Children 2016 rom

Cuprins: PREFAŢĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 NOŢIUNILE DE BAZĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 DECI, CINE SUNT EI – GAY-II, LESBIENELE ȘI BISEXUALII/ELE?. . . . . . . . . . . . . 8 CE SPUNE ȘTIINŢA DESPRE HOMOSEXUALITATE ȘI BISEXUALITATE?. . . . 13 DE UNDE APAR GAY-II, LESBIENELE ȘI BISEXUALII? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 CARE SUNT CAUZELE ȘI FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ FORMAREA ORIENTĂRII SEXUALE A UNUI OM?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 CINE SUNT PERSOANELE TRANSGEN?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 GAY-II, LESBIENELE, BISEXUALII/ELE ȘI TRANSGENDERII NU SUNT EXCEPŢIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 COMING OUT. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 SENTIMENTUL DE VINĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 S-A SCHIMBAT OARE COPILUL MEU?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25 DE CE EL/EA NE-A POVESTIT DESPRE ACEASTA?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 DE CE EL/EA NU NE-A POVESTIT DESPRE ACEASTA MAI DEVREME?. . . . . 28 DE CE COPILUL MEU ESTE AȘA?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 DE CE ÎMI E RUȘINE DE FAPTUL CĂ FIICA/FIUL MEU ESTE GAY, LESBIANĂ, BISEXUAL/Ă SAU TRANSGENDER?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 POATE AR TREBUI SĂ CONSULTĂM UN PSIHIATRU SAU PSIHOLOG?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 MITURILE ȘI PREJUDECAŢILE DESPRE PERSOANELE LGBT. . . . . . . . . . . . . . 34 VA FI OARE COPILUL MEU PERSECUTAT ȘI URMĂRIT?. . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 POATE OARE COPILUL MEU SĂ SE MOLIPSEASCĂ DE HIV/SIDA?. . . . . . . . 39 CE ZICE LEGEA?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40 NOI NU ÎNŢELEGEM DE CE OAMENII ÎȘI ETALEAZĂ ORIENTAREA SEXUALĂ ȘI IDENTITATEA DE GEN? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 VA AVEA OARE COPILUL MEU FAMILIE PROPRIE?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 CUM SĂ POVESTESC DESPRE ASTA RUDELOR ȘI PRIETENILOR?. . . . . . . . . 44 CE VOR ZICE VECINII? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 CUM ÎMI POT SUSŢINE COPILUL?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 EPILOG. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50

PREFAŢĂ Dvs cu siguranţă cunoașteţi că există persoane cu orientarea homoși bisexuală, precum și persoane transgen. Dar v-aţi gândit vreodată că pot fi chiar membrii familiei Dvs? Nu sunteţi o excepţie și nu sunteţi singurii care s-au confruntat cu asemenea situaţii. Cel puţin o persoană din zece descoperă în propriul EU sentimente homosexuale. Iar cei care se identifică ca fiind de orientare bisexuală sunt și mai mulţi. Nu sunt mai puţine nici persoanele a căror identitate de gen se deosebește de sexul biologic atribuit la naștere.

Cei de orientare bisexuală sau homosexuală, la fel ca și persoanele transgen, încep să se simtă „altfel” destul de devreme. Însă acei care descoperă aceste sentimente mai târziu, sunt nevoiţi, sub presiunea celor din jur și a societăţii, să experimenteze cu relaţii heterosexuale – care îi fac în majoritatea cazurilor – nefericiţi. Foarte multe persoane transgender sunt nevoite să ascundă identitatea lor de gen adevărată de cei din jur, fapt care provoacă probleme psiho-emotive influenţate de presiunea socială.

Potrivit cercetărilor biologului și sexologului american, Alfred Kinsey, petrecute în anii 40 ai secolului trecut, aproximativ 40% din cei intervievaţi au avut experienţa relaţiilor sexuale cu un partner de același gen.

Dar acest lucru nu înseamnă că ei sunt gay sau lesbiene. În acest caz era vorba despre un comportament homosexual. Doar 5-10% din populaţia unei ţări (în dependenţă de populaţia totală și a libertăţilor sociale), odată cu trecerea timpului, se autoidentifică ca fiind homosexuali.

Aceasta înseamnă că cel puţin o jumătate din familiile unei ţări au, fie rude, fie prieteni, gay sau lesbiene. Iar oameni care se identifică ca fiind bisexuali/e sunt și mai mulţi. Rezultatele altor studii internaţionale despre persoanele transgen, demonstrează că proporţia transgenderilor în comparaţie cu cisgenderii este de 1 la 500 de oameni. De aceea, multor oameni le sunt cunoscute sentimentele pe care le trăiţi Dvs acum. Experienţa acestor oameni poate fi foarte utilă și pentru Dvs. Cu ei vă veţi putea sfătui, discuta despre situaţia prin care treceţi, pentru că, anterior, și-au pus și ei aceleași întrebări și au găsit răspunsuri la multe dintre ele.

2

De ce anume eu am primit o astfel de pedeapsă și ce să fac mai departe?

Ce se va întâmpla cu copilul meu în viitor?

Va fi oare copilul meu fericit?

A fost oare transmis genetic?

Este vreo vină de-a mea?

Cum pot trăi persoanele de orientare bisexuală, homosexuală și persoanele transgen?

Ce vor spune rudele, vecinii, prietenii, colegii?

Toate acestea sunt întrebările pe care și le-au pus niște părinţi în momentul în care au aflat că fiica lor este lesbiană sau fiul este gay/ bisexual, ori identitatea de gen a copilului nu a corespuns cu sexul biologic atribuit la naștere. Posibil că acum Dvs, la fel ca și ei, vă simţiţi neajutoraţi și nu știţi cui să adresaţi întrebările care vă frământă. Cui pot fi ele adresate? Și ce cunosc despre aceste fenomene persoanele care vă înconjoară? Cunoștinţele lor sunt în mare parte influenţate de un set de prejudicăţi sociale. Probabil v-aţi gândit să vizitaţi un psihiatru sau un medic de familie, pentru că foarte mulţi cred că bisexualitatea, homosexualitatea sau fenomenul transgender reprezintă maladii care pot fi tratate. Poate chiar v-aţi gândit să vă adresaţi unui preot, pentru că, în opinia Dvs, homosexualitatea este un păcat, care poate fi depășit sau iertat, oprit. Și desigur consideraţi că merită să faceţi toate aceste eforturi pentru binele copilului Dvs, pentru fericirea lui. Să încercăm să ne descurcăm împreună în tot amalgamul de întrebări și gânduri, care vă frământă și care au o acţiune directă asupra copiilor Dvs.

3

Outing – anunţarea în public a informaţiei despre orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane împotriva voinţei și acordului acesteia. Nu este un coming out benevol.

Bisexuali/e – femei și bărbaţi care simt o atracţie sexual-erotică și emoţional-sentimentală faţă de persoane de același gen, dar și de gen opus.

Bifobie – atitudine subiectivă faţă de persoanele bisexuale, bazată pe mituri, stereotipuri și prejudicăţi și lipsa informaţiei obiective. Cea mai des întâlnită preconcepţie este că persoanele bisexuale sunt amo-

rale, au comportament sexual neadecvat și sunt principalii purtători ai infecţiilor venerice.

Homofobie internalizată – repulsia și frica conștientă sau inconștientă a homosexualilor/bisexualilor faţă de homosexualitate și propria persoană; frica de propriul comportament homosexual și neacceptarea propriei identităţi homosexuale.

Transfobie internalizată – repulsia și frica conștientă sau inconștientă a persoanelor transgen faţă de fenomenul transgender și propria persoană, sau neacceptarea propriei identităţi transgen.

Gay – bărbaţi homosexuali care își acceptă orientarea homosexuală și se autoidentifică cu aceasta.

Gen – un set de caracteristici, definit de cultura societăţii, de care depinde comportamentul social al bărbaţilor și femeilor, a relaţiilor dintre ei, precum și atribuirea unor caracteristici psihologice și a anumitor roluri în viaţă.

Identitate de gen – o conștientizare profundă a particularităţilor interne și individuale ale identităţii personale de gen, care poate coincide sau nu cu sexul atribuit la naștere, inclusiv simţul individual al propriului corp și alte exteriorizări, cum ar fi stilul vestimentar sau anumite particularităţi ale comportamentului.

Expresie de gen – exprimarea de către om atât a identităţii sale de gen, cât și a celei percepute de persoanele din jur prin vizualizarea stilului vestimentar, a modului de a vorbi sau a comportamentului. Foarte des oamenii cred că expresia de gen și identitatea de gen reprezintă același lucru indiferent de sexul biologic atribuit la naștere.

Rol de gen – una din speciile rolurilor sociale, set de exemple sau norme de comportament atribuite oamenilor de sexe diferite.

Heteronormalitate – modul heterosexual de viaţă impus de stat și societate tuturor oamenilor.

Heterosexism – convingerea socială care presupune că unica orientare „normală”, „naturală” și „corectă” este orientarea heterosexuală.

Homosexuali – persoane care simt atracţie sexual-erotică și emotiv-sentimentală faţă de persoane de același sex.

Homofobie – emoţii negative incontrolabile (frică, repulsie, ură, etc.) faţă de gay, lesbiene, bisexuali/e și contactul sexual între persoane de același gen. În sens mai larg, se folosește în contextul altor manifestări negative ale emoţiilor de ură sau agresivitate împotriva reprezentanţilor comunităţii LGBT. Termenul „homofob” conţine o conotaţie a fricii. Totodată, atribuirea acestui termen celor care nu sunt toleranţi faţă de homosexualitate poate fi tratat de ultimii ca o insultă.

4

5

Fragment din spectacolul teatrului-spălătorie „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?” la care au participat (de la stânga spre dreapta) Elena Anmeghichean (mama unui gay), Alexandru Frolov (fiul unei lesbiene), Ion Borș (actor) și Vladimir Anmeghichean (tatăl unui gay).

NOŢIUNILE DE BAZĂ Abrevierea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali/e, transgenderi) reunește în sine întrebările care într-un fel sau altul fac referinţă la sexul biologic al unui om. Și dacă literele „L”, „G” și „B” se referă la orientarea sexuală, atunci „T” e despre corespunderea sau necorespunderea sexului și a identităţii de gen. Dar să o luăm de la capăt.

Discriminare în baza orientării sexuale și a identităţii de gen – orice diferenţă, excludere, limitare sau referinţă bazată pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, care are drept scop sau consecinţă înjosirea sau limitarea dreptului la egalitate.

Coming out (din engl. – deschidere, ieșire) – în sens direct, „ieșirea afară”, reprezintă procesul de recunoaștere a homosexualităţii, bisexualităţii sau a faptului că ești transgender în faţa persoanelor din jur.

LGBT – abreviere formată din primele litere ale cuvintelor „lesbiene”, „gay”, „bisexuali/e”, „transgenderi”.

Lesbiene – femei homosexuale care își recunosc orientarea sexuală și se identifică cu aceasta.

Sex – un set de caracteristici biologice și fiziologice, în baza cărora unui om îi este atribuit genul masculin sau feminin, sau este caracterizat ca o persoană intersex.

Orientare sexuală – unul din componentele sexualităţii omului, caracterizat ca o atracţie relativ stabilă de natură sentimentală, sexuală, erotică (emotivă) a unui individ faţă de alţi indivizi de un oarecare sex/gen. Se evidenţiază trei tipuri de orientări sexuale: a) homosexuală – atracţia faţă de persoane de același gen; b) heterosexuală – atracţia faţă de persoane de gen opus; c) bisexuală – atracţia sexuală atât faţă de persoane de sex opus, cât și faţă de persoane de același sex.

Sexualitate – aspectul central al existenţei umane pe parcursul întregii vieţi. Include genul, identitatea de gen, rolurile de gen și orientarea sexuală. De asemenea include instinctul sexual, plăcerea, apropierea și reproducerea (înmulţirea).

Transgender sau persoană transgen – este un termen ce întrunește mai multe caracteristici ale persoanelor a căror identitate de gen (sentimentul de propria bărbăţie, feminitate, fie lipsa acestora) sau exprimarea identităţii de gen diferă de sexul biologic atribuit la naștere. De fapt, orice persoană a cărei identitate sau comportament este diferit de normele de gen general acceptate poate fi considerată transgender. Totodată, nu fiecare om al cărui aspect sau comportament specific nu corespunde modelelor de gen general-acceptate poate să se identifice ca fiind transgender. La aceste modele se referă: - agenderii – oamenii a căror identitate de gen lipsește și care refuză să se identifice cu vreun gen. Nu se cred nici bărbaţi, nici femei.

Sunt persoane fără de gen.

- bigenderi – oameni a căror identitate de gen este dinamică. Un bigender se simte uneori femeie, alteori bărbat – indiferent de sexul biologic. Sentimentul și rolul sexual al acestei persoane se modifică în funcţie de dispoziţie sau persoana cu care aceasta comunică la

un moment dat. Starea de bigender nu trebuie confundată cu duplicitatea identităţii, pentru că un bigender reprezintă o singură personalitate în societate. Doar rolul său social diferă din timp în timp: uneori se simte bărbat, alteori – femeie.

– genderqueer – oameni a căror identitate de gen diferă de cea masculină sau feminină. Termenul „genderqueer” (împreună cu termenii „persoană de gen variat” și „persoană non-conformistă din punct de vedere al genului”) se înţelege ca o totalizare pentru diferite forme de identitate, precum cea de androgin, inter-gender, bigender. Începând cu 13 februarie 2014, aceasta este una din cele 50 de identităţi de gen disponibile utilizatorilor reţelei sociale Facebook.

– crossdresseri (travestiţii) – persoanele care joacă rolul unui alt gen prin purtarea hainelor specifice genului opus.

– transsexualii, persoanele transsexuale – oamenii care simt apartenenţa la un sex biologic diferit de cel cu care s-au născut și care tind să-și corecteze înfăţișarea exterioară conform acestui sentiment.

Transfobie – termenul ce reprezintă diferite tipuri de frică, ură, repulsie sau neplăcere faţă de fenomenul și persoanele transgen. Transfobia deseori capătă forma refuzului de a accepta dreptul omului de a-și exprima identiatea de gen. Indiferent de originea transfobiei (este ea conștientă sau nu) ea poate avea consecinţe serioase pentru acei împotriva cărora este îndreptată.

Cisgenderi – persoane a căror identitate și rol de gen coincid cu sexul biologic atribuit la naștere.

Sperăm că termenii de bază prezentaţi mai sus vă vor ajuta să faceţi ordine în informaţia de care dispuneţi deja și vor răspunde la mai multe întrebări apărute.

6

7

sexualii sunt persoanele capabile să iubească atât bărbaţii cât și femeile.

• homosexuală – manifestarea atracţiei faţă de indivizi de același sex.

Dacă ar fi să analizăm în detaliu unele noţiuni, sexualitatea unui om include un spectru larg de caracteristici și trăsături de comportament și procese fiziologice, psihologice, sociale, culturale, politice, spirituale sau religioase ale sexului, precum și comportamentul sexual.

Sexualitatea, ca și celelalte aspecte ale comportamentului uman, are caracter atât biologic, cât și socio-cultural: unele din caracteristicile ei sunt transmise genetic, iar altele se formează pe parcursul interacţiunii cu lumea din jur.

Elena Anmeghichean (mama unu gay) comunică cu spectatorii piesei de teatru „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?” jucată pe scena teatrului-spălătorie.

DECI, CINE SUNT EI – GAY-II, LESBIENELE ȘI BISEXUALII/ELE?

Sexualitatea omului constă din 5 componente principale: • sexul biologic – totalitatea factorilor precum cromozomii, hormonii, celule sexuale, organele genitale externe și interne; • identitatea de gen – sentimentul de apartenenţă a persoanei la un anumit gen sau sex, care nu coincide neapărat cu sexul biologic atribuit omului la naștere; • rolul social de gen – comportament corespunzător normelor generalacceptate de către membrii unei societăţi, care presupun modele de comportament „tipic bărbătești” sau „tipic feminine”; • orientare sexuală – sentiment permanent de atracţie emotivă, romantică, sentimentală și erotică faţă de persoanele de un anumit sex sau gen; • identitate sexuală – identificarea propriei persoane cu persoanele care au o orientare sexuală sau alta; identificarea propriei personalităţi ca individ cu o anumită orientare sexuală. În prezenta broșură vom defini și analiza aspectele diferite ale orientării sexuale omenești. După cum a fost menţionat mai sus, orientarea sexuală este o componentă importantă a sexualităţii unui om, caracterizată de o atracţie permanentă spirituală, emotivă, romantică și erotică faţă de persoane de un anumit gen sau sex.

Atunci când vorbim despre persoanele gay, lesbiene și bisexuali/e, în primul rând, facem referinţă la identităţile care se bazează pe orientarea sexuală. La rândul ei, orientarea sexuală este o componentă foarte importantă a sexualităţii unui om și se caracterizează printr-o atracţie permanentă emotivă, erotică și sexuală faţă de persoane de un gen anume. La moment există trei tipuri de orientare sexuală general-acceptate: • heterosexuală – manifestarea atracţiei faţă de sexul opus; oamenii care își manifestă atracţia faţă de reprezentanţii sexului opus fac parte din categoria heterosexualilor.

• bisexuală – manifestarea atracţiei simultane faţă de ambele sexe (atât cel opus, cât și cel din care face parte persoana); bi-

Homosexualitatea – în sensul larg al cuvântului – este unul din tipurile sexualităţii unui om constituit din orientarea homosexuală (atracţie sexuală faţă de persoane de același gen sau sex), identitate homosexuală (identificarea propriei persoane ca individ cu orientare homosexuală) și comporatment homosexual (practică sexuală cu persoane de același gen). Într-un context mai îngust, homosexualitatea este una din cele trei

8

9

orientări sexuale caracteristice unui om. Bărbaţii homosexuali sunt deseori numiţi gay, iar femeile homosexuale – lesbiene.

Bisexualitatea este unul din tipurile sexualităţii constituit din orientare bisexuală (atracţie sexuală atât faţă de persoanele de același gen, dar și de gen opus) și identitate bisexuală (identificarea propriei persoane ca individ cu orientare bisexuală). În ceea ce ţine de comportamentul sexual al unei persoane bisexuale, ar fi nevoie de introdus unele momente de claritate. Dacă o persoană bisexuală întreţine o relaţie sexuală cu o persoană de gen opus, acest comportament se consideră a fi heterosexual; dacă o persoană bisexuală întreţine o relaţie sexuală cu o persoană de același gen, acest comportament se consideră homosexual. În sensul îngust al cuvântului, bisexualitatea este una din cele trei orientări sexuale. Bărbaţii bisexuali sunt numiţi bisexuali, iar femeile bisexuale – bisexuale.

Cu alte cuvinte, orientarea sexuală și comportamentul sexual sunt două noţiuni absolut diferite și, uneori, pot să nu corespundă unul cu celălalt din cauza anumitor circusmtanţe de natură socială, religioasă, politică sau culturală, în care trăiește omul. Orientarea sexuală, ca noţiune, se deosebește de comportamentul sexual prin faptul că se referă direct la nivelul emotiv, spiritual al omului, nu și la acţiunile lui (care reprezintă comportamentul). Omul poate să nu-și exprime orientarea sa sexuală în comportamentul său sexual sau practica sa sexuală. La fel, el poate să imite un comportament sexual care nu corepsunde orientării sexuale adevărate. Spre exemplu, din cauza presiunii din partea societăţii, un bărbat homosexual sau o femeie homosexuală, se poate căsători cu o persoană de gen opus și poate practica toată viaţa un comportament heterosexual, însă individul nu poate fi numit heterosexual în acest caz. De asemenea, bărbaţii și femeile heterosexuale pot practica relaţii homosexuale în circumstanţe diferite, însă nici aceștia nu pot fi numiţi bisexuali/e ori homosexuali/e, pentru că atracţia lor permanentă sexuală, emotivă și erotică este îndreptată spre persoanele de gen opus.

Astea sunt unicele deosebiri dintre aceste persoane. Într-o relaţie de dragoste homosexuală, partenerii manifestă aceleași sentimente ca și în una heterosexuală – respect, atitudine grijulie, apreciere înaltă, grijă, atracţie, dorinţă de a-i intra în voie partenerului, de a face dragoste, de a se simţi confortabil cu omul drag. În cuplurile homosexuale există și certuri, stare de iritaţie, luptă pentru o poziţie în cadrul relaţiei, în special în momentul apariţiei unei terţe persoane. Și persoanele homosexuale sunt în căutarea unui partener stabil care să corespundă propriilor idealuri – prinţul/prinţesa lui/ei. Sunt caracteris-

tice foarte asemănătoare cu cele dintr-o relaţie între un bărbat și o femeie, nu credeţi?

Fiecare om își alege propria cale spre sentimentul de fericire. Iar părinţii pot avea o influenţă nesemnificativă în acest proces. Aduceţi-vă aminte de propria experianţă când v-aţi îndrăgostit pentru prima dată.

Vă puteţi imagina chipul acelei fete sau a acelui băiat? Aţi avut atunci dubii în propriile sentimente? Aţi vrut oare să scăpaţi de aceste sentimente sau, mai degrabă, de implicarea persoanelor din familia Dvs în această relaţie? Și ce i-aţi fi spus mamei Dvs, dacă ea ar fi întrebat: „Ești sigur/ă că anume aceasta este persoana de care ai nevoie pentru a fi fericit/ă? Doar ești atât de tânăr/ă, încă nu înţelegi ce vrei cu adevărat. Totul se va schimba, totul va trece”. Imaginaţi-vă cum aţi fi reacţionat atunci la aceste cuvinte.

Cu alte cuvinte, dragostea nu poate fi albastră sau roz. Este unul dintre cele mai importante sentimente, valabil pentru absolut toată lumea.

Intervenţia în dragoste poate avea consecinţe dramatice. Puterea dragostei nu este condiţionată de cine iubește – băiat sau fată – și cine este obiectul dragostei – o persoană de gen opus sau de același gen.

La fel ca în lumea heterosexuală, unii gay, lesbiene sau bisexuali/e au relaţii de durată (uneori de o viaţă) cu un singur partener, alţii preferă să fie independenţi. Viaţa lor comună cu partenerul ales (cina, odihna în faţa televizorului, întâlnirea oaspeţilor, ieșirile la teatru sau cinematograf și partidele de sex), de regulă, are loc în week-end. Alţii, în genere, preferă singurătatea, alegând mai degrabă prietenii și relaţii ocazionale. Însă, sexualitatea în dimensiunile homo- și/sau bisexuale, la fel ca în lumea heterosexuală, nu se limitează doar la dormitor. A fi homosau bisexual nu înseamnă a fi devotat unui anumit mod sau stil de viaţă. Un medic gay va rămâne medic, un bucătar heterosexual va râmăne un bucătar, deși în relaţiile lor de dragoste ei vor fi atrași de persoane de același gen și de gen opus, respectiv. O profesoară lesbiană nu se va deosebi cu nimic de o profesoară heterosexuală.

Cu alte cuvinte, stilul de viaţă a oricărui om, inclusiv a copilului Dvs, va fi determinat atât de particularităţile caracterului său, cât și de cercul de prieteni/cunoscuţi cu care construiește și va construi relaţii.

10

11

Vadim, 19 ani: La vârsta de 12 ani, am înţeles că nu sunt atras de femei. Din puţina informaţie pe care am găsit-o, am înţeles că e o deviere de la normalitate. Întotdeauna m-am considerat un om bolnav, care se deosebește de oamenii din jur. În momentele când auzeam colegii discutând despre homosexuali, apărea sentimentul de frică. Am trecut printr-o perioadă foarte complicată în viaţa mea care a durat până la 15 ani.

Vladimir Anmeghichean (tatăl unui gay) în spectacolul jucat pe scena teatrului-spălătorie „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?”

CE SPUNE ȘTIINŢA DESPRE HOMOSEXUALITATE ȘI BISEXUALITATE? Atunci când homosexualitatea sau bisexualitatea este privită ca o patologie sau maladie, problema nu se rezolvă, din contra, este mai greu să se identifice soluţia și situaţia se agravează. Fenomenul reprezintă mai degrabă o particularitate diferită normală, precum este și culoarea ochilor, spre exemplu. Unii au ochi albaștri, alţii – negri. Cineva are chiar ochi verzi. Însă noi nu-i considerăm bolnavi. Exact așa se întâmplă și în situaţia dată: majoritatea oamenilor iubește pe cineva de gen opus, iar homosexualii iubesc pe cineva de același gen.

Cândva orientarea homosexuală era considerată o maladie care trebuie tratată. Însă de atunci s-au efectuat mai multe studii știinţifice care contrazic aceasta declaraţie. În baza acestor cercetări Asociaţia Americană de Psihiatrie a exclus homosexualitatea din lista devierilor psihice și cognitive încă în 1973. Experţii de la Organizarea Mondială a Sănătăţii pe lângă ONU au votat pentru excluderea homosexualităţii din lista bolilor din Clasificatorul Internaţional al Maladiilor (CIM-10), care a intrat în vigoare din 1993. Asociaţia Psihologică Americană, începând cu 1990, consideră că nu există dovezi știinţifice care ar confirma eficienţa tratamentului cu scopul de a schimba orientarea sexuală.

Pentru că nu este vorba doar de o schimbare a comportamentului sexual. Este, în primul rând, schimbarea părţii emotive și sexuale a personalităţii – modificarea personalităţii și a rolului ei în societate. În prezent, specialiștii consideră ca fiind lipsită de etică încercarea de a trata acea parte a personalităţii care nu este deviere psihică, dar prezintă o importantă parte componentă a omului în general.

Altfel vorbind, medicii de diferite specializări, precum psihologii, antropologii, sociologii și specialiștii în alte domenii ale știinţei, consideră că homosexualitatea și bisexualitatea sunt o manifestare naturală a diversităţii naturii umane care au existat pe tot parcursul istoriei omenirii.

13

DE UNDE APAR GAY-II, LESBIENELE ȘI BISEXUALII?

CINE SUNT PERSOANELE TRANSGEN?

CARE SUNT CAUZELE ȘI FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ FORMAREA ORIENTĂRII SEXUALE A UNUI OM?

În compartiemntul Noţiunile de bază am evidenţiat diferenţa dintre reprezentanţii comunităţii transgen – agenderi, bigenderi, crossgenderi, transsexuali. Ce e de făcut în cazul în care copilul Dvs e o persoană transgen? Trebuie să aveţi un comportament adecvat, ca de obicei. Pentru că LGB și T sunt, întâi de toate, oameni.

Dacă este să vorbim despre diferenţe pe scurt, cum prevede formatul broșurii în cauză, atunci majoritatea persoanelor transsexuale au nevoie de intervenţie medicală sau chirurgicală pentru a aduce sexul biologic în concordonţă cu identitatea lor de gen. Persoanele transgen, la fel ca și bărbaţii și femeile cisgen, pot avea orientarea sexuală diferită. Pentru că identitatea de gen bărbătească nu este în contradicţie cu orientarea atracţiei sexuale faţă de alţi bărbaţi, la fel cum nu contravine cea de femeie atracţiei sexuale faţă de alte femei.

Pentru a avea relaţii sexuale cu un om de oricare dintre sexe/genuri, nu este necesar să se corecteze sexul biologic. Mai mult decât atât, transsexualii nu-și schimbă sexul biologic, ei doar își aduc corpul și actele de identitate în conformitate cu propriul Eu, indiferent de orientarea sexuală.

Astfel, persoanele ale căror sex biologic nu corespunde identităţii de gen recurg la corecţia sexului, indiferent de orientarea lor sexuală. Persoanele transsexuale au trecut prin astfel de intervenţii medicale inclusiv în Uniunea Sovietică, și pe atunci era clar că nu ai cum să convingi persoana să nu facă aceasta schimbare. Mai mult decât atât, amânarea schimbării este chiar periculoasă, pentru că viaţa într-un corp străin este imposibil de suportat pentru un transsexual și totul se poate termina cu sinucidere.

Părinţii copiilor transssexuali, care își doresc intervenţie medicală pentru corecţia sexului biologic, trebuie să înţeleagă că copii lor au nevoie de susţinere psihologică, pentru că terapia hormonală, anterioară intervenţiei chirurgicale, corecţia medicală, dar și schimbarea actelor de identitate, implică o mulţime de trăiri complicate și neplăcute. În perioada imediată post-intervenţie, relaţiile calde cu rudele sunt foarte importante pentru majoritatea pacienţilor, nu doar pentru acei care își fac corecţia sexului biologic. Totodată, transsexualii deseori au nevoie de susţinere financiară, întrucât intervenţia chirurgicală și preparatele hormonale nu sunt compensate de medicina asigurată, și sunt destul de costisitoare.

Trebuie să recunoaștem că la aceste întrebări nu există răspunsuri sigure. În mediul știinţific nu există o teorie referitor la apariţia bisexualităţii și homosexualităţii, care ar fi general acceptată. Cauzele acestor fenomene sunt și de natură biologică și socială. Unii savanţi consideră că există rădăcini genetice, alţii caută răspunsuri în studierea părţilor specifice ale creierului uman. La moment, majoritatea savanţilor consideră că asupra formării sexualităţii umane influenţează o multitudine de factori, atât hormonali, cât și genetici.

Deși mulţi cred asta, este, totuși, imposibil să devii lesbiană, gay sau bisexual/ă, urmându-ţi propria dorinţă sau alegere sau din cauza erorilor comise de părinţi. Este la fel de imposibil, cum ar fi, să te îndrăgostești în baza logicii sau să-ţi schimbi culoarea ochilor, condus de propria dorinţă. În acest sens, Asociaţia Psihologică Americană, Asociaţia Psihiatrică Americană, Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din SUA au făcut următoarea declaraţie: „Actualmente nu există un consens știinţific în privinţa factorilor specifici, care pot servi drept cauză a devenirii indivizilor heterosexuali, homosexuali sau bisexuali, însă există probe care dovedesc că majoritatea covârșitoare a gay-ilor și lesbienelor au fost educaţi de către părinţi heterosexuali, iar majoritatea covârșitoare a copiilor educaţi de părinţi homosexuali sunt heterosexuali”. Însă, indiferent de descoperirile și progresul știinţific, trebuie de ţinut cont de faptul că pentru gay, lesbiene și bisexuali/e orientarea lor sexuală este una dintre cele mai importante părţi componente ale vieţii. Și, la fel ca și persoanele heterosexuale, nu acceptă intervenţia din exterior.

14

15

Atât adolescenţii, cât și persoanele deja mature, au mare nevoie de susţinerea părinţilor, de dragoste și înţelepciune, pentru a trece cu brio peste provocările pe care le implică procedura de corecţie a sexului biologic și a schimbării actelor.

Crossgenderii simt nevoia de a juca rolul de gen opus prin purtarea hainelor caracteristice acestuia. Bigenderii, în dependenţă de dispoziţie, circumstanţe și oamenii cu care comunică, simt identitate de gen diferită. Și, deși atât bigenderii, cât și crosgenderii nu simt necesitatea efectuării corecţiei sexului său biologic, retrăirile lor legate de diferenţele dintre ei și persoanele din jur sunt la fel de mari și adânci. Iluziile și stereotipurile despre transgenderi, condiţionate de lipsa de informaţie, pot duce la cele mai grave consecinţe. De faptul, dacă vor accepta sau nu părinţii copilul așa cum este el, va depinde viitorul și viaţa acestui copil.

GAY-II, LESBIENELE, BISEXUALII/ELE ȘI TRANSGENDERII NU SUNT EXCEPŢIE

Sașa, 27 ani: Până am înţeles că sunt bărbat, nu știam cum e „să vrei” să trăiești. M-am poziţionat ca un sinucigaș latent, visând la moarte ca la cea mai mare remunerare a faptului că rabd viaţa. Biologic m-am născut fetiţă, dar niciodată nu m-am putut conforma cu vreun rol biologic feminin, pe care le tot probam. Unele dintre aceste roluri au fost din start dezgustătoare, altele îmi trezeau respect, dar fiecare din încercările mele de a deveni o femeie fericită eșua atunci când înţelegeam că mă amăgesc și trăiesc o viaţă străină. Încă din fragedă copilărie lucrurile bărbătești mă atrăgeau mult mai mult, însă nici atunci nu puteam să mă identifc cu un bărbat pentru că mă îndrăgosteam tot de băieţi, fapt care mă determina să mă identific ca femeie.

Gay-ii, lesbienele, bisexualele, bisexualii și transgenderii trăiesc peste tot. De exemplu, ei pot fi vecinii Dvs. Ei pot sta alături în rândul de la magazin. Ei vă ajută la serviciu, spital, sanatoriu, atunci când cereţi ajutorul cuiva și nici nu vă daţi seama că apelaţi la cineva dintre acești oameni. Ei sunt la fel de obișnuiţi ca și Dvs. Pe strada Dvs trăiesc doar familii tinere și pensionari, despre care nu puteţi crede ca ar putea fi gay, lesbiene, bisexuali sau transgenderi?

Greșiţi. Foarte multe persoane homosexuale (bărbaţi și femei) din Republica Moldova sunt căsătorite. Sub presiunea enormă din partea părinţilor, a societăţii și a bisericii au fost forţaţi să înfiinţeze o familie, să se adapteze la condiţiile de supravieţuire în societate. Este posibil ca aceștia să se simtă fericiţi crescând copii, însă inimile lor aparţin unor parteneri de același gen, de care sunt mereu despărţiţi, cu care se întâlnesc rareori, dar anume în aceste clipe scurte se simt împliniţi și împăcaţi. Aceste persoane se chinuie pentru că odată, atunci când erau tinere, nu au găsit forţă să fie sincere cu propria persoană și cu cei din jur. Acea clipă când ei devin sinceri cu partenerul lor de viaţă, dar ea oricum apare mai devreme sau mai târziu, este foarte și foarte dureroasă pentru ambii. Și atunci ei își recapitulează viaţa și le pare rău că în momentul potrivit alături nu a fost persoana dragă (mama sau tata) cu care ar fi putut fi sincere și care le-ar fi ajutat să treacă peste tot și să rămână așa cum sunt.

De Dvs, dragi taţi și mame, depinde dacă copilul va ieși din umbră, va recunoaște în faţa Dvs cum se identifică și cine este în realitate, sau dacă vă va urma așteptările și va alege o cale tragică pentru el – familia heterosexuală. Și atunci, rămâne doar speranţa ca într-un moment dat viaţa construită împotriva naturii și voinţei lui nu se va prăbuși ca o căsuţă din cărţi, afectându-i enorm pe toţi cei implicaţi. Aveţi grijă de copiii voștri acum, cât sunt mici, pentru că atunci, când se vor maturiza, să nu simţiţi durere pentru trăirile lor și să nu fiţi blamaţi că nu i-aţi ajutat să aleagă calea corectă.

Pe parcursul perioadei complicate din viaţa Dvs în care veţi afla despre orientarea sexuală sau identitatea de gen a copilului Dvs, relaţia cu copilul va deveni mai apropiată și mai durabilă. Însă, până în acel moment, trebuie să-l ajutaţi să rezolve multe probleme. Totuși faptul că citiţi această broșură deja înseamnă că sunteţi hotărât/ă să parcurgeţi calea până la sfârșit.

16

17

Mai întâi de toate, nu încercaţi să ascundeţi sentimentele – este natural să fiţi supăraţi, deprimaţi și confuzi. Înţelegeţi aceste emoţii. Ele sunt firești în contextul atiudinii societăţii faţă de gay, lesbiene, bisexuali și transgenderi. Însă, dacă vă iubiţi copilul cu adevărat, încercaţi mai întâi de toate să găsiţi calea spre înţelegere reciprocă, să-l acceptaţi așa cum este, să-i oferiţi sprijin în această perioadă extraordinar de dificilă. Deși vă pare că între Dvs și copil s-a instalat un perete, că aţi pierdut orice capăt de comunicare, nu este deloc așa. Copilul Dvs a rămas la fel cum a fost ieri și alaltăieri.

Unicul lucru care s-a schimbat este ideea, percepţia Dvs faţă de felul lui de a Alexandru Frolov (fiul unei lesbiene) fi. Acum, este altul. În schimb, în spectacolul teatrului-spălătorie a devenit mai clară înţelege„Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?” rea identităţii fiului sau a fiicei Dvs. Tinerii care nu sunt înţeleși de părinţi mult mai des sunt supuși riscului de suicid sau consum de alcool și droguri. Într-o măsură și mai mare, sunt supuși stresului gayii și lesbienele care continuă să trăiască o viaţă dublă, cei care nu au făcut coming out (ieșire din umbră). Unii adolescenţi se apără prin ridicarea unui zid dintre ei și părinţi. Iar dacă copilul Dvs a găsit putere internă să vă spună singur despre homosexualitatea, bisexualitatea sau faptul că este transgender înseamnă că el are încredere foarte mare în Dvs și vă iubește foarte mult. Ar fi bine să-i oferiţi în schimb aceeași dragoste și înţelegere, acceptându-l așa cum este.

18

COMING OUT Vadim, 19 ani: „(...) Am început să caut metode de a scăpa de homosexualitate cu ajutorul religiei. Plecând de acasă, deseori mă gândeam la identitatea mea, cine sunt de fapt. La 16 ani, când am intrat la studii într-o școală profesională, deja înţelegeam ce se întâmplă cu mine. Dar a fost insuportabil să învăţ într-o clasă în care băieţii nu se salutau cu mine, scuipau în direcţia mea și mă urau doar din cauza că nu eram la fel ca și dânșii. Nu aveam cu cine să împărtășesc trăirile și nu puteam să mă concentrez pe procesul de studii. Toţi îmi propuneau să fac sex pentru a descoperi faptul că sunt gay. În final, am suferit o criză de nervi și nu am mai mers la școală timp de 3 săptămâni. A fost cea mai oribilă perioadă din viaţa mea. Eu cred că foarte mult m-a ajutat comunicarea cu alţi gay și lesbiene. Dintr-o parte vedeam că multora dintre ei, ca și mie, le era frică de orientarea lor sexuală. Asta m-a ajutat să decid că nu vreau să mai ascund, nu vreau să mă mai tem. Homosexualitatea este o parte din mine și nu sunt în stare să schimb nimic.

Ce este coming out?

Termenul „coming out” nu are un echivalent în limba română. Este un termen din limba engleză, iar mot-a-mot se traduce ca „ieșirea afară”. Coming out este procesul de recunoaștere benevolă și publică a orientării homosexuale, bisexuale sau a identităţii de gen. Termenul complet în limba engleză sună astfel: „coming out of the closet” și se traduce ca „ieșirea din dulap”.

A face un coming out înseamnă a înceta să-ţi mai ascunzi orientarea sexuală sau identitatea de gen în faţa oamenilor din jur. A rămâne „în dulap” înseamnă a-ţi ascunde adevărata orientare sau identitate și a minţi că ești heterosexual. Sau, dacă e vorba despre identitate de gen, a declara despre identitatea atribuită la naștere.

Recunoașterea benevolă a propriei identităţi eliberează omul de presiunea internă, îi dă siguranţă în propriile puteri, ridică nivelul de stimă faţă de sine și încrederea în persoanele din jur.

Coming out este acceptarea, conștientizarea și recunoașterea în public a homosexualităţii, bisexualităţii sau a faptului că ești transgender.

19

Coming out nu înseamnă doar faptul că ai povestit cuiva despre orientarea ta homosexuală, bisexuală sau identitatea de gen.

Coming out este un proces de durată, legat direct de felul în care omul percepe lumea, atitudinea lui faţă de propria sexualitate sau/și identitate de gen, faţă de modul de viaţă personală și comunicarea cu cei din jur: familia, prietenii, colegii. Începând cu anii 70 ai secolului trecut, cercetătorii au formulat diverse modele psihologice ale procesului de coming out. În special, sociologul american Richard Troiden a propus 4 faze de descriere a procesului de formare a identităţii gay-ilor și lesbienelor: Etapa presimţirii. Omul se simte diferit de oamenii care-l înconjoară. Apare o stare ușoară de deranj, însă el nu poate spune cu siguranţă ce anume îl deranjează: „Nu știu de ce mă simt diferit”. Presimţirea diferenţierii de ceilalţi apare până la vârsta pubertăţii (aproximativ până la 13 ani).

Etapa dubiilor. Apar îndoieli în privinţa identităţii heterosexuale din cauza apariţiei sentimentelor homo- sau bisexuale, însă omul nu poate determina clar atitudinea lui faţă de aceste sentimente. Este etapa cea mai dramatică și tensionantă, deseori caracterizată prin multe conflicte interne. De regulă, această etapă se suprapune vârstei de adolescenţă (13 – 17 ani).

Etapa acceptării propriei identităţi. Această etapă poate decurge diferit. Mediul ambiant, factorii externi au un rol foarte important la această etapă. Cu cât societatea este mai tolerantă faţă de persoanele de orientare homosexuală sau bisexuală, cu atât adolescentului îi este mai ușor să depășească conflictele internalizate și să accepte orientarea sexuală. Acceptarea identităţii sale poate și să nu aibă loc din cauza predispunerilor sociale negative.

Etapa identificării propriei persoane ca reprezentant al comunităţii LGB (lesbiene, gay, bisexuali). Persoana nu doar conștientizează identitatea sa homo- sau bisexuală, dar și se asociază cu alţi homo- și bisexuali/e. În acest moment se petrece conexiunea sexualităţii cu emoţiile, integrarea sexualităţii în ansamblul de calităţi ale unei persoane.

Aproximativ după același scenariu decurg și coming outu-rile persoanelor transgen în momentul în care ei înţeleg adevărata lor identitate de gen, care diferă de sexul biologic atribuit la naștere. Durata procesului de coming out la transgenderi depinde și de orientarea lor sexuală. De exemplu, transgenderii heterosexuali conștientizează necorespunderea identităţii de gen cu sexul biologic atribuit la naștere la o vârstă mai fragedă decât femeile și bărbaţii transgen cu orientare homo- sau bisexuală. „Cauzele” concrete ale formării identităţii sexuale sau a identităţii de gen la persoanele homosexuale și bisexuale

nu au fost descoperite. Însuși procesul de coming out și demonstrarea lui teoretică sunt în proces de dispută: nici unul dintre modelele dezvoltate nu poate fi considerat covârșitor și complet. Totuși, modelele au o tangenţă – procesul nu este linear și omul poate soluţiona câteva probleme psihologice, care se referă la diferite etape ale procesului.

Persoanele homo-, bisexuale sau transgen retrăiesc în interiorul său toate etapele enumerate mai sus. De cele mai dese ori, persoana care trece prin acest proces nu-și împarte sentimentele și trăirile cu oamenii din jur.

Este evident că etapele prezentate nu sunt universale. De exemplu, la persoanele bisexuale, acest proces poate dura o perioadă mai lungă de timp. Foarte multe lesbiene cred că necesitatea de a fi alături de o domnișoară este condiţionată de legătura de prietenie. Uneori, ele încep viaţa lor sexuală cu un bărbat dar ulterior înţeleg că au greșit și încep procesul de căutare a partenerei. Unii gay și lesbiene își dau seama despre orientarea lor sexuală din copilărie și, prin urmare, procesul de recunoaștere a identităţii homosexuale în faţa propriului Eu devine pentru dânșii mai puţin dureros. Ulterior, necesitatea de coming out în faţa publicului apare mai devreme la dânșii, decât la persoanele care și-au conștientizat orientarea la o vârstă mai înaintată. Practic aceeași situaţie este și la persoanele transgen, însă identitatea de gen, spre deosebire de cea sexuală, este mult mai complicat de a fi ascunsă de public.

20

21

Oleg, 25 ani: „Eu foarte mult am vrut să recunosc secretul meu unui heterosexual cunoscut. Am avut impresia că dacă mă va înţelege, mă va accepta așa cum sunt și va continua să comunice cu mine, mă voi simţi și eu un om normal. Până atunci eu nu discutasem cu nimeni această întrebare, pentru că nu eram convins că voi fi înţeles.

Iar după discuţia pe care am avut-o cu dânsul, eu am mai discutat cu câţiva prieteni de-ai mei heterosexuali”.

Ce simte o persoană căreia i-a fost făcut un coming out? În timp ce un gay, lesbiană, bisexual/ă sau persoană transgen trec printr-un coming out în faţa părinţilor sau prietenilor, ultimii trec și ei prin anumite stări emoţionale, „digerând informaţia obţinută”. Aceste stări trebuie cunoscute pentru a trece mai ușor peste această perioadă destul de complicată.

Starea de șoc. Aceasta este prima reacţie, care poate dura de la câteva minute până la câteva luni. Depinde de cât de pregătit este omul pentru această noutate. Nu toţi părinţii trec prin această etapă. Mai vulnerabili la această etapă sunt oamenii care nu-și dau seama, nu-și închipuie că copilul lor este transgender, bisexual sau homosexual.

Negarea. Este o reacţie de apărare, care apare la interlocutor prin exprimarea de negare a sentimentelor de frică sau durere. Deseori, homosexualitatea, bisexualitatea și identităţile transgen sunt percepute ca o maladie, deviere de la ceva normal, ceea ce este rezultatul educaţiei persoanei. Există diferite tipuri de negare: indiferenţa, refuzul de a conștientiza ceea ce a auzit, refuzul de a continua discuţia, agresivitate etc.

Sentimentul de vină. Părinţii, în faţa cărora copiii au făcut coming out, deseori își pun întrebări: Unde am greșit? Care e vina noastră?

Care a fost greșeala în educaţia copilului nostru?

Exprimarea emoţiilor. După tăcere sau negare urmează perioada în care își expun emoţiile, care uneori pot fi inclusiv negative.

Luarea deciziei. Cu timpul emoţiile se vor potoli. Părinţii, rudele, prietenii vor încerca să analizeze obiectiv cele auzite. Deciziile pe care le vor lua pot fi diferite: a) Continuarea relaţiilor normale cu persoana care a povestit despre homo-, bisexualitatea sau faptul că e transgender, manifestarea dragostei și grijii faţă de persoana dată, însă, fără a atinge tema orientării sexuale sau identităţii de gen a acestei persoane; b) Continuarea relaţiilor normale cu persoana care a povestit despre homo-, bisexualitatea sau faptul că e transgender, manifestarea de dragoste și grijă faţă de persoana dată, inclusiv retrăirea sentimentelor acestei persoane legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen; c) Conflicte permanente cu persoana care s-a destăinuit părinţilor, rudelor și prietenilor, indiferent de motiv.

22

Sorin, 23 de ani: Mama mea își dădea seama că sunt gay. Recent, m-a întrebat direct, și eu nu am negat acest lucru. Ea a avut șoc. După ce și-a revenit, mi-a propus să mă adresez unui medic pentru a mă „trata”. O altă idee a fost să mă căsătoreasc cu cea mai bună prietenă de-a mea. Deseori avem discuţii aprinse cu mama despre homosexualitate, iar eu încerc să-i explic că nu este o boală și că nu mă pot căsători cu o domnișoară.

Boris, 25 de ani: Am fost nevoit să duc o viaţă dublă. În prima se regăseau familia, universitatea, prietenii. Iar în cea de-a doua eram gay. Până la 18 ani vieţile nu se intersectau. Însă, în ziua în care am atins majoratul, am întâlnit persoana de care m-am îndrăgostit și am început să petrec tot timpul liber cu dânsul. Lipsa mea de acasă nu a rămas neobservată de către mama mea, cu care am relaţii foarte călduroase. În final, ea a aflat despre întâlnirile pe care le aveam. Am avut o discuţie serioasă. Ea m-a întrebat direct despre orientarea mea sexuală, iar eu nu am negat (nici nu am dorit să neg) adevărul. Mama mi-a propus să mă adresez unui psihiatru, însă eu am refuzat, motivând că mă simt fericit așa cum sunt. După aceasta a început perioada relaţiilor reci, care a durat aproximativ doi ani și jumătate. De fiecare dată când încercam să mă împărtășesc cu trăirile mele mă loveam de un perete al neînţelegerii. Totul s-a schimbat când i-am propus mamei să răsfoiască o carte despre relaţiile dintre părinţi și copiii lor homosexuali. După ce a citit-o, mama mi-a spus: „Niciodată nu voi putea înţelege sentimentele tale, însă ești copilul meu și eu te accept așa cum ești. Dacă vei fi fericit tu, voi fi fericită și eu”. De atunci, mama mea nu-mi este doar mamă, dar și cel mai bun prieten. Cu ea pot împărtăși toate emoţiile prin care trec. Dar mama nu este unica persoană în faţa căreia am făcut coming out.

Despre aceasta știu mulţi prieteni de-ai mei. Și nici unul nu m-a respins. Toţi îmi zic că pentru ei nu contează orientarea mea sexuală, ci ce fel de om sunt.

23

SENTIMENTUL DE VINĂ Am permis fiului să se joace cu păpușele!

Soţul meu este așa de dominant!

Fiica mea a crescut într-o familie „bărbătoasă”!

Soţia mea întotdeauna a educat fiul într-o manieră feminină!

Această listă poate fi completată și cu alte motive și explicaţii bine cunoscute, din cauza cărora vă consideraţi vinovat/ă de homosexualitatea, bisexualitatea sau faptul că persoana pe care aţi educat-o este transgender. Sentimentul de vină este strâns legat de perceperea acestor fenomene ca fiind boli, maladii, devieri, perversiuni. Și mereu vă puneţi întrebări, de care nu puteţi scăpa: De ce anume copilul meu s-a îmbolnăvit de această „boală cumplită”? Care este greșeala mea? Posibil, nu doriţi să discutaţi problema apărută în faţa Dvs cu alte persoane anume din cauza aceasta? Din cauza că vă consideraţi vinovat/ă de cele întâmplate.

Adevărul este că personalitatea oricărui copil se formează doar parţial în familie. Toţi cunosc că adolescentul se schimbă sub influenţa străzii, școlii, a lumii în care se află în această perioadă. Pentru formarea caracterului nu este suficent doar exemplul părinţilor. Societatea care îl înconjoară, fraţii, surorile, prietenii, relaţiile cu alţi oameni reprezintă un lanţ lung și pestriţ de interacţiuni și sentimente. Din acest ghem vor apărea calităţile care pentru ani buni vor deveni dominante în caracterul copilului Dvs, anume ele vor determina atitudinea lui faţă de stilul de viaţă ales, comportamentul, și oameni în general. Copilul Dvs va afla despre orientarea sa sexuală sau identitatea de gen mai devreme decât Dvs, o demonstrează practica. Deseori, cu ani buni înaintea Dvs. Și acum, când copilul s-a destăinuit în faţa Dvs, v-a povestit trăirile și temerile, puteţi să-l rugaţi să vă povestească despre ceea ce simte și ce îl neliniștește. Însă această rugăminte trebuie să vină de la un prieten, care vrea să cunoască mai mult, decât a știut până acum. Nu de la un părinte, care consideră că are o experienţă de viaţă mai mare și care știe mai bine ce îi trebuie copilului său.

De data asta e bine să acceptaţi schimbarea de roluri, pentru că fiul/fiica Dvs cunoaște mult mai multe decât credeţi la tema respectivă.

Ar fi minunat să manifestaţi interes faţă de tot ce vă va povesti. El/ea ţine foarte mult la descoperirile sale. El/ea poate să vă roage ca discuţia să rămână privată, sau, din contra, nu va avea nimic împotrivă dacă veţi decide să împărtășiţi cele discutate cu alţi oameni. Există proba-

24

bilitatea că nu sunteţi prima persoană căreia copilul Dvs îi povestește secretul său. Posibil că niciodată nu aţi întâlnit o lesbiană, un gay sau o persoană trangen. Iar copilul Dvs cu siguranţă a întâlnit. Chiar dacă printre cunoscuţi aţi avut persoane de orientare homosexuală sau bisexuală, sau persoane transgen, cel mai probabil, nu aţi discutat cu dânșii pe această temă. Iar fiul sau fiica Dvs cu siguranţă a discutat. Dacă veţi ţine cont de regulile expuse, atunci, când veţi discuta, înseamnă că sunteţi aproape de victorie. Veţi obţine multă informaţie utilă și veţi da copilului de știre că el nu este singur și că sunteţi de partea lui. Relaţiile de încredere sunt o bază excelentă pentru menţinerea atmosferei de pace în familie.

Nu trebuie să vă alarmaţi și să credeţi că fiul sau fiica este diferit/ă și cu probleme de identitate de gen sau orientare sexuală. Copilul Dvs nu este nici mai rău, nici mai bun decât alţii.

S-A SCHIMBAT OARE COPILUL MEU? Din prima zi, orice părinte este sigur că își cunoaște cel mai bine copilul. Probabil, chiar mai bine decât copilul însuși, pentru că are o experienţă mai bogată în viaţă. În timp ce copilul se maturizează, părinţii continuă să creadă că știu totul despre obiceiurile, gusturile, preferinţele, dorinţele copilului. Și în momentul în care copilul pe care îl cunoașteţi mai bine decât oricine vine șă vă povestească despre faptul că e homosexual, bisexual sau transgender, aveţi imediat o stare de șoc și vorbiţi despre dezamăgire.

Da, aveţi un vis, o viziune clară a ceea ce vrea el să devină, ce așteaptă, ce va reuși în viaţă. Acest vis este influenţat de viaţa Dvs proprie (îi doriţi copilului ceea ce aţi dorit pentru Dvs, dar, din anumite motive, nu aţi reușit). Aceasta este parte a personalităţii Dvs. Și, chiar dacă în jur sunt multe lesbiene, gay. bisexuali/e și persoane transgen, mediul vă influenţează să visaţi la o orientarea sexuală „normală” a copilului și, respectiv, vreţi ca identitatea de gen să corespundă sexului atribuit la naștere. De aceea, șocul și dezamăgirea pot fi explicate: aţi trecut printr-o pierdere grea, aţi pierdut un vis, în care rolul principal îi revenea copilului Dvs. Precum a dispărut și iluzia că vă cunoașteţi la perfecţie propriul copil.

Prea multe pierderi pentru un singur moment, sunteţi de acord? Dar haideţi să analizăm. Mai devreme sau mai târziu, copiii le fac anumite surprize părinţilor. Copiii nu se căsătoresc cu acele persoane cu care și-ar dori părinţii, nu trăiesc în orașul în care ar vrea părinţii, aleg o profesie diferită de cea

25

pe care au ales-o părinţii. De parcă ar fi creaţi intenţionat pentru a ruina închipuirile și aștetările părinţilor. Și totuși, preferăm să avem relaţii cu o noră sau un ginere nesuferit, decât cu unii de orientare „netradiţională” sau identitate de gen diferită. Astfel am fost educaţi. Dar acesta este copilul Dvs! Continuaţi să vă aduceţi aminte că de ieri, de când nu aţi cunoscut despre orientarea lui sexuală sau identitatea de gen, și până azi, el nu s-a schimbat.

A rămas la fel. Doar că Dvs acum îl cunoașteţi din alt punct de vedere. Nu copilul s-a schimbat, ci Dvs. Așteptările și închipuirile Dvs despre el. Acum, va trebui să învăţaţi să trăiţi cu această realitate nouă.

DE CE EL/EA NE-A POVESTIT DESPRE ACEASTA? Unii părinţi consideră că s-ar fi simţit mai liniștit, dacă nu ar fi știut despre orientarea sau identitatea de gen a copilului lor. Unii neagă cu încăpăţânare faptul că au copii homosexuali, bisexuali/e sau transgen, încercând să convingă copilul că „va trece peste asta”, „va crește”.

Este o reacţie naturală. Însă trebuie să recunoașteţi că dacă nu aţi fi știut adevărul despre orientarea sexuală sau identitatea de gen a copilului Dvs, aţi fi pierdut o parte foarte importantă a vieţii lui. Și astfel, înţelegerea dintre voi nu ar fi posibilă. De aceea, este foarte importantă înţelegerea și acceptarea homosexualităţii, bisexualităţii sau identităţii transgen a copilului Dvs. Da, mulţi adolescenţi experimentează cu sexualitatea sa, intrând în relaţii ba cu băieţi, ba cu fete. Însă dacă copilul Dvs v-a împărtășit cea mai mare taină a vieţii lui, aceasta nu mai este un experiment. Este ceva conștient. Este o dovadă a faptului că a trecut o etapă lungă și dureroasă de cunoaștere de sine. De aceea, nu trebuie să vă întrebaţi „Poate va trece?”. Decizia de a povesti despre identitatea sa, știind care este atitudinea faţă de gay, lesbiene și transgenderi, înseamnă spargerea a multor stereotipuri în conștiinţa lui și un gest foarte riscant din partea copilului. Nu trebuie să trataţi confesiunea ca pe o glumă sau o idee nechibzuită.

Dacă copilul a decis să vă povestească adevărul, înseamnă că v-a făcut o declaraţie de dragoste și are nevoie de susţinerea Dvs. Pentru a efectua un coming out, e nevoie de foarte mult curaj. Și acest gest demonstrează că fiul/fiica caută relaţii deschise și corecte, sincere cu Dvs. Este pur și simplu adorabil. Acum vă puteţi manifesta dragostea faţă de copil. Anume faţă de copil, și nu de așteptările pe care le aveţi de la dânsul.

26

Lena, 22 de ani: Vreau să înţeleg de ce? De ce să-mi complic viaţa amăgindu-mă? Să trăiesc nu așa cum vreau, să mă ascund, să-mi fie frică? Nu i-am povestit mamei despre homosexualitatea mea timp de 8 ani după ce aflasem însuși cum stau lucrurile. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care am întâlnit persoana potrivită, când mă implicasem într-o relaţie serioasă. Minciuna nu mă stresa până atunci. Apoi, când am întâlnit acea fată cu care am vrut să creez o familie, nu am avut nici pentru o secundă dubii că trebuie să mă destăinui în faţa mamei. I-am povestit totul și am relatat o descriere atât de clară, încât mama m-a acceptat. Ea pur și simplu mi-a spus că mă iubește. Că nu își imaginează viaţa fără de mine. De aceea mă va susţine și nu va complica viaţa fiicei sale.

Acesta a fost răspunsul ei la faptul că am spus că atitudinea mea faţă de dânsa nu se va schimba indiferent de atitudinea ei faţă de orientarea mea. Prima perioadă a fost destul de tensionată, însă acum trăiesc cu mama mea. Trăim în pace și liniște chiar dacă odată zicea că toţi gay-ii și lesbienele trebuie împușcaţi. Acum are 65 de ani. Mă acceptă și mă iubește. Se vede că nu e atât de simplu să-ţi împuști propria fiică.

Oxana, 24 de ani: Eu consider că e bine ca părinţii să afle cât mai curând despre identitatea sau orientarea noastră sexuală. Este imposbil să trăiești în minciună mereu, înjosindu-i pe părinţi și pe tine însuţi. În acest fel, îi superi. I-am povestit mamei mele, iar apoi și tatălui, imediat cum am înţeles că vreau să trăiesc cu o fată. Familia mea este foarte sobră, de aceea le-a fost foarte greu să treacă prin noutatea pe care le-am comunicat-o. Dar am fost decisă că nu-mi voi sacrifica propria viaţă, propriile sentimente doar pentru ca părinţiilor mei să le fie comod să trăiască în falsa închipuire despre fiica lor. Ce s-ar fi întâmplat cu mine în acest caz? Cum rămâne cu minciuna în care va trebui să trăim? Împreună am trecut prin acest șoc. Iar apoi ne-am conformat cu faptul că sunt homosexuală. Credeţi-mă, mai bine să fii faţă-n faţă cu furia sau neînţelegerea propriilor părinţi, decât să trăiești o viaţă în minciună. Nu știu de ce, dar noi credem că odată ce ne destăinuim în faţa lor, îi supărăm.

Nu, noi îi supărăm, mai degrabă, cu minciuna noastră. De exemplu, închipuiţi-vă ce simt ei atunci când copiii ascund secretul lor despre care vorbesc oamenii din jur. Cu siguranţă se simt rău din cauza că nu aveţi încredere în ei, vă temeţi de ei. Nu trebuie să fie așa!

27

DE CE EL/EA NU NE-A POVESTIT DESPRE ACEASTA MAI DEVREME? Deseori este foarte greu de înţeles de ce copilul Dvs v-a povestit despre tot ce se întâmplă în sufletul lui anume acum. Chiar dacă s-a gândit luni și ani întregi. Unii apreciază acest gest ca fiind lipsă de încredere și foarte dureros trec peste aceasta. Le pare rău că atât de mult timp au fost departe de viaţa adevărată a copilului, însă, până la urmă, nu este așa.

Fiecare copil – fie homo- sau bisexual, transgender sau cisgender – mai devreme sau mai târziu conștientizează necesitatea luării unei decizii independente. Este o etapă naturală a maturizării. Nici nu vă închipuiţi câte secrete are copilul Dvs despre care nici nu veţi auzi vreodată.

Este firesc! Faptul că nu v-a povestit despre orientarea lui sexuală sau identitatea de gen nu vorbește despre secretomania lui.

Mulţi adolescenţi sunt urmăriţi de sentimenul că „ceva” nu este în regulă, însă nu pot verbaliza acest „ceva”. Iar în momentul, în care înţeleg ce se întâmplă, apare necesitatea să se convingă despre sinceritatea sentimentelor și dorinţelor lor. Acum, deoarece societatea este plină de stereotipuri, despre homosexualitate, bisexualitate și fenomenul transgender, foarte mulţi gay, lesbiene, bisexuali și transgenderi trec prin perioada urii faţă de „nenormalitatea” lor. Este nevoie de foarte mult timp pentru a accepta propria identitate, iar apoi de a acumula curaj pentru a povesti totul părinţilor. Însă, chiar dacă aveţi suspiciuni că fiul/fiica Dvs își ascunde adevărata orientare sexuală sau identitate de gen și doriţi să-i ajutaţi, luaţi în consideraţie faptul că în Moldova este destul de periculos să discuţi deschis despre orientarea sexuală sau identitatea de gen. Și, respectiv, la întrebarea „Nu ești cumva gay?” fiul Dvs va răspunde cu vehemenţă „Nu!”, și va face tot posibilul să vă convingă despre faptul că nu e așa.

Principiul „nu întreba – nu povesti”, care se referă la sexualitate, este foarte puternic în conștiinţa noastră. Dacă consideraţi că copilul este gay, lesbiană, bisexual/ă sau transgender, încercaţi pur și simplu să construiţi o relaţie corectă și sinceră în toate. În momentul în care se va convinge de înţelegerea și dragostea Dvs, el cu siguranţă va face un pas complicat, însă necesar, spre destăinuirea în faţa Dvs.

28

Galina, 31 de ani: Uneori m-am gândit că cel mai bun scenariu ar fi să plec undeva departe din oraș, să trăiesc așa cum vreau, pentru a nu supăra părinţii prin faptul că nu sunt la fel ca ceilalţi copii. Odată am auzit de la tata așa o frază: „Am și fiu, și fiică într-un singur om”, și că acest lucru îi place. Întotdeauna am avut sentimentul că părinţii mei își dau seama de homosexualitatea mea, dar nu am avut curajul să vorbesc cu dânșii despre acest lucru. Recent, i-am povestit mamei despre mine. Reacţia ei a fost chiar mai bună, decât m-am așteptat.

Mi-a spus că întotdeauna a știut și e foarte bucuroasă că am decis să-i povestesc totul. Tata mi-a spus că mă iubește așa cum sunt, iar sora a știut despre homosexualitatea mea deja de mult timp. Oamenii dragi m-au acceptat și m-au înţeles. Asta este cel mai important.

Igor, 35 de ani: Frica de a nu fi înţeles și de a fi respins, de a provoca durere celor dragi, iată principalul motiv al tăcerii, iar uneori și al minciunii. Evident, fiecare decide pentru el. Unii au curajul să facă coming out. Dar oricum sentimentul de vină persistă. Nu ești ceea ce și-au dorit părinţii.

29

DE CE COPILUL MEU ESTE AȘA? Aceasta este probabil cea mai des-întâlnită întrebare dintr-o sumedenie de motive. Părinţii pot simţi propria vină pentru „educaţia greșită” sau pot suspecta că cineva le-a „sedus” copilul iubit. Unii își aduc aminte de rudele îndepărtate mai puţin „standard” și întreabă despre probabilitatea de moștenire a homosexualităţii, bisexualităţii sau identităţilor transgen.

Foarte des replica la confesiunea despre homosexualitate, bisexualitate sau o altă identitate de gen este „De ce se întâmplă asta anume cu mine?!”. Nu este o reacţie conștientă, ci, mai degrabă, o reacţie la durerea provocată de spargerea iluziilor despre „copilul perfect”. Acea durere, pe care a cauzat-o copilul prin confesiunea sa. Dar, dacă e să vă gândiţi mai bine, el v-a oferit șansa să construiţi relaţii sincere și de încredere.

Puteţi crede că cineva v-a sedus copilul. Un stereotip foarte răspândit și greșit este, de exemplu, faptul că gay-ii își recrutează susţinătorii printre adolescenţii neexperimentaţi. NU este deloc așa. Nimeni și nici într-un fel de circumstanţe nu poate transforma o persoană heterosexuală în una homosexuală. Cel mai probabil, copilului Dvs i-a luat mult timp să conștientizeze faptul că există gay, lesbine și bisexuali/le ca să se identifice cu acest grup. Este imposibil să transformi un copil în gay, lesbiană sau bisexual, dacă nu este astfel.

O altă iluzie răspândită este recunoașterea de către părinţi a propriilor greșeli în educarea copilului. Ei sincer cred că homosexualitatea, bisexualitatea sau faptul că fiul/fiica lor este transgender este vina lor.

De foarte mulţi ani psihologii au testat diferite ipoteze despre apariţia unei sau altei orientări sexuale sau a identităţii de gen.

Unul după altul au fost enunţaţi, iar apoi negaţi factori precum sunt deosebirile de personalitate (mamă dominantă și tată supus), lipsa unui model de rol de urmat în familii incomplete, alintarea copilului mai mic. Adevărul este că gay-ii, lesbienele, bisexualii și persoanele transgen sunt educaţi în diferite tipuri de familie. În unele din ele capul familiei este mama, iar în altele tatăl. Unii au crescut fără tată, iar alţii fără mamă. Gay-ii, lesbienele, bisexualii și transgenderi pot fi din familii cu un singur copil sau pot avea surori, fraţi mai mari și mai mici. Ei pot fi născuţi și educaţi în familii pe care oamenii le consideră „ideale”. Deci, nu există motive să credem că modelele de educaţie a copilului pot fi cauze ale orienterii homosexuale, bisexuale sau a identităţilor transgen.

30

Mulţi părinţi se întreabă dacă la baza acestor fenomene stau anumite cauze biologice sau sociale. Unii cercetători vorbesc despre cauze ereditare (genetice) ale homosexualităţii, alţii studiază particularităţile creierului uman, cineva caută motivul în mediul social. Astăzi nu există o dovadă care ar demonstra veridicitatea vreunei ipoteze. Dar oare este atât de important? Chiar credeţi că necesitatea copilului de a simţi dragostea și susţinerea Dvs depinde de ceea ce cred savanţii despre cauzele homosexualităţii, bisexualităţii sau a identităţilor transgen?!

DE CE ÎMI E RUȘINE DE FAPTUL CĂ FIICA/FIUL MEU ESTE GAY, LESBIANĂ, BISEXUAL/Ă SAU TRANSGENDER? Mai mult ca probabil, acest fenomen este provocat de cultura societăţii noastre. Homofobia și transfobia sunt consecinţe ale necunoașterii și neînţelegerii homosexualităţii, bisexualităţii și a fenomenului transgender.

Cu siguranţă aţi urmărit filme, aţi citit cărţi în care toate acestea sunt prezentate într-o lumină proastă. Involuntar, le comparaţi cu fiul/fiica Dvs și simţiţi disconfort și chiar rușine, pentru că imaginile viitorului luminos în care era copilul sunt înlocuite cu unele care vă sperie. În primul rând, trebuie să renunţaţi la acele imagini, pe care vi le propagă societatea transfobă și homofobă. Copilul Dvs este absolut sănătos, normal, iar unicul lucru care îl deosebește de ceilalţi este orientarea lui sexuală sau identitatea de gen. În faţa lui sunt deschise toate ușile. El, cu siguranţă, va avea succes în orice va începe, pentru că vă are pe Dvs – părinţi deștepţi și înţelegători.

O altă cauză a stării neplăcute este sentimentul de vină. Acest sentiment apare deseori la părinţii care au ales un mod mai libertin de educaţie sau la acei care au avut anterior experienţă homosexuală, ori sunt gay sau lesbiene latente. Vom repeta: nu aveţi motive să vă consideraţi vinovaţi. Copilul Dvs nu este homo-, bisexual sau transgender din cauza că laţi educat așa sau din cauza trecutului Dvs. Dar, dacă sentimentele sunt totuși așa, ce e de făcut cu sentimentele neplăcute și rușinea? Încercaţi să vă concentraţi nu asupra lor dar asupra lucrurilor cu adevărat importante, adică copilul Dvs. Ajutaţi-l să devină fericit, și toate emoţiile negative vor dispărea de la sine.

31

Procesul conștientizării propriei persoane, a propriilor doleanţe și particularităţi pentru reprezentanţii comunităţii LGBT este foarte complicat și important pentru viaţa lor de mai departe.

Gay-ii, lesbinele și bisexualii/ele trec prin tulburări emoţionale atunci când conștientizează deosebirea lor de persoanele heterosexuale, iar persoanele transgen din faptul că nu se „încadrează” în limitele sexului. E posibil să le fie rușine și să nu accepte particularităţile care îi diferenţiază. În aceste cazuri este absolut necesar ajutorul unui psiholog.

Ideea de a vizita un psihiatru pentru a „trata copilul de orientarea sexuală greșită sau a identităţii transgen” este absolut lipsită de perspectivă.

Orientarea homo- și bisexuală nu este o „maladie” care poate fi „tratată”. Încercările de a trata homosexualitatea sau bisexualitatea nu au demonstraţii practice a succesului. Terapia hormonală și intervenţiile la cre-

ier nu au adus rezultate de modificare a orienătrii sexuale. În schimb, au adus foarte multe vieţi și suflete schimonosite. Hipnoza și intervenţiile psihiatrice, chiar dacă au avut impact, au adus un efect temporar, provocat de traume psihologice ca urmare a presiunii și intimidării.

La moment, în practica psihiatrică se consideră lipsită de moralitate orice încercare de a modifica orientarea sexuală. După cum am menţionat anterior, homosexualitatea a fost exclusă din lista maladiilor cu mulţi ani în urmă, după petrecerea multor cercetări. Potrivit părerii oficiale a psihiatrilor și psihologilor, terapia „reparatoare” (abţinerea îndelungată de la contacte sexuale și excitarea artificială ca urmare a vizualizării actelor sexuale practicate de perechi heterosexuale), care până acum este practicată de unii medici-escroci, precum și reprezentanţii anumitor religii, este foarte dăunătoare pentru sănătatea psihică a omului.

Puţin mai complicată este situaţia cu întrebările legate de identităţile transgen. După cum aţi citit mai sus, pentru o parte din persoanele transgen apare întrebarea intervenţiilor chirurgicale sau terapiei hormonale. Anume ei sunt nevoiţi să se adreseze la medicul-psihiatru (însă nu pentru ca medicul să-i convingă că nu sunt transgenderi, ci pentru ca să-i ajute cu un sfat care ar fi pașii următori posibili și necesari de corecţie a sexului biologic). Pentru altă categorie de persoane transgen, aceste întrebări nu sunt importante și nu există necesitatea de a se adresa la medic. Și Dvs, stimaţi părinţi, aţi putea avea nevoie de consiliere psihologică. Cu specialiștii profesioniști puteţi împărtăși acele sentimente și emoţii despre care nu aveţi curajul să vorbiţi cu nimeni dintre rude și prieteni. Puteţi să întrebaţi psihologul cum să trasformaţi comunicare cu copilul în ceva plăcut și confortabil pentru ambii. Uneori, atunci când vedeţi că fiul/fiica Dvs se simte nefericit și are nevoie de ajutorul medicului psiholog.

Adolescenţii LGBT deseori întâmpină dificultăţi în acceptarea propriei orientări sexuale sau a identităţii de gen. Starea lor emotivă instabilă, în comibinaţie cu atitudinea ostilă a mediului înconjurător, poate provoca consecinţe devastatoare – dorinţa de a astupa neplăcerile prin consum de alcool, droguri sau chiar suicid. Adică, în cazuri complicate, este absolut necesar să apelaţi la ajutorul unui psiholog profesionist. Iar dacă copilul Dvs nu vrea să viziteze psihologul, ar fi bine să vă informaţi individual. Impactul va fi mai mare decât lipsa totală de acţiune și reacţie.

Evident că nu e deloc ușor să te destăinui în faţa unui om străin. Numai de Dvs depinde dacă o să fiţi în stare sau nu să mergeţi la psiholog.

Uneori, pentru a lua o asemenea decizie este nevoie de mai mult timp – de la săptămâni și luni, până la câţiva ani. Însă, faptul că un părinte

32

33

Galina Murzin (lesbiană) în spectacolul jucat pe scena teatrului-spălătorie „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?”

POATE AR TREBUI SĂ CONSULTĂM UN PSIHIATRU SAU PSIHOLOG?

a decis să viziteze psihologul denotă un pas uriaș în direcţia acceptării particularităţilor copilului său și dorinţei de a păstra și întări relaţiile cu dânsul.

Centrul de Informaţii GENDERDOC-M, în cadrul grupului de susţinere pentru părinţii copiilor LGBT, desfășoară periodic întâlniri cu psiholog. Fiecare părinte (de regulă acestea sunt mame), care frecventează ședinţele grupului, a remarcat că peste un timp oarecare îi este mai ușor și mai simplu să accepte homosexualitatea, bisexualitatea sau identitatea transgen a propriului copil. Acest fapt se datorează întâlnirii cu alţi părinţi care trec printr-o etapă similară în viaţă. Părinţii împărtășesc trăirile, temerile lor, povestesc experienţa sa și astfel primesc încurajări din partea celorlalţi membri ai grupului și a psihologului.

MITURILE ȘI PREJUDECAŢILE DESPRE PERSOANELE LGBT Stereotipurile și prejudecăţile sunt anumite convingeri destul de răspândite în societate prin care nu se acceptă existenţa diversităţii lumii în care trăiește omul. Ele nu se bazează pe anumite fapte concrete și, deci, nu sunt adevărate. În societatea moldovenească sunt foarte răspândite diferite prejudecăţi faţă de persoanele LGBT: cum apar persoane LGBT și cât de pervers e modul lor de viaţă. În această broșură prezentăm doar câteva din ele.

Mitul 1. Homosexualitatea este contangioasă

Mitul 2. Homosexuali „adevăraţi” sunt puţini.

Homosexualitatea este un trend urmat de mai mulţi oameni.

E posibil oare să devii bisexual/ă, gay sau lesbiană din propria dorinţă?

Este oare aceasta o alegere benevolă? Haideţi să analizăm! Ne îndrăgostim de o anumită persoană nu din propria iniţiativă și nu într-un anumit moment pe care ni-l propunem. Dorinţa de a fi cu o anumită persoană reprezintă o combinaţie complexă de factori psiho-emoţionali și fiziologici.

Este imposibil să impui o lesbiană sau un gay să se îndrăgostească de o persoană de gen opus, precum și să impui un heterosexual să iubească persoană de același gen. Numai bisexualii pot iubi persoane atât de același gen, cât și de gen opus, însă, nici ei nu pot face asta atunci când vor. Persoanele LGB din Moldova (dar și din alte ţări) foarte des sunt supuse înjurăturilor, ameninţărilor sau chiar violenţei fizice. Foarte mulţi dintre ei se tem să vorbească despre orientarea lor sexuală în mod deschis și continuă să trăiască într-o lume închisă, în frica de a fi expuși în public.

Oare poate așa un mod de viaţă fi în trend? Chiar dacă persoana este urmărită penal (cum arată experienţa altor state) pentru faptul că e homosexuală, ea continuă să caute relaţii cu reprezentanţii aceluiași sex. Și chiar după gratii reușește să creeze și să menţină relaţii de dragoste.

Aceste exemple ne permit să facem concluzia că orientarea sexuală nu este un obiect al alegerii benevole.

Mitul 3. Homosexualii sunt feminini iar lesbienele bărbătoase

Pentru o perioadă destul de lungă, homosexualitatea era considerată o boală care poate fi tratată. Însă, deja de zeci de ani, psihiatrii din întreaga lume consideră această părere greșită și lipsită de moralitate.

Homosexualitatea este unul din tipurile sexualităţii. Este imposibil să fii „contaminat” de o anumită orientare sexuală ca de gripă, de exemplu.

Statistica, prezentată de sexologul și biologul american Alfred Kinsey, acumulată în secolul XX, demonstrează că aproximativ 37% din bărbaţi au avut pe parcursul vieţii relaţii homosexuale, 46% dintre bărbaţi, cel puţin odată în viaţă, au reacţionat sexual la reprezentanţii ambelor sexe. Însă, chiar dacă au avut relaţii sexuale cu reprezentanţii aceluiași sex, persoanele heterosexuale se întorceau la acea formă de relaţii sexuale care le este mai pe plac, adică cea heterosexuală.

Este un stereotip foarte răspândit, însă care nu corespunde deloc realităţii. În realitate, gay-ii și lesbienele sunt foarte diferiţi: există atât gay foarte masculini, cât și lesbiene feminine. Apropo, bărbaţi feminini și femei bărbătoase se întâlnesc și printre heterosexuali. Modul de comportament al unui om nu depinde de orientarea lui sexuală. Un șir de factori, atât biologici cât și sociali, îl influenţează (inclusiv nivelul de hormoni masculini și feminini din organism). De aceea, dacă întâlniţi o persoană comportamentul căreia vă pare deosebit și neobișnuit, nu vă grăbiţi să o condamnaţi. Dacă chiar vă interesează aceste momente, mai bine e să citiţi câteva cărţi interesante, ca, de exemplu, „Psihologia Gender” (Sean Byrne) și „Lentilele Genului” (Sandra Bem). La fel e bine de știut că, în societatea modernă, au succes femeile și bărbaţii care au caracteristici feminine și masculine. Modernizmul ne învaţă să fim diferiţi și să acceptăm diversitatea.

34

35

Mitul 4. Este rău să fii persoana LGBT Nu există premize pentru ca această afirmaţie să fie corectă. A fi gay/lesbiană/bisexual/ă/transgender nu este mai bine sau mai rău decât a fi un heterosexual sau a avea o identitate cisgen. Caracteristicile umane nu depind de orientarea sexuală sau identitatea de gen. Printre heterosexuali persoane josnice, nepoliticoase, rele nu sunt mai multe sau mai puţine decât printre homosexuali. Cert este că persoanele LGBT sunt mai predispuse faţă de stresul condiţionat de homofobie, bifobie sau transfobie.

Atitudinea societăţii chiar le face viaţa mai complicată, decât viaţa heterosexualilor și persoanelor cisgen. Dacă nivelul de acceptare și toleranţă în societatea moldovenească s-ar ridica puţin, atunci persoanele LGBT ar avea mult mai puţine probleme psihlogice. Deci, concluzia este că a fi persoană LGBT nu este „rău”, ci doar înseamnă a fi altfel. Este inadmisibil, însă, să consideri oamenii cu o altă orientare sexuală „neoameni” sau oameni inferiori.

tr-un băiat biologic, în pofida deprinderilor naturale, sunt sortite eșecului și chiar pot provoca consecinţe tragice. La fel, nu pot avea rezultat pozitiv metodele de „corectare a unui comportament de gen neadecvat”. Astăzi, recunoașterea știinţifică a fenomenului identităţilor transgen este rezultatul înţelegerii faptului că esenţa procesului este în adâncul psihicului și a mecanismelor biologice, conduse de el. Medicina nu cunoaște alte metode de ajutor pentru acești oameni, decât modificarea pașaportului și a corpului uman în corespundere cu sentimentele acestuia.

Mitul 6. Gay-ii, lesbinele și bisexualii/ele se gândesc doar la sex.

Nu au relaţii de durată. Sunt perverși.

Relaţiile lor sexuale sunt haotice

Este destul de răspândită părerea că dacă un băiat este educat „ca o fetiţă” iar unei fetiţe i se impun modele de comportament „bărbătesc”, atunci și doar atunci el/ea poate deveni transgender. Și vice-versa, dacă educaţia se petrece în exacta respectare a rolurilor de gen, fenomenul transgender nu se va manifesta. Acest stereotip nu corespunde adevărului.

Marea majoritate a persoanelor transgen cresc și se educă în familii simple și obţin aceeași educaţie ca și copiii cisgen. Mai mult decât atât, mulţi părinţi observând în comportamentul copiilor săi ceea ce ei consideră necorespunderi de gen, încearcă să le corecteze prin observaţii de genul „Tu ești fetiţă, trebuie să ai comportament corespunzător” sau „Comportă-te ca un băiat!”. Potrivit psihiatrului rus, Dmitri Isaev, una din cele mai mari iluzii și prejudecăţi prezente în societate este că copilul e ca o foaie albă de hârtie, pe care orice educător poate scrie ceea ce își dorește. La aceasta se adaugă ignorarea unor mecanisme biologice puternice, care mișcă organismul uman. Nu putem uita ca omul, în primul rând, este o creatură biopsihosocială, în care componenta biologică este pe primul plan. Orice influenţe educative sunt posibile în diapazonul în care permite biologia acestui om. Exemplele din medicină, precum și studiile speciale, demonstrează că încercările de a crea prin proces de educare a unei fetiţe din-

Lesbinele, gay-ii și bisexualii sunt, în primul rând, oameni. La fel ca și ceilalţi oameni, ei au familie, prieteni, studii, serviciu, hobby. Homosexualii, la fel ca și heterosexualii, trebuie să aibă grijă de situaţia lor financiar-economică și spirituală. Cu alte cuvinte, tot ce e omenesc se referă și la homoși bisexuali. La fel ca și printre heterosexuali, printre ei există persoane de tipul „Don Juan” și „Alfons”. Și la fel, aceștia reprezintă un procent nesemnificativ. Dar nici aceștia nu se gândesc la sex 24 de ore în continuu. Deseori, gay-ii, bisexualii și lesbienele tind să construiască relaţii de durată, bazate pe dragoste. Majoritatea dintre ei întâmpină în această perioadă o mulţime de probleme, necunoscute de societatea heterosexuală. Aceste probleme încep chiar în momentul când un homosexual își alege locul unde ar putea face cunoștiţă sau merge la o întâlnire. Continuarea este întrebările: „Cum să povestesc părinţilor? Cum să începem să trăim împreună? Cum să punem la punct relaţiile materiale și nemateriale. Faptul că înregistrarea oficială a căsătoriilor lipsește, iar societatea e plină de homofobie, face aceste relaţii neobservate. Partenerii sunt nevoiţi să ascundă cu iscusinţă relaţiile, să le protejeze. Deseori, despre faptul că o persoană este fericită într-o relaţie cu un partener de același sex nu știu nu doar colegii de serviciu, dar și prietenii, rudele. Fără dubii, asemenea secrete îndepărtează homosexualii și bisexualii de rudele și prietenii lor heterosexuali. Aceasta, de fapt, este încă o demonstraţie a faptului că societatea heterosexuală ar trebui să se gândească: chiar vă doriţi relaţii secretoase și negativiste cu prietenii, fiicile și fiii Dvs? Sau totuși vă doriţi relaţii bazate pe încredere, relaţii în care rudele și apropiaţii voștri, indiferent de orientare, pot să se bazeze pe ajutorul Dvs.

36

37

Mitul 5. Dacă ești transgender, ai fost educat greșit

VA FI OARE COPILUL MEU PERSECUTAT ȘI URMĂRIT? Să nu ne amăgim, posibil că copilul Dvs va fi urmărit și supus batjocurii. Mult depinde de faptul unde va trăi copilul Dvs, ce cale în viaţă va alege. Însă pericolul persecutării și prigonirii reprezentanţilor comunităţii LGBT este condiţionat de un nivel înalt de homofobie și transfobie. Acestea demonstrează nivelul scăzut al educaţiei oamenilor în privinţa lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor/lelor și persoanelor transgen. Însă, e de menţionat faptul că atitudinea faţă de persoanele transgen se schimbă și se schimbă rapid. În orașele mari, oamenii sunt mai toleranţi, în timp ce în orășele mici predomină homofobia și transfobia. În cercurile cu un nivel intelectual mai înalt, atitudinea faţă de persoanele LGBT este mai înţelegătoare. Dar și aici foarte mult va depinde de împrejurimi. În orice situaţe, trebuie să fiţi gata să oferiţi suport copilului Dvs dacă va fi lovit pe stradă sau dat afară de la serviciu.

Copiii Dvs vor fi în pericol atâta timp, cât vor fi consideraţi neoameni și marginalizaţi, deși motive de facto pentru astfel de atitudine nu există. Majoritatea oamenilor simt în viaţă durere și chinuri, lipsuri și eșecuri. Însă, practic fiecare știe ce e bucurie, fericire, dragoste și succes. Va fi corect să spunem că drumul spre fericire, succes, dragoste la gay, lesbiene, bisexuali/e și persoane transgen este deseori mai primejdios decât cel al heterosexualilor și cisgenderilor. Este din cauza faptului că societatea noastră este condusă de prejudecăţi și discriminează oamenii diferiţi .

De exemplu, în momentul de faţă, chiar în acest minut, de Dvs, de felul în care veţi percepe și înţelege această broșură, de faptul dacă atitudinea Dvs faţă de persoanele LGBT se va schimba, depinde micșorarea nivelului de homofobie în societate. Deci, e o investiţie în îmbunătăţirea calităţii vieţii propriilor voștri copii. Însă, atâta timp cât comunitatea LGBT va fi sub presiunea permanentă, iar reprezentanţii ei vor fi supuși discriminării, se va păstra procentul mai înalt de 3-5 ori al actelor de suicid printre adolescenţii LGBT, decât în cazul semeniilor lor heterosexuali/cisgenderi. Un astfel de comportament, precum este consumul de alcool, droguri, suicid printre gay, lesbiene, bisexuali/e și persoane transgen, deseori este rezultatul presiunii, homofobiei și transfobiei răspândite în societate.

38

POATE OARE COPILUL MEU SĂ SE MOLIPSEASCĂ DE HIV/SIDA? Acest stereotip a venit în Moldova din Vest și, aruncat pe solul fertil al transfobiei și homofobiei, repede a căpătat imaginea unui film de groază.

Acest mit este menţionat de fiecare dată când se vrea discriminarea unei persoane de orientare bisexuală sau homosexuală. Totodată, datele oficiale demonstrează că oamenii de orientare homosexuală niciodată nu au fost un canal important de răspândire a virusului imunodeficitar (HIV), care, dacă nu este tratat, poate provoca SIDA. Însă epidemia crește la scară, și acest indicator nu depinde de orientarea sexuală sau identitatea de gen. De aceea datoria Dvs ca părinte este să povestiţi copilului despre metodele de protecţe împotriva HIV și a altor infecţii care se transmit pe cale sexuală.

Virusul nu alege omul după identitatea de gen sau orientarea sexuală. Însă statistica îmbolnăvirii cu HIV/SIDA este mai mare printre oamenii care nu respectă normele de igienă sau care practică sexul neprotejat.

Astfel de oameni pot fi atât homo-, bisexuali precum și heterosexuali. Însă principala cale de răspândire a virusului este: • sângele, • eliminările vaginale, • sângele menstrual, • sperma, • laptele matern.

E bine să cunoaștem și faptul că prezenţa HIV în organism nu este o condamnare. Medicii au un termen special, statut HIV, care reflectă prezenţa sau lipsa virusului în organismul uman. Statutul pozitiv înseamnă că virusul este prezent în organism, cel negativ înseamnă că virusul este absent în sânge. Persoanelor, care au virusul în propriul organism, li se spune persoane HIV-pozitive sau persoane care trăiesc cu HIV. Metodele de tratament existente astăzi (așa-zisa terapia antiretrovirală foarte activă) permite persoanei HIV-pozitive să păstreze un nivel normal al protecţiei imunitare, adică preîntâmpină dezvoltarea etapei SIDA pentru o perioadă foarte lungă de timp.

39

CE ZICE LEGEA? În ziua de astăzi, în multe ţări din lume sunt adoptate mai multe legi menite să lupte cu discriminarea pe bază de orientare sexuală sau identitate de gen. Printre aceste ţări sunt Australia, Austria, Bolivia, Venezuela, Guatemala, Germania, Ţările de Jos, Danemarca, Israel, Spania, Canada, Costa Rica, Mexic, Nepal, Norvegia, Peru, SUA, Uruguai, Finlanda, Chile, Suedia, Africa de Sud, etc. Însă, în peste 50 de ţări din lume, relaţiile homosexuale rămân în afara legii; pentru practicarea lor oamenii pot nimeri la închisoare sau chiar pot fi uciși.

Pe parcursul ultimilor două decenii, în societatea noastră au avut loc schimbări pozitive spre acceptarea gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor/lelor și a persoanelor transgen. Datorită reformelor democratice, începând cu 1995, relaţiile homosexuale în Moldova nu sunt condamnate de lege. De atunci și părerea structurilor de stat a început să se schimbe în bine. Ministerul Sănătăţii, de exemplu, a confirmat printr-o scrisoare oficială că homosexualitatea nu este o boală, iar serviciile medicale asigurate de stat sunt accesibile în egală măsură tuturor cetăţenilor indiferent de orientarea lor sexuală. În mai 2012, Parlamentul Moldovei a aprobat Legea cu privire la asigurarea egalităţii care garantează tuturor locuitorilor ţării protecţia împotriva discriminării în diverse sfere ale vieţei, inclusiv pe baza orientării sexuală.

Mult mai complicată este situţia fenomenului transgender și acceptării identităţii de gen. Deși în Republica Moldova îmbrăcarea și purtarea hainelor caracteristice unui gen de către reprezentantul unui sex opus nu constituie o încălcare a legii (ca în unele ţări, unde persoanele LGBT sunt persecutate de către organele statului), atitudinea statului faţă de persoanele transgen este discriminatorie. De exemplu, în Moldova lipsește până în prezent un mecanism de recunoaștere juridică a genului, conform căruia persoanele transgen ar putea,fără probleme, să-și schimbe actele de identitate, în conformitate cu genul dorit. Această lipsă creează o multitudine de probleme pentru dânșii (în domeniul angajării în câmpul muncii, educaţiei, traversării hotarului ţării etc.).

40

NOI NU ÎNŢELEGEM DE CE OAMENII ÎȘI ETALEAZĂ ORIENTAREA SEXUALĂ ȘI IDENTITATEA DE GEN? Gay-ii, lesbienele, bisexualii/ele și persoanele transgen sunt deseori învinuite de faptul că își „etalează” prea mult sexualitatea sau identitatea de gen, de exemplu, atunci când vorbesc despre orientarea sa, îmbracă accesorii sau haine cu simbolurile LGBT. De ce organizează parade, marșuri, flash-moburi? De ce se plimbă ţinându-se de mână în public? Îmbracă haine caracteristice unui alt gen? Într-o lume unde toţi sunt consideraţi heterosexuali și cisgen, o astfel de „ieșire din umbră” este unica posibilitate de a-ţi manifesta identitatea. Ceea ce mulţi numesc „manifestare proeminentă” este unul dintre puţinele moduri de a depăși lipsa de încredere și stimă faţă de propria persoană.

V-aţi gândit cum altfel pot reprezentanţii comunităţii LGBT să se exprime? Cum altfel să povestească despre faptul că există și că drepturile lor sunt încălcate? Care e soluţia pentru ca oamenii să înceapă să se gândească, să se intereseze și să înţeleagă că persoanele homosexuale, bisexuale și transgenderi au aceleași drepturi ca și ceilalţi cetăţeni?

E puţin probabil ca cineva dintre cititori să rămână confuz dacă va vedea un bărbat sărutându-se cu o femeie. Ce îi face pe mulţi oameni să simtă disconfort atunci când văd cupluri de femei sau bărbaţi sărutându-se? Dacă e binecunoscut demult și este evident că homosexualitatea nu este o maladie, atunci și manifestările homosexualităţii sunt normale.

Este logic, nu?

Dacă e să analizăm lucrurile, în perechile heterosexuale, care și-au legalizat căsătoria, nu este deloc stranie acumularea de capital comun, educarea în comun a copiilor, preluarea tutelei în cazul unor nenorociri sau vizitarea partenerei/partenerului la spital, în cazul în care se îmbolnăvește. Cuplurile formate din persoane de același sex, însă, nu au acces la toate aceste facilităţi firești și nici posibilitatea de a-și înregistra oficial căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova. De ce sunt lipsiţi de toate acestea? Cum poate fi atrasă atenţia asupra acestei probleme, dacă nu se vor organiza mitinguri, nu se va distribui literatu-

41

ră care va ajuta oamenii să înţeleagă și nu se va declara despre existenţa acestor persoane prin metode social-acceptabile.

Consideraţi, probabil, că Dvs nu vă etalaţi heterosexualittatea. Însă, dacă e să ne gândim mai bine, oare nu-și etalează perechile heterosexuale relaţia lor atunci când poartă inele? Diferenţa este că nimeni nu este deranjat de fenomenul propagării heterosexualităţii. Nimeni nu îi învinuiește pe heterosexuali că își etalează orientarea sexuală și identitatea cisgen în momentul când își prezintă soţul sau soţia, prietenul sau prietena.

Puteţi simţi confuzie și ostilitate atunci când copilul Dvs își va exprima în public sentimentele faţă de partenerul lui de același sex. Ţineţi minte, toate perechile – de același sex sau de sexe diferite – deseori nu văd nimic în jur atunci când sunt unul cu altul. Sunt îndrăgostiţi și altceva nu contează în acel moment pentru dânșii. Dar dacă consideraţi că comportamentul sexual este ceva strict personal și intim, atunci aceasta trebuie să se refere la toate persoanele.

De aceea, întrebarea ar trebui formulată altfel: „Își etalează oare, în realitate, reprezentanţii comunităţii LGBT orientarea sa sexuală sau identitatea de gen”?

42

VA AVEA OARE COPILUL MEU FAMILIE PROPRIE? Majoritatea oamenilor, indiferent de orientarea lor sexuală și identitatea de gen, simt necesitatea de a avea o persoană dragă și de a avea un cămin familial. Persoanele LGBT nu sunt o excepţie. În jurul nostru există foarte multe cupluri formate din persoane de același sex, și atunci când veţi face cunoștinţă mai apropiată cu cercul de prieteni ai copilului Dvs, îi veţi cunoaște.

Faptul că o căsătorie între persoane de același sex nu poate fi înregistrată oficial în Moldova, nu are o însemnătate atât de mare pentru aceste cupluri. Aceasta nu este o piedică în faţa oamenilor de a crea familii cu adevărat fericite. Prin urmare, fiul sau fiica Dvs pot fi fericiţi și avea propria familie.

De asemenea, cuplurile de același sex își pot realiza și visele despre nașterea copiilor cu ajutorul tehnologiilor moderne auxiliare de reproducere. Se întâmplă că homosexualii sau bisexualii, în momentul creării unei familii de același sex, au copii din relaţiile anterioare heterosexuale. De aceea, probabilitatea că veţi avea nepoţi și veţi petrece timpul cu dânșii este destul de mare.

Desigur că există și sunt cunoscute cazuri în care, sub presiunea rudelor, bisericii sau pentru acoperire „socială”, persoanele homosexuale creează familii heterosexuale și chiar fac copii. Însă, mai devreme sau mai târziu, partenerul heterosexual dintr-o astfel de familie află despre preferinţele partenerului/partenerei. Este bine dacă o astfel de situaţie are loc în cadrul discuţiei de coming out. Și e cu totul altă situaţie când cunoașterea acestei realităţi vine din alte surse. Practic, în toate cazurile după asemenea descoperiri, relaţiile de familie nu se păstrează. Totodată, ambii soţi simt durere și disconfort pentru că unul dintre parteneri o perioadă lungă de timp a jucat un rol străin și nu a fost el însuși. Adică, a amăgit partenerul, dar și pe sine însuși, în timp ce celălat se afla în necunoștinţă de cauză.

După cele citite, credeţi că merită să cereţi de la copilul Dvs să se căsătorească și să creeze o familie heterosexuală, știind că orientarea lui este homo- sau bisexuală? Decizia vă aparţine doar Dvs. Majoritatea beneficiarilor care se adresează la Centrul de Informaţii GENDERDOC-M, pe parcursul consilierii psihologice, susţin că cea mai mare dorinţă a lor este să găsească un prieten, partener permanent, cu care ar fi posibil de construit relaţii bazate pe respect, dragoste și fidelitate reciprocă.

43

CUM SĂ POVESTESC DESPRE ASTA RUDELOR ȘI PRIETENILOR? Această întrebare, fără dubii, vă apropie cel mai mult de copilul Dvs. În momentul în care vă puneţi această întrebare, aveţi practic aceleași sentimente ca și copilul Dvs, înainte să vă comunice despre homosexualitatea, bisexualitatea sau faptul că e transgender. Mai mult decât atât, copilul vostru va lua o astfel de decizie încă zeci și sute de ori. De multe ori, veţi fi alături de dânsul ca să o luaţi împreună.

Mulţi dintre părinţi din toate puterile evită situaţiile în care trebuie să exprime și să demonstreze tărie de caracter și să povestească despre „calitatea neobișuită” a copilului său. Ei preferă să se încurce în istorioare despre prietenele fiului sau blamează băieţii pentru că e imposibil de găsit un mire pentru fiică. Și în sfârșit când găsesc în sine puterea să recunoască despre bisexualitatea sau homosexualitatea propriului copil, se dovedește că nu e așa de groaznic de fapt. Veţi fi surprinși, dar, cel mai probabil, părinţii sau colegii de serviciu vor zice că „de mult timp își dau seama” și vor continua să comunice cu Dvs. Una din condiţiile esenţiale este să alegeţi doar împreună cu copilul Dvs căror persoane le veţi povesti despre homosexualitatea, bisexualitatea sau apartenenţa copilului la grupul persoanelor transgen. Sfatul nostru este să repetaţi de câteva ori comportamentul și acţiunile Dvs, de parcă vă pregătiţi de un eveniment teatral sau de un interviu la locul nou de muncă. Gândiţi-vă la anumite întrebări specifice, răspunsurile Dvs la aceste întrebări. Alegeţi cu grijă, dar cu multă încredere în sine, cuvintele pe care le veţi rosti. Posibil, pentru Dvs va fi mai ușor să spuneţi fraza „Copilul meu este gay, lesbiană, transgender” decât „Fiul meu nu este ca ceilalţi copii”.

Sau vice-versa.

Rostiţi aceste cuvinte, încărcate cu toată dragostea și mândria, de care sunteţi capabili, în faţa oglinzii. V-a ieșit? Dacă răspunsul este „Nu”, atunci exersaţi de atâtea ori de câte aveţi nevoie pentru a simţi putere adevărată în cuvintele proprii. Dacă în timp ce vorbiţi cu o persoană terţă, vocea va trenura iar din ochii vă vor lăcrima, veţi fi compătimit/ă dar nu privit/ă cu mândrie. Iar motiv pentru mândrie există, fără îndoială. Copilul Dvs a găsit putere interioară să meargă împotriva societăţii, recunoscând mai întâi în faţa sa, iar apoi și în faţa Dvs, că nu este la fel ca majoritatea. Este un pas extraordinar de îndrăzneţ și merită respect și mândrie!

Părinţii care continuă să lupte cu propria percepţie despre homosexualitate, bisexualitate și identităţilor transgen foarte des sunt neliniștiţi de

44

reacţia care vine din partea altor persoane. Se gândesc mereu cum să răspundă la întrebările: „El are o fiică?” „Când are de gând să se căsătorească?”, „De ce fiul tău arată așa de feminin?” sau „De ce fiica ta arată atât de masculin”?

Avem o recomandare pentru aceste cazuri: cel mai important este să nu povestiţi absolut nimănui secretul copilului Dvs fără a avea permisiunea lui, pentru că iese că veţi discuta despre persoana lui sau a ei dar și viaţa sa personală. Numai copilul Dvs poate decide cine are dreptul să-i cunoască identitatea și cine nu. În rândul doi, nu trebuie să povestiţi „secretul” copilului până în momentul în care sunteţi sigur/ă că aţi trecut de etapa când vă simţiţi vinavat/ă și vă îndreptăţiţi. Aveţi nevoie de timp pentru a-l accepta pe copil așa cum este, fără a avea emoţii și sentimente negative. Altfel, veţi transmite și altor persoane dubiile și nesiguranţa pe care le simţiţi.

CE VOR ZICE VECINII? Acest moment foarte mult stresează familiile care locuiesc în comunităţi mici, unde viaţa socială depinde de interacţiunile amiabile și buna dispunere a tuturor oamenilor din regiune. Răspunsul la întrebarea aceasta este similar cu cel prezentat puţin mai sus. Atunci când sunteţi siguri de propriile sentimente și sunteţi destul de informaţi despre subiectul discuţiei, doar atunci puteţi povesti altor persoane despre orientarea sexuală sau identitatea de gen a copilului Dvs. Doar în acest caz îi veţi putea ajuta pe alţii să înţeleagă și să depășească fricile care sunt bazate pe necunoștinţă de cauză și prejudecăţi care, prin urmare, sunt absolut nemotivate.

CUM ÎMI POT SUSŢINE COPILUL? Citirea acestei broșuri poate fi considerată un prim pas în întâmpinarea copilului. Faptul că nu îl stigmatizaţi, dar încercaţi să vă descurcaţi în situaţia creată, înseamnă foarte mult. Astfel vă demonstraţi atitudinea deschisă pentru informaţia nouă, abilitatea de a înţelege lucrurile neobișnuite despre care veţi afla în această broșură.

Pentru a învăţa să vă susţineţi copilul trebuie practic să absorbiţi toată informaţia pe care o găsiţi. Veţi renunţa la propriile stereotipuri și vă veţi debarasa de concepţiile greșite. Astfel veţi deveni un fel

45

de avanpost în calea homofobiei și a transfobiei. Pentru că veţi poseda informaţii pe care le puteţi și trebuie să le împărtășiţi oamenilor din jur pentru a depăși concepţiile greșite ale societăţii și, în final, a evita neplăcerile care vă urmăresc copilul.

Anume cunoștinţele reprezintă primul pas pe care-l puteţi face pentru susţinerea propriului copil care s-a pomenit pe această cale deloc ușoară a vieţii.

Toate celelalte sunt fleacuri. Pur și simplu trebuie să-ţi iubești copilul.

Dragostea înseamnă informare, înţelegere, acceptare și responsabilitate reciprocă. Deja aţi făcut primul pas. Ce trebuie să faceţi mai departe o să vă șoptească inima și instinctul părintesc. Pentru că Dvs vă cunoașteţi copilul mai bine decât oricine, nu pot exista îndoieli. Poate copilul Dvs pur și simplu are nevoie să vorbească cu cineva despre sentimentele sale. O discuţie de suflet despre sentimentele pe care le-aţi trăit în diferite momente de viaţă poate fi utilă. Ar putea fi necesară o povestire despre felul în care reușiţi să faceţi faţă propriilor probleme. În orice caz, această perioadă este interesantă pentru ambii. Dvs veţi simţi cum vi se deschide o lume întreagă despre care nici nu bănuiaţi anterior. Deodată veţi afla despre o trăsătură nouă de caracter a copilului. Apoi, câte puţin, vă veţi implica în viaţa lui, îi veţi cunoaște prietenii. Veţi înţelege că acești oameni nu se deosebesc practic cu nimic de ceilalţi. Și ce e cel mai important, veţi păstra relaţii apropiate și de încredere cu copilul Dvs. Pentru ca să puteţi înţelege sentimentele altor părinţi vom reproduce câteva istorii scurte. Deși, modelul și stilul de viaţă în diferite familii este diferit, sentimentele sunt aceleași peste tot. Posibil, în povestirile celor, care au decis să-și împărtășească experienţa, veţi găsi exemplul care vi se potrivește, și astfel veţi reuși să îmbunătăţiţi relaţia cu copilul.

Andrei, tată. Au trecut deja două luni de când am fost informat că copilul meu, Dima, care are 18 ani, este gay. Sincer vorbind, primul gând a fost: „Este imposibil”. Refuzam să cred în ceea ce a spus fiul meu. Dar iniţial el i-a povestit mamei sale, iar apoi ei împreună m-au informat despre tot. Dima singur i-a povestit fratelui său, care are 16 ani. Fratele era șocat de această noutate. El niciodată nu-și închipuia că Dima poate avea o altă orientare sexuală, diferită de a lui. Și nici eu nu-mi imaginam așa ceva. Noi niciodată nu observam nimic în comportamentul lui, care ar putea sugera că e homosexual. Despre aceasta nu am mai spus practic nimănui. Dacă această temă va fi atinsă cumva în discuţie, nu voi evita să răspund. Dar nici să vorbesc la fiecare colţ nu vreau. După prima reacţie de șoc am avut nevoie de un timp pentru a înţelege ce se întâmplă, pentru a accepta anumite momente și trăiri. Anumite adevă-

46

ruri. Am în vedere anumite așteptări, legate de copiii mei. De exemplu, întotdeauna mi-a fost interesant să văd cum va arăta prietena lui Dima, pe care o va aduce pentru a ne face cunoștinţă. Cât de durabilă va fi relaţia lor. Niciodată nu mă gândeam că totul va fi absolut invers, diferit de imaginea pe care o aveam în minte. Modul meu de a gândi, cum să explic mai bine, este absolut heterosexual. Nu știu cum vor reacţiona rudele când Dima va face cunoștinţă cu noul lui prieten. Dintr-o parte cred că nu trebuie să mă gândesc prea mult la aceasta, ci doar să las să se întâmple, atunci când va veni timpul. Din alt punct de vedere, o asemenea perspectivă nu mă bucură deloc.

La moment, evenimentele decurg într-un tempou rapid. Uneori mă frământă gândurile referitoare la HIV/SIDA, pe care o pot „înhăţa” copiii mei, din cauza vieţii urbane nocturne, relaţiile din interiorul comunităţii LGBT. Însă Dima este fiul meu și va trebui să trăiesc și să mă împac cu orientarea lui sexuală. Împreună cu soţia trebuie să acumulăm cât mai multă informaţie. Dima ne ajută în această direcţie, ne aduce broșuri și cărţi tematice. Odată am participat la o ședinţă, unde au fost și alţi părinţi care au copii homosexuali. A fost foarte plăcut să fiu printre ei. Povestirile lor mi-au fost foarte cunoscute.

Mă strădui să fiu deschis în discuţiile cu Dima pe această temă.

Conștient deschis. Fricile, care apar în faţa noastră, a părinţilor, dispar anume în cadrul acestor discuţii. Dacă mă deranjează ceva, apelez singur la fiul meu, pentru că degetul arătător ridicat în sus nu va ajuta aici. Sunt convins că o discuţie sinceră este cea mai bună metodă de comunicare.

Trebuie să recunosc că anume aceste discuţii m-au apropiat de Dima. Recunosc că sunt mândru de felul în care fiul meu a reușit să facă faţă provocărilor și încercărilor.

Numai acum am început să observ cât de multe bancuri și glume despre gay și lesbiene există. Acestea arată, de fapt, cât de puţin cunosc oamenii despre ei și despre problemele lor. În trecut, îmi permiteam să spun și eu glume acide despre acești oameni. Însă, abia acum am început să înţeleg cât de dureroase pot fi ele pentru oamenii care, de fapt, nu se deosebesc cu nimic de noi. Părerea mea despre oamenii cu altă orientare sexuală s-a schimbat. S-a schimbat pentru că tema nu mai este abstractă pentru mine. Homosexualitatea s-a apropiat de familia noastră, și eu am înţeles că nu e atât de groaznic cum părea anterior.

Elena, mama. Ajunși la vârsta când băieţii încep a-și face prietene, fii mei mai mari și-au găsit foarte repede iubite, doar mezinul rămânea în continuare prietenul cel mai bun al unui coleg și al unei colege de clasă. Nici nu părea a fi în căutarea unei relaţii amoroase. Nici în scurtele

47

vacanţe pe care le avea în perioada armatei nu se vedea cu vreo fată.

Dar asta nu mi-a provocat griji în privinţa orientării lui sexuale. După demobilizare, fiul s-a mutat în alt oraș. Și-a găsit un loc de muncă și a început să se pregătească să intre la universitate. Venea acasă în zilele de sâmbătă și la sărbători. Nu era sincer cu mine și nu-mi povestea nimic despre viaţa lui personală. Abia atunci am început să-mi fac griji.

Dar am preferat să mă conving că este din cauza situaţiei de incertitudine în care se află – terminase armata, dar încă nu începuse universitatea. În același timp, însă, nu puteam să nu observ cât de mult ne înstrăinam. Între mine și fiul meu apăruse o prăpastie din cauza lipsei de înţelegere. Și iată că într-o seară de sâmbătă vorbeam despre viaţă cu o prietenă apropiată: „Ce e cu fiul tău cel mic?” m-a întrebat ea. Și fără să mă gândesc prea mult i-am răspuns: „Dacă mă întrebi despre orientarea lui sexuală, cred că este gay”. Am înţeles brusc că nu mai am nevoie de explicaţii și dovezi. Știam adevărul, îndoielile dispăruse. Toate fricile reprimate cu grijă au ieșit la suprafaţă. Am rugat prietena, care se bucura de încrederea fiului meu, să-i povestească discuţia noastră și să-i spună că aș vrea să aud adevărul de la el.

Era gata să facă orice pentru a mă ajuta să-mi recapăt echilibrul moral.A venit la mine a doua zi după discuţiei: „Da, mama, demult vroiam să-ţi spun asta, dar amânam discuţia pentru că îmi era frică să te rănesc”.

Am avut impresia că lumea a căzut peste mine. Soţul meu, tatăl vitreg al fiului meu, m-a susţinut în acele clipe grele. Am acceptat sprijinul lui, dar oricum mă simţeam de parcă eram singură pe lume. Singură în faţa durerii mele, singură în doliul viselor și al speranţelor distruse. Toate astea erau însoţite de sentimente de vină și rușine. Aveam un sentiment puternic de pierdere, la fel ca cel pe care l-am avut după moartea primului meu soţ.

Acum era clar că nu va avea niciodată nunta pe care visam să o organizez, niciodată nu mă voi putea bucura de nepoţeii minunaţi de la fiul meu iubit. În locul acestor vise în faţa ochilor apăreau imagini sumbre despre viitorul care-l aștepta: o viaţă în singurătate, singur la bătrâneţe. Întotdeauna se va deosebi de fraţii săi înconjuraţi de soţii iubitoare și copii.

Cel mai mult mă frământa gândul că soarta a fost dură cu mine și nu mi-a oferit ceea ce, de fapt, nu-mi promisese nimeni. Dar fiind naivă am crezut că am dreptul la asta. Un sentiment neplăcut nu mă lăsa în pace. Și iată, peste 17 ani după moartea tatălui copiilor mei, mi-am adus aminte de o frază rostită de o prietenă de-a mea în acele timpuri complicate: „Cine ţi-a dat garanţie că la tine totul va fi bine, oriunde și oricând?”. Și am înţeles că trebuie să-mi vin în fire cât mai curând posibil. Indiferent de faptul că durerea s-a înrădăcinat adânc în sufletul meu, nu etalam

acest lucru. Veneam zilnic la serviciu și făceam totul prin casă. Rudele, prietenele și colegii de la școala unde am lucrat ca metodist superior, nici nu aveau suspiciuni despre starea mea sufletească. Doar soţul și fii știau ce se întâmplă. Cele mai simple întrebări ale prietenelor și rudelor „Ce mai faci?”, „Ce se mai aude?”, „Cum copiii?” îmi provocau durere.

Atunci când multitudinea de rude și prietene manifestau interes faţă de destinul și viaţa fiilor mei, mă înghemuiam doar la durere. Iar atunci când auzeam atât de răspândita întrebare pentru ţara noastră „Fiii tăi și-au găsit deja neveste?”, povesteam despre copiii mai mari, iar când ajungeam la fiul cel mic, glumeam: „Are atât de multe admiratoare, încât nici nu știe pe care să o aleagă”. Mă uram singură pe mine pentru această minciună și înţelegeam că nu pot ascunde un ac într-o torbă. Mă gândeam cu groază la momentul când ceilalţi vor afla despre problema mea. În toată această perioadă, mă chinuiau câteva întrebări: Unde am greșit? E legat oare de faptul că atunci, când eram însărcinată, visam să am o fiică? Poate e legat de moartea tatălui, atunci când fiul era încă foarte mic? Ce am făcut greșit și ce ar trebui sau nu ar trebui să fac? În acea perioadă încercam din răsputeri să mă împac cu situaţia creată, însă sentimentul neplăcut nu pleca. Unica liniștire era faptul că în acea perioadă ne-am apropiat foarte tare cu fiul meu. După ce totul a fost vociferat, a început să mă viziteze mai des. A devenit sincer cu mine, așa cum a fost în copilărie, era gata să răspundă la toate întrebările mele, referitoare la sexualitatea lui și relaţiile cu prietenii și prietenele. Am început iarăși să avem încredere unul în altul.

48

49

EPILOG Sperăm că această broșură v-a ajutat să găsiţi răsunsuri pentru majoritatea întrebărilor care vă frământau. Părinţii au nevoie de sprijinul, respectul, încrederea și, bineînţeles, dragostea copiilor lor, la fel ca și copiii LGBT. De aceea părinţii trebuie să fie atenţi la emoţii, semtimente și neliniște. Este important ca copiii să afle de la Dvs despre îngrijorările pe care le aveţi în privinţa caming out-ului sau a altor evenimente importante.

De aseemea, trebuie să știţi că puteţi beneficia întotdeauna de asistenţă psihologică. La Centrul de Informaţii GENDERDOC-M lucrează un psiholog la care vă puteţi programa o consiliere individuală. Psihologului îi puteţi spune ceea despre ce nu sunteţi hotărât/ă să discutaţi cu copilul, alţi membri ai familiei sau prietenii. La Centrul de Informaţii GENDERDOC-M, de câteva ori pe an, au loc întâlnirile cu părinţii copiilor din comunitatea LGBT, în cadrul grupului de suport.

Această broșură reprezintă o versiune completată și editată a celei de-a doua ediţii a publicaţiei „Copilul meu este homosexual. Ce pot face?” tipărită în anul 2010. Broșura nouă a fost editată de către Artiom Zavadovschi, Coordonatorul Programului Dezvoltarea Comunităţii LGBT în cadrul Centrului de Informaţii GENDERDOC-M.

Puteţi afla mai multe informaţii despre activitatea, serviciile și evenimentele Centrului, accesând site-urile gdm.md și egali.md.

Pe lângă sursele utilizate pentru elaborarea primei ediţii a broșurii, în cea de a doua au fost utilizate înformaţii din următoarele publicaţii: 1. S.Varlamova „Ce se întâmplă cu copilul meu?”, Sankt-Petersburg, 2013; 2. M.Sabunaeva „Homofobia internalizată: Îmi este oare frică de mine însumi?”, Sankt-Petersburg, 2011; 3. V.Sozaev „Mituri și realităţi despre gay, lesbiene și bisexuali”, Sankt-Petersburg, 2011; 4. D. Isaev, F.Kuzneţov „Mituri și fapte despre transsexuali”, Sankt-Petersburg, 2012.

Redactor: Alexei Marcicov.

Design și machetare: Liudmila Culicova. În broșură apar fotografii ale scenelor din spectacolul teatrului-spălătorie „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?” montat la Chișinău în anul 2013. Autoarea fotografiilor: Nata Moraru.

Aducem mulţumiri tuturor celor care au participat la crearea, traducerea, redactarea, sprijinul emoţional și informaţional al broșurii. Le mulţumim în mod special celor care și-au împărtășit istoriile personale.

Broșura are un tiraj de 1000 de exemplare și a fost tipărită în anul 2015 cu sprijinul financiar al Open Society Foundations.

50

51

Contacte: Centrul de Informaţii GENDERDOC-M

Tel: 022 28-88-62, 022 28-88-63 Adresa: str. Valeriu Cupcea, 72/1, MD-2021, Chișinău E-mail: info@gdm.md

Site: gdm.md и egali.md Facebook: facebook.com/gdm.md и facebook.com/egali.md 52