8 minute read
Interviu cu un fost absolvent: pr. Daniel Pal – Paul Jicmon
INTERVIU CU UN FOST ABSOLVENT AL LICEULUI:
PĂRINTELE DANIEL PAL - MISIONAR ÎN GHANA
Pace și bine, părinte Daniel! Vă mulțumim că ați acceptat să acordați acest interviu revistei noastre! Vă propun să discutăm și să ne împărtășiți din darurile și experiențele dumneavoastră. R: Cum ați decis să alegeți viața de seminarist, viitor preot? Cât de greu a fost să luați această decizie?
Pr. D: A fost o dorință de când am fost mic, apoi am cultivat-o prin slujirea la altar ca ministrant, iar mai apoi am decis să mă înscriu la examenul de admitere la Seminarul din Roman. Nu a fost greu, nu am avut dificultăți în acest sens. Acest realizat de Paul Jicmon, cl. a XII-a A
lucru mi l-am dorit, iar credința simplă, dar profundă pe care am trăit-o în familie m-a ajutat.
R: Ne puteți povesti cum a fost viața dumneavoastră de seminarist sau o întâmplare care v-a marcat prin farmecul ei?
Pr. D: Viața din seminar a fost activă și plină cu diferite lucruri: școală, momentele extrașcolare (sport, muncă, excursii).Însă a fost frumoasă și viața de comunitate, de trăire împreună cu colegi din diferite contexte sociale, cu bucuria de a împărtăși experiențe diferite împreună.
Evenimentele cu farmec aparte au fost multe: cele sublime care au rămas în inima mea de la început au fost mai ales sfințirile de diaconi și de preoți, din curtea Institutului, adorațiile nocturne, liturghiile celebrate împreună cu studenții și credincioșii. Îmbrăcate de savoare au fost și spectacolele de Crăciun, urăturile profesorilor, excursiile anuale în care am avut parte de experiențe inedite și de posibilitatea de a cunoaște România cu frumusețile și istoria ei. Aveau un caracter formativ-recreativ, și, întradevăr, au rămas în inima mea ca experiențe de neuitat.
Au existat însă și momente haioase, spre exemplu, așa numitul „Exod”, adică, momentul în care am făcut trecerea de la internatul de la Liceul 1, la noua clădirea a seminarului, de la condiții de o stea, la 5 stele. Fiecare trebuia să își aducă toate lucrurile, inclusiv patul. Era o imagine parcă ruptă dintr-o piesă de teatru, cu tot cu spectatori; aceștia din urmă fiind studenții care, ieșiți la balcoane, savurau din plin imaginile care se perindau prin fața ochilor lor. Ce timpuri, ce amintiri!
O altă amintire nostimă este „sacul de ceapă”. Am „călcat pe bec” cu alți trei-patru colegi, iar „ca premiu” am fost trimiși la bucătărie să exersăm aptitudinile de „voluntar”. Ni s-a dat să curățăm ceapa pentru a doua zi, nici mai mult, nici mai puțin, un sac de ceapă de vreo 30 de kg. Îmi amintesc că, după câteva minute, nea apucat „dorul de casă”, că tuturor ne curgeau lacrimile fără să vrem.
Un alt moment inedit a fost mersul la cules porumb, când intram 150-170 de elevi în lanul de
R: Ce părere aveți despre diminuarea numărului de elevi din seminar? Care ar fi cauzele, în
opinia dumneavoastră? Pr. D: Istoria este ciclică; este o situație normală pentru contextul socio-cultural și religios pe care-l trăim.
La prima vedere pare de speriat, dar cred că Dumnezeu va avea grijă să trimită lucrători în via sa. Este Biserica lui Cristos, iar El îi poartă mereu de grijă. Chiar dacă pare un deșert, tocmai aici, în acest context, Dumnezeu se face cunoscut. Și ce este mai curios, este faptul că întotdeauna El se folosește tot de oameni: îi cheamă pe unii dintre ei și îi trimite la semenii lor. Dumnezeu, cu siguranță, a privit și spre voi. Fiți curajoși în a răspunde afirmativ inițiativei lui Dumnezeu și El nu vă va dezamăgi niciodată! Vați gândit la ce plan măreț vă cheamă Dumnezeu?
R: Ce sfat ne-ați oferi nouă, elevilor de la seminarul mic, în calitate de fost
elev al acestui liceu? Pr. D: Fiți voi înșivă: trăiți din plin fiecare moment pentru că aceste momente pe care le trăiți acum nu se vor mai întoarce niciodată. Trăiți un moment frumos: al trecerii de la adolescență la tinerețe. Fiți plini de viață, folosiți creativitatea și energiile pentru a vă construi un viitor frumos, demn! Nu lăsați monotonia să vă roadă, dar găsiți-vă energia și motivația în entuziasmul de la început. Zelul inițial să contureze viața voastră de zi cu zi. Nu vă limitați la a face doar ceea ce vi se cere, la împlinirea unui program. Să nu vă fie frică să vă aventurați într-o dăruire totală „să vă deschideți larg inima lui Cristos”, doar așa vă puteți regăsi cu adevărat pe voi înșivă și veți putea răspunde și la întrebările existențiale ale vieții voastre: Cine sunt eu? Încotro mă îndrept? Ce trebuie să fac?
R: Până la experiența de a fi misionar în Ghana, ce experiențe ați mai avut în calitate de preot?
Pr. D. Când am fost sfințit diacon, am fost repartizat la Luizi Călugăra. Pentru noi, frații, prima obediență
este numită „prima iubire”. Pot spune că experiența de fraternitate și viața de pastorație trăită în acea perioadă și-au pus amprenta pe stilul de frate și preot pe care îl simt acum în mine. Experiența fraternă a fost una pozitivă. Îmi amintesc cu drag de acele momente de fraternitate, mai ales serile de duminică când ne adunam la televizor și împărtășeam experiențele și întâmplările din acea zi și acea săptămână. Experiența pastorală a dat culoare vieții mele de slujitor a lui Dumnezeu: înconjurat fiind de tineri și copii, de serile când după Liturghie jucam tot felul de jocuri până se înnopta. Cu bucurie păstrez în inima mea ziua de Primiție, la care un număr considerabil de tineri au dat culoare sărbătorii mele, nu doar prin îmbrăcămintea tradițională frumos colorată, ci și prin bucuria și dansurile lor.
După sfințirea ca preot am mai rămas la Luizi Călugăra până
după 4 octombrie, când a fost hirotonirea diaconală a fratelui meu, Romică, după care, pentru o pregătire adecvată pentru a merge în misiune am fost trimis în Italia la Camposampiero pentru doi ani și jumătate. Aici, pe lângă cursul de misionarism și învățarea limbii engleze, am făcut și o licență în teologie spirituală la Institutul „San Antonio Dottore Massimo” din Padova. Apoi, după doi ani, la data de 5 martie 2012, de la Veneția îmi luam zborul spre Accra, Ghana, Africa.
R: Cum e să fii misionar? Ce implică această misiune?
ritm de dans vine la altar și își aduce propriul dar. De obicei credincioșii,
Pr. D: Să fii misionar înseamnă să te simți chemat și trimis de Dumnezeu. Este o experiență inedită în care te lași condus de Spiritul lui Cristos și, în același timp, te simți îmbogățit la contactul cu o altă cultură. Să fii misionar însemnă să ieși din țara ta cu tradițiile sale, dar și să ieși din comoditățile tale și să fii disponibil, fără rezerve, pentru a împlini voința lui Dumnezeu. Este o chemare specială, pentru că Dumnezeu lucrează într-un mod special, iar dacă te trimite te și întărește cu harul său. la sărbători, se îmbracă în îmbrăcămintea tradițională, foarte viu colorată, iar grupurile parohiale în uniformele proprii.
O sărbătoare specială este ziua de 6 martie când se celebrează Ziua Independenței. În acea zi se organizează parade impresionante, care se desfășoară, de obicei, pe stadioane și la care participă foarte multă lume și foarte multe grupuri de elevi îmbrăcați în uniforma
R: Care dintre tradițiile și obiceiurile ghaneze vă atrag?
Pr. D: Mă atrage în special modalitatea de a celebra sărbătorile, paradele, fie religioase, fie naționale. Apoi, celebrarea Sfintei Liturghii este atractivă datorită numeroaselor obiceiuri care împodobesc și stimulează participarea activă a credincioșilor. De obicei, duminica, Sfânta Liturghie durează aproximativ două ore. În anumite momente ale Liturghiei se cântă și se dansează. Un moment aparte este ofertoriul, când fiecare, în timp ce se cântă, în școlii. Pentru ei, purtarea uniformei este o onoare, un simbol al școlii, fiecare școală având uniforma proprie; chiar dacă de cele mai multe ori cei care sunt mai săraci nu au mai multe schimburi, totuși seara își spală unica uniformă și o calcă pentru a o avea curată ziua următoare.
R: V-a fost greu să vă acomodați cu clima și diferența dintre Europa și Africa?
Pr. D: În privința acomodării a fost un proces gradual. În primele luni, căldura dogoritoare din timpul nopții nu îmi permitea să mă odihnesc prea bine, transpiram foarte mult, dar cu timpul am început să mă obișnuiesc. Un lucru straniu care se întâmplă aici este faptul că, deși este foarte cald, soarele mai tot timpul este acoperit de nori. Nici acomodarea la timpul ploios nu a fost chiar ușoară. Să vezi că plouă zilnic...!? Nici cu mâncarea nu a fost simplu să mă acomodez, mai ales cu toate mâncărurile și cu „gusturile tradiționale”, care implicau și consumul de rozătoare (nutrie) și târâtoare (șerpi, iguane) pe care ei le numesc carne de pădure. Între timp, cu unele mam obișnuit și chiar îmi plac, cu altele însă mai puțin. Din fericire, am avut posibilitatea de a mânca și alimente cu care eram obișnuit în Europa, mai ales fructe și legume care aici se găsesc din belșug.
R: Ce activități sau jocuri se practică în acea zonă?
Pr. D: Activitățile sunt de diferite feluri, în funcție de ambientul pastoral (biserica, școala, tipografie). În ceea ce privește jocurile, predomină cele competitive organizate la anumite sărbători.
Băieții, în special, joacă mult fotbal.
R: Vă e dor de România, de rude și prieteni? Cum e să petreci timpul departe de casă și de cei dragi?
Pr. D: Îmi este dor de familie, de prieteni și de țară, în special. Cel mai greu este când în țară se celebrează anumite sărbători, sau când sunt evenimente speciale care au loc în familie, în Provincie, sau în alte contexte, iar eu sunt departe. Când mă mai cuprinde nostalgia, atunci ascult cântece tradiționale românești. Dorul de țară nu va dispărea niciodată din inima celor care trăiesc departe. Personal, ceea ce mă ajută să îmi desfășor activitatea departe de țară este dorința și visul de a-l sluji pe Dumnezeu cu toată viața mea, fără a pune nicio limită planului pe care Dumnezeu îl are cu mine.
„Părinte Daniel,
vă mulțumim pentru disponibilitatea, sinceritatea, sfaturile acordate și înțelepciunea cu care ne-ați vorbit. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harurile și iubirea sa pentru a-i urma calea. Pace și bine!
