Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 883
Cronica Vãii Jiului Marti, 23 Iunie 2015
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
1 milion de euro pe UN kilometru în Parâng
U
n milion de euro pentru un kilometru de drum în zona dintre Rusu ºi staþiunea Parâng. Atât ar costa artera rutierã, care nici nu mai meritã sã devinã altceva decât un drum forestier, iar Consiliul Judeþean, care îl are în custodie nu are bani. Nu este autostradã ºi nici drum intens circulat, dar condiþiile extreme fac din drumul spre Parâng, o arterã prea scumpã pentru a fi asfaltatã. De altfel, preºedintele Consiliului Judeþean Hunedoara, Adrian David a declarat la Petroºani cã nici nu va avea bani ºi cã, atunci când va gãsi fonduri, va vedea dacã se mai preteazã ºi, cu siguranþã, va reface studiile de fezabilitate care spun cã 1 km de drum face 1 milion de euro.
„Este vorba despre un proiect realizat de fosta administraþie. Noi l-am luat ca atare, iar în momentul la care vom avea o resursã bugetarã consistentã, vom reanaliza. Este un drum care pune probleme serioase din punct de vedere tehnic, discutãm de altitudine mare, declivitãþi neîntâlnite pe un drum obiºnuit, subtraversãri în zona pârtiilor de schi ºi, plus transportul materialelor în sonîã, genereazã cheltuieli mari”, a declarat Adrian David, preºedintele CJ Hunedoara. În aceste condiþii nu se ºtie cât mai este de rentabilã reabilitarea acestui tronson de drum, care toamna este închis circulaþiei auto. Accesul în staþine se face doar cu telescaunul pe timpul iernii, sau cu maºini 4x4, când este curãþat de zãpadã.
Dezastru la CEH cu K-ul de 1
MINTIA DA, PAROªENIUL BA
A
pornit Mintia, s-a oprit Paroºeniul. Cele douã termocentrale din CEH funcþioneazã pe rând din lipsã de cãrbune ºi cea din Valea Jiului a intrat, în consecinþã, în revizie. Situaþia este una fãrã precedent ºi liderii de sindicat de aici spun cã vina este a minerilor care sunt plãtiþi 100%, Diana MITRACHE indiferent cât cãrbune scot. >>> PAGINA A 3-A
Anunþ pentru hoþi la benzinãria prãdatã
P
oliþia nu a dat de urmele angajatului care a prãdat benzinãria Baril din Lupeni, deºi se ºtie exact cine este tânãrul care a ales calea cea mai uºoarã, dar patronul firmei ºi-a luat mãsuri.
În toate staþiile de benzinã de pe raza Vãii Jiului a pus afiºe mari, ca sã se vadã
de la o poºtã ºi în ale îi anunþã pe hoþi cã seiful e „safe”, adicã în siguranþã: „CHEIA
DE LA SEIF NU SE AFLÃ LA PERSONAL”. Asta aºa ca sã priceapã ºi angajaþii ºi hoþii, cã poliþiºtii încã nu au reuºit sã îl gãseascã pe cel care a furat într-o noapte 73.000 de lei ºi a plecat cu ei. Omul este dat în consemn la frontierã, dar probabil cã, la o aºa
sumã în buzunar, soarele îi rãsare de pe vreo plajã cu nisip fin. Vã reamintim cã în noaptea de 14 spre 15 iunie, Poliþia Municipiului Lupeni a fost sesizatã de cãtre angajata staþiei de alimentare cu carburanþi Baril despre faptul cã, în timp ce se afla în magazia unitãþii, colegul ei de serviciu, un tânãr un vârstã de
25 de ani, din Lupeni, a închis uºa de la magazie ºi a blocat-o în interior, dupã care, din seiful aflat în birou a sustras o sumã de bani, apoi a dispãrut. Oamenii legii îl cautã acum pe angajat ºi i-au întocmit dosar penal sub aspectul sãvârºirii infracþiunii de furt. Diana MITRACHE
2 Actualitate
Asfalt în Colonia Petroºani
N
u mai puþin de 7 strãzi din zona Gãrii de la Petroºani au intrat în acest moment în programul de plombare ºi asfaltare al primãriei din Petroºani. Tiberiu Iacob Ridzi are în plan mai multe strãzi din acest oraº ºi spune cã din toamnã sunt ºanse sã porneascã ºi proiectul pentru restul strãzilor pe care a fost introdusã canalizarea. Tiberiu Iacob Ridzi a supravegheat în acestã dimineaþã lucãrile ce au pornit în zona din spatele staþiei CFR de la Petroºani. Sunt cel puþin 7 strãzi din acest loc care vor fi reparate ºi asta se va întâmpla în zilele urmãtoare. Starea drumurilor de aici este deplorabilã ºi zeci de oameni vin în audienþã
sã se plângã de carosabilul degradat, pentru cã aici nu au mai avut loc lucrãri de reabilitare de ani buni. „Am început reparaþiile din nou în Colonie. Acum suntem pe strada ce face legãtura în strada Cuza Vodã, artera principalã ºi gara din Petroºani, dupã care vom intra pe strada Cãrbunelui ºi pe strada
George Enescu, ulterior pe Aurel Vlaicu. Suntem, practic, în programul de reparaþii,
Cronica Vãii Jiului | Marti, 23 iunie 2015 urmeazã ca programul de investiþii, cel pe împrumut, sã îl începem la toamnã, dacã ni se va aproba suma”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani Mai multe strãzi din aceastã zonã aºteaptã de ani buni lucrãri de asfaltãri, iar dupã ce a introdus canalizarea, primarul Tiberiu Iacob
deoarece bugetul local nu este suficient. Diana MITRACHE
Primãria Petroºani preia clãdirea garnizoanei MAI
D
upã ani de zile în care clãdirea s-a erodat ºi autoritãþile au privit neputincioase a venit momentul în care sã punã piciorul în prag. Edilii de la Petroºani vor sã preia clãdirea pentru a o administra ºi a o transforma în sediul Seviciului de mii de lei pentru cele sfinte. Nu mai puþin de 125.000 de lei Public Comunitar pentru a acordat Primãria municipiului Petroºani Evidenþa Persoanelor. drept finanþare nerambursabilã pentru “Împreunã cu Autoritatea cultele religioase. Cei mai mulþi bani au Guvernamentalã a Vãii Jiului ajuns la Biserica Sfânta Mare Muceniþã s-a stabilit ca pavilionul princiVarvara din Petroºani.
Finanþare pentru biserici
125
pal sã fie departajat ºi sã facã obiectul unei reabilitãri realizate împreunã cu aceastã autoritate urmând a fi utilizat în comun ca sediu al acesteia ºi cãmin de garnizoanã pentru cadrele MAI aflate în misiune. În prezent niciuna dintre cele trei clãdiri ce compun imobilul nu mai este utilizat de cãtre unitatea noastrã”, se aratã în documentul IPJ hunedoara. “În urma demersurilor
Este vorba de suma de 23 de mii de lei care a fost alocatã de municipalitate ca finanþare nerambursabilã. Suma cea mai micã, mai exact 2000 de lei au ajuns la Biserica Creºtinã dupã Evanghelie Petroºani. “Unitãþile aparþinând cultelor religioase recunoscute conform legii, fãrã venituri sau cu venituri reduse, pot beneficia de finanþare nerambursabilã de la bugetul propriu al Judeþului Hunedoara pentru construirea ºi repararea lãcaºurilor de cult ºi pentru conservarea ºi întreþinerea bunurilor de patrimoniu aparþinând cultelor. Finanþarea nerambursabilã acordatã se va utiliza de cãtre persoanele fizice, cultele religioase ºi organizaþiile neguvernamentale numai pentru acþiunile, programele ºi proiectele de interes public iniþiate ºi organizate de cãtre acestea, în com-
Ridzi spune cã vrea sã acceseze un împrumut pentru a le asfalta,
pletarea veniturilor proprii ºi a celor primite sub formã de donaþii ºi sponsorizãri”, se aratã în regulamentele de alocare a finanþãrilor nerambursabile. Tot pentru bisericã, în urmã cu câteva sãptãmîni, consilierii locali de la Petroºani au acordat 75.000 de lei. Catedrala din Petroºani a ajuns la nivelul zero, adicã pânã în prezent s-a realizat fundaþia. Pentru ca lucrãrile sã continue, municipalitatea din Petroºani decis alocarea sumei de 75.000 de lei. Monika BACIU
efectuate de cãtre Primãria municipuului Petroºani cu privire la preluarea imobilului situat în strada Timiºoarei nr. 5 Inspectorarul de Poliþiei al Judeþului Hunedoara, administratorul imobilului solicitã completarea documentaþiei depusã cu hotãrârea Consiliului Local privind trecerea acestui imobil din domeniul public al statului ºi administrarea MAI prin IPJ Hunedoara în domeniul public al municipiului Petroºani”, se aratã în proiectul de hotãrâre. Mormane întregi de gunoaie, acoperiº lipsã, fundaþie erodatã de timp ºi nepãsare ºi un mesaj de “bun venit acasã”. Toate aceste lucruri se întrezãresc pe strada Timiºoarei numãrul 5, acolo unde fostul cãmin al garnizoanei a ajuns groapã de gunoi. Autoritãþile locale de la Petroºani nu pot face nimic concret cu aceastã clãdire pentru cã nu le aparþine. Singura intervenþie din partea
municipalitãþii va fi ridicarea mormanelor de gunoi. Ministerul de Interne este proprietarul imobilului aflat în stare avansatã de degradare. Clãdirea este una aflatã în patrimoniul naþional, însã, legal, nu se poate interveni asupra acestui edificiu de nimeni altcineva în afarã de proprietar. Monika BACIU
Cronica Vãii Jiului Website: www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com
Director:
Marius MITRACHE (mitrache_evz @yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com Car men COSMAN- PREDA Diana MITRACHE (mitrachediana@yahoo.com) Maximilian G ÂNJU (madm3xi@yahoo.com) Monika BACIU Genu TUÞU
Desktop publishing:
Geza SZEDLACSEK
Marketing & Publicitate: Mirabela MOISIU
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138 Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu
Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Materialele marcate “Promovare” reprezintã PUBLICITATE
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Marti 23 iunie 2015
Dezastru la CEH cu K-ul de 1
Mintia Da, Paroºeniul Ba
A
pornit Mintia, s-a oprit Paroºeniul. Cele douã termocentrale din CEH funcþioneazã pe rând din lipsã de cãrbune ºi cea din Valea Jiului a intrat în consecinþã în revizie. Situaþia este una fãrã precedent ºi liderii de sindicat de aici spun cã vina este a minerilor care sunt plãtiþi 100%, indiferent cât cãrbune scot. Termocentrala de la Paroºeni intrã în revizii mai devreme cu aproximativ o lunã, pentru cã pornirea ºi oprirea instalaþiei, dupã cum au sau nu cãrbuni, aproape a stricat turbina. În ultima lunã, termocemtrala a mers din douã în douã sãptãmâni câte puþin, iar asta este o consecinþã
a faptului cã s-a epuizat stocul de cãrbune. De altfel, liderii din energie îi acuzã pe cei din minerit de situaþia creatã acum. Asta pentru cã au acceptat sã fie plãtiþi cu suma maximã, fie cã scot, fie cã nu scot cãrbuni din minã. „De data asta s-a luat hotãrârea sã nu
mai pornim, pentru cã opririle, pornirile implicã cheltuieli mari ºi punem în pericol turbina din aceastã cauzã. K-ul de 1 (n.r. k-indicele de productivitate), adicã munca în regie, a dus ºi va duce la declinul cantitîþii de cãrbune asiguratã de Divizia Minierã. Din anii 60 de când s-a dat
în folosinþã primul grup, niciodatã nu a fost aºa. Au fost ani când nu aveam unde depozita cãrbunele la SE Paroºeni ºi am redus cantitatea de cãrbune ºi acum vine iarna în douã luni ºi fãrã un stoc de cãbune din import, care va trebui dezgheþat, nu
Pensionarii mineri, amãgiþi de ministrul Muncii
inisterul Muncii nu poate acorda facilitãþi M pensionarilor mineri. Înce-
pând cu acest an pensionarii mineri din Valea Jiului au rãmas fãrã gratuitãþile la energia electricã, iar foºtii ortaci au solicitat de nenumãrate ori Ministerului Muncii rezolvarea acestei probleme. Acum, cei de la ministerul de resort spun cã nu sunt în mãsurã sã rezolve aceastã problemã. “Având în vedere atribuþiile instituþiei noastre, cât ºi specificul Bugetului Asigurgrilor Sociale de Stat care deserveºte exclusiv plata pensiilor, apreciem cã, Ministerul Muncii, Familiei, Protecþiei Sociale ºi Persoanelor Vârstnice, nu poate prelua acordarea acestor facilitate, întrucât acestea sunt acordate doar pentru un numãr restrâns de beneficiari, respectiv pensionarii
mineri din Valea Jiului, fãrã respectarea principiului contributivitãþii, principiu care stã la baza acordãrii drepturilor achitate pensionarilor din Bugetul de Asigurãri Sociale de Stat”, se aratã într-un document al Ministerului Muncii. În schimb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecþiei Sociale ºi Persoanelor Vârstnice asigurã protecþia persoanelor care, datoritã unor motive de naturã economicã, fizicã sau psihicã, nu au posibilitatea sã îºi asigure nevoile sociale, sã îºi dezvolte propriile capacitãþi ºi competente pentru participarea activã
În statistici, producþia de cãrbune a crescut
P
roducþia de cãrbune a crescut. Cel puþin asta reiese din datele Institutului Naþional de Statisticã. Producþia de cãrbune net a României a totalizat, în primele patru luni ale anului, 1,518 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 10,7 mai mare faþã de cea din perioada similarã din 2014. Realitatea din Valea Jiului este însã diferitã, mai ales acum când Termocentrale Paroºeni a sistat furnizarea apei calde din cauza faptului cã a rãmas fãrã cãrbune. Potrivit datelor Institului Naþional de Statististicã, România a importat mai
la viaþa socialã. “Pentru a ajuta familiile ºi persoanele singure cu venituri reduse sau fãrã venituri, Guvenul României, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecþiei Sociale ºi Persoanelor Vârstnice, a elaborat ºi pus în aplicare o serie de acte normative privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinþei. Acest tip de ajutoare se acordã pentru toate sistemele de încãlzire recunoscute în România ºi anume energie termicã în sistem centralizat, gaze naturale precum ºi combustibili lichizi ºi solizi (lemne ºi cãrbuni), fiind de menþionat cã, de-a lungul ultimului deceniu, de acest tip de ajutor, au beneficiat pânã la 12 milioane persoane/sezon”, se mai aratã în document. Pensionarii mineri au solicitat de nenumãrate ori rezolvarea acestei probleme, care însã a rãmas fãrã ecou. Monika BACIU
mult cãrbune comparativ cu aceeaºi perioadã a anului trecut. Paradoxal, conform proiectului strategiei Energetice a României pe perioada 2015-2035, producþia de huilã a scãzut. “Producþia naþionalã de cãrbune s-a redus în ultimii trei ani cu 31%, aceasta în contextul diminuãrii producþiei de lignit cu 32%, respectiv a producþiei de huilã cu 13%”, se aratã în document. Preþul extern mediu de tranzacþionare pentru cãrbunii bituminoºi echivalenþi huilei produse în România a scãzut de la 45,41 RON/Gcal în anul 2013 la 41,44 RON/Gcal în anul 2014 (sursa Euracoal), scãdere reflectatã ºi în preþul producþiei interne de huilã de la un preþ mediu de 58,83 RON/Gcal la 52,75 RON/Gcal în primele opt luni ale anului 2014. (Monika BACIU)
poþi sã asiguri fãrã stocul din varã, nu vom trece de iarnã”, a declarat Mihai Lorincz, lider de sindicat la Termocentrala Paroºeni, care sãptãmâna trecutã a
fost în grevã japonezã ºi acum aºteaptã decizia AGA a CEH ca sã ºtie ce formã de protest mai poate adopta în cazul în care aceasta le este nefavorabilã energeticienilor. Acum doar termocentrala de la Mintia funcþioneazã, iar la Paroºeni trebuie refãcut stocul. Altfel, cei branºaþi la sistemul centralizat de termoficare nu vor avea nicio ºansã în iarna care urmeazã. Diana MITRACHE
Un europarlamentar printre mineri
U
n europarlamentar în Valea Jiului. Un europarlamentar vrea sã discute cu minerii. Fãrã a avea vreo legãturã cu aceatsã zonã, europarlamentarul Siegfried Mureºan va veni în Valea Jiului pentru a lua contact cu minerii ºi cu problemele acestora. “Vineri vin în þarã; voi fi în Valea Jiului, unde mã întâlnesc cu mineri ce riscã sã fie disponibilizaþi în 1 iulie”, spune europarlamentarul pe pagina sa de socializare.
Nu este pentru prima datã când europarlamentarul ridicã problema celor din Valea Jiului. În urmã cu câteva sãptrãmâni acesta s-a arãtat îngrijorat de soarta Vãii Jiului. “225 de mineri din Valea Jiului îºi vor pierde locurile de muncã la 1 iulie. Mã ocup sã vãd dacã îi putem ajuta dintr-unul din fondurile europene”, spunea în urmã cu câteva sãptãmâni europarlamentarul pe Facebook. Sigfried Mureºan s-a nãscut în judeþul Hunedoara, însã mare parte a vieþii ºi-a petrecut-o în afara graniþelor þãrii. Monika BACIU
4 Actualitate
Moº Crãciun sã îi ajute pe zmei ºi zâne M oº Crãciun este salvarea absolvenþilor de clasa a VIII-a, care îºi pun mare nãdejde în compunerea creatã pentru el. Elevii au avut o testare la care toatã lumea a scris câte ceva, mai ales cã au fost trecuþi prin lumea basmelor, unii dintre ei fiind adevãraþi zmei la ieºirea din salã, iar zânele nu au lipsit nici ele, doar cã erau mai moderne, în denim. S-au bazat pe Moº Crãciun, atunci când au avut de realizat o scurtîã compunere în care sã cuprindã o sãrbãtoare tradiþionalã la noi, la români ºi chiar au declarat cã nu a fost greu la finalul celor douã ore de examen. Cei mai mulþi dintre absolvenþi au mizat în plinã varã pe bãtrânelul cu barbã albã, care sperã sã le poarte ºi acum noroc, ºi sã fi nimerit
T
rusouri pentru secþia de neonatologie a Spitalului de Urgenþã din Petroºani. Mai mulþi elevi însoþiþi de profesoara Ramona Asan de la ªcoala Generalã IG Duca din Petroºani au fãcut un gest umanitar pentru bebeluºii care tocmai ºi-au început viaþa. Aceºtia au donat mai multe trusouri secþiei. Una dintre mãmici a ºi primit în dar un astfel de trusou. Mihaela mai are acasã doi copii, iar zilelele trecute l-a adus pe lume pe Adrian. Situþia financiarã a familiei este dificilã astfel cã trusoul este binevenit. “Mã ajutã foarte mult acest cadou. Am trei copii, mai am douã fetiþe acasã. Mã descurc cum pot. Acum
antonimele la cuvintele: „frumoasã”, „bucurie”, ori „venea”. „A fost uºor la partea I, la partea a II-a a fost mai greu dar m-am descurcat. Am ºtiut sã scriu despre basm ºi sã spun despre o întâmplare de la o sãrbãtoare. Am ales sãrbãtoarea românilor, Crãciunul. Am scris ce am ºtiut, dar sper cã m-am descurcat”, a declarat o elevã, la ieºirea din
salã. Alþii, însã, s-au mai poticnit pe alocuri ºi la ieºire se confruntau cu ceilalþi. „A fost uºor, cât de cât. Crãciunul e preferatul meu ºi Moº Crãciun sper sã îmi fie de ajutor acum, cã nu sunt
sigur pe câteva puncte la gramaticã”, a spus un alt absolvent din Petroºani. Asta, în timp ce pentru alþii, examenul a fost mai mult decât uºor. „A fost destul de uºor. Basmul este o
Cadouri de bun-venit pe lume
am nãscut un bãieþel pe care îl va chema Adrian”, a declarat Mihaela proaspãtã mãmica. Tinerii voluntari ne explicã pentru ce au venit la spital. “Am venit sã ajut persoanele care se aflã aici. Sunt singurã la pãrinþi dar mi-aº fi dorit sã mai am un frãþior”, a declarat Rachela Levitchi.
“Sunt de patru ani în Impact ºi ºtiu de la ce a început povestea ºi mi-am dorit sã particip ca sã pot ajuta copilaºii. În trusouri am adus azi pãturele, costume de botez, pampers, ºerveþele umede, crème, ºampoane”, a declarat Simona Prisecaru. ªefa secþiei de neonatologie a
Spitalului de Urgenþã din Petroºani, medicul Carmen Bursesc ne explicã de unde a luat naºtere acest proiect ºi cât de utile sunt aceste pachete. “Întotdeauna cadourile aduse de cãtre elevi ºi de doamna profesoarã au folosit. Se împlinesc patru ani de când doamna profesoarã a iniþiat acest proiect. Anul acesta din banii strânºi, pe lângã trusourile complete pentru nou nãscuþi s-au mai cumpãrat ºi douã radiatoare pentru secþia noastrã pentru cã sunt anumite condiþii meteo când s-a luat cãldurã, când sunt zile mai reci cu care este necesar sã încãlzim saloanele ºi câteva onsumabile care ne sunt necesare nouã pentru activitatea de zi cu zi în secþie. Le mulþumesc doamnei
specie destul de uºoarã ºi numai dacã citeºti puþin, te descurci ºi, în rest, subiectele au fost uºoare. Am ales Crãciunul, chiar dacã este varã”, ne-a mãrturist o elevã, care sperã ca va lua nota maximã. Lumea basmului pãrea cã nu s-a sfârºit pentru câteva tinere care, imediat ce au uieºit din sala de examen, aproape cã se credeau zâne, iar þinuta le trãda povestea din care fãceau parte. Blugii rupþi ºi decolteul adânc poate cã le-a adus noroc, iar Moº Crãciun va veni pentru ele la un liceu bun, ca sã uite de vremea ºcolii generale. Pânã atunci, mai au de trecut de matematicã ºi acolo nu mai vine Moº Crãciun, cu siguranþã.
Asan ºi elevilor care de patru ani ne ajutã cu acest nobil pe noi ºip e mãmicile nevoiaºe ºiº per cã acest lucru va continua. În acesta societate în care trãim care este grãbitã sau egoistã mai sunt persoane care au disponibilitatea pentru a se dedica pentru alþii fãrã sã aºtepte nimic în schimb, lucru care este extraordinar. Doamna profesoarã îºi sensibilizeazã elevii în a învãþa sã se dedice ºi celorlalþi”, a declarat Carmen Bursesc, ºef secþie neonatologie Petroºani. Majoritatea mamelor care îºi aduc pe lume
CJ Hunedoara a validat comisiile ATOP Consiliul Judeþean Hunedoara ºi-a desemnat membrii pentru comisiile Autoritãþii Teritoriale de Ordine Publicã Hunedoara, iar din compo-
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Marti, 23 iunie 2015
Diana MITRACHE copiii la Spitalul de Urgenþã din Petroºani provin din familii cu probleme sociale delicate. “Avem des probleme sociale. Avem mãmici casnice, tãtici care nu lucreazã, ºomeri. Naºterea este un fenomen social. Uneori este o aglomerare de cazuri, alte ori nu sunt dar în Valea Jiului oamenii au aceste probleme. Sunt ºi cupluri tinere la primul sau al doilea copil, copii doriþi într-un mediu social prielnic”.Potrivit medicilor, anual la spitalul de Urgenþã din Petroºani se nasc sute de micuþi. “Anul trecut au fost în jur de 560 de naºteri iar anul acesta pânã acum sunt în jur de 300 de copii care se nasc”, a mai spus sursa citatã. Pachetele vor fi donate familiilor care au probleme sociale. Monika BACIU
nenþã fac parte aleºi judeþeni ori ºefii instituþiilor de intervenþie la dezastre sau de menþinere a ordinii publice. Membrii de drept ai ATOP Hunedoara validaþi de Consiliul Judeþean sunt: Viorel Sãlan- ºeful Inspectoratului de Jandarmi Judeþean, Viorel Demean - ºeful Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþã dar ºi Ilie Lavu - ºeful Serviciului Public de Poliþie Localã Deva. (M. GÂNJU)
Banii de la Guvern, frecþie la picior de lemn
Sumele alocate pentru Parâng nu ajung nici pentru producerea zãpezii artificiale
Î
n Parâng continuã lucrãrile de amenajare a bazinului de apã pentru producerea zãpezii artificialã, dupã ce Ministerul Dezvoltãrii Regionale ºi Administraþiei Publice a alocat 20.000 de lei. Ani de zile, proiectul din Parâng nu a mai primit niciun leu, iar acum banii sunt atât de puþini încât cu ei nu se poate produce nici mãcar zãpada artificialã necesarã atunci când ninsorile ocolesc staþiunea montanã. „Banii respectivi s-au alocat pentru continuarea
lucrãrilor la bazinul de apã pentru producerea de zãpadã artificialã. Se lucreazã actualmente în zona fostei Cãsuþe din Poveºti ºi pânã în toamna acestui an cred cã se vor finaliza lucrãrile cu banii pe care îi avem alocaþi în
ceea ce priveºte finisarea bazinului. Pentru finalizarea întregului bazin, ca sã putem sã punem la dispoziþie apa pentru toate pârtiile de schi, ar fi nevoie undeva la 500.000 de euro pentru achiziþionarea pompelor.Asta ar fi
prioritar pentru a putea produce zãpadã artificialã, dacã nu ne ajutã condiþiile meteo”,a declarat Daniel Viºan, directorul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public ºi Privat Petroºani. Banii de la Ministerul Dezvoltãrii Regionale ºi Administraþiei Publice, care a semnat contractul de finanþare, sunt acordaþi în cadrul Programului Naþional de Dezvoltare Localã si sunt destinaþi obiectivelor de investiþii ce au ca scop punerea în valoare a potenþialului turistic local. Contarctul de finanþare a fost semnat de MDRAP, reprezentat de ministrul
Cine mai lucreazã în Defileul Jiului? S paniolii care au câºtigat contractul pentru reabilitarea DN 66 între Petroºani ºi Tg. Jiu nu vor termina nici anul acesta lucrarea, deºi termenul de finalizare era finele anului 2013. Calvarul ºoferilor care vor sã ajungã în sudul þãrii prin Defileul Jiului nu se va sfârºi nici în acest an, iar autoritãþile statului sunt nepãsãtoare ºi-i permit constructorului spaniol sã depãºeascã termenele fãrã teamã de consecinþe. Inclusiv ºefii CNADNR i-au
prins pe constructori cã se prefãceau cã lucreazã, au ameninþat cu sancþiuni ºi apoi s-au înmuiat. La un an de zile de la controlul surprizã al ºefilor CNADNR în defileu, lucrurile nu s-au schimbat deloc, dovadã fiind un filmuleþ postat pe o reþea de socializare ºi în care un muncitor recunoaºte dezinteresul constructorului. Angajatul spune cã treaba lui este „sã plimb ciocanul de la un kilometru la altul”, iar lucrarea din defileu începutã acum trei ani „se va finaliza peste cinci ani”. În plus, muncitorul care se
recomandã Arpad reclamã ºi mai multe nereguli ale angajatorului privind contractele de muncã, aspect care va fi verificat de cãtre inspectorii ITM din Gorj. În mai 2014, directorul Companiei Naþionale de Drumuri ºi Autostrãzi a fãcut un control surprizã la lucrarea de pe DN 66. „Atmosfera parcã era adormirea Maicii Domnului pe ºantier”, a afirmat ºeful CNADNR. Directorul Companiei Naþionale de Drumuri ºi Autostrãzi nu a reziliat contractul cu constructorii spanioli dintr-un singur motiv: o nouã licitaþie ar prelungi ºi mai mult termenul de
finalizare a lucrãrilor. „Probabil cã în Spania sau prin alte pãrþi aþi fãcut lucrãri de calitate, în termene, termene asumate, iar aici în România ne consideraþi probabil un alt tip de þarã”, s-a adresat Narcis Neaga reprezentantului constructorului. Drumul Naþional 66 face legãtura între Oltenia ºi Transilvania ºi este vital pentru exportatorii care trimit mãrfuri în Occident. Lucrãrile trebuiau terminate la sfârºitul anului 2013, dar termenul a fost prelungit cu 12 luni, iar mai apoi cu alte 12 luni. Maximilian GÂNJU
Liviu Dragnea ºi Unitatea Administrativ Teritorialã Municipiul Petroºani, reprezentatã de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. De precizat cã valoarea totalã a investiþiei din Parâng este de 361,220 milioane de lei ºi, în funcþie de alocaþiile bugetare anuale, pentru finalizarea acestui proiect în anii urmãtori se vor încheia noi contracte de finanþare, spun oficialii MDRAP. Proiectul pentru Parâng este extrem de îndrãzneþ ºi vizeazã realizare a unui uriaº complex turistic pentru sporturi de iarnã, ce ar fi transformat staþiunea într-una dintre cele mai moderne din Europa. Lipsa banilor, care trebuiau sã vinã de la Guvern, a fãcut, însã ca lucrãrile sã se desfãºoare extrem de lent. Pânã acum, în
cadrul proiectului au fost amenajate pârtiile de schi, bazinul de apã pentru instalaþiile de zãpadã artificialã, au fost achiziþionate instalaþiile propriu – zise, tunurile de zãpadã, ratrakurile, echipamentele pentru pârtii, dar a fost construit ºi un nou telescaun, care pleacã de la Cabana Rusu. Domeniul schiabil din Parâng ar urma sã se întindã pe o suprafaþã de 150 hectare ºi va avea 17 pârtii, iar pentru accesul facil ar urma sã fie amenajatã ºi o telegondolã. Licitaþia pentru realizarea lucrãrilor cuprinse în proiect a fost câºtigatã de asocierea de firme Kranz Eurocenter Piteºti – Acomin Cluj ºi Doppelmayer Austria. Carmen COSMAN-PREDA

6 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Marti, 23 iunie 2015
Bãtaie cu sãbii la Vulcan
U
n tânãr a fost la un pas de moarte dupã ce un individ l-a lovit cu o sabie în zona toracelui, în scandalul care s-a derulat pe strãzile din Vulcan fiind implicaþi alþi doi indivizi. Judecãtorii de la Tribunalul Hunedoara l-au arestat preventiv pe atacator pentru tentativã de omor. Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 ºi 32 de ani, din Crividia – Vulcan, au petrecut la finele sãptãmânii într-un bar din municipiu ºi dupã ce s-au îmbãtat bine, s-au luat la harþã. În drum spre casã spiritele s-au încins ºi mai rãu iar cei trei au iscat o bãtaie în toatã regula. Unul dintre ei, Cristian Adonis
Pobirici (26 de ani) zis „Cucuruz”, a scos de sub hainã o sabie ºi a început sã loveascã, iar una dintre lovituri l-a atins în zona toracelui pe unul dintre amicii de pahar. „A fost un conflict spontan, totul a pornit de la bãuturã. Au plecat dintr-un bar de pe raza municipiului Vulcan ºi pe fondul consumului de alcool
s-au luat la harþã, iar unul dintre ei a folosit un obiect tãietor înþepãtor cu care a aplicat o loviturã ce a pus în pericol viaþa uneia dintre pãrþile vãtãmate”, a declarat, comisarul Toma Mihu (foto), ºeful Poliþiei Municipiului Vulcan. „Cucuruz” a fost reþinut de poliþiºti la scurt timp dupã agresiune ºi nu a opus
rezistenþã. Potrivit unor surse, agresorul le-a spus anchetato-
De ce BOR nu dã un rãspuns clar
Încã 75 de ani pânã la posibila canonizare a Pãrintelui Arsenie Boca?! hiar dacã nu existã reglementãri scrise, C sunt tot mai multe voci care
susþin cã mai marii Bisericii Ortodoxe Române nu vorbesc despre o posibilã canonizare a Pãrintelui Arsenie Boca din cauza unei cutume. Astfel, potrivit practicilor vechi, între momentul canonizãrii ºi momentul decesului celui considerat sfânt ar trebui sã treacã cel puþin 100 de ani. Aproape 75 de ani ar trebui sã mai treacã pânã când va fi luatã în discuþie de cãtre Biserica Ortodoxã Românã canonizarea lui Arsenie Boca, potrivit unor informaþii de ultimã orã vehiculate în spaþiul public dar neconfirmate (si nici infirmate) pânã acum oficial. Practic, ar fi vorba despre o cutumã a BOR conform cãreia între momentul decesului persoanei considerate a fi sfinte ºi momentul canonizãrii ar trebui sã treacã cel puþin 100 de ani. ªi mai este o condiþie clarã fixate de autoritatea bisericeascã printre criteriile de canonizare, respectiv “ne-stricãciunea trupului dupã moarte”. Altfel spus, Arsenie Boca ar trebui dezgropat pentru a fi atestat faptul cã, dupã trecerea la cele veºnice, trupul lui nu s-a descompus. Celelalte criterii stabilite de
BOR sunt cu vârf ºi îndesat îndeplinute, iar acestea fac referire la moartea martiricã, mucenicia, adica suferinþa pentru Hristos, sfârºirea prin moarte pentru credinþã; mãrturisirea neinfricatã a dreptei credinþe în faþa oricãrei ameninþãri, indiferent daca aceasta atrãgea moartea sau exilul, închisoarea sau alte suplicii; viaþa sfântã, viaþa fãrã prihanã, însoþitã de faptele milei trupeºti ºi ale milei sufleteºti.
“Pentru viaþa trãitã în acest chip, Dumnezeu preaslãveºte cu daruri sau puteri suprafireºti, cu darul facerii de minuni din aceastã viaþã sau dupã moarte, savârºirea minunilor fiind socotitã ca semn al sfinþeniei”, spun reprezentanþii BOR. Nimeni nu se îndoieºte cã toate aceste din urmã condiþii sunt îndeplinite, dovadã ºi afluxul fãrã precedent de credincioºi la mormântul lui Arsenie Boca, dar oare va decide, se va încu-
meta Biserica sã-l deshumeze pe Arsenie Boca?! Iar fapta maramureºeanului care, în miez de noapte, a sãpat la mormântul celui supranumit de credincioºi “Sfântul Ardealului”, pentru a grãbi canonizarea lui – dupã cum declara chiar acesta – poate fi privitã din noi perspective. Mãnãstirea Prislop a ajuns loc de pelerinaj pentru românii din toate colþurile þãrii, ea identificându-se cu personalitatea pãrintelui Arsenie Boca. Oamenii vin pe tot parcursul anului la Prislop, pentru a se ruga, însã cei mai mulþi credincioºi ajung aici în 28 noiembrie, ziua de pomenire a pãrintelui Arsenie Boca, sau cu ocazia unor sãrbãtori religioase. Un fenomen care a luat amploare mai ales în ultimii ani, iar acum acum vorbim despre zeci de mii de oameni pentru care ultima speranþã pare sã fi rãmas doar credinþa. Arsenie Boca s-a nãscut în 1910, iar pentru convingerile sale a fost arestat, torturat de fosta Securitate ºi apoi alungat de la mãnãstire în timpul regimului comunist. Pãrintele Arsenie Boca a murit în 28 noiembrie 1989 ºi pânã acum nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxã Românã, deºi anul trecut a fost depusã ºi o petiþie în acest sens, semnatã de mii de credincioºi. Car men COSMAN-PREDA
rilor cã ceilalþi doi prieteni au sãrit pe el ºi pentru a se apãra a scos arma albã. Cristian Adonis Pobirici le-a cerut judecãtorilor sã-l cerceteze sub control judiciar sau în arest la domiciliu, însã magistraþii Tribunalului
Hunedoara nu au crezut povestea individului ºi au decis, duminicã seara, sã-l aresteze preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativã la sãvârºirea infracþiunii de omor. „Cucuruz” este cunoscut ca un individ de temut în Vulcan, încã din adolescenþã fiind implicat în diferite scandaluri. Astfel, în 2006 el a fost judecat pentru ameninþare iar în anul 2008, avea sã fie condamnat de Judecãtoria Petroºani, la ºapte ani de închisoare pentru tâlhãrie. Maximilian GÂNJU
Sala de fitness de la Clubul Jiul, scoasã la licitaþie pentru 15.000 de lei
P
rimãria Municipiului Petroºani a decis sã scoatã la licitaþie publicã sala de fitness care funcþioneazã în incinta Clublui Sportiv Jiul Petroºani, pe care municipalitatea l-a preluat cu puþin timp în urmã.
Licitaþia va porni de la 15.000 de lei/ an, aceasta fiind redevenþa minimã pe care trebuie sã o achite cei care doresc sã administreze sala de fitness. Durata concesiunii este de trei ani, de la data semnãrii contractului, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin acordul pãrþilor. Municipalitatea a decis sã scoatã la licitaþie concesionarea sãlii de fitness dupã ce soºia omului de afaceri Alin Simota, Mirela Simota, în calitate de director general al Atomis Grup SRL Petroºani, a solicitat concesionarea prin licitaþie publicã a acestui activ. De precizat cã, în urmã cu 10 ani, Primãria Petroºani a concesionat, cu titlu gratuit, întreaga bazã sportivã Jiul cãtre Asociaþia Club Sportiv Jiul Petroºani, reprezentatã de Alin Simota. Contractul a expirat, asociaþia sportivã este în lichidare, aºa cã municipalitatea a decis preluarea complexului sportiv. Car men COSMAN-PREDA
Cronica Vãii Jiului | Marti, 23 iunie 2015
Sute de înºtiinþãri doar într-o zi
P
este 100 de înºtiinþãri au fost emise doar zilele trecute de cãtre reprezentanþii Serviciului de Taxe ºi Impozite Petroºani cãtre restanþieri. Sute de petroºãneni sunt executaþi silit, iar alþii sunt, deocamdatã, doar înºtiinþaþi cu privire la faptul cã nu ºi-au îndeplinit obligaþiile fiscale. La data de 16 iunie au fost emise de cãtre Serviciul de Taxe ºi Impozite Locale
Petroºani un numãr de 154 de somaþii. În principal este vorba de persoanele care nu ºi-au achitat de mai mult timp taxele ºi impozitele cãtre bugetul local al municipiului Petroºani. De precizat este faptul cã termenul de platã a taxelelor ºi impozitelor locale a fost în data de 31 martie, atunci când contribuabilii care plãteau beneficiau de o bonificaþie de 10 procente. Dupã aceastã datã s-au aplicat penalizãri de întârziere. “Conform a ceea ce mi-au transmis colegii mei care se ocupã de acest lucru sunt aproximativ 2800 de persoane din municipiul Petroºani au debite cãtre bugetul local ºi au anumite
forme de opriri sau alte forme de executare silitã. Din pãcate nu avem aceste date pentru cã programul informatic nu permite scoaterea unor astfel de date însã cu siguranþã sumele nu sunt atât de mari pentru cã este vorba de persoane fizice ºi nu juridice”, a declarat în urmã cu ceva timp, Nicu Taºcã, purtãtor de cuvânt Primãria Petroºani. Nu se ºþie exact valoarea care trebuie recuperatã de la rãu-platnici, însã reprezentanþii municipalitãþii spun cã aceasta nu este foarte mari. Sume importante de bani trebuie recuperate de la agenþii comerciali. Monika BACIU
Piaþa are nevoie de taxator
În temeiul art. 39 aliniatul (1) ºi (5) din Legea nr. 215/ 2001, privind Administraþia publicã localã, republicatã se convocã Consiliul local al Municipiului Lupeni în ºedinþã ordinarã pentru marþi 23 iunie 2015, ora 14,00 în sala de ºedinþe a Consiliului local al Municipiului Lupeni, cu urmãtoarea
ORDINE DE ZI:
1 – Proiect de hotãrâre nr. 52/ 2015 pentru aprobarea documentaþiei Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) “CONSTRUIRE SPAÞIU COMERCIAL” nr. P41 / 2014 ºi acordarea avizului de principiu pentru realizarea construcþiei propuse prin PUD. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 2 – Proiect de hotãrâre nr. 65/ 2015 privind aprobarea alocãrii sumei de 1.500 lei din bugetul local, Capitolul 67.02 „Culturã, recreere ºi religie”, paragraful 67.02.05.01 – Sport, alin. 20.30.30 în vederea participãrii domnului Petru Ambruº
atlet selecþionat ºi legitimat în cadrul Federaþiei Române de Atletism, Comisia Naþionalã a atleþilor veterani, la competiþiile de atletism naþionale ºi internaþionale în anul 2015. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 3 – Proiect de hotãrâre nr. 66/ 2015 privind aprobarea unei sume de bani pentru organizarea ºi desfãºurarea „Nedeii Sânzienelor - 2015” . Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 4 – Proiect de hotãrâre nr. 67/ privind modificarea ºi completarea Hotãrârii Consiliului Local al municipiului Lupeni nr. 64/2012 privind constituirea Comisiei de locuinþe a Municipiului Lupeni. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 5 – Proiect de hotãrâre nr. 69/ 2015 pentru modificarea ºi completarea Hotãrârii Consiliului Local al Municipiului Lupeni nr. 81/ 28 iulie 2011 privind aprobarea concesionãrii prin
negociere directã a suprafeþei de 450 m2 teren situat în Municipiul Lupeni, înscris în CF nr. 2089 Lupeni A + 70 nr. topo 1152/ 2/ 28/ 3/ 4/ K/ 6/ f/ 22 în sensul diminuãrii suprafeþei concesionate de la de la suprafaþa de 450 m2 la suprafaþa de 200 m2 Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 6 – Proiect de hotãrâre nr. 70/ 2015 privind aprobarea Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului de salubritate, respectiv delegarea serviciilor de operare a Sistemului de Management Integrat al Deºeurilor (SMID) Hunedoara. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 7 – Proiect de hotãrâre nr. 71/ 2015 pentru rectificarea Bugetului local pe anul 2015 aprobat potrivit prevederilorHotãrârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 16/ 23.02.2015. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 8 – Proiect de
Asociaþia pentru educaþie ºi pregãtire profesionalã Petroºani cu sediul în Petroºani, la Casa de Culturã a Sindicatelor organizeazã cursuri de Noþiuni Fundamentale de Igienã. RELAÞII LA TELEFON 0722448428
Candidaþii care vor trece de proba scrisã vor avea posibilitatea de a participa la interviu care va avea loc în data de 14 iulie începând cu ora 10. Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse din data de 22 iunie 2015 pana in data de 03 iulie 2015 ora 12,00 la sediul Serviciului Public Administratia Pietelor Petrosani. Monika BACIU
P
rimãria Petroºani cautã taxator. Primãria municipiului Petroºani prin Serviciul de Administrare a Pieþelor organizeazã concurs pentru ocuparea unui post. Este vorba de postul de muncitor calificat, treapta I, mai exact taxator. La concursul care va avea loc în data de 13 iulie pot participa persoanele care au diplomã de bacalaureat.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI ANUNÞ
Actualitate 7
hotãrâre nr. 72/ 2015 privind aprobarea închirierii unei suprafeþe de 15 m2 teren, din domeniul privat al municipiului Lupeni înscris în CF nr. 2088 Lupeni, nr. topo 1374/2/30/ 16/c/7/i/2/2/2/2/2/ 73 situat în Municipiul Lupeni la intersecþia strãzii Tudor Vladimirescu cu Aleea Liliacului. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 9 – Proiect de hotãrâre nr. 73/ 2015 privind aprobarea concesionãrii prin
negociere directã a unui teren în suprafaþã de 48 m2 situat în Municipiul Lupeni zona limitrofã Bulevardului Pãcii, înscris în C.F. nr. 980 Bãrbãteni, nr. topo 1158/ 1/ 37/ 32/ n/ 7/ 12/ d/ 7/ 5/ a/ I/ 8/ 11, teren aflat în domeniul privat al Municipiului Lupeni în vederea amenajãrii unei terase de varã. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 10 – Proiect de hotãrâre nr. 74/ 2015 privind aprobarea concesionãrii prin negociere directã a unui teren în
suprafaþã de 206 m2 situat în Municipiul Lupeni zona limitrofã spaþiului comercial “Pizzeria Mamma Mia”, înscris în C.F. nr. 980 Bãrbãteni, nr. topo 1158/ 1/ 37/ 32/ 4/ 7/ 12/ d/ 7, teren aflat în domeniul privat al Municipiului Lupeni în vederea reamenajãrii terasei de varã. Iniþiator: Cornel Damon Lungan, Viceprimar al Municipiului Lupeni 11 – Diverse. Lupeni, 17 iunie 2015
Viceprimar prof. Cornel DAMON-LUNGAN
vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - 9.80 lei - Fleicã porc - 12.50 lei - Pulpã porc fãrã os - 14.30 lei - Carne tocatã - 12.80 lei - Cotlet porc cu os - 14.20 lei - Cotlet porc fãrã os -18.50 lei - Ceafã porc fãrã os - 18.50 lei - Costiþã porc cu os - 9.90 lei - Ciolane porc - 5 lei - Grãsime pentru topit - 5 lei NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ!
8 Sport
Cronica Vãii Jiului | Marti, 23 iunie 2015
Henþ cu mâna
Drumul spre Buftea, ca-n filme! Echipa de juniori A1 (grupa 19961999) a Jiului, campioanã clarã a judeþului, calificatã în turneul naþional zonal de la Târlungeni (dupã un baraj cu Vulturii Fãrcãºeºti), acolo unde a mai spulberat douã
echipe, ar fi la un pas de calificare la turneul final. Dar nimeni nu i-a bãgat în seamã: nici sponsorii, nici C.S.M.-ul patronator, nici Consiliul Judeþean, parcã n-ar fi existat. Antrenorul Cosmin
Kanduth ºi-a strâns „gaºca nebunã”, au cotizat din buzunar ºi s-au dus acolo sã reprezinte cu demnitate ºi onoare Petroºaniul, care se gândeºte de pe acum pe cine sã mai aducã, pe bani grei, la Zilele oraºului, ale Berii, ale Recoltei sau a vreunei troiþe de pe-un deal ºi-o vale. Baºca faptul cã în meciul decisiv de ieri,
ºase dintre ei au trebuit, conform unei programãri idioate, sã vinã sã-ºi dea Bacul, Jiul rãmânând sã joace la Târlungeni cu rezervele!? Ceva trebuia fãcut. Sã zbârnãie telefoanele, sã tropãie mailurile, sã urle cineva. Nimic. De izbeliºte. Bine cã Deva le-a rupt gura tuturor cu 8-2 în meciul de baraj cu Gilortul Tg. Cãrbuneºti,
cã FC Hunedoara ºi-a tras antrenor de Liga I ºi cã l-au avut în vizitã pe preºedintele F.R.F., cã Vulcanul ºi-a aniversat cu fast 95 de ani, iar la Jiul nimic. Iatã însã cã în ciuda tuturor piedicilor, copiii Jiului bat ieri dimineaþã cu 3-2 pe cei de la A.S. Cristian ºi se calificã în turneul semifinal pe þarã, la Buftea. O calificare eroicã
ce s-ar putea sã aducã un titlu naþional la Petroºani. E de bine nu, cine va culege roadele?
Respect pentru sport la Vulcan
C.S. Vulcan ºi-a aniversat 95 de ani de existenþã!
L
a fel ca ºi în urmã cu cinci ani, când s-au împlinit 90 de ani, cei din administraþia localã au tratat cu seriozitate ºi respect împlinirea a 95 de ani de fotbal la Vulcan, moment cuprins în cadrul celei de-a 43-a ediþii a Nedeii Vulcãnene. A fost o reîntâlnire a mai multor generaþii, cu momente emoþio-
Generaþiile de fotbal ale Vulcanului la ceas aniversar „Juniorii”, în dauna celor de la Mina Vulcan, scor 2-0. În sala de protocol, reamenajatã cu gust, alãturi de steagurile clubului, foºtii jucãtori
Justin Stoenescu, Dan Voicu ºi Sorin Bejan au marcat peste 200 de goluri pentru Vulcan nante la stadionul „Central” (construit în 1975), acolo unde a avut loc ºi finala Cupei Nedeii Vulcãnene, câºtigatã de echipa
s-au angrenat la o ºuetã, rememorând în faþa unor panouri uriaºe, cu fotografiile echipelor de-a lungul timpului,
momente din cariera lor de fotbaliºti. Primarul Gheorghe Ile, alãturi de consilieri locali, în aplauzele asistenþei din tribunã, a oferit tuturor celor care au evoluat sub culorile Vulcanului câte un suvenir legat de istoria echipei. Finalul a fost completat la un mic ºi-o bere, aºa cum e tradiþia în marcarea unor astfel de momente.
V
eteranul
La cei 84 de ani ai sãi, Iosif Racolþa a fost reprezentantul generaþiei anilor `50, cel care în 1960 cu Tudor
Paraschiva ca antrenor va câºtiga campionatul regional (actuala Liga a IV-a). A fost perioada în care la Vulcan jucau Pall I, Avram Dan Gallis, Cornel Cãrare, Chiceanu, Cotroazã, Brânzã, Râºniþã. Acesta a spus: „Am iubit fotbalul enorm. Munceam ºi jucam fotbal. Aºa erau vremurile...”
„ª
efi” între buturi
Crecan, Tr. Câmpean ºi Mârºava au apãrut la Vulcan în diferite etape istorice. Fiecare cu povestea lui: „Am trãit bucuria promovãrii în „C” cu
Iosif Racolþa si Licã Aruncuteanu, reprezentanþii fotbalului vulcãnean din anii `50-`70
Ioan Crecan, Doru Mârºava ºi Traian Câmpean, trei generaþii de portari la Vulcan Minerul Paroºeni, apoi am fost într-un lot de mari valori vreme de trei ani în „B”. Chiar cã atunci m-am simþit fotbalist” spunea Ioan Crecan. „Vreo 20 de ani am zburat din barã în barã la Vulcan! Cea mai mare bucurie a fost promovarea în Divizia „C” din 2002, când am câºtigat barajul cu C.F.R. Timiºoara, la lovituri de la 11 m. Rãmâne momentul meu de referinþã” a spus Doru Mârºava. „Am jucat puþin la Vulcan, am fost ºi antrenor secund, dar m-am simþit excelent” a spus Traian Câmpean.
M
eseria lor e golul
Au marcat sute de goluri pentru Vulcan: Dan Voicu, Sorin Bejan ºi Justin Stoenescu au fost trei atacanþi exponenþiali pentru reuºitele Vulcanului în porþile adverse. Justin Stoenescu spunea despre Dan Voicu: „Pentru câte a fãcut în fotbalul vulcãnean, ca jucãtor ºi antrenor, Dan Voicu ar merita sã fie fãcut Cetãþean de Onoare”. Subscriem ºi noi.
Paginã realizatã de Genu TUÞU