Saptamana Medicala 301

Retinopatia diabetică Perspectiva clinicianului din ambulatoriu Când se recomandă înlocuirea cristalinului Impetigo la pacientul pediatric Depresia… la feminin Fertilitatea și flora microbiană

Oftalmologie Terapie Intensivă Pediatrie Psihologie

Citește revista online

Chirurgie Dermatologie

Hemangioamele infantile

8.50 lei

Anul XIX • Nr. 301 • octombrie 2024

Ai grijă de copilul tău! Începerea unui nou an școlar vine aproape la pachet cu răceala celui mic. În diversele sale forme de manifestare. Doar cu secreții nazale, cărora li se pot adăuga tusea, febra, sau chiar mai grav, transformându-se în otite.

Kitul de siguranță pe care îl propunem este compus din patru produse testate clinic ale căror proprietăți au fost demonstrate în practica pediatrică de-a lungul anilor.

Spray-ul ANTIVIRAL cu administrare orală de la 3FPlantamed conține o combinație de extracte naturale din scoarță de stejar (Quercus cortex) și rădăcină de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra). Se recomandă pentru toată familia în perioadele de epidemie sau în cure de imunizare înaintea sezonului răcelilor și gripelor.

GRIPSTOP, picături sau spray, se foloseşte în obstrucția nazală la copii (nas înfundat) pentru a evita folosirea vasoconstrictoarelor. Şi în rinita alergică pentru că lubrifiază

regenerează mucoasa nazală, afectată de suflatul foarte des al nasului.

NARIVENT cu manitol şi glicirizină reduce congestia nazală și alte simptome semnificative la copiii cu rinită alergică. Se recomandă şi în sinuzite, după operaţia de polipi, RINOGERMINA reprezintă revoluția în bacterioterapie. Este rezultatul a 15 ani de studii, un spray nazal ce contine doua bacterii saprofite ale mucoasei nazale: Streptococcus salivarius 24SMBc și Streptococcus oralis 89a. Rinogermina este indicată în otita medie cu un singur puf în nas, creşte rata de vindecare clinică şi scade incidenţa recidivelor.

Produsele le găsiţi în farmacii sau la preţ de importator, cu un singur click, pe site-ul farmaciile3f.ro (Produsul Rinogermina se găseşte exclusiv în farmacii, neputând fi livrat prin curier din cauza condiţiilor de păstrare).

Editorial

Infecția HPV în carcinoamele ORL și de col uterin

Conf. Univ. Dr. Daniela Vrînceanu – Coordonator Compartiment Clinic ORL din Spitalul Universitar de Urgență București, UMF „Carol Davila” din București

Copierea fără acordul scris al editurii a oricăror elemente de grafică sau conținut editorial apărute în revistele editurii sunt considerate furt de proprietate intelectuală și intră sub incidența legii.

Cuprins Chirurgia patologiei de graniță ORL . . . . . . . . . . . 4 Când se recomandă înlocuirea cristalinului cu unul artificial? . . . . . . . 5 Retrospectiva primului an cu decontare CPAP . . . 8 Perspectiva clinicianului din ambulatoriu . . . . . . 8 „Cu ajutorul tratamentelor adecvate, pacienții cu astm pot trăi o viață activă și plină de satisfacții” . . 10 Interesul absolvenților de medicină pentru specialitatea de chirurgie este în scădere! . . . . . . 12 Ce mai reprezintă la ora aceasta chirurgia generală . . . . . . . . . . . . . . 13 Impetigo la pacientul pediatric: când? de ce? . . . 14 NEOTONE, Eficacitate clinică dovedită în hiperpigmentații . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 Retinopatia diabetică Prevenție și tratament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Hemangioamele infantile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Sindromul musculo-scheletal în menopauză . . . 21 Fertilitatea și flora microbiană . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Anestezia regională la pacient cu cale aeriană dificilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Durerea la copii - trebuie să facem mai mult (2) . . 24 Depresia… la feminin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Implicatiile psihologice la copiii cu parinti bolnavi de cancer . . . . . . . . . . . 29 Totul este despre tine… . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Abonament la revista Săptămâna Medicală

Vă rugăm să trimiteți solicitarea dumneavoastră pe adresa: redactie@finwatch.ro sau la tel/fax 021 321 6123. Vă mulțumim!

Coordonator medical: Dr. Aurora Bulbuc, medic primar Medicină de familie Editor: Fin Watch Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti,* Electromagnetica Business Park, Corp 1, et. 1, cam. 04 Tel: 021.321.61.23 e-mail: redactie@finwatch.ro Tiraj: 15.000 ex.

ISSN 2067-0508

Foto revistă: Shutterstock

În anul 2017, au fost raportate 46.157 de cazuri noi de cancer orofaringian (OPC) în Statele Unite și 3.127 de noi cazuri în Texas. Aproximativ 70% din cazurile de cancer orofaringian au fost asociate infecției cu virusul papilloma uman (HPV). Totuși, doar 51% dintre adolescenții din Statele Unite și 43,5% dintre adolescenții din Texas au efectuat schema completă de vaccinare împotriva HPV. Așadar, analiza dinamicii demografice, transmiterea HPV și progresia spre cancer orofaringian este necesară pentru o estimare mai precisă a impactului economic și epidemiologic a vaccinării împotriva HPV într-o anumită zonă geografică. Beneficiile pentru sănătatea publică ale utilizării vaccinului împotriva HPV au fost evaluate prin simulare pe computer. Creșterea ratei de vaccinare împotriva HPV cu 50% poate duce la: (i) reducerea ratei incidenței cancerului orofaringian, atât în cazul bărbaților cât și în cazul femeilor; (ii) creșterea numărului de ani de viață ajustată din punct de vedere al calității atât în rândul bărbaților cât și în cazul femeilor; (iii) poate sa fie rentabil și are capacitatea de a oferi beneficii uriașe în domeniul sănătății publice. Deoarece transmiterea bolii are loc în principal în rândul adulților, cifra de predicție a ratei de incidență ajustată în funcție de vârstă începe la vârsta de 20 ani.

Diagnosticat în mai mult de 90% din cazurile de cancer de col uterin, al patrulea tip de cancer în ceea ce privește mortalitatea la femei, virusul papilloma uman (HPV) este la momentul actual cel mai comun patogen responsabil de apariția cancerelor feminine. Mai mult decât atât, infecția cu HPV este asociată cu multe alte patologii inclusiv verucile cutanate și cele anogenitale, respectiv cu cancerele din sfera genitală, dar și a tractului digestiv superior.

ORL

Chirurgia patologiei de graniță ORL Chirurgia patologiei de graniță ORL s-a dezvoltat în contextul achizițiilor tehnologice, a constituirii echipelor multidisciplinare și perfecționării tehnicilor endoscopice.

Prof. Univ.

Dr. Codruț Sarafoleanu Clinica ORL Spitalul Clinic Sfânta Maria, București; UMF „Carol Davila” din București

B

aza craniului (regiunea selară, paraselară, clivusul, joncțiunea cervico-craniană), spaţiile profunde (fosa pterigopalatină, fosa infratemporală), orbita şi căile lacrimale, apexul stâncii sau patologia esofagiană sunt abordate în echipe mixte în care specialistul ORL are un rol esențial.

Diagnosticul neuroradiologic, perfecționarea imagisticii, embolizarea preoperatorie, biomaterialele folosite pentru reconstrucția cranio-facială sunt elemente esențiale în progresul acestor tehnici chirurgicale complexe.

Diagnosticul și decizia chirurgicală se bazează pe elementele cunoscute, examen clinic atent, imagistică detaliată (CT, RMN, angiografie, etc), evaluarea comorbidităților și potențialilor factori de risc anestezico-chirurgicali și, evident, pe examenul histopatologic și imunohistochimic acolo unde este posibilă biopsia.

4

Indicația chirurgicală trebuie stabilită în funcție de diagnostic, abilitățile echipei operatorii, dotările existente în centrul medical și explicând detaliat pacientului toate riscurile, posibilele complicații și sechele.

Personal, consider că există „10 porunci” de urmat în acest tip de chirurgie și anume: 1. Indicație corectă și realistă pentru abordarea endoscopică a bazei de craniu; 2. Lucru în echipă – neurochirurg + ORL + anesteziolog + chirurgie vasculară + radiologie intervențională; 3. Evaluarea corectă a pacientului, inclusiv toate detaliile imagistice; 4. Nu exagerați/aveți grijă la prea multă stimă de sine, autoevaluarea corectă a abilităților echipei; 5. Pregătire preoperatorie adecvată pentru a reduce riscurile; 6. Instrumentar adecvat; 7. Calea corectă pentru a ajunge la leziune – „culoare” de utilizat și tehnică chirurgicală scrupuloasă; 8. Reconstituirea adecvată și corectă a defectelor bazei de craniu;

9. Capacitatea de a gestiona potențialele complicații; 10. Îngrijiri postoperatorii adecvate.

Aceste intervenții chirurgicale sunt de obicei complexe, timpul de lucru este prelungit, bogăția elementelor vasculo-nervoase foarte mare într-o zonă atât de mică, reconstrucția este delicată și, cel mai important, potențialul risc al complicațiilor crește în proporție geometrică în funcție de amploarea operației.

Chirurgia robotică nazală și transnazală nu este încă în uz datorită dificultăților tehnice legate de gradele de libertate ale brațelor robotului în contextul operațiilor prin două orificii de dimensiuni foarte mici. S-au făcut câteva prototipuri în laboratoare dar sunt încă în faza de design, cercetare și validare tehnică. Inteligența artificială este deja parte a unor proceduri de evaluare radiologică a regiunii nazo-sinuzale și bazei craniului și pe măsură ce bazele de date vor crește semnificativ ar putea deveni un element de luat în seamă în contextul deciziei terapeutice și a validării unor metode diagnostico-terapeutice din punct de vedere statistic.

saptamanamedicala.ro

Oftalmologie

Când se recomandă înlocuirea cristalinului cu unul artificial?

Cristalinul natural este lentila ochiului, în mod normal transparentă la naștere. În situația în care transparența cristalinului se reduce, apare cataracta și este necesară înlocuirea sa cu un cristalin artificial. De asemenea, această înlocuire a cristalinului natural, transparent de data aceasta, se poate efectua și în anumite situații când se dorește obținerea independenței față de ochelari.

Dr. Miruna Nicolae, Medic primar, specialist oftalmolog, Clinica de oftalmologie Ama Optimex www.amaoptimex.ro www.scapadeochelari.ro www.cataracta.ro

A

stfel, principala recomandare a cristalinelor artificiale sau lentilelor intraoculare este în cazul afecțiunii cataractă, când transparența redusă a cristalinului natural determină apariția vederii încețoșate, senzației că privim printr-un geam mat, sensibilitate față de lumină, modificarea frecventă a dioptriilor ochelarilor, „revenirea vederii de aproape“.

Apoi, în situația unor dioptrii mari, care nu se pot corecta cu ajutorul laserului, implantul de cristalin poate fi o rezolvare, existând posibilitatea înlocuirii cristalinului natural cu unul artificial, ca și în cazul operației de cataracta. Și pentru pacienții cu prezbiopie, care nu mai doresc să poarte ochelari, tehnica PRELEX (schimbarea cristalinului cu unul artificial multifocal sau EDOF) poate fi o soluție.

Cristalinul artificial implantat are capacitatea de a refracta lumina ce pătrunde prin pupi-

lă, în acest fel imaginea se obține pe retină, iar individul poate să vadă clar.

Cristalinele artificiale au diferite puteri dioptrice, ca și ochelarii sau lentilele de contact.

Există mai multe măsurători care se fac înaintea stabilirii dioptriei corespunzătoare a cristalinului artificial, curbura corneei și lungimea axului ocular fiind doi parametri foarte importanți în cadrul acestor măsurători.

Despre cristalinele artificiale Există mai multe tipuri de cristaline artificiale: monofocale, multifocale, de tip EDOF, torice, acomodative. Toate cristalinele artificiale se implantează în sacul cristalinului natural, după ce cristalinul natural cu sau fără cataractă este scos în prealabil.

Materialul din care este confecționat un cristalin artificial este perfect biocompatibil, fără să existe riscul respingerii lui de către organism, poate fi acrilic sau să aibă alte componente de plastic. Acest material

poate să fie mai rigid, cristalinul artificial nefoldabil, foarte puțin utilizat în zilele noastre, cât și moale, cristalinul artificial foldabil, cel mai utilizat, materialul putând să fie hidrofil sau hidrofob. De asemenea, există și materiale care protejează ochiul de acțiunea periculoasă a razelor ultraviolete.

Industria cristalinelor artificiale a cunoscut o evoluție extraordinară în ultimele decenii, în scopul adaptării cristalinelor artificiale la nevoile omului modern, care în contextul unei vieți active are așteptări mari, urmărind obținerea, după operația de schimbare a cristalinului (cu sau fără cataractă), a unei vederi foarte bune și a unei dependențe cât mai reduse de ochelari sau lentile de contact.

Astfel, putem oferi pacienților o gamă largă de produse, capabile să satisfacă o multitudine de nevoi. În clinica de oftalmologie Ama Optimex avem la dispoziție cele mai noi modele de cristaline artificiale, cât și o bogată experiență în ceea ce privește implantarea acestora, atât pentru operația de cataractă, cât și în scop refractiv.

5

Pneumologie

Retrospectiva primului an cu decontare CPAP Perspectiva clinicianului din ambulatoriu Prin intermediul măștii, dispozitivul insuflă aer cu presiune cu scopul deschiderii căilor aeriene și prevenirea colapsului respirator în timpul somnului. CPAP-ul folosește o singură presiune, APAP-ul (autoCPAP-ul) folosește un interval de presiuni, una minimă și una maximă de funcționare, iar dispozitivul de Bilevel funcționează cu o presiune de inspir și una de expir.

Dr. Doina Dumitru-Didiță Clinica Somnolog București

T

ipul de dispozitiv medical recomandat, presiunea necesară remiterii evenimentelor respiratorii nocturne, intervalul de presiune, presiunile precum și alți parametrii specifici, sunt repere stabilite în scrisoarea medicală eliberată de către medicul somnolog.

Această recomandare apare în urma stabilirii diagnosticului (poligrafic sau polisomnografic) și a unei titrări (poligrafice sau polisomnografice).

Tratamentul CPAP nu este un tratament curativ, sindromul de apnee în somn și tulburările respiratorii nocturne conexe, fiind patologii cronice.

Deoarece aceste tipuri de patologii au foarte mulți factori cauzali, în general este dificil că toți să fie eliminați sau rezolvați parțial.

De aceea terapie CPAP este un tratament utilizat ca terapie ”a la long”.

8

Fiind o terapie cronică, aceasta necesită evaluări periodice ale simptomatologiei, efectelor adverse, eficiența terapiei (îmbunătățirea indicelui IDR-indexul de disturbare respiraorie) dar și monitorizarea aderenței (timpul de terapie efectuată).

Terapia CPAP Decontarea terapiei CPAP prin Casa de Asigurări de Sănătate a început cu data de 17.02.2023, după peste 10 ani de demersuri înaintate și a fost o mare victorie în domeniul somnologiei din România.

Terapia cu presiune pozitivă continuă CPAP/BiPAP se decontează pacienților care au fost diagnosticați poligrafic/ polisomnografic, cu maximum 3 ani în urmă. Adică practic, timp de 3 ani de la diagnostic pacientul ce suferă de această patologie are dreptul de a solicita terapie decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Pe de altă parte pacienți cu diagnostic mai vechi de 3 ani, care, deși se află în terapie în sistem privat, trebuie să-și refacă diagnosticul pentru a putea beneficia de terapia decontată.

Trebuie precizat că diagnosticul sindromului de apnee în somn, precum și Titrarea nu sunt servicii decontate în sistem ambulatoriu, decontarea acestor servicii medicale este exclusiv în sistem de spitalizare de zi sau continuă.

Datorită aglomerării și listei lungi de așteptare din spitale, o mare parte din pacienții cu suspiciune de apnee în somn, își efectuează în regim privat serviciile de diagnostic și de stabilire a terapiei.

Deși diagnosticul bolii poate fi efectuat de către orice medic specialist, recomandarea de terapie, respectiv completarea anexei 39D nu poate fi efectuată decât de către medicii ce dețin atestat specific și care se află în contract cu CAS de care aparține și pacientul.

Durata prescripţiei este de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii, pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, şi de maximum 12 luni, pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Astfel, pacienții aflați în te-

saptamanamedicala.ro

Pneumologie

rapie trebuie ca în termen de 90 zile să finalizeze întregul circuit privind decontarea. În vederea continuării decontării trebuie ținut cont și de criteriul de aderență la terapie, Posibilitatea reînnoirii după citirea cardului de complianţă, dacă complianţa la terapie este de >/= 80%, calculată în raport cu numărul de zile de utilizare.

Această aderență de minim 80% trebuie să fie verificată de către medicul prescriptor înainte de efectuarea unei noi prescripții.

Evaluarea terapiei CPAP se poate realiza fizic, în cabinet, în cadrul unui consult de specialitate, prin descărcarea cardului de date nPAP sau prin intermediul monitorizării la distanță.

Casa Națională de Sănătate permite acum și oferirea de servicii medicale ambulatorii de telemedicină. Monitorizarea la distanță este metoda medicală prin care sunt colectate date privind anumite informații medicale de la pacient, aceasta făcându-se la distanță. Această

metodă îi oferă medicului și posibilitea de a efectua modificări de terapie, fără necesitatea aducerii dispozitivului medical în cabinet și bineînțeles nu necesită deplasarea pacientului.

Pe baza prescripției pacientul închiriază dispozitivul medical de la unul din furnizorii de aparatură medicală aflați în contract cu CAS. Documentele astfel obținute se depun apoi fizic sau online la Casa de Asigurări de Sănătate la care este asigurat pacientul.

Perspectiva clinicianului În cadrul Clinicii Somnolog activează 2 medici în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, asigurând serviciile de pneumologie- somnologie.

Odată cu inițierea decontării terapiei CPAP se observă o creștere a numărului de pacienți cu suspiciune de sindrom de apnee în somn sau cu diagnostic preexistent, atât prin intensificarea trimiterilor de la medici specialiști dar și prin solicitările directe venite de la

pacienții care prezintă simptomatologie specifică.

Pacientul care ni se adresează în vederea decontării terapiei este în general pacientul care abordează servicii medicale decontate de către casele de asigurări de sănătate, iar lipsa decontării serviciilor ambulatorii de diagnostic și titrare creează probleme în finalizarea cazului medical.

Mai mult, posibilitatea decontării serviciilor în ambulatoriu ar decongestiona spitalele de aceste servicii, pentru care listele de așteptare sunt și așa lungi.

Prelungirea prescripției medicale la fiecare 90 zile presupune reluarea întregului proces al decontării, de la bilet de trimitere la depunerea actelor, ceea ce determină ca o parte din pacienți să renunțe la terapie definitiv, iar o parte dintre aceștia să opteze pentru terapia în sistemul privat.

Aderența, ca și criteriu pentru continuarea decontării terapiei, este necesară, astfel asigurând obligativitatea efectuării terapiei. În același timp, totuși, procentul de 80% complianță, este unul destul de dificil de atins, mai ales de către pacienții aflați la inițierea terapiei.

Timpul de valabilitatea a prescripției este unul destul de scurt, mai ales atunci când facem referire la pacienții aflați la prima decizie de decontare și care, din perspectiva timpului scurs de la obținere a deciziei la pregătirea următoarei decizii, se reduce la maximum de 2 luni de terapie efectivă.

9

Pneumologie

„Cu ajutorul tratamentelor adecvate, pacienții cu astm pot trăi o viață activă și plină de satisfacții” Stăm de vorbă cu doamna Prof. Univ. Dr. Roxana Maria Nemeș, medic primar pneumolog, medic specialist pediatru, Doctor în Științe Medicale, Șef Laborator Explorări Funcționale Respiratorii Speciale la Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta”, Președinte al Societății Române de Pneumologie.

Vă rugăm să ne spuneți care este prevalența astmului în România În România, sunt aproximativ un milion de persoane care suferă de astm și care fac peste 200.000 exacerbări severe în fiecare an, ceea ce înseamnă că în fiecare minut, un pacient este expus unui atac de astm care îi pune în pericol viața.

Diagnosticul acurat de astm este un diagnostic de mare finețe și de mare responsabilitate.

Astmul rămâne totuși o provocare pentru pacienți și medici, chiar dacă există tratamente care permit o viață normală. Succesul tratamentului pentru astm depinde în mare măsură de pacienți și de disciplina lor de a-și lua medicamentele prescrise.

Cred că totul pleacă de la momentul în care pacientul acceptă diagnosticul, în acest tandem cu medicul care îl îngrijeste. Este o luptă reală, omenească și cu foarte multă noblețe, care trebuie dusă împreună cu pacientul respectiv în înțelegerea acestei afecțiuni. Îmbunătățirea accesului pacientului român către terapii de ultimă generație, așa cum sunt terapiile biologice, către investigații complexe de evaluare funcțională respiratorie prin creșterea numărului de centre la nivel

10

național care pot accesa aceste investigații, conștientizarea importanței diagnosticării la timp a astmului, dar și monitorizarea corectă a acestor pacienți, poate crește complianța la tratament, ținând cont că terapia golden standard în astm este reprezentată de administrarea pe calea inhalatorie a corticosteroizilor inhalatori, evitând supraîncărcarea schemei de tratament și respectând încadrarea corespunzătoare a terapiei în clasa corectă de tratament conform ghidului GINA, disponibil pentru copii și adulți.

Cu ajutorul tratamentelor adecvate (medicație inhalatorie de întreținere și de urgență și terapie biologică) pacienții cu astm pot trăi o viață activă și plină de satisfacții.

Cu toate acestea, astmul și BPOC au una dintre cele mai

scăzute rate de aderență la tratament, doar 33% dintre pacienți urmează întocmai ce le-au prescris medicii. Mai mult, în România, aderența la tratamentele inhalatorii este de 68%.

Am inițiat Registrul de Pacienți pentru Astm și Astm Sever, pentru buna monitorizare și șansa acestor pacienți care sunt diagnosticați și inițiați în tratament, de a avea acces facil nu numai la terapie, dar și la datele consolidate și identificarea nevoilor legate de practica medicală curentă pe care acești pacienți le au.

De asemenea, un important proiect este Casa Pneumologilor disponibil pe site-ul www. casapneumologilor.ro. Platforma conține materiale educative ce vin în sprijinul pacientului, dar și Harta pneumologilor români și aplicația Navigator.

Toate informațiile de aici sunt validate de specialişti recunoscuţi în patologiile respiratorii.

Mai exact, cu doar un click pe hartă, pacienții pot găsi medicul potrivit chiar în orașul lor sau în cea mai apropiată localitate.

De asemenea, se pot programa la o consultație la un medic înscris în platformă la numărul de telefon: 021.9904, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09.00-17.30. Programările se vor putea face atât în centrele de stat, cât şi în cele private

saptamanamedicala.ro

Chirurgie

Interesul absolvenților de medicină pentru specialitatea de chirurgie este în scădere!

Actualmente se susține un examen de rezidențiat unic, pe toate specialitățile iar ocuparea locurilor în programa de studii în diferite specialități se face în ordine descrescătoare a mediei de intrare.

Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran, Președinte Academia de Științe Medicale, Șef secție Chirurgie II, Spitalul Clinic de Urgențe București

Î

nainte, pe vremea când eu însumi mă pregăteam să devin chirurg, primii intrați după medie în rezidențiat alegeau una din specialitățile chirurgicale. Acum aceste specialități sunt ocolite, pentru că sunt specialități grele atât în perioada de pregătire dar mai ales în anii de după absolvire, în care se fac multe ore de spital, apar multe urgențe, riscul de eroare medicală poate fi relativ mare, gradul de nemulțumire al pacienților poate fi mare și implicit gradul de insatisfacție profesională al medicilor. Medicul poate fi chemat la spital oricând, inclusiv în weekend, sunt cazuri de pacienți operați care trebuie supravegheați permanent, iar pe fondul unei supraaglomerări, riscul de a greși te urmărește tot timpul. Lumea este aproape mereu nemulțumită de actul chirurgical, pretențiile pacientului sunt uneori exagerate, inclusiv prin preluarea de pe net a unor comentarii și puncte de vedere nefondate. Există o mulțime

12

de forumuri de pacienți în care puține caracterizări ale medicilor sunt elogioase.

Apar puncte de vedere exprimate la modul general, nelegate de un caz medical anume, adică nu se face o analiză de caz. De asemenea, s-au dezvoltat nenumărate case de avocatură pregătite în a susține orice nemulțumire sau pretenție din partea pacientului, chiar și nejustificată. În aceste situații, viitorul chirurg când vede această intersecție de opinii nefavorabile meseriei pe care dorește să și-o aleagă și în mrejele căreia se va găsi și el în viitor, de

foarte multe ori deși și-a ales inițial chirurgia ca specialitate de rezidențiat, în anul următor își schimbă profilul rezidențiatului, văzând ce probleme ar putea întâmpina mai departe în carieră.

Trebuie văzut ce anume măsuri pot fi luate și pentru a crește calitatea actului chirurgical. Noi ca Societate Națională de Chirurgie am făcut aceste demersuri și am arătat cum se îmbunătățește pregătirea stagiului viitorului chirurg. Rezultatul deocamdată este că numărul de chirurgi este din ce în ce mai mic, ceea ce înseamnă că într-un viitor nu foarte îndepărtat numărul de chirurgi raportat la populație va fi tot mai nesatisfăcător, îngreunând și mai mult munca chirurgilor aflați încă în activitate. Să ținem seama și de faptul că pe de altă parte patologia chirurgicală este în creștere, dacă vorbim de chirurgia generală: avem patologie traumatică și nontraumatică, patologie oncologică, patologia de urgență cu caracter benign și malign. Deci necesitatea de a avea chirurgi mai mulți și mai bine pregătiți este în creștere.

Responsabilitatea este foarte mare și din păcare mediatizarea face de multe ori ca un caz chirurgical nereușit să se extrapoleze asupra tuturor chirurgilor.

saptamanamedicala.ro

Chirurgie

Ce mai reprezintă la ora aceasta chirurgia generală La început de secol XX chirurgia generală a însemnat la vremea aceea abordul oricărui organ din corp. Thoma Ionescu, marele nostru chirurg putea opera spre exemplu o tumoră de maxilar, în altă zi facea o rezecție gastrică, în alta extirpa un rinichi, iar în ziua următoare putea amputa un picior. Cu timpul, s-a constatat că rezultatele pot fi mai bune dacă se produce o specializare. De aceea, s-au desprins din chirurgia generală de-a lungul deceniilor care au urmat diferite ramuri. De exemplu: chirurgia urologică, chirurgia ortopedică, chirurgia cardiovasculară, neurochirurgia, chirurgia ORL și cervico-facială, chirurgia oftalmologică etc.

Din chirurgia generală ce a mai rămas: chirurgia cavității abdominale și a peretelui abdominal, dar și de aici s-au desprins alte subramuri, cum ar fi chirurgia hepato-bilio-pancreatică, pentru care trebuie urmat un curs de competență fără de care nu se pot face rezecții hepatice sau intervenții complexe pe ficat sau pancreas. Apoi, au apărut chirurgia esofagiană și esogastrică, pe care o facem în acest Centrul de Excelență de la Spitalul ”Sfânta Maria” și la fel avem deja chirurgia colorectală, chirurgia sânului, chirurgia ginecologică-oncologică etc.

Prof. Univ. Dr. Silviu Constantinoiu Directorul Centrului de Excelență în Chirurgia Esofagului, Spitalul Clinic „Sf.Maria“, București, membru titular al Academiei de Științe Medicale

S

unt spitale în Occident în care există departamente specializate pe fiecare din aceste ramuri chirurgicale și acolo un chirurg care operează spre exemplu colon, nu operează esofag. Uneori se poate ajunge și la situații hilare. Într-un spital s-a făcut unei paciente o duodenopancreatectomie cefalică, operație foarte complexă, laparoscopică, cu durata de cam 10 ore. La sfârșitul operației, medicii au observat că pacienta avea și un chist mare de ovar, pentru care au chemat medicul ginecolog de gardă.

Au mai apărut pe parcurs niște procedee foarte interesante legate de chirurgia tiroidei și chirurgia cancerului de esofag. Am condus o teză de doctorat a unui medic din Râmnicu-Vâlcea, zonă geografică cu o patologie tiroidiană bogată. Doctorandul achiziționase cu această ocazie un aparat care avea în dotare niște senzori în sonda de intubație orotraheală. Problema dificilă în ce avea medicul de făcut, adică o tiroidectomie totală, era legată de rapoartele anatomice ale arterei tiroidiene inferioare cu nervul laringeu recurent. Este nervul care se întoarce înapoi de la vag și inervează corzile vocale. Dacă atingi acest nerv și îl secționezi se produce paralizia corzilor vocale, nu mai poți vorbi și uneori nu mai poți nici respira. De ace-

ea, chirurgul a beneficiat de acel senzor care produce un semnal de avertizare dacă ești aproape de nervul recurent. La fel se discută azi foarte mult despre disecția recurentului pe cale mediastinală când facem limfadenectomia ganglionilor recurențiali, care e cea mai dificilă în cancerul de esofag fiindcă în chirurgia clasică, chiar dacă o faci corect, tot se lasă cu o rată de paralizie a recurenților de 1-8%, ceea ce nu e puțin.

Am expus câteva exemple în care se vede impactul noilor tehnologii și inovații care îmbunătățesc șansa de reușită a unei operații, mai ales a celor foarte complexe, sau micșorează riscul de eroare a chirurgului.

13

Dermatologie

Impetigo la pacientul pediatric: când? de ce? dimensiuni și se tranformă în bule flasce, cu lichid gălbui, clar, ce devine apoi tulbure. Uneori, prin eliminarea conținutului, formeaza cruste gălbui, “melicerice”.

Ca și localizare, se întâlnesc preponderent pe trunchi.

Dr. Alina Turenschi Pot fi prezente simptome Medic specialist sistemice – febră.

Pediatrie, Spitalul de Pediatrie Ploiești Impetigo non-bulos debutează ca o veziculă sau pustulă. De obicei, mai multe vezicule confluDr. Carina Alexandra ează, elimină conținutul Damian lichid și formează cruste Medic specialist Pediatrie, Spitalul “melicerice”, toate pe fond de Pediatrie Ploiești eritematos. Prin autoinoculare, erupția se extinde rapid. În cazuri severe, se poate De ce impetigo? asocia limfadenopatie regionaImpetigo reprezintă o in- lă moderată. Spre deosebire de fecție cutanată comună, frec- varianta anterioară, nu asociavent întâlnită vara, mai ales în za febra.

Ectima este varianta clicolectivități. Diagnosticul și tratamentul prompt sunt ex- nică de impetigo profund. Letrem de importante, deoarece ziunile ulcerative penetrează este foarte contagioasă, și une- epidermul și dermul. Pot apăori, aspectul clinic poate fi de rea, inclusiv, leziuni punctuate mare impact pentru părinți. Se “punched out”, cu margini vioîntâlneste în climat umed, cald, lacee și cruste galbui sau chiar iar incidența a crescut tot mai negricioase/maronii. mult în ultimii ani, în special la Complicații camera de garda din spitale.

Dr. Raluca-Gabriela Miulescu Medic specialist Dermatologie Spitalul de Pediatrie Ploiești

Tablou clinic Impetigo bulos este frecvent diagnosticat la copii mici, vara, în colectivități. Se caracterizează prin vezicule ce cresc în

14

post-infecțioase

Managementul terapeutic precoce este important, pentru a evita eventualele complicații post-infecțioase.

Management terapeutic Obiectivele tratamentului: • Reducerea răspândirii infecției • Reducerea simptomelor (disconfort) • Fără cicatrici Ca și recomandare generală, pot fi utilizate atât antibiotice topice, cât și sistemice, depinzând de localizare, severitate, formă. Ectima necesită tratament sistemic.

Impetigo cu leziuni limitate poate beneficia de tratament local, în cazuri bine selecționate. În cazul unei coinfecție cu scabie, este important să tratăm ambele boli și să prevenim impetiginizarea leziunilor de prurigo acarian.

Follow-up

În principiu, pacienții pediatrici se pot întoarce la școală după 24 ore de la inițierea terapiei antimicrobiene. Cu toate acestea, leziunile exudative ar trebui acoperite, iar crustele se vor spăla și îndepărta atent.

De asemenea, menținerea unei igiene riguroase a mâinilor este importantă pentru a limita răspândirea infecției(25).

saptamanamedicala.ro

Dermatologie

NEOTONE, Eficacitate clinică dovedită în hiperpigmentații La ISISPHARMA, scopul nostru este de a INOVA LA FRONTIERA MEDICAMENTELOR, prin crearea unei soluții dermatocosmetice la fel de eficientă în hiperpigmentații precum hidrochinonă 4%, pentru a evita orice efecte adverse!

D

upă cum bine se cunoaște, protecția solară este esențială pentru gestionarea tulburărilor de pigmentare. Gama NEOTONE, contine produse ce oferă o fotoprotecție cu spectru larg adaptată nevoilor pielii predispusă sau afectată de hiperpigmentații. În plus, abordăm problema luminii albastre. Această cale de acțiune este bine documentată acum, având ca rezultat o pigmentare mai intensă și mai durabilă decât cea indusă de radiațiile de tip UVA. La Isispharma, am dezvoltat un sistem de scut fizic cu o formulă ce conține oxizi de fier și melanină fracționată, care lasă melanocitele în întuneric și astfel inactive. În același timp vizam și diferitele celule țintă implicate în procesul de pigmentare datorită celor patru ingrediente care alcătuiesc complexul nostru DEPI-ACT. Spre deosebire de hidrochinonă, care vizează doar tirozinaza, complexul DEPIACT din produsele gamei NEOTONE acționează asupra melanocitelor, celulelor endoteliale și fibroblaștilor prin blocarea căii WNT precum și asupra keratinocitelor, în special în transferul melaninei.

Cele trei moduri complementare de acțiune din produsele noastre au efecte sinergice asupra tuturor mecanismele implicate în procesul de pigmentare și ne permit să oferim o alternativă dermocosmetică pentru hidrochinonă 4%, cu aceleași rezultate de eficacitate, dar fără efecte secundare, pentru toate tipurile de hiperpigmentații si pentru toți pacienții.

Eficacitatea clinică a NEOTONE® RADIANCE SPF50+, care se folosește ziua, cu NEOTONE® SERUM noaptea, într-un regim de tratament potrivit pentru toate tipurile de piele, a fost demontrată clinic printr-un studiu vs. Hidrochinonă 4%. Este important de

menționat că studiul este conceput pentru a fi o comparație dublu-orb și că a fost efectuat pe fototipuri înalte. Subiecții inclusi prezentau melasmă epidermică și au fost urmăriți și evaluați pe parcursul a trei luni de utilizare, perioadă standard de tratament pentru această indicație.

La sfârșitul celor trei luni de aplicare, de două ori pe zi, s-a demonstrat o eficacitate echivalentă între cele două grupuri în reducerea mMASI, care este scorul de referință pentru evaluarea severității melasmei, cu rezultate de toleranță foarte bune dar fără efecte secundare.

Rezultatele studiului sunt publicate în Jurnalul Academiei Europene de Dermatovenerologie.

15

Oftalmologie

Retinopatia diabetică Prevenție și tratament Retinopatia diabetică este o complicaţie frecventă a diabetului care are o prevalenţă de peste 33% printre pacienţii diabetici. În ţările dezvoltate, retinopatia diabetică este principala cauză de orbire la persoanele între 20 şi 65 ani.

Datele statistice recente arată că majoritatea pacienţilor cu o vechime a diabetului de cel puţin 15 de ani dezvoltă retinopatie diabetică. Dintre aceştia, 10% prezintă forme de retinopatie diabetică ce ameninţă grav vederea.

Dr. Cristina David medic primar oftalmolog Clinica Oftalmologica Novaoptic

R

etinopatia diabetică are 2 forme distincte: forma neproliferativă şi forma proliferativă.

Edemul macular este o complicaţie care poate apărea în fiecare din cele 2 forme. În timp, diabetul afectează sistemul circulator al retinei. În faza inițială a bolii, numită neproliferativă, arterele care irigă retina se sparg, formând hemoragii, pereții vaselor capilare fragilizate permit ieșirea plasmei din vase în retină ceea ce duce la îngroșarea retinei numită edem macular. Pacientul sesizează vedere încețoșată, neclară, pete și sclipiri, estomparea culorilor și uneori deformarea obiectelor.

Următorul stadiu este cunoscut sub numele de retinopatie proliferativă. În acest stadiu, cir-

16

culația retinei este dramatic afectată, lăsând zone lipsite de alimentarea cu oxigen (ischemice) care generează formarea unor noi vase anormale ce cresc pe suprafața retinei sau se extind în corpul vitros. Aceste vase foarte fragile generează rapid hemoragii, sângele se poate acumula la nivelul retinei sau poate umple cavitatea vitreană ceea ce duce la scăderea bruscă și totală a vederii.

Așadar, retinopatia proliferativă este faza cea mai de temut a bolii deoarece vasele noi anormale se extind progresiv, formează membrane neovasculare care pot produce dezlipirea de retină. Acest stadiu poate fi prevenit prin prezentarea pacientului la controale regulate și începerea medicamentului eficient care stopează evoluția bolii.

Factorii de risc pentru progresia retinopatiei diabetice sunt reprezentaţi de tipul diabetului zaharat, durata diabetului şi controlul metabolic

de-a lungul anilor.

Hipertensiunea arterială, dislipidemia, afectarea renală, anemia, fumatul, consumul exagerat de alcool constituie factori de risc suplimentari pentru agravarea retinopatiei diabetice.

Cea mai bună metodă pentru prevenirea orbirii este diagnosticul retinopatiei diabetice şi tratamentul leziunilor care pun în pericol vederea, înainte ca acuitatea vizuală să fie afectată.

Acest obiectiv poate fi atins doar prin examinarea oftalmologică anuală a pacienților cu diabet.

Consultația include anamneza cu depistarea factorilor de risc, determinarea acuităţii vizuale, presiunea intraoculară şi examinarea fundului de ochi pe pupila dilatată, cu ajutorul lentilelor speciale şi fotografia digitală a retinei. Această examinare este obligatorie pentru orice pacient în momentul diagnosticării diabetului şi trebuie repetată anual. În cazul depistării retinopatiei diabetice, recomandăm con-

saptamanamedicala.ro

Oftalmologie troalele oftalmologice la 3 sau 6 luni în funcție de tipul și gravitatea bolii. Retinopatia diabetică nu produce simptome vizuale atât timp cât aria maculară nu este implicată, de aceea atragem atenția că monitorizarea retinopatiei diabetice trebuie să fie un proces activ, unde pacientul are grijă să se prezinte anual la o consultație oftalmologică, înainte ca vederea să-i fie afectată.

Examinarea retinei este completată cu tomografia în coerență optică, investigație neinvazivă prin care se diagnostichează cu precizie edemul macular localizat sau difuz, membrane care pliază și deformează suprafața retinei, dezorganizând structura acesteia.

Angiografia OCT aduce informații suplimentare privind zonele de ischemie retiniană (absența capilarelor retiniene, factori de risc pentru evoluția către forma proliferativă a bolii).

LASER pe toată periferia retinei (panfotocoagulare LASER) combinată și cu injecții intravitreene cu agenți anti-VEGF ce inhibă dezvoltarea vaselor de sânge anormale și previn complicații grave ca hemoragia vitreană și dezlipirea de retină.

Aceste complicații, odată apărute, se tratează numai prin chirurgie vitreoretiniană.

Pentru prevenția retinopatiei diabetice, cel mai bun mijloc este tratamentul optim al diabetului, știind că pe termen lung hiperglicemia este factorul principal care contribuie la dezvoltarea unor complicații cronice, incluzând retinopatie, neuropatie și nefropatie care influențează negativ calitatea vieții pacienților cu diabet. Studiile arată că un control glicemic riguros (men-

ținerea nivelului HbA1c la 6,5%) este eficient în reducerea incidenței complicațiilor la pacienții diabetici, asociată cu menținerea tensiunii arteriale la nivele sub 130 / 80 mmHg, a colesterolului și trigliceridelor cât mai apropiate de valorile normale.

Tratamentul diabetului și complicațiilor sale este o provocare majoră ce necesită o colaborare multidisciplinară, implicând specialistul de diabet, medicul de familie, medicul oftalmolog, medicul neurolog, medicul nefrolog. Doar printr-o colaborare strânsă între pacient și medicul său, se poate izbândi în lupta cu această complicaţie redutabilă, victoria fiind reprezentată de conservarea acuităţii vizuale, atât de utilă desfăşurării unei vieţi normale.

Tratamentul Retinopatia diabetică neproliferativă cu edem macular beneficiază de tratamentul modern prin injecții intravitreene cu medicamente care inhibă dezvoltarea de vase anormale (anti-VEGF) și reduc acumularea de lichid în straturile retinei, restabilind structura retiniană normală. Când edemul macular este localizat la distanță de centrul retinei, utilizăm tratamentul LASER prin fotocoagularea directă a microanevrismelor (dilatații capilare) responsabile de pierderea fluidelor care determină îngroșarea retinei.

Retinopatia diabetică proliferativă se tratează prin aplicații

17

Dermatologie

Hemangioamele infantile Hemangioamele infantile reprezintă cea mai frecventă tumoră vasculară benignă a copilăriei. Afectează 2-4% din nou-născuți și incidența crește la 10-12% la 1 an. Sunt mai frecvente la fete, având un raport fete: băieți 3:1.

Dr. Ana-Maria Vlad Medic primar Dermato-venerologie, Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic Pentru Copii "Dr. Victor Gomoiu"

M

area majoritate a hemangioamelor infantile nu sunt vizibile la naștere. În rare cazuri pot avea aspect de macule eritematoase discrete/fin telangiectazice sau palide. Devin evidente și cresc în volum și suprafață rapid în primele 3-5 luni de viață- faza proliferativă. Astfel capătă aspectul tipic de hemangiom: placă roșu viu-roșu/violaceu, bine delimitată, exofitică, fermă, suprafață mamilată. Din acest motiv este imperativ ca un

18

copil cu hemangiom să fie vazut precoce și frecvent în primele 3-5 luni pentru a depista rapid cazurile care au nevoie de tratament.

Urmează o fază lentă de regresie când pe suprafață apar macule gri-albicioase iar leziunea devine mai suplă, neinfiltrată și scade în dimensiuni. 50% din leziuni involuează rapid până spre 5 ani, 70% până spre 7 ani și peste 90% spre 9 ani, celulele hemangiomului transformându-se în celule adipoase. Se estimează că un procent de 10-12% din hemangioame vor avea o evoluție complicată, necesitând tratament sistemic sau chirurgical.

De obicei rămâne o leziune reziduală, cu telangiectazii fine

pe suprafață, mai mult sau mai puțin reliefată, în funcție de volumul maxim al hemangiomului.

Factorii de risc ai dezvoltării hemangioamelor infantile Aceștia sunt: greutatea mică la naștere, prematuritatea, sarcina multiplă, tratamente pentru fertilitate, vârsta înaintată a mamei, preeclampsia, placenta preavia.

Localizarea Cea mai frecventă localizare o reprezintă capul și gâtul (aprox 60%). Pot fi localizate (unice, bine delimitate), segmentare (placa bine delimitată afectând o regiune anatomică de dimensiuni >5 cm), multifocale (mai mult de 5, impunând screening pentru excluderea leziunilor viscerale) și parțial segmentare (fără o localizare clară). În funcție de profunzimea lor, acestea se împart în superficiale (roșu viu, fără componentă subcutanată), profunde (albăstrui, palpabile, numite anterior hemangioame cavernoase) și mixte (care au o componentă roșie superficială, dar și una profundă semnificativă).

saptamanamedicala.ro

PROCUTASE IONIC HYDROGEL De 100 de ori mai puternic pe stafilococ decât Betadina

PROCUTASE IONIC HYDROGEL

Indicații: » Ulcer de presiune » Ulcere vasculare (venoase, arteriale și mixte) » Ulcere diabetice » Arsuri » Plăgi de diferite etiologii » Abraziuni » Leziuni minore

• Stimulează proliferarea și granularea formării de țesut • Absoarbe exudatul plăgii și ține micro-mediu umed și hidratat • Contracarează creșterea microbilor fără administrare de antibiotic • Grăbește procesul de cicatrizare și reconstruiește matricea extracelulară • Este perfect tolerat, nesemnalându-se efecte secundare • Antiseptic și cicatrizant

Fără Conservanți, fără Parfum, fără Gluten, testate pentru Nichel

Contine: Proteine hidorlizate din Lupin- extract vegetal care favorizeaza procesul de reepitelizare și structura optimă a dermului și a epidermei Apa ionizata: tine sub control proliferarea bacteriana

Efect: » Cicatrizant fără cheloid » Bactericid » Limitează exudatul » Scade durerea în plagă

Programul zilnic de curățare și îngrijire a pielii sensibile cu xeroză, hiperkeratoză; Restabilește integritatea barierei pielii Hidratează 1. Emulsie hidratantă pentru corp 2. Cremă de duș 3. Cremă pentru mâini 4. Lipogel reface stratul hidro-lipidic al pielii 5. Balsam hrănitor pentru buze 6. Strugurel pentru buze

Dermatologie

Cele mai multe hemangioame au o evoluție clasică, necomplicată, existând însă categorii speciale (așa numitele hemangioame cu risc ridicat-HIGH RISC) care necesită atenție suplimentară: 1. localizările speciale unde creșterea poate afecta funcțional sau estetic copilul: perioculare, periauriculare, buze, zona bărbiei, nas, zone de pliu - din cauza riscului de ulcerare, zona sânului (fete); 2. hemangioamele complexe: hemangiomatoza infantila (mai mult de 5 hemangioame superficiale și cu risc de hemangiomatoză viscerală cu afectare hepatică, cardiacă sau endocrinologică), sindrom PHACE (asociază malformație congenitală cerebrală de fosă posterioară, hemangiom facial sau scalp de dimensiuni mari, malformații cardiace, de

20

vase mari și afectare endocrinologică), sindrom SACRAL/ PELVIS/LUMBAR (asociază hemangioame ale zonei medio-lombare/pelvine/segmentare de membre inferioare cu malformații urogenitale sau anale, de coloană vertebrală sau măduvă). Acestea necesită investigații imagistice complexe (Doppler, RMN, angio RMN) și abordare pluridisciplinară.

3. Hemangioamele segmentare>2 cm, mai groase de 2 mm sau cu margine proeminentă, cu risc de ulcerare.

Tratamentul modern al hemangioamelor infantile Cele mai multe hemangioame regresează spontan dar leziunile reziduale pot fi deranjante din punct de vedere estetic.

Aproximativ 10-12% din

pacienți vor avea o evoluție complicată. Există o fereastră optimă pentru instituirea tratamentului, suprapusă peste perioada de creștere rapidă a hemangiomului (1-3 luni), de aceea acești copii trebuie să ajungă în primele 5 săptămâni de viață la un specialist care poate iniția tratament specific.

• Sugari cu vârsta între 5 săptămâni și 5 luni (vârstă corectată) la inițierea tratamentului. În caz de recidivă după întreruperea tratamentului medicul poate decide dacă este cazul reînceperii acestuia.

• Hemangiom infantil cu risc vital sau funcțional • Hemangiom infantil cu risc de creștere, de cicatrizare sau de desfigurare permanentă • Hemangiom infantil dureros, ulcerat, care sângerează sau prezintă risc crescut de sângerare și/sau nu raspunde la măsurile simple de îngrijire a leziunilor Tratamentul se iniţiază de medici din specialitatea dermatologie-venerologie, pediatrie, cardiologie pediatrică, chirurgie pediatrică, chirurgie cardiovasculară, hematologie.

Se poate continua de către medicul de familie în dozele și pe durata menționată în scrisoarea medicală, după stabilirea dozei de întreținere Hemangioamele mari care nu regresează complet, complicate, au nevoie de o combinație de intervenții (laser vascular ND-YAG +/- PDL chirurgie și tratament medicamentos).

Acest tip de leziuni, ca și sindroamele complexe, necesitând abordare multidisciplinară.

saptamanamedicala.ro

Obstetrică-Ginecologie

D

Sindromul musculo-scheletal în menopauză

e multe ori, pacientele care mi se adresează în perioada de peri-menopauză și menopauză acuză dureri osoase, articulare și musculare. Generic, toate aceste simptome au căpătat denumirea de sindrom musculo-scheletal.

De ce apar în această perioadă? În timpul vieții reproductive estrogenul are rol anti-inflamator. Fără rolul său protector, densitatea osoasă scade, masa musculară se diminuează și articulațiile tind să se inflameze.

Cantitatea de acid hialuronic scade și ea pe măsură ce înaintăm în vârstă, ceea ce face ca articulațiile să fie mai susceptibile inflamației. Cea mai comună localizare a durerii este la nivelul mâinii și a umărului „frozen

shoulder”. Nu de puține ori pacientele trec prin investigații complexe - radiografii, RMN, care dovedesc lipsa organică a leziunilor, durerea făcând parte din simptomele menopauzei. Încă din perioada de perimenopauză se pierde 10 % din (1) densitatea osoasă . În timp, modificările osoase și musculare pot duce la apariția fracturilor, modificări de echilibru, inflamarea articulațiilor și deformarea acestora.

25 % dintre femeile care au aceste simptome vor experi(2) menta o formă de dizabilitate .

Dr. Ioana Iordache, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, office@itpack.ro

Ce putem face?

• Substituție hormonală: estrogenul diminuează pierderea densității osoase și a masei musculare, la fel și testosteronul.

• Exercițiu fizic: cu cât creștem masa musculară cu atât scheletul va fi mai puternic și mai stabil.

• Dietă: suficient aport proteic, între 1-2 g/kgc, suplimentarea cu vitamine și minerale - D, K2, magneziu.

Bibliografie:

1. Ji MX, Yu Q. Primary osteoporosis in postmenopausal women. Chronic Dis Transl Med. 2015;1(1):9–13. doi: 10.1016/j. cdtm.2015.02.006.

2. Lu CB, Liu PF, Zhou YS, et al. Musculoskeletal pain during the menopausal transition: a systematic review and meta-analysis. Neural Plast. 2020;2020:8842110– 8842110. doi: 10.1155/2020/8842110.

Fertilitatea și flora microbiană

S

untem 90 % bacterii și doar 10 % celule de origine umană. Să lămurim termenii: • Microbiota: se referă la totalitatea microorganismelor dintr-un anumit mediu (cavitatea orală, intestin, etc).

• Microbiomul: se referă la cumulul dintre genomul microorganismelor din mediu, care includ atât structurile microbiene dar și metaboliții, împreună cu factorii de mediu.

Flora microbiană, în special cea vaginală și intestinală, joacă un rol crucial în fertilitate.

Lactobacilii, bacterii benefice din flora vaginală, protejează împotriva infecțiilor și mențin un pH optim, favorabil sănătății reproductive. Dezechilibrele microbiene pot duce la afecțiuni precum endometrioza și fibroamele uterine, afectând șansele de concepție.

Microbiomul influențează echilibrul hormonal, iar dieta și suplimentele pot sprijini sănătatea acestuia. Disruptorii hormonali pot perturba flora microbiană și metabolismul estrogenului, afectând fertilitatea. Restabilirea echilibrului

florei vaginale necesită aproximativ trei luni de tratament.

Echilibrul florei microbiene este un factor esențial pentru sănătatea reproductivă și fertilitate. Prin adoptarea unei diete adecvate, evitarea disruptorilor hormonali și susținerea microbiomului cu suplimente potrivite, șansele de concepție pot fi semnificativ îmbunătățite. Înțelegerea și menținerea sănătății microbiene reprezintă un pas important pentru femeile care își doresc să își optimizeze fertilitatea și să prevină problemele reproductive.

21

Terapie intensivă

Anestezia regională la pacient cu cale aeriană dificilă Calea aeriană dificilă este aceea în care un anestezist poate avea dificultăți, fie în ventilația pe mască fie în intubația traheală. Dificultatea ventilației pe mască sau a intubației este mai frecventă la pacienții cu comorbidități, cum sunt cei cu artrită reumatoidă, obezitate, sarcină sau malformații faciale. Șef Lucrări Dr. Claudiu Zdrehuș Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

Dr. Maria Nedelea Medic specialist ATI Spitalul Clinic Județean, Cluj-Napoca

Dr. Irina Georgiana Pomană IRGH „Prof. Dr. O. Fodor” Cluj-Napoca

I

ncidența ventilației dificile cu mască facială este de aproximativ 1,4%7,5%, iar 0,15% din pacienți pot fi imposibil de ventilat. Din grupul de pacienți care nu au putut fi ventilați cu mască, 25% ar putea fi dificil de intubat.

Incidența intubației dificile variază între 1% și 8%, iar incidența intubației eșuate este aproximativ de 0,05% până la 0,35%. Deși mai puțin de 1 din 5.000 de cazuri obișnuite intră în categoria "nu se poate ventila, nu se poate intuba", aproximativ 25% până la 46% dintre

22

decesele legate de anestezie sunt asociate cu căile aeriene dificile.

Criteriile pentru selectarea anesteziei regionale Pacienții care au un risc mare de ventilație pe mască sau intubație dificile, pot fi eligibili pentru anestezie regională, astfel evitând instrumentarea căii aeriene.

Pacienții trebuie selectați cu mare atenție, luând în considerare atât tipul intervenției chirurgicale cât și particularitățile pacienților (tabelul 2).

Anestezia regională poate fi luată în considerare pentru proceduri scurte fără pierderi majore de sânge. Aceste intervenții chirurgicale includ artroscopiile ortopedice, multe proceduri urologice și chiar unele interventii periferice vasculare.

Blocurile nervoase periferice și anestezia neuraxială ar trebui, de asemenea, luate în considerare atunci când riscul anesteziei generale îl depășește pe cel al anesteziei regionale, cum ar fi în cazul nașterilor prin cezariană. Anestezia generală poate fi mai potrivită pentru cazurile la care se așteaptă pierderi mari

Tabel 1. Factori de risc legați de pacient pentru cale aeriană dificilă Predictori pentru Ventilatie Dificila

Predictori pentru intubatie dificila

Exemple de factori de risc ai pacientului pentru o posibila intubatie dificila

Edentat

Istoric de intubatie dificila

Acromegalie

Istoric sforait

Incapacietatea de a face “prognatie” (mandibula inferioara)

Spondilita anchilozanta

Macroglosie

Mobilitate limitata a gâtului

Abces oral sau retrofaringian

Micrognație

Clasa Mallampati III sau IV

Sindrom Pierre Robin

Obezitate

Deschidere bucala <4 cm

Poliartrita reumatoida

Apnee obstructiva in somn

Obezitate

Tumora traheala sau gusa

Barba

Distanța tiro-mentoniera <6 cm

Sindrom Treacher Collins

saptamanamedicala.ro

Terapie intensivă

Tabel 2. Situatii chirurgicale favorabile și nefavorabile pentru anestezia regională Operații adecvate pentru anestezie regională Bunionectomie Proceduri ortopedice minore, cum ar fi artroscopia umărului sau reducerea deschisă a cotului cu fixare internă Rezectie transuretrala de prostata Nastere cezariana necomplicata Intervenții chirurgicale care pot necesita managementul preoperator al căilor respiratorii/ anestezie generală Operații cu pierderi mari de sânge, cum ar fi traume majore Operații lungi, cum ar fi replantarea degetelor Intervenții chirurgicale în care accesul căilor respiratorii poate fi compromis, cum ar fi intervenția chirurgicală a tendonului lui Ahile în decubit ventral Intervenții chirurgicale în care blocul regional poate să nu acopere întreaga zonă chirurgicală, cum ar fi blocul interscalenic pentru fractura humerală înaltă de sânge sau când tehnicile regionale nu pot asigura o analgezie adecvată.

Poziționarea pacientului și accesul căilor aeriene ar trebui luate în considerare, precum și cazurile lungi în care confortul pacientului în sala de operații poate exclude utilizarea anesteziei regionale ca anestezie de primă intenție. În aceste cazuri, suplimentarea blocurilor nervoase sau a anesteziei neuraxiale cu sedare sau analgezice suplimentare ar trebui făcută cu mare atenție la pacienții cu căi aeriene dificile și neasigurate.

Selecția pacienților este crucială în decizia de a opta pentru anestezia regională în locul anesteziei generale. Contraindicațiile absolute pentru blocul nervos periferic includ

refuzul pacientului, infecția la locul puncției și alergia la anestezicele locale. Contraindicațiile relative ale blocului nervos periferic includ leziuni la locul puncției, o tulburare de coagulare sau o neuropatie preexistentă. Contraindicațiile relative ale anesteziei neuraxiale includ un pacient necooperant, sepsis, neuropatii preexistente sau boli demielinizante și patologii severe ale valvelor cardiace, cum ar fi stenoza aortică sau mitrală. Deformările spinale sau intervențiile chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale pot, de asemenea, să excludă un pacient pentru anestezia neuraxială.

Candidații buni pentru anestezia regională ar trebui să poată rămâne calmi și destul de

nemișcați pentru a tolera atât blocul sau anestezia neuraxială, cât și procedurile chirurgicale în timp ce sunt treji. Pacienții cu antecedente de claustrofobie pot fi incapabili să rămână liniștiți pe durata intervenției chirurgicale și pot necesita anestezie suplimentară. În luarea deciziei de a utiliza anestezia regională pentru un pacient cu căi aeriene dificile recunoscute, anestezistul ar trebui să aibă expertiză în tehnici de anestezie regională și gestionare a căilor aeriene dificile, precum și să fie imediat disponibil în caz de urgență echipamentul pentru gestionarea și suportul căilor aeriene dificile. Atât echipele chirurgicale, cât și cele de anestezie trebuie să comunice și să coopereze pentru a asigura siguranța pacientului.

Concluzii Utilizarea anesteziei regionale de primă intenție permite evitarea instrumentării unei căi aeriene dificile, dar trebuie să fim avizați de faptul că potențialele probleme ale căii aeriene dificile rămân prezente. Este de mare importanță elaborarea unui plan anestezic adecvat pentru evitarea unor potențiale riscuri și menținerea siguranței pacientului.

23

Pediatrie

Durerea la copii - trebuie să facem mai mult (2) Avem obligația morală de a îmbunătăți managementul durerii la copii, astfel încât generațiile viitoare să crească într-o lume în care durerea sa fie evitabilă, iar actul medical să nu fie asociat cu suferința.

Continuare din numărul anterior Dr. Eugeniu Oleineac, Medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“, București

Să facem ca durerea să fie ÎNȚELEASĂ Doar printr-o înțelegere științifică adecvată a fenomenului durerii se poate asigura un management corespunzător al copiilor în suferință. Studiul efectuat în cadrul Spitalului „M.S. Curie“ din București, demonstrează că: doar 56% din personalul medical intervievat (21 de medici și 32 de asistenți medicali) cunosc definiția durerii conform Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP), doar 43% dintre ei recunosc durerea ca și semn vital, doar 22% dintre aceștia cunosc palierele de analgezie recomandate de OMS, doar 24% au participat la cursuri/formări dedicate evaluării și tratamentului durerii la copil, dar e de menționat că 88% dintre cei intervievați susțin că un astfel de curs ar ameliora calitatea serviciilor pe care le prestează.

Definiția și clasificarea actuală a durerii pot părea com-

24

plexe și confuze, dar înțelegerea acestora este calea unică spre schimbarea statusului quo. „Definiția durerii revizuită de IASP în 2020: o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu, sau asemănătoare cu cea asociată cu o leziune tisulară, veritabila sau potențială“ În primul rând, durerea este descrisă drept o experiență de natură multidimensională. Un alt aspect, termenul „asociată cu, sau asemănătoare cu cea asociată cu“ elimină obligația de auto-raportare verbală, astfel incluzând atât ființele umane verbale dar şi cele non verbale (nou născuți, sugari, copii/adulți cu deficiențe cognitive) precum şi animalele. Termenul „leziune tisulară veritabilă sau potențială“ indică faptul că descrierea rămâne legată de „durerea fizică“, care se manifestă într-o structură corporală și nu de „durerea emoțională“, care ar putea apărea după pierderea unei persoane dragi, spre exemplu.

Notele subiacente definiției durerii şi aspectele relevante din acestea pentru durerea la copii sunt următoarele:

Nota 1: Durerea este întotdeauna o experiență personală care este influențată în grade variate de factori biologici, psihologici și sociali.

Cuvântul „personal“ subliniază că experiența durerii este unică pentru fiecare individ și poate varia în funcție de factorii biologici, psihologici și sociali, evidențiind că oamenii sunt esențialmente sociali, astfel, luarea în considerare a factorilor sociali fiind esențială. Răspunsurile copiilor la durere sunt influențate de normele sociale din familiile lor și din societatea mai largă. Multe societăți și religii asiatice acceptă durerea și suferința - de exemplu, budismul învață că „Durerea este inevitabilă. Suferința este opțională“ și că „Durerea este un dar. În loc să o eviți, învață să o îmbrățișezi.“ Nota 2: Durerea și nocicepția sunt fenomene diferite. Durerea nu putea fi atribuită doar activității neuronale senzitive.

Durerea este distinctă de nocicepție. Această diferență are implicații pentru evaluarea durerii la sugari, unde răspunsurile corticale ale creierului (măsurate prin EEG) la un

saptamanamedicala.ro

Pediatrie

stimul dureros (de exemplu, puncții la nivel de calcai) indică o corelație slabă cu scorurile clinice ale durerii la sugari.

Nota 3: Conceptul de a percepe și exprima DUREREA este o experiență pe care un individ o „învață/descoperă“ pe parcursul întregii vieți.

Din studiile despre durerea la sugari, știm că contextul, în special „mediul de învățare“, în care este experimentată durerea poate influența în mod semnificativ percepția ulterioară a durerii. Spre exemplu, sunt raportate dovezi că nou-născuții de la mame afectate de diabet, care au fost expuși la multiple înțepături în călcâi în primele 24-36 de ore de viață au învățat să-și anticipeze durerea și au prezentat răspunsuri la durere mai intense în momentul puncțiilor venoase ulterioare decât sugarii născuți din mame non-diabetice. In același timp, sugarii care beneficiază de măsuri analgezice preventive precum contactul piele-pe-piele susținut sau/și administrarea glucozei în timpul procedurilor dureroase re-

petate, au prezentat mai puțină durere decât cei care nu beneficiază de aceste măsuri.

Nota 4: O persoană care acuză durere, trebuie crezută, fără a fi prejudecată.

Această notă are repercusiuni importante pentru copii, ale căror acuze de durere adesea nu sunt crezute sau considerate neimportante. Evaluarea durerii la copii se bazează adesea pe o combinație dintre observarea reacțiilor la proceduri dureroase, experiență medicală și percepția adultului/ experiență personală. Percepția adultului poate fi puternic influențată de mărimea leziunii tisulare sau de numărul de proceduri, și pe baza acestui singur aspect, poate duce la prejudecăți despre cât de multă durere „ar trebui“ să simtă un copil în loc să se bazeze pe ceea ce indica comportamentul copilului sau acuzele acestuia.

Nota 5: Cu toate că durerea are de obicei un rol adaptativ, aceasta poate avea efecte adverse asupra funcționalității unui individ, bunăstării psihologice și sociale ale acestuia

Abordarea tridimensională a durerii este deosebit de importantă atunci când vorbim despre durerea cronică. În 1968, 2 cercetători au descris durerea cronică în termeni ai celor trei dimensiuni. Autorii au elaborat o teorie că intensitatea durerii (dimensiunea senzorial-discriminativă) și neplăcerea (dimensiunea afectiv-motivațională) nu sunt determinate pur și simplu de magnitudinea stimulului dureros, ci de activitatea cognitiva „superioară“ care poate influența percepția intensității și neplăcerii.

Nota 6: Descrierea verbală este doar una dintre dimensiunile/comportamentele posibile de a exprima durerea; dificultatea/incapacitatea de a comunica prin cuvinte nu anulează posibilitatea ca o ființă umana (sau un animal) să simtă durerea și să o exprime/acuze diferit.

Există și alți indicatori comportamentali care pot fi folosiți pentru a determina existența și severitatea durerii la cei care nu pot verbaliza experiența lor dureroasă. Această notă a clarificat că incapacitatea de a comunica nu neglijează abilitatea individului de a simți durere. Pentru sugari și copii mici, răspunsurile comportamentale asociate cu disconfortul includ grimase faciale, mișcările bruște ale corpului sau poziționări specifice ale mâinilor, pumnilor, picioarelor și a degetelor, toate acestea au fost demonstrate a fi comportamente sugestive de durere.

Continuare în numărul următor.

25

Psihologie

Depresia… la feminin Factori care favorizează apariția tulburărilor depresive la femei Sănătatea femeii este un subiect de actualitate și legat de aceasta, statusul psihic al femeii în diferitele etape ale vieții, ca și factorii care favorizează instalarea tulburării depresive, sunt în atenția specialiștilor. Tulburările depresive au anumite particularități la femei, la care depresia este mai frecventă. Când sunt căutate explicații, ele pot fi legate de mai multe aspecte, începând de la cele hormonale, până la cele psiho-sociale.

Dr. Dana Sichitiu Medic primar psihiatru, medic specialist MF, psihoterapeut, Rețeaua Privată Regina Maria, București

P

revalența mai mare a depresiei la femei a fost atribuită mai multor factori de risc, cum ar fi influența hormonilor sexuali, răspunsul la stres prin axa hipotalamo-hipofizo-gonadală, stima de sine mai scăzută la femei, tendința mai crescută de a reflecta pe tema aspectului corpului, alături de procente mai mari ale stresorilor interpersonali, violența și abuzurile sexuale din copilărie, lipsa echității sexuale sau discriminarea. O diferență similară există în prevalența anxietății, tulburărilor legate de traumă sau de stres. Li și colaboratorii au S-a căutat să se explice diferențele în prevalența mai mare a depresiei, anxietății și a tulburarilor legate de traumă sau de stress, focusându-se pe rolul hormonilor estrogeni și progesteron. O ipoteza a fost

26

aceea conform căreia femeile sunt mai vulnerabile în a dezvolta aceste afecțiuni din cauza variațiilor hormonale lunare, dar și a variațiilor hormonale de-a lungul vieții, care pot influența atât cogniția cât și comportamentul. Femeile experimentează mai frecvent decât barbații diferite forme de violență, ceea ce crește prevalența anxietății și a depresiei. S-au studiat aspectele psihosociale și s-au identificat ca factori care pot influența starea sănătății psihice a femeilor: abuzurile (violența domestică sau violența sexuală asupra femeilor), traficul de persoane, unele aspecte culturale (mutilarea genitală, căsătoria forțată sau făcută prea devreme), inegalitatea de putere între barbați și femei, hărțuirea și discriminarea în carieră sau la locul de muncă. S-au găsit mecanisme fiziopatologice diferite sau răspunsuri la tratament diferite în functie de sex, fără a le putea identifica, ceea ce arată că studiile legate de sănătatea mintală ignoră adesea diferen-

țele legate de gen și de sex, ca și factorii de risc sau protectori, atât la femei cât și la barbati.

Asocierea dintre sexul biologic și sănătatea mintală în Europa este dată de factori socio-economici și familiali, care pot explica 20% dintre diferențele în sănătatea mintală între femei și barbați (serviciul, educația, îngrijirea copiilor, veniturile sau pensiile mai mici corelate cu lucrul part time și cu perioadele de creștere a copiilor).

Diferențele de sex și gen pot varia în funcție de țară sau regiune. Într-un studiu care a inclus 48 de țări, barbații au raportat stima de sine mai înaltă decât femeile. Diferențele culturale pot explica diferențele. Într-un studiu care a urmărit universalitatea emoțiilor, efectuat pe grupuri populaționale din 37 de țări, au fost raportate emoții cu exprimare exterioară la barbați – furie, și emoții cu exprimare interiorizată la femei - frică sau tristețe. Într-o analiză focusată pe similaritățile și diferențele în trei domenii psihologice – cognitiv, social și de personalitate și sta-

saptamanamedicala.ro

Psihologie

re de bine, au fost identificate diferențe mici între bărbați și femei, dar aceste diferențe au fost prezente în toate țările.

Standardele de viață și condițiile de lucru pot afecta diferit femeile și bărbații. În examinarea și evaluarea sănătății mintale este important să fie luate în considerare diferențele culturale și cele dintre țări sau regiuni ale globului.

Dintre toți factorii care predispun la apariția depresiei în viața femeii, se remarcă două perioade în particular: depresia postpartum și depresia care acompaniaza menopauza. În ambele situații se regăsesc variații hormonale și mecanisme psihologice legate de capacitatea de adaptare la schimbare menționate în toate studiile prezentate mai sus.

Depresia postpartum este o formă de depresie majoră care debutează în primele patru săptămâni după travaliu și se presupune că se datorează pră-

bușirii nivelurilor hormonilor de tip estrogeni și progesteron după travaliu. Depresia postpartum este cea mai frecventă condiție psihopatologică ce poate apărea după ce femeia naște și are un impact negativ asupra sănătății tuturor membrilor familiei-mamă, copil, partener de viață.

Depresia postpartum a fost găsită la 17,22% din populația de sex feminine a lumii, cu diferențe în funcție de nivelul de dezvoltare al țării și de veniturile populației. Cea mai mare prevalență a fost găsită în Africa de Sud -39,96%, în timp ce în țările dezvoltate sau cu venituri mari procentul a fost semnificativ mai scăzut.

Una din cinci femei care nasc dezvoltă depresie postpartum. Factorii care influențează apariția depresiei postpartum sunt statutul marital, nivelul educațional, nivelul de suport social, suportul familial, vârsta gestațională la care s-a produs

nașterea, hrănirea la sân, dificultățile financiare, stresul, fumatul și consumul de alcool, condițiile de locuit. Istoricul personal de tulburare depresivă crește mult riscul de tulburare depresivă postpartum. Alăptarea la sân nu a putut fi raportată într-o corelație cu depresia postpartum, în unele țări părând a fi factor protectiv împotriva depresiei, în altele factor de risc, ceea ce a dus la concluzia că background-ul mamei este cel care dă o anumită semnificație sau nu alăptării la sân. Durata alăptării și eficacitatea alăptării pot fi corelate cu depresia postpartum. Mai mult de trei sferturi dintre femeile care au dezvoltat depresie postpartum -78,2% au raportat relații tensionate cu soacrele. Jumătate dintre femeile incluse în studiu au descris că se confruntă cu unul sau mai multe evenimente de viață stresante, cum ar fi veniturile scăzute -58,1%, sau o sarcină neplanificată - 60,4% (Baker et al.). În timpul menopauzei, riscul de a dezvolta depresie este de 2 până la de 5 ori mai mare decât înainte de a se instala menopauza. Printre femeile care traversează perioada menopauzei, apariția unei tulburări depresive care necesită tratament farmacologic variază mult în funcție de vârsta la care se instalează menopauza – este mai frecventă atunci când manifestările climacteriului apar înainte de vârsta de 45 de ani – 10-15%, și mai puțin frecventă când menopauza debutează după vârsta de 48 de ani -5-6 %. Studiile au arătat asocieri între manifestările depresive de

27

Psihologie

la menopauză și nivelul seric crescut de cortizol- stres.

Riscul de a dezvolta depresie la menopauză este mai mare când în antecedentele personale au existat episoade depresive înainte de menopauză, sindrom premenstrual / tulburarea disforică premenstruală, modificări de tip disforic în perioadele de tratament cu contraceptive, depresie postpartum sau experiențe negative intense legate de schimbări în stilul de viață, maternitate, viața de familie, viața profesională, fertilitate.

Deși prezența unor variații de dispoziție în timpul menopauzei este considerată a fi un fenomen natural, când acestea îndeplinesc criteriile unui episod depresiv, se stabilește eticheta diagnostică de depresie.

Perioada perimenopauzei este

28

însoțită de fluctuații hormonale care predispun fie la un episod depresiv pentru prima dată în viața femeii, fie la repetarea unui episod depresiv la o persoană care suferă deja de tulburare depresivă recurentă. Se discută din ce în ce mai frecvent dacă depresia de perimenopauză să fie considerată o condiție psihopatologică independentă, diferită de tulburarea depresivă majoră.

Există manifestări care se suprapun în cele două categorii: dispoziția depresivă, astenia fizică și psihică, tulburările de somn.

Există manifestări care apar mai frecvent în contextul depresiei de perimenopauză: variații de dispoziție, iritabilitate, dificultăți de concentrare a atenției, tulburări de memorie.

Tulburarea depresivă constă în mai mult decât prezența dispoziției depresive. Pentru a utiliza eticheta diagnostică de episod depresiv este nevoie de prezența pentru mai mult de 14 zile, consecutiv, în cea mai mare parte a zilei, a dispoziției depresive sau a anhedoniei (lipsa de interes pentru activități care înainte erau plăcute) la care se pot adăuga: tulburări de somn, tulburări de comportament alimentar, scăderea libidoului, anxietate, sentimente de lipsă de speranță, de inutilitate, de devalorizare, scăderea randamentului util.

Caracteristic în tulburarea depresivă asociată menopauzei predomină acuzele somatice: modificări ale greutății legate de modificări ale apetitului, tulburări ale somnului, tulburări de atenție.

Tulburările mentale pot varia ca prevalență în funcție de sex și gen, pe multiple aspecte, de la cele culturale, la cele socio-economice. Variațiile hormonale, atât cele legate de ciclul menstrual, cât și cele care se produc de-a lungul vieții sunt responsabile de tablouri clinice specifice: tulburarea depresivă postpartum, tulburarea depresivă care însoțește menopauza, tulburarea disforică premenstruală.

Opțiunile terapeutice moderne permit nu doar corectarea manifestărilor clinice în condițiile prezervării funcționalității cotidiene, ci asigură și neuroprotecția, în condițiile în care tot mai multe cercetări evidențiază impactul negativ al tulburării depresive asupra structurilor cerebrale.

Este important ca aceste vulnerabilități să fie cunoscute, identificate și adresate cât mai prompt către specialiștii din zona psi – medici psihiatri, psihoterapeuți și psihologi clinicieni, pentru a putea fi reversibilizate înainte de a afecta semnificativ calitatea vieții.

Este esențial ca tulburarea depresivă să fie diagnosticată precoce și să fie tratată adecvat, în condițiile în care dispunem de opțiuni terapeutice lipsite de riscuri de dependență sau sedare, antidepresivele de generație nouă fiind molecule eficiente și sigure. Psihoterapia este un instrument deosebit de util în tratamentul tulburărilor depresive, utilizarea ei împreună cu tratamentul psihofarmacologic având cele mai mari rate de succes.

saptamanamedicala.ro

Psihologie

Implicatiile psihologice la copiii cu parinti bolnavi de cancer Psiholog Ramona Schenker Doctor în Științe Medicale, Psiholog Clinician, Psihoterapeut cognitivcomportamental, PsihoOncolog, Centrul de Oncologie Sf. Nectarie Craiova

Cele mai comune implicații psihologice cu care acești copii se pot confrunta sunt: Anxietatea si stresul Copiii pot fi preocupați de posibilitatea pierderii părintelui sau de schimbările din viața lor de zi cu zi. Această anxietate poate manifesta diverse simptome, cum ar fi neliniștea constantă, dificultatea de concentrare, iritabilitatea și chiar simptome fizice precum durerile de cap sau problemele digestive.

Stresul poate apărea din responsabilitățile suplimentare pe care copiii le pot prelua în gospodărie. În familie, tensiunea emoțională poate fi crescută din cauza preocupărilor legate de tratamentul și evoluția bolii, incertitudinea financiară. Copiii pot deveni mai retrași, mai sensibili sau mai predispuși la izbucniri emoționale.

Este important ca părinții să mențină o comunicare deschisă și sinceră, să ofere sprijin emoțional constant și

să îi încurajeze pe copii să își exprime sentimentele.

Participarea la activități recreative și menținerea unei rutine cât mai normale sunt, de asemenea, esențiale pentru a oferi copiilor un sentiment de stabilitate și siguranță.

Depresia Sentimentele de tristețe și neputință pot duce la depresie. Copiii pot resimți o adâncă tristețe legată de starea de sănătate a părintelui și de schimbările pe care boala le aduce în viața lor. Neputința se poate manifesta prin sentimentul că nu pot influența sau schimba situația, ceea ce poate amplifica sentimentul de vulnerabilitate.

Depresia la copii se poate manifesta diferit față de adulți și poate include simptome cum ar fi: Irascibilitate crescută, copii reacționând exagerat la situații minore.

Retragere sociala: Aceștia pot evita prietenii și activitățile pe care le găseau plăcute anterior.

Schimbari ale apetitului și somnului Sentimente de vinovatie si lipsa de valoare: Copiii pot simți că sunt o povară pentru ceilalți sau că nu sunt suficient de buni.

Dificultati de concentrare: Performanța școlară poate avea de suferit din cauza dificultății de a menține atenția.

Este esențial ca familia și cei din jur să recunoască semnele de depresie și să ia măsuri pentru a oferi sprijin.

Maturizarea prematura: În unele cazuri, copiii pot fi nevoiți să se maturizeze mai repede, preluând responsabilități care depășesc vârsta lor.

Pentru a minimiza aceste efecte psihologice, este important să se ofere suport adecvat copiilor, care poate include: Consilierea psihologica: ajută copiii să își gestioneze emoțiile într-un mod sănătos.

Grupuri de suport: poate oferi un sentiment de comunitate și înțelegere.

Comunicarea deschisa: Este esențial ca părinții și membrii familiei să mențină o comunicare deschisă și sinceră cu copiii.

Activitati recreative: pot ajuta la reducerea stresului și la menținerea unei rutine normale.

Abordarea acestor implicații cu sensibilitate și înțelegere poate ajuta copiii să gestioneze mai bine situația și să își mențină sănătatea mentală și emoțională.

29

Psihologie

Totul este despre tine…

Deseori psihologii sunt acuzați sau măcar suspicionați, că psihologizează totul, adică, mai simplu spus că exagerăm având tendința de a da un pronunțat caracter psihologic oricărui fenomen, comportament, situație…

Psiholog psihoterapeut Cristina Fülöp Cabinet Individual de Psihologie 0722.509.713 0748.752.538

R

ealitatea este însă, că nimic din ceea ce este despre o persoană (ce face aceasta, ce simte, cum acționează) nu este nedeterminat psihologic, nici măcar faptul de a nu face nimic.

Așadar, pentru a asuma o astfel de realitate, este important să înțelegem că orice reacție, orice atitudine și orice comportament, oricât de elaborat, este un răspuns caracteristic interiorității psihice a persoanei respective.

Sigur că, contextele situaționale sunt diverse și sigur că întâmplându-se lucruri în exteriorul nostru, acestea ne influențează acest răspuns. Imaginați-vă orice situație de viață la care participă mai multe persoane (să spunem 20). Sunt convinsă că ați putut observa că fiecare dintre cei prezenți a avut o altfel de reacție sub impactul unei intervenții anume, evidentă tuturor (exemplu: întreruperea alimentării cu energie electrică a unui spațiu de lucru).

Chiar dacă au existat protagoniști care au încercat poate, să influențeze (direcționeze) deciziile alto-

30

ra, totuși, măcar unele dintre persoanele prezente, dacă nu toate, au ales să-și elaboreze comportamentul de răspuns în moduri diferite unele de altele. Aceasta este cea mai simplă exemplificare a afirmației de mai sus. Știu că majoritatea dintre noi am fost educați și formați să gândim că ceea ce facem și ceea ce simțim putem pune în responsabilitatea altora. Ce auzeam deseori în copilărie și ne-a adus la aceste credințe arată cam așa: ”mă enervezi”, ”m-ai dezamăgit”, ”m-ai supărat”, etc…ceea ce în timp a structurat în interioritatea noastră convingerea că noi putem determina ce simt alții, dar și că ceea ce simțim noi poate fi determinat de către alții, și desigur și mai mult decât atât că, comportamentele noastre pot fi puse tot în responsabilitatea altora.

De fapt, ceea ce simte și cum se comportă o persoană este întotdeauna despre sine, despre ceea ce gândește aceasta în legătură cu ceea ce se petrece în exterior.

Bineînțeles, aceeași persoană este influențată în felul în care gândește și de o sumedenie de variabile interioare, care produc efecte asupra modului în care aceasta se raportează cognitiv la Realitatea exterioară. Pare dificil să ne asumăm că, toate răspunsurile noas-

tre, indiferent de formă și intensitate, sunt alegeri personale unice și ne caracterizează întru totul ca persoane, respectiv ca personalități. Sigur că este mai simplu să continuăm să ne exonerăm de o parte de răspunderea personală pentru reacțiile și comportamentele noastre mai puțin agreabile, punându-le în sarcina altora, însă această abordare este și incorectă, dar mai ales nesănătoasă (atât pentru noi, cât și pentru relația pe care o avem cu acele persoane). Înțelegem toți că asumarea responsabilității unei acțiuni, presupune asumarea consecințelor, a tuturor efectelor pe care acțiunea respectivă le presupune, le determină. Și acțiunea în sine, dar și toate rezultatele acesteia, contribuie ulterior la modelarea personalității și mai departe a alegerilor ce vor fi făcute de către persoana respectivă.

Așadar, înțelegând determinarea cognitivă a comportamentelor noastre acționale și emoționale, este ușor de asumat mai departe că orice realitate am observa și analiza în legătură cu o persoană este despre acea persoană, de la lucruri simple (cum este îmbrăcată, cât de ordonat este biroul ei, etc.) și până la aspecte comportamentale complexe (cum reacționează în conflict, etc.).

saptamanamedicala.ro