Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul IV z Nr. 966
Cronica Vãii Jiului Vineri, 16 Octombrie 2015
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Moarte suspectã pentru un angajat de la Universitatea din Petroºani
I
nspectorii de muncã fac cercetãri la Universitatea din Petroºani, în condiþiile în care, un electrician, care a cãzut de la înãlþime, a murit câteva zile dupã incident.
Aceºtia aºteaptã certificatul medico-legal, pentru ca stabili exact care sunt cauzele decesului, mai ales cã omul a ºi fost externat în stare bunã din spital. Un bãrbat de 43 de ani, care fãcea verificãri la instalaþia electricã a Universitãþii din Petroºani, cu câteva zile înainte de începerea anului universitar, a cãzut de pe o scarã ºi a ajuns la spital. Omul a fost diagnosticat cu fracturã de bazin ºi, dupã mai multe zile în care s-a recuperat rapid, a fost externat. Din pãcate, însã, omul a decedat ºi acum ITM face cercetarea în acest dosar. „La sfârºitul lunii trecute, am fost anunþaþi de producerea unui eveniment la Universitate. Un electrician, fiind urcat pe scarã pentru a curãþa niºte
abajururi, fiind în pregãtire pentru începerea anului universitar, a cãzut de pe scarã. A avut o fracturã de bazin. Nu pãrea foarte grav. Victima a fost transportatã la SUP, a stat cam 7 zile internat, apoi a fost externat la domiciliu. Ulterior, a acuzat o stare de rãu ºi nici în urma resuscitãrii celor de la SMURD nu l-au putut salva, fiind declarat decesul. Având în vedere cã victima nu îºi reluase activitatea, cercetarea evenimentului a fost preluatã de cãtre ITM, pentru a vedea dacã decesul a survenit în urma evenimentul de la finele lunii trecute”, a declarat Ileana Bodea, ºefa SSM din ITM Petroºani. Inspectorii de muncã fac acum cercetãri ºi, imediat dupã ce vor primi certificatul de la legiºti, vor încadra accidentul într-o formã sau alta de abatere. Cazul este cu atât mai interesant cu cât omul a plecat aproape recuperat din spital ºi a murit subit acum câteva zile.
Vetuþa, arbitru între Vochiþoiu ºi Avram
A
pa din Valea Jiului a nãscut discuþii aprinse. De data aceasta cei care sunt în disputã s-au aflat la aceeaºi masã. Este vorba de directorul general al ApaServ Costel Avram, senatorul Haralambie Vochiþoiu ºi vicepreºedintele Consiliului Judeþean Hunedoara, Vetuþa Stãnescu. Ca de obicei, Vochiþoiu îl acuzã pe Avram de faptul cã preþul apei în Valea Jiului este mãrit ºi cã 20% din populaþie nu beneficiazã Diana MITRACHE de acest serviciu vital. >>> PAGINILE 4-5
Nesimþirea se mãsoarã prin comunicate, la CEH
Î
ntr-o zonã ca Valea Jiului, care stã pe un munte de cãrbune, conducerea CEH a remis ieri un comunicat de presã prin care anunþã cu mare fast cã “s-a reuºit constituirea stocului de cãrbune necesar furnizãrii agentului termic în Valea Jiului în perioada imediat urmãtoare”. Comunicatul de presã, semnat de Aurelian Ghimpãu, preºedinte al Consiliului de Administraþie al S. CEH – SA ar putea fi de-a dreptul hilar, dacã nu ar fi tragic în condiþiile în care sunt
mii de oameni care îngheaþã de frig în apartamente, iar sute de elevi sunt nevoiþi sã stea în clase îmbrãcaþi, din cauza ºefilor de la CEH care în ceasul al 12-lea spun cã nu au cãrbune... Parcã ar vinde zarzavaturi, nu
cãrbune! Ghimpãu mai are ºi tupeul sã le spunã locuitorilor din Valea Jiului cã, ei, membrii Consiliului de Administraþie al Societãþii Complexul Energetic Hunedoara, adicã acei oameni care pe spatele minerilor câºtigã lunar indemnizaþii de mii de lei, “sunt dedicaþi gãsirii soluþiilor pentru rezolvarea problemelor CEH-SA ºi reducerea impactului negativ al acestora la nivelul
comunitãþii locale”. Mai mult, onor preºedintele Consiliului de Administraþie al CEH le transmite locuitorilor Vãii Jiului, probabil sperând cã aceºtia vor fi doar “lacrimi ºi muci” când vor citi, cã ”pentru a reduce pierderile generate de transportul agentului termic prin reþeaua magistralã ºi de a asigura un randament optim în beneficiul populaþiei, vor urgenta finalizarea reparaþiilor necesare astfel încât sã
avem instalaþiile operaþionale pentru momentul în care condiþiile meteorologice vor necesita pornirea încãlzirii pentru unitãþile de învãþãmânt, agenþii economici, instituþiile publice ºi consumatorii casnici abonaþi la serviciile de termoficare din Valea Jiului”. Bãi, “binevoitorilor” din CEH, ce mama dracului aþi fãcut pânã acum pentru banii, nu puþini, pe care i-aþi luat pe tot parcursul verii ºi nu numai? Oare voi aveþi copii la grãdiniþã ori
la ºcoalã? I-aþi întrebat câte grade sunt în clase? Voi v-aþi pornit centrala proprie din curtea CEH ca sã nu îngheþaþi de frig în birouri în timp ce jucaþi SOLITAIRE sau staþi pe Facebook? Aþi avut cãrbune? NESIMÞIÞILOR!!! Marius MITRACHE
2 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
Ciupercile i-au trimis direct la spital
M
ai multe persoane din Valea Jiului au ajuns pe patul de spital dupã ce au consumat ciuperci culese din pãdurile din zonã. Medicii au reuºit sã-i salveze pe intoxicaþi, dar se aºteaptã ca pânã la mijlocul lunii viitoare sã mai aibã ºi alte cazuri.
Ploile din aceastã toamnã au fãcut ca ciupercile sã fie din abundenþã în munþii Vãii Jiului, iar mai mulþi culegãtori neexperimentaþi sau neatenþi au fost la un pas de a-ºi pierde viaþa. Aceºtia au mâncat ciuperci otrãvitoare ºi au ajuns pe mâna medicilor. Din fericire nu s-a înregistrat nici un deces în urma intoxicaþiilor cu
ciuperci, iar medicii din urgenþã spun cã în fiecare an au de a face cu pacienþi care au nevoie de ajutor de specialitate din cauza intoxicãrii. Managerul Spitalului de Urgenþã Petroºani, Dr. Alin Vasilescu, spune cã numãrul pacienþilor este cu mult mai mic faþã de alþi ani când erau înregistrate ºi douã-trei cazuri pe zi la Urgenþã
Reþea de evazioniºti, destructuratã de DIICOT
P
rocurorii DIICOT împreunã cu poliþiºti specializaþi în investigarea criminalitãþii economice efectueazã 12 percheziþii, în Mehedinþi, Hunedoara, Sibiu ºi Gorj, pentru destructurarea unei grupãri infracþionale specializate în infracþiuni economice. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracþionalã este de esti-
Cronica Vãii Jiului COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
E-mail: cronicavj@gmail.com www.cronicavj.ro
Telefon: 0374.906.687
ºi pe Secþia ATI. Cei mai mulþi dintre cei care au ajuns în aceastã toamnã la medic, s-au intoxicat cu ciuperci deºi cunosc foarte bine speciile comestibile ºi necomestibile. Aceºtia nu au luat în calcul un fenomen care se petrece în anii foarte ploioºi, când ciupercile suferã mutaþii. Chiar dacã sunt comestibile pot conþine substanþe otrãvitoare care sã punã viaþa celor care le consumã în pericol. „Se poate intra în comã ºi apoi urmeazã decesul. Noi îi rugãm pe cei care culeg ciuperci ºi care ºtiu soiurile sã aibã grijã pentru cã apa, din cauza ploilor, poate aduce substanþe nocive ºi la ciupercile pe care ei le cunosc ºi pe care le folosesc de ani de zile”, mai spun medicii. Pe de altã parte, sezonul din acest an a fost unul foarte bun pentru ciupercari. Cei care cunosc zonele ºi s-au cantonat în munte pe perioada de varã, au reuºit sã câºtige ºi 1500 de lei într-o singurã zi.
z
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Colectivul de redactie: Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
z
V
eºti bune pentru toþi elevii. Este vorba despre un proiect de lege care, dacã va intra în vigoare, îi va ajuta mult pe toþi elevii începînd de la cei din clasa I ºi pînã la cei de liceu. Acesta prevede faptul cã începînd cu anul ºcolar 2018-2019 toate aceste categorii de elevi vor avea cursurile doar de dimineaþã, nemaiexistînd cursuri de dupã-masã ca acum.
În momentul de faþã în toatã þara existã cursuri care se fac ºi dupã masã pentru cã numãrul elevilor este foarte mare iar spaþiile pentru aceºtia sunt destul de puþine. Cel mai greu le este celor de la gimnaziu care sunt destul de micuþi ºi le este dificil sã se obiºnuiascã cu astfel de cursuri mai ales cã sunt mulþi dintre ei care nu stau chiar aproape de ºcoalã iar la terminarea cursurilor mai ales iarna este deja întuneric iar mulþi dintre aceºtia urmînd sã meargã pe jos chiar ºi prin pãdure. Acest proiect de lege vine în sprijinul elevilor dar mai existã o problemã foarte Maximilian mare în ceea ce GÂNJU priveºte spaþiul
mat la aproape 1.000.000 de lei. Anchetatorii au documentat cã, în perioada 2010-2013, suspecþii, în calitate de reprezentanþi ai unor societãþi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor controlate numeroase facturi fiscale care aveau la bazã operaþiuni comerciale nereale. „Erau evidenþiate achiziþii fictive de materiale de construcþii, piese ºi componente auto, în scopul deducerii ilegale a T.V.A. ºi diminuãrii artificiale a impozitului pe profit. Ulterior, prin intermediul unor operaþiuni succesive, constând în depuneri ºi retrageri
Director:
Cursuri doar de dimineaþã
de numerar din conturile societãþilor comerciale implicate, ar fi fost disimulatã provenienþa ilicitã a banilor, obþinuþi din evaziune fiscalã. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 1.000.000 de lei”, aratã anchetatorii. Nu mai puþin de 11 persoane vor fi duse la audieri în baza mandatelor emise de judecãtori. Maximilian GÂNJU
propriu zis în care se vor desfãºura cursurile pentru ca elevi sunt foarte mulþi iar clasele sunt foarte
puþine pentru cã aceºtia sã-ºi poatã desfãºura activitatea în condiþii optime. Monika BACIU
Asociaþia pentru educaþie ºi pregãtire profesionalã Petroºani cu sediul în Petroºani, la Casa de Culturã a Sindicatelor organizeazã cursuri de Noþiuni Fundamentale de Igienã.
RELAÞII LA TELEFON: 0722448428
SC ACOMIN SA Deva ANGAJEAZÃ: z muncitori necalificaþi z dulgheri; z mecanici utilaje ( buldoexcavator,
z
compactor, excavator, buldozer). ingineri constructori specialitatea civile, infrastructura rutierã. Oferim salarii motivante, cazare, diurna, transport la domiciliu.
CV-urile pot fi depuse pânã în data de 30 Octombrie la sediul din Deva, str. Ulpia, nr. 15, sau pot fi trimise prin email la adresa: marius.vulcan@quasar.ro sau prin fax la nr. 0254.218.151 tel: 0254.215.770 sau 0723 155 111.
z Diana MITRACHE Desktop publishing: Materialele marcate Geza SZEDLACSEK (mitrachediana@yahoo.com) “Promovare” reprezintã z Maximilian G ÂNJU Marketing & Publicitate: (madm3xi@yahoo.com) PUBLICITATE Mirabela MOISIU z Monika BACIU Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani z Genu TUÞU Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu
Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
Pentru cã ”hoþul” ºi-a recunoscut fapta, pãgubitul e bun de platã ”E
ste aberant! Fapta este faptã demonstratã - delapidare, pârâtul ºi-a recunoscut-o, iar eu sunt bun de platã. Trebuie sã-i plãtesc cheltuielile de judecatã ºi asta pentru cã nu are antecedente ºi pentru cã a recunoscut. Nici de acum încolo nu va avea antecedente deºi s-a constat cã a delapidat, dar nu a fost sancþionat în nici un fel. Probabil cã o va mai face ºi cu alþii pentru cã s-a demostrat cã nu va fi atins de lege (…) Experienþa acestei decizii a justiþiei mã face sã restrâng afacerea pentru cã nu renteazã, legea nu mã apãrã oricât de disciplinat voi fi” – investitor Marian G.T., Petroºani. Dacã teoria dreptului ºi a legilor aplicate în instanþele de judecatã sunt cât se poate de clare pentru legiuitori, în realitate unele decizii par aberante ºi dau peste cap segmente întregi de activitate. Un exemplu este cel al ziariºtilor bãtuþi în care Poliþia, Parchetul nu au avut probe ºi instanþa de judecatã a pus pe ziariºti la plata cheltuielilor. Adicã ºi bãtuþi ºi cu banii luaþi. Un altul este cel de acum o sãptãmânã, 6 octombrie 2015, în care un tânãr a recunoscut cã a delapidat, adicã a plecat cu banii de la serviciu, dar patronul îi va plãti cheltuielile pentru cã instanþa l-a scos curat, conform legilor ºi procedurilor în vigoare. În aceastã ultimã cauzã este vorba de un tânãr angajat al unui magazin, ce funcþioneazã în cadrul Jiul Shopping Center Petroºani, care a gãsit un mod neortodox de a-ºi pãrãsi locul de muncã. ªi-a însuºit banii încasaþi pe ziua respectivã lãsând un bilet proprietarului cã ºi-a luat ceea ce i s-ar fi cuvenit pe luna în curs ºi dus a fost. Cum tânãrul era isteþ, cu abilitãþi în domeniu,
proprietarul îl trata ca pe un om de încredere drept pentru care nou angajaþii erau daþi sã lucreze pe lângã acesta, chiar în subordinea lui pânã învãþau ºi se adaptau postului. Salariaþii sunt tineri cu ºcoli, chiar cu studii superioare, iar relaþia angaja-
tor-angajat este una de respect ºi de motivare, aºa ca ”sã vinã cu plãcere la servici”, cum a precizat investitorul. Familia tânãrului în cauzã s-a dovedit a fi de bunã credinþã ºi a rugat angajatorul cã dacã se va ivi vreo problemã cu fiul lor, sã fie anunþatã. Zis ºi fãcut, a fost anunþat tatãl, iar fiul a fost dat pe mâna Poliþiei considerând cã nu este normal ºi nici legal ca orice angajat, de la orice firmã, sã se autoserveascã din bani, în plus lãsând descoperit un post, lucru care
poate aduce pagube însemnate pânã la reintrarea în normalitate. Dacã ar fi admis ºi legal asemenea gest, ar exista un haos total în respectivul sistem unde se lucreazã direct cu bani. Parchetul de pe lângã judecãtoria
pingere a plângerii împotriva acestei decizii a procurorului de caz. Investitorul nu a avut nici o ºansã sã dãrâme cele douã decizii, care nu sancþioneazã asemenea fapte pentru cã ” nu existã interes public în urmãrirea acesteia”.
Petroºani a dispus ”Renunþarea la urmãrire penalã în cauzã având ca obiect infracþiunea de delapidare…”, conform Codului de procedurã Penalã 318, al. 1,2 ”…se constatã cã nu existã interes public în urmãrirea acesteia”. Descumpãnit ºi îngrijorat de aceastã decizie a Parchetului care poate încuraja asemenea fapte în rândul salariaþilor care pot pleca oricând servindu-se cu ”ceea ce li se cuvine”, fãrã a respecta regulile minime din Codul Muncii, investitorul din Petroºani a fãcut plângere la instanþa de judecatã împotriva ordonanþei de renunþare la urmãrirea penalã datã de Parchet ºi cea datã de prim procurorul Parchetului de pe lângã Judecãtoria Petroºani, de res-
Explicaþia aceastei ”lipse de interes public”, conform legii ºi legiuitorului, este urmãtoarea: ”În speþa de faþã se constatã cã în mod corect procurorul de caz a dispus renunþarea la urmãrire penalã în cauzã având ca obiect infracþiunea de delapidare, prev. de art. 295 al.1 C.pen., cu privire la inculpatul BGR, atâta vreme cât în raport de conþinutul faptei, de scopul urmãrit ºi de prejudiciul creat (în cunatum de 418 lei),
dar ºi de persoana inculpatului (nefiind cunoscut cu antecedente penale), conduita acestuia ulterioarã (constând în recunoaºterea faptei), nu existã interes public în urmãrirea acesteia, conform art. 318 C.pr.pen. Criteriile de apreciere a interesului public pe care le are la dispoziþie organul de urmãrire penalã sunt persoana inculpatului, conduita avutã anterior sãvârºirii infracþiunii, conþinutul faptei, modul ºi mijloacele de sãvârºire, scopul urmãrit ºi împrejurãrile concrete de sãvârºire, urmãrile produse sau care s-ar fi putut produce prin sãvârºirea infracþiunii ºi eforturile depuse de inculpat pentru înlãturarea sau diminuarea consecinþelor infracþiunii, criterii de altfel în mod corect au fost avute în vedere la adoptarea soluþiei de renunþare la urmãrire penalã” – se spune în motivarea soluþiei date de Judecãtoria Petroºani, camera de consiliu. ”Este aberant! Fapta este faptã demonstratã - delapidare, pârâtul ºi-a
recunoscut-o, iar eu sunt bun de platã. Trebuie sã-i plãtesc cheltuielile de judecatã ºi asta pentru cã nu are antecedente ºi pentru cã a recunoscut. Nici de acum încolo nu va avea antecedente deºi s-a constat cã a delapidat, dar nu a fost sancþionat în nici un fel. Probabil cã o va mai face ºi cu alþii pentru cã s-a demostrat cã nu va fi atins de lege. În asemenea condiþii, salariaþii pot pleca când vor, cu câþi bani vor, fãrã a fi respectate etapele regulamentelor date de legislaþia muncii, iar pierderile sunt serioase pentru cã se stopeazã activitatea pentru reorganizare. Se tot vehiculeazã cã trebuie create locuri de muncã, cã zona este sãracã în investitori. Aºa cum respect eu legea, am pretenþia ca ºi ceilalþi s-o facã. Experienþa acestei decizii a justiþiei mã face sã restrâng afacerea pentru cã nu renteazã, legea nu mã apãrã oricât de disciplinat voi fi” – a declarat investitorul, Marian G.T., din Petroºani. De precizat cã investitorul va trebui sã plãteascã 50 lei cheltuieli de judecatã, plus 600 lei lui B.G.R., salariatul care a plecat cu banii – 418 lei, iar prejudiciul este de 1070 lei. Cum s-ar spune – te furã ºi tot tu plãteºti! Asta pentru a nu mai îndrãzni vreodatã, ca cetãþean, sã apelezi la justiþie pentru cã nu ºtii ce iasã. Ileana FIRÞULESCU
4 Actualitate
A
pa din Valea Jiului a nãscut discuþii aprinse. De data aceasta cei care sunt în disputã s-au aflat la aceeaºi masã. Este vorba de directorul general al ApaServ Costel Avram, senatorul Haralambie Vochiþoiu ºi vicepreºedintele Consiliului Judeþean Hunedoara, Vetuþa Stãnescu. Ca de obicei, Vochiþoiu îl acuzã pe Avram de faptul cã preþul apei în Valea Jiului este mãrit ºi cã 20% din populaþie nu beneficiazã de acest serviciu vital. “Statele membre trebuie sã fie obligate sã se asigure cã toþi locuitorii au acces la apã ºi la salubritate. Alimentarea cu apã ºi gestionarea resurselor de apã sã nu fie pusã normelor pieþei interne ºi ca serviciile de apã sã fie scutite de liberalizare, apa sã nu fie consideratã un bun comercial, ci un bun vital. Minciuna spusã de conducerea regiei de apã cã primarii sunt de vinã este o minciunã. Consiliul Judeþean poate la acest moment sã ia orice decizie vrea pentru cã are majoritate, Consiliul Judeþean poartã întreaga responsabilitate asupra a ceea ce se întâmplã cu aceastã regie de apã care este a noastrã, nu a unuia singur sau a doi-trei ºmecheri. Domnii primari nu au ce sã facã. Regia de apã are un proiect european, nu împrumut pe care sã îl dea înapoi, regia de a apã a cheltuit aproape 100 de milioane de euro ca sã extindã reþeaua, sã nu mai aibã pierderi. Dupã 100 de milioane de euro cheltu-
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
iþi ajungem sã nu ne mai permitem apa. În Valea Jiului peste 20% din oameni sunt debranºaþi. Suntem criminali. Când iei apa unui om ºi aerul îl laºi fãrã viaþã. Apa înseamnã viaþã ºi nu existã niciun argument sã îi iei unui om apa”, a declarat Haralambie Vochiþoiu, senator. Avram, la rândul sãu îl acuzã pe Vochiþoiu de populism, contrazicându-l pe senator cã societatea de apã a beneficiat de 100 de milioane de euro. Mai mult, Avram susþine cã planul tarifar a fost aprobat de primarii din Valea Jiului. “De obicei în viaþa de zi cu zi, când te cãsãtoreºti o faci din dragoste, în politicã o faci din interes, ne asumãm noi cei din PNL cã cei din PDL au fãcut ce au fãcut, dar asta este, ne asumãm acest risc. Noi, Valea Jiului, astãzi nu aveam apã fãrã acel contract. Este un contract de finanþare nerambursabil din care am primit 40 de milioane de euro, nu 100, din care am chel-
Vetuþa, arbitru între Vochiþoiu ºi Avram
tuit doar 35 de milioane de euro. Planul de tarifare a fost cunoscut de toatã lumea, aprobat de la est la vest. Fãrã acel plan, fãrã acele aprobãri, Valea Jiuluiu nu avea apã astãzi. De 40 de ani nu s-au bãgat bani în Valea Jiului, dar nici autoritãþile locale nu aveau banii necesari. Este un plan de tarifare cunoscut de toatã lumea, cã fãrã aprobarea consiliilor locale ºi al Consiliului Judeþean. CJH are majoritatea la acþiuni, dar orice hotãtâre care se ia la ApaServ se ia prin aprobarea ADI, acolo sunt 7 Consiliul Judeþean ºi primãriile. Consiliul Judeþean chiar dacã are 52% are un singur vot ca ºi primãriile. De obicei s-au luat în unanimitate. Prima mãrire a preþului a fost anul trecut. Exista un plan de tarifare pe care toatã lumea îl cunoºtea. Anul acesta în august a fost ministrul Fondurilor Europene în Valea Jiului, toþi primarii alãturi, senatorul Vochiþoiu
în stânga, deputatul Nistor în dreapta. L-am întrebat pe ministru dacã se poate reeºalona planul de tarifare ca oamenii sã suporte. Rãspunsul a fost clar cã nu. Dacã nu se va aplica planul de tarifare Valea Jiului va deveni cu proiect neeligibil, iar acþionarii vor plãti cele 40 de milioane de euro. Directorul de la operatorul de apã nu poate sã punã în aplicare absolut nimic fãrã aprobarea ADI. Atunci s-a întrunit ADI, s-a dat o hotãrâre ºi s-a mãrit preþul apei”, a replicat Avram. Consiliul Judeþean este acþionarul majoritar al societãþii de apã, însã votul instituþiei judeþene este egal cu cel al tuturor primãriilor din Valea Jiului. “Domnul senator Vochiþoiu spunea de dreptul omului la apã ºi salubritate. Apa nu are
culoare politicã ºi noi Consiliul Judeþean deºi deþinem acþionariatul majoritar în interiorul companiei ApaServ, reþelele de apã trebuiau reabilitate, reþelele de canalizare de asemenea. Noi din punct de vedere financiar nu puteam sã facem lucrul acesta, nu aveam susþinerea financiarã necesarã pentru asta a fost nevoie de proiecte europene care ne-au garantat acest lucru. Avem apã potabilã, ea costã, dar întrebarea mea este de ce nu s-a aplicat strategia de finanþare, de ce nu s-a aplicat planul de tarifare la momentul la care trebuia aplicat. Mi-aº fi dorit ca aceastã întâlnire sã nu fie una politicã, domnul senator Vochiþoiu a pedalat foarte mult pe latura politicã”, a replicat Vetuþa Stãnescu, vicepreºedintele CJH.
Centru medical ºi la Uricani
netele medicale. Acestea aparþin de Spitalul municipal Lupeni, iar medicii vor veni de acolo”, a declarat Dãnuþ Buhãescu, primarul oraºului Uricani. Cinci cabinete medicale au fost amenajate aici, iar specializãrile sunt de ORL, oftalmologie, ginecologie, dar ºi altele. La ora actualã, cei 11.000 de localnici din Uricani nu au un spital, dupã ce în anul 2003 instituþia medicalã a fost desfiinþatã. Pentru o consultaþie la un medic specialist, locuitorii Uricaniului sunt nevoiþi sã se deplaseze pânã în Lupeni, Vulcan sau Petroºani, unde existã instituþii medicale. Monika BACIU
Cabinetele medicale de la Lupeni, la un pas de inaugurare. O investiþie în infrastructura medicalã de 1,3 milioane de euro va fi inauguratã, cel mai probabil, luna viitoare la Uricani. Dãnuþ Buhãescu, primarul localitaþii susþine cã vrea sã demareze activitatea medicalã în cadrul fostului spital. “Am cumpãrat cititoare de carduri, laptopuri, am realizat conexiunea la internet ºi în luna noiembrie vom da drumul efectiv la cabi-
V
ochiþoiu, mai presus de UE
Senatorul Haralambie Vochiþoiu face declaraþii populiste care pot pune în pericol administraþiile locale din Valea Jiului. Zeci de milioane de euro ar putea fi returnaþi dacã planurile proiectelor europene nu sunt respectate, iar din cauza populismului lui Vochiþoiu, primãriile din Valea Jiului ar suporta consecinþele.
apei în Valea Jiului. “Eu îmi asum cã dacã Consiliul Judeþean îl schimbã pe Costel Avram din funcþia de director general al ApaServ, schimb ºi aceastã decizie de a aplica planul tarifar. Atâta timp cât omul acesta conduce aceastã regie ºi nu am încredere cã banii voºtri sunt gestionaþi corect eu nu mã bag în acest subiect”, a declarat Haralambie Vochiþoiu. Declaraþia lui Vochiþoiu este însã doar o altã pãcãlealã cu care senatorul încearcã sã-i prosteascã pe locuitorii din Valea Jiului, în condiþiile în care, faptul cã politica tarifarã nu poate fi schimbatã în timpul jocului este întãritã chiar de ministrul de resort Marius Nica.
“Dacã trebuie respectate politicile tarifare de la momentul semnãrii contractelor, DA este o condiþie obligatorie, Comisia Europeanã nu acceptã schimbãrile în timpul jocului, dar a mai ridicatã problema dacã ºi pe viitor 20142020 creºte procentul de cofinanþare pentru realizarea acestor proiecte. Suntem în tratative cu JASPER ºi Comisia Europeanã ºi va fi elaborate un ghid post beneficiu din care va rezulta acest procees de cofinanþare. Din discuþiile la momentul acesta, nu va creºte acest procent de cofinanþare”, a declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene. Contractele finanþate din bani europeni nu mai pot fi renegociate, nici în timpul derulãrii
proiectului ºi nici ulterior. Mai mult, nerespectarea prevederilor asumate, poate duce chiar la pierderea finanþãrilor. Avram spune cã ignorarea evoluþiuei Planului Tarifar, în conformitate cu prevederile asumate de ADI Apa Valea Jiului în 2011 cu organismele definanþare europeanã, ar putea atrage dupã sine sancþionarea Primãriilor din Valea Jiului ºi a Consiliului Juideþean, care ar putea fi obligate la returnarea celor peste 60 de milioane de euro puºi la dispoziþie de UE pentru investiþii în ultimii 4 ani. Din 2011 pânã în 2015 nu au mai avut loc majorãri ale tarifelor la apã, în cea mai sãracã zonã a judeþului Hunedoara. Monika BACIU
ochiþoiu vrea schimbarea V lui Avram
Senatorul Haralambie Vochiþoiu pretinde cã dacã directorul general al ApaServ Costel Avram va fi schimbat din funcþie atunci va interveni la ministrul Fondurilor Europene pentru reglarea situaþiei
Cãsuþe pentru pãsãrele
C
opiii de la ªcoala nr 7 din Petroºani au luat lecþii de ecologie ºi au vrut apoi sã le vinã în ajutor pãsãrilor care în anotimpul rece nu pleacã din cartierul lor.
Au luat cartoane ºi, ajutaþi de pãrinþi au construit cãsuþe pentru pãsãrele, le-au lãcuit ºi acum aºteaptã sã ºi hrãneascã înaripatele. Au învãþat la ºcoalã cã nu toate pãsãrile pleacã spre alte zãri
mai calde ºi cã unele foarte mici, cum sunt vrãbiile, rãmân la noi. Cele din cartierul lor, însã, au mare noroc, pentru cã acum au cãsuþe, chiar în curtea ºcolii, cãsuþe construite de copii, special pentru micile vietãþi care ar putea sã degere la iarnã. „Noi derulãm multe activitãþi cu caracter ecologic ºi în cadrul unei astfel de ore, împreunã cu elevii, am avut ideea, inspiratã se pare, sã confecþionãm cãsuþe pentru pãsãrele. Copilaºii, împreunã cu pãrinþii lor, au procurat lemn, au lãcuit cu mânuþele lor cãsuþele, apoi cu ajutorul adulþilor am asamblat
bucîþile de lemn ºi miercuri, în ciuda frigului, le-am fixat pe copacii din vecinãtatea ºcolii. Toþi au fost foarte bucuroºi cã le pot proteja astfel”, ne-a declarat Ionela Trucã, una dintre profesoarele care au gândit acest proiect ecologist. Acum, copiii aºteaptã sã le viziteze pãsãrelele cãsuþele ºi sã îºi gãseascã acolo adãpost. Cei mici le privesc de pe geamul ºcolii ºi promit cã le vor da de mâncare, ca sã atragã cât mai multe pãsãrele în cuiburile pe care le-au confecþionat cu mânuþele lor. Diana MITRACHE
Cine sunt ziariºtii ºi ce fac ei? u aflat ce fac poliþiºtii, medicii, profesorii, ori alte categorii A profesionale, dar acum au vrut sã ºtie cum e sã fii jurnalist. Copiii din clasa a IV-a de la ªcoala Generalã nr. 7 din Petroºani, au pus întrebãri ºi au cãutat sã afle cum facem noi sã ajungem la evenimente. Au fost curioºi sã vadã cum concepem un articol de ziar, cum ar putea ei sã se audã la radio, dar ºi cum aratã ºi cum funcþioneazã o camerã de filmat. Ne-au spus ºi ce nu le place la ºtiri. În cadrul unui proiect în care copiii îºi deschid orizontul ºi se gîndesc ce vor sã se facã atunci când vor creºte, la ªcoala nr. 7 au venit pe rând ºi poliþiºti ºi medici, preoþi, ori alþii, dar acum a venit rândul nostru sã fim invitaþi. Le-am explicat celor mici ce au vrut sã ºtie despre noi ºi cum decurge o zi din viaþa de reporter de teren, aºa încât ei, seara, sã vadã un buletin de ºtiri, iar a doua zi sã cumpere un ziar. Echipa Mondo TV, Cronica Vãii Jiului ºi jurnalistul Ilie Pintea de la Radio România Actualitãþi le-au dat tot felul de explicaþii celor mici ºi, la final, ei chiar s-au arãtat încântaþi de meseria de jurnalist. „Mã încântã foarte mult, pentru cã învãþ ºi, dacã îmi va plãcea aceastã meserie, voi putea sã devin ºi eu la fel”, a spus entuziasmatã o fetiþã, care crede cã are ºi calitãþile necesare „pentru cã mereu am zilele pline, merg peste tot ºi îmi place asta”. „Mie îmi place aceastã meserie, pentru cã niciodatã nu te plictiseºti. Mergi pe unde apuci ºi vezi tot ce se întâmplã, accidente, cine pe cine salveazã”, a completat un bãiat. De fapt, cei mici au vrut sã afle cam de câtã ºcoalã au nevoie ca sã ajungi ziarist ºi dacã nouã ne place ceea ce facem. Cum aflãm unde se petrec accidente ºi dacã avem camere ascunse ca sã prindem infractorii. Au studiat camera de filmat, microfonul, ziarele pe care le-am împãrþit ºi au vrut sã
ºtie cum a fost pe front, acolo unde a ajuns Ilie Pintea, cel pe care îl ascultã ei la radio. Totul, în cadrul unui proiect bine structurat, gândit de cei de la ºcoalã. „Am dorit sã fiþi alãturi de noi, voi cei din mass-media, pentru cã foarte multe lucruri despre noi au ajuns la cunoºtinþa oamenilor, prin intermediul presei ºi a televiziunii. Noi vorbim foarte des cu elevii noºtri despre faptul cã unul dintre motivele pentru ºcoala noastrã este cunoscutã, nu doar la nivelul municipiului, vi se datoreazã vouã”, a spus
Vasile Pop, director ªcoala nr. 7 din Petroºani. Cu siguranþã, cei mici vor privi acum altfel un buletin de ºtiri, iar faptul cã sunt chiar ei protegoniºtii unei ºtiri în care au încercat sã ne descoasã, i-a fãcut interesaþi ºi de aceastã meserie. Cei mici, însã, ne-au spus ºi ce nu le-a plãcut la ºtiri ºi aici au menþionat-o pe profesoara care a trimis o fetiþã acasã pentru cã nu avea o fustã corespunzãtoare, ori ºtirile cu omoruri, pe care nu le-ar mai vrea la televizor niciodatã. Diana MITRACHE
6 Actualitate
ªi constructorul de la Mioveni ar fi invidios pe un colecþionar din Valea Jiului
N
u foarte mulþi ºtiu cã Dacia, constructorul autohton de automobile, a scos de pe linia de la Mioveni ºi autotutilitare, mai precis dubiþe. Douã „bijuterii” se aflã în Valea Jiului. Unul dintre pasionaþii de automobile de epocã din Valea Jiului, implicat în organizarea Retro Parada
Toamnei, eveniment care are loc în acest week-end, deþine douã exemplare din totalul de patru câte mai existã în România, de Dacia D6 –dubiþã sau Estafette dupã numele variantei produsã de francezi. Autoutilitarele au fost achiziþionate de Nicolae Gherghin ºi urmeazã sã fie restaurate iar apoi prezentate publicului în cadrul expoziþiilor derulate sub egida Retromobil
Club Român. „Sunt foarte rare, mai existã încã douã în þarã ºi ambele au aparþinut Ministerului de InterneMiliþiei. Una dintre aceste douã dubiþe are seria 044 ºi s-au fabricat doar 642 de bucãþi. Ambele aflate la mine sunt complete ºi le-aº restaura pe amândouã”, a declarat, Nicolae Gherghin, secretarul Retromobil Club România- Filiala Hunedoara. Gherghin mai are în colecþie ºi o maºinã care a fãcut parte din garda Regelui Mihai I, care-l însoþea în deplasãrile sale prin þarã. Este vorba de Plymouth P6, produs în România în anul 1937, o maºinã extrem de rarã, în þara noastrã mai existând doar douã bucãþi.
Sute de persoane primesc trei metri cubi de apã gratuit 00 de persoane din municipiul 3 Vulcan primesc 3 metri cubi de apã gratuit.
Mãsurile pentru combaterea marginalizãrii sociale prevede ca familiile cu venituri modeste sã beneficieze de o anumitã cantitate de apã potabilã care este subvenþionatã de administraþiile locale. La Vulcan nu mai puþin de 300 de persoane sunt în aceastã situaþie. “Legea 416 prevede ca la cei cu venituri mici au trei metri cubi de apã pe lunã care o asigurã primãria. Exsitã ca fiecare persoanã cu veniturile mici sã aibã asiguraþi 3 metri cubi de apã pe lunã. Am cel puþin 300 de persoane la Vulcan”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. ªi autoritãþile locale
de la Petroºani alocã anual sume importante de bani pentru combaterea marginalizãrii sociale. Municipalitatea suportã o parte din contravaloarea consumului de apã sau energie electricã ºi nu numai. “În bugetul primãriei municipiului Petroºani pe anul 2015 a fost prevãzutã o sumã de 20.000 de lei care este echivalent cu cea care a fost prevãzutã în bugetul de pe 2014 pentru a se suporta contravaloarea a 3 metrii cubi de apã ºi 70 de kilowaþi pe orã pentru famiile care
sunt în risc de marginalizare socialã. Existã o singurã problemã ºi anume nu toate familiile au contracte pentru prestarea acestor servicii. Tot la marginalizare socialã sunt cuprinse ajutoarele pentru încãlzire pentru care în bugetul pe anul 2015 a fost alocatã suma de 60.000 de lei. Numãrul persoanelor care beneficiazã se schimbã în fiecare lunã pentru cã nu întotdeauna cei care se afla în aceastã situaþie vin sã-ºi depunã dosarele pentru a beneficia de acest ajutor”, susþin reprezentanþii administraþiei locale de la Petroºani Tot din bugetul local ºi tot pentru combaterea marginalizãrii sociale pentru acest an s-a alocat suma de 700.000 de lei pentru alimentele beneficiarilor. Monika BACIU
Automobilul de epocã are o istorie bogatã, pe lângã faptul cã a fost folosit de Casa Regalã a României, a fãcut parte din suita de maºini de epocã folosite în filme ca „Duelul”, „Ultimul cartuº” de celebrul actor ºi regizor Sergiu Nicolaescu. „Plymouth P6 a fost fabricat în România, lucru pe care puþinã lume îl ºtie, practic a fost prima maºinã produsã la noi ºi nu celebra Dacia. Era o maºinã comunã la noi în acea vreme, nu foarte scumpã fiind
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
produse 800 de bucãþi. Circa 60 de bucãþi au fost distruse în timpul filmãrilor la celebrele filme ale lui Sergiu Nicolaescu. Restul au fost distruse de regimul comunist pentru cã erau un simbol al capitalismului ºi nu trebuia sã mai fie vãzute pe ºoselele patriei. Acum este o raritate ºi nu numai la noi ci ºi peste Ocean. Cea pe care a-þi vãzut-o expusã la Retro Parada Toamnei, la Petroºani, a stat în garajele regelui ºi acum va fi restauratã. Proiectul va
dura cel puþin patru ani, va trebui sã gãsim piesele lipsã care sunt foarte rare ºi ele”, a declarat Ovidiu Zaharie, preºedintele filialei hunedorene a Retromobil Club România. Restaurarea a fost amânatã însã din cauza celor douã dubiþe româneºti. „Toþi banii care erau pregãtiþi pentru restaurarea Plymouth, au fost direcþionaþi cãtre achiziþionarea celor douã automobile Dacia Estaffete. Era pãcat sã nu le luãm dupã ce le-am descoperit ºi din acest motiv restaurarea la maºina regelui a fost amânatã”, mai explicã Gherghin. Pentru achiziþionarea celor douã dubiþe, proprietarul a scos din propriul buzunar câteva mii de euro, iar pentru restaurare mai are nevoie de o sumã deloc de neglijat. Maximilian GÂNJU
Producãtori aleºi pe sprânceanã la Zilele Recoltei
L
ocuitorii municipiului Petroºani îºi vor putea face aprovizionarea de toamnã în aceste zile, zeci de producãtori fiind aduºi de administraþia pieþelor la Zilele Recoltei.
Cei care-ºi vor desface produsele în centrul localitãþii au fost convinºi de organizatori sã-ºi ieftineascã produsele pentru ca localnicii sã-ºi poatã permite marfa româneascã. „Dacã producãtorii vând scump, nu vãd motivul pentru care lumea ar cumpãra de la ei ºi nu din marile magazine unde este marfã de import, frumos ambalatã ºi mai ieftinã. Toþi au fost de acord cã vor ieºi pe plus dacã vând produse româneºti, cu gust, dar ºi mai ieftin decât la piaþã”, spune unul din-
tre organizatori. La Petroºani au venit producãtori ºi din nordul þãrii, renumiþi pentru produsele din carne. „Este un producãtor din Sighetul Marmaþiei, a fost ºi la ediþiile trecute, ºi va veni ºi acum cu produse de origine animalã, majoritatea afumate. S-a bucurat de un succes foarte mare în anii trecuþi ºi va fi solicitat ºi anul acesta. În total avem în jur de 50 de producãtori, aici intrã ºi cei cu terase, cu pastramã de oaie etc. Am chemat ºi câþiva
artizani, vor avea un colþ al lor ºi îºi vor prezenta manufacturile”, a declarat Sorin Creþu, ºef Administraþia Pieþelor Petroºani. Pe timpul festivalului, circulaþia rutierã pe principalul bulevard din municipiul Petroºani a fost restricþionatã pânã luni dimineaþã, iar manifestarea organizatã de administraþia localã ºi conducerea pieþelor include ºi douã spectacole folclorice pentru zilele de sâmbãtã ºi duminicã. Maximilian GÂNJU
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
Datoriile istorice au bãgat Pensionarii primesc facilitãþi, în curând... în colaps termoficarea P D
ensionarii mineri vor beneficia de facilitãþi ºi în acest an. Urmeazã doar sã vinã rãspunsul oficial de la Comisia Europeanã, iar apoi sã fie rectificat bugetul societãþii pentru a li se plãti pensionarilor aceste facilitãþi.
atorii istorice la termoficare. Populaþia municipiului Petroºani care este racordatã la sistemul de termoficare are datorii istorice. Nu s-au plãtit facturi de ani de ani de zile, iar penalitãþile s-au acumulat. Nu mai puþin de 6 milioane de lei are de recuperat societatea de termoficare de la abonaþii rãu-platnici. “La populaþie sunt vreo 60 de miliarde de lei vechi, dar astea sunt datorii istorice ºi cu penalitãþile aferente. În ultimii ani aceastã datorie a scãzut, nu a crescut”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Convinºi cã sistemul de termoficare este unul viabil, mai mulþi petroºãneni au decis sã se reîntoarcã la acesta, însã acum au surpriza de a îngheþa de frig în propriile locuinþe. “Anul acesta s-au branºat undeva la peste
Actualitate 7
100 de persoane la sistemul de termoficare”, a mai subliniat sursa citatã. Societãþile de termoficare din Valea Jiului au acumulat, de-a lungul anilor, datorii imense cãtre furnizorul de agent termic. Pânã acum, în fiecare localitate exista câte o societate de sine stãtãtoare, dar, din cauza datoriilor, au intrat pe rând în insolvenþã sau în faliment. Cei mai mulþi abonaþi sunt la Petroºani, dar ºi aici SC Termoficare SA are mari probleme financiare ºi este, de asemenea, în
insolvenþã. CEH ar avea de recuperat de la societatea de termoficare din Petroºani nu mai puþin de 56 de milioane de lei. În timp ce Complexul Energetic Hunedoara se zbate între insolvenþã ºi continuarea activitãþii, societãþile de termoficare sunt datoare vândute entitãþii energetice. Doar de la societatea de termoficare din Petroºani, Complexul Energetic Hunedoara ar avea de recuperat undeva la 56 de milioane de lei. Monika BACIU
Presiuni asupra membrilor sindicatului Muntele
indicatul Muntele a rãmas fãrã membrii de S la termocentrala Paroºeni.
Petre Nica susþine cã s-au fãcut presiuni asupra membrilor sãi de sindicat de la termocentralã, fiind forþaþi sã se retragã din organizaþie. Astfel, la Termocentrala Paroºeni sindicatul Muntele mai are doar un singur membru. “S-au fãcut presiuni foarte mari pe membrii noºtri. Am avut 70, dar s-a început o prigoanã insuflându-se neadevãruri despre noi”, a declarat Petre Nica, preºedintele Sindiatului Muntele. Nu mai puþin de ºapte sindicate sunt la nivelul societãþii energetice hunedorene, însã doar Sindicatul Muntele este cel reprezentativ,
“Vrem sã dãm mai puþini disponibilizaþi din sistemul minier ºi în ultimii ani majoritatea oamenilor disponibilizaþi sã fie astfel încât toþi sã beneficieze de pensii, este vorba de bani pentru reconversia profesionalã a celor care pleacã din sistem ºi sã le gãsim ºi alte meserii care pot sã le practice dupã vârsta de 45 de ani ºi nu cele care se fãceau pânã în prezent cã fãceau cursul ºi nu ºtiau sã facã nimic. Notificarea a fost destul de complexã, iar în data de 2 octombrie ne-au trimis un rãspuns de la reprezentanþã ºi ne-am transmis cã notificarea a fost bine întocmitã. Aceastã notificare a fost verificatã de Comisia
Europeanã, urmeazã redactarea, iar pânã la finele lunii trebuie sã avem acest document cã fãrã un document scris nu poþi sã iniþiezi o rectificare bugetarã”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ Valea Jiului. Reprezentanþii societãþii susþin cã în acest ar putea organiza un centru de colectare a facturilor ºi la Petroºani astfel încât cei care îºi au domiciliul aici sã nu mai fie nevoiþi sã se deplaseze la unitãþile miniere din Valea Jiului. “Din rectificarea bugetarã aprobatã o sã beneficiem de sumele necesare,
organizãm la sucursale puncte de primire a facturilor, chiar dacã timpul fizic necesar în decembrie nu primim totþi banii vom face eºalonare astfel încât sã prelungim banii aferenþi anului 2015. Încercãm sã facem un centru de primire facturi ºi în Petroºani cã sunt oameni foarte mulþi care merg în celelale localitãþi”, a mai spus sursa citatã. Tot de documentul aprobat de Comsia Europeanã depinde ºi numãrul de disponibilizãri ce vor fi efectuate în acest an. Monika BACIU
SC OPUS GUARD PETROªANI organizeazã selecþie în vederea angajãrii de AGENÞI DE SECURITATE Informaþii la telefon 0723.235.692
vã oferã zilnic, prin magazinul alimentar Nr 16, Piaþa Centralã
lucru confirmat la începutul acestei luni ºi de instanþa hunedoreanã. ”Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul Sindicatul ”Noroc Bun” Lupeni împotriva sentinþei civile nr. 483/2015, pronunþatã de Judecãtoria Petroºani,judeþul Hunedoara. Fãrã cheltuieli de judecatã în recurs. Definitivã”, se aratã în soluþia pronunþatã de instanþa hunedoreanã. Bãtãliile dintre sindicate nu fac altceva decât sã afecteze salariaþii. La acest moment douã dintre sindicate se lupã cu Muntele. Sindicatul Liber Electrocentrale ºi sindicatul de la Mintia cer în instanþã anularea contractului colectiv de muncã de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara. Monika BACIU
CELE MAI IEFTINE SORTIMENTE DE CARNE DE PORC - Pulpã porc cu os - Fleicã porc - Pulpã porc fãrã os - Carne tocatã - Cotlet porc cu os - Cotlet porc fãrã os - Ceafã porc fãrã os - Ceafã porc cu os - Costiþã porc cu os - Ciolane porc - Slãninã crudã
- 9.80 lei - 12.50 lei - 14.30 lei - 12.80 lei - 13.80 lei -18.50 lei - 18.50 lei - 13.80 lei - 9.80 lei - 5,00 lei - 3,90 lei
NOI SUNTEM MEREU ÎN SLUJBA DUMNEAVOASTRÃ! Telefon util: 0733.960311
SERVIRE PROMPTÃ 0735.183175 - IREPROªABILÃ!
8 Sport
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 16 Octombrie 2015
Henþ cu mâna
O calificare pe brânci Ne-am calificat la Euro 2016. Dar în ce hal! Ne-am crezut deºtepþii lumii, dar am fost pe toatã aceastã campania de calificare cei mai jalnici. Au „reuºit” o grãmadã de recorduri negative,
fãrã precedent din 1948 încoace: 429 minute fãrã gol marcat, o serie de trei meciuri de 0-0 la rând ºi un alt unicat, cele mai puþine goluri înscrise în preliminariile C.E. de când existã
FOTBAL JUNIORI
Pro Fotbal Petroºani (Jun. E), dubla de 10! z La juniori C (U.14), dupã o înfrângere severã pe teren propriu în etapa a 4-a, Fair Play Vulcan ºi-a revenit excelent, echipa lui Iosif Izsak reuºind o victorie
categoricã, 7-2 la Dynamic Lupeni (antr. Florin Bulgaru) în timp ce ACS ªc. Jiul Petroºani reuºeºte un al doilea 4-1 consecutiv, de data asta cu ACS Fotbal Jiul Petroºani.
Antrenorul Iosif Izsak, victorie la scor, la Lupeni
grupe de 6! Avem o „poziþie bunã”, locul 6, la numãr de cartonaºe galbene încasate, 26 la numãr. Suntem antepenultimii la pase reuºite ºi cei mai slabi la goluri marcate, 11 goluri (numai germanul Lewandowski a marcat 13 goluri!), ºi avem locul 67 (!)
într-un clasament al golgeterilor, pe acelaºi loc fiind Budescu, Papp ºi B. Stancu, toþi trei cu câte douã goluri. Astea sunt doar câteva din cifrele cu care vrem sã plecãm la luptã în Europa. În plus, cu niºte jucãtori care joacã acum pe la Al Saylya, Hapoel Be`er Sheva,
CAMPIONATUL JUDEÞEAN JUNIORI, SERIA VALEA JIULUI Etapa a 5-a, 10-11 oct. 2015 Juniori C (gr. 2001) ªc. Jiul Petroºani – ACS Fotbal Jiul Dynamic Lupeni – Fair Play Vulcan Juniori D (gr. 2003) Fair Play Vulcan - ªc. Jiul II Petroºani Minerul Uricani – Univ. Petroºani ACS ªc. Jiul – Sorii Junior`s Lupeni Juniori E (gr. 2005) Pro Fotbal Petroºani – Univ. Petroºani Minerul Uricani – Inter Petrila ACS ªc. Jiul – Fotbal Jiul
z La juniori D (U.12), Univ. Petroºani (antr. Gabi Niþu) este la a 4-a victorie consecutivã, 5-0 la Minerul Uricani, în timp ce ªc. Jiul II Petroºani câºtigã în deplasare, 6-4 la Fair Play Vulcan. z La juniori E (U.10), Pro Fotbal Petroºani (antrenor Cornel Irina), reuºeºte un 10-0 cu
4-1 2-7 4-6 0-5 2-1 10-0 1-1 8-0
Univ. Petroºani, fiind la al doilea meci (dupã 10-2 cu Fotbal Jiul) în care marcheazã zece goluri! Echilibrat jocul Minerul Uricani – Inter Petrila, 1-1, singurul meci al etapei la juniori încheiat la egalitate. ªi, între „fraþi”, scor categoric ACS ªc. Jiul – Fotbal Jiul 8-0.
Genclerbirligi Ankara sau Al Ittihad, în timp ce în `94, la C.M. din S.U.A., veneau la Naþionalã jucãtori de la PSV Eindhoven, Milan, Valencia sau Leverkusen, plus Steaua ºi Dinamo, atunci niºte echipe puternice. Ne-am calificat pe brânci, ãsta-i purul adevãr.
WEEK-END SPORTIV
Derby la codaºi, derby la fruntaºi În etapa a 8-a a Ligii a IV-a Hunedoara la fotbal, derby-ul ultimelor clasate, cele douã echipe din Petroºani, va avea loc în „Dealul Institutului”, jocul Universitatea – Jiul. „Ce sã mai zic la foamea asta de puncte? Mi-aº dori un joc sportiv ºi cel mai bun sã învingã”, a spus antrenorul studenþilor, Gabi Niþu. Interesant pare ºi jocul din Liga a V-a, Mãgura Pui – Mureºul Pricaz, unde oaspeþii sunt neînvinºi. „Întâlnim un adversar puternic. Îmi doresc sã nu pierdem, dacã învingem e ºi mai bine!” a declarat Ovidiu Ciolea, antrenorul de la Mãgura Pui. Fiindcã în anii trecuþi au evoluat în serii diferite, întâlnirea dintre cele douã echipe este o premierã. Fotbal, Liga a III-a, Seria a 4-a Etapa a 8-a, 16 oct. 2015 ACSO Filiaºi – CSM Lugoj; Pandurii Tg. Jiu – Millenium Giarmata; Naþional Sebiº - Mãgura Cisnãdie; FC Hunedoara – ASU Poli. Timiºoara; Performanþa Ighiu – Nova Mama Mia Becic. Mic; CS Ineu – CSU Craiova; Minerul Motru – Cetate Deva; Metalurgistul Cugir stã
Antrenori pasionaþi D
e câþiva ani, un grup de antrenori din curtea Jiului, au preluat la modul cel mai serios soarta viitorului fotbalistic din Petroºani.
Chiar dacã entuziasmat au mai pornit alãturi de ei ºi alþii – Mircea Popa, Sorin Henzel, Toni Sedecaru, Cosmin Kanduth – care au
renunþat, a rãmas totuºi un nucleu, un trio: Marin Tudorache, Damian Militaru, Sorin Ghiþan. La care se adaugã Petre „Ticã” Ititesc, poate singurul om care a venit la Jiul în timpul crizei, nu ca alþii în urmã cu ceva ani, care veneau doar la oala cu sarmale...
Toþi trei foºti jiuliºti plus Ticã Ititesc cautã mereu perfuzii pentru a þine Jiul în viaþã. Marin Tudorache îndeplineºte rolul de director tehnic, Sorin Ghiþan a revenit ca antrenor principal ºi se ocupã de pregãtirea tuturor portarilor, Damian Militaru se ocupã de pregãtirea
echipelor de juniori C, Tudorache de juniori D iar Ititesc de juniorii E. Vã daþi seama, dacã aceºti oameni ar pleca de acolo, s-ar trage oblonul peste ceea ce înseamnã Jiul Petroºani. Frumoasã þarã, buni politicieni!
Paginã realizatã de Genu TUÞU