Cotidian regional z Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului z Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 z Anul III z Nr. 731
Cronica Vãii Jiului Luni, 3 Noiembrie 2014
www.cronicavj.ro z E-mail: cronicavj@gmail.com z Telefon: 0374.906.687 z 8 pagini z 1 LEU
Panou turistic, valabil douã zile
Aninoasa o ia de la zero
Speranþele fostului oraº falimentar se îndreaptã spre fondurile europene
eºi se spune cã turismul este singura alternativã viabilã a Vãii Jiului, nu toatã lumea D crede asta. Dovadã stã panoul turistic inaugurat sãptãmâna trecutã, care a þinut douã zile.
Dupã care, cei care nu cred în turismul zonei, l-au distrus. Poliþia a demarat o anchetã. Panoul turistic de la Petrila, plasat în centrul oraºului, lângã Casa de Culturã Ladislau Schmidt ºi la drumul principal, a ajuns rebut la doar douã zile de la inaugurare. Mai exact, dupã o noapte ºi o zi. Gaura imensã produsã de vreun nervos, care a dat cu pumnul sau cu piatra, face acum dovada indolenþei celor ce locuiesc în aceastã parte a Vãii Jiului. “Îmi pare foarte rãu pentru ceea ce s-a întâmplat. Am dat în lucru comandantului poliþiei locale, care, împreunã cu Poliþia naþionalã din Petrila, au demarat cercetãrile. Au fost prinºi deja 3 huligani. Aº vrea sã îi vãd ºi sã îi privesc în ochi, ca sã îmi
spunã de ce au fãcut asta. Am spus cã tot ce s-a fãcut în oraº s-a fãcut cu banii cetãþenilor ºi pentru ei. Sunt iresponsabili ºi vor trebui sã plãteascã”, a declarat Ilie Pãducel, primarul oraºului Petrila. Panoul amplasat în scop turistic a costat 1.700 de lei ºi conþine o hartã cu toate zonele ce pot fi vizitate de turiºti ºi nu numai. Din pãcate, însã, din cauza gãurii imense, nu mai pot fi vãzute o bunã parte dintre obiectivele cu pricina. Incidentul nu este singular. Asta dupã ce în vara care a trecut, aproape toate blocurile din Petrila s-au ales cu inscripþii cu spray ºi autorii au rãmas încã neidentificaþi. Diana MITRACHE
D
upã mai bine de un an de când a fãcut istorie, declarându-ºi insolvenþa, Primãria Aninoasa are ºansa sã o ia de la zero. Tribunalul Hunedoara a decis închiderea procedurii, iar edilii se uitã deja spre fondurile europene. >>> PAGINA A 3-A
Bisericã spartã pentru banii din cutia milei
U
n tânãr din comuna Pui a fost prins de poliþiºtii din Aninoasa dupã ce a spart o bisericã din localitate ºi a furat din cutia milei toþi banii, adicã 20 de lei. Individul a fãcut un raid prin oraºul din vestul Vãii Jiului ºi a furat atât din bisericã dar ºi de la o firmã de pe raza Aninoasei,
însã nu s-a gândit cã ar putea fi prins dat fiind faptul cã în micuþul oraº cam toþi localnicii se cunosc între ei. Aºa cã, pentru poliþiºti, a fost simplu sã-l descopere ºi sã-l ia la întrebãri. „Poliþiºtii din cadrul Poliþiei Oraºului Aninoasa efectueazã cercetãri faþã de un suspect în vârstã de 19 ani, din comuna Pui, cu privire la care au stabilit, în urma cercetãrilor efectuate, cã ar fi pãtruns prin efracþie, în noaptea de
03/04.10.2014, în incinta unei biserici ortodoxe din Aninoasa, de unde a sustras 20 de lei. În urma
cercetãrilor, poliþiºtii au stabilit cã acelaºi suspect ar mai fi sustras, în noaptea de 18/19.10.2014, din incinta unei societãþi comerciale din Aninoasa, unde a pãtruns prin efracþie, suma de 400 lei”, a declarat subcomisar Bogdan Niþu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Tânãrul este cercetat acum, în stare de libertate, pentru furt calificat ºi riscã puºcãria. De altfel, potrivit anchetatorilor tânãrul a mai fost în atenþia poliþiºtilor tot pentru furt. Maximilian GÂNJU
2 Actualitate
Vor colaborare cu INSEMEX Petroºani
P
rezenþa ambasadorului Iranului în Valea Jiului, în special la INSEMEX Petroºani, nu a rãmas la stadiul de vizitã ºi s-ar putea concretiza în contracte comerciale pentru institutul de cercetare petroºãnean. Existã însã un obstacol, respectiv embargoul impus þãrii asiatice. Iranienii ar vrea sã beneficieze de expertiza cercetãtorilor
români de la Institutul Naþional pentru Securitate Miniera ºi
COMUNICAT S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroºani anunþã utilizatorii din oraºele Uricani, Lupeni, Vulcan ºi Aninoasa cã pentru implementarea proiectului major de investiþii “Extinderea ºi reabilitarea infrastructurii de apã ºi apa uzatã din judeþul Hunedoara(Valea Jiului)”, respectiv pentru efectuarea lucrãrilor de reabilitare a staþiei de tratare a apei potabile Valea de Peºti ºi a captãrii Lazaru, distribuþia apei potabile va fi restricþionatã dupã urmãtorul program: - în data de 05.11.2014, în oraºele Uricani, Lupeni, Vulcan ºi Aninoasa între orele 10 -20; - în data de 06.11.2014, în anumite zone de distribuþie izolate amplasate la cote mai înalte din oraºele menþionate anterior, între orele 0.00 -05.00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat âºi mulþumim tuturor beneficiarilor serviciilor noastre pentru înþelegere. CONDUCEREA S.C. APA SERV VALEA JIULUI SA PETROªANI
OCTOMBRIE
CIORBE – PUTEÞI ALEGE ZILNIC, ORICARE DIN FELURILE DE MAI JOS: Ciorbã de pui a-la-greq Ciorbã de burtã Ciorbã de periºoare Ciorbã de vãcuþã Ciorbã de fasole cu afumãturã Felul doi, la alegere, din felurile de mai jos + salatã & desert:
z z z z z
Protecþie Antiexplozivã (INSEMEX) Petroºani, iar discuþiile purtate s-ar putea concretiza de anul viitor prin contracte comerciale. Existã însã un singur impediment din cauza cãruia INSEMEX Petroºani n-a putut
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014 intra încã pe piaþa iranianã, obstacol care ar putea fi depãºit de anul viitor. Totul depinde de ridicarea embargoului impus statului asiatic, restricþii care expirã anul viitor ºi care, dacã nu vor fi prelungite, ar putea deschide o piaþã bogatã ºi interesantã nu doar pentru institutul de cercetare din Valea Jiului. „O delegaþie de la INSEMEX a fost într-o vizitã exploratorie în Iran ºi a avut într-adevãr con-
Prãbuºirea pieþei spot a torpilat primele minerilor
inerii nu au putut sã-ºi încaseze M integral primele de
vacanþã din cauza prãbuºirii drastice a pieþei de energie spot. Administraþia Complexului Energetic Huendoara spera sã obþinã o anumitã sumã din vânzarea de energie, confom previziunilor, dar a pierdut. Situaþia din minerit s-a detensionat, cel puþin pentru moment, iar minerii au acceptat sã renunþe la proteste. În data de 30 au început sã fie plãtite restanþele la primele de vacanþã, iar administraþia a promis cã diferenþa va fi achitatã în funcþie de încasãrile financiare, dar nu mai târziu de data de 7 noiembrie. Reamintim cã minerii de la Lonea au protestat înainte de intrarea în ºut ºi au ameninþat
LUNI: •Pörkölt unguresc cu cartofi • Cordon bleu din piept de pui cu cartofi pai • Ceafã la grãtar cu cartofi aurii MARÞI: • Ciocãnele de pui cu sos de smântânã ºi mãmãliguþã • Mozzarella pane cu cartofi natur • ªniþel de porc cu cartofi pai MIERCURI: • Escalop de porc cu ciuperci ºi piure de cartofi
tacte ºi solicitãri din partea multor agenþi economici de acolo. Urmeazã sã continuãm formele concrete de colaborare, însã fiind încã sub embargo, pânã la anul, deocamdatã nu pot avea loc relaþii comerciale directe ºi trebuie gãsitã o altã formã de colaborare. Cert este cã interes pentru serviciile oferite de noi cu siguranþã existã ºi unul puþin mai mare decât mã aºteptam eu. Iranul reprezintã o piaþã pen-
cã se blocheazã în subteran dacã primele de vacanþã nu vor fi plãtite. Sunt 3.200 de angajaþi în aceastã situaþie, iar suma pe care CEH o are de plãtit este de 5 milioane de lei brut. Sãptãmâna trecutã, conducerea CEH anunþa cã sumele restante vor fi achitate integral între 27 ºi 30 octombrie, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Directorul general al CEH, Aurel Niculescu, spune, însã, cã de vinã pentru situaþia creatã este prãbuºirea pieþei de energie spot. Tranzacþionarea spot înseamnã tranzacþionarea pe termen scurt, de exemplu în aceeaºi zi sau pentru ziua urmãtoare. “Cuantumul pe cele 4 luni neachiate este de 5 milioane de lei brut. Astãzi plãtim jumãtate, adicã 2,5 milioane de lei, iar diferenþa ar urma sã fie achitatã sãptãmâna viitoare”,a declarat
• Piept de pui dulce-acriºor cu orez ºi legume • Spaghetti cu ºuncã ºi ciuperci JOI: • Piept de pui în sos de roºii ºi mozzarella, orez • Ficãþei de pui cu usturoi ºi piure de cartofi • Ceafã la grãtar cu cartofi pai VINERI: • Gulaº unguresc cu gãluºte • Paste cu sos quattro formaggi • ªniþel de porc cu cartofi þãrãneºti Preþ: 12 lei
Telefon comenzi: 0726 669 060 www.3daqua.ro
tru SUA, Uniunea Europeanã, pentru toatã lumea având în vedere bogãþiile în zãcãminte de resurse minerale pe care le are ºi faptul cã este din cauza embargoului, la un nivel tehnologic destul de coborât. Au mare nevoie de expertiza noastrã aºa cum ºi noi avem nevoie de cooperare internaþionalã”, a declarat Artur Gãman, directorul general al INSEMEX Petroºani. M. GÂNJU
Aurel Niculescu. Directorul general al CEH spune cã s-ar fi plãtit integral, dar prognozele privind evoluþia pieþei spot de energie nu s-au mulat pe realitate. Practic, s-a înregistrat o prãbuºire drasticã a preþurilor de vânzare, care au fost de 10 ori mai mici decât în sãptãmâna luatã ca reper în calcul. “Am pierdut 2 milioane de lei în douã zile. Energia s-a vândut cu 24 de lei/ MWh, faþã de 240 de lei/MWH, cât a fost sãptãmâna trecutã”, a explicat la finele sãptãmânii trecute Aurel Niculescu. Car men COSMAN-PREDA
Cronica Vãii Jiului Website: www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com
Director:
Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com) 0744.268.352
Redactor sef:
Ileana FIRÞULESCU ileana.firtulescu@yahoo.com
Colectivul de redactie:
Car men COSMAN- PREDA Mir cea NISTOR (zamolxis_2007@yahoo.com) Diana MITRACHE (mitrachediana@yahoo.com) Maximilian G ÂNJU (madm3xi@yahoo.com) Monika BACIU
Desktop publishing:
Geza SZEDLACSEK
Marketing & Publicitate:
Mirabela MOISIU
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138 Editat de S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL Petroºani Tipãrit la SC Tipografia ProdCom SRL Tg-Jiu
Responsabilitatea materialelor aparþine în exclusivitate autorilor
Materialele marcate “Promovare” reprezintã PUBLICITATE
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014
Aninoasa o ia de la zero
Speranþele fostului oraº falimentar se îndreaptã spre fondurile europene
D
upã mai bine de un an de când a fãcut istorie, declarându-ºi insolvenþa, Primãria Aninoasa are ºansa sã o ia de la zero. Tribunalul Hunedoara a decis închiderea procedurii, iar edilii se uitã deja spre fondurile europene. Reducerea cheltuielilor la sânge ºi, mai ales, un ajutor guvernamental. Asta a însemnat
ieºirea oraºului Aninoasa din insolvenþa în care s-a aflat timp de un an ºi 4 luni.
Încasãrile operatorului de apã au crescut dupã introducerea metodelor electronice
L
a un an de zile de la implementare sistemelor electronice de platã a facturilor, operatorul de apã ºi canal din Valea Jiului, a încasat cu câte 100 de mii de lei lunar, în plus faþã de perioada când încasa doar la ghiºeele unitãþii. Plata facturilor la orice magazin care are implementat un sistem de platã on- line ori prin internet sau direct la bancã a adus venituri mai mari operatorului Apa Serv Valea Jiului. Trecerea ºi la sistemul electronic de platã s-a fãcut în luna octombrie 2013, ºi chiar dacã societatea de apã plãteºte un comision pentru fiecare facturã achitatã, are avantajul încasãrilor mai mari. „Ne-a ajutat aceastã metodã, în fiecare lunã avem încasãri de un miliard de lei vechi prin metoda pay-point. Este un lucru nemaipomenit. Oamenii se duc la alimentarã, îºi fac cumpãrãturile ºi plãtesc ºi apa. Nu mai trebuie sã stea la cozi ºi sã-ºi piardã din timp. Sigur cã am încercat mult mai multe posibilitãþi pentru a veni în sprijinul consumatorilor, iar acum încercãm sã trimitem factura ºi prin e-mail. Încercãm sã venim în sprijinul cetãþenilor ºi eu sunt deschis la nou”, a declarat pentru Cronica Vãii Jiului, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Pe de altã parte, oficialii Apa Serv vor sã implementeze ºi plata facturii cu ajutorul cardurilor bancare. (Maximilian GÂNJU) GÂNJU)
Magistraþii Tribunalului Hunedoara au închis procedura de insolvenþã, dupã ce au amânat de douã ori pronunþarea în acest dosar unic la nivel naþional, ºi au retras administratorul judiciar numit în luna iunie a anului trecut. Pentru administraþia publicã din Aninoasa, sã o ia din nou de la zero este un lucru nesperat. “A fost groaznic. Ultimul an a fost foarte greu, cu creditorii care sunat zi de zi dupã bani, cu administratorul judiciar pe de altã parte... Dar, încet – încet le-am rezolvat ºi sperãm sã încheiem anul cu datorii zero. De acum înainte ne dorim sã reuºim sã depunem proiecte eligibile pe fonduri europene ºi sã schimbãm faþa oraºului”, a declarat primarul localitãþii, Nicolae Dunca. Iar rpimul lucru pe care edilul vrea sã îl facã este sã repare drumurile! Reamintim cã, în
luna iunie a anului trecut, împovãrat de datorii, micuþul oraº hunedorean a fãcut istorie când a cerut în instanþã declanºarea procedurii de insolvenþã. De vinã pentru aceastã situaþie au fost datoriile extrem de mari, de peste 9,2 milioane de lei, care depãºeau puterea financiarã a bugetului local ºi care au împins localitatea în pragul falimentului. În consecinþã, edilii din Aninoasa au cerut în instanþã insolvenþa, iar la jumãtatea lunii iunie a anului trecut Tribunalul Hunedoara a admis cererea. Magistraþii au numit un administrator judiciar, respectiv SCP Tudor & Asociaþii SPRL, care sã administreze localitatea alãturi de primar ºi sã încerce sã aducã din nou Aninoasa pe linia de plutire. Împreunã, conducãtorii administrativi ai oraºului au conceput un plan de redresare, care a primit girul
Consiliului Local Aninoasa, pe cel al Curþii de Conturi ºi, în final, pe cel al Tribunalului Hunedoara. Punctul forte al planului de redresare l-a constituit creºterea gradului de colectare a taxelor ºi impozitelor, cu accent direct pe rãu – platnici, dar fãrã ajutorul guvernamental – de unde a primit suma de de 3.707 mii de lei – Aninoasa nu avea ºanse reale de a ieºi la liman. Oraºul Aninoasa s-a clãdit în jurul minei de cãrbuni, înfiinþatã în 1885 ºi la început a fost doar o colonie de
Cornel Resmeriþã:
„Sunteþi premiaþi cã aþi ajuns pânã aici!”
„S
unteþi premiaþi cã aþi ajuns pânã aici!” Aºa ºi-a început discursul primarul Cornel Resmeriþã din Lupeni, la întâlnirea cu cuplurile ce au împlinit 50 de ani de cãsnicie. Evenimentul a avut loc în sala de festivitãþi, iar cei prezenþi au glumit fiecare pe seama vârstei, dar dupã ce au aflat cã primarul are ani de viaþã, cât ei de cãsnicie, i-au urat sã trãiascã dublu. Atmosfera a fost una destinsã cu poveºti spuse de oameni înfioraþi de ideea cã sunt apreciaþi pentru ceea ce sunt. „Eu sunt fericit acum. Au fost multe greutãþi ºi bucurii. Le þin minte pe toate ºi,
pentru cã am trãit atât de mult sunt cel mai fericit om”, ne-a mãrturisit unul dintre premiaþi. Alþii, însã, ne-au depãnat amintiri legate de luna octombrie, lunã în care a trãit cele mai frumoase momente din viaþa sa. „În 18 octombrie a fost ziua mea de naºtere, tot atunci mi
s-a cãsãtorit ºi nepotul ºi strãnepotul l-am botezat tot în 18 octombrie. Vã daþi seama cã sunt foarte fericit pentru tot”, ne-a mãrturisit omul. 28 de cupluri au fost premiate la Lupeni pentru longevitate ºi fiecare a primit o sticlã de ºampanie, un buchet de flori ºi suma de 500 de lei.
mineri. În 1989 a devenit, oficial, oraº, însã în 2006 mina a fost închisã, iar asta a însemnat începutul sfârºitului. Minerii s-au trezit brusc ºomeri, cu vreo 5.000 de dolari în buzunar, drept salarii compensatorii, dar banii s-au terminat la fel de repede cum au venit. Unii au plecat, alþii au rãmas sã spere cã, într-o zi, lucrurile se vor schimba. Acum, în Aninoasa cel mai bine o duc pensionarii din sistemul minier, care au cam 2.000 de lei pe lunã, mult peste media salariilor din zonã, care nu trece de 700 – 800 de lei. Cele câteva magazine sau firma de confecþii metalice nu reuºesc sã absoarbã forþa de muncã, iar altceva în zonã nu mai existã. În aceste condiþii, intrarea în insolvenþã a orãºelului, ce seamãnã mai degrabã cu o comunã, nu a mirat foarte tare pe nimeni. Carmen Carmen COSMAN-PREDA
Primarul a recunoscut cã a trecut printr-o perioadã mai grea, dar acum i-a felicita pe toþi. „Întotdeauna am vrut sã ne þinem de cuvânt. Ne-am þinut ºi acum ºi ºtiþi cu toþii cã am trecut printr-o perioadã grea. Acum nu pot decât sã mã bucur cã vã am aici, sã vã urez viaþã lungã ºi sã vã felicit pentru tot ce aþi fãcut pânã acum. Este o performanþã ºi numai cã aþi trãit atât de mult, fãrã sã socotim tot ce aþi fãcut pânã în acest moment”, a spus Cornel Resmeriþã, primarul municipiului Lupeni. Ceremonialul a avut loc în sala de consiliu a primãriei ºi fiecare a depãnat amintiri. Aºa au aflat care este decanul de vârstã ºi care are cea mai frumoasã viaþã. Diana MITRACHE
4 Actualitate
I
Povestiri petrilene, lansate la Petroºani
on Barbu a lansat un volum dedicat lui I.D. Sîrbu. Opera “Povestiri petrilene” a fost lansatã, sâmbãtã, la Petroºani, în incinta teatrului care îi poartã numele defunctului scriitor.
“Trebuia sã aibã ºi fotografii mai ales cã acestea erau din Petrila veche, care riscã sã disparã azi, mâine de pe faþa pãmântului, rãmâne doar Petrila cea nouã ºi frumoasã. Cred
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014
cã în rândul copiilor sunt binecunoscute aceste povestiri, graþie Cristinei Sandor care a fãcut ºedinþe dese de lecturã cu copii la Casa
Memorialã, dar cartea se adreseazã în aceeaºi mãsurã ºi oamenilor adulþi ºi sper cã din lecturã acestor povestiri sã fie conºtienþi de ceea ce a fost ºi de ce ar mai trebui sã fie. Este o aniversare tristã pentru cã acum îl sãrbãtorim pe Sîrbu prin aceastã lansare de povestiri, pentru cã în urmã cu douã zile sã se fi semnat la Societatea Naþionalã de Închideri Mine licitaþia pentru raderea minei Petrila de la suprafaþã”, a declarat Ion Barbu, autorul La eveniment s-a
aflat ºi primarul municipiului petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a susþinut editarea acestui volum. “M-a convins o discuþie de douã minute cu domnul Barbu ºi cu domnul Velici, dupã vizionarea piesei de teatru Pragul Albastru prin deschiderea stagiunii din acest an al teatrului I. D. Sîrbu.
toreºte Ziua Morþilor ºi când se împlinesc 25 de ani de la trecerea în nefiinþã a domnului I.D. Sîrbu”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Povestirile petrilene nu au fost încã citite de edilul din Petroºani, însã o operã care îi aparþine lui I.D. Sîrbu i-a rãmas întipãritã în memorie primarului. “Nu am apucat încã
scrisã a fost mai mult decât o viziune despre ceea ce se va întâmpla, ºi s-a ºi întâmplat cu România. Îmi doresc foarte mult ca opera lui I.D. Sîrbu sã fie cât mai cunoscutã în Valea Jiului, sã fie cât mai cunoscutã în ºcolile din Valea Jiului de cãtre copii noºtri, pentru cã opera lui I.D. Sîrbu este o bogãþie a noastrã pe care nu avem voie sã o dãm uitãrii”, a mai spus edilul.
A fost o întâmplare fericitã ºi din discuþie a reieºit necesitatea tipãririi acestei cãrþi ºi a organizãrii acestui eveniment de lansare de carte astãzi (n.r sâmbãtã) când se sãrbã-
dar cu siguranþã o voi citi, voi citi toate povestirile. Din opera domnului I.D. Sîrbu am citit o singurã carte “Adio Europa!” care mie mi se pare cã la momentul la care a fost
Unul dintre actorii teatrului din Petroºani a recitat una din poveºti, iar apoi a fost pusã în scenã o parte din piesea “Pragul albastru”. Monika BACIU
”Lectura pentru toþi” , la Biblioteca Orãºeneascã Petrila
B
iblioteca Orãºeneascã din Petrila a gãzduit la sfârºitul sãptãmânii trecute evenimentul “Lectura pentru toþi”, iniþiat ºi coordonat de cãtre Bara Sebastian, manager al Bibliotecii Judeþene ”Ovid Densuºianu” Hunedoara – Deva. Scopul acestui proiect a fost acela de a aduce lectura, scriitorii ºi editurile hunedorene mai aproape de oameni. La eveniment au luat parte peste 60 de persoane, printre care s-au numãrat ºi Mariana Pândaru, director al Editurii Cãlãuza ºi Miron Þic ambii, membri ai Uniunii Scriitorilor din România ºi ai Uniunii Ziariºtilor Profesioniºti din
România În cadrul evenimentului managerul Bibliotecii Judeþene ”Ovid Densuºianu” Hunedoara – Deva, Bara Sebastian a vorbit despre proiectul ”Lectura pentru toþi”, iar mai apoi Mariana Pândaru, a povestit despre cum a luat naºtere Editura Cãlãuza ºi cum a reuºit sã supravieþuiascã acestor vremuri în care Internetul ocupã cea mai mare plajã a informaþiei, a prezentat mai
multe cãrþi recent tipãrite la Editura Cãlãuza ºi a recitat câteva dintre poeziile proprii. Scriitorul Miron Þic ºi-a dezvelit apoi sufletul în faþa celor prezenþi vorbindu-le despre ce înseamnã scrisul ºi poezia pentru dumnealui, despre volumele pe care le-a scris ºi publicat ºi a recitat de-asemenea câteva dintre poeziile sale. “Fiecare din cei prezenþi a primit în dar
câte o carte din partea d-nei Mariana Pândaru, care adusese de la editurã cãrþi din mai multe domenii, pentru toate vârstele. Prin donaþia de carte fãcutã ºi bibliotecii, putem spune cã d-na Pândaru a lãsat cadouri pentru întreaga comunitate petrileanã”, spune Oana Bãlãnescu, bibliotecar. În afara evenimentului, celor prezenþi li s-a pus dispoziþie pixuri ºi bileþele, ºi au fost invitaþi de cãtre bibliotecara oraºului Petrila sã spunã ce fel de evenimente, acþiuni, servicii le-ar plãcea sã gãseascã la bibliotecã, iar concluzia a fost aceea cã mai este mult încã de lucru privind schimbarea mentalitãþii referitoare la rolul bibliotecii într-o comunitate;cãci cele câteva bileþele completate fãceau referire doar la genuri de cãrþi pe care ar vrea sã le citeascã...
“Î
Îngeri, pictaþi de îngeraºi
nger, îngeraºul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu. Totdeauna fi cu mine ºi mã învaþã sã fac bine. Eu sunt mic tu fã-mã mare, eu sunt slab, tu fã-mã tare, prin tot locul mã însoþeºte ºi de rele mã pãzeºte”. Alex un bãiat de câþiva aniºori ne-a arãtat cã ºtie rugãciuni cu îngeri ºi nu numai. O expoziþie cu tema îngerilor a avut loc la sfârºitul sãptãmânii trecute la Castelul Ianza. Copiii au fost invitaþi sã creeze picturi care sã le înfãþiºeze pe aceste creaturi divine. Micuþii artiºti ne spun dacã le-a plãcut tema datã. “Am pictat un îngeraº. Pentru mine îngerii sunt un lucru bun ºi cred în puterea lor. Îmi place mult expoziþia”, ne spune o fetiþã. “Sunt îmbrãcat într-un îngeraº. Îngeraºii sunt oameni foarte buni ºi au grijã de noi. ºtiu ºi rugãciune cu îngeraº. Înger, îngeraºul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu. Totdeauna fi cu mine ºi mã învaþã sã fac bine. Eu sunt mic tu fã-mã mare, eu sunt slab, tu fã-mã tare, prin tot locul mã însoþeºte ºi de rele mã pãzeºte”, ne spune Alexandru. Evenimentul se aflã la cea de-a doua ediþie, iar organizatorii spun cã doresc astfel sã atragã atenþia asupra existenþei îngerilor. “Aceastã expoziþie e o continuare a unui proiect început anul trecut în care ne-am gândit sã arãtãm oamenilor cã îngerii sunt pretutindeni, cã nu þin cont de religie, nu þin cont de vârtsã. Ei existã ºi de fiecare datã putem sã apelãm la ajutorul lor pentru cã ei sunt întotdeauna alãturi de noi. Mi se pare foarte corect ca aceste gân-
duri ale copiilor legat de tot ce înseamnã artã, frumos, extrem de angelic ºi de pure sã fie prezentate lumii întregi. Aici nu ar trebui urmãrit penelul unui mare pictor, ci sufletul este cel care se exprimã într-o modalitate autenticã, într-o manierã uimitoare, pentru cã de fiecare datã culorile ºi formele, petele de culoare care apar
alternativã la Halloween”, a declarat Adriana Bociat, organizator. Cum au primit copiii aceastã temã ne spun chiar organizatorii. “Cu extrem de mult entuziasm, contrar a ceea ce ar putea crede unii cã fiind în preajma Halloween-ului ar putea sã renunþe la aceastã idee nu e deloc aºa. Sunt foarte multe desene extraordinare ºi
datoritã imaginaþiei copiilor sunt extraordinare”, a declarat Roxana Filip, organizator. “Este o idee care a plecat de mai mulþi ani ºi deºi la început oamenii erau foarte reticenþi la aceastã acþiune am vrut sã arãtãm lumii ca în afarã de Halloween care a apãrut schimbat, perturbat existã lucruri miununate de care copiii se bucura foarte mult ºi sunt foarte entuziasmaþi atunci când îngeraºii, zânele sau personaje de poveste vin spre ei ºi atunci am încercat sã facem aceste acþiuni ca
care aratã exact ceea ce este în sufletul lor. Aceste sãrbãtori de import pe care le-am preluat au o laturã sensibilã ºi o laturã pozitivã a luminii. Nu existã doar acea parte a întunericului, dar omul
de atunci de când sunt mici li se inspirã dragostea de frumos, de bine, iubirea faþã de semenii lor le va rãmâne în suflet ºi aºa vor fi în continuare. Dacã le inspirãm lucruri urâte ºi îi învãþãm cã este o lume în care trebuie sã lupte indiferent de consecinþe pentru orice nu vom avea decât rãzboaie la orice nivel ºi este minunat sã trãim într-o lume frumoasã care depinde de noi”, ne mai spune Adriana Bociat. Acþiunea a avut loc la Casa Ianza, iar artistul Sergiu Ianza ne spune cât de important este ca cei mici sã fie angrenaþi în astfel de proiecte care au menirea de a le dezvolta imaginaþia. “Este foarte important sã implicãm copiii în oricce, nu numai în artã. Copiii trebuie sã aibã preoupari permanente care sã le facã mintea tot mai elasticã
întotdeauna este dual ºi atunci unii au accentuat partea aceasta groteascã lãsând la o parte ceea ce este mai frumos”, ne-a mai spus Roxana Filip. Inocenþa copiilor ar trebui pãstratã, iar adulþii sunt cei care poartã responsabilitatea în acest caz. “Aici au un foarte mare rol pãrinþii ºi educatorii pentru cã dacã
ºi cu cât acumuleazã mai mult cu atât vor ºti mai mult când vor fi mari ºi cu atât mai bine va fi ºi pentru noi care suntem la o vârstã ºi pentru alþii care sunt mai tineri. Copiii sunt viitorul ºi arta este totuºi un mijloc de educaþie ºi este ceva ce va rãmâne ºi va dãinui ºi dupã existenþa noastrã. Artã a rãmas de mii de ani de când a apãrut
umanitatea, artã a rãmas un semn al inteligenþei ºi spiritului uman”, a declarat Sergiu Ianza. Alãturi de picturi cu îngeri au fost expuse ºi
câteva sculpturi care înfãþiºeazã aceleaºi creature divine. În acest proiect au fost implicate mai multe fundaþii ºi organizaþii. Monika BACIU

6 Actualitate
ªomerii ignorã ofertele
unt mulþi ºomeri, rata ºomajului a S crescxut, nu la fel ca
anul trecut, dar ºi interesul oamenilor a scãzut. Aºa se poate explica de ce avem mulþi oameni fãrã joburi, dar ºi multe locuri de muncã neocupate. Celor în cauzã le lipseºte interesul, ori poate doar calificarea. A crescut rata ºomajului la începutul toamnei, dar de vinã sunt concedierile colective din minerit. Totuºi, cei de la AJOFM spun cã stãm bâne ºi cã situaþia nu este îngrijorãtoare. „Din datele statistice, încheiate la finele lunii septembrie, rata ºomajului este de 5,43%. Nu este foarte ridicatã, comparativ, cu alte judeþe, sau chiar cu situaþia din Hunedoara, de anul trecut. În luna septembrie a acestui an avem o scãdere cu 0,43%, faþã de aceeaºi lunã a anului trecut, dar am avut intrãri de ºomeri, 2.695 de ºomeri, dar au fost ºi 256 de disponibilizãri de la Societatea de
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014 Închidere’, a declarat Rodica Peter, director AJOFM Hunedoara. De altfel, se pare cã nu toþi cei care sunt în cãutarea unui loc de muncã nu îºi pot gãsi uºor. Fie nu au calificãri, fie angajatorii nu le agreeazã CV-ul, iar aºa ajungem la statistici care aratã cã oamenii nu prea vor sã munceascã. „ªi pe mine m-a surprins cã la bursa de la finele lunii septembrie, am avut o ofertã de 352 pe Hunedoara, iar în Valea Jiului 134 de locuri de muncã vacante, deºi în Valea Jiului, respectiv Vulcan, Lupeni, Petroºani, au participat 137 de persoane, nu au fost selectate în vederea încadãrii, decât un numãr mic, respectiv 13 persoane ºi, din pãcate, nu a existat nicio ofertã pentru studii superioarã”, a mai spus Rodica Peter. Potrivit statisticilor, în acest moment, cei mai mulþi ºomeri, peste 1.200 sunt în Petroºani, dar foarte aproape este ºi Hunedoara ºi Deva, dar ºi municipiul Orãºtie. Tot statisticile aratã, însã, cã în luna septembrie 2014, prin programul de mediere s-au ocupat 1.528 de locuri de muncã. Diana MITRACHE
Trichineloza, ca ºi eradicatã în Valea Jiului
N
u mai avem trichinelozã la porci. Statisticile medicilor veterinari aratã cã în fermele de porci mai sunt cazuri foarte rare, în timp ce doar în gospodãriile particulare se mai descoperã câte un caz, dar oamenii nu au mai avut de suferit. Dintr-un numãr de 201.799 porci sacrificaþi în abatoarele din judeþul Hunedoara ºi examinaþi trichineloscopic prin metoda digestiei artificiale, au fost identificaþi pozitivi un numãr de 46, reprezentând 0,022%. Aproape la fel stau lucrurile ºi în cazul celor care cresc porcii acasã, iar dacã în anii de dupã Revoluþie, în Valea Jiului erau cazuri de deces la oameni, dupã anii 2000, situaþia s-a îmbunãtãþit simþitor. „În anul 2001, dintr-un numãr de 48.347 porci care au fost sacrificaþi în
gospodãrii particulare, au fost diagnosticaþi pozitiv 30 (0,062%), în anul 2002 au fost examinaþi 48.077, dintre care 28 au fost pozitivi (0,058%), în anul 2003 au fost diagnosticaþi pozitiv 41 din 58.136 examinaþi (0,071%). În anul 2012 au fost diagnosticaþi 2 pozitivi din 11.954 (0,017%), iar în anul 2013, din 10.325 au fost diagnosticaþi pozitiv 5, adicã un pro-
cent de doar 0,048%. În perioada 2001-2013, în urma examinãrilor trichineloscopice la porcii sacrificaþi în gospodãriile populaþiei crescuþi în sistem gospodãresc din judeþul Hunedoara , dintr-un numãr de 359.052 porci, au fost identificaþi pozitiv 191, reprezentând 0,053%”, se aratã în statisticile ANSVSA. Medicii veterinari atrag atenþia cã focarele pot apãrea oricând, mai ales în zonele în care animalele sunt crescute în condiþii improprii. „Apariþia ºi evoluþia focarelor de trichinelozã au în continuare factori favorizanþi mai ales în aglomerãrile urbane, unde se continuã creºterea porcinelor la marginea oraºelor
în adãposturi improvizate unde nu se poate efectua o deratizare corespunzãtoare. Cazurile de trichinelozã la om sunt tot mai rare, chiar sporadice în ultimii ani, reflectând munca medicului veterinar în convingerea populaþiei de riscul pe care-l prezintã carnea consumatã fãrã a fi examinatã prin metode corespunzãtoare. Prevenirea trichinelozei la om se poate realiza printr-o bunã colaborare a specialistului cu factorii de decizie în vederea informãrii ºi educãrii consumatorului asupra riscului pe care-l reprezintã consumul de carne ºi preparate din carne nesupuse controlului trichineloscopic”, spun medicii specialiºti din Valea Jiului. Diana MITRACHE
APA SERV a semnat un nou contract de 40 de milioane de euro
C APA SERV VALEA JIULUI S SA a semnat zilele
acestea la Ministerul Mediului ºi Pãdurilor contractul de finanþare pentru proiectul CCI 2009/RO/161/PR/012 de apã ºi canalizare din judeþul Hunedoara (Valea Jiului)- Extinderea ºi reabilitarea infrastructurii de apã ºi apã uzatã în judeþul Hunedoara. Valoarea totalã a acestui proiect este de 40 milioane de euro, a cãrui implementare va dura 50 de luni (2011-2015). Populaþia care va beneficia de pe urma acestui proiect este, potrivit documentaþiei, de aproximativ 123.000 locuitori. “Obiectul general al proiectului are ca scop îmbunãtãþirea calitãþii apei ºi accesul la infrastructura de apã ºi canalizare prin furnizarea unor servicii de
alimentare cu apã si canalizare în conformitate cu practicile ºi politicile UE în domeniu pânã în anul 2015. În totalitatea lui, proiectul amintit soluþioneazã deversãrile directe în emisar, implicit reducerea poluãrii cursurilor de apã care traverseazã localitãþile Vãii Jiului”, declarã Costel Avram, director general al APA Serv Valea Jiului. Pe de altã parte în data de 29 octombrie la SC APA SERV Valea Jiului SA Petrosani, s-a întrunit Comisia de supraveghere Specialã a folosinþei ( conform Deciziei ANAR nr. 522/27.10.2014). Membrii comisiei sunt urmãtorii: Preºedinte Ing. Robert DRAPA-Inspecþia ApelorANAR, Vicepreºedinte Dr. Ing. Costicã PÃUNESCUDirector tehnic al ABA Jiu, Membri Dr. Ing. Sorin
CORICI – Sef SHI Petroºani, Ing. Viorica MILCOMETE – ºef Birou GMPRA – ABA Jiu, Ing. Iulian STANCA – ºef Birou IBA – ABA Jiu, Chimist Cornelia LISU – Inspector IBA – ABA Jiu, Ing. Florin NICULESCU – Primãria Mun. Petroºani, Dan STOIAN – Consiliul Judeþean Hunedoara, Costel AVRAM – Director General SC ASVJ Petroºani, Ing. Monica TARCEA – SC ASVJ Petroºani, Ing. Florin DONISÃ – SC ASVJ Petroºani, Ing. Cristian IONICÃ – SC ASVJ Petrosani. Marius MITRACHE
Actualitate 7
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014
Un banner electoral pentru compromiterea unui director ºi acþiunea care a ajutat contracandidatul
U
n mare banner electoral cu candidatul PMP la alegerile prezidenþiale a fost amplasat hoþeºte pe Casa Studenþeascã din Petroºani, iar declaraþiile contradictorii aratã cã este posibil sã se fi urmãrit compromiterea conducerii instituþiei pentru ca postul sã fie vacantat. ”Este posibil orice. Poate cã o asemenea fotografie a ºi fost trimisã, dar fãrã efect pentru cã noi, Casa Studenþeascã, pentru cã am acþionat imediat ce am aflat. Existã sesizarea ºi procesul verbal de predare” – a precizat Lavinia Hulea, director al Casei Studenþeºti Petroºani.
Banda portocalie lipitã pe capul candidatului de pe afiºele ACL l-a transformat pe acesta într-o victimã ºi pe cei care au fãcut-o în ”vandali”. Intrarea sediului nou al Casei Studenþeºti din Petroºani este locul care a fost mult râvnit de coordonatorii campaniei electorale pentru
alegerile prezidenþiale. Locul este vizibil ”din cele patru zãri”, într-o zonã comercialã mult tranzitatã, chiar cea mai aglomeratã zonã a
Telegondola pleacã la primul fulg
A
ºteptãm cu toþii prima ninsoare la munte. Planurile iernii nu au fost fãcute încã ºi pentru zona noastrã, dar la Straja, avem garanþia cã primul fulg pune în miºcare telegondola, cu toate avizele necesare. Prima ninsoare este ºi prima zi în care vom putea sã urcãm la munte fãrã probleme. Asta ne asigurã acum primarul Cornel Resmeriþã de la Lupeni, care susþine cã a fãcut toate demersurile ºi are garanþia cã totul va fi gata la timp. „Eu aº putea sã zic cã suntem pregãtiþi. Am discutat cu constructorul ºi ne-a promis cã în prima zi cu zãpadã telegondola va funcþiona ºi trebuie sã am încredere în el”, a spus Cornel Resmeriþã, primarul
municipiului Lupeni. În aceste zile se fac reviziile, iar firma Acomin ºi Transgaz, care sunt constructorii instalaþiei din Straja, garanteazã finalizarea lor în cel mai scurt timp. Primãria din Lupeni a trecut printr-o situaþie financiarã delicatã ºi, la începutul acestui an, avea datorii de zeci de milioane de lei numai cãtre constructorii telegondolei din Straja. La acest moment, primarul spune, însã, cã nu mai are datorii ºi cã sezonul de iarnã poate începe. Diana MITRACHE
Petroºaniului. ªi cum sã nu-þi doreºti, ca liptor de afiºe un asemenea loc! ªi s-a gãsit unul sã forþeze nota, deºi Casa Studenþeascã este o instituþie publicã aflatã sub oblãduirea Ministerului Învãþãmântului, deci este interzis sã fie folostitã în asemenea scopuri. Un banner mare al candidatului Partidului Miºcarea Popularã a fost montat pe respectiva faþadã. Amplasarea a fost una premeditatã, pentru cã a angrenat o întreagã echipã având în vedere dimensiunile acestuia ºi de câþi oameni, plus un ”utilaj”, a fost nevoie pentru a fi demontat. Vineri seara, direc-
torul Casei Studenþeºti, Lavinia Hulea, a anunþat Jandarmeria ºi a sesizat Poliþia municipiului Petroºani. Acþiunea de curãþare a locului a durat circa douã ore... ”Am fost anunþatã printr-un telefon de existenþa banner-ului. Am fãcut o sesizare la Poliþie ºi l-am predat lor pe bazã de proces verbal. Cine l-a pus acolo a avut nevoie de oameni, de o maºinã pentru cã era de dimesiuni mari. Vreau sã vã spun cã a durat ceva timp pentru a-l da jos, plus procedurile de sesizare ºi predare. Nu, nu am avut nici o cerere de amplasare pentru cã se ºtia probabil cã este interzis, Casa Studenþeascã fiind o instituþie publicã” – a declarat Lavinia Hulea, directorul Casei Studenþeºti Petroºani. Doar cã unii au susþinut cã acel banner se afla acolo de douã zile, alþii cã a fost amplasat cu o searã înainte, iar alþii cã a fost amplat chiar în acea zi, când a început sã se însereze. Au existat ºi opinii care susþineau cã a fost vizat chiar directorul Casei Studenþeºti, pentru cã este un post vânat acum, la schimbare de gardã... preºedenþialã. O fotografie cu
materiale de campanie pe instituþie trimisã Ministerului, plus 2-3 declaraþii cã troneazã acolo nestingherite, ar fi putut vacanta postul. Doar aºa Lavinia Hulea nu ar fi putut fi ”agãþatã” pentru cã ºi-a câºtigat de-a lungul timpului credibilitatea omului care îºi vede serios de treaba lui, plus o colaborare corectã cu toate... pãrþile. ”Este posibil orice. Poate cã o asemenea fotografie a ºi fost trimisã, dar fãrã efect pentru cã noi, Casa Studenþeascã, am acþionat imediat ce am aflat. Existã sesizarea ºi procesul verbal de predare” – a precizat Lavinia Hulea. Ilegalitãþi au fost destule în afiºaj, pe viaducte, pe stâlpi aparþinând CFR, locuri interzise pentru a fi folosite în asemenea scopuri, plus o acþiune, demaratã joi seara, de distrugere a afiºelor unui candidat prin lipirea peste capul acestuia a unei benzi portocalii. Doar cã ºi aici efectul nu pare a fi cel scontat pentru cã au trasformat respectivul candidat într-o victimã a ”vandalilor” ºi se cunoaºte slãbiciunea românului pentru victime... Ileana FIRÞULESCU
8 Actualitate
Cronica Vãii Jiului | Luni, 3 Noiembrie 2014
ID Sîrbu va avea statuie la Petroºani
S
tatuie cu ID Sîrbu. Primarul municipiului Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, vrea sã cinsteascã memoria lui Ion Desideriu Sîrbu. Acesta are în vedere realizarea unui ansamblu de statui printre care ºi cea a autorului petrilean. “Am în vedere ºi realizarea unei statui care nu va fi o simplã statuie, va fi un ansamblu care va îmbina atât personalitatea lui I.D. Sîrbu cât ºi o altã mare personalitate care este legatã de Valea Jiului”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la trecerea în nefiinþã a lui Ion Desideriu Sîrbu care a fost un autor, eseist, dramaturg, filozof,
publicist ºi romancier român, autor în special de literaturã de sertar. A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu. Nãscut în familia unui miner, I.D. Sîrbu a urmat cursurile Facultãþii de Litere ºi Filosofie a Universitãþii din Cluj ºi, dupã cum declara el însuºi, a fost
Balurile bobocilor susþinute de la bugetul local
.000 de lei pentru bobocii din Lupeni. 10 Consilierii locali de la Lupeni
au aprobat alocarea sumei de 10.000 de lei pentru organizarea balurilor bobocilor de la cele douã licee din localitate. “Este o tradiþie sã organizãm astfel de evenimente evenimente. Este important sã fim alãturi de tinerii noºtri ºi sã îi
Mascaþi ºi talentaþi
S
piritul Halloweenu-ului a cuprins ºi ªcoala Gimnazialã „Avram Stanca” Petroºani. Dovlecei haioºi, mici vrãjitoare, fantome, monºtri hidoºi puteai vedea în toate pãrþile.
primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiþie muncitoreascã foarte veche. În urma unui articol critic referitor la o piesã comunistã ºi datoritã unei presupuse colaborãri cu reacþionarii maghiari, în perioada Revoluþiei maghiare anticomuniste din Budapesta, în 1956, a fost arestat ºi condamnat, întâi la un an, dar apoi pedeapsa a crescut la ºapte ani. Dupã eliberarea din închisoare, lucreazã câteva luni în minã, dupã care, din 1964, i se stabileºte domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reuºeºte, în cele din urmã, sã se angajeze la Teatrul Naþional din Craiova ca secretar literar. Rãmâne sub supravegherea Securitãþii locale si centrale, ofiþerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o
stimulãm, iar astfel am decis sã alocãm câte 5000 de lei pentru fiecare liceu pentru organizarea balului bobocilor”, a declarat primarul Cornel Resmeriþã. Edilul a mai subliniat faptul cã unitãþile de învãþãmânt nu au resursele necesare pentru susþinerea financiarã a acestor evenimente. În aceeaºi categorie se încadreazã ºi agenþii comerciali care dacã contribuie cu sume de bani acestea sunt insuficiente pentru organizarea balurilor. Monika BACIU
Ai zice cã toþi în jur ar trebui sã fie îngroziþi ºi, cu toate acestea, copiii deghizaþi în personajele mai sus amintite, pentru a marca sãrbãtoarea de Halloween, importatã ce-i drept, au fost veseli, entuziaºti, unii emoþionaþi, într-un cuvânt, bucuroºi. Elevii ªcolii Gimnaziale „Avram Stanca” ºi-au admirat costumele,
dovlecii ciopliþi, au fãcut fotografii, au fost lãudaþi pentru ingeniozitatea cu care ºi-au realizat machiajele. Totul a fãcut parte dintr-un proiect mai amplu ce a fost lansat acum câþiva ani ºi, ca sã fie cât mai credibili, au creat ºi sânge –un fel de hranã a vampirilor ce cândva au fost vãzuþi pe la noi, dar din sfeclã roºie, sau varzã de aceeaºi culoare, în laboratorul de chimie. „Pentru noi este un prilej, ca în pauza dintre ore, sã facem acest carnaval, care îi încântã pe copii. Este o sãrbãtoare împrumutatã, dar actualã ºi copiii de la
ironie a sorþii, va deveni la rândul sãu scriitor dupã demisia din Securitate. ID Sîrbu a publicat piese de teatru, povestiri ºi douã romane pentru copii, cu ecou de criticã extrem de redus. Dupa 1989 cãrþile sale au provocat o adevãratã emoþie în rândul intelectualilor români ºi au constituit exemple de literaturã de sertar. Un rol semni-
ficativ în promovarea operei sale l-a avut soþia sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa. La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de "Cetãþean de Onoare al municipiului Petroºani", pentru întreaga activitate culturalã Monika BACIU
Spectacol dedicat toamnei
C
opiii de la Centrul Cor Iesu din Petroºani au organizat în week-end un spectacol dedicate toamnei. Balul strugurilor ºi ziua recunoºtinþei au fost temele evenimentului de astãzi. Copiii au fost învãþaþi sã mulþumeascã pentru roadele toamnei. “A avut loc o festivitate numitã balul strugurelui ºi sãrbãtorea recoltei, recunoºtinþa pentru recoletele bogate pe care Dumnezeu a binevoit sã ni le ofere ºi în acest an. Au fost dansuri, recitãri, dar cel mai important lucru este atragere atenþiei copiilor asupra bogãþiilor toamnei ºi asupra a tot ceea ce înseamnã roadele muncii oamenilor ºi a ceea ce trebuie sã constituie un motiv de mulþumire”, a declarat Acs Eva, director Cor Iesu Petroºani. Organizatorii au încercat ca prin acest eveniment sã îi
ºcoala nosatrã au fost fericiþi de fiecare datã”, a spus Robert Hummel, directorul ªcolii generale Avram Stanca din Petroºani. Mai mult, dupã carnavalul care a fãcut deliciul tururor, cei mai talentaþi la limba englezã, au expus eseuri ºi lucrãri în limba lui Shakespeare la Muzeul Mineritului. Acolo au primit un stand, pe care l-au amenajat de sãrbãtoare ºi apoi fiecare pãrinte a putut sã vinã ºi sã vadã ce a lucrat copilul sãu. A fost ca o surpizã ºi pentru ei, care au aflat astfel, cât de mult au progresat copiii la limba englezã. Diana MITRACHE
determine pe copii sã nu îºi mai îndrepte atenþia cãtre sãrbãtoarea Halloween-ului, o sãrbãtoare importatã din Statele Unite ale Americii. “Cam târziu s-au gândit cei mari ca acea sãrbãtoare provenitã de dincolo de ocean, care a fost împrumutata cu atâta repeziciune ºi are o popularitate atâta de mare este extrem de distrugãtoare la adresa copilaºilor ºi nu numai. Dorim ca aceastã sãrbãtoare Halloween sã nu fie popularã ºi la copiii noºtri ca ei sã nu se identifice cu aceasta parodie a morþii ci mai repede sã înveþe sã respecte morþii ºi sã nu râdã nici de morþi, nici de obiceiurile noastre de a ne cinsti morþii”, a mai spus sursa citatã. Cei mici, prin momentele artistice, au mulþumit divinitãþii pentru reclta bogatã din acest an. Monika BACIU