Issuu

Tantarul - BT.indd 1

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 2

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 3

13-Nov-20 21:18:31

Titlul și subtitlul originale: THE MOSQUITO: A Human History of Our Deadliest Predator Autor: Timothy C. Winegard Copyright © 2019 by Timothy Winegard All rights reserved including the right of reproduction in whole or in part in any form. This edition published by arrangement with Dutton, an imprint of Penguin Publishing Group, a division of Penguin Random House LLC. © Publica, 2020, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WINEGARD, TIMOTHY C. Ţânţarul : o istorie despre om şi cel mai mortal prădător / Timothy C. Winegard ; trad. din lb. engleză de Ianina Marinescu. - Bucureşti : Publica, 2020 ISBN 978-606-722-408-5 I. Marinescu, Ianina (trad.) 595.771

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN: Alexe Popescu CORECTORI: Rodica Crețu, Cătălina Călinescu DTP: Răzvan Nasea

Tantarul - BT.indd 4

13-Nov-20 21:18:31

Părinților mei, Charles și Marian, care încă din primii ani ai vieții mele mi‑au transmis cunoștințele și iubirea lor și mi‑au insuflat curiozitate și pasiunea pentru călătorii.

Tantarul - BT.indd 5

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 6

13-Nov-20 21:18:31

CUPRINS

Introducere �� 11 1. Dubletul toxic – țânțarul și bolile sale �� 19 2. Supraviețuirea celui mai bun – demoni ai febrei, fotbaliști și siclemie �� 51 3. Generalul Anofel – de la Atena la Alexandru �� 89 4. Legiunile de țânțari – mărirea și decăderea Imperiului Roman �� 123 5. Țânțarul nepocăit – criza credinței și cruciadele �� 157 6. Hoardele de țânțari – Ginghis Han și Imperiul Mongol �� 193 7. Schimbul Columbian – țânțarii și satul global �� 209 8. Cuceritori accidentali – sclavia africană și anexarea Americii de către țânțar �� 243 9. Călirea: Peisaje cu țânțari, mitologie și semințele Americii �� 271 10. Răsculații națiunii – țânțarul și crearea Marii Britanii �� 311 11. Creuzetul bolii – războaiele coloniale și Noua Ordine Mondială �� 343

Tantarul - BT.indd 7

13-Nov-20 21:18:31

12. Ciupituri inalienabile – Revoluția Americană �� 371 13. Țânțarii mercenari – războaiele de eliberare și crearea Americii �� 397 14. Țânțarii destinului – bumbac, sclavie, Mexic și Sudul american �� 423 15. Îngerii siniștri ai naturii umane – Războiul Civil American �� 443 16. Demascarea țânțarului – boală și imperialism �� 487 17. Ea este Ann, moare să te cunoască – al Doilea Război Mondial, dr. Seuss și DDT �� 527 18. Primăvara tăcută și superbacteriile – renașterea țânțarului �� 569 19. Țânțarul modern și bolile sale – la limita extincției? �� 593 Concluzie �� 627 Mulțumiri �� 637 Bibliografie selectivă �� 645 Note �� 667

Tantarul - BT.indd 8

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 9

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 10 Tantarul - BT.indd 10

I 13-Nov-20 21:18:31

Suntem în război cu țânțarul. O armată de roiuri hămesite, numărând 110 trilioane de țânțari, reprezintă dușmanii care patrulează fiecare centime‑ tru al planetei, mai puțin în Antarctica, Islanda, Seychelles și câteva dintre microinsulele Polineziei Franceze. Războinicele femele‑țânțar ale acestei populații de insecte bâzâitoare sunt înarmate cu cel puțin 15 arme biologice letale și debilitante, îndreptate împotriva celor 7,7 miliarde de oameni, dotați cu capacități defensive suspecte și adesea în detrimentul pro‑ priei persoane. De fapt, bugetul nostru de apărare persona‑ lă, cheltuit pe loțiuni, spray‑uri și alte substanțe repelente menite să descurajeze raidurile neîncetate ale țânțarilor, a crescut rapid la o sumă anuală de 11 miliarde de dolari. Și totuși campaniile lor ofensive mortale și crimele împotri‑ va umanității continuă cu nesăbuință. Deși contraatacuri‑ le noastre reduc numărul anual de victime pe care le face, țânțarul rămâne cel mai ucigător vânător al ființelor umane de pe planetă. Anul trecut a căsăpit numai 830 000 de persoa‑ ne. Noi, în calitate de Homo sapiens raționali și inteligenți, ocupăm locul al doilea, cu un număr de 580 000 de indivizi uciși din propria specie.

Tantarul - BT.indd 11

ȚÂ N ȚA R U L

Introducere

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD

De la crearea sa în anul 2000, Bill & Melinda Gates Foundation, care a contribuit cu aproape 4 miliarde de dolari la cercetările despre țânțari, publică un raport anual în care sunt identificate cele mai letale animale pentru oameni. Concurența este disproporționată. Campionul la categoria grea și prădătorul nostru suprem, acum și pentru totdeau‑ na, este țânțarul. Începând cu anul 2000, cifra medie anuală a deceselor cauzate de țânțari s‑a învârtit în jurul a 2 milioane de persoane. La mare distanță, pe locul al doilea suntem noi, cu 475 000 de decese, urmați de șerpi (50 000), câini și muște de nisip (câte 25 000 fiecare), musca țețe și anumite specii de gândac (câte 10 000 fiecare). Temuții ucigași tradiționali, celebri la Hollywood, apar mult mai jos pe listă. Crocodilul este pe locul 10, cu 1 000 de decese anual. Următorul pe listă este hipopotamul, cu 500, apoi elefantul și leul, cu câte 100 de decese fiecare. Atât de hulitul rechin împarte, alături de lup, locul 15, omorând în medie 10 oameni pe an.* Țânțarul a ucis mai mulți oameni decât orice altă cauză a morții din istoria umanității. Extrapolările statistice situea‑ ză decesele cauzate de țânțari la aproape jumătate din numă‑ rul total de oameni care au trăit vreodată. În cifre, țânțarul a dus la dispariția unui număr estimativ de 52 de miliarde de oameni din totalul de 108 miliarde care au trăit de‑a lungul existenței noastre relativ scurte, de 200 000 de ani.**

* În

această perioadă, statisticile privind numărul anual de decese din cauza bolilor transmise de țânțari variază între unu și trei milioane. Prin consens, această cifră este stabilită de regulă la două milioane (n.a.). ** Acestea sunt niște estimări și extrapolări bazate pe următorii factori și modele științifice: originea și persistența lui Homo sapiens și a bolilor transmise de țânțari în Africa; perioadele și tiparele de migrație ale oamenilor, ale țânțarilor și ale bolilor transmise de țânțari în afara Africii; apariția și evoluția numeroaselor mecanisme genetice de apărare în fața diverselor tulpini de malarie; rata istorică a deceselor provocate de bolile transmise de țânțari; creșterea populațiilor umane și demografia; perioadele istorice de schimbări climatice naturale și de fluctuații de temperatură la nivel global, precum și alte considerații și componente implicate (n.a.).

Tantarul - BT.indd 12

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 13

13 ȚÂ N ȚA R U L

Și totuși țânțarul nu face rău nimănui în mod direct. Bolile toxice și foarte evoluate pe care le transmite sunt cele care provoacă un nesfârșit bombardament al dezolării și al morții. Fără țânțar, acești siniștri microbi n‑ar putea fi totuși transmiși sau direcționați către oameni, iar această contagi‑ une ciclică nici n‑ar mai putea continua. De fapt, fără țânțar, aceste boli nici nu ar mai exista. Vin la pachet. Infamul țânțar, având în mare dimensiunile și greutatea unui sâmbure de strugure, ar fi la fel de inofensiv ca o furnică obișnuită sau o muscă, iar tu nu ai citi această carte. Până la urmă, stăpânirea sa asupra morții s‑ar șterge din istorie, iar eu nu aș avea aces‑ te incredibile și remarcabile povești de spus. Imaginează‑ți pentru o clipă o lume fără țânțari ucigași sau, de fapt, fără niciun fel de țânțari. Istoria și lumea pe care o cunoaștem sau credem că o cunoaștem ar fi întru totul de nerecunoscut. La fel de bine am putea trăi pe o altă planetă dintr‑o galaxie foarte, foarte îndepărtată. Ca principal comisionar al exterminării noastre, țânțarul a fost tot timpul în primele linii ale istoriei, fiind necruțătorul secerător de populații umane și agentul suprem al schimbării istorice. Țânțarul a jucat un rol mai mare în modelarea isto‑ riei noastre decât orice alt animal cu care împărtășim acest sat global. În aceste pagini sângeroase și pline de boală vei porni într‑o călătorie cronologică, perturbată de țânțari, printre hățișurile istoriei noastre comune. Karl Marx admi‑ tea în 1852 că „oamenii își fac istoria, dar nu așa cum le place”. Statornicul și insațiabilul țânțar este cel care ne‑a manipu‑ lat și ne‑a determinat destinul. „Poate că e o lovitură dură în amorul propriu al speciei noastre să considerăm că niște țânțari prăpădiți și niște virusuri fără minte ne pot confi‑ gura afacerile internaționale. Dar pot s‑o facă”, notează J.R. McNeill, apreciatul profesor de istorie de la Universitatea

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 14

Georgetown. Avem tendința să uităm că istoria nu este un artefact al inevitabilității. O temă comună a acestei cărți este întrepătrunderea din‑ tre politică, război, călătorii, comerț și schimbările de climă și de întrebuințare a solurilor. Țânțarul nu există în vid, iar ascendența sa globală a apărut în urma unor evenimente istorice corespondente, atât naturale, cât și induse social. Destinul nostru uman relativ scurt, de la primii noștri pași făcuți în Africa și în afara ei la traseele noastre istorice glo‑ bale, este rezultatul unui parteneriat coevoluționist între societate și natură. Ca ființe umane, am jucat un rol major, prin intermediul migrației (voluntare sau nu), densității populațiilor și asupririi, în răspândirea bolilor transmise de țânțari. Din punct de vedere istoric, domesticirea plantelor și a animalelor (rezervoare de boli), progresele în agricultură, despăduririle, schimbările climatice (naturale și induse arti‑ ficial) și războiul, comerțul și călătoriile globale au avut rolul lor în crearea unui mediu ideal pentru proliferarea bolilor transmise de țânțari. Istorici, jurnaliști și abordări moderne consideră totuși epidemiile și bolile ca fiind subiecte terne în comparație cu războiul, cuceririle și eroii naționali, majoritatea niște con‑ ducători militari legendari. Scrierile literare au fost dena‑ turate, căci au pus soarta unor imperii și națiuni, rezultatul unor războaie importante și influența unor întâmplări isto‑ rice pe seama unor conducători individuali, a unor anumiți generali sau pe seama unor preocupări mai largi ale omului, cum ar fi politica, religia și economia. Țânțarul a fost exilat în rolul de spectator marginal, nu de agent activ, prezent în pro‑ cesul continuu al civilizației. Astfel, țânțarul a fost defăimat prin această excludere calomnioasă a influenței și impac‑ tului său din schimbarea cursului istoriei. Țânțarul și bolile

Tantarul - BT.indd 14

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 15

15 ȚÂ N ȚA R U L

sale care au însoțit negustori, călători, soldați și coloniști din toată lumea au avut un efect mult mai letal decât orice armă sau invenție umană. Țânțarul a atacat omenirea cu o furie nedomolită încă din timpuri imemoriale și a lăsat un semn de neșters asupra ordinii mondiale moderne. Țânțarii mercenari au adunat armate de epidemii și au colindat câmpurile de luptă de pe tot globul, decizând ade‑ sea rezultatul unor războaie cu mize mari. De nenumărate ori, țânțarul a devastat cele mai mari armate ale timpului. Ca să‑l parafrazez pe celebrul autor Jared Diamond, nesfârșitele rafturi cu cărți de război și fanfara hollywoodiană ridicând în slăvi generali renumiți distorsionează adevărul menit să ne dezumfle: bolile transmise de țânțari s‑au dovedit mult mai mortale decât forța, materialele și mințile celor mai strălu ciți generali. Merită să reținem, pe măsură ce înaintăm prin tranșee și facem turul unor teatre istorice de război, că un soldat bolnav este o povară mult mai mare pentru mașinăria de război decât unul mort. Nu doar că trebuie înlocuit, dar continuă să consume resurse prețioase. În existența noastră războinică, bolile transmise de țânțari au fost prolifice pe câmpul de luptă, aducând moartea. Sistemul nostru imunitar este bine acordat pe frecvența mediului în care trăim. Curiozitatea, lăcomia, inventivitatea, aroganța și agresivitatea fățișă au implicat microbii în vârtejul global de evenimente istorice. Țânțarii nu respectă granițele internaționale – cu sau fără ziduri. Armatele mărșăluind de colo‑colo, exploratorii iscoditori și coloniștii hrăpăreți în căutare de pământuri (și de sclavi africani) au adus boli noi pe niște teritorii îndepărtate, dar, pe de altă parte, au fost și îngenuncheați de microorganismele din aceste teritorii necu‑ noscute pe care au vrut să le cucerească. Pe măsură ce țânțarul a transformat peisajul civilizației, oamenii au fost forțați să

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 16

reacționeze în fața imaginii sale, universale și pătrunzătoare, de forță. La urma urmei, adevărul mușcător este că, mai mult decât orice alt participant din afară, țânțarul, insecta cea mai ucigătoare, a făcut ca evenimentele din istoria umanității să ducă la crearea realității actuale. Cred că pot afirma fără teamă că majoritatea celor care citesc această carte au un lucru în comun – o ură autentică față de țânțari. Omorârea țânțarilor este universală și a fost astfel încă din zorii umanității. De‑a lungul secolelor, de la evoluția noastră ancestrală ca hominizi din Africa și până în prezent, am fost blocați într‑o luptă fără seamăn, pe viață și pe moarte, pentru supraviețuire, cu această insectă deloc simplistă care este țânțarul. În această luptă nedreaptă și în contextul acestui dezechilibru de putere, istoric vorbind, n‑am avut nicio șansă. Prin adaptare evoluționistă, perse‑ verentul nostru dușman de moarte s‑a sustras în mod repe‑ tat eforturilor noastre de exterminare, continuând să se hrănească cu ardoare și, neînfrânt, să‑și instaureze domnia groazei. Țânțarul rămâne un distrugător de lumi și proemi‑ nentul și distinsul ucigaș global al omenirii. Războiul nostru cu țânțarul este războiul lumii.

Tantarul - BT.indd 16

13-Nov-20 21:18:31

17 ȚÂ N ȚA R U L

I Tantarul - BT.indd 17

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 18 Tantarul - BT.indd 18

1 13-Nov-20 21:18:31

Bâzâitul de țânțar este unul dintre cele mai universale și mai enervante sunete de pe pământ în ultimele 190 de milioa‑ ne de ani. După o zi lungă pe drumuri de munte, campezi cu familia sau prietenii tăi, te speli repede, te așezi pe scaunul pliant, desfaci o bere rece și respiri adânc, mulțumit. Totuși, înainte să apuci să iei, cu satisfacție, o gură de bere, auzi acel sunet mult prea familiar care‑ți semnalizează apropierea lacomă a viitorilor tăi torționari. Se lasă seara și e momentul său preferat pentru hrăni‑ re. Deși auzi zumzetul care‑i anunță sosirea, țânțarul ate‑ rizează delicat pe glezna ta, fără să‑l poți depista, căci de obicei ciupește din locuri cât mai apropiate de pământ. Este întotdeauna o femelă, să știi. Face întâi o mică și rafinată recunoaștere de zece secunde, în căutarea unui vas de sânge numai bun. Cu partea anterioară ridicată în aer, își întărește perii reticulați și se avântă cu cele șase ace sofisticate ale sale. Introduce apoi două lamele mandibulare zimțate și tăioase (care seamănă cu un cuțit electric cu două lame în tandem) și‑ți străpunge pielea, în timp ce alte două despărțitoare fac

Tantarul - BT.indd 19

ȚÂ N ȚA R U L

Dubletul toxic – țânțarul și bolile sale

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD

loc pentru proboscidă, o seringă hipodermică gata să iasă din învelișul său protector. Cu acest pai începe să sugă 3‑5 mili‑ litri din sângele tău, excretând imediat apa și obținând un conținut condensat de 20% proteine. Între timp, un al șaselea ac pompează saliva sa, ce conține o substanță care‑ți împie‑ dică sângele să se coaguleze la locul înțepăturii.* Asta‑i scur‑ tează timpul de hrănire, reducând probabilitatea ca tu să‑i simți ciupitura și să îl plesnești pe gleznă.** Anticoagulantul provoacă o reacție alergică, lăsând în urmă o umflătură care te mănâncă, acesta fiind darul său de despărțire. Ciupitura de țânțar este un ritual de hrănire complex și inovator, necesar reproducerii. Femela are nevoie de sângele tău ca să crească și să‑și maturizeze ovulele.*** Te rog să nu consideri că ești unic, special sau să te simți cel ales. Țânțarul ciupește pe toată lumea. Asta face parte ine‑ rentă din natura sa. Miturile persistente că țânțarii preferă femeile, nu bărbații, că preferă persoanele blonde și roșcate înaintea celor cu părul mai închis la culoare sau că ești la adăpost de ciupitura sa cu cât ai pielea mai închisă la culoa‑ re și mai groasă nu conțin absolut niciun sâmbure de adevăr. Totuși e adevărat că are preferințele sale și că se hrănește cu sângele unora mai mult decât cu al altora. Grupa 0 de sânge pare să fie soiul pe care îl preferă, îna‑ intea grupelor A, B și AB. Persoanele cu grupa 0 de sânge

Acesta este motivul pentru care țânțarii nu pot transmite HIV sau orice alt virus care circulă prin sânge. Țânțarul injectează numai salivă, iar aceasta nu conține și nu poate conține HIV, și o face printr‑un anumit tub, diferit de tubul prin care suge sângele. În timpul ciupiturii nu are loc niciun fel de schimb sangvin (n.a.). ** Există un extraordinar filmuleț de trei minute, creat de cei de la PBS Deep Look, în care este filmată de foarte aproape și explicată hrănirea unui țânțar: https://www.youtube.com/ watch?v=rD8SmacBUcU. Merită vizionat (n.a.). *** Studii recente afirmă că țânțarii tigru asiatic (Aedes) pot, ca mecanism de supraviețuire, să învețe să evite, până la 24 de ore, interacțiunile neplăcute, cum ar fi cea cu un plici, un atac repetat devenind mai puțin probabil (n.a.).

Tantarul - BT.indd 20

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 21

Aventuri la firul ierbii (n.t.).

21 ȚÂ N ȚA R U L

sunt ciupite de două ori mai frecvent decât cele cu grupa A, iar cele cu grupa B se încadrează undeva la mijloc. Probabil că cei de la Disney/Pixar și‑au făcut bine temele când l‑au înfățișat pe țânțarul abțiguit din A Bug’s Life*, filmul ani‑ mat din 1998, comandând un „Bloody Mary, grupa 0 pozitiv”. Cei care au, în mod normal, un nivel mai ridicat al anumitor substanțe, în special acid lactic, la nivelul pielii par, de ase‑ menea, mai atrăgători pentru țânțari. Pe baza acestor ele‑ mente, femela‑țânțar poate să evalueze ce grupă de sânge ai. Este vorba despre aceleași substanțe chimice care stabilesc nivelul de bacterii cutanate ale unui individ și mirosul său corporal unic. Deși s‑ar putea să le muți nasul celorlalți și poate chiar și pe al tău, să ai un miros stătut înțepător te face în acest caz mai puțin ispititor pentru țânțari. Curățenia nu e sfântă, poate cu excepția picioarelor urât mirositoare – miros provocat de o bacterie (aceeași care maturează și întărește anumite tipuri de brânză) care este afrodiziacul țânțarilor. Aceștia mai sunt atrași și de deodorante, parfumuri, săpun și alte arome aplicate pe piele. Deși asta poate să li se pară nedrept multora dintre voi, femela‑țânțar mai are o afinitate și pentru băutorii de bere, iar motivul este încă un mister. Hainele în culori deschise nu sunt nici ele o alegere înțeleaptă, căci femela‑țânțar vânează folosindu‑se și de văz, și de miros – pentru acesta din urmă bazându‑se mai ales pe cantitatea de dioxid de carbon expirat de potențiala sa țintă. Prin urmare, toate loviturile tale prin aer, pufniturile și suspinele nu fac decât să atragă țânțarii ca un magnet, expunându‑te la un risc mai mare. Femela poate sesiza mirosul de dioxid de carbon de la o distanță de peste 60 de metri. Când faci exerciții fizice, de exemplu, emiți mai

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 22

mult dioxid de carbon și datorită frecvenței respirației, și a cantității aerului expirat. Plus că transpiri, emanând acele substanțe chimice apetisante, în primul rând acid lactic, care atrag atenția țânțarului. Apoi îți crește temperatura corpului, asta fiind un semnal de căldură ușor de identificat de către vii‑ torul tău torționar. În medie, femeile însărcinate sunt ciupite de două ori mai mult, căci expiră cu 20% mai mult dioxid de carbon și au o temperatură a corpului ușor mai ridicată. Așa cum vom vedea, asta este o veste proastă pentru mamă și făt când vine vorba despre infectarea cu virusul Zika și cu malarie. Te rog să nu intri în grevă, încetând să te mai speli, să te mai dai cu deodorant sau să mai faci exerciții. Pentru moment, nici nu‑ți pune la loc berea mult iubită sau tricoul deschis la culoare. Din păcate, 85% din ceea ce te face atrăgător pentru țânțari este deja integrat în circuitele tale genetice, fie că e vorba despre grupa de sânge, despre niște substanțe chimi‑ ce naturale, bacterii, nivelul de dioxid de carbon, metabo‑ lism sau despre mirosul greu pe care‑l emani. Până la urmă, țânțarul se va hrăni cu sângele oricărei ținte expuse care‑i iese întâmplător în cale. Spre deosebire de femele, masculii‑țânțar nu ciupesc. Lumea lor se reduce la două lucruri: nectar și sex. Asemenea altor insecte zburătoare, masculii‑țânțar, când sunt gata de împerechere, se adună în jurul unui obiect proeminent, cum ar fi un coș de fum, o antenă, un copac sau un om. Mulți din‑ tre noi bodogănim și dăm din mâini cu frustrare când un nor insistent de insecte bâzâitoare ni se abate deasupra capului și ne strică plimbarea, refuzând să se disipeze. Masculii de țânțar ți‑au făcut onoarea de a fi „reperul roiului”. Există fotografii cu roiuri de țânțari care se întind până la 300 de metri în sus, arătând ca o tornadă. Când masculii cei plini de ei îți roiesc persistent deasupra capului, femelele zboară către

Tantarul - BT.indd 22

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 23

23 ȚÂ N ȚA R U L

roi ca să‑și găsească partenerul potrivit. În timp ce masculii se împerechează frecvent de‑a lungul vieții, femela nu are nevoie decât de o singură doză de spermă ca să producă loturi întregi de progenituri. Ea păstrează sperma și o distribuie picătură cu picătură peste fiecare secreție separată de ovule. Scurtul său moment de pasiune i‑a adus una dintre cele două componente necesare procreării. Singurul ingredient care‑i mai lipsește este sângele tău. Revenind la povestea noastră din camping, tocmai ai încheiat un traseu obositor și ți‑ai făcut un duș, unde te‑ai săpunit bine și ți‑ai spălat părul cu șampon. După ce te‑ai șters, ți‑ai dat cu o cantitate sănătoasă de spray de corp și de deodorant și apoi te‑ai îmbrăcat, în sfârșit, cu bluza vapo‑ roasă și deschisă la culoare, roșu cu albastru. Se înserează, este ora mesei pentru țânțarul anofel, iar tu stai așezat pe scaunul tău pliant, relaxându‑te alături de acea binemeri‑ tată bere rece. Ai făcut tot ce ți‑a stat în puteri să atragi o femelă hămesită de țânțar anofel (și, apropo, eu tocmai m‑am așezat pe scaunul aflat cel mai departe de tine). După ce toc‑ mai s‑a împerecheat în roiul frenetic de masculi dornici, ea abia așteaptă să‑ți muște momeala și s‑o șteargă cu câteva picături din sângele tău. A supt sânge de trei ori mai mult decât propria greutate, așa că își caută repede o suprafață verticală în apropiere unde, cu ajutorul gravitației, să continue să elimine apa din sânge‑ le tău. În următoarele câteva zile se va folosi de acest sânge concentrat ca să‑și dezvolte ovulele. Apoi își va depozita cele circa 200 de ouă plutitoare pe suprafața unui mic ochi de apă format în scobitura unei cutii strivite de bere, uitată din greșeală când tu și gașca ați plecat acasă. Orice apă e foarte bună, de la un heleșteu la un râu, la cantitatea minusculă de apă adunată pe fundul unui vechi bidon, într‑un cauciuc uzat

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 24

sau pe o jucărie din curte. Anumite tipuri de țânțari au nevoie de un tip specific de apă – dulce, sărată sau sălcie (un amestec de ape) –, în timp ce pentru alții e bună orice apă. Femela noastră va continua să ciupească și să depună ouă pe parcursul scurtei sale vieți de una până la trei săptămâni, dar care, rareori, poate ajunge și până la cinci luni. Deși poate zbura până la trei kilometri distanță, rareori se va deplasa la mai mult de 400 de metri de locul unde s‑a născut – asemenea majorității țânțarilor. Deși când e frig afară durează ceva mai mult, când este cald ouăle sale eclozează în două‑trei zile și din ele ies niște viermișori plutitori (bebeluși). Scotocind prin apă după hrană, aceștia se transformă rapid în niște omizi în formă de virgulă (adolescenți), rostogolite cu susul în jos, care respiră prin două „trompete” ce le ies din fundurile ridicate din apă. După alte câteva zile, învelișul protector se crapă și își iau zborul niște țânțari maturi și sănătoși, printre care o nouă generație de femele demonice dornice să se hrăneas‑ că și ele din sângele tău. Această impresionantă maturizare durează aproximativ o săptămână. Repetiția acestui ciclu de viață este neîntreruptă pe pla‑ neta noastră încă de la prima apariție a țânțarului modern. Cercetările arată că țânțarii, identici ca aspect celor din ziua de azi, au apărut încă de acum 190 de milioane de ani. Ambra, care în esență este sevă sau rășină de copac pietrificată, este un adevărat depozitar pentru insectele fosilizate, căci surprinde detalii minuscule, cum sunt pânza, ouăle și toate măruntaiele intacte ale captivului. Cei mai vechi țânțari fosilizați cunoscuți sunt cei conservați în ambră și proveniți din Canada și Myanmar, datând de acum 80‑105 milioane de ani. Chiar dacă mediul global unde‑și făceau veacul aces‑ te prime sugative de sânge ar fi de nerecunoscut pentru noi astăzi, țânțarul a rămas neschimbat.

Tantarul - BT.indd 24

13-Nov-20 21:18:31

Se estimează că pe planeta noastră există circa un trilion de specii de microbi, însemnând că 99,999% dintre acestea nu au fost încă descoperite (n.a.).

Tantarul - BT.indd 25

25 ȚÂ N ȚA R U L

Planeta noastră era foarte diferită de cum este în prezent, la fel și majoritatea animalelor care o populau. Dacă mergem pe firul evoluției vieții pe Pământ, insidiosul parteneriat dintre insecte și boală devine teribil de clar. Bacteriile uni‑ celulare au fost prima formă de viață care a apărut la scurt timp după crearea planetei noastre, acum circa 4,5 miliarde de ani. Ivite din combinația de gaze și mâlul oceanic primor‑ dial, s‑au răspândit rapid, formând o biomasă de 25 de ori mai mare decât toate plantele și animalele la un loc, precum și baza pentru petrol și alți combustibili fosili. Într‑o sigură zi, o singură bacterie poate să genereze o cultură numărând peste patru sextilioane (21 de zerouri) de organisme, mai mult decât orice altă formă de viață de pe planetă. Ele sunt ingredientul esențial și fundamentul pentru toate celelalte forme de viață de pe Pământ. Odată cu începuturile specializării, bacteriile asexuate și divizibile s‑au adaptat și au găsit medii mai sigu‑ re și mai favorizante unde s‑au instalat permanent pe sau în alte creaturi‑gazdă. Corpul uman conține de o sută de ori mai multe celule bacteriene decât celule umane. În mare parte, aceste relații simbiotice sunt în general benefice atât pentru gazdă, cât și pentru bacteriile chiriașe. Cele câteva asocieri negative sunt cele care cauzează probleme. În prezent, au fost identificați peste un milion de microbi, dar numai 1 400 dintre ei au potențialul de a le face rău oamenilor.* Spre exemplu, o cantitate de 330 de mililitri (o cutie standard de suc) din toxina secretată de bacteria care provoacă infestarea cu botulism a hranei este suficientă pen‑ tru a ucide toate ființele umane de pe planetă. Apoi vin virusu‑ rile, urmate imediat de paraziți, ambele lăsându‑se găzduite în același fel ca părinții lor bacterii și făcându‑ne darul unor

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD

asocieri de mare efect între boală și moarte. Singura respon‑ sabilitate parentală a acestor microbi este să se reproducă… și… să se reproducă.* Bacteriile, virusurile și paraziții, alături de viermi și de ciuperci, au declanșat suferințe inimaginabi‑ le și au dominat cursul istoriei umanității. De ce au evoluat acești agenți patogeni ca să‑și extermine gazdele? Dacă ne putem lăsa resentimentul deoparte pentru o clipă, putem vedea că acești microbi au navigat printre meandrele selecției naturale la fel ca noi. De aceea încă ne îmbolnăvesc și sunt atât de greu de stârpit. Poate că ești derutat: pare în detrimentul propriu și împotriva propriei supraviețuiri să‑ți ucizi gazda. Bolile ne omoară, da, dar simptomele bolii sunt modurile în care microbul ne obligă să‑l ajutăm să se răspân‑ dească și să se reproducă. E o chestie al naibii de deșteaptă, dacă stai să te gândești. În general, germenii au garantate contagiunea și reproducerea înainte de a‑și ucide gazdele. Unii, precum bacteria Salmonella de „toxiinfecție alimen‑ tară” și diverși viermi, așteaptă până sunt ingerați; asta echi‑ valează cu animalul mare care‑l mănâncă pe cel mic. Există o gamă largă de microbi care se transmit prin apă/diaree, prin‑ tre care giardia, holera, febra tifoidă, dizenteria și hepatita. Alții, printre care răceala, gastroenterita și gripa, se trans‑ mit prin tuse și strănut. Unii, ca variola, se transmit direct sau indirect prin leziuni, ulcerații, obiecte contaminate sau tuse. Preferații mei, strict din punct de vedere evoluționist,

* Spre

deosebire de bacterii, virusurile nu sunt celule – sunt o colecție de molecule și informații genetice. Virusurile nu sunt considerate „vii”, pentru că le lipsesc trei proprietăți fundamentale asociate cu organismele vii. Le lipsește capacitatea de a se reproduce fără ajutorul unei celule‑gazdă, ele furând echipamentul de reproducere al acesteia și redirecționându‑l către „fotocopierea” propriului cod genetic viral. Virusurile nu se pot înmulți prin diviziune celulară. În sfârșit, nu au niciun fel de metabolism, asta însemnând că nu au nevoie să consume energie pentru a supraviețui. Dată fiind absoluta lor necesitate de a avea o gazdă pentru a supraviețui, virusurile afectează aproape toate formele de viață de pe Pământ (n.a.).

Tantarul - BT.indd 26

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 27

27 ȚÂ N ȚA R U L

desigur, sunt cei care‑și asigură pe‑ascuns reproducerea în timp ce noi înșine ne‑o asigurăm pe‑a noastră, în intimitate! Este vorba de toată gama de microbi care declanșează boli‑ le cu transmitere sexuală. Mulți agenți patogeni siniștri se transmit în uter, de la mamă la făt. Alții, care provoacă tifos, ciumă bubonică, boala Chagas, tripanosomiază (boala africană a somnului) și întregul cata‑ log de boli care fac obiectul acestei cărți, sunt transportate de către un vector (un organism care transmite boala), ca puricii, acarienii, muștele, căpușele și iubitul nostru țânțar. Pentru a‑și spori șansele de supraviețuire, mulți germeni folosesc o combinație de mai multe metode. Colecția diversă de simptome sau de moduri de transfer la care recurg micro‑ organismele reprezintă o selecție evoluționistă expertă în vederea unei procreări eficiente și a asigurării existenței pentru specia lor. Acești germeni se luptă la fel de mult ca noi pentru supraviețuire și sunt cu un pas înaintea noastră pe scara evoluției, căci continuă să se modifice și să se meta‑ morfozeze, contracarând mijloacele noastre cele mai bune de exterminare. Dinozaurii, a căror linie reproductivă a durat de acum 230 de milioane de ani până acum 65 de milioane de ani, au domi‑ nat Pământul o impresionantă perioadă de 165 de milioane de ani. Dar nu au fost singuri pe planetă. Insectele și bolile transmise de acestea au fost prezente înaintea, în timpul și după domnia dinozaurilor. Primele insecte au apărut cam acum 350 de milioane de ani și au atras imediat o armată toxică de boli, creând o alianță letală fără precedent. Țânțarii și muștele de nisip din Jurasic au fost în scurt timp înarma‑ te cu aceste arme biologice de distrugere în masă. Pe măsură ce bacteriile, virusurile și paraziții au continuat să evolueze expert și insidios, și‑au extins arealul de viață și portofoliul

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 28

teritorial, reușind să‑și găsească atâtea gazde animale cât să umple o Arcă zoologică a lui Noe. Conform selecției darwinie‑ ne clasice, mai multe gazde înseamnă creșterea probabilității de supraviețuire și procreare. Neintimidate de acești monstruoși dinozauri, hoardele beligerante de țânțari au văzut în ei o pradă. „Aceste infecții transmise de insecte, alături de paraziții prezenți deja de multă vreme, au devenit prea mult pentru sistemul imuni‑ tar al dinozaurilor”, susțin paleobiologii George și Roberta Poinar în cartea lor What Bugged the Dinosaurs? „Cu arme‑ le lor mortale, insectele au fost cei mai mari prădători din lanțul trofic și au putut să influențeze destinul dinozaurilor la fel cum influențează în prezent și lumea noastră.” Cu mili‑ oane de ani în urmă, la fel ca în ziua de azi, nesătuii țânțari au găsit un mod de a‑și asigura gustarea sangvină – acest happy meal cu bâzâituri și ciupituri rămânând neschimbat. Dinozaurii, având pielea subțire, asemănătoare cu cea a cameleonului și a șopârlei Heloderma din prezent (care transmit ambele numeroase boli provenite de la țânțari), au fost o pradă numai bună pentru țânțarii minusculi și neob‑ servabili. Chiar și animalele bine protejate erau vulnerabile, căci pielea flancată de solzii groși de cheratină (ca unghiile noastre) a dinozaurilor era o țintă ușoară, ca și pielea dino‑ zaurilor cu pene și puf. Pe scurt, erau numai buni de vânat cu toții, la fel ca păsările, mamiferele, reptilele și amfibienii din prezent. Gândește‑te la sezonul țânțarilor sau la harța personală, adesea îndelungată, cu acești dușmani tenace. Ne acoperim pielea, ne dăm cu tot felul de soluții, aprindem lumânări cu citronella și ardem pastile de țânțari, ne înghesuim în jurul unui foc, ne apărăm și dăm din mâini și ne fortificăm pozițiile cu plase, perdele și corturi. Totuși, oricât de mult am încerca,

Tantarul - BT.indd 28

13-Nov-20 21:18:31

Există o ipoteză științifică susținând că erau dotați pe spate cu pliuri de piele retractabilă, la fel ca elefanții noștri actuali, care au pielea încrețită. Când un roi de țânțari se așază pe pielea întinsă a unui elefant, aceasta se contractă brusc sub forma unui acordeon, strivind țânțarii luați pe nepregătite. Întrucât elefanții nu pot ajunge nici cu trompa, nici cu coada până pe spate, această adaptare evoluționistă ingenioasă le rezolvă problema (n.a.).

Tantarul - BT.indd 29

29 ȚÂ N ȚA R U L

țânțarul va găsi întotdeauna crăpătura din armura noastră și ne va ciupi de călcâiul lui Ahile, neacceptând să‑i fie negat dreptul evident și inalienabil de a se reproduce cu ajutorul sângelui nostru. Va ținti exact acea zonă expusă, ne va înțepa prin haine și va dejuca cele mai mari eforturi ale noastre de a‑i descuraja atacurile necontenite și a‑i împiedica festi‑ nul. La fel a fost și în cazul dinozaurilor, doar că ei nu aveau măsuri defensive.* Date fiind condițiile atmosferice tropicale, de umezeală, din era dinozaurilor, țânțarii se înmulțeau și erau activi tot timpul anului, numărul și forța lor devenind tot mai mari. Experții fac legătura cu roiurile de țânțari din zona arctică a Canadei. „În zona arctică nu sunt multe animale din care să se hrănească, așa că, atunci când găsesc în sfârșit unul, sunt feroce”, afirmă dr. Lauren Culler, entomolog la Institutul de Studii Arctice din Dartmouth. „Sunt neobosiți. Nu se opresc. Poți fi acoperit cu totul în numai câteva secunde.” Cu cât renii pierd mai mult timp fugind de atacul țânțarilor, cu atât petrec mai puțin timp mâncând, migrând sau socializând, ceea ce duce la o scădere gravă a numărului lor. Roiurile vorace de țânțari exsangvinează la propriu renii tineri, ucigându‑i cu o rată a ciupiturilor de 9 000 pe minut, asta însemnând, prin comparație, jumătate din sângele unei ființe umane adulte, supt în numai două ore! Specimenele de țânțar prinse în ambră conțin sânge de dinozaur infectat cu diverse boli transmise de țânțari, prin‑ tre care malarie, un precursor al febrei galbene, și cu viermi similari cu cei care în prezent provoacă boala viermelui

13-Nov-20 21:18:31

TIMOTHY C. WINEGARD 30

cardiac la câini și elefantiazis la oameni. Până la urmă, în Jurassic Park, romanul lui Michael Crichton, sângele/ADN‑ul de dinozaur a fost extras din interiorul unor țânțari prinși în ambră. Tehnologia de tip CRISPR a dus la crearea genetică artificială a unor dinozauri vii, dând naștere unei versiuni profitabile de parc tematic preistoric, asemănător cu African Lion Safari. Există un singur detaliu mărunt, dar important, care este greșit în acest scenariu – țânțarul descris în adapta‑ rea pentru marele ecran din 1993 a lui Steven Spielberg este una dintre puținele specii care nu are nevoie de sânge ca să se reproducă! Multe dintre bolile transmise de țânțari care afectează astăzi oamenii și animalele au fost prezente în timpul erei dinozaurilor și au făcut ravagii cu o precizie letală. Un vas de sânge de la un T. rex prezenta semne indubitabile de malarie și de alți viermi paraziți. La fel și coprolitul (fecale pietrificate de dinozaur) mai multor specii. În prezent, țânțarii transmit reptilelor 29 de forme diferite de malarie, deși simptome‑ le sunt absente sau tolerabile, căci reptilele au integrată o imunitate dobândită la această boală străveche. Totuși dino‑ zaurii nu au avut parte de un astfel de scut protector, căci pe‑atunci malaria era nou‑venită, alăturându‑se seriei de boli transmise de țânțari undeva acum 130 de milioane de ani. George și Roberta Poinar emit ipoteza că, „atunci când mala‑ ria transmisă de artropode era o boală relativ nouă, efectele asupra dinozaurilor se poate să fi fost devastatoare până la dobândirea unui anumit grad de imunitate, […] când microbul malariei își dezvoltase deja ciclul său de viață complicat”. De curând, când câteva dintre aceste boli au fost injectate unor cameleoni, întregul lot de subiecți testați a murit. Deși multe dintre aceste boli nu sunt, în general, mortale, au fost debi‑ litante, așa cum sunt și astăzi. Dinozaurii au rămas lipsiți de

Tantarul - BT.indd 30

13-Nov-20 21:18:31

Tantarul - BT.indd 31

31 ȚÂ N ȚA R U L

vlagă, bolnavi sau letargici, vulnerabili la atacuri sau o pradă ușoară pentru carnivore. Istoria nu poate fi păstrată în cutii frumos etichetate, căci evenimentele nu există izolat, ca în carantină. Ele au loc într‑un spectru larg, influențându‑se și modelându‑se reciproc. Întâmplările istorice rareori apar pornind de la o fundație unică. Cele mai multe sunt rezultatul unei rețele încâlcite de influențe și relații de tip cauză‑efect în cascadă, prezente în cadrele largi ale narațiunii istorice. Țânțarul și bolile sale nu fac excepție. Să luăm, de exemplu, modelul de dispariție a dinozaurilor. Deși teoria extincției dinozaurilor a câștigat în popularitate și credibilitate în ultimii zece ani, nu înlătură și nu înlocuiește modelul comun și îndelung susținut al meteoritului căzut pe Pământ. Există dovezi ample și date din mai multe domenii științifice care indică faptul că un impact puternic, care a lăsat un crater de dimensiunea statului Vermont, a avut loc acum 65,5 milioane de ani la vest de Cancun, în prezent foar‑ te turistica Peninsulă Yucatan din Mexic. Totuși dinozaurii erau deja într‑un declin drastic. S‑a emis ipoteza că până la 70% dintre speciile regionale erau deja dispărute sau pe cale de dispariție. Căderea asteroidu‑ lui, urmată de iarna nucleară și de schimbarea cataclismică de climă au fost lovitura de grație care le‑a accelerat ine‑ vitabila dispariție. Nivelul mării și temperaturile au scăzut mult și a fost puternic destabilizată capacitatea planetei de a susține viața. George și Roberta Poinar concluzionează: „Fie că ești adeptul unei catastrofe, fie al dispariției graduale, nu poți să nu ții seama de probabilitatea ca bolile, în special cele transmise de insecte minuscule, să fi jucat un rol important în exterminarea dinozaurilor.” Cu mult înainte de apariția lui Homo sapiens, țânțarul făcea ravagii și influența substanțial

13-Nov-20 21:18:31