Issuu on Google+

Woody Allen - BT.indd 1

20-Dec-12 13:23:22 PM


Woody Allen - BT.indd 2

20-Dec-12 13:23:23 PM


Woody Allen - BT.indd 3

20-Dec-12 13:23:23 PM


Originally published in Sweden in 1993 as: Woody om Allen, by Alfabeta Bokförlag Copyright © 1993 by Stig Björkman. All rights reserved. © Publica, 2013, pentru ediţia în limba română. ISBN 978-606-8360-25-6

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Allen, Woody      Woody Allen în dialog cu Stig Björkman / Woody Allen, Stig Björkman ; trad.: Paul Slayer Grigoriu ; trad.:. - Bucureşti : Publica, 2012      Bibliogr.      ISBN 978-606-8360-25-6 I. Björkman, Stig II. Grigoriu, Paul Slayer (trad.) 791.43(73) Allen,W 929 Allen,W

VICTORIA BOOKS este un imprint al editurii PUBLICA

Editori:

Director executiv:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir

Bogdan Ungureanu DESIGN:

Redactor:

Alexe Popescu

Florin Sia Corectori: Dtp:

Răzvan Nasea

Woody Allen - BT.indd 4

Gabriela Popescu Silvia Dumitrache

20-Dec-12 13:23:23 PM


CUPRINS Mulţumiri ........................................................................... 7 Cuvânt înainte . .................................................................. 9 1. Începuturile ............................................................... 17 2. Ia banii şi fugi ............................................................ 34 3. Bananas ..................................................................... 58 4. Mai cântă o dată, Sam ............................................... 68 5. Tot ceea ce ați vrut să ştiți despre sex… ................... 76 6. Adormitul . ................................................................. 86 7. Dragoste şi moarte .................................................... 89 8. Annie Hall .................................................................. 94 9. Interioare ................................................................. 116 10. Manhattan ............................................................... 129 11. Amintiri la Hotelul Stardust .................................. 140 12. Comedia erotică a unei nopţi de vară / Zelig .......... 150

Woody Allen - BT.indd 5

20-Dec-12 13:23:23 PM


13. Broadway Danny Rose . ........................................... 163 14. Trandafirul roşu din Cairo ...................................... 167 15. Hannah şi surorile ei ............................................... 172 16. Zilele radioului ........................................................ 177 17. Septembrie ............................................................... 188 18. Cealaltă femeie ........................................................ 207 19. Povești din New York . ............................................. 222 20. Delicte și fărădelegi ................................................. 230 21. Alice .......................................................................... 250 22. Umbre şi ceaţă ......................................................... 256 23. Soţi şi soţii . .............................................................. 267 24. Misterul crimei din Manhattan .............................. 278 25. Interludiu ................................................................. 293 26. Împușcături pe Broadway, Chemarea Afroditei şi lucrările pentru televiziune şi teatru ................. 300 27. Toți spun: Te iubesc!, Wild Man Blues, Viața lui Harry ......................................................... 334 28. Celebritate, Acorduri și dezacorduri, Escroci de mâna a doua, Blestemul scorpionului de jad, Final ca la Hollywood .............................................. 372 Filmografie ..................................................................... 404 Tabel cronologic ............................................................. 429

Woody Allen - BT.indd 6

20-Dec-12 13:23:23 PM


Mulţumirile mele se îndreaptă în primul rând şi mai ales către Woody Allen, pentru marea încredere pe care mi‑a arătat‑o tot timpul cât am lucrat la carte şi pentru generozitatea de care a dat dovadă permiţându‑mi să cunosc mai îndeaproape toată opera lui. Nu în ultimul rând, multe mulţumiri lui Lauren Gibson, asistenta personală a lui Woody, care, neobosită şi foarte amabilă, şi‑a folosit toate marile talente pentru organizarea şi păstrarea în bună rânduială a întregului şir de întâlniri şi înţelegeri şi a tot felul de probleme practice în timpul lucrului la prima ediţie a acestei cărţi. Şi aceleaşi calde mulţumiri succesoarei ei, Sarah Allentuch, care m‑a ajutat, de asemenea, cu informaţii şi sfaturi pe măsură ce am continuat munca. Totodată, le mulţumesc unora dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Woody: Kay Chaplin, Carlo Di Palma, Jack Rollins şi Juliet Taylor, care şi‑au găsit timp pentru interviuri personale. Iarăşi, lui Susan E. Morse, pentru numeroasele comentarii lămuritoare, şi lui Carl Turnquest Jr., care şi‑a oferit serviciile rulând mai multe filme la Centrul de Film din Manhattan.

În dialog cu Stig Björkman

Mulţumiri

7

Woody Allen - BT.indd 7

20-Dec-12 13:23:23 PM


Woody Allen

În sfârşit, mulţumesc fondului Holger şi Thyra Lauritzen pentru cercetări în domeniul filmului. Bursa de lucru pe care am primit‑o de la fond a contribuit mult la posibilitatea realizării acestei cărţi.

8

Woody Allen - BT.indd 8

20-Dec-12 13:23:23 PM


Când mi s‑a cerut să scriu această carte, nu‑l întâlnisem pe Woody Allen decât o dată. Era primăvara lui 1986. Hannah şi surorile ei* primise invitaţia de a fi reprezentat „hors concours“** la Festivalul de Film de la Cannes. Woody Allen, căruia nu‑i place să părăsească New Yorkul şi cu atât mai puţin să apară în public în legătură cu filmele sale, nu avea de gând să fie de faţă la prezentarea filmului. Deci, dacă Woody Allen nu avea de gând să vină la festival, festivalul a trebuit să vină la Woody Allen. Festivalul l‑a însărcinat pe Jean‑Luc Godard să realizeze un interviu filmat cu Allen la New York, despre filmul său. Am fost prezent la acest interviu. Îl cunoşteam întâmplător pe producătorul care se ocupa de filmare, Tom Luddy, iar el m‑a angajat pe loc ca fotograf. Atât Allen, cât şi Godard au fost de acord, dar cu o condiţie pusă de Woody: el urma să decidă ce fotografii puteam folosi. Filmarea a avut loc în cinematograful privat din biroul lui Woody, situat în Centrul de Film din Manhattan. E un loc destul de gol şi nemobilat. Nu erau acolo decât o

În dialog cu Stig Björkman

Cuvânt înainte

*  Titlu original: Hannah and Her Sisters (1986) (n.t.). **  În fr., în original: „în afara concursului“ (n.t.).

9

Woody Allen - BT.indd 9

20-Dec-12 13:23:23 PM


Woody Allen

canapea, două fotolii şi o masă joasă. De‑a lungul unuia dintre pereţii mai mari, erau câţiva metri de rafturi cu o parte din colecţia de discuri a lui Woody, precum şi un pian vechi. Ecranul de cinema de pe unul dintre pereţii mai mici era acoperit de o cortină neagră. Conversaţia dintre aceşti doi regizori celebri – amândoi aproape la fel de timizi – a durat o oră bună. Când s‑a terminat filmarea, Allen şi Godard au pozat pentru aparatul meu. Apoi i‑am dat lui Woody rolele de film. După aceasta am ţinut cu el o corespondenţă foarte sporadică, până în vara lui 1991, când l‑am contactat cu propunerea unei posibile cărţi de interviuri despre cariera lui de scriitor, animator, actor şi – mai presus de toate – realizator de filme. După un timp a venit răspunsul, prietenos, mai degrabă evaziv: nu era momentul potrivit. Woody pregătea – ca de obicei – un nou film. Dar a lăsat deschisă posibilitatea de a relua cândva acest proiect. În ianuarie 1992, am fost invitat la New York pentru un interviu în legătură cu Umbre şi ceaţă*, care urma să aibă premiera în curând. Am văzut filmul în sala de proiecţie a Columbia Films. A doua zi, m‑am întâlnit cu Woody Allen, fiind unul dintre numeroșii critici de film care veniseră din Europa să‑l intervieveze. Reprezentanta de presă, prietenoasă, dar cu răsuflarea tăiată, m‑a informat că aveam 45 de minute la dispoziţie. „Domnul Allen este un om foarte ocupat!“ M‑am întors în cinematograful privat din biroul lui Woody. Nu s‑a schimbat. Aceeaşi încăpere spaţioasă. Aceleaşi fotolii mari şi moi. Poate doar colecţia de discuri, de unde Woody îşi ia inspiraţia şi muzica pentru filmele sale, să fi crescut ceva de la ultima noastră întâlnire. Sub rafturile cu discuri sunt vrafuri de benzi magnetice cu sunetul pentru noul film turnat, care se va numi Soţi şi soţii**. Woody tocmai editează acest film. Ajung destul de devreme sau poate Woody întârzie puţin. În timp ce îmi pregătesc aparatul de înregistrare, *  Titlu original: Shadows and Fog (1991) (n.t.). **  Titlu original: Husbands and Wives (1992) (n.t.).

10

Woody Allen - BT.indd 10

20-Dec-12 13:23:24 PM


În dialog cu Stig Björkman

aud o tuse discretă şi cuvintele: „Îmi cer scuze, am întârziat puţin“. E Woody. Şi‑a făcut intrarea complet neobservat şi în tăcere. Pare să se fi materializat deodată dintr‑un colţ întunecat al încăperii. Trucul unui iluzionist în stilul celor din Complotul lui Oedip* sau, că veni vorba, din Umbre şi ceaţă. Sau poate a coborât pur şi simplu din ecranul argintiu, ca eroul de film din Trandafirul roşu din Cairo**. Începem să vorbim, mai ales despre Umbre şi ceaţă, dar şi despre primele experienţe cu filmul ale lui Woody şi despre începutul carierei lui în cinematografie. Timpul trece foarte repede. Deodată, secretara lui Woody bagă capul pe uşă pentru a spune că au trecut 45 de minute. Dar Woody îi face semn să plece. Ne continuăm discuţia pentru încă aproape o jumătate de oră. Înainte să închei, revin la proiectul de carte. Woody nu poate da încă un răspuns. Mă roagă să revin mai târziu, în primăvară. Apoi, după ce mai corespondăm o vreme, răspunsul vine la începutul lui iunie. Woody va putea colabora cu mine timp de câteva săptămâni în iulie‑august, înainte de a se ocupa de noul său film, care va fi Misterul crimei din Manhattan***. Trecem prin cariera lui Woody cronologic, dar cu digresiuni spontane şi fără idei preconcepute. Înainte de a începe, îl asigur pe Woody că poate stabili limite în privinţa lucrurilor despre care vrea să vorbească. Dacă sunt întrebări la care nu vrea să răspundă, evident, va refuza. Dar nu s‑a întâmplat niciodată. Singura pretenţie sau cerinţă a lui Woody în legătură cu cartea a fost să aibă o copertă frumoasă. Întâlnirile noastre au loc de obicei dimineaţa. Stăm şi vorbim în prezenţa unui casetofon, într‑un colţ al cinematografului de la Centrul de Film din Manhattan, în jur de două ore la rând. În acelaşi timp, Woody e ocupat cu pregătirile pentru Misterul crimei din Manhattan. *  Oedipus Wrecks, episod regizat de Woody Allen pentru filmul New York Stories (1989) (n.t.). **  Titlu original: The Purple Rose of Cairo (1985) (n.t.). ***  Titlu original: Manhattan Murder Mystery (1993) (n.t.).

11

Woody Allen - BT.indd 11

20-Dec-12 13:23:24 PM


Woody Allen

Pe 13 august, panourile publicitare ale ziarelor şi prima pagină a presei newyorkeze trâmbiţează vestea că Woody Allen şi Mia Farrow se despart şi că fiecare dintre ei a intentat proces pentru custodia copiilor comuni. Vieţile private şi treburile personale ale acestui cuplu, altfel foarte discret, sunt aruncate în atenția publicului în modul cel mai brutal. Bineînţeles, evenimentele reprezintă o intruziune deloc bine‑venită în viaţa lui Woody Allen – atât în cea personală, cât şi în cea profesională. Mă tem că munca noastră va fi întârziată, dar amânarea este doar temporară. După două zile, Woody reia întâlnirile noastre, dar, de data aceasta, ne întâlnim la el acasă, în apartamentul în care locuieşte, aproape de Central Park. În mod destul de ironic, tocmai am ajuns la Comedia erotică a unei nopţi de vară* şi la Zelig, două filme la care Woody a lucrat în acelaşi timp şi în care Mia Farrow şi‑a început lunga colaborare cu el. La întrebarea inevitabilă despre cum s‑au cunoscut şi cum şi‑au început colaborarea rodnică, Woody răspunde deschis şi binevoitor, ca la toate celelalte lucruri despre care l‑am întrebat. Totuşi, din cauza circumstanţelor din viaţa personală a lui Woody şi a pregătirii pentru Misterul crimei din Manhattan, care îi consumă din ce în ce mai mult timp, suntem obligaţi să ne întrerupem discuţiile pentru o vreme. Facem o pauză temporară după ce discutăm despre Hannah şi surorile ei. Mă întorc în Suedia şi pentru a face o primă evaluare a materialului deja foarte stufos, strâns din interviuri. În ianuarie 1993, discuţiile se reiau – la fel ca înainte, alternând între Centrul de Film din Manhattan şi casa lui Woody. Unele dintre discuţiile mai cuprinzătoare şi mai intense, cum ar fi capitolele despre Septembrie şi Delicte şi fărădelegi**, au avut loc acasă la Woody. Poate că izolarea şi *  Titlu original: A Midsummer’s Night Sex Comedy (1982) (n.t.). **  Titlu original: Crimes and Misdemeanours (1989) (n.t.).

12

Woody Allen - BT.indd 12

20-Dec-12 13:23:24 PM


În dialog cu Stig Björkman

liniştea de acolo făceau posibilă o mai mare concentrare şi deschidere. Dimpotrivă, discuțiile dedicate filmului Zilele radioului* au avut loc în condiţii mai haotice, în rulota lui Woody, între scenele uneia dintre ultimele zile de filmare pentru Misterul crimei din Manhattan. În timpul acelor zile de ianuarie, am avut ocazia să urmăresc şi filmările. Ce m‑a impresionat cel mai mult au fost uşurinţa şi relaxarea ce caracterizau munca. A turna un film este o întreprindere complicată şi greoaie, dar aici nu se simţea nimic din stresul care iese de obicei la iveală în acest context. Pe de altă parte, desigur, Woody s‑a înconjurat de multă vreme de aceiaşi colaboratori în multe dintre posturile esenţiale din spatele camerei. Toată lumea cunoaşte pe toată lumea, știe rutina de lucru a celorlalţi. Comunicarea are loc aproape fără cuvinte. Un gest, o privire, nu e nevoie de mai mult. În anul următor, am ocazia să‑l văd din nou la lucru pe Woody, acum cu Împuşcături pe Broadway**. De data aceasta, sunt impresionat de respectul şi încrederea totală ce caracterizează colaborarea cu actorii. Când Woody le dă indicaţii – dacă se întâmplă așa ceva –, o face într‑un mod aproape invizibil. O concentrare totală în momentul filmării, dar între scene, Woody pare mai mult sau mai puţin absent. Mai mulţi actori au confirmat că nu s‑au simţit cu adevărat dirijaţi de Woody. Şi poate chiar acesta e secretul din spatele manierei sale personale de a regiza. Woody are încredere totală în aptitudinile profesionale ale actorilor, în capacitatea lor de a juca personajele în felul lor propriu. Le oferă un spațiu al lor, care include atât libertate, cât şi responsabilitate. Foarte probabil, acesta e motivul pentru care atâţia actori celebri par să stea la coadă pentru a prinde ocazia să joace într‑un film de Woody Allen. În toamna lui 2001, m‑am întâlnit din nou cu Woody pentru a ne continua conversaţiile despre film şi viaţă, *  Titlu original: Radio Days (1987) (n.t.). **  Titlu original: Bullets Over Broadway (1994) (n.t.).

13

Woody Allen - BT.indd 13

20-Dec-12 13:23:24 PM


Woody Allen

artă şi muzică. Ca de obicei, Woody era foarte ocupat. Întâmplările copleşitoare din viaţa lui personală nu i‑au afectat cu nimic creativitatea şi munca. De când am lucrat la prima ediţie a cărţii de față, a realizat scenariul şi regia pentru încă nouă filme, a scris câteva piese de teatru şi a jucat în mai multe filme. Ultimul lui film, Final ca la Hollywood*, care nu va fi lansat înainte de aprilie 2002, e deja terminat. Poate această ultimă parte a producţiei sale e caracterizată de o mai mare lejeritate, ca pentru a echilibra dramatismul ce i‑a marcat viaţa, pe lângă lucrul la filme. Ca o deschidere mai mare. Nu mai e aşa de greu să faci un interviu cu Woody. Iese mai des decât înainte din acel buncăr protejat ce părea să fie înainte Manhattanul. A participat chiar şi la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar şi la Festivalul de la Cannes. Şi totuşi, totul e la fel când ne întâlnim din nou la Centrul de Film din Manhattan. Aceeaşi canapea şi aceleaşi fotolii uzate, în exact aceeaşi poziţie, în sala de cinema unde au loc discuţiile noastre. Până și noi, cred, ne aşezăm exact în aceleaşi locuri ca în trecut, Woody într‑un colţ al canapelei, şi eu într‑un fotoliu, cu reportofonul între noi. Unii dintre colaboratorii lui au fost înlocuiţi, dar şi cei nou‑veniţi par genul loial. Foarte probabil, îl vor urma pe Woody în noile lui odisee cinematografice pentru mai mulți ani de acum înainte. Când ultima propoziţie din discuţiile noastre a fost rostită, în aprilie 2002, Woody lucra la pregătirile pentru filmul ce poartă momentan numele „Proiectul de primăvară al lui Woody Allen“. Manuscrisul pentru următorul lui film stă probabil deja terminat într‑un sertar. Poziţia lui Woody Allen în lumea filmului e unică. Are un contract cu producătorii lui care îi garantează libertate totală pentru a scrie şi a regiza un film pe an – cel puţin. Asta înseamnă că Woody are control nelimitat în ceea ce priveşte alegerea subiectului, scenariul, actorii *  Titlu original: Hollywood Ending (2002) (n.t.).

14

Woody Allen - BT.indd 14

20-Dec-12 13:23:24 PM


În dialog cu Stig Björkman

şi membrii echipei, varianta finală şi aşa mai departe. Singura condiţie este să rămână în interiorul limitelor financiare stabilite pentru proiect. Woody Allen, persoana pe care am învățat să o cunosc cât timp am lucrat la această carte, nu prea seamănă cu personajul de film pe care îl ştim de pe ecran, lupul singuratic şi nevroticul incurabil, nu are prea mult din toată acea suferinţă şi, nu în ultimul rând, din acea autocompătimire ca fundament bine‑venit pentru toate defectele pe care pare să vrea să le dezvăluie cu o plăcere aproape masochistă: ipohondria, egocentrismul, nehotărârea şi alte fobii mai uşor sau mai greu de definit. În locul acestui personaj, l‑am văzut pe muncitorul disciplinat şi pe omul care ia decizii, un artist serios şi conştient, cu pretenţii ridicate de la sine însuşi şi care refuză compromisul în privinţa artei şi a viziunii sale. Viaţa sa personală este un sector protejat, cea publică – redusă la un minimum necesar. Excepţie fac serile de luni de la Michael’s Pub, unde Woody se produce practic în fiecare săptămână în calitate de clarinetist într‑un grup de muzicieni de jazz tradiţional. Acum spectacolele au fost mutate la Café Carlyle, dar programul a rămas acelaşi: în fiecare seară de luni, când Woody nu e ocupat cu lucrul la vreun film. Muzica e probabil una dintre cele mai importante surse de inspiraţie pentru Woody. Aceasta şi alte surse de inspiraţie şi creativitate sunt subiectele următoarelor pagini. Stockholm, mai 2002

15

Woody Allen - BT.indd 15

20-Dec-12 13:23:24 PM


Woody Allen - BT.indd 16

20-Dec-12 13:23:24 PM


1 GRASUL: Ai studiat regia de film la şcoală? SANDY: Nu, nu, nu am studiat nimic la şcoală. Ei m‑au studiat pe mine. (Din Amintiri la Hotelul Stardust*)

STIG BJÖRKMAN: De vreme ce vom vorbi despre cariera ta în cinematografie, ar trebui să o facem cronologic. Dar ar trebui, de asemenea, să fim deschişi pentru un fel de flux al conştiinţei, să mergem în trecut şi în prezent, folosind un fel de tehnică a flashbackului. Ultimul lucru pe care l‑am făcut înainte de a pleca de la Stockholm a fost să mă uit la începutul de la Alice. E un film care îmi place foarte mult şi pe care l‑am văzut deja de câteva ori. Şi mă aşteptam ca filmul să înceapă cu scena de dimineaţă, cu Alice, soţul ei şi copiii… dar nu s‑a întâmplat așa. Începe cu o scenă într‑un acvariu între Alice şi viitorul ei iubit. Deci asta m‑a învăţat că nu trebuie să ai mereu încredere în memorie şi că trebuie să fii foarte atent la detalii. WOODY ALLEN: Aşa e, aşa e, de multe ori îţi aminteşti filmele altfel.

În dialog cu Stig Björkman

Începuturile

*  Titlul original: Stardust Memories (1980) (n.t.).

17

Woody Allen - BT.indd 17

20-Dec-12 13:23:24 PM


SB: Dar mi‑a arătat, de asemenea, tipul de flux al

conştiinţei pe care îl exprimă filmele tale, marea lor libertate structurală. Aş vrea deci să aud ce ai de spus în legătură cu asta. WA: Păi, filmele sunt minunate aşa. E ca şi cum ai scrie proză. Nu există limite, nu există limite fizice pentru ce poţi face cu timpul. E un lucru minunat, minunat. Există oameni care gândesc tot timpul într‑un mod linear, narativ şi fac filme minunate aşa. Şi sunt oameni care gândesc într‑un mod mai puţin linear şi cu mai multe digresiuni. Eu am tendinţa să procedez mai mult aşa. Am tendinţa să mă mişc mereu de colo‑colo. Nu deliberat, pur şi simplu din instinct.

Woody Allen

SB: Şi aceste digresiuni există încă din scenariu? WB: De cele mai multe ori. Din când în când, o idee apare

în sala de montaj sau în timp ce filmez, însă, în general, astfel de lucruri sunt prevăzute în structura de bază a filmului.

SB: Făcând acum uz de flashback: care sunt primele tale

amintiri legate de film, care a fost primul film pe care l‑ai văzut? WA: Greu de spus. Probabil Albă‑ca‑Zăpada sau ceva de genul ăsta. Probabil vreun film Disney, cred. Cele mai vii amintiri sunt din anii 1940‑’41‑’42. De atunci, am început să merg frecvent la film. SB: Aveai cinci‑şase‑şapte ani pe atunci… WA: Da, m‑am născut pe 1 decembrie ’35. Au început

să mă ducă la cinema când aveam vreo cinci ani. Şi am fost foarte fascinat de filme. Stăteam într‑o zonă a Brooklynului ocupată de clasa mijlocie inferioară şi erau vreo 25 de cinematografe la care puteam să merg pe jos de la mine de acasă. Aşa că am petrecut ore cu nemiluita la film. Pe vremea aceea, studiourile făceau multe, multe filme în fiecare an, astfel că, într‑un interval de o lună, vedeai filme cu James Cagney şi Humphrey Bogart şi Gary

18

Woody Allen - BT.indd 18

20-Dec-12 13:23:24 PM


Cooper şi Fred Astaire şi filme Disney şi… era uimitoare abundenţa aceasta. SB: Şi eu am mers frecvent la film, dar am început târziu.

Am văzut primul film când aveam unsprezece ani. Dar pentru mine, această primă vizită la un cinematograf a fost un fel de revelaţie, o experienţă aproape religioasă. Era un musical MGM şi m‑am îndrăgostit pe loc de actriţa principală, Jane Powell. Şi de atunci am început să mă uit la filme aproape în fiecare zi. WA: Ce ai văzut, Întâlnire cu Judy*? marelui tău interes pentru filme? Nu au protestat, nu au încercat să te împiedice sau să‑ţi interzică să te uiţi la filme? WA: Nu. La acea vârstă foarte mică, o verişoară mai mare mă ducea la cinema o dată pe săptămână. Dar când am crescut… pe ceilalţi copii din cartier părinţii îi îndemnau să nu meargă. Dacă era vară, le spuneau: „Du‑te şi joacă‑te la aer, du‑te şi joacă‑te la soare, fă sport, du‑te la înot“. Erau multe mituri pe vremea aceea legate de faptul că filmele făceau rău la ochi şi alte lucruri asemănătoare. Părinţilor mei nu le păsa de asta şi nu încercau să mă oblige să fac altceva. Şi eu am urât mereu vara, uram căldura, uram soarele. Mă duceam deci la un cinematograf cu aer condiţionat. Şi uneori, ştii, mă duceam de patru, cinci, şase ori pe săptămână sau în fiecare săptămână, de toţi banii pe care puteam să‑i strâng. Totdeauna erau câte două filme. Şi îmi plăcea la nebunie! Dar iarna, când aveam şcoală, era altă treabă. Nu puteai să mergi decât la sfârşit de săptămână. Dar, de obicei, mergeam şi sâmbătă, şi duminică şi, uneori, vineri după‑amiază, după şcoală.

În dialog cu Stig Björkman

SB: Nu, Luxury Liner **. Părinţii tăi nu s‑au împotrivit

SB: Vedeai tot ce rula sau erai selectiv în vreun fel? Erai mai

interesat de un anumit tip de filme, filme de gen? *  A Date with Judy (1948), regizat de Richard Thorpe (n.r.). **  Luxury Liner (1948), regizat de Richard Worf (n.r.).

19

Woody Allen - BT.indd 19

20-Dec-12 13:23:24 PM


WA: La început, am văzut tot şi orice se putea. Şi apoi,

când am crescut un pic, mi‑au plăcut foarte mult comediile romantice, comediile sofisticate. Şi îmi mai plăceau foarte mult fraţii Marx şi filmele poliţiste.

SB: Fraţii Marx trebuie să fi fost destul de pretențioși pentru

gustul unui copil, nu?

Woody Allen

WA: Cred că am avut dintotdeauna gusturi relativ

sofisticate în ceea ce priveşte comediile. Pentru că nici când eram copil nu mă dădeam în vânt după comediile bufe. Nu mi‑au plăcut niciodată clovnii – spre deosebire de Fellini. Şi asta s‑ar putea să fie aşa din cauză că acei clovni pe care‑i vedem noi în Statele Unite diferă radical de clovnii europeni. Nu mi‑au plăcut niciodată clovnii de circ. Şi nu mi‑au plăcut niciodată prea mult comediile bufe. Am fost atras pe loc de un tip mai sofisticat de comedii. Îmi plăceau filmele lui Preston Sturges* şi câteva dintre comediile sofisticate de la începutul anilor ’40. Acestea erau preferatele mele. Fraţii Marx sunt într‑o categorie aparte, pentru că erau caraghioşi şi ca nişte clovni, dar şi foarte, foarte sofisticaţi. Extrem de cerebrali şi spirituali. Vezi tu, nici până azi nu mă distrează prea tare Stan şi Bran. Toată lumea pe care o cunosc, toţi contemporanii mei, toţi prietenii mei pur şi simplu îi adoră. Li se par extraordinari şi, de multe ori, încearcă să‑mi arate ce pierd. Nu că nu i‑aş suporta pe Stan şi Bran, dar n‑au însemnat niciodată nimic pentru mine. N‑am avut niciodată o toleranţă prea mare pentru comediile caraghioase. SB: Mie îmi place foarte mult The Music Box**. Cred că e o

micuţă capodoperă.

WB: Sigur, sunt momente când sunt foarte amuzante.

Dar, în general, comediile mute bufe nu mă prea interesau. Chaplin mă interesa pentru că sunt de părere *  Preston Sturges (1898‑1959), regizor, scenarist și dramaturg american (n.r.). **  The Music Box (1932), comedie cu Stan și Bran (n.r.).

20

Woody Allen - BT.indd 20

20-Dec-12 13:23:24 PM


SB: E aşa o precizie în lucrările lui. WA: Da, e măiestrie. Admir acest lucru şi îmi place, dar

pentru mine nu e acelaşi lucru ca implicarea personală pe care o am în legătură cu Chaplin şi relaţia lui personalizată, psihologică cu bărbaţii şi femeile cu care are de‑a face.

În dialog cu Stig Björkman

că a fost un om hilar, amuzant. Mi se pare minunat cât de amuzant, maliţios şi direct a fost. Buster Keaton nu mi s‑a părut prea amuzant. Însă filmele lui mi se par superbe. Sunt capodopere; arta lui este minunat meşteşugită, ireproşabilă. Dar el însuşi nu mă face niciodată prea mult să râd. Pe de altă parte, când Chaplin apare pe stradă, are ceva răutăcios şi maliţios. Se şterge pe faţă cu barba unuia şi‑i dă un şut în fund. Keaton nu mă atinge la fel de mult. Obiectiv vorbind, dacă judeci filmele strict după meşteşug, ale lui Keaton sunt superioare; dar, dacă le judeci după trăire şi după impactul asupra publicului, ale lui Chaplin mi se par mai amuzante şi mult mai interesante. Îmi place Luminile oraşului* mai mult decât orice film al lui Keaton. Deşi, când văd Steamboat Bill sau Mecanicul**, îmi dau seama că sunt extraordinare. Nici nu intră în discuţie. Regie extraordinară, lucru de primă mână.

SB: Şi ce te‑a atras la fraţii Marx? WA: Spiritul lor e minunat. Suprarealismul, lipsa de

sens şi nebunia inexplicabilă, nemotivată sunt absolut fantastice. Şi, bineînţeles, tipii erau talentaţi! Asta este. Chico era talentat, Harpo era extrem de talentat, iar Groucho era cel mai bun dintre ei. Aveau pur şi simplu un mare dar. Tot ce făceau avea ceva amuzant. Făcea parte din ei în ei, ca şi cum ar fi fost în genele sau în celulele lor sau ceva de genul ăsta. Am făcut adesea comparaţia asta: dacă găseşti pe cineva ca Picasso care să deseneze un iepuraş, un simplu iepure, iar apoi copiii desenează la ore *  Titlu original: City Lights (1931) (n.t.). **  Titlu original: The General (1926) (n.t.).

21

Woody Allen - BT.indd 21

20-Dec-12 13:23:24 PM


Woody Allen

acelaşi iepure, vezi că linia lui are ceva anume. Nu trebuie să facă nimic ieşit din comun, vreo idee explozivă. Dar e ceva în linia lui, în senzația pe care ți‑o dă linia desenată de el pe hârtie, care e nemaipomenit de frumos. E acelaşi lucru când cineva cântă la o vioară excelentă, nu altceva decât gama de sus în jos şi de jos în sus: sentimentul, intonaţia sunt atât de frumoase. La fel e şi cu cineva ca Groucho. Dacă luai cina cu Groucho şi făceai pur şi simplu conversaţie cu el, era amuzant. Nu că încerca să fie amuzant, nu e vorba despre conţinutul spuselor lui. Pur şi simplu ceva în ritmul lui, în intonaţia vocii lui era în sine „amuzant“. Am fost, prin urmare, un mare, mare admirator al lor, şi filmele lor erau pline de energie şi nebunie absurdă. SB: Te duceai să le vezi filmele în mai multe rânduri? WA: Da, de fiecare dată când rulau în cartier, mă duceam,

sigur. Mereu mă uit de mai multe ori la filme. Nu mă plictisesc niciodată de filmele care‑mi plac. Nu mă plictisesc niciodată să le văd în fiecare an.

SB: Şi ai ajuns să‑l cunoşti bine pe Groucho? WA: Da, am ajuns să‑l cunosc destul de bine. Am petrecut

ceva timp cu el şi mi s‑a părut foarte drăguţ. Sigur, lumea îmi spunea că, atunci când l‑am cunoscut eu, se înmuiase, că fusese de groază în anii tinereţii. Se poate, nu ştiu. Însă, când l‑am cunoscut eu, era drăguţ şi plin de povestioare; el mă admira, eu îl divinizam. Într‑un fel, îmi amintea de genul acela de unchi pe care îl întâlneşti la o afacere de familie sau la o întrunire de familie și care e plin de vorbe de duh. Cei mai mulţi unchi pe care îi cunoşti nu sunt destul de buni pentru a fi profesionişti ai umorului, dar au mereu o remarcă sarcastică sau amuzantă. Groucho ar fi putut fi cineva care apare la o nuntă în familie sau la o înmormântare sau la o petrecere, ori ceva de genul ăsta, și se integrează la fix în peisaj. Ar fi fost unchiul amuzant de la bufet care îşi ia nişte pui şi nişte orez şi face nişte remarci amuzante.

22

Woody Allen - BT.indd 22

20-Dec-12 13:23:24 PM


SB: Când l‑ai cunoscut pe Groucho, ceilalţi fraţi muriseră deja? WA: Nu, l‑am cunoscut pe Harpo. Dar nu l‑am cunoscut pe

Chico. Sau pe ceilalţi doi, Gummo şi Zeppo. Harpo a venit să mă vadă când am cântat odată într‑un cabaret.

SB: Şi erai conştient şi de oamenii din spatele filmului?

Oamenii care făcuseră filmele, regizorii etc.?

WA: Asta a venit mai târziu. Când am crescut eu era

vremea star system‑ului. Mai ales în Statele Unite, nu se punea accentul pe regizori. Abia mai târziu am început să‑mi dau seama ce făceau regizorii.

În dialog cu Stig Björkman

SB: La începutul filmului Trandafirul roşu din Cairo, Cecilia (Mia Farrow) şi sora ei vorbesc despre filme şi actori de film. Par să fie interesate nu doar de filme, ci şi de viaţa stelelor ecranului. Te interesa acelaşi lucru când erai tânăr şi ai început să te uiţi la filme? WA: Actorii şi viaţa lor mă interesau doar într‑o mică măsură. Când eram încă un copil, îi recunoşteam pe toţi cei din filme. Pe la opt sau nouă ani, nu exista niciun actor de film pe care să nu‑l recunosc, pentru că mă uitam la atâtea filme şi studiam revistele de cinema. Dar bârfele nu mă prindeau prea tare.

SB: În afară de fraţii Marx, mai erau şi alţi actori de film pe

care abia aşteptai să‑i vezi pe ecran?

WA: O, da, mereu! Îmi plăceau la nebunie Fred Astaire

şi Humphrey Bogart şi James Cagney şi Edward G. Robinson. Toţi cei pe care toată lumea îi adora: Jimmy Stewart, Gary Cooper, Alan Ladd şi tot așa. Îmi plăceau toţi la nebunie, adoram să mă uit la ei.

SB: Când ai devenit conştient de regizori şi de rolul regizorului? WA: Când am mai crescut, când am devenit adolescent –

nu înaintea adolescenţei –, am început să‑mi dau seama că anumiţi regizori erau mai buni decât alţii. Când aveam vreo cincisprezece ani, s‑au deschis în cartier câteva cinematografe cu filme străine. În timpul războiului, nu

23

Woody Allen - BT.indd 23

20-Dec-12 13:23:25 PM


Woody Allen