Puntile dintre oameni

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

PUNȚILE DINTRE OAMENI

Flora Mărgărit Stănescu

"Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la idealuri ridează sufletul."

(George Enescu)

2016 1

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Se rup punțile dintre oameni Nu-i vuiet de furtună nici ape tumultoase, afară-i vreme bună, nici vorbă de vântoase. Și totuși punțile se rup, când om cu om, abia se mai cunoaște, roiam precum albinele în stup și-acum însingurarea-i ce ne paște.

Facem economie de cuvinte și un salut ne pare mult prea greu, uităm ce-ar trebui să ținem minte, ne preocupă numai propriul Eu. S-a dus buna cuviință dintre oameni, de bunul simț mai rar putem vorbi, încerci să vezi cu cine te asemeni, cui să mai dai binețe-n câte-o zi.

Se rup punțile dintre oameni, Doamne!

Orbiți călcăm pe-alăturea de drum, ne reunim când trăim câte-o dramă, iar sfaturile bune ajuns-au scrum.

2

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

E greu să spui un"bună ziua d-nă", sau să saluți un domn, politicos, ce economicoși am devenit la vorbă, ne mai mirăm că toate merg în jos...

Faci bine azi, mâine porți o povară, ți-ntoarce spatele tocmai acel, ce-n spate l-ai purtat un an și-o vară, te-nlătură din calea-i cu mult zel.

Se rup punțile dintre oameni, Doamne, ce multe daruri prețioase risipim, ne pierdem în nimicuri și ne doare, că drumul drept ni-i greu să-l regăsim.

Ne vom sfârși în alergări prin noapte, cu-n felinar un prieten căutăm, nu-l mai găsim că s-a plecat spre șoapte și ne-ntrebăm cât să-l mai așteptăm...

Se rup punțile dintre oameni, Doamne!

3

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

De Anul Nou Mai încheiem acum un an de viață cu liniște și pace pe la noi, ne punem în cel viitor speranță, că vom scăpa de multele nevoi.

La fel în fiecare an sperăm, că face-vom poate mai multe, dar când în buletin ne mai uităm vedem și ridurile de pe frunte.

Chiar și așa suntem recunoscători că-n toamna vieții vise împlinim, că ne-avântăm în dans de sărbători, ca-n tinerețe am mai vrea să fim.

Copii cărunți cu zâmbete timide ne spunem –La Mulți Ani-deși o știm, că prea mulți nu mai pot să fie dar, suntem bucuroși că ne-ntâlnim.

4

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

O urare pentru Anul Nou, voi face, s-aveți în suflet toată tinerețea și să fim mulțumiți că este PACE, că inima, nu recunoaște bătrânețea.

Îmi bat în poartă anii Îmi bat în poartă anii bătrâneții și amintirile din tinerețe năvălesc, o trecere-n revistă se dorește a anilor frumoși de care-mi amintesc.

De serile de vară calde, înstelate, pe sub castani pe Kisselev treceam, când mă țineai de mână și-mi vorbeai în șoapte, ce două inimi tinere pe-atunci trăiam.

Când ți-am cerut să-mi spui ce-i între noi, deși știam, voiam s-o aud de la tine, ai stat pe loc m-ai privit drept în față, și suav m-ai sărutat știi bine.

5

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Mi-ai recitat ceva de Eminescu și-am înțeles ce a trăit poetul, i-am înțeles și tainele și versul și-am început să scriu și eu,o... escu.

Că-n fiecare om doarme-o iubire, de care poate noi nici nu știam, dar vine vremea și pentru trezire și pe nisip în versuri îți scriam.

Așa se nasc poemele-ncărcate de dragoste și de trăiri sublime, ne facem zi din cea mai neagră noapte, nu ne mai recunoaștem în oglinde.

Un vers de dor, o șoaptă de iubire, un cer senin fără de nici un nor, un dans în taina nopții doar cu tine, în dans să se-ntâlnească dor cu dor.

Cu-acel sărut suav, pe fruntea-ncărunțită, să îmi șoptești ”ce mult te-am așteptat”, că revederea chiar ne-a fost sortită, să-ți mulțumesc că tu m-ai căutat.

6

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cuvântul bun Cuvântul bun nu-i de vânzare, cuvântul bun e-o așteptare, te-alină ca o dulce boare, e soarele ce-n zori răsare.

Cuvântul bun, doar el zidește, cuvântul bun, cel ce cinstește, de gânduri sumbre te dezleagă, și-ți schimbă viața ta întreagă.

Cuvântul bun nu-i o poveste, e tot ce-a fost și tot ce este, cel ce te face-a fi iubit, cel ce te-ndreaptă de-ai greșit.

Cuvântul bun dea pururi este cel ce destine construiește, cel ce te-alină-n nopți de taină, ce te-ncălzește ca o haină.

7

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cuvântul bun din gânduri sfinte, cu toate aducerile-aminte, de basmele copilăriei tale și de iubirea tinereții, ce nu moare.

Cuvântul bun e-o treaptă a vieții, este răsplata frumuseții, a tot ce e divin în tine, căci de la Dumnezeu el vine.

Cuvântul bun e-o taină a vieții, o-ncununare a frumuseții, ce înflorit-a din iubire și dăinuie spre...nemurire.

Cuvântul bun înseamnă viață, descătușare și speranță, este lumină-n bezna nopții poarta deschisă-n fața sorții.

Cuvântul bun mă însoțește, el pașii mi-i călăuzește, către cărarea cea îngustă, spre Dumnezeu, care m-ascultă.

8

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

În vechiul parc În vechiul parc al tinereții noastre, mai caut încă urma pașilor pierduți, au înflorit micile flori albastre, ce te rugam mereu să nu le rupi.

Copacii tineri de atunci sunt acum falnici, spre cer coroanele semețe-au înnălțat, m-am așezat în umbra lor, sunt darnici, suntem bătrâni dar de ei, nimic n-am învățat.

Ce drepți au stat mereu în fața sorții și viscolele-n loc le-au tot oprit, n-au tremurat nicicând în fața morții, nici când tăios, securea i-a lovit.

9

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Spre cer în tril de ciocârlie Un câmp de roșii maci pe vale și albe margarete legănate-n vânt, l-am revăzut ziua-n plin soare, m-am bucurat ca un copil câtând.

Copilul ce în inimă-mi mai cântă ar mai zburda pe câmpul înflorit, privirea în văzduh mi se avântă și nu mai simt cât am îmbătrânit.

Cum trupul meu se gârbovește zilnic, cu ani, cu boli zadarnic se mai luptă, aș alerga dar timpul mi-e potrivnic, nu vreau să văd prăpastia adâncă.

Nu vreau sa cad, ci să mă-nalț aș vrea, spre cer să urc, la Cel Atotputernic, când timpul meu s-o isprăvi cândva, aș vrea să nu fiu nimănui datornic.

10

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

În apă limpede aș vrea să-mi curăț trupul, iar sufletul cu totul ușurat, să se înalțe-n tril de ciocârlie, ușor și de păcate vindecat.

Oh! Doamne, nu m-am ostenit destul să împlinesc porunca ce mi-ai dat, am mers ades alăturea cu drumul, dar m-ai oprit și iar m-ai îndreptat.

Acum eu știu, în timp am învățat, că gândul bun cu fapta împreună, sunt de la Dumnezeu ce m-a iertat și m-a-ndrumat ținându-mă de mână.

Șoapta florilor Stăteau de vorbă pe-un răzor, un crin alb și strălucitor, plin de mireasmă-nbătător, sub soarele pârjolitor.

11

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

O romaniță se plângea, căldura mare, nu-i de ea, că se-ofilește așteptând stropii de ploaie picurând.

Când ciocul berzei s-a trezit, căsca de zor și plictisit, întreabă crinul repezit, acolo sus, tu ești umbrit?

Răspunse crinul răbdător, eu soarele-l aștept, îl vreau, că-i cald sunt recunoscător, mi-au mai căzut petale dar, mai am.

De n-ar fi soare câmpul n-ar rodi, tot ce e viu îndată ar pieri, lumina și căldura lui sunt sfinte, din tot ce vezi, să tragi învățăminte.

Spre crin se înclină o măzărică, frumoasă și cu un suav parfum, se prinse c-un cârcel și se ridică, cu crinul tot privind spre cer.

12

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Se înălțau și își vorbeau în șoapte, cuprinde-mă în brațe și mă ține, doar lângă tine vreau să dorm la noapte, iar pe răcoare, ne va fi mai bine. În zori crinul pierdu și ultima petală, părea un chel înconjurat de săbii, iar măzărica s-a desprins în grabă; -S-a urâțit! E bun de dat la vrăbii.

Când amintirile revin Când amintirile revin, Mă văd copilă alergând, Printre copacii plini de flori, Înmiresmați, plini de culori.

Revăd gardul de liliac, Lanul galben cu flori de mac și ciocul berzei înflorit peste răzoare năpădind.

Cireșile de mai pietroase, caisele dulci și zemoase 13

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

și neuitatul piersicul meu drag, mi-a dăruit un fruct prea minunat, ce până-n toamnă a așteptat, să-mi dăruiască numai mie, poate-l voi scrie-n poezie.

Mere zemoase, prune dulci, gutui pufoase, multe nuci, ce darnică mi-a fost livada și-i port o amintire dragă.

Pecetea pe trecut Aș vrea acum atât de mult să dau o raită prin trecut, să merg în pas de dans pe-un nor cu inima plină de dor.

Aș vrea de mijloc să mă ții să mai dansăm în nopți târzii, să pun pecetea pe trecut să mă adormi cu un sărut.

14

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Aș vrea...dar câte nu aș vrea din nou fierbinte inima, să țină ritmul cu a ta, când mâna-ți, strânge talia. În pași de dans să ne-amețim, pe-un nor de dor, fuior sublim, fruntea-mi pe pieptu-ți sprijinită, cu-o dragoste nemărginită.

Aș vrea prin timp să mă strecor, Să mai trăiesc un vis de-amor, Să mai dansez până în zori Pe brațe pline de candori.

Îzvorul de apă vie Arid și însetat sufletul meu, izvorul de-apă vie încă-l cată, nu vrea să se-ofilească dorul meu cât inima de bucurie mai tresaltă.

15

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Pustie-i viața fără de iubire trăind din amintiri ce încă dor, stă scris de-apururi pentru omenire, mereu să se-ntâlnească dor cu dor.

Se caută, se întâlnesc și se despart, în valurile vieții se aruncă, dar când ajung de se-ntâlnesc distrați, văd c-au pierdut iubirea lor adâncă.

Năvalnic inima în piept mai bate, o altă inimă spre ea chemând, la unnison să bată pe-nserate când dorurile-i mână fremătând.

Oh! Trup anemic ți-ai pierdut vigoarea, de-atât nesomn detot te-ai ruinat, de ce mai cauți în zadar cărarea, când știi prea bine...nu ești așteptat.

16

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Muză târzie Oooo! Muză târzie și...cam obraznică, mi te-ai strecurat în odaia rece, îți văd străduința zadarnică, dar și timpul ce prea iute trece. Înfășurată-n voalul tău de seară, mă chemi iar undeva, tot pe ascuns, cum o făceai într-o noapte de vară, când eu... prea târziu am ajuns.

Nu încerca să mă prinzi iar în mreje, m-am ars odată, îmi este de-ajuns, tu iar mă ispitești în nopțile de veghe, să mă răpești din nou tot pe ascuns.

Credeam c-am terminat-o cu tine, că lira în cui va rămâne de-acum, dar iar mă-ncearcă ispita știi bine și o pornesc ca un nebunul pe drum.

17

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Spuzit este cerul de stele, drept martori eu pe ele le mai am, curate-au fost visele mele, curat este tot ce acum mai am.

Un suflet ce după iubire mai tânjește, o inimă caldă și-un dor neîmplinit, cât ceasul meu încă nu se-oprește, iubesc și mă simt chiar iubit.

Privesc viscolul iernii de-afară, topesc troienele doar din priviri, fierbine-mi e inima iară vibrează și-n grădină-mi înfloresc iar trandafiri.

Străina Mi-ai spus că luna-n dar mi-ai da, Dar eu ți-aș cere altceva, Dă-mi ceasul timpului trecut, Să-l fac să stea și eu s-ascult, Ce-ar vrea să știe inima.

18

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Să nu te joci cu vorbe dulci, Le recunosc îndat non-sensul, Să-mi spui cum o făceai atunci, Tăcând, privind cu înțelesul, Am să-nțeleg ce-ai vrut atunci.

Spune-mi acum ce ți-ai dori, Un suflet cald ce zi de zi, ți-ar alina dureri cu drag, te-ar primi cu-n surâs în prag topind zăpezi de zeci de ani.

Să nu te joci cu inima.

Oricât de mult ți-ar place jocul, Când soarta-mi este-n mâna ta, Nu râde, nu-ți forța norocul, Căci ars este...cel ce aprinde focul.

Mi-ai spus că-n gândul tău mă porți, Că nopțile-s pustii și reci, Când fără mine le petreci, Dar vezi? Așa le-ai spus la toți, Străină ești de-acum, pe veci.

19

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Sus în munte la izvoare Mi se face-un dor, m-aș duce, pe-o veche cărare-n munte, cu un vechi rucsac în spate, până sus în vârf de piatră.

La coliba hâtrului, deșteptul pământului, s-ascult vorbele-i de duh și pe paie să mă culc.

Să privesc cerul de-aproape, s-ascult susurul de ape, tânăr când aici veneam, Ursa Mare, mângâiam.

Luna, pe cer urmăream luminând cărările, călăuza bacilor, lângă foc ne adunam.

20

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Un caval doinea cu jale, undeva jos la izvoare, cerbu-și mâna ciutele, să se-adape primele.

Când doina Mureșului sună, până jos în valea lungă, somnul nu te mai cuprinde și nici jarul nu se stinge.

Aș putea cu mâna mea, să îmi prind în păr o stea, la ce bun acest mister?

Mai frumoasă-i sus pe cer.

Fă-mă să uit Fă-mă să uit de serile pustii când în tăcere, lacrimi fierbinți, pe pernă-ncet se prelingeau, tăcerile ce m-adormeau.

21

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Fă-mă să uit diminețile fără ecou, când un cuvât nu aveam cui să-l spun, când mai credeam că vine un erou, ce într-o zi îmi va ieși în drum.

Fă-mă să uit de zilele toride, când așteptam timid după perdea, că poate întâmplarea te va-mpinge să treci din nou pe strada mea.

Fă-mă să uit părul cărunt, ce frunte-ngândurată a încununat, fără să văd, fără să simt, cum pe alături anii mi-au plecat.

Fă-mă să uit dureri însingurate de inima-mi tristă îndurate, ce în zadar încă mai bate, șoptind timid, că încă se mai poate.

Fă-mă să uit anii ce mi-au furat, ce am avut mai bun și mai curat, un chip duios, senin, de soare plin, nu știa încă ... gustul de pelin.

22

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Fă-mă să uit toate furtunile vieții, ce m-au tot bântuit din anii tinereții, fă-mă să uit nopțile mele albe, vreau o speranță, o rază unei oarbe.

Fă-mă să uit de tot ce am pierdut, din primăvara vieții până la apus, fă-mă să pun pecetea pe trecut, fă-mă s-adorm, tăcută-ntr-un sărut.

Păianjenul și musca O muscă tânără și zvăpăiată, contând pe nuri și-ale ei aripioare, zbura zglobie prin livada toată și bâzâia, tot bâzâia...cam tare. Își căuta iubirea, se avânta în zare, se mai rotea, mai cobora pe-o frunză, credea senină că își va găsi perechea, și-n inocența ei, îi va servi drept muză.

23

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

S-au spus în versuri, mult prea multe, iubire pătimașă, amoruri furtunoase, de mușuroiul negru, ce plin e de furnici și despre-atâtea alte, dar despre ea, nimic.

Trezit pe ne-așteptate din a lui somnolență, tocmai în după-amiaza când își făcea siesta, păianjenul cel oacheș, începu cu prudență, să-și marcheze terenul, să-i iasă pasiența. Țesu o mică plasă-ntre două rămurele, unde umbra-i mai deasă, oh! Ce mai pui de lele... se prefăcu molatic, căsca chiar plictisit, dar ochiul lui malefic, pe muscă l-ațintit.

Dar cum s-o prindă-n plasă cu un cuvânt ales?

Căci bâzâitul muștei, nu-i era pe-nțeles, schiță o stratagemă, indiferent părând; Dar să renunți la muscă? Nici nu-i trecea prin gând.

24

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cam neatentă musca, alunecă pe-o frunză, căzu în plasa-ntinsă și...a rămas mofluză. vrând să se elibereze, mai tare se-ncurca, văzându-l pe păianjen, cu lacrimi se ruga.

Cu tactica-nvățată păianjenul încearcă, să prelungească jocul; S-o vrea și... mângâiată!

Cochetă și naivă se lăsă alintată, de mângâierea-i blândă, de șoapta lui lascivă.

De talia-i subțire mai strâns de el o ține, Îi soarbe răsuflarea prinzând-o și mai bine; Oh! Te-ai vrut sedusă dragă? Stai pe-ale mele brațe, să mi te dai întreagă,ești muză, te răsfață... Și-ar fi dorit să scape dar brațele-i păroase o strângeau cu voluptate și dintr-o dată, sărutul morți-i dete cu fălcile vânjoase, o strânse și mai tare, iar ea căzu pe spate.

25

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

O mușcătură adâncă pieptul pe loc îl sparse, păianjenul îi trase din trup, tot ce rămase.

Simți cum ghiara morții în micul trup senfige, sleită de putere, nici nu mai poate plânge.

Doar pielea nu-i plăcuse și capul ... fără creier, Aripile-i căzute...mai bun era un greier.

Sătul de oboseala amorului frugal, se trage-n întuneric, așteptând alt semnal.

Așa se-ntâmplă-n viață, când bâzâi mult prea tare, nu știi cine te-nhață, nu știi cât de mult doare.

Nimic nu cer Nu-ți cer nimic din tot ce ai, nici nu văd ce-ai putea să-mi dai, că nu-i bogat ce ce-are mult, doar cel ce-i cu puțin satisfăcut.

26

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

O aniversare-aș vrea în doi, în luna mai, pe-un câmp de flori, glasuri de păsări să ascult, să mă adormi, într-un sărut.

Nu-ți cer nimic, sau cer prea mult, șoapte de dor să mai ascult, să-mi cânți romanțe vechi și noi, pe-un câmp de flori, numai noi doi.

Să las deoparte toamne reci, să m-amețească-al florilor parfum, să mă asiguri că în zori nu pleci, să mă oprești din goana mea pe drum.

Nu-ți cer nimic, sau totul cer, când mă privești tăcut, stigher, întinde mâna și-ți voi da cu bucurie mâna mea.

Nu-ți cer să-mi spui vorbe de-alint, vreau în privire să le simt, suntem doi pumni vechi de țărână, tăcând, ținându-ne de mână.

27

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Nu-ți cer nimic dar vreau să sper, că niciodată nicăieri, drumul spre mine n-ai să-l pierzi și doar pe mine-ai să mă vezi.

Așa cum sunt eu cu ani mulți, cu ridurile adâncite de pe față, nu te gândi cumva să mă insulți, privește-te-n oglindă și învață.

Că timpul n-a iertat pe nimeni niciodată, că n-are rost să te mai plângi de soartă, că Dumnezeu ți-a mai adus în preajmă, pe cineva ce lângă tine vrea să doarmă.

Nu-ți cer decât un dans domol, să-mi amintească de-un tangou, să fii al serii mele domn, chiar n-am nevoie de-un erou.

Mi-e viața tristă, timpu-i scurt, l-am risipit în goana tinereții, mi-e drag să stau și să ascult, povești ce le istorisesc drumeții.

28

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Este un dar să știi s-asculți un om, când el simte nevoia să vorbească, lăsat-a Dumnezeu din cer, s-asculte omul, să se-nvrednicească.

Să plângi cu cel ce-n inima lui plânge, să-l fericești pe cel ce-i fericit deja, mai urci o treaptă, chiar de-afară ninge, ești împăcat, c-ai plâns cu cineva.

Adormi visând la nopțile de vară, când stelele pe boltă le priveai, la trilul vesel de privighetoare, dar nu știi, câte zile tu mai ai. ”Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau și tot ce vreau ca să fac doar ce trebuie, ce-mi este de folos cu adevărat”. 25.01.2015

29

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cărțile ce așteaptă Pe rafturi prăfuite stau și-așteaptă, cuminți și stoici în pagini cam tocite, mii de personaje ce vorbesc în șoaptă, poeți, romancieri, istorii ipocrite...

Un Caragiale hâtru, jobenul pe-o sprânceană, cu-n nelipsit monoclu, glumește c-o madamă.

Maestrul Sadoveanu-n slova lui adâncă, ce-a pus în a lui pagini istoria cea sfântă.

Un Moromete simplu, ivit dintre țărani, Despică firu-n patru și-i vede peste ani. ....................................... ........................................

Plus un Luceafăr sfânt.

30

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Oh! Țara mea frumoasă Oh! Doamne! Cum de n-aud ei cum geme țara sub talpa străinilor?

Cum urlă a pustiu satele părăsite, cum le vine apă la moară, hainilor.

Că iată-n sate nimeni nu-i și-asta se-ntâmplă în timp de pace, rămâne-o țară a nimănui, ce vine țanțoș și la patru ace.

Ne pleacă tineri, copii și bătrâni, o țară-ntreagă de noi se golește, o țara mea ce pari fără stăpân, Unde gonești așa? Oprește!

Veni-vor venetici din patru zări, vor stăpâni și vor lua totul iară, Românii vor ajunge ... nicăieri, străini vor fi în orișicare țară.

31

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ei robi vor fi și vor lucra pământul pe-alte meleaguri, nu în țara lor, pe câțiva bani vor vinde sufletul, câți vor dori s-aibă aici mormântul?

Batjocoriți, înfrigurați și șceptici, se tocmesc slugi pe la străini și mor, în loc străin își vor afla mormântul, nu vor ajunge la străbunii lor.

Vin venetici din lume să ne fure toate, cu acte false din țară-i tot gonesc, cei ce cerșeau... și-au înălțat palate, meseriașii, de lucru nu găsesc. Știm Doamne că ne merităm soarta, n-am prețuit ce am primit în dar, noi am pierdut onoarea dar și țara și-am vrea în ea să ne întoarcem iar.

Ne-au mânat trădătorii ca pe turme, ca necuvântătorii am fost duși, în lagăre de muncă provizorii, suntem etichetați, niște intruși.

32

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

E-un mare interes pe bogăția noastră, prietenii? Ne sunt de fapt dușmani, meșteșugitele povești ce ei le iscă, vor fi legende peste niște ani.

Lumină vrem. Oh! Doamne ne învață, să mai salvăm din minunatul dar, ce se mai poate cât suntem în viață, doar jertfele străbunilor, nu-s în zadar.

Doar pentru ei mai cerem amânare, noi știm că nu o merităm deloc, adună Doamne România Mare, chiar de va trece prin pârjol și foc.

Ne-om curăța de întinate pulberi, mai puri, mai înțelepți poate vom fi, vom apăra cu greu țarini străbune, plugari pe glia nostră-om reveni.

33

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Prin codrul verde Mi se face-un dor...m-aș duce, pe-o veche cărare-n munte.

Să mă plimb și să mă pierd Prin cel codru, să-l dezmierd.

Urmele să mi se piardă, nimănui să nu dau seamă.

S-ajung, la izvorul de-apă vie să mă satur pe vecie.

S-ascult cavalul doinind, oile-n turme pornind, toate-n urma baciului, înțeleptul muntelui.

Să-l întreb de-o ști cumva -Ce e oare viața mea?

Sau a lui, sau altcuiva, poate spune cineva?

34

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cum pe lume am venit, oare ce ne-a fost ursit, oameni demni să fim am vrea dar, am ajuns...altceva.

Foșnet de frunze Am ascultat foșnetul frunzelor spulberate de vânt, am privit copacii triști și gemând, după podoaba lor verde și-naltă pe aleile mai pustii ca niciodată.

Tânjesc după-o rază de soare-n amiaz, după copiii-alergând făcând mare haz. după bunicii-n baston pe-aleile umbrite, după frunzele-arămii de vânt răvășite.

Simt cum li se cutremură scoarța, cum vântul aduce mireasmă de ghiață, simt iarna aproape ce-n lung somn i-adoarme, chiar dacă anemice raze de soare mai licăresc pe la amiază.

35

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ne-om întâlni Ne-om întâlni în veșnicia nopții, sau la lumina candelei poate va fi, când despre noi și-or aminti nepoții s-aprindă lumânări în câte-o zi.

Am fost pe-aici sau e doar o părere? credeam că veșnic tineri noi vom fi, dar iată că, tot ce se naște piere și repet întrebarea: ”a fi? sau...a nu fi?”.

E lesne de-nțeles cât de mult doare, trecerea pe-un tărâm necunoscut, rămâne dintr-un trup numai o boare, un abur mic ce știe tot ce-am vrut.

36

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Flăcări vii Ți-am adunat azi un mănunchi de stele, sunt nestemate ale gândurilor mele.

Sunt gânduri ce n-am putut să ți le spun, sunt vise tainice, ce mi s-au risipit pe drum.

Sunt flăcări vii ce-au ars în nopți pustii, întunecate nopți, când mai speram să vii.

S-au ofilit și ele de-așteptare În liniștea singurătății ce mă doare.

37

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Pieri-vor într-o zi cum piere totul, doar o scânteie va mai fi din întreg focul. Și-aceea se va pierde printre stele, purtând cu ea amarul din gândurile mele.

Onestitate?

Se sting luminile pe rând, iar ziua ni se-ascunde-n noapte, mai încheiem un an cât de curând și-am învățat că, încă se mai poate.

Se poate fura la noi ca și în codru, dar când scadența sigur va sosi, vor face la batiste noduri, spre-a nu uita, cum vor minți.

38

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Doar a greși e pur și simplu omenește, dar oare până unde?până când? când auzi larma-n stradă care crește, unde te-ascunzi? Chitic tăcând?

Ve-ni-va măturoiul cel mai mare s-alunge vipere, scaieți și spini, va crește iarba proaspătă și verde iară, unde-au tronat prea mult doar mărăcini.

Va ninge peste grâu-abia mijit și verde, zăpada moale, de un alb imaculat, câmpie albă fără de hotare, ce Dumnezeu în grijă ne-a lăsat.

Nu suntem proști, în neguri se vor pierde, cei ce-au vândut al patriei avut, ne-om reveni și vom renaște-n verde, cum am fost încă dintru început.

Vor reveni și cei din pribegie la ocina rămasă din strămoși, chiar de-o veni pe noi altă urgie, românii nu sunt lași, nu sunt fricoși. ”Pustietatea vieții-n doi, s-a destrămat... acum pustie-i viața, cu adevărat...”

Flora Mărgărit Stănescu 39

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Oglinda În calda tăcere a lacrimei ce se prelinge-ncet pe obraz, îți aud șoaptele-ți minciuni, de care-n zori tu faci haz.

Amăgire ți-a fost șoapta mieroasă, te-ai pomădat cu parfum din belșug, știi bine că fuga-i cam rușinoasă, dar este mai sănătos ca...sub jug.

De-ai putea să-ți vezi lașitatea-n oglindă, nu cu zâmbetu-ncărcat de dezmăț, ți-ai plânge-n pumni singur de milă și-ai renunța benevol...la rasfăț.

Ce multă risipă de vorbe-nainte, când te străduiai să seduci, au rămas doar cuvintele ne-rostite, în zori când grăbeai să te duci.

40

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

E lașă și falsă oglinda ce minte, că nu te-arată așa precum ești, nu, n-am pus reproș în cuvinte, dar încearcă să știi cine ești.

Să-i minți pe alți-i prea lesne, să încerci să pari ce nu ești, dar timpul se scurge, n-ai vreme, învață și tu să iubești.

Iubirea te eliberează de angoase, tristeți și tăceri, privirea-ți va fi luminoasă, ca-n tinerețea ce fu-se mai ieri.

Un bătrân privea pe cale Spune, spune moș bătrân, ce te uiți în lungul drum și pe drum și pe cărare și-n piept inima te doare.

41

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Mă uit taică de-oi vedea pe băiat sau fata mea, că pe masă-acuma stă nemișcată baba mea.

De dor s-a uscat sărmana și-a plecat la ceruri Stana, m-a lăsat sărac și singur bântuit de dor și gânduri.

Oameni buni de i-o-ți vedea să se-ntoarcă-acasă aș vrea, casa-i cam dărăpănată și trebuie reparată.

Au plecat printre străni da-i mai rău ca-n mărăcini.

Au ieșit tineri pe poartă, s-o-ntoarce cărunți o dată.

Pe poatr-o fi lacătul or ști c-am dat sufletul, cu lacrimi de dorul lor, pentru fată și fecior.

42

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

S-au dus să le fie bine n-au mai ascultat de nimeni, de-or veni iar prin grădini, or fi numai mărăcini.

Nu-i în lume ca acasă nici om bun să te primească, n-ai nici casă, n-ai nici masă și de toți dorul te-apasă.

Că nu e dor mai fierbinte ca dorul de la părinte, mă arde și mă doboară, nu mai ies în primăvară.

De-ar veni c-o lumânare măcar când e sărbătoare, să le spuneți oameni buni că n-am murit de bătrâni.

43

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Către soare O poartă deschis-am către tine, soare, trimite-mi raze calde luminoase, topește iarna-n ploaie pe ogoare și le fă rodnice, din nou mănoase.

Cu raze mii mi-ai năpădit grădina, cu macii sângerii mi-ai pictat lanul, O! Soare, cât ți-am așteptat lumina, Ce-nveselit mi-e grâul și-ntreg plaiul. fereastra inimii o las deschisă, mănunchi de raze veșnic s-o-ncălzească, nici de iubire să nu ducă lipsă, s-o simtă iarăși, să se-nveselească.

O Soare! Ce-nveselită-i toată firea, cu verde crud și flori multicolore, de mii de ani ți-ndeplinești menirea, lași pe pământ miresme-nbătătoare.

44

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Mă iartă că mi-am amintit de tine, târziu, când părul mi-a încărunțit, cât te-am dorit o știi prea bine, când norii negri te-au acoperit.

Acum îmi încălzești durerea, din oase, din inimă din gând, îți cânt oda ce-aduce mângâierea și tot aștept să te văd răsărind.

Trimite Doamne Trimite Doamne Sfânta Ta lumină, s-alunge întunericul din noi și cărățește trupul greu de tină, s-ajungă-n ceruri, îngerul din noi.

Nu suntem vrednici de-atâta bunătate, dar ne rugăm fierbinte-a fi iertați, ne-am întinat și răzvrătit părinte, nu știm să ne iubim ca frați.

45

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

De-am mai urcat o treaptă în credință, în timp mai multe am căzut, ne-am ridicat cu lacrimi și căință și Sfânta Ta lumină, am văzut.

Lumină-n mintea noastră și în cuget și pacea-ți Sfântă-n inimi o primim, n-avem cuvinte, doar o scurtă rugă, trimite-ne lumina ...s-o-mpărțim.

Sus pe deal Spre tăcerile din deal, printre cruci mă poartă gândul, mă întreb de pese-un an, oare mă mai bate vântul?

Sus pe dealul plin de cruci, mi-am lăsat să-mi zboare gândul, nu știi când ai să te duci, nu știi când îți vine rândul.

Stropi de ploaie-nveselesc, iarba, florile, copacii, pe morminte înfloresc, roș-înflăcărații macii.

46

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Liniștea le-o tulbură, în ropot ploile de vară, vântul blând le mângâie, dorul serilor ne cheamă.

Pelerini cu pași grăbiți, către schituri se îndreaptă, sus prin norii prăvăliți uzi și tremurând în ceață.

Dar speranța este vie, cât mai suntem să trăim, în pace și armonie, împăcați cu toți să fim.

Pacea Sfântă să coboare-n inimi triste-ndurerate, sus pe deal ne vom întoarce, cu păcatele iertate.

C-am avut păcate multe sau am fost un pic mai ”sfinți”, am trăit și noi în parte, cum văzut-am la părinți.

47

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ne vom întâlni în ceruri, doruri grele ostoind, om comunica prin gânduri, tot ce-am plâns din greu oftând.

Nu putem schimba nimica din ce soarta ne-a menit, în tăcerea tainică fi-vom până la sfârșit.

Temători sfioși pleca-vom, pe al nostru ultim drum, lacrimi mari din cer pica-vor, c-am irosit darul bun.

Două păsărele mici Sus pe-un ram de măr în floare se certau fără motiv, pui de pasăre ciudată, puși pe sfadă, din ajun.

48

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Nu știau încă să zboare, dar cu pliscul ascuțit, țopăiai pe loc, pe ramuri cârâind la nesfârșit.

Una-l aștepta pe tata să-i aducă-n zori tainul, alta o aștepta pe mama, din nimic să-i facă plinul. În zadar ciorovăiala, ploaia planul le-a stricat, ne-primind nimic drept hrană, s-au apucat de...zburat.

Cum nu au băgat de seamă, la al mamei iute zbor, bolovani ajunși în iarbă, au căzut direct în cioc.

Au sfârșit cu gălăgia, scuturându-se de apă și-au spus piuind în șoaptă, să mai încercăm o dată.

49

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Țopăind pe gard, pe ramuri, tot mai sus s-au cățărat și luând avânt mai mare, au zburat, au tot zburat...

Eiii, cum foamea-i cum se spune, bucătarul cel mai bun, au pornit să prindă gâze, sau, poate chiar ceva mai bun.

De-ar vrea omul să învețe, din natură multe-ar ști, n-ar mai obosi-n povețe, pe copii i-ar instrui.

Rusalcele Se-ntoarce roata și mereu tot toarce, al timpului imens, nebun fuior, iar ademenitoare cânturi de rusalce, i-au pus pe drumuri pe bieții muritori.

50

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Le știm din vremuri ce-au înfiorat junețea când înțelepții-n jurul focului spuneau, de cei ce le văzuseră frumusețea, porneau nebuni, pe urmele lor cântând.

N-aveau nici pace-n suflet, nici odihnă, sperând, tot alergând după himera lor, ei au sfârșit în mlaștini, în mocirlă, atrași de frumusețea-nșelătoare a rusalcelor.

Astăzi așa de multe rusalce se perindă, cu trupu-aproape gol în fața lor, sunt doar momeala ce-ar mai vrea să prindă, măcar pe câte unu-n mreaja lor.

Nu este nimeni semne să le facă, tăcut-au înțelepții, nu sunt mulți, rusalcele-ademenitoare se răsfață, cu portofelul străbunicilor cărunți.

De-ai sta să cugeți câtă nebunie, adună omul o viață-n mintea sa, nu-i o nălucă, vede el că-i vie, și să-l desmierde contra-cost ar vrea.

51

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Dar vine vremea când pe poarta vieții, pe rând cărunți sau tineri vor pleca, vedea-vor hidoșenia sub masca feții, triști, resemnați, vor merge...undeva.

Despre soartă Când plictisit și toropit de soare, mai dai o raită printre amintiri, află cât adevăr mai pot cuprinde, șoapte de-amor, cuvintele-amăgiri.

Ne facem soarta cum ne place nouă, așa cred unii, ba o mai și spun, dar scrisă ni-i pe frunte..... și de încerci s-o schimbi, vei fi nebun.

Să schimbi ceva ce nu știi ce te-așteaptă, ai căuta-ntr-un magic labirint, oricum te crezi cu mintea ta deșteaptă, sunt lucruri pe care doar aleșii le presimt.

52

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

N-ai liniște când s-a stârnit furtuna, dar n-ai știut când se apropia.

Vezi? Soarta omului se schimbă-ntr-una, el o trăiește de vrea ori de nu vrea.

Să nu te plângi, tu ți-ai ales-o singur, când dincolo-n astral te plămădeai, erai pe-atunci o luminiță, un abur, dar spre pământ cu duioșie tu priveai.

Soarta, ai cunoscut-o pe-ndelete, atunci, înainte de-a veni aici, ai acceptat-o ca pe o pecete, te-ai coborât, să te înalți în veci...

Când vine vremea, timpul se sfârșește faci un bilanț, nu poți să te ridici, n-ai împlinit ce ți s-a spus firește, și-n loc să te înalți, tu mai jos pici.

Așa e scris, nimic nu se va pierde, în univers, doar se transformă iară, în părticelele din care-a fost făcut, iar peste ani, din nou o să răsară.

53

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Un arcuș de raze-albastre Iată că din nou mă-ndeamnă muzica a scrie versuri când prin ramuri se strecoară raze pictând arabescuri.

Un arcuș de raze-albastre se avântă printre note, iar pe-un portativ o fată dănțuiește-n piruiete.

Către-un do-major și sobru grațioasă se apleacă, ia sfioasă trandafirul lăsat pe pian, pe-o clapă.

Este-o muzică-n surdină ce în inimă-i pătrunde, dansatoarea-i o divină, muzica din astre vine.

54

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Doar un voal pe trupu-i fraged mai ascunde-a ei lumină, strălucește-n zorii umezi, dulce, candidă, senină.

Printre fluturi se avântă aripioarele-i vibrând, trupul zvelt, mlădiu de zână înspre soare dispărând.

Silfidă muză Silfidă muză a cântului pe strune, nălucă albă-n zări te pierzi cântând, ce șoaptă magică inimii mele-oi spune, când noaptea se destramă tremurând?

Când somnu-n gene încă mai adastă, când galeș mă privești sfios zâmbind, din coarda inimii făcut-ai harphă și-a mea dorință o oprești cu-n zid.

Rămâi un vis tu nălucirea mea târzie, refuz să cred c-am mai îmbătrânit cu-n an, mai las doar versuri scrijelite pe hârtie, să mă conving că n-am trăit în van.

55

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ca un arcuș tu raza mea zglobie auzul mi-l îmbeți cu-n dulce cânt, de-ai fi aevea nu doar poezie, eu n-aș fi visătorul care sânt.

Silfidă muză a cântului pe strune nălucă albă-n zări te pierzi cântând....

O zi, un dar divin Privesc asfințitul tăcând și gândurile mă năpădesc surând sau plâng retrăind, nimic eu nu-mi mai doresc.

Refren: Că nu trăim veșnic o știu orice-aș mai vrea, e mult prea târziu. Îmi bate-n fereastră noaptea cea rece, să-mi plâng trista soartă nu-i timp, tot număr ceasurile nopții ce trece, aștept să răsară al soarelui nimb.

56

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Refren: O nouă zi este darul Divin, lumina, căldura-mi învăluie trupul.

Cu recunoștință mă-nchin, creatorului ce ne împarte timpul.

Refren: Se apropie noaptea cea lungă, aud coruri dragi îngerești, cărarea îngustă-i o dungă, alături este grav de pășești.

Refren: Dă-mi Doamne un înger alături, puternic să mă țină de mână, am mare nevoie de sfaturi cât trupul nu-mi este țărână.

Refren: Că nu trăim veșnic o știu orice-aș mai vrea, e mult prea târziu.

57

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Aș vrea Aș vrea să mai ascult simfonia munților noștri, ce se pierde-n talazurile mării, să uit de-ntâmplările cu monștri.

Aș vrea să fiu pe-un vârf de munte, cu-adevărat cu capul în nori, să cutreier poteci neștiute, să mă pierd în depărtatele zări.

Aș vrea să simt vântul în plete, să sorb roua curată din zori, să ajung în cer făr-de pată, mai sus chiar dincolo de nori.

Aș vrea cu recunoștință să scriu, O Doamne! Ce mult m-ai iubit, dar n-am reușit demnă să fiu, primește Stăpâne un suflet smerit.

58

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Între un da, sau nu S-au întîlnit două epave în tristul cabinet al sorții și-au spus povestea în șarade, s-au resemnat în fața morții.

Nespusele cuvinte din priviri descătușate-n șoapte se porniră, fără regrete, fără-n vinuiri, privind intes, ținându-se de mână.

O jumătate dintr-un veac departe, pe drumuri paralele-au tot umblat, îndatoriri au împlinit se pare, dar focul din priviri nu a-ncetat.

El în baston abia pășind privește, pe bătrânica ce se ține de pereți, înlăcrimați trăind a lor poveste, ce timpu-și drămuiesc doi precupeți.

59

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

S-au cunoscut cu zeci de ani în urmă, dar aveau obligații amândoi, s-au rătăcit tot colindând prin lume și-au tras la ușa inimii, zăvor.

Bătrâni, bolnavi și singuri și stingheri, și-ar mai dori o blândă primăvară, pe drumul lor ce duce, nicăieri și-n spate bătrânețea, grea povară.

S-ar fi iubit cum nimeni n-a iubit vreodată dar soarta alte drumuri le-a ales, iar veșnicia le tot bate-n poartă și-n lacrimi se îneacă tot mai des.

Ar fi avut o șansă de iubire, s-au întâlnit întâmplător sau nu, la vârsta lor nu-i timp de amăgire, ma pot răspunde doar cu da sau nu.

Așa-i cu soarta ce uneori ne-ncearcă, ce-am învățat din anii ce-au trecut, chiar dacă doar cu un baston mai merge, știe că încă totul, nu-i pierdut.

60

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Urare de 1 decembrie (ziua națională a Romaniei) Dormi, dormi țara mea cu surâs de copil inocent, atârnat de gâtul mamei adoptive, ce-ar vrea să te scufunde.

Dorm străjerii tăi de astăzi primind soldele degeaba câini și ceșetori ai străzii și limuzine ce dispar în grabă.

Dormi țara mea fără regrete în adâncuri zac strămoșii oftâmd, Doamne! Ce dar ne-ai dat, unde este?

Ce au făcut cu el, actualii păgâni?

Trezește-te țara mea frumoasă, rupe chingile ce te” îmbrățișază”, păstrează-ți credința rămasă, fii iar ca altă dată, mănoasă.

61

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

În hora vieții Să-ți faci din viață sărbătoare chiar dacă amintirile mai dor, în dimineți fără de nor zâmbește razelor de soare. Înviorat de roua dimineții s-alergi ca fluturii printre copaci, cu bucurie să saluți drumeții, să nu alegi, prea mult să taci.

Tăcerea e de aur, spunea un Cicerone, dar graiul ne-a fost dat spre a vorbi, a-mpărtăși cu ceilalți bucuria, cât suntem pe pământ de-a o trăi.

Din hora vieții-acum nu te desprinde, nu este greu cu alții la un loc, chiar de în inimi foc nu se aprinde, ascultă muzica și intră-n joc.

62

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Și o șampanie-ntre voi să se golească, să toarne bucurie-n inimi triste, la masa cea prietenească doar dragoste și bucurie să existe.

Nestemate și gânduri Gândurile mele sunt salbe de bani aurii, sunt rubine curate culese, din asfințiturile târzii.

Gândurile mele sunt, copaci cu ramuri în floare, sunt rodul dulce de mâine, ce azi se pârguiește în soare.

Gândurile mele, păsări călătoare zburătăcind prin picuri de ploaie, încă gonesc în toamna târzie, către acel “soare-răsare”.

Gândurile mele le aștern pe hârtie, nu vreau să le pierd, să le-ascund, lăstari să răsară ca-n vița de vie, rodul le fie, cu înțelesul profund.

63

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Gândurile, precum perlele din adâncuri, norocoși cei ce le pescuiesc, cuvinte cu mai multe-nțelesuri, ce nu-s tuturor pe-nțeles.

Gândurile mele ce străbat văzduhul, se întorc la mine cu voci de îngeri, aripa vântului mi-aduce cuvântul, ce-l am de urmat în drumul spre ceruri.

Gândurile mele de le-aș lua cu mine, ar fi zestrea minții adunată în ani, le-aș fi purtat în zbor către stele, unde nu-i pizmă, răutate, nici bani.

Gândurile bune, cunună mi-ar fi, dar sunt și rele ce m-or osândi, și faptele asemeni vor fi, până când, voi renaște-ntr-o zi.

Tot gânduri bune voi lăsa și vouă, pavăză în vremi de urgie, iar când voi primi haina nouă, voi lăstări, precum vița de vie.

64

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ne-rostitele cuvinte Am așteptat o viață-ntreagă, să-mi spui doar un cuvânt de-amor, un tainic fir de ață ne mai leagă, și simt că necuvintele mă dor.

A trecut timpul fără să-mi dau seama Și-acum mă întreb ce n-am putut afla, Ce greu va fi când vom trece vama Și ne-am dori, poate o oră a mai sta.

Nu mai e timp de vorbe, de iubire, Dezamăgirea cu mine-o voi lua, Aș vrea să știu unde ești, că ți-e bine Și că după mine nu vei regreta.

Când nu știi bine ce-ai de făcut în viață Rămâi pe loc, ascultă a inimii chemare, Nu te grăbi să ieși mereu în față, Fii înțelept, chiar de uneori doare.

65

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Înțelepciunea n-a zdrobit pe nimeni, Doa a înfrânt porniri necugetate, Când anii tăi vei începe să-i numeri, Vei fi nostalgic, dar nu-n singurătate.

Singur este doar cel ce nu iubește, Sau se iubește doar pe el, ca un chin.

O ființă dragă alături nu-i este Și bea tăcut un pahar de ...pelin.

Spre-o altă lume gânduș se-ndreaptă, Imaculată, tandră, cu o muzicăî divină, Voi deveni iarăși ce am fost odată, Lăsând aici haina mea, grea de tină.

Cântec Dumnezeule, mă iartă, c-am fost fără minte fată, chiar femeie măritată, am greșit nu doar odată.

Dumnezeule, mă iartă.

66

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Am făcut greșeli o mie, dar m-am închinat doar Ție, am făcut greșeli, cu carul și-acum le mai simt amarul.

Dumnezeule, mă iartă.

Am iertat și mi-a fost bine, nu m-am indoit de Tine, am crezut și m-am rugat, de rele m-ai vindecat.

Dumnezeule, mă iartă.

N-am iubit și n-am uitat, rău făcut intenționat, că de-l făceau din prostie, le iertam de-ar fi o mie.

Dumnezeule, mă iartă.

Am rămas copil cărunt, nu știu ce cale s-apuc, să fiu numai bunătate, mă-njunghie pe la spate.

Dumnezeule, mă iartă.

67

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

M-aș retrage-ntr-un târziu, singură-n codru să fiu, numai frunza să foșnească nimeni să nu mă urască.

Dumnezeule, mă iartă.

Nu vreau răul nimănui, dar rău mi-au făcut destui, nu-mi doream să mă iubească, dar nici să mă nimicească.

Dumnezeule, mă iartă.

Aș face un legământ Cât voi mai fi pe pământ, s-ascult sfatul Tău cel bun, de pe drumuri să m-adun, să mă-ndepărtez de lume, să fiu Doamne, doar cu Tine.

Dumnezeule, mă iartă.

68

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Un nou început Unde-mi voi afla odihna? pacea sufletului, tihna, mângâiere-n întristări, sau adâncile tăceri... nu-mi doresc bani și palate, le las altora pe toate, vreau un colțișor de Rai, Doamne! Rogu-Te să-mi dai.

Că nu-l merit bine știu și regret da-i prea târziu, mai dă-mi Doamne, înc-o șansă, mama iar să mă mai nască.

Să știu dintru început, tot ce-i demn de-a fi știut, c-am tot rătăcit prin lume și-am făcut rele și bune.

69

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Pierzării să nu mă dai, merite știu că nu am, doar un colțișor de Rai mi-aș dori dar...fapte n-am.

Poștași de noapte În adierea vântului mă legăn cu-n leagăn ce l-am țintuit în stele, frumoasele-amintiri ce le mai depăn, îmi fac din ele salbă de mărgele.

Eu voi trimite lumii vestitori prin cârdurile de cocori în noapte, m-aș bucura de vor străpunge nori, înaripații mei poșași de noapte.

Răvașe de iubire spre pământ din leagăn împletit din flori de nalbă, vă veți mira că printre voi nu sunt și veți mai bea din bere câte-o halbă.

Cum aș putea de tot să mă desprind, când rădăcinile adânci mă leagă? acolo, printre stele-am să m-aprind, să ard, să luminez, ca florile de nalbă.

70

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Acolo sus de mi se va permite, vă voi trimite vești, voi sta de gardă, chiar de nu e posibil prin cuvinte, veți ști ce lume-ncape, într-un boboc de nalbă.

Timpul din urmă Ți-au zis păsările-n cor, nu pleca, îți va fi dor, de ce lași în urma ta, de prieteni și de...ea.

Unde crezi c-ai să ajungi când din calea ei tu fugi?

Te prefaci că nu-nțelegi, goana anilor întregi.

Veșnic ți-ai dori să fii dar ești muritor, o ști. Șoapta vântului te-ntoarce, zice, nu te mai preface.

71

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Plânsul ei încet te cheamă, într-o zi ai să dai seamă, Unde ești? Pe ce poteci?

Unde timpul ți-l petreci?

Te-ajunge timpul din urmă, fuga-i doar un joc, o glumă, n-ai unde să te ascunzi, nici cuvinte să te scuzi.

Vei vedea-n amurgul vieții, greșelile tinereții.

Între real și virtual Unde-ți ascunzi surâsul acesta șăgalnic, cât timp ești numai alături de mine?

Cum de-l găsești așa la-ndemână când pe tabletă ea, îți apare? Cum oare?

Mă lași să cred că suntem împreună, când de fapt tu ești la mii de ani lumină, unde-ai găsit-o pe-această Cleopatră?

Ești sigur că-i din secolul nostru?

72

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Ar putea fi din secolul trecut, cu o fotografie de împrumut, pentru voi, vânători de temut, Recunoaște! Chiar ți-a plăcut?

Cum de-o uitați tocmai pe aceea, ce-alături de voi în dureri, în nevoi, a iertat și-a rămas alături doar ea, tu-i vorbești de tine, iar ea despre voi.

Cum de stai ore-ntregi și mângâi tableta? sau pe asfalt îi scrii numele cu creta.

Nu-ți mai vin în minte vorbe de duh, pe care cândva, iubind-o le-ai spus.

O ignori acum ca pe un nimic, ia seama, mai ai doar un pic, nimicul acesta te va părăsi, oare tableta, o va-nlocui? Îți vei da salariul la ”Nufărul”, să-ți spele hainele, la ce bun?

-Cum de nu simți timpul cum trece?

-Cum de poți fi ironic și rece?

73

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Te las acum, vezi c-a intrat Cleopatra, De-acum vorbesc singură...iată, Rămâi dragul meu să mângâi tableta, Eu mi-am făcut iluzii... mă iartă.

Simfoniile din stele De m-aș fi gândit la tine, mi te-aș fi imaginat pe-nfloritele poiene, într-un cadru, minunat.

Dar vezi bine, oameni suntem, Raiu-i prea mult pentru noi, ne-am dori și noi să credem, că-l merităm ... amândoi.

Dar vezi? Haina nu ne lasă, toată e plină de pete, doruri încă ne apasă din vremea când eram fete.

Iar acum femei cărunte am mai vrea de timp să tragem, ața-i însă prea subțire, de se rupe, cum o dregem?

74

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Mi-am dorit s-ascult în noapte simfoniile din stele, tu să-mi spui iubirea-n șoapte, să mă-nalț până la ele.

Doar acolo sus e viața, după care-am tot tânjit, nu știu cât mai ține ața, soarele-i spre asfințit.

Simfonia munților iarna Ascultă simfonia munților ce străpung perdeaua de nori, îndrăznește să visezi și să zbori, să dai glas, amintirilor.

Simfonia zăpezii imaculate, a viscolului construind palate, a fulgilor de nea zburdalnici, și privirea ochilor tăi șăgalnici.

75

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Simfonia brazilor încărcați de nea, zborul schiorilor peste nămeți, la zero grade a-nflorit dragostea și-n zori descoperi, noi frumuseți.

La porțile pământului La porțile pământului meu de vrei iarăși să bați, fă-ți bine socoteala-n minte întru adâncuri ce-ai să cați?

Relicve stau aici de-o veșnicie în adâncimea munților Carpați, că n-a fost om să intre făr-să știe că muntele și omul, au fost frați.

Dar când trufia-n oameni se deșteaptă apucături ce-au dormitat ani mulți, strică frăția ce-i ocrotea odată și cu securea se pornește-n munți.

76

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

Cu tânguiri amarnice copacii cad sfărâmați de aprigii nătângi, în trenuri lungi au fost trimiși săracii, în depărtări, bine legați în chingi.

La porțile pământului de-aduci ocară, vei fi lovit la primul tău cuvânt, că de nătângi se poate lipsi țara, dar de pământ și de păduri, nicicând.

La porțile pământului s-aduci ofrandă, pentru mărinimia cu care-ai fost primit, prin grote și prin peșteri se adună și-acum, poporul meu nebiruit.

Pe munte și pe șes, pe-oglinda apei, stă scris de veacuri un hrisov de legi, l-au scris strămoșii în vâltoarea vieții, tu caută-nțelesul să-l dezlegi.

La porțile pământului stă scris: cu hieroglife adânc săpate-n piatră, respecți hrisovul, sau mergi în abis, sărman ce singur, poarta ți-ai închis.

77

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

CUPRINS 1. Se rup punțile dintre oameni/2 2. De Anul Nou / 4 3. Îmi bat în poartă anii / 5 4. Cuvântul bun / 7 5. În vechiul parc / 9 6. Spre cer în tril de ciocârlie / 10 7. Șoapta florilor / 11 8. Când amintirile revin / 13 9. Pecetea pe trecut / 14 10. Îzvorul de apă vie / 15 11. Muză târzie / 17 12. Străina / 18 13. Sus în munte la izvoare / 20 14. Fă-mă să uit / 21 15. Păianjenul și musca / 23 16. Nimic nu cer / 26 17. Cărțile ce așteaptă / 30 18. Oh! Țara mea frumoasă / 31 19. Prin codrul verde / 34 20. Foșnet de frunze / 35 21. Ne-om întâlni / 36 22. Flăcări vii / 37 23. Onestitate? / 38 24. Oglinda / 40 25. Un bătrân privea pe cale / 41 26. Către soare / 44 27. Trimite Doamne / 45 28. Sus pe deal / 46 29. Două păsărele mici / 48 30. Rusalcele / 50 78

Punțile dintre oameni

Flora Mărgărit Stănescu

31. Despre soartă / 52 32. Trimite Doamne / 48 33. Un arcuș de raze-albastre / 54 34. Silfidă muză / 55 35. O zi, un dar divin / 56 36. Aș vrea / 58 37. Între un da, sau nu / 59 38. Urare de 1 Decembrie / 61 39. În hora vieții / 62 40. Nestemate și gânduri / 63 41. Ne-rostitele cuvinte / 65 42. Cântec / 66 43. Un nou început / 69 44. Poștași de noapte / 70 45. Timpul din urmă / 71 46. Între virtual și real / 72 47. Simfoniile din stele / 74 48. Simfonia munților iarna / 75 49. La porțile pământului / 76

79