Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul VI z Nr. 1268
Cronica Vãii Jiului Marti, 31 Ianuarie 2017
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Cãtãlin Predoiu vrea sã punã mâna pe CEH?
P
rim-vicepreºedintele PNL, Cãtãlin Predoiu a ajuns în atenþia sindicaliºtilor de la Complexul Energetic Hunedoara, dupã ce surse de la Bucureºti l-au dat ca posibil administrator judiciar.
Potrivit liderilor de sindicat ai minerilor din Valea Jiului, firma condusã de Predoiu ar urma sã preia administrarea CEH ºi acum discuþiile se poartã pe acest subiect, mai ales cã liderii merg marþi la Bucureºti. „Este firma domnului Predoiu, care doreºte, într-adevãr sã punã mâna pe partea judiciarã a CEH. Mai multe detalii nu pot sã vã dau, dar se va afla. Noi aºa ºtim acum”, a precizat Ion Ciubotaru, vicepreºedintele Sindicatului Muntele. Cãtãlin Predoiu, fost ministru al Justiþiei în perioada 2008-2012, a revenit în avocatura de business cu un cabinet individual de avocaturã
numit Predoiu Law Office, iar sursele minerilor dau ca probabilã implicarea sa ca administrator judiciar al CEH. Partea juridicã prezintã interes, mai ales cã este vorba despre sume uriaºe de bani pe care le încaseazã cei ce o gestioneazã. Spre exemplu, ºi Casa de Insolvenþã GMC Craiova a solicitat un onorariu de 500 de mii de euro de la CEH. Onorariul, însã, a fost respins de creditorii societãþii, dupã ce în instanþã, numai pentru prima insolvenþã a CEH, administratorul judiciar trebuie sã primeascã 80 de mii de lei onorariu, iar în toamna trecutã, aceasta a solicitat un onorariu lunar de 7.000 de euro ºi un onorariu de succes de 500.000 de euro. Peste 40 de firme de specialitate vor sã administreze din punct de vedere judiciar CEH, dupã intrarea în insolvenþã. Diana MITRACHE
Tiberiu Iacob Ridzi:
“Lãsaþi impresia cã noi suntem cei care îngropãm ºi termoficarea ºi mineritul”
T
ariful de distribuþie a agentului termic de la Petroºani a dus la dezbateri. Consilierul local Florian Bican a reiterat faptul cã suma de 46,33 de lei/Gcal suportatã de municipalitate este mult prea micã fapt care ar îngropa societatea de termoficare, dar ºi mineritul. >>> PAGINA A 3-A
Tentaculele clubului Bamboo ajung la Complexul Energetic Hunedoara
D
B
Unul dintre creditorii Complexului Energetic Hunedoara este ºi acþionarul clubului Bamboo. Mai mult, societatea administratã de omul de afaceri Alin Niculae cere insolvenþa CEH.
Acþionariatul clubului Bamboo are tentacule care au ajuns ºi la Complexul Energetic Hunedoara. Unul dintre acþionarii clubului bucureºtean mistuit de flãcãri a fãcut afaceri profitabile cu statul român. ªi Complexul Energetic Hunedoara a intrat în vârtej. Potrivit Digi 24, firma care deþine clubul Bamboo este Morgana Invest SRL, firmã care are doi acþionari - o altã
istracþia ºi energia (termicã ºi electricã) merg mânã în mânã. Unul dintre acþionarii clubului Bamboo a avut legãturi, masive, cu Complexul Energetic Hunedoara.
amboo ºi ramificaþiile acþionariatului care se întind pânã la CEH
companie, Bambu Tei SRL cu 99,99 la sutã ºi Vicenzo Castellano, un tânãr de 30 de ani, cu 0,01% din acþiuni. “Bambu Tei SRL este controlatã de Giosue Castellano, zis Joshua, administratorul de facto al clubului. El deþine 99,94% din acþiuni, iar asocaiþii lui sunt Vicenzo Aiello, un tânãr de 26 de ani cu 0,02% ºi un off-shore cipriot KZ WELLS LTD tot 0,02%. La rândul ei, firma din Cipru este administratã de un alt off-shore.
EMRIGHT INVESTMENTS LIMITED controleazã la rândul sãu REDSPECTRUM MANAGEMENT LIMITED cu legãturi directe în România. Firma din Cipru deþine 95% sutã din OSCAR DOWNSTREAM S.R.L. specializatã în comerþul de combustibil. În 2015 societatea a avut o
cifrã de afaceri de aproape 400 de milioane de euro, un profit declarat de 10 milioane de euro ºi foarte multe contracte cu statul român”, aratã Digi24. Oscar Downstream a avut afaceri cu diferite instituþii ale statului, printre care ºi Complexul Energetic Hunedoara. Societatea a fost înfiinþatã în 2001 de Alin Niculae. Oscar Downstream este una din firmele care cere insolvenþa Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit unei raportãri din luna august a anului trecut, Oscar Downstream ar avea de recuperat de la CEH suma de 577,813.28 lei. Monika BACIU
2 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Preþul energiei electrice, sub lupa ANRE Strada principalã din genþia Petrila a ieºit din Naþionalã de A Reglementare în Domeniul Energiei a demarat o anchetã privind preþul energiei electrice. Preþul pe bursã a energiei electrice a stabilit un record absolut. Cu 650 de lei se tranzacþioneazã MWh, iar ANRE vrea sã afle ce a dus la creºterea preþului. „Sunt raportate douã tranzacþii suspecte. ANRE este în discuþii în acest moment cu Consiliul Concurenþei pentru a analiza aceste tranzacþii. Preºedintele ANRE a luat legãtura cu cei de la Consiliul Concurenþei ca împreunã sã desfãºurãm o investigaþie în legãturã cu aceste contracte. Sunt doar suspiciuni momentan. Nu avem nicio confirmare. Bursa este liberã ºi acolo se întâlneºte cererea cu oferta, din acest motiv avem nevoie de ajutorul Consiliului
Concurenþei”, potrivit ANRE. Existã zvonuri potrivit cãrora declaraþia ministrului Energiei privind stocurile reduse de cãrbune au dus la creºterea artificialã a preþurilor energiei electrice. “Am observat o proastã pregãtire a perioadei de iarnã de cãtre fostul Guvern. La Complexul Energetic Hunedoara avem 30.000 de tone, cu un consum de 6500 de tone de cãrbune pe zi. Asta înseamnã maxim o funcþionare de 4 zile. Am cerut asigurarea unor stocuri mai mari la cãrbune la centrale. Pentru a stabili cum s-a
ajuns aici am dispus Corpului de Control verificãri la cele douã Complexe energetice ºi la Ministerul Energiei. Suntem puºi într-o situaþie limitã de cãtre cei din guvernarea anterioarã”, a spus Toma Petcu în ºedinþa de guvern. Potrivit programului de iarnã elaborat de fostul guvern, CEH ar fi trebuit sã aibã pe stoc 163.000 de tone de huilã. A fost emisã hotãrârea de Guvern privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcþionãrii în condiþii de siguranþã ºi stabilitate a Sistemului
S
trada Republicii din oraºul Petrila a ieºit din garanþie. Odatã cu ieºirea din garanþie au apãrut ºi gropile. De la intrarea în localitate ºi pânã în cap de linie, pe toatã lungimea traseului, au apãrut fisurile, iar în jurul gurilor de canal asfaltul s-a mãcinat. Pe strada pincipalã ºi-au lãsat amprenta ºi fenomenele meteo de îngheþ ºi dezgheþ, iar acum ºoferii sunt nevoiþi sã facã slalom. “Strada a ieºit din garanþie, iar cãminele de la canalizare ne
Casa de Culturã a Sindicatelor “Ion Dulãmiþã” Petroºani închiriazã spaþii pentru diferite activitãþi.
INFORMAÞII LA TELEFON 0731.254.100
Petroºani, Telefon 0728890014
Vã informãm cã, prin Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe ºi tarife, precum ºi pentru modificarea ºi completarea unor acte normative EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, publicatã în: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017, ce intrã în vigoare la 01.02.2017, a fost abrogatã prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei, necesarã pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice ºi juridice (Punctul 9 din Anexa la
Cronica Vãii Jiului
z
E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro
z
Ordonanþa Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice ºi juridice de cãtre Ministerul Administraþiei ºi Internelor, cu modificãrile ulterioare). Astfel, începând cu data de 01.02.2017 la primirea cererii de obþinere a certificatului de cazier judiciar atât pentru persoana fizicã cât ºi pentru cea juridicã, NU SE MAI SOLICITÃ CHITANÞÃ prin care se face dovada achitãrii taxei de 10 lei.
Director:
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
cauzeazã probleme”, a spus Dorin Curtean, viceprimarul oraºului Petrila. Strada Republicii din Petrila a fost asfaltatã în întregime în urmã cu aproximativ 5 ani. Peste 30 de km de strãzi au fost asfaltate în cadrul proiectului. Monika BACIU
- ÎNCHIRIERI -
Limbile ENGLEZÃ/ ITALIANÃ
Taxa de cazier a fost eliminatã
Telefon: 0374.906.687
garanþie ºi au apãrut gropile
TRADUCÃTOR AUTORIZAT
IPJ Hunedoara informeazã:
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
Electroenergetic Naþional în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 martie 2017, iar Complexul Energetic Hunedoara se aflã la menþiuni speciale. Societatea trebuie ca pânã la data de 15 noiembrie sã deþinã 163.000 de tone de huilã “la care se adaugã stocurile necesare pentru îndeplinirea obligaþiilor izvorâte din Hotãrârea de Guvern nr.138/2013 privind adoptarea unor mãsuri pentru siguranþa alimentãrii cu energie electricã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare”. În acest sens, corpul de control al ministrului Energiei s-a aflat la Complexul Energetic Hunedoara, iar rezultatul verificãrilor urmeazã a fi fãcut public. Monika BACIU
NOU ÎN PETROªANI!
VIDEO-ENDOSCOPIE NAS, GÂT, URECHI z Consultaþii ORL z Audiometrie tonalã & vocalã z Protezãri auditive
- Dr. PREDA MIHAI z Cabinet ORL: Petroºani, Str. Aviatorilor 19E
Programãri consultaþii: 0723-814806; 0254-540574
vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 9. 80 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.00 lei - Fleicã porc - 12.90 lei - Carne tocatã - 12.00 lei - Cotlet porc cu os - 13.90 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc cu os - 13.90 lei - Ceafã porc fãrã os - 17.90 lei - Costiþã porc cu os - 9.80 lei - Ciolan porc - 6,00 lei - Grãsime pentru topit - 3,90 lei
NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ - IREPROªABILÃ! 0735.183175 Materialele marcate “Promovare”
z Diana MITRACHE Desktop publishing: reprezintã PUBLICITATE Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) Fotografiile marcate cu (T) z Adina PÃDURARU PÃDURARU Marketing & Publicitate: reprezintã trucaje ºi trebuiesc tratate z Maximilian G ÂNJU Mirabela MOISIU ca atare. (madm3xi@yahoo.com) Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Monika BACIU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu z Genu TUÞU Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Tiberiu Iacob Ridzi: “Lãsaþi impresia cã noi suntem cei care îngropãm ºi termoficarea ºi mineritul” ariful de distribuþie a agentului termic de la Petroºani a dus la dezbateri. Consilierul local Florian Bican a reiterat faptul cã suma de 46,33 de lei/Gcal suportatã de municipalitate T este mult prea micã fapt care ar îngropa societatea de termoficare, dar ºi mineritul. Preþul energiei termice livrat populaþiei a fost modificat la Petroºani. Consiliul Local al municipiului Petroºani a aprobat modificarea preþului energiei termice livratã populaþiei. Astfel, potrivit modificãrilor, preþul local al energiei termice facturatã populaþiei la nivelul anului 2017 este de 165,37 lei/Gcal, inclusiv TVA. “Începând cu data de 1 ianuarie 2017, preþul local propus al energiei termice facturate populaþiei este de 165,37 lei/Gcal (inclusiv TVA). Preþul local al energiei termice produsã în sistem centralizat destinatã populaþiei respectiv 241,96 lei/Gcal (inclusiv TVA) ºi preþul de facturare de 165,37 lei/Gcal (inclusiv TVA), va fi acoperit prin subvenþie, în sumã de 76,59 lei/Gcal (inclusiv TVA). Prin adresa nr. 374/12.01.2017, SC Termoficare SA Petroºani, propune aprobarea preþului de producere, transport, distribuþie ºi furnizare a energiei termice livratã populaþiei în municipiul Petroºani având în vedere decizia Autoritãþii Naþionale de Reglementare în domeniul Energiei nr.1857/25.11.2016, privind aprobarea
bonusului pentru energia electricã produsã în cogenerare de înaltã eficienþã livratã în SEN ºi a preþurilor reglementate pentru energia termicã livratã în anul 2017 din centrala de cogenerare CTE Mintia grupul 3 ºi din CET Paroºeni aparþinând SC Complexul Energetic Hunedoara”, aratã nota de fundamentare a proiectului de hotãrâre. Consilierul local Florian Bican a propus ca directorul societãþii de termoficare din Petroºani sã prezinte un raport de activitate. “Am sugerat domnului director de la termoficare sã ne prezinte o dimensiune realã a unui preþ real pentru cã în mãsura în care noi aprobãm acest preþ, lunã de lunã genereazã pierderi la societate ºi o îngropãm. Cu acest preþ de 46 de lei ei (cei de la societatea de termoficare-n.r.) nu îºi acoperã decât salariile.
Ce fac în perioada de varã cât nu furnizeazã agent termic? Ar trebui sã ne prezinte domnul director o fundamentare a preþului ºi în mãsurã, pe viitor, aceastã activitate ar putea sã continue într-o mãsurã în care sã satisfacã ºi consumatorii ºi autoritatea localã. În mãsura în care noi mergem tot cu 46 lei/Gcal la termoficare o îngropãm ºi implicit cu ea poate îngropãm ºio întreprinderile miniere ºi termocentrala Paroºeni”, a spus consilierul local Florian Bican (PSD). De cealaltã parte, primarul municipiului Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, a subliniat cã numai aici se mai furnizeazã agent termic populaþiei. “Lãsaþi impresia cã noi suntem cei care îngropãm ºi termoficarea ºi mineritul. FALS. În aceastã chestiune legatã de furnizarea agentului ter-
mic a fost o discuþie acum câþiva ani între noi, cei care mai avem sistem centralizat de încãlzire, ºi ceilalþi primari de oraºe care ar fi vrut sã îºi extindã serviciul de sistem centralizat. Din pãcate, asta a fost situaþia, am rãmas singurii care mai avem sistem centralizat de încãlzire în oraº ºi aceastã chestiune legatã de ajutarea CEH-ului prin ceea ce consumãm noi ºi plãtim cãtre termocentrala Paroºeni a rãmas doar în spatele nostru, a celor de la Petroºani. Noi am fãcut ºi investiþii foarte mari,
Tichete pentru drumurile strict necesare
00 de petrileni beneficiazã de tichete 8 de cãlãtorie. Petrilenii care
beneficiazã de tichete de cãlãtorie vor primi, începând din acest an, cu douã bilete în plus. Autoritãþile locale de la Petrila au luat decizia de a suplimenta numãrul biletelor de transport de la 8 la 10.
“În anul 2017 se acordã un numãr de 10 tichete de transport gratuit, persoanelor cu handicap grav ºi accentuat, însoþitorilor acestor persoane, asistenþilor personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenþilor personali profesioniºti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Tichetele de transport local se vor elibera pe bazã de cerere ºi semnãturã de cãtre Serviciul
Public Local de Asistenþã Socialã”, aratã cei de la SPLAS Petrila. Circa 800 de petrileni vor beneficia de tichetele de cãlãtorie. Beneficiarii vor avea înscrisã ruta pe tichetele de transport, în funcþie de locul de domiciliu, astfel: CimpaPetroºani, Lonea-Petroºani, Jieþ-Petroºani, Petrila-Petroºani. Monika BACIU
în reþele, am pus gigacalorimetre, am fãcut tot ceea ce þinea de o eficientizare ºi chiar am crezut în acest sistem, însã viaþa e altfel. Am rãmas cam de cãruþã ºi aþi vãzut situaþia de anul nou, de acum doi ani de zile, când am rãmas fãrã agent termic din cauza unei avarii, iar pe de altã parte a fost situaþia cu ºcolile ºi grãdiniþele unde efortul bugetar pentru introducerea gazului metan a fost extraordinar. Ne-a costat undeva la 25 de miliarde de lei vechi sã introducem gazul metan în toate ºcolile ºi toate grãdiniþele. În acest moment, mai avem gazul metan la Colegiul de Informaticã Carmen Sylva ºi la ºcoala 2 din Colonie. Suntem cu conducta acolo”, le-a spus primarul municipiului Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, consilierilor locali. Preþul de distribuþie a energiei termice, în valoare de 46,33 lei/Gcal, a fost cel care l-a intrigat pe consilierul Florian Bican. În replicã, primarul Petroºaniului a subliniat cã existã o discriminare între cei care beneficiazã de agent termic în sistem centralizat ºi cei care îºi încãlzesc locuinþele cu alte tipuri de combustibil. “Pe de altã parte, preþul acesta de 46 de lei privind costurile proprii pentru termoficare, e un preþ destul de mic, dar nu înseamnã cã dacã noi am pune 50-60 de lei lucrurile s-ar rezolva. Dacã vreþi scãdem subvenþia la populaþie ºi dãm mai mult dincolo. Pe de altã
parte, cred cã în acest moment existã o inechitate socialã la nivel local. Cei 2000 de abonaþi la sistemul centralizat de termoficare beneficiazã de o subvenþie de 18% la Gcal din partea Consiliului Local, iar ceilalþi 14.000 nu beneficiazã de aceastã chestiune. Mi se pare cã e o discrimare. Ca sã creºtem preþul pe cheltuiala legatã de administrare mi se pare un pic cam mult”, a mai subliniat sursa citatã. Municipalitatea de la Petroºani ar putea avea propria strategie energeticã. Autoritãþile locale de la Petroºani vor sã afle, în cadrul unui studiu care este potenþialul de încalzire/rãcire eficient. În acest sens se are în vedere întocmirea unei strategii energetice la nivel de municipiu. „Noi am comandat un studiu deja, la o firmã care este numãrul 2 în România în ceea ce priveºte furnizarea ºi distribuþia agentului termic ºi acest studiu va fi dezbãtut ºi urmeazã sã luãm o decizie, în primãvarã, în ceea ce urmeazã sã facem cu încãlzirea în sistem centralizat în municipiul Petroºani”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi. La nivelul municipiului Petroºani mai sunt branºaþi la sistemul centralizat de termoficare undeva la peste 2000 de abonaþi. Subvenþia acordatã de Consiliul Local al municipiului Petroºani abonaþilor sistemului centralizat de termoficare este de 76,59 lei/Gcal. Monika BACIU
4 Actualitate
Frumuseþea umanã rãsplãtitã cu aur ºi diamante de la vestitul bijutier Coriolan a finalul unui spectacol caritabil, care a avut loc la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroºani, în faþa publicului EL a cerut-o în cãsãtorie pe EA într-un mare fel fãcând sala sã vibreze. Deºi se hotãrâserã cu ceva timp în L urmã, a fãcut-o oficial pentru cã într-un concurs organizat de Radio Europa FM câºtigase inelul visat pentru ea... Nu este lucru puþin sã porþi o bijuterie ca aceea primitã de Amelia Toaxen (încã), de la Radu Tudosie, respectiv un inel „Coriolan”. Compania Coriolan este cel mai mare producãtor de bijuterii controlând 10% din piaþa bijutierilor de valoare din România. Se cunosc de vreo 9 ani, din primii ani ai studenþiei au fost amici, prieteni, fiecare cu viaþa lui... Dar cum dragostea vine când vrea ea, când sentimentul se înfiripã ºi apoi „explodeazã”, de-þi vine sã tragi o palmã peste frunte întrebându-te unde ai fost pânã atunci, cum de n-ai vãzut, aºa s-a întâmplat la doi remarcabili tineri, talentaþi ºi apreciaþi actori ai Tetrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroºani. Majoritatea iubitorilor de teatru, a tinerilor, a multor locuitori ai Vãii Jiului nu s-a întrebat câþi ani au cei doi actori, Amelia Toaxen ºi Radu
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Tudosie, vãzându-i în roluri principale grele, complexe, în piese precum „Nastasia” ºi „Zbor desupra unui cuib de cuci”, spre exemplu... Apoi, activismul lor în acþiunile teatrului, condus de Nicoleta Lucreþia Bolca, de susþinere a culturii în general, a manifestãrilor pentru tineri ºi seniori, chiar de pregãtire ºi promovare a posibililor viitori actori, parteneriate cu scop caritabil etc., etc. Atât de multe au fost de parcã Amelia ºi Radu au fost pe aici de foarte multã vreme. De fapt au 26 ºi respectiv 27 de ani... Ca partener al unei ample
acþiuni caritabile iniþiatã de Asociaþia Comitetului de Iniþiativã-Consiliul Consultativ Economic Valea Jiului, Teatrul de la Petroºani a oferit spectacolul „Încurcã lume”, de A.D.Hertz, având în rolurile pricipale pe Amelia Toaxen ºi Radu Tudosie. La finalul piesei, s-a petrecut un lucru emoþionant care a fãcut sã curgã câte o lacrimã, sã „nascã” noduri în gât din cauza emoþiei create de un gest ce pãrea ireal... Radu Tudosie a cerut-o oficial în cãsãtorie pe Amelia, care, cât o fi ea de actriþã, a fost luatã prin surprindere, iar reacþia a fost pe mãsura personalitãþii sale - copleºitoare... „Noi ne hotãrâserãm sã ne cãsãtorim, cu ceva timp în
Expoziþie de caricaturi cu oamenii timpului nostru A
rtistul plastic Robert Humel a adus din nou zâmbete ºi voie-bunã, de ziua lui, în cafenea. A fãcut peste 20 de caricaturi cu oameni ai momentului, în mare parte prietenii lui, dar ºi cu personalitãþi marcante, precum Trump, Dacian Cioloº, Iohannis, Ciorbea, ori primari sau viceprimari din Valea Jiului ºi oameni din presa localã. Gestul sãu vine ca un cadou pentru toþi cei cu care a colaborat ºi, pentru a atrage atenþia cã Petroºaniul nu are o galerie de artã pe mãsurã, le-a expus în cafenea, acum când ºi-a sãrbãtorit ºi ziua de naºtere. Unii au aflat cum cã au fost caricaturizaþi, alþii nici n-au prins de veste, însã cafeneaua este mai veselã acum ºi fiecare îºi dã cu pãrerea despre cine e în
urmã, ceva de genul „hai sã ne luãm”, le-am spus pãrinþilor cã anul ãsta o vom face. Au spus cã e bine, pentru cã 2017 e unul bun, anul Domnului. La acel spectacol am vãzut cã în salã erau ºi pãrinþii, colegii, chiar ºi fetele de la cabine, lucru care nu se mai întâmplase... Toþi ºtiau, numai eu nu ºtiam nimic...” – a povestit, printre altele, Amelia. „Dupã ce ne-am hotãrât, am început sã caut, mai precis sã cãutãm, eu ºi pãrinþii mei, un inel mai deosebit. Cele care ne plãceau, nu ni le permiteam. Dar perseveram. Într-o zi, pãrinþii mi-au spus sã trimit ºi eu o declaraþie de dragoste/cerere în cãsãtorie la Radio Europa FM, care lansase un concurs de gen, iar
caricaturã. „Pânã la urmã voi sunteþi personajele cele mai importante, prietenii mei, colegii mei de aici de aproape. Nu cred cã Donald Trump, mai ales de când vrea sã construiascã zidul, va afla sau va ajunge lucrarea mea la el. Importanþi pentrru mine sunt prietenii ºi expoziþia este un bun prilej de a mã întâlni cu ei, de a mai da sfoarã în þarã cã în Petroºani se mai face ceva, pentru cã sentimentul din afarã este cã poate aici totul se închide ºi se terminã. Noi demonstrãm cã ne þinem de treabã, lucrãm, existã ºi artiºti ºi vrem sã semnalãm prezenþa noastrã neapãrat”, a
premiul era un inel cu diamant oferit de vestitul bijutier Coriolan. Am trimis ºi m-am trezit sunat de cei de la radio cã sunt câºtigãtorul unui astfel de inel. Am avut o intervenþie în direct. Þineam cu tãrie ca Amelia sã nu afle. Cum auzise un prieten, care m-a sunat imediat ce m-a ascultat întâplãtor la radio, mã temeam ca nu cumva sã fi auzit ºi alþii ºi astfel surpriza sã fie spulberatã. Am avut noroc ºi mi-a ieºit!” – ne-a spus Radu Tudosie. Nu este lucru puþin sã porþi o bijuterie ca aceea primitã de Amelia Toaxen (încã), respectiv un inel „Coriolan”. Compania Coriolan este cel mai mare producãtor de bijuterii controlând 10% din piaþa bijutierilor de valoare din România. De exemplu, cele mai scumpe produse realizate de Coriolan au fost o pereche de verighete de 13.000 de lei ºi un inel de logodnã cu diamant cu un preþ de 45.000 de lei la nivelul anului 2015, conform Ziarului Financiar. ªi pentru cã emoþionanta scenã, din afara spectacolului, a dat greutate acþiunii de caritate ºi a miºcat ºi pe cei care se cred niºte duri, respectiv oameni de afaceri din cadrul Consiliului Consultativ Economic, aceºtia au hotãrât sã le facã la rândul lor o surprizã dãruindu-le un obiect electrocasnic mare absolut necesar la orice casã, cu atât mai mult la o casã nouã, însoþit de urarea „viaþã lungã ºi fericitã împreunã, Amelia ºi Radu!!”
explicat Robert Humel, artist plastic, care ne-a obiºnuit cu locurile ºi ideile inedite de a expune lucrãri de artã. Caricaturile sunt amuzante ºi fiecare dintre cei care au ajuns pe
Ileana FIRÞULESCU
simeze au avut câte ceva de comentat, important este, însã, cã ºi noi, la rândul nostru, i-am oferit artistului Robert Humel o caricaturã, în contrapartidã. Diana MITRACHE
Peste 17.000 de porþii de mâncare
ai multe categorii de perM soane beneficiazã de hranã din partea Serviciilor de Asistenþã Socialã. La nivelul oraºului Petrila, s-au acordat pe parcursul anului trecut peste 17.000 de porþii de hranã.
“La cantina de ajutor social în anul 2016 s-au servit, în total, 17.549 raþii de hranã, media zilnicã înregistratã fiind de 69 de beneficiari”, aratã cei de la SPLAS Petrila. În perioada sãrbãtorilor de iarnã s-a înregistrat cea mai mare cerere de hranã la cantina de ajutor social de la Petrila. “Cei mai mulþi beneficiari s-au înregistrat în luna decembrie 2016,
respective 80 de raþii de hranã zilnic”, mai aratã cei de la SPLAS. Potivit legii cantinelor sociale, beneficiazã de hranã, copiii în vârstã de pânã la 18 ani, aflaþi în întreþinerea acelor familii al cãror venit net mediu lunar pe o persoanã în întreþinere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoanã singurã, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; tinerii care urmeazã cursuri
de zi la instituþiile de învãþãmânt ce funcþioneazã în condiþiile legii, pânã la terminarea acestora, dar fãrã a depãºi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmeazã studii superioare cu o duratã mai mare de 5 ani, care se aflã în situaþia prevãzutã la lit. a); persoanele care beneficiazã de ajutor social sau de alte ajutoare bãneºti acordate în condiþiile legii ºi al
cãror venit este de pânã la nivelul venitului net lunar pentru o persoanã singurã, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; pensionarii; persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre urmãtoarele situaþii: sunt izolate social, nu au susþinãtori legali, sunt lipsite de venituri; invalizii ºi bolnavii cronici sau orice persoanã care, temporar, nu realizeazã venituri. Monika BACIU
Oamenii strãzii fug de adãpost ”cã e prea cald”
M
ai multe patrule ale pompierilor, poliþiºtilor, jandarmilor ºi poliþiºtilor locali din Petroºani au scotocit, pe perioada în care s-au înregistrat temperaturi extrem de scãzute, zonele în care se refugiazã persoanele fãrã adãpost. Autoritãþile au vrut sã evite decesele ce puteau fi provocate de gerul nãprasnic care a lovit Valea Jiului, însã nu de puþine ori au avut de dus muncã de lãmurire cu cei care dormeau sub cerul liber. Poliþiºtii locali s-au confruntat însã cu un caz care i-a dezarmat. ”În zona Pieþei
Dacia din cartierul AeroportPetroºani era un individ care dormea sub cerul liber. Am mers de mai multe ori la el ºi l-am luat din stradã pentru cã risca sã moarã îngheþat. Ultima datã când am fost la el n-a mai vrut în ruptul capului sã vinã la adãpost. Ne-a zis cã lui îi este bine acolo, cã nu mai merge la adãpostul de noapte pentru cã e prea cald acolo ºi nu-i place. ªi n-a fost singurul care a invocat motive de acest fel”, a explicat Nicolae Stãncioi din cadrul Poliþiei Locale Petroºani. Poliþiºtii locali ºi pompierii au dus la UPU Petroºani mai multe persoane care se refugiaserã pe conductele de termoficare, scãri de bloc ori alte locaþii, astfel cã nu a fost înregistrat nici un deces provocat de ger. Maximilian GÂNJU
Turism în unitãþi fãrã avize de securitate la incendiu
T
uriºti cazaþi în unitãþi fãrã avize de securitate la incendiu. Incendiile pun din nou pe tapet problemele cu care se confruntã diverºi proprietari.
Sunt unitãþi de cazare în Parâng care nu au toate documentele, acestea funcþionând la marginea legii. Reprezentanþii Serviciului Voluntar pentru Situaþii de Urgenþã au identificat astfel de cazuri. “Proprietarii de
imobile din zona de agrement Parâng au fost avertizaþi, prin adrese scrise privind interzicerea desfãºurãrii de activitãþi specifice
turismului în spaþii/cabane/vile care nu sunt autorizate din punctual de vedere al normelor de securitate la incendiu”, aratã
raportul SVSU Petroºani. Anul trecut, în evidenþele ISU Hunedoara doar 50 de cabane din Straja ºi Parâng aveau aviz de securitate la incendiu. Pentru a putea funcþiona în deplinã legalitate, operatorii în turism trebuie neapãrat sã obþinã avizele absolut necesare ºi din partea Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþã, însã prea puþini sunt cei care le ºi au la aceastã orã. Potrivit datelor oficiale, în evidenþele Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþã „Iancu de Hunedoara” al judeþului Hunedoara figureazã doar 50 de cabane/moteluri/hoteluri autorizate din punct de vedere al securitãþii la incendiu, situate în zona Vãii Jiului. Dintre aceste unitãþi, 16 sunt amplasate în zona Straja, 12 în zona Petroºani, 11 în zona Parâng, 8 în zona Câmpul lui Neag, 2 în zona Aninoasa ºi una în Baru Mare.
E
xerciþiu demonstrativ la Straja
Mai multe echipe de jandarmi, pompieri ºi reprezentanþi ai ISU Hunedoara, plus salvamontiºtii, fac marþi, în Straja, un exerciþiu demonstrativ. Vor fi implicaþi toþi turiºtii ce sunt în staþiunea de munte de la Lupeni, care vor avea ocazia sã vadã cum se descurcã forþele de intervenþie, atunci când este necesar. Potrivit celor care participã, salvamontiºtii vor avea chiar misiunea de a demonstra cum se
face un exerciþiu de salvare din telegondola, care, potrivit scenariului, se va bloca, cu turiºtii în ea. Fiecare misiune va fi bine stabilitã ºi turiºtii vor avea astfel ocazia sã vadã cã sunt în siguranþã la munte. Exrciþiul începe la ora 10,00 ºi toþi cei responsabili de salvarea montanã se vor regãsi în acþiune. Miercuri, echipele de intervenþie se mutã în Parâng, unde va avea loc un exerciþiu similar. Monika BACIU Diana MITRACHE

6 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Minerii sperã într-o finanþare pânã în 2034! ecretarul de stat în S Ministerul Energiei Doru Viºan, cel care a condus Termocentrala Paroºeni pânã recent, vine la Petroºani în data de 2 februarie.
Minerii aºteaptã sã primeascã rãspunsul cu privire la finanþarea mineritului de huilã pânã atunci, mai ales cã, în ultima vreme, s-a dovedit utilitatea energiei
realizatã din huilã. „În data de 2 februarie, va veni în Valea Jiului ºi va aduce un rãspuns vis-a-vis de situaþie CEH, pentru cã nu se mai poate continua aºa. Trebuie sã vinã cu un rãspuns
concret, fiindcã la nivelul fiecãrei mine se face o analizã pânã în anul 2034. Dânsul trebuie sã vinã ºi sã ne spunã dacã existã banii necesari pânã atunci, ca sã acopere investiþiile necesare ”,
Prognozã ANM:
Vreme în încãlzire, în urmãtoarele douã sãptãmâni remea va intra într-un proces de V încãlzire în urmãtoarele
douã sãptãmâni, cu valori diurne pozitive ce vor ajunge, dupã 1 februarie, pânã la 13 grade Celsius în Banat ºi Criºana. Precipitaþiile vor fi slabe cantitativ ºi cu probabilitate mai mare de apariþie atât în primele zile din februarie, cât ºi în
cursul sãptãmânii viitoare, reiese din prognoza Administraþiei Naþionale de Meteorologie (ANM), valabilã pentru perioada 30 ianuarie - 12 februarie 2017, publicatã luni. La munte, în primele douã zile ale intervalului de prognozã, se vor înregistra valori diurne situate, în medie, în jurul a -4 grade ºi nocturne între -11 ºi -9 grade, dar în perioada 1 - 5 februarie vremea se va încãlzi ºi se vor înregistra medii ale tem-
a spus Ion Ciubotaru, vicepreºedintele Sindicatului Muntele. Minerii îºi pun speranþa cã activitatea din subteran va fi finanþatã, cã vor primi materiale ºi nu vor mai avea lispuri ºi cã huila va intra în strategia energeticã naþionalã, ca resursã importantã. Rãspunsurile, însã, sunt aºteptate, dupã ce se va face o analizã la fiecare unitate minierã în parte, iar secretarul de stat Doru Viºan este aºteptat sã dea un verdict. Diana MITRACHE
peraturilor maxime de 5 — 6 grade, respectiv ale celor minime de -2 grade, caracterizând o vreme caldã pentru aceastã perioadã. Revenirea la normal a regimului termic va fi determinatã de rãcirea prognozatã pentru 6 februarie, astfel încât, în intervalul 7 — 12 februarie, se vor înregistra medii termice comparabile cu cele climatologic normale, respectiv zero grade pe timpul zilei, ºi -6 grade noaptea, fãrã variaþii semnificative în cea aceastã a doua sãptãmânã a intervalului de prognozã. Precipitaþii slabe se vor semnala izolat în jurul datei de 2 februarie ºi, din nou, în intervalul 6 — 10 februarie.
Statuete antice, monede koson ºi detectoare de metale recuperate anul trecut de la braconierii arheologici Trei statuete antice, o cupã de metal din perioada romanã ºi trei monede koson din aur, reprezintã o parte dintre piesele de patrimoniu ce au fost recuperate anul trecut de la braconierii arheologici de cãtre poliþiºtii hunedoreni în timpul acþiunilor desfãºurate pe linia protejãrii patrimoniului cultural naþional, se aratã într-un bilanþ al activitãþii Inspectoratului de Poliþie al Judeþului (IPJ) pe anul 2016, fãcut public vineri Pe lângã piesele menþionate, poliþiºtii din cadrul Compartimentului de patrimoniu cultural naþional au mai
Statistici îngrijorãtoare! Judeþul Hunedoara se apropie de 9.400 de bolnavi de cancer
irecþia de Sãnãtate D Publicã a judeþului
Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Hunedoara ºi unitãþile sanitare cu paturi din judeþ, celebreazã în data de 4 februarie 2017, Ziua Mondialã de Luptã împotriva Cancerului. Ziua Mondialã de Luptã împotriva Cancerului este un eveniment global, care are loc în fiecare an în data de 4 februarie si uneste lumea sub o singurã temã pentru a evidentia lupta dusã împotriva cancerului. Scopul acestei cam-
panii este de a reduce numãrul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin cresterea gradului de constientizare a cancerul în rândul publicului larg si prin impulsionarea guvernelor spre a lua mãsuri suplimentare împotriva bolii. La nivelul judeþului Hunedoara numãrul îmbolnãvirilor de cancer a crescut îngrijorãtor.
Astfel, dacã în anul 2010 erau, potrivit statisticilor DSP Hunedoara, înregistrate 1432 de cazuri noi, în anul 2016 numãrul cazurilor de cancer a crescut la 1610 (cazuri noi). De precizat cã numãrul total al bolnavilor de cancer aflaþi în evidenþele DSP Hunedoara a crescut de la 7158 în anul 2011 la 9377 de bolnavi în
anul 2016. În prezent, 8,2 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza cancerului în întreaga lume, iar, dintre aceºtia, 4 milioane mor prematur (cu vârste între 30 ºi 69 de ani). Având loc sub sloganul ”Noi Putem. Eu Pot.”, campania Ziua Mondialã de Luptã împotriva Cancerului 2017 exploreazã actiuni pe care putem sã le întreprindem pentru a salva vieti, pentru a atinge o mai mare echitate în îngrijirea cancerului si pentru a face din lupta împotriva cancerului o prioritate la cele mai înalte niveluri politice. Compartimentul Evaluare si Promovare a Sãnãtãþii ºi Educaþie
pentru Sãnãtate din cadrul Direcþiei de Sãnãtate Publicã a judeþului Hunedoara organizeazã celebrarea Zilei Mondiale de Lupta impotriva Cancerului în data de 2 februarie 2017, ora 10:00, la Colegiul Naþional „Avram Iancu” Brad, strada Liceului 18, unde se vor distribui materiale I.E.C. ºi se vor prezenta diapozitive ppt. Cu prilejul acestei acþiuni, vor fi prezen-
recuperat 24 de monede romane ºi dacice ºi au confiscat 13 detectoare de metale ce erau deþinute ilegal de cãtre diferite persoane. "În domeniul protejãrii Patrimoniului Cultural Naþional, poliþiºtii din cadrul compartimentului de profil au recuperat 3.200 documente sustrase, 3 statuete antice ºi o cupã metal din perioada romanã, 3 monede koson din aur, 223 bunuri arheologice ºi 24 monede romane ºi dacice ºi au ridicat, în vederea confiscãrii, 13 detectoare de metale deþinute ilegal", se precizeazã în bilanþul IPJ.
tate pe scurt ºi campaniile „Luna sãnãtãþii pielii” – ianuarie ºi „Sãptãmâna Europeanã de Prevenire a Cancerului de Col Uterin” – 22-28 ianuarie. Acþiuni de informare, educare ºi comunicare privind campaniile enumerate mai sus se vor desfãºura ºi la Colegiul Naþional „Mihai Eminescu” Petroºani, în data de 31.01.2017, ora 12:00.
Actualitate 7
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Protestatari la înãlþime.
Unul la Lupeni, altul la Petroºani
E
ste vremea protestelor, însã, la Petroºani nimeni nu a ieºit în stradã, cu excepþia celui care ne-a obiºnuit mereu cu faptul cã se caþãrã pe stâlpi, de unde îºi cere drepturile. Duminicã seara Viorel Popa, zis Ureche, a fost dat jos de pe un stâlp pe care se urcase, din motive doar de el ºtiute, de cãtre pompierii militari de la Petroºani. Incidentul s-a petrecut în apropierea Spitalului de Urgenþã din Petroºani, iar poliþia a intervenit imediat, însã, ulterior pe Ureche l-am gãsit înãuntrul barului, la o bere. Acolo s-a refugiat de un presupus rival al sãu, care ar fi vrut sã îl batã, acesta fiind ºi motivul pentru care iniþial s-a cãþãrat pe stâlp. „Acesta se afla sub influenþa bãuturilor alcoolice. Din motive personale, a urcat
câinii fãrã stãpân din Petroºani, însã gestul lor l-a înfuriat la culme pe cel care se îngrijeºte de adãpostul aflat în subordinea Consiliului Judeþean Hunedoara. Individul nu s-a oprit din reproºuri la adresa voluntarilor ºi dacã a vãzut cã nu au efect, a trecut la ameninþãri. Pentru a-l liniºti, voluntarii au chemat Poliþia.
T
rei tineri care au rãmas blocaþi în zona Pârâul Ursului – Oslea, din munþii Vâlcan au fost recuperaþi de jandarmii montani si aduºi cu bine de pe munte.
venit ºi o a doua echipã formatã din 4 jandarmi montani. Din datele iniþiale, rezulta faptul cã cele trei persoane înaintau cu greu datoritã stratului consistent de zãpadã, frigului ºi întunericului. De asemenea, în zona Oslea nu existã acoperire cu semnal GSM ºi personale aflate în dificultate nu au putut apela numãrul de urgenþã 112. Prima echipã de salvamontiºti a reuºit sã ajungã la cele trei persoane ºi le-au condus la cabana de vânãtoare Câmpuºel, unde a ajuns ºi echipa mixtã formatã din jandarmi montani ºi salvamontiºti. Cele trei persoane, doi bãrbaþi ºi o femeie, domiciliate în municipiul Craiova, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În fapt, echipele de salvare au fost sesizate prin 112 de cãtre o tânãra care fusese alãîn semn de protest pe un medicale, însã, s-a ales ºi cu o turi de cei trei, dar care a reuºit sã coboare cu stâlp. Acesta a mai avut astfel nouã amendã pentru tulbuplaca la DN 66A, iar de de manifestãri, tot din motive rarea liniºtii ºi ordinii publice. acolo cu autovehiculul personale. Poliþiºtii au discutat Tot duminicã seara, la pânã în zona Câmpu lui cu acesta ºi, dupã 30 de Lupeni, un alt bãrbat a urcat Neag, de unde a apelat minute, a coborât de pe stâlp, la înãlþime ºi a ameninþat cã numãrul de urgenþã fãrã sã fie vãtãmat ºi a fost se aruncã în gol, însã, a fost sancþionat contravenþional”, a convins sã renunþe la timp. „A 112. Cãtre zona în care se urcat din motive personale, o precizat Bogdan Niþu, purtãaflau cele trei persoane tor de cuv IPJ Hunedoara. supãrare sus pe o clãdire ºi a au plecat 2 salvamontiºti Pe Ureche l-am gãsit ºi nu ameninþat cã sare. A fost conaflaþi la o cabanã din vins sã renunþe ºi a coborât, o datã sus pe stâlp, unde a zona Câmpuºel, precum cerut bani ºi, de fiecare datã a fiind dus la spital pentru mai ºi o echipã mixtã multe investigaþii medicale”, fost dus la spitalul de boli formatã din 2 jandarmi mintale de la Zam. ªi acum va au precizat surse din poliþie. montani ºi 4 salvamonDiana MITRACHE fi suspus unor investigaþii tiºti din Câmpu lui at peste mãsurã. A tre- Neag. Ulterior a intercut la înjurãturi ºi apoi ne-a dat afarã din adãpost pe motiv cã programul s-a terminat. Teatru Dramatic “I.D. Sîrbu vã invitã la sfârºitul Devenise ameninþãtor acestei sãptãmâni sã vizionaþi spectacolele: ºi a început sã ne - Sâmbãtã 04.02.2017 bruscheze, iar noi, douã femei fãrã apãrare în Orele: 18:00 – Premiera „Alte trei surori” faþa unui individ, am - Duminicã 05.02.2017 chemat Poliþia”, spune Orele: 12:00 – Spectacolul „Cei 3 purceluºi” una dintre voluntarele Orele: 18:00 – Spectacolul „Alte trei surori” agresate. Chiar ºi în faþa poliþiºtilor, individul a continuat pe acelaºi ton ameninþãtor. Potrivit ºefului Poliþiei Incidentul a avut loc Douã voluntare ale Petroºani, Aurel Asociaþiei ”Dare to la sfârºitul sãptãmânii Buruianã, individul a Care”, o organizaþie trecute la adãpostul de fost sancþionat de care lucreazã strâns cu câini din Petroºani, subordonaþii sãi. sponsori de peste centru aflat în Acesta mai spune cã hotare, au venit la subordinea Serviciului voluntarele pot depune adãpostul public din Judeþean pentru o plângere împotriva Petroºani cu hranã Ocrotirea Animalelor pentru câini, dar ºi alte angajatului adãpostului fãrã Stãpân. articole. În loc ca gestul dacã doresc acest lucru, iar în funcþie de lor sã fie apreciat, cercetãri vor fi luate reprezentantul adãpostului s-a înfuriat la mãsurile legale. culme. De precizat ar fi ºi ”Ni s-a reproºat cã faptul cã reprezentanþii ”Dare to Care” au fost ne îngrijim de câini, cã în mai multe rânduri cu mai bine am da ajudonaþii la adãpostul toare la oameni, cã de public ºi pânã acum ce nu dãm la copiii nu au fost primite cu sãraci. Bineînþeles cã ostilitate. nu am intrat în Maximilian polemicã cu individul, GÂNJU iar acest lucru l-a înfuri-
Enervat la culme de voluntarii care au venit sã ajute u mers sã doneze hranã ºi A alte articole pentru
Turiºti rãtãciþi, recuperaþi de jandarmi
HAIDEÞI LA TEATRU!
8 Sport
Cronica Vãii Jiului | Marti 31 Ianuarie 2017
Henþ cu mâna
VREMURILE „COOPERATIVEI” ROMANTICE Dispariþia în masã a echipelor de fotbal din Divizia „A” din ultimul
sfert de veac face subiectul de paginã a acestei ediþii de ziar.
O zi în care doi mari fotbaliºti ai Vãii Jiului, Carol Creiniceanu ºi Victor Gabor, ar fi împlinit azi o anumitã vârstã. Din pãcate cei doi s-au stins din viaþã de vreo câþiva ani... Am rãmas surprins fãcând numãrãtoarea dintr-un clasament de acum vreo 25-26 de ani
cu ce am mai rãmas. Erau acele vremuri cu „tata Jean” de la Gloria Bistriþa, cu „nea Vasile Ianul” de la Dinamo, cu „domul Bigan” de la Oradea ori cu „bossul Sechelariu” de la Bacãu. Oamenii ãºtia au dispãrut (nu chiar toþi...), „cooperativa” s-a spart ºi ea, dar nu ne-am ales cu
mare lucru. Revelaþia nu ne-a adus nici în fotbal mare scofalã. Doar apariþia unor echipe efemere, care nu mai realizeazã nici mãcar o performanþã de doi lei.
LA ÎNCEPUTUL ANILOR EXISTAU 18 ECHIPE ÎN PRIMA LIGÃ, ACUM SE POATE VORBI DESPRE UN
CAMPIONAT DISPÃRUT! P
rimul campionat de dupã Revoluþia din 1989 a început cu 18 echipe, fiind câºtigat la mare luptã – la golaveraj – de Universitatea Craiova antrenatã de Sorin Cârþu (care a câºtigat ºi Cupa României), având în componenþã primul jucãtor strãin în România, Roland Agalliu din Albania.
JIUL ªI CORVINUL ACUZATE DE BLAT Documentele vremii („Anuarul fotbalului românesc 1990-96”, vol. 7, pag. 14) consemneazã un moment dubios pe final de campionat. În etapa a 32-a, F.C. Bihor – Jiul, 1-3, echipa gazdã fiind acuzatã
de „non-combat” ºi penalizatã cu patru puncte (oricum orãdenii erau retrogradaþii...). În penultima etapã, meciul Corvinul _Univ. Craiova (0-2) a determinat ºi el decizii severe, respectiv penalizarea echipei hunedorene cu douã puncte, suspendarea jucãtorului Hanganu pentru 4 etape ºi a antrenorului Ion V. Ionescu pe termen de un an „cooperativã”, privind clasamentul de atunci rãmâi siderat. Din cele 18 participante de atunci, doar Steaua ºi Dinamo Bucureºti îºi mai pãstreazã identitatea. În rest, de discutat... Univ. Craiova ºi „Poli” Timiºoara sunt niºte actuale clone ale echipelor de atunci, Inter Sibiu, Gloria Bistriþa, Corvinul, Sportul Studenþesc, Rapid, Bacãul, F.C. Bihor, Brãila, Farul, „U” Cluj s-au dezintegrat, Petrolul, Jiul ºi F.C. Argeº mai pâlpâie prin
„A fost un meci (n.n. F.C. Bihor –Jiul 1-3) cu dublã interpretare. Cei de la Oradea au lãsat-o mai moale, dar ºi ai noºtri au fãcut o partidã excelentã care ne-a adus acea victorie clarã”. PETRE DRÃGOESCU, fost preºedinte la Jiul Petroºani în 1991-1992
ligile judeþene, F.C. Braºov se zbate prin Divizia „B”. Aºadar din 18 echipe, de atunci, s-a ales praful de tot...
CUM A RETROGRADAT JIUL ÎN 1991? Dupã victoria dãtãtoare de oxigen din etapa a 32-a, 3-1 la oradea (Bâcu, Rãducu), speranþele au crescut în etapa urmãtoare, 4-0 cu F.C. Braºov (Bâcu, Lasconi). A venit ultima etapã, la Gloria Bistriþa, unde ar fi fost necesar un rezultat de egalitate pentru
evitarea regularizãrii, dar a fost un dezastru. Gloria lui Remus Vlad s-a mobilzat exemplar, nedorind sã mai trezeascã suspiciuni dupã
acuzele de la Oradea, încheind într-un mod clar conturile, 5-0 cu o echipã Jiul nãucitã. Aºa s-a încheiat epopeea Jiului în Divizia „A”, începutã în comunism (1989), terminatã în capitalism. Jiul va reveni pe prima scenã dupã patru ani, în 1995. Una peste alta, marea deziluzie a vremurilor actuale, este comparaþia de componenþã a celor douã clasamente, la un interval de un sfert de veac...
Paginã realizatã de Genu TUÞU