Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 948
Cronica Vãii Jiului Marti, 22 Septembrie 2015
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Alcoolemia este confidenþialã
A
lcoolemia avutã de profesorul universitar Radu Sorin în momentul în care a distrus centrul de informare turisticã din Petroºani este confidenþialã. La mai bine de o lunã de la producerea accidentului în care a fost implicat Radu Sorin, alcoolemia este un subiect care nu poate fi dezvãluit. “În mod normal, alcoolemia este probã la dosar ºi a fost înaintatã Parchetului de pe lângã Judecãtoria Petroºani. Se efectueazã cercetãri în cauzã, iar Parchetul nu ne-a autorizat sã dãm informaþii”, a declarat Bogdan Niþu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Nici medicii legiºti nu sunt autorizaþi sã
comunice aceastã informaþie. “Nu avem voie sã dãm aceste informaþii. Sunt confidenþiale”, a declarat medicul Dan Mãrculescu, ºeful IML Hunedoara. Rezultatul înregistrat de aparatul etilotest imediat dupã ce Radu Sorin s-a rãsturnat cu maºina personalã a fost 0,73% acool în aerul expirat, valoarea fiind sub limita penalã. În data de 6 august, profesorul universitar Radu Sorin s-a rãsturnat cu maºina ºi a lovit Centrul de Informare Turisticã. Radu Sorin a declarat la scurt timp dupã producerea accidentului cã un alt autoturism care venea din stânga i-a tãiat calea ºi, pentru a-l evita, a tras de volan dreapta ºi din acest motiv s-a produs accidentul. Monika BACIU
Congresul Internaþional Balcanic Minier – BALKANMINE 2015
Mineritul în slujba dezvoltãrii durabile a lumii
U
niversitatea din Petroºani este începând de luni gazda ediþiei cu numãrul VI a Congresului dedicat mineritului ºi intitulat generic Balkanmine. Ediþia din acest an a Congresului Internaþional Balcanic Minier – Balkanmine 2015, se desfãºoarã sub deviza „Mineritul în slujba dezvoltãrii durabile a lumii”, iar în cadrul evenimentului se va dezbate rolul mineritului în contextul dezvoltãrii durabile internaþionale. Principalul organizator este Universitatea Petroºani, cãreia i se alãturã INSEMEX Petroºani, Gerom Internaþional, Comitetul Naþional Român al Consiliului Mondial al Energiei ºi Consiliul Local Petroºani. >>> PAGINILE 4-5
Focar de hepatitã. Pacienþi mutaþi la Deva din lipsã de locuri
F
ocar de hepatita A în municipiul Vulcan. Zeci de locuitori ai municipiului Vulcan, majoritatea copii, au ajuns la spital unde au fost diagnosticaþi cu hepatita A. Unitatea medicalã nu mai face faþã numãrului mare de pacienþi, astfel cã unii au fost transferaþi la Spitalul Judeþean Deva. “Avem în total un numãr de 18 pacienþi internaþi la noi. Un caz
deocamdatã este neconfirmat, aºteptãm rezultatele. În weekend am trimis patru pacienþi la spitalul
din Deva pentru cã noi nu mai avem locuri. Sunt ºi adulþi ºi copii cu vârste între 3 ºi 64 de ani”, a
declarat medicul Cãtãlin Popa, managerul Spitalului Municipal Vulcan. Medicii se aºteaptã ca în perioada urmãtoare numãrul pacienþilor care suferã de hepatita A sã creascã având în vedere cã a început ºcoala, iar orice boalã se transmite cu repeziciune în colectivitate. “Acum o sãptãmânã numãrul cazurilor scãzuse, iar apoi a crescut. Perioada de incubaþie e de douã sãptãmâni. Medicii de familie au vaccinat oamenii, dar degeaba dacã virusul deja s-a instalat în organism. Numãrul cazurilor poate sã creascã în urmãtoarea perioadã. Noi am scos de la clase o
serie de copii cãrora le-am fãcut consultul”, a mai subliniat medicul. Nu este pentru prima datã când în municipiul Vulcan izbucneºte focarul de hepatitã A. În luna august, aici au mai fost înregistrate astfel de cazuri. De vinã sunt condiþiile în care trãiesc ºi autoritãþile medicale spun cã vor sesiza autoritãþile ca sã ia mãsuri în blocurile din acest cartier, unde þevile de apã ori nu existã, ori sunt înfundate de dejecþiile altor locatari. În plus, multe familii nu au deloc apã curentã, iar mizeriile sunt peste tot Monika BACIU
2 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Marti, 22 Septembrie 2015
Salvatorii mineri – mai puþini, dar cu ambiþii mari
A
proximativ 200 de salvatori mai sunt în Valea Jiului, dar se vorbeºte despre aceastã activitate în Europa, ca despre una extrem de importantã. Salvarea minierã este un obiectiv strategic în orice þarã, iar Organismul Internaþional de Salvare Minierã se va reuni anul viitor la Petroºani, aceasta fiind o oportunitate pe care sperãm sã o marcãm în favoarea celor din Valea Jiului. Reprezentanþii INSEMEX, singurul institut din Romînia specializat în explozivi ºi protecþie minierã antiexplozivã, vor aduce la Petroºani
forul internaþional de savare minierã, tocmai pentru a reuºi sã scoatã în evidenþã, o datã în plus, importanþa acestui domeniu. În România, odatã cu
declinul mineritului, ºi activitatea de salvare minierã s-a diminuat, dar lucrurile sunt similare ºi în Europa. Directorul general al INSEMEX Artur Gãman a precizat cã va prezida acest for chiar la Petroºani ºi acest lucru l-a obþinut dupã vizitele de lucru de acum o sãptãmânã. „Am participat la cea de a VII-a conferinþã a Organismului Internaþional de Salvare Minierã, unde am reprezentat România în calitate de þarã fondatoare ºi unde ne numãrãm printre
Locotenentul Andrei Kovacs îngropat cu onoruri militare
alvele au brãzdat cerul Petroºaniului în S memoria unui tânãr care a supravieþuit în teatrele de operaþiuni de peste hotare dar a murit nevinovat într-un accident rutier.
Tânãrul ofiþer în vârstã de 25 de ani, Andrei Kovacs, de loc din Petroºani, a murit nevinovat dupã ce maºina în care era pasager alãturi de alþi doi camarazi s-a izbit violent de un autocar. Teribilul accident a avut loc pe D.N.2A, în judeþul Constanþa, la finele sãptãmânii trecute. Trupul neînsufleþit al militarului a fost adus acasã, la Petroºani, iar ieri a fost înmormântat în Cimitirul Central din Petroºani. La funeralii au luat parte ºi camarazii de arme ai tânãrului de la unitatea din Brãila unde a fost angajat. Andrei Kovacs a fost
Cronica Vãii Jiului COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro
Telefon: 0374.906.687
înmormântat cu onoruri militare, iar colegii lui de unitate spun despre el cã era un tânãr pasionat de ceea ce fãcea ºi avea un viitor promiþãtor. În grad de locotenent, Andrei Kovacs fusese detaºat în garnizoana Brãila imediat dupã absolvirea Academiei, în anul 2005 ºi participase la misiuni periculoase, în Afganistan ºi Irak. În momentul impactului, la volan se afla un coleg al celor doi militari morþi. Acesta
Director:
z
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
z
cele 23 de þãri care fac parte din acest renumit organism. La Lubek a fost organizatã vizitarea firmei Dreher, o firmã de renume ºi cel mai important producãtor de aparate de protecþie a respiraþie ºi mãsurãtor de gaze. Am fost invitat la cea de a XXI-a întâlnire a conducãtorilor autoritãþilor de stat miniere din Europa, care s-a desfãºurat la Helsinki. S-au dezbãtut probleme majore pentru mineritul european, iar ca o concluzie, afirm cu mândrie cã ne-am
a supravieþuit groaznicului accident, fiind imediat transportat la Spitalul Judeþean din Constanþa în stare criticã. Poliþiºtii îl cerceteazã pentru vãtãmare corporalã ºi omor din culpã. În carnagiu ºi-a mai pierdut viaþa ºi o tânãrã de 39 de ani. Aceasta era pasager ºi ghid în autocarul de care s-a izbit autoturismul cu militari ºi a fost proiectatã prin parbriz. Din cercetarea preliminarã vinovat de producerea accidentului este subofiþerul din autoturism, care ar fi adormit la volan. Maximilian GÂNJU
asumat sarcina ca la anul viitor sã fim organizatorii acestei întâlniri”, a declarat Artur Gãman, director general INCD INSEMEX Petroºani. Activitatea de salvare minierã s-a diminuat mult ºi nici Staþia de salvare de la Petroºani nu mai are mulþi slavatori profesioniºti. Sigur cã acesta este rezultatul diminuãrii activitãþii miniere, însã, de aceºti oameni va fi nevoie pe viitor, indiferent dacã mineritul va mai continua sau nu. „Din pãcate, odatã cu declinul industriei miniere, se cunoaºte ºi un declin ºi la nivelul formaþiilor de salvatori, care, însã, iau amploare în þãri cu minerit emergent, cum ar fi Canada,
Australia, Africa de Sud sau altele”, a mai spus directorul general al institutului din România. Meseria de salvator a ajuns doar de câþiva ani sã intre în nomenclatorul de meserii, însã, cei de la INSEMEX fac acum eforturi uriaºe sã o menþinã la nivelul la care se cuvine. Recentele contacte cu foruri similare din Europa îi ajutã pe cercetãtorii de la noi sã þinã pasul cu cei din alte þãri, dar ºi în acest domeniu este nevoie de investiþii, ca sã poatã obþine performanþã. „Atâta timp cât mai existã o lopatã de cãrbune, care se scoate din subteran, trebuie sã existe salvatori. ªi chiar ºi dupã aceea, pentru cã vedem multe accidente care se produc în mine închise ºi, în situaþia în care s-ar petrece un asemenea eveniment ºi nu dispunem de o formaþie bine pregãtitã, nu are cine sã intervinã”, a conchis Artur Gãman. Diana MITRACHE
z Diana MITRACHE Desktop publishing: Materialele marcate Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) “Promovare” reprezintã z Maximilian G ÂNJU Marketing & Publicitate: (madm3xi@yahoo.com) PUBLICITATE Mirabela MOISIU z Monika BACIU Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Genu TUÞU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu
Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Marti 22 Septembrie 2015
Curtea de Conturi a sesizat DNA privind ilegalitãþile de la CEH
C
urtea de Conturi a sesizat organele de anchetã în ceea ce priveºte neregulile constatate la Complexul Energetic Hunedoara. Mascaþii vor descãleca din nou la Complexul Energetic Hunedoara pentru cã inspectorii financiari de la Curtea de Conturi au identificat mai multe nereguli cu iz penal, iar documentele au fost înaintate organelor de cercetare. “În ceea ce priveºte actele întocmite în urma acþiunilor efectuate la Complexul Energetic Hunedoara menþionãm cã acestea se aflã în curs de valoficare cu propunerea de sesizare a organelor de urmãrire penalã, context în care precizãm cã instituþiile respective sunt sin-
gurele în mãsurã sã decidã asupra accesului liber la informaþiile publice fãrã a fi periclitate desfãºurarea sau rezultatul anchetelor”, se aratã într-o informare a Curþii de Conturi. ªi ministrul Energiei, Andrei Gerea a declarat în cursul acestui an cã trei speþe
Societãþile de termoficare, falimentate de rãu-platnici
S
ocietãþile de termoficare din Valea Jiului încearcã sã recupereze o parte din banii de la datornici. Ani de zile societãþile de termoficare au fost prejudiciate de abonaþi, care nu ºi-au achitat facturile. Din acest motiv aceste firme prin care se distribuia agentul termic au intrat în faliment în fruntea lor fiind numit un lichidator judiciar. Acum, acesta încearcã sã recupereze sumele datorate de rãu-platnici îndreptându-se împotriva acestora prin instanþele de judecatã. Astfel, pe rolul Judecãtoriei Petroºani au fost deschise zeci de dosare de societãþile de termoficare din municipiile Vulcan ºi Lupeni. Abonaþii acestora care nu ºi-au achitat dãrile sunt chemaþi
la barã ºi forþaþi sã se achite de datorii. Societãþile de termoficare din Valea Jiului au acumulat, de-a lungul anilor, datorii imense cãtre furnizorul de agent termic. Pânã acum, în fiecare localitate exista câte o societate de sine stãtãtoare, dar, din cauza datoriilor, au intrat pe rând în insolvenþã sau în faliment. Cei mai mulþi abonaþi sunt la Petroºani, dar ºi aici SC Termoficare SA are mari probleme financiare ºi este, de asemenea, în insolvenþã. De vinã pentru aceastã
au plecat cãtre DNA în ceea ce priveºte neregulile de la Complexul Energetic Hunedoara. Mai mult decât atât în luna iulie a acestui an, procurorii DNA au descins la CEH. Anchetatorii investigheazã importul a 400.000 de tone de cãrbune din situaþie sunt datoriile acumulate la furnizorul de agent termic de cãtre consumatori. Totuºi, dacã la Petroºani, Vulcan ºi Lupeni mai vorbim despre furnizarea de agent termic în sistem centralizat, la Petrila, Aninoasa sau Uricani situaþia este dramaticã. Fiecare locuitor se încãlzeºte cu ce poate, întrucât societãþile de termoficare au fost desfiinþate de ani de zile, iar centralele termice au fost vândute la centrele de fier vechi. În aceste localitãþi, majoritatea oamenilor se încãlzesc cu lemne, cãrbuni sau cu centrale pe gaz. La Uricani, de exemplu, mulþi oameni se încãlzesc iarna cu ajutorul sobelor cu lemn sau cãrbune, pentru cã blocurile sunt prevãzute din construcþie în acest mod. La Pertila au existat centrale de cartier pe bazã de cãrbune, dar au fost desfiinþate pe motiv cã erau prea poluante ºi nu erau rentabile. Cei de la blocuri au, în general, centrale proprii, pe gaz, iar la case se încãlzesc cu sobe cu lemne sau cãrbune. Monika BACIU
Ferederaþia Rusã, prin companii din Ungaria ºi Elveþia. În noiembrie 2011, Complexul Energetic Hunedoara publicã un anunþ
Locuri ocupate 100%
L
ocurile de la Universitatea din Petroºani au fost ocupate în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere. Instituþia de învãþãmânt superior ºi-a ocupat toate locurile bugetate atât la studiile universitare de licenþã cât ºi la cele de masterat. Pânã în data de 18 septembrie au avut posibilitatea candidaþii sã îºi depunã dosarele, iar acum se trage linie. “Am ocupat toate locurile bugetate. Au fost 266 de locuri libere la studiile universiare de licenþã ºi s-au ocupat 267, la învãþãmântul la distanþã mai avem 21 de locuri libere, iar la masterat s-au înscris 88 de candidaþi pe cele 8 locuri care au mai fost bugetate”, a declarat conf.
pentru import de cãrbune. Nu organizeazã licitaþie. Negociazã direct cu traderul internaþional de produse energetice - Societatea Vitol din Elveþia. Primul lot, de 63.000 de tone de cãrbune, este cumpãrat cu 99,2 euro/tonã. Apoi, mai sunt încheiate cinci acte adiþionale pentru încã 157.000 tone de cãrbune. La trei ani de la
încheierea contractului, ANAF susþine ca Electrocentrale Deva a plãtit pentru cãrbunele importat cu 20 de euro/tonã mai mult decât pentru cãrbunele din Valea Jiului. Întreaga afacere a scos din conturile Complexului Energetic Hunedoara peste 22 de milioane euro. La jumãtatea anului 2012, compania de stat încheie un nou contract cu Vitol. Alte 200.000 tone de cãrbune sunt cumpãrate prin negociere directã. De aceasta datã, Electrocentrale Deva nu mai publicã niciun anunþ internaþional. Director general este Costel Alic, membru PSD ºi fost prefect de Hunedoara. Monika BACIU
univ. dr. ec. Codruþa Dura, prorectorul UPET. Unele dintre specilizãri sunt atractive pentru studenþi, iar altele rãmân neocupate, astfel urmeazã ca în urmãtoarea perioadã sã se analizeze dacã vor exista specilizãri ce vor intra în conservare. “Urmeazã sã vedem cu ce specilizãri mergem mai
departe sau nu”, a mai spus sursa citatã. Taxa de înmatriculare trebuie achitatã pânã în 23 septembrie pentru confirmarea locului. Festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc în data de 28 septembrie începând cu ora 11 la Aula Universitãþii din Petroºani. Monika BACIU
4 Actualitate
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Marti, 22 Septembrie 2015
Congresul Internaþional Balcanic Minier – Balkanmine 2015
Rovinari, la cariera Roºia de Jiu, sau în zona ansamblului monumental Brâncuºi. Se va discuta despre minerit ºi efectele închiderii acestei activitãþi, vor fi prezentate lucrãri ºtiinþifice ºi se vor trage concluzii cu privire acest domeniu de activitate.
Mineritul în slujba dezvoltãrii durabile a lumii U
niversitatea din Petroºani este gazda ediþiei cu numãrul VI a Congresului dedicat mineritului ºi intitulat generic Balkanmine. Ediþia din acest an a Congresului Internaþional Balcanic Minier – Balkanmine 2015, se desfãºoarã sub deviza „Mineritul în slujba dezvoltãrii durabile a lumii”, iar în cadrul evenimentului se va dezbate rolul mineritului în contextul dezvoltãrii durabile internaþionale. Principalul organizator este Universitatea Petroºani, cãreia i se alãturã INSEMEX Petroºani, Gerom Internaþional, Comitetul Naþional Român al Consiliului Mondial al Energiei ºi Consiliul Local Petroºani. Cercetãtori din Europa au prezentat lucrãri ºtiinþifice, iar cei care au luat cuvântul ºi-au exprimat optimismul cu privire la ceea ce va însemna în maxim doi ani mineritul. „Seniorii energiei” au þinut sã menþioneze, încã o datã, importanþa cãrbunilor. Fie cã vorbim despre mineritul de huilã, ori despre cel de lignit, viitorul nu sunã extraodinar în România, însã, în alte þãri, mai mult sau mai puþin membre ale UE, aceastã
ramurã a economiei este încã profitabilã, petru cã este susþinutã. S-a vorbit despre importanþa unui asemena simpozion la Petroºani, iar profesorul universitar doctor Nicolae Iliaº, senior al energiei, cum a fost denumit recent într-o lucrare europeanã, a þinut sã vorbeascã despre rolul cãrbunilor în Europa. „Sunt perspective ca în mixul energetic de producere a energiei electricã sã îºi gãseascã
în continuare locul cãrbunele. Este o resursã naþionalã, care ne poate da securitate, stabilitate ºi sperãm foarte mult ca exemplul Poloniei sã fie însuºit ºi de factorii de decizie din România. În Polonia ºi în Germania, cãrbunele are o pondere însemnatã în producerea de energie electricã ºi considerãm cã printr-un management performant la nivelul CEH ºi CEO sã se dovedeascã cã în maxim doi ani sunt posibilitãþi de a
eficientiza extragerea cãrbunelui. ªi în România este nevoie de
sprijin din partea statului, pentru cã în toate þãrile industria asta este
susþinutã, chiar dacã nu o numim subvenþie, dar existã ajutoare care se pot acorda de cãtre stat sub anumite forme”, a declarat prof. dr. ing Nicolae Iliaº, organizator Balkanmine 2015. La lucrãri au participat atât reprezentanþi ai CEH cât ºi ai Complexului Energetic Oltenia, iar rectorul Univeristãþii din Petroºani a vorbit, la rândul sãu, despre ideea cercetãrilor în domeniul minier. „În cadrul acestui congres se discutã probleme legate de cercetare în domeniul minier, schimburi de experienþã, pãreri în domeniul extracþiei minereului de cãrbune ºi probleme energetice. Sperãm ca rezultatele sã aducã îmbunãtãþiri la dezvoltarea zonei Vãii Jiului ºi nu numai”, a precizat ºi conf. Dr. Ing. Marius Marcu, rectorul Universitãþii din
Petroºani, în timp ce de la Compania Lignitului Oltenia, cei care au participat au vorbit despre solidaritatea în acest domeniu. „Eu cred cã acest congres balcanic sã ne uneascã forþele ºi sã arãtãm pe plan naþional ºi european, la Bruxelles, cã mineritul pe bazã de cãrbune este o sursã care asigurã energia în orice condiþii meteo. Acest congres mi se pare tocmai de aceea, extrem de important”, a spus Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere din CEO.
Congresul Balcanic Minier este o organizaþie profesionalã, condusã de un comitet ºtiinþific intenaþional, care se reuneºte o datã
la doi ani. Acum, lucrãrile se desfãºoarã la Universitatea din Petroºani, iar la acestea participã ºi specialiºtii INSEMEX, din cadrul
Complexului Energetic Hunedoara, ai Complexului Energetic din Oltenia, dar ºi specialiºti ai Companiei Naþionale a Uraniului. „Aceastã a VI-a ediþie a Congresului Balcanic Minier este în egalã mãsurã importantã atât pentru companiile din industria extractivã, cât ºi cea energe-
ticã, dar ºi pentru Valea Jiului, mai ales în contextul actualelor provocãri pe care le întâmpinã industria extractivã, din cauza scãderii preþului tuturor materiilor prime. Avem convingerea cã specialiºtii de talie mondialã care participã la acest eveniment vor identifica soluþii pentru acest domeniu”, a declarat la începutul lucrãrilor ºi Alexandru Petruþi, reprezentant al Comitelului Naþional român al Comsiliului Mondial al Energiei. În afara sesiunilor de lucrãri ºtiinþifice ce se desfãºoarã la Universitatea din Petroºani, cercetãtorii vor fi invitaþi sã viziteze INSEMEX, dar vor face ºi o vizitã în judeþul vecin, la Termocentrala
Tiberiu Iacob Ridzi: “Putem colabora în Balcani pe tema mineritului” ongresul de la Petroºani aflat la cea de a C VI-a ediþie ne poate aduce o strategie balcanicã cu privire la creea ce înseamnã strategia energeticã, una mixtã, care sã ia ce e bun ºi din principiile þãrilor din UE, dar ºi a celor care nu sunt membre. De altfel, primarul din Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi a menþionat acest lucru în cadrul Congresului de la Petroºani.
România, nici dupã 20 de ani nu are o strategie energeticã ºi asta implicã o serie de efecte negative în zone cum este Valea Jiului. Populaþia de aici percepe declinul mineritului ca un efect
Diana MITRACHE
al degradãrii vieþii de zi cu zi ºi atunci avem nevoie sã ne inspirãm de la vecinii noºtri, cã sunt sau nu membri UE. Prezent la Congresul Balkanmine 2015 ce are loc în Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi a considerat oportun sã vorbeascã despre o astfel de strategie a þãrilor din Balcani. „Vom vedea ce soluþii ºi idei au specialiºtii din domeniu, cu precizarea cã unele þãri care participã la Balkanmine nu sunt membre ale UE ºi nu se raporteazã la ceea ce înseamnã asta. Sigur cã la final, însã,
vom putea desprinde concluzii cu privire la posibilitatea unor colaborãri în interiorul Balcanilor în ceea ce priveºte industria minierã”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani, la deschiderea lucrãrilor Congresului Balkanmine la Petroºani. Din Balkanmine fac parte þãri precum: Albania, Bosnia ºi
Herþegovina, Bulgaria, Macedonia, Turcia, Grecia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia sau chiar Polonia. Exemplele acestor state sunt de luat în calcul ºi poate cã o strategie în Balcani ar ajuta mult industria extractivã de substanþe minerale utile, dupã o viziune legatã de aceastã parte a lumii. Diana MITRACHE
6 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Marti, 22 Septembrie 2015
Apa care încinge spiritele P
reþul apei în Valea Jiului, disputat în cadrul Consiliului Judeþean Hunedoara. Pentru a nu fi penalizaþi de Comisia Europeanã, au fost nevoiþi sã majoreze preþul apei în raport cu inflaþia, iar acest lucru naºte nemulþumiri în Valea Jiului. Reprezentanþii Consiliului Judeþean Hunedoara susþin cã aceste ajustãri ar fi trebuit sã fie fãcute în cursul anilor trecuþi, iar acest lucru nu s-a întâmplat din cauza alegerilor. “Când mi s-a adus factura la apã, am fost informat cã, de la 1 septembrie, apa potabilã furnizatã în Valea Jiului se va scumpi cu 20%. Asta în situaþia în care ºtim cã, de la 1 aprilie, au fost deja mãrite tarifele cu 22%. Mi se pare nefiresc ºi anormal ca într-un an de zile sã se mãreascã preþul apei, care este un serviciu comunitar de responsabilitate publicã, cu 42%. Iar la situaþia economicã actualã din Valea Jiului, mi se pare chiar o mãrire insuporta-
bilã”, a spus consilierul judeþean Nicolae Ivãnuº. Tocmai pentru a lãmuri aceastã problemã arzãtoare, reprezentanþii Consiliului Judeþean Hunedoara îl cheamã pe directorul SC ApaServ Valea Jiului, Costel Avram la discuþii. “Adevãrul este cã întotdeauna a fost mare preþul apei în judeþul Hunedoara, în special cel practicat în Valea Jiului, din cauza problemelor sociale deosebit de serioase cu
care se confruntã zona noastrã. Nu aº vrea sã comentez foarte mult subiectul ridicat de dumneavoastrã, în schimb aº dori sã îmi permiteþi sã îl invitãm pe directorul general al societãþii APASERV, domnul Costel Avram, la urmãtoarea ºedinþã ordinarã a consiliului judeþean ºi sã-l interpelãm pentru a ne oferi explicaþii cu privire la aceastã decizie. Este, într-adevãr, o decizie a Asociaþiei de Dezvoltare Intercomunitarã, din care fac parte, pe lângã reprezentantul consiliului judeþean, reprezentanþii fiecãrei primãrii unde opereazã societatea APASERV. Din câte ºtiu, nu au existat voturi împotriva hotãrârii de majorare a tarifului la apã ºi asta ar trebui sã ne spunã multe lucruri. Poate cã cel mai bine ar fi sã
Angajãri la Poliþia Localã
se înscrie la concurs trebuie sã aibã studii medii liceale absolvite cu diplomã de bacalaureat. Data de 4 octombrie este data limitã pentru depunerea dosarelor, iar în 14 octombrie se va derula proba scrisã începând cu ora 10. Candidaþii declaraþi admiºi în urma primei probe vor mai trebui sã susþinã apoi interviul, însã data ºi ora
vor fi comunicate ulterior. Salariile poliþiºtilor locali sunt mici, iar acest lucru îi determinã sã renunþe la aceastã meserie. Aceºtia primesc ºi o normã zilnicã de hranã. Salariul mediu de încadrare al unui poliþist local este de 975 lei, la care se adaugã norma de hranã de 18 lei pe zi, ceea ce înseamnã 540 lei pe lunã. Monika BACIU
rimãria oraºului Petrila P face angajãri. Mai exact, administraþia localã angajeazã doi poliþiºti locali pe perioadã nedeterminatã. Din cauza salariilor mici, mai mulþi poliþiºti locali nu doar de la Petrila, ci de peste tot din Valea Jiului au renunþat la posturi ºi fie s-au angajat în alte domenii fie au plecat la lucru peste hotare. Candidaþii care vor sã
primim toate explicaþiile chiar prin gura celui care pune în operã tot ce se întâmplã la APASERV – directorul general. Sunteþi de acord? Cred cã e mai bine sã nu vorbim în lipsa dânsului”, a declarat Adrian David, preºedintele CJH. Nicolae Ivãnuº susþine cã deciziile din ADI nu se iau în favoarea cetãþenilor, ci constrânºi de operatorul de apã. Ba mai mult, primarii nu mai fac parte din aceste asociaþii dupã ce mulþi dintre ei au fost declaraþi incompatibili de cãtre Agenþia Naþionalã de Integritate. “Nu vorbim în lipsa nimãnui; vorbim în prezenþa colegilor din consiliul judeþean, care este acþionarul majoritar în aceastã societate. Avem reprezentanþi în AGA, care mi se pare cã în ultimii ani au tratat lucrurile cu superficialitate, ºi avem reprezentanþi în
ADI. Eu ºtiu din ce cauzã se mãreºte preþul apei. Probabil ca sã dovedeascã eligibilitatea proiectului pe fonduri de coeziune în valoare de 44 milioane de euro din perioada 2007 – 2013, cu prelungire, ºi care se va finaliza, probabil pânã în 2015. Iar la niºte calcule, s-a constatat cã nu s-a respectat politica tarifarã. In anul 2010, când s-a ajuns la accesarea acestor fonduri, s-au fãcut licitaþiile ºi s-a demarat programul, noi eram reprezentaþi în ADI de vicepreºedintele de atunci, domnul Costel Avram, iar comunitãþile din Valea Jiului de cei ºase primari, preºedinte fiind domnul Ile. Aceastã asociaþie a fost înfiinþatã în scopul de a atrage niºte fonduri europene pentru dezvoltare ºi ea ºi-a stabilit o politicã tarifarã pentru perioada 2011-2014, cât se estima atunci cã vor
dura lucrãrile. Uniunea Europeanã a permis finalizarea lucrãrilor pe fonduri de coeziune, pânã în 2015, acelaºi caz pe 37 care îl întâlnim ºi la deºeuri. In anul 2011 s-a respectat politica tarifarã; în 2012 s-a þinut cont de faptul cã era an electoral ºi am avut 0% creºtere, deºi operatorul regional avea obligaþia sã aplice indicele de inflaþie, care era undeva la 4,6%; în anii 2013 ºi 2014 nu s-a respectat absolut deloc politica tarifarã aprobatã. Eu consider responsabil de aceastã situaþie operatorul regional. Am vãzut hotãrârea ADI din 27 iulie 2015, problema este cã nu mai avem acolo niºte reprezentanþi responsabili – primari, vicepreºedinþi de consiliu judeþean, cum era atunci. Cred cã toþi sunt speriaþi de ANI. ªi s-au dat delegaþii unor oameni care, de fapt, ascultã de operatorul regional, în loc sã-l controleze. Asta e pãrerea mea. ªi consider responsabil pentru aceastã situaþie operatorul regional, care nu a aplicat corect aceastã politicã tarifarã în anul 2013 ºi 2014”, a mai spus Ivãnuº. Anul acesta preþul apei în Valea Jiului a crescut pe fondul indexãrii acestuia în raport cu inflaþia. Monika BACIU
Asistenþã juridicã oferitã gratuit de Avocatul Poporului
R
eprezentanþii Instituþiei Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Alba vor fi, din nou, prezenþi la Deva.
Persoanele care doresc sã beneficieze gratuit de asistenþã juridicã din partea acestei instituþii sunt aºteptate, joi, la Prefectura Hunedoara, începând cu ora 10:30. Aceste audienþe le sunt oferite gratuit hunedorenilor începând cu anul 2011. Instituþia
Avocatul Poporului este autoritate publicã autonomã ºi independentã faþã de orice altã autoritate publicã ºi are drept scop apãrarea drepturilor ºi libertãþilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritãþile publice.
Actualitate 7
Cronica Vãii Jiului | Marti, 22 Septembrie 2015
Omul cu 1000 de cravate n fost miner din Aninoasa a trimis în zece ani de zile U aproape 1000 de memorii, scrisori ori petiþii cãtre autoritãþile locale ºi centrale prin care a prezentat problemele grave cu care se confruntã locuitorii din zonã.
Cele mai multe au fost axate pe domenii aflate în subordinea Ministerului Muncii, iar rãspunsurile venite, nu la toate, sunt adevãrate poveºti nemuritoare. Paul David a muncit la mina Aninoasa, dar în anul 1997 s-a disponibilizat ºi, din cauza vârstei, nu ºi-a mai gãsit alt loc de muncã. A reuºit cu greu sã ajungã la pensie, însã abia reuºeºte sã se
descurce. Pentru cã locuri de muncã sunt prea puþine, David îºi întreþine cu pensia lui
Evaziune fiscalã în Casa Domnului?
R
educere la impozite pentru bisericã. Ca în fiecare an Biserica este din ce în ce mai bogatã faþã de populaþia þãrii care se chinuie în fiecare zi sã trãiascã. Pe lîngã toate facilitãþile pe care deja le are, începînd cu anul viitor, va beneficia ºi de o substanþialã reducere la impozite. Din 2016 preoþii nu vor fi obligaþi sã dea bon fiscal pentru lumînãri, nunþi ºi botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dãri la stat în cazul cultelor
ºi bãiatul. Din 1998, David spune cã a atras atenþia asupra situaþiei din Valea Jiului prin memoriile transmise instituþiilor ºi dacã s-ar fi þinut cont de o micã parte din propunerile locuitorilor, situaþia ar fi fost alta. „Am fãcut propuneri pentru dezvoltarea zonei,
religioase din România, fãrã sã adauge nimic în plus ca impozitare. Din lista beneficilor de care se va bucura Biserica fac parte contribuþiile bãneºti sau în naturã ale membrilor ºi simpatizanþilor, veniturile obþinute din taxe de orice fel, veniturile din donaþii, precum ºi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat, veniturile din dividende ºi dobînzi dacã acestea provin din investirea veniturilor care au fost considerate neimpozabile, dar ºi multe alte beneficii. Biserica are profit, iar acest lucru este dovedit de rapoartele Ministerului de Finanþe. În timp ce puþine episcopii sau eparhii din þarã sunt pe pierderi, în ceea ce priveºte Episcopia Devei ºi Hunedoarei aceastã înregistreazã un excedent bugetar. 113.421 de lei este profitul
pentru crearea de noi locuri de muncã, am întocmit chiar ºi o strategie de relansare a zonei în care am prezentat mai multe proiecte cum ar fi deschiderea unor fabrici, însã degeaba”, afirmã fostul ortac. Cu mult simþ al umorului, David spune cã pentru fiecare solicitare trimisã unui for al statului, ºi-a cumpãrat câte o cravatã. „Aºa am ajuns astãzi sã fiu omul cu 1000 de cravate. Sigur, eu colecþionez cravate, deci nu acesta a fost motivul pentru care le-am strâns”, explicã ortacul. Norocul sãu a fost cu magazinele la mâna a doua, altfel, din pensia pe care o primeºte, nu reuºea niciodatã sã ajungã la colecþia impresionantã pe care o deþine astãzi. Maximilian GÂNJU
Episcopiei Devei ºi Hunedorei pe anul 2014, veniturile totale fiind în sumã de 10.780.526, iar cheltuilelile au fost de 10.667.105 Monika BACIU
Teama de Antifraudã a golit Piaþa
M
ai multe autospeciale ale Direcþiei Generale Antifraudã Fiscalã a bãgat frica în comercianþii cu probleme care îºi desfac produsele în sectorul de haine din cadrul Pieþei Centrale Petroºani. Încã de la primele ore ale dimineþii au fost zãrite în Petroºani mai multe autospeciale de la Antifraudã, iar vestea s-a rãspândit imediat printre comercianþi. Aceºtia au presupus cã este vorba de un control, posibil ºi în Piaþa Petroºani, iar cei care aveau actele în neregulã au preferat sã-ºi punã lacãtul pe stand ºi sã se facã nevãzuþi sau sã nu deschidã deloc. Aºa se face cã la primele ore ale dimineþii, doar câþiva
comercianþi îºi aranjau marfa în sectorul de produse industriale din piaþã. Totul a fost însã o alarmã falsã, pentru cã inspectorii n-au descins în piaþã ci aveau cu totul alt obiectiv de verificat. La începutul anului, mai multe chioºcuri de panificaþie din cadrul Pieþei Centrale Petroºani au fost închise timp de o lunã de zile ca mãsurã de sancþionare dupã un control fulger al celor de la Antifraudã. M. GÂNJU
Asociaþia pentru educaþie ºi pregãtire profesionalã Petroºani cu sediul în Petroºani, la Casa de Culturã a Sindicatelor organizeazã cursuri de Noþiuni Fundamentale de Igienã.
RELAÞII LA TELEFON: 0722448428 vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 9.80 lei - Fleicã porc - 12.50 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.30 lei - Carne tocatã - 12.80 lei - Cotlet porc cu os - 14.20 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc fãrã os - 18.50 lei - Ceafã porc cu os - 14.60 lei - Costiþã porc cu os - 9.90 lei - Ciolane porc - 5 lei - Grãsime pentru topit - 4,5 lei NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ!
8 Sport
Cronica Vãii Jiului | Marti, 22 Septembrie 2015
Henþ cu mâna
Ploaie de toamnã cu sancþiuni Fotbalul judeþean a luat-o razna rãu de tot. Oamenii ãºtia nu mai þin cont de cele mai elementare
chestiuni legate de sport. Ploaie de cartonaºe, antrenori suspendaþi, vestiare vandalizate. Retezatul
Haþeg are mari probleme de comportament: jucãtorii au distrus vestiarul de la Cãlan, au „cerºit”cartonaºe roºii la Lupeni, bãieþii ãºtia au ceva cu capul. Antrenorul vulcãnenilor a stabilit un record în acest secol, opt etape suspendare dupã scandalul din
meciul cu Inter Petrila ºi 10 milioane de lei vechi amendã, apoi Ponorul Vaþa pierde în Liga a V-a douã meciuri la „masa verde”, antrenorul Alexoi de la Victoria Cãlan ia amendã ºi suspendare pentru cã ºi-a înjurat ca la uºa cortului un arbitru.
Ce-aveþi fraþilor? Vi s-a urcat talentul la cap ºi valoarea a cãzut la picioare? Nu realizaþi în ce divizie vã scãldaþi? Gândiþi-vã cã a rãmas ultima redutã unde mai aveþi contact cu fotbalul. ªi vã mai miraþi de ce jucãm cu senegalezi, marocani, ghanezi sau ivorieni...
Valea Jiului a avut de-a lungul vremii douã echipe în Liga I (Divizia „A”), Jiul Petroºani ºi Minerul Lupeni. În ediþiile noastre de miercuri sau joi, vã prezentãm un remember cu un meci al uneia dintre cele douã echipe, raportat la etapa la zi a Ligii I actuale.
Ediþia 1946-47, Jiul – Prahova Ploieºti 4-0
Scor cu o echipã dispãrutã În etapa a 11-a a ediþiei de Divizia „A” din sezonul 1946-1947, Jiul Petroºani a reuºit un scor mare, 4-0 cu Prahova Ploieºti, precursoarea marii echipe a Petrolului din urmãtorii ani. Jiul venea dupã o înfrângere usturãtoare, 2-5 la Ciocanul Bucureºti, echipa antrenatã de Rudolf Jenny reuºind un joc bun, autorii celor cinci goluri jiuliste fiind Gheorghe Vâjdea (2), Ticã Rugiubei ºi Tudor Paraschiva.
FOTBAL, LIGA A II-A
Revine legenda?
z Egalatã în minutul 86 la Buzãu, Rapidul revine ºi puncteazã în minutul 90, reuºind o victorie cu 2-1. z Alte foste divizionare „A” din Seria 1 trateazã cu seriozitate campionatul: Dacia Unirea Brãila a învins la Berceni, Farul a realizat scorul etapei cu Academia Clinceni iar S.C. Bacãu a învins cu 1-0 pe CFR Suceava. z Trei echipe nu au reuºit încã victoria, Gloria Buzãu, Bucovina Pojorâta ºi ACS Berceni. z În Seria a 2-a, un meci, altãdatã de Liga I, „U” Cluj-Gaz Metan Mediaº, s-a încheiat cu victoria oaspeþilor, care au rãmas neînvinºi, ca ºi liderul FCM Baia Mare, victorios la scor, 3-0 cu Metalul Reºiþa. z Orãdenii au egalat, 1-1, la FC Braºov în minutul 90+2. z UTA a obþinut o victorie cu 3-2 la Satu Mare printr-un gol reuºit de Curtuiuº în minutul 86.
Fostul jiulist Ciprian Petre a marcat golul victoriei Mediaºului la Cluj
FOTBAL, LIGA I
Un podium ciudat z Dupã 11 etape, trei echipe fãrã rãsunet acum câþiva ani, ocupã primele trei locuri. z Surpriza etapei pare a fi Petrolul – CSU Craiova 0-1, dar nici FC Botoºani – Dinamo 1-1 nu pare a fi departe de aceastã catalogare. z Aproape de final de tur, FC Voluntari nu a reuºit nicio victorie, fiind echipa cu cel mai slab atac ºi cea mai slabã apãrare. z Dinamo Bucureºti a folosit, de când „s-a dat liber la strãini” în România, 80 de jucãtori strãini, din 1990 încoace.