Issuu

Titlul și subtitlul originale: BAD BLOOD: Secrets and Lies in A Silicon Valley Startup. Autor: John Carreyrou. Copyright © 2018 by John Carreyrou All rights reserved. © Publica, 2019, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CARREYROU, JOHN Sânge rău : secrete şi minciuni într-un startup din Silicon Valley / John Carreyrou ; trad. din engleză de Paul Slayer Grigoriu. - Bucureşti : Publica, 2019 ISBN 978-606-722-378-1 I. Slayer Grigoriu, Paul (trad.) 821.111

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DESIGN: Alexe Popescu CORECTORI: Rodica Crețu, Corneliu Beldiman DTP: Dragoș Tudor

Cuprins

Nota autorului �� 9 Prolog �� 11 1. Rostul unei vieţi �� 19 2. Gluebot �� 31 3. Apple şi invidia �� 45 4. La revedere, East Paly �� 59 5. Vecinul din copilărie �� 75 6. Sunny �� 91 7. Dr. J �� 107 8. miniLab �� 125 9. De-a existenţa sănătoasă �� 141 10. „Cine e locotenent-colonelul Shoemaker?” �� 155 11. Aprindem un Fuisz �� 169 12. Ian Gibbons �� 181 13. Chiat\Day �� 193 14. Lansarea �� 205 15. Unicorn �� 221 16. Nepotul �� 233 17. Faimă �� 253

18. Jurământul lui Hipocrat �� 267 19. Indiciul �� 279 20. Ambuscada �� 299 21. Secrete comerciale �� 311 22. La Mattanza �� 323 23. Gestiunea daunelor �� 333 24. Împărăteasa e goală �� 349 Epilog �� 365 Mulţumiri �� 373 Note �� 377

Pentru Molly, Sebastian, Jack Č™i Francesca

Nota autorului

Cartea de faţă porneşte de la sute de interviuri cu peste 150 de oameni, printre care şi peste 60 de foşti angajaţi ai firmei Theranos. Celor mai mulţi dintre cei care apar ca personaje în povestire le-am păstrat numele reale, dar câţiva m-au rugat să le ascund identitatea, fie pentru că se temeau de răzbunarea companiei, că erau îngrijoraţi că vor fi luaţi de tăvălugul anchetei penale în desfăşurare a Departamentului pentru Justiţie, fie pentru că au vrut să-şi protejeze intimitatea. Pentru a putea avea o relatare cât mai completă şi amănunţită a faptelor, am fost de acord să folosesc pseudonime pentru aceşti oameni. Cu toate acestea, toate cele pe care le spun despre ei şi despre experienţele lor sunt concrete şi adevărate.

Toate citatele din e-mailuri sau documente sunt reproduse cuvânt cu cuvânt şi luate chiar din respectivele documente. În dialogurile dintre personaje, citatele sunt reconstituite din amintirile celor implicaţi. Unele capitole pornesc de la înregistrări ale unor proceduri juridice, de pildă mărturii. Acolo unde este cazul, am menţionat respectivele înregistrări în secţiunea de note de la sfârşitul povestirii. Pe parcursul scrierii acestei cărţi m-am adresat tuturor personajelor-cheie din aventura Theranos şi le-am dat ocazia să facă observaţii legate de orice afirmaţii care le priveau. Elizabeth Holmes a refuzat solicitările mele de a realiza un interviu şi a ales să nu colaboreze la această relatare – şi este dreptul ei să procedeze astfel.

Nota autorului Sânge rău 9

Prolog 17 noiembrie 2006 Tim Kemp avea veşti bune pentru echipa lui. Fostul director de la IBM se ocupa de bioinformatică la Theranos, o companie nouă cu un sistem de analize de sânge de ultimă generaţie. Compania tocmai realizase prima demonstraţie pe viu pentru o firmă farmaceutică. Elizabeth Holmes, fondatoarea de 22 de ani a firmei Theranos, zburase în Elveţia şi le demonstrase calităţile sistemului unor directori de la Novartis, gigantul european al medicamentelor.

„Elizabeth mi-a telefonat azi dimineaţă”, a scris Kemp într-un e-mail adresat echipei lui de cincisprezece persoane.1 „Şi-a manifestat recunoştinţa şi a spus că «a fost perfect!» M-a rugat în mod expres să vă mulţumesc tuturor și să vă transmit că vă e recunoscătoare. În plus a spus că cei de la Novartis au fost atât de impresionaţi încât i-au cerut o propunere şi şi-au exprimat interesul pentru o înţelegere financiară în privinţa proiectului. Ne-am făcut treaba!” A fost un moment de răscruce pentru Theranos. Firma de trei ani progresase de la stadiul de idee ambiţioasă gândită de Holmes în camera ei de cămin de la Stanford la cel de produs real de care o companie multinaţională imensă dorea să se folosească. Vestea despre succesul demonstraţiei a ajuns sus, la etajul doi, unde se aflau birourile conducerii. Unul dintre directori era Henry Mosley, principalul director financiar al Theranos. Mosley venise la Theranos cu opt luni

Prolog Sânge rău 11

în urmă, în martie 2006. Cu haine ponosite, ochi verzi pătrunzători şi foarte liniştit, era un veteran al scenei tehnologice din Sillicon Valley. După copilăria petrecută în Washington, DC, şi după ce îşi luase diploma MBA la Universitatea Utah, venise în California la sfârşitul anilor 1970 şi nu mai plecase. Întâi lucrase ca producător de cipuri la Intel, unul dintre pionierii din Valley. Mai târziu condusese secţiile financiare a patru companii tehnologice diferite, dintre care două ajunseseră listate la bursă. Theranos era departe de a fi prima lui provocare. La Theranos, pe Mosley l-au atras talentul şi experienţa concentrate în jurul lui Elizabeth. O fi fost ea tânără, dar era înconjurată de o distribuţie de excepţie. Şeful consiliului de administraţie era Donald L. Lucas, investitorul care îl crescuse pe antreprenorul de software miliardar Larry Ellison şi îl ajutase să listeze Oracle la jumătatea anilor 1980. Şi Lucas, şi Ellison investiseră bani în Theranos. Alt membru al consiliului cu renume solid era Channing Robertson, decan asociat al facultăţii de inginerie de la Stanford. Robertson era una dintre vedetele universităţii. Opinia lui de specialist despre dependenţa pe care o dau ţigările obligase industria tutunului să ajungă la o înţelegere istorică în valoare de 6,5 miliarde de dolari cu statul Minnesota la sfârşitul anilor 1990.2 În cele câteva întâlniri pe care le avusese cu el, Mosley înţelesese că Robertson avea o părere extraordinară despre Elizabeth. Theranos avea şi o echipă administrativă solidă. Kemp fusese treizeci de ani la IBM. Diane Parks, principalul director comercial de la Theranos, avea o experienţă de douăzeci şi cinci de ani la companii farmaceutice şi de biotehnologie. John Howard, prim-vicepreşedinte pentru produse, se ocupase de filiala producătoare de cipuri de la Panasonic. Nu vedeai prea

12 Sânge rău Prolog

des directori de un asemenea calibru la o firmă mică aflată la început. Şi cu toate acestea, nu doar consiliul de administraţie şi directorii îl atrăseseră pe Mosley la Theranos. Piaţa pe care o ţintea era imensă. Companiile farmaceutice cheltuiau zeci de miliarde de dolari pe teste clinice pentru a încerca, în fiecare an, medicamente noi. Dacă Theranos reuşea să devină indispensabilă pentru ele şi să atragă o parte din aceste cheltuieli, dădea lovitura. Elizabeth îi ceruse să realizeze câteva proiecţii financiare pe care să le poată arăta investitorilor. Primele cifre pe care i le arătase nu-i plăcuseră, aşa că le refăcuse, în sus. Nu era prea mulţumit de cifrele modificate, dar îşi spunea că era plauzibil dacă mersul companiei era perfect. În plus, investitorii pe care companiile noi îi curtau ca să obţină finanţare ştiau că întemeietorii acestor companii făceau prognosticuri exagerate. Făcea parte din joc. Investitorii aveau chiar şi un nume pentru asta: prognosticurile crose de hochei. Arătau venituri care stagnau câţiva ani şi apoi o luau drept în sus, ca prin farmec. Singurul lucru pe care Mosley nu era sigur că îl înţelegea era cum funcţiona tehnologia Theranos. Când treceau pe la el posibilii investitori, îi ducea la Shaunak Roy, cofondator al Theranos. Shaunak avea doctoratul în inginerie chimică. Lucrase împreună cu Elizabeth în laboratorul de cercetare al lui Robertson de la Stanford. Shaunak îşi înţepa degetul şi storcea câteva picături de sânge. Apoi transfera sângele într-un cartuş de plastic alb de dimensiunile unei cărţi de credit. Cartuşul intra într-o cutie dreptunghiulară de dimensiunile unui aparat de prăjit pâinea. Cutia se numea cititor. Extrăgea un semnal de date din cartuş şi îl transmitea către un server care analiza datele şi transmitea înapoi un rezultat. Aici era punctul forte.

Prolog Sânge rău 13

Când Shaunak le arăta investitorilor sistemul, le atrăgea atenţia asupra unui ecran care arăta cum curge sângele din cartuş în cititor. Mosley nu pricepea prea bine aspectele fizice sau chimice. Dar nu acesta era rolul lui. El era tipul cu finanţarea. Atât timp cât sistemul dădea rezultate, era mulţumit. Şi dădea de fiecare dată. Elizabeth s-a întors din Elveţia după câteva zile. Se plimba de colo colo cu zâmbetul pe buze, încă o dovadă că obţinuse ce voia. Nu că ar fi fost ceva neobişnuit. Elizabeth era adesea binedispusă. Avea optimismul fără margini al antreprenorului. Îi plăcea să folosească termenul „extra-ordinar”, cu „extra” scris cursiv şi cratimă, ca să descrie misiunea Theranos în e-mailurile pe care le trimitea echipei. Era un pic exagerat, dar părea sinceră, iar Mosley ştia că predicile de acest gen erau tipice pentru întemeietorii de firme noi din Sillicon Valley. Doar nu puteai să schimbi lumea cu o atitudine cinică. Ciudat era, în schimb, că, dintre cei câţiva colegi care o însoţiseră pe Elizabeth în călătorie, unii nu păreau să-i împărtăşească entuziasmul. Unii dintre ei păreau de-a dreptul abătuţi. I-a călcat cuiva maşina câinele?, s-a întrebat Mosley, pe jumătate în glumă. A coborât la parter, unde cei mai mulţi dintre cei şaizeci de angajaţi ai companiei stăteau în nişe grupate, să-l caute pe Shaunak. Shaunak ştia cu siguranţă dacă exista vreo problemă despre care lui nu i se spusese. La început, Shaunak a susţinut că nu ştie nimic. Dar Mosley a simţit că nu spune totul şi a continuat să-l descoasă. Shaunak a cedat încet-încet şi a recunoscut că Theranos 1.0, aşa cum botezase Elizabeth sistemul de analiză a sângelui, nu funcţio-

14 Sânge rău Prolog

na mereu. De fapt, era un fel de ruletă, a spus. Uneori reuşeai să obţii un rezultat, alteori nu. Pentru Mosley, era ceva nou. Crezuse că sistemul era fiabil. Nu părea oare să funcţioneze de fiecare dată când investitorii veneau să-l vadă? Ei bine, exista un motiv pentru care părea să funcţioneze de fiecare dată, a spus Shaunak. Imaginea de pe ecranul computerului, cu sângele care curgea prin cartuş şi se oprea în mici fântâni era adevărată. Dar nu se ştia niciodată dacă aveai să obţii sau nu un rezultat. Aşa că înregistraseră un rezultat, la o încercare care funcţionase. La sfârşitul fiecărui ciclu demonstrativ se afişa rezultatul înregistrat. Mosley a rămas fără grai. Crezuse că rezultatele erau obţinute în timp real de la sângele din cartuş. Cu siguranţă asta li se spunea investitorilor pe care îi aducea. Shaunak tocmai îi descrisese o înşelătorie. Era în regulă să fii optimist şi plin de aspiraţii când căutai investitori, dar există o limită care nu trebuie depăşită. Şi asta, după părerea lui Mosley, era o încălcare a ei. Aşadar, ce anume se întâmplase cu Novartis? Nimeni nu i-a răspuns pe şleau lui Mosley, dar deja bănuia un truc asemănător. Şi avea dreptate. Unul dintre cele două aparate de citit pe care le luase Elizabeth în Elveţia începuse să dea rateuri când ajunseseră acolo. Angajaţii pe care îi luase cu ea încercaseră toată noaptea să-l repare. Pentru a ascunde problema în timpul demonstraţiei de a doua zi, echipa lui Tim Kemp din California transmisese un rezultat măsluit. Mosley avea în acea după-amiază întâlnirea săptămânală cu Elizabeth. Cum a intrat în birou, şi-a reamintit de farmecul ei. Avea prestanţa unei persoane mult mai în vârstă. Felul în care te fixa fără să clipească cu ochii ei mari şi albaştri te făcea să

Prolog Sânge rău 15

te simţi în centrul lumii. Era aproape hipnotic. Vocea ei sporea efectul: avea un glas neobişnuit de grav. Mosley a hotărât să lase întâlnirea să se desfăşoare după tipicul obişnuit înainte să-şi expună temerile. Theranos tocmai încheiase a treia rundă de finanţări. Din orice unghi ai fi privit, era un succes răsunător: compania mai strânsese 32 de milioane de dolari de la investitori, pe lângă cele 15 milioane strânse în primele două runde.3 Cea mai impresionantă cifră era noua sumă la care era evaluată: 165 de milioane de dolari. Puţine firme de doar trei ani valorau atâta. Unul dintre motivele acestei evaluări spectaculoase erau acordurile la care Theranos le spusese investitorilor că ajunsese cu partenerii din industria farmaceutică. Pe un diapozitiv erau enumerate şase contracte cu cinci companii, care urmau să genereze venituri între 120 şi 300 de milioane de dolari în următoarele 18 luni.4 Mai apăreau şi alte cincisprezece contracte în curs de negociere. Dacă şi acestea erau duse la capăt, profiturile puteau atinge în cele din urmă 1,5 miliarde de dolari, conform prezentării PowerPoint. Companiile farmaceutice aveau să folosească sistemul de analize de sânge Theranos pentru a monitoriza reacţia pacienţilor la medicamente noi. Cartuşele şi aparatele de citit analizele aveau să stea acasă la pacienţi în timpul testelor clinice. Pacienţii aveau să se înţepe în deget de câteva ori pe zi şi cititoarele aveau să transmită rezultatele analizelor la sponsorii testărilor. Dacă rezultatele arătau că reacţia la medicament era negativă, producătorul putea să scadă doza imediat, fără să mai trebuiască să aştepte finalul testărilor. Acest lucru avea să reducă cheltuielile pentru cercetare ale companiilor farmaceutice cu până la 30 la sută. Sau cel puţin aşa scria pe diapozitiv.

16 Sânge rău Prolog

După ce descoperise în dimineaţa aceea, Mosley era din ce în ce mai stânjenit de aceste afirmaţii. În primul rând, de opt luni, de când era la Theranos, nu văzuse niciun contract cu vreo companie farmaceutică. De fiecare dată când se interesa de ele, i se spunea că erau „analizate din punct de vedere juridic”. Mai mult decât atât, fusese de acord cu acele prognosticuri ambiţioase în privinţa profiturilor pentru că crezuse că sistemul Theranos era fiabil. Elizabeth nu dădea niciun semn că ar împărtăşi aceste îndoieli. Era imaginea însăşi a liniştii şi a fericirii. Noua evaluare, în special, era un motiv de mare mândrie. Era posibil să li se alăture noi directori, ca reflexie a listei crescânde de investitori, i-a spus. Mosley a prins ocazia de a pomeni de călătoria în Elveţia şi de zvonurile care circulau prin birou, că s-ar fi întâmplat ceva. Când a deschis discuţia, Elizabeth a recunoscut că apăruse o problemă, dar a expediat-o. Se va rezolva uşor, a spus. Mosley avea îndoieli, după tot ce aflase. A pomenit de cele spuse de Shaunak despre demonstraţiile pentru investitori. Trebuia să nu le mai facă, dacă nu erau întru totul reale, a spus. „I-am păcălit pe investitori. Nu putem să continuăm aşa.” Elizabeth s-a schimbat deodată la faţă. Aerul vesel pe care îl avusese cu doar câteva clipe în urmă a lăsat loc unei măşti agresive. Parcă apăsase cineva pe un buton. I-a aruncat o privire rece directorului ei financiar. — Henry, nu eşti jucător de echipă, a spus pe un ton glacial. Cred că ar fi mai bine să pleci chiar acum. Era limpede ce se întâmplase. Elizabeth nu-i cerea doar să iasă din birou. Îi spunea să plece din companie – imediat. Mosley tocmai fusese concediat.

Prolog Sânge rău 17

Rostul unei vieţi

Elizabeth Holmes a ştiut că vrea să fie antreprenor de succes de la o vârstă fragedă.

Pe când avea 7 ani, s-a apucat să proiecteze o maşină a timpului şi a umplut un carneţel cu desene tehnice detaliate.1 La 9 sau 10 ani, la o întrunire de familie, o rudă a pus întrebarea pe care orice băiat şi orice fată o vor auzi, mai devreme sau mai târziu: — Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fără cea mai mică ezitare, Elizabeth a răspuns: — Vreau să fiu miliardară. — Nu mai degrabă preşedinte? a întrebat ruda. — Nu, preşedintele o să mă ia de nevastă, pentru că o să am un miliard de dolari. Nu erau vorbe aruncate în vânt de un copil. Elizabeth le rostise cu mare seriozitate şi hotărâre, după cum mărturiseşte un membru al familiei care a asistat la scenă. Ambiţia lui Elizabeth a fost încurajată de părinţii ei. Christian şi Noel Holmes aveau aşteptări mari de la fiica lor, susţinute de o istorie familială distinsă. Pe linie paternă se trăgea din Charles Louis Fleischmann, imigrant maghiar care înfiinţase o afacere înfloritoare cunoscută sub numele de Fleischmann Yeast Company.2 Succesul remarcabil făcuse din familia Fleischmann una dintre cele mai bogate din America începutului de secol XX.

Rostul unei vieţi Sânge rău 19

Bettie Fleischmann, fiica lui Charles, s-a măritat cu medicul danez al tatălui ei, doctorul Christian Holmes. Străstrăbunicul lui Elizabeth. Cu ajutorul legăturilor politice şi de afaceri ale familiei înstărite a soţiei sale, doctorul Holmes a înfiinţat Spitalul General din Cincinnati şi facultatea de medicină a Universităţii Cincinnati.3 Deci se putea susţine – şi chiar s-a susţinut în faţa investitorilor grupaţi pe Sand Hill, lângă campusul de la Universitatea Stanford – că Elizabeth nu moştenise doar gene de antreprenor, ci şi gene medicale.4 Mama lui Elizabeth, Noel, avea şi ea moştenirea ei de familie cu care să se mândrească. Tatăl ei, absolvent West Point, concepuse şi realizase schimbarea de la o armată bazată pe recrutări la o forţă formată exclusiv din voluntari în calitate de oficial de rang înalt la Pentagon, în anii 1970.5 Familia Daoust se întindea în trecut până la maréchal Davout, unul dintre conducătorii cei mai mari din oastea lui Napoleon. Dar cele mai strălucite şi pline de inspiraţie erau realizările familiei tatălui lui Elizabeth. Chris Holmes avusese grijă ca fiica lui să înveţe nu doar din succesul ieşit din comun al generaţiilor mai vechi, ci şi din eşecul celor mai tinere. Şi tatăl, şi bunicul lui trăiseră mult, dar nu tocmai bine, schimbând nevestele şi luptând cu alcoolismul. Chris îi acuza că risipiseră averea familiei. „Am copilărit cu aceste poveşti despre mari realizări”, avea să declare Elizabeth într-un interviu acordat după mai mulţi ani revistei The New Yorker, „şi despre oameni care au ales să-şi trăiască viaţa fără rost şi despre ce li se întâmplă când fac aceste alegeri – cum le afectează caracterul şi calitatea vieţii.”6 Elizabeth şi-a petrecut primii ani la Washington DC, unde tatăl ei a avut mai multe slujbe la agenţii guvernamentale, de la Departamentul de Stat până la Agenţia pentru Dezvoltare

20 Sânge rău Rostul unei vieţi

Internaţională. Mama ei a lucrat ca asistentă pe Capitol Hill până când şi-a întrerupt cariera pentru a-i creşte pe Elizabeth şi pe fratele ei mai mic, Christian. Vara, Noel şi copiii se duceau la Boca Raton, Florida, unde unchiul şi mătuşa lui Elizabeth, Elizabeth şi Ron Dietz, aveau un apartament cu vedere foarte frumoasă spre Intracoastal Waterway. Fiul lor, David, era cu trei ani şi jumătate mai mic decât Elizabeth şi cu un an şi jumătate decât Christian. Verii dormeau pe o saltea cu spumă pe podeaua apartamentului şi dimineaţa o ştergeau pe plajă să facă baie. Dupăamiezile şi le treceau jucând Monopoly. Când Elizabeth se afla la conducere, adică de cele mai multe ori, insista să joace până la sfârşit şi aduna case şi hoteluri până când David şi Christian dădeau faliment. Când, arareori, pierdea, pleca furioasă şi de mai multe ori a trecut drept prin plasa de la uşa apartamentului. Un prim indiciu al temperamentului ei competitiv. La liceu, Elizabeth nu făcea parte din gaşca veselă. În vremea aceea tatăl ei mutase familia la Houston unde primise o slujbă la corporaţia Tenneco. Copiii familiei Holmes mergeau la St John’s, cea mai prestigioasă şcoală particulară din Houston. Elizabeth, pe atunci o adolescentă deşirată cu ochi mari şi albaştri şi care se lupta cu probleme de alimentaţie, şi-a vopsit părul blond, ca să se integreze. În al doilea an de liceu s-a pus cu burta pe carte şi adesea stătea să înveţe până noaptea târziu, aşa că a ajuns să ia numai note maxime. Aşa a început un stil de viaţă care avea să rămână neschimbat: multă muncă, puţin somn. Strălucită la învăţătură, a reuşit să se adapteze şi pe plan social şi să iasă cu fiul unui chirurg ortoped respectat din Houston. Au mers împreună la New York să sărbătorească sosirea noului mileniu în Times Square.

Rostul unei vieţi Sânge rău 21

Când s-a apropiat vremea să meargă la colegiu, Elizabeth a pus ochii pe Stanford. Era o alegere de la sine înţeleasă pentru un elev bun, interesat de ştiinţă şi calculatoare şi care visa să devină antreprenor. Micul colegiu agricol înfiinţat de magnatul căilor ferate Leland Stanford la sfârşitul secolului al XIX-lea era legat cu fire invizibile de Silicon Valley. Explozia internetului era pe atunci în plină desfăşurare şi unele dintre vedetele ei cele mai mari, ca Yahoo, apăruseră în campusul de la Stanford. Pe când Elizabeth era în ultimul an de liceu, doi doctoranzi de la Stanford începuseră să facă valuri cu o altă companie nouă, pe nume Google. Elizabeth cunoştea deja bine Stanford. Familia ei trăise câţiva ani în Woodside, California, la câţiva kilometri de campusul Stanford, la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990. Pe când locuia acolo, se împrietenise cu o fată din vecini pe nume Jesse Draper. Tatăl lui Jesse era Tim Draper, un investitor la a treia generaţie, pe cale să devină unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Valley. Elizabeth mai avea şi o altă legătură cu Stanford: chineza. Tatăl ei mersese mult în China cu serviciul şi hotărâse ca cei doi copii să înveţe mandarina, aşa că, împreună cu Noel, aranjase ca un meditator să vină la ei acasă, în Houston, sâmbăta dimineaţa. La jumătatea liceului, Elizabeth reuşise să se înscrie la programul de vară pentru limba mandarină de la Stanford.7 Era un curs destinat doar studenţilor de colegiu, dar îl impresionase atât de tare pe directorul programului cu vorbirea ei fluentă, încât făcuse o excepţie. Primele şapte săptămâni se învăţa la campusul Stanford din Palo Alto, apoi alte patru la Beijing. Elizabeth a fost admisă la Stanford în primăvara lui 2002 ca President’s Scholar, o distincţie acordată celor mai buni elevi,

22 Sânge rău Rostul unei vieţi

care presupunea şi acordarea unei burse de 3 000 de dolari pe care o putea folosi pentru orice activitate intelectuală dorea. Tatăl ei îi inculcase ideea că viaţa trebuie să aibă un rost.8 De-a lungul carierei sale de funcţionar public, Chris Holmes coordonase mai multe acţiuni umanitare, ca exodul Mariel din 1980, când peste o sută de mii de cubanezi şi haitieni emigraseră în Statele Unite. În toată casa erau fotografii cu el în timpul unor campanii de ajutorare în ţări distruse de război. Mesajul pe care îl reţinuse Elizabeth din toate acestea era că dacă voia să-şi lase amprenta asupra lumii trebuia să realizeze ceva în interesul general, nu doar să se îmbogăţească.9 Biotehnologia îi oferea posibilitatea să reuşească în amândouă privinţele. A ales să studieze inginerie chimică, un domeniu care îi deschidea în mod firesc calea către industrie. Chipul departamentului de inginerie chimică de la Stanford era Channing Robertson. Fermecător, chipeş şi amuzant, Robertson preda la universitate din 1970 şi avea o capacitate rar întâlnită de a se apropia de studenţi. În plus, era de departe cel mai mişto membru al facultăţii de inginerie, cu coama lui blondă care începuse să albească şi hainele de piele cu care venea la cursuri şi care, deşi avea 59 de ani, îl făceau să pară cu zece ani mai tânăr. Elizabeth s-a înscris la cursul lui Robertson de Introducere în ingineria chimică şi la un seminar ţinut tot de el despre aparate de administrare controlată a medicamentelor. În plus, a insistat pe lângă el să o lase să-l ajute în laboratorul lui. Robertson a acceptat şi a încredinţat-o unui doctorand care lucra la un proiect prin care încerca să găsească cele mai bune enzime pentru detergentul de rufe. În afara ceasurilor lungi petrecute în laborator, Elizabeth avea o viaţă socială activă. Se ducea la petrecerile din campus şi se întâlnea cu un student din anul doi pe nume JT Batson.

Rostul unei vieţi Sânge rău 23

Batson era dintr-un orăşel din Georgia şi fusese uimit de cât de educată şi de mondenă era Elizabeth, deşi o găsea şi circumspectă. „Nu era genul care să se apuce să-ţi facă confidenţe”, îşi aminteşte. „Era reţinută.” În vacanţa de iarnă din primul an, Elizabeth s-a întors la Houston ca să petreacă sărbătorile cu părinţii şi cu familia Dietz, care venise din Indianapolis. Era la colegiu de câteva luni, dar se gândea deja să renunţe. În timpul mesei de Crăciun, tatăl ei a lansat spre ea un avion de hârtie cu literele „P.H.D.” pe aripi. Răspunsul lui Elizabeth a fost foarte direct, cum îşi aminteşte un membru al familiei care era de faţă: — Nu, tată, nu mă interesează să-mi dau doctoratul, vreau să fac bani. În acea primăvară s-a dus într-o zi la uşa lui Batson şi i-a spus că nu pot să se mai vadă, pentru că înfiinţa o companie şi trebuia să-şi dedice ei tot timpul. Batson, care nu mai fusese părăsit până atunci, a rămas mut, dar îşi aminteşte că motivul neobişnuit invocat a atenuat într-o anumită măsură durerea respingerii. Elizabeth nu a abandonat Stanford până în toamna următoare, când s-a întors de la un stagiu la Institutul Genome din Singapore. În acelaşi an, 2003, în Asia făcuse ravagii o boală necunoscută până atunci, numită sindromul respirator acut sever, sau SARS, iar Elizabeth analizase toată vara mostre de la pacienţi obţinute prin metode vechi şi primitive, ca seringile şi tampoanele nazale. Această experienţă o convinsese că trebuie să existe o cale mai bună.10 Odată întoarsă la Houston, s-a aşezat la computer, unde a stat cinci zile în şir, dormind o oră-două pe noapte şi mâncând de pe tăvile cu mâncare pe care i le aducea mama ei.11 Pornind de la noile tehnologii despre care aflase în timpul stagiului şi

24 Sânge rău Rostul unei vieţi

la cursurile lui Robertson, a scris o cerere de brevetare a unui plasture de pus pe braţ care diagnostica problemele medicale şi le trata în acelaşi timp. Elizabeth a recuperat orele de somn în maşina familiei în care mama ei a dus-o din Texas în California, ca să înceapă anul doi. Cum a ajuns în campus, le-a arătat brevetul lui Robertson şi lui Shaunak Roy, doctorandul pe care îl ajuta în laborator. În mărturia depusă în faţa instanţei după mai mulţi ani, Robertson îşi amintea că fusese impresionat de ingeniozitatea ei:12 — Reuşise cumva să pună laolaltă şi să sintetizeze elemente din ştiinţă, inginerie şi tehnologie într-o manieră la care nu mă gândisem niciodată. A fost de asemenea uimit de cât de motivată şi hotărâtă era să-şi impună ideea. — N-am mai întâlnit în viaţa mea o asemenea studentă, din zecile de mii de studenţi cu care am avut de-a face, a spus. Am încurajat-o să-şi urmeze visul. Shaunak era mai sceptic. Crescut de părinţii lui, emigranţi indieni, la Chicago, departe de strălucirea vană a Silicon Valley, se socotea foarte pragmatic şi cu picioarele pe pământ. Ideea lui Elizabeth i se părea exagerată. Dar a fost luat de valul entuziasmului lui Robertson şi de ideea de a lansa o companie nouă. În timp ce Elizabeth completa documentele necesare înfiinţării unei companii, Shaunak era în ultimul semestru de studii doctorale. În mai 2004 s-a alăturat firmei ca prim angajat şi a primit statutul de acţionar minoritar. Robertson, pe de altă parte, a venit în companie în calitate de consilier. La început, Elizabeth şi Shaunak au stat înghesuiţi într-un birou minuscul din Burlingame, câteva luni, până când au

Rostul unei vieţi Sânge rău 25

găsit un spaţiu mai mare. Noul sediu nu era nici pe departe elegant. Tehnic vorbind, se afla în Menlo Park, însă de fapt era într-o zonă industrială plină de pietriş din partea de vest a orașului Palo Alto, unde se auzeau adesea împuşcături. Într-o dimineaţă, Elizabeth a venit la serviciu cu cioburi în păr. Cineva trăsese în maşina ei şi spărsese fereastra de pe partea pasagerului, iar glonţul îi trecuse la câţiva centimetri de cap. Elizabeth a înregistrat societatea pe acţiuni pe numele RealTime Cures, transformată de o greşeală nefericită de tipar în „Real-Time Curses” pe primele certificate de salariu ale angajaţilor. Mai târziu a schimbat numele în Theranos, o combinaţie din cuvintele „terapie” (therapy) şi „diagnostic” (diagnosis). Ca să strângă banii de care avea nevoie, a apelat la relaţiile de familie.13 L-a convins pe Tim Draper, tatăl prietenei ei din copilărie, fosta vecină Jesse Draper, să investească un milion de dolari. Draper era un nume cu greutate şi a făcut-o pe Elizabeth mai credibilă: bunicul lui Tim înfiinţase prima firmă cu capital de risc din Silicon Valley la sfârşitul anilor 1950, iar firma lui Tim, DFJ, era cunoscută pentru că investise de timpuriu cu succes în companii ca serviciul de poştă electronică Hotmail.14 O altă cunoştinţă de familie de la care a obţinut o investiţie importantă, specialistul în gestiunea corporaţiilor Victor Palmieri, acum ieşit la pensie, era un prieten vechi al tatălui ei. Cei doi se cunoscuseră la sfârşitul anilor 1970 în timpul Administraţiei Carter, pe când Chris Holmes lucra la Departamentul de Stat, iar Palmieri era ambasadorul președintelui pentru probleme de refugiaţi în masă. Elizabeth i-a impresionat pe Draper şi pe Palmieri cu energia ei debordantă şi cu viziunea despre aplicarea principiilor nano- şi microtehnologiei la domeniul diagnosticării. În documentul de 26 de pagini pe care îl folosea pentru recrutarea

26 Sânge rău Rostul unei vieţi

investitorilor, descria un plasture adeziv care lua sânge fără durere din piele, folosind ace microscopice.16 TheraPatch, aşa cum i se spunea în document, urma să conţină un sistem de senzori cu microcip pentru a analiza sângele şi a lua o „decizie de control al procesului” în legătură cu cantitatea de medicament care trebuia administrată. Avea de asemenea să transmită rezultatele către medicul pacientului. Documentul conţinea şi o diagramă colorată a plasturelui şi a diferitelor sale componente. Nu toată lumea s-a lăsat convinsă. Într-o dimineaţă de iulie din 2004, Elizabeth s-a întâlnit cu reprezentanții MedVenture Associates, o firmă de investiţii specializată în echipamente de tehnologie medicală.16 Aşezată la masa de conferinţe, faţă în faţă cu cei cinci parteneri ai firmei, le-a vorbit repede şi în termeni grandilocvenţi despre potenţialul tehnologiei ei de a schimba omenirea. Dar când partenerii de la MedVenture i-au cerut detalii despre sistemul ei cu microcip şi au întrebat-o cu ce se deosebea de cel deja creat şi comercializat de o companie numită Abaxis, s-a tulburat vădit şi întâlnirea a devenit încordată. Incapabilă să răspundă la întrebările de profunzime ale partenerilor, s-a ridicat după aproximativ o oră şi a ieşit furioasă. MedVenture Associates nu a fost singura firmă cu capital de risc care a refuzat-o pe tânăra de 19 ani care abandonase colegiul.17 Dar asta nu a împiedicat-o pe Elizabeth să strângă o sumă de aproape 6 milioane de dolari până la sfârşitul lui 2004, de la diferiţi investitori. În afară de Draper şi Palmieri, a obţinut bani de la un investitor bătrân pe nume John Bryan şi de la Stephen L. Feinberg, investitor în imobiliare şi capital privat şi membru în consiliul de administraţie al Centrului Oncologic Anderson al Spitalului din Houston.18 Pe măsură ce se strângeau banii, lui Shaunak îi devenea tot mai clar că un mic plasture care să facă tot ce ar fi vrut Elizabeth

Rostul unei vieţi Sânge rău 27

ţinea de domeniul SF. Teoretic era posibil, la fel cum, teoretic, era posibil şi să trimiţi navete cu echipaj pe Marte. Însă diavolul stătea ascuns în detalii. În încercarea de a face mai verosimil conceptul de plasture, s-au limitat până la urmă la partea de diagnostic, dar până şi aceasta era o provocare enormă. Până la urmă au renunţat de tot la plasture şi au optat pentru un dispozitiv asemănător cu cele manuale folosite pentru a măsura glicemia pacienţilor cu diabet. Elizabeth voia ca aparatul Theranos să fie portabil, ca acele monitoare ale glicemiei, dar să măsoare mult mai multe substanţe, nu doar glucoza, lucru ce avea să-l facă mult mai complex şi deci mai mare. Soluţia de compromis a fost un sistem cu cartuş şi cititor care îmbina domeniile microfluidelor şi biochimiei. Pacientul urma să se înţepe în deget pentru a obţine o mostră mică de sânge care ajungea într-un cartuş de dimensiunile unei cărţi de credit groase. Cartuşul era apoi introdus într-un aparat mai mare numit cititor. Nişte pompe aflate în cititor împingeau sângele în canale minuscule de pe cartuş şi în mici rezervoare căptuşite cu nişte proteine numite anticorpi. În drum spre fântâni, un filtru separa elementele solide din sânge, celulele roşii şi albe, de plasmă şi lăsa doar plasma să treacă. Când plasma intra în contact cu anticorpii, o reacţie chimică producea un semnal care era „citit” şi transformat în rezultat. Elizabeth se gândea ca aceste cartuşe şi cititoare să poată fi duse acasă la pacienţi, care să-şi poată face astfel regulat analize de sânge. O antenă celulară de pe cititor urma să trimită rezultatele analizelor la computerul medicului pacientului printr-un server central. Acest lucru avea să-i permită medicului să schimbe rapid medicaţia pacientului în loc să aştepte până când acesta şi-ar fi făcut analizele la un centru sau la următoarea vizită la cabinet.

28 Sânge rău Rostul unei vieţi

Spre sfârşitul lui 2005, la 18 luni după ce se alăturase echipei, Shaunak începea să simtă că progresau. Compania avea un prototip, denumit Theranos 1.0, şi crescuse la peste douăzeci de angajaţi. Avea de asemenea un model de afaceri despre care spera că va genera rapid venituri: plănuia să vândă autorizaţia de folosire a tehnologiei de analize ale sângelui companiilor farmaceutice, pentru a le ajuta să observe reacţiile adverse la medicamente în timpul testelor clinice. Mica lor întreprindere începuse chiar să facă un pic de vâlvă.19 De Crăciun, Elizabeth le-a trimis angajaţilor un e-mail cu subiectul „Sărbători foarte fericite”. Le ura toate cele bune şi făcea trimitere la un interviu pe care îl acordase publicaţiei tehnologice Red Hering. E-mailul se încheia cu cuvintele: „În cinstea «celui mai tare start-up din Valley»!!!”20

Rostul unei vieţi Sânge rău 29

Gluebot

Edmond Ku a avut un interviu cu Elizabeth Holmes la începutul lui 2006 şi a fost fascinat de la bun început de viziunea pe care i-a înfăţişat-o.

Descria o lume în care medicamentele puteau fi adaptate la minut nevoilor pacienţilor datorită tehnologiei Theranos de monitorizare a sângelui. Ca să-şi întărească spusele, a vorbit despre Celebrex, un analgezic controversat, pentru că se credea că face să crească riscul de infarct şi atac cerebral. Se spunea că producătorul, Pfizer, avea să fie obligat să-l retragă de pe piaţă. Cu sistemul Theranos, efectele secundare ale Celebrex puteau fi înlăturate, permiţându-le astfel milioanelor de bolnavi de artrită să continue să ia medicamentul şi să-şi aline durerile şi suferinţa, explica ea. Elizabeth spunea că anual în jur de o sută de mii de americani mor din cauza reacţiilor adverse la medicamente. Theranos avea să elimine toate aceste decese, spunea. Avea să salveze vieţi, la propriu. Edmond, căruia i se spunea Ed, se simţea el însuşi captivat de tânăra aşezată în faţa lui, care îl privea stăruitor fără să clipească. Misiunea despre care vorbea era admirabilă, îşi spunea bărbatul. Ed era un inginer discret, care îşi făcuse în Valley reputaţia de om care repară tot. Noile companii care se confruntau cu o problemă complexă inginerească făceau apel la el şi, de cele mai multe ori, Ed găsea o soluţie. Născut în Hong Kong, emigrase cu familia în Canada la începutul adolescenţei şi avea

Gluebot Sânge rău 31

obiceiul, comun pentru vorbitorii nativi de chineză care învăţau engleza ca pe a doua limbă, să vorbească mereu la timpul prezent. Cineva din consiliul de administraţie de la Theranos îl abordase de curând ca să preia partea de inginerie a companiei. Dacă accepta, sarcina lui avea să fie transformarea prototipului Theranos 1.0 într-un produs viabil pe care compania să îl poată scoate pe piaţă. Lui Ed nu i-a luat mult să înţeleagă că Theranos era cea mai mare provocare cu care avusese de-a face. Se pricepea la electronică, nu la echipamente medicale. Şi prototipul pe care îl moştenise nu funcţiona cu adevărat. Era mai degrabă o machetă a ideii lui Elizabeth. El trebuia să transforme macheta întrun aparat funcţional. Cea mai mare problemă era că Elizabeth insista să se folosească foarte puţin sânge. Moştenise de la mama ei o fobie pentru ace; Noel Holmes leşina cum vedea o seringă. Elizabeth voia ca tehnologia Theranos să funcţioneze cu o singură picătură de sânge luată din vârful degetului. Era atât de obsedată de această idee, încât s-a supărat când un angajat a cumpărat bomboane roşii Hershey’s Kisses şi a pus pe ele logoul Theranos pentru o prezentare a companiei la un târg. Bomboanele trebuiau să reprezinte picături de sânge, dar lui Elizabeth i se păreau mult prea mari pentru a sugera volumele minuscule la care se gândea ea. Obsesia ei pentru forme miniaturale se aplica şi cartuşului. Voia să încapă în palmă, şi astfel îi complica şi mai mult sarcina lui Ed. El şi echipa lui au stat luni de zile să îl reproiecteze, dar nu au ajuns niciodată să poată reproduce aceleaşi rezultate ale analizelor cu aceleaşi mostre de sânge. Cantitatea de sânge cu care li se permitea să lucreze era atât de mică încât trebuia diluată cu o soluţie salină ca să obţi-

32 Sânge rău Gluebot

nă un volum mai mare. Ceva ce ar fi trebuit să fie o muncă de rutină pentru un chimist devenea astfel mult mai complicat. Şi ca lucrurile să fie şi mai complexe, sângele şi soluţia salină nu erau singurele fluide care trebuiau să treacă prin cartuş. Pentru reacţiile care se produceau când sângele ajungea în micile rezervoare era nevoie de substanţe chimice numite reactivi. Erau stocaţi în canale separate. Toate aceste fluide trebuiau să treacă prin cartuş într-o ordine meticulos coordonată, astfel încât cartuşul avea mici valve care se deschideau şi se închideau la intervale precise. Ed şi inginerii lui meştereau la forma şi la programarea valvelor şi la viteza cu care diferitele lichide erau pompate prin cartuş. O altă problemă era că toate aceste lichide nu trebuiau să se scurgă şi să se contamineze între ele. Au încercat să schimbe forma, lungimea şi direcţia micilor canale pentru a minimiza gradul de contaminare. Au făcut nenumărate teste cu coloranţi alimentari pentru a vedea ce se întâmplă cu diferitele culori şi unde are loc contaminarea. Era un sistem complicat, interconectat, comprimat într-un spaţiu mic. Unul dintre inginerii lui Ed avea şi o analogie: era ca o reţea de benzi elastice. Dacă trăgeai de una, inevitabil se întindeau şi câteva din celelalte. Costul de producţie al fiecărui cartuş era de peste 200 de dolari şi nu îl puteai folosi decât o dată. Testau câteva sute pe săptămână. Elizabeth achiziţionase o linie de ambalare automată de 2 milioane de dolari, pentru ziua în care aveau să înceapă să le livreze, dar acea zi părea departe. După ce tocase primele 6 milioane de dolari, Theranos mai strânsese 9 milioane, într-o a doua serie de finanţări, ca să-şi reumple vistieria.1 De partea de chimie se ocupa un grup separat compus din biochimişti. Colaborarea dintre acel grup şi cel al lui Ed era departe de a fi cea mai bună. Amândouă îi dădeau raportul lui

Gluebot Sânge rău 33