Page 1

Interviu exclusiv: radu gheorghe

"Ce-i mâ ce-au na pe ei în luptă voit , (Mihai acel A pus?" Emines cu)

INVESTIGATORUL

®

ANUL V , NR. 4/2011(39) 19 5 949992 750119

APRILIE 2011 0,7 lei

Faptul că publicul râde nu înseamnă că neapărat tot ce ai spus este bun. Şi dacă râde nu trebuie să îl omori.”

Deşi percepţia, cel puţin în provincie, era că pentru a reuşi la teatru ca băiat trebuia să fi cel puţin un Florin Piersic, înalt, frumos, blond, Radu Gheorghe nu arăta deloc aşa.

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

1


Domnu' Băsescu, ce aveţi cu Gaddafi?

Poate a făcut ceva... a spus ceva... poate m-a înjurat!

La o manifestaţie populară din campania electorală, preşedintele României a decis că e cazul să îi tragă o fregată în bot unui copil libian. La solicitarea NATO, în sprijinul Opoziţiei din Libia, am trimis fregata "Racla" să se scufunde în apele lor teritoriale şi îl trimitem şi pe Cocoş să îl combine pe Gaddafi cu parcările din Tripoli!

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

materialele publicate în această revistă reprezintă

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,7 lei se

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

reţelelor de distribuţie.

2

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

INVESTIGATORUL

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

®

Consiliul Suprem de Apărarea al Ţărişoarei a decis să răspundă la ţeapa pe care neau dat-o britanicii când ne-au vândut două fregate casate la preţ de unele noi.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, Bucureşti Director General: Emil POP mobil: 0722-55.44.72 director@investigatorul.ro ISSN 1584-6202 tiraj: 20.000 exemplare Tel/fax 021-317.90.74


TEORIA CONSPIRAŢIEI

"Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?"

(Mihai Eminescu)

Cancelarul german Angela Merkel este pe cale să realizeze prin pârghii economice ceea ce nu a reuşit Adolf Hitler prin forţa armelor. Popoarele nu se mai cuceresc acum prin războaie ci prin îndatorare. Intrarea Greciei şi a Irlandei în colaps financiar i-a făcut pe Angela Merkel şi pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy să scoată la lumină unul dintre cele mai controversate documente ale ultimilor ani: proiectul numit golăneşte "Pactul pentru Competivitate". Germania a cooptat Franţa în această iniţiativă, poreclită de către ceilalţi lideri europeni drept "Dictatul Berlin-Paris". Principiul merikelian enunţat în diverse momente şi sub diverse forme se rezumă la o frază: Dacă Germania dă bani să salveze economiile unor ţări din Uniunea Europeană, trebuie să primească dreptul de a face legea în UE. Se creează astfel primisa împărţirii Uniunii în trei grupe diferite de ţări: noile venite, adică săracii, cele mai vechi dar slabe financiar şi cele bogate, care vor să facă legea. La sfârşitul lui ianuarie 2011, la ceas de seară, în reşedinţa ei de lângă Berlin, cancelarul german Angela Merkel a încercat să îl convingă pe portughezul Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene de necesitatea construirii unei guvernanţe economice europene, care să aibă la "cârmă" Germania şi Franţa. Din planul merkelian prezentat lui Barroso au fost făcute publice câteva puncte: -uniformizarea taxelor în ţările zonei Euro şi interzicerea practicării unei cote unice de impozitare scăzute; -uniformizarea vârstei de pensionare în ţările zonei Euro; -desfiinţarea indexării salariilor cu inflaţia şi introducerea în Constituţie a unei limite de îndatorare;

-recunoaşterea mutuală în ţările zonei Euro a atestatelor profesionale. Aparent, cele patru puncte ale proiectului sunt necesare pentru a stabiliza economia inflaţionistă a Uniunii Europene. În realitate, toate au un singur scop: consolidarea poziţiei de super-putere economică a Germaniei. Recunoaşterea mutuală în ţările zonei Euro a atestatelor profesionale- înseamnă pentru Germania că firmele ei pot să lucreze cu proprii angajaţi oriunde în Europa, fără să se mai lovească de politicile protecţioniste impuse de statele naţionale. Pe de altă parte, se asigură astfel că poate să "aspire" forţa de muncă bine calificată din "curţile vecinilor ei". Desfiinţarea indexării salariilor cu inflaţia şi introducerea în Constituţie a unei limite de îndatorare- are ca o primă consecinţă sugrumarea economiilor micilor ţări europene prin stoparea consumului. Sigur, felul aberant în care unele state din Uniune cheltuie bani luaţi pe datorie nu poate să meargă la nesfârşit. Şi aici nu avem doar Grecia şi Irlanda ci şi Italia, Portugalia. Deşi nu face parte din zona Euro, România este în aceeaşi situaţie: statul risipeşte cu lipsă de responsabilitate banii împrumutaţi. Uniformizarea vârstei de pensionare în ţările zonei Euro este însă o măsură corectă, dacă observăm că instituţiile europene îşi asumă un rol tot mai mare în conducerea UE, venind ca un buldozer, încet dar sigur, peste statele naţionale. Uniformizarea taxelor în ţările zonei Euro şi interzicerea practicării unei cote unice de impozitare scăzute are un singur scop: păstrarea bogaţilor pe poziţie şi stoparea creşterii celor săraci. Germania vrea să se asigure că nici o altă "Nokia" nu va mai pleca de pe teritoriul ei pentru nişte condiţii de taxare mai dulci dintr-un al "Jucu al Europei".

Tendinţa firmelor mari de a muta producţia spre Est ar fi astfel stopată. În acest fel, ţări ca România şi Bugaria, cu impozitare scăzută şi cu forţă de muncă ieftină, şi-ar pierde singurele atuuri pe care le au în faţa economiilor puternice din Vest. În viziunea Merkel-Sarkozy, acest proiect ar urma să fie controlat interguvernamental, Comisia Europeană fiind astfel trasă pe margine. Practic, cei doi au propus o politică economică europeană comună, dar una convenabilă intereselor francogermane, crearea unui joc în care ei să facă regulile. În varianta pactului, cele 17 ţări din zona euro ar lua majoritatea deciziilor economice, pe care ar urma apoi să le supună aprobării formale în UE 27. Pactul se confruntă deocamdată cu hăţişul birocratic european dar ambiţiile Germaniei şi Franţei ne demonstrează un lucru foarte clar: aşa cum îl văd Merkel şi Sarkozy, rolul nostru, al românilor, în Uniunea Europeană este acela de săraci, piaţă de desfacere pentru produsele slab calitativ din Vest şi sursă de forţă de muncă ieftină pentru marile companii franco-germane. În condiţiile în care peste 70% din banii pe care statul reuşeşte să-i ia de la populaţie şi firme, prin taxe şi impozite, se duc pe salariile din sectorul public şi pe asistenţă socială, România nu are nici o şansă de redresare. Mai sunt câteva monopoluri deţinute de stat care nu au fost încă făcute cadou multinaţionalelor. Nu pentru multă vreme însă! Comportamentul din ultimii 22 de al conducătorilor noştri a fost acela al unui beţiv care vinde din casă pentru a avea bani de băutură. Se apropie momentul în care beţivul nu va mai avea ce să vândă! Emil POP Director INVESTIGATORUL

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

3


Departamentul Securitatii Presei Becurile lui Păturică

Pentru că nu a descoperit încă modul de a face o afacere cinstită, nici chiar în presă, Dinu "Păturică" Patriciu le vinde propriilor angajaţi becuri şi canistre. De curând, pe intranetul grupului de presă Adevărul Holding au apărut anunţuri prin care firma încearcă să le vândă ziariştilor becuri ecologice şi canistre de benzină. Domnule procuror, raportez: Canistrele au rămas de la un concurs Click, iar becurile de la o campanie care susţinea ecologia. De aceea, Păturică a decis să le valorifice încă o dată!

Viaţă scurtă

După mai bine de doi ani de zbateri, cotidianul Gândul s-a închis. Ultimul exemplar a fost tipărit pe 8 aprilie. A rămas în urmă doar site-ul de internet. Domnule procuror, raportez: Gândul a murit cu o lună înainte de a împlini şase ani.

SOV versus Ghiţă

Noi v-am spus! Când Sorin Ovidiu Vântu şi Sebastian Ghiţă s-au aşezat la masă pentru a discuta viitorul Realitatea TV, amândoi aveau în cap acelaşi lucru: cum pot să se înşele reciproc. SOV-ul şi-a

pus în gând să controleze prin oamenii săi politica editorială a televiziunii, dar să îl facă pe Ghiţulică să plătească datoriile şi salariile restante ale oamenilor. Sebi, în ciuda impresiei iniţiale a lui Vîntu, nu este chiar atât de "Asesoft". La rândul său, Ghiţă avea în plan să îşi facă un nume şi bani pe investiţia iniţială a lui SOV în Realitatea TV. Pe 27 martie, Sorin Ovidiu Vîntu a mers la sediul televiziunii cu un nou administrator, un oarecare Ion, pentru a-l pune pe funcţie, cu sprijinul a vreo 40 de oameni de la firme de pază. SOV a încercat astfel să îl scoată din sediu cu forţa pe Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea Media. La rândul său, Ghiţă a chemat şi el bodyguarzi şi a reuşit să rămână pe poziţie după toate îmbrâncelile de rigoare. Vîntu a negat ca ar fi existat un conflict la Realitatea TV între el şi Sebastian Ghiţă: "N-a fost nici un scandal (...) Am discutat cu domnul Ghiţă niste afaceri(...). N-am nici un litigiu cu nimeni. Nu-mi este simpatic domnul Ghiţă, nici eu nu-i sunt simpatic domnului Ghiţă(...)...dar cât merg afacerile...". SOV spune că a fost "deranjat teribil" de faptul că Ghiţă "s-a comportat necivilizat

M-aţi înţeles greşit! Nu am spus niciodată că ieşim din criză începând cu 1 aprilie ci că ieşim din criză DE 1 APRILIE!

Premierul Cioc Boc este ilustrarea perfectă a zicalei: "Şi minciuna e o vorbă!".

4

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

cu Oana Stancu şi cu Adrian Ursu, că şi-a permis să le vorbească urât şi că s-a debarasat de aceşti doi foarte buni profesionişti". La rândul său, Ghiţă a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere în care îl acuza pe Sorin Ovidiu Vîntu de ameninţare şi şantaj. "În cadrul unor discuţii extrem de tensionate, legate de managementul şi activitatea editorială a trustului Realitatea Media, Sorin Ovidiu Vîntu şi asociaţii săi au insistat să schimbăm condiţiile contractului de management şi să semnăm un act adiţional care să le permită exercitarea de ingerinţe în activitatea editorială", se arată într-un comunicat emis de firma lui Ghiţă, Asesoft International. "A fost realmente surprinzător pentru noi să constatăm că, în absenţa unor rezultate în cadrul discuţiilor, domnul Sorin Ovidiu Vîntu şi asociaţii săi au decis să utilizeze metode profund imorale şi total în faţa legii, precum şantajul şi ameninţarea", menţionează documentul. Domnule procuror, raportez: A îmbătrânit lupu' Vântu, nu mai are ce să îi facă!

pamflet@investigatorul.ro


Lideri

Radu Gheorghe:

“Am fost şi am rămas un comic.”

Înclinaţia spre artă era evidentă încă din copilărie, deoarece aţi urmat şcoala de muzică din clasa întâi. A existat un moment anume în care v-aţi dat seama că menirea dumneavoastră este calea artistică, teatrul? În ceea ce mă priveşte, nu a existat un declic, un moment în care să realizez lucrul acesta. Revelaţia că aş putea deveni artist a venit în mai multe etape. În primul rând, pentru că am început şcoala primară în paralel cu şcoala de muzică. Din fericire pentru mine, şcoala de muzică s-a înfiinţat în oraşul meu natal, Tulcea, chiar în anul în care eu intram în clasa întâi. Directorul şcolii avea nevoie de elevi. Atunci s-au creat echipe în majoritatea şcolilor şi s-au recrutat elevi de clasa întâi. Aceştia trebuiau să aibă ureche muzicală şi ritm. Am fost printre cei care corespundeau criteriilor lor, drept care am început studiul viorii din clasa întâi, care a mers în paralel până în clasa a opta. Ţin minte că proba a constat într-o melodie aleasă de mine, “Priviţi copii trompeta sună”, după care trebuia să bat

ritmul cu cheia. Era un cântec pionieresc. Automat, această educaţie suplimentară a venit cu o mulţime de informaţii din domeniul artei muzicii şi nu numai, ţinând cont că muzica înseamnă şi operă, operetă. A fost doar un pas până la teatru, aşadar ştiam de existenţa teatrului. Percepţia pentru teatru a fost întregită, pe lângă contactele mele ca spectator cu teatrul şi filmul, de către şcoală.

Părinţii v-au susţinut? Părinţii mei au fost încântaţi, au considerat că este o şansă pentru a “scăpa” de mine pentru încă o perioadă din zi. Ca orice părinţi, şi ai mei îşi doreau să am note mari la matematică, purtare, sport, muzică, desen, română, la toate materiile. Nu a fost chiar aşa, dar se compensa.

La purtare aveaţi nota 10? Nu aveam talent la purtare. Am luat 10 la purtare numai prin bunăvoinţa învăţătoarei.

Care au fost primele apariţii pe scenă? Putem să punem la socoteală serbările de sfârşit de an, atât la şcoala de muzică cât şi la liceul teoretic, în care se făceau spectacole. În spectacolele de la şcoala de muzică, eu apăream cu vioara. Ţin minte că într-un an am fost acompaniat la o piesă muzicală de concert de directorul şcolii, vedetă locală pe atunci, domnul Pandele.

La liceu, a fost primul contact cu teatrul, am jucat un rol secundar în piesa "Înşir'te mărgărite".

Ce rol aţi jucat? Am avut rolul de clown, măscăriciul regelui. Prima alegere a profesoarei de a mă distribui într-un spectacol s-a datorat năzbâtiei mele, pentru faptul că nu eram cuminte. Făceam tot felul de scamatorii, aveam o energie debordantă. Se ştia despre mine că făceam giumbuşlucuri prin clasă pentru colegii mei, îmi plăcea să-i fac să râdă.

Ce însemna atunci teatrul pentru liceanul Radu Gheorghe? Am trecut uşor peste această experienţă. Pe vremea aceea, încă destul de “energetică”, conta mai mult pentru mine faptul că mă întâlneam cu colegi de-ai mei în afara programului şcolar. Nu conştientizam că poate deveni o meserie. Aveam capacitatea să învăţ un rol şi să îl interpretez fără o pregătire prealabilă. Doamna profesoară de limba română ne dădea sfaturile pe care le considera necesare.

Când v-aţi dat seama că sunteţi menit pentru teatru? Al doilea contact a fost mai important pentru mine şi m-a făcut să mă îndrept către teatru. Tot în timpul liceului, am fost contactat şi mi s-a propus rolul Spiridon din “O noapte furtunoasă”, piesă care era pusă

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

5


Lideri de un regizor venit din Bucureşti la teatrul popular din oraşul Tulcea. Teatrul avea actori amatori aleşi dintre doritori, voluntari. Această piesă a fost făcută cu actori amatori dar după toate rigorile unui spectacol de teatru profesionist, cu decor, costume, repetiţii, fiecare cu rolul său. Atunci a fost practic primul contact care a contat în alegerea mea viitoare şi unde am demonstrat talentul meu de actor şi de improvizator.

Se poate spune despre teatru că nu va muri niciodată?

Ce impresie aţi făcut la acest spectacol?

De ce spuneţi asta?

Deşi nu i-am făcut o impresie bună regizorului, nu a avut de ales şi a trebuit să mă distribuie pentru că nu a fost altă ofertă. Eram singurul concurent pe acel rol.

Şi astfel v-aţi îndrăgostit de teatru... Nu eu m-am îndrăgostit de teatru! Teatrul era în mine. Teatrul s-a îndrăgostit de mine. Pentru că a contat această colaborare, turneele pe care le-am făcut în judeţ cu echipa teatrului popular. A contat şi pentru prezentul acela şi pentru viitorul meu. Odată plecat în turneu cu teatrul popular, am fost pus în posturi delicate. Actorii amatori erau oameni simpli. De exemplu, când mergeam la ţară, într-un sat, la căminul cultural, sătenii întâmpinau echipa de teatru la fel cum îi primeau pe cei de la circ. Cu pâine, sare şi vin. La vin lucrurile se complicau. Actorii mâncau şi beau bine. Unii beau atât de bine încât nu prea mai puteau interpreta rolul la standardele satului respectiv. Eu, care eram printre puţinii care nu serveam băuturi alcoolice, eram treaz şi pus pe şotii. Când vedeam că actorul jupân Dumitrache nu intră în scenă, făceam eu jumătate de oră de improvizaţie. Publicul râdea. Când intra cu întârziere acel actor, eu nu mai vroiam să ies de pe scenă. Îmi dădea şuturi în fund. Astfel se transforma piesa “O noapte furtunoasă” într-o comedie autentică. Nimeni nu mi-a făcut niciodată observaţie din cauza improvizaţiilor.

Care este principala diferenţă dintre teatrul de amatori şi cel profesionist? De la nivelul acela, până la teatrul cu rigorile lui, este distanţă mare. Poate datorită acelei experienţe, pot acum să fac o remarcă şi eu însumi să realizez cât de diferit şi cât de apropiat este teatrul de amatori faţă de cel profesionist. Acel ceva care face diferenţa este bunul simţ al măsurii. Asta nu au actorii amatori. Nu ştiu când să se oprească. Faptul că publicul râde nu înseamnă că neapărat tot ce ai spus este bun. Şi dacă râde, nu trebuie să îl omori. Ca pe cineva pe care îl gâdili. L-ai gâdilat, el a râs, dar nu trebuie să exagerezi. Sunt nişte rigori care se predau în toate şcolile de teatru, unde se învaţă cum şi când să te opreşti. Poţi să faci un număr pentru spectatori fără să scoţi niciun cuvânt.

6

Teatrul nu va muri niciodată pentru că una e ceea ce se întâmplă până la premieră, iar după aceasta începe viaţa acelui spectacol, pe care nu o poţi explica altfel decât prin însăşi cuvântul viaţă. Poate nici filmul nu mai rămâne după a doua proiecţie acelaşi.

Pentru că vizionarea unui film comportă două entităţi. Filmul în sine şi spectatorul. Spectatorul poate vedea într-o stare de spirit sau alta un film. În teatru, pe lângă faptul că spectatorul poate să aibă o stare diferită, toţi actori au stări diferite. Ei reproduc ceea ce au stabilit odată, dar nu se poate în proporţie de 100%. E un flux care circulă între spectator şi actor. Nici actorii nu pot face abstracţie de spectatori. Dacă, la o dramă spectatorii încep să râdă, ca actor trebuie să te reacţionezi rapid; poate lui Hamlet i s-au crăpat pantalonii în fund. La o comedie, dacă nici dracu' nu râde, după ce la alte reprezentaţii s-a râs, trebuie să-ţi pui întrebări şi să remediezi repede situaţia pentru că se termină piesa.

Vi s-a întâmplat ca dumneavoastră să aveţi o stare de spirit diferită faţă cea pe care o cerea rolul? Din păcate, am avut această experienţă şi am trecut-o cu bine pentru spectatori. M-a costat, dar asta intră în fişa postului. S-a întâmplat chiar în ziua înmormântării tatălui meu. A trebuit să joc în comedia “Cum se cuceresc femeile?”, la Teatrul Mic, după Woody Allen. Spectatorii au râs iar eu a trebuit să par fericit sau nefericit, aşa cum o cerea rolul. A fost un moment dificil al vieţii, pierderea unui părinte este una dintre cele mai dureroase evenimente care ţi se pot întâmpla. Totuşi, nu am renunţat să joc pentru că spectatorii nu au nicio vină. Poate să te doară măseaua, nu iese regizorul să spună: “Ne pare rău, dragi spectatori, pe interpretul lui Hamlet îl doare măseaua, nu poate să joace. Plecaţi acasă!” Aici este tăria unui actor, să poată depăşi momentele grele.

Datorită personalităţii pe care o aveţi şi prin originalitate aţi fost perceput întotdeauna aşa cum v-aţi dorit pe scenă? Au fost percepţii greşite despre felul meu de a fi ca actor. Multe din cauza faptului că eram tânăr şi am fost distribuit de câteva ori în rolul de june-prim. Aceste roluri nu mă prindeau, pentru că eu nu eram un june-prim în sensul adevărat al cuvântului. Nu era în interiorul meu, eu am fost şi am rămas un comic. În comedie, poţi atinge şi

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

coarde dramatice. Asta înseamnă o anumită nelinişte pe care o ai în permanenţă în tine, de a căuta, de a găsi şi a exploata acest filon comic. E plăcut să faci oamenii fericiţi, iar cel mai uşor mod este de ai face să râdă, fără să spui sau să faci lucruri murdare. Este un joc al minţii. Un simplu cuvânt ca “iubesc” poate să facă pe cineva fericit. Pe de altă parte, trebuie să ştii când să te opreşti. Dacă îi spui de o mie de ori iubitei “te iubesc”, nu mai are valoare. Am jucat roluri dramatice, roluri de comedie, roluri de compoziţie.

Vă place să-i faceţi să râdă şi acum pe oameni, în afara spectacolelor? Da. Este un dat personal, ţine de felul meu de a fi. Simţul umorului nu poţi să îl îngrădeşti. Simţul umorului nu înseamnă că nu eşti serios, dimpotrivă. Trebuie să ai simţul observaţiei, bunul simţ al măsurii. Atunci când sunt pus să fac o glumă, nu îmi place. De foarte multe ori, când ajungi într-un cerc de oameni care se distrează, civili (necivilii suntem noi, profesioniştii!), mulţi fac confuzia glumelor cu profesia. Dacă eşti un mare actor, ei vor să te cobori la nivelul unui alt om din anturaj, care e cunoscut ca fiind glumeţul cercului. Ăla poate să-şi dea pantalonii jos şi lumea râde. Tu nu poţi să-ţi dai pantalonii jos! Dacă intri în jocul acesta, rişti să te faci de râs.

Nu aţi devenit arhetipul actorului de comedie. A jucat muzica un rol decisiv? Am salvat junele-prim, văzut de unii regizori şi spectatori din mine, prin muzică. Muzica m-a urmat în permanenţă în cariera mea teatrală, pentru că a fost un studiu serios al viorii urmat de teorie. La sfârşitul liceului, eram pregătit să dau la Conservator. Doar dragostea mea pentru teatru m-a făcut să încep studiile în acest domeniu.


Lideri Am fost sfătuit, inclusiv de părinţii mei, să nu dau la teatru. Percepţia, cel puţin în provincie, era că, pentru a reuşi la teatru ca băiat, trebuia să fii cel puţin un Florin Piesic, înalt, frumos, blond, iar eu nu arătam deloc aşa. A fost o surpriză extraordinară pentru mulţi. Mai ales pentru cei din oraşul meu. Se zvonea că am avut pile. Nu a fost deloc aşa. Oricum, eram pregătit ca, în caz că nu reuşeam la teatru, să dau imediat la Conservator. Nu aveam de gând să încerc de mai multe ori.

Aţi avut şi alte manifestări artistice? Zbuciumul meu artistic nu mă lăsa în pace şi, în timpul liceului teoretic, am participat la un concurs naţional de pictură şi am câştigat locul întâi pe ţară. Una dintre lucrări a fost “Cucerirea redutei”, o luptă între români şi turci, care era o acuarelă. Sunt sigur că ea a impresionat, pentru că luptătorii pe care îi pictasem se băteau cu mişcări de arte marţiale, ceea ce mai târziu am început să vedem în filmele istorice. Ideea picturilor mele a jucat un rol mai important decât realizarea lor. A rămas doar un hobby. Este încă o modalitate de a te exprima.

A urmat facultatea. Aici v-aţi impus ca actor de comedie. Ce amintiri aveţi din perioada aceea? Profesorii Sanda Manu şi regretatul Octavian Cotescu au sesizat filonul comic şi umorul meu înnăscut şi l-au exploatat. Am fost coleg de generaţie şi am jucat împreună cu Horaţiu Mălăele. Am distrus un spectacol împreună. Era piesa “Opera de trei parale”. Eu şi colegul meu Horaţiu jucam două roluri de hoţi. Între timp, profesorii aflaseră de posibilităţile mele muzicale şi mi-au dat liber să-mi aleg şi să îmi construiesc personajul, dacă vreau, să apar cu instrumente. Jucam rolul hoţului Jimmy. Personajul meu se lăuda că a furat un flaut. Îl scoteam din buzunar demontat, bucăţi. Fiecare hoţ se lăuda cu ce isprăvi a făcut. Eu îl montam, nu prea îmi ieşea, era un număr în plus pe care nu şi l-a imaginat Bertold Brecht. L-a inventat actorul. Echipa şi regizorul au fost de acord să rămână aşa. Era un “cârlig” important pentru spectatori. Era o doză de improvizaţie acolo şi noi ne mai jucam între noi. La un moment dat, Horaţiu mi-a făcut o farsă, mi-a luat o bucată din flaut. Practic, fără o componentă, instrumentul nu îţi este de nici un folos. A trebuit să-mi continui numărul. Urma ca, pentru un minut, să cânt ceva. Am rămas cu muştiucul şi am cântat numai cu el, ceea ce a produs un efect comic şi mai mare. Din momentul acela, publicul a început să râdă şi am început şi noi să râdem. Eram toţi obosiţi, a fost o stagiune grea pentru noi, pentru că era ultimul an şi aveam interesul să jucăm cât mai mult. Jucam în multe piese, ca să

ne vadă spectatorii şi ca noi să exersăm ceea ce învăţasem timp de patru ani. Veneau directori de la teatre, era important să ne contacteze, să ne placă şi să ne ia. În perioada aceea, repartiţiile contau, erau viaţa ta. Puteai să te duci mai departe. A fost un efort care ne-a obosit. Nu eram obişnuiţi la un efort mare, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. În urma acestei glume aproape nevinovate, noi am început să râdem, chiar înainte de finalul spectacolului, când urma un cântec relativ serios. Era mesajul lui Bertold Brecht în acest cântec de final, cu toţi actorii aliniaţi. Noi nu mai puteam să cântăm. Râdeam cu toţii! Era râsul acela nervos. Regizorul tehnic, doamna Marcu, ne striga: “Vă rog, nu mai râdeţi!”, după care râdea şi ea. Pur şi simplu nu ne mai puteam abţine. Regizorul Cotescu era în sală. A văzut ce s-a întâmplat, s-a uitat la noi şi ne-a îngheţat sângele în vine, până când am auzit: „Ha, ha, ha!”. Nu era un râs de avertisment, nici el nu s-a putut abţine. Era o isterie generală.

Hendrix. Erau schimburi de discuri între toţi prietenii mei. Rapsodia Română, Simfonia a V-a de Beetowen nu băteau un Jimmy Hendrix, pe care mă duceam să îl ascult la colegi, care aveau instalaţii sonore mai răsărite. Trăiam senzaţia de drog fără să ne fi drogat cu ceva.

Ce repercusiuni au fost în urma acestui moment?

În ’91, când a venit această propunere pentru un turneu în Statele Unite, deja făcusem mai multe turnee în străinătate cu Teatrul Naţional, unde fusesem angajat zece ani. Eram, în anul 1991, liber profesionist şi se vede că o parte din comunitatea română din America dorea să mă vadă pe viu. Drept care au venit în mai multe rânduri impresari, care să îmi propună variante de turneu şi până la urmă am acceptat. Echipa era formată din Tamara Buciuceanu, Mădălina Manole, Mircea Drăgan, Vasile Şeicaru şi un personaj mai puţin cunoscut la noi, un chitarist de muzică clasică, Cristian Alivej. O echipă creată în aşa manieră încât să mulţumească toate gusturile. Comedie, muzică uşoară şi clasică, numere de pantomimă.

Cotescu a suspendat spectacolul. Trei reprezentaţii nu s-au jucat, ca pedeapsă pentru că am generat acest eveniment. Încă o lecţie pe care am primit-o de la şcoală. După aceea, am terminat facultatea, am devenit actor şi a trebuit să-mi port singur de grijă. Teatrul este o artă colectivă. Începând cu scriitorul, actorii, regizorul, scenograful, toţi lucrează la scoaterea spectacolului care are un mesaj.

Ce modele aţi avut din punct de vedere muzical, actoricesc? Sunt multe exemple, nu este un singur actor pe care să îl fi urmat în totalitate. În perioada în care eram mic, mergeam cu mama de mână la cinematograf, singura distracţie pentru o perioadă. Am crescut cu Chaplin, Stan şi Bran. De aici, am primit educaţia de comedie. Nu exista film care să apară în oraşul meu fără să o trag pe mama de mânecă să mergem să vedem. A urmat seria de filme muzicale cu Elvis Presley. Pe urmă a urmat şi seria de filme de capă şi spadă venite din Franţa cu Jean Marais, Clint Eastwood, cu seria italianoamericană, după care au venit comediile vorbite cu Jerry Lewis. Din punct de vedere muzical, cultura era creată de la şcoală. Ascultam concerte. Târziu am văzut pe viu un concert, în Bucureşti. Când a apărut televizorul în casa noastră, concertele mă plictiseau. Făceam diferenţa de calitate dar nu erau centrul meu de atracţie. Lucrurile care implicau instrumentul meu de bază, vioara, erau în atenţia mea. Aveam şi preferinţe de muzică clasică, dar a venit avalanşa muzicii rock cu Beatles, the Rolling Stones, Jimmy

Să facem un salt în timp. După ce v-aţi consacrat ca artist, în 1991, a urmat episodul american. Cum a început această secvenţă din viaţa dumneavoastră?

Cum a fost experienţa americană? A fost o experienţă din care am învăţat foarte multe. Mai mult decât o experienţă, a fost un cadou. Să ţi se ofere şansa să trăieşti într-o altă lume. America era un pol, un punct pe care, ca artist, trebuia să îl cunoşti. Un artist trebuie să aibă contacte cu lumea exterioară ca să poată să joace cu adevărat. Locurile prin care am fost, din fericire, m-au ajutat în carieră. Nu îţi ajunge o viaţă să cunoşti America. Din 51 de state am stat doar în două, California şi Illinois. Am avut norocul să pot să mă întreţin singur, deşi eram în postura delicată a unui nou venit.

A fost greu pentru un actor să facă o meserie precum cea de învăţător, aşa cum aţi profesat în Statele Unite? A fi actor înseamnă a fi o fiinţă universală. Americanii m-au adoptat mai uşor decât m-au readoptat românii când m-au întors, din păcate. E o ţară de emigranţi şi imi-

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

7


Lideri granţi. În afară de indienii americani, toţi sunt mai noi sau mai vechi.

şi le am în continuare să acced la un loc în vârful lumii comicilor de acolo.

Nu aţi fost perceput ca un venetic?

Vă bate gândul să vă întoarceţi în America?

Nu a fost nici un fel de problemă. Nici nu am ajuns ca prin poziţia mea socială să deranjez pe cineva. Am trăit civilizat din propria mea muncă, nu am avut pretenţii absurde.

V-a privit multă lume cu invidie atunci când v-aţi întors? Când m-am întors, mulţi s-au gândit că am făcut “rahatul praf” pe acolo. Ca şi când te poţi duce undeva să spui: “Daţi-mi un rol!”. A fost din partea unora mai mult disperare că a venit o concurenţă. Bineînţeles, mulţi nu pot scăpa de ideea că am fugit în America. Şi ce mai caut înapoi? Eu nu am fugit, a fost un contract prelungit. Mi-ar fi plăcut să pot rămâne mai mult, nu s-a putut.

Care au fost motivele pentru care v-aţi întors? Au fost mai multe. Dacă vrei să te duci acolo şi vrei să faci ceva, trebuie să nu te uiţi înapoi. Este evident lucrul ăsta pentru că ai de luptat cu ăia, e concurenţă. Nu eram singur, stăteau alţii la coadă. Şi aşa i-am luat faţa unui american pentru că am avut un post într-o şcoală publică. Pentru asta am plătit, pentru că am făcut un an de voluntariat. Eu m-am sacrificat, dar i-am luat faţa. Ăla care s-a născut acolo ce ar fi zis dacă era după modul de a gândi neaoş?! Nu a existat nicio problemă de felul acesta. În întoarcerea mea s-au pus în evidenţă tocmai aceste mentalităţi vechi, neplăcute. Sigur că ţi-e dor de casă, dar, când găseşti o altă lume, nu-ţi mai găseşti locul nicăieri. Acolo ţi-e dor de România şi aici ţi-e dor de ducă, de acolo. Mi-e dor de civilizaţie, curăţenie, zâmbete pe stradă... Sigur că au şi ei probleme, dar parcă se rezolvă mai repede. Când eşti pus în situaţia de a te întreţine singur, a sta în străinătate este calea cea mai bună să te cunoşti. Când eşti turist, nu ai nicio problemă. Este evident că, în America, dacă eşti bun la ceva, societatea te ajută. Dacă aş fi avut timp, dacă mă duceam mai devreme, ca vârstă, dacă nu aveam în spate o familie de întreţinut în ţară, dacă nu aveam părinţii bătrâni, care aveau nevoie de ajutorul dar mai ales de prezenţa mea, atunci sigur aş fi reuşit pe drumul pe care vroiam să merg. Nu aş fi dorit să rămân să-mi fac o carieră ca profesor. Nu îmi doream asta, nici acolo şi nici aici. M-ar fi interesat, aş fi luptat ca să obţin un statut, dacă nu asemănător cu cel din România, dar cât mai aproape de nivelul cel mai de sus al starurilor americane. Aveam datele

8

Oricând pot să mă duc în State, dar sunt alte probleme. Uneori în viaţă, nu alegi tu. Sunt lucruri pe care doar conştiinţa ta le poate dicta.

Ce planuri aveţi în actuala stagiune?

Începe, mai mult ca sigur, o serie de spectacole cu “Ucenicul vrăjitor”. Este un spectacol reloaded. A ţinut afişul trei stagiuni la Teatrul Naţional, cu mine în postura de dirijor al unei orchestre simfonice. Orchestra a fost, la vremea aceea, 1986, 1987, 1988, până la Revoluţie, Filarmonica din Ploieşti. Pe 29 aprilie, voi face un spectacol reloaded “Ucenicul vrăjitor”, la Ploieşti. Dacă va ieşi la nivelul scontat, s-ar putea să îl jucăm şi în Bucureşti. Este un tip de spectacol care s-a mai făcut în lume. De exemplu, Danny Kaye, cu Filarmonica din New York, şi Peter Ustinov, cu Filarmonica din Londra. Voi orchestra, vor fi inserate glume muzicale, verbale, tot felul de gaguri.

Ce vă aduce în plus acest spectacol faţă de stagiunile din anii ’80?

încet”, a lui Geo Saizescu. Aveam un rol de globe-trotter, care a rămas în memoria spectatorilor. Am mai jucat în “Mireasa din tren”, a lui Lucian Bratu, rol principal alături de colegii mei Gheorghe Visu şi Aurora Leonte. Eram un trio care susţinea subiectul şi povestea din film. Suntem câţiva comici care nu am fost găsiţi de un regizor care să ne distribuie într-o comedie autentică, aşa cum au fost comediile cu Jean Constantin şi Dem Rădulescu.

Ce părere aveţi despre vedetele fabricate? Acum s-au născut vedete noi, tineri şi nu numai, care sunt curtaţi de posturile de televiziune. Din păcate, nu întotdeauna pe criterii de talent sau calitate. Nu îmi dau seama de ce unii apar atât de des pe micile ecrane. Există actori de reală valoare care nu apar pe post. Eu înţeleg că democraţia înseamnă libertate dar, în acelaşi timp, consider că diversitatea este oxigenul de care orice individ sau societate trebuie să beneficieze. Dacă îi bagi pe post pe cei de la “Vacanţa mare”, ca să dăm un exemplu de actori amatori care au succes, ei îşi pot da jos pantalonii, pot să se dea peste cap. Dar, pentru echilibru şi educaţia spectatorului, poţi băga pe post şi actori de valoarea lui Marin Moraru sau Gheorghe Dinică. Dispar actori şi publicul nu beneficiază de ei.

Şi vă găsesc astăzi la Teatrul Mic...

Deocamdată nu pot spune prea mult despre forma definitivă a acestui spectacol pentru că depindem de ce găsim. Dacă sunt toţi instrumentiştii, dacă se pot executa tehnic toate piesele care erau în vechiul concert... dacă nu, trebuie schimbate cu piese care se pot cânta. Structura rămâne aceeaşi, a spectacolului “Ucenicul vrăjitor”. Care a fost ultimul film în care aţi jucat? “Lotus” a fost ultimul film în care am jucat, regizat de Ion Carmazan. Am avut un rol în care am jucat un poliţist care era cât se poate de serios. A trecut meteoric prin cinematografe, nu ştiu dacă publicul a înţeles ceva.

Care a fost filmul de suflet în care aţi avut un rol? Filmul care a contat cel mai mult pentru cariera mea de actor de film, în raportul meu cu spectatorii, a fost “Grăbeşte-te

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

Cu ajutorul domnului Florin Călinescu şi a conducerii teatrului, am găsit acest loc unde lumea poate să mă vadă pe viu, că exist. Sunt din ce în ce mai puţine locurile unde poţi să te exprimi ca artist. Nu fac scandal fiindcă îmi dau seama că stau la coadă actori tineri, care nu au unde să joace. Pentru orice producţie, trebuie să mă lupt. Îmi place rolul ăsta activ, mă duc să demonstrez, încă mă duc la probe, nu vine nimeni să te caute. Asta te menţine tânăr. Mă adresez oricărui public, cu atât mai mult tinerilor.

Doriţi să le transmiteţi un mesaj cititorilor noştri? Mesajul pe care eu ca actor şi ca om vreau să îl impun este acela de energie, inteligenţă, permanentă ancorare în prezent şi în realism şi, în acelaşi timp, presărat cu sarea şi piperul umorului care să facă din orice conversaţie sau chiar dispută ceva agreabil. În definitiv, este vorba de idei şi, dacă vii cu argumente, atunci mă convingi, dacă vrei doar să îmi impui, atunci nu ai cum să mă convingi. Nu numai în meseria asta ar trebui să primeze acest lucru ci şi în politică şi în toate mediile.

A consemnat, Cătălin VĂCARU


Dőmnű' prémiér, dache nu pricépéţi dumnévőstra la réparat economie rőmineasca, de ce nu daţi pe ia la prőgram Rabla?!

În România de azi e mai rău ca pe vremea ziarului "Scânteia": multă presă, nimeni cu sapa, trei cu mapa şi unu' cu cheia.

Domnu' Care Sunteţi, atunci când am zis "Ăştia nici să fure nu ştiu", nu m-am referit la americani!

În turnelul său american, primarul Ferentariului a avut o întâlnire de lucru cu tabloul preşedintelui Barack Obama.

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

9


Wine Club Goodwine: peste 50 de vinuri lansate în premieră la ediţia din martie

A cincea ediţie a Târgului Internaţional de Vinuri GoodWine s-a desfăşurat în perioada 1113 martie 2011 şi a adus confirmarea reuşitei conceptului lansat în 2009. În cele trei zile de târg, aproximativ 3.500 de vizitatori au fost interesaţi să se întâlnească cu cele mai bune vinuri româneşti şi cu o selecţie de vinuri din import de excepţie. Vizitatorilor le-au fost pregătite peste 325 de sortimente de vin, dintre care peste 50 au fost lansate în premieră în cadrul evenimentului. La ediţia de primăvară din 2011 a Târgului GoodWine au fost prezenţi 35 de producători, importatori, distribuitori şi companii din domenii conexe. Aceştia au prezentat vinuri din ţări precum România, Republica Moldova, Franţa, Italia, Bulgaria, Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud sau Statele Unite ale Americii. Domeniile Ostrov, partenerul evenimentului, au surprins publicul vizitator cu noul rose. ”Introducem în premieră pe piaţă un saugvinon blanc producţia 2009 şi un rose vinificat demisec din cabernet sauvignon, producţia 2010. Ecourile degustătorilor sunt pozitive, specialiştii sunt încântaţi mai ales de rose-ul vinificat din cabernet sauvignon.”, a spus Daniel Zottu, sommelier la domeniile Ostrov. De aproximativ doi ani, domeniile Ostrov şi-au stabilit structura de intrare pe piaţa de desfacere pentru a acapara piaţa low şi premium, atât cea retail cât şi HORECA. Pentru retail, preţurile variază între 4 şi 12 lei, plus TVA. Pentru gama HORECA, costul este între 10 şi 20 lei, plus TVA. “Încercăm să acaparăm gustul românului prin calitatea soiurilor, diversificarea aromelor şi conţinutul de zahăr. Introducem în premieră pe piaţă un saugvinon blanc producţia 2009 şi un rose vinificat demisec din cabernet sauvignon, producţia 2010.”, a completat Zottu. El a mai spus că Ostrov are contacte pe piaţa

10

de retail din China şi Thailanda dar şi din Germania şi Croaţia. “Au fost încântaţi de mostrele degustate. Chiar în momentele următoare primim delegaţii din Japonia şi Germania.”, a mai spus Zottu. “Am pus umărul la dezvoltarea imaginii acestei companii de aproximativ doi ani. Misiunea mea cea mai importantă este prezentarea vinurilor, prezentarea domeniului care reprezintă podgoriile ţării.”, a încheiat Daniel Zottu. Participare activă la Goodwine au avut aşadar şi somelierii, reprezentaţi de Asociaţia şi Federaţia Somelierilor din România. Aceştia au avut intervenţii de specialitate în timpul showurilor gastronomice şi au facilitat simbioza între vinuri şi produsele culinare. „Această ediţie Goodwine a consolidat evenimentul organizat periodic la Bucureşti. Evenimentul este printre puţinele din ţară care permite o simbioză între vinuri, produse culinare, produse conexe şi accesorii. De asemenea, contactul dintre producători, somelieri şi consumatori este un aspect deosebit de benefic şi important pentru educarea şi evoluţia pieţei de specific din România”, a declarat Doru Dumitrescu, preşedintele ASR (Asociaţia Somelierilor din România). “ASR este onorată de statutul de partener la GoodWine,” a încheiat Doru Dumitrescu. „GoodWine reprezintă pentru Federaţia Somelierilor din România, un portal de reprezentare a vinurilor de calitate, o oportunitate de a lega noi conexiuni şi de a promova meseria de somelier. Pentru a înţelege vinul, trebuie să ai o relaţie personală cu acesta, GoodWine ştie să creeze atmosfera necesară,” a conchis Sergiu Nedelea, preşedinte FSR (Federaţia Somelierilor din România). Organizatorii au pregătit, şi la această ediţie a târgului, paharele de degustare premium

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

Riedel. Acestea au făcut ca vinurile expozanţilor să fie apreciate la cel mai înalt nivel. Vizitatorii au intrat în contact vizual, olfactiv şi gustativ cu vinurile de la Cotnari, Domeniile Ostrov, Cramele Recaş, SERVE, Vinarte, Crama Oprişor, Cramele Rotenberg, WineRo, Domeniile Sâmbureşti, Crama Gîrboiu, Senator Prodimpex, Corcova, Casa de Vinuri Huşi, Domeniile Vânju Mare. A mai participat Asociaţia Micilor Producători de Vin din Republica Moldova, care a reunit producătorii Fautor, Mezalimpe, Pelican Negru, ET CETERA, Vinăria Nobila. Nu au putut lipsi: Equinox, Vinexpert, Heinrig Distribution, Wine Distribution-Franţa, Ritzi Consulting-Argentina, Cricova-Republica Moldova, Edoardo Miroglio-Bulgaria şi Italia. Domeniile conexe au întregit tabloul evenimentului, prin participarea Lucaccioni GroupPaolo Consult, care oferă servicii complete în domeniul viticol şi pomicol, Fusion Technique, distribuitor ustensile şi accesorii profesionale de bucătărie, Bristot, brand premium de cafea, Avantaj Sută la Sută, accesorii crame, Natura Paper şi Print Label, producători de etichete vin, şi agenţia de turism Round the World Travel, care a venit cu oferte oenoturistice în Italia şi Franţa. Ca şi la ediţiile precedente Goodwine, în spaţiul dedicat show-urilor gastronomice din cadrul târgului, au participat peste zece restaurante şi şcoli de bucătari din Bucureşti şi alte oraşe din ţară. Ele au încântat papilele gustative ale vizitatorilor cu delicatese şi meniuri special concepute pentru a fi asortate cu vinurile expuse. Printre restaurantele şi şcolile de bucătari prezente la Goodwine s-au numărat: Şcoala Naţională de Excelenţă în Industria Ospitalităţii Bella Italia, Centrul de Excelenţă în Gastronomie Aroma,  Eurodeal, Restaurantul Ramada, Edelweiss Poiana Braşov. Nu au lipsit preparatele culinare care au integrat trufe. Totul a fost posibil prin intermediul unui parteneriat cu două dintre cele mai importante firme producătoare de trufe din România, Truffex şi Truffoir. Unt cu trufe, piccantina şi carpaccio de trufe, tagliatelle şi pesto nero cu trufe. Acestea au fost doar câteva dintre preparatele gustoase întâlnite la Goodwine. Pentru vizitatorii Târgului GoodWine, s-au pregătit şi patru circuite oenologice "wine tours" în Franţa, în regiunile Bordeaux, Burgundy, Valea Loarei şi în zona Champagne. Un circuit oenologic a fost oferit şi în Italia, unde se va porni pe drumul vinului din Florenţa spre ţinutul Chianti, şi zona Montepulciano pentru ca turiştii să se poată delecta cu celebrele vinuri de Chianti, Nobile de Nmontepulciano şi Brunello de Montalcino. Printre altele, s-au mai oferit excursii la Paris cu înscrieri la cursuri intensive la celebra şcoală de degustători "L’Ecole du Alain Ducasse". Următoarea ediţie a târgului de vinuri GoodWine va avea loc în luna noiembrie 2011.

Cătălin VĂCARU


“Declaraţie de război” făcută restaurantelor care dau mâncare proastă bucureştenilor

Hotelul Marshal a găzduit, la data de 17 martie, lansarea Restograf.ro. Site-ul conţine evaluări şi descrieri ale restaurantelor din Bucureşti, topuri, ştiri, comentarii şi dezbateri. “Îi criticăm pe cei care vând mâncare proastă, îi lăudăm pe cei care fac mâncare bună. O să avem o serie de evenimente, poate la un moment dat o să avem nişte iniţiative legislative legate de gastronomie, de protecţia consumatorului, de securitatea alimentară”, spune George Butunoiu, unul dintre fondatorii proiectului. Invitaţii au sosit în număr mare, printre ei numărându-se Mircea Dinescu, Sandra Pralong, Mişu Negriţoiu, Varujan Vosganian,  Alex Ştefănescu, Andrei Dimitriu, Gabriel Biriş, Sorina Plăcintă, George Ivaşcu, Oreste Teodorescu şi mulţi alţii. Evenimentul a debutat cu o conferinţă de presă moderată de Alex Todericiu şi a continuat cu invitaţia la masă lansată de bucătarul şef al restaurantului Marshal. Printre specialităţile culinare s-au numărat: fructe de mare, homari, crabi, stridii,

langustine, midii, scoici, caracatiţe, pulpă de berbecuţ cu legume, tarte cu brocoli. Toate platourile cu mâncare au fost făcute într-o singură zi. Manifestul Restograf este o “declaraţie de război” făcută restaurantelor care dau mâncare proastă bucureştenilor. Membrii fondatori, George Butunoiu, Mircea Cinteză şi Theodor Paleologu au luat cuvântul şi au prezentat intenţiile şi obiectivele acestui proiect. Gastronomia românească, localurile, bodegile, cantinele, bistro-urile au acum posibilitatea de a se măsura între ele pe un site. “Eu sunt obligat să merg la restaurant în fiecare zi. Uneori trebuie să merg de două-trei ori pe zi, cu două prânzuri unul după altul şi două cine. Prin urmare, mâncatul în oraş este, pentru mine, o treabă serioasă.”, spune George Butunoiu. El mai spune că, dacă la Paris în aproape orice restaurant se mânancă bine, în Bucureşti este dificil. “Este o problemă serioasă pentru că cei mai mulţi patroni de restaurante se mulţumesc să ia produse proaste şi ieftine de la supermarket, să le pună în cuptorul cu microunde şi apoi să ajungă direct în farfurie.”, mărturiseşte Butunoiu. Problema şi mai serioasă este că cei care mănâncă la restaurant au ajuns aproape să considere că asta e o normalitate. Nu se mai miră şi nici nu mai protestează în vreun fel. Dintre restaurantele proaste din Bucureşti, cele mai multe sunt acelea

care pretind că servesc mâncare tradiţională românească. “Toţi străinii care mănâncă în Bucureşti pleacă cu impresia că asta e bucătăria românească. În nici un caz nu asta este bucătăria românească”., concluzionează Butunoiu. “Vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a îndrepta situaţia, iar acest lucru este uşor. Este vorba de lenea multor patroni de restaurante şi vrem să îi facem pe bucureşteni să-şi dea seama că se poate mânca mai bine doar cu un efort de voinţă. “, încheie George Butunoiu. În timpul lansării site-ului, care îşi propune să aducă gastronomia românească pe calea cea bună, Mircea Dinescu a remarcat: “Mâncare ţărănească e peste tot, mâncare boierească nu prea avem, asta e problema cu bucătăria românească”. Şi a identificat la vârf motivul pentru care în multe dintre restaurantele din Bucureşti se mănâncă prost. “Dacă în Franţa toţi bucătarii preşedintelui au primit legiunea de onoare, în România se ştie că preşedinţii sunt afoni în materie de gastronomie“, a găsit sursa răului culinar poetul. Astfel, zice el, după 1989, toţi cantinierii şi-au deschis restaurante cu specific românesc”. Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, e şi el de acord că, la dineurile oficiale din România, nu se mănâncă foarte bine. “La dineurile oficiale româneşti, adesea nu se mănâncă prea grozav. Este şi un fel de teamă pe care o au oamenii de putere din România, de a nu fi percepuţi ca rupţi de popor, ca elitişti. E o preocupare legitimă, nu contest lucrul ăsta. Pe de altă parte, nu trebuie neglijată dimensiunea protocolară a unui dineu bine făcut. Şi am avut responsabilitatea, mai cu seamă ca ambasador, de a organiza dineuri şi mi-am dat seama cât de important este să faci un dineu cum trebuie, un dineu elegant, plăcut, şi nu e vorba numai de mâncare aici“, spune Theodor Paleologu, fost ambasador în Danemarca. A apreciat rafinamentul culinar al prinţului consort al Danemarcei. “A şi scris cărţi de bucate şi pot spune că a adus mâncarea la curtea regală daneză la un nivel remarcabil. Şi e un merit important, tocmai pentru că este şi om de cultură”, spune Theodor Paleologu.

Cătălin VĂCARU

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

11


Mă bucur să vă cunosc, domnu' Băse! Sunt încântat să o cunosc şi pe soţia dumnevoastră, Nuţi Udrea, ministra Nomenclaturismului!

No, men!!! Cla... turist eşti tu cu fra't'u!

Şi te mai miri că avioanele cu preşedinţi polonezi cad ca muştele prin Rusia?! După democratizarea Libiei, vom sprijini şi alte state din Africa...

N-au petrol! ...deci am decis să ne oprim la democratizarea Libiei!

După ce a primit Premiul Nobel pentru Pace, preşedintele american Barack Obama se pregăteşte să primească Premiul Petroliştilor pentru Război.

12

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro


umr umr umr umr - Ăla care zice un banc şi e unu singur care nu râde o să fie friptură... Vine iepuraşul, zice un banc şi toată pădurea era pe jos de râs, numai girafa stătea serioasă. Îl mănâncă leul pe iepuraş. Vine şi vulpea zice un banc, nimeni nu râde în afară de girafă care era pe jos de râs. - De ce râzi, girafo? O întreabă leul. - De bancul iepuraşului...

JJJJJJ Când un bărbat deschide portiera maşinii soţiei sale, de un lucru poţi fi sigur: ori maşina e nouă, ori femeia!

JJJJJJ De ce nu te lasă la PECO să pui benzină în Lăstun? Este interzis în recipiente de plastic.

JJJJJJ Cum se obţine lumină cu ajutorul apei? Spălând geamurile!

JJJJJJ Ce este mică, cu cap roşu şi miroase a urină? Borna kilometrică. Scrisoarea unui terorist arab către şeful sãu : Zalutam rezbekt vechi, Jefu. Aderizat România cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat ţigan din buzunar. Îndâlnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cavenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la zbital, doctor român durut la ***, noi luat *** fok. Jefu, gu bomba praf antrax nu putut făcut la Romania, cineva furat antrax, deci îngercat plan bomba cu bum-bum! Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de ţara mia, fara apa la robinet, geam sparte ca Beirut , ţigle kazut la cap când vând bate. Urmărit PROTV emiziune explozia camion azotat, făcut frica la mine! Astia

români are tupeu nu gluma! Urgent trebuie recrutat, Jefu! Bomba cu azotat mare efect aveam. Înderesat pilotat avion bentru lovit gladire la român. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabuşit singur în ogor la ţaran. Ţaran român stricat singur gladire, adormit beat, ţigara abrinsa, murit soacra, făcut chef mare la ei... Draga Jefu, gineva furat la mine gas păstrat bentru bus la bomba, iar azeara, gând ieşit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la România, mult cretin! Zbierat, zguibat la sân, ***** be mine de frică! Jefu, ma îndorg agaza! Asta români nu are nevoie de terorism, face singur treaba!

JJJJJJ Concurs de bancuri în junglă: Se face în pădure consiliu. Leul vroia o friptură şi face un concurs de bancuri!

JJJJJJ

Dacă ar juca şah Bin Laden cu Bush, cine ar câştiga? Bin-Laden, pentru că i-a luat deja lui Bush două turnuri.

JJJJJJ Care este diferenţa între credinţă şi cunoştinţă? Băieţelul de trei ani crede că pu*ulica este numai pentru a face pipi, iar bătrânul de 90 de ani deja cunoaşte acest lucru.

JJJJJJ Care este profesorul de fizică absolut? Acela care începe ora cu: "Au fost odată că niciodată 220 de volţi!". Într-o zi, se întâlnesc prin pădure două animale. Primul îl întreabă pe al doilea: - Tu ce eşti, mă? - Câine lup. - Păi ori eşti câine, ori eşti lup!

Ai dat şpagă unui poliţist? www.politiarutiera.ro

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

13


umr umr umr umr - Păi tata a fost câine şi mama lup. Tata a făcut dragoste cu mama şi am ieşit eu câine lup. Dar tu ce eşti, mă? - Eu sunt ursul furnicar!

JJJJJJ Doi peştişori într-un acvariu: - Crezi în Dumnezeu? - Bineînţeles! Cine crezi că ne schimbă nouă apa?!

JJJJJJ Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit, vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte: “Vere, am încurcat-o! Asta mă haleşte!”. Dar imediat vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă: “Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi şi alţii pe aici?!”. Auzind, tigrul se opreşte din salt şi înfricoşat se prelinge pe lângă copaci, luând distanţa: “A fost cât p’aci! Câinele aproape că m-a dat gata!”. O maimuţă care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede. Maimuţa îl ajunge pe tigru, şi-i spune pe faţă toată tărăşenia. Tigrul, înecat de furie zice: “Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine!”. Acum câinele vede tigrul cu maimuţă în cârcă şi se gândeşte: “Ei, cum o mai scot la capăt de data asta?”. Dar în loc să fugă se întoarce cu spatele la atacatori prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi... când aceştia au fost destul de aproape zice: “Unde oare e maimuţa aia?! De juma' de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici acu' nu s-a întors!!!”.

JJJJJJ Un terorist intră într-un magazin de animale şi strigă: - Am o bombă, în 30 de secunde să fiţi toţi afară! Din fundul magazinului, o broască ţestoasă: - Să mori tu?!!!

JJJJJJ Trei vulturi făceau bungee jumping. Sare unul de pe stâncă, cade vreo 100 de metri şi, cu 5 metri înainte de sol, deschide aripile. Sare al doilea, sare al

14

treilea... - Mamă ce cool a fost!, zice unul. Hai să mai sărim odată! Sus apare ursu. - Băi, ce faceţi voi aici? - Bungee jumping. - Vreau şi eu! - Păi, hai, sări! Sare ursu în acelaşi timp cu vulturii. După vreo 50 de metri, un vultur îl întreabă pe urs: - Bă, da' tu ai aripi? - Nu, n-am... - Mamă, ce cool e ursu’!

JJJJJJ Iepuraşul şi ursul sunt chemaţi la încorporare. Ca să nu meargă în armată, se gândesc ei să recurgă la înşelăciuni. Iepuraşului îi vine primul ideea: - Am să-mi tai urechile! Fără ele nu mă pot apăra de duşmani, deci voi fi considerat invalid. Zis şi făcut. Intră la control şi când iese ursul îl întreabă: - Ei? - Respins, răspunde el fericit, fără urechi nu pot dormi iepureşte. Vine rândul ursului: - La mine e mai greu. N-am cine ştie ce urechi, coadă nici atât. Eu am să-mi tai o labă, căci în ea stă puterea mea. Zis şi făcut. Iese ursul şchiopătând din cabinet şi iepuraşul îl întreabă: - Ia, zi, te-au respins? - Da, zise ursul bucuros, mi-au spus că sunt prea gras.

JJJJJJ Bancuri cu Chuck Norris

Chuck Norris poate fi observator la două meciuri, care se dispută în paralel. Chuck Norris nu ţine cu nici o echipă. Echipele ţin cu Chuck Norris. Odată Chuck Norris a intrat nervos pe teren. Lumea l-a confundat cu Ganea. Chuck Norris prinde GSPTV în reţeaua Dolce. Forţa lui Chuck Norris îl obligă să joace fotbal, doar cu mingi medicinale. Dacă Chuck Norris e schimbat la pauză, nimeni nu intră în locul lui. Revine el mai târziu. Chuck Norris iese la încălzire, numai dacă temperaturile scad sub -50 C.

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

Chuck Norris e supărat pe Becali, care îl preferă pe Zmărăndescu. Chuck Norris deţine steluţe ninja cu siglele tuturor cluburilor.

JJJJJJ Pe vremea Răposatului, trei cerşetori: Pleacă primul, sănătos, vine după vreo trei zile într-un "Merţan". Uimire... - Bă, zice-al doilea, sănătos, de unde ai maşina asta, mă??? - Uite mă. M-am suit p-un bloc pe unde trecea Ceauşescu şi am aruncat o cărămidă. I-am zis să se ferească şi mi-a dat "Merţanu". Pleacă şi al doilea. După vreo 8 zile vine şi el într-un Diablo. Al treilea, bâlbâit, pleacă şi el. Se suie pe bloc, ia cărămida, şi strigă: - Bă.. bă.. bă.. bă.. bă... ve.. ve.. zzz.. i.. llaa, ptui ce l-am lovit!!!

JJJJJJ Unul trecea pe lângă o piatră funerară pe care scria: “Aici se odihneşte un avocat, un om cu un suflet bun, un om onorabil“. - Doamne Sfinte! Îşi face cruce tipul. Ăştia au băgat trei oameni în acelaşi mormânt!

JJJJJJ Un client îşi întreabă avocatul: - Cât cereţi pentru o consultaţie? - 3000 euro pentru trei întrebări. - Nu este un pic cam scump? - Ba da... Şi care este a treia întrebare?

JJJJJJ Înainte de 1989, la un WC public, un poliţist aşteaptă să iasă ocupanţii cabinelor. Se deschide o uşă, poliţistul îl examinează pe cel ce iese şi îl întreabă: − Cu ce te-ai şters? − Cu ziarul acela. − Deci te-ai şters cu ziarul partidului! Amendă şi să zici mersi că nu te duc şi la secţie! La cabina a doua, se aude uşa şi iese ocupantul, care auzise discuţia. Poliţistul se uită în sus, în jos şi-i spune: − Bravo cetăţene, te-ai şters pe pereţi, pe bunul poporului! Amendă! Cel din a treia cabină stă, stă, nu dă semne că vrea să iasă. Poliţistul bate la uşă: − Ocupat. Poliţistul mai stă o vreme, dar în cele din urmă îşi pierde răbdarea: − Ce tot faci acolo, cetăţene? − Păi ce să fac, stau să mă usuc.


Muammaaaaaar!!!! Primiţi cu democratizarea?!

În timp ce Obama servea întregii lumi gogoşi, Gaddafi dădea pe posturile de radio guvernamentale cântece patriotice. Hitul lunii: "Libia, dulce ca mierea". Din petrol!

...şi i-am zis atunci: "Bă, Muammar, tu crezi că eu sunt Ceuşescu să mă cumperi cu petrol?! Bă, băiatule, eu accept şi cărţi de credit!".

Ca să devină preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy a fost silit în campania electorală să intre în cortul lui Gaddafi.

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

15


...şi eram atât de beat, că n-am putut să-i fac nimic. Ahă ăhă ăhă! Şi atunci, Nuţi, supărată, s-a îmbrăcat la loc şi a plecat acasă!

Preşedintele unei ţări cu vedere la mare, adoră să spună bancuri cu blonde. La acţiunile pe care m-ai ajutat să le cumpăr la Unicredit, Finmecanica şi Fiat, şpaga ta este de 5%.

Italienii şi francezii l-au bombardat primii pe Gaddafi. Liderul Libiei a ameninţat că vor fi repercusiuni asupra “Italiei trădătoare”.

16

INVESTIGATORUL | APRILIE 2011 | www.investigatorul.ro

INVESTIGATORUL Aprilie 2011  

(MIhAI EMINESc U) 1 Faptul că publicul râde nu înseamnă că neapărat tot ce ai spus este bun. Şi dacă râde nu trebuie să îl omori.” Deşi perc...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you