Skip to main content

CVJ NR. 875 JOI 11 IUNIE 2015

Page 1

Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)

Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 875

Cronica Vãii Jiului Joi, 11 Iunie 2015

www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU

Mihai Sima, starul stagiunii la Petroºani

N

u mai puþin de 22 de premiere au avut loc pe scena de la Petroºani în aceastã stagiune ºi, potrivit presei locale, cel mai bun actor a fost desemnat Mihai Sima. Tânãrul actor de la Petroºani a urcat în topul clasamentului, acolo unde de fapt îi ºi era locul, pentru numeroasele sale roluri, dar ºi pentru cã a câºtigat sufletul oamenilor care l-au votat. Prima ediþie a unei astfel de manifestãri culturale ce a avut drept scop recunoaºterea valorilor celor ce ne încântã serile de sâmbãtã, dar ºi dimineþile de duminicã, dacã e sã

luãm în calcul piesele pentru copii, s-a încheiat cu votul tuturor ziariºtilor. Alãturi de Mihai Sima, în top s-au clasat ºi actorii Oana Liciu Gogu, Amelia Toaxen ºi Alexandru Cazan. Desigur, Nicoleta Bolcã, managerul Teatrului Dramatic I.D Sîrbu a fost ºi ea în preferinþe, dar nu a candidat pentru un astfel de top, fiind de pãrere cã tinerii actori trebuie încurajaþi, iar votul presei le dã aripi. Mihai Sima, însã, a fost votat de majoritatea ziariºilor pentru rolurile pe care le-a interpretat în aceastã stagiune.

Momârlanii nu-ºi vor mai putea construi nici ”colibe” fãrã diriginte de ºantier

Diana MITRACHE

M

omârlanii nu-ºi vor mai putea construi nici colibe cu parter înalt, din piatrã sau lemn, specifice zonei montane, fãrã sã-ºi angajeze diriginte de ºantier sau o firmã de construcþii. >>> PAGINILE 4-5

Bolnavi pe bandã rulantã de la fast-food

Î

ncã un pacient s-a internat marþi noaptea la Spitalul de boli contagioase din Vulcan, tot din cauzã cã a mâncat la fast food în Lupeni. Bilanþul bolnavilor a ajuns la 35 ºi, pentru cã nu mai sunt locuri la Vulcan, unde este singura secþie de specialitate, 6 pacienþi au fost trimiºi la Hunedoara ºi Deva. Nu mai sunt locuri în spitalul de la Vulcan ºi situaþia este una fãrã precedent, dupã ce, de aproape o sãptãmânã, se tot fac internãri, pacienþii fiind clienþii unui fast food din Lupeni. Medicii suspicioneazã cã ar fi vorba despre Salmonela, dar încã

probele de laborator nu au fost finalizate. „Analizele de laborator dureazã. Avem rezultate preliminarii, în funcþie de mediile de culturã. Mai devreme chiar am purtat o discuþie la nivel de Direcþie sanitarã ºi vom transmite probele pe care

le-am lucrat la spitalul din Vulcan la serviciul de epidemiologie, pentru a fi prelucrate mai departe, pentru cã noi nu avem toate mediile de culturã necesare, aºa încât sã identificãm cu exactitate tulpinile”, a declarat dr. Cãtãlin Popa, director medical la Spitalul din Vulcan. De sâmbãta trecutã, mai mulþi oameni au început sã se simtã rãu ºi ultimul a ajuns la spital chiar în noaptea de marþi a acestei sãptãmâni. „Am avut inclusiv

marþi noapte un caz legat tot de focarul de la Lupeni, cu consumul alimentar din cursul zilei de sâmbãtã, dar omul a sperat cã va trece mai uºor peste problemele de sãnãtate ºi nu s-a prezentat la spital. Ca bilanþ, de la debut ºi pânã acum, avem un numãr de 35 de persoane, din care 20 reþinute la secþia de boli infecþioase a spitalului nostru, iar 6 persoane au fost redirecþionate din lipsa locurilor”, a mai spus dr. Popa, care a ºi fost de gardã inclusiv

la ultima internare. Cei 6 pacienþi au plecat la spitalele din Deva ºi Hunedoara unde sunt în continuare trataþi. Direcþia pentru Siguranþa Alimentelor a demarat o anchetã la fast food-ul din

Lupeni ºi urmeazã sã stabileascã exact care sunt cauzele îmbolnãvirii oamenilor, dar ºi mãsurile ce se impun în astfel de situaþii. Diana MITRACHE

2 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Joi, 11 iunie 2015

Buhãescu se bazeazã pe teorie, practica a demonstrat

Turismul nu este alternativã la minerit izeazã pe turism. Turismul M salveazã Valea Jiului, cel puþin la nivel declarativ. De ceva ani încoace autoritãþile locale din Valea Jiului mizeazã pe potenþialul turistic al zonei pentru dezvoltare.

Dupã ce în trei localitãþi din Valea Jiului au fost începute proiectele de dezvoltare a staþiunilor montane, acestea au rãmas în aer. Administraþiile locale nu au resursele financiare necesare sã ducã la bun sfârºit aceste investiþii care sunt de ordinul zecilor milioane de euro.

la T urism Uricani

Edilul oraºului Uricani, Dãnuþ Buhãescu, spune cã turismul va aduce un plus zonei Vãii Jiului, iar acesta mizeazã pe faptul cã în vest drumul spre Herculane va deschide porþile turiºrilor care vor sã ajungã la Herculane. Aºa se face cã

primarul solicitã Guvernului realocarea sumei de bani pentru continuarea lucrãrilor la acest tronson de drum. “Aici în zona noastrã au început sã se construiascã cabane, iar odatã cu deschiderea drumului afluxul de turiºti va fi mult mai mare. Voi cere Guvernului sã realoce banii de anul trecut pentru continuarea lucrãrilor la drumul spre Herculane.în 2014 a fost alocatã suma de 58 de milioane de euro pentru 19,3 kilometri de drum. Mã voi bate pentru acest lucru”, a declarat Dãnuþ Buhãescu, primarul oraºului Uricani.

Tototdatã edilul spune cã trebuie sã se verifice dacã avizele sunt încã în termen având în vedere faptul cã procesul a fost tãrãgãnat. “Trebuie sã vedem dacã avizele mai au termen pentru cã unele sunt valabile un an, altele doi ºi sã vedem de e de fãcut. Au trecut doi ani de când s-au obþinut avizele, dar procesul ecologiºtilor ne-a încurcat”, a mai suliniat sursa citatã. În strategia de dezvoltare a localitãþii, edilii au creionat planul pentru turism. Vor pârtii de schi ºi instalaþii pe cablu. “Amenajarea ºi/extinderea arealelor propice pentru practicarea sporturilor de iarnã: pârtii de schi, instalaþii de transport pe cablu pentru persoane, instalarea de echipamente pentru producerea zãpezii artificiale, instalarea echipamentelor pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi, omologarea pârtiilor; - amenajarea unor obiective turistice naturale pentru activitãþi turistice: lacuri, peºteri, formaþiuni geologice, chei, cas-

cade, stâne; - amenajarea unor obiective turistice în perimetrele fostelor exploatãri miniere)”, se aratã în strategia de ezvoltare a oraºului Uricani. O alternativã a mineritului ar fi putut fi turismul, zona având un caracter pitoresc deosebit, însã, acest fapt a rãmas doar la stadiul de discuþii de aproximativ 20 de ani. Valea Jiului are o poziþionare specialã, despãrþind douã grupe montane deja celebre, Parâng ºi Retezat, având o moºtenire istoricã de poveste. Valea Jiului oferã posibilitatea de relaxare ºi evadare din cotidian. Din cauza localizãrii geografice, a contextului socio-economic, dar ºi a nepãsãrii naturii umane, zona Valea Jiului a rãmas o regiune nedescoperitã în totalitate. În schimb, aici acþiunea asupra zonei forestiere nu a fost la fel de intensã ca în alte zone. Acestui fapt se datoreazã posibilitatea de a descoperi numeroase peºteri, trasee montane virgine, dar ºi stânci încã necucerite pentru iubitorii de sporturi montane. Monika BACIU

Fãrã recalificare pentru minerii disponibilizaþi

D

eºi anul trecut, minerii care au plecat de la minele ce se închid s-au putut recalifica în meserii cu cerere pe piaþa muncii, anul acesta, colegii lor nu mai au permisiunea celor de Uniunea Europeanã. Singura lor soluþie este sã accepte sã urmeze un curs la agenþiile locale de ºomaj, diferenþa fiind fãcutã tocmai de forul european, care nu a mai dat bani pentru reconversia profesionalã. Peste 200 de oameni pleacã acum de la minele neviabile din Petrila, Paroºeni sau Uricani, dar, dacã nu ies la pensie, atunci nu se pot recalifica profesional. Conducerea Societãþii de Închideri de Mine susþine cã vinã le aparþine celor de la Uniunea Europeanã, pe care i-au ºi notificat în acest sens, însã, deocam-

datã fãrã rezultat. Asta chiar dacã mai sunt bani. „Noi am trimis o notificare cãtre Ministerul Energie, care a trecut de acest minister ºi se aflã în lucru la Consiliul Concurenþei. Acea cuprinde ºi acest element de reconversie profesionalã, care a fost prins în decizia UE pânã în 2014, iar sumele alocate reconversiei profesionale nu s-au cheltuit în totalitate ºi am dori sã fie relocate pânã în 2018, ca sã beneficieze toþi oamenii de aceste sume de reconversie”, a declarat Aurel Anghel, director general SNÎMVJ. Cei care s-au disponibilizat anul trecut au fãcut cursuri de recalificare ºi chiar au acum meserii cerute ºi cãutate pe piaþa muncii. „Am avut meserii foarte diverse anul trecut, începând de la strungari, frezori, instalatori, pânã la inspectori de sãnãtate ºi securitate în muncã, specialiºti pe resurse umane,

ori ghid montan. Chiar am avut câteva grupuri de meserii inedite ºi care nu s-au regãsit în anii anteriori

în planurile firmelor de reconversie profesionalã”, a mai spus directorul Societãþii de Închideri de Mine. Din pãcate, acum minerii disponibilizaþi, care au toþi în jur de 45 de ani, nu pot decât sã meargã la agenþiile locale de calificare ºi acolo sã urmeze, ca ºomeri, cursurile de calificare oferite de aceºtia ºi care sunt pentru meserii ca: zidari, montatori pereþii rigips, lucrãtori la drumuri, ori asfaltatori. Diana MITRACHE

S-a gãtat cãrbunele la Termocentrala Paroºeni! La Petroºani SE IA APA CALDÃ Situaþie alarmantã la Termocentrala Paroºeni, care nu mai are cãrbune. În consecinþã se vede nevoitã sã operascã grupul IV energetic. Acest lucru îi afecteazã direct pe locuitorii municipiului Petroºani, dar ºi pe minerii de la Paroºeni. Termocentrala Paroºeni a anunþat cã va sista furnizarea agentului termic, din cauzã cã se opreºte funcþionarea grupului energetic nr. 4. Acest lucru se datoreazã lipsei combustibilului necesar funcþionãrii, sau, mai precis, a cãrbunelui energetic. “Urmare acestui fapt, începând cu data de 13.06.2015, ora 12.00, se sisteazã furnizarea agentului termic, mãsurã care afecteazã consumatorii din Municipiul Petroºani, Sucursala Prestserv Petrosani Preparaþia Coroeºti ºi Societatea Naþionalã de Închidere Mine Valea Jiului SA - Mina Paroºeni”, au anunþat oficialii Complexului Energetic Hunedoara, de care aparþine SE Paroºeni. Grupul energetic va fi repornit atunci când SE Paroºeni rezolvã problema stocurilor de cãrbune. Carmen Carmen COSMAN-PREDA

Cronica Vãii Jiului Website: www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com

Director:

Marius MITRACHE (mitrache_evz @yahoo.com) 0744.268.352

Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com Car men COSMAN- PREDA Diana MITRACHE (mitrachediana@yahoo.com) Maximilian G ÂNJU (madm3xi@yahoo.com) Monika BACIU Genu TUÞU

Desktop publishing:

Geza SZEDLACSEK

Marketing & Publicitate: Mirabela MOISIU

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138 Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu

Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor

Materialele marcate “Promovare” reprezintã PUBLICITATE

Actualitate 3

Cronica Vãii Jiului | Joi 11 iunie 2015

Ambulanþa, taxiul beþivilor. Salonul de la spital, hotel

A

lcoolicii transportaþi cu taxiul numit de ei ambulanþã. Nu de puþine ori, persoane bine intenþionate sunã la numãrul unci de urgenþã pentru a anunþa cã o persoanã este cãzutã în stradã. De cele mai multe ori însã la sosirea ambulanþei, echipajele medicale constatã cã aceste persoane nu suferã de altceva decât de boala bãuturii ºi cum nu pot fi lãsaþi în stradã aceºtia sunt transportaþi la spital cu ambulanþa. “Lunar avem zeci de astfel

de solicitãri, dar noi trebuie sã rãspundem cu promptitudine. Existã însã ºi reversul medaliei. În timp ce noi transportãm la spital o persoanã aflatã în stare de ebrietate poate o altã persoanã moare de infarct sau alte

afecþiuni”, spune un ambulanþier. Odatã ajunºi la spital nici aici nu pot fi ignoraþi. Cei aflaþi în stare de ebrietate beneficiazã de tratament adecvat, dar ºi de servicii de deratizare. “Noi îi tratãm pe toþi la fel

Blocul incendiat din Uricani, reparat cu bani din bugetul local

de garsoniere situate mai ales la etajele trei ºi patru, au suferit stricãciuni, cele mai multe având nevoie de zugrãvire în interior. Locatarii acestor garsoniere au venituri modeste, mulþi dintre ei trãind din ajutor social ºi nu-ºi permit costurile cu reparaþiile. Nici asigurare pentru incendiu nu aveau, astfel cã primãria localitãþii va trebui sã-i ajute. „Cele mai distruse sunt cele de la etajele trei ºi patru.

Trebuie sã evaluãm tot ce este acolo ºi sã gândim ceva pentru a-i ajuta. Nu putem sã-i lãsãm aºa, multe locuinþe sunt afectate, nu putem spune distruse. Am vãzut cã sunt locuinþe care au nevoie de intervenþie ºi la etaje inferioare, de la apa folositã la stingerea incendiului. Sunt familii cu copii, am trimis echipe de la noi pentru a face anchete acolo ºi vedem cum îi ajutãm”, a declarat primarul localitãþii Uricani, Dãnuþ Buhãescu. Pagubele rezultate în urma dezastrului ar trebui suportate de cãtre mama denaturatã. „De unde sã plãteascã ea? Ea se va duce la “mititica” dacã procurorii ºi poliþiºtii o vor gãsi vinovatã ºi nu va plãti nimic. Nici nu are de unde, trãia din ajutorul social dat de noi ºi alocaþii”, susþine edilul oraºului. La o primã estimare costurile cu reparaþiile ar putea depãºi o sutã de mii de lei, iar asta cel puþin pentru acoperiºul blocului. Maximilian GÂNJU

Printre rutele pe care se vor face aceste studii se numãrã ºi cea de la Deva. Acest studiu constituie baza de date statistice pentru determinarea curenþilor de trafic în scopul orientãrii investiþiilor, alocarea bugetelor ºi ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acþiunea se va desfãºura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga reþea de drumuri

naþionale din România. În aceste puncte vor fi echipe de recenzori ºi agenþi de circulaþie care vor invita conducãtorii de vehicule pe o bandã de rezervã ºi le vor adresa un set de întrebãri, care vor consta în originea plecãrii în cursã, destinaþia cursei, ruta, scopul cãlãtoriei. “Precizãm cã nu vor fi înregistrate datele referitoare la numãrul de înmatriculare al vehiculului, numele conducãtorului auto sau alte date de înmatriculare - identificare. Menþionãm cã întrebãrile vizeazã direcþiile de deplasare, scopul deplasãrii, natura transportului, informaþiile solicitate fiind complet anonime”, se aratã în comunicatul CNADNR. Monika BACIU

ajoritatea familiilor care trãiesc în imoM bilul în care au ars de vii cei trei copilaºi încuiaþi în casã de propria mamã, dupã ce le-a aprins o lumânare, au venituri modeste ºi nu au asigurãri împotriva incendiilor. Primãria va trebui sã gãseascã resursele financiare pentru a se ocupa de reparaþii.

În urma dezastrului de luni dimineaþa întreg acoperiºul blocului a ars, adicã pe o suprafaþã de 900 de metri pãtraþi iar zeci de apartamente au fost afectate de fum, foc ºi apa folositã la stingerea incendiului. Dupã verificãrile efectuate la faþa locului de cãtre angajaþii Primãriei Uricani, în jurul a 60

Sondaj CNADNR în judeþul Hunedoara

J

udeþul Hunedoara, vizat de o anchetã a CNADNR. Pentru a vedea unde vor fi direcþionaþi banii de investiþii, Compania Naþionalã de Autostrãzi ºi Drumuri Naþionale din România informeazã utilizatorii reþelei de drumuri naþionale din România cã în zilele de 10, 17, 24 iunie ºi 19 august 2015 va fi organizat un studiu de circulaþie numit "Anchetã de circulaþie origine - destinaþie".

pentru cã sunt oameni. Aici primesc servicii medicale chiar dacã nu au asigurare, dar sunt ºi spãlaþi pentru cã de cele mai multe ori sunt într-o stare deplorabilã. Dupã ce se trezesc pleacã acasã sau pe drum ºi dupã câteva zile revin”, ne spune un cadru medical de la Spitalul de Urgenþã din Petroºani. Sute de hunedoreni au probleme din cauza alcoolului. Conform datelor statistice din ultimii trei ani, realizate de cãtre DSP Hunedoara, la nivelul judeþului exista un numãr considerabil de persoane care au fost internate din cauza consumului excesiv de alcool. Astfel, în anul

2012 au fost internate un numãr de 397 de persoane care prezentau tulburãri mentale ºi de comportamentale, în anul 2013 numãrul acestora a ajuns la 443, iar anul trecut s-a înregistrat o uºoarã scãdere. Doar 434 de persoane au fost internate cu halenã alcoolicã. Aceste persoane prezintã un risc ridicat de îmbolnãvire, iar ficatul este cel mai afectat. Astfel, dacã în anul 2013 doar 59 de hunedoreni aveau boli alcoolice ale ficatului, anul trecut numãrul acestora s-a dublat ajungând la 125. la nivelul judeþului Hunedoara peste 6800 de hunedoreni suferã de cirozã ºi de alte hepatite cronice.

Monika BACIU

Învaþã o meserie în puºcãrie

M

ai multe persoane aflate în detenþie la Hunedoara, Severin ºi Bistriþa, au fost ajutate de cãtre o fundaþie din Deva, în baza unui program cu finanþare europeanã, sã se califice într-o meserie. Recent, 26 de deþinuþi din Bistriþa au absolvit cursuri de calificare profesionalã în meseria de lucrãtor în cultura plantelor ºi vor un certificat de calificare recunoscut la nivelul Uniunii Europene. Proiectele au fost iniþiate de Fundaþia „Mara” Deva în colaborarea cu trei penitenciare ºi oferã programe de motivare, consiliere ºi formare profesionalã unui grup þintã de peste 770 de persoane private de libertate din penitenciare cum ar fi :Bârcea Mare, Drobeta Turnu Severin ºi Bistriþa. Proiectul „Libertate prin integrare” urmãreºte reintegrarea persoanele care au executat o pedeapsã privativã de libertate, iar calificãrile primite de deþinuþi au fost în opt meserii, printre care mecanic auto, patiser, sau instalator. (Maximilian GÂNJU)

4 Actualitate

Ce facem cu Termoficarea?

C

um rãmâne cu sistemul de termoficare al Vãii Jiului? Cui îi revine sarcina sã gestioneze un sistem unic ºi cât de pregãtiþi suntem acum ca sã accesãm fonduri pentru investiþii.

Acestea au fost câteva dintre problemele luate în discuþie de prefectul judeþului Hunedoara, Sorin Vasilescu, la o întâlnire ce a avut loc la Petroºani cu factorii de rãspundere. Sistemul de termoficare are nevoie de investiþii ºi pentru ca sã nu mai existe problemele de acum, când fiecare oraº are o firmã aproape

falimentarã în acest domeniu, edilii locali cautã soluþia pentru urmãtoarea iarnã. Prefectul judeþului Hunedoara s-a întâlnit cu primarii la Petroºani ºi au discutat care sunt paºii în acest sens. Nu au fost excluºi nici cei de la CEH, care au ºi ei un rol în acest sistem. „Urmeazã sã avem o întâlnire de constituire a grupului de lucru,

pe care domnul ministru Gerea a promis-o în acest scop cu situaþia CEH ºi cu tot ce presupune aceastã activitate de furnizare a agentului termic. Vom mai avea o întâlnire în perioada urmãtoare, sã vedem dacã mergem mai departe cu ADI ºi pentru cã toþi au fost de acord sã accesãm fonduri UE pentru modernizarea ºi reabilitarea reþelei de încãlzire”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Deocamdatã nu s-a discutat despre desprinderea Termocentralei Paroºeni din CEH, iar edilii Vãii Jiului sperã sã obþinã bani europeni cu care sã refacã sistemul de termoficare de la Petrila la Uricani. Abia atunci vom putea vorbi despre costuri minime pe timpul iernii. Diana MITRACHE

Aceleaºi trasee montane din 2009

Momârlanii nu-ºi vor mai putea construi nici ”colibe” fãrã diriginte de ºantier

u miºcã nimic. Cel puþin oficial. Iubitorii de drumeþii montane care aleg sã se recreeze în naturã au parte, cel puþin în munþii Parâng, de traseele montane omologate în asnul 2009 de cãtre Ministerul Turismului.

omârlanii nu-ºi vor mai putea construi nici colibe cu parter înalt, din piatrã sau lemn, specifice zonei montane, fãrã sã-ºi angajeze diriginte de ºantier sau o firmã de construcþii. În plus, îi va ”cãlca” ºi Inspecþia în Construcþii pentru verificãri în respectarea normelor impuse de noua lege ºi a etapelor construcþiei. Cei care îºi construiesc case în 5-6 ani, punând ban pe ban din salarii, sunt derutaþi: cum vor plãti dirigintele de ºantier? Alþii nu înþeleg de ce este nevoie ºi de diriginte ºi de Inspecþia în Construcþii când proiectul casei trebuia sã conþinã ºi pânã acum tot ce spune noua lege pentru a se elibera autorizaþia. ” Pãi asta mã costã cât face un sfert de casã, dacã trebuie sã plãtesc salariu de diriginte!... Asta e hoþie!”

N

Singurele noutãþi sunt cã au fost aduse mici îmbunãtãþiri. “Avem aceleaºi trasee montane pe care le ºtie toatã lumea, sunt pe hãrþile turistice, traseele sunt destul de bune, sunt mai bine amenajate ca în anii anteriori pentru cã am mai lucrat puþin la amenajarea lor, am mai marcat, am mai reînnoit marcajele. Turiºtii pot sã meargã pe toate traseele care sunt pe hãrþile turistice”, a declarat Dumitru Bârlida, ºef Salvamont Parâng.

Evoluþia preþului apei în Valea Jiului

Suportabilitatea socialã, criteriul pentru menþinerea la un nivel scãzut reþul apei în Valea Jiului. În P decursul a 19 ani, preþul apei a suferit oscilaþii în Valea Jiului. De-a lungul anilor preþul apei potabile a crescut, însã totul se datoreazã indexãrii preþurilor.

Zero ºi un pic în 1996 Conform datelor furnizate de SC ApaServ Valea Jiului în anul

Actualitate 5

Cronica Vãii Jiului | Joi, 11 iunie 2015

1996, acum 19 ani, în Valea Jiului un metru cub de apã costa 0,0335 lei fãrã TVA, iar canalizarea era 0,0078

pentru un metru cub fãrã TVA. Astfel, cele douã tarife cumulate costau în anul 1996 0,04 lei. De la 1 martie

1997 ºi pânã la 20 iulie 2001 preþul apei în Valea Jiului a fost sub un leu metrul cub. Apogeul preþului în aceastã perioadã a fost în anul 2001 când un metru cub de apã a ajuns la valoarea de 1,1306 lei cu TVA, iar pentru serviciile de canalizare abonaþii plãteau 0,2642 lei cu TVA.

2003-2015, de la un leu la peste 5 În decursul anilor 2003-2015 preþul apei în Valea Jiului a ajuns sã se dubleze. Dacã la data de 15 august 2003 abonaþii operatorului de apã ºi canal au plãtit pentru un metru cub de apã suma de 1.3794 la 1 aprilie 2015 acest serviciu a ajuns sã coste 4,51 de lei. Astfel, pentru serviciile de apã ºi canal locuitorii din Valea Jiului scot din buzunar acum în anul 2015 suma de 6,6 lei.Valorile practicate pentru sis-

Turiºtii trebuie sã þinã cont de o serie de recomandãri ce vin din partea salvatorilor montani. “Noi avem o patrulã permanentã în Parâng. Când se trece prin zona montanã ºi vor sã facã trasee mai lungi, turiºtii trebuie sã vinã sã se informeze de la salvatorii mon-

temul de canalizare se menþin scãzute având în vedere investiþiile realizate de societatea de apã. “Deoarece în Valea Jiului existã un sistem de canalizare mixt este oportun a se factura contravaloarea serviciilor de colectare, transport ºi epurare ape pluviale chiar ºi în zonele unde nu exista reþele de canalizare pluvialã, apele provenite de la ploi fiind preluate de canalizarea apelor uzate menajere. Cantitatea de precipitaþii este comunicatã lunar de A.N.M. în baza unui contract încheiat între S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. ºi A.N.M. Pentru luna februarie 2015 cantitatea de precipitaþii comunicatã de A.N.M. a fost de 32.7 l/mp”, se aratã pe site-ul societãþii de apã.

Printre ultimii Chiar ºi în condiþiile date, preþul serviciilor practicate de operatorul de apã ºi canal din Valea Jiului se menþine la cel mai mic nivel din þarã. Din totatul operatorilor, societatea ApaServ Valea Jiului ocupã locul 40 din 44. În stabilirea

tani care sunt de serviciu ºi sã fie foarte bine echipaþi”, a mai spus Bârlida. În Parâng sunt omologate de Ministerul Turismului ºase trasee montane al cãror administrator este Consiliul Judeþean Hunedoara. În nicio altã staþiune montanã din Valea Jiului nu mai sunt amenajate trasee montane, conform datelor oficiale furnizate de Autoritatea Naþionalã pentru Turism Monika BACIU

politicii tarifare se ia în considerare principiul acoperirii costurilor serviciului de furnizare a apei, inclusiv costurile de mediu ºi cele cu resursele, astfel încât sã se asigure viabilitate financiarã, sustenabilitate, eficienþã productivã ºi suportabilitate socialã.

Semnare contract Finanþare Economii În data de 08.06.2015 a fost semnat intre Ministerul Fondurilor Europene ºi S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Contractul de Finanþare pentru implementarea Proiectului intitulat „Extinderea ºi modernizarea infrastructurii de apã ºi apa uzatã în Judeþul Hunedoara (Valea Jiului) – economii” prin POS Mediu 2007 – 2013. Acest Proiect are prevãzutã obligativitatea de a se implementa pânã la sfârºitul anului 2015 (decembrie 2015) ºi prevede: un contract de lucrãri; un contract de supervizare lucrãri; un contract de servicii – achiziþie utilaje Monika BACIU

M

Cei care doresc sã-ºi construiascã o casã simplã, dar cu parter înalt cum sunt cele specifice zonelor de munte, n-o mai pot face ca pânã acum cu meseriaºii din familie sau prieteni ºi cunoºtinþe, pentru cã o modificare a Legii în construcþii nu mai permite acest lucru. Deputaþii au votat legea privind autorizarea lucrãrilor de construcþie, care schimbã regulile în cazul construcþiei caselor cu etaj ºi a celor cu parter înalt. Legea a trecut pe la

preºedinte pentru promulgare ºi urmeazã a fi publicatã în Monitorul Oficial.

Pânã acum, o casã la þarã cu regim de înãlþime a parterului ºi

parter plus unu puteau fi construite cu derogãri de la lege, proprietarul având nevoie numai de o autorizaþie ºi de un plan al casei, iar construcþia ºi-o ridica cu ”maistori” verificaþi de vreme, profilaþi pe aceastã îndeletnicire. Acest lucru nu va mai fi permis, legea obligând angajarea unui diriginte de ºantier, iar Inspectoratul de Stat în Construcþii va verifica fiecare etapã a construcþiei ºi repectarea normelor de stabilitate ºi rezistenþã. Este vorba de rezistenþa mecanicã, stabilitate, securitate în caz de incendiu, iar clãdirea

Cheia succesului datã pe un lacãt u emoþii în glas, unii C chiar cu lacrimi în ochi, elevii din calsa a VIII-

a au predat miercuri ºtafeta celor mai mici. A fost o ceremonie la care au luat parte pãrinþi, profesori ºi elevi, iar absolvenþii au trecut pe sub un pod de trandafiri. ªcoala Avram Stanca din Petroºani a fost în sãrbãtoare. Nu este uºoarã nicio despãrþire ºi dupã 8 ani de ºcoalã, fiecare va fi nevoit acum sã îºi ia la revedere de la colegi, profesori ºi locul din bancã. Au plâns, au râs ºi au

venit cu poveºti de la început. „Pentru noi toþi este o zi importantã, fiindcã astãzi este ziua în care transformãm trecutul într-o amintire ºi vorbim despre viitor, un viitor încã neºtiut. Ne aºteaptã dincolo de poartã. Trepidãm de nerãbdare sã pornim. E un drum lung în faþa noastrã ºi parcã am mai zãbovi un pic, aici unde a fost atât de mine, unde minunea noastrã personalã a þinut mai mult de 3 aile. Parcã ieri eram în aceastã curte, cu ochii mari ºi speriaþi”, a spus Denis Rus, ºef de promoþie la aceastã ºcoalã, iar colega lui l-a completat ºi ea vizibil emoþionatã.

trebuie sã fie ”curatã”, sã nu polueze mediul înconjurãtor, sã fie accesibilã în exploatare, sã fie protejatã suficient împotriva zgomotului, sã fie izolatã termic. Cu alte cuvinte, cei care doresc sã-ºi construiascã o casã, vor fi obligaþi sã-ºi angajeze un diriginte de ºantier sau de o firmã de construcþii. ”Noi vrem sã ne facem casã, dar fãrã sã scoatem bani de la bancã, aºa pe etape, cum strângem ºi noi banii, poate dura ridicarea ei ºi 5-6 ani. În cazul ãsta, cum rezolv cu dirigintele? Avem

„Suntem conºtienþi cã nu ne vom mai întâlni cu aceste clipe minunate, dar ne vom aminti mereu de ºcoala noastrã, de colegii noºtri, care ne-au încurajat, atunci când am luat o notã mai micã ºi de treptele pe care am pãºit în fiecare dimineaþã. Nu vom uita nici de profesori ºi nici de doamna învãþãtoare”, a spus în faþa mulþimii adunate la ceremonie ºi Alexandra Criºan. Ce planuri au? Sã devinã liceeni ºi sã treacã cu bine peste urmãtorul hop: examenul de la final. Pânã la testele naþionale, însã, ceremonia s-a încheiat cu predarea cheii la clasa a VII, cu discursurile de încurajare ale directorului Robert Humel ºi ale doamnei Daniela Ciontescu, care i-a încurajat spunându-le cã cea mai frumoasã perioadã a vârstei lor abia acum începe. Pânã la liceu, însã, absolvenþii au agãþat în poarta ºcolii un prim lacãt al dorinþelor lor ºi de aici ei vor sã plece o tradiþie. Vor veni peste ani sã vadã unde le este lacãtul ºi îºi vor aduce aminte ce gânduri aveau acum, când abia îºi luau zborul. Diana MITRACHE

proiectul cu tot ce trebuie – structurã, instalaþii, adicã tot ce zic ei cã trebuie respectat, cã aºa a fost ºi pânã acum cã altfel nu-mi elibereazã autorizaþia de construcþie. În tot acest timp, cum îl plãtesc pe dirigintele de ºantier? ªi cine poate fi diriginte de ºantier? Ce condiþii trebuie sã îndeplineascã? De unde sã-l iau?” – Mioara Mocãnici-Neagu, Petroºani. ”Dacã vine Inspecþia în Construcþii ºi verificã dacã am respectat proiectul ºi ce zic ei acolo, de ce trebuie sã angajez un diriginte de ºantier sau o firmã? Pãi asta mã costã cât face un sfert de casã, dacã trebuie sã plãtesc salariu de diriginte! Asta e hoþie! Auzi, ºi Inspecþia în Construcþii ºi diriginte

de ºantier! ªi ce mai vor, ce mai inventeazã?” - Cristian Vasile, Vulcan. Specialiºti în construcþii spun cã s-ar putea ca ºi ”colibele” momârlanilor, care sunt construite pe fundaþie înaltã, cele care sub prispã au mici spaþii de depozitare, sã fie supuse aceluiaºi regim. La fel se poate întâmpla ºi cu casele cu pod înalt, cu guri/geamuri de aerisire unde se depoziteazã produse agricole. Acestea pot fi considerate parter plus mansardã. Se aºteaptã publicarea legii în Monitorul Oficial ºi metodologia de aplicare pentru a se da mai multe informaþii, precise, populaþiei. Ileana FIRÞULESCU

6 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Joi, 11 iunie 2015

Simota se judecã cu Penitenciarul Aiud pentru regimul de detenþie

ondamnat la închisoare pentru conflict de interese, C dar ºi pentru evaziune fiscalã,

HOTÃRÂREA NR. 54/2015

HOTÃRêTE:

Alin Simota a adat în judecatã Tribunalul Aiud, acolo unde se aflã încarcerat.

privind aprobarea denunþãrii actului adiþional nr.59/27/08.08. 2007 la contractul de concesiune nr. 9/22/01.08.2007 în care SC Montan Cons SRL are calitate de concesionar

Procesul se aflã pe rolul Judecãtoriei Aiud, iar Alin Simota cere schimbarea regimului de detenþie. „Deþinutul, nemulþumit de propunerea comisiei pentru stabilirea, individualizarea ºi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, a utilizat cãile de atac prevãzute de Legea 254/2013 privind executarea pedepselor ºi a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sens în care acesta a depus o plângere la judecãtorul de supraveghere a privãrii de libertate ºi ulterior a formulat o contestaþie la Judecãtoria Aiud, împotriva încheierii judecãtorului de supraveghere”, ne-a comunicat inspector principal de penitenciare Nicoleta Mãtãrîngã, purtãtorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud. Magistraþii au stabilit primul termen de judecatã pentru data de 15 septembrie. Alin Simota a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru conflict de interese, dupã ce ar fi câºtigat aproape 50 de miliarde de lei vechi din afacerile cu statul pe vremea în care era consilier judeþean. De asemenea, la instanþa de fond Simota a fost condamnat la un an închisoare pentru sãvârºirea infracþiunii de reþinerea ºi nevãrsarea, cu intenþie, în

Având în vedere Notificarea Societãþii Profesionale Casa de Insolvenþã Hunedoara SPRL, înregistratã la Primãria Municipiului Lupeni sub nr. 2516 / 11.03.2015, prin care solicitã denunþarea actului adiþional nr. 59/27/08.08.2007, la contractul de concesiune nr. 9/22/01.08.2007, în care SC Montan Cons SRL are calitatea de concesionar, motivat de faptul cã aceastã societate se aflã în insolvenþã de la data de 07.10.2013; Având în vedere expunerea de motive a Viceprimarului Municipiului Lupeni, raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Local al Municipiului Lupeni, precum ºi avizul comisiilor de specialitate ale consiliului local; În baza dispoziþiilor art. 45 alin. (1) din Legea administraþiei publice locale nr.215/ 2001, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare

Art. 1. – (1) Se aprobã denunþarea actului adiþional nr. 59/27/08.08.2007 la contractul de concesiune nr. 9/22/01.08. 2007 în care SC Montan Cons SRL are calitate de concesionar. (2) Se împuterniceºte Dl. Cornel Damon Lungan – Viceprimar al Municipiului Lupeni, cetãþean român, nãscut la data de 28.06.1955 în mun. Craiova, judeþul Dolj, domiciliat în Municipiul Lupeni str. Viitorului bl. A3 ap. 36 posesor al C.I. seria HD nr. 506594 eliberatã de S.P.C.L.E.P. Lupeni la data de 16.06.2010 sã semneze în numele ºi pe seama Consiliului Local al Municipiului Lupeni actul adiþional de denunþare a actului adiþional sus amintit. Art. 2. – Prezenta hotãrâre va fi comunicatã Instituþiei Prefectului Judeþului Hunedoara în vederea exercitãrii controlului cu privire la legalitate, S.C. Montan Cons SRL, Societãþii Profesionale Casa de Insolvenþã Hunedoara SPRL, fiind adusã la îndeplinire de cãtre Viceprimarul Municipiului Lupeni iar la cunoºtinþã publicã prin grija Secretarului Municipiului Lupeni.

hotãrârea a fost aprobatã prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi

cel mult 30 de zile de la scadenþa, a sumelor reprezentând impozite sau contribuþii cu reþinere la sursã. De asemenea, Simota a fost obligat de magistraþi ca, în solidar cu partea responsabilã civilmente SC SIMAR SRL Petroºani prin lichidatorul judiciar al firmei, la plata sumei de 412458,50 lei, la care se adaugã obligaþiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenþei pânã la data plãþii efective a prejudiciului. Alin Simota a fost trimis în judecatã pentru evaziune fiscalã în calitate de reprezentant legal al SC SIMAR SRL, iar în apãrarea sa Simota a cerut ºi o expertizã financiar – cotabilã, care sã reliefeze dacã a existat sau nu prejudiciu, precum ºi situaþia financiarã a firmei ºi plãþile fãcute de reprezentanþii legali ai acesteia. Costurile expertizei au fost suportate chiar de inculpat, care a achitat 5.400 de lei. Dosarul se aflã în faza de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, ºi are termen în data de 16 iunie De asemena, omul de afaceri mai este judecat în alte douã dosare penale, pentru constituirea ºi coordonarea unor grupuri infracþionale. Car men COSMAN-PREDA

CONVOCATOR

prevederilor art.94 alin.1 3 din Legea administraþiei publice Îlocalenºi temeiul nr.215/2001, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare ºi ale art.6 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenþa decizionalã în administraþia publicã, se convoacã Consiliul Judeþean Hunedoara în ºedinþã ordinarã, la sediul acestuia, pentru data de 17 iunie 2015, orele 11.00, cu urmãtoarea ordine de zi: 1. Proiect de hotãrâre privind încetarea înainte de termen a mandatului de consilier judeþean al domnului Costa Cosmin Cristian. 2. Proiect de hotãrâre privind încetarea înainte de termen a mandatului

de consilier judeþean ºi de vicepreºedinte al domnului Balint Tiberiu Ioan. 3. Proiect de hotãrâre privind alegerea preºedintelui Consiliului Judeþean Hunedoara. 4. Proiect de hotãrâre privind

alegerea unui vicepreºedinte al Consiliului Judeþean Hunedoara. 5. Proiect de hotãrâre privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat în scopul constituirii ,,Parteneriatului pentru dezvoltarea ºi promovarea Destinaþiei Ecoturistice Þara Haþegului – Retezat”. 6. Proiect de hotãrâre privind aprobarea Acordului de asociere între Judeþul Hunedoara, prin Consiliul Judeþean Hunedoara, ºi Asociaþia Culturalã DEVART Deva, în vederea realizãrii în comun a unui proiect de interes judeþean

(Opera Nights). 7. Proiect de hotãrâre privind validarea unor membri ai Autoritãþii Teritoriale de Ordine Publicã Hunedoara. 8. Proiect de hotãrâre privind actualizarea Monografiei economico-militare a Judeþului Hunedoara, aprobatã prin Hotãrârea Consiliului Judeþean Hunedoara nr.169/2012. 9. Proiect de hotãrâre privind aprobarea organigramei ºi a statului de funcþii la Spitalul Judeþean de Urgenþã Deva. 10. Proiect de hotãrâre privind aprobarea rectificãrii ºi virãrilor de credite în

Lupeni, 28 mai 2015 Preºedinte de ºedinþã, Teofil DOBREAN Contrasemneazã – Secretar Jr. Marius Claudiu BÃLOI

cadrul bugetului propriu al judeþului Hunedoara pe anul 2015. 11. Proiect de hotãrâre privind aprobarea rectificãrii ºi virãrilor de credite în cadrul bugeturilor de venituri ºi cheltuieli pe anul 2015 ale unor instituþii aflate în subordinea ºi finanþarea Consiliului Judeþean Hunedoara. 12. Proiect de hotãrâre privind aprobarea modificãrii programului de investiþii finanþat din bugetul creditelor interne. 13. Proiect de hotãrâre privind propunerea de participare a Direcþiei Publice Comunitare de Evidenþa Persoanelor Hunedoara la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naþional pentru anul

2015, în vederea achiziþionãrii de cãtre aceasta a unui autovehicul. 14. Proiect de hotãrâre privind propunerea de participare a Direcþiei Generale de Asistenþã Socialã ºi Protecþia Copilului Hunedoara la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naþional pentru anul 2015, în vederea achiziþionãrii de cãtre aceasta a douã autovehicule. 15. Proiect de hotãrâre privind constatarea suspendãrii de drept a raportului de serviciu al directorului general al Direcþiei Generale de Asistenþã Socialã ºi Protecþia Copilului Hunedoara. VICEPREªEDINTE, Dorin Oliviu GLIGOR

Actualitate 7

Cronica Vãii Jiului | Joi, 11 iunie 2015

Deputatul Cristian Resmeriþã aduce lãmuriri Inculpat în Dosarul “Prostituate privind alimentarea cu gaz metan la Lupeni pentru sportivi ºi jurnaliºti”, lãsat

R

eferitor la finalizarea proiectului de alimentare cu gaz metan a blocurilor din municipiul Lupeni, respectiv alimentarea cu gaz a blocurilor D5 ºi D6 deputatului Cristian Resmeriþã, susþine cã lucrãrile sunt terminate, iar acum totul depinde doar de oameni. “Blocul D5 se poate branºa la reþeaua de gaz încã din ianuarie, aºa cum am informat la momentul când s-a efectuat recepþia conductei care asigurã alimentarea cu gaz a blocului respectiv, însã întocmirea documentaþiei de branºare la reþea cade în sarcina locuitorilor blocului aºa cum au procedat ºi celelate blocuri din oras. Invit deci din nou locuitorii blocului D5, sã se prezinte la E-ON GAZ Petroºani pentru întocmirea documentaþiei de branºare ºi semnarea contractelor de furnizare” declarã Cristian Resmeriþã. În ceea ce priveºte

blocul D6 branºarea la reþea a fost întârziatã, deoarece cei de la E-ON Gaz au solicitat efectuarea unor lucrãri de extindere a reþelei, lucru care a impus intocmirea de noi documentaþii. “Informez cetãþenii ca în prezent Primãria Lupeni dispune de Proiectul cu nr. P05/2015 pentru aceste lucrãri ºi avizul E-ON GAZ ºi a eliberat autorizaþia de construcþie pentru efectuarea lor. În câteva zile se va finaliza si aceastã lucrare, iar cetãþenii din blocul D6, vor putea apoi sã se prezinte la E-ON Gaz Petrosani pentru întocmirea documentelor de branºare la reþea si a contractelor de furnizare’, precizeazã deputatul Cristian Resmeriþã . Trebuie menþionat faptul cã proiectul de ali-

Se încearcã „reconstrucþia” Cabanei Brãdet

ona Brãdet a fost redatã circuitului turistic cu ajutorul Z fondurilor europene, dar, în timpul

reabilitãrii, vechea cabanã, ajunsã o ruinã, a fost rasã din temelii. Acum, municipalitatea cautã un alt investitor care sã amenajeze ceva pe locul fostei cabane. Primãria Municipiului Petroºani va scoate la licitaþie un teren în zona Brãdet pentru potenþialii investitori care vor sã amenajeze un nou local pe vechiul amplasament al fostei cabane. Ajunsã o ruinã, Cabana Brãdet a fost rasã din temelii odatã cu implementarea proiectului de amenajare a zonei de agrement de lângã Petroºani ºi în locul ei nu a mai fost construit nimic. Pânã acum, însã primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune cã licitaþia în acest sens se va derula în perioada urmãtoare. În anul 2012, odatã cu reabilitarea centrului civic din Petroºani, s-au desfãºurat

mentare cu gaz metan a fost unul de amploare, dat fiind faptul cã a dat posibilitatea racordãrii la gaz metan a unui numãr de aproximativ 9000 de locuinþe. Lucrarea a fost suportat în totalitate de Primãria Lupeni, iar în prezent un numãr de 5661 de apartamente beneficiazã de gaz metan, diferenþa fiind constituitã din locuitori care nu au dorit sã se branºeze la reþea. În prezent mai existã un numãr de aproximativ 200 de locuinþe care nu se pot branºa, deoarece acestea aparþin celor douã blocuri din zona EM Lupeni, iar aici sunt necesare lucrãri de traversare a zonei de cale feratã din apropierea Palatului Cultural. Aceste lucrãri au fost începute ºi în perioada urmãtoare ºi pentru aceste blocuri se va asigura posibilitatea de branºare la reteaua de gaz. Totodatã ºi casele de pe strada Avram Iancu se pot branºa la reþeaua de gaz, dar oamenii trebuie sã îºi intocmeascã documentaþia de branºare. Marius MITRACHE

de magistraþi la piaþã ºi la spital

T

elus Frigescu, realizatorul TV cercetat în dosarul “Prostituate pentru sprtivi ºi jurnaliºti”, poate merge la piaþã ºi la spital sau sã-ºi plãteascã facturile, dar dupã un traseu bine stabilit, comunicat poliþiºtilor care îl supravegheazã. Frigescu i-a convins pe judecãtorii de la Tribunalul Hunedoara sã-i modifice condiþiile arestului la domiciliu. Instanþa a admis cererea lui Telus Frigescu ºi l-a lãsat sã-ºi facã piaþa douã zile pe sãptãmânã. “Încuviinþeazã inculpatului Frigescu Telus” sã se deplaseze în zilele de marþi ºi vineri a fiecãrei sãptãmâni în intervalul orar 09.00-11.00 la Piaþa Agroalimentarã Petroºani ºi la magazinele alimentare din zona pieþei, farmacia cea mai apropiatã ºi la sediile furnizorilor de utilitãþi pentru plata facturilor. Încuviinþeazã inculpatului sã se prezinte la Policlinica Petroºani pentru consult medical de specialitate, conform programãrilor stabilite de medic, cu obligaþia de a reveni la domiciliu imediat dupã finalizarea procedurilor medicale, pe traseul cel mai scurt”, se aratã în dispozitivul sentinþei. De precizat, însã, cã traseul ºi modul de deplasare vor fi stabilite de poliþistul care îl supravegheazã concret pe inculpat. “Inculpatul va notifica prin telefon unitatea de poliþie care exercitã supravegherea sa înainte de fiecare deplasare la medic cât ºi la revenirea la

lucrãri de reamenajare ºi în zona de agrement de la Brãdet, unde s-a reconstruit întreg spaþiul destinat relaxãrii. Proiectul a avut o valoare totalã de aproximativ 7 milioane de euro, contribuþia din bugetul local fiind de 19,5 milioane de lei. Conform planului detaliat de lucrãri, în vã oferã zilnic, prin magazinul cadrul proiectului a fost alimentar Nr 16, Piaþa Centralã reabilitatã zona pietonalã CELE MAI IEFTINE cuprinsã între Piaþa SORTIMENTE Victoriei ºi Parcul “Comunitatea DE CARNE DE PORC Europeanã”, de lângã - Pulpã porc cu os - 9.80 lei Teatrul de Stat “Ion D. - Fleicã porc - 12.00 lei Sîrbu” din Petroºani cu - Pulpã porc fãrã os - 13.80 lei pavaj din piatrã, întrerupt - Carne tocatã - 12.80 lei de zone verzi. De aseme- - Cotlet porc cu os - 13.90 lei nea, au fost reabilitate ori - Cotlet porc fãrã os -17.90 lei s-au construit noi spaþii - Ceafã porc cu os - 14.30 lei de odihnã, iar alte douã - Ceafã porc fãrã os - 17.90 lei parcuri au fost ºi ele - Costiþã porc cu os - 9.50 lei finalizate. În plus, lucrãri - Ciolane porc - 5 lei de reamenajare s-au - Grãsime pentru topit - 3.90 lei desfãºurat ºi în zona de NOI SUNTEM MEREU ÎN agrement de la Brãdet, SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! unde s-a reconstruit întreg Telefon util: 0733.960311 spaþiul destinat relaxãrii. SERVIRE PROMPTà Car men 0735.183175 - IREPROªABILÃ! COSMAN-PREDA

domiciliu. Pe timpul deplasãrilor, inculpatul nu va purta arme de niciun fel”, au mai stabilit magistraþii Tribunalului Hunedoara. Dosarul este instrumentat de DIICOT, iar trei bãrbaþi sunt acuzaþi de procurori de act sexual cu un minor, proxenetism ºi trafic de persoane. Cei trei inculpaþi sunt realizatorul TV de emisiuni sportive, Telus Frigescu, fost conducãtor al clubului de fotbal din LoneaPetrila, dar ºi Peti Marius Gabriel ºi Nebunu Grigore. Peti Marius Gabriel este cercetat pentru comiterea infracþiunilor de trafic de minori (2 infracþiuni), Frigescu Telus – pentru comiterea infracþiunilor de act sexual cu un minor ºi proxenetism ºi Nebunu Grigore pentru comiterea infracþiunilor de act sexual cu un minor ºi proxenetism, (2 infracþiuni). Printre victimele grupãrii infracþionale s-ar afla minore, cu vârste cuprinse între 13 ºi 17 ani, care erau convinse de proxeneþi sã se prostitueze. Car men COSMAN-PREDA

8 Sport

Cronica Vãii Jiului | Joi, 11 iunie 2015

Henþ cu mâna

Dor de-ai noºtri... Vedem zi cu zi mediocritatea unor sportivi din Valea Jiului, care nu mai au nicio motivaþie de a atinge parametri cât de cât apropiaþi de

profesionism. De unde, gratis ºi moca?! Iatã însã cã ne tresare inima de bucurie ºi nostalgie când mai aflãm câte ceva despre foºtii noºtri sportivi.

Fotbal, juniori

Maratonul fotbalului mic Cu etape din douã zile, campionatul judeþean al juniorilor C, D, E ºi F se desfãºoarã în Seria Valea Jiului cu meciuri interesante. La juniori C (13-14 ani), în etapa a 3-a, Pro Fair Play Vulcan învinge cu 4-0 (goluri Mazilu 2, Moise, Iliescu) pe Dynamic Lupeni, dar pierde la limitã etapa urmãtoare, 0-1 cu Fotbal Jiul (gol A. Vânãtoru).

Handbalista Patricia Vizitiu a revenit la echipa Naþionalã ºi are toate ºansele sã joace la Campionatul European din Danemarca, ce va avea loc în ultima lunã a acestui an. Era ºi pãcat sã fie altfel, pentru o sportivã cu

Scoruri mari la juniori D (11-12 ani): Univ. Petroºani - ªc. Jiul 6-0, Pro Fotbal Petroºani – Sorii Junior`s Lupeni 1-9 (pentru lupeneni au marcat D. Varga 4, M. Ungureanu 2, N. Baraghin, Romoºan, Goga) sau Pro Fotbal Petroºani – Univ. Petroºani 2-8 (Teslici 4, ªchiopu 3, Jitea autori pentru învingãtori). Joc echilibrat la juniori E (10 ani), Inter Petrila – Sorii Junior`s Lupeni 0-1 (gol A. Rus). Au mai rãmas de disputat douã etape, competiþia încheindu-se pe 21 iunie a.c.

atâtea calitãþi precum Patricia. Dinspre fotbal, alte veºti bune, dar tot sub lupa nostalgiei, adicã a „foºtilor”. Pintilii ºi Bicfalvi care au jucat pentru Jiul Petroºani în ultimul mandat al echipei în Divizia „A”, acum la

CUPA GRASSROUTS, CAMP. JUDEÞEAN JUNIORI JUNIORI C (GR. 2001-2002) Etapa a 3-a, 30 mai 2015 ªc. Jiul – Fotbal Jiul 8-1 Dynamic Lupeni – Fair Play Vulcan 0-4 Etapa a 4-a, 6 iunie 2015 Dynamic Lupeni - ªc. Jiu 0-3 – neprez. Fotbal Jiul – Pro Fair Play Vulcan 1-0 JUNIORI D (GR. 2003-2004) Etapa a 2-a, 31 mai 2015 ªc. Jiul – Pro Fotbal Petroºani Sorii Junior`s Lupeni – U. Petroºani Etapa a 3-a, 6 iunie 2015 Univ. Petroºani - ªc. Jiul Pro Fotbal – Sorii Junior`s Lupeni Etapa a 4-a, 7 iunie 2015 Sorii Junior`s Lupeni - ªc. Jiu Pro Fotbal Petroºani – U. Petroºani

AU BÃUT APÃ DIN VALEA JIULUI... Come back-ul PATRICIEI VIZITIU Mare speranþã a handbalului românesc de acum câþiva ani, Patricia Vizitiu (27 ani) plecatã în urmã cu zece ani de la CSS Petroºani, fiica regretatului fost jucãtor al Jiului, Mache Vizitiu, intrase într-un con de umbrã în ultima vreme. Dupã momentele de vârf de

la Rulmentul Braºov ºi Oltchim Rm. Vâlcea, au urmat câþiva ani în Turcia ºi Serbia apoi a revenit în þarã la CSM Bucureºti. Aici, Patricia Vizitiu s-a integrat bine ºi încet-încet a revenit în vizorul celor care se ocupã de aria de selecþie a echipei Naþionale. ªi astfel, antrenorul Tomas Ryde a luat-o în lotul pentru preliminariile C.F. 2015, jucând în recentul meci (6 iunie a.c.) cu Serbia, la Kraljevo, câºtigat de

România cu 32-26, returul fiind pe 13 iunie, la Cluj. Se poate spune cã, pânã acum, România (singura echipã din lume care a participat la toate ediþiile Campionatelor Mondiale!) este ca ºi calificatã, printre jucãtoare fiind ºi Patricia Vizitiu, care în meciul cu Serbia a marcat un gol. La revenire, dupã patru ani la echipa Naþionalã, Patricia Vizitiu a spus: „Mã bucur cã revin, dupã ce în campionat recent încheiat cu CSM Bucureºti, am ajucat foarte puþin.

Sunt convinsã cã în meciul retur de la Cluj suporterii ne vor purta spre victorie ºi sper din suflet cã voi fi în continuare în lotul Naþional pentru Mondialul din Danemarca din luna decembrie”.

Integrarea lui Eric Bicfalvi, constanþa lui Mihai Pintilii Jiul Petroºani mai respirã, oarecum, aerul tare

3-0 2-3 6-0 1-9 1-9 2-8

alte echipe de club, sunt cooptaþi la echipa Naþionalã pentru meciul cu Irlanda de Nord. Mãcar din acest punct de vedere sã ne putem simþi ºi noi mândri. JUNIORI E (GR. 2005) Etapa a 2-a, 31 mai 2015 Inter Petrila – Sorii Junior`s Lupeni amânat Sorii Junior`s Lupeni - ªc. Jiul amânat Inter Petrila - ªc. Jiul 2-5 Etapa a 3-a, 6 iunie 2015 Sorii Junior`s Lupeni – Inter Petrila 10-0 ªc. Jiul – Sorii Junior`s Lupeni 2-1 Inter Petrila - ªc. Jiul amânat Etapa a 4-a, 7 iunie 2015 ªc. Jiul – Inter Petrila 5-0 Inter Petrila – Sorii Junior`s Lupeni 0-1 Sorii Junior`s Lupeni - ªc. Jiul 2-6 JUNIORI F (GR. 2006) Etapa a 2-a, 29 mai 2015 ªc. Jiul – Pro Fotbal Petroºani 4-0 Sorii Junior`s Lupeni – Inter Petrila 8-2 Etapa a 3-a, 3 iunie 2015 Inter Petrila – Jiul Petroºani 3-2 Pro Fotbal – Sorii Junior`s Lupeni 4-5 Etapa a 4-a, 5 iunie 2015 Sorii Junior`s Lupeni – Jiul 2-5 Pro Fotbal Petroºani – Inter Petrila 2-1

al înãlþimilor fotbalului românesc. Iatã cã pentru meciul extrem de important de sâmbãtã, 13 iunie, Islanda de Nord – România, printre componenþii Naþionalei þãrii noastre se aflã ºi doi foºti jucãtori de la Jiul Petroºani, Mihai Pintilii ºi Eric Bicfalvi.

Aflaþi în echipa din Petroºani la mijlocul anilor 2005, ei au avut un parcurs ascendent în anii urmãtori, trecând ºi pe la Steaua Bucureºti, apoi în campionate strãine. Iatã cã Pintilii este acum printre 11-le de bazã al echipei lui Puiu Iordãnescu, dupã un sezon bun la Pandurii Tg. Jiu, iar Eric Bicfalvi vine din postura de golgeter al Ucrainei, la echipa unde joacã în prezent, Volin Luþk. La recentul joc de pregãtire al Naþionalei cu Metaloglobus Bucureºti, Bicfalvi – cel mai bun de pe teren – a marcat douã goluri (scorul a fost 5-0) iar Pintilii a avut o evoluþie excelentã. Sã sperãm cã pentru meciul de sâmbãtã, ex-jiuliºtii Bicfalvi ºi Pintilii vor fi printre cei ce vor juca împotriva Islandei de Nord.

Paginã realizatã de Genu TUÞU

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
CVJ NR. 875 JOI 11 IUNIE 2015 by Geza Szedlacsek - Issuu