Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul V z Nr. 1173
Cronica Vãii Jiului Vineri, 26 August 2016
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Trei noi conducãtori de doctorat la Universitatea Petroºani
U
niversitatea din Petroºani are, începând de acum, trei noi conducãtori de doctorat în domeniul Mine, Petrol ºi Gaze. Ordinul ministrului educaþiei a ajuns la Petroºani, iar astfel, din aceastã toamnã cei trei profesori universitari se alãturã celorlalþi colegi care sunt conducãtori de doctorat. “Ne bucurãm cã încã trei colegi de-ai noºtri de la Universitatea din Petroºani, respectiv profesorii Ionicã Ilie, Lazãr Maria ºi Toderaº Mihaela au obþinut ordinul ministrului pentru abilitare ºi vor putea din aceastã toamnã sã coordoneze teze de doctorat în domeniul mine, petrol ºi gaze. Cei trei ºi-au prezentat abilitãrile la Universitatea din Petroºani în luna iulie, au trecut de comisia superioarã care le-a validat dosarele ºi de comisia mare a Consiliului Naþional de Acreditare a Titlurilor ºi Tezelor de Doctorat, obþinând aceastã posibilitate de a conduce teze de doctorat. Ne bucurãm pentru cã întinerim cu aceastã
ocazie conducãtorii de doctorat din cadrul Universitãþii din Petroºani ºi vor fi un exemplu pentru ceilalþi colegi mai tineri de a se mobiliza ºi ei de a obþine aceastã abilitare”, a declarat rectorul Universitãþii Petroºani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin. Abilitarea celor trei noi conducãtori de doctorat aduce Universitãþii din Petroºani un plus de valoare. Monika BACIU
SITUAÞIE CRITICÃ!
Nu existã vaccin pentru nou-nãscuþii din Hunedoara
J
udeþul Hunedoara se confruntã cu o situaþie criticã. Vaccinul hexavalent destinat nou-nãscuþilor nu mai existã pe stoc. Toate dozele s-au epuizat sãptãmâna trecutã. Ministerul Sãnãtãþii a anunþat cã va cumpãra în regim de urgenþã 120.00 de doze de vaccin. >>> PAGINA A 7-A
Afaceriºtii prãdaþi pot rãsufla uºuraþi
C
ei trei tineri care au terorizat mai mulþi oameni înstãriþi din Valea Jiului, dupã ce le-au spart locuinþele ºi au furat bunuri de valoare, sunt la un pas de a-ºi primi pedeapsa. Magistraþii Judecãtoriei Petroºani, instanþã pe rolul cãreia s-a aflat dosarul de judecatã, au amânat pronunþarea soluþiei în cazul celor trei tineri acuzaþi de furt calificat. Dupã mai bine de un an de zile,
perioadã în care magistraþii i-au eliberat pe cei trei din celulele de arest, le-au dat ºansa de a se împãca cu victimele, procesul a ajuns la final însã pedepsele dictate de magistraþii din Valea Jiului nu vor fi executorii, dat fiind faptul
cã inculpaþii au dreptul sã atace sentinþele cu apel. Cei trei, Stan Dumitru Ionuþ, Baltag Ioan ºi Sãpunarul Ionuþ Cãtãlin formau o grupare care se ocupa cu furturi din locuinþele afaceriºtilor înstãriþi. Indivizii erau porecliþi ”haiducii de Valea Jiului” ºi au dat
mai multe spargeri în vile de lux de unde au furat bunuri de valoare ºi bani. O loviturã ratatã i-ar fi dat de gol iar anchetatorii au stabilit faptul cã, în perioada ianuarieiunie 2015, tinerii ar fi comis 18 furturi din locuinþele unor persoane din Vulcan, Petroºani ºi Haþeg. Intrau în vile prin forþarea ferestrelor ºi sustrãgeau în principal sume de bani,
bijuterii din aur ºi argint dar ºi aparaturã electronicã. Majoritatea imobilelor în care hoþii au intrat la furat erau dotate cu
sisteme de alarmã, însã erau oprite sau indivizii au reuºit sã le ocoleascã. Maximilian GÂNJU
2 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016
Cartierul Bãrbãteni, în plin proces de modernizare
artierul Bãrbãteni din C municipiul Lupeni se aflã în plin proces de modernizare. Autoritãþile locale vor sã transforme zona într-una de nivel european.
Cartierul Bãrbãteni a fost cel mai tare afectat de ploile care au cãzut în municipiul Lupeni, inundaþiile produse au afectat grav infrastructura rutierã ºi trotuarele de aici. Autoritãþile lupenene au început cu puþin timp în urmã derularea
12 familii din Cimpa racordate la reþeaua de canalizare
C
onducerea ApaServ Valea Jiului împreunã cu reprezentanþii administraþiei locale de la Petrila cautã soluþii pentru a mai branºa la reþeaua de canalizare 12 familii din Cimpa. Anul trecut, s-au executat lucrãrile de branºare a gospodãriilor din zonã la reþeaua de apã potabilã, iar acu se cautã soluþii ºi pentru branºarea acestora la sistemul de evacuare a
Cronica Vãii Jiului
z
E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro
z
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
Telefon: 0374.906.687
unui amplu proiect de reabilitare a infrastructurii acestui cartier, proiect care constã în reabilitarea ºi bordurarea trotuarelor ºi asfaltarea strãzilor. Pentru a aduce un plus de confort cetãþenilor care locuiesc în acest cartier, Primãria Lupeni a derulat în paralel cu acest proiect ºi o serie de activitãþi edilitare prin care au fost tãiaþi la cererea cetãþenilor copacii care prezentau risc de accidente,a fost scos gardul viu, au fost demolate constructiile care nu aveau autorizatii ºi afectau aspectul zonei precum ºi un proiect de extindere a reþelei de iluminat ºi
apelor uzate. “Am fost prezent astãzi la Petrila, pe strada Galerie Cimpa, unde am reuºit anul trecut sã racordãm gospodãriile din zonã la reþeaua de apã potabilã. Împreunã cu noua conducere a Primãriei oraºului Petrila, cu domnul primar Vasile Jurca ºi domnul viceprimar Dorin Curtean, am avut si astãzi discuþii care se concretizeaza pentru ca un numãr de 12 familii din Galerie Cimpa Petrila sã fie racordate, pânã la data de 1 septembrie 2016, ºi la reþeaua publicã de canalizare”, spune Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului. Potrivit conducerii Apa Serv, investiþia se va realiza din bugetul societãþii, aceasta având o valoare de 35 de mii de lei. “De remarcat este ºi faptul cã, dacã fostul primar Ilie Pãducel alocase pentru aceastã investiþie, din bugetul local, aproape 200000 de lei, noi, Apa Serv-ul, vom executa în regie proprie aceastã lucrare de canalizare, cu un buget de circa 35.000 de lei. Le mulþumesc domnilor Jurca ºi Curtean pentru interes ºi sprijin în concretizarea acestei noi investiþii, în urma cãreia alte 12 familii din Petrila vor avea parte de mai mult confort, prin racordarea gospodãriilor lor la reþeaua de apã ºi canalizare”, a mai subliniat Avram. Conducerea societãþii de apã cautã cele mai bune soluþii pentru a racorda toþi cetãþenii la acest serviciu. Monika BACIU
Director:
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
inlocuirea corpurilor de iluminat cu lampi moderne cu un consum redus de energie. “Proiectul de reabilitarea a strãzilor ºi trotuarelor din Cartierul Bãrbãteni a intrat intr-o fazã nouã aceea de montare a bordurilor ºi
asfaltare a trotuarelor, dupã ce într-o primã fazã au fost scoase bordurile vechi ºi au fost pregãtite zonele unde va fi turnat asfalt. Constructorul a respectat pânã acum graficul de lucrãri ºi deja proiectul începe sã
LOCURI DE MUNCÃ z BIJUTERIA EXCLUSIV situatã în Petroºani, str. 1 Decembrie 1918, bl. 96, parter, vis-a-vis de staþia Hermes, angajeazã 2 asistente vânzãri sau lucrãtoare comerciale pentru magazin. Condiþii: prezentabile, minim studii medii, se acceptã inclusiv absolvente sau persoane aflate în perioada studiilor. Salariul este atractiv ºi nu se cere experienþã. Prezentarea cu CV zilnic la magazin, între orele 10-18 sau telefon 0751194610.
TRADUCÃTOR AUTORIZAT
Limbile ENGLEZÃ/ ITALIANÃ Petroºani, Telefon 0728890014
NOU ÎN PETROªANI!
VIDEO-ENDOSCOPIE NAS, GÂT, URECHI z Consultaþii ORL z Audiometrie tonalã & vocalã z Protezãri auditive
- Dr. PREDA MIHAI z Cabinet ORL: Petroºani, Str. Aviatorilor 19E
Programãri consultaþii: 0723-814806; 0254-540574
prindã contur. Având în vedere cã in acest cartier au fost efectuate ºi o serie de acþiuni edilitare ºi de un proiect de modernizare a iluminatului public, în paralel cu lucrãrile de reabilitare ºi reparare a infrastructurii, la finalizarea proiectului locuitorii din acest cartier se vor putea bucura de condiþiii sporite de confort”, declarã Cristian Resmeriþã, primarul municipiului Lupeni. Lucrãrile de asfaltare si reabilitare au intrat intr-o fazã nouã, aceea de montare a bordurilor ºi asfaltare a trotuarelor, astfel cã proiectul a început sã prindã contur. Monika BACIU
- ÎNCHIRIERI -
Casa de Culturã a Sindicatelor “Ion Dulãmiþã” Petroºani închiriazã spaþii pentru diferite activitãþi. Informaþii la numãrul de telefon 0731.254.100
vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 10.30 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.00 lei - Fleicã porc - 12.90 lei - Carne tocatã - 12.00 lei - Cotlet porc cu os - 14.50 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc cu os - 14.90 lei - Ceafã porc fãrã os - 18.50 lei - Costiþã porc cu os - 10.50 lei - Ciolan porc - 6,00 lei - Grãsime pentru topit - 3,90 lei NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ! Materialele marcate “Promovare”
z Diana MITRACHE Desktop publishing: reprezintã PUBLICITATE Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) Fotografiile marcate cu (T) z Adina PÃDURARU PÃDURARU Marketing & Publicitate: reprezintã trucaje ºi trebuiesc tratate z Maximilian G ÂNJU Mirabela MOISIU ca atare. (madm3xi@yahoo.com) Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Monika BACIU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu z Genu TUÞU Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016
S-a fãcut luminã în cazul contractului colectiv de muncã
I
nstanþa a respins acþiunea celor de la Sindicatul Muntele împotriva denunþãrii unilaterale de cãtre administratorul judicia a contractului colectiv de muncã. Dupã luni de aºteptãri, Tribunalul Hunedoara a fãcut luminã în cazul contractului colectiv de muncã. Aceasta a respins contestaþia celor de la Sindicatul Muntele. “Respinge ca rãmasã fãrã obiect cererea formulatã de reclamantul Sindicatul Muntele, împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA - prin administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenþã GMC SPRL, având ca obiect anularea denunþãrii unilaterale a contractului colectiv de muncã la nivel de unitate pe anii
2015-2016”, se aratã în soluþia instanþei. Potrivit celor de la Sindicatul Muntele, decizia instanþei îi este favorabilã Complexului Energetic Hunedoara. “Decizia instanþei este practic o nerecunoaºtere a denunþãrii unilaterale a contractului colectiv de muncã de cãtre administratorul judiciar. Am observat cã au lãsat procesul fãrã obiect,
legându-se de faptul cã vechiul contract colectiv de muncã a expirat la data de 31 iulie. Soluþia celor de la Triobunalul Hunedoara avantajeazã în mod cert Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat Cristian Iºtoc, vicepreºedin-
tele Sindicatului Muntele. Sindicaliºtii au avut un rãspuns favorabil de la Inspectoratul Teritorial de Muncã în privinþa contractului colectiv de muncã. ITM a decis cã la nivelul CEH contractul colectiv de muncã trebuie respectat.
În funcþie de þintele asumate la UE,
Sistemul energetic românesc are nevoie de investiþii de miliarde de euro istemul energetic românesc S are un necesar de investiþii de ordinul miliardelor de euro anual, în funcþie de þintele pe care ºi le va asuma þara noastrã la nivel european, a declarat Radu Dudãu, consilier al ministrului de resort ºi manager al proiectului.
"În prezent, lucrãm de zor la modelarea cantitativã a datelor din strategia energeticã, alãturi de consultantul selectat. Sistemul naþional de energie are nevoie de investiþii de miliarde de euro anual în producþie, în infrastructura de transport, distribuþie, consum, eficienþã energeticã ºi aºa mai departe. Dorim sã venim cu cifre specifice în funcþie de diferite scenarii", a spus Dudãu, în cadrul conferinþei Focus Energetic. Potrivit acestuia, consultanþii analizeazã trei scenarii, în funcþie
de þintele de politicã energeticã asumate de România la nivel european. "Un scenariu analizeazã situaþia în care, în 2020, se opresc obligaþiile de politici energetice pe care le are România în momentul de faþã. Scenariul central este cel de aliniere la obligaþiile europene, dar avem ºi un scenariu ambiþios care face loc energiilor curate ºi decarbonizãrii, ca sã vedem care vor fi costurile", a susþinut managerul de proiect. El a subliniat cã, în urma analizei acestor scenarii, echipa care elaboreazã strategia va stabili un mix optim de surse energetice pen-
tru România din punctul de vedere al costurilor. Dudãu a mai spus cã draftul noii strategii va fi lansat în dezbatere publicã la începutul lunii octombrie, urmând ca la finele lunii octombrie sã existe un document final. Consorþiul format din EY (fostul Ernst&Young) ºi grecii de la E3 Modelling PC a câºtigat, în urmã cu o lunã, licitaþia pentru a realiza modelarea cantitativã a datelor ce vor face parte din viitoarea Strategie Energeticã a României 2016 - 2030. Consultantul selectat va realiza modelarea matematicã a
datelor obþinute în urma procesului de consultare publicã pentru realizarea Strategiei Energetice. În luna iulie, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara cã proiectul de elaborare a noii Strategii Energetice a României 2016 - 2030 este în grafic. "Documentul va conþine direcþii strategice ºi þinte de regenerabile, dar nu va stabili detalii, pentru cã ar rezulta un document de sute ºi mii de pagini. Rolul consultantului este de a realiza modelarea matematicã, iar aceasta va fi un fundament pentru finalizarea proiectului", a susþinut Corina Popescu. Potrivit acesteia, strategia energeticã va fi detaliatã în planurile naþionale care vor fi elaborate ulterior. Documentul final al Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, va fi publicat în jurul datei de 15 septembrie 2016, prin armonizarea
‘Contractul colectiv de muncã nu putea fi denunþat decât în baza Legii Dialogului Social, respectiv prin acordul pãrþilor sau la lichidarea societãþii, ºi nicidecum la dorinþa unei case de insolvenþã numitã administrator judiciar’, spunea în urmã cu o lunã Petre Nica. Administratorul judiciar a decis denunþarea contractului colectiv de muncã caracterizându-l ca fiind unul pãgubos pentru societate. Totodatã pe rolul Tribunalului Hunedoara se aflã un dosar în care se judecã denunþarea unilateralã a CCM.
aspectelor analizei calitative cu datele obiºnuite prin modelare matematicã macroeconomicã, în cadrul analizei cantitative a sectorului energetic naþional, a anunþat, în luna mai, Ministerul Energiei. Instituþia a lansat spre dezbatere publicã rapoartele celor cinci sesiuni de lucru, care s-au desfãºurat în perioada 9 martie — 14 aprilie 2016 ºi care integreazã informaþiile obiºnuite în urma procesului consultativ din cadrul etapei de analizã calitativã a sectorului energetic româ-
Monika BACIU nesc, însumând propunerile a circa 300 de specialiºti care au participat la sesiunile de lucru. Prin aceste documente se traseazã tendinþele de dezvoltare ºi restricþiile de ordin politic ºi economic care trebuie considerate în procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României 2016 — 2030, cu perspectiva anului 2050. Rapoartele sesiunilor de lucru nu reprezintã, în acest stadiu, angajamentul strategic al Ministerului Energiei. AGERPRES
ASOCIAÞIA PENTRU EDUCAÞIE ªI PREGÃTIRE PROFESIONALà PETROªANI - ORGANIZEAZà CURSUL “NOÞIUNI FUNDAMENTALE DE IGIENÔ LA CASA DE CULTURà A SINDICATELOR PETROªANI
RELAÞII LA TELEFON 0724.157.808
4 Actualitate
46 km pãtraþi pentru explorarea aurului din Hunedoara
46
de kilometri pãtraþi din Hunedoara vor fi exploraþi în vederea extragerii aurului sau a altor minereuri polimetalice. Compania canadianã Eldorado Gold, care deþine în România mai multe concesiuni miniere în sudul Munþilor Apuseni, a anunþat, într-un comunicat, cã îºi extinde activitatea în România, dupã ce a primit, luna
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016
aceasta, licenþa de exploatare de la Agenþia Naþionalã pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru perimetrul minier Troiþa-Piþiguº, aflat în zona de sud a Munþilor Apuseni, ºi în care se aflã în special zãcãminte de aur ºi cupru. Agenþia Naþionalã de Resurse Minerale a aprobat licenþa de concesionare a unui perimetru din judeþul Hunedoara. Potrivit datelor din Monitorul Oficial de aici se vor exploata minereuri polimetalice. “Se aprobã licenþa de concesionare pentru eplorare (...) privind exploararea resurselor de minereuri polimeta-
lice din perimetrul Troiþa – Piþiguº, judeþul Hunedoara, încheiatã între Agenþia Naþionalã de Resurse Minerale, în calitate de concedent ºi societatea comercialã European Goldfields SRL (...) în calitate de concesionar”, se aratã în Monitorul Oficial. Petrimetrul TroiþaPiþiguº are o suprafaþã de 2,324 km pãtraþi. În judeþul Hunedoara, localitãþile pe teritoriul cãrora se aflã perimetrele auro-argentifere sau polimetalice scoase la licitaþie sunt Bãiþa ºi Certejul de Sus, reiese din datele de la ANRM. Existã deja licenþe de explorare la Brad ºi Deva – Muncel. Perimetrul TroiþaPiþiguº, din zona satului
Gheorghe Ile: “Vom demonta toate acuzaþiile” P rimarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a fost trimis în judecatã pentru fals intelectual. Alãturi de acesta au mai fost trimiºi în judecatã Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan, dar ºi preºedintele de ºedinþã de la momentul aprobãrii hotãrârii de Consiliu Local, Daniel Dunã, ºi secretarul de atunci al Primãriei Vulcan, Gabriel Velea. Gheorghe Ile le-a adus la cunoºtinþa consilierilor faptul cã a fost trimis în judecatã.
Bolcana, comuna Bãiþa, se aflã la circa ºase kilometri de proiectul Certej, deþinut tot de Eldorado, ºi aproape de oraºele Deva ºi Brad. "Zona Troiþa-Piþiguº pentru care s-a obþinut licenþa este adiacentã celorlalte perimetre pentru care compania deþine licenþe, majorând poziþia în teritoriu a Eldorado la 46 de kilometri pãtraþi", se aratã în comunicat. Compania canadianã are ramificaþii, prin douã companii - Deva Gold ºi European
Vulcanii au fumegat ºi au erupt, din nou, în Geoparc e este un vulcan? Cum erupe un vulcan? Care este legãtura dintre vulcani ºi C dinozaurii de pe fosta insulã a Haþegului? Sunt doar câteva dintre întrebãrile la care aproximativ 170 de copii ºi-au gãsit rãspunsurile la noul eveniment educaþional intitulat ”Ziua Vulcanilor”, ce a avut loc în Geoparcul Dinozaurilor Þara Haþegului – Geoparc Internaþional UNESCO administrat de Universitatea din Bucureºti.
Pe 24 august, dupã cca. 70 de milioane de ani, pe teritoriul Geoparcului, vulcanii au fumegat ºi au erupt din nou. Într-adevãr, a fost o erupþie controlatã, constând din confetti, bomboane ºi mult entuziasm. “Cum probabil ºtiþi deja, am celebrat prima ediþie a Zilei Vulcanilor. Datoritã implicãrii ºi creativitãþii celor 45 de voluntari pentru Geoparc, aprox. 170 de copii din Tara Hategului, dar ºi din alte locuri din þarã, aflaþi în vacanþã în zonã, au avut parte de o zi de neuitat. Ei au putut afla o mulþime de informaþii utile despre vulcani ºi despre importanþa lor prin intermediul a 6 ateliere de educaþionale ºi de creaþie. Mai mult, au putut asista la cele douã erupþii cu bomboane ºi confetti ale unui vulcan mai special, creat ºi amenajat tot de voluntari ºi au fãcut cunoºtinþã cu Andi Andezit, mascota Casei Vulcanilor”, a declarat Adina Popa Pe tot parcursul evenimentului Casa Vulcanilor ºi Livada Senzorialã din comunã Densuº i-a aºteaptat pe turiºti cu o nouã filosofie de vizitare ºi interpretare ce oferã posibilitatea unei cãlãtorii imaginare în timp pe parcursul cãreia, cu ajutorul simþurilor, pot afla o mulþime de informaþii despre vulcanismul din zonã, dar ºi despre importanþa unei arii naturale protejate.
Goldfields Deva. "Amploarea proiectului Certej depãºeºte graniþele concesiunii iniþiale. Prin urmare compania sorã European Goldfields Deva SRL a cerut ºi a obþinut de la ANRM în 2010 perimetrul Sãliºte Hondol. Aici ar urma sã fie amplasate cele douã iazuri de decantare, unul de sterile toxice, celãlalt de cianuraþie prevãzute de
“Am primit ieri (miercuri-n.r.) de la Judecãtoria Petroºani o informare prin care mi se aduce la cunoºtinþã faptul cã am fost trimis în judecatã, potrivit
Deva Gold SA pentru proiectul minier Certej", susþine reþeaua Mining Watch România, din care fac parte mai multe organizaþii nonguvernamentale care urmãresc derularea proiectului. Eldorado Gold deþine în sudul Munþilor Apuseni cinci perimetre: Certej, Sãliºte Hondol, Bãiþa Crãciuneºti, Certej Nord ºi Troiþa Piþigus. Monika BACIU
U
Interviul apare în ediþia on-line a Red Bull X Alps iar toma Coconea a fost ales ca subiect datoritã faptului cã se bucurã de un numãr impresionant de fani, atât din þarã cât mai ales din strãinãtate. Competiþia extremã derulatã în Alpii Europei, din doi în doi ani, în care concurenþii sunt selectaþi riguros, se identificã cu parapantistul hunedorean, Coconea fiind singurul concurent care a participat la toate ediþiile de la
primul start ºi pânã astãzi. ”Dacã existã o persoanã care reprezintã spirtiul Red bull X Alps, aceea e Toma Coconea. Românul de 40 de ani a participat la fiecare cursã ºi a devenit faimos pentru anduranþa, atitudinea sa ºi pentru cã nu s-a dat bãtut niciodatã”, spune autorul articolului. Interviul cu Toma Coconea este legat de povestea sa de viaþã, de modul cum a ajuns sã practice parapanta ºi de proiectele de viitor ale
susþine cã membrii Consiliului de Administraþie ar trebui traºi la rãspundere. “Cei care au fost în Consiliul de Administraþie ar trebui sã rãspundã pentru aceastã situaþie. Fãrã acordul lor nu se poate face nimic. Solicit în scris componenþa consiliului de administraþie de la acea vreme”, a subliniat consilierul local Ioan Tilea. Anchetatorii au
Eveniment de promovare a turismului cu amprentã istoricã
A
Toma Coconea - descris drept o ”legendã” pentru Red Bull X Alps n amplu interviu, publicat în douã pãrþi de presa internaþionalã, îl are ca subiect pe parapantistul hunedorean, Toma Coconea. Autorul îl considerã pe Toma drept o legendã a competiþiei Red Bull X Alps, iar cuvintele elogioase la adresa petroºãneanului nu se opresc aici.
rechizitoriului nr. 133, noul Cod Penal. Dosarul e în procedurã de Camerã preliminarã. Mi-am angajat avocat. E vorba de o hotãrâre de consiliu local care nu ºi-a fãcut efectul ºi ni s-a fãcut o plângere penalã. Dacã e ceva, cei care au greºit vor rãspunde. Noi vom demonta toate acuzaþiile”, le-a spus Gheorghe Ile, consilierilor vulcãneni. Unul dintre consilieri
sportivului. Ultima parte a interviului face referire la antrenamentul parapantistului hunedorean, semn cã Toma va fi între cei 32 de concurenþi la ediþia din iulie 2017 a Red Bull X Alps. De altfel, calificãrile pentru competiþia extremã sunt în toi, iar din sutele de aplicanþi de pe tot mapamondul, organiza-
torii vor decide începând cu ultima zi a acestei luni cine va lua startul la Salzburg. Coconea va primi, cel mai probabil, ca ºi la ediþiile anterioare, o invitaþie din partea Red Bull X Alps, prezenþa lui atrãgând mii de fani, iar unii dintre ei îl însoþesc pe traseu cum s-a întâmplat la ediþiile anterioare, Toma fiind singurul concurent care s-a bucurat de o asemenea susþinere. Maximilian GÂNJU
utoritãþile locale de la Vulcan organizeazã, în acest sfârºit de sãptãmânã, un eveniment turistic ºi în acelaºi timp istoric în Pasul Vâlcan. Astfel, aici va avea loc ceremonialul militar dedicat împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Rãzboi Mondial ºi o nouã ediþie a festivalului de promovare a turismului ”Castelul din Carpaþi”. ”Vã invit pe toþi în Pasul Vîlcan, la cota 1621 m, pe linia fostei graniþe cu regatul, la festivitãþile organizate de Primãrie ºi Consiliul Local cu acest prilej”, spune primarul Ile. ªi viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Meriºanu, încearcã sã îi convingã pe vulcãneni ºi nu numai sã urce la munte. Acesta posteazã imagini care taie rãsu-
flarea. ”Provoc locuitorii Municipiului Vulcan, sâmbãtã 27 august, la o plimbare în natura, cu partenerul, copiii, pãrinþii, prietenii, din zona satului de vacamã de la Pasul Vîlcan pânã la graniþa cu judetul Gorj, unde vor avea loc evenimentele. Lãsãm monotonia ºi ieºim la o plimbare în naturã, pe o distanþã de 3,8 km într-un peisaj montan superb? Celor mai curajoºi vã propun sã strabateþi porþiunea de drum în concursul de biciclete sau la cel de maraton pe aceeaºi distanþã, competiþii organizate de Primãrie ºi Consiliul local în cadrul festivalului Castelul din Carpaþi”, spune Cristian Meriºanu,
viceprimarul municipiului Vulcan. Pentru ca toate lucrurile sã decurgã în
întocmit acest dosar, dupã ce anul trecut primarul Gheorghe Ile a iniþiat o hotãrâre de consiliu pentru trecerea unor bunuri de la societatea de termoficare din municipiu în patrimoniul primãriei, deºi bunurile respective nu ar fi existat. În acelaºi dosar, Marius Danci, directorul Pregoterm, societate din care s-a desprins în 2014 Termoficare Vulcan este acuzat de delapidare. Monika BACIU cele mai bune condiþii, autoritãþile locale de la Vulcan au lucrat, în cursul sãptãmânii la reabilitarea drumului judeþean din Pasul Vâlcan, pe porþiunea neasfaltatã de la satul de vacanþã pânã la limita cu judeþul Gorj. De altfel, viceprimarul Meriºanu a verificat, ieri, starea drumului dupã lucrãrile de reabilitare, constatând cã acesta este practicabil. Monika BACIU
6 Învãtãmânt
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016
Actualitate 7
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016
SITUAÞIE CRITICÃ!
Nu existã vaccin pentru nou-nãscuþii din Hunedoara
J
udeþul Hunedoara se confruntã cu o situaþie criticã. Vaccinul hexavalent destinat nou-nãscuþilor nu mai existã pe stoc. Toate dozele s-au epuizat sãptãmâna trecutã.
„Judeþul Hunedoara trece printr-o crizã a vaccinului hexavalent. Dacã la sfârºitul lunii iulie aveam 330 de doze de vaccin, toate acestea au fost epuizate
sãptãmâna trecutã. Este prima datã când ne confruntãm cu o astfel de situaþie. Vaccinul hexavalent
se administreazã bebeluºilor la douã, patru ºi 11 luni ºi asigurã protecþie împotriva difteriei, tetanosului, tusei
convulsive, haemophilus, hepatitei B ºi poliomielitei”, a declarat Cecilia Birãu, purtãtorul de cuvânt al Direcþiei de Sãnãtate Publicã Hunedoara. Vaccinul hexavalent se administreazã în mod gratuit nou-nãscuþilor. Ministerul Sãnãtãþii a anunþat cã va cumpãra în regim de urgenþã 120.00 de doze de vaccin. Ministerul a notificat firma producãtoare cã în cazul nerespectãrii contractului, acesta va fi reziliat. "Contractul cu Polisano se încheie în 15 zile de la data primirii notificãrii. Acum se pregãteºte achiziþia pe procedura de urgenþã. Noile doze ar putea fi achiziþionate
imediat dupã rezilierea contractului. În momentul acesta e o întârziere micã la grafic, dar nu sunt probleme pânã când vom lua prin procedura de urgenþã urmãtoarele 120.000 de doze. Dar, ulterior se va face un nou contract cadru, pe mai mulþi ani, prin care noul furnizor se va obliga sã asigure o cantitate minimã de doze de vaccin anual. S-a cerut rezilierea din cauza problemelor pe care le are Polisano", a precizat Laurenþiu Colintineanu, purtãtorul de cuvânt al Ministerului Sãnãtãþii. La rândul sãu, firma producãtoare a anunþat cã nu va putea livra dozele de vaccin hexavalent. Monika BACIU
Primarul ºi-a trimis soþia sã obþinã fonduri pentru localitate
S
oþul este primar ºi conduce oraºul iar soþia e consilier judeþean, însãrcinat sã obþinã bani pentru urbe. Cine nu-ºi îndeplineºte atribuþiile rãspunde în faþa organizaþiei de partid. Se întâmplã la Aninoasa, unde primarul PSD are cel mai bun ”avocat” în ”parlamentul judeþean”, respectiv chiar pe nevasta lui. Nicolae Dunca, primarul reales al localitãþii Aninoasa, a reuºit sã-ºi punã soþia pe lista de consilieri
judeþeni la alegerile din iunie a.c., iar rezultatul a fost unul neaºteptat chiar ºi pentru edil. Poziþia cu numãrul 18,
pe care se afla Alina Dunca, nu pãrea sã fie una cu ºanse de accedere în CJ Hunedoara. Scorul
bun obþinut de social democraþi la locale au propulsat-o direct în legislativul judeþean, iar lucrurile s-au schimbat
Gunoaiele pot fi transformate în energie termicã
G
roapa de gunoi de la Vulcan ar putea deveni o “fabricã” de agent termic. Edili au în intenþie asocierea cu o societate pentru a transforma groapa de gunoi într-o staþie de ardere a deºeurilor pentru producere de agent termic. În paralel, autoritãþile locale de la Vulcan au în vedere înfiinþarea unei noi societãþi de termoficare, în cazul în care Complexul Energetic Hunedoara va livra agent termic în perioada de iarnã. Problema a fost ridicatã în ºedinþa de Consiliu Local ce a avut loc la Vulcan. “În condiþiile în care nu funcþioneazã termocentrala trebuie sã ne pregãtim sã gãsim alte soluþii
alternative de încãlzire. Nu va putea toatã lumea sã îºi monteze centrale pe gaz”, a spus în ºedinþa de consiliu Carmen Sîrbu, consilier local Alianþa pentru Hunedoara. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a precizat cã a primit o adresã de la CEH prin care se aratã cã furnizarea agentului termic pe perioada de iarnã este pusã sub semnul întrebãrii. “Am primit o adresã de la CEH ºi nu ne garanteazã cã va funcþiona. Dacã totuºi va funcþiona termocentrala de la
Paroºeni vom înfiinþa o societate de termoficare nouã, dacã vom avea ºi abonaþi la acest serviciu. Aceºtia vor trebui sã îºi plãteascã facturile. Deocamdatã Termocentrala Paroºeni nu îºi ia angajamentul cã va furniza agent termic în sezonul de iarnã”, a precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Pe termen lung, edilii au în vedere transformarea gropii de gunoi din localitate într-o staþie de ardere a deºeurilor pentru a produce agent termic. “Avem o idee pentru o staþie de ardere a deºeurilor. În septembrie urmeazã sã vinã o firmã pentru a vizita groapa de gunoi, iar apoi vom vedea dacã ne putem asocia ºi cu Consiliul Judeþean pentru a putea participa la acest proiect”, a mai subliniat primarul municipiului Vulcan. În prezent, un astfel de sistem este deja funcþional la Oradea, în judeþul Bihor. Monika BACIU
radical. Primarul spune cã oamenii i-au ales ºi au încredere în ei, iar acest lucru îi obligã sã le rezolve problemele. Astfel, pe linie de partid, Dunca, preºedintele PSD Aninoasa, ºi-a mandatat soþia sã reprezinte interesele comunitãþii în Consiliul Judeþean Hunedoara, de unde e musai sã se întoarcã cu bani pentru comunitate. Primarul spune cã a stat destul la mila foºtilor conducãtori, de la care a primit firimituri. ”La rectificare, sã vedem ce primim. Trebuie sã fie ºi o rectificare de buget, noi am cerut ºi o sã
vedem ce o sã primim. Acum, cã suntem majoritari în Consiliul Judeþean Hunedoara, sper sã fie mai bine ºi pentru noi. La rectificarea de data trecutã, noi, Aninoasa, am primit cel mai puþin din tot judeþul, adicã un miliard de lei vechi (n.r. 100 de mii de lei). Hunedoara a mai primit ca mine ºi restul câte 2, 3, 4 sau chiar 5 miliarde de lei vechi. (…) Soþia mea trebuie sã ne reprezinte, e acolo, sã vedem ce face. Dacã nu se zbate o sancþionãm, bineînþeles, pe linie de partid”, spune Nicolae Dunca. Maximilian GÂNJU
8 Sport
Henþ cu mâna
NE BUCURÃM ªI LA ÎNFRÂNGERE!?
Cronica Vãii Jiului | Vineri 26 August 2016 Cam la acest nivel suntem cu fotbalul: ne-a bãtut Manchester City cu 1-0, mamã ce tari suntem! E adevãrat, raportat la bãtaie încasatã cu 5-0 în tur, Steaua a fãcut o figurã bunã la Manchester, dar dacã ãsta e nivelul cu care ne mulþumim... Nu ºtiu ce ne va rezerva sorþii azi, dar orice-ar fi, nu cred cã Steaua va ajunge în
Antrenori
IOAN SDROBIª, UN DELICIU ªI LA 70 DE ANI I oan Sdrobiº rãmâne o figurã aparte în fotbalul românesc. A trecut la viaþa sa, în mai multe mandate, pe la 12 echipe, printre care ºi Jiul Petroºani. Recent, el a acordat un savuros interviu – reportaj celor de la “Gazeta sporturilor”, pãrerile sale exprimate acolo aducându-ne aminte de perioada sa ca antrenor la Jiul Petroºani 2000-2001. Au trecut de atunci 15 ani. Ioan Sdrobiº a apãrut la Jiul Petroºani dupã un sezon 20002001 început catrastofal cu antrenorul Constantin Roºu, un no name care l-a pãcãlit pe
finanþatorul Alin Simota, dupã 9 etape Jiul având o singurã victorie în Divizia “B”! Dupã înfrângerea cu 1-2 acasã cu U.T.A., Roºu este demis, în locul sãu apãrând Ioan Sdrobiº. Acesta trece la o serie de experimente, care în cea mai mare parte se vor dovedi nereuºite. Aduce o cohortã de jucãtori mediocrii – C. Stancu, Mocanu, Hada, Beliga, Pleºuvu, R. Boloº, Cr. Barbu, Damian, Dougassa, M. Pufu –, umplându-i capul lui Simota cã “ãºtia vor aduce milioane de dolari! ”.
U
n fâs total, Jiul terminã cu emoþii pe locul 11… Ioan Sdrobiº ia startul ºi în ediþia 2001-2001 cu declaraþia “Tragem pentru Divizia A!”, Simota crede, dar dupã trei înfrângeri – dintre care douã acasã –,
meciurile din primãvarã. Chestiunea cu Sparta Praga a fost una ºi de noroc oarecum... -, dar Steaua nu va putea face faþã ritmului infernal de toamnã, cu jocuri de campionat, Cupa Ligii, Cupa României, cupe europene ºi jucãtori daþi la Naþionalã. Reghecampf ºi ºefii lui se îmbatã cu apã rece, dar realitatea Sdrobiº este dat afarã. A fost campionatul unei bãºcãlii generale, cu un alt pãcãlici pe banca tehnicã în retur, Ion “Nodicã” Constantinescu, cu anonimii Cireº, Tein, Sãmean, E. Trãistaru, Baroanã, Lalciu, Riyea, Miºca, Rãuþã, D. Vizitiu, Sãlãºan, Konicika, jucãtori depãºiþi de nivelul Diviziei “B”, care au “reuºit” performanþa istoricã de a duce Jiul în “C”. Sdrobiº revine în anturajul Jiului în ediþia 2007-2008, cu antrenorul Puiu Antohi pe banca tehnicã, dar ºi atunci , când joci cu Roiu, Florea, Afrem, Drãghici, Boeru, Al. Filip, M. Matei, Cruceru, Adr. Câmpeanu, locul final 6 este unul bun în “B”. Ideea este cã, statistic – cifrele nu mint niciodatã Ioan Sdrobiº a fost un implant eºuat la Jiul Petroºani, dar rãmâne una din cele mai simpatice ºi carismatice figuri care au trecut pe la Jiul. ªi acum are pãreri pertinente despre situaþia jalnicã a fotbalului românesc, este acid cu numele umflate de antrrnori ºi jucãtori, critic la adresa preºedintelui F.R.F. Rãzvan Burleanu, virulent faþã de cei ce joacã la Naþionalã. La 70 de ani, Ioan Sdrobiº rãmâne o figurã unicat în fotbalul românesc.
Paginã realizatã de Genu TUÞU
va fi una cruntã. Steaua ar face cel mai bun bussines dacã ar scãpa urgent de Nicuºor Stanciu, un jucãtor mult prea umflat cu pompa. Oricum s-a ieºit cu fruntea sus, au jucat ambele echipe cu rezervele, una peste alta a fost un meci al pãcii. Ar fi momentul sã ne mai bucurãm ºi la victorii. Fie ele ºi chinuite.
Fotbal rural.
ULTIMA STIGARE C ompetiþia sãteascã începutã acum o lunã pe raza comunei Pui se apropie de final.
Duminicã are loc ultima etapã care va desemna echipele ce vor merge în semifinale care vor avea loc pe 4 septembrie a.c.: locul 1 din Gr. A – locul 2 din Gr. B ºi al doilea meci, locul 1 din Gr. B – locul 2 din Gr. A. Dacã lucrurile sunt clare pentru Grupa A, unde Ponorul nu mai poate pierde primul loc, în Grupa B cei de la Pui au neapãrat nevoie de o victorie sau un egal cu Uric-ul, pentru a-ºi pãstra prima poziþie în grupã. În Grupa A, combinata Galaþi Ruºor va trebui sã învingã Ohaba Ponor pentru a ajunge în semifinale, iar în Grupa B, Fizeºtiul a „prins” deja un loc în acestã fazã.
CUPA DE VARÃ „MÃGURA PUI”2016 Etapa a 4-a, 14.08.2016 Gr. A Galaþi Ruºor – Federi 16:00 4-1 Gr. B Pui – Fizeºti 18:00 2-1 Etapa Gr. B Gr. A Etapa Gr. B Gr. A
a 5-a, 21.08.2016 ªerel – Fizeºti 16:00 2-3 Ponor – Federi 18:00 4-1 a 6-a, 28.08.2016 Pui – Uric 16:00 - Galaþi Ruºor – Ohaba-Ponor 18:00 - -
Grupa A 1. Ponor 3 2. Ohaba Ponor2 3. Federi 3 4. Galaþi Ruºor 2
2 0 0 0
1 2 1 0
Grupa B 1. Pui 2 2. Fizeºti3 3. ªerel 3 4. Uric 2
0 0 0 0
2 1 2 2
2 2 1 0
0 0 2 2
10-2 2-2 3-9 1-9
7p 2p 1p 0p
4-2 6-5 5-9 3-6
6p 6p 2p 0p