Issuu

VIOREL

alo,

BURLACU

poliţia?

arestaţi raza albastră! VALERIAN AGALOPOL \

AVENTURA! LUI GESS

< — «

4 3

5-1 sliîS 5

VIOREL

„

•oZoo

Coleclia „POVESTIRI ÎTIINŢIFICO-FANTASTICE" editată

revisfa

critlinta J lehnica Anul XIII — 1 august 1967^

BURLACU

S-o născut la 6 august în anul 1928 î n laşi. Şi-a continuat, studiile superioare la Bucureşti.' In 1946 debutează cu versurf adunate î n volumul „Orhideea neagră", iar in 1948 ia un pre-' miu literar cu o p î e s o inf/-un act. Colaborează cu versuri, proză şi reportaj la presa pen tru copii şi la emisiunile rodiolonicb, fimd printre cei care au iniţiat „Ora şcolii". In 1948 abandonează publicistica lite rară Şl se consacră graficii, căreia îi rămîne credincios pino azi. Din 1954 semnează proză şi poezie satirică în diferite pubiicafii („Scînteia tinerelului", „Urzica", „Flacăra" etc.) şi la radio. Vădeşte o oarecare pre dilecţie şi pentru literatura pen tru copii, dînd cîteva scenar'i şi scenete şi o piesă premială la concursul naţional de dra maturgie „Vasile Alecsandri". In 1967, in Editura tineretu lui I s e publică povestirea de aventuri „Rocada tragică" şi urmează sâ-i apară o p i e s a în f r e i o c f e pentru tineretul şco lar. In genul nostru, Viorel lacu debutează cu romanul care îl olorim cititorilor p î n d din acest număr.

Buipe înce-

VIOREL BURLACU

ALO, POLITIA? ARESTAŢI RAZA ALBASTRĂ! S C E N A R I U ROMAN DE AVENTURI POLITISTO-ŞTIINTIFICOSATIRICO - FANTASTICE

Era o primăvară năvalnică, cu erupţii jloricole parcă unice, cu o căldură văratică şi cu un cer senin care, ar ji inspirat spre poezie pe cel mai sobru savant. Călătoream spre Gibraltar pe coasta Europei, venind din spre nord. Plecasem in plin ger arctic, şi acum, doar la două săptămini de la îmbarcarea in Hamninberg, sărbăto ream primăvara. Petrecusem toată iarna in nordul îngheţat, in parohia-Vuokkiniemi din regiunea Mării Albe, unde îmi adrLnasem material pentru teza de doctorat pe care o inti tulasem : „Controi:>eTsata origine a epopeii Kalevala". Voiam să adaug, in felul meu, un modest omagiu la eforturile lut Elias Lonnrot şi ale contemporanilor săi, care considerau că runele * Kalevalei nu numai că s-au păstrat, ci au şi luat naştere in sinul poporului karel. Timpul mă însoţea senin şi călătoria cu „B'ram" — iahtul pe care mi-l dăruise bătrinul Văinen, buna mea gazdă, omul care-mi va rămîne in amintire ca un prieten — era o bine meritată destindere.

• RUNE ; balade populare, specifice folclorului şl mitologiei;; karelo-f inlandeze.

Ţărmul, unde ştiam că voi primi toate des fătările pe care nu mi le îngăduisem în lunile cit durase documenta rea, mă ispitea cu lu minile lui multicolore. Totuşi rezistam eroic. Mi-era dor de casă. Doar atunci cînd tinărul căpitan al iahtului hotărî o escală de trei zile într-un port mă runt de pe coastă pen tru nu ştiu ce remedieri tehnice, am catadixit să cobor pe ţărm şi să fiu oaspetele utiui hotel de mîna a doua care se chema totuşi Luxor. Se vede treaba însă că întîmplarea îşi făcuse al te planuri în ceea ce priveşte croaziera mea spre ţară, pentru că din prima noapte intrai fă ră voia mea într-o aventură mai mult decît de necrezut. Îmi luasem cina la barul de la parterul clădirii şi ur casem să mă odihnesc in cameră. De jos mă urmăreau larma localului şi rilmtil îndrăcit al discului din tonomat. Uitindu-mă în fugă la numărul stanţat pe tăbliţa de alamă le gată de cheie, intrai în încăperea cu numărul 9, fără să mă mir că u$a era desctiiată. Am aprins lumina şi nu mică mi-a fost uimirea cînd am constatat că era vorba de un aparta ment locuit, în care domnea o asemenea neorînduială de parcă cineva căutase cu deznădejde peste tot un ac de cra vată pierdut. Am vrut să ies, să semnalez hotelierului în curcătura, dar în clipa cînd m-am întors spre uşă m-am pomenit faţă în faţă cu un individ care îndrepta spre ifiine un revolver destul de ciudat. Nu sînt de felul meu un tip fricos, dar nici un erou de romane poliţiste, deprins cu fel de fel de figuri de jttdo şi dotat cu un singe rece exemplar. Aşa că m-am retras cîţiva paşi şi m-am aşezat destul de spe riat pe marginea patului cu ochii ţintă la necunoscut. — Îmi pare bine că sînteţi rezonabil, mi-a spus omul, într-un amestec ciudat de franceză, germană şi engleză. — De ce n-aş fi, de vreme ce eşti aşa de hotărît să stăm de vorbă, i-am replicat in acelaşi „limbaj", căulind să par cit mai calm. O să-ţi dai seama că ai greşit camera şi o să pleci. Nu cred că te-am văzut vreodată în viaţa mea, aşa

că dară ai n?$fe sorMetţ'di cineva nu le poţi rezolva cu mine.'-Nu sînt •iri'i.ix pp rart>-l cauţi. Omal azimhit ingăduitpr., asemenea unui pastor care şti0 perfect că'Virificredinciosuiriiri faţa lui are pe cuget cine ştie ce păcat dacă l-a rhelsiiat să-l spovedească. — Şi zi, nrion c h e r a m i , nu eşti dumneata acela ? Ai umor, domnule, şi-mi ptăci, numai: că aş vrea să-mi placi şi mai midt.-De aceea te .'i'ătuieso'să-mi predai fără alte comentarii caietul cu,'însemnăH.. L-am privit uimit: şi oarecum amuzat, pentru că, in afara unei rrtici seT^neie :Cu o pijama, cu o maşină de ras şi cu alte, mărunţişuri'de • toaletă, bagajtil meu rămăsese pe iaht. Am ridicai din-,limeri,^ curios insă la culme să aflu care anume dintre datele culese de mine îl puteau interesa pe ne cunoscutul ce mi se prezentase într-un mod atit de puţin politicos, dar atit de categoric, l-am aruncat destul de demn servieta, iar el a prins-o cu dexteritate. A deschis-o cu o mină şi, dor>edind din noii cit de puţin bun-simţ avea, î-a răspindit conţinutul pe podeaua, curată de altfel, a camerei. — L-oi lăsat în gară, la bagaje, este ? — Nu, domnul meu, nu l-am lăsat in gară pentru bunul motiv că am descins,în acest orăşel pe altă cale, mai precis pe mare, aşa că... — Uite ce e, domnule, m-a întrerupt simpaticul meu in terlocutor, jucindu-se cu ciudatul pistol într-un fel care mă îngrijora sincer, nu cred că e nevoie să-ţi dau cuvintul de onoare ca să mă crezi că în general ştiu să-i fac pe oameni să vorbească in primele zece minute care se scurg de cînd le-am făcut cunoştinţa. Deci... caietul cu însemnări şi de venim cei mai buni prieteni. Nu ştiu cum s-ar fi terminat această conversaţie agrea bilă dacă în acea clipă uşa n-ar fi fost deschisă fără zgomot, şi un bărbat de talie mijlocie n-ar fi pătruns în cameră. Dintr-un pas a ajuns în spatele proaspetei şi simpaticei mele cunoştinţe şi, cu o lovitură, probabil foarte dibaci ţin tită, l-a dărîmat pur şi simplu la picioarele mele. l-a luat din mină pistolul, pe care l-a băgat într-un bu zunar, a închis uşa şi, scoţindu-şi pălăria, s-a apropiat de mine cu mîna întinsă: — George Verban, obscur gazetar şi cel mai uluit dintre toţi locatarii acestui hotel sordid, rosti tînărul într-o en gleză impecabilă. M-am ridicat în picioare .şi i-am întins mîna, murmurîndu-mi la fel de nedumerit numele, neştiind cum să mă port în continuare. — Cărui fapt datorez această dublă plăcere, am întrebat privind pe rînd corpul căzut şi pe omul — de ce să nu recunosc — simpatic din faţa mea. Şi de ce sînteţi cel mai uluit locatar din hotel ?

— Pentru că, domnul meu, nu ştiu ce căutaţi în cameia mea. Pe dinsul, mai mult sau mai puţin il aşteptam. Dar dumneavoastră ? — Probabil că e o greşeala a. tiotelierului. Mi ,s-a dat aceeaşi cameră, am repiicat eu necăjit că pol fi luat drept un intrus. — Exclus, domnule, cheia e la mine. lat-o, îmi arătă el o cheie de care se zbuciuma o tăbliţă de alamă. Camera nouă, cheia nouă. M-am uitat alarmat la clieia mea şi m-a pufnit risul, giudindu-mă la bătrinul Caragiaie şi la a sa „O noapte fur tunoasă". Atwam camera 6. Intrasem ca ziaristul marelui nostru dramaturg într-o... curte străină. Bineînţeles că i-am cerut lui Verban cele mai sincere .9CM2e, diipă care mi-am e.rprimat nedumerirea : — Şi totuşi, de ce avea omul acesta nevoie de caiettil meu de note ? Sau e vorba de caietul altcuiva ? Poate^ chiar de al dumneavoastră ? — Bineînţeles, domnule, că e vorba de un alt caiet. Şi chiar de caietul meu de însemnări pentru care cineva ar da, cred, O sută de mii de mărci, sau de franci, sau de dolari, sau de lire. — O aliere pentru nişte insemnări ? O fi vorba, desigur, de o invenţie şi nu de un reportaj. — Ba de un reportaj. Dar despre o invenţie. Sînteţi englez ? — N i l , domnule Verban. sini itmiâii. Omul izbucni in ris. — E un motiv de ilaritate lapliil acesta ? i-am replicai eu puţin şocat de veselia lui — îmi cer mii de scuze. N-am ris de asta. Mi-am arMis aminte de un compatriot al dumneavoastră, un scriitor care a tratat într-o piesă o întimplare foarte asemănătoare cu a mea. Am ris eu de dala asta cii gindul la jovialul nenea lancu şi la încurcătura cu cheile. — Vă referiţi la Caragiaie al nostru. ~— Nu, mă gîndeam la Sebastian şi la încurcătura cu ar ticolul de ziar ; la Afacerea Protar. Dar e timpul să părăsim acest loc, adăugă Verban şi, dovedindu-se a fi şi un om de acţiune, se aplecă şi cu şnurid perdelei il legă zdravăn pe cel ameţit. îmi pare rău că mi vă pot istorisi totul, dar timpul meu este extrem de preţios. Bănuiesc că individul nu e singur şi vreau să părăsesc urgent acest orăşel, în care mă simt oarecum ameninţat. Cred că nici dumneavoastră nu sînteţi in deplină siguranţă aici, in hotel. Omul vă cu noaşte şi, pină să vă stabilească adevărata identitate, aţi avea plăcerea unei noi conversaţii cu el sau cu prietenii săi.

Avea dreptate. Mă voi înapoia pe iaht, renunţind la escala pe care mi-o oferise căpitanul lui „Fram". Voiam tocmai să plec, cînd un gînd m-a oprit. Vechea şi binecunoscuta noastră ospitalitate m-a îndemnat să spuni — Domnule Verban, ce-ar fi să vă consideraţi invitatul meu. Am în radă un iaht unde nu vă va sicii nimeni, pentru că nimeni nu va bănui că sînteţi acolo... Şi astfel se face că în noaptea aceea am devenit ascultă torul unei poveşti aproape neverosimile, pe care mi-a is torisit-o noul meu prieten, ziaristul. O întîmplare care s-a petrecut într-o singură noapte, toamna trecută, şi pe care George Verban o avea scrisă într-un caiet voluminos cu coperte albastre. Cînd şi-a terminat lectura, mi-am exprimat nedumerirea: — Faptele sînt clare, întîmplările la care ai participat s-au petrecut acum opt luni. De ce-i mai interesează caietul dumitale ? Şi de fapt cine sînt cei care se dau în vînt după el ? Oamenii lui Rowen ? — Nu, nepreţuitul meu prieten. Poliţia. Şi, mai precis, noul comisar-şef Wim. Poliţia vrea acest caiet. Este singurul document realizat pe date autentice, din care reiese cit sînt de nepregătiţi pentru astfel de cazuri. Am vrut să-l public acolo, în ţara unde s-au petrecut evenimentele, şi au prins de veste. De aceea cutreieră după mine drumurile Europei ţi ale Americii. — Bine, bine, şi cit o să dureze cursa asta ? Ce ai de gînd să faci totuşi cu el ? Nn-i mai simphi să renunţi la publicarea lui ? — Am şi renunţat. Unul dintre colegii mei de facultate, azi regizor cinematografic, turnează o peliculă fidelă însem nărilor mele. Premiera filmului va avea loc în mai puţin de o lună. Atunci de-abia voi scăpa şi eu de grijă şi voi putea să dorm liniştit. — Şi fata ? Cu fata doctorului Stone ce s-a intîmplat ? Din finalid povestirii dumitale înţelesesem că se deschisese perspectiva unei idile între ziarist şi ea. — Camely. E o fată adorabilă. -Joacă rolul principal in film. — Şi dumneata nu joci ? — Nu ! Eu mă las fugărit de băieţii aceia simpatici, a căror mostră am lăsat-o la hotel. Ciştig timp. Nimănui nu-i dă prin minte că in vremea asta Ervin turnează filmul. — Platourile unde sînt ? — Chiar pe insula unde e laboratorul doctorului Stone. Dar s-a făcut ziuă. Te las să admiri răsăritul de soare. Eu plec. La ora nouă am un tren spre nord.

!ntr-adetw, marea devenise strălucitoare. Prin hublou se vedeau căsuţele adormite de pe ţărm, nimbate de o ceaţă viorie. — Nu vrei să mai rămii ? l-am întrebat. Noi mai stăm aici două zile. Ai putea să te odihneşti. De ce să te, expui mereu pericolului ? — Care pericol ? îmi replică vesel ziaristul. Inamicii mei sînt doar poliţiştii unui stat civilizat. Nu vor îndrăzni să de vină prea plictisitori. Să ştii însă că mi-ai dat o idee pe care nu ştiu dacă pot îndrăzni să ţî-o mărturisesc. Ţi-e tare dor de România, nu-î aşa ? Vrei să ajungi cit mai repede acasă ? Ai acolo, desigur, o nevastă brunetă, poate şi un băiat la grădiniţă... L-am privit amuzat. — într-adevăr, am acolo o nevastă care e însă blondă şi un băiat care e flăcău in toată puterea cuvîntului. Bine înţeles că mi^e dor de ei. Totuşi, ca să fiu sincer, ai reuşit să mă ispiteşti. Vrei deci să pornim cu iahtul spre insula aceea. George Verban zîmbi şi dădu afirmativ din cap. — Renunţi să-i mai hărţuieşti ? — Mă gîndesc că nu vor bănui niciodată că am plecat cu dumneata şi că vor cerceta mai departe uscatul, alergînd după presupusa mea umbră. — Deci, plecăm! — Plecăm, dar peste două zile. Am pornit însă în aceeaşi seară. Defecţiunea ivită s-a reparat mai repede decît socotise căpitanul lui „Fram" Şi iată că astfel am schimbat itinerarul pe care mi-l propu sesem. Peste o săptămînă ancoram într-un mic golf de pe o insulă artificială situată undeva în nordul Oceanului Atlantic, la întretăierea paralelei 51° cu meridianul 35°. Am asistat la turnarea ultimelor secvenţe ale filmului, ba chiar am jucat in rolul unui agent de poliţie, teribil de neîndeminatic. Pelicula urmează să apară în curînd pe ecrane. M-am înapoiat în ţară cu o intîrziere de o lună. La despărţire, George Verban mi-a întins carnetul cu co perte albastre în care era scenariul filmiilui, spunîndu-mi: — la-l! De acum nu mai reprezintă nici o tentaţie pentru cei din poliţia metropolitană. — Iţi mulţumesc. Păcat însă... rostii eu cu un gînd as cuns, de care parcă mi-era puţin jenă. — Te mănîncă stiloul ? Ai vrea să-l traduci in româneşte. Zi că nu ! — Cum o să zic dacă m-ai prins 7 — N-ai decît să-l traduci. Ţi-l dăruiesc. Şi l-am trculus. lată-l! 8

— Grazzia, signore *... dar un foc n-aveţi ? Blestemata mea de brichetă s-a udat de tot, sacra Ploaia deasă care începuse de mente ! insistă falsul beţiv, în»dimineaţă n-avea de gînd să se jurînd. oprească prea curînd. Palele Şi î n momentul în care omul, m a r i de apă mătură şoseaua, v i z i b i l enervat, bagă mîna î n iar şfichiul biciuitor a l v î n t u l u i buzunar după foC, o l o v i t u r ă se năpusteşte asupra pădur ii, cruntă î l năruie în braţele agre smulgînd ultimele frunze de pe sorului. Uri Scurt fluierat se crengile amorţite de f r i g . F u l aude dinspre maşină, semn că gere mari zdrenţuie bezna, şi şoferul fusese făcut inofensivT ^ scurgîndu-se î n paratrăsnetul „ B e ţ i v u l " îşi saltă ca pe un f u l g v i l e i din apropiere, urmate de povara şi o aşază pe canapeaua b u b u i t u l surd al tunetului care din spate a limuzinei elegante despică liniştea monotonă a care străluceşte î n ploaie. Aicij, serii. un tampon îmbibat cu un nar L a umbra deasă a gardului cotic face restul. v i u , două siluete de bărbaţi aş — Şi acum, carro bambino, teaptă î n ploaie. Veghea înde eu o să i n t r u î n vilă. Anunţă-l.r lungată n-a reuşit să-i facă să-şi pe Haar să vină să stea în ma-caute adăpost la b a r u l d i n apro şină pentru orice eventualitate. piere. O să pătrund î n casă cu cartea — M a i aştept zece minute şi, de vizită a acestui prea stimat dacă n u vine, mă duc să iau un sir L l o y d Stephenson, rosteşte gin. A m îngheţat al dracului, italianul, silabisind scrisul de rosteşte cel mai înalt cu o voce pe un pătrat de carton scos d i n domoală şi obosită. buzunarul victimei. T u te duci şi aştepţi î n faţa ferestrei pe — De acord. Cînd te înapoiezi care ţ i - a m indicat-o. î n cîteva t u mă duc eu. minute o să-ţi arunc t r u p u l f i Şi din nou liniştea copleşită zicianului. Prinderi cu atenţie. de monotonia ploîi se aşterne Şeful ţine foarte m u l t l a sănă peste tot. T i m p u l se scurge î n tatea l u i Stone. E ora nouă, cet, îngrozitor de încet. Lungul adaugă şi se depărtează grăbit vrea să se depărteze spre bar, spre vilă. dar o maşină stopează, scrîşL a cîteva momente după ce n i n d î n faţa v i l e i . Cei doi tre pătrunde î n clădire, una dintre sar, apoi se depărtează încet u n u l de altul, luînd-o pe lîngă ferestrele întunecate ale clă d i r i i ia o culoare albăstruie. gardul care împrejmuieşte clă Curînd, l u m i n a difuză şi ne- ; direa. Scundul trece d r u m u l şi clară cuprinde ca o ceaţă f e taie calea o m u l u i care coboară, restrele de alături, tot zidul. un personaj impozant, cu o barbă asiriană. Intr-o încăpere somptuoasă, — N - a v e ţ i idee cît o f i cea la cîteva sute de kilometri de sul ? rosteşte tărăgănat Scun dul, clătinîndu-se. A r e u n g i n părtare de locul unde se con sumase micul incident de mai minunat, A b r a h a m ăsta. Cred că m-am... t u r t i t . * In limba Italiană în original (n.t.) O m u l care coborîse din ma şină îşi priveşte î n fugă ceasul şi aruncînd un „opt şi cincizeci şi c i n c i " vrea să se depărteze.

înainte, pe o insulă de la între tăierea paralelei 51° cu m e r i dianul 35°, un grup numeros de oameni sînt aşezaţi în fotolii confortabile dinaintea unei mese şi ascultă cu atenţie cuvîntul unui bărbat înalt, bine făcut, cu faţa zîmWtoare. — Astăzi e o zi mare pentru mine, domnilor, şi vreau să cred că va f i pentru noi toţi. V o m asista la una dintre cele mai formidabile experienţe pe care ştiinţa le-a înregistrat v r e odată. Este vorba, precum ştiţi, de fabricarea u r a n i u l u i pe cale sintetică, pornind de la elemen t u l 243 supus acţiunii „razei a l bastre". V - a m convocat aici pe dumneavoastră, care reprezen taţi tot ce are ţara noastră mai avansat în materie de ştiinţă, pentru a viziona, pe acest ecran, întîmplările care se vor desfă.şura la mine acasă. Să n u vă surprindă f a p t u l că voi f i şî eu acolo. L a sfîrşitul experien ţei vă veţi da seama că u m i l u l dumneavoastră coleg, doctorul în fizică Ricliard Stone, a găsit posibilitatea să rezolve în mod sui-generis problema ubicui tăţii... Şi spunînd acestea, celebrul descoperitor al stonitului se aşază în fotoliu şi apasă o clapă indigo de pe tabloul de co mandă care se află în faţa l u i . I n semiobscuritatea ce se î n stăpîneşte, pe l u c i u l peretelui din faţă apar chienarele a opt ecrane de televiziune în culori. — Domnilor, e ora nouă. î n cepe experienţa secolului, ier t a ţ i - m i lipsa de modestie. V i l a fizicianului Stone e c u fundată în bţznă. I n camera a?e cărei ferestre par învăluite 10

într-o ceaţă albăstruie savan tul, cufundat cu desăvîrşire în experienţa la care lucrează, reuşeşte cu gi'eu să audă v o r bele valetului care trebuie să repete a treia oară : — Domnule doctor, sir Lloyd Stephienson aşteaptă în lirol. Fizicianul, trezit parcă d i n t r - u n vii5, rosteşte : — Stephenson ? A h , da ! Să intre, să intre. I l aşteptam. Dă-i u n halat albastru de protecţie. Să v i n ă mai repede. Tocmai începe reacţia. Curînd, în spatele doctorului Stone apare silueta sportivă a i t a l i a n u l u i , îmbrăcat î n t r - u n ha lat alba.stru. — Bună seara, domnule Stone ! — Bună seara, sir, rosteşte f i zicianul fără să ridice ochii de pe masa de experienţe... A p r o piaţi-vă !... Să n u scăpăm nimic din măreţia momentului. Des pre ziua de astăzi va scrie isto r i a fizicii. Experienţa e pe cale să-mi reuşească. P r i v i ţ i î I n clipa următoare elementul spre care savantul îndreptase fasciculul de raze albastre ca pătă o culoare violetă şi un n i m b de bronz pare că-1 î n conjură. — V e n i ţ i mai aproape, sir... Dar nu-şi termină fraza. Cu un gest scurt, celălalt î l loveşte în creştet, prăbuşindu-l pe parchet. I l ia repede în braţe şi se apropie de geam. Dar cînd atinge i v ă r u l ferestrei, un şoc puternic î l aruncă odată cu pre ţioasa povară la pămînt. Pen t r u aproape un m i n u t rămîne paralizat. Dezmeticit, caută dis perat o altă cale de ieşire, dar rUcl o uşă nu se desenează pe pereţii netezi, fără zugrăveală ai camerei. Nici chiar uşa p r i n care pătrunsese în laborator. Din ce în ce mai disperat, i n trusul îl zgîlţîie pe Stone, p u -

nîndu-i sub nas un flacon ciudat. Curînd, acesta descliide ochii, dar rămîne surd la toate întrebările şi ameninţările falsu l u i Stephenson. Privirea i se fixează asupra aparatului gene rator de raze albastre care se răsturnase. A c u l indicator al u n u i ceas atinsese cifra indicată cu roşu şi urca mai departe. Cu un horcăit neomenesc, metalic parcă, Stone rosteşte cu greu tate : — Raza... raza albastră... Acul... — La dracu cu toate razele tale... Spune mai bine cum ie şim de aici. Spune că altfel... Un rîs nervos cutremură t r u p u l fizicianului. — Că altfel ce ?... Mă ucizi ?,.. Eşti ridicol !... A i să m o r i ca un şobolan. Raza n u mă părăseşte. Vezi indicatorul ? Urcă, urcă... Cînd o să ajungă sus, gata ! Cuprins de spaimă, necunos cutul prinde din nou în braţe corpul l u i Stone şi aleargă ne buneşte p r i n odaie, r ă s t u m î n d cîteva stative cu eprubete. B i ruindu-şi teama, revine lîngă fereastră şi, cu mîna fizicianu l u i , încearcă s-o deschidă toc mai cînd acul atinge punctul m a x i m . Explozia unei butelii cu gaz striveşte aerul d i n cameră, şi t r u p u r i l e celor doi sînt des părţite. U n u l dintre corpuri e proiectat în fereastră. Sub greu tatea l u i , geamul cedează. După o fracţiune de secundă, lacul din apropiere începe să fiarbă şi o nouă explozie dărîmă aripa opusă a clădirii. Liniştea şi întunericul cuprind iarăşi vila. T r u p u l rămas pe podea se agită cîteva momente, apoi înţepeneşte. Celălalt mai oscilează p u ţ i n pe pervazul gea

m u l u i şi cade afară pe un str-dt cu garoafe roşii. Ca l a u n semnal, o umbră ţîşneşte de sub nucul mare din grădină, ridică t r u p u l căzut şi, în goană, sub palele de ploaie, fuge p r i n iarba udă spre gardul v i u . A i c i , ajutat de cineva de afară, trece preţioasa povară dincolo. Imediat apoi, două ma şini rulează cu viteză uluitoare pe şoseaua dreaptă ca un f i r de aţă. L a p r i m u l cot, acolo unda autostrada începe să însoţească apele înspumate ale marelui f l u v i u , p r i m u l vehicul, în care sînt t r u p u r i l e adormite ale l u i L l o y d Stephenson şi ale şofei'ul u i său, se prăvăleşte în unda zbuciumată a r î u l u i . I n a doua maşină, Lungul ia lent v i r a j u l , p r i v i n d m u l ţ u m i t t r u p u l pe care-1 culesese de pe stratul cu garoafe roşii şi care acum se odilmea pe bancheta de alături. A p o i , mărindu-şi v i teza, maşina se pierde în noapte, spre nord. î n urmă, ecoul purtat de vînt tălăzuieşte departe o bubuitură stranie. I n j u r u l vilei, un mănunchi de raze albastre ţîşneşte spre boltă. Zeci de culori, de la albastru pînă la roşu, verde, violet, dau impresia unui i n cendiu neobişnuit, care se stinge brusc. Negura îmbracă iarăşi vila. Ploaia a stat. După zece minute de mers cu o viteză fantastică, Lungul virează la dreapta pe un d r u m de ţară. Maşina ajunge curînd într-o pădurice şi se strecoară p r i n t r e pomi pînă îi apare în faţă un mic aerodrom. N u departe se ghiceşte silueta cenuşie a u n u i avion trimotor care pare să-l aştepte. Cu t r u p u l celui r ă pit în braţe. Lungul urcă în grabă pasarela. O mînă î n m ă n u şată î l ajută să 11pătrundă î i i burta aparatului şi imediat u n u r u i t puternic umple zarea.

• ; j i j | 1 | i j | :| | ij ] \ ] î i | ' { ,| 1 | i | | J

I i j 'j : • -i s ] | ] J |

Crengile pomilor se zbuciumă în torentul de aer iscat de elicele puternice. A p a r a t u l rulează de-a lungul pistei de iarbă şi curînd ia înăl ţime, topindu-se în umbra mare a nopţii.

întins în fotoliu, detectivul Green citeşte o revistă satirică ilustrată, fumîndu-şi l i n i ş t i t ţ i gara. I n sfîrşit, e liber. L i m p e zise destul de anevoie cazul încurcat al asasinării avocatu lui Raab de către p r o p r i u l său f i u şi detectivul primise opt zile de concediu binemeritat. O săptămînă şi o zi de odihnă în care n u voia nici măcar să gîndească. — E plictisitor, rosteşte el tare, mîngîind blana roşcată a pisicii siameze, dar e colosal de 12

agreabil să n-ai nici o a c t i v i tate după atîtea peripeţii. Să stai opt zile în pat ori în f o toliu, să citeşti reviste, să bei citronadă şi să dormi e tot ce-şi poate dori un detectiv. Ca un pisoi, nu, Gladys ? Şi nici mă car să nu răspunzi la telefon. Da chiar s-o neglijezi şi pe micuţa Alice, care ţi-ar putea face o vacanţă plăcută. Pur şi simpiu, dispări,jt pentru toată lumea. Pisica îi răspunse cu un căs cat şi, ca un făcut, chiar atunci, soneria stridentă a telefonului ţîrîie o dată, de două ori, de trei ori. Iritat, Green ridică re ceptorul şi răspunde cu voce piţigăiată : — A l o ! Da, casa Green. Pof t i m ?... Nu. Domnul detectiv n u e acasă... î m i pare rău, desigur c-ar f i p r i m i t i n v i t a ţ i a la ban chetul dat de dumneavoastră în cinstea tinerelor fete. A, da, un

..SfiiJliîJ.eii,.JbâJŞalLcitaţ. j o ajtă

ţară... Se înapoiază peste exact opt zile. Rîzînd, detectivul pune recep torul telefonului în furcă şi se trîn-teşte satisfăcut în pat. Peste un m i n u t însă, telefonul zbîrnîie iar. î l lasă să sune o vreme, apoi, agasat, ridică totuşi recep torul. Răspunde cu aceeaşi voce piţigăiată, amuzat de joc şi si gur că mica stratagemă îi va reuşi din nou : — A l o ! Cum ?... Care so ţie ?... Eu, domnule comisar, îşi coboară detectivul glasul, mă iertaţi ! Vreau să scap de tele foane nedorite... N u , n u de d u m neavoastră... şi, în t i m p ce vorbeşte, chipul l u i Green ca pătă o expresie de enormă p l i c tiseală. Parcă mi-aţi dat opt zile de concediu şi azi de-abia e p r i m a jumătate de zi. Oricît de interesant ar f i , vreau să mă odihnesc... Ei bine, fie... D a ţ i - m i legătura să a s c u l t ! L a celălalt capăt al f i r u l u i o bandă de magnetofon începe să ruleze, şi Green aude astfel co municarea pe care poliţia dis trictuală o primi.se cu trei m i nute înainte din partea unei femei : — A l o ! Poliţia ! ? — Da. Poliţia. Cine e la te lefon ? — A i c i B H 773—1—812. — Un moment, vă chemăm... Se aud întîi cîteva păcănituri, apoi vocea ofiţerului de ser viciu : — A l o ? B H 773—1—812 ? — L a telefon fiica fizicianu l u i Stone... V e n i ţ i de urgenţă la v i l a noastră. A avut loc o ex plozie care a dărîmat o parte d n y clădire. intra îndoar lsir a.© ..SLâ§fâ.^âJâJiâ.JîaLJl L televideofon. tatăl boratorul li o d meu Stephenson... din nNuu-cealaltă E mpot i curăspunde Ştiu el aripă, tăcea şi iar la

experienţă decisivă... Alo, p o l i ţia ? Arestaţi raza albastră ! — Poftim ? ! Care rază a l bastră ? Green sare în sus : cunoştea povestea „razei albastre". Ştiau de ea doar patru oameni d i n poliţie. Detectivul îi aprecia uriaşa însemnătate ştiinţifică. — ...toate semnalele de alar mă ău fost scoase din funcţiune, continuă vocea fetei. Aparatele de televiziune au prins cîteva umbre furişîndu-se p r i n iarba grădinii... Arestaţi „raza a l bastră" ! Ca o furtună, Green se î m bracă, uitînd de cele opt zile de concediu şi, după un minut, „ J a g u a r u l " său v e r n i l zboară spre vila fizicianului, unde u r mează să se întîlnească cu b r i gada mobilă compusă din co misarul W i m , sergentul M a x şi cîţiva agenţi.

Elvis Rowen, preşedintele lui „National U r a n i u m " îşi ia tacti cos gustarea. P r i n fereastra enormă se vede dansul m u l t i color al reclamelor. Bîndu-şi obişnuitul lapte bătut, impozan t u l personaj, un om voluminos, distins, de vreo cincizeci de ani, cu privirea inteligentă, în care luceşte uneori o căutătură v i cleană, răsfoieşte ziarele de seară. Telefonul secret zbîrnîie uşor şi vestea pe care Rowen o aude îl bucură imens. — Toată atenţia, î-şi previne el interlocutorul, toată discre ţia. La ora nouă acţionezi con form primei variante. Apoi pleci în pătratul 16, unde te aşteaptă un avion trimotor. Ne î n t î l n i m pe insulă la miezul nopţii. E x t r e m de m u l ţ u m i t , Rowen închide telefonul şi se cufundă 13

mai tioparte în lectură. T e r m i nase tocmai de băut a treia sticluţă de la|)te bătut cînd o inserare din coloanele unei ga zete de după-amiază îl face să tresară. Dă la o parte cu un gest energic lava cu mîncare şi întinde pe birou ziarul. Mîna cu care urmăreşte rîndurile ar ticol uj ui tremură aproape i m perceptibil. A r t i c o l u l , al cărui t i t l u ,,Va reuşi experienţa doc torului Stone?" de-abia ,se vede p r i n t r e celelalte t i t l u r i negre culese cu corp mare, îl face să scoată un mîrîit. Iritat, apasă butonul dictafonului : — Cu Scott-Junior, d o m n i şoară. Secretara formează n u mărul cerut. Ascultă, Scott, în treabă financiarul, a cui e inse rarea cu Stone din pagina a 32-a ;) ziarului tău de astăzi ?... Cum n u ştii ?... Bine, aştept... T r i m i te-) urgent la mine... Chiar acum. O, desigur, mă omor după stilul său... Are condei băiatul... Şi, îiu.hi/.înd dictafonul, pre şedintele lui ..National Ura n i u m " , care trece drept unul dintre cei mai calmi oameni de afaceri din ţară, începe să măsoni'c b i r o u l de la un cap

tul. Do pe ziarul căzut pe parchet îl săgetează parcă a r t i colaşul anonim : „Chimistul Stone lucrează la o îndrăzneaţă invenţie. Este vorba de noua formulă chimică a insecticidului «Toxicol»-, care, în curînd se va ieftini de zece ori. Desigur că noul produs va da destulă bă taie de cap acţionarilor t r u s t u - . lui National Toxic, care, pre cum ştim, e deţinătorul celui mai ieftin insecticid de acest gen. Se aşteaptă frămîntări la bursă. E colosal cum o biată muscă poate da atîta bătaie de cap posesorilor de acţiuni." 14

Georgo Verban, un tînăr vioi, de vreo douăzeci şi cinei de anî, care stă acum în faţa l u i Elvis llowen, caută să realizeze în gînd toate legăturile ixisibile î n tre uraniu şi muşte, între „ N a tional U r a n i u m " şi „National Toxic". Cu toate că bietul băiat e .socotit destul de isteţ, n u reu şeşte să găsească nimic care să-l liniştească şi să-i explice această convocare neaştei^tată. — Ce ştii dumneata despre doctoj-ul Stone, tinere? roste.şte cu glas n.sjîru financiarul. Dar, văzir\d privirea liniştită a celui lalt, îşi îndulceşte glasul. .Spu ne-mi, te rog, mister Vei'ban, ce şi de unde ştii ? — De unde ? .Simplu, am fost acolo. — Dimineaţa ? rosteşte parca amuzat lîowen. — Da, eu. Ce vi se pare de necrezut? Ziariştii intră peste tot... — Cînd ai fost acolo ? — Zilele asiea. Experienţa pe care o făcea îi i-euşise a doua oară. Mi-a ai-ătal o sumedenie dc muşte moarte. Un insecticid unic ! — Dă-1 dracului de insecti cid. Mai bine spune-mi eîl ? — Cît ce ? — Tinere, cred că e i n u t i l să-ţi spun că n-are r'ost să te joci cu mine. A m posibilitatea să te strivesc fără nici un efort. dacă vreau. Dar- eu întîi îţi ofer. Aştept ! Cît ? Minte.'! ziarislnlni lucrează cy: înfrigurare. K cotivins acum că articolaşul său răscoleşte unele dintre afacerile domnului Rowoii. Dar pe care anume nu poate şti. Văzuse odată la o c i nematecă f i l m u l românesc „ A -

facerea Protar" *, în care era vorba despre o încurcătură ase mănătoare, ceea ce-i dă ideea să facă şi eJ pe atotştiutorul. — Dumneavoastră ci't ziceţi ? Rowen î l priveşte cu ochii mijiţi. — Cît ? repetă el sec. — Dumneavoastră cît ziceţi ? repetă şi gazetarul. — Să presupunem că aş sem na un cec de zece mii... — O, domnule Rowen. se poate? Aici e totuşi vorba de muşte... — Douăzeci... — Nici gînd. — Treizeci. Şi, d a e a nu p r i meşti, te poţi căra... După felul în care-şi frăinîutâ mîinile se vede că ziaristul ar vrea bucuros să renunţe, dar jocul î l ispiteşte, creîndu-i chiar o ciudată stare dc surescitare. Ştie că-şi joacă existenţa, totuşi întinde coarda mai departe. Se ridică şi, cu paşi uşori, se î n dreaptă spre uşă. — Vă salut, domnule liowen. şi tui uitaţi. Noul produs „ T o x i col" e de zece o r i mai ieftin decît toate celelalte. Cumpăraţi acţiuni în stocuri industriale Rowen se lasă î n fotoliu. — M-am convins că ştii des tul. N u mă interesează de unde. Treaba ta. Les affaiies soni Ies affaires ! ' Spune-mi ce pretinzi ca să taci ? — Să zicem... un ziar... — Cum u n ziar ? — U n u l dintre ziarele d u m neavoastră. Oricare dintre cele cu 24 de pagini. A v e ţ i , î m i pare, vreo zece. î m i dăruiţi mie u n u l cu'Tn dedicaţie... ,cez * (D.t.) (n.t.) Rowen In româneşte limbîal priveşte fran în ă original uluit. în original

— Eşti nebun ? L'n ziar e o avere. — r'aic'â

afacerea

asta

cu,

nu!şt(>le nu i-eprezintă o av e i c ? F'entru cîteva clipe, în birou se aşterne liniştea. FinancianU se uită ţintă în ochii ziaristului. Apoi o luininiţă jucăuşă i se aprinde în p r i v i r i . — Fie, tinere I „ U r a n i u m Post" e al dumitale ! Bineînţeles însă că vei lucra pentru mine. — î m i pare foarte rău, dar va f i un ziar neinfluenţabil. î i voi schimba şi t i t l u l . Chiar de mîine se va numi „Indepen dent". — Bine, Verban. A i deci un ziar, eşti director, o să ai ma şină, altceva ce ţi-ar m a i trebui ? - - A r mai trebui ceva, domruile Rowen, rosteşte ziaristul. .Silueta masivă a |)reşedintelui societăţii ,,National U r a n i u m " se ridică ameninţătoare în picioare. — Mai trebuie, continuă calm ziaristul, mai trebuie să fumăm o ţigară şi să semnăm un con tract... Rowen îşi cheamă secretara şi dictează actul prin care George Verban este numit director al noului ziar „ I n d e pendent". Apoi semnează docu mentul şi un cec, şi t î n ă r u l pa tron pleacă, zîmbind triumfător. Rowen priveşte o clipă î n * Cinel u rîd la urmă rî:de „Rira mal urma ie , murmurînd bine (în limba franceză în original bien qui rira le dernier" *. A poi — n.t.) apasă buton. O voce joviala *• In un limba germ ană în original (n.t.) de bărbat se aude î n cameră : — Jawohl, Herr15 Direktor !** — A fost l a mine u n anume George Verban, ziarist,.. A c u m convins e în d r u mcă-i sprev a „ Uschimba r a n i u m Post", titlul

în „Independent". Aş vrea să nu mai ajungă acolo. — O.K. ! Şi, într-adevăr, George Ver ban, director cu contract al zia r u l u i „Independent", nu mai ajunge la noua sa redacţie, dar din cu totul alte motive. Curios la culme şi hotărît să dezlege cît mai repede enigma în care intrase, porneşte în grabă spre vila doctorului chimist E d w a r d Stone.

î n noapte, un automobil care rulează vu o viteză fantastică pe şosea se opreşte cu un scrîşnet de frîne în faţa v i l e i Stone. Peste cîteva clipe, un a l t u l i se alătură. D i n ele coboară trei bărbaţi şi se îndreaptă grăbiţi spre vilă. Partea stingă a clă d i r i i e dărîmată. Restul, neatins. Comisarul W i m , unul dintre ve teranii poliţiei districtuale, are comanda acţiunii. E un bărbat robust, intrat în a doua j u m ă tate a v i e ţ i i . A avansat greu şi e comisar de 15 ani. Partizan al practicilor vechi, conservator la culme, e totuşi un t i p agreabil, mai ales atunci cînd îşi dă aere de şef. — Voi doi, adică Green şi Max, vă duceţi înăuntru. Eu voi studia dărîmăturile! Dacă vă împotmoliţi, cereţi-mi a j u torul. N u întreprindeţi nimic fără aprobarea mea. Ţ i n e ţ i le gătura în permanenţă p r i n r a dio cu agentul din maşină. î n t i m p ce M a x şi Green dis par pe uşa de intrare, b r a v u l comisar începe să cerceteze dărîmăturile, răscolind cu picio r u l mormanele de moloz. — Accident sau explozie pre meditată ? gîndeşte el, înfiorat de perspectiva 16 u n u i caz intere

sant pe care-1 visează din t i nereţe. A r i p a dărîmată pare a f i con struită ulterior şi n-are nici o legătură vizibilă cu restul clă d i r i i . Sub moloz W i m nu des coperă nici o mobilă. L a ce să f i folosit încăperea ? Zidurile rămase în picioare par vopsite î n t r - u n violet închis, fosfores cent. Comisarul îşi scoate nelipsitul său carneţel în care-şi trece deducţiile şi începe să noteze : „ L e m n ă r i a complet dispărută Camera goală, explozia s-a da torat unei cauze misterioase". Cu carneţelul în mînă, agerul comisar porneşte mai departe, hotărît să-şi îndrepte atenţia spre partea intactă a casei. Nici o urmă suspectă n u - i atrage atenţia pe cărarea de pietriş din faţa vilei. Ocoleşte clădirea, ajungînd în partea din spate A i c i , văzînd un lac mărginit de o pădurice, W i m rămîne uluit. Apa lacului parcă fierbe, iar peştii se zbat în aer. Şi, deşi e plină toamnă, teii sînt î n f l o r i ţ i . W i m îşi notează febril în carneţel : „Cred că au i n tervenit fenomene supranatu rale ; tot lacul clocoteşte". A plecîndu-se cu băgare de seamă, comisarul vîră mîna în lac, dar o retrage brusc. Apa e glacială, iar el are acum pe degete ţur ţ u r i de gheaţă. Buimăcit, p o l i ţistul se uită speriat în jur. A r f i v r u t să-l cheme pe Green înapoi, dar orgoliul î l opreşte. Şi totuşi, îşi spune el, ar f i unica ocazie cînd s-ar putea convinge şi detectivul Green că există l u c r u r i supranaturale. încearcă să .se calmeze. Rupe o floare şi îi miroase p a r f u m u l suav asemănător cu al garoafe lor. Zîmbeşte îngăduitor şi-şi continuă cercetările, căutînd l u c r u r i noi, f i i n d f e r m convins că

e p r i m u l ofiţer de poliţie care. pătrunde în lumea misterioasă a forţelor oculte. Mergînd mai departe pe malul asfaltat al lacului, ajunge la locul unde Lungul culesese t r u p u l căzut p r i n fereastră. Stratul de ga roafe îi atrage atenţia şi se apleacă să studieze florile s t r i vite. La atingerea zidului o d u rere ascuţită îl săgetează şi o forţă nevăzută îl trînteşte la pămînt. Urechile îi vîjîie şi cî teva momente comisarul stă pa-i ralizat. încearcă să privească în preajmă, dar totul pare acoperit de o ceaţă densă, viorie. Cu mari eforturi se tîrăşte din nou pe malul lacului, unde moleşeala îi dispare. W i m reuşeşte să se ridice în capul oaselor. Surpriza şi şocul avut îl hotă răsc să abandoneze — cel puţin deocamdată — locul de a i d . Aproape alergînd şi uitîndu-se mereu înapoi, comisarul ajunge la intrarea vilei. Se opreşte o clipă ca să-şi revină, apoi apasă butonul soneriei. Vizorul se des chide imediat şi o voce cu un t i m b r u ciudat îl întreabă : — Ce d o r i ţ i dumneavoastră ? — Să i n t r u , asta doresc. Uşa se deschide şi comisarul pătrunde î n t r - u n mic hol de primire. î n faţa l u i , un valet într-o livrea pitorească aşteaptă cu o tavă întinsă ; totul pare atît de firesc şi de liniştit încît poliţistul se întreabă dacă n-au fost cumva victimele unei farse de prost-gust. M a i ales cînd va letul rosteşte : — Cartea dumneavoastră de vizită. — Sînt de la poliţie. Unde sînt ceilalţi ? — Cartea dumneavoastră de vizită I repetă imperturbabil vocea. A l t f e l domnul doctor nu vă primeşte.

— Ia slăbeşte-mă ! O să mă primească. Spune-i că sînt de la poliţie. Comisarul W i m . Domnul Stone mă cunoaşte ! — Cartea dumneavoastră de vizită ! repetă pentru a treia oară valetul. Enervat, W i m îl ia de umeri, împingîndu-1. Valetul însă nu se clinteşte. Comisarul se uită u l u i t la el, admirîndu-i în gînd cu oarecare gelozie, forţa. — Lasă fleacurile, băiete. Ia-o înainte şi nu mai pierde vremea. Impasibil, servitorul îl p r i veşte cu ochi parcă inexpresivi, parcă ironici. W i m se hotărăşte să-l lase în plata domnului şi să treacă pe lîngă el, însă, chiar în clipa cînd se strecoară pe sub braţul întins al valetului, acesta îl ridică în aer, uşa de la i n trare ,se deschide automat şi bravul comisar se pomeneşte rostogolindu-se pe scări, pînă jos, pe pietrişul de la capătul aleii. U l u i t şi revoltat, poliţistul se ridică şi se repede la intrare, făgăduindu-i netrebnicului valet cel puţin zece zile de arest. Uşa însă rămîne închisă şi, oricît apasă comisarul pe butonul so neriei, de dinăuntru nu se mai aude nici o mişcare. Din ce în ce mai nedumerit, stă o vreme cu urechea lipită de tăblia uşii, căutînd să se dezmeticească. N u e doar la prima descindere şi se pricepe să-şi facă datoria. De data asta însă, totul se petrece altfel ca de obicei. Cînd reuşeşte să-şi mai l i m pezească gîndurile, W i m notează cu febrilitate în carnet toate î n t î m p l ă r i l e şi, bineînţeles, con cluzia la care a ajuns : „Green şi Max, desigur, au căzut într-o cursă. Bine c-am rămas eu afară. Voi căuta să-i salvez". Şi, băgînd carneţelul în buzu 17 nar, scoate lampa electrică, ho-

târît să cerceteze metodic din nou partea năruită a clădirii. Iată dărîmăturile. Fasciculul de raze se plimbă peste tot. '/.adarnic. Nici o posibilitate de comunicare n u se vede nicăieri. Şi totuşi e imposibil ca fosta încăpere să n u f i fost legată îritr-un fel cu restul vilei. „ A i impresia că aripa lovită de ex plozie era pur şi simplu o anexă care nu făcuse niciodată corp comun cu clădirea p r o p r i u zisă". Totuşi acoperişul care mai atîrnă şi acum, susţinut de cîteva grinzi de beton, îl face pe com.i.sar să şovăie atunci cînd vrea să-şi noteze în carneţel această observaţie. Şi în cele din urmă renunţă. Nehotărît, nu ştie cum să ac ţioneze. Singura soluţie e să dea (I fugă pînă la maşină să vadă dacă nu există noutăţi de la Cîreen şi de la Max. Dar chiar atunci, ca într-un f i l m , pe zidul neted se desenează o uşă. W i m ridică lumina lanternei spre des chizătură, î n razele galbene apare chipul valetului care îl priveşte cu un zîmbet stupid. Scos din fire, comisarul se re pede spre el, călcînd în neştire peste moloz. Suspecta apariţie se topeşte însă în beznă, odată cu uşa, iar W i m se izbeşte zdra văn de perete. In cădere a l u necă pe un morman de cărămizi, care, dislocate, se î m prăştie şi totul se surpă. Se prăbuşeşte î n t r - u n gol parcă fără fund. O groază supersti ţioasă îl surprinde, şi din gît ii scapă un strigăt pe care n-aifi dorit niciodată să-l audă vreun coleg invidios.

8 După ce-şi dau cartea de vi zită, Green şi Max sînt i n v i t a ţ i in holul de primire, iar valetul 18

dispare. Cei doi se uită u i m i ţ i după el. U i m i ţ i , pentru că nx-i o uşă nu marciiează locul iie unde a plecat acesta. — Drace, ciudată casa ! i ' o S teşte Max. Curios şi amuzat totodată, Green priveşte atent pereţii. Cunoştea reputaţia doctorului Stone şi-1 considera drept un sa vant destul de original. Ştia că intrînd aici niinic nu trebuia să-l mire. Totuşi de-abia făcuse cunoştinţă cu una dintre ciudă ţeniile casei în care locuia pre ţ u i t u l om de ştiinţă că detecti vul a şi uitat ce-şi propusese. — Uşile sînt mascate atît de dibaci încît nici cel mai destoi nic expert n-ar putea să le gă sească, murmură el cu a d m i raţie. — într-adevăr, confirmă serfîentul p r i v i n d în .iur. l.'n tablou de comandă cu .şase butoane de diferite culori le atrage atenţia. — Pe care dintre ele să fi apăsat valetul ? spune Green tocmai în clipa în care servi torul se iveşte exact din pere tele opus celui p r i n care se fă cuse nevăzut. — L-am căutat pe domnul Stone, dar nu l-am găsit. Poate e în laborator, dar acolo n-am putut pătrunde. \ ' u mai fvmcţionează uşa. O să mai încerc. Mai aşteptaţi ? — Da, vrem să vorbim neapă rat cu dînsul. Şi cît mai urgent. Valetul dispare tot aşa de brusc precum apăruse. Rămaşi singuri, cei doi încep să cerce teze cu minuţiozitate camera. Deodată un zgomot puternic î l face pe Green să se întoarcă. î n t r - u n colţ, sergentul se luptă cu un necunoscut. Detectivul Green se furişează după un f o toliu şi îşi scoate revolverul.

N-are însă cum să tragă ; ar putea să-l rănească pe sergent. De aceea asistă neputincios la lupta mută ce se dă între cei doi, aşteptînd o clipă (jrielnică spre a interveni. Căzuseră, pe semne, într-o cursă. M a x pare ifiai puternic. în momentul însă în care e pe cale să-şi doboare adversarul, sergentul e făcut K.O. Green sare în picioare, strigînd : „Sus mîinile !" Necunoscutul se întoarce spre detectiv, îl priveşte ameninţă tor şi se năpusteşte asupra l u i fără a lua în seamă revolve rul. Green se răsuceşte fulge rător în l ă t u r i şi trage în t r u p u l duşmanului toată încărcătura revolverului. O m u l începe să bată aerul cu p u m n i i într-un r i t m fantastic, apoi se prăvă leşte pe podea. O voce meta lică, venind de undeva din t a van, începe să numere : — U n u , doi, trei... şapte... knock-doton ! Gîfîind, Green se reazemă de perete, apoi, după o clipă, iz bucneşte î n t r - u n holiot de rîs. Max, care tocmai se ridică f r e cîndu-şi bărbia, holbează ocliii la t r u p u l prăvălit pe parchet, apoi la detectiv. — Dacă ai şti cu cine te-ai luptat ! hohoteşte Green. — Nu contează, bine că l-ai ucis. — Da de unde ! A m tras în el şase gloanţe şi el nu e de cît... knock-d(rwn. Ştii cine e ? — De unde dracu ? A ieşit de după draperia asta tocmai cînd voiam să văd ce se as cunde în spatele ei. .Sei-gentul îşi .scoate revolve rul, văzînd că cel de Jos începe să se ridice... — Lasă-1, Max, gloanţele nu-1 vatămă. E un robot. U n boxer-robot !

Voind parcă să continue spu sele detectivului, robotul .se r i dică, trece nepă.sător p e lîngă ei şi, ca şi cum nimic nu s-ar f i întîmplat, dispare p e după draperie. Max răsuflă uşurat şi zîmbeşte. — E f o r m i d a b i l ! Habar n-ai şi nici n u - ţ i doiesc să ştii ce pumn avea ! mai spune el, frecîndu-şi d i n nou bărbia. — Să cercetăm mai departe, rosteşte Green, adunînd de p e parchet cele sase gloanţe tur tite. După alte draperii se găsesc a l ţ i roboţi sportivi : un jucător de ping-pong, un luptător şi o masă de şah cu un adversar, de data asta sub forma unui simplu aparat electronic. — Nostimă-i casa lui Stone ! exclamă Max. — Cineva î m i spunea zilele trecute că Stone munceşte ziua şi noaptea, lată însă că a găsit vreme să aplice cîte ceva d i n cibernetică şi pentru clipele l u i de relaxare. î n clipa aceea, valetul se iveşte d i n nou ; — î m i pare rău, dar stăpînul nu vă poate p r i m i . — L-ai găsit ? întreabă într-o răsuflare cei doi, — Da. E în laborator D'^arme. — Doarme ? rosteşte nedu merit Green, Cum să doarmă în laborator ? Poate în d o r m i tor ? ! — L-ai văzut dumneata ? i n tervine şi Max. — Da. N-am intrat, dar l-am văzut. Doarme întins pe jos. Cei doi se privesc semnifi cativ. — Condu-ne la el. — N u , asta nu se poate. A m 19 ordin să nu las pe nimeni vi intre atunci cînd domnul doc tor doarme. Dacă v r e ţ i , puteţi

aştepta pînă cînd se trezeşte. A v e ţ i la dispoziţie ping-pong, box, lupte, şah, spune amabil valetul şi trage draperiile. Dacă mai aveţi nevoie de ceva, sunaţi-mă. Răcoritoare găsiţi în dulap. Folosiţi butonul galben pentru citrice şi cel roşu penti-u sucuri. Şi valetul dispare din nou p r i n perete. — A i observat? întreabă Gre en zîmbind gînditor. — Ce? — Ochii valetului. Ce inex presivi erau. — Ei şi ? — Cum, ei şi ? Gîndeşte-te, ce naiba. Sau te-a năucit p u m n u l robotului ? — Crezi că valetul e... — Desigur, Max. Fizicianul s-a înconjurat de roboţi. Se vede treaba că v i l a l u i e p l i n ă de surprize. P r i n c i p a l u l însă e să ajungem cît mai repede la el. Explozia ori necunoscuţii care l-au atacat l-au lăsat în nesimţire. Iată de ce valetul, care n-a fost programat pentru cazuri neobişnuite, văzîndu-şi stăpînul zăcînd pe jos a tras concluzia că e adormit. Cum ajungem la el ? N u cunoaştem casa. Să lucrăm metodic. î m părţi m camera în două. De acord ? — De acord. Green alege peretele cu ta bloul de comandă. Pe caro b u ton să apese ? I i e teamă să se lase în voia î n t î m p l ă r i i . Poate că şi podeaua e glisantă. Totuşi apasă p r i m u l buton şi aşteaptă. Un zgomot uşor se aude în spa tele l u i . Detectivul se întoarce rapid. Un perete desparte acum camera în două, izolîndu-1 de Max. Green bate cu p u m n i i în zid, dar de dincolo n u vine nici un răspuns. Apasă butonul ur 20 mător. I n peretele opus celui ivit, pe neaşteptate, se deschide

o uşă p r i n care Green trece re pede. Peste tot domneşte î n t u nericul. Detectivul îşi aprinde lampa de buzunar. Pe cuier Se află un pardesiu, iar pe jos o pereche de galoşi. A l ă t u r i , pe o măsuţă, o tavă cu o carte de vizită : „Llyod Stephenson". Pentru Green e clar : înaintea lor intrase cel ce lăsase cartea de vizită. Să f i fost Stephen son ? Plauzibil. Totuşi detecti v u l insistă multă vreme asu pra galoşilor şi pardesiului. Pe cartea de vizită descoperă o pată minusculă uleioasă. O apropie de nas : cartea de v i zită păstrează vag mirosul unui narcotic obişnuit. Deci în v i l ă se petrecuseră l u c r u r i suspecte. Green parcă intuieşte cele î n tîmplate. Pe rînd, descoperirile următoare î l conving de juste ţea presupunerii sale. Galoşii, d i n t r - u n material obişnuit, sînt dintre cei pe care ai putea să-i găseşti pentru cîţiva cenţi în orice dugheană de la periferie şi pe care în nici un caz n-ar f i putut să-i poarte Stephenson. Pardesiul este însă dintr-o stofă bună şi detectivul înclină să creadă că aparţine industria şului. Dar un p r i m amănunt î l face bănuitor : agăţătoarea uzată. Or, la un a r b i t r u al ele ganţei, cum î l ştia pe Stephen son, e ceva de neconceput. Gre en adulmecă mînecile veşmînt u l u i . Ele exală un miros "greu de ţigară proastă. Deci n u Ste phenson fusese cel ce p ă t r u n sese în casă. Pardesiul n u - i aparţinea. Detectivul îşi a m i n teşte că industriaşul fumează pipă. Un impostor se folosise de cartea sa de vizită şi pă trunsese în laboratorul fizicia nului. „ V a l e t u l " spusese că era vorba de L l o y d Stephenson, dar se luase după cartea de v i zită. Intenţiile intrusului erau,

desigur, legate de experienţele pe care doctorul Stone le făcea cu raza albastră. Detectivul mai priveşte o dată în j u r şi, convingîndu-se că ves tiarul nu-i mai putea releva nimic interesant, hotărăşte să-l părăsească. O uşă pe care n-o observase cînd intrase e întredeschisă. Imediat ce se apropie de ea, canatul alunecă complet. O lumină oi-bitoare se aprinde, dezvăluind un hol mo numental, s p r i j i n i t de colonade cioplite în cel mai autentic stil clasic. L u c i u l mozaicului stră luceşte în sute de culori. A d u cîndu-şi aminte de sfatul comi sarului, Green face contactul micului aparat de emisie şi transmite celor de afară tot ce vede : — Şi aici, în acest hol imens, ca şi în celelalte încăperi, uşile sînt ascunse. Cercetez în grabă pereţii tapetaţi sau îmbrăcaţi în mozaic. î n cele patru col ţ u r i ale odăii culoarea benzii sidefii de pe pardoseală se î n tăieşte, căpătînd o nuanţă a l băstrie... Detectivul pune piciorul pe o placă şi apasă. D i n perete se iveşte un bar asortat cu cele mai variate băuturi. Cînd Gre en îşi ridică piciorul, barul dis pare. Apăsînd pe următoarea placă din pardoseală, urcă în mijlocul camerei o masă imensă pregătită pentru douăsprezece persoane, care îşi aşteaptă parcă oaspeţii. Green trece mai departe şi acţionează cea de-a treia placă. L u m i n a se stinge domol şi în toată încăperea tre mură un dans imaterial de raze, creînd o atmosferă stra nie. O melodie uşoară se răspîndeşte stereofonic, î m b i i n d la visare. I n Jocul mesei apare o fîntînă arteziană, în m i j l o c u l căreia se află o mică estradă.

O dansatoare indiană execută un dans străvechi. Green o p r i veşte cu atenţie, impresionat de graţia şi de precizia mişcărilor. — Uşor te poţi păcăli, trans mite el celor de afară. Mişcă rile sînt tot atît de fireşti ca ale unui om viu. Doar imobilitatea feţei, acelaşi nemişcat şi suav zîmbet, o trădează pe dansatoarea-robot. Credeţi-mă că toate aceste surprize m-au făcut să uit că aici sînt pentru a a n cheta cauzele misterioasei ex plozii. E t i m p u l să rup v r a j a ! mai spune detectivul şi-şi ia piciorul de pe placa albastră. I n lumina orbitoare care ţîş neşte din nou, reveria de cîteva clipe dispare ca o nălucire. Iată şi u l t i m a placă. O apăsare şi se deschide o uşă. Detectivul trece repede p r i n ea. Cu un clinchet, peretele revine la loc, în urma lui Green. întunericul care domneşte acum e şi mai p u -

ternic pentru ochii obişnuiţi cu neonul strălucitor din hol. De tectivul aprinde lanterna şi în coruil ei gălbui vede că a pă truns în mijlocul a sute de aparate şi mecanisme, etichetate cu grijă ca într-un muzeu. P r i n faţa l u i se înşiruie parcă aproape toată fizica învăţată la gimnaziu, de la scripeţi pînă la maşinile moderne de calculat. în fund, un grup de aparate foarte complicate, braţe de me tal, jumătăţi de oameni, oameni întregi au o singură denumire : roboţi. Camera are o uşă apa rentă pe care Green o deschide cu atenţie, luminîndu-şi cu l a n terna calea. U n strigăt i se opreşte în gît. L u m i n a l ă m p i i de buzunar dă la iveală o fiinţă înfiorătoare, ai cărei ochi l u m i noşi î l privesc crunt, inexpre sivi. Detectivul îşi revine re pede, dîndu-şi seama că pă trunsese de fapt î n t r - u n alt muzeu : p r i m a l u i cunoştinţă fusese o maimuţă uriaşă. A m u 72

zat, Green transmite agentului din maşina jxjliţiei : — Sînt în camera intitulată, desigur, „viaţa de-a lungul t i m p u l u i " . M-am speriat p u ţ i n cînd m-a întîmpinat strămoşul nostru comun, cimpanzeul. Se găsesc aici toate treptele de dezvoltare ale faunei terestre. Pe partea aceasta uşa însă e din nou invizibilă. Mereu i se pune l u i Green aceeaşi pro blemă a uşilor şi a trecerii d i n tr-o cameră în alta. — Alo, A l i n ? Ştii ce-am gă sit lîngă cimpanzeu ? Cartea mea de vizită. Desigur că pe aici pe undeva s-a oprit valetul-robot cînd a v r u t să mă anunţe doctorului. Laboratorul fizicianului trebuie să fie deci pe aproape. Dar pe unde să încerc ? Cum să ies de aici ?... Clijielc trec grele. Detectivul nu reuşeşte să găsească nici o urmă de uşă. Abătut, se aşază pentru cîteva clipe pe un soclu, recapitulîndu-şi toate întîtnplă-

rile serii : un om intrase în vilă dîndu-se drept Stephenson. Cu ce scop ? Unde .se află acum ? Dar industriaşul ? Valetul spu sese că doctorul Stone doarme în laborator. Deci vizitatorul necunoscut fusese un agresor. De ce să-l f i atacat pe fizician ? Fără îndoială că lotul trebuia legat de apelul telefonic a l Camelyei Stone. Dar unde este fata ? De ce n u se arată ? Şi ce sens avea acel „arestaţi raza albastră !" ? Robotul văzuse un singur om „ d o r m i n d " . Deci i n trusul dispăruse. Pe unde ? Poate f i acum aici, după cine ştie ce animal împăiat, p î n d i n du-mă şi poate ţintindu-mă cu arma. — Şi cînd te gîndeşti că u n deva, lîngă mine, aproape de tot, e laboratorul, şopteşte în ciudat detectivul. Poate că un singur perete înă desparte de el. Cercetînd din nou fiecare b u căţică de parchet, fiecare pe rete, se convinge că nimic n u trădează prezenţa vreunei ie şiri, începe să-l îngrijoreze soar ta celorlalţi, a lui M a x şi a comisaruhii W i m . De M a x e mai liniştit. î l ştie pe sergent un om inteligent şi destul de des curcăreţ. W i m însă, cu f e l u l l u i de a f i , putea produce o serie de încurcături, mai ales în afa cerea asta atît de neobişnuită, pe care numai o judecată l i m pede şi o imaginaţie bogată o pot descurca. M a i ales 6 ima ginaţie bogată — calitate cu care n u .se prea puteau lăuda atît de m u l ţ i poliţişti din dis t r i c t u l XIV... G î n d i n d c u rapiditate, detec t i v u l se apropie de cimpanzeul la picioarele căruia este cartea de vizită. Pe aici, pe aproape, se află laboratorul. Pare greu de crezut că intrarea în labo

rator să fie prin muzeu. Desi gur că e vorba de o ieşire spre alte încăperi sau de d r u m u l mai direct a l valetului spre lo cul de muncă al creatorului său. Dar care e această cale? Unde e uşa ? Unde dau pereţii muzeului ? U n u l dintre ei — în hol. Rămîn ceilalţi. Spre care să-şi îndrepte atenţia ? Green stă acum cu faţa spre peretele pe după care bănuieşte că e l a boratorul. Spre dreapta sau spre stînga ? Printre exponate, două culoare duc în două direcţii. Excluzîndu-1 pe cel pe unde probabil venise valetul cînd î l anunţase pe el, detectivul îna intează încet pe cel d i n dreapta, examinînd cu luare-aminte ex ponatele. Şi iată ! O maimuţă care atîrnă pe o creangă are o labă mai lustruită, semn că f u sese î n repetate r î n d u r i atinsă. Green strînge laba a n i m a l u l u i şi în faţa lui se deschide, în sfîrşit, o uşă p r i n care năvă leşte o lumină puternică. De tectivul intră iute şi, bineînţe les, peretele glisează şi de astă dată în urma l u i . — Sînt într-o încăpere pă trată, î n mijloc, două r î n d u r i de fotolii dau impresia unei săli de spectacole... O să profit şi o să mă odihnesc o clipă, trans mite el celor de afară. Dar în momentul în care Green se aşază pe catifeaua scaunului, l u m i n a se stinge. î n faţa l u i apare un ecran luminos de pe care îl priveşte un chip b r o n zat de femeie. — Bună seara, domnilor, ce d o r i ţ i să vizionaţi ? întreabă ea cu glas plăcut. Gîndurile l u i Green încep să alerge frenetic. Oare să fie ca pabil ecranul .să-i redea numai f i l m e sau şi aspecte d i n casă ? Era un aparat de proiecţie sau 23

un teltnionitor în legătură cu camere locale de luat vederi ? Instinctiv, Green se ridică în picioare. L u m i n a se aprinde şi chipul femeii dispare. Detecti v u l se uită m i r a t împrejur. Nici un indiciu. Se aşază, l u mina se stinge, aceeaşi imagine în culori a crainicei apare, ros t i n d cu aceeaşi voce melodi oasă : — Ce d o r i ţ i să vizionaţi ? — Vestiarul, încearcă Green într-o doară şi, victorie — iată încăperea cunoscută ! Green tresare. Acolo, în vestiar, sînt oanieni; E chiar comisarul W i m , care .se ceartă cu valetul, şi acesta îl aruncă afară pe scări. Apoi totul se cufundă brusc în întuneric. — Arată-mi, te rog, explozia, mai cere detectivul. Imediat, pe ecran apare u n f i l m sepia cu explozia de la Hiroşima. P r i v i n d mecanic i m a ginile arhicunoscute, Green îşi dă seama c ă ecranul nu putea să-i redea decît ceea ce avea i m p r i m a t pe benzile de co mandă sau ceea ce se întîmpla în momentul transmisiei. Ex plozia, care avusese loc la ora nouă, nu-i putea fi arătată. Dacă ar f i ştiut ce cameră f u sese acolo ar f i fost simplu. Enervat, detectivul strigă : — A r a t ă - m i laboratorul ! Pioiecţia nu se întrerupe. De sigur, trebuie deconectat apara tul, îşi S p u n e Green şi se r i dică. l i U m i n a năvăle.şte în î n căpere şi se stinge în clipa cînd detectivul se lasă în fotoliu. — Ce doriţi să vizionaţi ? î l întrebă din nou chipul nostim al crainicei. — Laboratorul fizicianului Stone. De data asta însă, imaginile 24 apar suprapuse. Mai multe pla n u r i îşi dispută întîietatea. Grer„

en îşi dă seama că, probabil, există mai multe laboratoare După ce se ridică iiir în p i cioare, rosteşte enervat : — N u m a i u n u i dintre ele... unul ! — Laboratorul unu ? întrea bă vocea. — Da, da, u n u l ! Ecranul redă imediat i m a g i nea unuia dintre laboratoarele doctorului Stone. Masa de lucru pare răvăşită ca după o luptă. Un aparat ciudat e răsturnat într-o parte. Obiectivul desco peră fiecare colţ al încăperii cufundate într-o lumină ob-. scură, izvorîtă. dintr-o lampă de pe masă. U r m ă r i n d însă fasciculul care iese din lampă, obiectivul poposeşte pe podea. Acolo zace un t r u p omenesc. Corpul e căzut într-o parte, cu un aparat prăvălit peste el. A l ă t u r i se vede o băltoacă, ian lîngă mîna chircită se ghiceşte un revolver ciudat. Omul e î m br-ăcat într-un halat albastru de protecţie. — Fizicianul, strigă Green şi, în culmea surescitării, sare în picioare. Emisiunea se între rupe. L u m i n a năvăleşte în ca meră. Pricepîndu-şi greşeala, detectivul se aşază din nou. — Ce doriţi să vizionaţi ? — Laboratorul I răcneşte Green. Pe ecran rulează m i x a j u l de la început. — Nu pe toate ! Pe rînd ! Arată-mi-1 pe p r i m u l ! Dar imaginea continuă să se desfăşoare amalgamat. Green nu remarcase faptul că prima dată spusese d m întîmplare .,imu", indicînd astfel fără să vrea numărul laborator.ului. Ca un făcut acum, cuvîntul acesta nu se mai face auzit de pe bu zele l u i .

o senzaţie stranie dc arşiţă îl cuDrinde. Cerul g u r i i îi arde şi gîndul la barul pe unde t r e cuse îi sporeşte setea care p u sese stăpînire pe dînsul. — Stau aici fără nici o p u tere, transmite el, aventura se consumă pe undeva, pe alături de mine. A l i ! Şi căldura asta ! Mi-e o sete extraordinară. M i - e o sete groaznică şi n-am de unde bea apă. A h ! cît aş vrea un pahar cu apă sau o cocacola... Şi iată că, asemenea î n t î m plărilor din basme, cuvîntul magic fusese rostit. I n faţa l u i se iveşte, din b r a ţ u l f o t o l i u l u i , un paliar p l i n cu un lichid ma roniu, acidulat. Detectivul îl dă peste cap, p r i v i n d mai departe vălmăşagul de imagini de pe ecran. — Fenomenal, transmite el, a m fost servit prompt de foto l i u cu coca-cola şi am băut-o ca un naufragiat. A l i n , dragă, totul se petrece ca în „O mie şi una de nopţi"... Dar setea nu mi-a trecut. Cred că aş f i în stare să beau un butoi, un ba zin întreg cu apă, o mare î n treagă, vreau — şi rostind această tiradă, Green se ridică o clipă în picioare, apoi se r e aşază. F i l m u l cu(CONTINUAREA laboratoarele se î nIN

trerupe şi ecranul este acope r i t de imaginea unei nemărgi nite întinderi de apă. L a o r i zont se vede f u m u l unei nave. Dinspre vapor, o barcă rapida se apropie de cei doi oameni care se ,zbat în m i j l o c u l v a l u r i lor. Doi marinari scot pe rînd naufragiaţii din valurile înspu mate. Deodată, Green simte o furnicătură în şira spinării. A l doilea t r u p peste care obiecti v u l aparatului insistă î n t r - u n gros-plan reuşit este al celebru l u i L l o y d Stephenson, binecu noscutul preşedinte al f i r m e i nu mai p u ţ i n cunoscute „ M o n dial U r a n i u m " . Figura contrac tată nu-1 poate înşela pe de tectiv. Barba asiriană a indus triaşului şi cicatricea de sub ochiul drept au făcut deseori deliciul caricaturilor d i n ziare. Dar unde se pot petrece ase menea fapte de vreme ce i n stalaţia de telecinema o redă cu atîta claritate ? ! — Care sînt oare coordona tele ? întreabă cu sufletul la gură Green. — Este ora douăzeci şi unu şi patruzeci de minute. Vă m u l ţ u m i m pentru atenţia cu care ne-aţi u r m ă r i t . Noapte b u n ă ! adaugă chipul drăgălaş şi ecra n u l se întunecă. L u m i n a pă trunde orbitoare. NUMĂRUL VIITOR)

VLADIMIR

COLIM

DIALOGURI LITERilR-GMTICE (IX(

LONGEVITATE, LONGEVITĂŢI Ce/ in

moi

N-a

Cinci

copii,

într-un

istovitoare

o a

şi-a

strîns o dată cît —

—

26 'i

nu-i

vreme a

fi a

doi,

în

căzînd

care

zbate

cine

ani. anal

din

că ai vreau

zece

în

Vina-i s-au

pentru

Lautreade n-ai

cele

mai

lor.

secătuit

om Mozart

Fireşte,

constelaţie

pulberi.

minţile

zece,

fost la

Puşkin,

ridica

stră

ars

necesară veşnic

fi vrut

să

Sfîrşitul

vorbească,

era

aproape.

protest

mut.

L-am

vedea

şi auzi.

şi

în

întemeietorul

asta are ochii trasă şi-şi strînge

deznădăjduit fi putut

i-am

vrei

mai

e îngăduit.

a scris

fără inflexiuni fără voie parcă

Despre

risipiţi

timpuriu

mai

noastră

să şi

tale. în

viafă

în

totuşi...

Ezekeii. cît

specia

Îndoiesc fără

omenirii,

cinci,

şi,

şi tulburătoarea şi

din 170

probabil,

bâtrînefe,

Andreescu

adolescenţei

într-un

moş

Despre

Clasul rostesc

stins de

supravieţuieşte.

mă priveşte din fotografia amare îi brăzdează faţa

buzele tău,

strigătul

că

s-a vhsta Era,

îi

multipla

încăpăţînare.

înţeles

feciorul încă

care cute

rînd

ani)

Calois,

Şi

fervoare,

dureroasă

dar

vreme

în

noastră.

Bărbatul severi. Două cu

şi

vîrsia

alţii

Ezeketi! Nu mă dacă mă gîndesc

raţiunea

cît

Arenze,

Ugandei,

murit (71

înainte

că

conştiinţa

ţi

Eminescu

depăşit

Ezekeii

ştiinfifico-ianiastică.

şi Apollinaire,

vină n-a

lume,

i-au mic moş deci

prăbuşiţi

din

nord-vestul soluţie

mai

lucite, şi

în pace, larfă-mă

Shelley,

nici

cel

m o n f şi Poe luceferi

din

neveste

doar Dormi treabă,

Arua,

recurs

fabet.

ţi

bătr'm

regiunea

mine

să

fi sorbit

fi dăinuif. şi

totuşi...

vorbim m-a

făcut

versurile, Nu

astăzi să

îndrăznesc

ştiu

bine,

Şi

atunci

putut

mai

repefîndu-le să

fi scris atîta

formulez

totuşi... ? a tresar.

: poeziei

trişti şi buzele

moderne,

întrebat Fixez

Narmar. pîlnia

galbenă

CHARLES —

Pari

— Narmar.

BAUDELAJRE

trist,

prietene...

S-a stins acum un Ş i ar mai fi putut

veac, trăi.

— N - o m înfeles niciodată prea bine ce se Intlmplă cu voi. De c e nu rămineţi în vio/â ? — Circa

VOI n u muriţi,

Ooie

— Oh, otît de puţin... Par că ţi-am spus că studiez Pămîntul de la 1 234 de ani, nu ? Abia am părăsit universitatea. Voi însă vă stingeţi cu viteza de cădere a meteoriţilor... Ce aveţi răgazul de a întreprinde într-o atit de scurtă viaţă ? De cîte ori reiau legătura cu tine mă tem să nu aflu că... — Infr-o zi ai să o f / i şi osta, Narmar. Şi totuşi, în scurta noastră viaţă, unii fac destul de mult. Iar alţii găsesc pînă şi timpul de a se plictisi. —

Vorfaejfe-mi

despre

Baudelaire.

—

IsJoria poeziei e despărţită de trupul lui firav ca de o co loană nemuritoare. Înainte şi după. S-a născut, probabil, prea de vreme. A fost, în secolul al XlX-lea, un om al secolului al XX-lea. Dar nu pot să-ţi v o r b e s c a c u m decît despre unele dintre preocupările lui, mai accesibile ţie. Intr-o zi a făcut următoarea însemnare : „Aproape întreaga noastră viaţă e închinată unor curiozităţi prosteşti. Exista în schimb lucruri care ar trebui să stîrnească în cel mai înalt grad curiozitatea oamenilor şi care, judecind după viaţa lor de zi cu zi, n u ( e - o deşteaptă de fel. Unde sînt prietenii noştri morţi ? De ce n e aflăm

aici

păca

oare

finit

— întrebări s-a

de nuit Poe de

gîndif

După ale

a găsi de

asta

un marile încă

dorinţa

tradus de

Visul

Etc.

poate

îm

e finit

etc."

cara

de „Povestirile O

tainele

şi

a fost

intelectul

V r e m e a hr. şi stranii.

pu W Mai

extra curiozitate

mulţimii

al amîndurora

literore o,'e ştiinţei, fascinante

la neliniştitele el altă dată),

în fianceză.

a descifra

lucid

sensibilitatea

pentru

posibilităţile

frăţească

şi le-a

pentru

nedezlegate,

sufletelor

poate, a fost sensibil (am să-ţi vorbesc de

şi dragoste

întrebări

libertatea

locuibile

omenirea. filon

Numărul

său

îi unea,

nou

Ce ?

De aceea, Allan Poe

confratelui

natură

a descoperit enigme

şi

înconjură

pămînturilor

cu înţelegere ale

aceeaşi

undeva

providenţei

cum vezi. lui Edgar

apropiat

sfincşi

legea

numărul

S-o

ordinare" de

Venim

Dar

—

omului avea

tof cortegiul puţin

de acela chi

răspuns. ei încrezâ-

f o r î n virtufile Noului, el

atu

însuşi

ceva

gata

unde

opreciot nouă).

—

în

care

gîndul

M-am

întrebat

decît

în

şi

fiorul

sa, a

ziua

Europa,

fi abia

din

îi revine

cosmic,

să

mult

în

patria

noştri,

extraordinare", din

pentru

pînă

anticipaţiei,

cititorilor

îndreptăţită, fiind

al cindva

spre-a ai

„Povestirilor

(Poe

tinde

halucinant

se o r o f a s e

întemeietori

cunoscute

ochii

intuit

tărîmul afund,

iluştrii

faimă

continent

degeaba

„Necunoscut,

făcut

Americo

acesta

dintie

le-a

nepieritor

Estetul spaţii,

în

repede

vechiul

Meritul,

intîlnit

descoperirea

lui în

l-a

ispititor.

azvîrle

Baudelaire

cîştigqt pe

P o e e unul

recunoscute

laire.

şi

traducerea

şi-au

fer/or

lor

să

lui

care

Baudelaire

ciudat

n o u !" D a c o

îi datorăm pe

ştiinţei, de

u/-,

azi

moi

aşa-zisa

exclusiv

resimţit

lume

lui

Baude

atracţia

mari

supună...

dacă

poezia

voastră

ne-ar

putea

fi'

accesibilă... —

Ascultă

ultimele

trei

strofe

din

„Tînguirile

unui

/cor" :

De-atîţia aştri în roiri Prin

larga

cerului

ochii

Doar

arşi

sorii

bulboacă.

mereu

îmi

morţi,

joacă

din

amintiri.

In van prin spaţiile-opace Rîvnii

Sub

Simt

capăt ştiu

şi

care

aripa-mi

mijloc

ochi

că

;

foc

desface;

Şi-n dorul frumuseţii-nfrînt, De-ofîfo Ca

slavă

baremi

Abisul

n-avui

numele

ce-mi

parte să-mi

poarte

mormînt.

— Şi noi am cunoscut înfrîngerile anonime, a şoptit Narmar. Poate

că,

ne-ar

fi rămas —

dacă

Ştiu

chide

fi exprimat

şi

eu ? In a

definitiv,

materiei

şi

fundamentale,

—

P r e s u p u n c d datorită

fi înceţoşate

— de-a

Numai unele, lungul mileniilor,

comia,

zgîrcenia

parte

din

decît

poezia

le-ar

durerea.

umane

„stări"

umană,

farrriliare,

specifice,

poezia

lui

v-ar

poeţilor

noştri

putea

încerca

înţelegerea

cărora

pildă

? Zadarnic

unor

vi să

le vă

măsură

sentimente,

prin

ele mijloc

încerca

unor

formate lă

fac

c e alt

s i m f i t i . Şi,

ajunge

Mila,

pentru am

transmiterea aţi

amin specific.

? Şi

spaţiile-opace"

s-o

constante terestră.

viu

reperele

în unor

pămîntesc

nişte viafă de

face

care

ecuaţia

Constantele

cadrul

organism

„prin

ecuaţie

regretul...

umane.

le recunoaşteţi însă

o poezia,

durerea,

bucuria,

oricărui

poezie

s-ar

înţelege străină

Există probabil condiţiilor de

vehicula

să

aţi

voastre,

teama

c e o f i r e g ă s i î n mesajele unor

exclusiv

contingenţelor

inerent putea

rămîne

: dragostea,

Narmar. datorită

ajutîndu-vă

explicăm

realitate

v-ar

tradiţiile

...Dar

patrimoniul

comunica,

inaccesibilă.

lege

constante

tite

ale

constante combinaţii

gradafe. culoare, cel

Cuvintele să zicem.

— Ciudat, a spus Narmar. mai înalt grad specifică—

minată, mijloc

condiţionată de

— — apucat

comunicare

N i c i eu Oh, să-ţi

Am iesc

noastre nu vă vor face niciodată Dar neliniştea sau admiraţia ?

ştiu

Pentru

că

realitatea

dacă

Îmi că

amintesc, aici, pe

te jignesc, visăm

Şi a rîs, aşa cum învăţase galbenă o crispantă succesiune tărît pe loc că nu era cazul altfel,

Tăcut, lumul la O

terestră

—

că o activitate în înalt grad deter pufeo

deveni

fi cu

putinţă.

mi-ai Circa,

Dar

explicat nu se

e un clndva. visează.

vis

frumos.

N-am

mai

clipă.

— N u v r e a u să pe Circa. —

greu să admit că în cel mai

desluşiţi

galactică.

visele... comunic

tăcut

Mi-e pentru

să

am a

şoptit

întrebat

apoi,

dar

n-aş

dori

să

tră

vibreze în metalic. Am Comunicaţia,

pîlnia ho de

Narmar.

de curînd, făcînd să de bîrşîieli cu sunet să-l învăţ să viseze.

întrerupsese. am luat din întîmplare.

bibliotecă

muritori ! sînt m î n d r â

M-am potrivit tenare, am visat.

„Florile

precum

mai bine în Doi ochi trişti

răului"

un vis de

şi

deschis

piatră...

fotoliu şi, legănat de şi severi mă urmăreau

cadenţele cen din fotografie.

în atenţia colaboratorilor: Materialele adresate redacţiei noastre trebuie să fie dactilografiate la două rînduri, pe o sin gură parte a filei, în cîte două exemplare. Fiecare lucrare trebuie să fie însoţită de un scurt rezumat. Autorii ale căror materiale sînt acceptate vor fi înştiinţaţi în scris la adresa indicată, lu crările urmînd să apară potrivit necesităţilor redacţionale. Manuscrisele nepublicate nu sînt înapoiate. 29

VALERIAN

AGALOPOL

aventura lui Gess

D r u m u l dinţii fusose (wl mai greu. A c u m se obişnuise. Şi totuşi; uneori în timpul zborului îl cuprindea ameţeala cînd se răsucea:] brusc. Şi era nevoit s-o facă, mai ales cînd schimba direcţia. H Avusese grijă, de data aceasta, să ocolească grupul celor treij stele albe, căci în jurul lor nu găsea cu ce să se hrănească. Data^ trecută — adică a, doua oară — era gata să leşine de foame, căci ^ doar nu era să se hrănească cu o ploaie de meteoriţi ce venea | dinspre Andromeda ! .'Veum zbura vesel şi sătul. Devorase chiar ieri l doi astcroizi. Se simţea plin de puteri şi ar fi vrut să meargă unde i i s-ar fi năzărit lui. Dar profesorul Nisu nu-i dădea voie. De fapt, i ducă se gindea mai bine, pesemne cei doi asteruizi fuseseră aruncaţi! în calea lui tocmai de profesor, care voia să vadă, probabil, cit." e el de pregătit şi cum ştie să acţioneze. A h , şi mult ar mai j fi vrut să mănîncc odată toate rezervele pe care le avea cu el, j să vadă cc mutră va face atunci profesorul Nisu ! • De fapt, se hotărîse ca în momentul în care va a,junge i n i punctul m a x i m al traiectoriei dc zbor să fugă. ti plăcea să zboare I singur prin spaţiu, să meargă incotro va vedea cu ochii. IVIai vorbise | cu încă doi prieteni, Fais şi Mis, să-l însoţească, dar aceştia refu-j zaseră. Nu degeaba spusese profesorul că sînt mai puţin înzestraţi] decît el şi că nu pot pricepe anumite lucruri ! i M a i avea patru zile de zburat pînă să încerce „evadarea"; î ş i ! întinse braţele şi încercă să adoarmă. Se lăsă cuprins de o amorţeală ] plăcută, căci un nor mic de meteoriţi ii biciuia uşor spatele. I i i plăcea senzaţia aceasta, care-I furnica prin tot trupul. L a un • moment dat auzi un vuiet şi întorcînd capul văzu că era gata-1 gata să se lovească de un soare care îşi urma, leneş, drumul pe i orbita milenară. Cîţiva stropi aruncaţi dc la suprafaţa acestuia i i ] atinseră picioarele, arzîndu-l. Se uită încruntat la globul incan- < descent şi dacă n u l-ar fi înmărmurit teama de pericolul prin carel trecuse i-ar fi aruncat cîteva cuvinte jignitoare. ^ Se hotărî să n u mai doarmă pînă va ajunge pe o planetă. i Obosise tot stînd cu braţele întinse în sus şi, încetinind viteza,; 30 .:

pentru a nu şi le lo^i de trup. le aduna încet, pentru ta apoi s4 Ie siringă pe lîngă şolduri. N u putu să-şi dea sciinia cit timp zburase in această poziţie, dar simţi la un moment dat o vibraţie in piept. Dacă era dureroasa nu ştia sigur, in schimb semăna foarte mult cu un inexplicabil sentiment dc dor şi pasiune. îşi dădu seama că profesorul Nisu îl cheamă îndărăt. Se încăpăţînă, aducîndu-şi aminte de ce-şi pro pusese şi continuă să zboare in aceeaşi direcţie, tşi mări viteza. Pe măsură cc înainta, depăşind de mult viteza luminii, simţea mai puternic in piept senzaţia aceea chinuitoare. într-un timp avu impresia că impulsurile dintre coaste scad. N u se înşela. î n curînd nu le mai simţi de loc şi respiră uşurat, adine, făcînd un zgomot enorm, dc parcă tot spaţiul înconjurător s-ar fi strecurat în clipa aceea prin trupul .său.. Ştia sigur că profesorul n-are să alerge după el şi de aceea .se bucură. Dar tot atit de sigur era că după ce se va sătura de hoinărit o .să se întoarcă acasă. Rămase intins pe o parte, privind cu nesaţ cum i se desfăşura în faţa ochilor albastra galaxie a Gemenilor. M u l t ar fi vrut să se apropie şi să cuprindă în braţe cîţiva munţi de pe planeta cc o avea acum în faţă. I se părea singuratică şi puţin ruşinată în go liciunea ei albastră. Era un albastru greoi, cu reflexe violete şi pe alocuri .străbătut de fîşii înguste, azurii ca nişte săgeţi, ce o î n conjurau asemenea unei aureole. In copilărie s-ar fi îndrăgostit de astfel de imagini, dar acum, cînd aflase că aceste planete sînt reci şi pustii, zîmbi puţin acru şi continuă .să zboare. Şi cum rămase plutind mai departe peste întinderile spaţiului, avu o tresărire. Nu-şi putu da seama dacă simţul de conservare il avertizase, dar .se îndoia, căci ar fi trebuit .să-l moştenească de Ia părinţi, ca pe u n caracter de specie. Kl însă nu avea părinţi şi nici specie precedentă. Poate că el era punctul dc plecare pentru o nouă specie care \a popula Cosmosul. încercă să pătrundă întunericul care-1 încon.jura. Dar nu des cifra nimic. După cîteva clipe de căutări 7ări silueta necunoscută undeva, în dreapta lui. Era ceva mai mică decît el (cu aproape un cap). Alergă grăbit in intîmpinarea ei. Aurora (ii aflase numele de pe banda albă şi luminoasă aşezată deasupra frunţii) se depărta însă. Urmară clipe de urmărire. Şi în această alergare înfrigurată cele două siluete desenau parcă pe un portativ imaginar fantastica simfonie a materiei care se caută şi se contopeşte în formele cele mai variate ale sentimentului iubirii. Indirjindu-se, Gess o ajunse şi făcînd o piruetă trecu deasupra ei. Z b u r a u acum aproape paralel. Apropiindu-se mai mult, îi cercetă cu atenţie silueta. Era zveltă şi nespus de albă. Şi ce ochi luminoşi avea ! ! Se apropie mai mult de ca, atingînd-o. l i simţi căldura înăbuşitoare, şi trena lungă pe care Aurora o purta î i încălzi picioarele. O privea îndelung, fără să se mai sature şi se simţi înfiorat, atît de înfiorat încît avu o tresărire brască. î n curînd începu să tremure uşor, de parcă i-ar fi fost frig. încet, fără să-şi dea seama, degetele îi alunecară, mîngîind timide trupul strălucitor. începu s-o stringă din cc în ce mai tare lîngă el. Ea se supuse, apunind doar cîteva zvîcniri foarte slabe. 31

Atunci Gess prinse curaj şî... I n clipa următoare braţele i se desfăcură fulgerător din î m brăţişare şi cu o senzaţie de cumplită sfîrşire ră'iiase în urma ei, privind-o cum se depărtează. începu apoi să cadă, fără să-şi dea seama de sine şi parcă avu aceeaşi senzaţie ca atunci cînd se trezise prima oară >a viaţă. Doar că acum înceta să mai existe. îşi dădea seama de acest lucru, dar rămăsese inert, fără să mai poată face nimic. Gîndul întoarcerii îl fulgeră în acea clipă, însă nu ştia dacă va mai reuşi. Profesorul Nisu privea colosul de oţel din faţa lui, care rămăsese cuminte, cu cele trei milioane de tone culcate pe o parte, aşteptînd verdictul. Intr-o parte, ceilalţi doi coloşi, Fais şi M i s , zîmbeau ca doi ştrengari, presimţind că de acum înainte şi Gess va fi la fel de „limitat" ca şi ei. — Te-ai întors acasă ciuruit ca o sită ! exclamă profesorul şî supărat începu să demonteze aparatul care-1 făcuse pe Gess, n a v a robot, să fie pentru cîteva zile asemenea oamenilor care-1 con struiseră. Ş i dacă acest bătrinel de 583 de ani ar fi filozofat vreodată, sigur că acum şi-ar fi zis : „Cine are, să-i trăiască, cine nu, să nu-i dorească !"

UMOR

de CONSTANTIN MIHAI

— Şo, pe el, Azorică !! I Tiparul executat Ia Combinatul poligrafic „Casa Scînteii"

*TRAPIST*MASUNE

K august MHtlULlLtU

1967 41007