Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 961
Cronica Vãii Jiului Vineri, 9 Octombrie 2015
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Va fi validatã notificarea SNIM
S
ocietatea de Închideri de Mine din Valea Jiului aflã, în scurt timp, dacã notificarea depusã la Bruxelles a trecut. Termenul limitã este pânã la finele acestei luni, iar pensionarii, cei care vor sã se disponibilizeze, dar ºi angajaþii mai multor unitãþi aflã cum vor sta lucrurile pânã în 2018. Pânã în 31 octombrie vine rãspunsul de la Bruxelles, acolo unde notificarea a trecut de mai multe etape în care prevederile au fost agreate de europeni, cu condiþia ca ministerul român sã îºi asume responsabilitatea pentru ele. Acum, mai sunt doar câteva zile ºi aflãm rãspunsul ce îi vizeazã pe cei ce depind de aceastã notificare. „S-a discutat cu Bruxellesul cu privire la modificarea acelei scheme de ajutor de stat. Chiar au cerut clarificãri de la Bruxelles la minis-
terul de resort, iar ministerul ºi-a asumat aceastã notificare ºi este doar o problemã ca pânã la finele lunii octombrie sã primim acceptul pentru a stabili numãrul de disponibilizaþi pentru anul viitor, gratuitãþile pentru pensionari, fondurile pentru demolãri ºi ecologizãri ºi pentru reconversia profesionalã”, a declarat Aurel Anghel, director general SNÎMVJ. Reprezentanþii minelor neviabile au depus aceastã notificare pentru a modifica numãrul disponibilizaþilor care pleacã, ºi care era unul mult prea mare, pentru a le putea da înapoi pensionarilor gratuitãþile, dar ºi pentru a stabili o serie de planuri de închidere la cele trei mine:Petrila, Paroºeni ºi Uricani. Diana MITRACHE
Senatorul Vochiþoiu – lipsã de tact ºi sfidarea minerilor schingiuþi de securitate dupã greva din 77
P
entru completarea Legii recunoaºterii meritelor luptãtorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, gestul senatorului Haralambie Vochiþoiu de a-l plimba cu sine prin Parlametul României ºi Guvern pe Constatin Dobre, liderul minerilor în timpul grevei din 1977, fãrã a-i sta alãturi mãcar un miner mutilat de comuniºti dupã acel eveniment, a produs supãrãri majore. Fapta a fost consideratã ca una lipsitã de respect ºi consideraþie faþã de cei care au simþit efectele grevei pe pielea lor ºi a familiilor lor, în timp ce liderul Constatin Dobre ºi-a pus propria piele la adãpost… >>> PAGINILE 4-5
Unitãþile miniere devin atractive
O
parte din cãrbunele scos cu trudã de mineri ajunge la clanurile de hoþi care jefuiesc garniturile de tren ce se îndreaptã cãtre termocentrale. Furturi sunt ºi de la subunitãþile miniere atât ale CEH cât ºi ale SNÎMVJ. Autoritãþile îi prind pe mulþi dintre „haiduci” însã aceºtia nu ajung dupã gratii. Furturile de huilã, lemn sau fier din trenurile care tranziteazã Valea Jiului se înteþesc în sezonul rece, iar autoritãþile le catalogheazã ca „furturi ale foamei” ce
pot fi reduse dar nu ºi stopate în condiþiile actuale de sãrãcie. O mare parte a infracþiunilor de acest gen sunt înregistrate în municipiul Vulcan. Totuºi, se furã, de cum
dã frigul, de la mai toate minele, iar în unele cazuri cu complicitatea unor ºefi sau a celor care pãzesc. Un alt punct critic este zona Coloniei Iscroni din Aninoasa. Majoritatea celor care trãiesc în aceste zone nu au nici o sursã de venit ºi îºi asigurã traiul din „strângerea” huilei ce cade din vagoane sau din furtul acesteia direct din garniturile aflate în mers. Poliþiºtii se aºteaptã la
o creºtere în perioada imediat urmãtoare dat fiind faptul cã frigul a venit iar cererea de huilã pe piaþa neagrã este în creºtere. Un sac de cãrbune se vinde cu preþuri
cuprinse între 7 ºi 10 lei, iar hoþii pot fura într-o singurã zi ºi 100 de saci de la om singurã subunitate. „Afacerea” merge bine ºi meritã riscul îºi spun cei mai mulþi dintre hoþi, mai ales cã dacã sunt prinºi nu
ajung la rãcoare. Abia dupã ce primesc una sau douã condamnãri cu suspendare, pentru aceiaºi faptã, magistraþii îi trimit dupã gratii. Maximilian GÂNJU
2 Actualitate
Campionat de fotbal cu mineri, poliþiºti, apari, cercetãtori…
T
imp de o sãptãmânã, la Petroºani, va avea loc a 8-a ediþie a campionatului de fotbal al echipelor de la exploatãri miniere, poliþie, municipiul Petroºani ºi Vulcan, TSD, UNPR , de la societãþi comerciale, plus cercetãtori de la INSEMEX . Campionatul se va desfãºura pe Stadionul Jiul Petroºani în organizarea Tsd – consilier Lavinia Grigoriu ºi UNPR – primar Tiberiu Iacob Ridzi. În Valea Jiului, au loc pregãtiri febrile pentru campionatul zonal de fotbal, campionat început în urmã
cu 8 ani de tânãra, acum consilierã municipalã la Petroºani, Lavinia Grigoriu. Anul acesta, preºedintei
tinerilor social democraþi i s-a alãturat în organizarea evenimentului ºi primarul Tiberiu Iacob Ridzi, ºi care a înscris ºi o echipã puternicã în concurs, cea a UNPR. Practic, cei doi parteneri – TSD, UNPR - au hotãrât ca acest campionat de fotbal, 2015, sã se desfãºoare pe Stadionul Jiul Petroºani. Începând de luni, 12 octombrie, pânã sâmbãtã,17 octombrie, când va avea loc finala, se vor confrunta urmãtoarele echipe: TSD Petroºani –
Primãria Petrila solicitã o nouã autospecialã SMURD
C
ea pe care o au în dotare paramedicii de la Petrila a avut mai multe defecþiuni, iar pentru a face faþã numãrului mare de solicitãri, edilii petrileni vor o nouã autospecialã. “Luna trecutã a fost defectã ambulanþa ºi a fost trasã pe dreapta cam o sãptãmânã, dar a fost reparatã. Noi solicitãm o nouã ambulanþã ºi am avea douã variante sã le pãstrãm pe amândouã sau sã o returnãm celor de la Salvital pe cea veche. Ar fi bine sã o putem pãstra ºi pe cea veche, în cazul în care ne repartizeazã o
Cronica Vãii Jiului COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro
Telefon: 0374.906.687
autospecialã nouã, ca în cazul în care existã probleme paramedicii sã aibã cu ce interveni”, a declarat Vasile Jurca, viceprimarul oraºului Petrila. Doar în cursul anului trecut, numãrul intervenþiilor celor de la SMURD Petrila a ajuns undeva la aproape 1000. “În anul 2014 au avut 996 de intervenþii, iar anul acesta pânã la ora actualã numãrul acestora se apropie de 750. Ambulanþa SMURD nu deserveºte doar oraºul Petrila, ci ºi localitãþile învecinate”, a mai subliniat sursa citatã.
Director:
z
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
z
locul III în 2014; UNPR Petroºani, ACVILA - echipã cunoscutã ca fiind a poliþiºtilor ºi care a fost campioana din 2014, Mina Livezeni – locul II în 2014, Mina Lonea, SIMAUSROM, Echipa VULCAN - cunoscutã ca fiind echipa lui Dorel ªchiopu, fost consilier local, echipa APA SERV Petroºani ºi se aºteaptã înscrierea echipei INSEMEX Petroºani.
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015 care le reprezintã. Am constatat, pe parcursul celor 8 ani, cã acest campionat de fotbal a cãpãtat consistenþã, calitatea jocului a crescut considerabil. An de an partidele s-au disputat din ce în ce mai aprig. Sunt la prima experinþã de colaborare cu UNPR, cu dl. Tiberiu Iacob Ridzi, ºi sper sã organizãm împreunã cât mai multe evenimente pe relaþie cu cetãþeni de diverse profesii, de diferite vârste, din localitãþi ale Vãii Jiului. Invit la meciurile campionatului pe toþi cei care iubesc acest sport, iar susþinãtori ai echipelor sã facã galerie. Mai vreau sã
Partidele au ora de începere 15,00, de luni pânã joi, vineri de la ora 14,00, iar finala va avea loc sâmbãtã, de la ora 13,00. Ileana FIRÞULESCU
< DECESE < Colectivul secþiei interne de la Spitalul de Urgenþã Petroºani deplânge dispariþia fulgerãtoare a minunatei lor colege
MARC IOANA Dumnezeu s-o ierte ºi sã o odihneascã în pace!
”Majoritatea sunt echipe cu vechime în campionatele organizate pânã acum, cu ambiþie ºi devotament faþã de instituþiile pe
Modulul SMURD la Petrila a fost înfiinþat în anul 2013 în luna decembrie ºi de la înfiinþare ºi pânã în prezent au participat la mii de intervenþii. Asociaþia “Salvital” Hunedoara s-a înfiinþat în 9 martie 2005 prin libera exprimare a voinþei de asociere a unui numãr de 11 membri fondatori – autoritãþi ale administraþiei publice locale ºi instituþii publice. Monika BACIU
spun cã s-au implicat fãrã rezerve viceprimarul Florin Nicolae, consilierii Costel Postolache, Ioan Rus, directorul general al INSEMEX, Artur Gãman, Codreanu Iulian, Mariana Popa ºi nu în ultimul rând primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Le mulþumesc tuturor” – a declarat Lavinia Grigoriu, consilier municipal, preºedinte TSD Petroºani.
SC ACOMIN SA Deva ANGAJEAZÃ: z muncitori necalificaþi z dulgheri; z mecanici utilaje ( buldoexcavator,
z
compactor, excavator, buldozer). ingineri constructori specialitatea civile, infrastructura rutierã. Oferim salarii motivante, cazare, diurna, transport la domiciliu.
CV-urile pot fi depuse pânã în data de 15 Octombrie la sediul din Deva, str. Ulpia, nr. 15, sau pot fi trimise prin email la adresa: marius.vulcan@quasar.ro sau prin fax la nr. 0254.218.151 tel: 0254.215.770.
z Diana MITRACHE Desktop publishing: Materialele marcate Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) “Promovare” reprezintã z Maximilian G ÂNJU Marketing & Publicitate: (madm3xi@yahoo.com) PUBLICITATE Mirabela MOISIU z Monika BACIU Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Genu TUÞU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu
Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015
Prins cu mâþa’n sac
Vochiþoiu, declaraþii nefondate cu risc de infrigement asupra României
V
ochiþoiu promitea sus ºi tare cã va scãdea TVA la apã potabilã la 9%, deºi România risca infrigementul din aceastã cauzã. Potrivit unei directive europene care dateazã din anul 2006, statele Uniunii Europene nu pot aplica TVA diferenþiat pentru anumite servicii pentru cã astfel vor fi sancþionate dur pentru privind încãlcarea unei obligaþii care îi revine, în calitatea sa de stat membru. Scãderea TVA la apa potabilã, doar poveºti electorale. În campania electoralã de acum trei ani pentru alegerile parlamentare senatorul Haralambie Vochiþoiu le-a promis alegãtorilor cã în momentul în care va ajunge senator va scãdea TVA-ul la apa potabilã la 9 procente. Au trecut trei ani ºi TVA-ul nu a scãzut ºi nici nu va scãdea vreodatã pentru cã România este stat membru al Uniunii Europene ºi trebuie sã
respecte legislaþia în vigoare, care nu permite aplicarea unui tarif preferenþial la anumite servicii. “Eliminarea TVA pentru apa potabilã presupune în principiu instituirea unei scutiri de TVA pentru furnizarea apei. În acest context precizãm cã în domeniul TVA, legislaþia din România este armonizatã cu prevederile Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA. Având în vedere
cã România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene
ºi-a asumat prin tratatul de aderare obligaþia de a respecta acquis-ul
comuniotar, la nivel naþional nu pot fi acordate alte scutiri în domeniul TVA decât cele prevãzute de legislaþia europeanã”, se aratã în documentele Ministerului Finanþelor Publice. Mai mult decât atât, apa nu se aflã în categoria serviciilor/produselor pentru care se poate modifica taxa pe valoarea adãugatã. “În condiþiile în care furnizarea apei nu se regãseºte în categoria operaþiunilor scutite potrivit Directivei TVA, o astfel de scutire nu poate fi introdusã în legislaþia naþionalã, întrucât implementarea unei astfel de mãsuri presupune încãlcarea asquis-ului comunitar, ceea ce ar putea genera declanºarea procedurii de infrigement”, se mai aratã în acelaºi document.
Legea are însã ºi o portiþã pe care cei de la Ministerul de Finanþe o vor analiza în viitor. Nu se ºtie care viitor, apropiat sau îndepãrtat. “Directiva TVA permite însã aplicarea unei cote reduse de TVA pentru furnizarea apei, context în care menþionãm cã în funcþie de evoluþia veniturilor ºi a cheltuielilor bugetare ºi de efectele care vor fi generate de mãsuri de reducere a TVA adoptate pânã în prezent, precum ºi de cele incluse în legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, se va analiza, în viitor, posibilitatea extidenderii cotei reduse de TVA de 9% ºi pentru furnizarea apei” În momentul de faþã, TVA-ul la apa potabilã este de 24%. Monika BACIU
Plata agentului termic ar scoate CEH din impasul financiar
C
EH ar avea de recuperat de la societatea de termoficare din Petroºani nu mai puþin de 56 de milioane de lei. În timp ce Complexul Energetic Hunedoara se zbate între insolvenþã ºi continuarea activitãþii, societãþile de termoficare sunt datoare vândute entitãþii energetice. Doar de la societatea de termoficare din Petroºani, Complexul Energetic Hunedoara ar avea de recuperat undeva la 56 de milioane de lei. Potrivit raportului de activitate al directorului SC Termoficare Petroºani, la furnizori principalele obligaþii se localizeazã la Complexul Energetic Hunedoara, totalul fiind de 56.375.509 lei, din care agentul termic este de 33.132.529 lei, iar penalitãþile sunt în valoare de 23.242.980 lei. “Societatea a înregistrat la 31.12.2014 pierderi aferente exerciþiului financiar încheiat în sumã de 2.317.167 lei ºi pierderi din anii
precedenþi în sumã de 56.095.527 lei, în total pierdere cumulatã în valoare absolutã de 58.412.694 lei. Aceste pierderi provin din activitatea de exploatare, din amenzi ºi penalizãri plãtite pentru nerespectarea obligaþiilor contractuale cãtre principalii furnizori cât ºi pentru neplata la termen a obligaþiilor cãtre bugetul de stat general consolidat”, se aratã în
raportul de activitate. La Vulcan, situaþia este mai bunã. Societatea de termoficare are datorii de doar 10 milioane de lei cãtre Complexul Energetic Hunedoara. “La data de 31.12.2014 societatea a înregistrat un volum de datorii în sumã de 10.253.448 lei. Datoriile pe termen scurt se prezintã astfel, furnizori 10.036.756 lei, alte datorii 63.913
lei ºi datorii fiscale ºi datorii privind asigurãrile sociale 152.779 lei. În total datorii furnizori la 31.12.2014 ponderea cea mai mare o deþine datoria cãtre SE Paroºeni în sumã de 10.029.831 lei ceea ce reprezintã 97.82% din datoriile totale”, se aratã în raportul de activitate al SC Termoficare Vulcan. Restanþele pe care le are de încasat Complexul Energetic Hunedoara ar putea asigura jumãtate din creanþele pe care le are la bugetul consolidat al statului. CEH vinde energie termicã pe datorie. Nu mai puþin de 34 de milioane de euro ar trebui sã încaseze Complexul Energetic Hunedoara. Situaþia financiarã a Complexului Energetic Hunedoara este îngreunatã ºi de faptul cã societatea are de recuperat sume importante de bani.
Nu mai puþin de 96% din creanþele pe care le are de recuperat societatea energeticã sunt din vânzarea energiei termice, iar suma este una colosalã, care ar acoperi undeva la jumãtate din datoriile la bugetul de stat. Reprezentanþii societãþii apeleazã la justiþie pentru a-ºi recupera banii. “Recuperarea prin mijloace judiciare a creanþelor restante pe care CEH le are de încasat din care cea mai mare pondere o deþin creanþele din energie termicã în proporþie de 96,60%, respectiv
149.621.913 lei”, se aratã în documentele Ministerului Energiei. Datele de la Agenþia Naþionalã de Administrare Fiscalã aratã cã la data de 30 iunie datoriile Complexului Energetic Hunedoara cãtre bugetul de stat erau cifrate la suma de 176.437.603 lei, din care 1.124.994 reprezintã TVA-ul, 3.265.252. impozitul pe profit, 58.564 sunt accizele. 78.858.805 lei reprezintã alte impozite ºi taxe, iar suma de 93.128.988 sunt dobânzile ºi penalitãþile. Monika BACIU
4 Actualitate
P
entru completarea Legii recunoaºterii meritelor luptãtorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, gestul senatorului Haralambie Vochiþoiu de a-l plimba cu sine prin Parlametul României ºi Guvern pe Constatin Dobre, liderul minerilor în timpul grevei din 1977, fãrã a-i sta alãturi mãcar un miner mutilat de comuniºti dupã acel eveniment, a produs supãrãri majore. Fapta a fost consideratã ca una lipsitã de respect ºi consideraþie faþã de cei care au simþit efectele grevei pe pielea lor ºi a familiilor lor, în timp ce liderul Constatin Dobre ºi-a pus propria piele la adãpost… ”Faptele lui Dobre nu pot fi disociate, este ca ºi când cãpitanul îºi abandoneazã camarazii pe front ºi dezerteazã. Cãpitanul ar fi ajuns în faþa Curþii Marþiale”. Demersurile fãcute de cãtre senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochiþoiu, privind completarea Legii recunoaºterii meritelor luptãtorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, în care sã fie cuprinsã ºi revolta minereascã anticomunistã Lupeni 1977, au declanºat dezbateri ºi nemulþumiri pentru cã senatorul a dat dovadã de lipsã de tact pe un subiect sensibil. Haralambie Vochiþoiu ºi-a luat alãturi în întâlnirile de la Guvern ºi Parlament pe liderul minerilor de la acea vreme, august 77, Constantin Dobre, considerat - de majoritatea celor care au avut de suferit umilinþe de neimaginat, care au fãcut puºcãrie, cãrora li s-au distrus vieþile, chiar ºi copiilor lor - ca fiind trãdãtor pentru cã ”s-a vândut Securitãþii ºi
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015
PCR-ului” punându-se la adãpost, ba chiar ºi prosperând, în timp ce ortacii trãgeau ponoasele.
U
n fost ofiþer de miliþie despre mârlãnia senatorului Mineri, care au participat atunci la revolta care l-a speriat pe Nicolae Ceuºescu, spun cã Dobre a fost cel cu care a ”negociat” Ilie Verdeþ revendicãrile minerilor, lucru bun de altfel, dupã care a dispãrut la Craiova ºi a mai apãrut la Revoluþie când a fost demascat de cei aflaþi în Primãria Petroºani, dupã care a dispãrut din nou ºi a fost vãzut apoi la televiziunea naþionalã vorbind în numele minerilor. Atât. ”Nu zic cã Dobre nu a fost liderul momentului din 77. A fost. Dupã care a trãdat minerii
Senatorul Vochiþoiu – lipsã de tact ºi sfidarea minerilor schingiuþi de securitate dupã greva din 77 drepturile deþinuþilor politici. Majoritatea celor condamnaþi (minus vreo 2-3 care nu au venit) au reuºit sã întocmeascã aceste dosare” – declara în 1997, av. Pompiliu Prip, care era membru marcant al PNÞ-CD.
mârºav. Dar trecem ºi peste asta în ce priveºte legea lui Vochiþoiu, cã acolo e vorba de acea grevã, sã fie declaratã anticomunistã. Dovadã cã regimul comunist i-a nenorocit pe participanþii activi, exceptându-l pe Dobre de care s-au folosit dupã aia, dar ºi Dobre de ei. Vochiþoiu trebuia sã mai ia alãturi de el ºi un alt miner care a suferit temniþã grea ºi care are ºi dosar de deþinut politic. Noroc cu þãrãnistul Prip, avocatul, care i-a reabilitat dupã 1989. Unii au murit, dar sunt ºi rãmaºi în viaþã. Nu aºa se face, sã-l faci vedetã tot pe trãdãtor, cum i s-a spus ulterior ºi sã nu dai nici cea mai micã importanþã celor care au avut de tras. Asta-i mârlãnie! ªi vã spun eu cã au avut de tras, cã am lucrat în sistem. Au fost bãtuþi, li s-au strivit degetele ºi câte ºi mai câte! Unul a ºi murit pe la Râul Mare, unde fãcea puºcãrie cu executare (Gh. Maneliuc, 48 de ani, E.M.Aninoasa, moare
dupã 2 ani de la condamnare – n.n.). Nu se face aºa ceva din partea unui senator. Mãcar pe unul dintre minerii care chiar fac dovada cã regimul comunist i-a prigonit rãu de tot sã-l fi luat alãturi de Dobre. Dar nu ºtiu dacã ei acceptau sã stea lângã Dobre, d-aia zic cã Vochiþoiu trebuia sã procedeze cu diplomaþie, cã treaba e tare dureroasã. Nu ºtiu ce-a fost în capul lui” – a declarat un fost cadru superior al Miliþiei Petroºani, care a lucrat ulterior la Miliþia Petrila, de unde a ieºit la pensie.
M
inerii condamnaþi, reabilitaþi de un þãrãnist ºi ajutaþi de Cozma, au fost declaraþi deþinuþi politici De precizat cã dupã greva minerilor de la Lupeni din 1-3 august 1977, au fost condamnaþi în celebrul dosar 3573/1977: Petru Drãghici, din Lupeni, 4 ani închisoare; Alexandru Dabelea, Lupeni, 3 ani închisoare; Ion Toderaºcu, Lupeni, 4,6 ani închisoare; Cãilã Vasile, Lupeni, 2,6 ani închisoare, Iosif ªortan, Lupeni, 3 ani închisoare; Gheorghe Maneliuc, Aninoasa, 3,6 ani închisoare; Gheorge Vitez, Lupeni, 2 ani închisoare; Petru Daradics, Lupeni, 4 ani închisoare; Vasile Guzu, Bãrbãteni, 2 ani închisoare; Adolf Flaman, Bãrbãteni, 2 ani închisoare; George Costache, Bãrbãteni, 2 ani închisoare;
Gheorghe Dumitrache, Bãrbãteni, 2 ani închisoare; Nagy Carol, Vulcan, 5,6 ani închisoare; Silvestru Cornel, Vulcan, 3,6 ani închisoare; Petru Peteca, Vulcan, 4 ani închisoare. În ianuarie 1990, un grup de mineri în frunte cu Toderaºcu, ªortan ºi Cãilã au apelat la av. Pompiliu Prim pentru a-i ajuta sã se reabiliteze din punct de vedere politic. Avocatul a fãcut toate demersurile, iar Curtea Supremã de Justiºie (CSJ) a anulat sentiþele de condamnare ºi a acordat despãgubiri civile, respectiv drepturile cuvenite minerilor pierdute în urma condamnãrilor – salarii, diferenþe salarii, pensii ºi gratuitãþi. ”Soluþia datã de CSJ a hotãrât cã sentinþele pronunþate în 1977 au fost nelegale în totalitate. Statul român, respectiv Regia Autonomã a Huilei a fost obligatã
la plata unor despãgubiri civile. Cu toate cã sentinþa era definitivã, s-a tergiversat foarte mult punerea ei în aplicare (…) Pânã la urmã, în disperare de cauzã, am intervenit la Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, unde i-am cerut sprijin pentru rezolvarea acestei situaþii chiar lui Miron Cozma. Adevãrul este cã el s-a implicat(…) Conform prevederilor legale, minerii se încadrau în prevederile care permiteau sã-ºi facã dosare pentru a beneficia de
Î
n timp ce minerii erau anchetaþi prin metode kaghebisto-securiste, Dobre se ºcolea Liderul minerilor la momentul 1977, Constatin Dobre, a avut alãturi minerii, pentru cã el a fost cel care s-a suit pe vestita gheretã ºi a smuls microfonul din mâna lui Nicolae Ceauºescu pentru a da citire celor 22 de revendicãri. Dupã acel moment, fostul secretar cu probleme organizatorice la Vulcan, apoi secretar cu propaganda la Petroºani, Teodor Rusu, s-a ocupat de întâlnirile dintre Ilie Verdeþ ºi Dobre pentru un program care aveau la bazã revendicãrile, pe Dobre cunoscându-l bine pentru cã-i ceruse ajutorul pentru a-i angaja soþia. Dupã care, Costicã Dobre a dispãrut. S-a zvonit cã a murit într-un accident, apoi cã l-a racolat securitatea ºi se afla la Craiova, apoi la Bucureºti. ”… Dobre a plecat din Valea Jiului la Craiova - avea un frate care era în aviaþie, pilot de încercare –, la o întreprindere de industrie localã. Aºa a fost. Dobre a plecat de aici imediat ºi primul lucru pe care l-am auzit a fost cã a murit într-un accident. Am crezut cã aºa s-a întâmplat. Aºa cum se întâmpla… Ca dupã aceea sã aflu cã este activist de partid ºi, din sursã sigurã, cã el e la ‘ªtefan Gheorghiu’… Într-adevãr omul a fãcut ‘ªtefan Gheorghiu’. Un om care putea sã fie lider a fost dus acolo ºi
l-a folosit partidul” – Clement Negruþ, fost prim secretar ºi primar al municipiului Petroºani în perioada grevei Lupeni 77.
Î
n 1990, Dobre demascat la televizor, apoi cere azil politic în UK Liderul minerilor a mai apãrut apoi la Revoluþie, dupã fuga lui Nicolae Ceauºescu. A venit la Primãria Petroºani însoþit de câþiva ortaci, dar la sediu
se afla ºi un fost lucrãtor la Securitate care se pare cã-i cunoºtea activitatea de pânã atunci, iar Dobre a dispãrut pentru ca în zilele urmãtoare sã aparã la televizor vorbind în numele minerilor din Valea Jiului. ”Venirea lui Dobre, imediat dupã fuga lui Ceauºescu, ne-a surprins pe majoritatea celor care ne aflam acolo. Prin intermediul unui coleg am fost imediat pus în temã cu substratul venirii lui Dobre la Petroºani. Este cunoscut faptul cã imediat dupã greva din 77, Dobre a fost racolat de cãtre regimul Ceauºescu, a fãcut Academia ªtefan Gheorghiu… Aflând niºte date de la colegul meu despre racolarea lui de securitate… Mi-a zis sã-i pun lui Dobre câteva întrebãri: dacã a fost racolat de securitate ºi dacã are cunoºtinþã de generalul
Roºu de la Craiova. Lam întrebat ºi atunci dl. Dobre s-a schimbat la faþã ºi a evitat rãspunsurile concrete. Am hotãrât sã dãm telefon la Craiova, la gen. Roºu ºi sã-i cerem relaþii despre Dobre. Pânã sã dãm noi telefon, Dobre a dispãrut din sediul primãriei. Ca sã-l vedem a doua zi pe postul naþional de televiziune vorbind în numele minerilor. Din Primãrie s-au transmis informaþii la tv pentru a se cunoaºte ºi cealaltã faþã a lui Dobre… Colegul meu a fost ofiþer de securitate. A lucrat la contrainformaþii ºi ºtia despre ce este vorba” – av. Pompiliu Prip. Interesant este faptul cã liderul minerilor din
1977, Constatin Dobre, a cerut azil politic în Marea Britanie în 1990, ºi nu în perioada comunistã, lucru apãrut în spaþiul public. Inainte de 1989, apar documente care aratã prietenia cu ºeful SRI, Virgil Mãgureanu pe care apoi, dupã cãderea comunismului, îl demascã în acelaºi spaþiu public, cã a pus la cale alãturi de alþii executarea Ceauºeºtilor. http://www.ziaristionline.ro/2012/12/31/marturia-unui-conjuratmagureanu-si-iliescu-audecis-executia-lui-ceausescu-in-1985-exclusivinfofotovideo/
M
ineri deportaþi, soþii moarte de inimã rea, copii omorâþi, iar Vochiþoiu îl face erou pe Dobre În comunicatul dat presei în 1994, CDR Filiala Petroºani, al cãrui preºedinte în exerciþiu
era av. Pompiliu Prip, se arãta necesitatea reparaþiei morale a minerilor, care au fost hãituiþi ºi dislocaþi de comuniºti din Valea Jiului, prin înadrarea lor legalã în categoria deþinuþilor politici. ”…Revenind la represiunea ce a urmat grevei minerilor din august 1977, deºi dictatorul Nicolae Ceauºescu a promis solemn cã nu se vor lua mãsuri împotriva persoanelor influente care au participat la miºcarea grevistã, trebuie sã se ºtie cã au suferit în urma anchetelor bestiale ºi alþi mineri ºi cadre tehnice, de exemplu: Molocea Petru, ºef de brigadã la EM Dâlja, i s-a desfãcut contractul de muncã ºi obligat sã pãrãseascã Valea Jiului; Grigoroaie Gheorghe, ºef brigadã, sector II, EM Dâlja, a fost deportat împreunã cu familia în oraºul Brad unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu de cãtre securitate. În anii 19971982 au fost anchetaþi în acelaºi mod de securitate ºi miliþie Gheorghe Petrescu, Moga Zaharia, ambii ºefi de brigadã la EM Dâlja ºi Emeric Fazekaº, ºef echipã electricieni EM Bãrbãteni. Exemplele pot continua cu majoritatea ºefilor de echipã ºi brigadã de la toate minele din Valea Jiului…”- se spune în comunicatul CDR. Un alt caz notoriu este cel al inginerului ºef al minei Aninoasa, Victor Apostu, care a albit peste noapte ºi care l-a înfruntat pe Ilie Verdeþ, drept pentru care a fost purtat la securitate timp îndelungat pentru declaraþii specific, dupã care a fost depotat la Anina interzicându-i-se întoarcerea în Vale. Apoi, soþia lui Vasile Cãilã a murit de inimã rea, iar copilul i-a fost omorât de o inspectoare ºcolarã. Practic fiecare familie a trãit drame de neimaginat… Pentru toate acestea, gestul senatorului Haralambie Vochiþoiu de a-l plimba cu sine prin Parlametul României pe Constatin Dobre, fãrã a-i
sta alãturi mãcar un miner mutilat de comuniºti pentru greva din 1977, a produs supãrãri majore. Fapta a fost consideratã ca una lipsitã de respect ºi consideraþie faþã de cei care au simþit efectele grevei pe pielea lor ºi a familiilor lor , în timp ce liderul Constatin Dobre ºi-a pus propria piele la adãpost… ”Faptele lui Dobre nu pot fi disociate, este ca ºi
când cãpitanul îºi abandoneazã camarazii pe front ºi dezerteazã. Cãpitanul ar fi ajuns în faþa Curþii Marþiale”. Chiar dacã situaþia lui Constantn Dobre nu este una certã, de la asemenea nivel senatorul H. Vochiþoiu trebuia sã prevadã impactul faptelor sale asupra minerilor Vãii Jiului. Ileana FIRÞULESCU
HAIDEÞI LA TEATRU! Sâmbãtã 10 octombrie, ora 18:00, PREMIERA spectacolului
"ANIVERSAREA",
regia artisticã Radu Nichifor, scenografia Vioara Bara
Vã aºteptãm!
6 Actualitate
Valea Jiului - un „Eldorado” pentru emigranþi
datã cu începerea O exploatãrii cãrbune-
lui Valea Jiului a devenit, începând cu cea de-a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, o zonã cosmopolitã, în special, datoritã importului de forþã de muncã necesarã punerii pe picioare a industriei miniere. Printre muncitorii de diverse etnii, veniþi din toate colþurile
Imperiului Austro – Ungar, s-au numãrat ºi mii de italieni care au lucrat la construirea cãii ferate ce leagã Simeria de Petroºani. Aceºtia au reuºit sã-ºi conserve identitatea timp de douã secole, dovada acestui lucru fiind existenþa Asociaþiei Emigranþilor din Bellunesi „Jiu – Piave”, alcãtuitã din descendenþii italienilor sosiþi în România în cãutarea unei vieþi mai bune. Dupã sute de ani, de la sosirea
Pãcãliþi de cei pe care au vrut sã-i ajute
Î
n Valea Jiului sunt tot mai numeroase cazurile în care familiile care au vrut sã-ºi ajute prietenii ºi apropiaþii, au rãmas cu datoriile acestora. Oamenii au mers ca giranþi, dar cei care au luat împrumuturile n-au mai achitat ratele. Fie cã nu mai pot plãti ori au fugit din þarã, pe rolul instanþelor de judecatã sunt tot mai multe dosare în care giranþii cer recuperarea sumelor pe care au fost obligaþi sã le achite în locul
italienilor în „Valea Plângerii”, la iniþiativa urmaºilor acestora din Belluno, în colaborare cu reprezentanþii Asociaþiei „Bellunesi nell Mundo – Jiu – Piave”, s-a ºi fãcut înfrãþirea de astãzi a localitãþilor Ponte nelle Alpi ºi Petroºani. Istoria emigranþilor italieni în Valea Jiului este similarã cu cea a „ortacilor” care au emigrat în Italia, în cãutarea unei vieþi mai bune. Astfel, în urmã
celor pe care au vrut sã-i ajute. În aceastã situaþie a ajuns ºi o familie din municipiul Petroºani, care este nevoitã sã achite lunã de lunã câte 300 de lei pentru un credit luat de altcineva. „Persoana care a luat creditul este colegã de muncã ºi s-a plâns cã are nevoie de bani pentru ceva probleme de sãnãtate. Soþia mea a girat-o pentru un împrumut la CAR ºi ea ºi-a achitat primele trei luni. Apoi n-a mai vrut sã plãteascã nici un leu. Cei de la casa de ajutor i-au pus poprire soþiei ºi în fiecare lunã primeºte cu trei sute de lei mai puþin. Am încercat sã vorbim ºi sã o convingem sã-ºi achite ratele iar în schimb am primit ameninþãri. Apoi am aflat cã soþul ei are pensie de miner, de vreo 2500 de lei ºi ea a luat împrumutul pentru a-ºi cumpãra bijuterii”, spune Nicu Popa, soþul femeii pãcãlite. Pentru a-ºi recupera banii, omul a fãcut plângere pentru înºelãciune ºi apoi urmeazã sã se adreseze instanþei. ªansele de a scãpa de poprire sunt mici, însã sperã ca la finalul procesului sã-ºi poatã recupera banii. Situaþia nu este singularã, iar cei mai afectaþi sunt pensionarii care cad mai uºor în „plasã”. Pentru cã au vrut sã-ºi ajute apropiaþii, zeci de vârstnici din Valea Jiului primesc pensiile „ciuntite” dupã ce bãncile le pun poprire pe venituri. Maximilian GÂNJU
vreo douã secole, împinºi de sãrãcie, mii de italieni ºi-au pãrãsit locurile natale, ajungând ºi în România. Aici, erau la mare cãutare dulgherii, tâmplarii, zidarii sau muncitorii specializaþi în construirea de poduri sau alte edificii. În Valea Jiului tocmai începuse exploatarea cãrbunelui iar mâna de lucru era insuficientã pentru intensa activitate industrialã preconizatã a lua
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015 amploare aici. Bãºtinaºii refuzau sã se angajeze la minã ºi din acest motiv trebuiau aduºi muncitori din alte zone. Aºa au ajuns aici ºi italienii (cei mai numeroºi fiind cei din provincia Belluno) atraºi de câºtigurile ce puteau fi obþinute din minerit dar ºi din activitãþile conexe. Adicã exploatarea lemnului ºi dezvoltarea infrastructurii (italienii au luat parte activã la construirea Defileului Vãii Jiului dar ºi a cãii ferate ce lega Petroºaniul de Simeria). Conform unui recensãmânt din anul 1870, efectuat imediat dupã demararea exploatãrii cãrbunelui, în Valea Jiului, din 12.671 de locuitori, 994 erau italieni. Adicã aproape 10%. Numãrul lor a crescut în urmãtorii
ani, mai ales dupã începerea lucrãrilor la calea feratã. Pentru proiect a fost nevoie de zidari ºi cioplitori în piatrã, specialiºti în aceastã activitate fiind tot italienii. Din acest motiv lucrãrile au fost luate în antreprizã de Martina Giovanni care a adus din Italia încã 3.000 de oameni. Aceºtia s-au instalat, în special, în Bãniþa ºi Meriºor. Mulþi dintre ei nu au mai revenit acasã, alegând sã rãmânã în Valea Jiului, unde au avut o contribuþie importantã ºi la realizarea altor construcþii reprezentative pentru Petroºani. Venirea masivã a muncitorilor strãini, nu doar a italienilor, a schimbat, pentru totdeauna, componenþa etnicã a populaþiei din Valea Jiului. Maximilian GÂNJU
Bani pentru asfaltãri la Petrila
B
ani de la Ministerul Devoltãrii pentru oraºul Petrila. Administraþia localã de la Petrila ar putea primi undeva la 500 de mii de lei pentru lucrãrile executate la drumurile din Cimpa, Colonia Cimpa ºi Birãoni.
“Am primit o solicitare de la minister prin care trebuie sã le spunem dacã am executat lucrãri suplimentare. Pentru cã noi am fãcut deja mai multe lucrãri faþã de cele programate existã ºansa sã primim undeva la 400-500 de mii de lei din bugetul de pe anul viitor”, a declarat Vasile Jurca, viceprimarul oraºului Petrila. Contractul ar trebui sã fie finalizat în anul 2017, însã reprezentanþii administraþiei locale de la Petrila susþin cã lucrãrile ar putea duse la final chiar anul viitor. În prezent, prin Ministerul Dezvoltãrii Regionale ºi Administraþiei Publice ºi alte autoritãþi publice centrale se deruleazã mai multe programe de investiþii în infrastructura localã cu caracteristici diferite
privind eligibilitatea, finanþarea, decontarea ºi monitorizarea acestora. În cadrul acestor programe de investiþii sunt în diferite stadii de execuþie obiective pentru care nu s-au asigurat în anii anteriori sursele de finanþare pentru finalizarea acestora, fapt ce nu a contribuit la dezvoltarea echilibratã a infrastructurii locale, împiedicând atingerea standardelor de calitate a vieþii pentru comunitãþile locale. De aceea, pentru
revitalizarea comunelor ºi a satelor componente ale municipiilor ºi oraºelor, este esenþial sã fie soluþionatã problema dezvoltãrii infrastructurii locale. Pentru o utilizare mai eficientã a fondurilor publice sunt necesare o coordonare ºi o implementare unitarã a dezvoltãrii infrastructurii locale, prin integrarea programelor actuale de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural ºi în cel urban. Monika BACIU
Actualitate 7
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015
Aniversarea – a doua premierã
S
tagiunea a început de o sãptãmânã la Teatrul din Petroºani, dar actorii de aici deja ne aºteaptã, la finele acestei sãptãmâni, cu o nouã premierã. Izabela Badovics are rolul principal, unul de mamã, într-o comedie, pe care regizorul Radu Nechifor o numeºte „neagrã”. Piesa se joacã cu casa închisã.
Sâmbãtã searã, actorii de la Petroºani îºi aºtepatã publicul fidel la o nouã comedie, una neagrã, cu evenimente ce vor stârni ºi râsul ºi plînsul. Cu un umor irlandez, fin ºi presãrat pe alocuri cu drame, protagoniºtii, care joacã cu publicul pe
sceanã, spun cã aceastã a doua comedie din stagiunea ce a abia a început, ne va aduce buna dispoziþie sâmbãtã searã. Radu Tudosie este unul dintre fii terorizaþi ºi asta vom vedea cu toþii sâmbãtã. „Piesa este, cum
Nicolae Guþã, bãtut la Petroºani?
C
elebrul rege al manelelor, cunoscut peste hotare mai ales dupã ce ºi-a snopit în bãtaie iubita însãrcinatã la Tv, motiv pentru care au scris de el ºi ziarele englezeºti, se pare cã a ºters-o englezeºte miercuri seara din Petroºani.
spune ºi domnul regizor, Radu Nechifor, o comedie atroce. Sunt momente de comic, de plâns, într-o familie dominatã de personajul principal, mama. Eu sunt unul dintre bãieþi ai mamei ºi am avut multe de suferit de-a lungul vieþii, pentru
Asta pentru cã, potrivit unui tabloid de la Bucureºti, Nicolae Guþã, pe numele lui adevãrat - Nicolae Lingurar -, ar fi fost bãtut de ceva oameni la care acesta ar fi avut ceva datorii. „Dacã în urmã cu o sãptãmânã, Nicolae Guþã a bãtut-o pe Iulia, iubita sa, acum a venit rândul lui sã fie luat la pumni. Manelistul se afla într-un local din Petroºani miercuri seara, iar la masa lui au venit mai mulþi interlopi care i-au cerut socotealã. Aceºtia l-au luat pe sus pe manelist, l-au bãgat în toaletã ºi l-au bãtut bine”, scrie ediþia de joi a ziarului CanCan. În tot acest timp, la Petroºani e liniºte ºi poliþia nu a primit nicio sesizare. „Deocamdatã nu existã vreo plângere într-o astfel de cauzã. Mai este timp sã se prezinte la sediul Poliþiei, însã, pânã acum, nu avem nicio sesizare în acest sens”, a declarat Bogdan Niþu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. Se pare cã, dacã manelistul a încasat pumnii cu pricina, i-a ºi meritat, pentru cã nici la
cã m-a þinut prizonier”, a spus actorul Radu Tudosie, umil, în rolul de fiu „asuprit”. La fel i se întâmplã ºi lui Adelin Ilie, cel care joacã rolul unui alt copil, la fel de traumatizat de aceeaºi mamã. „Perosnajul meu este cel care are o mare traumã, cred cã un pic mai mult decât ceilalþi din punct de vedere fizic. Este o comedie diferitã, nu cu ce a fost obiºnuit publicul, una irlandezã, asemenãtroare cu comicul englezesc, dar a cãrui comic se naºte din dramã, iar aceasta este dusã un pic la extrem”, spune ºi Adelin Ilie. Suntem invitaþi, aºadar, pe scenã, alãturi de actori sâmbãtã searã. Va fi o comedie sângeroasã, cum o numesc cei care o pun în scenã la Petroºani, cu accente de râs ºi plâns. Diana MITRACHE
Ziua Recoltei la Vulcan
V
remea s-a rãcit considerabil, dar este vremea murãturilor. Produse tradiþionale vor fi oferite celor de la Vulcan la târgul ce va avea loc la finele acestei sãptãmâni. Bulevardul Mihai Viteazul se închide, iar comercianþii sunt aºteptaþi sã îºi desfacã marfa tradiþionalã. Must, pastramã, cârnaþi, brânzã, miere, dar ºi murãturi, toate vor ajunge pe tarabe de Ziua Recoltei la Vulcan. Manifestarea aduce în prim-plan
serviciul de medicinã legalã nu a ajuns, aºa încât, deocamdatã, oficial nu se ºtie nimic. Diana MITRACHE
producãtorii autohtoni ºi la acest eveniment sunt invitaþi toþi locuitorii din Vulcan, dar nu numai, acesta fiind un bun prilej de a ne umple cãmãrile. „Ca în fiecare an, la începutul lunii octombriei, organizãm Zilele Recoltei, unde cetãþenii se pot aproviziona pentru iarnã. Consider cã este o perioadã destul de importantã, aºa cã se pot aproviziona toþi cetãþenii la preþuri mai mici, direct de la producãtori”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Pentru Ziua Recoltei, artera rutierã din zona centralã a oraºului va fi închisã ºi circulaþia va fi deviatã. „De vineri începe activitatea ºi se va închide Bulevardul Mihai Viteazul în zona primãriei ºi strada Preparaþiei, de la Strada Crizantemelor, pânã la sensul giratoriu, aºa încât sã circulaþia sã se desfãºoare pe ruta ocolitoare”, a mai spus primarul din Vulcan. Ziua Recoltei va avea loc ºi la Petroºani, în 17 octombrie. Diana MITRACHE
Asociaþia pentru educaþie ºi pregãtire profesionalã Petroºani cu sediul în Petroºani, la Casa de Culturã a Sindicatelor organizeazã cursuri de Noþiuni Fundamentale de Igienã.
RELAÞII LA TELEFON: 0722448428 vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - Fleicã porc - Pulpã porc fãrã os - Carne tocatã - Cotlet porc cu os - Cotlet porc fãrã os - Ceafã porc fãrã os - Ceafã porc cu os - Costiþã porc cu os - Ciolane porc - Slãninã crudã
- 9.80 lei - 12.50 lei - 14.30 lei - 12.80 lei - 13.80 lei -18.50 lei - 18.50 lei - 13.80 lei - 9.80 lei - 5,00 lei - 3,90 lei
NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ!
8 Sport
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 9 Octombrie 2015
Henþ cu mâna
Cu ªtiinþa la atac! Echipa de rugby ªtiinþa Petroºani, chiar dacã este în eºalonul secund, rãmâne pe treapta cea mai înaltã a sportului Vãii Jiului (exceptând echipa de popice de la Petrila) o
echipã cu tradiþie, cu rezultate de excepþie de-a lungul zecilor de ani. Ea a avut un final excelent de sezon în liga a doua – Divizia Naþionalã Seniori – reuºind plasarea pe
locul 4 în seria sa, ceea ce i-a dat dreptul de a participa la lupta pentru revenirea în Superliga. Din pãcate, dorinþa ºi valoarea jucãtorilor se loveºte de un zid greu de trecut, cel financiar, costurile în Superliga fiind de-a dreptul halucinante. Aºa cã, greu de
crezut cã vom mai avea meciuri de Superliga într-un viitor mai apropiat, de fotbal ce sã mai vorbim... ªtiinþa Petroºani a încheiat cu fruntea sus acest campionat regulat al Diviziei „B” rugbystice. Sã vedem cum va face faþã turneului play-off,
Handbal, Camp. Naþional Junioare III (gr. 2001-2002), Seria G
AU PIERDUT DERBY-UL...
Aºteptatã cu mult interes – peste 400 de spectatori în sala de sport a CSSP –, partida dintre ocupantele primelor douã locuri la junioare III (13-14 ani) a dat câºtig de cauzã timiºorenilor. Fetele de la CSSP au resimþit o anumitã stare de obosealã, chiar dacã la un moment dat au recuperat de la 16-20 la 20-20, n-au rezistat presiunii din finalul partidei, pierzând acest campionat ºi totodatã prima poziþie în clasamentul Seriei G.
ETAPA A 4-A, 4 OCT. 2015 CSS Mediaº - ªc. Gen. 7 Timiºoara CSS Petroºani – LPS Banatul Tm. CSS Sibiu – LPS Sebeº CSO Cugir – Unirea Sânnic. Mare
24-13 26-28 7-24 19-40
CLASAMENT 1 LPS Banatul Timiºoara 2 CSS Petroºani 3 Unirea Sânnic. Mare 4 LPS Sebeº 5 CSS Mediaº 6 CSO Cugir 7 CSS Sibiu 8 ªc. Gen. 7 Timiºoara
4 4 4 4 4 4 4 4
4 3 3 3 2 1 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 1 1 2 3 4 4
129-92 111-57 137-91 93-54 69-74 51-103 32-81 52-122
ETAPA A 5-A, 11 OCT. 2015 CSS Unirea Sânnic. Mare – CSS Sibiu ªc. Gen. 7 Timiºoara – CSO Cugir LPS banatul Tm. – CSS Mediaº LPS Sebeº - CSS Petroºani
Paginã realizatã de Genu TUÞU
8p. 6p. 6p. 6p. 4p. 2p. 0p. 0p.
unde îºi reîntâlneºte fostele partenere de divizie. Dincolo de frustrãri financiare, ar fi o bucurie ca ªtiinþa Petroºani sã-ºi pãstreze ritmul din aceastã toamnã ºi sã credem cã va termina pe un loc onorabil.
Gigi ºi Cãtãlin Mulþescu, la Voluntari!
Penultima clasatã în Liga I, echipa FC Voluntari, a fost preluatã de miercuri 7 octombrie, de Gigi Mulþescu (63 ani), care va fi ajutat ca secund, de fiul sãu Cãtãlin, fost ºi el portar la Jiul. Echipa ilfoveanã se aflã pe locul 13 cu 6 puncte, dar fãrã nicio victorie. De urmãrit dacã Gigi Mulþescu va avea în continuare rolul de „antrenorul SMURD”, în încercarea de a „descarcera” echipa FC Voluntari din þãþiºurile inferioare ale clasamentului.
Fotbal juniori
Rugby, D.N.S.
Jiul pierde la juniori D
ULTIMA STRIGARE
Cele ºase echipe ale Jiului angrenate în competiþia judeþeanã la acest nivel de juniori, au, în general, rezultate bune. Surpriza a constat în înfrângerea ambelor echipe ale Jiului la juniori D (12 ani), cu 1-6 la Sorii Junior`s Lupeni ºi 1-2 la Universitatea Petroºani. De altfel, echipa ce evolueazã sub denumirea de ªc. Jiul II Petroºani a pierdut toate cele patru partide de pânã acum, având un golaveraj 2-19, argumentul acestor insuccese fiind faptul cã la aceastã echipã joacã fotbaliºti cu unul sau chiar doi ani mai mici decât categoria 12 ani a
Calificatã în turneul play-off, ªtiinþa Petroºani se antreneazã juniorilor D. Inter Petrila (pregãtitã de asiduu cu cei 25 de jucãtori, sub De remarcat revenirea Vuþã Moldovan ºi Cristi îndrumarea lui Daniel Ivan, în celor de la Minerul Buium) are douã înfrânvederea obþinerii a cât mai mulUricani, 3-0 la Fair Play geri consecutive cu 1-9! tor victorii, în cele cinci partide Vulcan, echipa lui Adrian „Suntem o echipã rãmase pânã la stabilirea ierSultan reuºind prima vic- nouã, cu mulþi copii de 8 arhiei finale. „Va fi un maraton torie în deplasare. ºi 9 ani, e mai greu pânã de cinci sãptãmâni din care Ca o curiozitate, la ne adaptãm”, a spus sperãm sã ieºim cu bine. Apoi, juniori E (10 ani), echipa Vuþã Moldovan. o lungã pauzã pânã în septembrie 2016, când se va reveni la CAMP. JUDEÞEAN JUNIORI, vechiul sistem competiþional SERIA VALEA JIULUI toamnã-primãvarã. Sper sã fie Etapa a 4-a, 3-4 oct. 2015 bine...” a declarat Emil Drumea, Juniori C (gr. 2001) ACS Fotbal Jiul – Dynamic Lupeni 4-1 Fair Play Vulcan – ACS ªc. Jiul 1-4 Juniori D (gr. 2003) Sorii Junior`s Lupeni - ªc. Jiul II 6-1 Univ. Petroºani – ACS ªc. Jiul 2-1 Fair Play Vulcan – Min. Uricani 0-3 Juniori E (gr. 2005) Fotbal Jiul – Univ. Petroºani 4-1 Inter Petrila – ACS ªc. Jiul 1-9 Pro Fotbal Petroºani – Min. Uricani 6-1
director sportiv la ªtiinþa Petroºani.
TURNEUL PLAY-OFF
Etapa 1, 10 oct. 2015 Polit. Iaºi – RCM Galaþi RC Bârlad - ªtiinþa Petroºani CS Nãvodari stã Etapa a 2-a, 17 oct. 2015 RCM Galaþi – RC Bârlad CS Nãvodari – Polit. Iaºi ªtiinþa Petroºani stã Etapa a 3-a, 24 oct. 2015 RC Bârlad – CS Nãvodari ªtiinþa Petroºani – RCM Galaþi Polit. Iaºi stã Etapa a 4-a, 31 oct. 2015 CS Nãvodari - ªtiinþa Petroºani Polit. Iaºi – RC Bârlad RCM Galaþi stã Etapa a 5-a, 7 nov. 2015 ªtiinþa Petroºani – Polit. Iaºi RCM Galaþi – CS Nãvodari RC Bârlad stã