CPSF_280

\ s

CONSTAiSITIN CUBLESAIM

RITMUL ASCUNS AL INIMII

Coleciia „POVESTIRI ŞTIINTrFICO-FANTASTIGE" editată de

revista

• lehnica Anul XII 15 Iulie 1 9 6 6

încă de Ia iniîia-i scriere ştiinlilico-lar\tastica („Să' getile Dianei' — Colecţia nr. 254), Constantin Cubleşan emitea un timbru nou poate că acest timbru nu era incă sulicient de distinct, dar un anumit lirism. profund şi cald, se ş i Zăcea perceput.

Diama butrlnului Tamulia, oscilînd mereu între dorul de pămlntul natal şi setea depărtărilor, s-ar li putut î n l r - u n lei re­ duce la vecl)iul motiv al inadaptabilului dacă unele accente legate de problematica paradoxului temporal nu i-ar li conlerit un caracter speciile ştiintlllco-lantastic.

In partitura povestirii, accentele de care vor­ beam erau puse inteligent şl discret, dar tocmai această discreţie nu Îngăduia anticipaţiei să se desprindă lim­ pede din reţeaua investigaţiei psihologice.

Aceleaşi sunete vătuite vom Intllnl şi In „Ritmul ascuns al inimii" (lucrare ce datează din aceeaşi pe­ rioadă de Început), Intărlndu-mi convingerea că, In genul nostru, Cubleşan ştie să compună o hună... mu­ zică de cameră, dacă Îmi pot permite această com­ paraţie.

Cu ,,Fereastra dinspre veşnicie' tnsă, stilul personal şi recognoscibil al autorului clujean se impune net.

Conllictul povestirii, deşi în esenţă tot de natură sullctească, fine acum in mod indiscutabil de acţiunea lantastică, în speţă de consecinţele care decurg din para­ doxul timpului.

Mai mult încă, abordind o temă destul de uzitată In literatura de anticipaţie, Cubleşan li dă o semniiicalle morală şi simbolică originală.

M-aş în­ cumeta să atribui această originalitate tocmai rădăci­ nilor ei legate de solul poeziei româneşti. într-adevăr, meditînd la destinul singular al lui Catomil, mi sa părut deodată că întrevăd proiectată asupră-i umbia uriaşă a Lucealărulai eminescian.

AR.

Redactor I l U r a r : A D R I A N ROGOZ' Cop«rta-d«f«n: VICTOR WEGEMANN; Prezentarea grafică: CORNEL DANEIIUCJ

RITMUL ASCUNS AL INIMII

telcle cădeau de pe cer, u n a cîtc u n a . în noaptea aceea albastră- Se desprin­ d e a u de sus, din mijlocul bolţii, ori de u n d e v a de aiurea şi despicau cerul cu a r d e r e a lor de o clipităNiciodată n u văzuse atîtea stele căzătoare. Cind era copil se aşeza v a r a în iarbă şi cît e r a u serile de lungi privea cerul.

I se p ă r e a că stelele t r e m u r ă , că dispar şi a p a r î n t r - u n joc de licurici pe care nu-1 putea înţelege. Şi nu-i plăceau nopţile cu lună. Atunci n u se vedeau stelele, iar luna era prea albă, du v a r . L u m i n a ei palidă cădea peste tot în j u r ca o apă m o a r t ă .

N u p u t e a suferi nopţile cu lună.

Din locul în care se aila, cerul îi p ă r e a elipsoidal, luînd forma g e a m u l u i etanş al cabinei. Stelele cădeau m e r e u , d a r el n u reuşea, nici acum, nici altă dată, să v a d ă locul de u n d e se desprindeau, p r ă b u ş i n d u - s e în gol- Le vedea n u m a i trecerea vertiginoasă, ca u n ţipăt luminos, şi încerca să le reconstituie traiectoria. Citeodată parcă veneau din Lebăda, alteori din Scorpion, uneori din V ă r s ă t o r u l ori din Gemenii, din oricare altă constelaţie, niciodată însă din Ursa Mică. Poate era n u ­ m a i o iluzie ori era o lege ascunsă ca nici o stea să n u treacă pe acolo şi el se m i n u n a ca atunci, în copilărie, cînd aştepta să cadă m ă c a r u n a , vreodată, pe P ă m î n t .

— Ciudat, prin Ursa Mică n u trece nici o stea căzătoare, spuse- O a r e de c e ? N u - m i aduc aminte să existe o asemenea lege. N - a m d r e p t a t e ?

G u a r a n îl privi m i r a t . Va să zică, Ciana nu-1 ascultase. Nu auzise nimic din tot ceea ce ii spusese pînă atunci. Vorbise atîta v r e m e degeaba. D a r nu era supărat. C a d r a n u l pulsiotronului electronic îi indica r i t m u l n o r m a l al inimii şi starea mult ameliorată a sistemului nervos, şi acesta era cel mai i m p o r t a n t lucru. Chiar dacă nu-1 ascultase, Ciana rămăsese treaz, ba, m a i mult, se gîndise la ceva, la ceva a n u m e , şi acesta era u n semn în plus că putea să-şi învingă boala.

De peste trei ore Ciana stătea, fără să se mişte, întins în p a t u l destinat intervenţiilor medicale. A r t e r e l e îi fuseseră c o -

nectate îa ventuzele aparatelor de neutralizare a rnilintlllor şi Î de aceea işi simţea corpul întreg strîns parcă in chingi. E r a | toropit, îl copleşea somnul, dar G u a r a n îl tot ţinea de vorbă.

Nu-1 lăsa o clipă să-şi închidă pleoapele. Ce-i drept, nu-l p r e a asculta. Ştia că n-are voie să d o a r m ă pe toată d u r a t a |j intervenţiei, dar niciodată n u se interesase de ce a n u m e . Nu-j crezuse că va ajunge cîndva într-o asemenea situaţie. Nici a c u m n u i s a r fi i n t î m p l a t nimic dacă n-ar fi fost explozia i aceea. Lucrase atita v r e m e în cariera de u r a n i u şi n u avusese | accidente pînă acum, cînd, aşa, nici nu-şi dădea bine s e a m a ; cum s-a produs explozia. E a d e v ă r a t că p e planetă erau foartei frecvente furtunile magnetice, d a r acestea nu-i împiedicau s ă ! lucreze. Costumele de protecţie e r a u excelente neutraliza-^ t o a r e . De data aceasta însă... Nu-şi p u t e a da seama c u m se | petrecuseră lucrurile- I n s t a r e a în care se afla acum n u se j p u t e a concentra. E r a p r e a obosit, p r e a slăbit-.. Dacă n a r fifost atît de aproape, scăpa teafăr. Aşa, costumul fusese p e r f o - i r a t în mai m u l t e locuri şi Ciana inhalase o m a r e doză de r a - i diaţii. îşi pierduse cunoştinţa şi n u m a i d u p ă r e a n i m a r e se^ deşteptase de-a binelea. \ E r a deja p r e g ă t i t p e n t r u intervenţie, iar a p a r a t e l e b î z î i a u j monoton şi subţire- Rind pe rind plecaseră din încăpere cu | toţii. Plecase şi medicul care în noaptea aceea avea legătura» cu P ă m î n t u l p e n t r u a comunica rezuUiUcIc din ultimele t r e i - j zeci de z l e a'e cercetărilor pe planetă. Rămăsese n u m a i G u a r a n . Se aşezase lingă pat, pe un scaun flexibil, şi începuse să-i vorbească despre furtuna din ajun. D a r Ciana n u se p u t e a concentra de loc şi n u înţelegea nimic din tot ce-i ex-i plică omul acela atît de locvace. P o a t e de aceea îl şi lăsaseră \ p e el acolo, p e n t r u că vorbea m u l t î n t o t d e a u n a . i Ţinea m i n t e n u m a i că doctorul ii spusese la plecare : — Să n u care c u m v a să te laşi furat de somn, mă auzi ? | I i făcuse semn din pleoape că auzise. Apoi doctorul s e ' adresase pe u n ton sever lui G u a r a n : — Răspunzi de ce se îfltîmplă. Nu-1 laşi să doarmă. S ă - i j spui tot ce-ţi trece prin cap, să-1 ţii de vorbă pînă m ă - n t o r c .

Acum să te văd, istoricule. Poţi să-i inşiri toată evoluţia de la pitecantropi încoace, n u m a i să nu-1 slăbeşti o clipă. Ne-am j înţeles, cred. Eu mă întorc de î n d a t ă ce t e r m i n comunicarea. : Cuvintele doctorului îi rămăseseră în auz poate p e n t r u că ' fuseseră rostite cu prea m u l t ă g r a v i t a t e . La d r e p t vorbind, | lui n u i se p ă r e a u lucrurile chiar atît de grave- T r e b u i a să^ le/jste vreo douăsprezece orc fără să doarmă. Nu era cine ştie? ce, doar mai stătuse el şi altă dată fără somn, n u m a i că a c u m î se simţea moleşit şi n u p u t e a să se gindească mai m u l t t i m p i

la ceva a n u m e . îi veneau în minte tot soiul de idei, de gînduri, sărea de la unul la altul fără vreo logică şi-şi simţea pleoa­ pele grele. î n t r - a d e v ă r , îi era p u ţ i n somn. Privind însă cerul, i se p ă r e a că se linişteşte. D a r prea cădeau m u l t e stele în noaptea aceea.

— M-ai auzit, G u a r a n ? î n t r e b ă din nou bolnavul. De cc cad atit de m u l t e stele ?

G u a r a n se uită la cer. Era, î n t r a d e v ă r , senin, d a r uu că­ deau stele. Desigur, n u m a i lui Ciana i se părea. Totuşi nu-1 contrazise.

— P r o b a b i l e o ploaie de meteoriţi— Nu, nu cred.

Ciana vorbea greu. Abia rostea cuvintele. Unui alt bolnav i s-ar fi interzis orice efort, mai ales să vorbească. Lui însă i se cerea tocmai acest lucru, să converseze cu G u a r a n .

— De ce n u c r e z i ?

— P e n t r u că p r i n Ursa Mică nu cade nici u n a . C u m e posibil ?

— Păi, încercă istoricul să-i dea u n r ă s p u n s satisfăcător.

Ursa Mică e aproape de punctul cel m a i înalt al bolţii.

— Cînd priveşti de pe P ă m î n t , dar nu de aici, îi atrase atenţia Ciana.

G u a r a n privi iarăşi cerul prin geamul elipsoidal. Nu văzu însă nicăieri Ursa Mică. Era în altă p a r t e a bolţii şi din încă­ pere n u p u t e a fi văzută. „Ce să-i r ă s p u n d ?"

— Ascultă, G u a r a n , tu de ce trebuie să mă ţii pe mine de v o r b ă ? t r e c u Ciana la o altă î n t r e b a r e , şi G u a r a n se simţi uşurat.

— Aşa a spus doctorul.

— Asta ştiu, d a r de ce ?

G u a r a n zîmbi pus evident din nou în î n c u r c ă t u r ă . H a b a r îiu avea- N u l interesase niciodată medicina. Avea în general noţiuni foarte vagi, iar la cursurile de pregătire a n t i r a d i a n t ă n u prea fusese atent. A p a r a t a j u l şi costumele ce i n t r a u în dotarea personală e r a u atît de perfecţionate încît pericolul radiaţiilor i se p ă r e a perimat, iar cursurile îl enervaseră, so­ cotind că se ţin în v i r t u t e a u n o r tradiţii foarte vechi, inutile acum- Şi totuşi, u n accident ca acesta îi dovedea acum contrariul.

— Cum să-ţi explic ? începu el. Mi se p a r e că n-ai p r e a fost a t e n t la cursurile de pregătire, altfel ai fi ştiut, încercă el o eschivă la î n t r e b a r e .

— Ai d r e p t a t e , îl aprobă Ciana. D a r tu eşti pus aici ca să vorbeşti cu m i n e , a ţ a că n-ai decît să-mi explici pe îndeleta.

Sînt dispus să te ascult-

— Păi, i n c e p a G u a r a n zîmbind, s-o l u ă m do d e p a r t e şi cît m a i simplu. Radiaţia se a s e a m ă n ă i n t r u cîtva cu descărca­ rea electrică a t r ă s n e t u l u i . Cu foarte m u l ţ i ani în u r m ă , dacă u n om era t r ă s n i t şi dacă n u m u r e a pe loc îl îngropau în pă­ m î n t p e n t r u ca să se scurgă din el t o a t ă electricitatea. I n acest t i m p el n - a v e a voie să d o a r m ă p e n t r u că ar fi m u r i t imediat. Inima a r fi slăbit r i t m u l şi..- Mă-nţelegi, n u ? G u a r a n era incîntat că-i venise în m i n t e ideea cu t r ă s n e t u l . De aceea continuă imediat cu însufleţire : I n vechime oamenii aveau o m u l ţ i m e de-..

— Ştii c e v a ? îl î n t r e r u p s e Ciana. Doctorul a spus s o iei de la pitecantropi, n u de la oameni. Aşa că, te rog-..

Ciana e r a de felul său u n om vesel, spiritual. G u a r a n îl cunoştea foarte bine şi-i plăcea felul său de a fi. Ii plăcea să lucreze î m p r e u n ă cu el chiar dacă Ciana îl tachina m e r e u , ca şi acum. „Cel p u ţ i n te tachinează u n om inteligent", replica atunci cînd ceilalţi observau că el fusese luat peste picior.

Dacă nici a c u m Ciana nu-şi pierduse b u n a dispoziţie, î n s e m n a că totul va decurge n o r m a l .

Indicatorul pulsiotronului oscila r e g u l a t î n t r e liniile ce m a r c a u pe cadran r i t m u l n o r m a l al inimii. Ciana rezista mi­ n u n a t intervenţiei.

— Ascultă, G u a r a n , tu chiar crezi că s-ar putea să m o r din asta ?

— Ce prostii îţi mai trec prin c a p ? ! , — Doar tu spuneai că dacă dorm, s-a zis cu mine.

— Ei, desigur, nu t r e b u i e să dormi. Trebuie, să fii t a r e .

— Bine, bine. Hai, spune m a i departe- Cum era cu. pite­ c a n t r o p i i ? P a r c ă despre asta vorbeai. Ba n u , . D e s p r e stelele căzătoare. De ce nu trece nici una prin Ursa M i c ă ?

G u a r a n incepu să vorbească. Inventa tot soiul d e teorii, îşi aducea a m i n t e de legile fizicii cosmice pe care le e x p u n e a intr-o formă a p r o x i m a t i v ă , d a r făcea ce făcea şi iarăşi ajun­ gea la istorie- Ciana însă nu-1 asculta. Trecuse cîtva t i m p , cîteva ore şi se simţea mai bine, deşi corpul îi amorţise, stînd nemişcat. îşi simţea însă mintea limpede. Doar pe cer tot mai vedea căzind stelele. îşi aminti că G u a r a n îi povestise odată despre nişte credinţe populare foarte vechi, după care, se spunea, fiecare om îşi avea steaua lui. Cînd m u r e a omul, se stingea şi steaua. Ii plăcuse această corespondenţă a o a m e ­ nilor cu Universul. Era un mit frumos, dar trist. Un fior rece îi trecu prin corp, gindindu-sc la m o a r t e . Nu se temea, d a r prea o ştia aproape. î n m i n t e ii veni iarăşi explozia. A c u m îşi amintea p a i c ă m a i bine cum se intimplasc totul. Imaginile ii reveneau m a i clare în memorie.

6^

Se întîmplase în cariera de uraniu, printre stîncile a b r u p t e ale m u n ţ i l o r vulcanici- Nu m a i înaintase niciodată atit de m u l t prin defileul acela ce se deschidea de la m a r g i n e a locu­ lui cu apă roşiatică u n d e îşi instalaseră agregatele de prelu­ crare a minereurilor.

•

Se întorceau cinci oameni dintr-o lungă expediţie spre c e n t r u l Galaxiei. Combustibilul era pe sfîrşite şi t r e b u i a u să se abată din d r u m , să facă o scurtă escală pe una dintre planetele cele mai apropiate, pentru a-şi procura cantitatea de combustibil necesară revenirii pe P ă m î n t . Detectoarele indi­ caseră această planetă ca fiind cea m a i n i m e r i t ă u n u i aseme­ nea popas.

Descinderea se făcuse în b u n e condiţii, d a r abia după cîteva zile îşi d ă d u r ă seama că planeta era b î n t u i t ă de p u ­ ternice furtuni magnetice care le î n g r e u n a u m u l t activitatea.

Cercetaseră s u m a r împrejurimile şi se instalaseră în preajma acestor m u n ţ i vulcanici, foarte bogaţi în m i n e r e u de uraniuD u p ă calculele probabile a r fi a v u t nevoie de vreo şaptezeci de zile p e n t r u a se aproviziona corespunzător. î n t i m p ce instalaţiile micii lor uzine începuseră să p r e ­ lucreze minereurile, astronauţii cercetau planeta. Nici unuia d i n t r e ei nu Ic-a venit însă ideea să p ă t r u n d ă prin defileul atit de apropiat care deschidea parcă o p o a r t ă spre inima m u n ţ i l o r vulcanici. I n ziua aceea însă. Ciana a pornit singur prin defileu. P e m ă s u r ă ce înainta, peisajul devenea tot m a i straniu- Blocurile de stîncă aveau forme bizare, răsucite spre înălţimi, iar pe fundul văii se prelingea u n fir subţire de apă roşie. După o bucată de d r u m , defileul incepu să se deschidă, dar, spre tristeţea lui Ciana, se dezlănţui pe nesimţite o furtu­ nă magnetică. Hotărî totuşi să-şi continue d r u m u l . î n curînd ajunse la marginea u n u i platou imens, tăiat în piatră, în m i j ­ locul căruia se înălţa argintie o n a v ă cosmică, n u m u l t deo­ sebită de a lor. încercă imediat să ia legătura cu baza, d a r n u - i răspunse nimeni. Lăsă a p a r a t u l deschis p e n t r u a face în­ continuu apel şi grăbi pasul spre navă. Era mult mai m a r e decît a lor şi, evident, de o altă construcţie decît cea terestră.

O b u c u r i e nespusă îl cuprinse- î n s e m n a că pe planetă mai făcuse escală şi altă expediţie. Ce m i n u n a t ă întîlnire ! Oamenii u n o r lumi î n d e p ă r t a t e , care se bănuiau de atîta vreme, care Se căutau în infinit, p u t e a u să se întîlnească, dintr-o întîmplare, pe o planetă lipsită de viaţă, u n d e se a b ă t u s e r ă p e n t r u a-şi p r o c u r a combustibil. O întîlnire frăţească într-un impas.

Toate acestea îi trecură prin m i n t e într-o fracţiune de secunda.

Chemă insistent baza, dar nu-i răspunse nici de data aceasta nimeni- Abia cînd declanşa semnalul de a l a r m ă îi r ă s p u n s e

comandantul expediţiei. Cu sufletul la gură, Ciana povesti totul şi-i chemă numaidecît. De prisos această chemare. Toti p a t r u e r a u deja î m b a r c a ţ i în micronava de i n t e r v e n ţ i e p e n t r u a veni la faţa locului.

Deşi îi ceruseră lui Ciana să n u î n t r e p r i n d ă nimic d e u n u l singur, acesta nu-şi p u t u stăpîni entuziasmul. Se apropie m u l t de a s t r o n a v a necunoscută şi n u m a i atunci observă că în j u r u l ei era instalat, pe o rază destul de largă, u n cîmp d e fire mela'ice care se răsfirau în toate părţile ca spiţele u n o r roţi- O clipă ezită să i n t r e în această plasă, apoi însă începu să păşească cu grijă p r i n t r e fire, luînd a m i n t e la împletitură, pînă spre mijlocul acelei pinze al cărei rost nu-1 putea înţelege încă. O lafală puternică de vînt, însoţită de descărcări m a g n e ­ tice, il făcu să-şi piardă p e n t r u o clipă echilibrul şi, neputind evita căderea, căzu peste firele metalice din p r e a j m ă - i . Se b u c u r ă cînd îşi dădu seama că nu se întîmplase nimic Ia atin­ gerea lor. Vîntul se inteţca însă şi atunci se prinse cu n ă d e j d e de firele acelea p e n t r u a nu fi smuls de curent. Dar plasa cedă şi la o mişcare mai violentă a lui Ciana, la o a d e v ă r a t ă s m u c i t u r ă a lui, firele se rupseră, iar în clipa u r m ă t o a r e o explozie puternică il făcu să-şi piardă cunoştinţa. Mai m u l t nu-şi amintea.

In îmăpere era linişte. Numai aparatele zbirniiau mono­ ton şi G u a r a n vorbea î n t r - u n a fără să se oprească- Ciana îi zîmbi recunoscător. Era însă t u l b u r a t . îşi amintise de eveni­ mentele din ajun şi acum voia n e a p ă r a t să afle ce se î n t î m ­ plase cu astronava. Unde e r a u oamenii aceia veniţi de aiurea, din Univers, pe această planetă b l e s t e m a t ă ? îl privi pe G u a ­ r a n iscoditor. Desigur, el ştia. De ce nu-i spusese însă nimic despre aceasta ? Se întîmplase o catastrofă şi nu voia să-i co­ munice nimic pînă nu se va însănătoşi ? Dar e r a u nedrepţi. El trebuia să afle totul şi încă numaidecît.

— G u a r a n , îl întrebă, de ce n u m i a i spus nimic despre a s t r o n a v a aceea dtn m u n ţ i ?

Istoricul tăcu. Poate p e n t r u prima d a t ă de cînd se afla lingă Ciana întirzie să-i r ă s p u n d ă . Se ridică de pe scaun şi făcu ciţiva paşi prin cabină, apoi se opri in dreptul ferestrei, privind cerul.

— Ce să-ţi spun ? Nici eu nu ştiu m a r c lucru.

— Cc s-a i n t î m p l a t după aceea ?

G u a r a n mai făcu ciţiva paşi de-a lungul cabinei, apoi se aşeză iarăşi pe scaunul de lingă pat. P r i v i c a d r a n u l pulsiotro­ nului. N o r m a l .

— Ce s-a intîmplat după aceea ? repetă Ciana întrebarea.

— Astronava a explodat, îi răspunse scurt G u a r a n . Toc­ m a i i n t r a s e m pe platou cînd s-a produs ex,plozia. Ea ţ i a p r o -

8•

vocat iradierea. Am v r u t să te oprim, te vedeam tăvălit jos Ia baza navei, dar a fost prea tîrziu— Şi oamenii ?

— Nu ştiu.

— Cum, nu ş t i i ? Doar nu t u ai leşinat, ci cu. Trebuie să-mi spui a d e v ă i u l , G u a r a n !

— Acesta e a d e v ă r u l .

— A u m u r i t ?!

— Nu ştiu, repetă G u a r a n . Au plecat comandantul şi a s t r o fizicianul să efectueze cercetările necesare. Aici am r ă m a s n u m a i noi, cu doctoiul- El trebuie să vină numaidecît. In zori vor veni, poate, şi ceilalţi. Atunci vom şti totul, Ciana. Abia atunci vom şti a d e v ă r u l . Cel p u ţ i n aşa credCînd intră, doctorul ii găsi pe cei doi privindu-se tăcuţi, parcă fără să se vadă unul pe celălalt. Verifică imediat apar.itele, controla indicatoarele şi uu se linişti decît atunci cînd constată că totul era în ordine. Ciana se simţea mult m a i bine. Ti^cuscră aproape zece ore şi era acum în afară de orice pericol. Organismul suportase întreaga intervenţie şi ieşise învingător. încă puţin şi totul avea să se încheie cu bine.

Doctorul află motivul acelei tăceri şi nu reacţiona în nici n n fel. Spuse doar că furtuna se potolise în t i m p u l nopţii, dar că acum, spre dimineaţă, se pregătea o alta. Apoi vorbirS despre stelele căzătoare, despre întoarcerea pe P ă m î n t şi timpul trecu pe neobservate.

• Cele douăsprezece ore se t e r m i n a s e r ă şi Ciana fu scos din ventu?ele »parate!or de neutralizare. Făcu cîteva mişcări pen­ t r u a ş i dezmorţi mîinile şi picioarele, corpul întreg, d a r re­ fuză să se culce. Voia să aştepte î m p r e u n ă cu ceilalţi î n t o a r ­ cerea celor doi cu veştile atît de emoţionante privitoare la n a v a de pe platoul din m u n ţ i i vulcanici.

Nu aşteptară prea mult. Se făcuse lumină d i u r n ă cind cei doi urcară sc^riFe pînă în salonul central. Toti cei cinci a s t r o n a u ţ i se aflau acum împreună- C o m a n d a n t u l vorbi despre cercetările efectuate tn noaptea aceea. Tonul său r e ţ i n u t n u prevestea nimic bun. înconjuraseră m u n ţ i i făcînd sondaje ; în diferite părţi mai g r e u accesibile — cu ajutorul r a d a r e l o r electronice. î n a i n t a ­ seră mii de kilometri pe întinderea planetei fără să gă-sească însă nimic deosebit. P e versantul opus al defileului descope­ riseră doar rămăşiţele unor instalaţii de p r e l u c r a r e a u r a n i u ­ lui, fărimiţate de descărcările furtunilor magnetice. C^ereetările mai a m ă n u n ţ i t e , atît ale acelor instalaţii cît şi ale datelor caracteristice planetei, culese în t i m p u l şederii lor aici, con­ firmau p r e s u p u n e r i l e .

— Cu ani şi ani în u r m ă , spunea comandantul, poate chiar cu zeci de ani în u r m ă , o n a v ă interastrală a descins pe aceas­ tă planetă p e n t r u a-şi reface (după cum dovedesc rămăşiţele instalaţiilor descoperite) rezervele de combustibil. Din cine ştie ce motive, navigatorii a u trebuit să zăbovească mai mult t i m p aici sau poate, p u r şi simplu, n-au m a i p u t u t decola. Ori­ c u m însă, şederea prelungită le-a fost fatală. P l a n e t a are o perioadă de cîteva sute de zile în care furtunile magnetice se intensifică m e r e u pînă la exploziile în l a n ţ , cînd nici o fiinţă vie n u le-ar mai putea sta împotrivă. Oamenii aceştia nu şi-au dat seama ori n-au mai a v u t nimic de făcut. Oricum însă, n - a u supravieţuit- Se întîmplase poate şi ceva î n t r e ei.

Ii dezbinase, bănuiesc, ceva, care p e n t r u noi v a r ă m î n e pro­ babil p e n t r u totdeauna o enigmă. Ei şi-au ancorat cosmonava în plasa aceea care, odată ruptă, declanşa explozia. Era o m ă ­ sură, cred, absolut necesară p e n t r u a face ca nimeni să n u poată folosi atunci sau mai tîrziu astronava. Chiar dacă aceas­ ta a r fi fost lansată, firele r u p t e i-ar fi provocat q^plozia.

P o a t e că planeta ascunde taine p e n t r u care ei au avut opinii şl atitudini divergente, şi o astfel de m ă s u r ă , a ancorării astro­ navei, i-ar fi p u t u t ţine sau m e n ţ i n e într-o u n i t a t e .

Cine ş t i e ? ! Realitatea este însă că nimeni dintre ei n-a supravie­ ţuit- I n ce n e priveşte, n u vom p u t e a dezlega acest misterT i m p u l nu ne permite. Mai p u t e m zăbovi aici zece, cel m u l t cincisprezece zile- Orice întîrziere a r fi primejdioasă. P l a n e t a se apropie de perioada furtunilor cu explozie în lanţ. Va t r e ­ bui să g r ă b i m prelucrarea minereului. î n t r e timp, vom efectua şi alte cercetări. S-ar putea să avem surprize, să descoperim l u c r u r i e x t r a o r d i n a r e . Deocamdată însă trebuie să iTe odihnim cîteva ore. A m a v u t cu toţii o noapte lungă, neobişnuit de l u n g ă şi de grea.

Ciana stătea întins în aşternut şi privea cerul. P r i n fereas­ t r a clipsoidală a cabinei privea norii negri, încărcaţi, preves­ tind furtuna. Undeva, dincolo de ei, vedea parcă stelele căzînd mereu, p r ă b u ş i n d u - s e în văzduh cu u n ţipăt strident de lumină- „Fiecare om îşi are steaua lui — îşi spuse. Ce frumos neadevăr. Cînd m o a r e un om, se stinge o stea..." Se gindea la oamenii aceia veniţi din cine ştie care colţ al Universului ca să r ă m î n ă legaţi pe veci aici, de această planetă ciudată.

Oamenii unei alte lumi... Intilnirca lor trecea prin m o a r t e , u n d e v a , neîmplinită-.. > In piept îşi simţea inima bătînd Un r i t m nou, nemaicunos­ cut pînă atunci, reînviată din moartea de o clipită ce o cu­ prinsese pe acea planetă zguduită de furtuni necruţătoare.

Un r i t m nou, de dincolo de m o a r t e .

<>«o ^ ...Iffl.^......,'—

^„...j...

FEREASTRA DINSPRE VEŞNICIE

tătea rezemat cu spatele de pervazul j ferestrei şi o privea pe Calată, a p a r e n t cu indiferenţă* liniştit, stăpînindu-şi t u l b u r a r e a . îi u r m ă r e a ^ mişcările elastice, de pisică, de la u n dulap la altul, p r i n \ încăpere, împachetînd fără grabă cîteva lucruri în valizele i aşternute pe jos.

O găsise aşa cînd se întorsese de la Combinat, p r e g ă t i n du-se de plecare. Se salutaseră simplu, ca doi cunoscuţi ce se întîlnesc zilnic şi nu-şi m a i spuseseră nimic u n u l altuia.

Simaco n u o întrebase nimic. E r a inutil. îşi dădea b i n e j seama de acest lucru. De mult presimţea ziua aceasta. O l bănuise, ştia că cdată va veni fără ca el s-o poată evita, d a r ^ n u îndrăznise să şi-o imagineze, nu îndrăznise să se gîndeascâ | la ea, cum va fi ziua aceea. Uneori refuza chiar să creadă că | ea avea să se întîmple vreodată. Şi iată ziua aceasta sosise, j îşi dezbrăcase hainele de lucru şi, învelit în h a l a t u l vişi- j niu, revenise în camera u n d e Calată îşi pregătea bagajele. O ţ vreme n u ştiu cc să facă. Deschise geamul şi privi în gradina j ce răsipîndea u n miros puternic de rozia înflorite, apoi, reze- | m î n d u - ş i spatele de pervazul ferestrei, rămase aşa, nemişcat, i privind-o pe Calată cum îşi aranja lucrurile în valize. Ea nu-I J privea. Ii ocolea privirea şi-1 ocolea pe el de parcă s-ar fi \ t e m u t ca nu c u m v a să încerce s-o oprească, deşi ştia prea bine că nimeni n-ar fi p u t u l - o opri acum să-şi urmeze hotărîrea, şi încerca să se comporte ca şi cînd el nici n-ar fi fost i d e faţă. închise g e a m a n t a n e l e şi le aşeză în mijlocul camerei, | lîngă masă, apoi trecu în camera de baie u n d e stătu multă , vreme. Simaco îi desluşea silueta difuză prin geamul m a t al \ uşii. O privea însă ca pe o străină şi lucrul acesta, de caro j îşi dădea scama, il neliniştea cel mai mult. Oare între ei totul I s-a t e r m i n a t de acum încolo ? Nu putea crede, dar nici n-avea \ p u t e r e a necesară p e n t r u a î n t r e p r i n d e ceva. ] Cînd ie.şi din baie, învelită într-un prosop m a r e şi pufos, î Calată îl privi o clipă în treacăt, ca din î n t î m p l a r e şi dispăru \ în odaia a l ă t u r a t ă , u n d e începu să se îmbrace. El se desprinse •'.

11

l

•I

atunci de Ia geam şi intră în biroul său de lucru. Voia s ă ] citească ceva, indiferent ce, să nu se mai gindească la plecarea i femeii. Luă o carte la întîmplare, o deschise la semn, d a r ! literele îi fugeau pe dinaintea ochilor, şiruri lungi de s e m n e ' ce nu-şi puteau găsi înţelesul. Se lungi p e dormeza moale şi) încercă să doarmă. Pleoapele însă refuzau să se închidă şideodată îi veniră în minte copiii. Abia atunci îşi d ă d u s e a m a că n u - i văzuse de loc în tot acel timp cît Calată s e ! pregătise de plecare. Se ridică deci şi reveni în cameră. ; Calată era aproape gata îmbrăcată. îşi pieptăna p ă r u l ] lung, revărsat în bucle a r ă m i i peste umeri. I n t r a r e a energică i a bărbatului o făcu să tresară. îl privi îngrijorată şi, citind { p e faţa lui neliniştea, p r i m u l lucru ce-i trecu p r i n minte ful acela ca nu cumva el să aibă o izbucnire violentă, să-i p r e - ] tindă explicaţii ce ar fi necesitat p o a t e cîtevaf" ore, căci ea n u j se simţea a c u m în s t a r e să rezuste unei tensiuni nervoase atît^ d e îndelungate. Imediat însă îşi d ă d u seama că acest l u c r u ; n u a v e a să se întîmple şi intuiţia ei de femeie o făcu să d e - l ducă motivul acestei agitaţii n e a ş t e p t a t e a lui Simaco. ] — Vrei să întrebi de copii ? preveni ea orice altă î n t r e - j b a r e din p a r t e a lui. Rostea cu grijă fiecare cuvint, cu o voce \ . a p a r e n t calmă, ce-i t r ă d a însă t u l b u r a r e a . '\ — întocmai, răspunse Simaco.

— I-am dus în Agalbia, acasă la ai tăi. Şi după o pauză j a d ă u g ă : Fii fără grijă, lor nu le-am spus nimic. Ei vor r ă m î n e acolo cît vei crede t u necesar. Sper că n - a m procedat greşit.

Simaco se aşeză pe unul dintre scaunele de toaletă ş i | aprobă înclinîndu-şi uşor capul ; I — Ai făcut bine. Calată.

'— Şi nici părinţilor tăi nu le-am spus nimic.

— Mai bine aşa.

— Nu puteam. Inţelege-mă. Le voi explica altădată o r i i le vei spune t u ce vei crede de cuviinţă. A c u m n - a v e a m t ă r i a . I P o a t e peste o vreme... încearcă de mă înţelege, Simaco. l — D a r te înţeleg foarte bine... i D u p ă acest scurt schimb de cuvinte, aparent calm, t ă - | c u r ă iarăşi, n u m a i că acum privirile lor furişate se evitau şi,; se căutau în acelaşi timp ; se observau unul pe celălalt, \ş\\ u r m ă r e a u gesturile, fiecare mişcare şi parcă aşteptau unul de I la celălalt ceva, o vorbă, u n semn, o privire. Astfel. în această '\ a ş t e p t a r e încordată, t i m p u l trecea apăsător, cu g r e u t a t e a u n e i i 12 — undele peste ei. î n cele din urmă, Simaco 1 ape ce-şi revărsa rupse tăcerea : | — Acum, u n d e pleci, Calată ?

j

Ea nu se aşteptase la această î n t r e b a r e şi de aceea n u j ştia p ă r u lpuui r şi-1 $i simplu privi pe ceSimaco să răspundă. drept în Se ochi, oprib ă ndin u i t opa ir e p. t ă n a t u l J]

— Dacă vrei, continuă el cu aceeaşi voce calmă, poţi r ă m î n e aici. O vreme, pînă vei găsi ceva mai bun. I n casă ai tot ce-ţi trebuie. Dacă vrei...

— îţi mulţumesc, Simaco, răspunse ea şi nu-şi p u t u stăpîni emoţia. îţi mulţumesc, dar nu pot primi. Trebuie să plec. Trebuie. Altfel, totul s-ar n ă r u i şi n-ar mai însemna nimic p e n t r u mine.

El înclină iarăşi capul în semn de aprobare şi, ridicîndu-se, ieşi din cameră. Coborî în grădina cu flori şi se aşeză p e banca de sub r a m u r i l e bogate ale u n u i arbore nordic.

Se însera. P e cer începuseră să apară primele stele. E r a primăvară.

Cosmodromul era înţesat de lumea ce venise să-i întîmpine pe astronauţi. Nava aterizase încă din seara zilei prece­ dente, dar debarcarea u r m a să aibă loc abia la mijlocul acesteia, cînd, primiţi cu a d e v ă r a t sărbătoreşte, navigatorii cerului aveau să p u n ă din nou picioarele pe pămînt.

Simaco răzbătu cu greu prin mulţime pînă la u n a dintre tribunele instalate pe aleea principală ce conducea de la plat­ forma de aterizare la peronul staţiei, unde, pe o t r i b u n ă împodobită n u m a i cu flori albe, aveau să se rostească toastu­ rile p e n t r u cei dragi, atît de mult aşteptaţi.

Se urcă pe scările metalice pînă aproape de vîrf. Acolo se aşeză p : bftncă, tăcut, alături de un g r u p entuziast de tineri, care vorbeau în gura m a r e şi gesticulau spectaculos, exprimîndu-şi fiecare părerile despre marile d r u m u r i cosmice.

Nu-i ascultă. Nu le dădu nici o atenţie, în ciuda faptului că in cîteva rînduri unul dintre tinerii aceia îl solicitase să a p r o ­ b e expozeul •••ău de a r g u m e n t e din care Simaco nu înţelegea nimic şi se m u l ţ u m i să r ă m î n ă taciturn, absent de la frea­ mătul ce-1 înconjura, în aşteptarea clipei cînd uşa navei se va deschide, şi în pragul ei îşi vor face apariţia membrii echipajului. îşi plimba privirea prin m u l ţ i m e a aceea pestriţă, a d u ­ n a t ă pe cosmodrom, căutînd, fără să-şi dea seama, din p r i ­ viri, pe Calată. O presimţea aproape, u n d e v a pe una dintre tribunele din preajma peronului. E r a sigur că ea trebuia să fie acolo şi, deşi îi era imposibil să desluşească pe cineva de la distanţa aceea cu ochii liberi, îi simţea parcă privirile aţintite asupra-i şi simţea cum îl cuprinde iarăşi t u l b u r a r e a .

Dar era n u m a i o părere şi î n t r - u n fol se b u c u r a că nu se întîlniseră. Ce şi-ar fi p u t u t spune unul ?Jtuia decît, even­ tual, cîteva cuvinte banale, nesemnificative ? S-ar fi salutat poate ca doi străini şi ar fi trecut indiferenţi mai departe. indiferenţi ? Nu, el era sigur că n-ar fi p u t u t trece n e p ă 13

sător pe lîngă ea. Iar dacă s-ar fi întîmplat totuşi să treacă aşa, p u r şi simplu, u n u l pe lîngă celălalt, t u l b u r a r e a lui a r ^ fi fost atît de mare, încît era aproape sigur că n - a r mai fi r ă - i m a s acolo nici o clipă mai mult. Ziua aceea ar fi fost o zi^ nefericită p e n t r u el, tristă şi fără rost. Dar ea ? Poate şi ea a r | fi fost t u l b u r a t ă de o asemenea întîlnire. Poate şi p e n t r u ea a r j fi fost dureros să-1 întîlnească tocmai acum. Era mai bine că i nu se întîlniseră. Da, era m a i bine. Cel p u ţ i n astăzi. Cel j p u ţ i n acum. î Simaco privea în continuare, fără să-şi poată concentra 1 atenţia asupra v r e u n u i punct oarecare, peste acea m a r e m u l - ^ ţime d e oameni, aşa încît nici n u luă seama cînd glasurile i se potoliră, cînd pe întregul cosmodrom se făcu linişte şi j n u m a i semnalul prelung al trompetelor ce vesteau clipă s o - i l e m n ă îl făcu să tresară.Glasurile metalice t ă c u r ă şi ele c î - j teva momente şi peste cosniodrom se lăsă o linişte adîncă, j aproape neverosimilă. Toate privirile e r a u aţintite spre uşa | înaltă a navei de u n d e aveau să-şi facă apariţia, din clipă în j clipă, cei opt astronauţi. j Secundele se scurgeau greu, nebănuit de lungi şi^ deodată uşa se deschise. î n deschizătura ei a p ă r u u n om ce i desfăşură larg faldurile drapelului pământesc şi, în a c e e a ş i ! clipă, din miile de p i e p t u r i izbucniră u r a l e puternice. O a m e - \ nii îşi manifestau bucuria, şi entuziasmul lor n u cunoştea | margini. De p r e t u t i n d e n i se înălţau în văzduh ovaţii, de, p r e t u t i n d e n i începură să fie a r u n c a t e flori. * Cei opt cosmonauţi ieşiră pe rînd din navă. P e n t r u o j clipă, înainte de a coborî, se opriră acolo sus, în înaltul s c ă - | rilor, făcînd semne de bucurie spre cei care îi aşteptau, spre'^ cei cu care aveau să se reîntîlnească după o absenţă atît de-.^ îndelungată.

In j u r u l lor se şi crease o animaţie puţin' obişnuită. Reporteri, operatori ai intertelevideofoniei, zâari$ti,; cinereporteri îi înconjuraseră din toate părţile î n t r - u n ire-' zistibil asalt. ' 'i Tulburat, Simaco privea spre g r u p u l acela restrîhs de ţ oameni ce făceau semne de acolo, de sug, fără să poată distiii-'| ge pe cineva a n u m e . Era emoţionat şi ochii i se împăienje-'j niseră de lacrimi. "^î Cineva urcă scara pînă în vîrf, acolo unde se aflau cei | opt, şi oferi conducătorului expediţiei obişnuita cheie a ' o r a - j şului, poleită în aur, ca semn al ospitalităţii şi al primirii lor \ 14 în rîndul cetăţenilor de onoare ai acestei vechi cetăţiJ consacrate ştiinţelor şi devenite astăzi centrul lansărilor .şi'' decolărilor de nave interastrale. După prelungile s t r î n g e r i | de flori scările mîini înprinse şi uralele îmbrăţişări, a necontenite se revărsa cosmonauţii de ale ppublicului. r e t u tîncepură i n d e n i Flori, în săcalea oc o binare olor, a r e J:j

acoperind covorul p u r p u r i u ce le fusese aşternut pînă la t r i b u n a de onoare de u n d e aveau să fie rostite cuvintele de b u n găsit, şi paşii lor se adînceau m e r e u î n t r - u n covor viu de flori de toate culorile.

Abia cînd ajunseră în d r e p t u l său, Simaco îl recunoscu pe Catomil. Nu se schimbase aproape de loc şi era foarte uşor să-1 recunoşti. N u m a i emoţia prea m a r e îl făcuse să nu-1 poată distinge dintr-o dată î n t r e ceilalţi. E r a la fel de t î n ă r şi de înalt, cu mersul zvelt, cu părul căzîndu-i veşnic în şuviţe pe fruntea-i boltită, de platină, cu zîmbetul acela larg ce t r ă d a o fire deschisă, optimistă. Era el, acelaşi entuziast şi romantic care plecase. Catomil... Se surprinse ridicînd mîna p e n t r u a-i face semne şi abia atunci îşi d ă d u seama că stătuse tot timpul împietrit, fără să scoată u n cuvînt, fără să facă v r e u n gest. începu să ovaţioneze şi el cu toţi cei din jur.

Catomil, desigur, n-avea cum să-1 r e m a r c e în mulţimea aceea. Mergea cu paşi rari, egali, făcînd semne de m u l ţ u ­ m i r e p e n t r u călduroasa p r i m i r e ce li s-a făcut. O clipă însă, Simaco avu impresia că privirile lor se întîlnesc şi Catomil îi face semne, îi zîmbeşte. Atunci avu o tresărire, spontan simţi nevoia de a se arunca p r i n t r e oamenii a d u ­ naţi pe cosmodrom, pînă la el. Se şi văzu îmbrăţişîndu-1, sărutîndu-1 pe obraji. Se b u c u r a sincer de întoarcerea aces­ tuia şi a r fi v r u t să fie cît mai aproape de el, să-i spună chiar atunci lucrul acesta. Dar ce i-ar fi spus dacă s-ar fi aflat dintr-o dată în faţa lui ? Desigur, în asemenea clipe cuvintele nu-şi mai au rostul. S-ar fi privit o clipă drept în ochi, apoi s-ar fi îmbrăţişat puternic, ca fraţii, aşa c u m se aveau ei întotdeauna ; s-ar fi sărutat şi iarăşi s-ar fi privit drept în ochi, adine, regăsindu-se aceiaşi prieteni nedespărţiţi. Ar fi trecut aşa cîteva clipe, apoi... Apoi, desi­ gur, l-ar fi î n t r e b a t pe Catomil : ,,Cum a fost ?" (Ce î n t r e ­ b a r e banală !) , la care el ar fi rîs şi ar fi ridicat din u m e r i (îl şlia, aşa ridica întotdeauna din umeri), şi a r fi răspuns : „Normal". Apoi a r fi î n t r e b a t el despre cei d e acasă, despre prietenii lor, despre profesorii lor. S-ar fi interesat de Calată... Da, a r fi întrebat, fireşte, şi despre Calată. N - a r fi p u t u t să nu întrebe. Atunci Simaco ar .ii lăsat privirea în pămînt, s-ar fi posomorit dintr-o d a t ă şi ar fi tăcut.

Ce i-ar fi p u t u t spune despre Calată ?... îşi reveni înfiorat din acea stare ciudată care îl cuprin­ sese şi, strîngîndu-se în sine, continuă să privească grupul celor opt cosmonauţi oare înaintau spre t r i b u n a din faţa peionului. încetase să mai ovaţioneze, încetase să mai facă semne. Se simţea obosit, copleşit de o tristeţe profundă. Se simţea singur şi străin p r i n t r e toţi aceia care îl înconjurau, 15

care, în entuziasmul lor, nu-1 observau, n u - i acordau nici u n iei de atenţie. Nici m ă c a r nu se sinchiseau dacă el nu a p l a u d a şi n u ovaţiona în rînd cu ei. .Şi gîndul de a pleca de acolo i se înfiripă în minte. D a r se ruşina imediat de sine şi r ă m a s e m a i departe, nemişcat p e locul său, la înălţimea tribunei aceleia.

Ajunşi pe peron, celor opt a s t r o n a u ţ i li se î n m î n a r ă g h i r l a n d e d e flori şi ceremonia propriu-zisă începu. Lumea se linişti, interesată să vadă şi să audă tot ce se întîmpla acolo, la t r i b u n a oficială. Din cînd în cînd se ridicau iarăşi ovaţii prelungi, subliniind toastul cuiva, apoi se lăsa iarăşi liniştea aceea vibrantă, acoperită de glasurile vorbitorilor ce r ă s u n a u metalice în difuzoarele instalate peste tot.

Curînd veni şi r î n d u l cosmonauţilor să rostească cuvin­ t e de b u n găsit. P r i m u l vorbi conducătorul expediţiei, un b ă r b a t cu o b a r b ă revăi'sată în cascade. Vorbi despre m i ­ siunea pe care au avut-o, despre felul cum au înţeles ei să şi-o ducă la b u n sfîrşit.

Era â treia n a v ă din seria celor zece care plecaseră să studieze timp îndelungat zonele de atracţie ale cîmpurilor magnetice interastrale. Era o misiune î n t r - a d e v ă r de m a r e i m p o r t a n ţ ă care, o dată rezolvată, p e r m i t e a lansarea oame­ nilor în zboruri îndepărtate, permitea găsirea unor soluţii noi în zborul interastral, deschidea d r u m u r i cu totul noi în direcţia explorării spaţiului cosmic.

Conducătorul expediţiei vorbea rar, cu o voce caldă, baritonală, gesticulînd larg p e n t r u a-şi sublinia şi mai m u l t i m p o r t a n ţ a cuvintelor. Simaco însă nu-1 mai u r m ă r e a . îşi amintea cum plecase Catomil cu această navă. Se ştia că expediţia avea să dureze multă vreme, între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, timp în care legătura cu P ă m î n t u l avea să fie imposibilă. Mulţi dintre cei vizaţi peflîtru aceste zboruri refuzasei'ă să se îmbarce. Catomil însă fusese încă de la început entuziast. Pleca în direcţia con.s',olatiei L p e n t r u douăzeci de ani. Şi iată anii a u trecut, poate pe nesimţite, şi cl se întorcea. Se afla din nou pe P ă m î n t .

Lumea asculta enioţionată vorbele navigatorilor cos­ mici. Cîtăva v r e m e ascultă şi Simaco, dar o melancolie puse curînd stăpînire pe el şi simţea că nu putea să-i r e ­ ziste, î n minte începură să i se învălmăşească amintiri vechi, el însuşi parcă trăind într-o altă lume, î n d e p ă r t a t ă .

Vorbiră şi ceilalţi. Simaco nu-i mai u r m ă r e a . îl privea doar pe Catomil, în neştire, obsedat. Vorbea tocmai el şi cuvintele lui rostite răspicat acopereau mulţimea, d a r pe lîngă Simaco treceau fără ca el să le poată auzi. Vedea în faţa ochilor o altă imagine a lui Catomil, aşa cum îl cu­ noscuse în 16 u r m ă cu mulţi, foarte mulţi ani, la fel de t î n ă r

şi dc m î n d r u , la fel de entuziast şi de visător. E r a u prieteni. | Se împrieteniseră încă de cînd se cunoscuseră în p r i m u l j a n d e facultate. Se simţeau atraşi u n u l de celălalt cu o i p u t e r e irezistibilă. E r a u m e r e u î m p r e u n ă , î m p r e u n ă îşi \ făureau visele de viitor, î m p r e u n ă proiectau cele m a i n e b ă - j n u i t e zboruri i n t e r a s t r a l e pe care, imaginar, le t r ă i a u cu ' toată emoţia unei desfăşurări aievea a planului lor. î m p r e u n ă <\ voiau să p u n ă primii piciorul p e o planetă necunoscută ] încă, u n d e să fie primiţi de oamenii acelei lumi ca nişte | a d e v ă r a ţ i soli ai Marelui P ă m î n t . O, cîte visuri nu clădiseră i împreună... O v r e m e stătuseră amîndoi, p e n t r u nişte pros- i pecţiuni. pe unul d i n t r e asteroizii planetei S. Se dedicaseră acolo unei munci de cercetare pe care n-o mai p u t u s e r ă : apoi reedita niciodată. După orele de laborator, î n t r e a n a lizele efectuate în r e t o r t e alambicate şi prospecţiunile îi\ I diferitele p u n c t e ale asteroidului, în clipele lor d e răgaz, J continuau să viseze la marile zboruri. De obicei îşi f ă c e a u ! p l a n u r i în care îşi avea fiecare locul şi rolul său bine s t a - ' bilit, cu merite egale în tot ceea ce îşi p r o p u n e a u să facă împlinirea visurilor legîndu-se m e r e u de destinul a m î n d u r o r a . ' P e cînd se p l i m b a u astfel, î n t r - u n a din clipele lor d e ! evaziune, cu gîndul, într-o n a v ă ce zbura uluitor pe l a r g u l | prospect al Căii Lactee, Catomil a zîmbit a m a r şi a spus : j „ N u ştiu de ce, d a r ai să vezi tu, Simaco, nimic din tot.; ce a m plănuit noi în aceşti a n i n u se va împlini. Nu ş t i u ] d e ce, d a r simt acest lucru". P e Simaco îl uimiseră c u v i n - 1 tele acelea şi nici atunci, nici m a i tîrzjiu, cînd ele se d o v e - | diră a fi realitate, nu-şi putuse explica logic acea presim-1 ţire pe care o avusese Catomil atunci. ', L a p u ţ i n t i m p d u p ă întoarcerea de pe acea s c u r t ă şi,j m u l t prea mică expediţie pe asteroidul planetei S, Simaco ple- • că la Polul Sud pe u n vas-laborator. Amîndoi e r a u specialişti !i în fizică interastrală, în domeniul atracţiei cîmpurilor m a g - ; netice cosmice şi tocmai de aceea n u p u t u s e r ă pleca î m - j p r e u n ă . Se crease pe n e a ş t e p t a t e u n loc p e n t r u u n specialist' în atracţia cîmpurilor magnetice şi, fiind vorba de o peri-;î oadă scurtă, n u dăduseră i m p o r t a n ţ ă despărţirii. S-a î n t î m - | plat însă ca Simaco să sufere acolo u n accident foarte grav,i; în u r m a căruia i se interzicea tocmai participarea la; zborurile în afara atmosferei terestre. Verdictul fusese 17 \ zdrobitor. Multă v r e m e Simaco n u p u t u crede că visurile;! sale s-au năruit, că nimic din tot ceea ce îşi propusese în^ viaţă n u se va mai împlini, că idealul căruia i se dăruiseS cuo rpasiune r şi ă mmai în-o n e să-1 pva e n t rliniştească, uputea el orice o atinge veşnică himeră, Fata-jl m nic tatea gîncercase a nera a cpe r uva dcare ăCatomil presus de să-1 vorbe niciodată. consoleze. şi î m b ăorZadar-,] bReali-S ă t ă r i . !•I

D a r ceea ce îi făcuse şi m a i m u l t r ă u fusese tocmai zborul de lungă d u r a t ă a l celor zece nave care u r m a u să cerceteze cîmpurile magnetice i n t e r p l a n e t a r e şi p e n t r u care tocmai începuseră r e c r u t ă r i l e şi pregătirile temeinice. Plecarea î n t r - o astfel de expediţie ar fi î n s e m n a t poate opera vieţii sale. Iar el r ă m î n e a aici, p e P ă m î n t , fără nici o speranţă, fără nici o p u t e r e de a schimba cu ceva starea de fapt a lucrurilor. Acele zile fuseseră cele mai dureroase p e n t r u el şi a v u r ă d a r u l d e a-1 transforma mult. Deveni r e t r a s , tăcut, închis în sine, răutăcios şi invidios, suspicios, g a t a oricînd să-şi r ă z b u n e d u r e r e a . Aşa s-^a despărţit d e Catomil î n u r m ă cu douăzeci şi ceva d e ani. Aşa a r ă m a s el aici, p e P ă m î n t , ca o p a s ă r e r ă n i t ă la aripi.

Ovaţiile şi aplauzele p r e l u n g i t e îl ;Î, dezmeticiră din gîndurile sale. A v u o t r e s ă r i r e şi maşinal începu să a p l a ­ ude, î n jur, lumea fremăta într-o e r u p ţ i e de entuziasm.

Catomil îşi terminase cuvîntul, şi acum era a p l a u d a t cu insistenţă. El făcea, cu mîinile ridicate, semne de m u l ţ u m i r e t u t u r o r a , iar oamenii din apropierea tribunei îi a r u n c a u bra.ţe întregi de flori.

In t i m p ce u n alt a s t r o n a u t se pregătea să vorbească, Simaco surprinse o frîntură din ceea ce-şi spuneau doi d i n t r e tinerii ce stăteau pe o bancă în d r e a p t a sa. îi atrăsese a t e n ţ i a m a i ales faptul că auzise p r o n u n ţ a t numele Calatei. De aceea se răsuci s p r e cel ce vorbise, crezînd că e cineva care-1 cunoaşte sau care o cunoaşte pe ea, dar tînărul îi era absolut necunoscut şi nu-şi amintea să-1 fi văzut u n d e v a v r e o d a t ă . îl psivi totuşi cu atîta insistenţă, încît acesta sesiză şi, zîmbindu-i larg, îl î n t r e b ă curios : — Poate vrei să spui că n - a m d r e p t a t e ?

Simaco îşi dădu abia atunci seama că era acelaşi t î n ă r care înainte de începerea festivităţilor îl luase în cîteva rîinduri d r e p t m a r t o r al afirmaţiilor sale din discuţia a p r i n s ă ce o p u r t a s e cu ceilalţi.

— î n ce privinţă ? î n t r e b ă la r î n d u l său Simaco, m a i m u l t ca să nu lase impresie proastă, căci credea a c u m că este vorba de o altă Calată, necunoscută lui, d a r t î n ă r u l continuă : — S p u n e a m că aş vrea s-o cunosc şi eu pe Calată.

T r e b u i e să fie şi ea pe aici, nu ?

Simaco il privi complet derutat. Aşadar nu se înşelase.

D a r ce legătură p u t e a să aibă Calată cu acest t î n ă r ? D e . u n d e şi p î n ă u n d e îi venise acestuia în m i n t e şi ce a n u m e ştia despre ea ? deci întrebă : — Dar ce legătură a r e asta cu d u m n e a t a ?

— Cu mine ? se m i r ă tînărul. Asta-i bună. Nici u n a .

18 , ?

•— Atunci

— N-ai a u z i t ? î n t r e b ă la r î n d u - i tînărul. Simaco d ă d u cap în semn că n u auzise.

— Cosmonautul acela, Catomil, mi se pare, începu tî­ n ă r u l să explice, t r a n s m i t e a s a l u t ă r i prietenilor săi Simaco şi Calată. î ţ i dai seama ? Ce n-aş da să fiu eu în locul v r e u ­ nuia dintre' ei. Cîte nu vor afla aceştia din istorisirile intime ale navigatorului. Cît despre Calată ?... Nu m ă îndoiesc, ea t r e b u i e să fie foarte frumoasă. Ce zici ? Sau poate crezi că u n astfel d e om a r p u t e a avea o prietenă u r î t ă ? Eu cred că t r e b u i e să fie foarte frumoasă. Nu ?

Dacă era frumoasă Calată ?... Simaco surise trist. Va să zică, p r i e t e n u l lor n u - i uitase. E r a şi firesc să fie aşa. Cine a r fi p u t u t s-o uite pe Calată ?...

- • Se răsuci la locul său fără să-i r ă s p u n d ă t î n ă r u l u i c a r e d e altfel nici n u l-ar mai fi ascultat. Era foarte a t e n t acum la ceea ce spunea u n alt m e m b r u al echipajului. P e cosmo­ d r o m se lăsase iarăşi liniştea şi n u m a i vorbele astronautului pluteau sonore peste m a r e a m u l ţ i m e de oameni. Simaco îşi simţi din nou ochii împăienjeniţi de lacrimi. P r i n ceaţa lor îi a p ă r e a î n a i n t e o siluetă albă, înaltă şi mlădioasă : C a l a t ă . I se ivea în m i n t e aşa cum o cunoscuse atunci, în s e a r a aceea de iarnă, la balul geologilor. E r a î m b r ă c a t ă î n t r - o rochie albă, vaporoasă, ce o făcea să p a r ă m a i înaltă şi m a i suplă.

Sala m a r e a mozaicului e r a plină de lume. Cei m a i m u l ţ i — tineri. Perechi, p e r e c h i d a n s a u în r i t m u l l a r g al unei melodii lente. Catomil şi Simaco stăteau singuri la o masă p e u n a dintre terasele interioare laterale, a v î n d în faţă paharele înalte de cristal în care aromea o b ă u t u r ă t a r e .

P r i v e a u d i s t r a ţ i în sală, căutînd parcă pe cineva. De fapt nimeriseră întîmplător la acea serată şi acum căutau să-şi alunge plictiseala u r m ă r i n d perechile de dansatori. P e Calată o r e m a r c a s e r ă aproape în acelaşi t i m p . E r a în tovă­ răşia altor fete, lîngă una dintre colonadele înalte ale sălii şi discuta ceva foarte aprins. Discutau în contradictoriudesigur, p e n t r u că prea aveau cu toate o expresie serioasă ş î ' p r e a uitaseră d e tot ce se întîmpla în j u r u l lor. Calată, în special, avea o figură gravă şi vorbea cu m u l t ă feminitate.

Cei doi tineri nu-şi p u t e a u da seama despre ce a n u m e dis­ c u t a u fetele acelea, e r a u prea d e p a r t e şi prea era m a r e gălăgia din j u r p e n t r u ca să poată r ă z b a t e pînă la ei c u v i n - ' tele, d a r seriozitatea aceea e x a g e r a t ă li se p ă r u de-a drep-: 19 tul caraghioasă în circumstanţele acelei seri. Ceea ce li Sep ă r u şi mai surprinzător era faptul că fata aceea în rochie albă, Calată, era foarte frumoasă. Era frumoasă şi totuşi nimeni foarte tîmpla n-o invitase rar. Ii laobservară dans. Eratrăsăturile î n t r - a d e v ădelicate r ceva ce ale sefeţei, în­ din

p ă r u l a r ă m i u căzîndu-i în inele pe umeri. Talia înaltă şi ţinuta maiestuoasă, toate acestea îi făceau să nu-şi m a i poată des­ p r i n d e ochii de la ea.

Catomil o invitase la dans. La început ea refuzase c a t e ­ goric, d a r Catomil nu era omul care să se lase b ă t u t cu una cu două. î n cele din u r m ă , fata acceptă. Dansa uşor, d a r se vedea prea bine că nu-i făcea plăcere să danseze cu u n necunoscut. Acceptă însă invitaţia de a l u a loc la masa lor. C o m a n d a r ă din nou b ă u t u r ă şi amîndoi se s t r ă d u i r ă să închege o discuţie mai inteligentă fără a izbuti însă. F a p t u l se p a r e că o amuza pe fată care se lăsa c u r t a ­ tă, rîzînd în sinea ei, probabil, de Simaco, care încerca din r ă s p u t e r i să fie spiritual. încetul cu încetul însă, b u n a dispoziţie reveni t u t u r o r a şi seara aceea fu u n a d i n t r e cele m a i frumoase petrecute î m p r e u n ă . Simaco îşi amintea întot­ deauna cu plăcere de seara aceea cînd o cunoscuseră pe Ca­ lată. Fusese o seară de neuitat.

Festivităţile solemne de p r i m i r e a astronauţilor se terminaseră. Lumea p ă r ă s e a tribunele cosmodromului. Ziua era aproape de sfîrşit. Simaco mergea p r i n t r e oameni, absent, fără să-i privească. Paşii îl p u r t a u în neştire s p r e şosea, acolo u n d e îşi parcase maşina. Abia cînd se văzu instalat la volan se dezmetici de-a binelea. îşi simţea însă inima grea şi sufletul tulburat. Se simţea obosit şi singur. A r fi v r u t să plece undeva, departe, să dispară, dar ceva nedesluşit îl oprea. Trebuia să r ă m î n ă aici, î n t r e oamenii aceştia, ală­ turi, m e r e u a l ă t u r i de ei. , Cîteva clipe se priviră cercetător. Ea simţea cum p r i - ] virile lui o învăluie şi o ard. E r a t u l b u r a t ă .

• Catomil, s u r p r i n s Ia început de i n t r a r e a neaşteptată a ; femeii, îşi p u r t ă ochii, într-o privire fugară, apoi mereu m a i insistentă, peste faţa ei, peste umeri, încet în jos, spre talie, i apoi spre coapse, pe gleznele r o t u n d e pînă la tălpile picioa-> relor şi înapoi, încercînd să-şi amintească de ea, căci p r e - i simţea parcă, şi t u l b u r a r e a lui era altfel i n e x p l i c a b i l ă ; p r e - | simţea că femeia aceea îi este cunoscută şi încerca să-şi] reconstituie în minte imaginea, a.şa cum o ştia el, de altădată, i a femeii aceleia pe care o privea cu ochi dilataţi.

Clipele p ă r e a u nespus de lungi, pînă cînd, î n t r - u n tîrziu, j Catomil rosti cu uimire şi nesiguranţă numele ei : l — Calată ! ? i Ea simţi cum totul se învîrte în jur, simţi cum se cla- i tină şi cade, dar îşi reveni imediat şi deschizîndu-şi ochii î l ' privi pe Catomil. Se apropiară unul de celălalt cu sfială, cu 20

teamă, n e p u t î n d crede că sînt din nou unul în faţa celuilalt, că s-au regăsit după atîţia ani de despărţire.

— Calată, rosti iarăşi Catomil şi mîinile sale t r e m u r î n d e îi atinseră umerii, apoi î n t r - o î m b r ă ţ i ş a r e stîngace o cu­ prinse la pieptul său. S t a t u r ă aşa multă vreme, unul lipit de celălalt, într-o dureroasă îmbrăţişare, fără să-şi spună nimic.

Se desprinseră încet şi se p r i v i r ă iarăşi în tăcere. Cit d e p u ţ i n se schimbase el. Cît de p u ţ i n îşi lăsaseră anii a m ­ p r e n t a pe chipul său. E r a acelaşi, cu ochii albaştri scînteietori, cu privirea dreaptă, cu faţa smeadă şi proaspătă. E r a la fel de înalt şi frumos, poate ceva mai împlinit, mai b ă r ­ bat.

Calată îl privea nesăţioasă şi simţea cum în sufletul său s e deschidea u n gol nesfîrşit d e a s u p r a căruia se clătina ea, aplecată adine şi copleşită de teama de a nu se prăbuşi.

E r a u clipe de m a r e încordare. Se priveau fără să-şi poată s p u n e ceva. P o a t e în asemenea cazuri cuvintele sînt inutile, s î n t prea sărace p e n t r u ca să poată exprima tot ce oamenii s i m t în asemenea momente. Apoi ea îşi trecu degetele subţiri .şi lungi prin p ă r u l lui într-o mîngîiere felină ; cu u n gest delicat îi alinta faţa bronzata şi rostea în neştire m e r e u ace­ leaşi şi aceleaşi cuvinte : „Catomil, d r a g u l m e u Catomil..."

P o a t e au trecut aşa cîteva clipe sau ore în şir, cine ştie.

C e i doi se p r i v e a u temători,fără să se regăsească aceiaşi, sau. p o a t e încă se temeau să se regăsească. Se t e m e a u să-şi vorTaească ori poate n - a v e a u ce să-şi spună, ori n u ştiau ce t r e ­ b u i e să-şi spună, ori nu ştiau ce trebuie să facă şi de aceea s t ă t e a u aşa, unul în faţa celuilalt, într-o î m b r ă ţ i ş a r e nefi­ rească, stranie, şi-şi rosteau n u m e l e încet, abia şoptit, ca o c h e m a r e de peste ani, ca u n ecou venit de peste depărtări, a b i a auzit, abia perceput, repetat la nesfîrşit în acele clipe lungi şi nebănuit de grele.

P o a t e au trecut aşa clipe sau ore întregi pînă şi-au- r e ­ venit. Atunci s-au î n d e p ă r t a t stîngaci, ca într-o t r e s ă r i r e de spaimă, unul de celălalt, ca doi străini. S-au privit iarăşi, d a r n u m a i în treacăt acum, ca din întîmplare, neîncrezători, suspicios! poate. S-au privit de la distanţă, s-au aşezat, som­ n a m b u l i , în fotoliile galbene, p r e a scunde, şi iarăşi a u con­ t i n u a t să tacă. O tăcere grea se lăsase î n t r e ei, şi fiecare, cercetîndu-se m e r e u cu privirea, aceeaşi p r i v i r e iscoditoare, se gindea la prezenţa celuilalt, la ceea ce gîndea celălalt î n clipele acelea, la ceea ce simţea fiecare în acele m o m e n t e d e încordată tensiune.

P e fruntea lui Catomil a p ă r u r ă broboane de t r a n s p i r a ­ ţ i e şi buzele începură să-i t r e m u r e nervos, nestăpînite, cînd, deodată. Calată tresări. Simţi p r i v i r e a lui îngrozită (poate — 21

n u era aşa) cercetîndu-i fiecare t r ă s ă t u r ă a feţei, fiecare cută şi dintr-o d a t ă a v u senzaţia că ea a devenit p e n t r u el o străină, o străină oarecare... S e n t i m e n t u l acesta trăit lucid o c u t r e m u r ă şi v r u să se ridice, să plece, d a r n - a v u p u t e r e a necesară în p r i m u l moment, iar după aceea fu p r e a tîrziu.

Catomil se ridicase şi, î n d r e p t î n d u - s e s p r e .geam, cu g e s t u r i grăbite, îl deschise larg, inspirînd adine în plămîni aerul p i o a s p ă t de afară. Era o zi limpede, cu soare m u l t şi mirosea a m e ţ i t o r a flori proaspete. Cu faţa întoarsă d e la ea, C a ­ tomil vorbi : — Cît de plăcut este să poţi inspira aerul acesta p u r , a e r u l P ă m î n t u l u i natal...

Catomil n-o privea, d a r ea simţea că el a r fi v r u t să rostească alte cuvinte, că ar fi v r u t să spună poate : „Cît de m u l t a m a ş t e p t a t să te reîntîlnesc", sau poate ar fi v r u t să spună : ,,Dacă ai şti cît de m u l t m - a m gîndit la clipa reîntîlnirii noastre", sau poate a r fi v r u t să strige, să ţ i p e din adîncul plămînilor : ,,De ce minţi ? ! Tu nu eşti Calată. T u nu poţi fi Calată. De ce mă minţi ? Calată visurilor mele..."

Ea îl u r m ă r e a cum stătea rezemat cu u m ă r u l de g e a m u l deschis, î n t r - u n t r e m u r nervos, privind ţintă afară, şi se sim­ ţea tot m a i m u l t t u l b u r a t ă . Simţea cum sîngele i se urcă în obraji p e n t r u ca imediat să simtă în tot corpul o răceală şi o slăbiciune irezistibilă s-o cuprindă pînă la ameţeală. R ă ­ mase însă nemişcată în fotoliul acela şi, cînd îşi simţi din nou tîmplele zvîcnind, îi veni să strige, să ţipe ca şi cînd s-ar fi p r ă v ă l i t în p r ă p a s t i a aceea adîncă peste care s t ă t u s e aplecată. îi venea să-şi m u ş t e mîinile şi să strige : „Nu se poate, mă auzi ? ! Nu se poate să fie a d e v ă r a t . Eu nu sînt o străină. Eu to iubesc. Sînt Calată... Calată..." D a r vorbele îi r ă m î n e a u nerostite pe buze, şi strigătul — î n g h e ţ a t în a d î n c u rile sufletului.

— Te-am aşteptat, Calată, spuse el fără să se întoarcă spre ea. Ştiam că o să vii. Ştii, întotdeauna m - a m gîndit la. întîlnirea noastră... î n t o t d e a u n a m i - a m închipuit-o... Aşa m i - a m închipuit-o întotdeauna...

— Minţi I izbucni ea. Minţi, minţi, minţi ! repeta cu vocea scăzută, î n t r - u n strigăt înăbuşit, convulsiv. Buzele îi t r e m u r a u nervos, şi privirile i se fixară dintr-o dată p e chipul sever al lui Catomil, care se întorsese brusc, u i m i t şi surprins, înspre ea.

Calată a r li v r u t să izbucnească î n t r - u n plîns, î n t r - u n plîns puternic, cu hohote, care s-o zguduie şi în acelaşi t i m p să-i uşureze sufletul,. d a r îşi simţea pleoapele împietrite şi ochii secătuiţi. Catomil o privea uimit. Ieşirea femeii îl des­ cumpănea, îl făcea mai slab şi se simţea meschin si laş în faţa Calatei.22îşi . dădea seama de motivul t u l b u r ă r i i şi nu ştia

ce a n u m e t r e b m e să facă. încercă să-i zîmbească, d a r buzele abia i se desfăcură î n t r - o grimasă penibilă şi atunci se a p r o ­ pie iarăşi de ea. Se aşez(ă p e scaunul din faţa femeii şi, l u î n d u - i m î n a î n t r - a lui, încercă s-o calmeze.

— Ce a i ? Ce s-a î n t î m p l a t ? î n t r e b ă cu o voce scăzută, d a r imediat îşi d ă d u seama că nu asemenea întrebări a v e a u d a r u l de a o potoli, nu acestea e r a u cele mai potrivite cu­ v i n t e acum, că de fapt nici nu voise să î n t r e b e acest lucru, d a r nu găsea nimic altceva mai b u n să-i spună.

— Nu-i nimic, şopti ea cu greu. Nu-i nimic. O să-mi treacă. Te rog să m ă ierţi...

— Să-ţi aduc u n p a h a r cu apă ? spuse în cele din u r m ă Catomil, şi ea aprobă, înclinînd capul.

Se ridică de p e scaun cu mişcări g r ă b i t e şi dispăru în cealaltă încăpere, de u n d e se întoarse numaidecît aducînd u n p a h a r cu a p ă p e care i-1 întinse Calatei. Aceasta îl b ă u a p r o a p e tot, şi în clipele u r m ă t o a r e se m a i linişti puţin. S i m ­ ţ e a însă tot t i m p u l c u m privirea lui o u r m ă r e ş t e cu o a n u m e compasiune, cu milă şi n e d u m e r i r e în acelaşi timp. Altfel, da, altfel îşi imaginase ea această întîlnire şi era convinsă că şi el, de asemenea. Nu o d a t ă se gîndise la clipa cînd vor fi din nou î m p r e u n ă , cînd se vor întîlni după o absenţă de atîţia ani.

Era, î n t r - a d e v ă r , o absenţă de m u l ţ i ani, poate de p r e a m u l ţ i ani. Desigur, el o p u r t a s e în suflet p r e t u t i n d e n i , de lucrul acesta n u se îndoia. Stătuse ore în şir, zile la rînd în faţa fotografiei, alintînd-o cu vorbe dragi de atîtea ori, acolo î n d e p ă r t ă r i l e sale. In visurile acelea amăgitoare ale lui îi vorbise, desigur, în atîtea r î n d u r i Calatei, acelei Calate p e c a r e însă o desprinsese de P ă m î n t odată cu el, ducînd-o ală­ t u r i pe d r u m u r i l e fără oprelişti ale cerului ; imaginea unei Calate, desigur alta decît cea pe care o avea acum în faţă.

I m a g i n e a aceleia fusese m e r e u cu el, pe aceea o p u r t a s e m e ; r e u în suflet. D a r ea, a d e v ă r a t a Calată, rămăsese totuşi p e P ă m î n t î n t r - o tristă şi lungă a ş t e p t a r e în care anii n u i-au c r u ţ a t viaţa, şi de atunci au trecut m u l ţ i ani, poate p r e a m u l ţ i ani, iar acum Calată aceea nu mai exista, imaginea ei ';de atunci s-a risipit, r ă m î n î n d doar amintirea ei să persiste m e r e u neîmplinită în sufletul t u l b u r a t al lui Catomil. Ea .se schimbase mult, îmbătrînise chiar. Era acum, î n t r - a d e v ă r , o • a l t ă femeie. El se aşteptase poate s-o regăsească aşa cum o lăsase, la fel de tînără, la fel de frumoasă, la fel... El purta.se : î n suflet — acum îşi dădea bine seama — o imagine ideali.: z a t ă a ei ; se îndrăgostise de acea imagine ireală, încrustată în sufletul său p e n t r u a o feri de orice ar fi p u t u t să-i v a ; t a i n e integritatea, d a r n-o putuse feri din calea timpului, ; încît corespondentul real al acelei Calate idealizate nu-i m a i p u23 t e a s e m ă n a acum. E r a o altă fiinţă, dintr-o altă lume, —

străină şi d e p ă r t a t ă , care n u putea, n - a v e a c u m să-şi m a i egaleze vreodată imaginea dusă de C ^ m i l pînă în sferele abstracte ale ideii de femeie. Da, Catomil n-o mai iubea pe ea, ci iubea o idee oarecare, ideea de femeie. Sau poate...

Deodată Calată simţi cum se înfiorează, cum sîngele îi n ă ­ văleşte iarăşi în obraji şi ceva, ca o revoltă, urcă în ea d e undeva din adîncuiile cele mai n e b ă n u i t e ale fiinţei sale. Şi atunci îl privi iarăşi pe Catomil. Drept în faţă de d a t a aceasta, d u r ă şi neînfricată, cu o lumină nouă in ochi, pe care Catomil n-o m a i văzuse la ea, ca şi cînd ar fi descoperit ceva nebănuit, ca şi cînd ar fi triumfat în faţa unei slăbi­ ciuni, şi cu o voce fermă îl î n t r e b ă răspicat : — Ce ai fi v r u t să fac ? Spune-mi, ce t r e b u i a să fac ?

E r a d e m n ă şi severă, sigură de sine şi se simţea m a i t a r e ca oricînd. Trebuia să se justifice ? Nu. In orice caz nu în faţa lui. Iar dacă o va face, aceasta va fi din cu totul alte motive. O condamna c u m v a el p e n t r u ceea ce făcuse ?

Dar ce făcuse oare ? Ar fi fost mai bine să-1 aştepte ? De cîte ori nu-şi pusese această î n t r e b a r e în anii care au t r e c u t de la plecar-ea lui şi de fiecare dată se găsea vinovată că nu-1 aşteptase. D a r oare era în adevăr vinovată ? S s temea d e clipa reîntîlnirii, de ce avea să-i spună. Se temea de e x p l i ­ caţii şi, mai ales, de răijbunarea lui. Da, de r ă z b u n a r e . D a r cu ce drept ? îl trădase ea ? Poate. D a r ce a n u m e trădase ? .Jurămintele ? Cui m a i p u t e a u folosi acele j u r ă m i n t e cînd î n ­ t r e ei se aştcrneau anii, m e r e u alţii şi alţii, ca u n zid d e netrecut ? Se t r ă d a s e pe sine ? Nu. î n faţa n i m ă n u i nu se simţea vinovată cu nimic. Acum ştia că totul se întîmplase aşa cum de fapt trebuia să se întîmple. Era sigură de acest lucru şi, în faţa lui Catomil, mai ales în faţa lui, nu se simţea vinovată cu nimic. Şi cu atît mai puţin putea fi vinovat Si­ maco. Acum era sigură că făcuse bine ceea ce făcuse, că n u greşise cu nimic.

— Nu înţeleg, spuse Catomil. Ce vrei să spui ?

— înţelegi foarte bine. Dar, dacă vrei, am să-ţi explic.

Catomil revenise la geam şi stătea rezemat de pervaz, p e j u m ă t a t e întors înspre ea, privind-o încruntat, nemişcat şi uimit totodată. î n t r e b a r e a Calatei venise brusc, u r m i n d u n fir al gîndirii ei pe care Catomil îl intuia, d a r n u şi-I p u t e a explica. îşi dădea seama că ea înţelesese t u l b u r a r e a lui, că ea cumpănise bine situaţia în care se aflau amîndoi şi, cu o forţă î n t r - a d e v ă r uimitoare, se regăsise pe sine a t î t de repede, iar acum era stăpînă pe întreaga situaţie.

P e n t r u el, întîlnirea aceasta fusese neaşteptată, uluitoare şi dureroasă. Voise s-o caute el mai întîi. Se şi interesase d e ea, ştia că lucrează la Institutul central de cercetări h i d r o ­ logice, aflase 24 şi despre Simaco unele lucruri, aflase că cei

doi e r a u căsătoriţi şi voia ca el să fie acela care să-i caute, să-i găsească, şi nu invers. Ar fi a v u t astfel posibilitatea să-şi stăpînească mai bine emoţiile, să se pregătească p e n t r u acea întîlnire astfel încît el să poată fi sau cel puţin să p a r ă in­ diferent. Iată însă că ea îl căutase mai întîi. Calată venise pe neaşteptate şi întîlnirea îl t u l b u r a s e cu adevărat. Venise oare Calată să-şi redobîndească iubirea ? Venise p e n t r u a se dez­ vinovăţi ori p e n t r u a implora iertare ? Venise p u r şi simplu p e n t r u a-1 vedea, p e n t r u a-i u r a b u n sosit ? Ori p e n t r u a-1 invita la ei să petreacă o v r e m e împreună, depănîndu-şi amintiri vechi ale unei frumoase prietenii ? Iată cîte î n t r e ­ b ă r i îşi pusese într-o singură clipă, în clipa cînd o recu­ noscuse pe Calată în persoana acelei femei care intrase n e h o t ă r î t ă în încăpere. î n t î i fusese uimit de felul cum se schim­ base. N-o recunoscuse dintr-o dată şi nici mai apoi n-o regăsi pe Calată aceea pe care o ştiuse el, pe care şi-o închipuise întotdeauna, şi abia atunci îşi dădu seama cu adevărat ce însemnaseră cei douăzeci de ani în care lipsise de pe P ă m î n t şi care p e n t r u el nu însemnaseră cu mult mai mult de trei ani. Abia atunci îşi dădu seama că î n t r e ei se aşternuseră timp şi spaţiu, că între ei se ridicase o viaţă de om pe care nu aveau cum s-o reia de la locul de u n d e se întrerupsese odată. înţelesese că ei e r a u acum nişte străini care se încăp ă ţ î n a u inutil să se regăsească, să-şi regăsească sentimentele p i e r d u t e sau, mai bine zis, suspendate u n d e v a în timp...

Timpul de care ei nu ţinuseră segma sau nu voiseră să ţină seama, amăgindu-se, acolo, d e p a r t e unul de altul, fiecare cu lumea şi cu viaţa sa deosebită.

— Ce-ai fi v r u t să fac ? repetă Calată întrebarea. Stătea d r e a p t ă în speteaza scaunului şi privea undeva, fără ţintă, p e lîngă el, departe, poate peste ani şi spaţii, fără să-1 vadă.

Plecaseşi de puţine zile, cînd m i - a m dat seama că îmi lipseşti cu adevărat, începu să vorbească, fără emoţie în glas. Calată.

Rămăsesem singură, m e r e u singură, cu gîndul la tine, la cli­ pele frumoase pe care le-am petrecut î m p r e u n ă . R e p e t a m m e r e u j u r ă m i n t e l e noastre patetice de a ne păstra iubirea neştearsă, veşnic vie. Mă h r ă n e a m cu a m i n t i r e a ta, cu i m a ­ ginea ta, cu î n t î m p l ă r i şi a m ă n u n t e ce se legau de noi doi, şi t i m p u l trecea. Trecea nespus de încet şi de greu, şi eu e r a m m e r e u singură, m e r e u cu amintirile mele. Le r e p e t a m la nesfîrşit, m e r e u neschimbate, mereu, mereu, pînă cînd imaginile au început să se golească de sensuri, p î n ă cînd amintirile au început să se amestece, să se s u p r a p u n ă , să-şi şteargă contururile, să r ă m î n ă doar nişte vagi linii ce com­ puneau, î n t r - o alcătuire difuuă, chipurile noastre surîzătoare, m e r e u cu acelaşi surîs stereotip şi îngheţat, fals în cele din 25

u r m ă , e x a g e r a t de egal şi de d e p ă r t a t . Nu încerc să-mi î n ­ chipui ce ai simţit tu. Nu v r e a u să ştiu ce sentimente t e - a u h r ă n i t pe tine, d a r eu simţeam că totul se pierde u n d e v a în nedefinit şi că r ă m î n credincioasă u n o r j u r ă m i n t e d e care n u m ă mai legau decît cuvintele mari. Şi totul mi se p ă r e a că se întîmpla ca într-o carte veche, o c a r t e pe care aş fi citit-o cîndva, de mult, şi pe care am uitat-o, d a r continui să-i păstrez o frumoasă a m i n t i r e fără a avea curajul s-o r e ­ citesc de t e a m a unei dezamăgiri. Aşa e r a m eu atunci. N u ştiu dacă tu îţi dai seama de tot ce se întîmpla cu mine în anii aceia, dar, să ştii, era din cale afară de tristă viaţa aceea lipsită de orizont. Şi t i m p u l trecea, t i m p u l era n e c r u ţ ă t o r p e n t r u mine.

P a t r u ani se scurseră de cînd t u plecaseşi, şi eu e r a m m e r e u singură încă, aşteptîndu-te, m e r e u aşteptîndu-te. P a ­ t r u ani trecuseră, d a r p e n t r u mine ei şi însemnau o veşnicie.

I a r cînd m ă g î n d e a m totul în j u r u l m e u se î n v î r t e a şi n u m ă m a i simţeam în stare să rezist, să fiu tare.

Calată se opri p e n t r u cîteva clipe din confesiunea ei şi-1 privi senină pe Catomil. Acestuia i se p ă r u că ea schiţează chiar u n zîmbet, d a r n u îndrăzni să-i r ă s p u n d ă şi el p r i n t r - u n zîmbet. îşi dădea seama că de acum Calată îşi dobîndise calmul şi echilibrul şi că va continua să r ă m î n ă aşa p e n t r u totdeauna, fără întoarceri p e n t r u el.

— Atunci a a p ă r u t el, continuă Calată. Da, el, Simaco.

Nu-1 m a i văzusem de m u l t ă vreme. Nici nu ştiam p r e a bine ce se întîmplase cu el d u p ă plecarea ta. Ştiam doar că se retrăsese u n d e v a foarte departe, izolat de lume şi de p r i e ­ teni, singur şi î n d u r e r a t . Se schimbase m u l t în t i m p u l celor p a t r u ani de cînd n u n e m a i văzusem. Devenise, nu ştiu cum, u n altfel de om. E r a ursuz şi tăcut, veşnic suferind parcă de O boală cumplită. .Şi suferea î n t r - a d e v ă r . Boala lui n u era însă vindecabilă. E r a o boală a dorului de spaţii vaste, d s d r u m u r i fără sfîrşit, p r i n t r e stelele cerului, pe care el nu mai putea să calce niciodată şi pe care tu le străbăteai, p r e ­ supun, cu dezinvoltură. Nu, nu trebuie să spui nimic. Ştiu, nu era vina ta. Acesta era însuşi sensul vieţii tale, al vieţii care se realiza deplin. D a r riici el, Simaco, nu p u r t a vreo vină în afara aceleia de a fi fost victima unui accident s t u ­ pid, dacă aceasta era cumva o vină. Doar nu fusese el acela care îşi provocase accidentul, nu era u n laş. O, nu. Dacă ai şti cît a sufeint după aceea ! Nici n u - ţ i poţi imagina. D a r să lăsăm asta. îţi s p u n e a m că abia după vreo p a t r u ani l-am reîntîlnit.

Era o v r e m e călduroasă de sfîrşit de vară, şi în timpul liber m e r g e a m î m p r e u n ă cu alţi doi tineri, soţ şi soţie, cercetători ai institutului, 26 . pe iina dintre insulele Mării M., u n d e era

a m e n a j a t ă o staţiune splendidă p e n t r u vilegiaturişti. P o a t e iţi aminteşti. Trebuie să-ţi aminteşti, p e n t r u tine n-au t r e ­ cut decît prea puţini ani ca să n u - ţ i aminteşti, nu-i aşa ? Ei bine, era o zi frumoasă, îmi aduc şi acum aminte. Făceam plajă şi citeam. Nu ştiu ce citeam, dar m ă plictiseam groaznic.

Prietenii mei, poate singurii pe care-i mai aveam, erau î n larg cu yola. Mă ridicasem tocmai, a r u n c î n d cartea cît colo, şi cercetam d e p ă r t a r e a încercînd să desluşesc undeva, în largul zării, pînzia, cînd s-a apropiat cineva de mine şi m-a strîns uşor de braţ. I n p r i m u l m o m e n t am fost intrigată, e r a m g a t a să-1 reped pe acel impertinent, d a r cînd l^am r e ­ cunoscut pe Simaco, mărturisesc, m-a cuprins o bucurie fără margini. El însă era foarte g r a v sau poate n u m a i trist. î n ­ tîlnirea noastră nu-i aducea a m i n t e decît lucruri dureroase.

I n orice caz, s-a p u r t a t rezervat şi deosebit de fin cu mine.

Mi-a strîns simplu mîna şi m - a î n t r e b a t cum o duc, ce m a i fac şi alte nimicuri de felul acesta. In general, o discuţie banală, cît se poate de comună. Despre tine n-a î n t r e b a t nimic. Cînd însă am început să-i spun cîte ceva, s-a î n t u ­ necat la faţă şi a schimbat imediat vorba. Aşa a făcut întot­ d e a u n a şi după aceea. Niciodată nu putea să discute despre tine. Te invidia nespus, era gelos şi se simţea totodată u m i ­ lit şi neputincios în faţa ta.

Ne-am petrecut m u l t timp î m p r e u n ă . Poate ne apropia tocmai absenţa ta. Tristeţea pe care ai lăsat-o în sufletele noastre. P o a t e tocmai de aceea ne regăseam m e r e u m a i a p r o ­ piaţi şi m a i uniţi p r i n destinul nostru.

A început să mă caute la institut. Ne întîlneam tot m a i des. Ne făceam uneori p r o g r a m u l î m p r e u n ă . începusem să mă s i m f f o a r t e bine în compania lui şi vedeam cum şi el se simte din ce în ce mai bine alături de mine, încercînd să-şi r e ­ facă viaţa. P r e s u p u n e a m că şi el fusese m e r e u singur, şi această viaţă îl obosise. Poate se însingurase a n u m e în toţi aceşti ani pînă la întîlnirea noastră. îţi repet, nu ştiu exact şi nici n-am încercat să aflu, iar el niciodată n-a v r u t să-mi vorbească despre viaţa lui din acei ani. Poate e mai bine aşa.

Catomil începuse să se plimbe prin încăpere, u r m ă r i n d cuvintele Calatei fără s-o privească. In cele din u r m ă se aşeză pe unul dintre fotoliile largi de lîngă fereastră şi, în­ tors pe j u m ă t a t e cu spatele spre ea (evita să-i înfrunte p r i ­ virea), u r m ă r e a prin geamul larg deschis, de la î n ă l ţ i m e a etajului, întreaga forfotă a străzilor ce se bifurcau tocmai l a baza clădirii în care se aflau. Oraşul era în m a r e a n i m a ţ i e , specifică, de altfel, orelor de mijloc ale acestor zile splendide din anotimpul proaspăt al primăverii. Catomil însă nu v e d e a nimic din toată acea p a n o r a m ă agitată a oraşului, concent r i n d u - s e asupra destăinuirii Calatei.

27

— î n t r - o zi, continuă Calată, ne aflam plin nou pe aceeaşi i insulă însorită din M a r e a M., u n d e cu a p r o a p e u n an în u r m ă ^ n e întîlniserăm. Era spre sfîrşitul sezonului şi lumea era p u - l ţină. Plaja era pustie şi bătea u n v î n t uşor care ridica pinze ; subţiri de nisip. Apa era însă plăcută şi noi c o n t i n u a m să r ă - | m î n e m în staţiune credincioşi s i n g u r ă t ă ţ i i noastre. Ne aflam | p e plajă în ziua cînd Simaco a vorbit — singura d a t ă de c î n d ] e r a m î m p r e u n ă — despre tine. Şi nici d u p ă aceea n u ţi-a j m a i pomenit v r e o d a t ă n u m e l e . D a r atunci... Atunci mi-a ce- j r u t să primesc a-i fi soţie. Dorea să întemeieTîe u n cămin în j care prezenţa ta t r e b u i a definitiv exclusă, cel p u ţ i n sub o | a n u m i t ă formă. Desigur, acest lucru nu-1 prelinsese, n u - I ] formulase, d a r e r a de la sine înţeles. > Cererea în căsătorie m - a surprins. N u m ă gîndisem n i - i ciodată la asta. Deşi tu începuseşi să ocupi tot m a i p u ţ i n loc | în viaţa mea, n u ştiu cum se făcea, d a r în sinea mea îţi r a m ă - i sesem credincioasă. A ş t e p t a m să te întorci, să fiu a ta, n u m a i | a ta. I-am spus lui Simaco acest lucru. El a tăcut o vreme, evi-^ d e n t t u l b u r a t , apoi a vorbit rar, cu p u ţ i n e cuvinte. D a r c u m ; a vorbit !... N - a m să pot v r e o d a t ă să r e d a u n u a n ţ e l e cuvin-1 telor sale, emoţia care se simţea in dosul fiecărei vorbe, d u - i rerea, r e n u n ţ a r e a , tristeţea, totul. „Catomil — a spus el — , ; Catomil trebuie să fie p e n t r u noi ca şi cum n-ar mai exista, i El a trecut dincolo de p r a g u l oamenilor de rînd, al muri-1 terilor obişnuiţi cum sîntem noi. Noi n u vom putea niciodată] să ne desfacem aripile şi să-1 u r m ă m în d r u m u r i l e sale m ă - | reţe. P e n t r u el s-a deschis o fereastră spre veşnicie p r i n j care noi n u vom p u t e a niciodată să privim. Noi trebuie săţj r ă m î n e m aici, pe P ă m î n t , cu viaţa noastră modestă, d a r utilă, ^ cu t r u p u r i l e noastre de om cărora aripile nu le v o r m a i î creşte niciodată. Nu ştiu dacă înţelegi ce am v r u t să spun, ^ Calată."

J Se uita la mine, n u ştiu cum, ciudat, fără sens, încît :j p r i v i r e a lui m - a înspăimîntat. M-am ridicat şi am fugit pe,| plajă cu ochii plini de lacrimi. N - a alergat după mine. M-a | lăsat să plîng şi să plec. A m plîns mult, m u l t e zile d u p ă j aceea, încercînd să găsesc a r g u m e n t e l e cu care să-1 î n f r u n ţ i p e Simaco, să-i pot striga în faţă : „N-ai d r e p t a t e . El e s t e ; u n om ca noi. Şi ce-i dacă a z b u r a t departe, spre s t e l e ? ! El* se va întoarce, va fi iarăşi cu noi, cu mine. Cu m i n e ! î n ţ e - 1 l e g i ? ! " Dar, vai,_ n - a v e a m aceste a r g u m e n t e . î m i dădeam;! seama că tu erai departe, că timpul trecea inegal p e n t r u noi,] că vieţile noastre se consumau diferit, pe două albii d e o s e - | bite, şi nimic, şi nimeni n u mai p u t e a împiedica acest lucru. I î m i d ă d e a m seama şi totuşi — n u găseşti că e e x t r a o r d i n a r ? j — mai speram. S p e r a m . î n c e ? î n t i n e ? D a r nu... Mai bineJ nu...

1 ...........as.. ,..J,:,. '.-r '

N e - a m căsătorit în a n u l acela. N e - a m m u t a t în C , u n d e el fusese primit, prin concurs, la m a r e l e Combinat de utilaje magnetice. De aici încolo viata noastră este mai puţin inte­ resantă p e n t r u tine. Au venit copiii, grijile de m a m ă , fami­ lia, şi tu mai apăreai doar arareori în gîndurile mele. Mă î n ţ e ­ legeam bine cu Simaco. Undeva însă, nemărturisit, aproape imperceptibil, plana peste noi aşteptarea întoarcerii tale. Fie­ care dintre noi ştiam că ziua aceea va veni inevitabil, cînd tu te vei întoarce, şi fiecare dintre noi aştepta, nu ştiu dacă acesta este cuvîntul care e x p r i m ă integral acea stare a noas­ t r ă p e r m a n e n t ă . Oricum, nici u n u l dintre noi nu ştia cum vom reacţiona, ce va face celălalt în clipa întoarcerii tale.

Eu simţeam că, ştiindu-te pe Pămînt, aproape, n u voi mai putea r ă m î n e lîngă Simaco, că va trebui să te caut şi că voi veni la tine, să r ă m î n la tine p e n t r u totdeauna. Iată, ziua aceea a venit şi ştiu că aşa ceva nu se poate. E împotriva firii, împotriva a tot ceea ce este u m a n . I m p o r t a n t este însă faptul că te-ai întor.s, că ziua aceea a venit, în sfîrşit. A venit... A venit..., repeta Calată cu gîndul destrămat, parcă lăsîiidu-se dusă de valurile u n u i regret sau simţindu-se eli­ b e r a t ă de ceva nedesluşit, d a r puternic şi tenace.

Se oprise din confesiunea ei şi rămăsese contemplativă, rezemată uşor de speteaza fotoliului într-o poziţie ce părea mai degrabă teatrală, cu mîinile crispate peste genunchi, cu ochii fixaţi asupra u n u i punct inexistent, cu privirile d e p ă r ­ tate. Catomil evita s-o privească. îi simţea prezenţa alătu­ rată, dar nu îndrăznea să se întoarcă spre ca şi n-avea nici p u t e r e a de a spune măcar u n cuvînt. O linişte apăsătoare se lăsase î n t r e ei, despărţindu-i ca marile distanţe dintre stele.

E r a ziua în amiază şi vuietul oraşului se auzea d e p ă r t a t şi ireal. Poate era singurul a r g u m e n t că ei erau acolo, a p r o ­ piaţi şi singuri.

Cînd Simaco deschise uşa, l u m i n a puternică d i n ă u n t r u il izbi in ochi. O clipă r ă m a s e pironit locului, neînţelegînd ce se întîmplase. Apoi se reculese şi i n t r ă în odaie. E r a u aprinse toate luminile. De dincolo, din camera copiilor se auzeau zgomote puternice de jucării d ă r î m a t e de-a v a l m a şi o atmosferă intimă simţi că pluteşte pretutindeni.

Se dezbrăcă fără grabă, apoi se aşeză la masă. Calată i n t r ă aducînd t a v a cu m î n c a r e şi, aşezînd-o pe masă, î n t r e b ă cu seninătate în glas : — Eşti obc«it, Simaco ?

— Puţin. D a r tu ?

Ea rostuia tacîmurile pe masă cu mişcările leneşe, elas­ tice dintotdeauna, cu p ă r u l a r ă m i u strîns în coc înalt la spate.

29

î l privi în treacăt pe Simaco, fără ostentaţie, cu acea seriozi­ tate atît de familiară lui.

— Azi am stat m a i m u l t la institut, spuse ea. T r e b u i a u t e r m i n a t e cîteva probe p e n t r u C e n t r u l din P . Ca de obicei, în ziua predărilor e m a i m u l t ă bătaie de cap. ! Simaco mînca liniştit în t i m p ce ea t r e b ă l u i a p r i n casă.

— Ţi-am m a i spus să duci robotul la reparat, o m u s t r ă el. Acum n - a r fi fost nevoie să faci t u toate nimicurile sicelea.

Ea zîmbi şi trecu dincolo, în c a m e r a copiilor. O clipă se făcu linişte, apoi iarăşi izbucniră aceleaşi zjgomote c u ­ noscute ale jucăriilor r ă s t u r n a t e .

Simaco se ridică încet de la masă, îşi îmbrăcă h a l a t u l său vişiniu şi i n t r ă în c a m e r a de lucru. Se aşeză la birou, luă o carte să citească, d a r n u se p u t u concentra a s u p r a lecturii. O v r e m e stătu aşa, p r i v i n d în gol, apoi se ridică şi, întinzîndu-se pe dormeza de lîngă peretele cu fereastră s p r e grădiifă, privi legănarea florilor în acea seară cu adieri calde de vînt. Un miros p u t e r n i c d e roze înflorite se răspîndea în văzduh, şi, în liniştea înserării, n u m a i paşii Calatei se m a i auzeau trecînd dintr-o încăpere î n alta, cu aceeaşi m ă s u r ă egală şi liniştită d i n t o t d e a u n a .

-o«o-

î n atenţia colaboratorilor: Materialele adresate redacţiei noastre trebuie s ă fie d a c t i l o g r a f i a t e la d o u ă r î t i d u r i , p e o s i n ­ g u r ă p a r t e a filei, î n c î t e d o u ă e x e m p l a r e .

F i e c a r e l u c r a r e t r e b u i e să fie î n s o ţ i t ă d e u n scurt rezumat.

Autorii ale căror materiale sînt acceptate v o r fi î n ş t i i n ţ a ţ i î n scris la a d r e s a i n d i c a t ă , l u ­ c r ă r i l e u r m î n d să a p a r ă p o t r i v i t n e c e s i t ă ţ i l o r redacţionale. Manuscrisele nepublicate nu sînt înapoiate.

30

1

2

3

4

S •

1

8

5

10 11 12

In forme... umane 12

IM

ORIZONTAL: 1) Cu formă te principale de acţiune ale umană (fem.) ; 2) Ceea ce corpurilor vii sau ale construc­ nu pot da constructorii de ţiilor făcute de om şi acţionate piese antropomorfe realizări­ prin diverse mijloace — Obiect lor lor — Ţesătură fină cu antropomorf pentru distracţia care uneori femeile îşi aco­ capiilor ; 10) Dînsa — Piticul peră faţa ; 3) Aur francez — care acţiona „omul mecanic" al Fără formă... — Om care vor­ beşte vrute şi nevrute ; 4) Per­ lui Kempeler şi care a fost pre­ soană înceată, molîu (Trans). zentat în 1809 lui Napoleon ; 11) — Oraş antic grec unde aveau Denumirea cunoscuţilor roboţi loc anual celebre „mistere"; 5) construiţi de cehul K. Capek — Filozof materialist italian din Cintec popular — Prefix pen­ epoca Renaşterii, susţinător al tru nas (med.) ; 12) Complex teoriei ipluralităţii lumilor — fix sau mobil de telecomandă — Scaun special pentru... po­ pentru roboţi şi automate. vestitori — Ţes ! 6) Constructor american de maşini tipografice VERTICAL : 1) Puternicul din secolul trecut — Pronume microcosmos, capabil de adevă­ — Exclamaţie ; 7) Hidrocarbură rate minuni — Numele pa(pei — Mare perioadă geologică Silvestru II, care avea în pa­ de-a lungul căreia au loc în­ latul său un cap mecanic de semnate prefaceri în morfolo­ bronz ; 2) Poate acţiona ca un gia plantelor şi a animalelor om, se aseamănă cu el, e făcut — întocmai ; 8) Regiune în China antică —• Fiinţă antro­ de om şi totuşi e doar un... „om de fier" — Ploaie trecătoare pomorfă din Praga medievală 31 înzestrată, după legendă, cu (Trans.) ; 3) Prescurtare pentru puteri miraculoase ; 9) Elemen­ televiziune — Cultură antică în care concepţia antropomorfă domina sub toate aspectele —

Soarele la vechii egipteni ; 4) Comună în Franţa — Pronume' posesiv ; 5) Cele mai perfecte realizări ale lumii noastre ma­ teriale — Cunoscutul părinte al „Omului invizibil" şi al „Primi­ lor oameni în Lună", unde apar şi primii seleniţi ; 6) Ma­ tematician, fizician şi astronom antic care în opera sa „Almagest" susţine mişcarea geocentrică a planetelor — Un fel de dulceaţă ; 7) Păsări de curte — Pomadă — Podoabă umană şi uneori... pacoste ; 8) Sfîrlea- o e ză... textilă — Scriitor maghiar

— Dar cum îţi veni

ideea?

(n.l836) ; 9) Olga Vasilescu — în acest joc, piesele se meta­ morfozează în... ofiţeri — Lu­ crare ; 10) Element de bază în efectuarea deplasărilor, ca şi în realizarea multor mecanis­ me — Atins de mălură ; 11) S-a metamorfozat cu ajutorul lui Mefisto într-un tînăr chipeş — Cîmpie — Lac în Sudan ; 12) Pronume nehotărît — Sub ba­ gheta lui măiastră apar şi se transformă totul, toţi şi toate şi totuşi... . P. lONAŞCU

o -

de C. TABACU

Tiparul executat Ia Combinatul poligrafic „Casa Scînteii"

Citiţi in numărul viitor al Colecţiei: ir iiioiiiii

iiniOTnru

de DAN L Â Z Ă R E S C l

In această povestire anticipaţia se contopeşte cu o p a s i o n a n t ă acţiune detectivă

PREŢUL

• • IULIE 1966

1 LEU