Skip to main content

CVJ Nr 1145, vineri15 iulie

Page 1

Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)

Fondat 2011 z Anul V z Nr. 1145

Cronica Vãii Jiului Vineri, 15 Iulie 2016

www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU

Sindicatele denunþã presiuni ºi nedreptãþi în CEH

Angajatul din Parâng,

ÎN STARE GRAVÃ

B

ãrbatul care în urmã cu câteva zile a cãzut de la înãlþime în timp ce efectua lucrãri de întreþinere la o rolã de ghidare a instalaþiei pe cablu din masivul Parâng este în stare gravã. Florin Danciu a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul judeþean din Craiova în stare gravã. Potrivit celor de la unitatea medicalã, iniþial bãrbatul a fost internat pe secþia de chirurgie toracicã, iar mai apoi acesta a fost transferat pe secþia de reanimare a spitalului. “E stabilizat, se fac toate eforturile sã fie bine”, au

spus cei de la Spitalul Judeþean din Craiova. Bãrbatul, în vârstã de 38 de ani, a cãzut de la o înãlþime de aproape 5 metri în timp ce efectua lucrãri de întreþinere la o rolã de ghidare. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeþean Craiova cu multiple traumatisme, dar ºi cu leziuni interne. Monika BACIU

S

unt zeci de oameni în funcþii de conducere, care au salarii uriaºe ºi au îndeplinit demult condiþiile de pensionare, sau sunt în pragul pensiei. Sindicaliºti, directori ºi foºti directori sunt acum mutaþi, ca ºi inginerii de pe un post pe altul, doar-doar nu vor fi concediaþi, deºi ar fi trebuit sã iasã la pensie de mai mult timp, doar ca sã mai stea, în timp ce oamenii care lucreazã la front, sau în producþia de energie sunt acum puºi pe listele de disponibilizare. >>> PAGINA A 3-A

Control judiciar, mãsura impusã de magistraþi în cazul Pleºcan nchetatorii îl cerceteazã pe A Daniel Ovidiu Pleºcan

pentru cã a lovit un poliþist aflat pe o terasã din Petroºani, marþi noapte, în urma unui conflict spontan. Tânãrul de 26 de ani a susþinut în apãrarea sa cã nu l-a lovit pe omul legii. Cert este cã poliþistul a ajuns la Spitalul de Urgenþã Petroºani, dupã altercaþie, unde a primit

îngrijiri medicale, însã nu a rãmas internat. Fiul fostului consilier judeþean nu are voie sã pãrãseascã localitatea de domiciliu fãrã încuviinþarea procurorilor ori a instanþei de judecatã ºi este cercetat penal pentru loviri ºi alte violenþe, tulburarea liniºtii ºi ordinii publice dar ºi distrugere. Daniel Ovidiu Pleºcan a fost ridicat de acasã, miercuri, de poliþiºti din cadrul Serviciului Acþiuni Speciale al IPJ Hunedoara

ºi reþinut pentru 24 de ore. Nu doar Pleºcan este cercetat în acest dosar ci ºi un alt tânãr care se afla la masã cu fiul fostului consilier judeþean ºi care a avut implicare în scandal. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere aflate în zona centrului civic, iar imaginile au intrat în posesia anchetatorilor. Acestea, chiar dacã nu sunt de cea mai bunã calitate, surprind momentul conflictului. Poliþiºtii ºi procurorii din cadrul Parchetului de pe

lângã Judecãtoria Petroºani vor trebui sã stabileascã cu exactitate participarea fiecãreia dintre pãrþi la scandalul care a terifiat trecãtorii aflaþi la acea orã în centrul civic. Daniel Ovidiu Pleºcan a fost dus în faþa judecãtorului de drepturi ºi libertãþi, ieri, iar în urma ºedinþei de judecatã, magistraþii au decis cã solicitarea procurorilor privind arestarea preventivã

pentru o perioadã de 30 de zile nu se justificã. Totodatã, judecãtorii din Petroºani au mai decis cã Pleºcan nu poate fi lãsat liber ºi va fi cercetat sub control judiciar pe o perioadã de 60 de zile. În caz cã este nemulþumit, tânãrul poate ataca soluþia Judecãtoriei Petroºani, la fel ºi procurorul de caz. Maximilian GÂNJU


2 Actualitate

“O sã murim de foame!”

G

rindina îi afecteazã, serios, pe culegãtorii de fructe de pãdure ºi ciuperci. Fenomenele meteo extreme care au lovit în urmã cu aproximativ o lunã de zile Valea Jiului produc ºi acum efecte. Cei care pe timpul verii îºi rotunjeau veniturile de pe urma fructelor de pãdure sau a ciupercilor, acum se vãd cu buzunarele aproape goale. Grindina a distrus totul. “Nu prea avem ce culege. Abia dacã am adunat cât sã punem în 2-3 caserole. Sunt puþine afine sau ciuperci. E foarte greu. Vremea rea ne-a lãsat fãrã bani”, ne spune unul dintre vânzãtorii de fructe de pãdure din

ATENÞIE LA VIPERE! entru toþi cei care iubesc P drumeþiile reprezentanþii DSP Hunedoara atrag atenþia cu privire la prezenþa pe teritoriul judeþului Hunedoara, a viperei comune (v.berus), care deþine un puternic venin. Excursioniºtii trebuie sã cunoascã pericolul pe care îl reprezintã viperele în aceastã perioadã, modalitãþile de prevenire a atacului acestora ºi care sunt primele mãsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muºcãturã. Muºcãturile de vipera impun efectuarea de urgenþã a unui vaccin antiviperin. Pentru a evita muºcãtura de viperã medicii recomandã turiºtilor câteva sfaturi de comportament în cazul întâlnirii cu vipera comunã: purtaþi bocanci de munte, chiar dacã temperatura ambiantã este ridicatã; efectuaþi permanent un control vizual al zonei în care urmeazã sã pãºiþi; nu ridicaþi pietre mari decât dupã ce, în prealabil, aþi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacã sunt ºerpi; dacã intraþi într-o zonã cu vegetaþie înaltã, care nu vã permite verificarea suprafeþei solului, loviþi uºor vegetaþia cu un bãþ, astfel ºarpele va fugi din calea dumneavoastrã. Persoana muºcatã de viperã poate muri în cinci ore, (veninul acesteia este o hemotoxinã),

Cronica Vãii Jiului

z

E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro

z

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138

Telefon: 0374.906.687

hemoglobina din sânge formând, împreunã cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare. Totuºi moartea cauzatã de muºcatura unui ºarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumãtate din muºcãturile de viperã sunt “uscate” fãrã inoculare de venin. Efectele unei muºcãturi de ºarpe veninos variazã în funcþie de vârstã, condiþia fizicã ºi starea de sãnãtate a victimei. O muºcãturã de ºarpe poate sã afecteze victima, dar ºi pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, împiedicând luarea mãsurilor necesare. Serul antiviperin pentru a trata cu promptitudine ºi cu competenþã eventualele cazuri de muºcãturã de viperã se asigurã de unitãþile sanitare cu paturi din judeþ. Unitãþile sanitare care au în stoc la serviciile de urgenþã ser antiviperin sunt: Spitalul Judeþean de Urgenþã Deva, Spitalul Municipal „Dr.Alexandru Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgenþã Petroºani, Spitalul Municipal Lupeni, Spitalul Municipal Haþeg, Spitalul Municipal Orãºtie ºi Spitalul Municipal Vulcan Diana MITRACHE

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016 piaþa din Petroºani. Dacã anii trecuþi, aceºþi cutreierãtori fãceau bani frumoºi de pe urma rodului pãmântului, acum se plâng cã nu au ce vinde. “Anii trecuþi fãceam bani frumoºi într-o singurã zi, iar acum, dupã grindina aia, veniturile s-au redus foarte mult. În câteva sãptãmâni am vândut cât anul trecut într-o zi. O sã murim de foame”, ne spune acelaºi vânzãtor. Nici recolta de ciuperci nu este bogatã. Cãldura din ultimele zile ºi lipsa precipitaþilor a diminuat drastic aceste culturi. “Nu îs ciuperci. Anul trecut culegeam câteva lãdiþe pline într-o singurã zi, iar acum abia am umplut jumãtate de lãdiþã. Cele mai cãutate ciuperci sunt gãlbiorii, dar noi nu am prea gãsit de niciun fel”, ne spune o femeie.

Oamenii se tem cã din cauza fenomenelor extreme nu vor avea bani nici mãcar pentru a supravieþui. Totodatã, valorificarea fructelor de pãdure se face preponderent pe piaþa externã, în baza contractelor încheiate de direcþiile silvice direct cu partenerii externi sau prin parteneri tradiþionali, care în fiecare an asigura livrarea produselor cãtre consumatori externi. Fructele de pãdure se valorifica, în cea mai mare parte, în stare refrigeratã, congelatã (în cazul direcþiilor silvice care dispun de instalaþii

VIDEO-ENDOSCOPIE NAS, GÂT, URECHI z Consultaþii ORL z Audiometrie tonalã & vocalã z Protezãri auditive

- Dr. PREDA MIHAI z Cabinet ORL: Petroºani, Str. Aviatorilor 19E

Programãri consultaþii: 0723-814806; 0254-540574

TRADUCÃTOR AUTORIZAT

Limbile ENGLEZÃ/ ITALIANÃ Petroºani, Telefon 0728890014

Casa de Culturã a Sindicatelor “Ion Dulãmiþã” Petroºani închiriazã spaþii pentru diferite activitãþi. Informaþii la numãrul de telefon 0731.254.100 Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352

Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com

Monika BACIU

NOU ÎN PETROªANI!

- ÎNCHIRIERI -

Director:

de frig), în diverse ambalaje (butoaie de plastic, saci plastifiaþi, cutii de carton), preþurile variind în funcþie de toate aceste elemente. Reprezentanþii direcþiilor silvice au constatat, în acest an, o scãdere a interesului partenerilor pentru preluarea fructelor în stare proaspãtã. Pentru eficientizarea activitãþii direcþiilor silvice, RNP Romsilva are în vedere dotarea acestora cu instalaþii de frig pentru a congela sau refrigera fondul de marfã solicitat pe piaþa externã.

vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã

CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 10.30 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.00 lei - Fleicã porc - 12.90 lei - Carne tocatã - 12.00 lei - Cotlet porc cu os - 14.50 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc cu os - 14.90 lei - Ceafã porc fãrã os - 18.50 lei - Costiþã porc cu os - 10.50 lei - Ciolan porc - 6,00 lei - Grãsime pentru topit - 3,90 lei NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311

SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ! Materialele marcate “Promovare”

z Diana MITRACHE Desktop publishing: reprezintã PUBLICITATE Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) Fotografiile marcate cu (T) z Adina PÃDURARU PÃDURARU Marketing & Publicitate: reprezintã trucaje ºi trebuiesc tratate z Maximilian G ÂNJU ca atare. Mirabela MOISIU (madm3xi@yahoo.com) Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Monika BACIU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu z Genu TUÞU Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor


Actualitate 3

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016

Sindicatele denunþã presiuni ºi nedreptãþi în CEH

S

unt zeci de oameni în funcþii de conducere, care au salarii uriaºe ºi au îndeplinit demult condiþiile de pensionare, sau sunt în pragul pensiei. Sindicaliºti, directori ºi foºti directori sunt acum mutaþi, ca ºi inginerii de pe un post pe altul, doar-doar nu vor fi concediaþi, deºi ar fi trebuit sã iasã la pensie de mai mult timp, doar ca sã mai stea, în timp ce oamenii care lucreazã la front, sau în producþia de energie sunt acum puºi pe listele de disponibilizare.

Sindicaliºtii fac primele mãrturisiri, fãrã sã enumere ºi angajaþii despre care vorbesc. „Avem semnale cã, la nivel de conducere a sucursalelor, se încearcã deja unele tertipuri, presiuni asupra angajaþilor, combinaþii, aranjamente, permutãri matematice, de a salva unele persoane de la disponibilizare, de la

restructurare, de a trece de pe un post pe altul, fãrã a fi promovaþi prin concurs. Suntem în discuþii ºi, în caz contrar, de nu vom fi confruntaþi cu listeel de restructurare, vom cere demisiile conducerilor”, a spus Mihai Lorincz, lider sindical la Termocentrala Paroºeni. Sindicaliºtii spun,

de asemenea cã nu vor renunþa, în nicio situaþie, la acordarea salariilor compensatorii pentru angajaþii care vor fi disponibilizaþi. Asta pentru cã, de vineri dimineaþã, încep negocierea Contractului Colectiv de Muncã împreunã cu administratorul. Nu mai puþin de 107 de angajaþi de la Termocentrala Mintia vor fi concediaþi în

Asfaltul ajunge ºi pe ultimele strãzi din Colonia Petroºani

M

ai sunt 4 strãzi în Colonia municipiului Petroºani, care nu au acum asfalt, iar municipalitatea a scos la licitaþie lucrãrile. Asfaltarea propriu-zisã începe imediat ce va fi desmenatã firma care va executa aceste lucrãri. Odatã cu aceste strãzi, va ajunge asfalt pe toate zonele principale ale acestei pãrþi din Petroºani. „Pe programul de investiþii, strada Egalitãþii ºi Împãratul Traian au fost deja finalizate, urmeazã încã 4 strãzi:

Micu Klein, Griviþa Roºie, Gheorghe Doja ºi Radu ªapcã. Lucãrirle vor fi scoase la licitaþie ºi, în perioada urmãtoare, vor intra în lucru”, a spus Tiberiu Iacob Ridizi, primarul municipiului Petroºani. Lucrãrile pe aceste strãzi au fost prinse în programul pentru aceastã varã ºi, la final, cei care locuiesc aici vor avea pentru prima datã strada asfaltatã. Acolo oamenii au avut pânã acum strãîzile pline de gropi ºi noroi, dar coºmarul se va termina, imediat ce vor fi gata lucrãrile. Diana MITRACHE

baza programului de reducere a cheltuielilor, iar abia acum încep luptele, pentru cã foarte mulþi dintre angajaþii pe funcþii de conducere ar fi trebuit sã pãrãseascã sistemul de câþiva ani, pentru cã îndeplinesc condiþiile de pensionare, ori mai au puþin pânã la pensie.

„Nu mai avem nimic din CCM, nici tichete de masã, nici masã caldã, nici transport, nici ajutor de deces, ori ajutoare sociale, pentru cei care au accidente de muncã, zilele libere plãtite pentru evenimente deosebite în familie. Nu vom renunþa la plãþile com-

Indolenþa Vãii Jiului sufocã apele în judeþul Gorj

T

one de deºeuri s-au adunat la barajul din Gorj, dupã inundaþiile de luna trecutã, iar stratul de PET-uri are cel puþin 3 m adâncime. Apele au mãturat Valea Jiului ºi au antrenat cu ele toate resturile din plastic ºi aluviunile, iar acum apa lacului de acumulare de la Vãdeni, de lângã Târgu Jiu este absolut sufocatã. A cui e vina? Doar a celor care locuiesc în Valea Jiului ºi care au obiceiul de a arunca mizeriile în albiile apelor ce izvorãsc tocmai de la noi, traseul fiind prin cãtunele de munte, spre Defileul Jiului. Nimeni, însã, nu poate fi tras acum la rãspundere pentru

dezastrul ecologic de pe Jiu. „Sancþiuni se pot da, dar doar în cazul în care omul este prins asupra faptului, retroactiv nu se pot da sancþiuni, iar eu consider din punctul meu de vedere cã vinovaþi sunt cetãþenii care fac depozite de gunoi ilegal ºi sunt învãþaþi sã arunce gunoiul mereu, la capetele de pod”, a declarat Adriana Surdu, adj al ºefului Sistemului

ASOCIAÞIA PENTRU EDUCAÞIE ªI PREGÃTIRE PROFESIONALà PETROªANI - ORGANIZEAZà CURSUL “NOÞIUNI FUNDAMENTALE DE IGIENÔ LA CASA DE CULTURà A SINDICATELOR PETROªANI

RELAÞII LA TELEFON 0724.157.808

Hidrotehnic Ape Jiu, în timp ce responsabilii de le Mediu spun cã este doar treaba celor de la Apele Române. Cei de la Gorj spun cã poluarea ar fi fost cauzatã de un depozit de deºeuri din oraºul Lupeni, însã, în cele

pensatorii pentru cei care pleacã din sistem în programul de restructurare - disponibilizare, pentru cã s-ar crea un precedent, acum ºi pentru cei care vor mai pleca în viitor”, a mai adãugat sindicalistul din Valea Jiului. Presiunile ºi pilele, pe care sunt þinuþi ºi sindicaliºtii ºi consilierii directorilor din CEH, îi fac pe mineri ºi pe energeticieni sã se revolte, pentru cã lor li se cere sã plece ºi sã gãseascã muncitori pe diverse puncte-cheie, în timp ce consilierii de toate felurile ai directorului general stau pe funcþii, deºi au vârsta de pensie de ani buni. Diana MITRACHE din urmã, s-a ajuns la concluzia cã ploile abundente nu au fãcut altceva decât sã adune gunoiul întâlnit în cale ºi sã îl poarte în apele râului Jiu. Uriaºa masã de peturi s-a oprit la intrarea în municipiul Târgu Jiu, provocând un adevãrat dezastru ecologic în zonã. Potrivit reprezentanþilor Hidroelectrica, în apã ar fi o cantitate de 3.000 de metri cubi de peturi, iar costurile cu scoaterea deºeurilor ºi cu depozitarea la un depozit autorizat depãºesc 250.000 de lei. Cu toate astea, nimeni nu poate fi sancþionat. Diana MITRACHE


4 Actualitate

Investiþie pentru talentul elevilor

P

ian de ultimã generaþie pentru elevii secþiei de muzicã a ªcolii Gimnaziale IG Duca din Petroºani. La sfârºitul anului trecut, Casa Pro Urbis a organizat o galã a copiilor talentaþi, galã în cadrul cãreia a avut loc ºi o strângere de fonduri. Alãturi de cei de la Casa Pro Urbis au venit ºi reprezentanþii municipalitãþii de la Petroºani care au completat diferenþa de bani necesarã pentru achiziþionarea unui pian de ultimã generaþie. Acest pian electronic, a cãrui valoare este de circa 15.000 de lei, a fost donat secþiei de muzicã a ªcolii Gimnaziale IG Duca din Petroºani. “Mã bucur cã pianul a fost achiziþionat ºi cu ajutorul nostru, al Asociaþiei Casa ProUrbis. Anul trecut am organizat o galã a copiilor talentaþi unde am strâns în jur de 6000 de lei care au fost daþi, printr-un contract de sponsorizare Primãriei Petroºani, iar municipalitatea a suportat diferenþa pentru a fi cumpãrat acest pian”, a declarat Eduard Wersanski, preºedintele Casei Pro Urbis. Acum, copiii pot învãþa sã cânte ºi la un

Actualitate 5

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016

pian de ultimã generaþie. “E un pian pe care cei de la ªcoala de Muzicã l-au dorit foarte mult. Are ºi avantaje ºi dezavantaje. Aproape la toate concursurile la care ei participã cântã pe un astfel de instrument ºi era mai mult decât necesar sã putem sã îi ajutãm sã îl achiziþioneze”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului

Petroºani. Cei mai încântaþi de donaþia fãcutã de municipalitate ºi Casa Pro Urbis sunt elevii de la ªcoala Gimnazialã IG Duca ºi profesorii. “Acest pian înseamnã foarte mult. Noi ne-am dorit întotdeauna un instrument de calitate pe care sã se poatã desfãºura un recital, un concurs, orice. Copiii noºtri talentaþi meritã un instrument bun, egal, care sã îi punã în valoare. Instrumentul face parte din ultima generaþie a instrumentelor electronice, este uºor de transportat ºi putem cânta în diverse locaþii ºi putem valorifica talentul copiilor de la ªcoala IG Duca”, a declarat Adina

Stan, profesor de pian la ªcoala Gimnazialã IG Duca din Petroºani. Existã însã o diferenþã între un pian clasic ºi un pian electronic. Sunetele emise de un pian electronic sunt metalice, însã acest aspect nu este neaparat un inconvenient. “Diferenþa între un pian electronic ºi cel clasic este cã la pianul electronic sunetul este uºor metalic, dar la acest instrument se simte un pic mai puþin pentru cã e din ultima generaþie de instrumente. O problemã cu orice instrument electronic este cã dacã se ia curentul se ia ºi sunetul. Sã sperãm cã nu vom avea niciodatã astfel de evenimente neplãcute, câtã vreme pe un pian clasic se aprinde o lumânare ºi instrumentistul continuã sã cânte”, a mai spus dacãlul. Beneficiarii acestui pian sunt însã elevii, care deja au ºi interpretat mai multe arii. “E foarte bine sã cânt la acest pian, îmi place cã iese frumos sunetul. Cânt de 4 ani la pian, am luat multe premii”, ne spune Tiago Cosma, elev. Pianul electronic a costat în jur de 15.000 de lei ºi acesta face parte dintr-o gamã superioarã. Un pian clasic poate ajunge ºi la sute de milioane de euro.

Tehnologii demne de secolul XXI, prezentate la Petroºani

C

um se pot face lucrãri fãrã a excava, cum pot fi identificate anumite pierderi cu ajutorul unor camere de filmat sau cum ar putea fi reparate anumite conducte cu ajutorul roboþilor. Aceste lucruri le-au aflat reprezentanþii administraþiilor locale din Valea Jiului, cei de la ApaServ ºi nu numai de la directorul celei mai mari companii din Marea Britanie. În timp ce la noi la orice spãrturã se excaveazã, la ei totul se face cu ajutorul roboþilor ºi nu numai. “Este un eveniment cu caracter tehnic, e organizat de prorec-

toratul de Cercetare ºi Relaþii Internaþionale pe componenta de transfer tehnologic, mai ales în contextul acþiunilor pe care universitatea noastrã le-a iniþiat. A fost acea întâlnire tripartitã cu administraþiile locale ºi întreprinzãtorii din Vale. Acum ne adresãm, în special, regiilor de apã, serviciilor de urbanism din primãrii, ºi nu numai. E vorba de o prezentare de soluþii tehnice inovative, de soluþii moderne pentru efectuarea de lucrãri edilitare urbane sau industriale fãrã excavare. Este o tehnologie care permite, în condiþii de economii de costuri, sã se realizeze lucrãri

este 700 de contestaþii au fost înregistrate la nivelul judeþului Hunedoara, dupã afiºarea rezultatelor la examenul de bacalaureat. Cele mai multe dintre acestea, ºi anume peste 300 au fost la limba ºi literatura românã. “Din totalul celor 44.399 de contestaþii, cele mai multe vizeazã lucrãri la proba scrisã de Limba ºi literatura românã: 18.466. La proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 13.430 de contestaþii, iar la proba la alegere a profilulului ºi specializãrii, 12.032 de contestaþii. Pentru proba scrisã la

nu este strãin de aceastã zonã, pentru ca a locuit în Petroºani ºi va susþine o conferinþã de presã. a transmite mesajul cã nu este tocmai aºa ºi de a argumenta acest mesaj. Uneorei avem o inerþie care este disproporþionatã în raport cu ceea ce permite sã evidenþiem, o analizã serioasã a lucrurilor. Trebuie sã surmontãm asemenea tipuri de abordãri”, a mai spus sursa citatã. Directorul companiei britanice ne-a spus de ce a ales municipiul Petroºani pentru a prezenta cele 1001 soluþii în procesul “fãrã excavare”. “Lucrez la tehnologia “trenchless” ºi încerc sã promovez tehnologia fãrã

excavare. Am ales Valea Jiului pentru cã am locuit, o perioadã, în Târgu Jiu, ºi am vãzut cã tehnologia fãrã excavare nu este folositã în România. Sunt o mulþime de factori politici de care oamenilor le este fricã sã implementeze aceastã tehnologi ºi nu au experienþa pe care noi o avem. La nivel global, tehnologia fãrã excavare este prima opþiune atunci când se apucã de sãpat, în timp ce în România excavarea este prima opþiune”, a declarat GRAHAM G. EVANS Monika BACIU

Potrivit lui Sorin Vasilescu, vicepreºedintele Consiliului Judeþean Hunedoara, vicepremierul va vorbi cu aleºii locali despre deszvoltarea Vãii Jiului.

nitatea medicalã U din vestul Vãii Jiului s-ar fi constitut

parte civilã în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului General, cu privire la dezinfectanþii comercializaþi de compania Hexi Pharma. Spitalul Municipal Lupeni, conform unui raport al Ministerului Sãnãtãþii, a avut un contract cu Hexi Pharma pe

umãrul elevilor este într-o continuã scãdere, la nivelul judeþului Hunedoara. Numai în cursul anului trecut ºcolar au rãmas sute de locuri neocupate, iar acest lucru duce ºi la pierderea locurilor de muncã în rândul profesorilor.

Ministerul Educaþiei anunþã cã, la nivel naþional, numãrul contestaþiilor depuse este de ordinul zecilor de mii. 44.399 de contestaþii au fost depuse dupã afiºarea primelor rezultate obþinute de candidaþii prezenþi la probele scrise ale examenului naþional de Bacalaureat 2016 din sesiunea iunie - iulie. În ceea ce priveºte judeþul Hunedoara, aici numãrul celor care au contestat notele obþinute la examenul maturitãþii este de peste 700. mai exact, 755 de contestaþii au fost depuse în judeþ, cele mai multe, peste 300 fiind la limba ºi literatura românã. Absolvenþii de liceu vor afla notele finale în data de 16 iulie. Monika BACIU

“Populaþia ºcolarã din judeþul Hunedoara a cunoscut o tendinþã descendentã generalã între anii 2007 ºi 2014, tendinþã ce se manifestã la fiecare nivel de educaþie, mai puþin cel postliceal ºi de maiºtri. Scãderea generalã a numãrului copiilor, elevilor ºi studenþilor corespunde tendinþei judeþene de scãdere a populaþiei ºi de îmbãtrânire demograficã descrisã anterior. Cea mai dramaticã scãdere se înregistreazã la nivelul numãrului studenþilor, de la 6.972 în anul universitar 2007-2008 la 3.410 în anul uni-

versitar 2014-2015. Învãþãmântul superior din judeþul Hunedoara pregãteºte specialiºti în urmãtoarele domenii: inginerie, ºtiinþe economice, juridice ºi sociale, prin intermediul Universitãþii din Petroºani ºi a Facultãþii de Inginerie din Hunedora (filiala Universitãþii Tehnice din Timiºoara). Universitatea din Petroºani are o lungã tradiþie, funcþionând în Valea Jiului începând cu anul universitar 1957 – 1958”, aratã un raport al Consiliului Judeþean Hunedoara. Situaþia este similarã ºi în ceea ce priveºte învãþãmântul liceal.

Peste 400 de locuri au rãmas neocupate. “Tendinþa descendentã se manifestã ºi în ceea ce priveºte numãrul elevilor înscriºi în învãþãmântul liceal, unde la nivelul anului ºcolar 20152016 au rãmas 407 de locuri neocupate. Analiza ofertei educaþionale, cererii ºi a proiecþiei cererii potenþiale pe domenii de pregãtire la nivel liceal în judeþul Hunedoara indicã interesul crescut al elevilor faþã de

„Vicepremierul Vasile Dîncu se va întîlni cu reprezentanþi al Consiliului Judeþean Hunedoara ºi cu primarii din zonã. Principala temã de discuþii va fi legatã de atragerea investitorilor spre oraºele Vãii Jiului ºi posibilitãþle reale”, a spus Sorin Vasilescu, vicepreºedintele C J Hunedoara. Diana MITRACHE

Spitalul Municipal Lupeni vrea recuperarea prejudiciului produs de Hexi Pharma?

N

Monika BACIU

Limba ºi literatura maternã au fost depuse 471 de contestaþii. În medie, au fost contestate 11% din totalul lucrãrilor elaborate la aceste probe”, aratã reprezentanþii Ministerului Educaþiei.

asile Dîncu este vineri în Valea V Jiului ºi urmeazã sã se întâlneascã cu primarii de aici. Dîncu

Din ce în ce mai puþini elevi

Peste 700 de contestaþii dupã rezultatele de la BAC

P

în siguranþã ºi cu eficienþã mult mai mare folosindu-se tehnici de inspecþie cu camere a conductelor, de efectuarea reviziilor/ reparaþiilor cu roboþi mobili, identificarea pierderilor potenþiale cu generatoare de fum prin electroscanare”, a declarat prof. univ. dr. Ing. Roland Moraru, organizatorul seminarului. La noi, în România, autoritãþile sunt reticente cu privire la utilizarea unor astfel de tehnologii moderne care ar duce ºi la scãderea costurilor. “Domnul Evans, cãlãtorind prin þarã, a sesizat o anumitã stare de reþinere din acest punct de vedere, fiindcã uneori ceea ce este nou ne duce cu gândul la costuri suplimentare, la poveri suplimentare ori rolul acestei întâlniri este de

Vicepremierul Vasile Dîncu vine în Valea Jiului

specializãrile din domeniul comerþului, mecanicã, turism ºi alimentaþie ºi economic. Astfel, populaþia tânãrã tinde sã se orienteze cãtre domenii cu deschidere mai largã comparativ cu profilul puternic industrial al judeþului”, mai aratã cei de la CJH. Existã ºanse ca mai mulþi profesori sã rãmânãrã fãrã loc de muncã având în vedere scãderea numãrului de elevi. Monika BACIU

achiziþia de dezinfectanþi iar valoarea contractului a fost de 320 de lei. Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriþã spune cã nu are informaþii legate de caz, în condiþiile în care unitatea medicalã are un management care decide. ”Spitalul nu are datorii, merge, deci nu vãd un motiv pentru care ar trebui sã intervin peste management. Ei ºtiu cel mai bine ce au de fãcut”, a declarat edilul ºef al municipiului Lupeni. În acest dosar alte 279 de unitãþi de spital sunt pãrþi civile, iar prejudiciul total creat de Hexi Pharma se ridicã la 70 de milioane de lei. În dosarul de la Parchetul General este cercetatã Flori Dinu, directorul general al Hexi

Pharma, fiind acuzatã de 99 de infracþiuni de înºelãciune în formã continuatã, 29 de infracþiuni de înºelãciune ºi participaþie improprie la zãdãrnicirea combaterii bolilor, dar ºi alte persoane din companie. Mihai Leva, ºef de producþie la Hexi Pharma, este cercetat sub control judiciar pentru complicitate la participaþie improprie la infracþiunea de zãdãrnicirea combaterii bolilor, în formã continuatã. În paralel, procurorii DNA cerceteazã activitãþi de corupþie legate de Hexi Pharma, în cauzã fiind cercetatã soþia lui Dan Condrea ºi fratele acesteia dar ºi directorul general al firmei, Flori Dinu. Maximilian GÂNJU


6 învãþãmânt

Douã femei l-au prãdat pe un bãtrân de 81 de ani

D

ouã femei din Hunedoara i-au furat unui bãtrân de 81 de ani 6.400 de lei ºi un ceas. Cele douã sunt acum cãutate de poliþiºti. Bãtrânul le-a povestit poliþiºtilor cã la domiciliul sãu s-au prezentat douã femei, care i-au solicitat sã schimbe o bancnotã de 200 de lei, în douã bancnote de câte 100 de lei, cele douã femei susþinând cã o bancnotã de 100 de lei îi va reveni bãrbatului de 81 de ani, drept pomanã pentru un vecin decedat. Bãrbatul de 81 de ani a reclamat cã cele douã femei au vãzut de unde acesta a scos banii de schimb, l-au condus în bucãtãrie sub pretextul necesitãþii rostirii unei rugãciuni ºi i-au sustras din borsetã suma de 6.400 de lei, precum ºi un ceas în valoare de 100 lei. În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã pentru sãvârºirea infracþiunii de furt. Poliþiºtii le recomandã cetãþenilor sã nu permitã accesul în locuinþã persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul invocat, dacã nu au garanþia identitãþii acestora, eventual solicitând sprijinul unor vecini de încredere. În cazul în care aveþi suspiciuni cu privire la faptul cã aþi putea deveni victimã a infracþiunii de furt ori înºelãciune, apelaþi numãrul unic de urgenþã 112 ºi solicitaþi sprijinul Poliþiei. Diana MITRACHE

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016


Actualitate 7

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016

Consiliul Concurenþei atrage atenþia asupra închiderii CEH

creºtere a ratei ºomajului în zona. Societatea este singura sursã de cãldurã pentru municipiul Deva ºi oraºele situate în zona Vãii Jiului. O încetare a activitãþii sale ar afecta obligaþia de serviciu public de furnizare a cãldurii cãtre gospodãriile populaþiei care îi sunt încredinþate în mod oficial. CEH utilizeazã cãrbunele greu pentru a produce energie electricã ºi, de asemenea, cogenereazã cãldurã pentru oraºele din jur”, aratã cei de la Consiliul Concurenþei în raportul pe anul 2015. Nici la aceastã orã nu se ºtie dacã cei din Valea Jiului ºi cei din Deva vor avea cãldurã la iarnã. În toamnã existã riscul ca ambele termocentrale sã fie oprite, iar asta ar atrage dupã sine ºi sistarea furnizãrii agentului termic ºi nu numai. Monika BACIU

Angajaþii care lucreazã la departamentele de achiziþii în instituþii publice ar trebui sã se schimbe odatã la 3 ani

câteva persoane protesteau la Penitenciarul Botoºani pe acoperiºul curþii de plimbare, în timp ce alþii se manifestau zgomotos, lovind grilajele camerelor. Potrivit ANP, la Mãrgineni au fost incendiate saltelele dintr-o camerã, fãrã sã fie înregistrate victime, iar deþinuþii unei alte camere de cazare au aruncat cu obiecte de mici dimensiuni în angajaþii unitãþii. De asemenea, deþinuþii de la Penitenciarul Bacãu au incendiat materiale textile ºi au lovit gratiile de la ferestre, fiind alarmat personalul unitãþii ºi solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne. Puºcãriaºii protesteazã de mai multe zile fiind nemulþumiþi de condiþiile de detenþie ori alte aspecte. Maximilian GÂNJU

cadrul unei dezbateri pe marginea proiectului Strategiei Naþionale Anticorupþie, organizatã de Ministerul Justiþiei. Pe de altã parte, vicepremierul susþine cã administraþia publicã trebuie lãsatã sã îºi ia propriile decizii de business, iar o astfel de decizie trebuie analizatã cu multã grijã, pentru cã nu orice decizie proastã de business este neapãrat ºi ilegalã. Agerpres

C

onsiliul Concurenþei atrage atenþia asupra impactului pe care l-ar putea avea închiderea Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit raportului Consiliului Concurenþei, în judeþ ar creºte rata ºomajului, dar un alt factor care ar avea de suferit ar fi ºi populaþia racordatã, încã, la sistemul centralizat de termoficare.

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este un producãtor de energie electricã ºi termicã de stat, cu sediul în Petroºani. CEH are o cotã de piaþã de aproximativ 5 % pe piaþa româneascã a producerii de energie electricã, fiind singu-

rul producãtor important de energie electricã în centrul ºi nord-vestul României. “CEH este cea mai mare companie din judeþul Hunedoara ºi încetarea activitãþii acesteia ar duce la o

Câþiva deþinuþi de la Penitenciarul Bârcea Mare au refuzat hrana

M

ai mulþi deþinuþi aflaþi în centrul de la Hunedoara, ieri dimineaþã, au refuzat hrana. Aceºtia s-au raliat protestelor derulate în mai multe penitenciare din þarã iar conform Administraþiei Naþionale a Penitenciarelor, în centrul de detenþie Bârcea Mare-Hunedoara, ºase deþinuþi au refuzat hrana primitã dimineaþã. În toatã þara, sute de deþinuþi din aproape 20 de penitenciare au refuzat hrana, iar ieri ºi alte

Nu vã expuneþi la soare la orele amiezii!

R

eprezentanþii Direcþiei de Sãnãtate Publicã a judeþului Hunedoara avertizeazã asupra faptului cã ieºitul din casã la orele prânzului, când asfaltul frige ºi aerul pare de nerespirat, este imprudenþã curatã. Temperaturile ridicate din aceastã varã pot sã determine efecte negative asupra populaþei, mai ales pentru copii, vârstnici ºi persoanelor cu dizabilitãþi sau boli cronice (pot sã aparã lipotimii, probleme cardiace sau respiratorii). “Atunci când termometrele aratã la umbrã peste 34 de grade Celsius, trebuie sã evitãm pe cât posibil sã ieºim afarã. Pe

strãzile cu asfalt incins ºi printre blocurile ce radiazã cãldura, chiar ºi cel mai sãnãtos organism poate sã cedeze. Fãrã o hidratare corespunzãtoare, care sã menþinã temperatura corpului în jur de 37 grade Celsius, pot apãrea crampele de cãldurã, insolaþie, epuizare sau ºoc hipertermic. Ministerul Sãnãtãþii recomandã sã fie urmate sfaturile medicilor ºi sã evite, pe cât posibil, expunerea prelungitã la soare între orele 11 ºi 18”, aratã Mona Radu,

director executiv DSP. În perioadele de caniculã medicii recomandã consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fãrã a aºtepta sã aparã senzaþia de sete. Este necesar un pahar de apã (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeazã deshidratarea ºi diminueazã capacitatea de luptã a organismului împotriva cãldurii. Este obligatorie evitarea bãuturilor cu conþinut ridicat de

cofeinã (cafea, ceai, cola) sau de zahãr (sucuri rãcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Medicii ne sfãtuiesc sã consumãm în fiecare zi cât mai multe fructe ºi legume proaspete (pepene galben, roºu, prune, castraveþi, roºii) deoarece acestea conþin o mare cantitate de apã. O dozã de iaurt produce aceeaºi hidratare ca ºi un pahar de apã. Pentru a evita ºocul termic, aparatele de aer condiþionat trebuie setate la o temperaturã cu doar 5 grade mai puþin decât temperatura de afarã. Asta înseamnã cã dacã afarã termometrul aratã 38 de grade, în interior, temperatura aparatului de aer condiþionat trebuie sã fie de 32-33 grade Celsius. Diana MITRACHE

A

ngajaþii din instituþiile publice care lucreazã la serviciul achiziþii ar trebui sã se schimbe odatã la trei ani, pe modelul din multinaþionale, pentru a nu dezvolta relaþii personale cu furnizorii cu care lucreazã, susþine vicepremierul Costin Borc. "Sã nu ne ferim sã luãm modele de procese sau de lucruri care merg bine, fie cã sunt ale altor þãri, fie ale mediului privat. Eu nu am vãzut astãzi un angajat al unui serviciu de achiziþii publice din cadrul unei primãrii sau instituþii publice care sã schimbe slujba la fiecare trei ani. Întrebaþi, vã rog, în multinaþionale, în orice societãþi mari care au niºte reguli foarte clare de business ºi o sã vedeþi cã la serviciul de achiziþii este obligaþie a oricãrui audit ca cei din achiziþii sã se schimbe maximum o datã la trei ani sau, dacã nu ies din serviciul achiziþii, mãcar schimbã familia de produse cu care au legãturã. De ce? Pentru cã se creeazã inerent niºte relaþii personale între achizitor ºi vânzãtor. Implicit, vrem sau nu vrem, ele existã ºi trebuie rupte", a declarat Borc, în

Românii se aºteaptã la scãderea ºomajului ºi la majorarea veniturilor omânii se aºteaptã la scãderea R ºomajului ºi la majorarea veniturilor, ca urmare a creºterii economice, dar nu îºi pot permite bunuri de valoare ºi achiziþii scumpe, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare.

În România, în trimestrul al doilea, perspectiva economicã generalã a înregistrat o creºtere minimã (+0,9 puncte), pânã la nivelul de 4,2 puncte în luna iunie. Indicatorul a urcat doar cu puþin peste media pe termen lung, de 0 puncte. Reticenþa de a cheltui contrasteazã puternic cu creºterea economicã susþinutã înregistratã în ultimii ani, aratã rezultatele studiului GfK 'Climatul de Consum în Europa' valabile pentru trimestrul al doilea din 2016.

Aºteptãrile românilor privind veniturile au scãzut uºor în al doilea trimestru, cu 3 puncte, pânã la nivelul de 18,5 puncte. Acest indicator rãmâne totuºi la un nivel destul de bun. Predilecþia spre consum în luna iunie a fost de 3,4 puncte (-0,1 puncte), de asemenea, doar cu puþin peste media pe termen lung. Venitul neconsumat ºi economiile sunt încã la un nivel nesatisfãcãtor, dar venitul este suficient pentru acoperirea cheltuielilor zilnice. Consumatorii români încã nu îºi pot permite bunuri de valoare ºi achiziþii scumpe. Reprezentanþii GfK spun cã, pe parcursul anului, se aºteaptã, totuºi, la o creºtere de încã 15 puncte. În luna aprilie, indicatorul a atins cel mai ridicat nivel din august 2008, cu 5 puncte. Agerpres


8 Sport

Cronica Vãii Jiului | Vineri 15 Iulie 2016

Henþ cu mâna

VACANÞÃ ªI FOTBAL. SAU INVERS... Toatã lumea se bucurã de vacanþã, de caniculã de seriale turceºti ori pliante colorate care te trimit în cele mai exotice

locuri de pe planetã. Plajele sunt pline de poponeþe bombate ce sorb cocktailuri pline de chimicale ºi culoare. Feerie naþionalã, de

mai încoace ºi încolo! Doar fotbalul de pe meleagurile noastre lâncezeºte. Adicã? Cu oricine încerci sã iei vreun contact pe tema asta, auzi inevitabil acelaºi rãspuns: jucãtori sunt la muncã în strãinãtate. E clar, fotbalul a rãmas chiar ºi pentru ei, protago-

Fotbal. Liga I

GATA DE ... HAOS! S

e ºtie, aiureala numitã Liga I începe pe 22 iulie 2016 ºi va dura pâna pe 4 martie 2017, acesta fiind campionatul regular. Apoi vin meciurile play-off în perioada 11 martie- 4 iunie 2017.

Dar balamucul este pregãtit încã din acest an. Deºi s-au stabilit etapele, Rapid Bucureºti va afla exact cu 24 de ore înaintea jocului cu F.C Botoºani (pe teren propriu) dacã e admisã sau nu!? Curtea de Apel va da

niºtii, în plan secund. Aproape de la fiecare echipã din Valea Jiului sunt jucãtori care au ales alte variante. ªi atunci, de unde performanþã? Vin, bieþii de ei, sleiþi de puteri, din “vacanþele de lucru”, sã înceapã competiþiile prin septembrie. Pânã

verdictul, insolvenþã sau faliment, în cazul ultimei variante, ACS Poli Timºoara (retrogradatã de drept) îi va lua locul, dar ºi ea cu mari probleme: lotul subþiat, cu o penalizare de 14 puncte, Timiºoara e condamnatã din start la retrogradare! U.T.A emite ºi ea pretenþii argumentând lipsa oricãror litigii ºi faptul cã a

îºi intrã în ritm, i-apucã Crãciunul. Cam asta-i treaba cu fotbalul, s-a vãzut diferenþa de abordare în acel baraj Ripensia – Hercules Lupeni, cu o echipã timiºoreanã care s-a þinut aproape de fotbal. Munca în strãinatate e pentru alþii.

participat la baraj. Cert este cã având datorii de 4,5 milioane de euro, Rapidul este condamnatã. Aºadar, începe campionatul Ligii I, dar nu se ºtie cu cine! Interesant startul în prima etapa cu dulelul european Steaua – C.S.M.S Iaºi, dar ºi Astra- Dinamo, PanduriiC.S.U. Craiova.

Paginã realizatã de Genu TUÞU

FOTBAL, LIGA A I-A EDIÞIA 2016-2017 (NR.98)

FOªTII JIULIªTI LA START acest sezon, au mai rãmas câþiva Î ndintre foºtii jucãtori ai Jiului care mai evolueazã la nivelul Ligii I.

Astfel, Dumitru Hotoboc este la CSMS Iaºi, Ciprian Petre la Gaz Mediaº, Mihai Pintilii la Steaua ºi dacã va veni în locul Rapidului, “Poli” Timiºoara îl are pe Daniel Vãdrariu.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
CVJ Nr 1145, vineri15 iulie by Geza Szedlacsek - Issuu