Ramaicubineweb

SENECA Lucius Annaeus

RăMÂI CU BINE

Scrisori către Lucilius

Traducere din limba latină de Ioana Costa

Editura Seneca Lucius Annaeus

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SENECA, LUCIUS ANNAEUS

Rămâi cu bine: Scrisori către Lucilius = Epistulae morales ad Lucilium trad.: Ioana Costa; desene: Sasha Staicu; coord.: Anastasia Staicu.

Editura Seneca Lucius Annaeus, 2014, Bucureşti ISBN 978-606-93594-9-5

I. Costa, Ioana (trad.)

II. Staicu, Sasha (il.)

III. Staicu, Anastasia (coord.)

821.124-6=135.1

machetare: Dragoş Tudor

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorilor. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al autorilor.

CUPRINS

Cuvânt înainte ..............................................................

Despre colecţie ...............................................................

Despre volum ................................................................

Scrisori către Lucilius, Epistulae morales ad Lucilium

7 8 9

11

Cuvânt după ..................................................................

Despre Seneca .......................................................

Despre Lucilius .....................................................

317 318 321

Indice ...............................................................................

341

Note ...............................................................................

Curente filosofice Stoicii ......................................................................

Epicureii .................................................................

Cinicii ..................................................................... Însemnările tale ..............................................................

322

345 346 347 348

CUvÂNT ÎNAINTE. Înainte de imagini:

“Virtutea trebuie… să pună mâna si să aducă la realitate lucrurile pe care le-a gândit”.

SENECA

Imaginile din această colecţie au fost gândite de Ştefan Procopie, Sasha Staicu şi Andrei-Florin Maceşanu, elevi la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

DESPRE COLECŢIE

volumul „Rămâi cu bine“ continuă colecţia „În DOI“. „În DOI“– pentru că seria este făcută de doi. Primul este filozoful roman Seneca, cu textele scrise acum 2000 de ani.

Al doilea este un tânăr student român de la Arte, cu desenele concepute după text. „În DOI“ – pentru că în faţa cărţii rămân doi – Autorul şi Cititorul. Cartea începe să trăiască doar atunci când începe să interacţioneze cu cel care o ţine în mână. Atunci când Cititorul regăseşte în ea pe el însuşi.

8

DESPRE vOLUM

Rămâi cu bine

“Nu sunt atât de neruşinat încât să vreau să iau asupra mea – eu, un bolnav – îngrijirea celui de-alături; cum mă aflu însă în acelaşi spital, îţi vorbesc despre o boală comună şi împart cu tine leacurile”. volumul Rămâi cu bine conţine scrisori care au fost trimise de Seneca acum 2000 de ani şi acum au ajuns la noi.

Ramâi cu bine nu este doar o formă de a lua rămas bun la incheierea unei scrisori, ci şi o aducere aminte: “Eu plec, tu rămâi cu tine. Întotdeauna eşti cu tine. Ai grijă de ceea ce este cu adevărat al tău - timpul tău şi partea ceea bună din tine!”

9

Scrisori cﾄフre Lucilius

Epistulae morales ad Lucilium

scrisoarea 1.

1. Aşa să faci, iubitul meu Lucilius: cere-ţi singur dreptul asupra ta, iar timpul care până acum ţi-era luat sau răpit sau părăduit, adună-l şi păstrează-l. Încredinţează-te că aşa este, cum îţi scriu: unele frânturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai ruşinos este însă să pierzi timpul din nebăgare de seamă.

Gândeşte-te bine: mare parte din viaţa noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viaţa, făcând altceva decât ar trebui.

2. Îmi poţi arăta pe cineva care să pună vreun preţ pe timpul său, care să-şi socotească durata zilei, care să înţeleagă că moare în fiecare zi? Tocmai într-asta greşim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru. Moartea este stăpână pe viaţa care a trecut. Atunci, iubitul meu Lucilius, fă întocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puţin la cheremul viitorului dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viaţa se trece.

3. Nimic nu ne aparţine, Lucilius, doar timpul este al nostru; firea ne-a dat în stăpânire acest unic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi oricine voieşte. Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc să le fie puse la plată bunuri de nimic, fără nicio va-

13

scr. 1.

14

loare, şi care, oricum, pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărăt.

4. vei întreba poate cum mă port eu însumi, care-ţi dau sfaturile acestea. Îţi voi spune deschis: îmi ţin cu grijă socotelile de om risipitor, dar atent. Nu pot spune că nu pierd nimic, pot spune însă ce anume pierd şi din ce pricină şi în ce fel; îţi pot explica motivele sărăciei mele. Mi se întâmplă însă ca celor mai mulţi dintre oamenii care nu din vina lor au căzut în sărăcie: toţi sunt gata să le găsească scuze, nimeni nu îi ajută.

5. Şi atunci? Nu-l socotesc sărac pe cel căruia îi este de ajuns ce i-a rămas; prefer însă ca tu să-ţi păstrezi ce este al tău şi să începi la momentul potrivit. Căci, după cum spune o vorbă de-a strămoşilor noştri, „e prea târzie zgârcenia când ai ajuns la capăt“; pe fundul sacului nu rămâne doar ce-i mai puţin, ci şi ce este mai rău.

Rămâi cu bine.

Nimic nu ne apartine, , doar timpul este al nostru….

scrisoarea 2.

1. Din câte îmi scrii şi din câte aud, nutresc pentru tine bune speranţe: nu alergi într-o parte şi-ntr-alta şi nici nu te zbuciumi, tot schimbându-ţi locul. O asemenea agitaţie ţine de un spirit bolnav: eu însă consider că cel dintâi semn al unui spirit bine clădit este puterea de a sta liniştit într-un loc şi de a zăbovi cu sine însuşi.

2. Fii mai apoi atent ca nu cumva lectura unui număr mare de autori şi a unor cărţi de tot soiul să aibă în sine vreo nesiguranţă şi nestatornicie. Se cuvine să stărui asupra unor scriitori anume şi să te adăpi din ei, dacă voieşti să ai un folos care să rămână statornic în spirit.

Cine este pretutindeni nu este nicăieri. Cei care îşi petrec viaţa în peregrinări ajung să aibă multe gazde, dar niciun prieten. La fel li se întâmplă, fără scăpare, celor care nu se dedică îndeaproape spiritului unui singur autor, ci trec de la unul la altul, în fugă şi grăbindu-se.

3. Hrana nu este de folos şi nici nu este asimilată de corp dacă, de-abia înghiţită, este dată afară; nimic nu împiedică însănătoşirea deopotrivă cu frecventa schimbare a leacurilor; o rană pe care se încearcă la rând remediile nu ajunge să se cicatrizeze; nu devine viguroasă planta care este adesea strămutată; nimic nu este îndeajuns de folositor pentru a-şi face efectul în treacăt. Mulţimea de

15

scr. 2.

cărţi hărţuieşte: aşadar, cum nu eşti în stare să citeşti atâta cât poţi avea, este de ajuns să ai atâta cât poţi citi.

4. „Numai că – zici tu – vreau să răsfoiesc ba cartea asta, ba pe aceea.“ Doar un stomac năzuros are nevoie să guste din multe; căci cele ce sunt felurite şi de tot soiul nu hrănesc, ci strică. De aceea, citeşte mereu autori consacraţi şi, chiar dacă îţi trece prin minte să te îndrepţi spre alţii, întoarce-te la cei dintâi. Ia-ţi în fiecare zi un sprijin împotriva sărăciei, un sprijin împotriva morţii şi, deopotrivă, împotriva celorlalte năpaste; iar din tot ce vei fi parcurs, alege un singur lucru pe care să-l mistui în ziua aceea.

5. Aşa fac şi eu; din cele multe pe care le-am citit, aleg ceva. Citatul de astăzi, pe care l-am găsit la Epicur – căci îmi stă în obicei să trec şi prin tabăra duşmană, nu ca dezertor, ci ca cercetaş –, sună aşa: „Bun lucru, zice acela, este o sărăcie voioasă“.

6. Numai că aceea nu este sărăcie, dacă este voioasă: căci este sărac nu cel ce are puţin, ci cel ce doreşte mai mult. Ce contează cât are unul în lada de bani, câte grâne sunt în hambarele lui, câte vite are la păşunat sau ce dobânzi încasează, dacă ţine sub ochi bunul altuia şi socoteşte nu câte a dobândit, ci câte i-au rămas de dobândit?

Care să fie – mă întrebi – măsura cumpănită a bogăţiei?

Mai întâi, să ai cât e necesar; apoi, cât e îndestul.

Rămâi cu bine.

16

scrisoarea 4.

1. Continuă cum ai început şi grăbeşte-te pe cât poţi, ca să te bucuri cât mai mult de un spirit îndreptat şi bine aşezat. vei afla bucurie chiar în strădania de îndreptare, chiar în strădania de bună aşezare: este însă o plăcere de un fel diferit cea care provine din contemplarea unei minţi lipsite de orice pată şi strălucitoare.

2. Îţi aduci cu siguranţă aminte ce bucurie ai simţit când, lepădând haina de copil, ai îmbrăcat toga de bărbat şi te-ai dus în for: aşteaptă-te la mai mult atunci când îţi vei fi lepădat sufletul de copil şi înţelepciunea te va fi trecut în rândul bărbaţilor. Căci de la o vârstă încolo nu mai este vorba de copilărie, ci, mai grav, de infantilism. Iar ceea ce este încă şi mai rău e că avem autoritatea unor bătrâni, dar defecte de copii – ba chiar nu atât de copii, cât de ţânci: copiii se sperie de lucruri mărunte, ţâncii, de unele închipuite, noi – şi de unele, şi de altele.

3. Mergi mai departe: vei înţelege că unele lucruri sunt cu atât mai puţin de temut cu cât provoacă mai multă spaimă. Nici un rău care pune capăt nu este un mare rău. Moartea ajunge la tine: aveai motive să te temi dacă rămânea cu tine; numai că, în mod necesar, ori nu ajunge încă la tine, ori trece peste tine.

17

scr 4.

18

4. „Este greu – spui tu – să-ţi faci sufletul să dispreţuiască viaţa.“ Nu vezi din ce motive neînsemnate este dispreţuită? Unul îşi pune gâtul în laţ în faţa porţilor iubitei, altul se aruncă de pe acoperiş ca să nu-l mai audă pe stăpânul lui înveninat de furie, altul îşi înfige un pumnal în măruntaie ca să nu fie adus îndărăt în sclavie; nu crezi că virtutea poate face ce a făcut frica nestăpânită? Nu poate duce o viaţă senină cel care se gândeşte prea tare să o prelungească, cel care numără, între bunurile de preţ, anii numeroşi.

5. Gândeşte-te în fiecare zi cum să fii în stare să părăseşti cu sufletul împăcat viaţa, pe care atâţia oameni o îmbrăţişează şi de care se agaţă, aşa cum se agaţă de crengi ţepoase şi de stânci aspre cei pe care îi ia torentul de apă. Cei mai mulţi se zbat nefericiţi între frica de moarte şi chinurile vieţii: nu vor să trăiască, nu ştiu să moară.

6. Fă aşadar ca viaţa să-ţi fie plăcută, dând deoparte orice grijă în privinţa ei. Niciun bun nu îi este de folos celui ce îl posedă dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă; căci niciodată pierderea unui lucru nu poate fi mai uşor de suportat decât atunci când, odată pierdut, nu-ţi pare rău după el. De aceea, îndeamnă-te să prinzi curaj împotriva întâmplărilor care îi pot lovi chiar şi pe cei mai tari.

7. Un copilandru şi un eunuc au hotărât asupra vieţii lui Pompei, un part sângeros şi trufaş – asupra

Scrisori către Lucilius

lui Crassus; Gaius i-a poruncit lui Lepidus să-şi ofere gâtul tribunului Dexter, iar propriul său gât i l-a întins lui Chaerea: soarta nu l-a înălţat niciodată pe un om într-atât încât să nu poată întoarce împotriva lui tot ce i-a îngăduit să făptuiască. Nu te încrede în liniştea prezentului: marea se răstoarnă într-o clipă; în aceeaşi zi, corăbiile se scufundă acolo unde lunecau lin.

8. Gândeşte-te că ori un tâlhar, ori un duşman îţi pot pune sabia la gât; să lăsam deoparte puterile mai presus de noi: orice sclav are asupra ta drept de viaţă şi moarte.

O spun răspicat: oricine şi-a dispreţuit viaţa, este stăpân pe viaţa ta. Aminteşte-ţi pildele celor ucişi de propriii lor sclavi, fie printr-un atac pe faţă, fie cu vicleşug: vei înţelege că nu au fost mai puţini cei ce au căzut pradă mâniei sclavilor decât a regilor. Ce importanţă are pentru tine cât de puternic este cel de care te temi, de vreme ce răul de care te temi, ţi-l poate face oricine?

9. Dacă se va întâmpla să cazi în mâinile duşmanilor, învingătorul va porunci să fii dus la moarte: chiar acolo unde negreşit te duci. De ce te înşeli singur şi înţelegi abia acum ceea ce sufereai încă de multă vreme? vreau să spun că te duci spre moarte chiar din momentul în care te-ai născut. Gândul acesta şi altele de acelaşi fel să ni le prefirăm în minte dacă vrem să aşteptăm împăcaţi ceasul cel de pe urmă, care le umple de nelinişte pe toate celelalte.

10. Ca să pun însă capăt scrisorii mele, primeşte ce

scr 4.

19

scr 4.

20

am ales astăzi: şi ăsta este un rod cules din grădini străine. „Sărăcia rânduită după legea firii înseamnă mari bogăţii.“ Dar ştii ce hotare ne aşază acea lege a naturii? Să nu suferim de foame, de sete, de durere.

Ca să scape de foame şi de sete, omul nu trebuie să se aşeze pe pragul unor trufaşi şi nici să îndure încruntarea din sprâncene şi nici politeţea care devine agresivă, nu trebuie să se încerce pe mare şi nici să pornească la război. Cerinţa naturii este uşor de împlinit şi lesne de atins: 11. sudoarea apare pentru cele de prisos. Ele ne zdrenţuiesc toga, ele ne fac să îmbătrânim în cortul nostru ostăşesc, ne aruncă pe ţărmuri străine: ce ne aduce îndestularea se află la îndemână. Cine se împacă bine cu sărăcia este un om bogat.

Rămâi cu bine.

Nici un bun nu este de folos celui ce îl posedă dacă sufletul nu este pregătit să îl piardă.