Skip to main content

CVJ Nr 1271, Vineri 3 februarie 2017

Page 1

Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)

Fondat 2011 z Anul VI z Nr. 1271

Cronica Vãii Jiului Vineri, 3 Februarie 2017

www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU

Deficit de personal, COPILA UCISÃ ÎN CHINURI: la Spitalul de Urgenþã „În loc sã îi dea mâncare, din Petroºani

U

nitãþile medicale din România se confruntã cu un deficit de cadre medicale. Lipsesc medicii, asistentele, dar ºi cadrele auxiliare. Nici Spitalul de Urgenþã din Petroºani nu face excepþie de la regulã. Sunt specializãri unde existã un deficit de medici. “Sunt specializãri unde avem deficit de medici. Avem deficit la Urologie unde nu avem medic, dar avem 2-3 rezidenþi în pregãtire, la ATI avem medic ºi avem 2 rezindenþi în pregãtire. Singura problemã este cã nu avem certitudinea cã aceºti rezidenþi vor rãmâne aici”, a declarat Alin Vasilescu, managerul SUP Petroºani. Asistentele medicale emigreazã în þãrile în care salariile sunt de 10 ori mai

mari decât în sistemul sanitar din România. Potrivit managerului SUP, în ceea ce priveºte situaþia asistentelor medicale ºi a personalului auxiliar, deocamdatã situaþia este sub control. “Situaþia e aceeaºi ºi în ceea ce priveºte asistentele medicale. Situaþia este acceptabilã. Noi în statul de funcþii 1067 de poziþii avem ocupate 839”, a mai subliniat managerul. Potrivit Indexului european al sistemelor medicale (EHCI), fãcut public zilele trecute, românii sunt printre europenii cel mai puþin susþinuþi de sistemul de sãnãtate, un istem care îi descurajeazã ºi îi lasã sã se descurce cum pot chiar ºi pe medici. Ocupãm locul 32 din 35 de þãri studiate. România a obþinut 527 de puncte din totalul de 1.000, aflându-se doar deasupra Albaniei (524), Poloniei (523) ºi Muntenegrului (484). Monika BACIU

i-au dat bãtaie”

O

copilã de 3 ani a fost gãsitã fãrã suflare, cu ochii deschiºi ºi spume la gurã, iar pãrinþii ei sunt cercetaþi în libertate. Legiºtii sunt cei care trebuie sã dea verdictul, iar procurorii vorbesc despre un caz în care copila prezenta echimoze, hipotermie, iar pãrinþii, care mai au doi copii pe care îi cresc în condiþii insalubre, în frig ºi foame, îºi schimbã declaraþiile de la o orã la alta. >>> PAGINA A 3-A

AJOFM Hunedoara, deconturi ilegale JOFM Hunedoara A a acordat în cursul anului 2016 deconturi ilegale. Este vorba de tinerii care ºi-au depus dosarele pentru a beneficia de indemnizaþie de ºomaj, dar în acelaºi timp s-au încris ºi la cursuri. Constatarea a fost fãcutã de Curtea de Conturi a României.

“Efectuarea unor plãþi nelegale în sumã de 124 mii lei, reprezentând indemnizaþii de ºomaj acordate unor persoane care urmau o formã de învãþãmânt, situaþii în care drepturile de ºomaj tre-

buiau suspendate/încetate (AJOFM Dâmboviþa, Gorj, Hunedoara, Maramureº, Neamþ, Vaslui)”, aratã raportul de audit al Curþii de Conturi. Totodatã, AJOFM Hunedoara a acordat ºi prime de mobilitate/

instalare sau încadrare ºomerilor care au fost încadraþi pe piaþa muncii. “Au fost acordate subvenþii sub formã de prime de încadrare/ instalare/ mobilitate, în sumã totalã de 14 mii lei (AJOFM: Covasna, Hunedoara,

Dâmboviþa, Mureº ºi Vâlcea)”, mai aratã raportul de audit. În situaþia în care, în maximum 60 de zile de la absolvire, nu-ºi gãsesc un loc de muncã potrivit pregãtirii lor profesionale, absolvenþii instituþiilor de învãþãmânt în vârstã de cel puþin 16 ani pot cere indemnizaþia de ºomaj, aºa cum prevede Legea nr. 76/2002. Practic, este vorba de toate persoanele care au obþinut o diplomã sau un certificat de studii în cadrul unei instituþii de învãþãmânt, indiferent cã aceasta este de stat sau

particularã. "În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituþii de învãþãmânt se înþelege persoana care a obþinut o diplomã sau un certificat de studii, în condiþiile legii, în una dintre instituþiile de învãþãmânt gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiþiile legii", prevede actul normativ. Aºadar, pentru a putea cere ajutorul de ºomaj, absolvenþii trebuie sã fie înregistraþi la agenþia pentru ocuparea forþei de muncã în raza cãreia îºi au domiciliul ºi sã nu realizeze venituri. Monika BACIU

2 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

Obþine pe loc un job în Marea Britanie Sancþiuni nul din pentru cei mai U importanþi angaangajatori jatori britanici din

ngajatorii care nu anunþã modificãrile A efectuate vor fi sancþio-

domeniul retail vine în weekendul 25-26 februarie 2017 la Braºov pentru a selecta personal. Peste 100 de posturi aºteaptã sã fie ocupate de persoane capabile, energice ºi serioase. Trebuie sã îþi placã banii, pentru cã salariul este între 1.350-1.700 GBP/ lunã, plus ore suplimentare plãtite. Cuplurile pot aplica împreunã, ºi sunt cazate ºi lucreazã împreunã. Este o ocazie unicã pentru români, care se pot angaja direct la un retailer britanic ºi nu la

intermediari. Angajatorul britanic se va concentra în primul rând pe profile umane de calitate. Experienþa nu este importantã, cele mai importante sunt atitudinea ºi dorinþa de muncã. Vorbim de o companie mare, cu peste 7.000 de angajaþi, genul de angajator care investeste în oameni din prima zi, aºadar cei care sunt selectaþi se bucurã de multe avantaje ºi

oportunitãþi profesionale. În 2016 dealtfel, unul din angajaþii români din cadrul selecþiilor fãcute în România a fost ales „Angajatul anului” ºi s-a bucurat de un premiu consistent în bani. „Respectivul angajator nu se aflã la prima vizitã în România, iar evenimentul este dealtfel la cea de-a 6-a ediþie. La una din ediþiile trecute, a selectat pentru anga-

jare 364 din 400 de participanþi, în doar 2 zile. Oamenii plasaþi la ei ne-au trimis un feedback foarte bun. Câºtigã bine, ºi-au adus familiile acolo, iar unii dintre ei au avansat la doar 3 luni de la angajare pe posturi de ingineri, IT-isti, team lideri ºi nu numai”, a declarat Bogdan Filip, Director General Banca de Joburi, organizator al evenimentului.

Dispozitive medicale finanþate de CAS Hunedoara de peste 6,5 milioane lei

P

e parcursul anului 2016, la Casa de Asigurãri de Sãnãtate Hunedoara, au fost depuse ºi aprobate 7.706 de cereri în vederea decontãrii de orteze, proteze ºi dispozitive medicale, în valoare de 6.689.537,22 lei. În prima lunã a anului 2017, un numãr de 710 asiguraþi au solicitat ºi primit aprobare pentru decontarea de dispozitive medicale destinate recuperãrii unor deficienþe organice sau fiziologice. Valoarea totalã a dispozitivelor solicitate în prima lunã a anului este de 1.424.370,91 lei. Potrivit reprezentanþilor CAS Hunedoara pentru obþinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul din membrii familiei (pãrinte, soþ/soþie, fiu/fiicã), o persoanã împuternicitã legal în acest sens de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului va depune, la Casa de

Cronica Vãii Jiului

z

E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro

z

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138

Telefon: 0374.906.687

Asigurãri de Sãnãtate, urmãtoarele documente: - O cerere tip; - Recomandarea medicalã în original; - Copie C.I a persoanei pentru care se solicitã dispozitivul medical (pentru copii se ataºeazã certificat naºtere); - Documentul din care rezultã calitatea persoanei care depune documentaþia, în cazul în care este o altã persoanã decât beneficiarul; - Certificat de încadrare în grad de handicap, unde este cazul; - Spirometrie ºi analize din care sã reiese saturaþia de oxigen în cazul concentratoarelor de oxigen; - Audiograma în cazul protezelor auditive; - Biometria în cazul protezelor vizuale – implant cu lentile intraoculare; Toate copiile se vizeazã la CAS Hunedoara pe baza documentelor originale.

Director:

Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352

Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com

naþi. Reprezentanþii Agenþiei Judeþene pentru Ocuparea Forþei de Muncã Hunedoara susþin cã angajatorii trebuie sã anunþe în momentul în care se vacanteazã un loc.

“Angajatorii au obligaþia sã comunice agenþiei judeþene pentru ocuparea forþei de muncã, în a cãrei razã teritorialã îºi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncã vacante, în termen de 5 zile lucrãtoare de la vacantarea aces-

tora”, aratã cei de la AJOFM Hunedoara. În schimb, informaþiile legate de ocuparea locurilor de muncã trebuie transmise cãtre AJOFM în termen de o zi lucrãtoare de la ocuparea acestora. “Nerespectarea de cãtre angajatori a obligaþiilor prevãzute la art. 10 din lege, constituie contravenþie ºi se sancþioneazã cu amendã de la 3000 la 5000 de lei”, mai susþin cei de la AJOFM. La începutul acestei sãptãmâni la nivelul judeþului Hunedoara erau vacante câteva sute de locuri de muncã. Monika BACIU

- ÎNCHIRIERI Casa de Culturã a Sindicatelor “Ion Dulãmiþã” Petroºani închiriazã spaþii pentru diferite activitãþi.

INFORMAÞII LA TELEFON 0731.254.100

TRADUCÃTOR AUTORIZAT

Limbile ENGLEZÃ/ ITALIANÃ Petroºani, Telefon 0728890014

NOU ÎN PETROªANI!

VIDEO-ENDOSCOPIE NAS, GÂT, URECHI z Consultaþii ORL z Audiometrie tonalã & vocalã z Protezãri auditive

- Dr. PREDA MIHAI z Cabinet ORL: Petroºani, Str. Aviatorilor 19E

Programãri consultaþii: 0723-814806; 0254-540574

vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã

CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 9. 80 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.00 lei - Fleicã porc - 12.90 lei - Carne tocatã - 12.00 lei - Cotlet porc cu os - 13.90 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc cu os - 13.90 lei - Ceafã porc fãrã os - 17.90 lei - Costiþã porc cu os - 9.80 lei - Ciolan porc - 6,00 lei - Grãsime pentru topit - 3,90 lei

NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311

SERVIRE PROMPTÃ - IREPROªABILÃ! 0735.183175 Materialele marcate “Promovare”

z Diana MITRACHE Desktop publishing: reprezintã PUBLICITATE Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) Fotografiile marcate cu (T) z Adina PÃDURARU PÃDURARU Marketing & Publicitate: reprezintã trucaje ºi trebuiesc tratate z Maximilian G ÂNJU Mirabela MOISIU ca atare. (madm3xi@yahoo.com) Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Monika BACIU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu z Genu TUÞU Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor

Actualitate 3

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

Copila ucisã în chinuri:

„În loc sã îi dea mâncare, i-au dat bãtaie”

O

copilã de 3 ani a fost gãsitã fãrã suflare, cu ochii deschiºi ºi spume la gurã, iar pãrinþii ei sunt cercetaþi în libertate. Legiºtii sunt cei care trebuie sã dea verdictul, iar procurorii vorbesc despre un caz în care copila prezenta echimoze, hipotemie, iar pãrinþii, care mai au doi copii pe care îi cresc în condiþii insalubre, în frig ºi foame, îºi schimbã declaraþiile de la o orã la alta. Singurii care au fãcut luminã în acest caz sunt medicii care i-au fãcut autopsia copilei. La faþa locului a ajuns o ambulanþã, însã, medicii nu au mai putut aduce copilul în simþiri, dupã toate strãdaniile. „La momentul de faþã, se efectueazã cercetãri sub aspectul comiterii infracþiunii de ucidere din culpã. E începutã urmãrirea penalã in rem, urmeazã sã se efectueaze autopsia ºi, în urma concluziilor emise de cãtre medicul legist, vom proceda în consecinþã. Pânã la aflarea rezultatului autopsiei, pãrinþii au fost

liberi”, a spus Ioan Nicodim, procuror al Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara. Medicii legiºti au stabilit, însã, cã micuþa a primit mai multã bãtaie, decât mâncare ºi cã urmele lãsate pe corpul ei firav sunt grãitoare. Copila ºi-a dat suflarea în urma înfometãrii la care au supus-o pãrinþii, a suferit un ºoc hemoragic din cauza loviturilor încasate ºi murit în chinuri cumplite. Medicul Dan Mãrculescu, ºeful secþiei de Medicinã Legalã din judeþul Hunedoara, a precizat cã rezultatul autopsiei aratã cã fetiþa prezenta:

„anemie acutã, semn cã era mai mult înfometatã, ºoc hemoragic în urma loviturilor încasate, mai multe echimoze rezultate din agresiuni ºi multiple hematoame. Adicã a primit mai multã bãtaie, decât mâncare”, a spus dr. Dan Mãrculescu, ºef Serviciul de

Medicinã Legalã din judeþul Hunedoara, Mama micuþei, împreunã cu un concubin, locuiesc într-un cartier sãrac din Lupeni, într-un apartament de bloc neîncãlzit ºi mai au doi copii minori în îngrijire. Cei de la Primãria Lupeni au sesizat Direcþia Judeþeanã pentru Protecþia Copilului Deva, imediat dupã crimã, când i-au internat pe cei doi copii, îngheþaþi ºi aproape învineþiþi. „Noi am primit acum o lunã o adresã de la Târnãveni în care ni se cerea sã verificãm

dacã în Lupeni s-ar afla aceastã femeie, cu copiii ei. Nu am gãsit-o ºi nu am ajuns niciodatã sã îi facem anchetã socialã, pentru cã nu venise aici de mult timp. Locuia cu un bãrbat pe Strada Tineretului ºi nimeni din zonã nu a sesizat prezenþa ei. Cred cã este vorba ºi de spriritul civic, care ne lipseºte. Din pãcate, copila a murit, iar ceilalþi doi copii sunt acum internaþi în spital, la Lupeni”, a precizat primarul interimar Iacob Mesaroºi de la Lupeni. Diana MITRACHE

Se administreazã probe în dosarul Femeie, acroºatã Incendiu mamei care ºi-a ucis pruncul de un ºofer neatent într-un garaj

A

sistenta medicalã a scãpat de condamnare dupã ce judecãtorii de la Tribunalul Hunedoara au primit un raport al legiºtilor de la SJML Bucureºti, cu privire la discernãmântul femeii la comiterea faptei.

Astfel, instanþa de fond a stabilit cã existã o cauzã care înlãturã caracterul penal al faptei ºi a dispus schimbarea încadrãrii juridice a infracþiunii de omor calificat în infracþiunea de ucidere a nou-nãscutului de cãtre mamã. Arabela ªaran a fost achitatã dar procurorii Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara au fãcut apel. Aceºtia au constatat cã existã rapoarte medicale care se contrazic ºi aºteaptã ca instanþa de la Curtea de Apel Alba Iulia sã stabileascã cu

O

certitudine dacã asistenta se face sau nu vinovatã de uciderea propriului prunc. Judecãtorii de la Alba Iulia au decis sã dea un termen în care ambele pãrþi, inculpata ºi Ministerul Public, sã poatã administra probe în dosar. Arabela ªaran (31 de ani), din Petroºani, a nãscut singurã ºi apoi ºi-a abandonat pruncul într-o pungã de plastic la containerul de gunoi de la câteva blocuri distanþã de locuinþa ei. Copilul n-a avut nici o ºansã ºi a murit în chinuri au concluzionat legiºtii. Maximilian GÂNJU

femeie în vârstã de 58 de ani, din municipiul Petroºani, a tras o sperieturã groaznicã dupã ce un ºofer neatent, în timp ce manevra o autoutilitarã cu spatele, pe banda I de circulaþie a strãzii Aviatorilor a acroºat-o cu oglinda retrovizoare.

Femeia se afla pe partea carosabilã ºi discuta cu o altã persoanã. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe banda a II-a de circulaþie a sensului de mers, unde a fost acroºat de autoturismul condus regulamentar de un bãrbat de 40 de ani, din Petroºani. În urma evenimentului rutier, pietonul a fost rãnit uºor ºi nu a necesitat internare în spital. În cauzã s-a întocmit dosar penal ºi se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârºirii infracþiunii de vãtãmare corporalã din culpã.

S-a rãzbunat pe sora lui ºi i-a dat foc la baraca unde aceasta locuia

R

ãzbunare frãþeascã. Un bãrbat de 57 de ani din Hunedoara a vrut sã se rãzbune pe sora lui, mai micã cu cinci ani, cu care era certat ºi i-a aprins baraca în care aceasta stãtea. Iniþial, femeia a sesizat Poliþia Municipiului Hunedoara despre faptul cã persoane necunoscute i-au incendiat baraca improvizatã, situatã pe strada Voicu Cneazul. Patrula de siguranþã publicã ºi echipa operativã care s-au deplasat la faþa locului au stabilit cã baraca improvizatã (construitã din lemn) aparþine unei femei în vârstã de 52

de ani, iar dupã stingerea incendiului de cãtre echipajul de I.S.U. Hunedoara, s-a constatat cã baraca a ars în întregime, însã, din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneºti ºi nu au fost puse în pericol alte bunuri sau locuinþe. “În urma investigaþiilor efectuate, poliþiºtii au identificat un bãrbat în vârstã de 57 de ani, din Hunedoara (fratele pãrþii vãtãmate), cu privire la care au stabilit cã este prezumtivul autor al incendierii barãcii. Din probatoriul administrat s-a stabilit cã acesta, fiind sub influenþa bãuturilor alcoolice ºi pe fondul unei stãri conflictuale cu sora sa, ar fi incendiat baraca, con-

fecþionatã din materiale uºor inflamabile, deºi cunoºtea cã în interior se aflau sora sa ºi concubinul acesteia. Având în vedere aceste aspecte, dosarul penal a fost înaintat la Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara, fiind declinatã competenþa de soluþionare a cauzei penale”, spune Bogdan Niþu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. În urma probatoriului administrat, suspectul a fost reþinut pentru o perioadã de 24 ore ºi prezentat la Tribunalul Hunedoara, care a dispus arestarea preventivã a acestuia pe o duratã de 30 de zile, începând cu data de 01.02.2017, în sarcina sa fiind reþinutã comiterea infracþiunilor de distrugere prin incendiere ºi tentativã de omor.

la Vulcan

P

ompierii au fost chemaþi la orele prânzului în zona de garaje de lângã Blocul D4 din Vulcan. Un apel la 112 anunþa cã iese fum dintr-un garaj, iar în interior era ºi o maºinã. Pompierii de la Detaºamentul de Pompieri din Petroºani au ajuns imediat la faþa locului ºi au constatat cã maºina a fost doar puþin afectatã ºi au reuºit chiar sã o scoatã la timp. Potrivit lui Cristian Baleia, adjunct al comandantului Detaºamentului de la Petroºani, pompierii au reuºit sã limiteze extinderea incendiului ºi au stins flãcãrile. „Ne-am deplasat la

faþa locului cu autospeciale de stingere cu apã ºi spumã ºi am reuºit stingerea incendiului. Nu ºtim, deocamdatã de la ce a pornit focul, dar se fac verificãri. Maºina aflatã în garaj a fost salvatã ºi nu este grav avariatã”, a precizat Cristian Baleia. Urmeazã sã fie stabilitã cu exactitate cauza ce a condus la declanºarea incendiului. O comisie de specialiºti face o anchetã la garajul ce a fost cuprins de flãcãri. Diana MITRACHE

4 Actualitate

Primele proteste din Petroºani, fãrã mineri

A

proape 200 de oameni, tineri ºi vârstnici, au ieºit în stradã la Petroºani. Au fost protestatari care au venit ºi din Uricani, Lupeni, sau Vulcan, printre ei chiar politicieni. Toþi au strigat lozinci ºi au purtat pancarde pe care au scris cât sunt de idignaþi de ceea ce se petrece în þarã. Cei care au stat deoparte, pentru cã Valea Jiului este un judeþ roºu, în urma votului din decembrie, au venit cu întrebarea: De ce nu au ieºit ºi alþii în stradã, atunci când au protetstat minerii?

Ba mai mult, s-a vorbit despre Tineriadã, cu trimitere la Mineriadele ce au trimis România înapoi. Cei aproximativ 200 de oameni, însã, au protestat paºnic ºi au strigat lozinci împotriva

celor pe care îi considerã vinovaþi de o nedreptate ºi un atac la demnitatea poporului. „Au publicat o hotãrâre la miezul nopþii. Pãi dacã eu aº vrea sã dau la acea orã ceva în Monitorul Oficial, nimeni nu m-ar bãga în seamã. Este un atac la statul de drept. Am venit sã protestez sã susþin abrogarea acestei legi, iniþiatã hoþeºte în miez de noapte de actualul guvern”, a spus Dan Marinescu, preºedintele

PNL Vulcan, în timpul manifestaþiei din Petroºani. De altfel, la Petroºani au ajuns ºi protestatari care s-au strâns pe reþelele de socializare, din toate oraºele Vãii Jiului. „Sper sã rezolvãm ceva cu protestele, cã aceºti viermi se pot uita în jos, spre noi. Uitã cã noi suntem cei care îi þinem acolo ºi noi i-am votat. Iar ei îºi bat joc de noi, tinerii, dar ºi de bãtrâni”, a spus un tânãr protestatar.

SIP Hunedoara lãmuriri în privinþa creºterilor salariale

S

indicatul Preuniversitar din judeþul Hunedoara vine cu o serie de lãmuriri în ceea ce priveºte creºterile salariale pentru personalul din educaþie. “Astfel, forma iniþialã a ORDONANÞEI DE URGENÞÃ privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice din sectorul „Învãþãmânt” în anul 2017 nu a fost aprobatã din motive de ”tehnicã legislativã” ºi ”program de

Actualitate 5

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

guvernare”. Ordonanþa, în aceastã formã, aducea o modificare mult aºteptatã pentru salarizarea unei întregi categorii de salariaþi bugetari, ºi anume personalul nedidactic. Având în vedere faptul cã nu exista elementul care sã justifice ”urgenþa” unei asemenea act normativ, iar o astfel de modificare este deja prevãzutã în noua lege a salarizãrii personalului plãtit din fonduri publice, s-a renunþat la aceste prevederi”, aratã cei de la SIP Hunedoara.

Pentru a se asigura creºterea salarialã cuvenitã personalului din educaþie, au fost adoptate sau au fost introduse o serie de precizãri în alte patru acte normative (OUG 2/2017, OUG 9/2017, OUG pentru modificarea ºi completarea OUG 57/2015, HG privind aplicarea prevederilor OUG 57/2015). “Mai pe româneºte, modificãrile stabilite de actele normative enumerate stabilesc urmãtoarele începând cu luna ianuarie 2017, salariile de bazã ale personalului didactic ºi didactic auxiliar din învãþãmânt se majoreazã în medie cu 15 %; începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bazã/indemnizaþiile personalului nedidactic se majoreazã cu 20% faþã de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017. În ceea ce priveºte plata

Dar nu au ieºit doar tinerii la protest, ci ºi bãtrânii, iar un fost miner era revoltat cã s-a scumpit pâinea cu 50%, fix în 1 februarie, când s-a mãrit ºi salariul minim pe economie. „Este o minciunã ºi o mizerie ce ne fac ei nouã! Am lucrat la minã, acum sunt pensionar ºi mereu s-a zis cã minerii sunt cei care au dus þara înapoi. Dar ei ce fac? Lasã acum þara în rãzboi civil ºi îi zic Tineriadã, tot sã trimitã cãtre noi, cei de aici. Sã le fie ruºine!”, a spus pensionarul, fost miner. Cei de la protest au menþionat cã infractorii, pe care vor sã îi elibereze sau sã îi

graþieze guvernanþii, nu sunt în puºcãrii, ci în Parlament. O decizie luatã la miezul nopþii a aruncat þara în stradã, iar televiziunile au titrat, mai ales dupã incidentele de la Bucureºti, cã totul pare o nouã revoluþie, ba chiar o Mineriadã. Minerii din Valea Jiului au ieºit ºi ei, dar mulþi au spus cã atunci când au protestat ortacii, mai nimeni nu s-a solidarizat, fie cã au stat în greva foamei, ori cã au ieºit pe strãzi. Mulþi s-au întrebat de ce nu a ieºit lumea sã îi susþinã pe mineri în protestul lor, iar un tânãr protestatar a dat replica. „Dacã nu ieºeam acum, eu plecam la Bucureºti sã protestez. Pentru mineri am fi putut protesta, dar poate cã era o cauzã pierdutã deja. Aºa mi se pare acum”, a spus un alt tânãr protestatar. Acesta a fost primul protest din Valea Jiului, dupã ce, în întreaga þarã, zeci de mii de oameni au ieºit în stradã încã de marþi noaptea. Diana MITRACHE

Costel Avram rãspunde solicitãrilor cetãþenilor

A

efectivã a creºterilor salariale menþionate mai sus existã urmãtoarele posibilitãþi: dacã NU vor exista probleme ”tehnice” (actualizarea programului de salarii ”EduSal”, existenþa banilor în bugetul unitãþii, adoptarea bugetului, alte ”piedici” specifice luptei politice etc.), atunci salariile majorate vor fi plãtite deja în luna februarie; în caz contrar, salariile majorate vor fi plãtite în luna martie (atunci când se vor plãti drepturile cuvenite lunii februarie) alãturi de diferenþele cuvenite pentru luna ianuarie”, mai aratã cei de la SIP Hunedoara. Monika BACIU

bonaþii ApaServ din Valea Jiului se confruntã cu diferite probleme. Acestea îi sunt aduse la cunoºtinþa directorului ApaServ Valea Jiului prin diverse cãi de comunicare. Costel Avram rãspunde prezent de câte ori este solicitat, astfel încât sã rezolve problemele oamenilor. La fel s-a întâmplat ºi în cursul zilei de ieri, când Costel Avram s-a deplasat la Lupeni. “Astãzi sunt în Lupeni la Bl. M2 Strada Viitorului. Am promis ca

mã voi implica în rezolvarea problemei lipsei apei alãturi de colegii de la Lupeni. Sperãm ca azi sã se rezolve”, spune Costel Avram, directorul SC ApaServ Valea Jiului. Oamenii îi informeazã pe cei de la ApaServ atât sunând la dispecerat, cât ºi prin intermediul reþelelor sociale sau a emisiunilor TV. Monika BACIU

„Alte trei surori” – premierã la Petroºani

O

nouã premierã are loc, la finele acestei sãptãmâni la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petroºani.

Sâmbãtã, la premierã ºi duminicã, de la ora 18,00, piesa „Alte trei surori”, îi are în primplan pe Adelin Ilie, Irina

Radu Bodea, Simona Codreanu ºi Corina Viºinescu, iar coregrafia este semnatã de Victoria Bucun, pe care o ºtim de la „Dansez pentru tine”, cea care a recunoscut cã, la Petroºani a sosit cu teamã ºi cu gândul cã vine spre un loc tare îndepãrtat ºi s-a acomodat atât de bine, încât acum parcã a fost aici

dintotdeauna. „Pentru mine a fost foarte departe Petroºaniul, dar, din prima zi, am avut un sentiment cã stau aici de un an. A fost o stare foarte ciudatã. Pentru prima datã, am pãþit aºa ceva. Sã vin ºi, dupã o zi lungã, lungã, a doua zi, când ne-am reîntâlnit, sã zic cã stai! cã parcã a trecut foarte mult timp! ªi era doar o singurã zi. Ne-am legat aºa din prima ºi echipa este foarte bunã. Fetele ºi un bãrbat, ca Adelin, fac o echipã frumoasã ºi completatã cu Lucian Moga, cel care face, nici nu pot sã zic lumini, ci mai degrabã un tablou, care respirã încontinuu. E minunat, o sã vedeþi la

premierã!”, a spus coregrafa Victoria Bucun. Va fi un spectacol cu zâmbete, muzicã bunã, coregrafie, lumini ºi bunãdispoziþie. „Spectatorii care vin, trebuie sã ºtie cã viaþa e frumoasã, dacã o sã credem cã mâine suntem fericiþi. Vor vedea scene din viaþa unor surori, care vor sã ajungã undeva unde, cred ele, cã vor fi fericite, iubite ºi împlinite”, a fost, pe scrut, prezentarea piesei, fãcutã de regizoarea Antonella Cornici. Trupa de actori a fãcut front comun ºi cu regizoarea piesei de teatru, care, la rândul sãu, s-a arãtat extrem de încântatã de munca în echipa de la Petroºani.

Tiberiu Iacob Ridzi cere sprijin pentru Spitalul de Urgenþã Petroºani

P

rimarul municipiului Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, va solicita sprijin financiar pentru Spitalul de Urgenþã din Petroºani. Acesta se va adresa oficialilor Consiliului Judeþean Hunedoara pentru a aloca fonduri ºi unitãþii medicale din capitala Vãii Jiului. Spitalul de Urgenþã din Petroºani deserveºte o treime din populaþia judeþului Hunedoara, aici fiind internaþi mii de pacienþi lunar. “Voi face o adresã cãtre Consiliul Judeþean Hunedoara în problema Spitalului de Urgenþã din Petroºani. Voi solicita sã aloce bani pentru unitatea medicalã, chiar dacã spitalul nu este în subordinea Consiliului Judeþean. E un spital zonal, care asigurã asistenþã medicalã unei treimi din populaþia judeþului”, a

declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Edilul va solicita fonduri pentru partea de funcþionare. “Voi solicita sã ne sprijine cu fonduri pe partea de funcþionare. Noi suportãm toate cheltuielile. Anul trecut pe partea de funcþionare am alocat undeva la 400-500 de mii de lei, iar pe partea de lucrãri am alocat 800.000 de lei”, a mai subliniat sursa citatã. Spitalul de Urgenþã Petroºani are în prezent un numãr de 655 de paturi distribuite în 20 de secþii si compartimente. O parte semnificativã din corpul medical are competenþe medicale ºi o a doua specialitate în cadrul specialitãþii de bazã. Se manifestã interes pentru îmbunãtãþirea activitãþii de perfecþionare profesionalã, existând doctoranzi ºi medici care au obþinut titlul ºtiinþific de doctor în medicinã. Spitalul de Urgenþã

Petroºani are în dotare aparaturã medicalã modernã precum Computerul tomograf Somatom ARTX, Ecograf Doppler Color, Gastroscop, Endoscop, Mamograf, Aparatura de anestezie performantã, aparatura de neurochirurgie performantã. În cadrul Spitalului de Urgenþã Petroºani funcþioneazã Ambulatoriul de Specialitate cu 14 cabinete. Din aparatul administrativ fac parte serviciile: Juridic, RUNOS, FinanciarContabil, Salarii, Aprovizionare-Transport, Informaticã medicalã, Atelierul Tehnic, Serviciul Administrativ. Monika BACIU

sãptãmâni, 10 ore pe zi, infernal, dar s-au dus pânã la capãt foarte bine ºi îi iubesc pentru asta”, a conchis Antonella Cornici. Sâmbãtã este premiera spectacolului de la orele 18,00, iar duminicã spectatorii sunt aºteptaþi la aceeaºi piesã, tot de la orele 18,00. Diana MITRACHE

Întâi Baloo, apoi oamenii de zãpadã nu uitaþi! Este ziua Sâmbãtã, lui Baloo, iar îngrijitorii lui îi fac tort ºi aºteaptã ca turiºtii sã îi cânte La mulþi ani!. Nu va lipsi nici, întrecerea pe schiuri, dedicatã lui Baloo, mascota vie a staþiunii Straja. Pe 5 categorii de vârstã se întrec schiorii, iar de luni, pânã cealaltã sâmbãtã, suntem invitaþi, cã tot e vacanþa copiilor, sã creãm minuni din zãpadã, pentru cã urmeazã Festivalul Oamenilor de Zãpadã. Talentul, ingeniozitatea ºi efortul vor

Risc de avalanºã în masivele muntoase S

erviciul Public Judeþean Salvamont Hunedoara atrage atenþia asupra riscului de avalanºã care poate apãrea în masivele muntoase din judeþul Hunedoara. Potrivit evaluãrilor din teren, riscul de avalanºã este notat cu 4, pe o scarã de la 1 la 5. „Vremea s-a încãlzit, zãpada s-a înmuiat ºi a devenit grea. Existã riscul sã plece la vale pe zonele înclinate ale masivelor muntoase. De altfel, mai multe avalanºe de intensitate micã au fost semnalate în

„Eu sunt pentru prima datã aici ºi e aºa un sentiment ciudat. Nu l-am mai avut. Am venit acum 3 sãptãmâni ºi, dupã 3 zile, mi se pãrea cã îi cunosc de o viaþã. Cred cã este un lucru bun. M-am ataºat de locul acesta. De ei, nu mai vorbesc, cã nu ai cum sã nu îi iubeºti, dacã lucrezi cu ei tot timpul. ªi sã ºtiþi cã a fost un cantonament greu, 3

zonele de creastã”, spune ºeful Serviciului Public Salvamont Huneodara, Ovidiu Bodean. Turiºtii sunt sfãtuiþi sã nu se aventureze pe traseele din afara staþiunilor montane. De asemenea, schiorii sunt rugaþi sã abordeze doar pârtiile amenajate.

fi rãsplãtite de organizatori. „În fiecare week-end va fi câte o competiþie, pânã în data de 17 martie, când vom încheia cu Cupa veteranilor. Sãptãmâna viitoare va fi festivalul oamenilor de zãpadã, timp de 6 zile. În fiecare zi vor fi surprize, iar cei care fac creaturile din zãpadã vor putea începe de luni ºi atunci calitatea va fi mult mai bunã. Sâmbãtã, un juriu va merge ºi va evalua toate lucrãrile, urmând sã fie premiate”, a spus Emil Pãrãu, organizatorul competiþiilor. Competiþiile din Straja se succed una dupã alta, pânã în luna martie, când pe schiuri, pe una dintre cele mai dificile pârtii se întrec veteranii. ªi ei vin de decenii pânã la Straja, din toate colþurile þãrii ºi chiar de peste hotare, cu schiuri vechi ºi nu rateazã nici petrecere de dupã, dedicatã exclusiv seniorilor. Diana MITRACHE

6 Administratie

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

- CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTÃRÂREA nr.5/2017

privind modificarea prevederilor articolului 18 alin. (1) al Regulamentului privind gospodãrirea localitãþii ºi sancþionarea unor contravenþii sãvârºite prin nerespectarea normelor de curaþenie ºi igienã pe raza Municipiului Lupeni aprobat prin Hotãrârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 119/ 2016 hotãrîrea a fost aprobatã prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Vãzând Proiectul de hotãrâre nr. 5/ 20.01.2017 ºi Expunerea de motive nr. 723/ 19 ianuarie 2017 a domnului Iacob Viorel Mesaroº, Viceprimar al Municipiului Lupeni, prin care propune modificarea prevederilor articolului 18 alin. (1) al Regulamentului privind gospodãrirea locali-

tãþii ºi sancþionarea unor contravenþii sãvârºite prin nerespectarea normelor de curaþenie ºi igienã pe raza Municipiului Lupeni aprobat prin Hotãrârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 119/ 2016; Având în vedere Raportul nr. 776/20.01.2017 al Compartimentului juridic; Þinând cont de avizul Comisiei nr. 1 pentru Activitãþi Economico – financiare, Agriculturã, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului ºi Urbanism, Protecþia Mediului ºi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învãþãmânt, sãnãtate, familie, activitãþi social-culturale, culte ºi al Comisiei nr. 4 Comisia juridicã ºi de disciplinã, muncã ºi protecþie socialã, protecþie copii; In conformitate cu prevederile: - art. 1, alin. 2, art. 2, alin. 2, art. 3, alin. 4, art. 8, art. 18 ºi art. 24 din O.G. nr. 21/ 2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale cu modificãrile ºi completãrile ulte-

HOTÃRÂREA nr.2/2016 privind stabilirea ºi acordarea indemnizaþiei de hranã pentru membrii echipei Serviciului Public Voluntar Salvamont Lupeni hotãrîrea a fost aprobatã prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Vãzând Proiectul de hotãrâre nr. 2/ 20.01.2017 ºi Expunerea de motive nr. 569/ 17 ianuarie 2017 a Domnului Iacob Viorel Mesaroº, Viceprimar al Municipiului Lupeni prin care propune stabilirea ºi acordarea indemnizaþiei de hranã membrilor echipei Serviciului Public Voluntar Salvamont Lupeni; Având în vedere Raportul nr. 784/20.01.2017 al Direcþiei Economice; Þinând cont de avizul Comisiei nr. 1 pentru Activitãþi

Economico – financiare, Agriculturã, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului ºi Urbanism, Protecþia Mediului ºi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învãþãmânt, sãnãtate, familie, activitãþi socialculturale, culte ºi al Comisiei nr. 4 Comisia juridicã ºi de disciplinã, muncã ºi protecþie socialã, protecþie copii; În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 77/ 2003 privind instituirea unor mãsuri pentru prevenirea accidentelor montane ºi organizarea activitãþii de salvare în munþi coroborate cu cele ale art. 13 al Hotãrârii Guvernului nr. 1447/ 2007 privind aprobarea Normelor finan-

rioare; - art. 6 alin. (2), art. 8, art. 11 ºi art. 12 din O.G. nr. 99/ 2000 privind comercializarea produselor ºi serviciilor de piaþã, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare; - art. 1-11 ale Legii nr. 50/ 1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcþii, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare; - art. 38 alin. (4) din O.G. nr. 43/ 1997 privind regimul drumurilor; - art. 34 din Legea locuinþei nr. 114/ 1996, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare; - art. 1, art. 2, alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor; - art. 59 ºi art. 60 al Legii nr. 24/ 2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare; In temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. “b”, “c” ºi “d”, alin. (4)

ciare pentru activitatea sportivã; Vãzând prevederile Hotãrârii Guvernului nr. 720 din 28 septembrie 2016 privind modificarea Normelor financiare pentru activitatea sportivã, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.447/2007; În temeiul dispoziþiilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. „b” ºi ”d”, alin. (4) lit. ”a”, alin. (6) lit. „a” pct. 15, alin. (9) precum ºi ale art. 115, alin. (1) lit. ”b” din Legea nr. 215/ 2001 privind administraþia publicã localã, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare

HOTÃRêTE:

Art. 1 – Se scordã indemnizaþia de hranã membrilor formaþiunii de salvare, în sumã de 45 lei/ salvator/ zi, pentru acþiunile de patrulare, pregãtire profesionalã ºi intervenþie la accidente. Art. 2 – Indemnizaþia

lit. “e” ºi “f”, alin. (6) lit. “a” pct. 9, 10, 11, ºi 18 precum ºi ale art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraþia publicã localã, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;

HOTÃRêTE:

Art. I – Prevederile articolului 18 alin. (1) al Regulamentul privind gospodãrirea localitãþii ºi sancþionarea unor contravenþii sãvârºite prin nerespectarea normelor de curaþenie ºi igienã pe raza Municipiului Lupeni aprobat prin Hotãrârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 119/ 2016 se modificã având urmãtorul cuprins: „Art. 18 (1) Constatarea ºi sancþionarea contravenþiilor stabilite prin prezenta hotãrâre se face de cãtre: a) Primarul Municipiului Lupeni; b) Poliþiºti locali din cadrul Poliþei Locale a Municipiului Lupeni; c) alþi angajaþi din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului

prevãzutã la articolul 1 se acordã în baza contractului de voluntariat ºi a fiºei de pontaj întocmitã de ªeful Serviciului Public Salvamont Lupeni. Art. 3 – Hotãrârea poate fi atacatã conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare. Art. 4 – Prezenta hotãrâre se comunicã Primarului municipiului Lupeni, Instituþiei Prefectului judeþului Hunedoara, Direcþiei Economice ºi Serviciului Salvamont Lupeni ºi se aduce la cunoºtinþã publicã prin grija Secretarului municipiului Lupeni. Lupeni, 26 ianuarie 2017 Preºedinte de ºedinþã, Ing. ILIE – ADRIAN ROMOªAN Contrasemneazã – Secretar Jr. MARIUS CLAUDIU BÃLOI

Lupeni, împuterniciþi în mod expres prin dispozitie a Primarului Municipiului Lupeni;” Art. II – Celelalte prevederi ale Regulamentului privind gospodãrirea localitãþii ºi sancþionarea unor contravenþii sãvârºite prin nerespectarea normelor de curaþenie ºi igienã pe raza Municipiului Lupeni aprobat prin Hotãrârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 119/ 2016 rãmân neschimbate. Art. III – Hotãrârea poate fi atacatã conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare. Art. IV – Hotãrârea se va comunica Instituþiei Prefectului Judeþului Hunedoara în vederea exercitãrii controlului cu privire la legalitate. Lupeni, 26 ianuarie 2017 Preºedinte de ºedinþã, Ing. ILIE – ADRIAN ROMOªAN Contrasemneazã – Secretar Jr. MARIUS CLAUDIU BÃLOI

Actualitate 7

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

În aceastã „Vale a Plângerii” existã TEATRU T eatrul este, înainte de toate, un templu al culturii unde pe scenã binele se impune mereu. Aºa caracterizeazã oficialii Consiliului Judeþean Hunedoara, Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroºani.

Teatrul din Petroºani a devenit un simbol cultural al Vãii Jiului. Managerul Teatrului Dramatic ID Sîrbu, Nicoleta Bolcã, a reuºit sã ridice standardele culturale din Valea Jiului, iar eforturile acesteia sunt recunoscute de oficialii Consiliului Judeþean Hunedoara, în subordinea cãruia se aflã edificiul. “In prezent, edificiul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”, are un personal întinerit, gãzduieºte ºi oferã publicului din Petroºani ºi nu numai un continuu dialog artistic ºi o neaºteptatã bucurie a spiritului. Trebuie sã se ºtie cã în aceastã „Vale a Plângerii” existã teatru. În Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroºani au avut loc foarte multe transformãri atât în ceea ce priveºte activitatea artisticã, activitatea administrativã ºi realizãrile economice”, spun cei de la Consiliul Judeþean Hunedoara. Oficialii Consiliului Judeþean Hunedoara

apreciazã faptul cã la Petroºani se pun în scenã ºi piese de teatru pentru copii. “Teatrul este, înainte de toate, un templu al culturii. Dincolo de dimensiunea sa spiritualã, teatrul joacã un rol esenþial în procesul de educare ºi instruire a tinerilor. Teatrul este un dascãl inspirat ºi eficient: ºlefuieºte personalitãþi ºi modeleazã caractere. Teatrul pentru copii oscileazã între artã ºi pedagogie. Cei mici au ocazia sã cunoascã pe scenã modele pozitive ºi negative de viaþã. Lupta dintre Bine ºi Rãu, între spiritele înãlþãtoare ºi forþele malefice, capãtã, sub lumina magicã a reflectoarelor, intensitate memorabilã ºi forþã de persuasiune. Piesele pentru copii, dacã sunt scrise inspirat ºi jucate cu pricepere, capteazã atenþia ºi polarizeazã gândirea micilor spectatori. Participarea lor la spectacol se transformã în trãire autenticã. Ei se solidarizeazã cu eroii pozitivi ai scenei, îi

însoþesc în demersul lor benefic, nobil ºi generos. Iar faþã de personajele negative simt o aversiune crescândã”, mai spun cei de la instituþia judeþeanã. Pe scenã binele se impune mereu, spun cei de la Consiliul Judeþean, care subliniazã cã prin acest mod, copiii sunt educaþi cu dragoste pentru dreptate ºi adevãr. “Pe scenã Binele se impune mereu. ªi odatã cu el se impun anumite norme de conduitã eticã ºi moralã. De sub luminile rampei, mici spectatori ies încrezãtori în idealuri, în frumosul împins pânã la sublim, în dragostea pentru dreptate ºi adevãr. Iatã de ce consider cã un spectacol de teatru pentru copii este o excelentã investiþie sufleteascã. Iar organizarea unui festival de teatru, sub genericul fascinant "Feþi

judeþean de persoane prin curse regulate ºi curse regulate speciale de cãtre operatorii de transport rutier prestatori ºi remedierea deficienþelor constatate. ”În urma controalelor efectuate ca urmare a nerespectãrii legislaþiei în vigoare, au fost întocmite un numãr de 3 procese verbale de constatare ºi sancþionare a contravenþiilor, în valoare de 20.000,00 lei. (…) Echipajele de control agenþii constatatori ai Serviciului Autoritate Judeþeanã de Transport au efectuat activitãþi de control în

trafic în colaborare cu poliþia rutierã, prin cântãrirea vehiculelor rutiere cu instalaþiile mobile de cântãrire din dotare, în scopul depistãrii transporturilor rutiere cu depãºiri a masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe ºi/sau dimensiunilor maxime admise. În urma controalelor efectuate, ca urmare a nerespectãrii O.G.43/1997 privind regimul drumurilor, au fost întocmite un numãr de 75 procese verbale de constatare ºi sancþionare a contravenþiilor, în valoare de 388.600,00 lei”, se mai aratã în raport. Maximilian GÂNJU

Amenzi pentru nereguli pe drumurile judeþene

A

utoritatea Judeþeanã de Transport din cadrul Consiliului Judeþean Hunedoara a amendat zeci de transportatori, pe parcursul anului trecut, cu amenzi de sute de mii de lei. Conform unei statistici realizatã de organismul de control, acþiunile de control au fost efectuate pe traseele judeþene ºi au vizat modul de efectuare a transportului public

Frumoºi, Zâne Bune ºi Ilene Cosânzene” este un adãvãrat regal pentru segmentul tânãr, în formare, al societãþii noastre. Prima ediþie a acestui festival se va desfãºura pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroºani, care va fi gazda unor spectacole de excepþie, susþinute de formaþii profesioniste din toatã þara”, mai subliniazã cei de la Consiliul Judeþean Hunedoara.

P

artea financiarã, importantã

Nici partea financiarã nu a fost omisã. Numãrul spectatorilor a crescut astfel încât toate premierele se joacã cu casa închisã. Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” are un numãr de 108 abonaþi, asta înseamnã cã la fiecare spectacol sunt prezente 216 persoane, restul locurilor

fiind acoperite prin vânzãri de bilete. “În ceea ce privesc realizãrile economice anul acesta au fost depãºite veniturile proprii prognozate. A crescut numãrul spectatorilor datoritã repertoriului variat. Teatrul, mai mult ca orice altã instituþie publicã este o ºcoalã de înþelepciune practicã, un îndreptar pentru viaþa civilã, o cheie sigurã pentru cele mai tainice cãi ale sufletului omenesc. Dacã nu distruge viciile, dacã nu le micºoreazã numãrul, cel puþin ne face sã le cunoaºtem”, concluzioneazã oficialii instituþiei în subordinea cãreia funcþioneazã teatrul din Petroºani. Zeci de premiere au avut loc anul trecut la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroºani ºi toate s-au jucat cu casa închisã. Monika BACIU

Maºini blocate pe DN 7A de zãpadã

M

ai multe maºini cu turiºti, care coborau de la schi, din staþiunea Transalpina au rãmas blocate pe DN 7A, la km 98, din cauza unor scurgeri masive de zãpadã pe carosabil. Din fericire nu s-au înregistrat probleme, iar oamenii au reuºit sã ajungã într-o zonã unde au prins semnal la telefonul mobil, pentru cã în cheiLE Jieþului nu existã, ºi atunci au sunat la 112, unde au cerut ajutor. „Erau mai mulþi schiori, care se întorceau din Transalpina, cu maºini. Nu sunt

victime, nici nu i-a surprins cãderea de zãpadã, dar a fost nevoie sã se intervinã, pânã ce carosabilul a fost degajat”, a spus Remus Popescu, ºeful Echipei Salvamont din Parâng. Fenomenul a fost posibil din cauza încãlzirii rapide a vremii, iar zãpada îngreunatã a luat-o la vale. De altfel, salvamontiºtii au remis o atenþionare de avalanºã, în Parâng, tot din cauzã ca vremea s-a încãlzit simþitor. Diana MITRACHE

8 Sport

Cronica Vãii Jiului | Vineri 3 Februarie 2017

Henþ cu mâna

Mà BUCUR PENTRU „COCOªILÔ! Am primit vestea cu multã bucurie, mai ales cã în ultima perioadã intrase într-un con de umbrã. Mihai Stoichiþã, cel poreclit de prietenii la Petroºani în anii ’70 -

’80 ”Cocoºilã”, pentru mersul sãu balansat, a revenit brusc în prim plan: director tehnic al naþionalelor de fotbal ale României. M-am întâlnit cu el ultima oarã la un moment

aniversar al absolvirii unei facultãþi, la Universitatea (fostã

I.M.P.) din Petroºani. La fel de haios, jovial, bun dansator, cult, elevat ºi politicos, ca-n anii când juca la Jiul. A primit acum un post care cred cã i se potriveºte ca o mãnuºã. Dupã o experienþã de aproape treizeci de ani ca antrenor, Stoichiþã meritã cu prisosinþã o

astfel de funcþie, lucru de care cred cã se bucurã toþi prietenii lui din perioada studenþiei ºi a celor opt ani cât a jucat la Jiul Petroºani. „Cocoºilã”, îndreaptã-i tu pe calea bunã a fotbalului.

Fotbal. Antrenori.

UN FOST JIULIST, PE CAI MARI LA F.R.F. ihai Stoichiþã M (63 ani) a fost între anii 1973-1981 unul dintre jucãtorii de bazã ai Jiului, ocupând 7 într-un top all-time ca numãr de jocuri la Jiul (212 partide) ºi locul 17 ca numãr de goluri marcate (18 goluri). A urmat o carierã fulminantã ca antrenor în Liga I (Steaua, F.C. Naþional, Farul Constanþa, Oþelul Galaþi, Astra, Petrolul) precum ºi în strãinãtate (Litex Loveci, Sheriff Tiraspol, Ankaragoku, Aris, Limassol, AEL Limassol, Apollon Limassol, Al Salmiya), dar ºi echipele naþionale ale statelor Panama, Armenia ºi Kuwait. Recent el a fost numit director tehnic al F.R. Fotbal, el urmând a coordona activitatea tuturor loturilor naþionale, supervizând selecþionerii echipelor de tineret ºi juniori, colaborând direct ºi cu selecþionerul echipei de seniori, Christoph Daum.

25 DE ECHIPE ÎN 30 DE ANI, 3 TITLURI DE CAMPION Mihai Stoichiþã are un palmares greu de atins ca numãr de echipe antrenate, 25 la numãr, începând cu anul 1988, când a debutat pe banca lui F.C. Naþional Bucureºti. Cele mai importante rezultate le-a obþinut cu Steaua, un titlu naþional în 1998 ºi alte douã titluri,

Stoichiþã (în dreapta) într-o disputã pentru balon cu Boloni, pe vechiul stadion “Jiul” cu Sheriff Tiraspol în Moldova ºi cu Pyunik Erevan în America.

„SUNT PRIETEN CU CHRISTOPH DAUM” Imediat dupã numirea sa în funcþia de director tehnic, Mihai Stoichiþã a declarat: ”Vin pe aceastã funcþie dupã un nume greu Puiu Iordãnescu, având aceastã funcþie pânã la Euro 2016. Acest post vizeazã, în principal, activitatea sectorului de tineret ºi juniori implementarea unei strategii pentru dezvoltarea ºi amplificarea masei de jucãtori de valoare care nu au dispãrut din þara noastrã. Sunt prieten cu Christoph Daum, antrenorul Naþionalei de seniori, ne cunoaºtem de multã vreme, am jucat unul contra altuia ca antrenori. Am stat de multe ori de vorbã în ultima vreme, îl voi ajuta cu orice are nevoie. Domnul Daum, are responsabilitatea asupra Naþionalei

mari ºi celei olimpice, iar eu ca director tehnic, restul echipelor naþionale ºi sectorul juvenil. Cred cã Christoph Daum trebuie lãsat în continuare sã-ºi facã treaba” a spus Mihai Stoichiþã.

DACÃ N-AR FI, NU S-AR POVESTI...

UN EROU NUMIT STOICHIÞÃ ! Înaintea ultimei etape a campionatului diviziei A-a ediþiei cu nr. 61, 1978-

1979, cele douã echipe divizionare al judeþului nostru, Hunedoara - Jiul ºi Corvinul se afl au în zona “nisipurilor miºcãtoare”. În aceastã etapã, ambele echipe aveau meciuri acasã. Jiul cu Steaua ºi Corvinul cu Poli Timiºoara. Desigur partida de la Hunedoara era mai uºoarã, cãci Poli ieºise din zona retrogradãrii. Jiul, ajunsã în postura echilibristului pe sârmã: locul 15, zonã de demarcare a retrogradãrii, trebuia menþinut cu orice preþ. Aºadar, partida

cu Steaua, nu exista o altã cale decât victoria militarilor. “Cu cuþitul la os” Mulþescu, Stoichiþã ºi P. Grigore s-au dãruit realmente în joc, luptând admirabil, au forþat victoria, s-au menþinut aproape permanent în ofensivã ºi au pus deseori în pericol poarta echipei bucureºtene. Dar golul a întârziat sã cadã, deoarece oaspeþii, deºi în atac nu au contat mult (singura ocazie de gol a fost în minutul 44 când, la ºutul centrare a lui M. Rãducanu, mingea a cãzut pe bara transversalã), s-au apãrat în schimb cu înverºunare pentru evitarea înfrângerii, mai ales în zona fundaºilor centrali în timp ce portarul stelist a avut ºi el intervenþii de-a dreptul magistrale în minutul 25 (la capul lui Bãdin), 43, 56, 62 (la ºuturile lui Mulþescu, P. Grigore ºi ,Ciupitu). Inevitabilul s-a produs în minutul 63, când dupã un corner executat de Mulþescu ºi o pasã precisã a lui Bucurescu, Stoichiþã a ºutat imparabil la pãianjen deschizând astfel scorul: 1-0. Jiul a rãmas în “A”!

Paginã realizatã de Genu TUÞU Stoichiþã marcheazã ºi Jiul se salveazã!

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
CVJ Nr 1271, Vineri 3 februarie 2017 by Geza Szedlacsek - Issuu