Cotidian regional Apare de luni pânã vineri în toate localitãþile Vãii Jiului Redacþia ºi administraþia: str. 1 Decembrie 1918, nr. 100, Petroºani (Casa de Culturã)
Fondat 2011 Anul I Nr. 101
Cronica Vãii Jiului Luni, 9 aprilie 2012
www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com Telefon: 0374.906.687 12 pagini 1 LEU
Vochiþoiu (PP-DD) îi suflã în ceafã lui Moloþ (USL), Partidul Poporului ajunge la 36,1%!
PAGINILE 6-7 Tuturor creºtinilor de rit catolic din municipiul Petroºani le doresc ca sãrbãtoarea Sfintelor Paºti sã le aducã speranþã ºi cãldurã în inimi, iar în case sã le pãtrundã lumina sãrbãtorii creºtine a Învierii Domnului. Vã doresc sãrbãtori fericite alãturi de cei dragi!
CRISTOS A ÎNVIAT! Tiberiu Iacob-Ridzi Primarul municipiului Petroºani
2 Diverse
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
APEL UMANITAR
ã numesc Puiu – Drãghicescu Andreea, am 23 de ani, locuiesc în Petroºani, sunt studentã în anul III la Universitatea de Medicinã ºi Farmacie din Timiºoara.
M
În august 2010 am fost diagnosticatã cu o formã de cancer limfatic: limfom Hodgkin cu sclerozã
nodularã stadiul III A. S-a intervenit chirurgical în vederea stabilirii diagnosticului, practicându-se minitoracotomie spaþiul IV intercostal, evacuarea pleureziei, biopsiei ºi evacuarea lichidului pericardic. Tratamentul iniþial a fost de chimioterapie. L-am efectuat la clinica de Hematologie a Spitalului Municipal din Timiºoara. PET/CT-ul efectuat în Oradea, în data de 13. 12. 2010, la 3 luni de la terminarea tratamentului de chimioterapie a arãtat cã nu s-a obþinut decât o remisie dimensionalã a tumorii din mediastin. A urmat tratamentul de radioterapie constând din 34 de ºedinþe fiind efectuat la clinica Strahlentzentrum
din Hamburg, în perioada 18.04 – 12. 05. 2011. PET/CT-ul efectuat în 29.02.2012 în Hamburg a indicat cã mai existã o tumorã activã de circa 1 cm poziþionatã în mediastin. Recomandarea medicilor din Germania a fost pentru intervenþie chirurgicalã la Spitalul Asklepios din Hamburg, în vederea extirpãrii tumorii. Intervenþia este programatã în luna iulie 2012. Costurile intervenþiei chirurgicale se ridicã la aproximativ 10.000 Euro. Pentru a fi ajutatã am deschis urmãtorul cont unde se poate contribui pentru salvarea mea. Cont curent RON este: RO58BTRL02201201568788XX Pentru orice detalii vã stau la dispoziþie la nr. de telefon : 0745 087512 0731 035339 Sau adresa de e-mail : draghicescu.puiu@yahoo.ca Vã mulþumesc din suflet pentru înþelegere, pentru sprijinul material ºi pentru cã îmi sunteþi alãturi. Numãr de teledon Mesajul pe care îl transmiteþi cãtre alþii este: Puteþi dona ºi apelând numãrul de teledon (obþinut cu sprijinul Asociaþiei P.A.V.E.L. ºi suportul Romtelecom) pentru campania: “Ajutor copii“, în perioada 21 martie 2012 – 20 iunie 2012 0900 900 190 , 8 euro/apel (numãr apelabil doar din reþeaua Romtelecom) Linie de donaþii online pentru Andreea Aceasta este: https://secure.mobilpay.ro/buyproduct/1dydbt
ANUNÞURI
Cronica Vãii Jiului
Vând spaþiu comercial în zonã centralã str. 1 Decembrie 1818 la parterul blocului 124, suprafaþa 25mp. Telefon 0722 448 428
Website: www.cronicavj.ro E-mail: cronicavj@gmail.com
Director: Marius MITRACHE (mitrache_evz@yahoo.com)
Vând casã + teren, 5000 m² în Vulcan (Valea Ungurului). Telefon 0722 448 428
Redactor sef: Ileana FIRÞULESCU (ifirtulescu@yahoo.com)
Editor coordonator: Antena 1 8:00 ‘Neatza cu Rãzvan ºi Dani 10:00 În gura presei 10:50 Mireasã pentru fiul meu 11:10 Teleshopping 11:30 Întâmplãri hazlii (r) 12:00 Vânãtoarea de comori 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Acces Direct 19:00 Observator 20:20 Zile fierbinþi la Moscova
22:15 Observator 23:00 Un Show Pãcãtos 1:00 Zile fierbinþi la Moscova (r)
National TV 9:00 Baronii (r) 10:00 Suflete pereche (r) 11:00 Culoarea fericirii 12:00 Grupul Vouã (r) 12:15 Desire 12:45 Grupul Vouã (r) 13:15 Taxi Driver (r) 14:15 Sã v-amintiþi Duminica... (r) 17:30 Dragoste dulce-amarã 18:30 ªtiri Naþional TV 19:15 Triunghiul iubirii 2 20:15 Suflete pereche 21:15 Destinul regelui 22:45 Joker (r) 0:30 Desire (r) 1:00 Culoarea fericirii (r)
PRO TV 7:00 ªtirile Pro TV 10:00 Tânãr ºi neliniºtit (s) (r) 11:00 Fete rele (r) 13:00 ªtirile Pro TV 14:00 Serviciul Român de Comedie (r) 15:45 Iisus din Nazareth (r) 17:00 ªtirile Pro TV 17:45 Happy Hour 19:00 ªtirile Pro TV 20:30 Pariu cu viaþa (s) 21:30 Pariu cu viaþa (s) 22:30 ªtirile Pro TV 23:00 Spartacus:
Nisip însângerat (s) 0:00 Las fierbinþi (r) 1:00 România, te iubesc! (r)
Prima TV 9:30 Iubiri secrete (r) 10:30 Verde-n faþã (r) 11:30 Teleshopping 12:00 Nimeni nu-i perfect 13:00 Teleshopping 13:30 Camera de râs popcorn 13:45 Teleshopping 14:15 Întâlnirea inimilor (s) 14:35 Întâlnirea inimilor (s) 15:00 Totul despre mame (r) 16:00 Cireaºa de pe tort (r) 17:00 Trãsniþii (r) 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Iubiri secrete 20:30 Mondenii 21:45 Bãtrâni ºi neliniºtiþi 22:15 Trãsniþii
- Miting pro ºi contra 23:15 Focus Monden 23:45 CSI: Investigaþii 0:30 Focus (r)
TVR 1 9:10 Legendele palatului: prinþul Jumong 10:20 Predanii 10:25 Jocuri ºi interese (r) 11:25 Dincolo de celebritate 11:30 Presã ºi putere (r) 12:30 Fabrica de staruri 12:45 Legendele palatului - Gyebaek (r) 13:25 Legendele palatului - Gyebaek (r) 14:00 Jurnalul TVR 14:45 Teleshopping 15:30 Maghiara de pe unu 16:50 Bruno ºi Benny - Ultimul episod 17:40 Legendele palatului - Gyebaek 18:20 Legendele palatului - Gyebaek 18:53 Jurnalul TVR 20:00 Prim Plan 21:00 Henric al VIII-lea - Ultimul episod 22:00 Cu ochii’n 4 23:10 Replay 0:30 Nocturne 1:30 Bruno ºi Benny (r) - Ultimul episod
Car men COSMAN (cosman_carmen@yahoo.com)
Colectivul de redactie: Mir cea NISTOR (zamolxis_2007@yahoo.com) Diana MITRACHE (mitrachediana@yahoo.com) Mir cea BUJORESCU Luiza ANDRONACHE (luizaandronache@yahoo.com) Anamaria NEDELCOFF (anamaria_nedelcoff@yahoo.com) Raul IRINOVICI Ovidiu PÃRÃIANU, PÃRÃIANU, Petru BOLOG CIMPA, CIMPA, Denis RUS Ioan DAN BÃLAN, Gabriela RIZEA,
Desktop publishing: Geza SZEDLACSEK Romwald CHEZU
Marketing & Publicitate: Mirabela MOISIU COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138
EDITAT DE S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL PETROªANI Tipãrit la SC Garamond SA
Materialele marcate “Promovare” reprezintã PUBLICITATE
Actualitate 3
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
HCJ Nr. 151/2008, pag.1
„Curaj” maxim
Delatori cu nume de împrumut! eºi pânã la alegeri mai sunt douã luni, campania electoralã a început deja, în realitate.
D
Iar candidaþii cu ºanse reale sunt atacaþi din toate pãrþile, cu orice arme. Este ºi cazul preºedintelui Consiliului Judeþean Hunedoara, Mircea Ioan Moloþ, care candideazã pentru încã un mandat. Opozanþii preºedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloþ, s-au tot gândit cum, sã-l scoatã pe acesta din joc ºi sã rãmânã ei cu caimacul alegerilor. Aºa cã au formulat în grabã o reclamaþie cãtre Agenþia Naþionalã de Integritate, prin care semnalau cã Moloþ s-a aflat într-o mare stare de incompatibilitate când a deþinut ºi funcþia de preºedinte al CJ Hunedoara, dar ºi cea de membru al AGA de la societatea judeþeanã de Drumuri ºi Poduri. ªi, într-un gest de maxim curaj, pe principiul „o semnãm, dar o dãm anonimã”, exact ca-n Caragiale, au trimis delaþiunea în numele unui vecin de-al lui Moloþ, cãruia nu micã i-a fost mirarea când a primit rãspuns la o întrebare care
nu l-a mãcinat niciodatã. Dincolo de acest aspect care denotã lipsa de maturitate politicã a celor direct implicaþi în aceastã delaþiune, sã vedem, însã, cum au stat lucrurile în realitate în acest caz. SC „Drumuri ºi Poduri” SA Deva a funcþionat în subordinea directã a CJ Hunedoara, în calitate de unic acþionar. În 26 septembrie 2006, CJ Hunedoara decide sã eficientizeze activitatea AGA de la SC Drumuri ºi Poduri SA ºi sã numeascã doar trei reprezentanþi.. „Având în vedere necesitatea transformãrii AGA într-un organ de conducere flexibil, implicat ºi dinamic, care sã permitã luarea unor hotãrâri utile ºi eficiente, considerãm legalã delegarea competenþelor consiliului judeþean, astfel încât CJ Hunedoara sã fie reprezentat de un numãr de trei reprezentanþi, desemnaþi de consiliul judeþean”, se aratã în raportul de specialitate semnat de directorul executiv al CJ Hunedoara.
P
roiectul, avizat de juriºti
Proiectul de hotãrâre de consiliu iniþiat în acest sens a avut avizul juriºtilor CJ Hunedoara, care l-au considerat legal, iar
HCJ Nr. 151/2008, pag.2
reprezentanþii CJ în AGA au fost desemnaþi prin vot secret. Pe lângã Mircea Moloþ, au mai fost numiþi cei doi vicepreºedinþi, respectiv Ioan Rus ºi Costel Avram, despre care delatorul nu suflã nici un cuvânt când vine vorba despre incompatibilitate. În 30 ianuarie 2009, hotãrârea despre care am vorbit este revocatã de plenul CJ Hunedoara, alãturi de alte hotãrâri adoptate de acest for, pe motiv cã nu mai sunt de actualitate, nu au fost puse în aplicare ori între timp au survenit modificãri legisla-
“Bufonul” ºi staff-ul lui, niºte anonimi ºi ei....
tive. Mai mult decât atât, Mircea Moloþ a precizat cã, din câte îºi aduce aminte, în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009 AGA de la SC Drumuri ºi Poduri SA nu a luat nicio decizie. Oricum, veºtile de la ANI nu sunt deloc îmbucurãtoare pentru cei care doreau sã-l scoatã din cursã pe Moloþ. Reprezentanþii instituþiei au rãspuns cã se vor pronunþa în acest caz abia în 20 iunie, adicã la 10 zile dupã alegeri. Car men COSMAN HCJ Nr. 7/2009, pag.1
HCJ Nr. 7/2009, pag. 2
are cum ar putea vreun român sã aibã încredere în niºte indivizi care nu au curajul rãspunderii? Dar când aceºti ipochimeni sunt ºi politicieni? Cã sunt politicieni ai unui partid, UNPR, care i-a adunat pe trãdãtorii celorlalte partide politice deja spune multe....
O
Pe adresa redacþiei am primit recent niºte hârtii care s-ar fi dorit a scoate la ivealã starea de incompatibilate a actualului preºedinte al CJ Hunedoara, Ioan Mircea Moloþ. La prima vedere destinatarul, un vecin de-al preºedintelui CJ Hunedoara. Unii colegi din presã s-au grãbit sã facã publice aceste documente, crezând probabil cã vor da lovitura cu o ºtire bombã. În realitate, însã, au luat o mare þeapã! Tot scenariu nu e decât o fãcãturã ieftinã, ca ºi ciocolata împãrþitã de “bufonul” Mircia Muntean locuitorilor din Valea Jiului în campania electoralã ilegalã pe care a început-o. În spatele acestei delaþiuni, cel mai probabil, se aflã “ bufonul” ºi staff-ul sãu, care conºtientizeazã cã nu au nicio ºansã sã câºtige alegerile printr-o campanie decentã. Dar de la candidatul unei alianþe UNPR- PD-L te poþi
aºtepta la orice, cu atât mai mult dacã îl cheamã Mircia Muntean. Actualul primar al Devei, Mircia Muntean ar putea fi comparat uºor cu un Iuda al zilelor noastre. I-a trãdat pe locuitorii Devei, oameni cu principii liberale, care l-au ales primar tocmai cã poza ca fiind un liberal convins, un adevãrat urmaº a lui IC Brãtianu, ori Rosetti. Realitatea a demonstrat însã cã nu este decât un ipocrit, fãrã principii politice, ori onoare, iar partidul care l-a fãcut ceea ce este acum a fost doar o “vacã de muls”. UNPR Hunedoara, nu este niciun secret pentru nimeni, e partidul sub
umbrela cãruia s-au adunat foºtii PSD, care conduceau judeþul prin anii 2000 ºi, care au fost dezgropaþi de la groapa de gunoi a politicii de Gabriel Oprea. De cei din PD-L.... vorba românului, despre morþi numai de bine! Acum sunt fresh, gata de atacuri, însã, folosec aceleaºi mijloace securistopompieristice pe care le-au învãþat în anii comunismului ºi imediat dupã. Ei se aratã în faþa electoratului ca Albã ca Zãpada, dar þin strâns la spate douã degete încruciºate, doar – doar nu se prinde nimeni cã umblã cu... cioara vopsitã din ce în ce mai strident. Marius MITRACHE
4 Actualitate
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
Bilanþ, dupã ªcoala altfel fost frumos ºi toatã lumea a agreat programul. Este vorba despre ªcoala Altfel, în urma cãreia toþi au rãmas cu amintiri plãcute. Finalul a avut loc vineri, când toatã lumea a dansat, a cântat ºi a arãtat cã pauza a fost una binevenitã.
A
Guvernul vrea uniforme pentru elevi xecutivul ºi-a dat acordul de principiu în ceea ce priveºte o iniþiativã parlamentarã a unui grup de deputaþi PDL, UDMR ºi minoritãþi naþionale, denumitã “Lege privind introducerea þinutei ºcolare obligatorii în învãþãmântul general obligatoriu, liceal ºi profesional de stat ºi particular”.
E
Dan Suciu, purtãtorul de cuvânt al Guvernului, a declarat cã „nu se prevede o obligativitate de a introduce uniforme, aºa cum cei care
au fãcut ºcoala pânã în 1989, ci lasã la iniþiativa comitetelor ºcolare, în urma consultãrii cu pãrinþii, posibilitatea de a stabili identitatea ºcolarã sau introducerea de uniforme pentru elevii din acele unitãþi ºcolare, în ideea de a avea identitate foarte bine clarificatã ºi de a avea un tratament egal, din acest punct de vedere, faþã de toþi elevii”. Suciu spune cã, pentru preºcolarii ºi elevii care provin din familii al cãror venit este mai mic sau egal cu venitul minim garantat va trebui sã existe, din partea administraþiei locale în raza cãreia se aflã unitatea de
învãþãmânt, o alocare de fonduri pentru achiziþionarea uniformei sau a elementelor de identitate ºcolarã. Pe de altã parte, sursa citatã anterior este de pãrere cã, odatã cu introducerea uniformelor, ar exista un element suplimentar de siguranþã. „Vã dau un singur exemplu care a contat în aceastã analizã. Se identificã foarte uºor dacã apar elevi strãini în ºcoala respectivã - e un element de securitate prin introducerea acestor elemente de identificare. Adicã se stabileºte foarte simplu dacã sunt persoane strãine în ºcoalã, elevi strãini în ºcoalã.
ªtiþi cã au fost o serie întreagã de discuþii ºi o serie întreagã de probleme prin apariþia unor elevi strãini în ºcoalã. Deci e un element de securitate suplimentar”, a subliniat Dan Suciu. În plus, prin acest proiect se urmãreºte eliminarea „concurenþei stranii între pãrinþi, discriminãri care apar între elevi prin þinuta pe care o afiºeazã în ºcoalã. E un element de disciplinare ºi de coerenþã”. Dacã proiectul va fi aprobat de Parlament, fiecare unitate de învãþãmânt va fi obligatã sã-ºi stabileascã elementele de identitate ºcolarã. Car men COSMAN
“Mie mi-a plãcut, pentru cã am fost în excursie la Sibiu ºi la pizza ºi cu colegii în vizitã la muzeu. A fost foarte frumos, vreau sã fie mereu aºa”, a spus un copil de la ªcoala I.G. Duca din Petroºani. Cei mici au organizat un carnaval, unde au dansat, au cântat ºi ºi-au expus lucãrile realizate timp de o sãptãmânã. “Am creat tot ce e mai frumos ºi a fost o sãptãmânã foarte frumoasã. Ne-a plãcut mult ºi vizita la fabrica de pâine”, a spus un alt elev de la aceastã ºcoalã.
Au prins hoþii din beci n bãrbat din Cãlan a reuºit sã-l prindã pe unul dintre hoþii care a dat atacul la beciul blocului în care locuieºte.
U
Noaptea trecutã, în jurul orei 02:00, Poliþia Oraºului Cãlan a fost sesizatã de cãtre un bãrbat de 53 de ani, din Cãlan, cu privire la faptul cã a auzit zgomote în beciul blocului în care locuieºte. A coborât imediat, împreunã cu soþia sa, sã vadã despre ce este vorba, iar la intrarea în beci a dat nas în nas cu douã persoane. Unul dintre suspecþi a reuºit sã fugã, în timp ce proprietarul beciului a reuºit sã îl imobilizeze pe celãlalt suspect, dupã care a sesizat Poliþia. „La fata locului s-au deplasat poliþiºti ai Formaþiunii de Ordine Publicã Cãlan, care l-au identificat pe suspect ca fiind Karoly I., de 38 de ani, din comuna Eremitu, judeþul Mureº. Celãlalt suspect, în vârstã de 32 de ani, din aceeaºi comunã, a fost identificat de poliþiºti, urmând a fi audiat în legãturã cu comiterea infracþiunii de furt calificat”, a declarat Bogdan Noþu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. Prejudiciul, constând în mai multe piese metalice folosite la instalaþiile sanitare, o antenã de recepþie TV din aluminiu ºi mai multe cabluri electrice, a fost recuperat. (Car men COSMAN) COSMAN)
Cu viaþa mea apãr viaþa levii de liceu ºi cei de la ºcolile din Petroºani s-au întrecut în cunoºtinþe legate de apãrarea civilã.
E
Totul a fãcut parte dintr-un concurs organizat de primãria din Petroºani, iar elevii au plecat acasã cu premii. “Copiii au fost foarte bine pregãtiþi. E un domeniu important, acesta al apãrãrii civile, chiar dacã e puþin abstract ºi sã dea Dumnezeu sã nu ne folosim decât teoretic de cunoºtinþele dobândite, sã nu ne confruntãm cu astfel de situaþii reale. Toþi vor pleca acasã cu premii,pentru cã vrem sã le rãs-
ªi dascãlii s-au arãtat mulþumiþi de perioada de respiro, fãrã note ºi au declarat cã aceastã binemeritatã pauzã de învãþat i-a ajutat pe toþi. “Cred cã s-a simþit nevoia unei astfel de pauze ºi cred cã am reuºit cu succes sã facem faþã tuturor activitãþilor din aceastã sãptãmânã. Pentru copii, aceastã sãptãmânãa însemnat un alt mod de a-ºi demonstra talentul, cunoºtinþele ºi priceperea”, a declarat plãtim munca ºi cunoºtinþele la final Elena Gîrjob, directorul ªcolii acumulate, care le vor fi IG Duca din Petroºani. benefice mai târziu”, a Pentru prima datã, elevii din declarat Tiberiu Iacob România au întrerupt orele de curs Ridzi,primarul municipiului timp de o sãptãmânã, în care toate Petroºani. activitãþile au fost de relaxare. De luni, Cei mai buni elevi, în cei mici intrã în vacanþã. cadrul concursului “Cu viaþa Diana MITRACHE mea apãr viaþa” au fost Eminescu. Au urmnat cei de la desemnaþi în ordine cei de la IG Colegiul Hermes ºi cei de la Duca, urmaþi de ªcoala nr 7 ºi Clubul Copiilor. Restul au luat cei de la Avram Stanca. Liceenii menþiuni. au câºtigat ºi ei premii, iar pe Diana MITRACHE primul loc au fost cei de la Mihai
Actualitate 5
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
Birourile politice locale ale PDL de la Petrila ºi Vulcan au fost dizolvate N esupunerea se plãteºte cu dizolvarea. Biroul Permanent Judeþean Hunedoara al PDL a decis dizolvarea biroului politic de la Petrila, ai cãrui membri au votat un alt candidat la funcþia de primar ºi nu pe actualul edil, impus de la Deva. O decizie similarã a fost luatã ºi în cazul BPL Vulcan. Biroul Permanent Judeþean Hunedoara al PDL a decis, sâmbãtã dupã-amiazã, cu unanimitate de voturi sã dizolve Birourile Permanente Locale
ale PDL din Petrila ºi Vulcan. În aceeaºi ºedinþã, BPJ a hotãrât excluderea din PDL a primarului din Vulcan, Gheorghe Ile, care a anunþat cã în iunie va candida pe listele PSD, precum ºi a viceprimarului Angela Stoica, care a anunþat cã este alãturi de Ile. Hotãrârea va fi supusã aprobãrii Consiliului Director Judeþean Hunedoara, în perioada imediat urmãtoare, în conformitate cu prevederile statutare ºi ale reglementãrilor interne. Pe de altã parte, BPJ a adoptat componenþa Birourilor Permanente Locale care vor activa cu mandat interimar în
organizaþiile locale Petrila ºi Vulcan, pânã la data organizãrii alegerilor interne, conform statutului. Astfel, preºedinte interimar al BPL Petrila a fost desemnat d-l. Ilie Pãducel, în timp ce BPL Vulcan va fi condus d. Constantin Cocoºi – Vârtopeanu. Reprezentanþii PDL Huneoara spun cã hãrârile au fost adoptate ca urmare a încãlcãrii grave a prevederilor statutare interne ale PDL, precum ºi ale Codului Etic intern aplicabil, de cãtre conducerea BPL Petrila ºi Vulcan. „Am luat aceste hotãrâri pentru cã am constatat abateri
grave de la principiile noastre politice. Gravitatea abaterilor constã, cu precãdere, în înºelarea aºteptãrilor cetãþenilor care au mandatat în consiliile locale persoanele excluse astãzi din PDL ºi care le-au acordat încrederea lor odatã cu votul dat partidului nostru. ªi, nu în ultimul rând, BPJ Hunedoara considerã cã interesele politice conjuncturale ori personale nu pot fi puse mai presus de principiile ºi valorile promovate în echipa noastrã actualã, a organizaþiei judeþene Hunedoara a PDL”, a declarat Dorin Gligor, preºedintele PDL Hunedoara. Car men COSMAN
Nicolae Manolescu, cetãþean de onoare la Petroºani icolae Manolescu a devenit, de la sfârºitul acestei sãptãmâni, cetãþean de onoare al municipiului Petroºani. Distincþia îi va fi înmânatã sãptãmâna viitoare, când va veni în vizitã la Petroºani.
N
Pensii în avans la Petroºani ensionarii din Petroºani primesc mai repede pensiile. În aceastã lunã, când sãrbãtorile Pascale cad înainte de data la care se împart veniturile pensionarilor, Poºta Românã vine sã-i sprijine pe pensionari.
P
Decizia de a da pensiile mai repede îi pune în miºcare pe poºtaºi, iar aceºtia vor împãrþi, mãcar o parte din veniturile pensionarilor mai repede. Cei mai mulþi primesc sumele cu aproape o sãptãmânã mai devreme. „Ca sã putem mulþumi mãcar o parte dintre pensionari începem distribuþia pensiilor din 11 aprilie. Va fi mult de lucru, dar data de 17, când era programatã începerea distribuþiei pensiilor, e dupã sãrbãtori, aºa încât încercãm sã facem cât mai mult”, a spus Maria Czane, diriginta OP 1 Petroºani. Chiar dacã nu vor reuºi sã distribuie toate pensiile în timpul sãptãmânii viitoare, poºtaºii mãcar încep mai devreme,lucru ce îi mulþumeºte pe pensionari. „Ne bucurãm, cã ºi aºa pensiile sunt mici ºi ne temeam cã le primim dupã Paºti. Aºa mãcar nu ne împrumutãm”, spune un pensionar din Petroºani. (Diana MITRACHE )
Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, este de vineri cetãþean de onoare al municipiului Petroºani., Distincþia i-a fost oferitã, dupã mai multe discuþii ce au avut loc între consilierii locale, care nu au înþeles de ce e aºa de important ca titlul sã ajungã la fondatorul Alianþei Civice. “Nu vãd de ce a trebuit sã se scrie în nota de fundamentare a poiectului de hotãrâre, cã Nicolae Manolescu l-a ajutat în campanie pe fostul primar Carol Schreter ºi nu sunt de acord cu acest lucru, motiv pentru care m-am abþinut de la vot”, a spus Robert Hummel,consilier PSD ºi membru al Comisiei de Culturã. Nici Doina Popescu, un alt consilier PSD,nu a agreat ideea ºi a motivat cã ar trebui nominalizate alte personalitãþi. “Nu ºtiu cât e de important pentru Petroºani acest om, în condiþiile în care avem alte personalitãþi care ar putea sã primeascã acest titlu”, a precizat Doina Popescu, consilier. Tabãra opoziþiei a fost liniºtitã de consilierul
PSD Ioan Hortopan, care a susþinut cã Nicolae Manolescu a fost unul dintre cei care a promovat Legea Minelor ºi meritã acest titlu. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroºani a încercat sã facã luminã ºi le-a explicat consilierilor cum ar putea acest om sã promoveze Valea Jiului. “Nicolae Manolescu este ambasadorul României la UNESCO ºi ar putea sã devinã ambasadorul Vãii Jiului, în condiþiile în care mineriadele ne-au aruncat acolo unde ne vede o parte a intelectualilor de la Bucureºti. Domnia sa va veni în perioada urmãtoare la Petroºani ºi îi vom înmâna distincþia”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi. Diana MITRACHE
Duminica Floriilor, zi bunã pentru comercianþii de peºte doua dezlegare la peºte din postul Paºtelui, cel mai aspru dintre toate, cu duratã de 7 sãptãmânã, s-a sãrbãtorit ieri, în Duminica Floriilor.
A
Magazinele ºi pescãriile au fãcut un profit frumuºel din urma vânzãrii peºtelui ºi a preparatelor din peºte. Cei care nu au avut un program încãrcat, au putut face cumpãrãturile cu câteva zile înainte, însã cei mai mulþi au lãsat asta pentru ultimul moment. Chiar ºi aºa, comercianþii au fost tot câºtigaþi. Peºtele care s-a cerut cel mai mult de Florii, a fost pãstrãvul,
urmat de merluciu, cod, pangasius, dar ºi macroul. Oamenii, chiar dacã au þinut sau nu post, peºte tot au mâncat, iar asta mai mult din tradiþie. “Sigur, nu existã dezlegare la peºte în post pe care sã nu o respectãm. Pânã anul acesta þineam post, dar acum n-am mai þinut, dar când e dezlegare în calendar, respect asta”, ne-a declarat tanti Mãrioara, o femeie din Vulcan. “În duminica Floriilor ne adunãm toatã familia la masã ºi mâncãm peºte pe care noi, femeile, îl
gãtim sub diverse forme”, a afirmat o altã femeie. Patronii de pescãrii ºi magazine s-au aprovizionat din timp cu marfã, pentru a face faþã cerinþei. “ Am adus încã 500 de kilograme de peºte atât congelat, cât ºi proaspãt. Vânzãrile au fost mulþumitoare”, ne-a declarat patronul unei pescãrii din Vulcan. De Florii, creºtinii mai au ºi alte obiceiuri. Ei merg la bisericã pentru a sfinþi crenguþe de salcie pe care le pun la geamuri, la uºi sau la porþi. In unele pãrþi ale þãrii, locuitorii de la sate se încing cu rãmurile de salcie peste mijloc. Credinþa spune cã acest ritual îi apãrã de boli ºi îi face mai robuºti. De asemenea, aparã casa de rele ºi o protejeazã de evenimente neplãcute. In Duminica Floriilor, gospodinele merg la bisericã ºi curãþã mormintele strãmoºilor, agãþãnd de cruci rãmurele de salcie. Luiza ANDRONACHE
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
6 Politicã
Vochiþoiu (PP-DD) îi suflã în ceafã lui Moloþ (USL),
Costel Avram: “Strategia noastrã este dublarea numãrului de consilieri locali”
Partidul Poporului ajunge la 36,1%!
culoarea politicã când este vorba de binele cetãþeanului”, spune Avram.
reºedintele PRM Hunedoara, Costel Avram a stabilit þinta pentru alegerile locale din 10 iunie ºi anume dublarea numãrului de consilieri locali în toate Consiliile Locale.
P
ãptãmâna Patimilor începe prost pentru USL ºi PDL în judeþul Hunedoara. Conform unui sondaj de opinie al Centrului pentru Ocuparea Forþei de Muncã ºi Protecþie Socialã (CROFMPS), Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) se apropie cu paºi repezi de USL ºi calcã în picioare PDL-ul.
S
Astfel, în Valea Jiului, USL ar obþine 39,6% din voturi, PP-DD ar atrage 36,1%, în timp ce PDL este în pragul dezastrului cu numai 9,5%. ªi mai interesantã este însã bãtãlia pentru Consiliul Judeþean Hunedoara, acolo unde adevãratul adversar pentru Moloþ se profileazã a fi Vochiþoiu, ºi nu Muntean, aºa cum se auzea la bursa zvonurilor. Astfel, la întrebarea „Dacã duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru funcþia de preºedinte al Consiliului Judeþean Hunedoara, cu ce candidat aþi vota?”, 29,8% ar vota cu Mircea Moloþ (USL), 26,9% cu Haralambie Vochiþoiu (PP-DD), în
Politicã 7
timp ce candidatul UNPR, Mircia Muntean ar obþine 25,4% din sufragii. Creºterea spectaculoasã a lui Vochiþoiu se explicã prin preluarea conducerii Partidului Poporului Hunedoara, formaþiune în care se înscriu zilnic sute de membri la nivelul judeþului Hunedoara precum ºi prin apariþiile pe postul OTV ale lui Vochiþoiu carea devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Dan Diaconescu în
judeþ. Studiul a fost realizat de Centrul Regional pentru Ocuparea Forþei de Muncã ºi Protecþie Socialã (CROFMPS) în perioadã 25 martie-4 aprilie, în jud. Hunedoara, pe un eºantion reprezentativ de 1.023 persoane cu vârstã de 18 ani ºi peste 18 ani. Metoda folositã a fost cea a sondajului de opinie pe baza de chestionar. Eroarea maximã admisã este de +/- 3,1%.
Scriitorii vin în Vale la invitaþia lui Avram venimentul anului în Valea Jiului. La iniþiativa lui Costel Avram, prin asociaþia sa Rosa Multiflora, în perioada 18-20 aprilie, Valea Jiului va fi onoratã sã-i aibã ca oaspeþi pe membrii Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România.
E
Scriitorii, în frunte cu preºedintele USR Nicolae Manolescu se vor întâlni cu iubitorii de literaturã din Valea Jiului, joi, 19 aprilie, de la orele 17.00,
la Clubul Copiilor ºi Elevilor Petrila, în cadrul seminarului “ Valea, Chipul Angelic”. Proiectul lui Costel Avram se numeºte „Valea Jiului, Altfel”, iar scopul este de a demonstra cã Valea Jiului înseamnã ºi alceva nu numai mineriade, sãrãcie ºi mizerie. “Dacã toþi oamenii politici aduc în aceastã perioadã maneliºti, soliºti de muzicã popularã ori uºoarã, eu am considerat cã trebuie sã facem ºi altceva pentru Valea Jiului. De aceea am invitat conducerea Uniunii
Scriitorilor în Valea Jiului, iar domniile lor au acceptat. Dupã pãrerea mea este un lucru inedit ºi extraordinar ca cei care conduc destinele culturii române sã vinã în Valea Jiului. Aceºti oameni pot scoate în relief o Vale a Jiului, alta decât cea a mineriadelor, o zonã unde se poate face ºi altceva”, spune Costel Avram. Alãturi de preºedintele USR, Nicolae Manolescu, vor mai fi prezenþi Gabriel Chifu, vicepreºedintele USR, Irina Horea, vicepreºedinte externe USR, Nicolae Prelipceanu, redactor ºef
revista Viaþa Româneascã, Horia Gârbea, preºedintele Asociaþiei Scriitorilor din Bucureºti, ºi mulþi alþii. Marius MITRACHE
Potrivit liderului PRM, Costel Avram pânã la sfârºitul lunii aprilie vor fi finalizate toate listele cu candidaþi pentru consiliile locale ºi pentru primãriile din tot judeþul Hunedoara. “Suntem pregãtiþi pentru alegerile locale din 10 iunie. Vom avea liste complete, iar cei care vor decide vor fi cetãþenii. Strategia noastrã este dublarea numãrului de consilieri iar la Petroºani cel puþin 2 consilieri. Noi nu avem obligaþii faþãp de nicio Uniune, obligaþia noastrã este doar faþã de cetãþeni. Dupã cum am mai afirmat înaintea alegerilor din 10 iunie singura noastrã alianþã va fi doar cu hunedorenii. Dupã alegeri vom cãuta sã facem majoritãþi acolo unde se doreºte sã se construiascã”, declarã Costel Avram.
iberiu Iacob Ridzi T va fi susþinut ºi de PRM Preºedintele PRM Hunedoara, Costel Avram ºi-a anunþat sprijinul la alegerile din iunie pentru actualul pri-
rez succes tuturor contracandidaþilor”
“U
mar al municipiului Petroºani, Tiberiu Iacob Ridzi, în timp ce în celelalte localitãþi din Valea Jiului candidaþii sunt în mare parte stabiliþi. “La Petroºani, în urma discuþiilor pe care le-am avut cu membrii de partid, dar ºi cu cetãþenii, am stabilit sã nu scoatem candidat ºi îl vom susþine pe Tiberiu Iacob Ridzi. La Petrila, candidatul nostru este Emanoel Andronache, la Lupeni, Nãsãlean, la Uricani, Daniel Moraru, la Aninoasa Maria Gudacu, iar la Vulcan, Dorel ªchiopu. Am mai spus-o ºi o
sã o mai repet, noi mergem cu cei care doresc sã construiascã ºi lãsãm la o parte
Preºedintele PRM Hunedoara, Costel Avram va candida la preºedinþia Consiliului Judeþean Hunedoara, iar în momentul în care se va da startul oficial în campania electoralã susþine cã promite sã obþinã cât mai multe voturi, chiar dacã se va lupta cu colegul sãu Ioan Mircea Moloþ. “ Pe timpul celor patru ani am colaborat foarte bine cu Ioan Mircea Moloþ, dar când va începe campania electoralã va fi altfel. Eu voi trage de partea mea electoratul, dânsul pentru el. Urez succes tuturor contracandidaþilor, iar seara, dupã alegeri, o sã vedem cine a reuºit sã convingã. Eu cred în ºansa mea ºi nu mã voi da la o parte din cursa electoralã”, a conchis Costel Avram. Marius MITRACHE
Sãrbãtoarea Paºtelui ne reaminteºte cãci Hristos A Murit ca noi sã trãim ºi A Înviat pentru ca noi sã avem viaþã veºnicã! Doresc ca El sã vã ajute pe toþi sã fiþi conºtienþi de acest lucru minunat ºi Hristos sã fie viu în inimile tuturor!
Un paºte fericit tuturor credincioºilor romano-catolici ºi reformaþi Costel AVRAM vicepreºedinte CJ Hunedoara
COLÞUL LUI DENIS

8 Actualitate
Interviu 9
Gheorghe Ile: ”În politicã nu existã orgolii” Reporter: Care ar trebui sã fie calitãþile unui viitor consilier din echipa dumneavoastrã? Gheorghe Ile: În primul rând, sã aibã cei ºapte ani de acasã ºi bunul simþ faþã de cetãþeni. Aº vrea sã aibã pregãtire, experienþã ºi putere de muncã, dar ºi dorinþa de a face ceva pentru cetãþeni. Nu de a se îmbufna ei când nu le convine ceva.
rimarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a fãcut un pas important pe scena politicã din Valea Jiului, sãptãmâna trecutã, prin decizia de a candida din partea PSD-USL pentru un nou mandat. Cum explicã Gheorghe Ile împãcãrile ºi orgoliile foºtilor adversari politici, actuali colegi într-un interviu acordat Cronicii Vãii Jiului.
P
Reporter: Aþi anunþat cã veþi candida la Primãria municipiului Vulcan din partea USL. Cum credeþi cã veþi reuºi sã-i împãcaþi pe cei din USL care se declarã adversarii dumneavoastrã vehemenþi? Gheorghe Ile: Voi fi primarul tuturor, sã nu mai fie atâta scandal. Vreau sã facem un consiliu local pentru cetãþeni, nu pentru indivizi. Cã pânã acum fiecare a tras numai la oala lui, nicidecum pentru oameni. Dacã nu am fi avut majoritate în PDL ºi nu am fi avut sprijinul României Mari, nu treceau foarte multe proiecte importante pentru comunitate. Reporter: Dar care este metoda dumneavostrã de a detensiona situaþia? Mã
Reporter: Cine se îmbufneazã? Gheorghe Ile: Mulþi, care pânã acum au distrus... Se ºtiu ei care sunt.
îndoiesc de faptul cã nu ar fi tensiuni în PSD ºi PNL Vulcan din cauza anunþului dumnevoastrã de a candida din partea USL. Gheorghe Ile: Din punctul meu de vedere nu sunt tensiuni, numai din punctul lor de vedere sunt. Iar lor o sã le scadã tensiunea când or sã înghitã aceastã candidaturã. Cum le dã Ile
pastila de primar, cum le scade tensiunea. Reporter: Echipa de consilieri care va fi? Veþi merge cu vechea echipã de la PDL sau cu una nouã, care sã cuprindã ºi membri ai USL Vulcan? Gheorghe Ile: ªi oameni noi vor fi. Voi face o echipã model.
Experienþa muncii îºi aratã rezultatele deja ºi voi face o echipã foarte bunã. Am deja discuþii cu cei din staff-ul pensionarilor, cu cei care vin în sprijinul primarului Ile ºi sã gãsim oameni care vor sã facã ceva pentru comunitatea Vulcanului, sã rãspundã cetãþenilor, nu numai în intrigi ºi scandal, cum a fost timp de aproape un an de zile.
Reporter: În rândul formaþiunii PSD Vulcan existã teama cã veþi trece cu echipa PDL la PSD ºi îi veþi cãlca în picioare, impunându-vã oamenii în funcþii cheie... Gheorghe Ile: Astea sunt iluzii ale dânºilor, aºa cum le-a fost fricã permanent. Dar eu le spun cã de ce le e fricã, nu scapã. Eu îi aºtept sã ne aºezãm la masã, sã discutãm ca oamenii. Sã vinã cei care trebuie sã rezolve problema, eu zic cã lucrurile se vor rezolva paºnic. Mai important este ce trebuie fãcut pentru comunitate. Au venit cei de la Bucureºti ºi de la judeþ, am fost curtat de toate formaþiunile, PPDD, România Mare, PNL, PSD, de toate ºi am considerat cã e normal sã candidez din mai multe
pãrþi. Aºa a fost ºi cu Alexandru Ioan Cuza când a candidat la domnie din cele douã þãri. Reporter: Dar cum rãmâne cu orgoliile lui Marin Coltescu ºi ale Alinei Cîrstoiu? Ei doi, fiind cei mai vehemenþi contestatari ai dumneavoastrã ºi ai echipei dumneavoastrã, au primit o loviturã... Gheorghe Ile: Cine are orgolii, poate sã plece din politicã. În politicã nu existã orgolii. În politicã existã rezolvare. Dacã au orgolii, sã ºi le þinã pentru dânºii. Politica nu se face prin rãutate ºi prin duºmãnie, astea nu duc la un rezultat bun în realizarea obiectivelor pe care le propunem pentru comunitate. Oamenii sunt sãtui de ceartã, de aºteptãri. Le-am demonstrat cã problemele lor pot fi rezolvate indiferent care e partidul. Reporter: Care sunt obiectivele primarului Ile dacã va mai obþine un nou mandat? Gheorghe Ile: Este prematur sã le spunem acum. Ele vor apãrea pe fluturaºul din campanie ºi vor fi foarte bine stabilite. Nu am vrea sã le dãm altora sugestii cu ce trebuie fãcut în Vulcan ºi nici sã-i frustrãm de anumite obiective pe care vor sã le realizeze. A consemnat Anamaria NEDELCOFF
unicipiul Lupeni M îºi va schimba anul acesta faþa. Ample proiecte ale administraþiei publice locvale, care vor duce la creºterea nivelului de trai a locuitorilor din Lupeni, sunt în derulare sau urmeazã sã demareze în perioada imediat urmãtoare. Despre schimbarea la faþã a municipiului Lupeni într-un interviu cu primarul localitãþii, Cornel Resmeriþã. Reporter: Care este stadiul lucrãrilor la principalele proiecte anunþate la Lupeni? Cornel Resmeriþã: În urma tuturor demersurilor am reuºit sã dãm drumul la proiectele privind refacerea drumurilor din municipiul Lupeni ºi la cel referitor la Palatul Cultural Muncitoresc. Este vorba despre 13 drumuri, plus douã poduri, cel care duce spre mina Lupeni ºi cel care duce spre Tusu. Se va mai lucra ºi la centura municipiului Lupeni, iar în momentul terminãrii lucrãrilor la ea, impactul va fi unul deosebit, deoarece pur ºi simplu vom scãpa drumul principal de nenumãrate maºini ºi utilaje grele. Reporter: Referitor la Palatul Cultural, nu au crescut cheltuielile, având în vedere timpul care a trecut cu rezolvarea reclamaþiilor ºi organizarea de noi licitaþii? Cornel Resmeriþã: Acum trebuie sã vedem. În momentul de
Opoziþia a cerut amânarea sãrbãtorii de la Petroºani poziþia a cerut edililor de la Petroºani sã modifice data manifestãrilor dedicate Zilelor Municipiului Petroºani. Motivul: acestea cad chiar înainte de alegeri.
O
Ioan Rus, preºedintele PSD Petroºani a cerut în plenul Consiliului Local de la Petroºani schimbarea perioadei în care aici vor avea loc manifestãri dedicate Zilelor Municipiului Petroºani. Serbarea va avea loc între 31 aprilie, 6 mai, iar opoziþia a motivat cã lucrurile s-ar putea interpreta. Asta cu atât mai mult cu cât ºi acum,înainte de Paºti, oamenii cu venituri modeste au beneficiat de tichete cadou din partea administraþiei.
Cazare în regim de cãmin: 50 de lei camera
“Nu vrem ca aceste sãrbãtori sã fie transformate în campanie pentru primar. Cerem amânarea dupã alegeri, deoarece am observat ºi acum, când s-au împãrþit tichetele cadou, cã primarul Tiberiu Iacob Ridzi ºi-a trecut numele pe ele ºi nu vrem sã se interpreteze în niciun fel. Voi face o propunere pentru viitoarea ºedinþã de consiliu”, a spus Ioan Rus. În replicã, Tiberiu Iacob Ridzi susþine cã aceastã sãrbãtoare are loc la fel ca ºi anul trecut ºi cã activ-
itatea administrativã nu se poate bloca din bãnuieli electorale. “Nu putem sã amânãm, deoarece avem invitaþi din oraºele înfrãþite ºi manifestãri deja aprobate anterior”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroºani. Decizia în ce priveºte Zilele Municipiului Petroºani va fi luatã, cel mai probabil, în plenul ºedinþeide Consiliu care va avea loc la finele acestei luni. Diana MITRACHE
Cornel Resmeriþã:
”Þara asta este împãrþitã în PDL ºi restul?”
faþã se lucreazã pe tot ce înseamnã proiect, se ia de la bun început. Dar pentru moment licitaþia este þinutã pe suma pe care o avem aprobatã pe Ministerul Dezvoltãrii sau pe proiectele pe care le avem pe Regiunea 5 Vest ºi pe proiectele respective trebuie sã mergem mai departe. Reporter: Care este stadiul lucrãrilor în staþiunea montanã Straja? Cornel Resmeriþã: Lucrãrile din Straja în momentul de faþã sunt oprite, ne referim la cele din vârful muntelui. Se încep lucrãrile la telegondolã, unde deja a început sã se demonteze ceea ce aveam noi la staþia telescaunului. Au început sã demonteze clãdirea din tablã care era fãcutã acolo, iar în zilele urmãtoare va rãmâne numai telescaunul în funcþie. În perioada urmãtoare se vor aduce tot ce înseamnã stâlpi, role ºi absolut tot ce înseamnã materialele pentru construcþia telegondolei. Se va începe cu telegondola, cu cele trei telescaune ºi trei teleschiuri care vin fãcute în Straja. Acum se mai lucreazã la terminarea bazinului de acumulare a apei, tot ce înseamnã instalaþie electricã nouã, tot ce înseamnã apã, canal în Straja. Deci pânã la urmã va fi o staþiune modernã, de care bineînþeles trebuie sã aibã grijã ºi cei care deþin cabane în Straja. Reporter: Cum trebuie sã aibã grijã de Straja cei care au cabane acolo? Cornel Resmeriþã: Cei care deþin cabane în Straja trebuie sã fructifice eforturile noastre. Ei trebuie sã creeze locuri de muncã, iar acestea vor contribui la confortul celor care vor veni în staþiunea montanã Straja. Eu sper din suflet sã înþeleagã faptul
cã ceea ce facem în Straja este pentru binele întregii comunitãþi. Mai mult, cei care au cabane trebuie sã lucreze în condiþii cât mai avantajoase, atât pentru ei, cât ºi pentru stat. Într-un cuvânt, trebuie sã îºi plãteascã ºi contribuþiile la stat. Reporter: ªi cum veþi rezolva problema celor care nu au nici acum fose septice amenajate în Straja, nu au nici apã? Cornel Resmeriþã: Avem un proiect în care sunt prinse ºi apa ºi canalizarea ºi sper ca anul acesta sã se înceapã lucrãrile la el. Cabanele care îºi aruncã mizeriile în pãdure, în loc sã aibã fose septice lucreazã neconform cu legea, contra mediului. Reporter: Totuºi, de la momentul realizãrii acestor proiecte pânã la implementarea lor propriu-zisã a durat foarte mult... Cornel Resmeriþã: Sunt demersuri de licitaþie foarte greoaie, pe mine mã îngrozesc. Dacã aceste lucruri ar putea þinute de minister, ar fi extraordinar. În afarã de faptul cã ai foarte multe reclamaþii, la sfârºit sunt multe contestaþii, care îþi prelungesc licitaþia. Lucrãrile þi se amânã de la trei luni, la doi ani ºi nu ai ce sã le faci. Pe când ministerul are alte tactici, rezolvã mai repede aceste probleme. Cu Palatul Cultural ne chinuim de un an jumãtate, cã sunt tot felul de reclamaþii, de contestaþii ºi se tot amânã. Reporter: Aþi anunþat cã veþi candida pentru încã un mandat de primar. De ce vreþi sã mai fiþi încã o datã primar? Cornel Resmeriþã: Înainte de toate, pentru proiectele fãcute,
de ºapte ani. Fiind de ºapte ani ºi ceva, normal cã îþi doreºti sã dezvolþi localitatea. Lupeniul s-a putut dezvolta cel mai mult în al doilea mandat. În primul mandat s-a lucrat la proiecte, în al doilea s-au fãcut lucruri importante, iar în al treilea mandat noi am fost stopaþi pe nedrept, fiind guvernul care a fost. Sumele care trebuie sã vinã de la societãþile mari din impozite au trecut prin ANAF, iar Blejnar le-a oprit pe toate, nu a trimis la Lupeni nimic, dar la localitãþile cu primari PDL a dat 178 milioame de euro pentru alegeri, lucru care nu este corect. Þara asta este împãrþitã în PDL ºi restul? Reporter: Oferte din partea altor partide aþi avut? Cornel Resmeriþã: Au fost oferte din partea tuturor partidelor. Eu sunt un om de stânga ºi consider cã toatã Valea Jiului ar trebui sã fie de stânga, am zeci de argumente ca sã suþin asta. Indiferent de domeniul în care lucrãm, toþi ne tragem din muncitori, unii nu au dus-o mai bine ºi alþii mai rãu. ªi ca þarã suntem de stânga. Cã unii au devenit peste noapte foarte bogaþi, e altceva. Cu Guvernul actual, a dispãrut clasa de mijloc de tot. Cresc preþurile, dar salariile noastre le-au tãiat, sistemul privat nu mai merge, a fost cea mai mare resursã a statului, s-au desfiinþat locuri de muncã. De exemplu, mina Lupeni, fãrã 100 de oameni în plus faþã de ce au acum, nu poate da randament sub nicio formã. Nu mai are cu cine lucra, nu mai sunt oameni. Fãrã sã ai oameni pe transportoare, pe flux, nu ai ce sã faci. A consemnat Anamaria NEDELCOFF

10 Diverse
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
Cronica Vãii Jiului Vrei ca afacerea ta sã fie cunoscutã? Vrei sã te dezvolþi? Vrei sã-þi gãseºti colaboratori serioºi de afaceri? Vrei sã faci bani?
Noi suntem partenerii pe care îi cauþi! ADRESA NOASTRÃ
Lupeni: B-dul Pãcii, Bl. 3AB, parter Tel: 0254-560 987 Email: contact@veritascom.ro
Casa de Culturã, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 100 tel. 0374 906 687 e-mail: cronicavj@gmail.com
HOROSCOP
9 aprilie 2012
Fii alãturi de partener pentru a-l sprijini în problemele cu care se confruntã. Nu duci lipsã de energie, dar nu reuºeºti sã o foloseºti într-un scop concret. Excesele alimentare nu îþi vor face decât rãu. Verificã cu conºtiinciozitate actele ºi în general documentele oficiale.
Pe acasã sunt multe de fãcut dar nu este cazul sã exagerezi cu activitãþile în aceastã direcþie. Energia ta, îndreptatã înspre rezolvarea chestiunilor de serviciu, se va dovedi eficientã. Colaborarea cu cei din jur îþi va permite sã rezolvi chiar mai multe decât þi-ai propus în aceastã zi.
Va trebui sã revii asupra unor lucrãri de care aproape ai ºi uitat. Pentru ceea ce va trebui sã întreprinzi în aceastã perioadã este nevoie de perseverenþã. Dacã ai de luat decizii, încearcã sã priveºti situaþia în ansamblu ºi nu zãbovi prea mult asupra detaliilor.
Vei avea o perioadã ceva mai lejerã, în care vor predomina activitãþile de rutinã. Este foarte posibil sã þi se facã o ofertã aparent avantajoasã, dar nu este cazul sã te grãbeºti cu rãspunsul. Încercã sã îþi faci un program în care sã alternezi eforturile cu odihna.
Te frãmântã problemele cu care te confrunþi, dar acestea nu sunt atât de grave cum þi se pare. Încercã sã iei lucrurile mai uºor ºi vei vedea cã va fi bine pentru toatã lumea. O surprizã plãcutã te va ajuta sã vezi viaþa în culori mai vesele. Nu prea vei reuºi sã faci ceea ce þi-ai propus.
Farmecul personal îþi dã ocazia sã vã faci remarcat oriunde te duci. Dacã eºti implicat într-o relaþie stabilã þi-ai putea dori o schimbare de mai mare anvergurã. Acceptã cu încredere colaborãrile ce þi se propun. Proiectul pe care vi l-aþi fãcut pentru timpul liber va inregistra schimbãri.
Relaþia cu fiinþa iubitã evolueazã cum nu se poate mai bine. Din punct de vedere mental funcþionezi la limita superioarã. Nici stare fizicã nu te va dezamãgi cel puþin în aceastã perioadã. Totuºi, suprasolicitarea poate genera probleme de sãnãtate, pe fond nervos.
Nu eºti în forma ta cea mai bunã, iar activitãþile în care eºti implicat te solicitã mai mult decât în mod obiºnuit. Intuiþia te va ajuta sã te descurci cel puþin mulþumitor. Comunicarea cu prietenii nu te mulþumeºte. Fii prudent ºi nu accepta orice doar de dragul schimbãrii.
Vei avea multe de fãcut mai ales pe acasã. Este posibil sã se producã o stricãciune în apartament. Discuþiile în contradictoriu cu rudele nu vor face decât sã-þi accentueze starea de iritare ce te caracterizeazã în ultimele zile. Spre searã vei avea ocazia sã participi la o activitate socialã.
Nemulþumirile pe care le ai pot genera discuþii obositoare ºi în plus sunt exagerate. Ar fi mai simplu pentru toatã lumea dacã ai fi mai înþelegãtor, mai tolerant. Posibile cheltuieli în compania partenerului de suflet. Dacã ai de gînd sã pleci la drum, mare atenþie.
Eºti mai agitat, mai neliniºtit ºi nu prea ai stare pentru nimic. Pe cât posibil nu te implica în activitãþi riscante. Sunt o mulþime de fãcut, dar cum munceºti cu plãcere efortul nu te va obosi. Este posibil ca o activitate începutã de mai mult timp sã necesite un efort suplimentar.
Vei avea o mulþime de controverse cu cei din anturajul apropiat, dar acestea se vor finaliza într-un mod care te favorizeazã. N-ar fi exclus ca partenerul de suflet sã se confrunte cu o problemã de serviciu care îl indispune. Sensibilitatea de care dai dovadã îþi va consolida relaþia.
Traditii 11
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
Sãptãmâna Mare (Sãptãmâna Patimilor) ãptãmâna dintre Florii ºi Sf. Paºti este cunoscutã sub numele de Sãptãmâna Patimilor, sau Sãptãmâna Mare. Deºi întregul Post Mare este aspru, în sãptãmâna Patimilor este încã mai strict, cu zile de post negru, cel puþin în vinerea Patimilor, Vinerea Mare.
S
Ca în toate sãptãmânile însemnate, tradiþii ºi credinþe diverse, creºtine ºi precreºtine, sunt legate de zilele din Sãptãmâna Mare. În special tradiþiile creºtine marcheazã însemnãtatea zilelor din aceastã sãptãmânã. Astfel, ziua de luni este Lunea Mare, dedicatã lui Iosif, fiul lui Iacob, cel aruncat întâi în fântâna seacã, apoi vândut de fraþii sãi în Egipt pentru 30 de arginþi ºi care apoi, în timpul foametei din Þara Sfântã, îºi va hrãni fraþii ºi neamul. Se considerã cã destinul lui poate fi citit ca o parabolã, ca o prefigurare a lui Hristos. (Adrian Cocoºilã, www.crestinortodox). Marþea Mare este dedicatã celor zece fecioare, parabola lor subliniazã importanþa credinþei ºi a faptelor bune. Miercurea Mare este miercurea trãdãrii lui Iuda. În special la fraþii de peste munte ºi
pe Jiul de Vest, se crede cã „Glia, floarea galbenã în satele de la poalele Munþilor Retezat, puse la intrarea principalã a casei, rugul adus în miercurea Paºtilor, pus la uºile din interiorul casei ºi pe la ferestre, împotriva rãului, feresc gospodãria de diavoli. Pe de altã parte, în noaptea de Joi Mari în Fizeºti, grajdurile ºi animalele sunt pãzite de pãstori cu furcile ºi cu topoare. Atunci moronii, strigonii (vrãjitorii), înzestraþi cu puteri speciale, goi, furã laptele de la animale. Punþile ºi porþile sunt mutate din locul lor.” (Butaº Virgil, Pui. Tendinþe ºi practici legate de anul agricol). Tot în Joia Mare, Joia spãlãrii picioarelor de cãtre Iisus, Joia smereniei, se face Strigatul peste sat, Auºmãri (în unele pãrþi, în miercurea din Sãptãmâna Patimilor). „Dacã am pomenit de Auºmãrii, care este fixat în miercurea din Sãptãmâna Patimilor, sã aducem vorba ºi despre Joia Mare, ziua imediat urmãtoare, în dimineaþa cãreia vacilor li se dãdea sã mãnânce la iesle tãrâþe ºi sare amestecate cu furnicar, conþinând un pic de pãmânt ºi resturi de lemn din muºuroaiele de furnici mari, în credinþa cã vara, când vitele erau lãsate slobode în munte, ele sã se þinã laolaltã, sã nu se piardã unele
Cimitirul împodobit din Sãlãtruc (foto Alin Rus)
Miei scumpi pentru catolici atolicii ºi reformaþii care au sãrbãtorit Paºtele în aceste zile au avut ºi nu prea miel pe masã.
C
Ciobanii ºi comercianþii au venit cu miei puþini la vânzare în pieþe ºi, mai mult, au þinut cu dinþii de preþ, respectiv 25 de lei pe kilogram. În Vinerea Mare, atunci când pregãtirile pentru sãrbãtoarea Învierii erau în toi, la Lupeni, spre exemplu, în Piaþa Agroalimentarã Cina, nu era decât un singur comerciant. De altfel, asta a ºi fost prima zi de comercializare a
de altele, precum furnicile! De noaptea dinaintea Joii Mari se leagã ºi credinþa în Joimãriþe, acele femei urâte care le pedepseau pe fetele leneºe la tors ºi dãrãcit, dar, dacã ea o fi fost activã în urmã cu mult timp, este astãzi complet necunoscutã în zona pastoralã a Vãii Jiului.” (Ioan Lascu, Primãvara în satele de sub munþi). Existã credinþa cã ouãle vopsite în Joia Mare nu se stricã mult timp. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua rãstignirii lui Iisus.
de mii de luminiþe.” (Suciu Mihai, Scutariu Daniela, Împodobirea crucilor în Sãptãmâna Mare). Sau mãrturia preotului Octavian Pãtraºcu din Petroºani, care subliniazã faptul cã acest obicei este întâlnit numai la momârlani: „Împodobitul crucilor este un obicei unic în þarã. (s.n.) Un obicei strãvechi, strâns legat de Sãptãmâna Mare, este pãstrat cu sfinþenie de populaþia bãºtinaºã din Valea Jiului, denumitã generic momârlani. Cimitirele se transformã în oaze de culoare ºi flori, dupã
Cimitirul împodobit din Sãlãtruc (foto Alin Rus) Sâmbãta Mare este ziua coborârii lui Iisus de pe cruce ºi punerea lui în mormânt. În aceastã zi se coc pasca ºi cozonacul care vor fi duse sã fie sfinþite la slujba de înviere. Existã în Sãptãmâna Mare tradiþii legate de cultul morþilor. Iatã o mãrturie din Vulcan: „Comunitãþile de momârlani din Valea Jiului au pãstrat de-a lungul timpului un obicei de pe vremea dacilor. Împodobirea crucilor din cimitire în Sãptãmâna Mare e un ritual la care participã întreaga familie. Aceste ritualuri se fac în memoria celor plecaþi în lumea drepþilor, despre care locuitorii din cãtunele de munte cred cã vin de Înviere în cimitir. (…) În noaptea de înviere, oamenii vin la cimitire ºi aprind lumânãri. Este cea mai frumoasã noapte, pentru cã cimitirul este cuprins
cãrnii de miel, aici. Oamenii s-au învârtit pe lângã standul cu pricina, au întrebat de preþ ºi nu prea au cumpãrat. Mielul este prea scump anul acesta, au spus ei, aºa cã nu-ºi permit sã cumpere nici mãcar jumãtate. “Nu am cu ce sã cumpãr. Mã uit la el ºi l-aº mânca cu ochii, dar dintr-o pensie de 3 milioane de lei vechi, ce sã fac?!”, ne-a declarat o femeie. “E scump tare pentru noi. Anul acesta voi face Paºtele fãrã miel”, ne-a declarat ºi un bãrbat. Reprezentanþii Administraþiei Pieþelor din Valea Jiului au afirmat pentru Cronica Vãii Jiului, cã sãptãmâna aceasta, de Paºtele ortodox, comercianþii vor fi mai mulþi, însã preþurile cam la fel. Este greu de crezut cã ciobanii vor lãsa prea mult, mai ales cã a fost o iarnã grea, iar mieii sunt puþini. Luiza ANDRONACHE
ce momârlanii vin la mormintele celor dragi, le curãþã ºi împodobesc crucile. (…) Întreaga familie merge în cimitir ºi împodobeºte crucile cu batiste multicolore ºi flori. Obiceiul este întâlnit în toatã Valea Jiului, dar este respectat nealterat doar la Petroºani, în Parohia Livezeni. (...) Preotul Octavian Pãtraºcu
din Parohia Livezeni spune cã obiceiul este specific local ºi semnificã grija pentru sufletele morþilor. Tradiþia continuã în noapte de Înviere, când oamenii vin la cimitir sã aprindã lumânãri, iar acea noapte este cea mai frumoasã, când cimitirul este cuprins de mii de luminiþe aprinse. „În noaptea de Înviere crucile trebuie sã fie împodobite ºi se aprind lumânãri. Este un cult al morþilor, cei vii sã fie împreunã cu cei trecuþi în veºnicie în bucuria Sfintei Învieri”, spune preotul Pãtraºcu.” (Carmen Cosman, Momârlanii ºi Paºtele). Aceastã împodobire a crucilor la Livezeni, se face în special din Joia Mare, dupã ce pregãtirea gospodãriei pentru Paºti a fost, în mare, încheiatã. În alte pãrþi însã se face pânã în Joia Mare: „În sãptãmâna patimilor, pânã în joia mare de fapt, vechiul cimitir din Sãlãtruc se schimbã parcã la faþã. Crucile de pe morminte sunt împodobite, care de care mai frumos, cu batice, batiste, ciucuri de lânã ºi mici cununiþe de flori. (…) Astfel, aflãm de la localnicii cei mai vârstnici din Sãlãtruc, cã crucile mormintelor nu se împodobesc la întâmplare, ci printr-o anumitã logicã bine întemeiatã crucile femeilor se împodobesc cu batice, iar cele ale bãrbaþilor cu batiste ºi ciucuri de lânã.” (Alin Rus, Cimitirul împodobit din Sãlãtruc – între estetic ºi funcþional). Ioan Dan BÃLAN Elisabeta BOGÃÞAN
12 Actualitate
Cronica Vãii Jiului |Luni, 9 aprilie 2012
Sprijin pentru Salvamont Parâng chipajul Salvamont de la Petroºani a încheiat un contract de colaborare cu administraþia localã din Petroºani ºi cea judeþeanã, pentru a putea sã-ºi desfãºoare activitatea. În munte vor fi fãcute marcaje, delimitate trasee ºi toatã activitatea salvamontiºtilor va putea fi remuneratã
E
Decizia de a spijini echipajul SALVAMONT din Parâng a fost giratã de votul consilierilor din Petroºani, iar asta înseamnã foarte mult pentru salvatorii din munte. Ei nu au avut posibilitatea sã fie angajaþi cu contracte de muncã ºi, deci, nici plãtiþi, iar pe timpul iernii au venit benevol. “Legea nu a permis administraþiei publice sã facã angajãri.
Aceastã asociere ne va permite sã dãm salariile oamenilor, iar în munte sã ne desfãºurãm mult mai uºor activitatea”, a spus Dumitru Bârlida, ºef SALVAMONT Parâng. Echipa din Parâng are un singur angajat ºi toþi ceilalþi au venit pe
timpu iernii voluntar. Acum e nevoie de marcarea traseelor, de echipamente ºi aparaturã, care vor fi achiziþionate de administraþiile localã ºi judeþeanã. Diana MITRACHE
Ziua Internaþionalã a Romilor marcatã la Petroºani n Petroºani „Ziua Internaþionalã a Romilor” a fost omagiatã în data de 6 aprilie, cu 2 zile mai devreme decât data oficialã a sãrbãtorii, respectiv 8 aprilie.
Î
Într-o atmosferã intimã, þinând cont de numãrul mic al participanþilor la simpozionul organizat de primãria din localitate, reprezentanþii romilor au þinut sã marcheze evenimentul. „Este o zi importantã pentru noi, romii din întreaga lume, pe care
am þinut sã o marcãm ºi la Petroºani”, a spus Marcel Rad, preºedinte Uniunea Democraticã Culturalã a Romilor Valea Jiului. Ziua romilor a fost organizatã de cãtre primãria din Petroºani, la întâlnirea reprezentanþilor acestei etnii fiind prezenþi ºi cei care au ca obiectiv integrarea în societate a celor care provin dintr-una dintre cele mai defavorizate categorii sociale. „În municipiul Petroºani avem o colaborare foarte bunã cu toate organizaþiile romilor ºi, în special, cu cei de la Thumende. Fãrã sprijinul acestora nu aveam toate aceste
rezultate bune”, a spus Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petroºani. „Ziua romilor exprimã bucurie ºi începutul primãverii, data de 8 aprilie fiind o zi importantã pentru noi. Noi, cei de la Thumende am observat cã în Valea Jiului sunt mai multe minoritãþi, care colaboreazã foarte bine între ele. Acest fapt dovedeºte cã putem, cu toþii, trãi în pace ºi uniþi”, a spus Cristinela Ionescu, preºedinte Asociaþia „Thumende”. Ziua de 8 aprilie a fost desemnatã drept „Ziua Internaþionalã a Romilor” în anul 1971, cu ocazia derulãrii primului Congres Mondial al Romilor. Mir cea NISTOR
Concurs „pompieristic” la Petroºani eprezentanþii ªcolii Generale „Avram Stanca” din Petroºani sunt câºtigãtorii fazei locale a competiþiei derulate sub denumirea de „Prietenii pompierilor”.
R
Competiþia, la care au participat elevii ºcolilor generale din localitate, a fost organizatã de cãtre reprezentanþii primãriei din localitate. „Mã bucur cã sunteþi interesaþi de activitatea pompierilor. Pregãtirea voastrã în aceastã disciplinã, dacã se poate spune aºa, poate fi foarte utilã. Nimãnui nu-i stricã unele cunoºtiinþe într-un domeniu în care salvarea vieþilor este obiectivul primordila. Pentru mine, cu toþii, sunteþi niºte câºtigãtori”, a spus Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petroºani. În urma derulãrii fazei locale a competiþiei,
concursul a fost câºtigat de elevii de la ªcoala Generalã „Avram Stanca”, aceºtia urmând a reprezenta municipiul Petroºani la faza zonalã ce va fi organizatã în Capitala Judeþului Hunedoara. Pe locurile 2 ºi 3 s-au clasat reprezentanþii ºcolilor generale „Carmen Sylva” ºi Nr. 7. Câte o menþiune au primit elevii de la ºcolile generale „I. G. Duca”, respectiv Nr. 2. Toþi participanþii la concurs au fost rãsplãtiþi cu premii în bani acordate de cãtre Consiliul Local ºi Primãria municipiului Petroºani. (Mir cea NISTOR) NISTOR)