M a ­

nevrarea simplu îngăduie c o m i ­ sarului să conducă lesne apa­ ratul. Apăsînd u n u l dintre b u ­ toanele înşirate în faţa lui, Wirti vede pe un . ecran imaginea unui alt submarin. P r i n , car­ linga transparentă, comisarul distinge capul unui bărbat şi pletele blonde ale unei femei. — C i i m i n a l a ! ţipă comisa­ r u l , recunoscînd chiijul care se întoarce o clipă, U i n păcate însă, imauinea se depărtează, iar W i m nu mai reuşeşte s-o intercepteze. T o t mai enervat, |)C)liţi.stiil umblă la manetele şi butoanele de pe tabloul de co­ mandă, A p ă s î n d în cele d i n urmă o clapă, se aude un poc­ net ; totul se întunecă, şi s u b ­ marinul se dă peste cap. A f a r ă , la suprafaţar apei^ se nasc sute de v a l u r i tumultuoase de parcă ar fi izbucnit d i n adînc u n v u l ­ can năprasnic şi o siluetă a r -

29


gintit! e p u r si simplu azvîrlită î n aer. S u b m a r i n u l devenise o microrachetă.

28 E l v i s Rowen soseşte cu o î n iîrziere de trei ore pe insulă, adică exact î n momentul î n care u n avion trece pe sub u n t r u p suspendat de o paraşută şi-l ia î n carlingă. Pe uscat p r e ­ şedintele l u i „National Ura­ n i u m " e întîmpinat de un om scund, îmbrăcat î n t r - o salopetă argintie. — Bine te-am găsit, K i v a t s u ! spune financiarul, cu o priete­ nie uşor afectai ă. T o t u l e î n prdine ? — Un accident stupid ne taim î n c u i t ă socotelile. T r i m o ­ torul a fost doborît de u n reactor-robot pe care desigur că Stone şi l-a chemat î n ajutor. — D a r cu el... cu Stone, ce s-a-ntîmplat ? A pierit ? î n ­ treabă sufocat Rowen. — D i n păcate, nu 1 A scăpat iDandilul.

30

— Slavă domnului ! se l i n i ş ­ teşte financiai'ul'. Unde e a( iim ? — L-a cules d i n aer a v i o n u l său. Tocmai cînd voia să se facă nevăzut l-am prins î n ţe­ sătura de raze, aşa că acum e în mîna noastră. — Sileşte-1 să (oboare, K i ­ vatsu. Sînt nerăbdător să-1 r e ­ v ă d pe v e c h i u l dumitale r i v a l . . . Prefăcîndu-se că nu ia î n .scamă ironia lui Rowen, j a p o ­ nezul manevrează fasciculul luminos al u n u i generator m i ­ nuscul şi reactoiul, care se z b ă ­ tea î n colivia de raze, .se aşază a.scultător pe asfaltul pistei de aterizare. R o w e n se apropie cu paşi apă­ saţi de aparat. U n strigăt de stupefacţie î i scapă de pe b u z e : carlinga e goală. — C e - i gluma asta, K i v a t s u ? î ţ i baţi joc de mine ? Ce-ai f ă ­ cut cu Stone ? L a fel de uluit, japonezul b î i ­ guie 1


— Nu-nţelcg nimic, domnul E l v i s . V ă j u r că ora în ica< tor. N-avea cum să di.spaiă... — Conti'olaţi i n s u l a ! p o r u n ­ ceşte R o w e n oamenilor încre­ meniţi lîngă aparat. Ş i , urmat de K i v a t s u ca de o umbră, p o r ­ neşte precipitat spre u n covor r u l a n t care coboară în galeriile subterane. C u r î n d , pătrund î n ­ t r - u n salon somptuos şi încep să discute aprins. — T e p r e v i n , K i v a t s u , ros­ teşte cu u n calm ameninţritor patronul lui „National Ura­ n i u m " , că dacă te-ai folosit de înlîniplarea asta nenorocită ca să-1 distrugi pe Slone te-ai ars. — V ă înşelaţi, domnule R o ­ w e n , n u i - a m făcut nici im rău. N u pot pricepe cum a di.sparut şi sînt Ia fel de îngrijorat cţi şi dumneavoastră. Sincer îngri­ jorat, adaugă japonezul < ii o ciudă destul de stîngaci as­ cunsă. Deodată u n semnal portoca­ l i u se aprinde pe un tablou hexagonal de pe perete. — E cineva î n sala de co­ menzi ! strigă suiprins Ki­ vatsu. T e pomeneşti că e Slone. — Bineînţoies că e Stone. N i ­ meni î n afara noastră n u c u ­ noaşte secretul. Foarte bine ! A căzut singur î n cur.să. l a r t ă - m ă că te-am suspectat. Deschide televizorul ! Camera se cufundă î n semi­ obscuritate, şi u n pătrat se l u ­ (SFlRŞirUL

IN

minează. P e ecran se vede o sală în care doi oameni stalu pe o banchetă, p r i v i n d la Hndiil lor u n ecran. U n uruit t r e p i ­ dant cutremură pămîntul. C u o tresărire de spaimă, Rowen strigă : i — Asta-i nebun !... Scufundă insula... Comenzile nu inai funcţionează ca pe timpul săii. Rosoartele s-au uzat. Rezerva dc energie nu ne v a mai p e r ­ mite să revenim la suprafaţă... Repede, K i v a t s u , fugi de-l opreşte... e x p l i c â - i , răcneşte R o ­ w e n , în culmea surescitării. O m u l în salopetă argintie -se repede afară din cameră. C r i s ­ pat, l l o w e n urmăreşte pe ecra­ n u l său sala de comenzi. B a n t heta pe care stau cei doi se răstoarnă, şi oamenii dispar î n t r - i m gol căscat î n pardoseala neagră. C a turbat, financiarul .se r e ­ pede pe culoar : — Kivatsu ! Nenorocitule ! Dc ce l-ai înecat ?... T e ucid cu mîna mea. A j u n s în sala de comenzi, R o w e n î l vede pe japonez ho­ hotind spasmodic. Rîsul însă î i rămîne în gît. Două mîini p u ­ ternice î i p r i n d de la spate gît.ul, strîngîndu-l ca într-un ele.şte. C u r î n d , K i v a t s u atîrnă moale, iar mîinile uciga.şe se desprind. T r u p u l i se p r ă v ă ­ leşte la picioarele l u i Rowen. NUMĂRVL

VIITOR)

31


•UMOR FĂRĂ

CUVINTE'

de CRÂITÂ MiNDRĂ VASILE

T i p a r u l executat la Combinatul poligrafic „Casa S c î n t c i i "


ou

*TRAPIST*MĂSLINE • Septembrie

PREŢUL 1 LEU

1967

41007


CPSF_307