Asteptarea

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

AȘTEPTAREA

Flora Mărgărit Stănescu ”Din preaplinul de trăire, dăruiesc și eu iubire, darul fără de apus primit de la Cel de Sus!”

1

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

,, Poezia este o formă de exprimare a frumuseții lumii, Iar acolo unde este frumusețe este și Dumnezeu,, Poet preot : Ioan Pintea – Bistrița

PREFAȚĂ: Acest volum de poezie religioasă, este un mic gest de recunoștință, față de Bunul Dumnezeu care mi-a fost alături încă din copilărie. Nu mi s-a întâmplat nici măcar o singură dată să mă rog pentru ceva, sau pentru cineva și să nu simt ajutorul Divin.

O alergare și o așteptare este viața noastră, iar când se apropie de final, mi se pare normal și corect să-I mulțumim fiecare în felul nostru, verbal sau în scris, pentru acest dar minunat care este VIAȚA.

2

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cu speranțe și dezamăgiri, cu realizări și eșecuri, cu căderi și ridicări uneori miraculoase, când speranțele aproape că nu mai existau, am simțit ajutorul Divin.

Fiecare Creștin în felul său, îl mărturisește pe Dumnezeu, Sfânta Treime, și pe sfinții cărora se roagă.

Eu am ales să o fac și în scris, poate pentru faptul că multe au fost situațiile în care I-am simțit ajutorul. Cuvintele sunt prea sărace să poată reda întreaga mea recunoștință pentru toate darurile primite, chiar și pentru situațiile de boală, cu siguranță că le-am meritat, pentru cât m-am neglijat, de aceea aștern aici acum aceste rânduri, spre a nu fu uitate dar, mai ales să se știe că Bunul Dumnezeu ajută cu condiția să te rogi. Este foarte simplu dacă lăsăm deoparte orgoliile, aroganța și mândria fără rost.

Nu putem fi asemeni sfinților dar, putem renunța la obiceiurile care nu fac altceva decât să ne tragă în jos. Stă în puterea noastră să alegem unde vrem să ajungem când vom părăsi această lume.

3

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cu adevărat credința fiecăruia și a tuturor, în anumite situații, poate face minuni.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne bucurăm și să-I mulțumim Bunului Dumnezeu, pentru această minune care este VIAȚA. Fie ca toate greșelile noastre făcute de-a lungul întregii noastre existențe pe acest pământ, să ne fie șterse și să rămânem curați și luminați așa cum am venit în această lume.

Asta doresc eu tuturor oamenilor, dar depinde de fiecare ce va alege.

Flora Mărgărit Stănescu 2015

4

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Omagiu limbii române O dulce grai ce-nconjoară Carpații, troienele vremurilor greu străbătând, românii de-oriunde să fie ca frații, doar așa vor trăi ne-nvinși pe pământ.

Ne-au scris cronicarii prin tine despre acest pământ cu sânge stropit, nu, nu-ți pleca fruntea copile, citește-i pe cei ce-au pierit.

Ne-au dat-o cărturarii moștenire, cu sfințenie slovele să-i păzim, a noastră e sfânta menire, în veci cu nimic s-o știrbim.

Nu întinați limba noastră curată, cu expresii în vogă sau cool, este scrisă de veacuri în piatră și vrem s-o păstrăm pentru fii.

S-a născut din freamătul codrilor, din susurul apelor tumultoase, din semeția veșnică a Carpaților, din frumusețea plaiurilor mănoase.

5

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Dulce grai al străbunilor mei, leagănul vorbirii multor nații, te-au păstrat cu evlavie bunii mei, ne-ai făcut să ne avem ca frații.

Tu, dulce grai ce-nconjoară Carpații...

Așteptarea O comedie ar fi dar, de doi bani, cu râs banal, frivol, de complezență, zadarnic stai acum și numeri ani, căci pe pământ nimic nu-i permanență.

Un bal mascat, hiduos în voaluri negre, un lornion, jobenul, fracul de bonton, pahare de cristal și candelabre, dau strălucire vechiului salon.

Ca fumul risipit de-o adiere, au dispărut și fastul și grandoarea, tot ce clădit-a omul, iată piere și-n inimi se așterne, așteptarea.

6

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

În noaptea albă de nesomn și gânduri, mai depăn amintiri de neuitat, frumoasa-mi tinerețe, alte vremuri și viața-n care acum m-am resemnat.

Am așteptat o viață, o minune, ceva ce până-acum nu am găsit, minunile, erau chiar lângă mine, dar n-am știut atunci cum să le simt.

Acum eu știu că le-am trăit aevea, nu-s plăsmuirea minții mele slabe, sunt adevăruri ce mi-au dat puterea, și-au luminat privirea unei oarbe.

Am rătăcit timidă-n labirintul vieții, pe drumuri ocolite-am pribegit, dar am văzut lumina-n palma sorții, și drumul drept atunci l-am regăsit.

Mi-am scuturat de colb straie și viața, lumina Ta în inimă-am primit, aștept să văd cât va mai ține ața, când voi porni și eu spre infinit.

7

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Aștept și așteptarea nu mai doare, nici frământări nici îndoieli nu am, firavă-i viața ca o dulce boare, și-i iert pe toți ce mi-au greșit în van.

Iertare? Da, se cade să o cer și eu, ca simplu om făcut-am cam de toate, pe mult prea mulți i-am judecat mereu, fie pe simple vorbe, sau pe fapte.

I-am judecat și i-am certat în gând, dezaprobând ades ce-a făcut altul, dar iată că acum sunt eu la rând să-mi judece greșelile, Preaînaltul.

Aștept verdictul cu înfrigurare, nenumăratele păcate ce-am făcut, cu temeri, cu nesiguranță-n așteptare, iertare cer, cu fruntea la pământ.

8

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Ție Doamne Păși-voi Doamne cu sfială pe calea ce mi-ai arătat, scăpat de chin și de-ndoială, cu gândul bun de-a fi iertat.

Spăla-voi trupul meu de tină, în râu de lacrimi curgător, știi că nu-i om fără de vină, doar Tu ești bun și iertător.

Smerită fruntea mea pleca-voi, icoana-Ți dragă sărutând, fierbinți lacrimile pica-vor, nu Te-am purtat mereu în gând.

Tu știi că sunt doar om, nu sfânt, păcate multe-mi îngreunează pașii, iar când voi fi din nou pământ, uita-voi cum erau trufașii.

De pace sufletu-mi tânjește, odihna-și cere trupul meu, să nu mă iei fără de veste, să-mi curățesc sufletul meu.

9

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

N-am reușit să fiu om sfânt, sunt doar un simplu om ce plânge, nici bun, nici iertător nu sunt, doar trist că viața mea se stinge.

Acum eu știu, țărână-am fost, Neputincioasă-n ea mă voi întoarce, am risipit un dar prea prețios, și-i prea târziu spre-al mai reface.

Păși-voi Doamne cu sfială, în casa Ta, în paza Ta, mă-ncredințez fără-ndoială, Ție, milei și veșniciei Tale.

Un sfânt mi-a șoptit Când gânduri negre-mi bântuiau mintea și nu mai speram aproape-n nimic, când doctorii mințeau ocolindu-mi privirea, o voce tainică în vis m-a liniștit.

10

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Știam că nu sunt fără de pată, cum nici un muritor nu poate fi, dar vestea a fost: ,,ești vindecată,, în vis, în taină un sfânt mi-a șoptit.

Credeam și mă îndoiam știind că nu merit, la cât de multe greșeli am făcut, am cugetat îndelung și am spus-o, și altora, să știe ce minune-am trăit.

Nu am avut nici un merit și iată, Bunul Dumnezeu ruga mi-a auzit, cerusem doar un timp de căință, să nu ajung dincolo, urgisit.

Au trecut ani și știu că mă așteaptă, să-mi curățesc haina întinată prea mult, să urc zilnic treaptă după treaptă, cu drag vocile îngerilor să ascult.

Tot în vis l-am văzut cum se ruga, pentru mine cea căzută-n păcate, Doamne, de câtă iubire am parte și eu nu înțeleg, cum de se poate.

11

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Împătimiți, încurcați în de toate, nu înțelegem iubirea Divină, încă nu m-am lepădat de păcate, iar haina-mi este pătată de tină.

Sfântul din vis, încă se mai roagă pentru iertarea mea, deși nu merit, zilnic îi mulțumesc pentru asta și-ncerc și eu să devin mai smerit.

O Sfinte Nectarie! rogu-te mă iartă, că n-am reușit nici să mă căiesc, că duc mai departe o viață deșartă, că vreu să simt din plin că trăiesc.

Ai pătimit cumplit din pruncie, o scrisoare lui Hristos ai trimis, eu plâng dar, nu pot fi asemenea ție, dar din inimă îți mulțumesc.

Mi-ai redat speranța de viață, sper acum să nu o mai irosesc, te rogi pentru mine și iată, nu pot decât să îți mulțumesc.

12

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Când clipa plecării veni-va, te rog mult, lângă mine să fii, și chinul de pe urmă alină-mi, să pot pleca liniștit dintre vii.

Cuvintele nu pot să mai spună, Cât de multă recunoștință îți port, că te rogi Domnului pentru mine, că sufletul meu, nu este mort.

O! Îngerul meu mă mai rabdă, Să pot să-nțeleg rostul meu de aici, de voi cădea în drumul spre stele, ai grijă tu, din nou să mă ridici.

Crucea răbdării Privesc cu drag la copiii din jur, frumoși și veseli, curați, visători, nu se compară cu cei din trecut, ce vânturau noroiul până mai ieri.

13

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Parcă au crescut într-un imens acvariu, privegheați de aproape, îngrijiți, nici urmă de pată pe îmbrăcăminte, Oare pentru suflet, se vor fi ostenit?

Privesc cu răbdare cum soarta, îmi pune-n palmă mulțimi de povești, de când viscole-mi zgâlțâiau poarta, când oamenii-mi păreau cinstiți și onești.

Oh! Răbdare, tu pe ce drum rătăcești? cum de ajungi așa de greu pe la mine?

Ce mulțime de amintiri retrăiesc, ce mult mă dor unele, știi prea bine.

Am mers desculță prin glodul cleios, m-am spălat în iarba plină de rouă, mi-am păstrat sufletul și versul duios, îmi mai trebuie doar o haină nouă.

Nu pot urca la cer în veșminte pătate, deși am inima și gândul curat, am iertat tot și-am scăpat de păcate, cu răbdare aștept, doar să fiu chemat.

14

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Îmi doresc o haină albă, curată, când în fața tronului voi îngenunchea, cu sufletul și inima fără pată, așa vreau să-mi închei viața mea.

Port crucea răbdării și nu mi-i ușor, de lume să fug, să trăiesc singuratic, mi-e dor de tăcere, de zbor mi-este dor, de Domnul mi-e dor și mă clatin.

Când trupul își pierde vigoarea sufletul curat se înaripează, își leapădă haina, trupul, povara, și-n zbor lin se avântă-n amiază.

Mai port un timp crucea răbdării pe aici, Un inger mă ajută să nu o scap din mâini...

15

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Smerenie Mergeam prin ploaia caldă de vară, cu fruntea-ncinsă și obrajii aprinși, plângea cerul cu stropi grei spre seară, arșița zilei de vară, topindu-se-n nopți.

Am vrut să cunosc bucuria copacilor, când ploaia-i scaldă în lacrimi de cer, să simt înviorarea din frunzele lor, să dezleg enigme și-al vieții mister.

Am vrut, o Doamne, ce multe am vrut, să știu despre om cât mai mult, să mă purific cu-al ploii sărut, să simt că aici, eu încă mai sunt.

Să-ți mulțumesc pentru curcubeul minunat, legământul făcut cu străbunii noștri, ni l-ai arătat pe ceru-nseninat, din vremea când trăiau cuvioșii.

16

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Vreau să las aici tot ce-i pământesc, griji, necazuri, vrășmășie și ură, să mă-nalț la cerul după care tânjesc, fără de viclenii, hoții sau minciună.

Mai am doar un dor să-mplinesc, să plec din lumea aceasta deșartă, în veșmânt curat să mă primenesc, cu sufletul și inima fără pată.

Smerită la picioarele Tronului să-ngenunchez, iertare să-Ți cer pentru viața-mi deșartă, nici bun, milostiv sau curat nu mă cred, dar Bun este Dumnezeu și mă iartă.

17

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Precum castanii În mantie ruginie-s castanii, din cămăși țepoase fructele pocnesc, le-adună copiii în grabă, cât se bucură când le găsesc!

Cu scoarța crăpată pe trunchiuri și frunzele arse de brumă, se pleacă castanii pioșii și vrem, nu vrem, este toamnă.

Prea iute s-a scuturat floarea și vântul a spulberat puful, se crapă cămașa-i țepoasă și toamna învăluie totul.

Anemice câteva raze de soare, filtrate-n zori de rarul frunziș, arama din frunze mă doare, iar toamna a venit pe furiș.

Mă chinuie frigul și ploaia, cu fiecare an tot mai mult, în mine sălășlui-tu-sa toamna, mă plec, o accept, om smerit.

18

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Doamne! Iute s-a scuturat floarea și eu trecerea anilor, n-am simțit.

Mă iartă Maică Sfântă Plâng sălciile râuri de lacrimi, pe Maica Sfântă la cer înnălțată, rugându-Te Fiului pentru patimi, privește spre noi, Preacurată.

Ne batem amarnic în săbii trufașe, cu multe cuvinte tăioase-mproșcăm, noi fiicele Evei de azi, vanitoase, ce vorbele cu spini, le-ncărcăm.

Nu știm ce este ruga fierbinte, O, Maică Sfântă Marie eu plâng, că nu pot fi asemenea Ție, nu pot nici măcar icoana-Ți s-ating.

19

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Sunt mult prea-ntinată de patimi, de aș putea măcar regrete să simt, să-mi spăl sufletul, cugetu-n lacrimi, să pot privi către chipul Tău Sfânt.

O, Sfântă Maică Marie mă iartă, și roagă-l pe Iisus Fiul Tău Sfânt, să-i pot sluji cu credință și inimă curată, acum cât mai sunt om, pe pământ.

Iubirea-Ți de mamă mi-o picură-n suflet, lumina Divină mi-o așterne pe drum, să-mi intre în inimă și în cuget, să pot fi și eu, iertător și mai bun.

O Maică Sfântă Fecioară Marie, aș vrea să mă plec la pământ, dă-mi minte și lacrimi curate Tu mie, căință deplină să am și-n cuvânt.

Plâng sălciile râuri de lacrimi, pe Maica Sfântă la cer înnălțată.

20

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Pământ de flori Pământ de flori, striga țăranul, pământ de flori pentru tot anul, pământu-ntreg cu tot cu aur, să-l modeleze meșter faur, dar...smulgeți mărăcinii.

Un car de veacuri scârțâind, trecea pe drumul colbuit, țăranul cel bătrân striga, dar lumea rece n-auzea, își tot căta de treburi.

Pământ de flori e tot pământul, ni-l dăruit-a Domnul Sfântul, în veci să-l înflorim.

Pământ de flori ne dete Sfântul, și-nțelepciune, prin ,,Cuvântul,, lui Decebal înțelepciunea, ce-a pus-o Daciei cunună, dar, le-am pierdut pe drum.

Pământ de flori, nu te-am sfințit, nici spinii mari nu i-am stârpit, uitatu-ne-am străbunii, drepții, am tot făcut pe înțelepții și-acum e prea târziu.

21

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Stă scris pe cer: Pământ de flori, v-am dat cu carul și-i ... plin de maracini.

Sub cruce Jos, sub cruce-am așternut, haina mea de zile bune, m-am plecat și-am încercat, să separ, ce-a fost rău, de ce-a fost bine.

Grea desaga s-a făcut, cea plină de multe rele, Doamne! sunt un om pierdut, cum mă voi scăpa de ele?

M-a privit direct în suflet, de pe cruce răstignit; -Dacă ai mustrări de cuget, iute mergi la spovedit.

22

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Dacă-mi ceri, îți dau iertare, dar, ai grijă cum pășești, Eu, te scap de-ntinăciune, dar tu, să nu mai greșești.

Ușurat de-a mea povară, am privit prima desagă, era mică și ușoară, fapta bună, nu-i povară.

Dar se cere înmulțită și cu sufletul curat, cu iubire-mpărtășită, ferindu-te de păcat.

Nu pot face jurământ Ninge floarea mărului, peste fruntea mea plecată, cer iertare Domnului, pentru mintea-mi întinată.

23

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Pentru multele greşeli şi uitarea mea de toate, pentru gravele-ndoieli, şi mulţimea de păcate.

Las fierbinţi lacrimi să curgă, nu le-am mai simţit de mult, şi cu jale-nalţ …o rugă, nu pot face jurământ.

Domne! Ce-mi cunoşti amarul, îmi ştii doruri şi nevoi, iar mi s-a umplut paharul, de când nu mai suntem doi.

Pe sub cetini Ascultă foşnetul frunzei, soarbe răcoarea izvorului pur, păşeşte cu grijă pe sub cetini, nu tulbura liniştea şi frumuseţea.

24

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Soarbe parfumul florilor, mulţumeşte-i lui Dumnezeu, pentru fiecare zi, fiecare clipă.

Plânge cerul Îşi plânge cerul tristeţea, în ploaia măruntă de sus, că nu mai vedem frumuseţea, ce ne-a pregătit-o Iisus.

Ne pierdem cărarea îngustă, nici ce-i mântuirea nu ştim, pe-alături, nu pe calea cea justă, ne place adesea să fim.

Tristeţe şi zbucium în urmă, cât nu cuprinde un suflet de om, c-am fost trecătorii prin viaţă, cu ochi ce încă mai dorm.

25

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Ne cheamă departe un clopot, ne facem că nu-l auzim, doar cerul mai plânge cu ropot, de ploaie târzie, pe pământul arid.

Suflet rătăcit Adio suflet rătăcit, îţi las aici o amintire...

Adio-ţi spun deşi mai stau, o vreme pe aceste locuri, să-mi amintesc ce vremi erau, când încă, nu-mi forţam norocul.

Vor ninge ierni de amintiri, ninsoare rece peste suflet, un călător s-a ratăcit în căutări, şi-a ostenit de-atâta umblet.

26

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Spre asfinţit cu paşi greoi, acum smerit se-ndreaptă, şi duce-n spate griji, nevoi, pierdută-i calea dreaptă.

Te-ai rătăcit sufletul meu, cum de-a fost oare cu putinţă, doar te-am purtat curat mereu, curat şi plin de biruinţă.

Îngeri buni Nu-i rău să crezi că lumea, de îngeri buni e plină, ştiind că rugăciunea, sufletu-ngreunat, alină.

De ai avea credinţă străine, cât un bob, şi munţii ţi se pleacă, de eşti bogat, sau rob.

27

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Fericit, nefericit sufletul Fericit, nefericit, sau doar împăcat se retrage-ncet sufletul meu, într-o peșteră adâncă a inimii, ce ostenită încă mai bate.

Am iubit, am urât, am iertat, oftând adesea pentru timpul scurs, am trăit frumos și am cântat, din zori, până către apus.

Tavernă măhorâtă-i acum lumea, deșertăciune este totul în jur, aș prefera o viață de pustnic, pe-un mal înverzit lângă râu.

Cu totul altfel am vrut să fiu eu, și-aș vrea să mai cred că într-un târziu, când voi îngenunchea lângă Dumnezeu, smerit, curat, fără pată să fiu.

Fericit și-mpăcat sufletul meu, infinitul astrelor va străbate, printre stele căutând tot mereu, adevărul absolut, de se poate.

28

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Lepăda-voi poveri, griji, necazuri, odată cu această haină ce-i trup, înălțamă-voi spre cerul plin de stele, când va veni vremea, ca eu să mă duc.

Plecați sunt părinți și rudenii, îi regăsesc pe aproape în vis, nu pot să-nțeleg mersul vremii, cu tristețe văd, că și eu sunt învins.

Prea multă zbatere, minciună și ură, cu răzbunări, cu trădări, nu iubim, așa de mult mi-am dorit să fiu pură, dar cât de puțin am făcut, ca să fiu.

Fericit și-mpăcat mi-e sufletul oare? părăsind grăbit acest trup întinat, nu știu ce să cred și asta mă doare, că de prea mulți am fost înșelat.

Fericit sau nefericit sufletul doare, când se desprinde de-un trup istovit, va fi mai ușor ca o dulce boare, când timpul meu se va fi ispravit.

29

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

O sfinte îngere iar mă îndrumă, acest ultim drum să nu-l rătăcesc, în groapă lăsa-voi haina de humă, pe Creatorul Divin să-L găsesc.

Nu înțeleg Nu înțeleg de ce-mi este frig, când soarele încă mai dogorește, pălesc frunzele rând pe rând, e semn că toamna-i pe-aproape pândește. Înțeleg plânsul frunzei așternute covor, călcată-n picioare cu gândul departe, spre locuri de taină, de teamă, de dor, de necunoscutul ce-n veci ne desparte.

O lume aici furibundă, deșartă cu limbi ascuțite și arme de foc, o lume pierdută, de astre uitată, ce mai speră-ntr-un dram de noroc.

30

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Și-o lume de pace Divină în ceruri, plutind pe un nor de puf luminos, îngeri zburând în lumină suspină, privind către cei ce rămaseră jos.

Căzuți suntem în păcate de moarte, iertare nu cerem, suntem prea semeți, sărmani amețiți, târându-ne-n noapte, ce ne-amăgim că noi suntem cei drepti.

Oh!Doamne, puțin ne mai rabdă, să înțelegem corect sensul vieții, pământu-și dă rodul său pe brazdă noi, nu suntem decât precupeții.

Nu știm unde mergem prin noapte, nu știm nici de ce-am venit pe pământ, greu ne-nconvoaie ale noastre păcate, greu e să fii pe pământ, un om sfânt.

Pleca-voi din lumea aceasta de tină, fără să știu pentru ce am venit, fă-mi Doamne în minte lumină, să știu ce mi-a fost în viață menit.

31

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Undă verde Sufletului meu i-am dat, undă verde să tot colinde, pământul și înalt văzduhul, să călătorească pe nori zburdând fericit, din seară în zori.

De când s-a isprăvit drumul în doi, călător singuratic mi-e trupul bicisnic, străbat trudind cărarea îngustă acum, pe zi ce trece-i tot mai îngustă, iar trupului meu i-e nespus de greu.

Oare cum în vârtejul vieții m-am prins, fără să știu, fără să vreau, printre degete mi s-a scurs timpul, văd acum că-i târziu, prea târziu, și-aș vrea înc-odat să mai fiu.

Să-mi cunosc din pruncie rostul pe lume, să privesc cu multă atenție împrejur, să nu mai cred ce-i îmbrăcat în minciună, să dau trupului meu un răgaz de odihnă, să stau departe, de al viclenilor zel.

32

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Să las în urmă pleava spulberată de vânt, să semăn doar grâul curat pe pământ, să scriu doar gânduri și slove curate, să mă lepăd total de-ale lumii păcate, aș vrea să mai fiu, încă-odată.

Îngeri și pace Un câmp de flori mi-a răsărit din noapte, un pas nu aveam loc unde să-l pun, m-am înălțat în zbor privindu-le pe toate, sorbindu-le mireasma ca pe un leac bun.

Descătușat de trup și fără patimi, c-o dulce pace sufletu-mi se-nalță, să cânt și eu asemeni printre îngeri, că Bun e Dumnezeu și m-ascultă.

33

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Am mai primit în dar inimă nouă, și cuget fără pată am primit, filtrată-n flori, lumina ca și roua, îmi scaldă sufletul, sunt primenit.

Veșmântul alb scânteietor am îmbrăcat, voiam să urc mai sus odat cu cântul, dar n-aveam aripi precum toți ceilalți, s-ajung să-L văd și eu pe Preaînaltul.

Smerită în genunchi să-mi cer iertare, că viața fără rost mi-am irosit, să-ncerc să pun și eu o întrebare; -Doamne, mie oare ce mi-ai poruncit?

Eu am uitat, m-am rătăcit prin lume, mi-am risipit în vânt timpul sortit, am vrut eu, tuturor să le fac bine, dar lașii, pe la spate m-au lovit.

Nu am răbdat, lovit-am cu cuvântul, nici n-am iertat cum iartă doar un sfânt, am ripostat năpraznic precum vântul, ce-am să răspund eu, omul care sunt...

34

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Că Ți-am uitat porunca din pruncie? că într-al lumii lac m-am bălăcit? știu, orice pedeapsă se cuvine mie, și-Ți mulțumesc că nu m-ai părăsit.

Mamei mele De câte ori m-ai așteptat, eu am promis, tu ai sperat, că am să vin să te mai văd, dar iată, iarăși am uitat. Știu că ți-e sufletul pustiu, n-ai lângă tine fiică, fiu... chiar și nepoții abia te știu, iar eu...mi-oi aminti...târziu.

Afară-i frig, zloată și ger, n-ai cum să ieși, n-ai cui să ceri, că fiecare-i prins cu ale sale, nu-i timp de vaietele tale.

35

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Am să ajung cândva, târziu, nu-ți mai promit, nici eu nu știu, am musafiri, sunt ocupat, prea multe treburi am pe cap.

Așa-i cu fete și feciori, la fel am fost și eu cândva, când mama-n poartă m-aștepta, privind în lacrimi deseori.

Degeaba vreau acum să știu, de-i este bine-i prea târziu, s-a stins tăcând și așteptând, tot numărându-ne în gând.

Pot doar să-L rog pe Dumnezeu, s-așeze blând sufletul său, acolo unde drepții odihnesc și c-am uitat să-i spun, cât o iubesc.

36

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Anotimpurile mele A fost o blândă primăvară, și-un soare cald strălucitor, câmpia înverzise iară, albine zumzăiau de zor.

Copacii-n alb se îmbrăcară, iar păsări mândri cântători, le ascultam trilul de seară, în crângul cu privighetori.

Dar iată că se-arată vara, cu soarele-i pârjolitor, tăcută-i și privighetoarea, doar crengile se rup de rod.

Au înflorit salcâmii iară, toamnă târzie-i pe alei, copacii plâng cu frunza rară, unde sunt Doamne anii mei?!

Când cade bruma nemiloasă, covor de frunze pe alei, aș vrea să ies dar nu mă lasă, vântul și ploaia cu stropi grei.

37

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cad primii fulgi de nea pe stradă, și vântul șuieră turbat, m-a troienit în casă iarna, iar trilul păsării-a-ncetat.

Un clopot Pe undeva un clopot sună jalnic, poate de vecernie sau ne anunţă, că nu suntem veşnici.

Amarul anilor se sfârşeşte, în liniştea stranie de dincolo, glasul treptat amuţeşte, iar ultimele secunde, bat tobele.

38

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cununi pe creştetul copacilor A trecut Împăratul cu un car încărcat de flori, a presărat din ele pe creştetul copacilor, albindu-i şi înmiresmându-i.

Se veselesc păsările şi privirile nostalgice de prea multă iarnă.

Adie zefirul şi pictează pe covorul verde al ierbii, ninsori calde şi parfumate de petale albe.

-Împărate! al cerului şi al pământului, cum aş putea eu un biet muritor, să-ţi mulţumesc pentru minunea primăverii, ce se petrece la fereastra mea, aici ... lângă inima mea?

Cu o lacrimă de recunoştinţă, care-mi udă pervazul ferestrei, unde-mi sorb cafeaua, odată cu aerul răcoros şi înmiresmat al zorilor.

Oare pe unde am rătăcit?

Atât-amar de ani risipiţi...

39

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

N-am ştiut să văd magica frumuseţe, a naturii de lângă mine.

O văd şi o simt acum, cu nostalgia vieţii mele trecute, risipită în mii de nimicuri.

Sorb cu nesaţ puritatea aerului şi din izvorul de cleştar al apei, mă pierd în adâncimea cerului...

Doamne! Ce dar minunat am avut...

Cum de l-am pierdut?

Ce fiică risipitoare am fost...

Cât timp am pierdut fără rost...

Aş vrea să o iau de la început, să fac doar ce trebuie făcut, să zbor senină peste livezile în floare, ca o boare, aninată de o rază de soare.

Darul luminii Luminii i-a fost dat, să vadă...omul.

Luminat, purificat, prin... el însuşi.

Lumina l-a privit, 40

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

dându-i lumină, colorând albeaţa ochiului, iar omul, i-a zis....

I u b i r e.

Rugă Doamne! dă-mi înţelepciunea, acumulată de milenii, dă-mi puterea de-a-nţelege, toate mersurile vremii.

Lasă-mi Doamne mângâierea, ca acum la asfinţit, să mai simt odată mierea, să iubesc, să fiu iubit.

Fruntea ne-o încununează, cu-al înţelepciunii voal, Doamne Sfinte ne veghează, fiindcă suntem în necaz.

41

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Lasă-mi Doamne alinarea, vers din inimă să scriu, să vărs lacrimi din iubire, să m-apropii de sublim. În genunchi te rog Stăpâne, nu te-ntoarce de la noi, ne sunt grei paşii prin lume, de ani mulţi şi de nevoi.

Dumnezeu m-a salvat Am găsit drumul drept, nu mă mai las amăgită.

Dumnezeu m-a salvat, răni mi-a vindecat, păcate mi-a iertat, numarându-mi jertfele şi lacrimile.

42

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Nu-mi doresc bani şi averi, ne-muncite, nici laude deşarte, spulberate de ape, înspumate.

Vreau sfânta lumină, iubire, speranţă, veşmânt fără pată, cum am fost... odată.

Inocenţă, candoare, lumină, culoare, aproape de soare.

Din tot ce-am fost Din tot ce-am fost nimic nu sunt, o boare dulce pe pământ, în zbor o aripă mi-am frânt şi nu pot face jurământ, că n-am să mai încerc cândva, 43

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

să văd dacă mai pot zbura, să te-ntâlnesc,.iubirea mea.

Din tot ce-am fost, nimic nu sunt, o frunză veştedă în vânt, o lespede pe un mormânt.

O pasăre rănită-n zbor, o cerere de ajutor.

Alină Doamne jalea mea, cu mâna-Ţi şterge-mi lacrima.

Nebun detot mi-am întinat, trupul curat ce mi s-a dat şi sufletul mi l-am pătat, cu înclinarea spre păcat, sperând mereu să fiu iertat.

Speranţe, vise-am risipit şi timpul rău l-am folosit, mă plec acum, suflet smerit.

44

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Urme pe zăpadă Privesc cu tristeţe la visul nebun, cum neaua cernută-ţi acoperă paşii, plecaţi neştiuţi de acum pe alt drum, album de-amintiri, răsfoindu-l urmaşii.

Mi-e greu să urc singură povârnişul, acesta din urmă e greu, tot mai greu, mai simt şi acum pe obraz ascuţişul, săgeţile crivăţului mereu, tot mereu.

De gheaţă o lacrimă încă mai doare, căldura din ochi de-acum mi s-a stins, aud a clopotului sumbră chemare şi înţeleg că şi eu sunt învins.

45

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

O spun şi eu precum alţii-nainte, ca în vechiul basm cu... a fost odată... cu fruntea plecată către cele sfinte, „Nu credeam să-nvăţ, a muri vreodată”.

Stai unde eşti, acolo este locul tău Am ajuns pe marginea abisului. Ştiam că este suficient să ridic privirea şi să întind mâna.

Aş fi fost trasă dar... unde ?

Doi muritori cu pretenţii de îngeri, de o parte şi alta a abisului, cu credinţa absurdă că li se cuvine totul.

Nu am ridicat privirea şi nu am întins mâna.

Am rămas pe malul meu privind cu milă către aşa zişii înţelepţi ai lumii noi.

46

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Nu am putut să strig “ Doamne ajută-mă ! “, dar am şoptit: “Dumnezeul meu, nu mă părăsi”, iar şoapta mi-a fost auzită.

Un glas înlăuntrul meu a spus: “Stai unde eşti, acolo este locul tău”.

Da, ştiam unde este locul meu şi mai ştiam încă odată că nu eram singură. Îngerul meu păzitor, trimis de Dumnezeu, nu m-a părăsit niciodată.

Eu am fost cea care a uitat de el.

Oare pentru a câta oară m-a salvat de la cădere ?

El ştie cel mai bine.

Am simţit aripi în locul mâinilor, ceva din mine mă îndemna să zbor, acolo unde eram chemată, dar... ce mă aştepta “acolo” ?

Nu ştiu şi important este că nici nu vreau să aflu.

Nu sunt bolnavă de curiozitate şi de altfel nu este greu de intuit.

Folosim aşa de multe cuvinte, fără să spunem mai nimic.

47

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Încă un dar pe care nu ştim să-l folosim.

Aş fi putut să zbor peste abis, să gust “paradisul” promis, dar i-am intuit amărăciunea de apoi.

Am rămas pe loc aşteptând să-mi crească aripile cele mari, pentru zborul cel mai înalt.

Am rămas unde eram, fără lacrimi, fără regrete şi resentimente, redobândind sufletul curat de copil, în amurgul vieţii, târziu... foarte târziu.

Cu privirea învăluită în mister, cu candoare adevarată, cu gând fără pată, cum am fost odată.

Dumnezeu m-a salvat şi vindecat.

“Stai unde eşti, acolo este locul tău, unde EU te-am aşezat”.

48

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Recunoştinţă Ascultă foşnetul frunzei, soarbe răcoarea izvorului pur, păşeşte cu grijă pe sub cetini, nu tulbura liniştea nici frumuseţea, soarbe parfumul florilor, mulţumeşte-i lui Dumnezeu, pentru fiecare zi, fiecare clipă.

49

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Te rog Doamne!

Doamne! menirea nu mi-am împlinit, mai rău, darul primit l-am risipit...

Timpul dușman mi l-am făcut, acum, l-aș vrea cu împrumut.

Dă-mi Doamne timpul înapoi, să fac ce n-am făcut cândva, să împlinesc visul în doi, să aibă sens și viața mea. * Viața nu înseamnă să rămâi în picioare, ci să faci pași.

Flacăra de veghe Cu urme de-ntuneric, sub pleoapa obosită, te recunosc şi-acum, femeie, flacără de veghe, neadormită.

50

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

În legănarea pruncului, în cântecul şoptit, ce-aduce somnul liniştit, o frunte plecată, doar spre răsărit.

Nu ucideți speranța Suntem aici, suntem făcuți de voi, de vreți, sau de nu vreți, viitorul vostru, suntem noi.

Chiar dacă nu veți recunoaște, ați fost tineri, ați greșit stiți bine, nu ne luați dreptul, să fim tineri.

Aveți nevoie de noi, de greșelile și de veselia noastră, voi…ați uitat să mai râdeți, miracolul banului, este efemer, ațI uitat de Dumnezeul din cer.

51

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Sufletele voastre, au nevoie de bucurie, de tinerețe, dar mai ales, de speranță.

De unde veți lua toate acestea, dacă le distrugeți în noi?

Plângeau şi pietrele Plângeau şi pietrele pe drum de-atâta jale, plângeau copii şi oameni mari pe cale şi soarele intrase în nori, să nu privească, iar prin văzduh cernea uşor, mană cerească.

52

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Convoi de oameni adunaţi să ne petreacă, strângeau în pumni batiste uzi de lacrimi, cu frigul iernii în suflet strecurat, spre un tărâm complet lipsit de patimi.

Nu umiliți poetul Nu umiliți poetul, căci nu pe el se-nnalță, întreagă firea lumii, o dăltuiește-n piatră.

53

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Un piedestal vă-nnalță, pe voi să vă ridice, cu soarta-i ipocrită, nu poate fi complice.

El este gânditorul, cu fruntea mult plecată, tot el v-alină dorul, de cei ce-ați fost oadtă.

Imaculați, harnici, cucernici, aprinși de dor, de libertate, ați devenit fățarnici, lovindu-l pe la spate. Și-a luat pe umeri toate, greul, durerile din lume, da-n tânguiri abstracte, voi vă țineați de glume.

Nu-i din elita voastră, nici carte multă n-are, plutește-n zarea-albastră, zelos, cu-abandonare.

Pe sine nu se-nnalță, e prea modest din fire, când te privește-n față, se regăsește-n tine.

54

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Nu umiliți poetul, s-a inspirat din ceruri, acesta este prețul, plătit în aste vremuri.

Flacăra vieții Sunt tristă că nu pot vedea cerul, o ceață și nori negri au năvălit, către un ciripit vioi mă mână dorul, de soare, de flori, de-ale verii minuni.

Mă simt sechestrată în mica mea casă, cu lumina slabă a zilei abia străbătând, prin fereastră nu mai văd zarea-albastră, văd viața cu oamenii-n cenușiul veșmânt.

Nu-i rază de soare, nu-i nici o speranță, zac tristă, bolnavă pe patul meu vechi, guvernul mai dă înc-o ordonanță, pe pensionari să-i transfere pe veci.

Acolo scăpați de dări, de impozit, rămâne doar cel pentru locul de veci, răspunsuri bune să ai pentru Domnul, iar vămile văzduhului, ușor să le treci.

55

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Mai pâlpâie un timp flacăra vieții în trupul greu de boli ruinat, cu doctori precum precupeții ce toarnă minciuni în frumos ambalaj.

Da, banul alungă pe veci omenia, nimic nu mai este pe aici sfânt, îmi lepăd haina, trupul meu rece și-l las să se coboare-n pământ.

Am rămas doar un abur mic, printre stele, cu amintirile și cu visele mele.

Scrisorile unui străin Mai revin uneori amintirile din parcul verde-nsorit altă dat, am cochetat naiv cu...nemurirea și iată acum...s-a apropiat.

56

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Nu mai ascult acum vorbe deșarte, vreau mintea și inima să-mi ascult, să fiu de tine cât mai departe sub Crucea Domnului, să mă- nchin.

Deși mări și munți ne despart, nu vreau să pășesc alături de drum, nu-ți mai accept vorbe meșteșugite, vreau să merg singură pe-al meu drum.

Mai pâlpâie flacăra vieții în mine, mai sorb cu neasț apa izvorului pur, nu-mi mai ieși în cale străine, scrisorile tale-au ajuns deja scrum.

Mă cheamă un clopot departe, aud acum cor de îngeri sublim, mi-e viața închisă-ntr-o carte, în versuri și-n micul album.

Nu-mi mai ieși în cale străine, scrisorile tale, au ajuns deja scrum.

57

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Când icoanele plâng Când triste icoanele plâng, după credincioșii de-altădat, când lumea grăbită le-a uitat, iar clopotele-n dungă tot bat.

Minune, mirul în vas se adună, din lacrimile icoanei Maicii Sfinte, vin pelerinii grăbiți să se ungă, de boli, de necazuri să uite.

Dar unde credința e slabă, icoanele tac și cu milă privesc, cum crucea ne-o facem în grabă, cu alte gânduri ce-n minte năvălesc.

Noi tot mai așteptăm o minune, au fost destule dar noi nu le știm, nu ne-am silit s-aflăm despre ele, spre alte treburi mereu ne grăbim. Și iarăși plâng icoanele cu jale, unde merg credincioșii să se roage? că nu există nici un doctor care, fără de-argiți să le dea alinare.

58

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cum de-au uitat străbunii să le spună, urmașilor, cât de mare e Dumnezeu și cum pe sfinți îi trimite cu milă, să-i vindece creația, când i-e greu.

La greutăți, necazuri și boală, dăm fuga la icoane cădem, dar cum scăparăm, noi iară, de rugăciune și de icoane uităm.

Iar plâng icoanele cu mirul sfințit, rămase-n bisericile aproape goale, Unde sunt cei ce-altă dat le-au cinstit, unde-i credința mulțimilor oarbe?

Ne iartă Preasfântă Maică Fecioară, și voi sfinții lui Dumnezeu, v-am uitat.

Doamne! La credință întoarce-ne iară, ne iartă pe noi rătăciții-n-co dat.

Plâng icoanele cu mirul cel sfânt, un clopot ne cheamă să vedem minunea, cum am pierdut drumul drept, n-am știut ce mult ne-alină pe noi rugăciunea.

59

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

O! Maică Sfântă mă-nvață, să-ți șterg lacrima nu-ndrăznesc, sunt prea întinată de viață, mă închin, mă rog, te privesc.

Să nu mă lepezi Doamne Să nu mă lepezi Domne, să-mi dai lumina vieții, să-mi dai pacea și forța din anii tinereții.

Dă-mi Doamne alinarea și pacea Ta cea sfântă, smerenia și jalea-n durerea mea adâncă.

Am tot umblat prin lume, ca să-mi cunosc menirea, m-am depărtat de Tine și-m termin rătăcirea.

60

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Să nu mă lepezi Doamne acum, la anii bătrâneții, pribeagă-am fost în lume, toți anii tinereții.

Dă-mi tihna Ta și pacea, durerii să-i fac față, îmbracă-mă-n lumină, dă-mi haină fără pată.

Să nu mă lepezi Doamne, cand sunt la asfințit, firav mănunchi de raze, mă face-acum smerit.

Mă-ntorc cu drag la Tine, trist, smerit, întinat, am greșit mult văd bine, dar sper să fiu iertat.

61

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

În noaptea dintre ani Sunt singură în noaptea dintre ani, geru-mi desenează flori de gheață la ferestre, mai răsfoiesc vechiul album de amintiri, mai recitesc jurnalul vieții noastre.

Sinistru bate-un ceas de ora zero, în centru-s artificii, zarvă mare și pocnitori se-aud pe ici pe colo, mă-ntreb de ce în piept inima doare.

Trecut-au anii-n zbor pe lângă mine, nici ce-a fost viața încă n-am aflat, mai des acum să plâng îmi vine, când pașii mult mi s-au îngreunat.

Credința mea îmi spune, nu mai plânge singurătatea greu pe piept m-apasă, privesc pe fereastră cum ninge și nu-mi vine să mă așez la masă.

Cât de nerecunoscătoare mă simt, am tot ce-mi trebuie să fac tot ce vreau, dar conștiința-mi șoptește, ia seama! ai tot ce vrei, să faci doar ce trebuie.

62

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Stă scris din veac să se știe că-i liber omul, să facă tot ce vrea, dar conștiința lui trează șoptește, fă doar ce-ți va fi de folos cândva.

Oh! Iar mă plâng de singurătate, când alături de mine e insuși Hristos, cu toți sfinții și buna lui Maică, ce-n veci îmi vor fi de folos.

Ușoară și simplă ne-ar fi viața, te pleci, te închini și te rogi, cu gândul smerit și inimă curată, doar ce-ți e de folos tu să ceri.

Oh! Doamne, cer doar un timp de căință la Tine când vin, să fiu fără pată, nu-i de ajuns doar a mea voință, mă rog doar, să fiu ajutată.

Să mă înnalț la cer, printre îngeri, cu lacrimi fierbinți să-ți cer să mă ierți, însingurată și plină de temeri, Mă vei așeza oare, printre cei drepți?

63

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Dă-mi Doamne, lumina și pacea, pe care toți muritorii o cer, n-o merit, știu prea bine asta, dar Tu ești milostiv și mă ierți.

Sfântului părinte Arsenie Curg râuri de oameni, în pelerinaj, la mormântul Sfântului din Ardeal, urcușul e greu dar speranța e mare, căci la crucea lui găsesc alinare.

Se duc bolnavii în cârje și se-ntorc, sănătoși, voioși, pe piciaorele lor, abia de le vine să creadă, că Domnul, prin sfânt i-a tămăduit pe loc.

Sfinte părinte Arsenie ajută-mi și mie, nici lacrimi nu am să mai plâng, nu m-am învrednicit să ajung la tine, eu, cea-ntinată, lipsită de sârg.

64

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cum pot eu să-ți mai cer alinare, când așa multe păcate-am adunat, cum aș putea eu să cer vindecare, cum să mă aștept, să fiu iar iertat?

Oh! Sfinte părinte Arsenie, câtă iubire pentru noi ai avut, ești doar sfințenie și omenie, iertând, pe cei ce te-au schingiuit.

Cu lacrimi fierbinți mă rog ție, acum când locuiești printre sfinți, aruncă și spre mine-o privire, să mă vezi în ce prăpastie sânt.

O! Sfinte părinte Arsenie, așa cum cândva ne-ai promis, și azi minunat dai tămăduire, chiar și-acelora, ce-au greșit.

Căința și lacrima pură, rugăciunea fierbinte și postul, este singura noastră cunună, este viața noastră și rostul.

65

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Cu gândul la sfântu-ți mormânt ce ne cheamă, citesc un acatist, încerc să țin post, aș vrea să ajung dar mi-e teamă, măcar odată, până la Prislop.

O! Sfinte părinte Arsenie, ajută-mă, pot doar să mă rog.

Va ninge-n fulgi mari amintirea Va ninge-n fulgi mari șI grei amintirea, zăpada se va așterne veșmânt peste noi, de-un alb imaculat va fi potopită firea și vor veni copiii, la noi de sărbători. În primăveri cu flori, mărgăritare, cu lumânări și cu tămâie vor veni și-or aminti c-am fost doi oameni simpli, ce i-am adus pe lume-n câte-o zi.

66

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

O lacrimă de le va arde pleoapa, se vor jena și-n grabă o vor sterge, se vor gândi cum vor putea vreodată, enigma vieții noastre s-o dezlege.

Că oare chiar am fost, sau nu am fost, să fie poate numai o părere, și care va fi fost al nostru rost, l-om fi-mplinit-nnainte de plecare?

Am fost copii, părinți, bunici ajunși epave, ne-am risipit zadarnic anii vieții, ne-au coborât în gropi, fiind cadavre, acum sunt ei, la anii tinereții.

Va ninge-n fulgi mari amintirea când tâmplele le vor încărunți, și-or aminti de noi, de niște umbre, ce-aveam puterea încă de-a vorbi.

Acum tăcem și pentru totdeauna, nu plictisim pe nimeni cu nimic, sufletul meu și-o fi-mplinit menirea, am reușit c-o treaptă să-l ridic?

67

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Ne-a troienit zăpada sclipitoare, și câtă liniște și pace-i împrejur, mi-aștept copiii-n zi de Paști c-o floare, să tămâieze și s-aprindă lumânări.

De ar vrea Domnul să avem lumină, nu-n beznă sufletul să-l chinuim, aș vrea din nou să mă mai nască mama și o familie modestă, iar să fim.

Oh! Doamne, câte-am risipt în viață, eu nu mă plâng, chiar fericită sunt, c-am dat și eu la rândul meu viață, că n-am trăit degeaba pe pământ.

Va ninge-n fulgi mari amintirea, aș vrea să știe, ce mult i-am iubit, că le-am vegheat cu drag copilăria și știu prea bine și ei m-au iubit.

Cu-n uragan aș vrea să le-alung norii, când cenușii, pe cerul lor s-or buluci, pe Bunul Dumnezeu îl rog în taina serii, să-i aibă-n paza Sa, pe-ai mei copii.

68

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Darul primit Prea multe slove nu mai scriu, am obosit și-i prea târziu, vreau doar esența s-o cuprind, să răsădesc cuvântul viu, din hora vieții…mă desprind.

Aș vrea smerită, cu căință-n suflet, măcar un colț de Rai să pot privi, știu că nu merit dar, mă rog Părinte, dorința-mi spre lumină, n-o strivi.

M-am rătăcit în labirintul vieții, am tot uitat din suflet să mă rog, aș sta-n genunchi un veac în fața porții, să mă primești ca pe-ultimul olog.

Dă-mi Doamne, liniștea și pacea-ți sfântă, să nu mă tem când moartea va sosi, și-un înger bun de mână să mă țină, să nu văd fioroșii ce-or veni.

69

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Am greșit mult, aștept a Ta chemare și voi da seamă pentru toate-atunci și nu văd Doamne nici o alinare, Tu ai tot dreptu-n iad să mă arunci.

Am făcut rău dar, am făcut și bine, am încercat păcatele să-mi șterg, mă ști ce slabă am fost eu din fire, n-am reușit pe drumul drept să merg.

Acum când drumu-a devenit cărare, îngustă-i și-o străbat, da-mi este greu, trimite-mi Doamne-n cale ajutoare, s-ajung în cer, la Dumnezeul meu.

Nu mi-am dorit prea multe pe pământ, dar am primit mai mult decât oricare, voi lăsa trupu-n groapă să coboare, iar sufletu-mi se va-nnălța cântând.

Un psalm, o rugă și o mulțumire, aș vrea aici, din suflet să mai scriu, din darul sfânt ce mi l-ai dat Tu mie, urmașilor… să las și eu puțin.

70

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Mă tot întreb Unde sunt Doamne, anii mei? mă tot întreb și nu găsesc răspuns, nici azi, nici mâine și nici ieri, i-am risipt pe nicăieri și-acum de mine se ascund.

I-aș vrea-nnapoi de s-ar putea, măcar, cei din copilăria mea, când n-aveam nici un fel de griji, când colindam livezi pe rând cu fructele-abia date-n pârg.

Unde-s cireșile de mai, ce le duceam mamei cu drag? pe cele de mai sus, din vârf, să vadă cât de-nnaltă sunt, când m-aștepta în prag.

Piersici pufoase arămii mi-au umplut viața-n bucurii, au fost cu-adevărat un dar ceresc, ce numai mie, cred că mi s-a dat, dar… cam târziu l-am înțeles.

71

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Sunt multe-n viață de-nțeles, nu știu de-i bine ce-am ales, să merg pe-un drum în doi cândva, sau poate altfel trebuia și-acum la asta mă gândesc.

Am rătăcit zilele mele cam fără rost și fără țel, mi-e dor nespus de cele bune, de rele nu vreau să-mi mai amintesc, oricum au fost, sunt viața mea, numai a mea.

Vino Doamne iar pe pământ Ce dureros e când din viață pleci și să rămâi, la fel de dureros, când zilele-n singurătate le petreci, când înțelegi că nu ai nici un rost.

Vino Doamne, iar pe pământ, că relele, din ce în ce, mai multe sânt.

72

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

În primăvară-ți strigi dreptul la viață, În vară-n valul vieții te arunci, Când vine toamna-n păr bruma-ți așează și iarna-i vrea, din viață s-o alungi.

Vino Doamne, iar pe pământ, că relele, din ce în ce, mai multe sânt.

Vor ninge ierni cu fulgi de amintiri, peste mormântul plin de buruieni, dormi-vom liniștea din cimitir, parcă n-am fost în viață până ieri.

Vino Doamne, iar pe pământ, că relele, din ce în ce, mai multe sânt.

Veni-va vreun copil c-o lumânare, și întunericul adânc l-o destrăma, vor înflori iar flori de gălbenele, ce-n trecere, femei le-or aduna.

Vino Doamne, iar pe pământ, că relele, din ce în ce, mai multe sânt.

73

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Într-un colț de Rai Vrednică nu-s de iubire, nici măcar de amintire, din zori până-n asfințit, drumurile-am rătăcit.

Căutând ceva…nu știu ce mă tot ținea pustiu, fără vreri și fără țel, totul îmi părea mister.

O tainică lumină căutam și-o zării curând la orizont, drumul iar și iar îl rătăceam, trăiam eu, dar, eram ca mort.

Doamne! Cum ne schimbă viața, sunt copil cu păr cărunt, oare va mai ține ața până voi afla ce sunt?

Mi-ai dat viață, o minune, prunc în scutece eram, am văzut lumina zilei și candid mă minunam.

74

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Primii pași prin iarba moale, Tu, de mânuțe mă țineai, dar eu n-am știut vezi bine, cât de mult mă apărai.

Am crescut și cu-ndrăzneală, viața-n piept sigur mi-am luat, am urcat treaptă cu treaptă și pe Tine, te-am aflat.

Am simțit cum Tu mă sprijini, gata când eram să cad, ajutor mi-ai dat prin îngeri să mă scoată din necaz. Și pe sfinți i-ai lăsat liberi ca durerea să-mi aline, mi-aș dori să-i lași Stăpâne, să m-aducă iar la Tine.

N-am smerenie, mă iartă, nu-s demnă de-a Ta iubire, dar cu inimă curată, Te rog, nu Te lepăda de mine.

75

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Pe pământ nu mai pot face, mai nimic, nu am putere, nici în cer nu mi se cade, cu-atâtea păcate grele. Într-un colț de Rai primește, Doamne, un suflet urgisit și nu mă lua fără de veste, să fiu curat și primenit.

Doamne! Ce-mi știai amarul, cum de copil am tot trudit, mai varsă-ți peste mine darul, Tu, cel ce cu milă m-ai clădit.

Eu vin smerită-ți cer iertare, că drumul drept l-am rătăcit, mă-ncred în marea-Ți îndurare, c-ai să mă ierți pân-la sfârșit.

76

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Izvor de apă vie Izvor de apă vie credință și lumină, ai răsădit-o Doamne în sfânta Ta grădină.

Ne-ai dat pământul sacru să-l înflorim de-apururi, precum făceau strămoșii, când îl arau cu pluguri.

O vie-ntreagă-i plaiul, l-ai dat în mila Ta, să aibă tot creștinul din vinul bun, să bea.

Să-și îndulcească-amarul, când hoardele barbare, ne-au ars case și sate și ne-au furat codane. Și aurul din munte, calici ni l-au cărat și vitele cornute, le-au fript și le-au mâncat.

77

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Ne-au pârjolit barbarii până-n poale de codri, că i-au atras oștenii, prin mlaștină, ca orbii.

Prea mândre, prea frumoase, mănoase plaiuri ce ne-ai dat, din vremuri tumultoase, prea mulți ne-au tot furat.

Mai merităm noi oare Doamne!atâta frumusețe?

Vin alții, se strecoară, se fac, că dau binețe. Își caută obârșii, prin țară, rădăcini, vor să fie de-ai casei, nu se mai vor, vecini.

Nu-i liniște în țara, ce-anconjurat Carpații, mereu ne-au vrut puterea, din patru părți,”confrații”!

78

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Aici stătut-au Dacii, străbuni, viteji murind, pământul sfânt al țării, cu sângele stropind.

Vin alții, se-nfiripă, și iar vor să ne fure, nu i-ar răbda pământul, că-n luptă iar ne mână.

Prea multe arsenale, de arme-au adunat, vor să le folosească, distrug, tot ce-am creat.

Amărăciune Un stejar îşi plânge frunza, printre brazi, freamăt de cetini, vulturii predau înaltul, omul... nu are prieteni.

79

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Pe ogor scrâşneşte tancul, grâul…o ghiulea de tun, sabie e vechea coasă, pâinea noastră-i tot pe drum.

Se aşterne disperarea, plâng copiii lângă drum, oamenii-au greşit cărarea şi e prea târziu acum.

Steaua sudului se stinge, oamenii-şi trăiesc calvarul, dă-ne Doamne o lumină, că ni s-a umplut paharul.

Cărţile nu strigă Omule ! pleacă-ţi privirea, desluşeşte slova veche, plină de înţelepciune şi de har.

80

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

Ascultă şoapta cărţilor, cărţile nu strigă, cărţile...vorbesc.

Un înger Din cele nouă cete, a coborât un înger, s-a prins că o dorinţă, îndată-mi va-mplini, eu am căzut pe gânduri şi neştiind ce-i cere, i-am zis smerită-o rugă: Ajută-mi prietenii!

81

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

CUPRINS: 1. Omagiul limbii române................ 5 2. Așteptarea..................................... 6 3. Ție Doamne.................................. 9 4. Un Sfânt mi-a șoptit....................10 5. Crucea răbdării.............................13 6. Smerenie………………………...16 7. Precum castanii………………….18 8. Mă iartă Maică Sfântă...................19 9. Pământ de flori..............................21 10.Sub cruce......................................22 11.Nu pot face jurământ....................23 12.Pe sub cetini..................................24 13.Plânge cerul...................................25 14.Suflet rătăcit..................................26 15.Îngeri buni.....................................27 16.Fericit, nefericit sufletul................28 17.Nu înțeleg......................................30 18.Undă verde....................................32 19.Îngeri și pace.................................33 20.Mamei mele...................................35 21.Anotimpurile mele.........................37 22.Un clopot.......................................38 23.Cununi pe crestele copacilor..........39 24.Darul luminii..................................40 25.Rugă .............................................. 41 26.Dumnezeu m-a salvat......................42 27.Din tot ce-am fost............................43 82

Flora Mărgărit Stănescu - A Ș T E P T A R E A

28.Urme pe zăpadă...............................45 29.Stai unde ești...................................46 30.Recunoștință....................................49 31.Te rog Doamne................................50 32.Flacăra de veghe..............................50 33.Nu ucideți speranța………………..51 34.Plângeau și pietrele..........................52 35.Nu umiliti poetul…………………. 53 36. Flacăra vieții………………………55 37. Scrisorile unui străin……………...56 38. Când icoanele plâng………………58 39. Să nu mă lepezi Doamne………….60 40. În noptea dintre ani………………..62 41.Sfântului părinte Arsenie…………..64 42.Va ninge-n fulgi mari amintirea……66 43.Darul primit………………………...69 44.Mă tot întreb………………………..71 45.Vino Doamne iar pe pământ………..72 46.Într-un colț de Rai…………………..74 47.Izvor de apă vie……………………..77 48.Amaraciune…………………………79 49.Cărțile nu strigă.................................80 50.Un înger.............................................81

83