Sanse pierdute - roman

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

ȘANSE PIERDUTE

Flora Mărgărit Stănescu

Colecția personală: Viața în gri cu papion roz

1

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Se întâmpla prin anul 1995 cred, într-un orășel nu departe de capitală. Ferit de aglomerația și vacarmul circulației din centrul orașului, se afla spitalul.

O clădire impunătoare înalțată pe nouă nivele, cu multe secții și laboratoare de tot felul. În imediata apropiere se aflau câteva clădiri aferente acestuia. Impresionant era parcul auto dar și parcul cu câteva alei asfaltate și străjuite de copaci falnici și cu câteva bănci presărate pe alei. Când vremea era caldă și frumoasă, pe băncile din parc se adunau vizitatorii împreună cu bolnavii pe care-i vizitau. Fiecare bolnav revenea în salonul lui, nu numai cu sacoșele pline dar și cu zâmbetul pe buze și cu bateriile încărcate. Numai cine a trecut de câteva ori prin spital știe cât de necesare sunt persoanele apropiate bolnavilor, măcar în zilele de vizită.

Le redau buna dispoziție, curajul, află vești despre cei dragi ai lor. În general șederea lor devine parcă mai ușoară, mai relaxată după ziua de vizită.

La numai două clădiri distanță, era azilul de bătrâni. O singură clădire cu patru nivele, înconjurată de alei cu pietriș și bănci, arbuști ornamentali sau copaci falnici și umbroși.

Bătrânii aveau cel mai adesea nevoie de câte o consultație la un medic specialist, deci decizia de a se construi un azil aproape de spital, fusese foarte inspirată și bine primită de către autoritățile locale.

Greu se putea obține un loc în azil.

2

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Numai dacă aveai rude dispuse să contribuie cu bani care să acopere diferența dintre pensia celor primiți și plafonul stabilit de conducerea administrativă. Mulți bătrâni cu pensiile mici de la CAP-urile desființate își duceau zilele cu mare greutate în casele lor vechi, gata să cadă ca și ei la o furtună sau o ploaie puternică. Cu pensiile lor nu puteau obține un loc în azil.

O fostă învățătoare, d-na Luiza, fusese anunțată de instanță, că moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului în care locuise cu chirie timp de treizeci de ani, au câștigat imobilul și era nevoită să elibereze apartamentul, locuit de ea singură, după decesul soțului ei, neavând nici un copil. Nu i se oferise nici măcar o garsonieră, o cameră într-un alt apartament, absolut nimic. Cu mare greutate obținuse un loc în azil, o nepoată de ei mai apropiată sufletește, se oferise să depună lunar diferența de bani ca să ajungă la plafonul impus tuturor celor din azil. D-na Luiza se mulțumise cu acest aranjament, după multe zile și nopți de plâns și zbucium. Nu era destul că soțul ei nu mai era printre cei vii, urma să fie aruncată în stradă de moștenitorii vechilor proprietari. Se resemnase și acceptase chiar cu recunoștință ajutorul nepoatei sale și în câteva zile, era instalată într-o cameră cu două paturi, împreună cu o bătrânică de undeva din provincie. Sociabilă cum era d-na Luiza, se împrietenise repede cu colega ei de cameră.

3

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Era suferindă sărmana de ea, sub tratament tot timpul, dar cel mai mult suferea de singurătate. Încercau să-și țină de urât una alteia mai ales în serile lungi de iarnă.

Se adaptase repede la noile condiții, nu crea probleme, nu emitea pretenții absurde, cum erau alte doamne care ar fi vrut ca asistentele să fie tot timpul numai la dispoziția lor.

După o serie de analize, primise și ea niște pastile, vitamine întăritoare și ceva pentru inima ei îndurerată și cu semne de oboseală. Aici avea așa de mult timp liber încât îl petrecea încercând să-și amintească numai momentele fericite din viața ei. De elevele sale, de colegele sale de care încă se mai simțea legată sufletește. De părinții copiilor cu care discuta, ori de câte ori se întâlneau fie la școală fie oriunde în oraș. Avea darul de a asculta necazurile lor, uitând practic de propriile sale necazuri.

Dacă ea nu avusese copii se atașase mult de elevii ei, de cei cu familii dezbinate în mod special. Pe blânda Ana o considera chiar prietenă. Venind pe neanunțate la școala unde învăța fiul său, Ana mai rămânea de vorbă după ore cu învățătoarea lui Cosmin.

Pe ea o încurajase de multe ori, când simțea că este depașită de problemele familiei sale. Mereu îi spunea: - Nici nu știi cât de puternice suntem noi femeile, iar voi mamele cu atât mai mult, aveți un motiv în plus să luptați pentru copiii voștri.

4

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Educația și viitorul lor stă în mâinile voastre, să nu uiți asta draga mea. Ești mult mai puternică decât crezi.

Cu aceste cuvinte se despărțise de Ana, anunțând cu regret că se pensionase. Despre celelalte necazuri ale ei nu-i mai spusese nimic. Nu-i era de nici un folos, adunase în inima ei prea multă amărăciune ca să o mai încarce și ea. Și-au promis că vor ține legătura dar, viața parcă le așezase pe căi diferite și nu s-au mai întâlnit mulți ani. * Micul Cosmin intrase val-vârtej în bucătărie, adulmecând aromele de prajituri delicioase pregătite de mama. Împlinea opt ani și se bucura din toată inima că la aniversarea lui va participa și tata. De data aceasta nu mai fusese reținut de alte treburi, iar noua lui soție cu care trăia în capitală, nu avea nimic împotrivă. Nu-și mai încăpea în piele de bucurie și schimba mereu CDurile, întrebând-o pe mama, dacă ultimul era mai potrivit, dacă îi va plăcea lui tata. Niciodată nu și-a dat atâta osteneală, să-și facă ordine în camera sa, printre lucruri și jucării.

De data aceasta era aniversarea sa, la care sigur venea și tata. Doar promisese și un tată se ține mereu de cuvânt. Se înserase și musafirii începuseră să apară, cu pachete frumos colorate, în ambalaje sclipitoare, iar Cosmin se bucura, mulțumea, dar le punea deoparte fără să le deschidă. Își pusese el în minte, că primul cadou pe care-l va desface, va fi cel de la tata.

5

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Se tot uita nedumerit la ușa de la intrare, doar va apărea și-i va sări de gât și-l va strânge cu toată puterea lui. Se deschisese ușa și figura atât de mult așteptată a tatălui apăruse în prag. Mama se grăbise să-l întâmpine, ca în vremurile lor bune, cu un zâmbet și o sărutare pe obraz, urându-i bun venit. Bărbatul din ușă însă, își ferise obrazul, o împinsese ușor în lături, pe femeia cu care trăise mai mult de nouă ani, mama lui Cosmin. Cea care-i dăruise acel minunat băiețel isteț, candid și frumos, la a cărui aniversare venise. Mama își frânsese mâinile stâjenită de acest refuz, în văzul tuturor invitaților, dar mai ales în fața micului Cosmin.

Copilul suferea foarte mult în urma plecării tatălui său de acasă. Oricât ar fi dorit mama, ca fiul ei să nu aibă nici o urmă de tristețe, la zi aniversară, acesta observase gestul de respingere al tatălui. El stătea în cumpănă, dacă să se arunce de gâtul tatălui, sau să rămână lângă mama sa.

Cadoul de la tata, l-a primit, i-a mulțumit, dar bucuria și curiozitatea, se topiseră pe loc. Ar fi putut fi orice, nu mai avea nici o importanță. Mihai cu un aer blazat, strânsese câteva mâini și se așezase la masă.

Păstrându-și calmul ei obișnuit, mama invitase musafirii la masă și chiar îl servise pe Mihai cu un pahar de șampanie pentru copii. Aceștia cu coifuri de carton viu colorate pe cap, făceau o larmă asurzitoare.

Cosmin se bucura mult doar privind la ei.

Fratele mai mare al unei colege de clasă, purta pe nas 6

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

o bilă roșie precum clownul de la circ și o perucă creață. Mustățile și le creionase cu un creion dermatograf, luat de la mama lor, la fel și rujul cu care-și conturase o gură mare. Râdeau copiii de el și-l alergau prin toată casa. Când se adusese tortul cu cele opt lumânari aprinse, Cosmin simțise pe umăr o mână.

Era mâna tatălui, care venise mai aproape să-l ajute să le stingă pe toate deodată. În ochii micului Cosmin, luciseră două lacrimi.

Ce mândru se simțise, că el cu tata au stins lumânările de pe tort. Când s-a cântat “Mulți ani trăiască”, tatăl îl luase în brațele lui puternice și-l sărutase pe obraz.

Atunci Cosmin îi ceruse să doarmă în acea noapte cu el, numai o noapte...se rugase de el. Cu o privire piezișă, bărbatul se uitase la fosta soție și nu ezitase să o apostrofeze de față cu musafirii.

- Crește-l ca pe un bărbat, nu ca pe o domnișoară.

Privirea lui rece și sarcasmul, îi făcuse pe invitați să rămână un moment tăcuți, nedumeriți.

Oare ce se întâmplase cu Mihai, omul atât de vesel și de jovial altă dată, se întrebau ei. Se purta de parcă întreaga lume era dușmanul lui. Ca urmare a acestei ieșiri atât de nepotrivite, se grăbiseră să plece, fiecare pretextând câte ceva. Umilința mamei fusese așa de mare, încât cu greu își stăpânise lacrimile, conducându-i pe musafiri până la ușă. Adunând cele de pe masă, îl rugase totuși pe Mihai, să-l ducă pe Cosmin la culcare.

7

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Va adormi repede la cât de obosit era.

-Ești culmea femeie! Se răstise el la ea, nici acum nu pricepi? Am o familie adevărată, cum să stau de adormit copilul? Sau este o altă manevră de a ta?

- Nu dragă, nu este nici o manevră, răspunsese Ana dar, te-a așteptat așa de mult...

-Am spus eu că nu ești în stare să-l crești cum trebuie, o să ajungă un papă-lapte, de bine ce te ocupi de el.

Bosumflat și încă bombănind, îl luase totuși pe Cosmin de mână să-l ducă la culcare.

Din păcate nici copilului nu găsise nimic bun de spus.

Cosmin nu deschisese gura, decât când simțise că nodul din gât îl lăsa să vorbească.

- Tată! Se rugase el, rămâi noaptea asta cu mine, numai noaptea asta, te rog...

-Bine....hai la culcare răspunsese acesta morocănos.

Pe jumătate fericit, pe jumătate trist, pe Cosmin îl doborâse repede somnul, iar tatăl se strecurase afară tiptil. Ajuns în sufragerie, spusese sec: - Plec.

Fosta soție răspunsese simplu: - Bine.

Mai străini decât cei mai străini dintre oameni.

Din aceea zi Cosmin nu se mai întâlnise cu tatăl său. El a cerut să nu mai fie anunțat, când își va mai serba vreodată ziua. Nu putea uita privirea piezișă pe care o îndreptase tatăl său către sărmana Ana, mama sa.

8

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Sacrificiul ei era total și Cosmin cu mintea lui de copil pricepea destul de bine aceasta.

Au trecut anii, a rămas lângă mama sa, a continuat școlile și cu eforturi de care numai o mamă este în stare, îl susținuse moral și material, până la terminarea facultății de medicină, specializarea făcând-o la oftalmologie. Obișnuia să glumească pe această temă, spunând că a ales să lucreze pe ochii oamenilor, ca să ajungă mai ușor la sufletul lor. Un om tânar, cu un suflet minunat.

Mama nu-și mai refăcuse viața. Duritatea cu care o tratase fostul soț, reușise să o facă să se țină la distanță, de orice bărbat care ar fi încercat să se apropie de ea. Îl iubise prea mult, iar el se descotorosise de ea, ca de un obiect învechit și fără valoare. Viața ei și-a consumat-o între serviciul ei de funcționară și copilul ei, de care nu se gândea că într-o zi, ar putea să se despartă. În ultima vacanță Cosmin venise acasă cu o tânară. O fată veselă, vioaie, toată numai freamăt, care nu mai știa unde să privească, atât de curioasă și entuziastă era. O siluetă de invidiat și o frumusețe aparte. Tot ce avea pe ea era purtat cu un fel de eleganță nativă. Puteai să juri că este născută pentru scenă sau podium. Era foarte conștientă de farmecele sale și făcea totul să se pună în valoare. Nu se sfiise deloc de mama lui Cosmin și anunțase cu mare bucurie, că urma să plece din nou în voiaj, 9

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

cu firma de manechine la care era angajată.

Obișnuită cu lumina reflectoarelor, Andra, strălucea și în viața particulară. Erau prieteni de ceva timp și cum pleca des în turnee de prezentare modele de haine, insistase să o cunoască pe mama lui Cosmin, ca pe viitoarea ei soacră. O spunea într-un anume fel, apoi izbucnea într-o cascadă de râs. Entuziasmul și drăgălășenia ei îl fascinase la început pe Cosmin și se credea îndrăgostit de ea.

Cu câteva săptămâni în urmă, fusese chiar în vizită acasă la părinții fetei, din nefericire și ei divorțați. Andra mai avea un frate și o soră, puțin mai mari decât ea. Fiind cea mai mică, mama sa o crescuse ca pe o prințesă, aspect care pe fratele și pe sora sa, îi nemulțumea profund. Se obișnuiseră cu capriciile ei, dar nu o înțelegeau deloc pe mamă. Toți trei erau copiii ei, de ce se purta așa de diferit față de ei? Cel mai mult suferea Maria. Era numai cu un an mai mare și se pregătea să-și dea ultimele examene, la o școală postliceală de asistente medicale. Fratele lor, se străduia să rămână într-o echipă de fotbal, de categoria C. Mama lor fusese infirmieră la un sanatoriu de copii, dar se pensionase, suferind de inimă. De când divorțase, parcă un ceasornic interior se blocase.

Uitase să mai trăiască. Abia se putea ocupa de casă, între două spitalizări. Nu-și dădea seama prea bine cum și cât de repede au crescut copiii ei.

10

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Andra era sufletul ei, toată viața ei netrăită se adunase în această fată, prea răsfățată și destul de superficială.

Cosmin era destul de nedumerit, de felul cum se purta mama Andrei cu ea, în comparație cu ceilalți doi copii ai săi. Oare dacă ar fi avut și el un frate sau o soră, gândea el, mama sa ar fi iubit numai pe unul din ei?

Nu, așa ceva era de neconceput, dar el nu putea schimba nimic.

Când mama lui Cosmin, Ana, o cunoscuse pe Andra, instinctiv inima ei se strânsese. Fiul ei de care nu se despărțise niciodată, adusese cu el pentru prima dată, o fată, în perspectiva eventualei căsătorii. Din câte colege și prietene a avut, cum de s-a oprit tocmai la aceea, nu-și putea da seama.

-Oare va fi acea fată în stare să-l facă pe fiul ei fericit?

Se tot întreba mama îngrijorată pentru fiul său. Teama exagerată ca nu cumva eșecul din familia ei, să se repete și în viața băiatului, lua proporții de la o zi la alta. Drama ei ar fi fost totală, dacă și Cosmin ar fi suferit un eșec, în viața de familie, pe care începea să și-o pregătească. Cu atâtea deplasări plus tentațiile din viața ei tumultoasă, ce viață de familie va fi aceea?

Ana era foarte îngrijorată, din momentul în care o cunoscuse pe noua prietenă a fiului său. Nu erau lipsite de temei toate aceste temeri. Își amintea cum își crescuse ea copilul, cum îl învățase de mic să ceară ajutorul lui Dumnezeu, de câte ori avea o nevoie sau o dilemă.

11

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Numai ea știa cât se rugase pentru fiul ei să-și întemeieze o familie durabilă, măcar el să fie fericit, dacă ea a eșuat în căsnicie.

De fapt fusese abandonată pentru o altă femeie mai tânără. Încercând să discute cu Cosmin despre acest aspect, el răspunsese destul de evaziv, că nu este cazul să-și facă probleme.

De atunci Andra devenise un subiect tabu în casa lor, fiecare evitându-l pe cât era posibil. În discuțiile telefonice dintre tineri, de fiecare dată, Andra transmitea salutări și mamei lui Cosmin, iar el se executa de fiecare dată.

S-a întâmplat la un moment dat, un eveniment neprevăzut. Cosmin a fost nevoit să plece la o specializare, undeva într-un oraș de munte. Aparatura modernă primită de spital, necesita și o pregătire prealabilă a personalului medical și tehnic, ce urma să lucreze cu aceasta. Întâmplarea, sau poate că nu chiar întâmplarea, a făcut ca în grupul de cadre medicale ce participau la acea instruire, să se afle și Maria, tânara asistentă medicală, soră cu Andra. Se instalase curând între ei un fel de camaraderie. Orașul renumit pentru obiectivele turistice, istorice, culturale, arhitecturale, oferea ocazia plimbărilor de seară și a discuțiilor pe diverse teme.

Despre Andra nu se discuta decât foarte rar. Fiecare dintre ei comunica telefonic cu ea. Dacă Cosmin primea mesaje de dragoste de la Andra, exprimate în 12

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

fraze suspinate și efuziuni amoroase, Maria era la curent cu noile cuceriri ale surorii sale. Desigur că nu și-ar fi trădat sora pentru nimic în lume, dar regreta sincer că acest bărbat tânar, aflat la începutul carierei sale, va suferi foarte curând o mare dezamăgire. Nu știa ce anume îl făcea pe Cosmin să o invite zilnic, undeva unde era ceva interesant de vizitat, dar era conștientă de ușurința cu care comunicau ei doi. Nu apuca să spună ea ceva, că el completa imediat ideea, sau când vorbea el, ea se gândea că ar fi spus exact același lucru. Parcă niciodată nu întâlnise pe cineva cu care să se completeze atât de bine, iar schimbul de idei, de opinii să fie atât de ușor, atât de natural.

Conștienți și unul și altul, că în acest context, relația lor de camaraderie, va evolua rapid într-un alt gen de relație, Maria a fost prima care a început să bată în retragere.

-Să se încurce cu iubitul surorii sale? Nici gând...

Așa ceva nu era cu putință, gândea ea.

Așa stând lucrurile, nu ezitase să-i spună lui Cosmin ce credea despre aceasta, iar el după un moment de gândire, răspunsese clar și destul de hotărât, semn că se gândise adeseori la acest aspect: -Înțeleg prin ce treci spusese el gânditor, dar câtă vreme eu cu Andra nu am hotarât nimic, nu am trăit intim cu ea, nu ai de ce să-ți faci griji. De altfel eu sunt încredințat că viața ei este destul de...complicată acolo.

Ești o fată inteligentă, nu te lăsa orbită de prejudecăți.

13

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

-Oare nu faptul că ești aici singur, te-a făcut să te apropii de mine? întrebase Maria contrariată.

-Nu, dar faptul că te cunoșteam puțin și am vrut să te cunosc mai mult, m-a făcut sigur să mă apropii de tine.

Aici suntem peste treizeci de persoane, femei destule... nu crezi? Avea dreptate, gândise Maria, nu știa cum făcea, dar mereu avea dreptate.

-Totuși, va trebui să dăm niște explicații, la întoarcere, adăugase fata.

-Sigur, le vom da împreună. Nu te las singură în cușca leilor, zâmbise Cosmin și o strânsese călduros de mână.

Se făcuse târziu, când Cosmin și Maria se îndreptaseră spre camerele lor de hotel. Când Maria introdusese cheia în ușă, mâna lui Cosmin o acoperise pe a sa, descuind împreună.

Era ușa ce avea să ducă la o căsnicie frumoasă, la înnobilarea sentimentelor lor, de aleasă camaraderie, de respect, de dragoste și admirație reciprocă. Logodna Andrei cu un cetățean străin, îi scutise pe cei doi, de alte explicații.

Ana se bucurase foarte mult de alegerea fiului său. Știa ea bine că într-o căsnicie soții trebuie să se sprijine reciproc. Să lucreze în echipă, nu să intre în competiție unul cu celălalt. Cosmin nu putea face o alegere mai bună. Soarta se află de cele mai multe ori, în mâinile oamenilor, dar ei nu știu mereu acest lucru.

La scurt timp a avut loc și cununia lui Cosmin cu 14

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Maria, eveniment ce trecuse aproape neobservat de familia tinerei fete. Importantă fusese doar logodna Andrei. * Niciodată nu se trezise așa de dimineață doamna Luiza, furișându-se cu punga de boabe de porumb sau arpacaș, în parcul mic cu băncile încă ude, de roua nopții. În fiecare dimineață venea cu una, două colege pensionare ca și ea, cu resturi de pâine rămase de la masă sau ce mai aveau ele și hrăneau porumbeii și alte păsărele. Era singura ei distracție, în afară de singurul televizor pe care, de cele mai multe ori se certau.

Cel ce prindea telecomanda vedea programul pe care îl dorea el, de regulă programele sportive. Femeile nu prea se înghesuiau la televizor ca să nu-și facă nervi degeaba. De multe ori programele de știri le înspăimântau și plecau la culcare făcându-și cruce.

La cei peste șaizeci și cinci de ani ai săi, d-na Luiza venise de aproape un an, la azil, dar obiceiul ei de a ieși să-și hrănească păsările nu-l pierduse încă.

Aerul proaspăt al dimineților și mișcarea o înviorau, îi dădeau o energie aparte, pentru întreaga zi. O mai certau asistentele medicale, că uita să-și ia tratamentul, ba o mai și amenințau că va rămâne fără el.

-Multe persoane ar vrea să beneficieze, de așa tratament și nu pot, se rățoia la ea Zoia cea negricioasă.

Parcă dădea tratamentul din buzunarul ei personal, așa le muștruluia pe bietele bătrâne, ajunse fără voia lor, 15

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

la un azil pentru bătrâni.

-Lasă, dragă, spunea doamna Luiza, că nu mai întineresc eu de acum, nici cu pastile nici fără ele.

Mai bine un suc de fructe sau o salată, decât pastile.

Hai că văd eu că nu scap de tine. Se resemna fosta învațătoare, adusă de nepoata sa, cu mari intervenții din cauza locurilor puține. Trebuia să aștepți să mai moară câte unul, apoi să faci tot posibilul să-i iei locul.

Dar iată că în acea dimineață venise singură în grădină să-și hrănească păsările ei dragi, înainte de a-și lua zborul. Știa că porumbițele aveau pui de crescut și aleargau toată ziua după hrană.

La puțin timp portarul deschisese larg poarta principală și mașina salvării intrase în curtea azilului, făcuse un scurt ocol, numai bine ca persoana din mașină să coboare exact în fața scării de la intrare.

-Încă un amărât, gândise doamna Luiza, văzând un bărbat solid, susținut de doi brancardieri. La fiecare pas, bărbatul lăsa impresia că pipăie terenul pe care călca și avea tendința să întindă mâinile să se apuce de cineva. Purta ochelari negri, ca pentru nevăzători și părea cel mai neajutorat dintre oameni. În ușă se ivise și directoarea azilului, care înștiințată de sosirea unui accidentat, în lăcașul pe care-l conducea, se grăbise să vadă personal, despre ce era vorba. În azil se răspândise repede vestea, că noul sosit era nevăzator și greu se descurca singur. I se făcuse loc într-o cameră cu un fost clopotar de la o biserică, de 16

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

undeva dintr-un sat îndepărtat. Sărmanul de el îi luase apa căsuța de lut la o inundație mare. Cu acesta era directoarea aproape sigură, că nu vor fi probleme.

Omul era săritor din fire, dacă putea să dea o mână de ajutor o făcea cu plăcere.

Alții erau mai arțăgoși și nu sufereau să fie deranjați de noii veniți. Se formaseră mici grupuri de pensionari, care aveau ceva de discutat, care jucau table sau șah, fumătorii separat de nefumători, ba mai erau și cei ce formaseră perechi, de parcă se îndreptau spre treizeci de ani, nu spre optzeci.

Multe caractere, multe obiceiuri, multe discuții.

Nici nu-ți vine să crezi câtă energie sunt unii în stare să consume, numai pentru a-și susține punctul de vedere, sau să demonstreze că așa cum gândesc ei este bine.

Doamna Luiza trecuse liniștită spre camera ei, de la fereastra căreia asistenta o strigase să vină să-și ia pastilele. Își hrănise porumbeii și vrăbiuțele, acum se putea ocupa de ea însăși, de tratament și ce le-o mai veni în minte, acelora care se îngrijeau de soarta lor.

Când se plictisea, lua andrelele și tricota de zor, ascultând o sumedenie de istorisiri de la vecinele ei de cameră. Bătrânica cu care împărțea camera, nu prea ieșea de acolo, decât la masă și la cabinetul doamnei doctor. Era bolnavă sărăcuța și nu venea nimeni la ea să o vadă. Acesta era oful ei cel mai mare. Crescuse cinci copii, avea și vreo șapte nepoți, dar de venit...nu venea nimeni.

17

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Cum noutatea acelei zile nu scăpase neobservată de bătrânele curioase din fire, doamna Luiza află cu oarecare emoție despre drama noului venit. Se părea că acesta fusese victima unui grav accident, undeva într-un laborator, a unui experiment chimic. În urma unei reacții neașteptat de puternice la care asistase, ca cercetător, se alesese cu arsuri grave pe față și pe mâini. Plasturii cu care venise pe față vorbeau de la sine, dar cel mai grav se pare că-i era afectată vederea. De sub ochelarii lui mari și negri ieșeau capetele unor plasturi ce îi avea încă pe ochi.

Complet nevăzător și neajutorat, noul venit le ținuse pe pensionare toată ziua în priza discuțiilor și a presupunerilor. Erau câteva care aveau mare grijă, să nu le scape nimic, din ce se putea observa și comenta.

Apoi se grăbeau să dea raportul, ca toată lumea să știe cu cine stau ele în azil. În afară de cei doi brancardieri care-l ajutaseră să pătrundă în clădire, nu-l mai însoțise nimeni. Motiv pentru care îl compătimeau toate.

Ziua trecuse pe nesimțite și pe înserat toată lumea din azil, se adunase în holul central, unde sus aproape de tavan, trona singurul televizor.

De regulă bărbații făceau legea, iar femeile nu aveau altceva de făcut, decât să se retragă în camere și să se culce odată cu găinile. În zilele ce au urmat, noul venit a putut fi observat câteva secunde, pe culuar spre cabinetul doctoriței, ce se ocupa de cei ce-și trăiau ultimii ani, 18

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

sau luni într-un azil de bătrâni și care de regulă nu aveau pe nimeni din familie, care să se poată îngriji de ei. Nu mai era o noutate, de acum era de-al casei.

Numai faptul că trebuia dus de mână, mai stârnea unele discuții, dar fostul clopotar avea grijă să-l ferească pe cel nevăzător, să nu se lovească, sau să plece în altă direcție. La aproape o săptămână de la sosirea domnului Mihai, acesta primise totuși o vizită.

-Cel cu ochelarii degeaba, are o vizită, spusese în glumă Domnica, o țărăncuță cam adusă de spate, dar pusă pe șotii, intrând în camera de zi, unde tricotau mai multe bătrâne. În camera acestuia, au intrat într-adevăr doi bărbați tineri, care se așezaseră la vorbă de ceva timp. Intrase și directoarea, chemată în grabă de asistentă. Vorbeau, examinând bandajele de la ochi.

Dacă Domnica nu a putut asista la discuție, infirmiera a deschis puțin ușa, neobservată de nimeni și iată ce a aflat; Cei doi erau de fapt, medicul care făcuse operația nefericitului accidentat, iar colegul său privea tăcut la toate câte se făceau pentru bărbatul din fața sa.

De copil fusese învățat să respecte oamenii în vârstă, acum avea în fața sa un bărbat nu foarte bătrân, cu părul grizonat, corpolent, iar cicatricele de pe față și mâini îi stârneau o nesfârșită milă. Medic fiind nu avea voie să se lase impresionat peste măsură de suferințele pacienților, trebuia cu calm și luciditate să-i ajute cu tot ce se putea, să se vindece.

19

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

În seara accidentului, primise un telefon de la colegul lui aflat de gardă, acesta îl întrebase discret, dacă are cunoștință despre un anume domn Mihai Săvescu.

Având în față actele bolnavului, citise numele de familie și adresa, astfel încât se gândise că poate colegul lui avea cunoștință despre acel bărbat.

Avusese grijă să sune de pe telefonul mobil, din biroul alăturat, astfel încât să nu fie auzit de bolnav.

După puțin timp de gândire, Cosmin, spusese cu jumătate de gură, că nu avea nici o astfel de cunoștință.

Se oferise să-i dea o mână de ajutor dacă avea nevoie. Știa sigur că bolnavul se afla pe mâna unui medic foarte priceput. Conta pe colegul său ca pe sine însuși.

Cum nu era nevoie de ajutor, se prefăcuse foarte ocupat, toată seara. Nici mama, nici soția sa nu au sesizat nimic.

Nu trecuseră nici două ore și sunase la spital sub un motiv oarecare și ca din întâmplare îl întrebase pe medicul de gardă ce-i face accidentatul și cum a decurs operația. Acesta explicase tot ce putuse să facă în asemenea situație, știut fiind faptul, că arsurile chimice sunt foarte periculoase și cu urmări dintre cele mai neașteptate. Substanțele chimice continuă erodarea țesuturilor și după operație. În ziua următoare, Cosmin discutase separat cu colegul său și-i explicase acestuia, că de fapt pacientul accidentat, era tatăl său, pe care nu-l mai văzuse din copilărie.

20

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Nu intervenise cu o seară înainte știind sigur pe ce mâini se aflase acesta. Fiind de față și mama și soția, nu a vrut să le implice în nici un fel în acea dramă.

Inima mamei dădea semne vizibile de oboseală, iar soția, urma să aducă pe lume în scurt timp, primul lor moștenitor.

Astfel Cosmin se angajase în luptă alături de colegul său, pe care îl rugase să nu-i spună niciodată pe nume de față cu „domnul cu ochelarii degeaba”, cum îl botezase trăsnita de Domnica.

Se apropia vara și liliacul înflorit din curtea azilului era pe trecute, iar undeva lângă gardul de piatră înflorise salcâmul ce răspândea un parfum suav și plăcut. Seara era o încântare, să stai afară pe bancă, să respiri aerul curat și înmiresmat. Într-una din seri doamna Luiza se afla singură pe o bancă veche în curte și mai citea la lumina palidă a asfințitului, câteva rânduri, dintr-o carte foarte veche.

Spre surprinderea ei, clopotarul și ultimul venit în azil, coborau cu oarecare dificultate scările.

Se ridicase repede să sprijine omul de cealaltă parte.

Acesta mulțumise mormaind, dar în vocea sa se simțea, toată jalea și disperarea unui suflet chinuit.

-Hai că mai avem numai câțiva metri și ne așezăm, spusese clopotarul...ne ajută și doamna...

-Cine este doamna? întrebase Mihai, facând ultimii pași, apoi se așezase pe bancă.

-Luiza sunt, am venit aici în urmă cu zece luni.

21

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Să vedeți ce bine o să vă simțiți afară la aer curat, mai adăugase ea.

- Eu să văd? Să mă simt bine? Bați câmpii femeie, tu nu știi ce coșmar trăiesc eu.

-Este drept că nu știu mai nimic despre dumneata, dar n-aș zice că politețea, îți este punctul forte.

Suferințele noastre nu ne dau dreptul, să fim duri cu ceilalți. Cu aceste cuvinte doamna Luiza se grăbise să plece fără ca măcar să mai salute.

-Doamna a fost drăguță, ne-a ajutat să coborâm scările...spusese clopotarul, numai pentru colegul său de cameră. Nu era cazul să o repeziți așa.

-Ce drăguța, ce doamnă...niște scorpii, toate sunt niște scorpii, așa să știi... ce caut eu aici? Poți să-mi spui?

-Ce necioplit, gândise doamna Luiza, care nu intrase în clădire. Parcă eu stau aici de plăcere, sau toți ceilalți.

Ar trebui să fie mulțumit că are cine să-l îngrijească, că de acasă nu venea nimeni să-l vadă.

Uite pe cine se grăbise ea să compătimească.

Se calmase repede, nu era în firea ei să țină supărare și intrând în cămăruța ei, o întrebase pe bătrânica din patul de lânga ușă; -Ei, cum a fost astăzi? Mai bine nu-i așa?

Să vezi că mâine te iau la plimbare în părculețul nostru și ai să te simți și mai bine.

Vaiiii..am uitat să cumpăr boabe de porumb, ce le dau porumbeilor mâine de dimineață?

-Am eu un colț de pâine, spusese bătrânica, 22

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

poți să-l iei ca-i tare și eu nu am cu ce să mai mestec.

Se înnoptase dar somnul nu se lipea de doamna Luiza.

Era greu de înțeles durerea altuia. Încercase să fie drăguță, cu domnul cu ochelarii degeaba, dar cu ce brutalitate-i răspunsese acesta. Se obișnuise să creadă că necazurile, suferințele îi fac pe oameni mai buni.

Pe acesta l-a transformat în rău. Cu timpul...se va resemna el, oricum nu va avea de ales, gândea d-na Luiza și stinsese veioza de lângă patul ei. * Se înnoptase bine și la o masă a unei terase, undeva, în micul orășel, încă mai stăteau de vorbă doi bărbați trecuți de prima tinerețe. După numărul sticlelor de bere golite și așezate lângă masa lor, nu s-ar zice că și-au pierdut seara degeaba.

De la un timp, contrar obiceiului vocile lor în loc să crească în intensitate, scăzuseră, ba chiar începuseră să-și șoptească unele cuvinte.

- Mă Fane, spusese unul dintre ei, eu nu mai am de gând să stau aici să ard gazul degeaba. Lume puțină, potolită, procese ioc... Am făcut o facultate vreau să scot bani..bani grei înțelegi tu?

-Mă crezi prost? Cine n-ar vrea? Dar în târgul ăsta prăpădit, nici de-acum într-o sută de ani nu faci tu avere. Măăăii, mai bine o duc țiganii, se întorc de la cerșit și-și trântesc niște castele...

-Ce castele mă....tu nu ești prost, știu că ai stil...ce mama naibii, ai făcut trei ani de teatru și nu ți-a mai rămas nimic bun în cap? Ascultă-mă cu atenție, noi doi 23

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

putem să facem bani, nu este o glumă.

Dacă ar fi după mine aș vinde tot ce am agonisit aici și aș pleca în capitală.

Acolo dacă știi cum să te faci remarcat, nici naiba nu-și mai amintește de tine, nici de unde vii, nici cu ce te ocupi. Acum este modern să te dai drept om de afaceri și cu asta închizi gura fraierilor.

-Ce fel de afaceri? nici nu se întreabă, nici nu se răspunde.

- Ideea nu-i rea, dar unde vom sta în capitală, sunt niște chirii...Dane, apoi din ce vom trăi?

Să știi că mi-ar place, ar fi aventura vieții mele. Nu mai suntem noi tineri, dar nici de lepădat nu suntem.

Părul grizonat, presupune și un portofel bine garnisit...

-Bravo măi, așa te vreau, bați palma cu mine?

-Bat palma, dar te previn că eu sunt lefter...

-Ți-am spus că am un plan, eu mă ocup de finanțe, iar tu de....imagine.

Doi bărbați, ca noi... puși la țol festiv, cu aer de superioritate, galanți cu femeile, complimente cu duiumul politicienilor...mă, noi chiar putem să dăm lovitura. Acestea fiind zise și bătându-se palma, ca doi camarazi ce se respectă, au pornit spre casele lor închiriate, hotărâți să-și încerce norocul în capitală. Ștefan era mai mult un element de decor, în grupul intelectualilor de provincie. Facultate de teatru abandonată, scria câte un articol la gazeta locală, veșnic cu chiria restantă, iar de trăit, trăia pe seama 24

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

prietenilor, care-l invitau peste tot, pentru șarmul lui.

Nu numai odată se rățoise la ei: - Mă, voi m-ați chemat la restaurant ca să-mi închideți gura, așa-i? Bag mâine un articol...praf vă fac...

Apoi se porneau pe râs toți cheflii.

A doua zi cu dureri de cap după cât băuse cu o seară înainte, Dan se dusese la Ștefan să vadă dacă tot ce discutaseră cu o seară înainte rămânea în picioare.

- Mă Fane, rămâne cum am stabilit aseară?

Să știu să pun în vânzare ce am și să plecăm odată de aici, că mă sufoc.

-Mă Dane, dacă tu poți să te ocupi de finanțare, de imagine mă ocup eu. Să vezi la ce m-am gândit noaptea trecută. Ne facem niște cărți de vizită, trecem acolo ceva care să impună respect, ne îmbrăcăm ca în capitală și începem să frecventăm evenimentele mondene. O paradă de modă, o conferință, o întrunire politică, vedem noi ce ni se potrivește mai bine pentru planul nostru. Să ne lăsăm barbă, așa ca pictorii, nu mai fumăm țigări proaste, ne cumpărăm niște pipe.

-Foarte bine domnule, știi exact ce vrei...Ștefan ..., artist plastic, arhitect, stilist și ce mai vrei să treci în cartea ta de vizită. De actorie să nu spui un cuvânt, că dai de bănuit.

-Iar tu, domnule Daniel ... doctor în dreptul civil și ce crezi că mai poți scrie ...la cât de ușor se iau doctoratele acum, sigur ai curând diploma în ramă.

Cred că în primul rând ar trebui să ne îndreptăm atenția 25

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

spre politicieni. Ei caută mereu adepți, oameni cu greutate...Cum erau oameni de acțiune, iar cum simțul aventurii nu le lipsise niciodată, în mai puțin de două săptămâni erau deja instalați în capitală. Două camere închiriate în apartamentul unei doamne în vârstă.

Femeia credea că dăduse norocul peste ea, când aflase că doi domni din înalta societate, au nevoie să închirieze pentru trei luni apartamentul său, doar cât vor fi reținuți de afaceri în capitală.

Singura condiție pe care au pus-o noii veniți, a fost să nu fie deranjați și să le aducă o menajeră pentru curățenie. Cartierul nu fusese ales la întâmplare, avocatul nostru avea bine stabilit planul său, de care nici amicul lui nu știa prea multe. Era bine cunoscut succesul la femei al actorului amator, mai ales când era vorba de femei trecute de prima tinerețe. Știind prin ce trecuse doamna Amalia, soția lui Mihai, din descrierile ziarelor, se gândise că puțină consolare nu i-ar strica, acum când soțul ei se afla la azilul de bătrâni, complet nevăzător. Parțial cunoștea și câteva din afacerile în care era asociat Mihai, afaceri foarte prospere și care încăpeau acum, pe mâna soției legitime a acestuia.

Cum auzise că doamna va participa la o acțiune caritabilă, se grăbise să-și anunțe amicul, unde-și va petrece acea zi și în ce companie. Nu uitase să ia cu el ziarul care anunța publicul larg de această acțiune.

Erau și câteva fotografii.

- Uite ceva pentru tine dragul meu, spusese Daniel 26

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

lui Ștefan. Ți se potrivește ca o mănușă. Mă rog...ca o mănușă de box, dar dacă stai să privești cu atenție câte inele și lanțuri de aur, poartă această doamnă, cred că o poți consola de câteva sute de grame de aur. Șarmant cum te știu, nu cred că vei rata ocazia asta și va fi un succes nebun.

- Nebun ești tu, nu vezi că este deja bătrână?

Mai are și vreo 30 de kg în plus. Dragul meu, dă-mi și tu de lucru cu cineva de 20-25 ani, nu cu băbătia asta.

-Tocmai, ea are nevoie să fie consolată, cele tinere se consolează cu portofelele boșorogilor de peste 80 ani, nu cu cei ca noi. Nu avem de ales, nici timp de pierdut, asa că ... la treabă, mon bell ami.

Fă-ți planul de atac, te știu meticulos, vreau să iasă ceva perfect. Eu dau o raită să văd ce se mai întâmplă prin oraș, ce noutăți voi mai afla. Trec și pe la tribunal, am prins acolo un fir care duce exact acolo unde vreau eu. Mă întâlnesc apoi cu un coleg de breaslă, căruia i-am împuiat capul, cu cât de bun prieten sunt eu, cu câțiva miniștri, iar el mă invită peste tot, să-i cunosc amicii. Mare gogoman...ha,ha,ha…

Rămas singur Ștefan își căutase un costum de zi, asortase toate accesoriile, se dichisise cum putuse mai bine, apoi la ora amintită s-a prezentat la întrunirea caritabilă, unde o recunoscuse imediat pe doamna din fotografiile arătate de amicul său. Încorsetată și excesiv fardată, doamna Amalia, trona atât prin robustetea ei cât și prin atenția de care se bucura din partea 27

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

organizatorilor. Contribuția ei financiară era desigur foarte consistentă, dacă reușise să focalizeze atenția tuturor. Toate bune și frumoase, avusese loc și licitația în scop caritabil. Arhitectul Ștefan... se făcuse remarcat, licitând pentru un obiect fără prea mare importanță, dar destul cât să fie observat de doamne, în mod special. Nu-i scăpase privirile admiratoare ale câtorva doamne, cam trecute. Nu plecase de la întrunire decât după ce o felicitase călduros pe doamna Amalia, pentru o inițiativă atât de frumosă, cum numai o persoană cu reale calități poate avea. Avusese grijă să-i strecoare și o carte de vizită, insistând ca de fiecare dată când vor mai avea astfel de acțiuni, negreșit să fie anunțat și el. Își va face timp, deși era din cale-afară de ocupat.

Doamna Amalia, se vedea limpede, cât era de măgulită de deschiderea domnului arhitect, către acest gen de acțiuni, dăduse și ea cartea de vizită și-i promisese că nu va fi omis. Chiar mai mult, dacă-i făcea plăcere putea veni la o prezentare de modă, peste numai câteva zile.

- Dacă mă invitați dumneavoastră, fac tot ce pot să ajung la timp, spusese Ștefan, depunând un sărut suav pe mâna doamnei. Ajuns acasă, spusese dezamăgit amicului său.

-Aș fi vrut să văd din partea ei, puțină reținere, să mă suspecteze câtuși de puțin...dar este complet naivă. La prezentarea de modă să vii cu mine, să te prezint.

28

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Sunt chiar dezamăgit, merge prea ușor...și-i de așa un prost gust... nu are un deget fără inel, mare, greu...prost lucrat...parcă-i magazin de bijuterii, pe două piciare care, probabil arătau cândva bine, acum...fac eforturi să nu mă umfle râsul. * Din seara aceea, ieșirea pe banca din grădina azilului de bătrâni, deveni ceva obișnuit.

De fapt așteptau până când se retrăgeau toți, la televizor, apoi clopotarul cu Mihai de braț, coborau cu grijă în grădină. Doamna Luiza se mai întâlnise de câteva ori cu ei în parc, dar trecuse pe altă alee, nevrând sa-l mai provoace pe cel atât de crunt lovit, la alte discuții. Fiecare cu necazul lui, își zisese ea. Are nevoie de timp să se obișnuiască. După câteva seri de singurătate în doi, Mihai îl întrebase pe clopotar, dacă doamna pe care o repezise așa de tare în prima seară, se mai afla cumva în parc. Clopotarul înțelesese că deși nu vedea, colegul său de cameră auzea foarte bine pașii cuiva pe pietrișul de pe cealaltă alee.

Atunci spusese clopotarul, că doamna și-a schimbat locul de plimbare, dar că se afla încă în parc.

- Te rog să-i transmiți scuzele mele, spusese Mihai cu jumătate de gură. Se vedea clar că nu era obișnuit cu astfel de gesturi. Era mai degrabă obișnuit să dea dispoziții și să fie executate cu strictețe.

Clopotarul se dusese și-i ceruse scuze doamnei Luiza, în numele lui Mihai.

29

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Era un prim pas către oameni, în acea mare durere sufletească și suferința trupească.

- L-am iertat de atunci, spusese doamna Luiza cu voce ceva mai tare ca să fie auzită și de Mihai, dar prefer să mă țin la distanță. Toți avem niște răni de vindecat.

Eu nu judec pe nimeni, dacă pot ajuta cu ceva...o fac cu plăcere, dacă nu, îmi văd de treburile mele.

Seara se scursese fără urmă de resentimente.

Cum se făcuse răcoare, fiecare se strecura în liniște în cămăruța lui, ca niște umbre obosite, tăcute, uitate complet de lume. Așa se considerau ei în tristețea lor. Într-una din seri după ce Mihai auzise la aparatul său de radio, despre o întrunire mondenă în capitală, la care soția sa legitimă, reușise să ajungă în centrul atenției, înțelese că roadele muncii lui, plecau pe apa sâmbetei. Lipsa ei, faptul că nu-l vizitase deloc, ci lăsase totul în grija avocatului său, le pusese Mihai pe seama deselor certuri, ce le-au avut ei înainte de accident. Ea fiind cu 15 ani mai tânără decât el, avea alte preocupări. Dar de aici pâna la a intra în conturile sale și a le risipi fără nici o noimă, era ceva de neimaginat. Tocmai când el nu se putea descurca singur, când ar fi trebuit să-i fie alături, ea cheltuia în neștire pentru a se face remarcată de așa zisa societate aleasă. Furios din cale-afară Mihai își sunase avocatul.

Acesta în loc să vină să stea de vorbă, pretinsese că are o întâlnire extrem de importantă care-l va ține ocupat întreaga seară.

30

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

De fapt mergea la o serată, tot în capitală, împreună cu cei doi excroci de profesie și care erau la curent cu tot ce se petrecea în familia lui Mihai.

-Toți ăștia parcă s-au vorbit să mă distrugă, tuna Mihai, în fața clopotarului care rămăsese înmărmurit câteva clipe.

-Cheamă un doctor, simt că-mi pierd mințile, țipase Mihai. Asistenta venise în mare grabă și încercase să calmeze situația, dar fără nici un rezultat.

Supărarea, furia, neputința, scârba...toate forțele răului, căzuseră ca un trăsnet pe capul lui Mihai și nimeni nu-l putea liniști. Tensiunea arterială deja atinsese cote alarmante, medicamentele nu-și făceau efectul, iar Mihai era din ce în ce mai agitat. Disperat a vrut să-și rupă bandajele de pe ochi și în furia lui îl lovise destul de tare pe bietul clopotar care încercase să-l liniștească.

Văzând că nu se poate descurca singură, asistenta anunțase spitalul din apropiere. Întâmplarea făcuse să fie de gardă Cosmin, iar el venise imediat să calmeze situația.

-Haideți să ne așezăm și să discutăm câteva minute în liniște propuse el, intrând în camera tatălui său.

-Ce v-a supărat așa de rău? Încercase el să afle exact despre ce era vorba.

-Cine ești tu să-mi spui mie ce să fac? Cui îi pasă prin ce trec eu acum? Doamne! nici să plâng nu am voie și mie îmi vine să urlu...strigase Mihai.

Cosmin se gândise câteva clipe apoi, înțelesese că 31

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

venise timpul să-i spună adevărul.

-Mai întrebat...cine sunt? Am să-ți spun... sunt...sunt fiul dumitale ...Cosmin. Un fior rece străbătuse întreg trupul lui Mihai, acesta se cutremurase la cele auzite.

Barba încărunțită-i tremură la auzul acestor cuvinte.

Mâna caldă a lui Cosmin se așezase cuminte, pe mâna tatălui său. Nici unul nu a rostit nici un cuvânt preț de câteva minute. Asistenta făcuse un semn cloptarului să o urmeze afară și amândoi ieșiseră fără nici un zgomot.

- Acum hai să discutăm ce ne interesează cel mai mult, propusese Cosmin. Mi-a spus colegul meu, că întunericul de la ochiul drept nu este la fel de negru ca cel de la ochiul stâng, este adevarat? Întrebase Cosmin, ceva mai precipitat pentru a diminua starea emoțională ce-i cuprinsese pe amândoi.

-Da, răspunse Mihai, cu gândurile încă rătăcind aiurea, este mai gri când se aprinde lumina, dar de văzut... nu.

-Asta este cea mai bună veste pe care puteai să mi-o dai, spusese Cosmin entuziasmat.

Vei merge într-o clinică specializată, din Franța, vei fi operat și ai toate șansele să-ți recapeți vederea la acest ochi, înțelegi? Este formidabil, trebuie să mă crezi...am văzut sute de cazuri. Bandajele de la ochii lui Mihai se umeziseră puternic și lacrimile grele curgeau în voie pe obrajii ridați de vreme.

- Copilul meu...tu nu știi nimic...nu știi că soția îmi risipeste averea, că fata mea este alcoolică și se droghează, iar eu stau aici ca într-o cușcă fără 32

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

posibilitatea de a schimba nimic din toate astea. Le-am plimbat jumătate din acest glob pământesc și uite unde am ajuns eu?

- Lasă...încercase Cosmin să conducă discuția în altă direcție, de fiica ta promit să mă ocup eu, iar restul se vor rezolva imediat ce te vei întoarce operat și cu vederea ta. Acum vederea este singurul lucru care contează și...tată, de la tine știu că un bărbat, nu plânge...niciodată.

-De la mine? Când ți-am spus eu asta? Întrebase Mihai uimit.

-Când m-am tăiat într-un ciob pe plaja din Mamaia, de se înroșise nisipul de sânge. M-ai luat în brațe și m-ai dus pe cearceaf, iar mama m-a legat cu o batistă de a ta, foarte strâns, să se oprească sângerarea.

- Mai ții tu minte asta? Ea... cum o duce? Bine?

- Sigur, sunt multe întâmplări pe care le țin minte.

Dacă inima mamei nu ar fi așa de slăbită, i-as spune ce ai pațit și sigur ar veni să te vadă. Peste puțin timp se va naște și fiul meu...cred că-i vom pune numele Mihai. Mâna tatălui strânsese în tăcere mâna fiului.

Câte gânduri, câte amintiri se năpustiseră deodată în mintea lui. Îl revedea în mintea sa, pe Cosmin mic, cu un ghiozdan greu în spate, cum încerca să-l copieze în toate gesturile, în tot ce făcea el, înainte de a-i părăsi.

Ce nebunie l-a putut îndepărta de ceea ce avea el mai de preț pe lume? un fiu minunat și o soție ca pâinea caldă. El, Mihai își merita soarta.

33

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Și-o amintea cu câtă blândețe și răbdare-i suporta toanele și chiar grosolănia. Cum îl ruga pe Cosmin să se potolească, să nu-l obosească prea mult pe tata, că muncise toată ziua. Văzându-l căzut pe gânduri și fiind deja foarte târziu, Cosmin îi propuse să se culce, după ce-i va schimba chiar el bandajele și-i ceru mai multe detalii despre...sora sa, pe care nu o văzuse niciodată. Dacă chiar așa de rău stăteau lucrurile, Cosmin era deja hotărât să facă ceva în acest sens.

Văzuse mulți tineri care-și distruseseră viața prin baruri și apoi mergeau la dezintoxicare. Nu mai era timp de pierdut. Promisese din nou tatălui, că se va ocupa personal de fată, măcar în această privință să poată fi liniștit. Chemase apoi asistenta și pe bietul clopotar, care pica de somn și se grăbise și el spre spital.

Dimineața ce a urmat făcuse posibilă discuția între Mihai și avocatul său. Instrucțiuni clare și dure, blocarea imediată a conturilor comune cu soția sa, programarea la clinica recomandată de Cosmin și sprijin lui Cosmin pentru supravegherea surorii sale Aurora. Avocatul simțise că nu este de glumit cu așa o hotărâre, care nu-i convenea deloc. Avea la dispoziție 24 ore să puna ordine și să execute dispozițiile lui Mihai, altfel...un alt avocat urma să-i ia locul. Urma să întocmească și actele pentru divorț. Cu asta chiar nu era de glumit.

Zilele treceau greu pentru cel aflat în întuneric, care ar fi dar orice pentru o rază de lumină.

34

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

O mică speranță reușise Cosmin să-i strecoare în suflet; că era posibil să-și recapete vederea la unul din ochi.

Către sfârșitul lunii primise confirmarea, pentru a se prezenta la operație, în Franța. Cosmin făcuse toate demersurile necesare pentru a urgenta aceasta. Într-una din seri discutând la telefon cu colegul său, Cosmin, uitase cu totul că putea fi auzit de cineva din casă. După ce terminase convorbirea, în fața lui stătea dreaptă, nemișcată, cu o privire întrebătoare, Ana mama sa. A fost nevoit să-i spună adevărul.

Cu mâinile împreunate și cu lacrimi pe obraz ascultase tăcută întreaga istorisire. Îl rugase pe Cosmin să nu-i ascundă absolut nimic. Aflase așadar prin ce trecea Mihai, fostul ei soț. Aproape că îi simțea fizic durerea. Înțelese imediat că în situația lui, nici nu putea pleca singur, cineva trebuia să-l însoțească la operație.

Dacă era adevărat că familia lui îl abandonase într-un azil de bătrâni, ea îl va însoți la operație în mod necondiționat.

Când Cosmin terminase de povestit câte se adunaseră pe capul tatălui său, hotărârea mamei sale era deja luată.

- Dacă nu are cine, îl voi însoți eu la operație, spusese ea cu fermitate.

- După toate câte au fost...încă mai ești în stare să faci asta? Nu ai nici o obligație...putem angaja pe cineva...

- Dragul meu, nu-mi spune că tu îl îngrijești din

35

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

obligație, este vorba de... tata.

- Mă gândesc numai că o deplasare la asemenea distanță, te va solicita prea mult.

- Fii liniștit, ne vom întoarce întregi, înainte să se nască...juniorul, răspunsese mama zâmbind anemic.

- Dacă așa vrei tu...am să-i transmit, cât privește juniorul...se va numi Mihai.

Tăcuseră amândoi, până când lacrimile mamei se mai potoliră, apoi ceruse să o ducă la el, în dimineața următore, să-l vadă.

Nu știa încă ce îi va spune, știa numai că omul care-i fusese atât de drag în tinerețe, avea mare nevoie de ajutor și ea era dispusă să i-l dea, necondiționat.

Era dimineață devreme, când un ciocănit discret în ușa din capătul coridorului, îl făcuse pe Mihai să tresară instinctiv.

- Cine-i? Îl întrebase pe clopotar.

- O...doamnă, spuse acesta ușor nedumerit, de apariția neașteptată.

- Sunt eu Mihai...se auzise vocea Anei. Îmi pare rău că abia acum am aflat de ...necazul tău.

- Și...ai venit să te bucuri? Se interesase Mihai plin de sarcasm.

- Nu fi absurd, cine se poate bucura de așa ceva?

- Știu eu ce spun...se bucură și se distrează pe seama neputinței mele...știu eu…

- Te chinui singur, venisem să văd dacă te pot ajuta cu ceva...cine va merge cu tine ...acolo?

36

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

- De unde vrei să știu eu? M-au aruncat aici ca pe un câine și nu le mai interesează decât banii mei.

Doamne! de-aș putea vedea câtuși de puțin...

- Sigur vei vedea, Cosmin m-a asigurat că ai toate șansele să-ți recapeți vederea la un ochi.

- Da, toate șansele, la cât de ghinionist sunt...

-Acum ești nedrept, eu aș considera un noroc, faptul că s-a întâmplat să nimerești pe mâna a doi medici foarte buni, dintre care unul este chiar fiul tău...

Așa este viața...ne mai încearcă uneori... dar va fi bine.

Vei vedea cât de curând, mai încercase ea să-l încurajeze.

Deplasarea la aeroport se făcuse anevoie, traficul era infernal. Se îmbarcaseră totuși în timp util și curând nava își luase zborul. Cosmin formase numarul de telefon de acasă, întrebându-și soția cum se simte.

- Foarte bine, cam grea... cât un elefant... dar mă descurc eu...au plecat?

- Da...după așa de mult timp, au plecat împreună... nu-mi vine să cred...hai că vin acasă și mai vorbim noi.

Să stai liniștită, se circulă greu și trebuie să trec și pe la spital. Ne vedem acasă... pa, iubire. * În apartamentul cu două camere, închiriat de cei doi aventurieri, se lăsase o liniște adâncă. De când venise Daniel cu vestea că soția lui Mihai nu mai dispunea de banii soțului, timpul parcă se oprise în loc.

37

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Trebuia găsit urgent altcineva de care să se folosească.

- Ce ghinion, spusese într-un sfârsit Stefan, tocmai acum când începusem să ies cu fata lor.

Mi-ar trebui un împrumut serios numai să o scot la restaurant... capricioasă cum este...

- Hai că mă enervezi, nici una nu mai are bani... gata, cade planul nostru inițial, dar găsesc eu altul, cât ai zice pește. Nu mă las eu cu una cu două, răspunsese iritat Daniel. Deocamdată au contramandat sindrofia, nu văd unde vom merge la masă. Sunt pe ultimii bani și încă nu am un al doilea plan bine întocmit. În noaptea asta...am de lucru, un ibric de cafea și trebuie să mă concentrez. Toate s-au întâmplat prea repede. Amanetează și tu ceva din ce ai luat de la ele, mai zisese el.

- Dacă se prind că lipsesc? am peste 300 gr aur de 24 k.

Ar fi foarte ușor să mă prindă poliția, să mă întrebe cum au ajuns la mine.

- Stefane! le-ai primit în dar pentru serviciile tale, au vrut un gigolo? L-au avut și normal ...l-au plătit, care este problema? Asta va fi varianta noastră în cazul în care te vor bănui pe tine, dar mai bine trimite-i mamei un buchet de flori și mulțumește-i pentru bunătatea ei fără margini...

La câtă lume le-a intrat în casă în ultima vreme...

- Cred că vom schimba puțin metoda de lucru...mormăi Daniel, mâine sigur voi avea planul gata făcut.

Pune-ți și tu mintea la contribuție să vedem ce iese.

38

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

* Nebănuite sunt căile Domnului, de îndreptare puse în fața omului. Câteva case mai departe de vila cu etaj și cu gard din fier forjat, o mașină frânase brusc.

Din ea coborâse o tânără cu mers nesigur și cu brațele legănânduse haotic pe lângă corp.

La fereastra casei de vis-a-vis, o doamnă în vârstă, o privea cu milă, clătinând dezaprobator din cap. Aurora îi făcuse un semn de salut, ce seamăna mai mult cu un gest de lehamite, apoi intrase în curtea lor, lasând poarta să se închidă singură.

Doamna Georgeta o cunoștea pe fata din vecini, de când era mică. Și-o amintea ce copil drăgălaș fusese, o revedea sporovăind veselă, când se întorcea cu mama de la plimbare și ținea morțiș să ducă ea florile, pe care și le alesese de la florăreasa din colțul străzii lor. Când se întorcea de la școală, îi auzea glasul de la câteva case distanță. Sau când venea de mână cu Octavian, un tânăr care muncea și învăța. Nu știa de ce nu mai era Aurora cu el, pe vremea aceea nu se îmbăta și nu se droga ca în ultimul timp.

Drăguță și plină de viață, era mereu în centrul atenției colegilor ei. Terminase liceul, făcuse un an de facultate, abia trecuse în al doilea, alunecând din ce în ce mai jos. Petrecerile date de noii săi amici, nu erau numai de dragul distracției, erau de dragul banilor pe care-i așteptau de la ea, în momentul în care nu va mai putea sta, fără prafurile lor. Își atinseseră scopul, acum 39

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

era dependentă și-i căuta ea pe ei, cu disperarea celui ce nu mai vede și o altă soluție. Pe doamna Georgeta o cunoscuse și Cosmin, cu ajutorul avocatului. Pentru început spusese doar că este medic și a fost rugat să-i dea fetei o mână de ajutor, să scape din marasmul în care intrase. Văzând că este o doamnă serioasă și că o compătimește sincer pe fată, spusese apoi că ei doi sunt frați după tată.

Acesta fusese primul pas pe care-l făcuse Cosmin, pentru a se apropia de cea care-i era soră și pe care abia acum, la maturitate urma să o cunoască.

Promisese tatălui său, că o va ajuta și încerca să intuiască, ce anume ar fi ajutat-o cel mai sigur pe fată.

Atunci respectabila doamnă, începuse să-i povestească despre Aurora, din copilăria ei lipsită de griji, despre copiii cu care era prietenă. Regreta femeia că fusese lăsată să alunece atât de jos, că mama sa care nu-și găsea timp pentru unicul ei copil, avea alte preocupări. În timpul unor astfel de discuții, aflase Cosmin și despre Octavian, băiatul frumos și cam timid, cu care fusese Aurora prietenă și de care toți o credeau îndrăgostită.

Toți credeau că nu vor termina facultatea și se va face o nuntă cu ei. Numai că situația reală era cu totul alta.

Avocatul cunoștea adevărul, chiar de la fată.

La una din petrecerile date de o prietenă, Aurora întrebase cine era bobocul nou apărut în grup.

40

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

I se spusese că este student, dar că și muncește ca să-și plătească studiile. Situația lui materială, provenit din părinți modești, îl obliga la acest lucru. Mai aflase Aurora că băiatul era foarte serios și nu avea o prietenă numai a lui. Nici una din fete nu reușise să-i capteze atenția. Această remarcă a fost de ajuns, să o provoace pe Aurora.

- Facem pariu că-l fac eu să se îndrăgostească de mine? spusese ea către amica ei.

- Nu cred că ai vreo șansă, o provocase aceasta în continuare; au mai încercat și altele, dar el....nimic.

Chiar este un băiat serios și nu se lasă dus de val.

- Asta ramâne de văzut, în seara asta vreau numai să-l cunosc...prezintă-mă, se ambalase Aurora. În zilele ce au urmat fata și-a pus în joc tot arsenalul ei, pentru a-l seduce pe Octavian, zis Tavi printre amici.

Ambiția ei depășea orice limită.

Pariase că-l va cuceri și era hotărâtă să câștige pariul.

Din primele discuții cu el, observase o oarecare timiditate și rezervă față de exuberanța ei. Atunci încercase să pară la fel ca el, să afle tot ce-i făcea lui plăcere și să afirme că și ea avea aceleași pasiuni.

Renunțase pentru un timp, la plimbările ei favorite prin baruri și se arătase bucuroasă, să petreacă o seară calmă la bunicii ei, la un grătar în livada acestora.

Bunicii se bucurau sincer de schimbarea survenită în comportamentul nepoatei lor, odată cu prietenia ei cu acest baiat. Aurora se amuza când Tavi, lua furtunul 41

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

cu apă și stropea întreaga grădină, ușurând munca bunicului ei. Nu era vecin care să nu-l cunoască și să-l nu-l îndrăgească pe Octavian.

Deși era încă la începutul facultații, Aurora lăsa să se vadă că avea ceva experiență de viață. Uneori era greu de suportat atât de părinții ei cât și de bunicii ei.

Cât timp și-a petrecut vacanțele la ei, au făcut ce au putut să-i insufle tinerei fete, mai multă responsabilitate pentru faptele sale, dar caracterul ei era deja format și mai ales, era format greșit.

Minciuna era bine înveșmântată, într-un fel de poleială ieftină, care mai reușea să inducă în eroare, pe cei ce o cunoșteau prea puțin. Frumoasă, bine făcută, ten alb, ochii albaștri strălucitori, o comoară de păr castaniu ce-i cădea în bucle rebele pe frunte și pe umeri.

Bronzată cum numai tinerele ca ea știau să fie, în orice anotimp, avea o alură sportivă, emanând sănătate și voioșie. Nu ezita să-și etaleze frumusețea, ocazional prin cele mai obscure localuri.

Doar temperamentul și comportamentul mai echilibrat, al colegei și prietenei sale și al lui Tavy, o țineau să nu alunece dintr-o extremă în alta.

O siguranță de sine vecină cu îngâmfarea, dată de o stare materială bună, o făcea adesea greu de suportat chiar de către prietenii sau colegii apropiați.

Era greu să i se impună cea mai mică restricție, nici bunicii nici părinții, nu-și mai băteau capul, să mai facă ceva pentru schimbarea ei în bine.

42

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Majoră fiind, trăia cum se nimerea, iar anturajul frecventat de ea, era foarte pestriț. I se spusese numai că va trebui să-și clădească singură viitorul.

Din păcate tocmai acest viitor nu o preocupa deloc.

Primul an de facultate trecuse foarte greu, lipsind la multe cursuri. Abia intrase în anul doi, cu medie foarte mică. Nu o interesa acest aspect, era mulțumită că trecuse. Ultima ei preocupare, era să-l facă pe Octavian, să nu mai știe nici cum îl cheamă.

Se lăudase că va face asta și toată energia ei era focalizată, în această direcție. Surprins de câtă atenție se bucura din partea frumoasei studente, Tavi se simțise flatat la început, apoi din ce în ce mai sigur pe el, crezând că prezintă oarecare interes pentru fată, se lăsase dus de val. Faptul că Aurora era așa de entuziasmată de planul ei diabolic, îl indusese ușor în eroare pe tânărul fără experiență. O credea îndrăgostită de el, iar el se îndrăgostise așa de profund de ea.

Intrase în atmosfera creată artificial de fată și se îndrăgostise pentru prima dată în viața lui. Simțea că toată ființa lui o dorește pe Aurora, întreaga lui existență o situa pe ea în centru. Își planifica timpul, după capriciile ei, dar câte nu face un tânar ca să fie pe placul iubitei sale. Se amuzau toți prietenii pe seama naivității lui, dar niciunul nu l-a avertizat ca era de fapt o farsă.

43

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Nu mai avea somn, dimineața mergea la cursuri, după amiaza la lucru, iar seara găsea resurse să-și plimbe iubita. Slăbise mult și surmenajul, pusese pe figura lui de copil adolescent o amprentă, greu de șters. Toată această poveste ținuse câteva luni.

La zi aniversară, Tavy a primit un dar, de care avea să-și amintească mult timp și să-i bulverseze întreaga existență. Printre alintările cu care îl obișnuise pe băiat, Aurora spusese așa ca din întâmplare...

- Știi tu ce ești pentru mine? Ești...ești... un pariu câștigat. Surâsul malițios îi înghețase pe buze.

- Un ce? un pariu? ce prostie mai este și asta?

O cascadă de râs batjocoritor umpluse încăperea, iar în urechile lui Tavy, răsuna obsedant cuvântul pariu.

O privea consternat. Ar fi vrut să fugă, să se ascundă undeva unde să nu-l vadă nimeni și să nu mai vadă pe nimeni. Toți se uitau la el cu un fel de milă și ironie, toți au știut de pariu, dar nici unul nu s-a gândit să-l avertizeze pe băiat. Râdeau și țopăiau în ritmul muzicii, ca niște paiațe, făcând parcă și mai dureros efectul celor spuse de Aurora.

O furtună de gânduri începuse să-i bântuie mintea lui așezată și clară. Se simțea nesigur, se simțea ținta ironiilor tuturor. El care-i respectase pe toți, repeta acum în neștire; de ce? de ce? de ce?

Se lumina de ziuă și trenul cu care plecau prietenii veniți de departe, era foarte devreme. Toți se grăbiseră să prindă trenul, iar dintre ei, 44

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

unul singur îl bătuse pe Tavy pe umăr și-i spusese...

- Lasă bătrâne...așa s-a călit oțelul, după care pufnise în râs și se îndreaptase spre poartă. Tocmai sosise taxiul care-i ducea la gară, pe cei care erau considerați prietenii lui. La despărțire Aurora încercase să mai îndulcească puțin atmosfera, propunând să ramână totuși prieteni. Doar nu era să se certe, pentru o glumă.

Fulgerele din privirea lui Octavian, o avertizaseră că era mai înțelept să plece cât mai repede. Doar mama lui Octavian era trează la acea oră și-l privea cu multă luare aminte. Auzise discuția dintre cei doi tineri și râsetele celorlalți. Simțea fizic, durerea fiului său, rănit așa de crunt de prima lui dragoste. Tavy s-a retras de la facultate, numai ca să nu se mai întâlneasca cu aceea care și-a bătut joc, de tot ce a avut el mai bun și mai frumos, de iubirea lui sinceră.

O hepatită l-a ținut un timp în spital apoi acasă, sub atenta îngrijire a parinților. S-a pregătit de o nouă admitere, în alt oraș. Din păcate și-a pierdut, încrederea în fete. Cine știe ce fată sinceră va avea de suferit, nefiind crezută de el, în urma acestui stupid joc al seducției. * S-au întors împreună din Franța. Operația lui Mihai a fost o reușită, din punct de vedere medical.

45

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Cele două săptămâni petrecute împreună au trezit desigur multe amintiri, frumoase dar și pe cele dureroase în egală măsură. Ana alături de fostul ei soț, făcând pe infirmiera și ținându-i companie zi și noapte, reușise să-l tempereze. Nervozitatea lui deși legitimă, scăzuse treptat, la îndemnurile și încurajările ei. Nu se gândise că va fi așa de greu. Îl însoțise pe Mihai, din instinct, știa că are nevoie de ajutor și s-a oferit, ca și cum nimic nu era mai firesc decât asta. Viața lui, felul lui tăios de a se purta cu cei din jur, o deranja și o supăra de multe ori. Ba uneori chiar se întreba, oare de ce plecase cu el? Ce spera să obțină? Gândindu-se foarte bine, își dădea foarte bine seama că nu aștepta nimic de la el. Nici nu ar fi avut ce să-i dea. Dacă își dorea ceva, Ana își dorea să ducă mai departe acea existență calmă, liniștită. Atmosfera din casa ei alături de fiu, de noră, era exact așa cum o dorise ea. În scurt timp urma să vină pe lume și juniorul, care le va umple casa de bucurie.

Ajunși pe aeroportul românesc, Ana ar fi dorit să cheme un taxi și îl rugă pe Mihai să dea adresa unde vroia să meargă.

- Cosmin mă așteaptă...la voi, spusese acesta cu voce șovaielnică. Vrea să mă consulte...așa mi-a spus la telefon. Pot să merg la voi?

- Sigur, dacă așa ai stabilit cu Cosmin... În mai puțin de două ore, se aflau la scara blocului, unde atâția ani îl așteptase, să treacă măcar să-și vadă fiul.

46

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

De data aceasta venea el singur, adus de ...soartă.

Cu ce gânduri, numai el putea să știe. Pentru Ana era limpede, odată vindecat, cu vederea revenită la un ochi, se va putea descurca singur sau însoțit de altcineva.

Rolul ei se încheiase. Viața ei intrase de mult timp, pe un făgaș normal și considera că nimic nu trebuie să o tulbure. Așa cum stăteau Mihai de vorbă cu Cosmin, ca doi bărbați maturi și-ar fi dorit cândva Ana, să-i simtă ca stâlpi ai casei sale. Destinul nu a vrut același lucru.

Viețile lor se complicaseră. Drumurile li s-au separat, anii și-au urmat cursul lor firesc. Batrânețea se simțea aproape iar alarma dată de părul grizonat, confirma vizibil acest fapt. Doi oameni care ar fi putut fi fericiți, dar nu au fost.

Cosmin îl pusese la curent pe tatăl său, cu posibilitațile de recuperare, ale sororii sale vitrege.

Contactase colegi, medici competenți în lupta împotriva drogurilor, dar mai era nevoie de multă muncă de lămurire, pentru ca fata să poată scăpa definitiv de dependența ei față de acele prafuri.

Nimic nu era imposibil, câtă vreme exista voință și va înțelege că cei din jur îi vor cu adevărat binele.

Se înserase curând și Mihai se ridicase la un moment dat, sa plece.

- Chiar vrei să pleci? te simti destul de bine? întrebase Cosmin.

- Da, mă descurc, în seara asta trebuie să rezolv ceva la mine acasă. Apoi către Ana ... vii pe la mine, mâine?

47

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

- Nu, nu pot, răspunsese Ana, care prevăzuse o astfel de propunere. Rolul meu ... se încheie aici, dragul meu.

Mihai o mai privise câteva clipe, apoi se îndreptase în tăcere spre ușă. Din tonul vocii ei, înțelesese că luase deja o hotărâre și orice insistență ar fi fost de prisos.

A plecat cu inima grea și cu convingerea că viața îi oferise o a doua șansă cu această minunată femeie, iar el o ratase încă odată. * Cei doi excroci nu pierdeau deloc timpul, au început să frecventeze mai toate întrunirile politice, nu conta programul sau orientarea, importante erau injuriile, calomniile și tot ce se mai putea pune pe hârtie pentru un proces.

Daniel se lăuda peste tot că nu pierduse nici un proces la viața lui, împărțea cu dărnicie cărți de vizită, politicienilor, și adepților lor, doar, doar, se va ivi posibilitatea de a reprezenta pe cineva într-un proces, să se facă remarcat ca apoi să aibă o clientelă politică, cu reale posibilități financiare.

Nelipsit era și Ștefan, care de câte ori se ivea ocazia, mai turna și el gaz pe foc agitând spiritele astfel încât la final nimeni nu mai știa de unde a pornit scandalul, dar era clar că onoarea unui oarecare domn, nu putea să fie spălată decât la tribunal, eventual chiar cu ușile închise. Se încerca împăcarea părților, ori să se considere că li s-a făcut dreptate. Tot la Dan a apelat și doamna Amalia, la sugestia lui Ștefan desigur, 48

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

pentru divorțul de soțul ei, rămas văzător numai cu un ochi și foarte despotic, după cum fusese învățată să spună la tribunal. Accentuase ea că nervozitatea soțului ei, sporise mult un urma accidentului și că nu se mai puteau înțelege nicicum. Ea se considera o doamnă sensibilă și cultă, deci nu mai suporta grosolănia soțului despotic. Avocatul lui Mihai, se pusese serios pe treabă, căutase dovezi de necontestat, că doamna Amalia avea o relație cu arhitectul Ștefan.

Pusă în fața acelor dovezi, doamna Amalia renunțase de bună voie la pretențiile materiale asupra veniturilor soțului ei, iar după plata unui onorariu foarte consistent avocatului, se retrăsese singură într-un orașel de provincie, unde avea o casă moștenită de la bunicii ei.

Pe fiica sa, cu care nu se mai înțelegea de mult timp, o lăsase în grija tatălui, să-și bată singur capul cu apucăturile ei, de copil de bani gata, care încă bea, și se droga. Ștefan acceptase plecarea din capitală a doamnei Amalia, cu o undă de regret, că nu putuse stoarce mai mulți bani de la ea. Promisese că vor ține legătura, dar odată plecată din gară, unde se oferise el să o conducă, uitase de ea pentru totdeauna. Era prea trecută pentru el și din moment ce nu mai avea bani, nu mai prezenta nici un interes. Caseta ei de bijuterii era mult ușurată tot prin grija lui Ștefan, care de fiecare dată când mai dosea câte o brățară sau o pereche de cercei, nu uita să-i trimită doamnei Amalia un buchet de flori.

49

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

O făcea cu o plăcere plină de cinism, neuitând să-i comunice lui Daniel, cât de proastă poate să fie acea femeie. Doamna Amalia schimbase câteva menajere bănuindu-le de furt, dar la amorezul ei Ștefan nu se gândise niciodată că ar fi în stare de așa ceva. Era șarmant, galant, uneori credea chiar că este iubită de el, deși acesta nu i-o spusese niciodată, nici măcar în intimitatea dormitorului ei. * Relația dintre frate și soră se dovedise curând foarte dificilă. Dependența de prafurile acelea nocive făcuse din ea un om arogant, agresiv, cu atât mai mult cu cât mama sa o abandonase, plecând în provincie.

Cosmin știa că nu va fi ușor dar, ceea ce a urmat i-a confirmat că fata avea într-adevar nevoie de ajutorul unor specialiști în domeniu. Internarea ei într-un sanatoriu special pentru astfel de cazuri devenise problema lui numărul unu.

Doamna Amalia făcea bișniță cu aur adus din Turcia, numai așa se putea întreține și face unele reparații la casa bătrânească. Dezamagită de absența amantului se vedea nevoită să se descurce singură.

Nu muncise niciodată, era obișnuită cu menajeră și nu concepea să se ocupe de munca de jos la anii ei. Făcuse câteva drumuri la Istambul, de unde venise cu mult aur, pe care îl vindea desigur la preț de speculă.

50

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Așa a reușit ea să dea locuinței sale cu aspect medieval, un aspect mai îngrijit și puțin modernizat. De fostul ei soț și de fiica ei nu a mai interesat-o nimic. Fiecare trebuia să se descurce pe cont propriu.

Regreta numai faptul că-și pierduse cei mai frumoși ani, alături de un despot.

Mihai se pusese pe muncă serios, încercând să-și salveze afacerile de la un iminent faliment, la care contribuise din plin doamna Amalia.

Deși divorțase de ea, încă îi purta pică pentru cât de mult îl orbise în tinerețe. Îl făcuse să-și abandoneze familia, copilul acesta minunat care îl ajuta acum când era strâmtorat, bolnav și părăsit. * Doamna Luiza continua să-și hrănească porumbeii și toate păsărelele ce se abăteau pe aleile azilului de bătrâni în care rămăsese. Era tristă, bătrânica cu care împărțise camera până nu demult, se dusese la Dumnezeu cu puțin timp în urmă.

Camera i se părea pustie, nu mai avea nimic de citit, biblioteca lor era destul de săracă. Citise aproape tot ce i se păruse ei mai interesant și de bun simț. Dorea ceva relaxant și frumos, pentru inima eu sensibilă și cu multe avertizări de oboseală.

Se îndrepta cu pași rari spre cămăruța ei, purtată de gânduri la vremurile de altă dată, când nu era săptămână să nu meargă la cinematograf, când filmele indiene erau în vogă, sau cele muzicale cu Sara 51

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Montiel le storceau lacrimi spectatorilor. Fusese trezită din această visare a ei de către clopotarul care stătuse o vreme în cameră cu cel cu ochelarii degeaba, cum îl numise zăpăcita de Domnica.

Purta cu grijă un buchet de trandafiri albi, ireal de frumoși, într-un ambalaj deosebit.

-Doamnă Luiza! Ați primit niște flori, tocmai le-a adus un curier. Aveți și un plic înăuntru...nu mi-am permis să mă uit, nu știu de la cine sunt. Foarte mirată luase buchetul din mâinile clopotarului și-i mulțumi. De când se stabilise la azil nu primise flori decât la aniversarea sa.

-Oare cine și cu ce ocazie și-a amintit de mine? Se tot întreba ea căutând o vază în care să pună prețioasele flori. Minunați erau trandafirii albi și împrăștiau un parfum suav.

-Ei...dacă aveam cu vreo treizeci de ani mai puțin...alta era treaba, dar la anii mei, probabil nepoata și-a amintit de mine.

Nu erau de la nepoata ei, iar când deschisese plicul rămăsese fără grai. "Un gând bun, de la cel cu ochelarii degeaba", nu era nici o semnătură dar ea înțelesese de la cine erau trandafirii. Uite ce surpriză plăcută gândise ea, tocmai el care fusese mai mult decât ursuz cu ea, își amintise că undeva într-un azil o femeie în vârstă îl ajutase pe el cândva. Da, era un gest frumos de recunoștință, dar nu era cazul, el ceruse scuze atunci prin clopotar și ea îl scuzase, deci nu era cazul să se 52

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

deranjeze așa de mult. Probabil că-și permite dacă a făcut asta gândise doamna Luiza, așezând cu grijă florile în vază. Primise sute de buchete cât timp a lucrat în învățământ, iar acum...un necunoscut care doar trecuse prin azil, se gândise să-i trimită flori. Se simțea măgulită, i se umeziseră ochii de lacrimi. Adormise târziu în noapte, cu mintea plină de gânduri. Dimineața se trezise și un zâmbet fericit îi luminase întreaga față, la vederea florilor în vază. Chiar mai există oameni recunoscători în lumea asta care aleargă besmetică fără să știe încotro, gândea în sinea ei doamna Luiza.

Pe culuar era agitație și scoțând capul pe ușă, întrebase ce se petrece.

- Bătrâna din cameră cu Domnica, nu se simte bine, spusese cineva în trecere. Sărăcuța de ea, a tușit toată noaptea, acum este conectată la oxigen...

Zilele monotone erau rare, foarte des erau părăsiți ba de un bătrân uitat de lume, ba de o bătrânică ce se stingea de dorul copiilor, sau al nepoților, care luați cu grijile vieții, uitau să mai treacă pe la ei, cu lunile.

Nu știe nimeni câtă amărăciune se adună în timp în inima lor. Uneori te miri cum de s-au stins, că nu păreau bolnavi. Nu erau bolnavi, dar erau triști și le era dor. De câte ori nu le vedea doamna Luiza că-și înghițeau cu greu lacrimile, odată cu dumicatul de pâine. Vai de viața lor, aproape fără dantură, înmuiau pâinea în supă sau în lapte și-i dădeau drumul pe gât cum puteau.

53

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Nu se plângeau de nimic, dar inimile lor plângeau după vremurile bune, în care cu o casă de copii, nu-și vedeau capul de treburi, dar erau mulțumiți că erau la un loc cu toți ai lor. În azil se simțeau ca niște păsări singuratice, de care nu se mai interesa nimeni, dintre cei de-acasă.

Cei mai în putere cereau voie să mai iasă în oraș, cumpărau câteva nimicuri și se întorceau în camerele lor, ca niște piese puse fiecare în pătrățica ei. Doamna Luiza realiza drama lor dar nu putea face mare lucru.

Mai spunea câte-o vorbă bună unuia, mai încerca să demonstreze altuia, că viața lor acolo era în primul rând lipsită de grijile materiale, apoi dacă ar fi rămas în casa lor de la țară, singuri fără ajutor, le-ar fi fost și mai greu. Păreau convinși pe moment, dar în scurt timp începeau iar cu oftatul...

- De ce nu vine și la mine nimeni? Pentru cine am muncit eu o viață de om, dacă nu pentru ei? La așa întrebare nu putea da nimeni un răspuns, chiar dacă încercau să-i scuze cumva, pe cei care se aflau în iureșul vieții. Nimic nu-i convingea că nu erau chiar uitați de ai lor. Cu andrelele ei, doamna Luiza asculta ultimele noutăți în holul unde erau canapele și câteva colege ale lor, se văitau că nu dormiseră toată noaptea, din cauza forfotei din camera bătrânei care se simțea rău. Domnica, deși de felul ei, vorbăreață și pusă pe șotii, tricota tăcuta niște ciorapi de lână, cu firul dat pe după gât și înfășurat pe deget. Părea concentrată pe lucrul ei dar, se vedea bine că era tristă.

54

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Nu se așteptase ca starea colegei sale de cameră să se agraveze așa de repede. Nu se temea de moarte, aproape că se obișnuise cu ea, ca făcând parte din viață. Rar se întâmpla să nu găsească ea ceva de spus.

Tot timpul vorbea și le ținea la curent pe colegele ei cu tot ce auzea, pe unde se ducea. Avea rude prin apropiere, dar niciuna dispusă să o țină în casa ei tot timpul. Așa ajunsese ea la azil, după multe necazuri pricinuite în primul rând de familie.

Spre seară, când asistenta ieșise din camera bătrânei cu suportul pentru perfuzii și trusa ei de ajutor, le anunțase pe toate cele ce încă mai lucrau pe culuar, că bătrâna se stinsese și că le-a rugat să o ierte dacă le supărase cu ceva. Plecase împăcată la Domnul, după ce preotul o spovedise și o împărtășise, cum se cuvine să-și încheie viața oricare dintre creștini. Lacrimi tăcute picurară din ochii obosiți de lucru și de nesomn ale femeilor, dar nu se îndurau să se retragă în camerele lor. După ce asistenta și infirmiera o spălaseră și îmbrăcaseră pe bătrâna decedată, fără să-și mai fi văzut măcar odată copiii și nepoții, le-a permis femeilor să aprindă candele, dar nu în cameră ci pe culuar, în fața camerei mortuare unde fusese depusă.

Doamna Luiza luase trandafirii din vază și-i pusese pe lângă corpul ei neîsuflețit.

-Uite bunicuțo, aceștia sunt pentru tine. Mie nu-mi mai fac nici o bucurie. Ne-om regăsi cândva în ceruri și mai povestim noi ce și cum...

55

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Nu a mai putut scoate nici un cuvânt, o înnecaseră lacrimile și le lăsase să curgă în voie. Durerea asta o simțea și ea de multă vreme, se simțea părăsită de cei dragi ai ei, dar găsea forța de ai consola pe alții, uitând de propria-i durere. Aprinsese apoi două candeluțe pe suportul special pentru asta de pe culuar. În camera mortuară ardea o candelă cu ulei în permanență. Vestea se răspândise repede și parcă printr-un acord tacit fiecare respecta liniștea defunctei, vorbind în șoaptă sau nevorbind deloc. Cum Domnica nu se dezlipea de ușa camerei mortuare, doamna Luiza găsi de cuviință să-i fie alături, să nu sufere de una singură. Fiecare se manifesta în felul ei. Două femei o jeliseră pe defunctă cu vorbe de rămas bun dar, când s-a pus problema priveghiului, ele s-au retras în camere la culcare.

Veniseră și câțiva bărbați cu câte două lumânări, au spus în treacăt "Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace", apoi au plecat fiecare în pătrățica lui. În seara aceea nu mai pornise nimeni televizorul. Erau triști și speriați oarecum de fiecare dată când îi părăsea câte un coleg sau colegă. Știau ei bine că la fiecare le va veni rândul mai devreme sau mai târziu. Fiecare câte zile i-a hărăzit Dumnezeu. Nu degeaba îi îndemna preotul să fie mereu pregătiți sufletește pentru înfățișarea înaintea Domnului. Refuzau să creadă că finalul este aproape.

Nu le era pe plac să se gândească la moarte. Cui i-ar putea fi pe plac...?

Dar inevitabilul se producea de fiecare dată, 56

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

când se așteptau mai puțin. Cineva le rânduise un numar fix de zile, acolo nu era loc de tocmeală, nici de amânare. Erai chemat și trebuia să răspunzi prezent, chiar dacă ai fi dorit s-o mai lungești măcar o săptămână, poate se gandeau cei de-acasă să treacă pe la ei. Zadarnică iluzie. Timpul expira invariabil mai devreme decât se așteptau ei.

Frânte de oboseala priveghiului, cele câteva bătrâne care s-au încumetat să stea toată noaptea, mai picoteau câte puțin pe canapeua de pe culuar. Ațipise și doamna Luiza pentru câteva clipe și spre mirarea ei o văzuse în vis pe bătrânica întinsă în sicriul de pe masa din camera mortuară, așa de fericită, întinerită și cu buchetul de trandafiri albi în mână, surâdea fericită și-i spusese chiar; uite ce mi-au adus copiii mei. Ai văzut că nu m-au uitat?

Se trezise brusc la deschiderea unei uși în celălalt capăt al culuarului, asistenta venise să vadă dacă sunt supravegheate candelele și lumânările, să nu se întâmple să ia foc ceva. Totul era în ordine, se retrăsese apoi să se culce. Doamna Luiza nu mai putea ațipi, era sub impresia visului său de câteva clipe.

-Da, bunicuțo, copiii tăi au venit cu flori, nu te-au uitat...îi spusese ea în gând. Privind pe fereastră, cu ochii în lacrimi, își dăduse seama că se lumina de ziuă.

Noaptea trecuse ca mai toate celelalte, doar sfeșnicul cu lumânări aprinse amintea că o viață se stinsese și una din pensionare plecase dintre ei.

57

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

În încercarea de a anunța rudele femeii decedate, asistenta fusese nevoită să apeleze la poliție să le găsească. Sărăcia lor nu le permitea să-i facă o înmormântare creștinească, așa că lăsaseră totul în seama primăriei. O mașină de la pompele funebre o transportase pe defunctă, mai întâi la bisericuța din curtea spitalului din apropiere, apoi direct la cimitir, în locul dat de primărie pentru toți cei uitați de rude, de lume. O doamnă care a dorit să-și păstreze anonimatul, a plătit pentru masa de pomenire a acestei femei, o sumă importantă, să ajungă pentru cât mai mulți cei din azil. Se mai găseau oameni cu suflet bun și cu posibilitați materiale dar, doamna se ferea să nu afle soțul ei, care-i spunea mereu să termine cu prostiile, că aruncă banii degeaba, că morții nu mai mănâncă și altele și mai grave. Ateu convins încerca să o împiedice și pe ea, să facă un gest de milostenie.

Când toate se terminaseră, doamna Luiza a invitat-o pe Domnica să locuiască în cameră cu ea. Era destul spațiu și în serile lungi de toamnă-iarnă mai stăteau de vorbă.

Atât a așteptat Domnica, imediat și-a luat bocceaua cu hainele de schimb și s-a instalat în patul liber din camera doamnei Luiza. Era suficient să începi o discuție cu Domnica și ea începea cu povestitul cu lux de amănunte, care oboseau uneori, dar era mai bine decât singură în pătrățica ei, gândea doamna Luiza.

58

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

- Domnico! eu te-am invitat să stai cu mine în cameră dar...să nu mă zăpăcești de cap. Spune ce ai de spus dar, nu mă pune să memorez eu toate numele și toate neamurile tale că nu am răbdare. Am și eu o vârstă și nevoile mele de liniște. Uneori chiar îmi place să rămân singură cu gândurile mele, să-mi hrănesc porumbeii și vrăbiuțele, fără să mă bată nimeni la cap, așa să știi. În rest, ne putem înțelege foarte bine.

- Înțeleg eu bine, nu vă interesează necazurile mele.

De fapt... fiecare le are pe ale lui...

-Asta nu-i adevărat, chiar mă interesează povestea ta dar...te pierzi în prea multe detalii și uiți ce aveai de fapt de spus. Nu este bine pentru niciuna din noi.

-Am înțeles, o să am grijă să vă deranjez cât mai puțin, o să vedeți.

- Draga mea, din moment ce eu te-am invitat fii sigură că nu mă deranjezi deloc, dar ține seama și de sfatul meu, îți va prinde bine. Există o terapie prin tăcere, uneori chiar avem nevoie, să rămânem un timp singuri cu gândurile noastre. Mă interesează povestea ta de viață, dacă te pot ajuta cu ceva, măcar de un sfat sper să mai fiu bună. Am văzut multe la viața mea, am fost greu încercată deci... am ceva experiență de viață.

- Sunteți o femeie cultă...

- Nu foarte cultă, am fost o simplă învățătoare dar, mi-a plăcut mult să citesc din toate domeniile. Știi cum spunem noi românii...măcar atât cât să nu mor prost.

59

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Dacă eram într-adevăr deștepți, găseam o soluție împotriva morții. Ei ...uite că nu a găsit-o nimeni.

-Aoleuuu! păi dacă nu mai moare nimeni, ne mai încape pământul? Nici ca sardelele în cutie nu am mai avea loc.

-Vezi? tu ai o anume inteligență nativă, păcat că nu ai avut ocazia să studiezi, ai fi putut ajunge departe. Mulți savanți și oameni foarte inteligenți s-au ridicat de la țară și au ajuns mari personalități... în alte țări.

Deștepți americanii ăștia...nu că ar fi ei foarte deștepți, dar au fler și știu să se folosească de oamenii cu adevărat inteligenți, din alte țări. Îi plătesc mai bine decât în țara lor, nu-i costă nimic pregătirea acestora și uite așa fac ei import de inteligență.

Mie mi-ar fi plăcut mult să călătoresc mai adăugase doamna Luiza, vârându-se sub așternut, pregătită de culcare. N-a fost să fie, prin țară am fost eu, în tabere cu copiii, dar mi-ar fi plăcut să văd lumea, cu obiceiurile ei. Fiecare națiune are ceva numai al ei, știai asta? Ridicându-se într-un cot, privise spre patul noii sale colege de cameră și văzuse că se lupta cu somnul. Pe toți îi ajunsese oboseala după priveghi și înmormântare. Stinsese încet veioza de lângă patul ei și rămăsese singură cu gândurile ei, până când o biruise și pe ea somnul.

* 60

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Cum se apropiau alegerile cei doi amici, Daniel și Ștefan, s-au lipit de partidul cu cele mai multe șanse de a ajunge la putere și s-au pus serios pe treabă.

Daniel angajase doi detectivi, care trebuiau să afle tot ce era mizerabil în viața adversarilor politici, apoi le da publicitații ca fapte absolut credibile și verificate de el personal. Culmea ironiei este că în acest fel, el devenise curând un personaj credibil de care mulți se fereau, dar erau și destui gură - cască, ce luau de bun toate aceste mașinații și urlau la manifestații împotriva adversarilor care mai dădeau din coate să prindă un loc de deputat măcar undeva în provincie.

- Ce să facă ăsta în provincie mai frate? Nu venim noi de acolo? Vai de capul lui, nu va face nimic dar...salariul nu este deloc de neglijat, afirmase Ștefan.

Vorbeau cu Daniel despre un disperat, care se agăța cu ultimele puteri de scaunul de deputat.

Dacă te interesează postul acesta, este suficient să-mi spui și...deputat te fac, râsese Daniel de Ștefan. Pentru mine nu doresc decât un post undeva cât mai sus în magistratură, dar nu mă lasă unii care, scormonesc în trecutul meu. Nu că ar găsi cine știe ce găinărie, dar cine este curat ca lacrima în ziua de astăzi? Arată-mi mie unul singur și-l propun președinte.

- Auzi Dane? spusese Ștefan după un timp de gândire: mâine dacă ar fi alegerile, eu încă nu știu pe cine aș alege. Ne agităm în jurul ăstora, dar nu văd și eu măcar unul care chiar ar merita postul pentru care se luptă.

61

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Din sondajele mele personale, rezultă clar că: nimeni nu mai vrea pe nimeni. Ici colo câte unul mai riscă să pomenească un nume, dar îi sar zece în cap și-i vin cu o mie de argumente de ce nu este bun, de câte isprăvi a făcut pe unde a mai funcționat..

Vorbesc serios, nimeni nu mai vrea pe nimeni, s-au săturat oamenii de minciuni. Nu-i mai cred nici pe cei ce spun adevărul și care chiar cred că mai pot face ceva într-un domeniu sau altul. Nu mai există încredere.

Mi s-a făcut așa o lehamite, de nu mai știu ce aș mai putea face eu pe aici.

- Doar nu ai de gând să pleci? Nu fi fraier, aici e de noi, aici se trăiește bine fără să faci nimic. Te ții după alții cu popularitate și-ți merge bine. Ai vreun motiv să te plângi?

- Mă simt de prisos, nu fac nimic și pe mine inactivitatea mă deprimă. Nici femeile nu mă mai atrag...niște gâște cu ifose de intelectuale. Am obosit să pun aceeași placă, o sumedenie de idioțenii amoroase, pe care ele abia le așteaptă.

Vreau ceva palpitant, ceva care să mă propulseze mai sus...îmbătrânesc și eu...cât o s-o mai pot face pe seducătorul? Tu ți-ai pierdut simțul aventurii cu politicienii tăi, eu m-am plictisit să tot consolez dame uitate de soți sau de amanți...

Vreau să călătoresc, da, să văd lumea asta mare, o expediție undeva unde nu a mai fost nici un român până acum.

62

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Să fiu primul român care pune piciorul pe un continent îndepărtat cu triburi de indigeni, vreau altceva...

- Mai Ștefane! Te-ai scrântit cumva? Măi băiatule, ție ți s-a făcut de ducă...hai poate te fac atașat la vreo ambasadă, cât de departe vrei și vei avea lumea exotică la picioare. Plajă, masaj thailandez, fete tinere și...drăguțe...eu vreau să fac carieră și nu mă las până nu reușesc. Vrei călătorii? Te ajut dar, mă obișnuisem cu tine. Eu va trebui să-mi caut o nevastă fără cazier, fără trecut palpitant, nu m-ar ajuta în ce vreau eu să ajung. Ai să mai auzi de mine amice. Îți aduc o listă a ambasadelor românești în lume, să-ți alegi unde vrei să mergi. Pe atașați îi schimbă des.

Asta se arajează simplu și repede. * Într-o sâmbătă dimineață, pe la jumătatea lunii octombrie, pe aleea favorită din parcul azilului, doamna Luiza, își hrănea păsările ei dragi cu resturi de pâine rămasă de la masa de seară. Aleea era acoperită de un covor de frunze galbene, umede de roua căzută în timpul nopții. Gunguritul porumbeilor o acaparase cu totul. Se bucura de ei ca de niște copii. La un moment dat a tresărit la auzul unei voci care o salutase: - Bună dimineața, tot cu porumbeii doamnă? Era Mihai cu o pungă de boabe de porumb într-o mână și cu niște pateuri calde cu brânză dulce în cealaltă mână. Puțin dezorientat nu știa pe care să i-o ofere mai întâi.

63

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Dăduse totuși boabele, să se vadă scăpat de ele.

- Dumneata aici? la ora asta? cu ce treburi dacă nu sunt indiscretă...aaaa mulțumesc pentru trandafiri, sunt florile mele preferate, dar…de ce te-ai deranjat?

Nu era nici o ocazie specială...

- Nu am nevoie de o ocazie specială să-i mulțumesc unei prietene, așa cum mă pricep eu... Doamna Luiza îl privea cu oarecare mirare și neîncredere. De ce se schimbase acest om?

- Mă bucur pentru dumneata, că ai trecut cu bine peste necazul acela, chiar dacă vezi numai cu un singur ochi...știi aici se află tot, are grijă Domnica, nimic nu-i scapă și nu se lasă până nu află toată lumea.

- Da, prima dată când am auzit-o că-mi zice " cel cu ochelarii degeaba", îmi venea să o bat.

Doamne, ce cumplit am fost lovit, nu mă refer numai la accidentul chimic, au fost mai multe pe capul meu dar, am mai rezolvat din ele.

Am venit să te scot în oraș, în acest sfârșit de săptămână, cerem voie la conducere. Este așa de frumos prin parcuri, pe la grădina botanică dar, de unul singur...nu-mi place. Ce zici?

- Mie să-mi spui de la bun început, ce include această invitație. Nu am de gând să-mi caut un bărbat la anii mei, plus faptul că dumneata ești un om impulsiv, imprevizibil...nu prea am curaj să accept invitația asta.

- Am venit doar să te scot în oraș, în capitală, este și un spectacol de balet la teatrul de operă, 64

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

cred că merită să fie văzut dar...nu de unul singur. Apoi te invit la masă, unde dorești...cât despre caracterul meu...trebuie să știi că m-am schimbat mult. Viața mi-a dat câteva lecții bine meritate recunosc. Văd altfel viața, lumea... sunt multe de spus... iar eu nu am cui... accepți invitația mea?

- Nu văd nimic rău în asta, dacă chiar vrei să nu fii singur, câteva ore cred că pot lipsi de aici. Nu pleacă azilul din loc fără mine.

- Poate pleci dumneata...fără azil.

- Ce prostii îți trec prin minte? Știi cât de greu au obținut nepoții mei acest loc? Dacă-l pierd rămân pe stradă...

-Uite niște pateuri numai bune de mâncat, altfel se răcesc. Se așezaseră amândoi pe o bancă încă umedă și mâncând pateurile cu brază dulce, fiecare era preocupat de propriile sale gânduri.

Doamna Luiza nu-și credea ochilor că tocmai Mihai venise la azil special pentru ea, iar Mihai nu știa cum va reacționa ea, când îi va propune să meargă și la el acasă să o cunoască pe fiica lui. Se gândise el bine înainte, ea fusese cadru didactic, era foarte bine pentru fată. Unde mai pui că era și o femeie cu suflet bun, măcar de data aceasta să nu dea greș în alegerea făcută.

Necazurile din ultimii ani îl învățaseră multe.

Se schimbase și se maturizase mult. Era conștient de rolul unei femei responsabile și de încredere în casa sa.

65

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Pe de altă parte, se simțea hiduos când scotea ochelarii și se temea că orice femeie se va feri de un om cu asemenea handicap. Până și Ana, care fusese bunătatea întruchipată, refuzase să-l ajute mai mult, să revină lângă el. Ea avea cele mai multe motive să-l respingă, o făcuse prea mult să sufere și pe ea și pe băiat. Cum le potrivește Dumnezeu pe toate. Acum era singur cu fata destul de dificilă, în timpul tratamentului ei de recuperare, după drogurile puternice folosite prea mult timp. Așa îl smerise Dumnezeu pe Mihai, dar tot Dumnezeu i-a dat puterea de a depăși toate greutățile.

Nu puține erau nopțile lui, în care lacrimile-i curgeau în voie, fără să-l vadă nimeni, rugându-se la Dumnezeu să-l ajute și să-i dea puterea de a răbda, ceea ce nu putea schimba. Într-una din seri, fiica sa venise în biroul lui de acasă să-i ceară ceva de dureri de cap. Îl găsise cu obrajii plini de lacrimi, cu icoana Mântuitorului în față, rugându-se de iertare și de ajutor pentru el și fiica sa Aurora. Fata se retrăsese în liniște, fără ca tatăl să-i fi simțit prezența. Fusese realmente impresionată de suferința lui și de faptul că se ruga pentru ea. Nu-l văzuse rugându-se sau măcar închinându-se vreodată.

Cât de disperat trebuia să fie dacă el un om așa de puternic, se ruga la Dumnezeu, plângând cu lacrimi amare. Aurora se strecurase tiptil în camera ei, se ghemuise în pat și rămăsese mult timp pe gânduri în întuneric.

66

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Abia atunci se făcea lumină în mintea ei tulburată de alcool și prafuri, atunci pricepu drama prin care trecea tatăl ei. În dimineața următoare se trezise prima și pornise filtrul de cafea. Era o mică atenție față de tatăl ei, care făcea acest gest în fiecare zi cu drag pentru ea. Mihai se minunase când o găsise în bucătărie, chiar o întrebase: - Pleci undeva așa de dimineață? Ohooo, avem și pâine prajită...ce bine miroase.

- Bine că ai venit, faci tu o omleta cu șuncă, eu sigur le ard. Tu ești expertul... Mihai făcuse omleta dar, încă se mai minuna de faptul că Aurora se trezise cu noaptea-n cap să facă și ea ceva în bucătărie. De obicei nu făcea nimic. Se trezea mai târziu, când venea menajera și o îndemna să meargă la școală. Ce greu se trezea în diminețile de la începutul tratamentului antidoping.

Simplul fapt că o găsise pe fiica sa în bucătărie i se părea o adevărată minune. Mare este puterea lui Dumnezeu, gândise Mihai în sinea lui.

Această minune începuse să devină obișnuință din acea zi. Mihai era convins că Dumnezeu i-a ascultat ruga și fata lui intră pe drumul cel drept.

Aici trebuia să recunoască și meritul lui Cosmin, care așa cum a promis s-a ocupat serios de problemele Aurorei.

* 67

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Ana devenită bunică, se aplecase încet asupra pătuțului micului prinț pe care îl auzise scâncind. Nu vroia să-i trezească pe părinții lui tineri și obosiți de alergătura de peste zi. De aceea încălzise puțin ceai pentru copil, îl schimbase și-l mângâia pe spâncene.

Copilul adormise imediat și întreaga casă se cufundase în liniște. De această liniște avea nevoie Ana. Neputând să doarmă, ea ar fi dorit ca Mihai să fi înțeles de ce ea nu putea face mai mult pentru fostul și singurul ei soț. Sănătatea ei ridica probleme și nu avea rost să-i complice și lui existența. Avea el destule probleme, iar micul prinț avea și mai mare nevoie de bunica lui, în timpul zilei când ambii părinți erau la serviciu. Se gândea cu tristețe la singurătatea lui Mihai și la problemele lui familiare dar, a făcut atât cât a putut ea. Îi dorea lui Mihai tot binele din lume, chiar o nouă căsătorie, dar să fie o femeie în care fiica lui să gasească o mamă adevărată.

Se lumina de ziuă și Ana intrase la bucătărie să pregătească micul dejun. Dormea foarte putin, 3-4 ore pe noapte și își făcea griji pentru toți. De la Maria, nora sa aflase Ana, ca fata care fusese fotomodel, sora Mariei, Andra, se căsătorise cu un arab cu multi bani și proprietar de hotel și un lanț de restaurante. Cât de fericită era...numai ea știa. În general fetele românilor erau căutate de străini pentru frumusețea lor dar și pentru naivitatea lor. Într-o lume în care numai banul, numai profitul primează, sentimentele nu-și mai găsesc 68

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

loc.

Atunci ce viață săracă duc bogații lumii, gândea Ana. Dacă nu ai iubire, nu ai nimic. Ea cunoștea foarte bine această stare, ea care iubise până la sacrificiu de sine, știa foarte bine că în afară de dragoste, nimic nu este important. Dacă există dragoste, respect și înțelegere, toate sunt ușor de făcut. Ajunsă bunică nu-și mai dorea de la viață decât câțiva ani să-l vadă pe micul Mihai crescând, să reverse asupra lui toată dragostea, așa cum o făcuse și cu Cosmin, fiul ei. Pentru Cosmin fusese și mamă și tată și cel mai bun prieten până la o vârstă desigur. Pentru micul prinț era bunica cu voce caldă, abia șoptită care se însenina numai privind mica minune din pătuț. * Doamna Luiza se plimba gânditoare pe aleea ei preferată. Nu știa cu ce să-și mai piardă timpul. Gândul că urma să meargă în oraș însoțită de Mihai nu-i dădea pace deloc. Nu dorea cu nici un chip să devină subiect de bârfă în azil dar, nici pe el nu l-a putut refuza. Tot gândindu-se cum să ceară învoire de la directoare, de la una din ferestre o strigase Domnica, să vină urgent la telefon. Destul de mirată grăbise pasul și ajungând la singurul telefon de pe culuar întrebase cine o căuta.

- Era o doamnă... Nora, a zis că-ți e prietenă, răspunsese Domnica.

-Alo? nu pot să cred...Nora, scumpa mea, ți-ai amintit de mine. Nu știi cât mă bucur că te aud.

69

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Ești bine? ai mai scăpat de probleme?

- Da și nu dar, vreau să te vizitez peste câteva zile și te întrebam ce să-ți aduc de citit în primul rând. Ce ziare, ce reviste...

- Nu-mi mai aduce nimic, dacă ai un roman bun da, sunt de acord, dar m-am intoxicat de ce se scrie acum în presă și ce prostii apar prin reviste. Oare nu se gândește nimeni că încap pe mana copiilor și mai mult îi strică?

- Hai că nu sunt toate așa deocheate cum crezi tu, lasă, că găsesc eu ceva de bun gust și ...de bun simț, să-ți placă. Te mai sun în ziua în care plec de-acasă. Mă bucur că te-am auzit, mi-ai promis o scrisoare dar se pare că și tu ai început să uiți.

-Într-un fel ai dreptate, sunt multe pe care mi-aș dori să le pot uita dar, le uit tocmai pe celelalte. Dacă tot vii, nu mai scriu, vorbim atunci. Pusese apoi receptorul în furcă, mulțumise Domnicăi că o chemase și se îndreptase gânditoare spre camera lor.

-Am auzit astăzi o veste proastă, zisese Domnica ajungând-o din urmă.

- Ce ai mai auzit, că nu știu cum faci dar tu ești prima care le află?

-Am tras și eu cu urechea la o discuție, era ușa deschisă la birou și mi-am facut de lucru pe acolo. Cică se renovează un azil, undeva în celălalt capăt al județului și pe toți îi aduce aici la noi până se termină treaba la ei. Vor să mai bage câte un pat la noi unde suntem 70

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

două și câte două paturi unde este o singură persoană în cameră. Să vezi ce balamuc are să fie.

- De ce să fie balamuc? Este normal să se renoveze și să se facă curățenie. Oameni suntem cu toții, trebuie să ne îngăduim unii pe alții.

- Așa o fi cum zici mata, dar eu rămân la părerea mea.

Cucoanele care stau singure în camere nu vor fi de acord să stea câte trei.

Preocupată mai mult de ale sale doamna Eliza o lăsase practic pe Domnica să vorbească singură și se gândea cum va putea pleca ea din azil, sub ce motiv, mai ales că i se anunțase și vizita prietenei sale din tinerețe.

Era printre puținele persoane care știau de faptul că ea se află în azil. Prinsese apoi curaj și intrând în biroul directoarei, se scuză că o deranjează dar primise o invitație la un spectacol în oraș și se temea de faptul că terminându-se târziu, poate va rămâne peste noapte la prietena ei. Directoarea care avea o mulțime de alte griji pe cap, o învoise fără nici o întrebare dar, să lase la infirmerie o adresă și un telefon unde putea fi găsită.

Să se știe de ea, în rest poate să lipsească cât dorește, nu era nicio problemă. Doamnei Luiza i se luase parcă o piatră de pe inimă. Se simtea jenată că recursese la o mică minciună în privința prietenei la care urma să rămână peste noapte. Își căutase în dulap hainele ei cele mai bune, simple dar elegante și de calitate. Nu suporta nici un fel de zorzoane. Avea o eleganță și o sobrietate care impunea respect. Sosise și ora când în 71

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

poarta azilului își făcuse apariția Mihai și doamna Luiza se grăbise să plece.

- Domnico plec la un spectacol, să nu mă aștepți, că rămân la o prietenă, apoi grăbise pasul să nu mai fie întrebată nimic.

Mihai se dovedise punctual și parcase mașina pe o stradă lăturalnică. Se gândise el bine, nu dorea să o expună pe doamna Luiza bârfelor.

O privise admirativ de sus până jos și cu un aer satisfăcut îi aferise brațul. Curios era faptul că doamna Luiza se sprijinea de brațul lui ca și cum nimic nu era mai normal ca asta. Parcă o făcuse din totdeauna.

Spectacolul de balet întrecuse toate așteptările.

Un corp de balet din Moscova, evoluase impecabil în "Lacul lebedelor", astfel încât spectatorii care au aplaudat îndelung, nu se mai îndurau să plece. Nu știau ce să aprecieze mai întâi. Întreg spectacolul fusese minunat. Muzica, talentul dansatorilor, costumele, decorurile, totul fusese minunat. Ochii doamnei Eliza se umeziseră de emoții. Așa era ea, când era fericită plângea puțin. De mulți ani nu mai văzuse ceva așa de frumos, atât de aproape de perfecțiune. Nu era mare amatoare de balet, dar trebuia să recunoască, acel spectacol fusese magnific. Din partea conducerii Operei probabil, pe scenă fusese depus un imens coș cu flori și câteva persoane din sală oferiseră buchete de flori. Asemenea artiști, le meritau din plin, gândea doamna Eliza în sinea ei.

72

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Parcă ghicindu-i gândurile, Mihai spusese doar: impresionant cu adevărat, rar am văzut ceva așa de frumos...păcat că nu a fost și fiica mea aici să vadă.

- Nici nu știu cum să-ți mulțumesc...minunat...chiar nu am cuvinte, spusese d-na Luiza.

- Îți sugerez eu cum, dacă nu știi... zâmbise puțin forțat, Mihai, văzând încurcătura femeii.

- Mi-aș dori mult să o cunoști pe fiica mea. Sunt așa de multe de spus încât cred că nici într-o săptămână nu aș termina. Sunt om serios, fii oaspetele meu, este deja trecut de miezul nopții, nu te mai duc la azil.

- Chiar nu știi ce-mi ceri, eu nu am fost în viața mea în casa unui bărbat singur, la anii mei? nu se cade...

- Repet, fii oaspetele meu, atât și nimic mai mult.

Am o casă destul de mare, destule camere, îmi permit să primesc oaspeți, chiar mulți nu doar unul. Tot ce pot să-ți spun este că nu vei regreta, măcar pentru că vei avea și cunoștințe mai tinere și mai ... temperamentale. Țin foarte mult să o cunoști pe fiica mea. Ai fost cadru didactic, vreau să-ți cunosc părerea.

Așa cum punea el problema nu era nimic indecent în invitația lui, așa că doamna Luiza, acceptase într-un final. * Cum Ștefan se văita continuu că nu mai suportă atmosfera aceea de lingușeală și prefăcătorie, îl rugase chiar insistent pe Daniel, să-l ajute să iasă undeva 73

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

afară din țară, chiar de ar fi și la marginea Saharei, numai să plece de acolo. Politica era după parerea lui, un teatru cu actori de toate categoriile, dar actori și nimic mai mult. Fiecare își juca rolul cât de bine se pricepea dar în spatele acestor aparențe, înfloreau tot felul de afaceri care mai de care mai puțin justificabile.

Nu numai capitala era un fel de sat fără câini, în toată țara se petreceau astfel de matrapazlâcuri. Acum la drept vorbind câini erau destui, chiar prea mulți câini comunitari, vagabonzi, care începuseră să atace chiar în haite, unde găseau un om neajutorat sau un copil.

Nu se sinchisea nimeni de acest aspect. Capitala i se parea lui Ștefan mai urâtă decât vechiul târg, în care stătuse cațiva ani fără să facă mai nimic.

Devenise un om cunoscut, cu multe relații, dar nimeni nu știa exact cu ce se îndeletnicea el. Arhitect de mare clasă, dar nu semnase nici un proiect cât de ne-nsemnat. Relațiile erau totul. La câteva zile primi și vestea cea bună, se găsise și pentru el o ambasadă românească, undeva în lumea a treia, dacă tot dorea să exploreze. În mai puțin de o lună urca în avion și se îndrepta spre noi orizonturi, mirându-se sincer de credulitatea oamenilor și de ușurința cu care îl trimiseseră ca atașat pe lângă o ambasadă, despre care nu știa nimic. Era decis să facă impresie bună, să-și pună mintea și diplomația lui nativă la lucru. Postul era important și trebuia păstrat.

Rămas singur printre clienții lui de toate categoriile, 74

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Daniel, pusese ochii pe o doamnă consilier, divorțată care nu era chiar așa de trecută, dimpotrivă, dinamică, elegantă, jovială și puțin vulgară dar, spera el că asta se putea remedia. Primul pas îl făcuse când aflase că-și serbează onomastica la un anume restaurant privat.

Memorase totul cu mare grijă, se înarmase cu un coșuleț de flori, un montaj deosebit de bine făcut de o florăreasă pricepută în meseria ei. Se mai examinase încă odată la intrarea în restaurant, să fie sigur că ținuta lui era impecabilă, apoi cu un zâmbet fin în colțul gurii, se dusese direct la sărbătorită și-i urase “La mulți ani” și numai reușite pe toate planurile. Se scuzase că a venit neinvitat, dar tocmai avusese o întalnire cu un client în apropiere și se gândise să-i facă o surpriză doamnei consilier. Mișcată de atenția lui, doamna se văzuse nevoită să-l invite să rămână cu ei la masă deși era o agapă între persoane foarte apropiate ei. El refuzase elegant, cerând scuze iarăși, iar doamna insistase să nu plece. Așa că primul pas îl făcuse cu dreptul, cum se spune. Comunicativ și galant, atent la fiecare gest, reușise să facă o impresie foarte bună în special asupra sexului frumos. El avea grijă să-și aleagă cuvintele, să vorbească numai ce și când trebuia. Îi plăcea acest joc, să-i vadă pe toți cum se zbat să rețină atenția auditoriului prin orice neghiobie spusă cu mare haz la fiecare pahar. Se amuza în sinea lui și nu-l deranja deloc când câte unul îl considera dom procuror, când el era simplu avocat și încă unul cu 75

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

puține procese. Doamna Magdalena, sărbătorita, îl invitase chiar la dans, lipindu-se de el și legănându-se din cauza câtorva pahare date pe gât.

El se oferise galant să o conducă acasă dacă se simțea obosită, iar ea acceptase bucuroasă, dându-i cheile mașinii ei, să nu urce ea la volan.

- Dumneata ești salvatorul meu în seara asta îi spusese ea trântindu-se pe bancheta mașinii. Te cunosc așa de puțin, dar uite că mă duci acasă. Eu recunosc că am cam întrecut măsura dar...odată pe an îmi fac și eu onomastica.

- Pentru situații de acest fel există prieteni susese el, accentuând fiecare cuvânt, să se facă bine înțeles. Un lucru te rog, nu-mi mai spune dumneata, mă faci să mă simt prea bătrân...

- Oooo, dar nu ești bătrân deloc, dragă Daniel, ascultă aici la mine, că eu mă pricep...nu ești deloc bătrân.

Ești...foarte bine așa cum ești.

Nu mai era așa de sigură pe vocea ei, se chechelise bine și prefera să tacă decât să se facă și mai mult de râs. Daniel o condusese până sus în dormitor, să nu cadă pe scara interioară a casei sale.

Acolo ea se așezase pe marginea patului, își prinsese capul cu ambele palme, fără să mai spună nimic.

Daniel o întrebase dacă dorește o cafea, care i-ar face bine la durerile de cap. Cum ea refuzase cafeaua, el se scuzase galant că pătrunsese în intimitatea casei sale dar, a vrut să se asigure că se simte bine și se pregătea 76

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

de plecare. În afară de o urare de noapte bună, nu se mai spusese nimic în acea seară. D-na Magdalena adormise așa îmbrăcată, până-n zori. * Nora nu a putut veni personal să-și vadă prietena din azilul de bătrâni dar, i-a trimis o scrisoare într-un pachet cu un roman bun cum ceruse d-na Luiza.

“Draga mea, mă știi de mulți ani și sper să mă crezi că nu pot veni prea curând la tine. M-au internat de urgență în spital și m-au suspectat de ocluzie intestinală. Abia s-au împlinit șase luni de la operația de colicist și uite de ce am eu parte. Am început scrisoarea acasă dar, o am cu mine în spital și-ti voi relata totul după această nouă intervenție.

Roagă-te pentru mine, nu mă simt bine și ce-i mai rău este că și curajul mă cam părăsește...îmi amintesc… În noaptea de 23-24 martie 2011 la spitalul Municipal.

S-a stins girofarul și au încetat ultimele sunete ale salvării care mă dusese acolo. Eram într-o stare jalnică. Amețelile și starea de vomă mă chinuiau continuu și abia mă țineam pe picioare. După un timp care mi s-a părut interminabil a apărut și medicul de gardă, directorul spitalului și-mi dă să beau un pahar de ulei de ricin. Îi spun că o să-l vomit iar el cu voce tăioasă, îi spune asistentei care era de gardă să scrie în fișă că refuz tratamentul. Cu greu mi-a făcut internarea dar ce a scris în fișă aveam să aflu mai târziu. Infirmiera de pe secția interne mi-a arătat un 77

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

pat într-un salon și m-a lăsat acolo. Nu m-a întrebat absolut nimic. Mă simțeam așa de rău că am crezut că nu mai apuc să văd zorii celei de a doua zi.

Am rugat pe cineva din salon să cheme asistenta. Nu a venit… Am încercat să mă ridic să pot respira mai bine dar am leșinat și am căzut înapoi pe pat. Bolnava care era cu mine în salon a strigat după ajutor.

Răspunsul asistentei a fost răstit; -Ce vreți doamnă să vă fac? N-am ce să vă fac…mi-a spus asta din ușa camerei de gardă, fără să vină macar sa vada care era ultima internată, apoi s-a instalat la tv. Am telefonat copiilor mei, le-am spus că am fost luată cu salvarea dar…sunt pur și simplu lăsată să mor. Au venit baiatul și soția lui. Nu știu ce și cu cine au vorbit dar, după un timp a venit la patul meu un medic tânăr. M-a consultat, m-a întors pe toate părțile apoi mă întreabă ce tratament mi s-a făcut de când m-au internat. Am răspuns că nu mi s-a făcut nici un tratament. S-a mirat, că în fișă aveam trecute două perfuzii dar…asistenta le ignorase total. Puteam să mor liniștită. Copiii au spus că dacă nu se poate face nimic, să-mi facă externarea să pornim spre capitală. Medicul cel tânăr, părea mai îngrijorat parcă decât mine și a dispus imediat să mi se pună cele două pungi cu solutii perfuzabile. De atâta vomă cred că mă deshidratasem rău. Dacă eram pe fază să-i bag asistentei cei o sută de lei în buzunar, era altceva, dar chiar nu avusesem ocazia deși îi aveam pregătiți, 78

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

că doar știu cum merg treburile în spitale. Tânărul medic mă anunță că ne îndreptăm sigur spre ocluzie intestinală, dar mai spune unui coleg rezident, la fel de tânăr...

- Uite ce i-au făcut cei de la București. Am făcut prostia să mă operez de colicist cu laparoscopul. În timpul intervenției acolo mi-au rănit intestinul gros chiar în dreptul ficatului, pe unde au trecut cu fiarele respective și foarte posibil mi-au rănit si ficatul. Din spatele lui asistenta spune că urma să-mi pună perfuzia dar…am leșinat. Mințea cu o nerușinare și cu o obișnuință strigătoare la cer. Nici un moment nu s-a deranjat să o facă. Îm venea să-i strig: -Minți cu nerușinare, dar, nu am vrut să se creadă că au internat o nebună la interne. Mă întreb cine le ține pe acestea în spital când ar trebui scoase de pe secții pentru totdeauna…

După perfuzii m-am simțit ceva mai bine, probabil s-a restabilit echilibrul electrolitic. După analize și radiografii, medicul cel tânăr mă anunță că este necesară intervenția chirurgicală de urgență. Erau numai șase luni de la operația de colicist de la sitalul Elias din capitală. Atunci mi-a fost atins/lezat intestinul și s-a infectat, blocând practic tranzitul. A doua zi mă pregăteau de o nouă operație să repare ce mi-au stricat la București. Mi-am încredințat sufletul lui Dumnezeu și m-am rugat pentru medici să poată repara ce se mai poate. Eram pe masa de operație când doctorița anestezistă a încercat să-mi pună 79

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

masca de oxigen iar eu am tresărit. Am rugat-o să nu înceapă operația până nu voi fi complet adormită.

- Cum să facem așa ceva? S-a mirat ea.

- Asta mi s-a întâmplat la București am răspuns eu.

Am simțit cum îmi umflau abdomenul cu aer, cum avansau cu camera de luat vederi și am auzit tot ce se vorbea. O doctoriță tânără anestezistă se chinuia sămi înghesuie un larigoscop pe gât ca să vadă pe unde bagă furtunul în stomac și înjura ca un birjar, deși când am stat de vorbă inițial și am plătit-o, că așa este la noi, era așa de mieroasă încât eu eram uluită de ce am auzit-o în timpul operației. Am încercat să mișc două degete dar nu am putut, nici capul. Parcă eram complet paralizată, numai mintea îmi era trează. Am reușit să deschid ochii, eram convinsă că acela era sfârșitul meu. Nu-mi explic de ce dar, când am deschis ochii, în loc să văd cum era normal discul acela rotund cu multe becuri, am văzut un petic de cer senin și cu doi norișori albi ca de vată, printr-un fel de decupaj în tavanul unei camere obscure. Norocul meu a fost că doctorița a observat că am deschis ochii, mia injectat mai mult anestezic și așa mi s-a rupt filmul.

M-am trezit după operație, am raspuns la toate întrebările unei asistente mai în vârstă, despre locul nașterii mele, unde locuiesc, despre copii…mă verificau dacă sunt lucidă sau nu. La terapie intensivă a venit anestezista de două ori și și-a cerut scuze 80

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

pentru cele întâmplate. Mi-a spart și doi dinți în încercarea ei de a-mi înghesui laringoscopul și articulațiile maxilarelor credeam că vor ceda imediat. O adevărată tortură am îndurat. La ce bun acele scuze dacă m-au nenorocit?

A fost o experiență cumplită. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că eram lucidă, dar calvarul abia de atunci avea să înceapă. La patru luni de la această intervenție cu laparoscopul, am început să mă simt din ce în ce mai rău, până a culminat cu internarea de urgență la spitalul de la noi din oraș. Doctorița anestezistă m-a asigurat că la noi nu se va întâmpla așa ceva, m-a îndemnat să primesc masca cu oxigen, am avut încredere în ea, în experiența ei și am toate motivele să-i fiu recunoscătoare că m-a readus cu bine printre cei vii. M-am trezit la reanimare cu un suport plin de pungi cu soluții perfuzabile dar și una cu sânge. Oare cui ar trebui să-i mulțumesc pentru acest gest atât de nobil de a dona sânge? Știam că cel donat de copiii mei nu putea fi deoarece necesita un timp de preparare, dar era donat la schimb, spre a salva alte vieți. Mă simțeam așa de epuizată încât cel mai mic gest necesita efectiv un efort. Furtunul de pe gât mă jena și-mi venea să tușesc iar cele din abdomen mă înțepau. Din când în când mai venea câte o asistentă din grupul celor guralive care învățau limbi străine, pregătindu-se să plece din țară și-mi injecta în branulă câte ceva apoi cupla la 81

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

loc perfuzia. Am întrebat-o ce tratament îmi face, dar mi-a răspuns: - Nu mă întrebați pe mine doamnă, întrebați medicul.

Tot timpul operației copiii mei au așteptat undeva pe culuar să iasă medicul să spună ce a găsit. Așa de mult mi-am dorit să nu-i fac și eu să sufere cum au suferit pentru soțul meu, tatăl lor cât a fost bolnav, internat, operat de patru ori, dar vestea a căzut ca un trăsnet.

Carcinom de colon scos cu șaptezeci cm de intestin inflamat, infectat. A doua zi după operație fiica mea cea mică a venit și a stat cu mine chiar și la reanimare deși nu prea era voie dar, masa asistentelor o umpluse cu pungi de cafea, borcane de Ness și sticle de diverse sucuri. Îmi amintesc că imediat după operație, i s-a permis fiului meu numai câteva secunde să intre să mă vadă. Eram conectată la aparate, el m-a strâns ușor de un deget, în semn că…nu te teme suntem aici….am răspuns; - O mamă…este cumplit…

Doctorul cel tânăr care a riscat și m-a operat venea cât putea de des să vadă cum merge, în ce stare mă aflu. Nu l-am întrebat ce a găsit, parcă nici nu mă mai interesa….eram supărată mai mult că-i bulversasem copiii. Îmi amintesc că eu nu m-am pus niciodată în prim plan, să am grijă mai întâi de mine apoi de ceilalți. Nu, eu mereu am avut grija celor din 82

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

jur, iar pe mine chiar m-am neglijat. Eram conștientă că plăteam pentru neglijența mea.

Au trecut anii și nici nu-mi vine să cred că am trecut prin patru operații, trei din ele fiind grele și riscante.

L-am rugat pe medicul cel tânăr care mă operase, ca pe Dumnezeu să-mi scoată furtunul din stomac, care îmi iritase gâtul și mă făcea să icnesc, că de tușit nu puteam. Într-un final mi l-a scos, am început sa iau câte o lingurită de apă. Aveam gura și gâtul cleioase și abia articulam cuvintele. Mai târziu mi-a dat fiica mea, câte o linguriță de iaurt și încet, încet am revenit măcar la a vorbi inteligibil. În a patra zi de la operație am fost trecută în salon. Mă simțeam deja în stare sa fac câțiva pași, de braț cu copiii mei, pe hol, chiar simțeam că mă încarc cu energie pozitivă când erau ei cu mine.Practic mă autoverificam de ce mai sunt în stare și de ce nu. Am reușit dar doctorul, cel care mă operase a spus să merg la el în cabinet să stăm de vorbă.

- Despre ce am întrebat eu…

- Despre operație a răspuns el…

-Puteți să-mi spuneti și aici…nu-i nici o problemă am răspuns eu.

- Cum vedeți partea plină a paharului sau cea goală?

Mă întreabă el destul de precaut, parcă să nu audă și ceilalți pacienti…

-Plină, de obicei gândesc pozitiv am răspuns eu, despre ce este vorba?

83

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

-Ați avut o tumoră și acum nu o mai aveți mi-a răspuns urmărindu-mi fiecare gest.

-Eu tumoră? Nu cred…cumva după operația cu laparoscopul, ei mi-au provocat așa ceva?

-Este foarte posibil.

-A fost una singură sau mai multe, formațiuni tumorale? Am mai întrebat eu…

-Una singură, destul de mare…cam cât o nucă mi-a răspuns el, chiar în dreptul ficatului, unde s-a lucrat pentru scoaterea colicistului.

- D-le doctor, eu mi-am încredințat sufletul lui Dumnezeu înainte de operație, apoi m-am rugat pentru medici.

-Cum pentru medici? S-a mirat el.

-Da, să poată face...ce se mai poate...eram aproape convinsă că sunt pe ultimele minute de viață.În asemenea momente simte omul că numai Dumnezeu mai poate face ceva.

-Să știți că minune dumnezeiască a fost...nici eu nici colegul care m-a ajutat nu am crezut că mai ieșiți vie din sala de operație.

-Vedeți?Dacă acum stăm de vorbă, avem cui să-i mulțumim...cu Dumnezeu totul este posibil.Laparoscop am vrut, suport consecințele.Eu fac parte din cei patruzeci la sută, care rămân cu răni pe organe sau intestine.Ce fel de medicină o mai fi și asta, despre ce progrese mai vorbim, dacă te operezi de una și apoi umpli secția de oncologie, chiar nu pot să înteleg.

84

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Am mai stat internată și cu ceva antibiotice o săptămână, apoi am intrat pe mâna medicului oncolog.

După cum ți-am promis, m-am apucat să-ți scriu, așa cu toate detaliile. Parcă m-am jurat să las în fiecare spital câte o bucațică din mine. Partea bună este că am dat jos peste șapte kg, mă simt mult mai ușoară dar, nu mă întreba cum am suportat eu toate aceste zile. Când mă voi întrema mai bine sper să mă încumet a pleca la distanțe mai mari și vin să te văd. Acum îmi este imposibil. Iată ce-mi povestește la telefon, o vecină de acasă, pe care am rugat-o să se mai uite și pe la mine pe acasă, să vadă dacă totul este bine. Îmi udă și florile cu această ocazie. Are o nepoțică adorabilă.

Cu privirile ațintite pe fereastră, nepoata vecinei mele, striga cât o țineau plămânii.

- Bunicoooo ! vino să-i vezi ce fac ...S-a apropiat de fereastră și a liniștit copila, care privea întrebătoare.

Un bărbat și o femeie în vârstă, scuturau cu puterile lor slabe, mărul din fața blocului, ba mai aruncau în el și cu o cărămidă, să dea merele jos.

Poate să pară ciudat, faptul că mă apuc să scriu despre un copac. Nu este deloc ciudat, căci mărul de lângă bloc serveşte pe toată lumea, fără a face diferenţa, nici de etnie, nici de vestimentaţie, nici de vorbele uneori urâte aruncate între diverşii căutători prin iarbă, după resturi alimentare.

85

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Ceva mai departe de bloc, sunt tomberoanele de gunoi şi mulţi dintre căutătorii prin iarbă spre ele se îndreaptă. Caută lemne, pâine uscată…Doamne, ce-au ajuns săracii, să caute prin gunoi ceva de mâncare.

Dacă era undeva într-un cătun uitat de lume şi de Dumnezeu, era de aşteptat, dar culmea ironiei este, că stau în centrul oraşului. Îmi aleg ora când să mă duc cu gunoiul, în aşa fel încât să nu dau peste o haită de câini vagabonzi, sau doi, trei boschetari. Trec copiii de la casa de copii instituţionalizaţi şi adună cele câteva mere stricate, căzute pe jos. Trec ţigăncuşele cu sacii pentru pâine sau lemne culese din gunoi, se chinuie să scuture cele câteva mere ce încă nu au căzut. Trece un pensionar care creşte şi vinde papagali ca să se poată întreține.

Este unul din puţinii bărbaţi, care timp de mai mulţi ani şi-a îngrijit atât soţia cât şi mama, ambele paralizate, căzute la pat. Un timp era singur, după moartea lor. Dar o femeie s-a îndurat de singurătatea lui şi a ei, acum se sprijină reciproc, la bătrâneţe. I-a privit vecina mea în tăcere scuturând mărul de lângă bloc. Au mai căzut două trei mere, le-au luat bucuroşi şi jenati, apoi au plecat mai departe. Cei pensionaţi pe motive de sănătate....pot muri liniştiţi. Au o pensie simbolică, în cea mai mare parte. Nu-mi vine să cred, sunt oameni care chiar au muncit toată tineretea, iar acum când nu mai pot munci, sau nu găsesc un loc de muncă, sunt abandonaţi în acest fel. Iată draga mea cenușiul vieții, în toată intensitatea lui.Altă nuanță nu 86

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

aș putea găsi pentru așa o viață.Ca leproşii cândva, să nu contamineze şi pe alţii. Cum să-i explici asta unui copil, că sărăcia nu este o boală care se ia, ci o anomalie a vremurilor. La anii ei, fetița nu poate înțelege ceea ce de multe ori nici noi bunicii nu reușim să înțelegem.

A doua zi a deschis fereastra când abia se luminase de ziuă şi a văzut că plouă. Îi place când plouă, se împrospătează aerul, iar mărul golit de povara fructelor se ridica semeţ, înviorat, mulţumind parcă cerului pentru binecuvântata ploaie. Pe anul în curs el şi-a îndeplinit menirea, a dat celor ce au avut nevoie, merele sale. Oare anul viitor va mai fi? Se aude că se va face o parcare, iar copacii...vor ajunge lemne de foc. Fetiței îi place să mângâie frunzele, ramurile copacilor până unde ajunge ea. Are un fel de simt al compasiunii pentru tot ce o înconjoară. Ereditatea chiar există și funcționează.

Oare despre ce să-ți mai scriu, că am așa de multe, că aș umple pagini întregi. Am obosit puțin, mai las și pentru altă ocazie, să te țin la curent cu ce mai este nou…în lume. Te sărut cu drag, Nora.

D-na Luiza își amintea cu drag de epistolele trimise de Nora, vechea ei cunoștință, cu care încă mai ținea legătura. Se cunoscuseră cu ani în urmă într-o stațiune și au rămas prietene. Răspunsese și ea scrisorii, dar cum viața în azil era destul de monotonă, scrisoarea ei fusese desigur mult mai scurtă dar, o asigurase că-I face mare placer să primească de la ea, 87

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

acele epistole cu multe detalii. O compătimea sincer că trecuse prin asemenea traumă în ce privea sănătatea ei și o sfătuia să stea cuminte acasă, să se îngrijească.Aceasta trebuia să fie acum prioritatea ei.

O altă scrisoare tot de la Nora o amuzase copios dar îi dădea și de gândit.“Dragă Luiza, știu că nu prea ai acces la televizor acolo la azil dar, dacă ai putea vedea ce văd eu acum, îi scria Nora, nu ai ști ce să faci…să râzi sau să plângi de atâta prostie câtă poate să existe. Iată ce povestește un jurnalist. Adevărat journalist, nu amator…

Ca la noi...la nimeni…aș zice eu.

Vă voi povesti, scrie el, ceva de domeniul - incredibil dar adevărat- la noi aici la români, nu pe alte meridiane. Acest jurnalist privind videoclipurile de pe net, vede un grup de bărbați și femei care se băteau în fața unei benzinării. Nedumerirea lui...oamenii respectivi nu erau cu mașini, deci nu pe benzină se băteau. Aveau doar niște prosoape ascunse partial în buzunare. De câteva zile erau musafirii matinali ai benzinăriei, să se spele și să-și facă rezerve de apă. Încăierarea a pornit de la unul dintre locatari care a reziliat de unul singur, contractul cu furnizorul de apă, pentru întreg blocul. Fiind pierderi de apă ca în toate asociațiile de la noi, oamenii au refuzat categoric să plătească mai mult cu opt lei pe lună, consumul de apă. Am scris corect, este vorba de opt lei lunar.

Incredibil ce scandal s-a declanșat pentru această 88

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

sumă. Aparent, dar de fapt mocnea invidia că una dintre locatare, a acceptat pe peretele ei un panou publicitar, pentru care a primit o sumă de bani, din care nu a dat niciunui vecin nici un ban, iar cei mai războinici, au reziliat contractul de furnizare a apei.

Scandal și înjurături cât cuprinde. O femeie care se credea foarte deșteaptă și cu relații peste tot, a avansat ideea de a fora un puț în mijlocul blocului, să aibă sursa lor proprie de apă.

Este știut că sub bloc nu se poate fora, fiind îngropate traseele electrice, și conductele de tot felul.

Zis și făcut, l-a pus pe soțul ei să înceapă treaba cu picamărul, care în câteva secunde le-a ars siguranțele electrice la tablul electric. Deci imaginațivă o întreagă scară de bloc, fără apă de câteva zile, rămasă și fără curent electric, într-un miros pestilențial.

Cineva își amintește că printre locatari era și o doamnă care suferea de inimă și nu mai fusese văzută de 2-3 zile. Toți își dau cu presupusul, dacă femeia era moartă în casă? Au bătut în ușa ei, au strigato...nimic.

Au spart ușa femeii să vadă ce este cu ea.

Stupoare însă. Au găsit o cadă plină de rufe murdare și un WC înfundat cum erau și ale lor din lipsă de apă.

Din nou s-au pornit să se înjure reciproc. Jurnalistul a încercat în câteva rânduri să-i facă să se înțeleagă, să reia contractul cu furnizorul de apă, să scape de mizeria din bloc. Unul din locatari (dupa 3 pahare de 89

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

țuică, lui chiar nu-i trebuia apă) spusese la un moment dat, că face el contractul pe numele lui, dar familiile X, Z, Y să nu aibă dreptul la apă. Nimeni nu a fost de acord și cu mare greutate a acceptat respectivul să le dea și lor apă, prin contractul respectiv, dar condiția a fost, să plătească reparația curentului electric și ușa spartă a femeii cardiace, care plecase la o rudă a ei, nemaisuportând scandalul și mirosul din bloc.

Mare este prostia omenească și tendința ei este în creștere. Dacă s-ar premia prostia, am fi pe primul loc în lume cred. În loc să refacă acel contract cu furnizorul de apă, mai bine se certau la infinit, ba au mai provocat și alte stricăciuni. Poate că ar mai fi continuat ei dar, când jurnalistul le-a spus ca cheamă sanepidul și că vor plăti o amendă usturătoare, au preferat contractul pentru apă. Povestea este mult mai lungă dar eu ți-am redat numai esențialul, nu vreau să te plictisesc cu astfel de nerozii. Parcă pe tine te-am auzit cândva, că prostia este mereu gravidă și naște la pui…dar aici puii sunt deja maturi, sau…ar trebui să fie. * Iată și o zi din viața mea dragă prietenă: Cred că devenisem o prezență cunoscută în cartierul meu. Eu, Nora, o femeie trecută de 60 ani cu căruciorul de piață. Treceam agale prin dreptul vitrinelor unde ornamente de toate felurile vesteau 90

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

apropiatele sărbători. De peste 20 de ani locul rebegitului Moș Gerilă a fost luat de tradiționalul Moș Crăciun. Ca un fel de recuperare, reașezare pe baze mai inteligente sperau mulți și tradiționale.

Magazinele mai mici și mai mari se întreceau cu ofertele de produse de sezon, de sărbătoare.

Din păcate posibilitățile de cumpărare erau destul de reduse pentru o anumită categorie de oameni. Sărăcia era prezentă indiferent că erau la putere comuniștii, liberalii, conservatorii…Sub toate aceste ocârmuiri, pensionarii au cunoscut umilința, au răbdat demagogia, au sperat în promisiuni electorale. S-au lăsat amăgiți de promisiuni și măcinați de boală.

Pentru ei municipalitatea făcuse și ceva bun. De o parte și de alta a marelui bulevard, au fost puse bănci de lemn pentru ca cei osteniți să-și tragă sufletul, câteva clipe măcar atunci când frigul nu-i gonea spre alte locuri să se încălzească. Nu se mai plângeau, nici nu aveau cui, situația lor era așa de cunoscută, dar lipsa banilor pe plan local făcea imposibilă o îmbunătățire a stării de fapt. Existau mici facilitați, gratuitatea transportului în comun, ceva reducere la impozitul pe locuință, la încălzire și…cam asta.

Fiecare sfârșit de an aduce cu el o speranță de mai bine, pentru anul ce urmează. Este drept că speranța moare ultima și nici nu costă nimic. Cu căruciorul pe jumătate plin cu legume și fructe din piața mare unde 91

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

prețurile erau mai accesibile și concurența mai mare, treceam agale pe lângă magazinele din centrul orașului. Îmi plăcea să-mi clătesc ochii, privind vitrinele. Amintirile mă năpădeau adesea. În copilărie și adolescență tot asta făceam.

Există un fel de magie a sărbătorilor iar comercianții știu foarte bine acest lucru și-l speculează din plin.

Florăria din centru își revărsa până-n trotuar ghivecele înflorite cu specii de pe multe din meridianele lumii. Nu erau foarte scumpe dar… cine mai avea bani și de flori? Confecționaseră și coronițe ornamentale pentru pus la intrarea în magazine, birouri, locuințe. Nu se vindeau. La câțiva metri de forărie, concurența își etalase coronițe de același fel, la un preț mult mai mic.

Cu aceleași panglicuțe colorate, sclipitoare și câteva conuri de brad ușor brumate. O miniatură anemică de Moș Crăciun roșu pe unele coronițe, sau albastru pe altele, pentru diversitate probabil. Dorindu-mi foarte mult să fac o atmosferă de sărbătoare în casa mea, studiam nehotărâtă coronițele expuse pe trotuar.

Mi-aș fi dorit și un buchețel de imortele dar...poate altă dată.Vânzătorul nu obosea să-și tot laude marfa.

Era munca lui și trebuia vândută. În spatele meu se auzise încet un glas de bărbat; -Eu zic s-o alegeți pe cea cu Moș Crăciun roșu, este mai veselă, mai expresivă… Nedumerită m-am întors pe jumătate să văd cine vorbea. Nu-l cunoșteam pe 92

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

bărbat, așa că nu am găsit de cuviință să-i răspund în vreun fel. Acesta nu se descurajă ci continuă să-mi dea sfaturi ca un cunoscător. Apoi văzând nedumerirea mea, explicase: -Nu mă recunoașteți? Eu vă știu de la ... citostatice.

Erați rău tare când v-au adus prima dată. Pe urmă am văzut că mergeați fără însoțitor. Acum vă faceți singură cumpărăturile... este mare lucru ... sunteți bine?

-Da, sunt bine, chiar nu-mi amintesc de dumneata.

Moartea mi-a mai dat un răgaz....poate mai am câte ceva de facut pe aici, încercam să glumesc.

-Eu sunt Ioan...la același medic mă tratez și eu. De acolo vă știu. Omul privea undeva peste trecători, cu un aer plin de amărăciune. Pentru el situația nu era așa de bună. Respectase întocmai indicațiile oncologului, dar boala și singurătatea, mai ales în preajma sărbătorilor îl copleșea. Nu avea cu cine să împartă nici micile bucurii, nici necazurile. Nu știa cine este cel mai mare dușman al sau; cancerul sau singurătatea. Avea desigur copii, dar erau la casele lor, aveau și ei copii, prieteni, rude. Nu se putea duce pe capul lor în fiecare zi. Când se ducea la ei sau veneau ei la el...era sărbătoare. Soția îl părăsise la scurt timp după ce se declanșase boala. Era așa de speriată să nu se contamineze, că plecase peste hotare la una din fiicele lor stabilită în Spania. Din când în când primea câte un pachet și ceva bani de cheltuială de la ele, dar singurătatea era greu de suportat. Și 93

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

vecinii lui parcă îl evitau. Vorbeau ce aveau de vorbit și se grăbeau să plece la ale lor. Teama de cumplita boală îi punea repede pe fugă, deși este bine știut, cancerul îl are toată lumea, dar el se manifestă și se extinde acolo unde organismul nu este capabil să lupte. Fiecare judecă prin prisma cunoștințelor sale.

Despre boală nu ne documentăm decât atunci când începem să ne confruntăm cu ea. Lupta este acerbă.

Ori învingem noi…ori ne învinge ea. Despre asta discuta Ioan, omul cu o scurtă de piele și o căciulă de merinos negru, care-mi recomndase coronița cea mai veselă, după părerea lui.

Mă întrebase inițial dacă mă poate însoți câțiva metri să mai schimbe câteva cuvinte. Am înțeles foarte bine nevoia lui de comunicare, după propria mea nevoie, dar chiar să fiu acostată în acest fel, nu-mi imaginasem. Nu doream să fiu văzută că mă plimb cu un bărbat…consideram, că nu se cade, la anii mei.

Sunt persoane a căror ocupație principală este bârfa.

Odată intrată în gura lor… greu mai ieși basma curată, indiferent cât de curată ai fi în realitate.

Văduvia mă învățase să fiu și mai prudentă decât eram de felul meu. Acceptasem compania omului la fel de năpăstuit de soartă ca și mine, mai mult din compasiune decât din dorința de plimbare.

El povestea că fusese la rude la țară și primise carne de porc și preparate diverse, dar ținea regimul strict și le dăruia copiilor lui. Păsări mai păstra pentru el, destul de puțin, singur fiind nu avea prea mare nevoie. Copiii 94

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

când veneau aduceau câte ceva gata preparat, deci nu avea nevoie decât de cineva cu care să stea de vorbă din când în când. De gospodărie se ocupa singur.

Apropierea sărbătorilor cu toată agitația din jur, îl făcuse să iasă pe bulevard să se plimbe, să mai salute câte un cunoscut care nu se arăta prea grăbit să plece unde avea treabă. Bolnavii în situația lui erau parcă stigmatizați, o paloare gălbuie cuprinsese toate tegumentele, în special fața, iar privirea avea ceva straniu și mersul ușor nesigur și încet. Ca să prelungesc puțin plimbarea, m-am hotărât să fac un scurt ocol, înainte de a merge acasă, să-i mai țin de urât preț de câteva minute. Știam de mult timp fără ca cineva să-mi fi spus vreodată că, dacă ai posibilitatea să faci cuiva o bucurie cât de mică, este bine să o faci atunci când are nevoie. Cine știe dacă altă dată mai ai ocazia, apoi îți pare rău că nu l-ai ajutat. Este aproape o fericire să înțelegi oamenii, să-i compătimești sincer în nefericirea lor, uitând de propria nefericire. Aceasta ține de disponibilitatea sufletească a fiecăruia dintre noi. Discuția s-a mutat apoi în domeniul medical, lipsa anumitor medicamente din spital, apoi prețul exagerat de mare din farmacii, lăsau bonavii efectiv fără tratament, din lipsă de bani.

Degradarea lor era vizibilă și rapidă. Selecția naturală se manifesta în cazul lor, parcă mai pregnant decât în alte cazuri aparținând medicinii generale.

95

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Trecuse mai bine de o jumătate de oră și tot mai discutam despre ale vieții. Nu ne-am dat seama că merseserăm o stație de autobuz și încă mai aveam multe de vorbit. Resimțind frigul și oboseala, am propus la un moment dat să ne întoarcem. Puterile îmi slăbiseră mult în ultima vreme, motiv pentru care-mi căram cumpărăturile cu căruciorul. Am vorbit despre apropierea Crăciunului, despre cum se colinda satul întreg în anii copilăriei.

Ce copilărie frumoasă avuseserăm noi, de ce ierni grozave am avut parte. Cum ne apărau părinții și sătenii de năvălirea lupilor ce atacau în haite.

Ioan avusese parte de câteva partide de vânătoare de fazani și era așa de emoționat când povestea despre isprăvile lor de adolescenți care-și însoțeau părinții sau rudele la vânătoare. Era mândru de obârșia lui de țăran sadea și de faptul că se ridicase numai prin munca lui. Făcuse o școală profesională, se angajase la oraș, apoi la scurt timp o școală de maiștri. A avut o viață frumoasă și o căsnicie frumoasă până când…în decembrie 1989 …totul s-a schimbat. Fabricile falimentau, se închideau…oamenii erau lăsați de izbeliște. Un consătean de al lui nu a rezistat urgiei și s-a sinucis. El încercase câteva locuri de muncă după închiderea fabricii lor, dar nimic sigur și de durată.

Câteva luni într-un loc, apoi veșnic în căutarea unui loc de muncă, și în condițiile greu de suportat, îi erodase serios sănătatea. Nici viața mea nu fusese mai 96

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

roză. Pensionată de nevoie mai devreme de vârsta de pensionare, cu o pensie cu mult sub nevoile de trai decent, făceam eforturi mari să mă mențin pe linia de plutire, i-am explicat omului care nu avea cu cine să comunice. Cel puțin la vremea respectivă nu aveam probleme de sănătate dar aveam copii în facultate și era foarte greu. Stresul de la serviciu, amenințarea cu șomajul, stresul din familie datorat în principal lipsei banilor și-au pus amprenta asupra mea. Mi-aș fi dorit și eu să pot povesti mai mult despre mine și necazurile mele, dar se făcuse frig și câțiva fulgi de zăpadă se lăsau purtați de vânt. Mi-am ridicat gulerul hainei și am strâns mai bine baticul de la gât. Soarele nu mai era, se înnorase bine și fulgii se cerneau în tăcere. Ce i-aș fi putut spune eu omului cu figura de ceară, decât că-mi pare rău pentru situația lui și-i urez să petreacă cu bine sărbătorile.

Fiecare avem o soartă de împlinit. Ce se petrece în mintea și în sufletulul omului cu zilele numărate, știe numai el. Păcat este că după o viață de muncă, de compromisuri, de economii și lipsuri, se va sfârși singur, sau cu puțin noroc pe un pat de spital. La o intersecție i-am mai urat sărbători fericite și mi-am luat rămas bun, de la necunoscutul din cabinetul sorții. Ajunsă acasă după ce-mi încălzisem îndelung mâinile înghețate, pe calorifer, m-am așezat în pat încercând să mai citesc câteva pagini din Biblie. Îmi stăruia în minte îndeosebi « Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți « și mă întrebam în sinea mea, ce 97

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

aș mai fi putut face eu, mai mult decât făcusem deja toată viața, pentru cei apropiați ai mei și nu numai.

Mi-ar fi plăcut să-l invit pe omul cu figura de ceară la un ceai, să se încălzească puțin, sau măcar de Crăciun să nu fie singur, dar gura lumii ce altă treabă are decât să bârfească pe la colțuri. M-am abținut din prudență, necunoscând deloc persoana și ținând seama de acele legi nescrise care funcționează încă în societate. În seara de Crăciun, rămasă singură după plecarea copiilor și a nepoților, m-am așezat la fereastră și cu gândurile aiurea, presărasem o mână de boabe de grâu pentru vrăbiuțele zgribulite din copacii desfrunziți. În mintea mea stăruia o vorbă bătrânească « fiecare om se naște și moare singur » . Trist dar adevărat. În speranța că nu te-am obosit cu această lungă epistolă, aștept și de la tine ceva vești, mai bune decât ale mele. Te îmbrățișez cu mare drag. Sper să ne vedem curând. Cu drag. Nora. * După un spectacol așa de reușit, d-na Luiza a acceptat și invitația la masă, la un restaurant din centrul capitalei. Meniul deosebit, șampania cu gust de piersici îndulcise mult dialogul celor doi vârstnici. Atunci Mihai a început să-i povestească doamnei despre necazul lui cel mare, legat de fiica sa. Aurora scăpase oarecum de marasmul drogurilor dar, mergea la psiholog și făcea tratament pentru a se ține la distanță 98

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

de vechiul anturaj și de ispita prafurilor. Mihai nu se sfiise deloc să apeleze la doamna Luiza, ca fost cadru didactic, să încerce o apropiere între ea și fiica lui, pentru moment. Ca un petagog la domiciliu, apoi dacă ea va accepta compania lui, era convins că puteau trăi fericiți împreună până la adânci bătrânețe. Ajuns în fața casei sale Mihai se oprise special ca doamna să vadă mai bine fațada ei. O vilă somptuasă cu etaj și mansardă. Un amestec de eleganță și sobrietate. O condusese pe d-na Luiza într-una din camerele de oaspeți, îi explicase unde găsește tot ce ar putea avea nevoie. Era o cameră în capătul holului, ceva mai departe de dormitorul lui și alături de cel al Aurorei.

Cu siguranță că doamna Luiza era impresionată de toată atenția lui și de grija ce-o și-o făcea pentru fată în special. Gândea în sinea ei, că un asemenea bărbat nu putea fi un om rău, doar că ei se cunoscuseră la azil într-un moment de criză prin care trecea el atunci. În dimineața ce a urmat s-au înâlnit toți trei în bucătărie. Aurora era la curent cu intențiile tatălui său.

Se prezentase singură d-nei Luiza, în timp ce Mihai pregătea micul dejun, fiica sa servea cafeaua.

O singură privire asupra fetei, o făcuse pe d-na Luiza să vadă urmele nechibzuinței acesteia. La vârsta ei avea cearcăne și era așa de slăbuță, ca o trestie gata să se frângă. Rămăsese puțin pe gânduri, neștiind ce să spună. Apoi încercând să încropească o discuție cu ei doi, se adresase mai întâi lui Mihai.

99

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

-Dă-mi și mie ceva de făcut, nu sunt obișnuită să stau degeaba...pot să pun pâinea la prăjit?

- Nu, nu…asta o fac eu, sărise Aurora, la noi musafirii nu sunt puși la treabă. Am învățat și eu să nu mai ard pâinea. Zâmbise anemic și se apucase de treabă. În scurt timp s-au așezat la masă. Era ca un mic dejun în familie gândea d-na Luiza și ceva asemănător îi trecuse prin minte și lui Mihai.

- Ești o fată așa de drăguță, se adresase ea Aurorei dar, tu nu manânci în fiecare zi? Dacă te mai împlinești puțin, vei fi …perfectă.

- Ducem tratative în acest sens, intervenise Mihai, ea vrea să fie siluetă.

- Fii sincer tată, rostise Aurora, privindu-i pe rând, am avut probleme cu drogurile… de aici mi se trage, silueta. Dar vă asigur că mă redresez cât de curând.

Merg și la psiholog, am ceva tratament dar, cel mai mult îmi lipsește o companie…potrivită vârstei și firii mele. Așa spune psihologul, când aveam preieteni, colindam barurile, acum…cabinetele medicale. Știu exact cum stau. Un singur lucru nu știu, când și cum am alunecat eu așa de jos. Eu nu eram așa.

-Poate că uneori nu alegem prietenii potriviți, te-ai gândit că și din partea lor ai avut de suferit? O întrebase d-na Luiza. Te mai vezi cu ei?

- Nu, răspunsese Aurora, m-am cam izolat, nu mă mai văd cu nimeni.

-Să mă ierți draga mea dacă mă amestec puțin, dar mă 100

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

tem că ai trecut dintr-o extremă în alta. Calea de mijloc este cea mai indicată. O prietenă mai bună, un prieten serios care să nu te atragă într-o direcție greșită, ți-ar fi de un real folos. Nu ai un prieten?

- Am avut, răspunsese Aurora, dar ne-am certat și adevărul este că vina o port doar eu.

Dacă l-aș putea întâlni aș vrea să știu numai că m-a iertat pentru cât l-am făcut să sufere. Cum să mă ierte el, dacă nu mă pot ierta eu? Nu-mi place să vorbesc despre asta…

-Asta nu poți să o știi decât vorbind cu el.

Nu este o rușine să-ți ceri iertare când știi bine că tu ai greșit. Poate că și el așteaptă, încercând să se vindece.

Doamna Luiza și-a dat seama destul de repede de ce fusese invitată de Mihai, mai ales că acesta nu-i ascunsese nimic, vorbise sincer, deschis despre necazurile lui. Problema era cum s-ar fi acomodat ea la noua situașie și ce va face în timp, dacă lucrurile nu vor merge bine, ea unde ar urma să locuiască, pierzând locul din azil. Aceasta era grija ei cea mare. Risca să rămână pe drumuri.

Ziua trecuse fără nici un incident neplăcut, seara în livingul de la parter, unde trona un televizor cu diagonala cam prea mare, d-na Luiza admira câteva tablouri de familie și un album foto. La un moment dat rămăsese cu privirea fixată pe o fotografie din tinerețea lui Mihai, cu un băiețel de mână. Era aproape sigură că pe băiețel l-a mai văzut undeva, dar nu-și amintea 101

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

unde. Într-un moment când Mihai nu era cu ele, d-na Luiza îi arătase poza respectivă Aurorei, privind-o întrebător; -Aurora răspunsese neglijent, că este tatăl său cu fiul din prima căsătorie. Acest răspuns simplu, picase ca un trăsnet pe capul d-nei Luiza.

Copilul din fotografie, era cu siguranță, copilul Anei, prietena ei din anii când încă mai lucra în învățământ.

Asta însemna că Mihai fusese soțul Anei, care nu fusese niciodată pe la școală. D-na Luiza mai căutase și alte fotografii din care să-și dea seama dacă ea se înșela sau acesta era adevărul.

Din păcate nu exista în album nici o fotografie cu Ana. Așadar nu păstrase nici măcar o amintire cu mama fiului său. Ce fel de om poate fi acesta? Se întreba d-na Luiza, prefăcându-se foarte atentă la fimul de la televizor. Dacă cineva ar fi întrebat-o despre ce era vorba în film, nu ar fi putut răspunde. În final doamna Luiza nu a avut destul curaj să-și mai încerce norocul, cerută chiar în căsătorie de Mihai, refuză pentru a nu pierde locul în azil.

Părearea ei despre bărbații ca el, era așa de proastă că nici prin gând nu-i trecea să-și lege viața de a lui. Mai mult chiar, aflase că Mihai fusese căsătorit mai întâi cu Ana, cea care i se confesase cu ani în urmă. Mihai nu fusese niciodată la școală, deci nu avea de unde să-l cunoască, dar el povestise despre prima lui soție, cu adânc regret și despre fiul lui Cosmin. Atunci 102

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

doamna Eliza și-a dat seama, că soarta i-l adusese în față tocmai pe omul, genul de om pe care-l disprețuia cel mai mult. Aventurier în tinerețe și care-și plânge de milă la bătrânețe și se vaită de singurătate. Fiecare va dormi după cum și-a așternut gândise doamna Luiza, evitând alte comentarii care nu mai aveau nici un rost, după așa de mulți ani. Spusese doar că o nouă căsătorie, nu mai era pentru ea, care avea și probleme de sănătate. Avusese un soț foarte bun și încă îi mai păstra amintirea vie. Îi mulțumise lui Mihai în treacăt, că se gândise la ea, nu-i spusese nici că i-a fost învățătoare lui Cosmin, apoi își luaseră rămas bun și ea se retrăsese din nou în pătrățica ei de la azil. El a rămas foarte nedumerit, cum de putea o femeie ca ea, aflată în azil, să refuze o propunere așa de avantajoasă cum îi făcuse el. El se afla la bătrânețe singur și părea neajutorat în anumite probleme. La plecare o întrebase dacă poate să o mai caute, dar Luiza i-a spus să nu-și piardă timpul cu ea, să-și caute o femeie care să-l poată face fericit. Ea nu se simțea în stare.

Oare se va fi gândit vreodată la cât de greu și-a crescut Ana copilul, gândea doamna Luiza. Începuse deja să regrete că-i acceptase invitația. Se bucura că nu s-a complicat și mai mult cu el, chiar nu era cazul. Ea era o femeie cu principii sănătoase despre viața de familie, pe când el...chiar nu dorea să se mai gândească...Nu lipsise decât trei zile dintre zidurile azilului și era curioasă să vadă cum s-au instalat noii 103

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

veniți, pe perioada curățeniei generale din azilul din partea de nord a orașului. * Scrisese și ea o scrisoare de data aceasta mai lungă, despre evenimentele din ultimele zile, cât a fost invitata lui Mihai. Aștepta să primească reacția Norei, care cu siguranță s-a amuzat pe seama ei.

Domnica, o pusese la curent imediat, că ele fiind gazdele, vor servi masa în seria a doua, din cauza aglomerației. Cu ele în cameră mai venise o bătrânică, dintr-un sat vecin cu al Domnicăi. Aveau ce discuta iar, doamna Luiza se văzuse scăpată de a da prea multe explicații despre absența sa. Se scuzase apoi că are de scris o scrisoare unei prietene bolnave și se retrasese în bibliotecă unde era liniște o masă cu câteva scaune.

“Draga mea dragă, regret sincer că ai trecut prin astfel de experiențe triste, dureroase chiar.Nu știu de unde mai ai aceste resurse de a scrie cu umor ce vezi la tv, chiar m-am amuzat dar, sunt foarte îngrijorată de starea ta. Ce ghinion ai putut să ai sau...poate că a fost norocul tău să te poți recupera. Știi că Dumnezeu este alături de tine ori de câte ori îl chemi în ajutor.Tu ești un om bun, de aceea Ți-a mai dat o șansă. Am și eu multe de povestit dar prefer să o fac personal că am de gând să-ți fac o vizită. Țin oarecum de domeniul, incredibil dar...adevărat. Nu pot fi liniștită până nu mă asigur că ești cu adevărat bine. Este foarte bine că ai alături de tine copiii.

104

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Scrisese totuși o scrisoare de data aceasta mai lungă, despre evenimentele din ultimele zile, cât a fost invitata lui Mihai. Vroia mai mult să o distreze pe prietena ei.

Aștepta să primească reacția Norei, care cu siguranță s-a amuzat pe seama ei. * Tânără și debordând de vitalitate Andra, după ce trecuse prin câteva experiențe amoroase, se considera destul de matură să facă o căsătorie avantajoasă, cu un cetațean străin. Acesta după ce-i finanțase mai multe capricii și operații estetice, își impusese punctul de vedere.

Ori renunță la modeling și se căsătorește cu el, ori el întrerupe relația cu ea. Conștientă că mulți ani nu va mai putea face concurență tinerelor apărute în domeniul lor, ea acceptase căsătoria, deși inima ei, nu avea nici o chemare către acest individ cu afacerile lui cam dubioase. Cu el niciodată nu se simțea în siguranță. Tot timpul era însoțit de doi bodiguarzi, cu care comunica într-un dialect necunoscut ei.

Jocul nu mai era al ei, ci trebuia să i se supună lui în tot ce-i pretindea, pentru sumele fabuloase cheltuite cu ea.

Deși nu ducea lipsuri materiale și frecventau cele mai luxoase hoteluri și restaurante, viața ei parcă se oprise în loc. Primise tot ce-și dorise, dar nu-i mai plăcea nimic. Nu-l iubea pe omul cu care împărțea tot acel fast, era încă invidiată de fostele colege pentru 105

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

norocul ei. Numai ea știa în ce consta acel noroc și cât teatru trebuia să joace, ca să pară în ochii altora o femeie fericită și împlinită. Își dorise foarte mult un copil, dar soțul ei mai avea trei copii cu prima soție, un copil cu cea de a doua și nu-i mai trebuiau copii când se apropia de șaizeci de ani. Fiecare femeie se simte neîmplinită, dacă nu aduce pe lume măcar un copil.

Altfel soțul ei mai era și gelos, nu suporta să o vadă făcând conversație cu alți bărbați, la început, apoi nici cu femei. Avea el un fel de a fi încât reușea să o izoleze de toți ceilalți, ca să o poată manipula cum dorea el. Nu stăteau mai mult de un sezon într-o țară.

Trei luni într-un oraș li se părea o veșnicie. Porneau în călătorii fără pregătiri prealabile, parcă fugeau de propriile lor umbre. Pe Andra o apucau deseori crizele de migrenă, avea stări de isterie și amenința că se va sinucide dacă el nu face ceva să schimbe viața ei în bine. Pe motiv că-i vrea numai binele, o ducea la un cabinet particular de psihiatrie și medicul îi recomanda medicamente din ce în ce mai puternice. O transformase într-un robot când nu dormea, dar mai tot timpul era amorțită ca o legumă.

La început își ajutase mama financiar, știind că se descurca greu cu pensia ei dar, în timp a uitat complet de ea. O lăsase în grija fratelui și a surorii din țară. Îi ceruse soțului ei să-i plătească un chirurg vestit pentru implanturi mamare cu silicon.

Nevrând să pară zgârcit, îi făcuse și acest hatâr deși, 106

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

pentru el nu mai prezenta nici o atracție. Afacerile lui mergeau prost, avea deja alte relații cu femei, libere și libertine, care pentru o masă la un restaurant se ofereau fără nici o jenă sau reținere. Când era nevoit să meargă la o cină de afaceri, soția lui trebuia să arate impecabil și să vorbească cât mai puțin. Altfel urmau luni de zile în care nu mai ieșea din casă. Inițial se declarase satisfăcută de mărirea sânilor cu implanturile de silicon dar, nu după mult timp au început să apară complicații de tot felul. Organismul ei slăbit de medicamente, luate deseori cu alcool, se lupta să elimine acele corpuri străine. Repetatele stări de rău o sileau să ajungă de urgență la spital. La una din internări i se făcuseră mai multe investigații, inclusiv tomografii în zonele în care ea avea dureri mari și au fost descoperiți noduli.

Examenul anatomopatologic al biopsiei, arăta clar că se declanșase un cancer. Nu numai zona sânilor era afectată ci și în cutia toracică existau câteva formațiuni tumorale. Aflându-se în vecinătatea arterelor principale operația era practic imposibilă, riscul era prea mare.

Soțul ei refuzase să semneze actele pentru o nouă operație. Afacerile lui erau în pragul falimentului, prea cheltuise mult pentru capriciile ei, acum când avea într-adevăr nevoie de ajutor pentru salvarea vieții ei, sau măcar prelungirea vieții, nu se mai găseau bani.

Adevărul era că nici interes pentru ea nu se mai găsea.

O singură persoană o mai vizita și prin ea trimitea surorii sale vești despre starea ei. În rest totul trecea 107

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

prin mâna soțului, foarte atent la ce discuta Andra cu prietena ei, fostă model. Se limitaseră la un schimb de cărți în care de regulă prietena rămasă credincioasă Andrei, găsea și o scrisoare pe care trebuia să o trimită în țară. Era o fată pe care Andra o ajutase să iasă dintr-o mare încurcătură cândva.

Andra nu-și mai dorea nimic altceva, decât să poată reveni și să moară în țară. Cum soțul ei refuzase categoric revenirea ei în România, biata femeie cândva strălucitoare și plină de viață, își pierduse și ultima speranță de a fi înmormântată, în pământul unde se născuse în urmă cu aproape treizeci de ani. Un demers făcut de Maria la amabasada țării respective aducea în sufletul Andrei o undă de speranță, că înainte de final îi va mai putea vedea odată, pe cei pe care îi uitase complet, în anii ei de strălucire și tinerețe. Pe mama ei nu mai avea cum să o vadă, se stinsese de cațiva ani, bolnavă de inimă și de dorul ei.

Fratele ei nu a vrut să audă nimic de ea dar, Maria a continuat să spere că într-o bună zi, să o poată scoate pe Andra din ghearele acelui individ, cu care avusese naivitatea să se cunune. El avea drepturi depline asupra ei. Într-o zi de toamnă ploioasă și rece sicriul cu corpul neînsuflețit al Andrei, fusese coborât din avion și depus în cimitir alături de mama lor, după slujba de înmormântare făcută la capela din cimitir.

Fiica ei rătăcitoare de care-i fusese așa de dor, revenise lângă mamă. Două nume pe două cruci într-un cimitir, doar asta amintea de ele. Maria își ajutase mama până 108

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

în ultima clipă de viață dar, fratele lor nu a vrut să accepte la maturitate, lipsa de afecțiune a mamei lor față de el. Mama o iubise numai pe Andra. Toată viața ei netrăită, o pusese parcă în Andra, pentru a o face să tăiască viața din plin, așa cum nu o trăise ea pe a ei.

Cosmin dăduse micului Mihai câteva explicații destul de vagi, despre bunica și mătușa care au plecat la ceruri, fiind prea obosite și prea îndurerate, prea bolnave.

Micul prinț, cum îi plăcea să-l alinte, avea o mulțime de întrebări de pus dar, văzând câtă tristețe era în casa lor, se abținuse.

Bunicul Mihai mai trecea pe la ei, când i se făcea dor de nepotul care-i purta numele.

Cosmin împreună cu medicii de specialitate au reușit într-un final, să o scape pe sora lui Aurora, de coșmarul drogurilor. Angajată la firma tatălui ei, se străduia să-și termine și studiile abandonate în urmă cu cațiva ani. Pe terasa casei lor ieșeau Duminica să-și soarbă cafeaua și nu de puține ori, Mihai gândind cu voce tare se întreba: - Oare de ce am ajuns noi aici? Tot el își răspundea; am fost un prost, am fost un mare prost...nu...am fost cel mai mare prost. Aurora încerca să-l scoată din starea lui veșnic depresivă, dar de fiecare dată el recădea, se supunea judecății propriei sale conștiințe. Uneori Ana mergea în părculețul din apropierea locuinței lor cu nepoțelul lor și acolo îl invita și pe Mihai cu Aurora, dacă aveau timp, să vină din capitală. Au fost de câteva ori dar, pentru bunicul 109

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Mihai, era greu de suportat când trebuiau să se despartă. Ana pleca acasă la ea cu micul Mihai, iar bunicul Mihai cu Aurora la casa lui din capitală. Le propusese odată lui Cosmin și întregii familii, să se mute în casa lui unde erau destule camere și ar fi putut trăi ca o adevărată familie.

Toți rămăseseră consternați, iar Cosmin după un timp de gândire spusese limpede că așa ceva… era cu ne-putință…serviciul lor era acolo, în orășelul lor.

Răspunsese pentru întreaga familie.

Ana nu adăugase decât: așa este...nu se poate.

Mihai trebuia să se mulțumească cu ce-i mai putea oferi familia, pe care o părăsise cu mulți ani în urmă. * Nu erau puține situațiile când în instanță apărea numele avocatului Daniel. Acesta avea grijă să nu-și compromită în nici un fel viitorul, luând numai cazuri clare, ușoare, convins fiind de nevinovăția clientului său și procesul fiind usor de câștigat.

Pe cei prea pătați, avea diplomația să-i recomande unor colegi cu mai multă experiență, spunea el cu o falsă modestie. El trebuia sa fie, sau măcar să pară fără pată. Își dorea să ajungă cât mai sus în magistratură sau chiar în politică. Numai cu doamna consilier, Magdalena, cu care se împrietenise neașteptat de ușor, avea ceva bătăi de cap. Se străduia să o convingă că se 110

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

temea pentru sănătatea ei, mai ales că exagera cu băutura, țigările, cafelele prea multe pe zi, plus mâncarea grasă și în exces. Era deja obeză iar el, galant se oferise să meargă împreună la o sală de fitnes. El dorea de fapt să se mențină în cea mai bună formă, iar abonamentele la sală, erau cumpărate desigur de doamna Magda.

A provocat-o chiar la o întrecere, cine are mai multă voință dar, de fiecare dată ea abandona și-și mai cumpăra și o sticlă de suc și ceva de mâncare.

-Dragă Magda, bine că nu am comandat rochia de mireasă, în ritmul acesta…avea nevoie de modificări, îi spusese Daniel la un moment dat. Cred că ți-ai dat seama că sunt un om serios și nu mă țin de aventuri… nici nu aș avea timp. Îmi doresc să formăm o echipă… pardon, o familie adevărată. Nu vreau să te expun bârfelilor de acest gen.

- Tu chiar vorbești serios? Vrei să ne căsătorim? Dane!

Nici nu știi ce bucurie mi-ai făcut…au să crape de invidie cele din…ha, ha, ha. Asta da veste minunată.

Abia aștept să le-o spun, sigur au să mă invidieze. Dar trebuie să fixăm și data, altfel nu au să mă creadă.

-Stai să mă uit în agendă, să găsesc o perioadă mai puțin aglomerată la tribunal, vom avea și o lună de miere, nu?

-Cu siguranță dragă, sigur vom avea, caut eu ceva exotic și te anunț unde găsesc locuri. Ce om minunat ești tu Dane, eu nu m-am gândit că ții așa de mult la 111

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

mine.

-Cred că mi-ai pătruns în minte…de fapt în inimă, chiar din seara când te-am condus acasă, de la onomastică, adăugase el malițios.

-Atunci eu cum de nu mi-am dat seama de nimic?

Mare șmecher ești… tu te gândeai la rochia de mireasă, iar eu nu am bănuit nimic. Tu ai fi bun de diplomat dragă.

-Daa! Eu și diplomația…sunt prea sincer și prea cinstit pentru asta, dar dacă este dorința ta…mă voi strădui să nu te dezamăgesc. (ce bine că tocmai ea a deschis discuția, nu mi-ar displace deloc un post de diplomat, gândea Daniel) Uite, la începutul lunii viitoare am un singur proces, pe care pot foarte bine să-l amân, ți se pare prea devreme?

Avem timp să ne pregătim?

- Sigur că da, răspunsese Magda grăbită, să nu se răzgândească el, așteptând prea mult timp. În acest caz, voi anunța la birou că ne-am logodit deja?

- Sigur…dar așa modest într-un cadru restrâns. Duci ceva dulciuri și băuturi să-ți servești colegii cu această ocazie, iar cununia va fi în funcție de ce restaurant găsim liber…este și aceasta o problemă. Să-ți spun drept mie mi-ar place undeva într-un parc, în natură, cum am văzut în filme. Ceva original și de bun gust, angajăm o firmă să se ocupe de decorațiuni…ce zici?

- Nu cred că este bine, vine o ploaie și ne strică totul.

Tot un restaurant este mai sigur. Mă ocup eu, stai liniștit, termină-ți dosarele, apoi plecăm în luna de 112

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

miere. Ah! Abia aștept…abia aștept… Daniel se îndreptase satisfăcut către bucătărie să facă două cafele. Măcar asta putea face și el, dacă ea se oferise singură să facă totul pentru nunta lor. Așadar Magda și-l dorea diplomat, gândea Daniel, se va face și diplomat încet, încet…cu răbdare și diplomație se obțin cele mai bune și mai durabile rezultate. Servise cafeaua și o sărutase pe frunte pe Magda. Aceasta chicotise amuzată ca un copil răsfățat. * Așa a reușit avocatul Daniel, să-și facă un bun renume, în sensul că el nu pierduse nici un proces dar, nici prea multe nu avusese. Acest fapt dăduse de gândit instanței superioare, așa încât, începuse o cercetare serioasă a activității acestuia. Se căsătorise recent cu o femeie de o moralitate cam îndoielnică, frecventa familiile cele mai importante din punct de vedere al afacerilor de tot felul și al averilor imense acumulate.

Era un personaj pitoresc, plin de viață și de umor, reușea foarte repede să se facă plăcut aproape în orice grup. Stabilitatea familiară și economică, îi adusese ceva mai mult aplomb și chiar tupeu, dar avea deosebită grijă pentru felul cum se exprima. De multe ori când sfătuia un client reușea să-l țină de vorbă mai mult de o jumătate de oră, fără să-i spună nimic important pentru clientul care-i solicita ajutorul, pentru a ieși basma curată din cine știe ce încurcătură. Toate discuțiile se purtau la un restaurant anume, desigur consumația o suporta clientul, iar patronul 113

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

restaurantului i se înclina cu deosebit respect pentru că frecventa localul său, ba aducea în plus și clienții lui.

Autoritățile care-l investigau nu găsiseră nimic compromițător în cariera lui, dimpotrivă părea chiar competent. Din moment ce nu pierduse nici un proces, dar nici prea multe intervenții în instanță nu avusese, el își construia cariera, pas cu pas, cu răbdare și diplomație, folosindu-se de toate relațiile lui și ale consoartei sale. Deci nu putea fi acuzat practic de nimic. Deștept băiat, afirmase șeful comisiei de anchetă. Provincial, parvenit cam prea repede dar, fără nimic dubios de pus la dosar. Ăsta chiar știe ce vrea. * Aurora încerca să-și convigă tatăl să meargă și el la psihologul la care încă mai mergea ea. Discuțiile cu acesta i-au fost de un real folos spunea ea.

Tatăl replica de fiecare dată: Ce-mi poate spune? Că am greșit grav în tinerețe? Asta o știu și singur. N-am nevoie de el. Mai mult m-ar interesa un duhovnic bun, la anii mei…am cam multe pe suflet. Într-una din zile, absolut întâmplător, sau poate că nu, la ușa psihologului unde mergea doar de două ori pe lună, Aurora îl întâlnise pe Tavy. Surprinsă și încurcată, nu știa ce să facă. Ar fi vrut să fugă, dar era prea târziu, el o văzuse și era uimit de apariția ei acolo.

Psihologul ascultând povestea fiecăruia separat, nu i-a fost greu deloc să facă legătura între cele două cazuri.

A așteptat un timp să le urmărească evoluția, dar la un 114

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

moment dat și-a dat seama că cei doi s-ar putea vindeca reciproc, de rănile făcute cândva de Aurora, cu gluma ei așa de deplasată.

Programarea lor în aceeași zi și aceeași oră, nu era o greșeală, era tactica psihologului, de a-i pune față-n față, pe cei doi și apoi să stabilească ce va mai urma.

Când Tavy o auzise pe asistentă că-i cheamă pe amândoi în cabinet, se întorsese să plece dar, în prag a apărut psihologul care prevăzuse asta și-l rugase insistent sa vină în cabinet. Le expusese apoi celor doi tineri, concluzia la care ajunsese el, apoi convingerea că numai o discuție sinceră, deschisă între ei, ar putea fi de un real folos în terapia lor. Aurora se așezase pe un fotoliu, cu privirea fixată pe covorul cam decolorat, iar Tavy, rămăsese în picioare, cu mâna pe clanța ușii, gata de plecare. O întâlnire cu Aurora, era ultimul lucru care i-ar fi trecut prin minte. Psihologul îi arătă lui Tavi, fotoliul de alături de cel pe care era deja Aurora, chiar insistă ca el să asculte ce avea să le spună.

-Voi doi nu puteți uita ceva și nici ierta. A trecut destul timp, dar voi ați rămas blocați undeva în acel moment…nu mai intru în detalii, cunoașteți voi mai bine. Eu cred că o discuție deschisă, sinceră între voi doi, poate rezolva problema, mai repede și mai ușor decât zece ședințe cu mine. Am să vă dau un punct de pornire; câți prieteni ai avut tu Aurora, de când te-ai certat cu Tavy? Niciunul, așa mi-ai spus mie, eu te cred. Tu câte prietene ai avut din acel moment Tavy?

115

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

Niciuna, așa după cum mi-ai spus și tu. Concluzia mea este că…voi nu puteți fi fericiți, decât unul cu celălalt.

Nu sunteți singurul caz în care cineva își încearcă puterea de seducție asupra cuiva, mai în glumă, mai în serios, dar se trezește îndrăgostit până peste cap de cel sau de cea cu care a vrut să glumească.

Dragostea este ceva minunat, căutați-o în voi înșivă și trăiți fericiți, fără ranchiună, fără resentimente. Iertați din inimă și veți fi fericiți, eu chiar cred asta. Acum mergeți împreună, undeva într-un parc și cu calm vă spuneți tot ce aveți pe suflet. Am convingerea că va fi bine dar, vă aștept peste două săptămâni aici, să mă conving dacă metoda mea a fost de folos, pentru voi.

Cei doi tineri s-au privit intens câteva clipe, apoi Tavy i-a întins mâna Aurorei, să se ridice și să pornescă împreună, să înnoade firul, acolo unde se rupsese.

-Au trecut cam mult timp, rupsese Tavy tăcerea, în timp ce pășeau pe una din aleile parcului, ținându-se de mână.

- Tu nu știi ce coșmar am trăit eu, spusese și Aurora, cu vocea scăzută.

-Poate că știu…am ținut legătura cu…fratele tău… oftalmologul…

- Adevărat? El nu mi-a spus nimic de tine, niciodată…

- Eu l-am rugat să nu tulbure apele… numai că ele, apele nu au vrut să se liniștească. Se pare că destinul nostru era deja scris, dar noi nu am știut a-l descifra.

Te conduc acasă? O întrebase băiatul, privind-o 116

Șanse pierdute

Flora Mărgărit Stănescu

îngrijorat de felul cum arăta.

- Da, s-a făcut frig, noaptea asta cred că nu voi putea dormi deloc, șoptise Aurora.

- Nici eu, dar de mâine, vom lua cele mai raționale decizii…împreună. Să nu uiți asta, rostise hotărât Tavy.

-Desigur…noi am ratat prima șansă la fericire, nu avem voie să o ratăm și pe a doua…noapte bună, iubire.

-Da iubire, noapte bună…

S-au despărțit pentru a se regăsi, cu sentimente și mai puternice și mai curate. Nu degeaba se spune că adevărata frumusețe, adevărata fericire, se naște din durere. Cei doi au trecut prin faze dureroase dar, viața le-a mai oferit o șansă pe care erau hotărâți să nu o rateze. *

117