Skip to main content

CVJ Nr 952, luni 28 septembrie

Page 1

Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)

Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 952

Cronica Vãii Jiului Luni, 28 Septembrie 2015

www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU Municipul Petroºani este astãzi un important punct de reper pe harta academicã a României ºi un respectat centru universitar din întreaga Europã. Iatã de ce, studenþilor, profesorilor ºi întregii comunitãþi academice de la Petroºani le revine o misiune onorantã de a duce mai departe bunul renume al acestei instituþii de învãþãmnt superior cu care comunitatea Petroºaniului se mândreºte. Studenþilor care încep, de astãzi, un drum anevoios dar, în acelaºi timp, frumos ºi util în perspectiva profesiei pe care ºi-au ales-o, le doresc mult succes în noul an universitar. Gândurile mele se îndreaptã ºi spre colectivul de cadre didactice al Universitãþii din Petroºani, cãrora le doresc o activitate prodigioasã în noua sesiune academicã pe care o începem astãzi.

La CEH încã un director, încã o comisie pe bani mulþi

D

e sãptãmâna trecutã, în mod oficial, Complexul Energetic Hunedoara are un nou dorector general. Emil Floruþ este pensionar ºi a lucrat în cadrul MAI, iar joia trecutã s-a limitat la a remite un simplu comunicat de presã prin care a anunþat minerii Vãii Jiului, ca ºi energeticienii hunedoreni, cã s-a întâlnit Tuturor, mult succes! cu mai mulþi factori din zonã, ca sã afle problemele acestui colos industrial în colaps. „Dacã vrei sã înfãptuieºti ceva, numeºte un om, dacã vrei sã nu se facã Tiberiu Iacob Ridzi Primarul munipiului Petroºani nimic, numeºte o comisie!” >>> PAGINIA A 3-A

Universitatea Petroºani îºi începe cursurile

S

tudenþii de la Universitatea din Petroºani sunt invitaþi azi la deschiderea oficialã a noului an universitar. Ceremonia oficialã are loc în Aula Universitãþii, acolo unde sunt aºteptaþi ºi bobocii la prima lor întâlnire cu mediul academic din Valea Jiului. Zeci de studenþi sunt invitaþi sã ia parte la ceremonia de deschidere în prezenþa rectorului ºi a decanilor de la Facultãþile din Petroºani, dar ºi a celorlalþi profesori, luni începând cu ora 11,00. Va fi momentul în care se dã startul noului an universitar ºi rectorul Marius Marcu a

fãcut o invitaþie oficialã la acest eveniment. „În data de 28 septembrie, ora 11,00, Universitatea din Petroºani organizeazã festivitatea de deschidere a anului universitar 2015 -2016, în Aula Universitãþii, la care vã aºteptãm pe toþi. Pot sã vã spun cã la Universitatea din

Petroºani s-au ocupat aproximativ toate locurile la licenþã, iar la ciclul doi de

studii, respectiv masterat, avem toate locurile ocupate ºi un numãr de 170 de

locuri cu taxã”, a declarat Conf. Univ. DR. Ing. Marius Marcu, rectorul U.P. În acest an, Universitatea din Petroºani va avea 64 de studenþi din Republica Moldova ºi, în baza unui proiect în urma cãruia existã parteneriate cu alte þãri din lume, în Valea Jiului vor învãþa ºi 7 studenþi din Turkmenistan. Toþi sunt cazaþi în campusul universitar ºi vor urma studii în minerit, inginerie, iar în cazul celor din Basarabia, chiar studii economice. Cursurile încep de marþi 29 septembrie. Diana MITRACHE

2 Actualitate

Proaspãt absolvenþi, cel mult ºomeri

A

bia au terminat ºcoala, au luat Baclaureatul ºi acum cautã cel mult sã îºi semneze carnetul de ºomeri. Vineri dimineaþã, sãptãmâna trecutã, a avut loc o bursã la sediile ALOFM din toatã þara, însã, la final, tinerii s-au arãtat dezamãgiþi, iar cei care le-au oferit locuri de muncã pot doar sã spere cã se vor califica cât mai repede, înainte sã le expire perioada în care sunt ºomeri. Trei tineri absolvenþi de facultate ºi-au gãsit de lucru, iar alþi 50 cu stidii medii au fost angajaþi în întreg judeþul Hunedoara. Asta, deºi au fost ofertaþi cu peste 400 de joburi. Sunt proaspãt absolvenþi, dar ºcoala nu i-a pregãtit deloc pentru viaþã. Zeci de tineri au venit vineri dimineaþã

la prima bursã din viaþa lor, dar au plecat doar cu carnetul de ºomer vizat. Nu sunt pregãtiþi, sau încã nu ºtiu ce ar trebui sã facã, iar ºcoala nu le-a dat deloc vreo ºansã în acest sens. „ Ce aºteptãri avem? Nu ºtim nici noi. Aºteptãm sã ni se

lor e sã devinã patroni ºi cautã scurtãtura între ºomaj ºi afacerea proprie, visându-se deja de partea angajatorului. „Da, am terminat liceul. Îmi doresc sã îmi fac o afacere proprie, deºi ºtiu cã e foarte greu, dar cu ambiþie, cred cã se poate. Am

spunã ceva. Eu am devenit mãmicã ºi cam atât deocamdatã, nu lucrez, poate mã voi gândi în viitor ce sã fac. Acum mi-am semnat carnetul de ºomer doar”, spune o tânãrã care a luat bacalaureatul în toamnã ºi acum spune cã meseria ei este de mãmicã. Alþii cred cã ºansa

venit ºi bursã, dar doar ca sã îmi semnez carnetul de ºomer. Mi-aº putea deschide un restaurant ºi cred cã e de viitor. Cã azi, în România, dacã nu ai o afacere, nu poþi sã trãieºti cum þi-ai dori”, a declarat un alt tânãr absolvent de liceu. ªi dacã nu viseazã la o afacere proprie,

tinerii din ziua azi mãcar cred cã s-ar putea angaja, însã, ºcoala nu i-a pregãtit pentru ce ar trebui sã facã. „Nu am gãsit nimic din ceea ce mi-aº fi dorit. Sunt calificatã ca asistent medical, dar la bursã nu a fost nimic în sensul acesta. Numai barman, ospãtar, asta e la putere. Rãmân la ºomaj momentan, pânã îmi gãsesc”, a mãrturisit o altã tânãrã, în timp ce un proaspãt absolvent recunoaºte cã ºcoala pe care a fãcut-o nu îl ajutã cu nimic. „ Cãutam ospãtar ceva, dar angajatorii de aici cautã mai mult fete. Am calificare cã am fãcut practicã la hotel ºi am terminat liceul economic. Sunt mulþi care cautã de lucru, care au ºi calificare mai bunã ca mine ºi care au ºi experienþã, cã au mai lucrat, eu am doar liceul ºi nu am experienþã”, spune resemnat tânãrul care a debu-

PSD Hunedoara voteazã cu Dragnea

rganizaþia Judeþeanã O Hunedoara a Par-

tidului Social Democrat ºi-a anunþat susþinerea pentru preºedintele interimar al formaþiunii, la scrutinul intern ce va avea loc peste circa douã sãptãmâni. Anunþul a fost fãcut de preºedintele PSD Hunedoara, Laurenþiu Nistor, iar decizia a fost luatã cu unanimitate de voturi în urma ºedinþei a Comitetul Executiv Judeþean pe data de 25 septembrie a .c. Preºedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea,

ºi-a lansat candidatura la ºefia partidului, ieri, la Conferinþa Extraordinarã a Organizaþiei Judeþene Teleorman, fiind în acest moment susþinut de cel puþin 26 de filiale din þarã. Pânã în acest moment, contracandidatul sãu este senatorul Daniel Savu, dupa retragerile lui Robert Negoiþã ºi ªerban Nicolae. Mai bine de jumãtate dintre organizaþiile judeþene au ºi emis un document oficial în cadrul ºedinþelor interne prin care, pe lângã susþinere, îi cer lui Dragnea sã candideze la ºefia PSD. Maximilian GÂNJU

Cronica Vãii Jiului COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138

E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro

Telefon: 0374.906.687

SC ACOMIN SA Deva ANGAJEAZÃ:

z

muncã, dar asta este ºi problema învãþãmântului, pentru cã, în ziua de azi, foarte mulþi tineri au calificãri ce nu se cer pe piaþa muncii ºi cred cã ar trebui puþin schimbatã un pic programa ºcolarã”, a explicat Judith Babþan, ºefa ALOFM Petroºani. Cã ºcoala ºi programele rãmân la fel, nici nu mai este o noutate, iar asta se vede în numãrul mare de tineri ºomeri, care au stat ºi la bursa din septembrie pe margine. Aºteaptã sã îi cheme sã îºi vizeze carnetul de ºomer, sã li se ofere ceva ºi mãcar un curs de calificare, ca sã îºi gãseascã un job. Diana MITRACHE

Complex Turistic ALPINA CASI Pãltiniº - judeþul Sibiu ANGAJEAZÃ OSPÃTARI, CAMERISTÃ (PENTRU CURÃÞENIE), BUCÃTAR ªI AJUTOR DE BUCÃTAR. Se oferã cazare, masã ºi salariu. Programul este flexibil. Se agreeazã ºi varianta lucrezi 8 zile ºi 7 zile ai liber. Pentru cei din alte judeþe se negociazã, pe lângã masã ºi cazare, programul de lucru. Informaþii: 0725.433.405 sau 0741.655.575.

compactor, excavator, buldozer). ingineri constructori specialitatea civile, infrastructura rutierã. Oferim salarii motivante, cazare, diurna, transport la domiciliu.

CV-urile pot fi depuse pânã în data de 15 Octombrie la sediul din Deva, str. Ulpia, nr. 15, sau pot fi trimise prin email la adresa: marius.vulcan@quasar.ro sau prin fax la nr. 0254.218.151 tel: 0254.215.770.

Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352

Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com

z

tat în viaþã ca ºomer ºi va primi o sumã modicã timp de 6 luni, timp în care va mai fi chemat sã îºi vizeze carnetul de ºomer. Nu au mai nimic dupã ºcoalã ºi, chiar dacã au vrut sã reuºeascã, la prima lor întâlnire cu piaþa muncii au eºuat. „Pentru azi avem 155 de locuri de muncã. Oferta cuprinde de la munci necalificate pânã la munci calificate, mai puþin pentru absolvenþii de studii superioare. Avem locuri de muncã în: confecþii, construcþii, în industria forestierã, barman, ospãtar, confecþioner. Din pãcate, majoritatea are meserii cu care nu îºi pot gãsi locuri de

z muncitori necalificaþi z dulgheri; z mecanici utilaje ( buldoexcavator,

Director:

z

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

z Diana MITRACHE Desktop publishing: Materialele marcate Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) “Promovare” reprezintã z Maximilian G ÂNJU Marketing & Publicitate: (madm3xi@yahoo.com) PUBLICITATE Mirabela MOISIU z Monika BACIU Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Genu TUÞU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu

Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor

Actualitate 3

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

La CEH încã un director, încã o comisie pe bani mulþi e sãptãmâna trecutã, în mod oficial, Complexul Energetic Hunedoara are un nou dorector general. Emil Floruþ este D pensionar ºi a lucrat în cadrul MAI, iar joia trecutã s-a limitat la a remite un simplu comunicat de presã prin care a anunþat minerii Vãii Jiului, ca ºi energeticienii hunedoreni, cã s-a întâlnit cu mai mulþi factori din zonã, ca sã afle problemele acestui colos industrial în colaps. „Dacã vrei sã înfãptuieºti ceva, numeºte un om, dacã vrei sã nu se facã nimic, numeºte o comisie!” La CEH a fost numit politic un om, Emil Floruþ, pe care l-au vãzut doar câþiva apropiaþi din cadrul de conducere al colosului hunedorean, dar acesta a numit o comisie (a câta oare?), care sã IDENTIFICE PROBLEMELE CU CARE SE CONFRUNTÃ CEH!!!! Oare ce au fãcut pânã acum consilierii personali ai directorului general, Jujan, Melczer ºi cine or mai fi ei, care

câºtigã zeci de mii de lei ca sã dea sfaturi? Directorul general al CEH are, paradoxal, consilieri personali care pânã mai ieri erau manageri, dar care în activitatea lor nu au fãcut decât sã aducã în pragul falimentului firmele pe care le-au manageriat. Minerii poate ar fi interesaþi sã afle activitatea consilierilor personali, iar poate directorul Floruþ chiar le-o va prezenta într-o viitoare conferinþã de presã, sau chiar printr-un comunicat de presã. Asta în cazul în care ar avea ce

prezenta... Este strigãtor la cer cã ei, plãtiþi regeºte de stat, încã identificã probleme, iar consilierii pe care îi are pe lângã el, la fel de bine plãtiþi, cã doar unii dintre ei au renunþat „oficial” la afacerile proprii, încã nu ºtiu ce trebuie fãcut. E bine, însã, cã sunt lãsaþi sã ia banii, în timp ce minerii se descurcã sub pãmânt cu improvizaþii. Minerii de la minele viabile au un nou ºef ºi, chiar dacã nu l-au vãzut niciodatã, ei aflã acum, prin intermediul unui comunicat de presã, cã acesta va

La Urgenþã, ca la vamã

T

ãrgi încolonate ca la vamã ºi zeci de persoane care se calcã în picioare. Aºa se prezintã de multe ori situaþia de la serviciul de Urgenþã al Spitalului din Petroºani.

Unitatea de primiriurgenþe a spitalului din Petroºani se confruntã cu sute de cazuri zilnic. De multe ori, sute de pacienþi aºteaptã zeci de minute pânã sã fie preluaþi de personalul medical. La sfârºitul sãptãmânii trecute, în unitatea de primiriurgenþe a SUP s-a format o adevãratã coloanã. Nu mai puþin de patru tãrgi, fiecare cu câte un bolnav ºi alþi zeci de pacienþi

elabora, la rândul sãu, un plan de reorganizare. Nici nu se mai ºtie de câte ori s-a încercat asta, însã, aºa cum reiese din comunicatul remis presei, Emil Floruþ are intenþia

de a face treabã. „Întreaga echipã managerialã a societãþii lucreazã la elaborarea unui plan de restructurare organiza-

þionalã, funcþionalã ºi de dezvoltare care va fiprezentat Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici ºi Mijlocii ºi alMediului de Afaceri. Documentul urmeazã a fie susþinut în data de 24 octombrie la Bruxelles ºi vizeazã mãsuri de relansare a S. CEH-SA prin creºterea eficienþei, asigurarea securitãþii locurilor de muncã,diversificarea activitãþii ºi introducerea elementelor de progres tehnologic”, se aratã în comunicatul remis presei. Mai mult, cei care sunt acum pe scaunul managerial spun cã

Bolnavi din cauza mizeriei

P

otrivit medicilor specialiºti, cel puþin din punct de vedere epidemiologic, starea de sãnãtate a multor locuitori din Valea Jiului este precarã. aºteptau sã fie consultaþi de medici. Cadrele medicale se confruntã zilnic cu un aflux de pacienþi care de multe ori le depãºeºte puterea. Aºa se face cã oamenii nu pot face altceva decât sã aºtepte pânã le vine rândul. “Suntem puþini, unii sunt în concediu, alþii sunt plecaþi. Avem ture ºi cu câte 200 de pacienþi”, spune un angajat al UPU-SMURD Petroºani. Pacienþii trebuie sã respecte codurile de

urgenþe, astfel prioritare sunt cele care reprezintã cazuri medicale deosebite. Sute de pacienþi se prezintã, zilnic, la unitatea de primiriurgenþe, iar afecþiunile sunt dintre cele mai diverse. Unii apeleazã la serviciile medicilor urgentiºti chiar ºi pentru probleme care pot fi tratate în ambulatoriu, în timp ce alte cazuri sunt dintre cele mai grave. De multe ori personalul medical este copleºit de avalanºa de pacienþi. Monika BACIU

Cu o medie mai mare decât în alte regiuni ale judeþului, în zonã sunt înregistrate cele mai multe cazuri de pacienþi cu bolile transmisibile, cum ar fi boala diareicã, dizenteria sau hepatita de tip A cu transmitere fecal-oralã. Valea Jiului a avut mai tot timpul probleme, în regiune, înainte de 1989, s-a dezvoltat ºi un focar teribil de febrã tifoidã. Situaþia s-a schimbat faþã de acea perioadã în care localnicii primeau apã cu raþia ºi nu aveau acces la multe produse de igienã. Astãzi, pentru focarele numeroase de hepatitã ori alte boli

lucreazã sã creeze ºi o societate al cãrui obiect de activitate sã fie transportul ºi distribuþia agentului termic, în parteneriat cu administraþia publicã localã. Asta deºi niciun primar nu a agreat ideea. „Aceastã formã de organizare va permite accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea reþelelor de transport ºi distribuþie a agentului termic, demers pentru care CEH-SA este pregãtitã sã ofere întreg sprijin logistic ºi de know-how”, mai spune comunicatul. Diana MITRACHE

cauzate de mizerie nu se mai poate da vina pe lipsa utilitãþilor sau pe alþi factori. Toate aceste probleme de sãnãtate ar putea fi uºor combãtute spun specialiºtii dacã s-ar respecta condiþiile minime de igienã. Maximilian GÂNJU

4 Actualitate

Urs captiv într-un gard de sârmã U

n perimetru din zona Balomir din Lupeni a fost închis de jandarmii montani de la Postul din Straja, dupã ce au fost alertaþi de un localnic cã un urs se zbate, cel mai probabil, dupã ce s-a prins într-o capcanã pusã de braconieri. Animalul s-a încurcat într-un gard de sârmã dupã ce a coborât la livezile localnicilor. Ursul a fost zãrit de un gospodar din cãtunul ce aparþine de municipiul Vulcan, omul fiind alarmat de câini

care au simþit animalul ºi se agitau continuu. Când a mers sã vadã despre ce este vorba a dat de ursul care era

Cu amenzi sau fãrã, Maleia este tot murdarã

A

cþiunile repetate de ecologizare a pârâului care traverseazã centrul municipiului Petroºani par a fi în zadar.

La doar câteva zile dupã ce albia curãþatã de toate deºeurile menajere, pârâul redevine groapã de gunoi. Zdrenþele, resturile menajere ºi în special sticlele de plastic sufocã

Ursul a coborât dupã hranã, s-a speriat de lãtratul câinilor care l-au simþit ºi s-a încurcat în sârma gardului. Potrivit purtãtorului de cuvânt al IJJ Hunedoara, Andrada Pop, jandarmii au asigurat zona pentru ca oamenii sã nu ajungã în apropierea animalului sãlbatic unde ar fi fost în pericol ºi au chemat un medic veterinar care a tranchilizat ursul, pentru a putea fi eliberat. În mai toate cãtunele s-a semnalat prezenþa urºilor, animalele coborând dupã hranã pentru cã în habitatul lor nu o mai gãsesc cu uºurinþã. O vinã o au culegãtorii de fructe de pãdure , iar la mijlocul acestei luni ºi locuitorii cãtunelor dintre Meriºor ºi Dealu Babii au semnalat faptul cã în aºezãrile lor ºi-au fãcut

încurcat în gardul de sârmã al grãdinii ºi speriat a cerut ajutor autoritãþilor. Localnicul a crezut cã ursul s-a prins în vreo capcanã mai ales cã ºtia cã prin zonã au mai fost braconieri. „Mai vin braconieri ºi pun capcane, cautã cãpriori dar se prind ºi alte animale. Au mai fost cazuri în care am

gãsit urºi prinºi în laþ. Acum vreo patru ani a mai fost tot un urs prins într-un laþ fãcut din sârmã”, spune un localnic. Imediat în zonã au ajuns jandarmii montani din cadrul Postului Straja ºi dupã ce au reuºit sã se apropie de zona în care era animalul, au constatat cã nu este vorba de o capcanã a braconierilor.

Maleia, iar principalii vinovaþi sunt mulþi dintre localnicii care locuiesc în amonte ºi îºi deverseazã gunoaiele direct în apã. Nici mãcar amenzile aplicate de cãtre edilii locali nu i-au dezbãrat pe unii de bineînrãdãcinatul obicei.

Mizeazã pe turism

M. GÂNJU

C

astelul din Carpaþi, “clãdit”, din nou la Vulcan. Autoritãþile locale de la Vulcan organizeazã în aceastã sãptãmânã cea de-a treia ediþie a evenimentului Castelul din Carpaþi. Acþiunile vor avea loc în staþiunea montanã Pasul Vâlcan ºi vor cuprinde un concurs marathon, concurs de biciclete, dar ºi demonstraþii extreme. ‘Pasul Vâlcan defineºte o zonã istoricã, turisticã pe care o dezvoltãm într-un proiect de turism inspirat ºi de Jules Verne care a gãsit aici Castelul din Carpaþi ºi l-a transpus într-una din faimoasele sale cãrþi”, spun reprezentanþii Primpriei

Actualitate 5

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

Vulcan. Ziua Internaþionalã a Turismului stã sub semnul competiþiilor în aer liber la Vulcan ºi asta datoritã eforturilor municipalitãþii care organizeazã în acest an cea de-a treia ediþie a Castelului din Carpaþi. Pentru a prinde contur, proiectul Castelului din Carpaþi, Pasul

simþitã prezenþa urºii ºi ar putea fi în pericol. Chiar ºi edilii din Bãniþa au primit informaþii de la oameni. „Am aflat de la localnici cã au fost ceva probleme în zonele limitrofe, între Meriºor ºi Dealu Babii. Oamenii au semnalat prezenþa urºilor dar, deocamdatã, nu am avut incidente. Nu au fost atacuri asupra animalelor sau oamenilor”, a declara Ioan Marc, viceprimarul comunei Bãniþa. Oamenii mai spun ºi cã au vãzut cã urºii coboarã tot mai des în zona locuitã ºi se tem sã nu ajungã în situaþia de a se confrunta cu problemele de la Petroºani. La începutul acestei luni un alt urs a fost împuºcat, dupã ce a ucis mai multe animale ºi a intrat chiar ºi în casele gospodarilor. Maximilian GÂNJU Vâlcan trebuie sã se uneascã cu Straja. La acest moment s-a realizat doar telegondola din Pasul Vâlcan, o pârtie pentru începãtori, iar administraþia localã a scos la licitaþie mai multe parcele de teren pe

Ziua Munþilor Carpaþi marcatã la poalele Parângului

S

âmbãtã a fost Ziua Mondialã a Munþilor Carpaþi ºi momentul a fost marcat la finele sãptãmânii cu elevii din licee. Organizaþia Pro Parâng a vrut sã le arate în imagini ce înseamnã o drumeþie în acest loc ºi sã îi facã sã devinã pasionaþi ai excursiilor pe munþi. Ziua Munþilor Carpaþi se desfãºoarã mereu sub îndemnul de a fi generoºi cu natura. Parângul, muntele ce poate fi vãzut din

Petroºani, este o parte a Munþilor Carpaþi ºi, pentru cã în 26 septembrie a fost celebratã Ziua Mondialã a Munþilor Carpaþi, tinerii de liceu au fost invitaþi sã ia parte la un eveniment inedit. O parte dintre ei au realizat, în urma unor drumeþii, mai multe imagini din zona de munte ºi acum le-au prezentat filmuleþul ºi colegilor lor, cu îndemnul de a face miºcare. „Cred cã este important ca noi, locuitorii acestui loc, sã cunoaºtem câte ceva despre Parâng. Mie îmi

place sã vãd peisaje ºi sã vãd cã acolo sus toþi oamenii sunt uniþi ºi toþi sunt turiºti”, spune una tintre tinerele care a participat la drumeþia în urma cãreia a fost realizat filmul documentar în imagini, film cu care s-au delectat toþi liceenii

nu se teamã de vreme, indiferent cât de cald sau frig este pe munte.

din Petroºani. Asociaþia Pro Parâng este cea care a iniþiat, în parteneriat cu Primãria Petroºani, acest eveniment ºi tinerii au fost încurajaþi sã devinã turiºti bine pregãtiþi, pentru cã au aflat câte ceva despre cum trebuie sã fie mai exact un turist, care sã

„Ne-am gândit ºi noi sã marcãm aceastã zi, mai ales cã noi trãim într-o zonã preponderent muntoasã ºi am încercat sã prezentãm într-un filmuleþ imagini foto realizate în expediþiile noastre în diferite zone din Munþii Carpaþi”, a precizat Cristian Þopescu, vicepreºedin-

Parc nou pentru Spitalul din Petroºani pitalul de Urgenþã din Petroºani va avea un nou parc pentru relaxarea bolnavilor. S Pentru cã vremea este propice, administraþia localã a plantat sâmbãtã mai multe specii de arbori, pentru ca, pânã în primãvarã, parcul sã poatã fi amenajat în totalitate.

care urmeazã sã fie ridicate cabane. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, sperã cã programul activitãþilor dedicate Zilei Internaþionale a Turismului ºi promovãrii proiectului „Castelul din Carpaþi” va atrage cât mai mulþi turiºti, atât din municipiul Vulcan ºi localitãþile limitrofe, cât ºi din alte colþuri ale þãrii ºi chiar de peste hotare. Monika BACIU

Parcul vechi va fi distrus ºi pe acel loc se va construi o nouã aripã a spitalului, un bloc operator, ce va face legãturã cu sala de urgenþe a unitãþii medicale.

Ziua de sâmbãtã a fost numai bunã pentru ca administraþia din Petroºani sã gãseascã oportunitatea de a planta mai mulþi arbori ºi arbuºti ornamentali în zona ce va fi destinatã relaxãrii la Spitalul de Urgenþã din Petroºani. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost acolo ºi chiar a dat o mânã de ajutor celor care au reuºit sã planteze zeci de copaci, într-un ansamblu ornamental, care deocamdatã se contureazã timid doar. „Este o

nouã acþiune de plantat de pomi, pentru cã este ºi sezonul lor, însã, ne concentrãm foarte mult pe zona aceasta de la spital, pentru cã vom reloca parcul de aici. Acolo va fi construit un nou corp pentru spitalul de urgenþã ºi vom amenaja o suprafaþã echivalentã de spaþiu verde. Vom planta aproximativ 100 de pomi azi. Cea mai mare parte ajung aici ºi sunt tei, tei americani, castani, ori chiar cireºi”, a declarat Tiberiu

Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Spitalul de Urgenþã din Petroºani se aflã în reabilitare ºi pânã acum au fost alocaþi aproximativ 7 milioane de lei. Banii au intrat în anveloparea clãdirii, montarea geamurilor termopan, dar ºi în aparaturã. Contrucþia corpului nou va începe în vechea locaþie a parcului în acest an, când, cel mai probabil, va fi sãpatã fundaþia. Diana MITRACHE

tele Asociaþiei Pro Parâng, organizatorul evenimentului de la poalele Parângului. Munþii Carpaþi reprezintã un lanþ muntos care aparþine marelui sistem muntos central al Europei, cu o lungime de 1.500 de km ºi se întind pe teritoriul Austriei, Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Ucrainei, Romaniei ºi Serbiei. Munþii Carpaþi sunt cel de-al doilea lanþ muntos din Europa, iar cel mai

înalt vârf din lanþul carpatic din Romania este Vârful Moldoveanu de 2.544 m, situat în Munþii Fãgãraº. Romania deþine 40% din lanþul carpatic, ceea ce înseamnã cã o aproape o treime din suprafaþa þãrii noastre este ocupatã de Munþii Carpaþi. Se estimeazã cã aproximativ 2 milioane de români trãiesc, în prezent, în zona montanã în aproximativ 745 de localitatãþi. Diana MITRACHE

Premie Teatrul

6 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

ANAF trebuia sã confiºte 310 milioane de euro, nu s-a întâmplat nimic în ultimele opt luni

S

uma care ar trebui sã fie confiscatã de ANAF în urma hotãrârilor definitive pronunþate în dosarele instrumentate de DNA se ridicã la 310 milioane de euro, însã în ultimele opt luni nu s-a fãcut nimic pentru recuperarea acestor bani, susþine procurorul ºef al DNA, Laura Codruþa Kovesi. "Nu DNA este instituþia care trebuie sã confiºte efectiv banii. Noi, atunci când facem o investigaþie, obligaþia noastrã este sã identificãm banii ºi bunurile, dupã care sã le sechestrãm. Practic, le punem într-o tavã, dupã care oferim tava ANAF-ului, Ministerului Finanþelor, atunci când hotãrârea judecãtoreascã rãmâne definitivã, iar ANAF-ul trebuie sã execute efectiv aceste hotãrâri de condamnare. Am semnalat la începutul anului cã, doar în dosarele DNA, suma care trebuie confiscatã efectiv de stat este de 310 milioane de euro. (...) Aceastã sumã ar putea duce la dublarea salariilor medicilor dacã ea ar fi recuperatã efectiv. Noi,

ca procurori, am indisponibilizat bunurile ºi valorile, ei trebuie doar sã le execute. Nu s-a întâmplat nimic în aceste opt luni ºi mã întreb dacã procedura care se aplicã persoanelor fizice care nu-ºi plãtesc taxele sau impozitele nu poate fi aplicatã ºi acestor persoane condamnate definitiv", a declarat Kovesi, la Digi 24. În opinia ºefei DNÃ, instituþiile abilitate nu au dat niciun semn cã intenþioneazã sã recupereze

prejudiciile, în ciuda efortului depus de procurori ºi judecãtori în acest sens. Pe de altã parte, ANAF precizeazã într-un comunicat de presã cã valoarea prejudiciilor ce provin din dosare instrumentate de DNA pentru care au fost comunicate sentinþe judecãtoreºti în 2014 este de 150 milioane de euro, nu de 300 milioane de euro, ºi este profund incorect cã Agenþia Naþionalã de Administrare Fiscalã sã fie indicatã ca unic responsabil pentru gradul scãzut de recuperare a prejudiciilor. Mai mult, ANAF precizeazã cã din valoarea totalã a prejudiciilor, de 150 de milioane de euro, 53,6% sunt nerecuperabile.

Inscop: Majoritatea românilor cred cã pedepsele pentru viol sunt prea blânde ºi ar trebui mãrite

ajoritatea românilor, în M procent de 81,5%,

cred cã pedepsele pentru viol sunt prea blânde ºi ar trebui mãrite, conform unui barometru InscopAdevãrul despre România realizat în perioada 10 - 15 septembrie. Potrivit sondajului transmis AGERPRES, 95,4% dintre români declarã cã au auzit despre cazul violului de la Vaslui, 3,6% au rãspuns cã nu, în timp ce 1% nu ºtiu sau nu rãspund la aceastã întrebare. Totodatã, 65,6% dintre cei chestionaþi considerã cã vina pentru acel caz de viol aparþine în exclusivitate celor ºapte tineri condamnaþi,

Cum ajunge România în presã britanicã: Cu Guþã care ºi-a bãtut iubita gravidã la TV

omânia apare în presã britanicã într-un unghi deloc favorabil, reprezentatã de... cântãreþul de manele Nicolae Guþã. Acesta nu R este menþionat pentru... valoarea sa artisticã, ci dupã ce ºi-a bãtut iubita gravidã în timpul unei emisiuni de televiziune transmise în direct. <Acesta este momentul în care “regele muzicii þigãneºti” din România ºi-a atacat iubita însãrcinatã în timpul unei emisiuni în direct, dupã ce a descoperit cã se culcase cu fiul sãu vitreg", se aratã în deschiderea unui articol publicat de Daily Mail, bine împãnat cu imagini din timpul emisiunii transmise la postul Antena1. Cântãreþul milionar, care este privit ca o legendã în þara sa, a fost ºocat când a aflat de întreaga afacere, dezvãluitã în timpul show-ului de televiziune, scrie autorul articolului. Acesta mai relateazã cã despre Guþã se spune cã ar avea 10 copii fãcuþi cu 5 femei diferite. În emisiune, el a apãrut alãturi de Iulia, iubita sa, Narcisa, fosta partenera, ºi de fiul ei Nicu. Atmosfera de familie s-a risipit dupã ce Nicu a dezvãluit cã Iulia ar fi dansat lasciv pentru el. Nicolae Guþã s-a înfuriat, a sãrit din scaun, ºi-a luat iubitã de pãr ºi a atacat-o în timp ce camerele de filmat transmiteau în direct. Femeia a fost trântitã în genunchi, dupã care a fost luatã la palme, relateazã jurnalistul britanic, prezen-

tând imagini din timpul incidentului. Pânã la urmã a intervenit un bodyguard care a oprit scandalul. Nicolae Guþã l-a întrebat mânios pe fiul sãu vitreg dacã a avut o aventurã cu iubita sa, iar acesta a rãspuns afirmativ, ceea ce l-a scos din minþi pe cântãreþul de manele, care a început sã o înjure ºi sã o loveascã pe femeie. Nicu i-a reamintit lui Guþã cã ºi el a înºelat-o pe mama lui. "Iulia m-a plãcut, mi-a spus sã trec pe la ea ºi asta a fost. Ce pot sã spun?", a pus el paie pe foc. Asta s-ar fi întâmplat când Guta, în vârstã de 47 de ani, trãia cu fosta lui

iubitã, Flori, care era gravidã cu al 11-lea lui copil. Relaþia cu ea s-a încheiat în momentul în care el a întâlnit-o pe Iulia, cu care a filmat un video sexi care a fost fãcut public. Flori ar fi fãcut avort, iar Nicolae Guþã a fost devastat, se mai arãta în articolul publicat de Daily Mail. Întreaga afacere sordidã a fãcut astfel deliciul britanicilor care rãsfoiesc tabloidul Daily Mail, care avea în 2014 un tiraj mediu de 1,7 milioane de exemplare, la care se adãugã alte milioane de cititori online. (ziare.com)

SRI ne avertizeazã: Atenþie la datele personale postate pe reþelele de socializare!

S

24,5% spun cã vina aparþine ºi celor ºapte agresori, ºi victimei iar 2,2% declarã cã vina aparþine victimei. Procentul non-rãspunsurilor este de 7,8%. Sondajul Inscop relevã cã 81,5% dintre români cred cã pedepsele pentru viol sunt prea blânde ºi ar trebui mãrite, 12,1% cred cã pedepsele care se dau sunt corecte, iar 1,5% dintre români considerã cã acestea sunt prea aspre ºi ar trebui diminuate, iar 4,9% nu ºtiu sau nu

erviciul Român de Informaþii (SRI) transmite un avertisment tuturor celor care posteazã date personale pe reþelele de socializare, subliniind faptul cã, oricât de rãspund la aceastã între- bine ar fi protejate, ele pot fi folosite de bare. Sondajul a fost persoane rãu intenþionate. realizat pe un eºantion de 1.085 persoane ºi este reprezentativ pentru populaþia României de 18 ani ºi peste 18 ani. Eroarea maximã admisã a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folositã a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenþilor.

"Date personale pe reþele sociale? Având în vedere cã reþelele sociale se bazeazã pe comunicare ºi conexiuni, utilizatorii acestora sunt adesea încurajaþi/ tentaþi sã posteze informaþii cu caracter personal. În acest demers, ei nu iau în calcul întotdeauna importantã ºi tipul de informaþie pe care o posteazã în spaþiul virtual ºi nici consecinþele care pot surveni. Aceste infor-

maþii pot fi folosite de persoane rãu intenþionate, care utilizeazã mediul virtual în scopuri ilicite (acces la date personale sau cu caracter financiar)", este avertismentul postat sâmbãtã pe pagina de Facebook a SRI. România este clasatã în lume pe locul ºase, ca numãr de IT-ist pe cap de locuitor, este clasatã pe locul ºapte ca numãr de hackeri ºi numãrul doi, în

lume, dupã China ºi înainte de Rusia ºi SUA, pentru periculozitatea hackerilor. Pe de altã parte, România are ºi cea mai bunã poliþie din Europa de luptã împotriva criminalitãþii informatice, potrivit unor date statistice. Totuºi, cifrele privind siguranþa reþelelor informatice în România sunt îngrijorãtoare, în condiþiile în care doi din zece romani utilizatori de Internet au deja un virus de tip troian în computer care "va fi activat la momentul potrivit, de cãtre un stat, de cãtre o corporaþie".

Actualitate 7

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

Arome de toamnã, în comunitatea maghiarã din Lupeni

M

âncare româneascã îmbinatã cu cea maghiarã, muzicã ºi distracþie.

Acesta a fost cuvântul de ordine la Lupeni, unde cei din comunitatea maghiarã au organizat pentru al XIII-lea an consecutiv tradiþionalul Bal al Strugurilor. Au fost pregãtite sute de porþii de mâncare pentru toate gusturile. “La balul de anul acesta, meniul este mai deosebit pentru cã am fãcut ciorbã de zarvat, iar felul doi este o mâncare româneascã, ostropel cu carne de porc ºi pireu de cartofi ºi la felul trei avem sarmale. Avem în jur de 200 de oaspeþi din Vulcan, Uricani, Petroºani. Au venit de peste tot din Valea Jiului”, a declarat Amalia Antal, organizator.

Cei care au deschis festivitãþile au fost elevii ªcolii generale numãrul 1 din Lupeni care au susþinut un concert cu þitere. “Este cea de-a XIII-a ediþie a Zilelor Culturale Maghiare din Valea Jiului. Acþiunile au început încã de sãptãmâna trecutã. Acum este Balul Strugurilor, deja este o tradiþie, în fiecare an organizãm acest eveniment, acum balul va fi deschis cu un spectacol susþinut de elevii de la ºcoala generalã 1 cu un concert de þiterã, instrumente care au ajuns la noi abia

Prima secþie de þiterã din Valea Jiului

Î

nvaþã sã cânte la þiterã. Este vorba de copiii din Lupeni care sunt aºteptaþi sã înveþe sã foloseascã un instrument muzical strãvechi. La Lupeni a fost înfiinþatã prima secþie de þiterã, aici fiind deja câþiva cursanþi. “În urmã cu aproximativ douã sãptãmâni am primit mai multe þitere din Ungaria, iar câþiva copii deja au învãþat sã cânte la ele”, ne spune Amalia Antal, reprezentant UDMR. Primii învãþãcei deja au debu-

acum o sãptãmânã”, a mai spus sursa citatã. Balul strugurilor în comunitatea maghiarã este un eveniment devenit tradiþie, iar David Benedekfi ne explicã pentru ce se organizeazã anual acest eveniment. În ajutorul celor de la UDMR au venit cei de la Mina Lupeni care le-au pus la dispoziþie sala, dar ºi sindicatul Muntele. “Din nou organizãm Balul Strugurilor, iar pentru noi este o tradiþie pentru cã aici sunt maghiari

tat în cadrul unui spectacol organizat de comunitatea maghiarã din Lupeni. Þitera este un instrument muzical cu coarde ciupite. De origine foarte veche, fiind intrebuinþatã de Eschil la spectacolele tragice din Grecia Anticã, þitera este astãzi popularã în Europa, Asia ºi Africa. Un instrument din aceastã familie a fost inventat în Austria ºi sudul Germaniei în secolul al XIX-lea. Are patru sau cinci coarde pentru melodie deasupra

din toate zonele þãrii ºi aici pentru toþi este balul strugurilor. ªi locuitori români sunt aici, nu doar maghiari, interesant este cã au venit ºi o parte din consilierii locali care au petrecut alãturi de noi. Orice maghiar trebuie sã fie mândru dacã comunitatea din care face parte organizeazã în fiecare an evenimentele specifice ºi se distreazã aici. Este foarte bine când ne întâlnim ºi mai glumim împreunã”, a spus David Benedekfi, organizator. Acest festival are loc peste tot în Ardeal ºi în Ungaria, este, în primul rând, o tradiþie maghiarã. Monika BACIU

unei suprafeþe cu taste ºi 30-40 de coarde de acompaniament deasupra cutiei de rezonanþã cu rozetã. Monika BACIU foto

Zeci de ONG-uri cer Ministerului Educaþiei elaborarea unui plan strategic pentru educaþie sexualã

Z

eci de organizaþii neguvernamentale cer Ministerului Educaþiei sã elaboreze un plan strategic pentru educaþie sexualã. Organizaþiile neguvernamentale semnaleazã situaþia criticã din România în care tinerii din învãþãmântul preuniversitar continuã sã fie privaþi de informaþii legate de educaþia sexualã ºi solicitã Ministerului Educaþiei, Institututului pentru ªtiinþele Educaþiei, Ministerului Sãnãtãþii ºi Ministerului Tineretului ºi Sportului elaborarea unui plan strategic pentru educaþie sexualã, care sã fie inclusã în curriculum-ul naþional obligatoriu ºi care sã fie accesibilã

tuturor elevilor. "Trãim într-o societate în care se transmit masiv informaþii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce þin de responsabilitate, înþelegerea funcþionãrii propriului corp ºi respectul în relaþiile intime. Statul român, prin educaþia pe care o oferã generaþiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul ºi egalitatea între femei ºi bãrbaþi, acceptarea diversitãþii ºi cunoaºterea despre afecþiune ºi sexualitate, care sã-i facã pe copii ºi tineri sã se înþeleagã pe sine ºi pe cei din jur", se aratã în apelul public iniþiat de Coaliþia pentru Egalitate de Gen, susþinut în total de 67 de organizaþii.

Asociaþia pentru educaþie ºi pregãtire profesionalã Petroºani cu sediul în Petroºani, la Casa de Culturã a Sindicatelor organizeazã cursuri de Noþiuni Fundamentale de Igienã.

RELAÞII LA TELEFON: 0722448428 vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã

CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - Fleicã porc - Pulpã porc fãrã os - Carne tocatã - Cotlet porc cu os - Cotlet porc fãrã os - Ceafã porc fãrã os - Ceafã porc cu os - Costiþã porc cu os - Ciolane porc - Slãninã crudã

- 9.80 lei - 12.50 lei - 14.30 lei - 12.80 lei - 13.80 lei -18.50 lei - 18.50 lei - 13.80 lei - 9.80 lei - 5,00 lei - 3,90 lei

NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311

SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ!

8 Sport

Cronica Vãii Jiului | Luni, 28 Septembrie 2015

Henþ cu mâna

ANALIZA DE LUNI Exista în anii `80 un complex comercial în centrul Petroºaniului numit „Jiul”. Fãrã alte-cele adãugiri în limba englezã. Sus, undeva pe la etajul 3, lunea pe la

P O V E ª T I L E

prânz se întâlneau analiºtii ºi chibiþii fotbalului de-atunci, la o bere de Haþeg, cu drojdia pe fundul sticlei verzi, uneori cu gustul uleiului rânced de floarea soarelui sau

la un „Ci-Co”, ori vreo j` de zeci de mici cu muºtar autohton. Veneau, mai ales, ceilalþi divizionari, în afara marii echipe Jiul, care juca în „A”. Erau toate lucrurile întoarse pe faþã ºi pe dos, se reluau fazele într-un ecran invizibil, se fãceau ºi se desfãceau echipe.

Nu apãruserã piþipoancele de presã, erau chiar gazetari de soi – Ion Vulpe, Mircea Bujorescu, Ion Alexandru Tãtar – care chiar stãpâneau fenomenul ºi limba românã. Cu sau fãrã patimi, fotbalul Vãii Jiului era întors pe toate feþele, împreunã cu

protagoniºtii de duminica, conducãtori, antrenori, uneori jucãtori. Era analiza de luni, de la „Jiul”, acea luni care era ca o reprizã în prelungiri. Cu bere cu drojdie ºi mici cu muºtar.

S La 25 de ani de la debutul la Jiul, în Divizia „A” P Damian Militaru rãmâne un O R baºkan al fotbalului! T Lisabona sau în poarta U turcilor de la Fenerbahce istanbul, chiar pe malurile L Bosforului! U I acã iubeºti

“D

fotbalul, joci ºi în curtea ºcolii”

D

amian Militaru (nãscut pe 19 decembrie 1967 la Rm. Sãrat), rãmâne ultimul romantic pe care l-a avut Jiul Petroºani. Poate fi socotit un model, un idol pentru puºtii generaþiei pe care acum îi antreneazã cu multã pasiune la Jiul Petroºani. A jucat la cel mai înalt nivel, la liga Campionilor Europeni, dar cu aceeaºi pasiune ºi în ligile inferioare. Aºa cum a plecat de la Retezatul Haþeg în `90, ajungând la Jiul, unde a debutat în Divizia „A”, pe 12 august 1990, în partida „U” Cluj – Jiul 0-0. De-atunci a rãmas mereu cu inima alãturi de Jiul, indiferent dacã a jucat la

Nr. 8, tricoul îndrãgit de Militaru la Jiul Dinamo (1993-1994) sau Steaua (1994-1998) sau în zãri îndepãrtate, prin Rusia, la Shinik Iarosavl. Acum 25 de ani a venit la Jiul, revenirea producându-se acum 15 ani, în 2005. Primul meci în Divizia „A” ºi ultimul, cel cu numãrul 200, l-au gãsit la Jiul Petroºani.

27

goluri pentru barosani

Ajuns la Jiul în 1990, Damian Militaru „prinde” un sezon în „A”, apoi joacã

în „B” unde se maturizeazã, fiind luat de Dinamo în ediþia 1993-1994, unde prinde 25 de partide, cu 6 goluri marcate. Revine pentru o scurtã vreme la Jiul, dar este luat de Emeric Jenei la Steaua, unde va juca patru sezoane (1994-1998), marcând în campionat 21 goluri, în 138 meciuri jucate. În plus, rãmân memorabile meciurile din Cupa Campionilor Europeni, cu goluri celebre, precum cele marcate în poarta lui Preud`honme de la Benfica

Damian Militaru (în medalion) în primul sezon la Jiul

Damian Militaru spune cã atunci când juca fotbal, nu conta cã era pe marile stadioane ale Europei sau pe terenurile Diviziei „C”, când a avut câteva scurte momente la Inter Petrila, CS Vulcan sau Jiul IEELIF Craiova. „Dacã iubeºti fotbalul cu adevãrat, joci ºi în

rãbdare sã ajungã din nou echipa în Divizia „A”, a aºteptat la cifra 199 încã un an sã joace pentru meciul numãrul 200, ceea ce s-a ºi întâmplat pe 12 mai 2007, cu Steaua, când a ieºit definitiv din scenã, aplaudat de mii de spectatori la Petroºani. Avea aproape 40 de ani...

P

asiunea lui, cãtre copii

De vreo câþiva ani, Damian Militaru se ocupã cu mult entuziasm de grupele de copii sub 15 ani de la Jiul Petroºani. Spune cã nu e uºor sã lucrezi cu generaþii care au mentalitãþi diferite faþã de cei de acum 20-25 de ani, dar el rãmâne credincios pasiunii sale, fotbalul.

Militaru, într-unul din momentele sale de virtuozitate

curtea ºcolii”, spune Damian Militaru. ªi asta o zice un fotbalist care are 31 de meciuri în cupele europene, 4 titluri de campion al României, trei Cupe ale României ºi 3 Supercupe ale României! Are ºi câteva regrete în viaþã. Faptul cã în 1998 nu l-au lãsat cei de la Steaua sã plece la A.E.K. Atena, unde era dorit de antrenorul Dumitru Dumitriu, pentru ca un an mai târziu, conducerea Stelei în frunte cu Marcel Puºcaº sã renunþe la el. A revenit la Jiul, a avut

Crede cã pânã la urmã, aºa cum el a gãsit acum 25 de ani la Petroºani o generaþie de tineri talentaþi localnici, printre care Cãmãrãºan, Cristi Florescu, Cioabã, Ben. Popescu, Rico Cristea, Nelu Varga, Fl. Stoica, Lasconi, Ghiþan, Popoviciu, Ov. Dodu sau Mugurel Radu, va apãrea o generaþie care sã readucã Jiul într-un sistem divizionar naþional. Poate pânã în anul 2019, când Jiul va avea 100 de ani de existenþã.

Paginã realizatã de Genu TUÞU

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
CVJ Nr 952, luni 28 septembrie by Geza Szedlacsek - Issuu