Page 1

« dedicat lui Eugen Ionescu, primul om care a văzut lumea aşa cum e »

Lecţii despre mersul pe bicicletă de George Ştefan

Personaje: Profesorul, Eleva, Tatăl, Noul elev Scena 1 (În scenă se află profesorul, eleva, tatăl şi un set de planşe pe care sunt desenate figuri) Profesorul: Eleva:

O rochie !

Profesorul: Eleva:

Nu. Este un trapez. Acesta...

O minge.

Profesorul: Eleva:

Greşit. Este un triunghi. Dar acesta ?

Un vapor.

Profesorul: Eleva:

Desenul acesta este... (arată o planşă cu un triunghi)

Un cerc. Aici avem...

Un spital.

Profesorul:

Nu. Nu. Nu. Ăsta e un pătrat. (către tată) Se pare că fica dumneavoastră suferă de o

afecţiune des întâlnită la copiii de vârsta ei, „imaginaţie bogată”. Din fericire nu cred că vorbim de stadiul cronic al bolii. Tatăl:

(speriat) Se poate trata domnule profesor ?

Profesorul:

Da. De cele mai multe ori, da. Când întrebi un copil ce vrea să devină când va fi

mare, el răspunde astronaut, pilot de avion, preşedinte sau doctor. Aici e problema. Dacă toţi am fi doctori, s-ar pune problema pacienţilor. Profesorul trebuie să lupte împotriva acestor ieşiri din tipar, împotriva imaginaţiei. Tatăl:

Am toată încrederea că veţi reuşi. Vrem ca fica noastră să aibă spatele drept, să ştie să

numere şi să citească şi să aibă la rândul ei o fică care să aibă spatele drept şi să ştie să numere şi să citească şi care să aibă la rândul ei o fică care să aibă spatele drept şi să ştie să numere şi să citească... (tatăl continuă să vorbească până când este întrerupt de gongul unui ceas deşteptător)

pag. 1


(Heblu) Scena 2 (Profesorul în scenă, intră eleva. Decorul este simplu. O tablă, o catedră, o bancă pentru elevi. Pe fundal se aude un ticăit care pare să fie un ceas. Acest ticăit se poate opri şi reporni sau i se poate modifica intermitenţa oriunde se consideră necesar.) Profesorul: Eleva:

Bună dimineaţa. Aţi întârziat.

Profesorul: Eleva:

Cum nu şti ?

Nu ştiu. Eu am doar zece degete, la ce îmi foloseşte să ştiu mai mult ?

Profesorul: Eleva:

Egal ?

Nu ştiu

Profesorul: Eleva:

Da

doi ori opt egal …egal…

Profesorul: Eleva:

Da

doi ori patru egal opt

Profesorul: Eleva:

Să te aud.

doi ori doi egal patru

Profesorul: Eleva:

Doar o oră. Ce am avut de pregătit pentru azi ?

Tabla înmulţirii cu doi.

Profesorul: Eleva:

L-am eutanasiat.

Şi a ţinut ?

Profesorul: Eleva:

Câinele mi-a mâncat tema.

Şi ce aţi făcut ?

Profesorul: Eleva:

Bună dimineaţa. (nici un răspuns) Bună dimineaţa !

Cum adică ?

Oamenii au doar zece degete, ceea ce înseamnă că orice peste aceast număr este inutil

umanităţii. Profesorul: Eleva:

Degetele de la picioare nu se pun niciodată.

Profesorul: Eleva:

Păi, mai ai şi degetele de la picioare. De ce ?

Pentru că oamenii nu gândesc cu picioarele.

Profesorul:

Da, asta e adevărat. Totuşi nu înteleg logica ta.

pag. 2


Eleva:

E simplu. Aş fi putut foarte uşor să memorez răspunsul acestei întrebări, însă asta nu ar

fi însemnat, în sine, să învăt ceva, ci pur şi simplu să mă folosesc de o capacitate primitivă care o au până şi animalele. Capacitatea de a învăţa mecanic. Profesorul:

Atunci am să îţi arăt eu cum se rezolvă această problemă simplă. (începe să numere

pe degetele de la mână) Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece… (se blochează, scrie pe tablă zece) Vezi, acesta e răspunsul problemei. Zece. (intră tatăl) Tatăl:

Bună dimineaţa.

Profesorul: Tatăl:

Nu-i aşa că fica mea e cea mai deşteaptă elevă din lume domnule profesor ?

Profesorul: Tatăl:

Aşa e, şi pe deasupra e şi frumoasă.

Cum merge lecţia ?

Profesorul: Tatăl:

Aşa e, şi pe deasupra e şi deşteaptă.

Nu-i aşa că fica mea e cea mai frumoasă elevă din lume domnule profesor ?

Profesorul: Tatăl:

(ceremonios, aproape milităreşte) Bună dimineaţa.

După cum vedeţi învătăm tabla înmulţirii cu 2.

Da… totuşi, răspunsul la problema de pe tablă nu mi se pare corect.

Profesorul:

Aveţi dreptate domnule. În matematică nici un răspuns nu este corect. Vrea cineva

să încerce să rezolve problema ? (tatăl şi eleva ridică mâna şi strigă “eu,eu,eu”) Profesorul:

Vă rog domnule.

(Tatăl merge la tablă şi desenează 8 pătrăţele şi apoi încă 8 sub ele. Începe să numere până la 16. Şterge numărul 10 şi scrie 16). Tatăl:

Este şaisprăzece domnule profesor.

Profesorul: Tatăl:

Bravo. Pe azi ai nota zece.

Pot să îi dau nota ficei mele ?

Profesorul:

Binenţeles. În cazul acesta, tânără domnişoară, te felicit că ai reuşit să înveţi atât de

repede tabla înmulţirii cu doi. Eleva:

(mândră) Vă multumesc.

Tatăl:

Domnule profesor, spuneţi-ne cum aţi ajuns profesor.

Profesorul: Tatăl:

Ah… a fost foarte greu. Am avut foarte mult de învăţat.

Vă rugăm, povestiţi-ne.

Profesorul:

Am învăţat să rostesc şi să folosesc termeni ca: recognoscibil, acurateţe,

complementar, sinusoidal şi chiar acvaplanare. Tatăl:

Vai domnule profesor, asta chiar e greu. pag. 3


Profesorul:

Mi-au trebuit mulţi ani să reuşesc, cu ultimul termen mi-am dat şi lucrarea de

doctorat. O lucrare amplă de o pagină. Tatal:

Nemaipomenit. Ştiţi, eu şi soţia mea ne-am dorit întodeauna ca fica noastră să îşi ia

doctoratul, de aceea am decis să ia meditaţii în particular. Profesorul:

În ziua de azi copiii care nu îşi iau doctoratul până la vârsta de 5 ani sunt consideraţi

proşti. Tatăl:

Şi ce se întâmplă cu ei ?

Profesorul:

Societatea umană nu are nevoie de mai mulţi proşti. Copiii care până la cinci ani nu

îşi iau doctoratul sunt ucişi. Tatăl:

Mi se pare normal. Ce urmează să ne învăţaţi domnule profesor ?

Profesorul: Tatăl:

Ăsta nu era român ?

Profesorul: Tatăl:

Literatură franceză. Eugen Ionesco. Doar când se scrie cu “U”.

Şi când se scrie cu “U”?

Profesorul:

Când se predă la cursul de literatură română. (Heblu) Scena 3

(În scenă Profesorul şi Eleva. Pe parcursul acestei scene, din tavan vor cadea foi de hârtie peste elevă. Până la finalul scenei eleva va fi acoperită total de aceste foi.) Eleva:

Domnule profesor, sunteţi un om cult şi aveţi multe diplome, dar cu toate astea de

fiecare dată când vă văd purtaţi pantoful stâng pe piciorul drept şi pantoful drept pe piciorul stâng. Profesorul:

Am citit multe cărţi, dar niciunde nu am găsit instructiuni clare despre modalitatea

de a încălţa pantofii. Ciudat... există cărţi care ne învaţă cum să mâncăm, cum să ne comportăm în societate, cum să vorbim şi să scriem, dar despre o problemă atât de importantă ca cea a purtarii pantofilor nu s-a găsit nimeni să scrie. Dacă o asemenea carte nu există, eu unul sunt pierdut. (Eleva îi pune pantofii corect) Profesorul: Eleva:

Ar fi mai bine să începem ora de filozofie.

Ce este filozofia, domnule profesor ?

Profesorul:

Filozofia este manualul de folosinţă a gândirii. Omul nu s-ar diferenţia de animale

dacă nu ar exista această stiinţă. Filozofia dă o definiţie frumosului şi urâtului, ne spune când

pag. 4


să râdem şi când să plângem, ce este arta şi ce este chiciul. Fără această, „filozofie”, toată umanitatea ar fi pierdută. Eleva:

Deci, filozofia ne spune că omul nu are dreptul să gândească sau să îşi facă o părere a

lui. Profesorul:

Exact. Tot ce trebuie să ştie este scris în tratatele de filizofie. Orice informaţie sau

studiu în plus este de prisos. Eleva:

Dar copiii râd şi plâng fără să citească cărţi de filozofie.

Profesorul: Eleva:

Şi cum ajungi filozof ?

Profesorul: Eleva:

Indiscutabil copiii sunt cei mai mari filozofi. Există facultăţi de filozofie, dar filozofi noi nu se mai nasc în ziua de azi.

De ce ?

Profesorul:

Din cauza filozofiei. Filizofia nu naşte filozofi. Din contră, suntem incapabili să mai

elaborăm teorii noi, iar când, totuşi, teorii noi apar, acestea sunt trecute cu vederea pe motiv că nu sunt vechi. Aşadar de sute de ani omenirea stagnează. Stagnează şi asteaptă. Eleva:

Ce asteaptă, domnule profesor ?

Profesorul:

Asteaptă ca lucrurile noi să se învechească. Asta e marea dramă a omului, timpul nu

trece suficient de repede ca să ne putem trăi prezentul. (Heblu) Scena 4 Eleva:

Despre succes când o să învăţăm ?

Profesorul: Eleva:

De ce ?

Profesorul: Eleva:

Niciodată. Pentru că o asemenea materie nu a fost inventată. Succesul nu se predă.

(mai tare) De ce ?

Profesorul:

Pentru că, deşi, mulţi au încercat, înca nu s-a găsit o formulă care să asigure

succesul. Eleva:

(strigă tare) De ce ?

Profesorul:

Pentru că e dureros să recunoşti că totul pe lumea asta depinde de două elemente pe

care nimeni nu a reuşit să le reproducă, clasifice, sau nici măcar da o definiţie, talentul şi inteligenţa. E dureros să recunoşti că lipsa acestor doi factori pe care omul îi dobândeşte la naştere, face inutil orice efort pe care scoala îl depune înspre atingerea succesului de către elevul său. Aşadar succesul este imposibil de predat. Eleva:

Atunci care este rolul şcolii ? pag. 5


Profesorul:

Şcoala este menită să dea o educaţie proştilor şi netalentaţilor, deşi şcoala ştie că ei

nu vor atinge niciodată succesul. Scoala este o instituţie a standardizări. Un mecanism din care individul iese apt pentru a functiona în societate. Eleva:

Şi elevi talentaţi şi inteligenţi ?

Profesorul:

Aceşti elevi nu merg niciodată la şcoală. (Heblu) Scena 5

(În scenă eleva şi profesorul. Tabla este plină de scris, nici un colţ nu mai este liber.) Profesorul:

Domnisoară, ai promovat toate examenele, ai acumulat toate cunostinţele necesare,

ai citit toate tratatele de specialitate dar nu vei reuşi niciodată să treci de nivelul de elev. Eu nu pot să înteleg de ce. Eleva:

E simplu domnule profesor. Pentru a termina cu adevărat şcoala mai am de trecut un

ultim examen. Profesorul: Eleva:

Ce examen ?

Un elev nu poate deveni liber decât în cazul în care îşi ucide profesorul. Iar un profesor

bun se lasă ucis de elevul său. Profesorul: Eleva:

Pentru a promova cu adevărat şcoala va trebui să vă ucid.

Profesorul: Eleva:

Tu vrei să mă ucizi ?

Dacă profesorul nu moare, atunci elevul va rămâne toată viaţa elev.

Profesorul: Eleva:

Nu înteleg.

Dar dacă elevul moare, ce se întamplă ?

Dacă elevul moare, profesorul va fi nevoit să moară împreună cu el. Profesorul trăieşte

doar prin intermediul elevului său, când acesta moare el nu mai are motive să existe. Nimic nu e mai trist decât un profesor fără elev. Un profesor bun nu acceptă eşecul morţii elevului său. Profesorul: Eleva:

Eu vreau să fiu un profesor bun.

Vă mulţumesc, domnule profesor.

(Scoate un cuţit şi taie gâtul profesorului.) (Heblu) Scena 6 (În această scenă rolul profesorul este luat de elevă iar rolul elevei este luat de noul elev. Rolul tatălui rămâne neschimbat. Se repetă Scena 1) (Sfârşit) pag. 6


Lectii despre mersul pe bicicleta  

de George Stefan http://orbitdeintuneric.blogspot.com

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you