Despre MOARTE - Seneca Lucius Annaeus

S EN ECA despre M OARTE

Traducere din limba latină de Ioana Costa

Editura Seneca

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SENECA Seneca despre moarte / Seneca; trad.: Ioana Costa; Editura Seneca Lucius Annaeus, 2018, Bucureşti ISBN 978-606-8847-18-4

I. Costa, Ioana (trad.)

Corectura: Elena Biţu Ilustraţii: Sasha Staicu Machetare: Mariana Răbîncă Coordonator: Anastasia Staicu

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

© Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate Editurii Seneca Lucius Annaeus. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al editurii.

S EN ECA despre M OARTE

4

Continuă cum ai început şi grăbeşte-te pe cât poţi, ca să te bucuri cât mai mult de un spirit îndreptat şi bine aşezat. Vei afla bucurie chiar în strădania de îndreptare, chiar în strădania de bună aşezare: este însă o plăcere de un fel diferit cea care provine din contemplarea unei minţi lipsite de orice pată şi strălucitoare. Îţi aduci cu siguranţă aminte ce bucurie ai simţit când, lepădând haina de copil, ai îmbrăcat toga de bărbat şi te-ai dus în for: aşteaptă-te la mai mult atunci când îţi vei fi lepădat sufletul de copil şi filozofia te va fi trecut în rândul bărbaţilor.

Căci de la o vârstă încolo nu mai este vorba de copilărie, ci, mai grav, de infantilism. Iar ceea ce este încă şi mai rău e că avem autoritatea unor bătrâni, dar defecte de copii – ba chiar nu atât de copii, cât de ţânci: copiii se sperie de lucruri mărunte, ţâncii, de unele închipuite, noi – şi de unele, şi de altele.

7

Mergi mai departe: vei înţelege că unele lucruri sunt cu atât mai puţin de temut cu cât provoacă mai multă spaimă. Niciun rău care pune capăt nu este un mare rău. Moartea ajunge la tine: aveai motive să te temi dacă rămânea cu tine; numai că, în mod necesar, ori nu ajunge încă la tine, ori trece peste tine. „Este greu – spui tu – să-ţi faci sufletul să dis­ preţuiască viaţa.“ Nu vezi din ce motive neînsem­ nate este dispreţuită? Unul îşi pune gâtul în laţ în faţa porţilor iubitei, altul se aruncă de pe acoperiş ca să nu-l mai audă pe stăpânul lui înveninat de furie, altul îşi înfige un pumnal în măruntaie ca să nu fie adus îndărăt în sclavie; nu crezi că virtutea poate face ce a făcut frica nestăpânită? Nu poate duce o viaţă senină cel care se gândeşte prea tare să o pre­lungească, cel care numără între bunurile de preţ anii numeroşi.

Gândeşte-te în fiecare zi cum să fii în stare să părăseşti cu sufletul împăcat viaţa, pe care atâţia oameni o îmbrăţişează şi de care se agaţă, aşa cum se agaţă de crengi ţepoase şi de stânci aspre cei pe care îi ia torentul de apă. Cei mai mulţi se zbat 8

nefericiţi între frica de moarte şi chinurile vieţii: nu vor să trăiască, nu ştiu să moară.

Fă, aşadar, ca viaţa să-ţi fie plăcută, dând deoparte orice grijă în privinţa ei.

Niciun bun nu îi este de folos celui ce îl posedă dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă.

Căci niciodată pierderea unui lucru nu poate fi mai uşor de suportat decât atunci când, odată pierdut, nu-ţi pare rău după el. De aceea, îndeamnă-te să prinzi curaj împotriva întâmplărilor care îi pot lovi chiar şi pe cei mai tari.

Un copilandru şi un eunuc au hotărât asupra vieţii lui Pompei, un part sângeros şi trufaş – asupra lui Crassus; Gaius i-a poruncit lui Lepidus să-şi ofere gâtul tribunului Dexter, iar propriul său gât i l-a întins lui Chaerea: soarta nu l-a înălţat niciodată pe un om într-atât încât să nu poată întoarce împotriva lui tot ce i-a îngăduit să făptuiască.

Nu te încrede în liniştea prezentului: marea se răstoarnă într-o clipă; în aceeaşi zi, corăbiile se scufundă acolo unde lunecau lin.

9

Gândeşte-te că ori un tâlhar, ori un duşman îţi pot pune sabia la gât; să lăsăm deoparte puterile mai presus de noi: orice sclav are asupra ta drept de viaţă şi moarte. O spun răspicat: oricine şi-a dis­preţuit viaţa este stăpân pe viaţa ta.

Aminteşte-ţi pildele celor ucişi de propriii lor sclavi, fie printr-un atac pe faţă, fie cu vicleşug: vei înţelege că nu au fost mai puţini cei ce au căzut pradă mâniei sclavilor decât a regilor.

Ce importanţă are pentru tine cât de puternic este cel de care te temi, de vreme ce răul de care te temi ţi-l poate face oricine?

Dacă se va întâmpla să cazi în mâinile duş­manilor, învingătorul va porunci să fii dus la moarte: chiar acolo unde negreşit te duci. De ce te înşeli singur şi înţelegi abia acum ceea ce sufereai încă de multă vreme? Vreau să spun că te duci spre moarte chiar din momentul în care te-ai născut.

Gândul acesta şi altele de acelaşi fel să ni le prefirăm în minte dacă vrem să aşteptăm împăcaţi ceasul cel de pe urmă, care le umple de nelinişte pe toate celelalte.

Ca să pun însă capăt scrisorii mele, primeşte ce am ales astăzi: şi ăsta este un rod cules din grădini 10

străine. „Sărăcia rânduită după legea firii în­ seamnă mari bogăţii.“ Dar ştii ce hotare ne aşază acea lege a naturii? Să nu suferim de foame, de sete, de durere. Ca să scape de foame şi de sete, omul nu trebuie să se aşeze pe pragul unor trufaşi, nici să îndure încruntarea din sprâncene şi nici politeţea care devine agresivă, nu trebuie să se încerce pe mare şi nici să pornească la război.

Cerinţa naturii este uşor de împlinit şi lesne de atins: sudoarea apare pentru cele de prisos. Ele ne zdrenţuiesc toga, ele ne fac să îmbătrânim în cortul nostru ostăşesc, ne aruncă pe ţărmuri străine: ce ne aduce îndestularea se află la în­ demână. Cine se împacă bine cu sărăcia este un om bogat.

Rămâi cu bine.

11

24

Îmi scrii că eşti îngrijorat de rezultatul unui proces pe care ţi l-a intentat furia unui duşman de-al tău; şi te gândeşti că eu te voi îndemna să te gândeşti singur la tot ce e mai bun şi să te linişteşti cu speranţe călduţe. Dar ce nevoie e să o iei înaintea nenorocirilor, să le anticipezi dacă, atunci când se produc, trebuie să le suporţi tot prea devreme.

De ce să-ţi strici prezentul de teama viitorului?

Neîndoielnic, este semn de prostie să fii nefericit azi pentru că vei fi cândva nefericit.

Eu doresc însă să te îndrum spre seninătate pe o altă cale: dacă vrei să te scuturi de orice grijă, gândeşte-te că se va întâmpla negreşit lucrul de care te temi şi, oricare ar fi răul acela, măsoară-l cu tine însuţi şi cercetează-ţi apoi cu atenţie spaima: cu siguranţă vei înţelege că răul de care te temi nu este grav şi nu va dura mult timp.

Nu e greu să găseşti pilde care să te încurajeze: există în fiecare generaţie. Adu-ţi în memorie o epocă la întâmplare din istoria noastră sau a altora: 12

ţi se vor arăta oameni însemnaţi fie prin maturitatea lor spirituală, fie prin avântul lor nobil.

Dacă vei fi condamnat, ţi se poate întâmpla ceva mai amarnic decât exilul sau temniţa? Sau ceva mai înspăi­mân­tător decât schingiuirea sau moartea?

Cercetează nenorocirile acestea una câte una şi aminteşte-ţi de oamenii care le-au privit cu dispreţ; nu trebuie să îi cauţi, ci doar să alegi dintre ei.

Rutilius şi-a suportat condamnarea de parcă pentru el nimic altceva nu ar fi fost mai grav decât un renume prost. Metellus şi-a suportat exilul cu curaj, Rutilius – chiar cu voie bună: unul i-a dăruit statului întoarcerea sa, celălalt i-a refuzat întoarcerea sa lui Sulla, căruia nimeni nu-i refuza nimic atunci. În temniţă, Socrate a continuat să discute filozofie şi nu a voit să fugă, chiar dacă era cine să i-o promită; a rămas pentru a-i elibera pe oameni de frica stârnită de cele două nenorociri năprasnice: moartea şi temniţa.

Mucius şi-a întins mâna în foc. Arsura e o durere violentă: cu atât mai violentă este dacă o faci din propria ta voinţă! Ai în faţa ochilor un om lipsit de erudiţie, ce nu a primit nicio învăţătură care să-l pregătească pentru moarte ori pentru suferinţă, în afară de vigoarea sa militară: şi-a ales singur o pedeapsă pentru o încercare deşartă. A stat neclintit 13

privindu-şi mâna cum arde în focul duşmanilor lui, fără să o ridice, lăsând-o să piară până la os: duşmanul i-a îndepărtat mâna de foc. Ar fi putut împlini în tabăra aceea militară un act cu final mai bun, dar nu mai plin de curaj. Vezi bine că virtutea este mai repede gata să înfrunte primejdii decât este cruzimea gata să le impună. Mai grabnic l-a iertat Porsenna pe Mucius că a voit să-l ucidă decât s-a iertat Mucius însuşi pentru că nu îl ucisese. „Dar astea sunt legende, spui tu, povestite şi răspovestite în toate şcolile; iar acum, când vine momentul să-mi vorbeşti despre dispreţul faţă de moarte, îmi vei istorisi despre Cato.“ Şi de ce n-ar trebui să-ţi istorisesc cum în acea ultimă noapte citea o carte a lui Platon, cu sabia pusă la căpătâi? Îşi pregătise pentru momentul din urmă aceste două instrumente: unul care îi întărea hotărârea de a muri, celălalt – care i-o făcea posibilă. Şi-a rânduit lucrurile cât de bine a putut în împrejurările acelea zbuciumate, extreme: a decis să acţioneze în aşa fel încât nimeni să nu-l poată ucide pe Cato sau să reuşească să îl salveze. Şi, scoţându-şi sabia ce, până în ziua aceea, nu fusese niciodată mânjită de sânge, a spus: „Soartă, nu ai reuşit nimic punându-te în calea planurilor mele. Până azi, eu nu am luptat pentru libertatea mea, ci pentru libertatea patriei 14

mele; şi nici nu am luptat cu atâta îndârjire ca să trăiesc liber, ci ca să trăiesc între oameni liberi: acum, pentru că destinul oamenilor este fără speranţă, Cato se poate pune la adăpost“. Apoi şi-a dat lovitura de moarte; când medicii i-au legat strâns rana, pentru că pierduse sânge şi putere – dar nu şi curaj – mâniat nu atât pe Cezar, cât pe sine însuşi, şi-a înfipt mâinile goale în rană: nu şi-a dat, ci şi-a smuls ultima suflare a acelui spirit generos, ce ura orice formă de tiranie.

Am adunat pildele acestea nu pentru a face un exerciţiu al minţii, ci ca să-ţi trezesc curajul împo­ triva unui rău pe care îl socoteşti cu totul înspăi­ mântător; voi reuşi mai lesne în planul meu dovedindu-ţi că nu numai oamenii curajoşi au înfruntat cu dispreţ momentul morţii, ci şi unii care, slabi în alte împrejurări, de data aceasta s-au întrecut în curaj cu cei puternici. Aşa a fost acel faimos Scipio, socrul lui Gnaeus Pompeius; azvârlit de vânturi vrăjmaşe pe ţărmul Africii, văzând că nava îi căzuse în mâinile duşmanilor, s-a străpuns cu sabia, iar celor care îl întrebau unde este generalul, le-a răspuns: „Generalul este bine“.

Fraza aceasta l-a făcut demn de înaintaşii lui şi a făcut ca gloria unei predestinări africane pentru Scipioni să rămână neîntreruptă. A fost însemnată 15

victoria împotriva Cartaginei, dar şi mai însemnată a fost victoria împotriva morţii. „Generalul, a răspuns el, este bine.“ Sau poate ar fi trebuit să moară într-alt chip un general, mai cu seamă un general al lui Cato?

Nu îţi aduc în amintire faptele istorice şi nici nu voiesc să chem din prin toate epocile oamenii, mulţi la număr, care au privit moartea cu dispreţ.

Uită-te la vremurile noastre, în care deplângem delăsarea şi patima pentru plăceri: vei vedea persoane din toate rangurile, cu oricât de multă sau puţină avere, de orice vârstă, care şi-au pus capăt nenorocirilor recurgând la moarte.

Dă-mi crezare, Lucilius, moar­tea trebuie cu atât mai puţin să inspire teamă cu cât, datorită ei, nimic altceva nu mai poate inspira teamă.

Ascultă, aşadar, cu seninătate ameninţările duş­manului tău; conştiinţa ta te face încrezător – cum însă în proces au greutate şi factori din afară, pune-ţi speranţele într-o sentinţă corectă, dar pregăteşte-te, totodată, şi pentru una cu totul nedreaptă. Şi, mai presus de toate, aminteşte-ţi să desprinzi de fapte zarva ce le însoţeşte şi să le priveşti în esenţa lor: vei pricepe că nu este nimic altceva înspăimântător în ele, în afară de teama însăşi.

16