Skip to main content

CVJ NR. 793, LUNI 9 FEBRUARIE 2015

Page 1

Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)

Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 793

Cronica Vãii Jiului Luni, 9 Februarie 2015

www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU

Astãzi se decide soarta Complexului Energetic Hunedoara

ondul Monetar Internaþional F dar ºi experþii

Comisiei Europene cer lichidarea companiei energetice hunedorene, un rãspuns al Guvernului urmând a fi dat la negocierile de astãzi dintre cele douã pãrþi. Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolvenþã fiind înregistratã o solicitare în acest sens în instanþã ºi trebuie eficientizat. Complexul are aproape 6.500 de salariaþi, care activeazã în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) ºi a douã termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% consumul de energie la nivel

naþional. Compania a fost înfiinþatã în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva ºi Paroºeni ºi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparþinut Companiei Naþionale a Huilei. Negocierile dintre autoritãþi ºi delegaþia FMI-CE au continuat ºi sâmbãtã, în special pe subiecte privind finanþele ºi energia, fiind patru teme unde pãrþile nu au ajuns la un acord. Delegaþia FMI-CE se aflã la Bucureºti pentru consultãri ºi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, care ar urma sã se încheie în luna septembrie a acestui an. Maximilian GÂNJU

Furtunã în PSD Petroºani - Ioan Rus ”lucrat” de oamenii apropiaþi lui

P

rãpastia dintre taberele din cadrul PSD Petroºani s-a adâncit periculos, iar în prãpastie se pregãtesc sã-l împingã pe preºedintele Ioan Rus, chiar apropiaþii sãi pe care îi numea ”oamenii mei”. Dacã ”lucrãtura” le-ar ieºi, Ioan Rus ar fi al doilea detronat, primul fiind Haralambie Vochiþoiu... >>> PAGINA A 3-A

Nici un scandal fãrã Valea Jiului!

Prostituatele cheltuiau banii cu tineri de aici

ici un scandal fãrã Valea Jiului! N De la mineriade, la cancanuri, toate evenimentele au legãturã cu Valea Jiului.

Dupã scandalul rãsunãtor în care este implicat, alãturi de Elena Udrea ºi primarul din Lupeni, Cornel Resmeriþã, dar ºi Adrian Gãrdean, a venit rândul unui alt lupenean. Pe numele sãu Florin Marinoiu, tânãrul nostru apare în toate tabloidele ca însoþitor al tinerelor cercetate penal pentru prostituþie. De altfel, surse din rândul anchetei susþin cã lupeneanul ar fi adus luni

(n.r 9 februarie) la audieri la Bucureºti, pentru cã nu ar fi strãin de cele ce se petreceau în Bucureºti, el însuºi fiind un crai de Dorobanþi. Cei din Lupeni îl descriu ca pe o figurã deloc ieºitã din comun, un copil rãsfãþat. „Pãrinþii lui muncesc în

Portugalia, parcã, ºi el stã pe aici prin Straja unde ºi are o cabanã pe care o gestioneazã bunica lui. Nu e un personaj ieºit din comun, ci mai degrabã un rãsfãþat”, spun cei care îl cunosc pe tânãrul din Lupeni.

Din pãcate, numele sãu apare în tabloide în scandalul cu pricina, iar divele acuzate de proxenetism ºi prostituþie îl descriu ca OBSEDAT. Potrivit Cancan.ro. „Despre una dintre ele, mai precis Mirela Dumitru, am aflat cã s-a combinat cu fostul iubit al Sînzianei Buruianã. Este vorba de Florin Marinoiu, cel pe care celebra blondã, actualã iubitã de fotbalist (n.r. Nicolae Zuluf) l-a numit un “obsedat”, scrie tabloidul. Bãiatul nostru din Lupeni va da cu subsemnatul la DNA dupã ce s-a plimbat în vacanþe de lux cu una dintre fetele ce au fost reþinute în dosar. Mirela Dumitru ºi Florin, spun tabloidele, au fost în Dubai ºi chiar pozele de pe profilul sãu de

Facebook aratã asta. De altfel, felul libertin în care îºi duce viaþa e afiºat încã de coperta profilului sãu, din care reiese clar cum stau lucrurile în viaþa celui nãscut la Lupeni. „Just be you, and if the people don’t like it, weel, fuck them!”, iar bãiatul recunoaºte cã locuieºte în Bucureºti. ªase fete au fost reþinute joia trecutã, una a fost cercetatã în stare de libertate, iar alta a fugit din þarã. Printre fetele audiate ca martori s-au aflat Daniela Crudu ºi Simona Traºcã, însã, cele reþinute de procurori au fost: Diana Gureºoaie, Georgiana Constantin, Mirela Dumitru, Ramona Popescu, Diana Nicoraº ºi Lavinia Despina. Diana MITRACHE Foto facebook

2 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

Iarba de miliarde bagã zâzanie între aleºii locali

„Pãºunea de aur” din Petrila le face cu ochiul aleºilor PSD

C

onsilieri locali PSD din Petrila sunt acuzaþi cã ar fi pus ochii pe pãºunea „de aur” din Petrila, pe care ar vrea sã o ia de la cel care a câºtigat licitaþia. Nu în folosul lor, ci pentru a-l ajuta pe fostul city manager al urbei, Dorin Curtean, care este acuzat direct de presiuni. Pãºunea „de aur” ºi-a cãpãtat acest renume nu datoritã calitãþii ierbii pe care o pasc oile, ci pentru chiria uriaºã pe care o plãteºte Ilie Bãlãnesc, cel care a câºtigat licitaþia pentru acest lot. Terenul în cauzã are suprafaþa de 96 de hectare pentru care Ilie Bãlãnesc plãteºte 2.100/ ha. Asta înseamnã nici mai mult nici mai puþin de 2 miliarde de lei vechi anual, adicã preþul la care s-a ajuns în urma licitaþiei pe care ºi-ar fi dorit sã ºi-o adjudece ºi ex-city managerul Petrilei, Dorin Curtean, despre care se spune cã se aflã acum în relaþii de

strânsã prietenie cu aleºii locali ai PSD. Curtean ar vrea terenul respectiv, iar asta se poate face prin denunþarea contractului de închiriere dintre administraþia publicã ºi Bãlãnesc. E drept cã localnicul a depãºit termenele contractuale, dar i s-au calculat penalitãþi, în valoare de peste 14.000 de lei noi, achitate ºi acestea la data la care vorbim. Aºa cã este destul de dubios de ce un proiect care prevedea „rezilierea contractului de închiriere nr. 5613846/12.05 2014” a apãrut pe ordinea de zi taman în luna februarie, când

Accident cu victime pe Jieþ

C

el puþin 4 oameni au fost rãniþi, dintre care doi copii, în urma unui accident rutier care s-a produs pe Jieþ, la finele sãptãmânii trecute. Douã maºini s-au ciocnit în zona podului ce duce spre Petrila, iar nu mai puþin de 3 salvãri au sosit la faþa locului pentru a da primele îngrijiri medicale. Potrivit celor care au intervenit, accidentul s-ar fi produs din vina unuia

problema era deja rezolvatã, adicã redevenþa achitatã, la fel ca ºi penalitãþile de întârziere. De precizat, însã, cã pãºunea despre care vorbim este cea mai scumpã de pe raza oraºului Petrila, iar preþul a fost umflat, artificial, ca urmare a licitaþiei „la sânge” de anul trecut. Chiar ºi aºa, Bãlãnesc s-a chinuit sã achite taxele la bugetul local, tocmai ca sã nu rãmânã fãrã pãmântul pe care îºi duce oile la pãscut. Adevãrul din aceastã ecuaþie a ieºit brusc la luminã, tot în ºedinþa extraordinarã CL Petrila, atât de

dintre ºoferi care nu au adaptat viteza la condiþiile de drum ºi astfel a intrat în coliziune frontalã cu celãlalt. „În accident a fost implicatã o dacie ºi un autoturism Alfa Romeo, iar 4 oameni au fost rãniþi. Trei au fost transportaþi la spital, pentru cã necesitau îngrijiri, iar un al patrulea a refuzat transportul la unitatea medicalã din Petroºani. Facem cercetãri”, au spus oamenii legii care au fost alertaþi prin 112 de producerea accidentului. Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza vitezei pe un carosabil acoperit cu gheaþã ºi zãpadã. Cele trei victime, dintre care doi sunt copii, sunt în afara oricãrui pericol, dar au necesitat investigaþii suplimentare dupã producerea accidentului. Poliþiºtii au fãcut mãsurãtori ºi au deschis un dosar de cercetare penalã. Diana MITRACHE

brusc încât i-a speriat chiar ºi pe cei care agitau lucrurile, respectiv consilierii PSD.

D

orin Curtean acuzat de presiuni! Secretarul Toma Vãrgatu a explicat cã au fost practic obligaþi sã întocmeascã acest

Poluare pe Taia

A

pele continuã sã fie poluate pe Taia, iar oamenii care se alimenteazã cu apã din aceastã zonã riscã sã rãmânã, în plinã iarnã, fãrã apã ore în ºir. Totul din vina þapinarilor, care nu þin cont de nimic ºi trag lemnele exploatate în pãdure pe firul apei. De altfel, se vede cu ochiul liber, cum apele de munte devin tulburi, iar pãraiele iau culoarea lemnului, dupã ce deºeurile lemnoase sunt deversate pe cursul apei. Nimeni nu reuºeºte stãvilirea acestui fenomen, iar societatea care distribuie apa în Valea Jiului abia gãseºte soluþii la aceastã problemã. Apa ce curge pe

proiect, pentru cã altfel ar fi trebuit, cel mai probabil, sã batã drumurile pânã la Poliþie sã dea cu subsemnatul. „Noi avem foarte mulþi prieteni. (…) Dacã nu sãptãmânal, cel puþin de douã ori pe sãptãmânã mergem la poliþie sã dãm cu subsemnatul… Referitor la domnul Bãlãnesc, la alþii… fiind întrebaþi de ce am fãcut aºa ºi nam fãcut altcumva. În contractul domnului Bãlãnesc este o clauzã contractualã, pe care dumneavoastrã, consiliul local, aþi aprobat-o, s-a fãcut licitaþie. În acea clauzã se spune: banii se dau în douã tranºe la data de… ºi la data de… Dacã nu se dau la data menþionatã, se reziliazã contractul, prin hotãrârea consiliului local. Noi vã prezentãm o situaþie, prin acest proiect nr. 8, în care domnul Bãlãnesc nu a respec-

Taia era ºi la finele sãptãmânii trecute poluatã fãrã probleme ºi toate deºeurile erau deversate în aval. Pentru tratarea apelor, Apa Serv cheltuieºte sute de euro, iar asta numai ca sã scadã turbiditatea. În plus, oamenii rãmân adesea fãrã apã, pânã ce filtrele de la staþiile de tratare sunt decolmatate. Din pãcate, situaþia treneazã de ani de zile ºi nicio soluþie nu a fost utilã în eradicarea acestui fenomen. Diana MITRACHE

tat clauza din contract, dar care, totuºi, a plãtit, inclusiv penalizãrile de întârziere. Dar tocmai asta era cã trebuia sã venim cu acest proiect, altfel aveam probleme”, a explicat Toma Vãrgatu. Cine pune presiune pe administraþie. E simplu, iar rãspunsul îl oferã chiar anagajaþii administraþiei publice cu funcþii de rãspundere, respectiv reprezentanta Biroului Agricol: „A fãcut presiuni, cum face de fiecare datã ºi cu alte cazuri, ameninþându-ne, domnul Dorin Curtean. De data aceasta l-am ºi înregistrat, cã m-am sãturat de presiuni aºa cum spune domnul primar ºi de cât ne ameninþã”. Proiectul nu a trecut, iar omul care a plãtit mai mult de 2,1 miliarde de lei pe pãºune ºi, în plus, a fãcut ºi amenajãri, rãmâne chiriaº. Car men COSMAN-PREDA

Cronica Vãii Jiului Website: www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com

Director:

Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352

Redactor sef:

Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com

Colectivul de redactie:

Car men COSMAN- PREDA Mir cea NISTOR (zamolxis_2007@yahoo.com) Diana MITRACHE (mitrachediana@yahoo.com) Maximilian G ÂNJU (madm3xi@yahoo.com) Monika BACIU Genu TUÞU

Desktop publishing:

Geza SZEDLACSEK

Marketing & Publicitate:

Mirabela MOISIU

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138 Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu

Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor

Materialele marcate “Promovare” reprezintã PUBLICITATE

Politic 3

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

Furtunã în PSD Petroºani – Ioan Rus ”lucrat” de oamenii apropiaþi lui rãpastia dintre taberele din cadrul PSD Petroºani s-a adâncit periculos, iar în P prãpastie se pregãtesc sã-l împingã pe preºedintele Ioan Rus, chiar apropiaþii sãi pe care îi numea ”oamenii mei”. Dacã ”lucrãtura” le-ar ieºi, Ioan Rus ar fi al doilea detronat, primul fiind Haralambie Vochiþoiu demis în primãvara lui 2011. Se ridicã întrebarea: preºedinþii au o problemã sau oamenii din organizaþie? Vochiþoiu a fost catalogat ”dictator”, iar Rus – prea moale ºi amândoi aleºi de o majoritate. S-a degradat ºi mai rãu lanþul de iubire, care oricum nu arãta prea bine, dintre taberele PSD Petroºani. Numirea viceprimarului în persoana unui consilier care nu era prea interesat de funcþie – Nicolae Florin – i-a supãrat rãu de tot pe cei care-ºi doreau acest post ºi care au cerut sprijinul preºedintelui de organizaþie – Ioan Rus, care ar fi trebuit sã-i susþinã ºi sã le facã lobby în Consiliul Local. Doar cã pentru prima datã de când conduce grupul PSD din CL Petroºani, Ioan Rus pare sã fi procedat corect dupã spusele consilierilor din celelalte partide ºi chiar unii din propriul partid. Cum? A declarat chiar Ioan Rus dupã întâlnirea, ce a avut loc la Primãria Petroºani, cu o zi înainte de ºedinþa care avea pe ordinea de zi alegerea viceprimarului: ”Am discutat în ultimul moment acest subiect pentru a nu da timp doritorilor sã tragã sfori. Astãzi, am prezentat colegii în faþa

celor aflaþi la întâlnire, în sensul cã au fost prezentaþi altfel decât ce se cunoºtea, în general, despre ei, ceea ce a fost bine pentru toþi pentru cã imaginea fiecãruia a fost oarecum ridicatã în faþa consilierilor. Din partea dumnealor ºi a primarului s-a punctat ce se doreºte: siguranþa publicã, apoi SUAT ºi fireºte, omul cu cea mai mare notorietate. Am fost uniþi pe o singurã propunere – Florin Nicolae, cu care au fost de acord toþi cei 12 consilieri PSD-UNPR-PPDD prezenþi” – a declarat Ioan Rus, preºedintele PSD Petroºani, cu o zi înainte de ºedinþa ordinarã a Consiliului Local, care avea pe ordinea de

zi alegerea viceprimarului. Zis ºi fãcut! Doar cã perdanþii, adicã aceia care au vrut ºi n-au putut, s-au supãrat. Prin eliminare, au rãmas doar doi consilieri doritori sã fie viceprimar ºi nu s-a întâmplat. S-a eliminat Lavinia Grigoriu - mult vehiculatã de presã pentru aceastã funcþie în cele peste trei luni cât Petroºaniul nu a avut viceprimar - , care a declarat la mijlocul lunii ianuarie, când nu se discutase nimic despre cine va fi propus, urmãtoarele: ”Eu nu doresc un loc de interimat în care nu poþi derula nici un proiect, pentru cã sunt foarte multe de

fãcut în municipiu. Nu aº accepta postul doar aºa, sã mã aflu în treabã. În nici un caz nu-mi doresc sã fiu o marionetã, care doar sã încaseze bani publici”. Apoi s-a eliminat Costel Postolache, care a declarat cu o zi înainte de consultãrile de la Primãria Petroºani: ”Ce se va propune, voi susþine! Vreau sã vãd ºi eu o realizare din partea Organizaþiei PSD”. Ioan Rus a spus din start cã nu doreºte sã ocupe acest post.

mai rãmas A udoi...

Viorel Pascu, cel mai proaspãt consilier PSD, a recunoscut cã ºi-a exprimat dorinþa fiind

convins cã poate face faþã cu brio atribuþiilor viceprimarului de Petroºani ºi cã în acest sens l-a informat pe liderul sãu de partid, Ioan Rus. Dorinþa lui Doru ªipeþan, consilierul cel mai activ în zona Aeroport Petroºani ºi apropiat al preºedintelui Ioan Rus, nu a fost exprimatã direct, dar toþi colegii sãi au înþeles cã vroia aceastã funcþie ºi avea ºi susþinãtori vehemenþi, pentru cã unul dintre preºedinþii de organizaþii de zonã cunoscut ca fiind un efervescent din fire, Dumitru Fãnic, l-a acostat pe stradã direct pe noul viceprimar Florin Nicolae ºi a avut o ieºire care nu i-a fãcut cinste, acuzând cã a fost pus pe funcþie de... Costel Postolache. Se pare cã de supãrare omul nu a mai ”procesat” cum e cu procedurile din Consiliul Local ºi negocierile dintre consilierii celorlalte partide. Noroc cã viceprimarul ºi colegul sãu de partid, Florin Nicolae, l-a adus cu picioarele pe pãmânt ºi l-a înfipt în realitate.

Organizaþia PSD Lupeni a fost preluatã de deputatul Cristian Resmeriþã

A

flat în arest la domiciliu ca urmare a declanºãrii urmãririi penale în Dosarul “Gala Bute”, primarul Lupeniului, Cornel Resmeriþã, a decis sã se autosuspende din PSD. Membrii Biroului Politic al PSD Hunedoara au hotãrât ca preºedintele executiv al partidului, deputatul Cristian Resmeriþã, sã

preia frâiele organizaþiei de la Lupeni, pânã când primarul îºi va lãmuri problemele legale pe care le are. Cornel Resmeriþã este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu ºi primirea de foloase necuvenite pentru el sau pentru alþii, în Dosarul Gala Bute, unde pionul principal este Elena Udrea, fost ministru MDRT. Edilul din Lupeni a confirmat vineri cã se aflã acasã, la domiciliul din Lupeni. În schimb, nu a comentat acuzaþiile care i se aduc,

motivând cã existã o anchetã în curs.

C

urtea de Apel Bucureºti judecã marþi contestaþia DNA

Contestaþia fãcutã de procurorii Direcþiei Naþionale Anticorupþie împotriva deciziei Tribunalului Bucureºti cu privire la trimiterea primarului municipiului Lupeni în arest la domiciliu, va fi judecatã mâine. Tribunalul Bucureºti a decis sãptãmâna trecutã cã nu se impune

trimiterea dupã gratii, iar mãsura arestului la domiciliu este suficientã pentru continuarea în bune condiþii a anchetei penale. Procurorii susþin însã cã Resmeriþã nu a cooperat la anchetã ºi din acest motiv se impune

ªi cum tabãra perdantã nu este formatã doar din doi consilieri dezamãgiþi de lider, ci ºi din cei care cred cã activismul înseamnã doar funcþia în structurile organizaþiei, Ioan Rus a fost luat în vizor. Se vorbeºte de o ”lucrãturã” pentru detronarea acestuia de la ºefia PSD Petroºani chiar de cei care se credea cã-i sunt fideli, ºi asta pentru cã nu le-a îndeplinit dorinþele... personale. Dacã le-ar ieºi, Ioan Rus ar fi al doilea preºedinte de organizaþie demis, dupã Haralambie Vochiþoiu. Acest lucru nu se va întâmpla, dupã cum a precizat preºedintele executiv PSD judeþean, Cristian Resmeriþã. Întrebat fiind dacã a avut loc întâlnirea de care se vorbea în acest sens, alãturi de liderul judeþean Laurenþiu Nistor, întâlnire cerutã de o parte a PSD Petroºani, acesta a rãspuns cã nu a existat aºa ceva ºi nici nu va exista. Ileana FIRÞULESCU

cercetarea sa în stare de arest preventiv, decizia în urmând a fi luatã de judecãtorii Curþii de Apel Bucureºti care vor judeca pe 10 februarie a.c., contestaþia DNA. Procurorii anticorupþie i-au reþinut, în dosarul „Gala Bute”, pe Rudel Obreja, Cornel Resmeriþã, ªtefan Lungu ºi Gheorghe Nastasia, iar pentru Adrian Gãrdean a dispus control judiciar. Procurorii au cerut arest la domiciliu pentru Lungu ºi Nastasia dat fiind faptul cã au colaborat cu anchetatorii. Car men COSMAN-PREDA Maximilian GÂNJU

4 Actualitate

I

Trãiesc, dar legal nu existã rãiesc, îi vedem T pe strãzi în fiecare zi cerºind la

COPIII DE STICLÃ

ntrând în una din camerele primei cãbãnuþe din pãdurea de pe Valea Ungurului, Vulcan, am observat cã fetiþa de 6 ani, Alexandra Maria, ºi-a scos picioarele goale din ghete. Nu, nu-i era frig precizând, cu un zâmbet larg, cã are ghete ºi nu are cum sã-i fie frig. ”Cei care ne ºtiu, i-au numit ”copiii de sticlã” pentru cã sunt roºii în obraji. Au devenit copii de munte, deºi sunt copii de oraº. Dimineaþa merg dupã lemne, se joacã în aer curat, vara merg cu tatãl lor dupã ciuperci ºi fructe de pãdure. Nu avem televizor, dar avem un radio… Anul ãsta nu au fost la ºcoalã. Am vorbit cu cei de la ºcoalã, cu domnul Cãrãvan de la Poliþie, dar am stabilit aºa, deocamdatã, ºi e foarte departe”. Cum poate o familie sã-ºi protejeze unul dintre cei patru copii de valul crizelor specifice intrãrii în adolescenþã, adicã acel val care aduce reziduuri la mal? Dupã ce a încercat tot ce a putut, ajutatã de prieteni, profesori ºi poliþiºti, dar fãrã rezultat, respectiva familie ºi-a luat lumea în cap ºi s-a mutat în pãdure,

Actualitate 5

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

sus, pe Valea Ungurului, dincolo de Poiana Muntelui, loc unde se aflã schitul Sf. Nicolae. Despre Camelia Iuliana Tãbuº ºi Adrian Mãrgãrit, cu cei patru copii ai lor, am aflat de la membrii SARS (Serviciul de CãutareSalvare) Vulcan, cu ocazia acþiunilor umanitare, ºi am pornit spre noul lor cuib din sãlbãti-

cie. În curtea celor douã mici clãdiri se zbenguiau trei copii cu obrajii pistruiaþi roºii ca merele. Extrem de sociabili, ca ºi mama lor care a acceptat fãrã reserve sã ne vorbescã despre ce i-a fãcut sã aleagã sãlbãticia în locul civilizaþiei. Acolo, departe de lumea dezlãnþuitã omenia s-a arãtat mai accentuat.

N

u-l cunosc ºi nu l-au mai vãzut pe cel ce le-a dat casa… ”Am avut probleme cu bãiatul cel mare, Adrian-ªtefan, de 12 ani. Acum e plecat cu tatãl lui la Vulcan. A fugit de acasã ºi nu o datã… Tot ce încercam noi sã reparãm se strica din cauza anturajului. Noi locuim în cartierul Dallas, adicã locuiam, dar încã mai pãstrãm apartamentul. Plãtim cum putem ºi când putem chiaria Primãriei. Soþul meu e foarte bolnav cu inima, respirã greu, iar doamna dr. Lupaºcu a fãcut multe cât a fost în spital… Ne-am hotãrât sã venim pe Valea Ungurului. Am venit cu cortul anul trecut în iunie ºi l-am pus mai sus de aici. Dupã circa o sãptãmânã a venit un bãrbat ºi ne-a deschis cabana lui, dupã care a venit un om de la Petroºani, care ne-a spus cã putem sta aici cu condiþia sã avem grijã de cabanã, adicã de cele douã clãdiri. Nu-i ºtiu numele ºi nici numãr de telefon nu

colþ de stradã pentru o pâine, dar aceºtia legal nu existã. Este vorba de cerºetoarele minore care au ºi copii însã niciunii nu au vreun act de identitate. ne-a lãsat. De atunci nu l-am mai vãzut” – povesteºte mama copiilor, ce pare mult mai tânãrã de 37 de ani, cât a spus cã are.

D

acã ai ghete, nu ai nevoie de ciorapi Intrând în una din camerele primei cãbãnuþe am observat cã fetiþa de 6 ani, Alexandra Maria, ºi-a scos picioarele goale din ghete. Nu, nu-i era frig precizând, cu un zâmbet larg, cã are ghete ºi nu are cum sã-i fie frig. ”Cei care ne ºtiu, i-au numit ”copiii de sticlã” pentru cã sunt roºii în obraji. Au devenit copii de munte. Dimineaþa merg dupã lemne, se joacã în aer curat, vara merg cu tatãl lor dupã ciuperci ºi fructe de pãdure. Nu avem televizor, dar avem un radio. Avem curent de la un generator, dar acum e dus la reparat. Anul ãsta nu au fost la ºcoalã. Am vorbit cu cei de la ºcoalã, cu domnul Cãrãvan de la Poliþie, dar am stabilit aºa, deocamdatã, ºi e foarte departe. Sper sã se schimbe ceva în Vale…” – spune Camelia Iuliana nedezlipindu-ºi privirea de copiii ei.

D

umnezeu ni-i trimite!

Familia ”copiilor de sticlã” trãieºte din alocaþie, 1,6 milioane lei vechi pe lunã. Mama nu a lucrat niciodatã, dar are grijã de o doamnã bolnavã – ”ne

ajutãm reciproc ºi când are nevoie de mine mã sunã, iar atunci las tot ºi plec”. Tatãl, Adrian Mãrgãrit, a lucrat 14 ani la Mãnãstirea Lainici, dar fãrã carte de muncã… ”Existã câþiva oameni buni, care ne ajutã din când în când. Vin când avem cea mai mare nevoie. Dumnezeu nu-i trimite! Chiar în urmã cu douã sãptãmâni au venit la noi ºi ne-au adus 18 cutii de conserve de carne, alimente, hãinuþe. Este o familie de poliþiºti de la Iscroni, care ne-a vãzut pe internet, aºa au spus ei, ºi au venit amândoi cu un portbagaj plin…” – povesteºte Iuliana, iar atitudinea ei

exprima recunoºtinþã. Pentru viitorul apropiat cei doi soþi ºi-au propus sã cumpere câteva gãini ºi un porc, ºi vor munci la gospodãriile localnicilor. La plecare, Marian Iulian, de 10 ani, Lãcrãmioara Maria – 11 ani ºi mezina Alexandra Maria – 6 ani ne-au condus pânã în drum sporovãind despre ale lor, despre radio ºi zãpadã, despre bradul din curte împodobit, despre cãþeii ºi pisica birmanezã care le erau tovarãºi de joacã… În toatã acestã poveste grea de viaþã, ei, copiii de sticlã, erau fericiþi! Ileana FIRÞULESCU

Sãrãcia, dar ºi lipsa de educaþie fac din tinere þinte sigure. Din lipsa perspectivelor acestea aleg ce e mai la

îndemânã fãrã a se gândi la consecinþe. Mai multe tinere au fost identificate pe raza municipiului Petroºani fãrã acte de identitate. Problema este de fapt cã acestea au dat naºtere unor copii care nu au acte de identitate. Astfel, aceºtia trãiesc, dar în baza de date nu existã. Pe raza municipiului Petroºani îºi desfãºoarã activitatea de cerºetorie mai multe minore care au copii minori.

Problema identificatã de reprezentanþii Direcþiei de Asistenþã Socialã ºi Protecþia Copilului este referitoare la actele de identitate. Mãmicile minore nu au buletine de identitate, iar copiii nu au certificate de naºtere. “Este un fenomen cu care ne confruntãm în ultima perioadã. Am avut un caz al unei minore de 17 ani care a fost internatã la secþia de pediatrie a Spitalului de Urgenþã din

Aniversarea lui Baloo a umplut Staþiunea Straja

S

ãrbãtoare mare în Straja unde mii de turiºti au urcat sâmbãtã pentru a lua parte la aniversarea celebrului urs Baloo, mascota staþiunii, care a împlinit 15 ani. În special „piticii” au dat nãvalã la þarcul poznaºului urs, pentru a-i cânta „La mulþi ani”, dar ºi pe pârtiile de schi unde a fost organizatã pentru ei ºi Cupa Baloo. Staþiunea Straja din Valea Jiului a fost plinã pânã la refuz, circa 5000 de turiºti fiind înregistraþi în acest week-end spre bucuria cabanierilor. Cei mai mulþi au urcat pentru a participa la serbarea organizatã pentru mascota staþiunii, ursul Baloo. Emil Pãrãu, principalul investitor din staþiunea Straja, care-l are în grijã pe celebrul urs, a pregãtit o petrecere la care au fost invitaþi toþi turiºtii, dar mai ales copiii. Pentru Baloo au fost pregãtite douã torturi din fructe, pentru cã unul s-a dovedit, anul trecut, a fi doar un „aperitiv”. Baloo parcã a ºtiut cã este ziua lui ºi abia a aºteptat prãjiturile de fructe pregãtite de îngrijitorii lui. Organizatorii petrecerii se aºteptau ca vreo câteva zeci de copii sã vinã la þarcul lui Baloo pentru a-l aniversa ºi au pregãtit bomboane ºi dulciuri pentru ei. Surpriza a fost cã s-au trezit cu aproape 250 de „pitici” dornici sã-l vadã pe Baloo. „A fost foarte frumos, turiºtii au venit la el la þarc ºi i-au cântat „La mulþi ani”,

iar el abia a aºteptat sã vinã la „bucãtãrie” pentru a se înfrupta din tortul de fructe. El este obiºnuit cu turiºtii, abia aºteaptã sã aibã companie. M-am bucurat sã vãd foarte mulþi copii, iar pentru ei am pregãtit dulciuri, sucuri ºi prãjituri”, a declarat Emil Pãrãu, proprietarul lui Baloo. La fel de mulþi copii au fost ºi pe pârtie la concursul organizat de ziua lui Baloo. Pentru a nu-i dezamãgi pe copii, Emil Pãrãu a luat decizia de a-i premia pe toþi cei circa 200 de pitici.” Aniversarea mascotei staþiunii a dat ºi startul serbãrilor zãpezii în Straja. Acum urmeazã Cupa Straja la schi, iar apoi cea mai importantã competiþie care include ºi o etapã naþionalã, adicã Cupa

Comexim. Vor mai fi ºi Cupa 8 Martie, Cupa Veteranilor, pânã la jumãtatea lunii martie vor tot fi concursuri în Straja. La toate competiþiile participanþii sunt recompensaþi cu diplome ºi premii în bani. Stratul de zãpadã pe pârtiile din Straja mãsoarã circa 60 de centimetri, iar instalaþiile de transport pe cablu sunt funcþionale ºi pârtiile în condiþii excelente. Turiºtii pot urca în staþiune cu telegondola dar ºi cu autoturismele

Petroºani având doi minori, unul nãscut în 2013 ºi unul în 2014. Problema este cã nici minora ºi nici copiii ei nu aveau acte de identitate. Ca atare am sesizat Direcþia de pânã la spaþiile de parcare amenajate. Când acestea sunt pline, accesul în staþiune este oprit cu autoturismele astfel încât sã nu mai existe blocaje.

P

ârtiile au fost ale copiilor

În staþiunea Straja, sfârºitul de sãptãmânã care tocmai a trecut a fost dedicat copiilor. Aici a avut loc, sâmbãtã, cupa Baloo la schi, iar copiii cu vârste cuprinse între 2 ºi 14 ani s-au întrecut pe pârtii. Cu toþii au fost câºtigãtori. “Azi am avut cupa Baloo la care au participat aproape 200 de concurenti si toti vor fi premiati”, a declarat Emil Pãrãu, organizator. Nu mai puþin de 186 de copii au luat startul pe pârtie, iar printre ei s-au aflat ºi pitici care abia ºtiu sã meargã. “Îmi place. E frumos”, ne spune un bãieþel de doi ani. Chiar dacã vremea nu a fost tocmai potrivitã ºi ceaþa densã s-a lãsat peste Straja nu a fost un impediment pentru ca distracþia sã primeze. Monika BACIU Maximilian GÂNJU

Protecþie a Copilului, aceºtia au venit ºi am constatat cã sunt mai multe mãmici cazate la un complex. Acolo s-a desfãºurat acþiunea cu cei de la Deva ºi a rãmas ca la nivelul judeþelor sã se ia anumite mãsuri”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroºani.

La Petroºani sunt mai multe minore care în decursul anului trecut au dat naºtere unor copii. “Am avut o minorã care a nãscut în Italia, s-au fãcut demersurile, am primit de acolo ceva acte ºi sunt în curs de rezolvare. Sunt tinere care pe la 16-17 ani dau naºtere unor copii ºi din pãcate nu din relaþii de cãsãtorie”, a mai spus sursa citatã. Acestor minore li se oferã ºi anticoncepþionale ºi ore de educaþie sexualã, însã degeaba. În majoritatea cazurilor, tinerele provin din familii dezorganizate. Monika BACIU

16 MARTIE ORA 19.30 LA CASA DE CULTURÃ A SINDICATELOR PETROªANI

6 Actualitate

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

România reprezentatã de INSEMEX la un proiect internaþional

R

omânia participã, pentru prima datã, la un amplu proiect de cercetare referitor la controlul ventilaþiei ºi managementul emisiilor de gaze în minele de cãrbune. Reprezentanþii INSEMEX Petroºani sunt cei care reprezintã þara noastrã la acest proeict. Programul este organizat de Comisia Europeanã ºi participã þãri din toatã Europa.

“Avento este de fapt acronimul traducerii în englezã a titlului care înseamnã instrumente moderne pentru controlul ventilaþiei ºi al emisilor de metan. Este un proiect European la care lucreazã un con-

O nouã delegaþie la Katowice

R

eprezentanþii INSEMEX Petroºani vor pleca la sfârºitul acestei luni în Polonia la Katowice în cadrul unui proiect de cercetare. Deplasãrile externe fac institutul din Petroºani mai vizibil în rândul cercetãtorilor de talie mondialã. “La Katowice am fost invitaþi în perioada 25-26 februarie de cãtre institutul minier de acolo alãturi de alte entitãþi din Europa, agenþii de cercetare, universitãþi, agenþi economici, institute de cercetare pentru identi-

sorþiu format din opt parteneri proveniþi din cinci þãri europene, România, Polonia, Spania, Germania ºi Marea Britanie la care INSEMEX are ca sarcinã de rezolvat sisteme de închidere rapidã a lucrãrilor

ficarea unor parteneriate ºi a unor propuneri de proiecte viabile care sã poatã fi considerate eligibile sã fie alese pentru finanþare în cadrul fondului pentru cãrbune ºi oþel al comisiei europene. Ne vom întâlni cu colegii din Europa ºi vom încerca sã încheiem cât mai multe parteneriate. Ne ajuta din punct de vedere financiar ºi din punct de vedere al vizibilitãþii ºi al contactelor realizate”, a declarat Artur Gãman, director general al INSEMEX Petroºani. Cei de la INSEMEX au experienþã în domeniul minier având în vedere potenþialul zonei Vãii Jiului. Monika BACIU

miniere surprinse de explozie. Proiectul s-a desfãºurat pe o perioadã de 36 de luni. A început în iunie 2012 ºi urmeazã sã se termine în acest an în iulie 2015. au avut loc întâlniri de informare ºi de susþinere a lucrãrilor efectuate cu o periodicitate de ºase luni. Anul trecut noi INSEMEX am gãzduit

una dintre aceste lucrãri. Proiectul este pe cale sã se finalizeze dar nu stãm cu mâinile încruciºate. Lucrãm sã identificãm urmãtoarele proiecte”, a declarat Artur Gãman, directorul general al INSEMEX Petroºani. Nu se poate aplica un etalon în cazul închiderii rapide a perimetrelor miniere afectate de explozii. “Este vorba de închiderea rapidã a lucrãrilor miniere pentru salvarea vieþilor persoanelor ºi reducerea pagubelor care se produc. Este destul de dificil având în vedere condiþiile dificile în

privind alocarea sumei de 5.000 lei, din bugetul local capitolul 67.02 - „Culturã, recreere ºi religie”, subcapitolul 67.02.50 – Alte servicii în domeniul culturii, recreerii ºi religiei, articolul 20.30, alin. 20.30.30 – alte cheltuieli cu bunuri ºi servicii, în vederea organizãrii în Staþiunea turisticã „Straja” Lupeni a celei de-a XLIV- a ediþii a Cupei Veteranilor. hotãrârea a fost aprobatã prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Þinând cont de interesul de care s-au bucurat precedentele ediþii ale Serbãrilor

zãpezii, de intenþia de promovare continuã a imaginii Staþiunii Turistice „Straja” Lupeni precum ºi a turismului în zonã dar mai ales pentru continuarea tradiþiilor în privinþa organizãrii celei de-a XLIV – a ediþii a „Cupei Veteranilor” ;

Monika BACIU

ANUNÞ IMPORTANT PENTRU PENSIONARI Rugãm toþi pensionarii din sistemul minier, beneficiari de gratuitãþi, ca cel târziu pânã în data de 06.03.2015, sã prezinte serviciilor financiar-contabile ale sucursalelor la care sunt arondaþi (Minele: Petrila, Paroºeni, Uricani) facturile ENEL ºi TERMOFICARE aferente consumurilor pânã la data de 31.12.2014. Facem precizarea cã dupã expirarea termenului menþionat nu mai putem accepta documente pentru decontarea gratuitãþilor. Conducerea Societãþii Naþionale de Închideri Mine Valea Jiului SA”

HOTÃRêTE

HOTÃRÂREA Nr. 12/2015

care se întâmplã astfel de evenimente ºi specificul fiecãrei unitãþi miniere în parte. Este greu sã realizezi un model general care sã fie universal aplicat”, a mai precizat sursa citatã. Valoarea totalã a proiectului este de peste 3 milioane de euro, din care finanþarea provenitã din Fondul de Cercetare pentru Cãrbune ºi Oþel este de aproximativ 2 milioane de euro. Parteneri sunt institute de cercetare ºi universitãþi din Spania, Marea Britanie, Polonia ºi Germania.

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului, Raportul Directorului Economic ºi avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Lupeni; În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/ 2006 privind finanþele publice locale; În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2) lit. “b” ºi “d”, alin. (4) lit.“a”, alin. (6) lit. “a” pct. 1, 4, 5 ºi 6 precum ºi ale art. 45 din Legea administraþiei publice locale nr.215/ 2001, republicatã

Art. 1 – (1) În vederea organizãrii în luna martie 2015 în Staþiunea Turisticã „Straja” Lupeni a celei de-a XLIV – a Ediþii a „Cupei Veteranilor” la schi se alocã din bugetul local, capitolul 67.02 - „Culturã, recreere ºi religie”, subcapitolul 67.02.50 – „Alte servicii în domeniul culturii, recreerii ºi religiei”, articolul 20.30, alin. 20.30.30 – alte cheltuieli cu bunuri ºi servicii, suma de 5.000 lei. (2) Primarul Municipiului Lupeni prin personalul subordonat va organiza competiþia de schi rezervatã veteranilor. Art. 2 - La întocmirea proiectului bugetului local al Municipiului Lupeni pentru anul bugetar 2015 Direcþia

Economicã din cadrul Primãriei Municipiului Lupeni va respecta întocmai prevederile acestei hotãrâri. Art. 3 – Hotãrârea se va comunica Instituþiei Prefectului Judeþului Hunedoara în vederea exercitãrii controlului cu privire la legalitate fiind adusã la îndeplinire de cãtre Primarul Municipiului Lupeni ºi Direcþia Economicã iar la cunoºtinþã publicã prin grija Secretarului Municipiului Lupeni. Lupeni, 27 ianuarie 2015 Preºedinte de ºedinþã Ing. MIHAI BASARAB Contrasemneazã – Secretar, Jr. MARIUS CLAUDIU BÃLOI

Actualitate 7

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

Plombe reci pe centura Petroºaniului u vom mai da în gropile imense cãscate dupã sezonul rece pe N ºoseaua de centurã a municipiului Petroºani. Acestea sunt acum astupate mãcar provizoriu, pentru cã situaþia a devenit alarmantã pe o rutã care este ºi europeanã, dar Tiberiu Iacob Ridzi promite covor asfaltic.

Combustibil de la noi, centrale de la americani

N

oi avem lemne ºi cãrbuni ºi americanii ne dau centrale performante. Proiectul-pilot va fi implementat la Petrila, mai întâi pentru instituþiile publice, iar mai apoi chiar ºi pentru casele oamenilor. Americanii ne dau bani nerambursabili ºi Petrila vine cu forþa de muncã. Americanii ne susþin cu bani ca sã investim în creºterea condiþiilor de confort ale oamenilor din Petrila. ªi cum lemnul sau cãrbunii se gãsesc la noi, ei, prin United Nations Development Programme ne dau fonduri ca sã construim centrale performante pe combustibil din zonã. Asta ca iernile sã fie mai confortabile. „Ne acordã o anumitã sumã de bani, în dolari, pentru achizionarea ºi montarea centralelor termice de performanþã, care folosesc materia primã localã, respectiv lemnul, pentru a reabilita termic clãdirile instituþiilor publice. În prezent avem sediul Edil Urban, sediul Pompierilor Voluntari, grãdiniþa din

Cimpa ºi mai avem o centralã în zona Lonea”, a spus Toma Vãrgatu, secretar la Primãria Petrila. Toma Vãrgatu spune, în medie, americanii dau cam 25.000 de dolari pentru o centralã ºi chiar vor sã ne finanþeze izolarea termicã a blocurilor, cu faþade din lâna provenitã din zona noastrã. Mai mult, proiectul va fi extins ºi la case. „Încercãm ca la casele de colonie, practic în condomenii, sã aplicãm acest program, sã obþinem niºte

Sute de gropi, dintre care unele chiar uriaºe împânzesc ºoseaua de centurã a municipiului Petroºani. Vorbim despre un drum naþional, o arterã europeanã intens circulatã, în care ºoferii îºi rup pur ºi simplu maºinile.

Lucrãrile au început de ceva vreme ºi, pentru cã artera de 4 km a fost împãrþitã în 3 sectoare, în acest sfârºit de sãptãmânã a venit rândul pãrþii de carosabil din dreptul Stadionului Jiul. „Reparãm centura în perioada în care suntem. Nu putem face altceva decât sã punem mixturã la rece, pentru a acoperi gãurile care au apãrut în beton, practic, pentru cã o mare parte din arterã este din beton”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani.

ªoseaua nu are covor asfaltic ºi pentru cã vine ca o patã în Petroºani, unde aproape toate strãzile din oraº sunt asfaltate pânã înspre cãtunele de munte, primarul promite cã va gãsi o soluþie ºi pentru acest drum naþional. „Am solicitat ºi la Ministerul Transporturilor, dar nu am primit încã un rãspuns afirmativ. Valoarea este destul de mare ºi nu cred cã ar putea fi suportatã integral din bugetul local, însã, eu voi încerca anul acesta sã fac un studiu de fazabilitate, sã vãd care este valoarea unui covor asfaltic pe toatã

Angajare la cantina socialã

C

antina de ajutor social din Petroºani a rãmas fãrã unicul angajat, dupã ce persoana care deservea acest obiectiv s-a îmbolnãvit. Acum, reprezentanþii Direcþiei Locale de Asistenþã Socialã au scos la concurs un post de magazioner. “Am demarat procedura, am fãcut anunþurile necesare, este o vorba de un post de magazioner cu normã întreagã, pe duratã nedeterminatã. Am solicitat ca ºi condiþii specifice sã aibã studii în domeniul fonduri sã reabilitãm ºi câteva case, pentru oamenii nevoiaºi, care nu au posibilitatea sã facã astfel de investiþii”, a mai spus secretarul primãriei Petrila. Proiectul va fi implementat în scurt timp la Petrila, iar edilii locali nu au decât de câºtigat, mai ales cã acest oraº nu a mai avut alternativã la încãlzire dupã desfiinþarea centralelor termice pe cãrbuni din cartierele de blocuri. În plus, dacã se vor da fonduri ºi pentru anveloparea blocurilor cu lânã de oi, atunci ºi ciobanii vor avea de câºtigat. Diana MITRACHE

economic absolvite cu diplomã de bacalaureat ºi sã aibã vechime în specialitatea studiilor de minim 6 luni de zile. Proba scrisã va avea loc în data de 3 martie ºi interviul in data de 5, iar dosarele se pot depune din data de 6 februarie pânã în data de 19 februarie”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroºani. Beneficiarii cantinei de aju-

0735.183175

lungime de 4 km ºi, cu siguranþã vor gãsi o modalitate prin care sã rezolvãm aceastã problemã, care ne-a mai rãmas în ceea ce înseamnã drumuri în Petroºani”, a mai adãugat primarul din Petroºani. ªoseaua de centurã a municipiului Petroºani nu a fost niciodatã asfaltatã ºi a cam rãmas singura arterã fãrã un astfel de covor, dupã ce toate strãzile au fost reabilitate. Din pãcate, însã, banii ar trebui sã vinã ºi de la CNADR, pentru cã ºoseaua este una naþionalã. Diana MITRACHE

tor social primesc hranã rece în aceastã perioadã. “A plecat ºeful de serviciu cu douã fete ca sã împartã hrana. Nu e plãcut nici pentru noi, nici pentru beneficiari, dar pentru dânºii poate este mai bine pentru cã alimentele sunt destul de consistente, mai ales cã de la 1 ianuarie cuantumul alocaþiei de hranã s-a dublat de la 6 la 12 lei. ªi data data trecutã s-au dat alimente pe douã sãptãmâni ºi porþiile au fost destul de consistente”, a mai subliniat sursa citatã. La Petroºani sunt 61 de familii, cu 241 membri care beneficiazã de serviciile cantinei sociale din cartierul Colonie. Monika BACIU

8 Sport

Cronica Vãii Jiului | Luni, 9 Februarie 2015

Henþ cu mâna

naþionale, 3 Cupe ale României, douã Supercupe ale României, trei ediþii în Liga Campionilor etc. tiam cã Jiul Petroºani, trãieºte... etc. – este pe punctul dar practic a murit, aproape tot de a fi dizolvatã. Dupã ce a stors-o lotul de seniori gãsindu-ºi alte echipe, de de vreo 100 de la Lupeni, pânã la Hunedoara. Ambiþia milioane de euro în lui Marin Tudorache ºi Sorin Ghiþan ultimii 10 ani, este însã de a nu lãsa echipa sã piarã. patronul sãu, Arpad „Piarã duºmanii din þarã...”. Paszkany, dupã „modelul” Unirea Iatã însã, aflãm marea echipã C.F.R. Urziceni, ºi-a bãgat zilele acestea, cã, Cluj – 3 titluri piciorul în ea de

ªI TU, PASZKANY? ª

Fotbal. Pregãtiri.

Amical în cantonament Echipa Inter Petrila ºi-a încheiat stagiul de pregãtire (2-7 februarie) de la Geoagiu Bãi, ultimele douã zile fiind cu „ieºire din decor”, adicã altceva decât antrenamentul fizic. Petrilenii au jucat joi, 5 februarie un joc amical la ocupanta

locului 1 în Liga a IV-a Alba, Mureºul Vinþu de Jos, gazdele învingând cu 5-1, unicul gol al petrilenilor fiind marcat la scorul de 0-2 de Adrian Duma. A fost rulat întreg lotul, mai puþin Ilie ºi Ionuþ Florea, aceºtia fiind uºor accidentaþi. A doua zi, 6 februarie, prin amabilitatea primarului Ioan Vãlean, a fost pusã la dispoziþia echipei sale de sport a liceului „Aurel Vlaicu” din Geoagiu, unde petrilenii au efectuat un joc cu mingea.

Jiul Petroºani.

Nu se întâmplã nimic...

În aºteptarea primului amical Ocupanta locului 2 în Liga a IV-a Hunedoara, sub conducerea antrenorului Dan Voicu, a efectuat antrenamente zilnic, la baza privatã a finanþatorului echipei, Nelu Haþegan. Au fost prezenþi la antrenamente toþi jucãtorii din tur (mai puþin M. Filip ºi Soare plecaþi în strãinãtate), la care s-au adãugat noutãþile venite de la Jiul. Echipa va susþine primul amical, miercuri 11 februarie, la Retezatul Haþeg.

C.S. Vulcan.

Dupã una de ºoc Echipa de la Vulcan încearcã sã se adune, la propriu ºi la figurat, dupã tragedia dispariþiei preºedintelui Neluþu Pantelimon, în locul cãruia funcþioneazã ca interimar Pompiliu Barbu. Sub conducerea tandemului Mugurel Radu – Marius

Fãrã apã, fãrã bani (ca la... 95 de ani!), Jiul Petroºani aproape cã nu mai existã. Au plecat toþi jucãtorii ºi ei urmând a fi înlocuiþi cu rezervele juniorilor A1. Va fi un adevãrat ºi delicios spectacol în retur! ANDREI CRIªAN (Hercules Lupeni) rãmâne o speranþã ºi pentru retur Szoradi, s-au adunat 22 jucãtori, dintre care 5 juniori. Este incertã situaþia a trei jucãtori, Palade, Coldea ºi Simoneac, care se pare cã din retur nu vor mai juca la Vulcan.

Minerul Uricani.

GABI APETREI ºi SERGIU MAIER, între a fi sau a nu fi în retur împreunã la Vulcan

Paginã realizatã de Genu TUÞU

Fotografie la minut ÎL MAI ªTIÞI PE IONCI VARGA?

Pregãtiri acasã Echipa cuplului de antrenori Neculai Baltaru – Alin Boroghinã se antreneazã zilnic pe cocheta bazã din nordul oraºului. La antrenamente participã între 16 ºi 20 de jucãtori, conducãtorii uricaniului sperând cã în retur echipa va avea o comportare mai bunã.

Universitatea Petroºani.

Gabi Niþu peste tot.

ADI DUMA a marcat golul petrilenilor la Vinþu de Jos

datorii (de euro!), din care vreo 12 la stat, º-acum a dat cu echipa de pãmânt. ªi bomboana de pe colivã, C.F.R.-ul clujean a fost penalizat cu 24 puncte (din cele 34 acumulate în tur), fiind posibilã cu retrogradarea. ªi uite aºa se mai duce un mit de carton, gen Oneºti, Curtea de Argeº, Urziceni ori Brãneºti...

Hercules Lupeni.

DOAR UNUL!

Inter Petrila.

echipã. O echipã acuzatã de arbitraje pãrtinitoare, pe linia Emil Boc – Traian Bãsescu, echipa s-a cocoþat în vârf, a intrat direct în cupele europene (pe punctele fãcute de alþii...) ºi acum, na belea, Paszkany le-a întors spatele, lãsând lucrurile încurcate rãu de tot. ANAF-ul s-a bãgat pe fir, a gãsit vreo 90 de milioane

„Studenþii” se pregãtesc intens în „Dealul Institutului”, echipa având ca obiectiv îmbunãtãþirea locului în clasament. De antrenamentele echipei se ocupã Gabi Niþu, cel care are în subordine ºi echipele de juniori.

Ioan (Ionci) Varga are acum 56 de ani. El a fost unul dintre cei mai buni jucãtori care au evoluat vreodatã la Jiul, având 200 de meciuri în Divizia „A” (1979-85, 1990-91), cu 30 goluri marcate, ocupând locul 10 (la meciuri jucate) ºi locul 11 (la goluri marcate), într-un clasament all time al Jiului. L-am surprins recent la un antrenament al juniorilor de la Cetate Deva, unde activeazã în prezent, într-un cantonament la Geoagiu, în care ne-a declarat: „Nu pot sã cred unde a ajuns Jiul! A fost echipa unde, jucând ºapte ani, m-am simþit extraordinar, chiar dacã mulþi ani am jucat ºi la Dinamo Bucureºti. Eu cred cã autoritãþile de la Petroºani ar trebui sã punã mâna serios pe aceastã situaþie, pentru cã, tot la nivelul Ligii a IV-a hunedorene, aºa cum se poate la Deva, Haþeg, Brad, Orãºtie, Petrila sau Vulcan, s-ar putea gãsi soluþii ºi la Petroºani. Le doresc succes lui Tudorache, Militaru, Ghiþan ºi celorlalþi, ºi sã nu se lase!” a spus Ioan Varga.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
CVJ NR. 793, LUNI 9 FEBRUARIE 2015 by Geza Szedlacsek - Issuu